EN
AcasăDocument

HOTĂRÂRE nr. 214 din 17 martie 2010

privind transmiterea unui teren, proprietate publică a statului, din administrarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale - Agenţia Domeniilor Statului în administrarea Secretariatului de Stat pentru Culte şi în folosinţa gratuită a Mănăstirii Putna din cadrul Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, judeţul Suceava

În vigoare
Emitent:GUVERNUL
Publicat:17.03.2010
Versiune:unica
Sursă oficială
Previzualizare publică. Creează cont gratuit pentru versiuni istorice și notificări.
Jurisprudență și comentarii disponibile în Ortexo Pro.
Paragraf
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 12 alin. (1) şi (2), al art. 17 şi 20 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, cu modificările şi completările ulterioare,
Paragraf
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
ART

Articolul 1

Paragraf
Datele de identificare a terenului înscris în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului la poziţia cu nr. M.F. 152133 se modifică conform prevederilor anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
ART

Articolul 2

litera
(1) Se aprobă transmiterea terenului aflat în proprietatea publică a statului, având datele de identificare prevăzute în anexă, din administrarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale - Agenţia Domeniilor Statului în administrarea Secretariatului de Stat pentru Culte şi în folosinţa gratuită a Mănăstirii Putna din cadrul Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, judeţul Suceava.
litera
(2) Darea în folosinţă gratuită se face pentru o perioadă de 49 de ani.
ART

Articolul 3

Paragraf
Anexele nr. 3 şi 6 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.020 şi 1.020 bis din 21 decembrie 2006, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică în conformitate cu prevederile art. 2.
ART

Articolul 4

Paragraf
Predarea-preluarea imobilului transmis potrivit art. 2 se face pe bază de protocol încheiat între părţile interesate, în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei hotărâri.
Paragraf
PRIM-MINISTRU
Paragraf
EMIL BOC
Paragraf
Contrasemnează:
Paragraf
Ministrul agriculturii
Paragraf
şi dezvoltării rurale,
Paragraf
Mihail Dumitru
Paragraf
Secretarul general al Guvernului,
Paragraf
Daniela Nicoleta Andreescu
Paragraf
Secretarul de Stat pentru Culte,
Paragraf
Nicolae Adrian Lemeni,
Paragraf
Ministrul finanţelor publice,
Paragraf
Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu
Paragraf
Bucureşti, 17 martie 2010.
Paragraf
Nr. 214.
ANX

Anexa

Paragraf
DATELE DE IDENTIFICARE
Paragraf
a terenului aflat în proprietatea publică a statului, care se
Paragraf
transmite din administrarea Ministerului Agriculturii şi
Paragraf
Dezvoltării Rurale - Agenţia Domeniilor Statului în administrarea
Paragraf
Secretariatului de Stat pentru Culte şi în folosinţa gratuită a
Paragraf
Mănăstirii Putna din cadrul Arhiepiscopiei Sucevei
Paragraf
şi Rădăuţilor, judeţul Suceava
PRE PRE_77
[Text Preformatat S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_77
Linie PRE 1
Denumirea
Linie PRE 2
Date de identificare
Linie PRE 3
Situaţia juridică
Linie PRE 4
Tipul bunului
Linie PRE 5
Descriere tehnică
Linie PRE 6
Descriere VeciAdresa Baza tehnică nătăţi legală
Linie PRE 7
Descriere tehnică Suprafaţa - 14,40 ha Parcele: A 429/1 - 1,61 ha şi A 429/2 - 12,79 ha
Linie PRE 8
Vecinătăţi
Linie PRE 9
Adresa
Linie PRE 10
Adresa Baza legală
Linie PRE 11
Adresa Baza În legală administrare/ concesiune
Linie PRE 12
Baza legală
Linie PRE 13
În administrare/ concesiune
Linie PRE 14
Teren
Linie PRE 15
Suprafaţa - 14,40 ha Parcele: A 429/1 - 1,61 ha şi A 429/2 - 12,79 ha
Linie PRE 16
Suprafaţa - 14,40 ha Comuna Parcele: A 429/1 - Gălăneşti, 1,61 ha şi A 429/2 - judeţul 12,79 ha Suceava
Linie PRE 17
Comuna Gălăneşti, judeţul Suceava

Vrei mai mult?

Accesează jurisprudența, primește notificări la modificări și folosește AI-ul complet.

Începe gratuit
Contact

Începe Conversația.

Pregătit să știi exact de unde vine răspunsul?

Newsletter

Primește noutățile legislative și actualizările platformei direct pe email.

© 2026 Toate drepturile rezervate.

Poly Tool Design SRL — Blvd. Ferdinand 95, Constanța, 900717, România — CUI: 40293031