EN
AcasăDocument

DECIZIE nr. 43 din 13 octombrie 2008

pentru examinarea recursului în interesul legii, cu privire la competenţa instanţei penale, învestită cu judecarea infracţiunilor prevăzute de art. 84 din Legea nr. 59/1934 asupra cecului

În vigoare
Emitent:ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE - SECŢIILE UNITE
Publicat:13.10.2008
Versiune:unica
Sursă oficială
Previzualizare publică. Creează cont gratuit pentru versiuni istorice și notificări.
Jurisprudență și comentarii disponibile în Ortexo Pro.
Paragraf
Dosar nr. 28/2008
Paragraf
Sub preşedinţia domnului prof. univ. dr. Nicolae Popa, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie,
Paragraf
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constituită în Secţii Unite, în conformitate cu dispoziţiile art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, s-a întrunit pentru a examina recursul în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, referitor la competenţa instanţei penale, învestită cu judecarea infracţiunilor prevăzute de art. 84 din Legea nr. 59/1934 asupra cecului, cu modificările şi completările ulterioare, de a soluţiona acţiunea civilă alăturată celei penale.
Paragraf
Secţiile Unite au fost constituite cu respectarea dispoziţiilor art. 34 din Legea nr. 304/2004, republicată, fiind prezenţi 81de judecători din totalul de 115 aflaţi în funcţie.
Paragraf
Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost reprezentat de procurorul Iuliana Nedelcu, procuror şef al Secţiei judiciare.
Paragraf
Reprezentanta procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a susţinut recursul în interesul legii, punând concluzii pentru admiterea acestuia, în sensul de a se stabili că, în cazul infracţiunilor prevăzute de art. 84 din Legea nr. 59/1934 asupra cecului, cu modificările şi completările ulterioare, acţiunea civilă nu poate fi alăturată celei penale.
Paragraf
SECŢIILE UNITE,
Paragraf
deliberând asupra recursului în interesul legii, constată următoarele:
Paragraf
În practica instanţelor judecătoreşti nu există un punct de vedere unitar privind competenţa instanţei penale, învestită cu judecarea infracţiunilor reglementate de Legea nr. 59/1934 asupra cecului, cu modificările şi completările ulterioare, de a soluţiona acţiunea civilă alăturată celei penale.
Paragraf
Astfel, unele instanţe au considerat că în acest caz acţiunea civilă poate fi alăturată celei penale, pe motiv că sunt întrunite elementele răspunderii delictuale, soluţionând latura civilă în cauzele având ca obiect infracţiunile reglementate de Legea nr. 59/1934, cu modificările şi completările ulterioare, în temeiul art. 14, raportat la art. 346 din Codul de procedură penală cu referire la art. 998 şi următoarele din Codul civil.
Paragraf
Alte instanţe, dimpotrivă, s-au pronunţat în sensul că acţiunea civilă nu este admisibilă în faţa instanţei penale întrucât, pe de o parte, infracţiunile prevăzute de art. 84 din Legea nr. 59/1934, cu modificările şi completările ulterioare, sunt infracţiuni de pericol şi ca atare nu sunt susceptibile să producă un prejudiciu material, iar pe de altă parte, cecul refuzat la plată constituie titlu executoriu, încât în cazul admiterii acţiunii civile s-ar ajunge în situaţia ca partea să obţină două titluri pentru aceeaşi creanţă.
Paragraf
Aceste din urmă instanţe au interpretat şi aplicat corect dispoziţiile legii.
Paragraf
Conţinutul infracţiunilor prevăzute de art. 84 din Legea nr. 59/1934, cu modificările şi completările ulterioare, reglementează aspecte referitoare la emiterea şi forma cecului, transmiterea cecului, prescripţia şi infracţiunile care au legătură cu folosirea cecului.
Paragraf
Elementele esenţiale reglementate constau în: denumirea de cec trecută în însuşi textul titlului; ordinul necondiţionat de a plăti o anumită sumă de bani; numele celui care trebuie să plătească; arătarea datei şi a locului emiterii; numele şi prenumele, firma şi semnătura celui care se obligă.
Paragraf
În esenţă, astfel de infracţiuni constau în: emiterea cecului fără autorizarea trasului; emiterea cecului fără a avea la tras disponibilul suficient, emiterea cecului cu dată falsă, emiterea cecului căruia îi lipseşte un element esenţial sau care este emis chiar în favoarea trăgătorului.
Paragraf
Scopul acestor incriminări îl reprezintă, în principal, prevenirea emiterii cecurilor fără provizia necesară în contul bancar sau a completării lor în modalităţi care ar prejudicia beneficiarul.
Paragraf
Infracţiunile reglementate în Legea nr. 59/1934, cu modificările şi completările ulterioare, denumite în doctrină ca formale, sunt periculoase pentru circuitul civil lato sensu. Existenţa lor nu necesită producerea unor consecinţe patrimoniale, deoarece protejează numai relaţiile sociale referitoare la operaţiunile cu cecuri în vederea asigurării credibilităţii acestor instrumente de plată, cu rol deosebit în relaţiile comerciale.
Paragraf
În cazul săvârşirii unor astfel de fapte, subiectul pasiv este instituţia bancară a cărei credibilitate a fost periclitată prin acţiunea de emitere a cecului fără respectarea condiţiilor legale, iar nu beneficiarul cecului emis cu încălcarea dispoziţiilor legale.
Paragraf
Ca urmare, infracţiunile prevăzute în art. 84 din Legea nr. 59/1934, cu modificările şi completările ulterioare, sunt infracţiuni de pericol, iar scopul acestei incriminări este acela de a determina emiterea corectă a cecurilor, iar nu acoperirea vreunei pagube materiale.
Paragraf
De altfel, instanţa supremă a statuat anterior în această materie, prin Decizia de îndrumare nr. 1/1968, că infracţiunile de pericol nu sunt cauzatoare de prejudicii prin ele însele şi, ca atare, în cazul unor asemenea infracţiuni instanţa învestită cu judecarea acţiunii penale nu este competentă să soluţioneze şi acţiunea civilă alăturată celei penale.
Paragraf
Mai este de observat că, în cazul infracţiunilor reglementate de dispoziţiile art. 84 din Legea nr. 59/1934, cu modificările şi completările ulterioare, situaţia-premisă este dată de existenţa unui raport juridic de natură contractuală în care cecul, ca instrument de plată, reprezintă o garanţie a îndeplinirii obligaţiilor asumate de debitori prin contractele comerciale încheiate.
Paragraf
De aceea, în cazul săvârşirii unor astfel de fapte, prejudiciul cauzat creditorului-parte vătămată este determinat de neexecutarea obligaţiei asumate de către debitorul-inculpat prin contractul comercial încheiat, iar nu de emiterea ulterioară a cecului cu încălcarea legii penale.
Paragraf
Este firesc, deci, ca în asemenea cauze, pentru acoperirea prejudiciului suferit, creditorii să aibă la dispoziţie numai acţiunea civilă separată, izvorâtă din contract, iar nu şi acţiunea civilă întemeiată pe răspunderea delictuală, care poate fi alăturată celei penale.
Paragraf
De altfel, o asemenea soluţie se impune şi pentru că, în conformitate cu dispoziţiile art. 53 alin. 1 din Legea nr. 59/1934, cu modificările şi completările ulterioare, cecul are valoare de titlu executoriu.
Paragraf
Or, faţă de aceste dispoziţii legale, chiar şi în cazul în care cecul a fost emis cu nerespectarea condiţiilor cerute de lege, el constituind titlu executoriu, nu mai este necesară o hotărâre judecătorească pentru ca partea vătămată creditoare să îşi poată acoperi prejudiciul, acesta putând fi recuperat prin însăşi punerea în executare silită a cecului după o prealabilă învestire cu formulă executorie.
Paragraf
În aceste condiţii, alăturarea acţiunii civile celei penale ar duce, prin soluţionarea (în ipoteza admiterii), la crearea a două titluri executorii (hotărârea penală care soluţionează acţiunea civilă şi cecul însuşi), ceea ce este inadmisibil.
Paragraf
Prin urmare, obţinerea unui titlu executoriu pe calea acţiunii civile alăturate celei penale nici nu şi-ar justifica utilitatea cât timp hotărârea ce s-ar pronunţa în această privinţă nu ar putea cuprinde decât ceea ce deja este menţionat în cecul perfect valabil şi executoriu.
Paragraf
În consecinţă, în temeiul dispoziţiilor art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, precum şi ale art. 414^2 alin. 2 şi 3 din Codul de procedură penală, urmează a se admite recursul în interesul legii şi a se stabili că instanţa penală învestită cu judecarea infracţiunilor prevăzute de art. 84 din Legea nr. 59/1934, cu modificările şi completările ulterioare, nu va soluţiona acţiunea civilă alăturată celei penale, urmând a pronunţa respingerea ca inadmisibilă a acţiunii civile.
Paragraf
PENTRU ACESTE MOTIVE
Paragraf
În numele legii
Paragraf
DECID:
Paragraf
Admit recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Paragraf
Instanţa penală învestită cu judecarea infracţiunilor prevăzute de art. 84 din Legea nr. 59/1934 asupra cecului, cu modificările şi completările ulterioare, nu va soluţiona acţiunea civilă alăturată acţiunii penale, urmând a pronunţa respingerea ca inadmisibilă a acţiunii civile.
Paragraf
Obligatorie, potrivit art. 414^2 alin. 3 din Codul de procedură penală.
Paragraf
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 13 octombrie 2008.
Paragraf
PREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE,
Paragraf
prof. univ. dr. NICOLAE POPA
Paragraf
p. Prim-magistrat-asistent
Paragraf
Victoria Maftei,
Paragraf
eliberată din funcţie prin pensionare,
Paragraf
Adriana Daniela White

Vrei mai mult?

Accesează jurisprudența, primește notificări la modificări și folosește AI-ul complet.

Începe gratuit
Contact

Începe Conversația.

Pregătit să știi exact de unde vine răspunsul?

Newsletter

Primește noutățile legislative și actualizările platformei direct pe email.

© 2026 Toate drepturile rezervate.

Poly Tool Design SRL — Blvd. Ferdinand 95, Constanța, 900717, România — CUI: 40293031