AcasăDocument
DECIZIE nr. 910 din 23 iunie 2009
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Legii nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcţie de drumuri de interes naţional, judeţean şi local
În vigoare
Previzualizare publică. Creează cont gratuit pentru versiuni istorice și notificări.
Jurisprudență și comentarii disponibile în Ortexo Pro.
Paragraf
Ioan Vida - preşedinte
Paragraf
Nicolae Cochinescu - judecător
Paragraf
Aspazia Cojocaru - judecător
Paragraf
Acsinte Gaspar - judecător
Paragraf
Petre Lăzăroiu - judecător
Paragraf
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Paragraf
Augustin Zegrean - judecător
Paragraf
Antonia Constantin - procuror
Paragraf
Mihaela Ionescu - magistrat-asistent
Paragraf
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor Legii nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcţie de drumuri de interes naţional, judeţean şi local, excepţie ridicată de Daniel Piturlea în Dosarul nr. 38.228/3/2008 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilă.
Paragraf
La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Paragraf
Cauza este în stare de judecată.
Paragraf
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate.
Paragraf
CURTEA,
Paragraf
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Paragraf
Prin Încheierea din 28 noiembrie 2008, pronunţată în Dosarul nr. 38.228/3/2008, Tribunalul Bucureşti - Secţia a V-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Legii nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcţie de drumuri de interes naţional, judeţean şi local. Excepţia a fost ridicată într-o acţiune civilă privind anularea unor hotărâri de stabilire a despăgubirilor ca urmare a exproprierii.
Paragraf
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prin dispoziţiile Legii nr. 198/2004 a fost încălcată procedura-cadru de expropriere care păstra minimele garanţii procedurale de protecţie a drepturilor persoanei expropriate, astfel încât se impune modificarea acestora în acord cu dispoziţiile constituţionale.
Paragraf
Tribunalul Bucureşti - Secţia a V-a civilă consideră că prin aplicarea Legii nr. 198/2004 nu sunt încălcate dispoziţiile art. 20, 44 şi 53 din Constituţie, întrucât s-a făcut dovada existenţei unei cauze de utilitate publică ce a determinat exproprierea şi au fost stabilite, în mod prealabil, despăgubiri pentru imobilul expropriat, persoana expropriată având posibilitatea să conteste cuantumul acestora, iar contestaţia să fie supusă controlului judiciar.
Paragraf
Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Paragraf
Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, arată că prin Legea nr. 198/2004 s-a stabilit cadrul juridic pentru luarea unor măsuri de pregătire prealabilă a executării lucrărilor de construcţie de drumuri de interes naţional, judeţean şi local, acestea fiind considerate de importanţă strategică şi de securitate naţională. Totodată, apreciază că sunt întrunite condiţiile definitorii ale exproprierii, în conformitate cu dispoziţiile constituţionale invocate, astfel încât criticile de neconstituţionalitate ale autorului nu pot fi reţinute.
Paragraf
Avocatul Poporului apreciază că prevederile Legii nr. 198/2004 sunt constituţionale, de vreme ce cauza de utilitate publică este definită prin lege, iar despăgubirile sunt stabilite în baza unui raport de evaluare şi, eventual, suplimentate la cererea proprietarului. Această dublă condiţionare a exproprierii asigură caracterul său previzibil şi echitabil, conferindu-i trăsături indispensabile securităţii juridice ce trebuie respectată într-o societate guvernată de principiile justiţiei şi dreptăţii. Totodată, consideră că dispoziţiile constituţionale ale art. 20 nu sunt incidente în cauză.
Paragraf
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Paragraf
CURTEA,
Paragraf
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Paragraf
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Paragraf
Obiectul controlului de constituţionalitate îl constituie prevederile Legii nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcţie de drumuri de interes naţional, judeţean şi local, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 487 din 31 mai 2004, astfel cum au fost modificate şi completate prin Legea nr. 184/2008 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcţie de autostrăzi şi drumuri naţionale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 740 din 31 octombrie 2008, şi prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 228/2008 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 3 din 5 ianuarie 2009.
Paragraf
Autorul excepţiei invocă încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 20 referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului, ale art. 44 alin. (1)-(6) referitoare la dreptul de proprietate privată, ale art. 53 relative la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi şi ale art. 136 alin. (5) privind inviolabilitatea proprietăţii private, în condiţiile legii organice. Totodată, consideră că prevederile actului normativ criticat contravin atât dispoziţiilor art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitoare la dreptul la un proces echitabil, cât şi art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privind protecţia proprietăţii.
Paragraf
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că Legea nr. 198/2004, astfel cum a fost modificată, stabileşte cadrul juridic pentru luarea unor măsuri de pregătire prealabilă a executării lucrărilor de construcţie de drumuri de interes naţional, judeţean şi local prevăzute la art. 5 din Ordonanţa Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor.
Paragraf
Astfel, drumurile de interes naţional sunt considerate, potrivit legii, de importanţă strategică şi de securitate naţională, iar lucrările de construcţie de drumuri de interes naţional, judeţean şi local sunt declarate ca fiind de utilitate publică. Totodată, Guvernul sau autoritatea publică locală competentă aprobă prin hotărâre indicatorii tehnico-economici, amplasamentul lucrării, sursa de finanţare, suma globală a despăgubirilor estimată de către expropriator pe baza unui raport de evaluare şi termenul în care aceasta se virează într-un cont deschis pe numele expropriatorului.
Paragraf
Atât amplasamentul lucrării, cât şi hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirilor se aduc la cunoştinţă publică, precum şi a solicitantului, prin afişarea la sediul consiliului local şi pe pagina proprie de internet a expropriatorului şi, respectiv, prin comunicare.
Paragraf
Totodată, suma globală estimată a despăgubirilor poate fi suplimentată, prin hotărâre a Guvernului sau a autorităţii administraţiei publice locale competente, după caz, în condiţiile prevăzute de art. 4 alin. (4) din Legea nr. 198/2004.
Paragraf
De asemenea, expropriatul nemulţumit de cuantumul despăgubirii consemnate în condiţiile prevăzute de lege se poate adresa instanţei judecătoreşti competente în termen de 30 de zile de la data la care i-a fost comunicată hotărârea.
Paragraf
În aceste condiţii, Curtea constată că Legea nr. 198/2004, în ansamblul său, conţine dispoziţii care asigură cadrul legal privind procedura de expropriere şi stabilire a despăgubirilor, apărarea dreptului de proprietate şi a dreptului de a contesta, pe cale judiciară, cuantumul despăgubirilor, în acord cu dispoziţiile constituţionale şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului care a statuat că o privare de proprietate trebuie să fie prevăzută de lege, să urmărească o cauză de utilitate publică, să fie conformă normelor de drept intern şi să respecte un raport de proporţionalitate între mijloacele folosite şi scopul vizat (Cauza James şi alţii împotriva Marii Britanii, 1986).
Paragraf
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
Paragraf
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
Paragraf
În numele legii
Paragraf
DECIDE:
Paragraf
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Legii nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcţie de drumuri de interes naţional, judeţean şi local, excepţie ridicată de Daniel Piturlea în Dosarul nr. 38.228/3/2008 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilă.
Paragraf
Definitivă şi general obligatorie.
Paragraf
Pronunţată în şedinţa publică din data de 23 iunie 2009.
Paragraf
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
Paragraf
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Paragraf
Magistrat-asistent,
Paragraf
Mihaela Ionescu
Vrei mai mult?
Accesează jurisprudența, primește notificări la modificări și folosește AI-ul complet.
Începe gratuit