EN
AcasăDocument

METODOLOGIE din 3 mai 2012

privind recunoaşterea diplomei de doctor şi a titlului de doctor în ştiinţe sau într-un domeniu profesional, obţinute la instituţii acreditate de învăţământ superior sau de cercetare-dezvoltare din străinătate

Abrogat
Emitent:MINISTERUL EDUCAŢIEI
Publicat:03.05.2012
Versiune:unica
Sursă oficială
Previzualizare publică. Creează cont gratuit pentru versiuni istorice și notificări.
Jurisprudență și comentarii disponibile în Ortexo Pro.
ART

Articolul 1

Paragraf
Prezenta metodologie reglementează recunoaşterea diplomei de doctor şi a titlului de doctor în ştiinţe sau într-un domeniu profesional, obţinute la instituţii acreditate de învăţământ superior sau de cercetare-dezvoltare din străinătate.
ART

Articolul 2

Paragraf
Centrul Naţional de Recunoaştere şi Echivalare a Diplomelor, denumit în continuare CNRED, recunoaşte automat diploma de doctor şi titlul de doctor într-unul din domeniile de studii universitare de doctorat din România, obţinute la o instituţie acreditată de învăţământ superior sau de cercetare-dezvoltare dintr-un stat membru al Uniunii Europene, al Spaţiului Economic European sau din Confederaţia Elveţiană.
ART

Articolul 3

Paragraf
CNRED recunoaşte automat diploma de doctor şi titlul de doctor într-unul din domeniile de studii universitare de doctorat din România, obţinute la o instituţie acreditată de învăţământ superior sau de cercetare-dezvoltare dintr-un stat terţ, inclusă pe Lista universităţilor de prestigiu din alte state, aprobată prin Ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 3.158/2012.
ART

Articolul 4

litera
(1) CNRED recunoaşte diploma de doctor şi titlul de doctor obţinute la o altă instituţie acreditată de învăţământ superior sau de cercetare-dezvoltare decât cele menţionate la art. 2 şi 3, într-unul din domeniile de studii universitare de doctorat din România, în baza deciziei Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare, denumit în continuare CNATDCU, de validare a tezei de doctorat susţinute în străinătate.
litera
(2) În cazul în care diplomele de doctor prevăzute la art. 2 şi 3 nu au corespondenţă într-unul din domeniile de studii universitare de doctorat din România, CNRED înaintează dosarul spre evaluare CNATDCU.
litera
(3) În situaţiile menţionate la alin. (1) şi (2), CNATDCU poate pronunţa, în urma evaluării dosarului de recunoaştere, următoarele decizii:
litera a)
validarea tezei de doctorat obţinute în străinătate, într-unul din domeniile de studii universitare de doctorat din România, caz în care CNRED recunoaşte diploma şi titlul de doctor;
litera b)
invalidarea tezei de doctorat obţinute în străinătate, caz în care CNRED informează solicitantul cu privire la decizia CNATDCU de nerecunoaştere sau de refacere a tezei;
litera c)
completarea cu documente suplimentare a dosarului de recunoaştere prevăzut la art. 6, caz în care CNRED informează solicitantul.
litera
(4) În cazul în care CNATDCU invalidează teza de doctorat, dispunând refacerea tezei, teza refăcută se depune la CNRED în termen de 6 luni de la comunicarea deciziei CNATDCU. Refacerea tezei nu impune resusţinerea acesteia în faţa unei comisii de specialitate din străinătate sau din România.
litera
(5) CNATDCU recunoaşte diplomele de doctor prevăzute la alin. (1) şi (2) în conformitate cu procedura prevăzută de Ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 3.504/2012 privind aprobarea Regulamentului de funcţionare a Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare în vederea validării tezelor de doctorat.
ART

Articolul 5

Paragraf
CNRED recunoaşte diploma de doctor şi titlul de doctor prevăzute la art. 2-4, cu condiţia echivalării sau a recunoaşterii actelor de studii din ciclul universitar anterior care au dat acces la studii doctorale.
ART

Articolul 6

litera
(1) Dosarul pentru recunoaşterea diplomei de doctor şi a titlului de doctor obţinute în străinătate include:
litera a)
cererea către Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, denumit în continuare MECTS, prin care se solicită recunoaşterea diplomei de doctor şi a titlului de doctor, conform modelului prevăzut în anexa nr. 1, care face parte integrantă din prezenta metodologie;
litera b)
actul de identitate şi dovada schimbării numelui (dacă este cazul), în copie;
litera c)
diploma de doctor, în copie şi traducere legalizată sau în copie legalizată, în cazul în care diploma de doctor este în limba română;
litera d)
actul de studii din ciclul universitar anterior care a dat acces la studii doctorale, în copie legalizată (dacă actul de studii este obţinut în România), sau atestatul de recunoaştere ori echivalare, în copie (dacă actul de studii este obţinut în străinătate);
litera e)
orice alte documente suplimentare solicitate pentru procedura de evaluare de către CNATDCU;
litera f)
curriculum vitae;
litera g)
copie după dovada achitării taxei;
litera h)
teza de doctorat, în format PDF (nu se acceptă varianta scanată); pot face excepţie de la această regulă materialele audio, video sau ilustraţiile grafice;
litera i)
rezumatul tezei de doctorat (15-20 pag., în funcţie de domeniul de studii), în format PDF (nu se acceptă varianta scanată), în limba română, engleză sau franceză.
litera
(2) Documentele menţionate la alin. (1) lit. b)-g) vor fi inscripţionate pe un CD, în forma scanată, de tip PDF.
litera
(3) Diplomele de doctor emise în state care sunt părţi ale Convenţiei privind apostila de la Haga trebuie să fie vizate cu apostila de la Haga, iar diplomele de doctor emise în statele nesemnatare ale acestei convenţii trebuie supralegalizate de către autorităţile competente din statul emitent.
litera
(4) Dosarul de recunoaştere se depune la registratura MECTS.
litera
(5) În termen de 5 zile lucrătoare de la data înregistrării dosarului, CNRED verifică existenţa tuturor documentelor prevăzute la alin. (1) şi înştiinţează solicitantul în cazul în care constată că dosarul nu este complet.
litera
(6) Dacă, în termen de 60 de zile de la transmiterea înştiinţării de completare, solicitantul nu depune completările la registratura MECTS, CNRED clasează dosarul de recunoaştere, urmând ca reluarea procedurii să se facă în baza depunerii unui nou dosar.
litera
(7) În cazul în care există suspiciuni cu privire la existenţa unor documente false în dosar, MECTS, prin CNRED, sesizează organele abilitate.
ART

Articolul 7

Paragraf
Dosarul de recunoaştere a diplomei de doctor şi a titlului de doctor prevăzute la art. 2-4 este încărcat în platforma electronică şi se semnează electronic de către personalul CNRED, desemnat în acest scop, care îşi asumă răspunderea pentru conformitatea cu documentele depuse de solicitant, precum şi pentru corectitudinea informaţiilor solicitate prin platforma electronică.
ART

Articolul 8

litera
(1) Termenul de soluţionare a cererii de recunoaştere a diplomei de doctor şi a titlului de doctor prevăzute la art. 2 şi 3 este de 10 zile lucrătoare de la depunerea dosarului complet, care se prelungeşte în mod corespunzător în situaţia prevăzută la art. 4.
litera
(2) Atestatul de recunoaştere, al cărui model este prevăzut în anexa nr. 2, care face parte integrantă din prezenta metodologie, este emis de către CNRED şi se eliberează solicitantului sau unei persoane împuternicite ori, la cererea scrisă a solicitantului, se transmite prin scrisoare recomandată la adresa indicată de solicitant.
litera
(3) Atestatul de recunoaştere completat şi neridicat se păstrează în arhiva MECTS cu termen permanent.
litera
(4) În cazul pierderii, distrugerii complete sau deteriorării parţiale a atestatului de recunoaştere se poate elibera un duplicat al acestuia, dacă în arhiva MECTS se găsesc documentele care au stat la baza eliberării atestatului respectiv.
litera
(5) Pentru eliberarea duplicatului, titularul adresează, în scris, o cerere, însoţită de următoarele documente: copie a actului de studii care a fost recunoscut, copie a actului de identitate, dovada publicării în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a, a pierderii atestatului - în cazul unui atestat pierdut - sau, în cazul deteriorării atestatului în cauză, dovada plăţii taxei pentru eliberarea duplicatului.
litera
(6) Actele menţionate la alin. (5) se depun la registratura MECTS de către titularul atestatului sau de împuternicitul acestuia.
litera
(7) Pentru publicarea pierderii atestatului, titularul acestuia se adresează Regiei Autonome "Monitorul Oficial", anunţul urmând să cuprindă următoarele date: denumirea actului pierdut; numele, iniţiala/iniţialele prenumelui/prenumelor tatălui (mamei), prenumele titularului; anul obţinerii atestatului în cauză; numărul şi data atestatului respectiv, denumirea instituţiei emitente a atestatului.
ART

Articolul 9

litera
(1) Solicitantul poate să conteste o singură dată decizia CNRED, printr-o cerere care se depune la registratura MECTS în termen de 15 zile lucrătoare de la comunicarea deciziei.
litera
(2) În cazul în care solicitantul contestă decizia CNRED pronunţată cu privire la situaţiile menţionate la art. 2 şi 3, termenul de soluţionare a contestaţiei este de 10 zile lucrătoare de la data înregistrării contestaţiei.
litera
(3) În cazul în care solicitantul contestă decizia CNRED cu privire la diplomele de doctor menţionate la art. 4, contestaţia se soluţionează de către CNATDCU în conformitate cu prevederile Ordinului ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 3.504/2012.
ANX

Anexa 1

Paragraf
la metodologie
Paragraf
- model -
Paragraf
CERERE
Paragraf
către Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului
Paragraf
şi Sportului pentru recunoaşterea diplomei de doctor
Paragraf
şi a titlului de doctor
Paragraf 1
Solicitant
Paragraf
Date personale
Paragraf
Numele şi prenumele: ..............................
Paragraf
Data naşterii: ..................... Cetăţenia: ............
Paragraf
Domiciliul/Adresa de corespondenţă: ........................
Paragraf
Telefon/Fax: .......................
Paragraf
E-mail: ............................
Paragraf
Studiile universitare (licenţă, master, doctorat)
Paragraf 2
Solicit recunoaşterea diplomei de doctor în următorul domeniu de studii universitare de doctorat (se bifează domeniul sau domeniile, în cazul unei teze cu subiect interdisciplinar ori multidisciplinar):
Paragraf
[] Matematică [] Informatică [] Chimie [] Inginerie chimică [] Geologie
Paragraf
[] Geografie [] Ştiinţa [] Fizică [] Inginerie civilă [] Inginerie
Paragraf
mediului şi instalaţii electronică şi
Paragraf
telecomunicaţii
Paragraf
[] Inginerie [] Inginerie [] Inginerie [] Inginerie [] Mine, petrol
Paragraf
electrică energetică geologică geodezică şi gaze
Paragraf
[] Inginerie [] Ingineria [] Ingineria [] Agronomie [] Horticultură
Paragraf
aerospaţială transporturilor autovehiculelor
Paragraf
[] Inginerie [] Silvicultură [] Biotehnologii [] Ingineria produ- [] Zootehnie
Paragraf
forestieră selor alimentare
Paragraf
[] Calculatoare [] Ingineria [] Inginerie [] Inginerie [] Inginerie navală
Paragraf
şi tehnologia sistemelor mecanică industrială şi navigaţie
Paragraf
informaţiei
Paragraf
[] Ştiinţe ingi- [] Mecatronică [] Ingineria [] Ingineria [] Inginerie şi
Paragraf
nereşti aplicate şi robotică materialelor mediului management
Paragraf
[] Inginerie [] Biologie [] Biochimie [] Medicină [] Medicină
Paragraf
genistică, ingi- veterinară
Paragraf
nerie de armament,
Paragraf
rachete şi muniţii
Paragraf
[] Medicină [] Farmacie [] Drept [] Ştiinţe [] Ştiinţe ale
Paragraf
dentară administrative comunicării
Paragraf
[] Sociologie [] Asistenţă [] Relaţii [] Ştiinţe [] Ştiinţe
Paragraf
socială internaţionale politice militare
Paragraf
şi studii europene
Paragraf
[] Informaţii şi [] Ordine [] Administrarea [] Cibernetică şi [] Informatică
Paragraf
securitate publică şi afacerilor statistică economică
Paragraf
naţională siguranţă
Paragraf
naţională
Paragraf
[] Contabilitate [] Economie [] Finanţe [] Management [] Marketing
Paragraf
[] Economie [] Ştiinţele [] Psihologie [] Ştiinţe ale [] Filologie
Paragraf
şi afaceri motricităţii educaţiei
Paragraf
internaţionale umane
Paragraf
[] Filosofie [] Istorie [] Teologie [] Studii culturale [] Arhitectură
Paragraf
[] Urbanism [] Arte vizuale [] Istoria şi [] Teatru şi artele [] Cinematografie
Paragraf
teoria artei spectacolului şi media
Paragraf
[] Muzică
Paragraf 3
Certific includerea în dosar a următoarelor documente:
Paragraf
[] actul de identitate şi dovada schimbării numelui (dacă este cazul), în copie;
Paragraf
[] diploma de doctor, în copie şi traducere legalizată;
Paragraf
[] actul de studii din ciclul universitar anterior care a dat acces la studii doctorale, în copie legalizată (dacă actul de studii este obţinut în România), sau atestatul de recunoaştere, în copie (dacă actul de studii este obţinut în străinătate);
Paragraf
[] orice alte documente suplimentare solicitate de către Consiliul Naţional de Atestate a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare pentru procedura de evaluare;
Paragraf
[] curriculum vitae;
Paragraf
[] copie după dovada achitării taxei;
Paragraf
Documentele mai sus menţionate vor fi însoţite de varianta electronică, scanată, în format PDF.
Paragraf
[] teza de doctorat, în format electronic tip PDF (nu se acceptă varianta scanată); pot face excepţie de la această regulă materialele audio, video sau ilustraţiile grafice;
Paragraf
[] rezumatul tezei de doctorat (15-20 pag., în funcţie de domeniul de studii), în format electronic tip PDF, în limba română, engleză sau franceză (nu se acceptă varianta scanată).
Paragraf 4
Solicit eliberarea atestatului de recunoaştere a diplomei de doctor:
Paragraf
[] personal sau prin împuternicit, de la sediul Centrului Naţional de Recunoaştere şi Echivalare a Diplomelor - Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului;
Paragraf
[] prin scrisoare recomandată, la următoarea adresă: ......................
Paragraf 5
Declar pe propria răspundere că informaţiile şi documentele incluse în dosar sunt reale şi autentice.
Paragraf
Data ..................
Paragraf
Semnătura .............
ANX

Anexa 2

Paragraf
la metodologie
Paragraf
- model -
Paragraf
ATESTAT DE RECUNOAŞTERE
Paragraf
Se atestă că diploma ............. seria ............ nr. ......, eliberată doamnei/domnului ........... de către ............. din .........., la data de ........., prin care i s-a conferit titlul de doctor, se recunoaşte ca diploma de doctor şi titlul de doctor în domeniul ............... .
Paragraf
Titularul acestui atestat beneficiază de toate drepturile conferite absolvenţilor instituţiilor acreditate de învăţământ superior din România.
Paragraf
Director,
Paragraf
Expert, .............
Paragraf
Nr. ............/..............

Vrei mai mult?

Accesează jurisprudența, primește notificări la modificări și folosește AI-ul complet.

Începe gratuit
Contact

Începe Conversația.

Pregătit să știi exact de unde vine răspunsul?

Newsletter

Primește noutățile legislative și actualizările platformei direct pe email.

© 2026 Toate drepturile rezervate.

Poly Tool Design SRL — Blvd. Ferdinand 95, Constanța, 900717, România — CUI: 40293031