EN
AcasăDocument

HOTĂRÎRE nr. 205 din 19 mai 1997

cu privire la organizarea activităţii autorităţilor administraţiei publice locale în domeniul protecţiei drepturilor copilului

Abrogat
Emitent:GUVERNUL
Publicat:19.05.1997
Versiune:unica
Sursă oficială
Previzualizare publică. Creează cont gratuit pentru versiuni istorice și notificări.
Jurisprudență și comentarii disponibile în Ortexo Pro.
Paragraf
În temeiul prevederilor Constituţiei României, ale Legii nr. 18/1990 pentru ratificarea Convenţiei cu privire la drepturile copilului, ale Legii administraţiei publice locale nr. 69/1991, republicată, şi ale Hotărârii Guvernului nr. 16/1997 privind reorganizarea Comitetului Naţional pentru Protecţia Copilului ca departament în cadrul aparatului de lucru al Guvernului,
Paragraf
Guvernul României hotărăşte:
ART

Articolul 1

Paragraf
Activitatea de protecţie a drepturilor copilului în unităţile administrativ-teritoriale se organizează de către autorităţile administraţiei publice locale şi se întemeiază pe principiul ocrotirii cu prioritate a intereselor superioare ale copilului.
ART

Articolul 2

Paragraf
În vederea elaborării şi realizării politicii guvernamentale în domeniul protecţiei drepturilor copilului pe baza cunoaşterii exacte a realitatilor din unităţile administrativ-teritoriale, autorităţile administraţiei publice locale organizează şi conduc servicii publice pentru protecţia drepturilor copilului.
ART

Articolul 3

Paragraf
În vederea punerii în aplicare a politicii guvernamentale şi a coordonării activităţii consiliilor locale în acest domeniu, consiliile judeţene şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti vor înfiinţa direcţii judeţene pentru protecţia drepturilor copilului.
ART

Articolul 4

litera
(1) Direcţia judeteana pentru protecţia drepturilor copilului funcţionează ca instituţie publică de interes judeţean, cu personalitate juridică, în subordinea consiliului judeţean, şi este condusă de un director.
litera
(2) Activitatea direcţiei judeţene pentru protecţia drepturilor copilului este coordonata de secretarul judeţului.
ART

Articolul 5

litera
(1) Structura organizatorică şi numărul de personal ale Direcţiei judeţene pentru protecţia drepturilor copilului se aproba prin hotărâre a consiliului judeţean, pe baza următoarei structuri organizatorice orientative:
litera a)
Serviciul monitorizare, sinteza, probleme de autoritate tutelara; Secretariatul Comisiei judeţene pentru ocrotirea minorilor;
litera b)
Serviciul pentru sprijinirea alternativelor de tip familial la ocrotirea de tip rezidential a copilului;
litera c)
Centrul de primire a minorilor;
litera d)
Serviciul contabilitate-administrativ.
litera
(2) Se recomanda ca din aceasta structura să facă parte un psiholog.
ART

Articolul 6

Paragraf
Direcţia judeteana pentru protecţia drepturilor copilului are următoarele atribuţii principale:
litera a)
coordonează acţiunile autorităţilor administraţiei publice locale din judeţ în domeniul protecţiei drepturilor copilului;
litera b)
coordonează şi sprijină activitatea de punere în aplicare a strategiei guvernamentale în domeniul protecţiei drepturilor copilului la nivel judeţean;
litera c)
monitorizează respectarea drepturilor copilului, centralizează şi sintetizeaza informaţiile privind acest aspect la nivel judeţean, asigura activitatea de secretariat a Comisiei judeţene pentru ocrotirea minorilor;
litera d)
colaborează cu serviciile publice descentralizate ale ministerelor şi ale celorlalte organe centrale ale administraţiei publice din judeţ, în vederea identificarii situaţiilor deosebite care apar în activitatea de protecţie a drepturilor copilului, a cauzelor apariţiei acestor situaţii şi a stabilirii măsurilor ce se impun pentru îmbunătăţirea acestei activităţi;
litera e)
identifica copiii care necesita măsuri speciale de protecţie a drepturilor lor şi întocmeşte documentaţia privind situaţia acestora, sesizind organele competente, cum ar fi: Comisia judeteana pentru ocrotirea minorilor, secretarul judeţului, instanţele judecătoreşti, în vederea stabilirii măsurilor care se impun;
litera f)
prezintă şi susţine documentaţia întocmită în faţa autorităţilor sau organelor competente, actionind cu prioritate pentru prevenirea institutionalizarii copilului sau pentru reintegrarea copilului institutionalizat într-un mediu familial, prin sprijinirea familiei naturale a acestuia sau prin identificarea unei familii substitutive pentru copil;
litera g)
sprijină alternativele de tip familial la ocrotirea de tip rezidential a copilului, prin depunerea diligentelor necesare pentru clarificarea situaţiei juridice a acestuia, în vederea identificarii unei soluţii cu caracter permanent pentru copil;
litera h)
acorda sprijin material sau financiar de urgenta şi consiliere de specialitate familiei naturale a copilului, urmărind ca aceasta să îşi poată asuma responsabilităţile şi să poată îndeplini obligaţiile cu privire la copil;
litera i)
identifica, evalueaza şi sprijină prin consiliere, ajutor material sau financiar familiile potenţial substitutive pentru copii;
litera j)
identifica, evalueaza, pregăteşte şi sprijină familii (sau persoane) în vederea creării unei reţele de familii ocrotitoare profesioniste la nivel judeţean;
litera k)
urmăreşte şi supraveghează aplicarea măsurilor speciale de protecţie a drepturilor copilului;
litera l)
controlează modul în care sunt respectate drepturile copilului în instituţiile de ocrotire, precum şi în familia naturala sau substitutiva a acestuia şi prezintă propuneri pentru înlăturarea oricăror abuzuri;
litera m)
sprijină accesul, în instituţiile de ocrotire a familiei naturale sau a celei potenţial substitutive, al copilului;
litera n)
contribuie la popularizarea dispoziţiilor legale din domeniul drepturilor copilului şi a importantei respectării acestor drepturi;
litera o)
sprijină activitatea de prevenire prenatala a abandonului de copii;
litera p)
colaborează cu organizaţiile neguvernamentale care desfăşoară activităţi în domeniul protecţiei drepturilor copilului şi sprijină acţiunile acestora, având posibilitatea sa încheie acorduri de colaborare cu acestea;
litera q)
elaborează studii şi sinteze cu privire la diversele aspecte ale problematicii protecţiei drepturilor copilului;
litera r)
prezintă trimestrial consiliului judeţean rapoarte şi informări cu privire la situaţia protecţiei drepturilor copilului şi face propuneri pentru îmbunătăţirea activităţii în domeniu.
ART

Articolul 7

Paragraf
În realizarea atribuţiilor ce îi revin, Direcţia judeteana pentru protecţia drepturilor copilului întocmeşte anchete sociale, analize şi studii.
ART

Articolul 8

Paragraf
Instituţiile publice, persoanele juridice şi fizice vor pune la dispoziţia Direcţiei judeţene pentru protecţia drepturilor copilului toate actele necesare îndeplinirii atribuţiilor care îi revin, vor permite accesul personalului direcţiei în sedii şi vor asigura toate condiţiile necesare în vederea monitorizarii respectării drepturilor copilului de către direcţie.
ART

Articolul 9

litera
(1) Direcţiile judeţene pentru protecţia drepturilor copilului reprezintă consiliul judeţean în toate acţiunile cu privire la drepturile copilului, în faţa instanţelor judecătoreşti.
litera
(2) Directorul Direcţiei judeţene pentru protecţia drepturilor copilului este membru al Comisiei judeţene de ocrotire a minorilor.
ART

Articolul 10

Paragraf
Direcţiile judeţene pentru protecţia drepturilor copilului colaborează cu Departamentul pentru Protecţia Copilului în vederea elaborării de strategii guvernamentale în domeniul protecţiei drepturilor copilului şi a urmăririi activităţii de punere în aplicare a acestora, a monitorizarii respectării drepturilor copilului, a centralizarii şi a sintetizarii informaţiilor privind situaţia copiilor, a elaborării de propuneri de acte normative vizind perfecţionarea reglementărilor legale în domeniul protecţiei drepturilor copilului.
ART

Articolul 11

Paragraf
Finanţarea activităţilor prevăzute în prezenta hotărâre se asigura din bugetele locale.
ART

Articolul 12

litera
(1) Direcţiile judeţene pentru protecţia drepturilor copilului pot avea în dotare un număr de doua autoturisme, în afară celor prevăzute pentru consiliile judeţene, în condiţiile legii.
litera
(2) Cheltuielile aferente întreţinerii şi deplasarilor acestora se finanţează din bugetul Direcţiei judeţene pentru protecţia drepturilor copilului.
ART

Articolul 13

Paragraf
Pe data publicării în Monitorul Oficial al României a prezentei hotărâri se abroga Hotărârea Guvernului nr. 1.150/1996 privind funcţionarea serviciilor sociale pentru ocrotirea copilului la consiliile judeţene şi la consiliile locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 299 din 21 noiembrie 1996.
Paragraf
PRIM-MINISTRU
Paragraf
VICTOR CIORBEA
Paragraf
Contrasemnează:
Paragraf
Ministru delegat pe lângă primul-ministru
Paragraf
pentru coordonarea Secretariatului General
Paragraf
al Guvernului şi a Departamentului pentru
Paragraf
Administraţie Publică Locală,
Paragraf
Remus Opris
Paragraf
Ministru de stat,
Paragraf
ministrul finanţelor,
Paragraf
Mircea Ciumara
Paragraf
Ministrul muncii şi protecţiei sociale,
Paragraf
Alexandru Athanasiu
Paragraf
Departamentul pentru Protecţia Copilului,
Paragraf
Cristian Tabacaru,
Paragraf
secretar de stat

Vrei mai mult?

Accesează jurisprudența, primește notificări la modificări și folosește AI-ul complet.

Începe gratuit
Contact

Începe Conversația.

Pregătit să știi exact de unde vine răspunsul?

Newsletter

Primește noutățile legislative și actualizările platformei direct pe email.

© 2026 Toate drepturile rezervate.

Poly Tool Design SRL — Blvd. Ferdinand 95, Constanța, 900717, România — CUI: 40293031