AcasăLegislațieHOTĂRÂRE nr. 1.305 din 15 decembrie 2010

HOTĂRÂRE nr. 1.305 din 15 decembrie 2010privind aprobarea transferului managementului asistenţei medicale al Spitalului Municipal Târgovişte de la Consiliul Local al Municipiului Târgovişte la Consiliul Judeţean Dâmboviţa, desfiinţarea şi reorganizarea unor unităţi sanitare din judeţul Dâmboviţa

În vigoare
Emitent:GUVERNUL
Publicat:15.12.2010
Versiune:unica
Sursă oficială
Paragraf
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 22^1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 162/2008 privind transferul ansamblului de atribuţii şi competenţe exercitate de Ministerul Sănătăţii Publice către autorităţile administraţiei publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 174 alin. (3) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare,
Paragraf
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articolul 1

litera
(1) Se aprobă transferul managementului asistenţei medicale al Spitalului Municipal Târgovişte de la Consiliul Local al Municipiului Târgovişte la Consiliul Judeţean Dâmboviţa.
litera
(2) Predarea-preluarea se va efectua pe bază de protocol încheiat între autorităţile administraţiei publice implicate, în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, conform modelului aprobat prin Ordinul ministrului sănătăţii nr. 910/2010 pentru aprobarea modelului Protocolului de predare-preluare între direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti şi autorităţile administraţiei publice locale şi Primăria Municipiului Bucureşti în vederea transferului managementului asistenţei medicale al unităţilor sanitare publice, adaptat la condiţiile specifice de realizare a transferului.

Articolul 2

litera
(1) Se aprobă desfiinţarea următoarelor unităţi sanitare cu personalitate juridică al căror management a fost preluat de către Consiliul Judeţean Dâmboviţa:
litera A)
Spitalul Municipal Târgovişte;
litera B)
Spitalul de Psihiatrie Cronici Gura Ocniţei;
litera C)
Centrul de Sănătate Voineşti;
litera D)
Centrul de Recuperare Neuromotorie Copii Gura Ocniţei;
litera E)
Sanatoriul TBC Moroieni.
litera
(2) Unităţile sanitare prevăzute la alin. (1) se reorganizează ca structuri fără personalitate juridică, în structura Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgovişte.
litera
(3) Predarea-preluarea se va efectua pe bază de protocol încheiat între instituţiile implicate, în termen de 15 zile de la data încheierii protocolului prevăzut la art. 1 alin. (2).
litera
(4) Pentru Spitalul de Psihiatrie Cronici Gura Ocniţei, Consiliul Judeţean Dâmboviţa se angajează să menţină profilul, locaţia şi calitatea de utilitate publică şi să utilizeze toate obiectivele de investiţii realizate şi echipamentele achiziţionate din împrumutul contractat de România de la Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei conform destinaţiilor precizate în acordul-cadru de împrumut, păstrând proprietatea publică a acestora.

Articolul 3

Paragraf
La anexa nr. 2 din Hotărârea Guvernului nr. 529/2010 pentru aprobarea menţinerii managementului asistenţei medicale la autorităţile administraţiei publice locale care au desfăşurat faze-pilot, precum şi a Listei unităţilor sanitare publice cu paturi pentru care se menţine managementul asistenţei medicale la autorităţile administraţiei publice locale şi la Primăria Municipiului Bucureşti şi a Listei unităţilor sanitare publice cu paturi pentru care se transferă managementul asistenţei medicale către autorităţile administraţiei publice locale şi către Primăria Municipiului Bucureşti, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 385 din 10 iunie 2010, cu modificările ulterioare, poziţiile 139, 144, 145, 146 şi 147 se abrogă la termenul prevăzut la art. 2 alin. (3).
Paragraf
PRIM-MINISTRU
Paragraf
EMIL BOC
Paragraf
Contrasemnează:
Paragraf
Ministrul sănătăţii,
Paragraf
Cseke Attila
Paragraf
Ministrul administraţiei şi internelor,
Paragraf
Constantin-Traian Igaş
Paragraf
Ministrul finanţelor publice,
Paragraf
Gheorghe Ialomiţianu
Paragraf
Bucureşti, 15 decembrie 2010.
Paragraf
Nr. 1.305.

Vrei mai mult?

Accesează jurisprudența, primește notificări la modificări și folosește AI-ul complet.

Începe gratuit

Ce mai știm despre acest act

  • 3 articole indexate separat, cu trimiterile rezolvate
  • Alertă în ziua în care acest act se modifică
  • Zilnic sincronizat cu Monitorul Oficial
Creează cont — 2 săptămâni Civis gratuit

Planul Gratuit rămâne disponibil după cele două săptămâni.

Contact

Începe Conversația.

Pregătit să știi exact de unde vine răspunsul?

Newsletter

Primește noutățile legislative și actualizările platformei direct pe email.

RomâniaANPC — Soluționarea Alternativă a LitigiilorANPC — Soluționarea Online a Litigiilor

© 2026 Toate drepturile rezervate.

Poly Tool Design SRL — Blvd. Ferdinand 95, Constanța, 900717, România — CUI: 40293031