EN
AcasăDocument

ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 3 din 28 ianuarie 2011

privind măsuri economice pe anul 2011 la nivelul unor operatori economici

În vigoare
Emitent:GUVERNUL
Publicat:28.01.2011
Versiune:unica
Sursă oficială
Previzualizare publică. Creează cont gratuit pentru versiuni istorice și notificări.
Jurisprudență și comentarii disponibile în Ortexo Pro.
Paragraf
Având în vedere situaţia economică existentă care impune întărirea disciplinei economico-financiare,
Paragraf
ţinând cont de urmările crizei economice şi de previziunile pentru anul 2011,
Paragraf
luând în considerare că prevederile art. 3^1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2008 privind măsuri economico-financiare la nivelul unor operatori economici, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 203/2009, prin care se asigura cadrul legal privind retribuirea directorilor generali/directorilor regiilor autonome, societăţilor şi companiilor naţionale şi societăţilor comerciale la care statul sau o unitate administrativ-teritorială este acţionar unic sau majoritar, precum şi ai filialelor acestora, şi-au încetat aplicabilitatea la data de 31 decembrie 2010,
Paragraf
având în vedere termenele de aprobare a bugetelor de venituri şi cheltuieli ale operatorilor economici stabilite prin prevederile art. 28 din Legea nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice, raţionalizarea cheltuielilor publice, susţinerea mediului de afaceri şi respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeană şi Fondul Monetar Internaţional, cu modificările şi completările ulterioare,
Paragraf
în considerarea faptului că aceste elemente constituie situaţii de urgenţă şi extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată,
Paragraf
în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,
Paragraf
Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.
ART

Articolul 1

Paragraf
Prevederile art. 3^1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2008 privind măsuri economico-financiare la nivelul unor operatori economici, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 465 din 23 iunie 2008, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 203/2009, se aplică de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă şi până la data de 31 decembrie 2011, contractele de mandat modificându-se în mod corespunzător.
ART

Articolul 2

Paragraf
Până la data de 31 decembrie 2011 reprezentanţii statului sau ai unităţilor administrativ-teritoriale în organele de conducere sau de control ale operatorilor economici cărora li se aplică prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 79/2008, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 203/2009, beneficiază de o indemnizaţie de 1% din remuneraţia directorului/directorului general sau a preşedintelui consiliului de administraţie, respectiv al consiliului de supraveghere.
ART

Articolul 3

Paragraf
În toate cazurile, orice formă de indemnizaţie suplimentară sau remuneraţie pentru activitatea depusă de reprezentanţii statului sau ai unităţilor administrativ-teritoriale în cadrul oricăror organe, comitete, comisii sau orice alte asemenea structuri înfiinţate de organele constitutive ale operatorilor economici, inclusiv ale filialelor acestora, cărora li se aplică prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 79/2008, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 203/2009, nu poate depăşi indemnizaţia de 1% prevăzută la art. 2.
Paragraf
PRIM-MINISTRU
Paragraf
EMIL BOC
Paragraf
Contrasemnează:
Paragraf
Ministrul finanţelor publice,
Paragraf
Gheorghe Ialomiţianu
Paragraf
Bucureşti, 28 ianuarie 2011.
Paragraf
Nr. 3.

Vrei mai mult?

Accesează jurisprudența, primește notificări la modificări și folosește AI-ul complet.

Începe gratuit
Contact

Începe Conversația.

Pregătit să știi exact de unde vine răspunsul?

Newsletter

Primește noutățile legislative și actualizările platformei direct pe email.

© 2026 Toate drepturile rezervate.

Poly Tool Design SRL — Blvd. Ferdinand 95, Constanța, 900717, România — CUI: 40293031