EN
AcasăDocument

HOTĂRÂRE nr. 1.190 din 24 noiembrie 2010

privind trecerea din domeniul public al statului în domeniul privat al acestuia a unei părţi dintr-un imobil aflat în administrarea Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional - Muzeul Naţional Peleş pentru scoaterea din funcţiune în vederea valorificării şi modificarea anexei nr. 6 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului

În vigoare
Emitent:GUVERNUL
Publicat:24.11.2010
Versiune:unica
Sursă oficială
Previzualizare publică. Creează cont gratuit pentru versiuni istorice și notificări.
Jurisprudență și comentarii disponibile în Ortexo Pro.
Paragraf
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 1 şi 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 112/2000 pentru reglementarea procesului de scoatere din funcţiune, casare şi valorificare a activelor corporale care alcătuiesc domeniul public al statului şi al unităţilor administrativ-teritoriale, aprobată prin Legea nr. 246/2001, şi al art. 20 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, cu modificările şi completările ulterioare,
Paragraf
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
ART

Articolul 1

litera
(1) Se aprobă trecerea din domeniul public al statului în domeniul privat al acestuia a unei părţi dintr-un imobil situat în judeţul Prahova, oraşul Sinaia, Str. Peleşului nr. 2, aflat în administrarea Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional - Muzeul Naţional Peleş, identificat potrivit anexei nr. 1.
litera
(2) Trecerea în domeniul privat a părţii din imobilul prevăzut la alin. (1) se face pentru scoaterea din funcţiune în vederea valorificării, în condiţiile legii.
litera
(3) Datele de identificare a bunului imobil aparţinând domeniului public al statului, înregistrat la numărul MF 26333 din anexa nr. 6 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică potrivit anexei nr. 2.
ART

Articolul 2

Paragraf
Descrierea tehnică a bunului imobil înscris în domeniul public al statului la poziţia nr. MF 27187 din anexa nr. 6 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică potrivit anexei nr. 3.
ART

Articolul 3

Paragraf
Anexele nr. 1-3 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
Paragraf
PRIM-MINISTRU
Paragraf
EMIL BOC
Paragraf
Contrasemnează:
Paragraf
Ministrul culturii şi patrimoniului naţional,
Paragraf
Kelemen Hunor
Paragraf
Ministrul finanţelor publice,
Paragraf
Gheorghe Ialomiţianu
Paragraf
Bucureşti, 24 noiembrie 2010.
Paragraf
Nr. 1.190.
ANX

Anexa 1

Paragraf
DATELE DE IDENTIFICARE
Paragraf
a unei părţi din bunul imobil înregistrat la numărul
Paragraf
MF 26333, care trece din domeniul public al statului
Paragraf
în domeniul privat al acestuia
ANX

Anexa 2

Paragraf
DATELE DE IDENTIFICARE
Paragraf
a bunului imobil aparţinând domeniului
Paragraf
public al statului, înregistrat la numărul MF 26333
ANX

Anexa 3

Paragraf
DATELE DE IDENTIFICARE
Paragraf
a imobilului aflat în administrarea Direcţiei
Paragraf
Judeţene pentru Cultură şi Patrimoniul Naţional Călăraşi
Paragraf
a cărui descriere tehnică se modifică

Vrei mai mult?

Accesează jurisprudența, primește notificări la modificări și folosește AI-ul complet.

Începe gratuit
Contact

Începe Conversația.

Pregătit să știi exact de unde vine răspunsul?

Newsletter

Primește noutățile legislative și actualizările platformei direct pe email.

© 2026 Toate drepturile rezervate.

Poly Tool Design SRL — Blvd. Ferdinand 95, Constanța, 900717, România — CUI: 40293031