EN
AcasăDocument

DECIZIE nr. 30 din 18 ianuarie 2011

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 160^2 alin. 1 din Codul de procedură penală

În vigoare
Emitent:CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
Publicat:18.01.2011
Versiune:unica
Sursă oficială
Previzualizare publică. Creează cont gratuit pentru versiuni istorice și notificări.
Jurisprudență și comentarii disponibile în Ortexo Pro.
Paragraf
Augustin Zegrean - preşedinte
Paragraf
Aspazia Cojocaru - judecător
Paragraf
Acsinte Gaspar - judecător
Paragraf
Mircea Ştefan Minea - judecător
Paragraf
Ion Predescu - judecător
Paragraf
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Paragraf
Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent
Paragraf
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.
Paragraf
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 160^2 alin. 1 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Nicolae Iarnă în Dosarul nr. 673.1/57/2010 al Curţii de Apel Alba Iulia - Secţia pentru cauze cu minori şi de familie.
Paragraf
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Paragraf
Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei ca neîntemeiată.
Paragraf
CURTEA,
Paragraf
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Paragraf
Prin Încheierea din 20 mai 2010, pronunţată în Dosarul nr. 673.1/57/2010, Curtea de Apel Alba Iulia - Secţia pentru cauze cu minori şi de familie a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 160^2 alin. 1 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Nicolae Iarnă în dosarul de mai sus având ca obiect soluţionarea unui recurs în materie penală promovat împotriva unei încheieri referitoare la o cerere de liberare provizorie sub control judiciar.
Paragraf
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile legale menţionate încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 23 alin. (10) referitoare la dreptul persoanei arestate de a cere punerea sa în libertate provizorie sub control judiciar sau pe cauţiune, deoarece, deşi temeiul constituţional invocat nu instituie vreo limitare a acestui drept, textul legal criticat condiţionează punerea în libertate sub control judiciar de existenţa unei infracţiuni intenţionate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depăşeşte 18 ani. Curtea de Apel Alba Iulia - Secţia pentru cauze cu minori şi de familie opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, sens în care face trimitere la jurisprudenţa în materie.
Paragraf
Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Paragraf
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Paragraf
CURTEA,
Paragraf
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Paragraf
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Paragraf
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 160^2 alin. 1 din Codul de procedură penală, cu denumirea marginală Condiţiile liberării, care au următorul conţinut: "Liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul infracţiunilor săvârşite din culpă, precum şi în cazul infracţiunilor intenţionate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depăşeşte 18 ani."
Paragraf
Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că prin dispoziţiile legale criticate sunt încălcate prevederile constituţionale ale art. 23 alin. (10) referitoare la dreptul persoanei arestate de a cere punerea sa în libertate provizorie sub control judiciar sau pe cauţiune.
Paragraf
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile legale criticate au mai fost supuse controlului său din perspectiva unor critici similare. Astfel, cu prilejul pronunţării Deciziei nr. 521 din 9 aprilie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 357 din 27 mai 2009, Curtea Constituţională a statuat că dispoziţiile art. 160^2 alin. 1 din Codul de procedură penală nu contravin prevederilor art. 23 alin. (10) din Constituţie, deoarece nu împiedică persoana arestată preventiv să ceară punerea sa în libertate provizorie, sub control judiciar sau pe cauţiune. Acest drept îi este, de altfel, recunoscut inculpatului arestat preventiv prin art. 160^1 din acelaşi cod, care prevede că "în tot cursul procesului penal, învinuitul sau inculpatul arestat preventiv poate cere punerea sa în libertate provizorie, sub control judiciar sau pe cauţiune". Condiţiile de acordare a acestei liberări provizorii sub control judiciar sunt stabilite însă de art. 160^2 din Codul de procedură penală, în temeiul dispoziţiilor art. 126 alin. (2) din Constituţie, potrivit cărora "Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt stabilite numai prin lege", şi, prin urmare, sunt conforme Constituţiei. Dreptul de a cere luarea unei asemenea măsuri procesuale se poate exercita numai în condiţiile prevăzute de lege, în speţă Codul de procedură penală, fiind atributul legiuitorului să le stabilească.
Paragraf
Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, considerentele deciziei mai sus menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.
Paragraf
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
Paragraf
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
Paragraf
În numele legii
Paragraf
DECIDE:
Paragraf
Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 160^2 alin. 1 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Nicolae Iarnă în Dosarul nr. 673.1/57/2010 al Curţii de Apel Alba Iulia - Secţia pentru cauze cu minori şi de familie.
Paragraf
Definitivă şi general obligatorie.
Paragraf
Pronunţată în şedinţa publică din data de 18 ianuarie 2011.
Paragraf
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
Paragraf
AUGUSTIN ZEGREAN
Paragraf
Magistrat-asistent,
Paragraf
Afrodita Laura Tutunaru

Vrei mai mult?

Accesează jurisprudența, primește notificări la modificări și folosește AI-ul complet.

Începe gratuit
Contact

Începe Conversația.

Pregătit să știi exact de unde vine răspunsul?

Newsletter

Primește noutățile legislative și actualizările platformei direct pe email.

© 2026 Toate drepturile rezervate.

Poly Tool Design SRL — Blvd. Ferdinand 95, Constanța, 900717, România — CUI: 40293031