AcasăDocument
METODOLOGIE DE CALCUL din 29 iunie 2011
privind revizuirea pensiilor prevăzute la art. 1 lit. c)-h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor
În vigoare
Previzualizare publică. Creează cont gratuit pentru versiuni istorice și notificări.
Jurisprudență și comentarii disponibile în Ortexo Pro.
ART
Articolul 1
Paragraf
Pensiile prevăzute la art. 1 lit. c)-h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor şi care au făcut obiectul recalculării potrivit prevederilor aceleiaşi legi se revizuiesc conform prezentei metodologii.
ART
Articolul 2
Paragraf
Revizuirea pensiilor prevăzute la art. 1 se realizează pe baza documentelor existente în dosarele de pensie, precum şi a celor depuse de beneficiari, prin stabilirea cuantumului aferent fiecărei pensii, în funcţie de stagiile de cotizare şi punctajul mediu anual, determinate potrivit prezentei metodologii.
ART
Articolul 3
litera
(1) Constituie stagiu de cotizare în sistemul public de pensii, în sensul prezentei metodologii:
litera a)
vechimea în muncă recunoscută pentru stabilirea pensiilor până la data de 1 aprilie 2001;
litera b)
vechimea în serviciu recunoscută pentru stabilirea pensiilor, în cazul cadrelor militare, soldaţilor şi gradaţilor voluntari, poliţiştilor şi funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, din domeniul apărării naţionale, ordinii publice şi siguranţei naţionale;
litera c)
perioada cuprinsă între 1 aprilie 2001 şi 31 decembrie 2010, în care persoanele au fost asigurate în bazaLegii nr. 19/2000privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare;
litera d)
perioada cuprinsă între 1 ianuarie 2010 şi 31 decembrie 2010, în cazul cadrelor militare trecute în rezervă, poliţiştilor şi funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare ale căror raporturi de serviciu au încetat, din domeniul apărării naţionale, ordinii publice şi siguranţei naţionale, care au beneficiat de ajutoare lunare ce se asigură din bugetul de stat, în condiţiile legii;
litera e)
perioada ulterioară datei de 1 ianuarie 2011, în care persoanele au fost asigurate în bazaLegii nr. 263/2010privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare.
litera
(2) Constituie stagiu de cotizare şi perioada suplimentară la vechimea în muncă sau la vechimea în serviciu acordată în baza legislaţiei anterioare datei de 1 aprilie 2001 pentru perioadele realizate în grupele I şi II, respectiv în condiţii deosebite, condiţii speciale şi alte condiţii de muncă.
litera
(3) Constituie stagiu de cotizare şi perioadele de până la data de 1 aprilie 2001, în care o persoană are stabilite drepturi privind vechimea în muncă în baza prevederilor Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat.
litera
(4) Constituie stagiu de cotizare şi timpul util la pensie realizat de agricultori, calculat potrivit prevederilor Legii nr. 80/1992 privind pensiile şi alte drepturi de asigurări sociale ale agricultorilor, precum şi perioadele de asigurare realizate în condiţiile reglementate de legislaţia anterioară datei de 1 aprilie 2001.
litera
(5) Pentru perioadele anterioare datei de 1 aprilie 2001, în care o persoană a fost asigurată simultan la două sau mai multe sisteme de asigurări sociale care au fost integrate în sistemul asigurărilor sociale de stat, la determinarea stagiului de cotizare perioadele respective se iau în calcul o singură dată.
ART
Articolul 4
Paragraf
La stabilirea stagiului de cotizare se iau în considerare şi perioadele în care asiguraţii au desfăşurat activitate, potrivit legii, în condiţii deosebite, speciale şi alte condiţii de muncă, precum şi în grupa I sau II de muncă, conform legislaţiei anterioare datei de 1 aprilie 2001.
ART
Articolul 5
litera
(1) Se asimilează stagiului de cotizare şi perioadele necontributive, denumite în continuare perioade asimilate, în care asiguratul:
litera a)
a beneficiat de pensie de invaliditate;
litera b)
a urmat cursurile de zi ale învăţământului universitar, organizat potrivit legii, pe durata normală a studiilor respective, cu condiţia absolvirii acestora cu diplomă;
litera c)
a satisfăcut serviciul militar ca militar în termen sau militar cu termen redus, pe durata legal stabilită, a fost concentrat, mobilizat ori în prizonierat;
litera d)
a beneficiat, în perioada 1 aprilie 2001-1 ianuarie 2006, de indemnizaţii de asigurări sociale, acordate potrivit legii;
litera e)
a beneficiat, începând cu data de 1 ianuarie 2005, de concediu pentru incapacitate temporară de muncă cauzată de accident de muncă şi boli profesionale;
litera f)
a beneficiat, începând cu data de 1 ianuarie 2006, de concediu pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani sau, în cazul copilului cu handicap, de până la 3 ani;
litera g)
a fost elev al unei şcoli militare/şcoli de agenţi de poliţie sau student al unei instituţii de învăţământ din sistemul de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională pentru formarea cadrelor militare, poliţiştilor şi funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, cu excepţia liceului militar.
litera
(2) Asiguraţii care au absolvit mai multe instituţii de învăţământ superior, conform prevederilor alin. (1) lit. b), beneficiază de asimilarea, ca stagiu de cotizare, a unei singure perioade de studii, la alegere.
litera
(3) Persoanele prevăzute la alin. (1) beneficiază de perioadele asimilate dacă în aceste perioade nu au realizat stagii de cotizare.
ART
Articolul 6
litera
(1) Stagiul de cotizare se exprimă în ani, luni şi zile.
litera
(2) Dacă din documentaţia de pensionare rezultă perioade de vechime în muncă exprimate în săptămâni de cotizare, ca urmare a achitării contribuţiei către fostele case de asigurări sociale, aceste perioade se vor transforma în stagiu de cotizare exprimat în ani şi luni de cotizare.
litera
(3) Dacă din documentaţiile de pensionare nu rezultă localizarea săptămânilor de cotizare în cadrul anului, acestea vor fi plasate imediat după data de 1 aprilie a anului respectiv.
ART
Articolul 7
litera
(1) Cuantumul pensiei revizuite se determină prin înmulţirea punctajului mediu anual realizat cu valoarea unui punct de pensie.
litera
(2) La determinarea cuantumului pensiei, fracţiunile de leu se întregesc la un leu în favoarea pensionarului.
litera
(3) Valoarea punctului de pensie prevăzută la alin. (1) este de 732,80 lei, astfel cum a fost stabilită prin Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2011 nr. 287/2010.
ART
Articolul 8
litera
(1) Punctajul mediu anual se determină prin împărţirea numărului de puncte rezultat din însumarea punctajelor anuale realizate la stagiul complet de cotizare.
litera
(2) Stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual conform prezentei metodologii este cel prevăzut în anexa nr. 1.
litera
(3) Prin excepţie de la prevederile alin. (2), la determinarea punctajului mediu anual se ia în considerare stagiul de cotizare utilizat la deschiderea drepturilor iniţiale de pensie, astfel cum a fost acesta reglementat în legislaţia în vigoare la data stabilirii acestora, în măsura în care acesta este mai favorabil beneficiarului.
ART
Articolul 9
litera
(1) Pentru revizuirea pensiilor potrivit prezentei metodologii, între sistemul public de pensii şi celelalte sisteme de asigurări sociale neintegrate acestuia se recunosc reciproc stagiile de cotizare, respectiv vechimea în muncă sau vechimea în serviciu, în vederea deschiderii drepturilor la pensie pentru limită de vârstă, de invaliditate şi de urmaş.
litera
(2) Stagiul de cotizare prevăzut la art. 3 alin. (1) lit. b) se valorifică la revizuirea pensiei în sistemul public numai dacă perioada în cauză nu a fost valorificată pentru obţinerea unei pensii în fostul sistem al pensiilor militare.
ART
Articolul 10
litera
(1) Punctajul anual se determină prin împărţirea la 12 a sumei punctajelor lunare realizate în anul calendaristic respectiv.
litera
(2) Punctajul lunar se calculează prin raportarea veniturilor realizate lunar la câştigul salarial mediu brut/net din luna respectivă, prevăzut în anexa nr. 2.
litera
(3) La determinarea punctajelor lunare, pentru perioadele anterioare datei de 1 aprilie 2001, se utilizează salariile brute sau nete, după caz, în conformitate cu modul de înscriere a acestora în carnetul de muncă, astfel:
litera a)
salariile brute, până la data de 1 iulie 1977;
litera b)
salariile nete, de la data de 1 iulie 1977 până la data de 1 ianuarie 1991;
litera c)
salariile brute, de la data de 1 ianuarie 1991.
litera
(4) La determinarea punctajelor lunare, pe lângă salariile prevăzute la alin. (3), se au în vedere şi sporurile cu caracter permanent care, după data de 1 aprilie 1992, au făcut parte din baza de calcul al pensiilor conform legislaţiei anterioare şi care sunt înscrise în carnetul de muncă sau sunt dovedite cu adeverinţe eliberate de unităţi, conform legislaţiei în vigoare, prevăzute în anexa nr. 3.
litera
(5) Sporul de vechime care se utilizează la stabilirea punctajelor lunare este următorul:
litera a)
perioada 1 martie 1970-1 septembrie 1983:
Paragraf
- 3% pentru o vechime în muncă totală cuprinsă între 5 şi 10 ani;
Paragraf
- 5% pentru o vechime în muncă totală cuprinsă între 10 şi 15 ani;
Paragraf
- 7% pentru o vechime în muncă totală cuprinsă între 15 şi 20 de ani;
Paragraf
- 10% pentru o vechime în muncă totală de peste 20 de ani;
litera b)
perioada 1 septembrie 1983-1 aprilie 1992:
Paragraf
- 3% pentru o vechime în muncă totală cuprinsă între 3 şi 5 ani;
Paragraf
- 6% pentru o vechime în muncă totală cuprinsă între 5 şi 10 ani;
Paragraf
- 9% pentru o vechime în muncă totală cuprinsă între 10 şi 15 ani;
Paragraf
- 12% pentru o vechime în muncă totală cuprinsă între 15 şi 20 de ani;
Paragraf
- 15% pentru o vechime în muncă totală de peste 20 de ani.
litera
(6) Pentru perioadele de după 1 aprilie 1992, sporul de vechime utilizat la stabilirea punctajelor lunare este cel înscris în carnetul de muncă sau în alte acte doveditoare.
litera
(7) Pentru perioadele ulterioare datei de 1 aprilie 2001, la determinarea punctajelor lunare se utilizează venitul brut lunar realizat care a constituit, conform legii, baza de calcul al contribuţiei individuale de asigurări sociale, aşa cum acesta a fost înscris în declaraţia privind evidenţa nominală a asiguraţilor şi a obligaţiilor de plată către bugetul asigurărilor sociale de stat sau, după caz, în declaraţia de asigurare ori în contractul de asigurare socială.
litera
(8) La calcularea punctajului mediu anual, a punctajului anual şi a punctajului lunar se utilizează 5 zecimale.
ART
Articolul 11
litera
(1) Pentru perioadele de stagiu de cotizare realizate de cadrele militare, soldaţii şi gradaţii voluntari, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, din domeniul apărării naţionale, ordinii publice şi siguranţei naţionale, la determinarea punctajelor lunare, pentru perioadele anterioare datei de 1 ianuarie 2011, se utilizează veniturile brute/nete, după caz, realizate lunar.
litera
(2) Veniturile brute/nete realizate lunar cuprind drepturile salariale şi cele asimilate acestora, încasate de beneficiari conform legislaţiei în vigoare la data acordării lor, respectiv:
litera a)
retribuţia tarifară lunară/salariul de bază lunar/solda lunară/salariul de bază de încadrare lunar, inclusiv indexări, compensaţii, indemnizaţii de conducere/comandă, salarii/solde de merit şi alte drepturi similare prevăzute de legislaţia în vigoare la acea dată;
litera b)
sporurile şi indemnizaţiile acordate în sume fixe sau sub formă de procent din retribuţia tarifară lunară/salariul de bază lunar/solda lunară/salariul de bază de încadrare lunar sau din salariul funcţiei de bază/salariul funcţiei îndeplinite/solda de funcţie/solda funcţiei de bază, potrivit legislaţiei în vigoare la acea dată;
litera c)
primele/premiile din cursul anului şi cele anuale, acordate potrivit legislaţiei în vigoare la acea dată;
litera d)
sumele reprezentând compensarea concediului de odihnă neefectuat, potrivit legii;
litera e)
sumele cuvenite ca reprezentanţi în adunările generale ale acţionarilor, în consiliile de administraţie, în comitetele de direcţie, în comisiile de cenzori sau în orice alte comisii, comitete ori organisme, acordate potrivit legislaţiei în vigoare la acea dată, indiferent de forma de organizare sau denumirea angajatorului ori a entităţii asimilate acestuia, după data de 1 ianuarie 2008;
litera f)
venitul corespunzător funcţiei pe care a fost încadrat în ţară personalul trimis în străinătate în misiune permanentă sau, după caz, pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar, inclusiv pentru perioada efectuării concediului de odihnă/de misiuni în ţară;
litera g)
orice alte elemente salariale asimilate celor prevăzute la lit. a)-d), acordate potrivit legislaţiei în vigoare la acea dată.
litera
(3) Nu sunt considerate venituri de natură salarială sau asimilate salariilor următoarele sume:
litera a)
diurnele de deplasare şi de delegare, indemnizaţiile de delegare, detaşare sau transfer;
litera b)
participarea salariaţilor la profit, potrivitOrdonanţei Guvernului nr. 64/2001privind repartizarea profitului la societăţile naţionale, companiile naţionale şi societăţile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, precum şi la regiile autonome, aprobată cu modificări prinLegea nr. 769/2001, cu modificările şi completările ulterioare;
litera c)
compensaţiile lunare pentru chirie;
litera d)
contravaloarea echipamentelor tehnice, a echipamentului individual de protecţie şi de lucru, a alimentaţiei de protecţie, a medicamentelor şi materialelor igienico-sanitare, a altor drepturi de protecţie a muncii, precum şi a uniformelor obligatorii şi a drepturilor de echipament;
litera e)
sumele primite potrivit legii pentru acoperirea cheltuielilor de mutare în interesul serviciului;
litera f)
indemnizaţiile de instalare;
litera g)
plăţile compensatorii şi ajutoarele la trecerea în rezervă sau direct în retragere, respectiv la încetarea raporturilor de serviciu cu drept la pensie;
litera h)
valoarea financiară a normelor de hrană;
litera i)
contravaloarea transportului ocazionat de plecarea în concediul de odihnă, precum şi a transportului la şi de la locul de muncă;
litera j)
alocaţia de stat pentru copii;
litera k)
alte drepturi care, potrivit legislaţiei în vigoare la data acordării, nu reprezentau drepturi de natură salarială sau asimilate salariilor.
ART
Articolul 12
litera
(1) Pentru perioada 1 aprilie 2001-31 decembrie 2002, punctajul anual se plafonează la 3 puncte, iar pentru perioada 1 ianuarie 2003-31 iulie 2007, punctajul anual se plafonează la 5 puncte.
litera
(2) Pentru perioada 1 aprilie 2001-31 iulie 2007, punctajelor anuale aferente persoanelor care au avut calitatea de cadru militar în activitate, poliţist sau funcţionar public cu statut special din sistemul administraţiei penitenciarelor nu li se aplică plafonarea prevăzută la alin. (1).
ART
Articolul 13
litera
(1) Pentru perioade anterioare datei de 1 aprilie 2001, în cazul în care în carnetul de muncă sau în oricare alt act prevăzut de lege au fost înregistrate salarii pe oră ori salarii pe zi, salariile lunare se vor calcula prin înmulţirea salariilor orare sau, după caz, zilnice cu numărul mediu de ore pe lună, respectiv cu numărul mediu de zile lucrătoare pe lună din perioadele respective, astfel:
litera a)
25,5 zile (204 ore) pe lună, pentru perioadele anterioare datei de 1 ianuarie 1978;
litera b)
24,5 zile (196 ore) pe lună, pentru perioada 1 ianuarie 1978-1 martie 1990;
litera c)
23,6 zile (189 ore) pe lună, pentru perioada 1 martie 1990-30 septembrie 1990;
litera d)
21,25 zile (170 ore) pe lună, pentru perioada 1 octombrie 1990-1 ianuarie 1997;
litera e)
21,16 zile (169,33 ore) pe lună, pentru anul 1997;
litera f)
21,25 zile (170 ore) pe lună, pentru anul 1998;
litera g)
21,50 zile (172 ore) pe lună, pentru anul 1999;
litera h)
21,67 zile (173,36 ore) pe lună, pentru anul 2000;
litera i)
21,42 zile (171,36 ore) pe lună, pentru anul 2001.
litera
(2) În situaţiile în care, pentru o anumită perioadă care constituie stagiu de cotizare, anterioară datei de 1 aprilie 2001, în carnetul de muncă sau în alte acte doveditoare nu sunt înregistrate drepturile salariale, la determinarea punctajului mediu anual se utilizează salariul minim pe ţară, în vigoare în perioada respectivă.
litera
(3) Salariile minime pe ţară pentru fiecare an sunt prevăzute în anexa nr. 4.
litera
(4) Fac excepţie de la prevederile alin. (2) perioadele anterioare datei de 1 ianuarie 1963, pentru care la determinarea punctajului mediu anual se utilizează:
litera a)
un punct pentru fiecare lună de stagiu de cotizare realizat în perioadele anterioare datei de 1 septembrie 1947, indiferent de nivelul drepturilor salariale înregistrate în carnetul de muncă sau dovedite ori pentru care în carnetul de muncă nu sunt înregistrate drepturile salariale;
litera b)
un punct pentru fiecare lună de stagiu de cotizare realizat în perioadele cuprinse între data de 1 septembrie 1947 şi data de 31 decembrie 1962 şi pentru care în carnetul de muncă nu sunt înregistrate drepturile salariale şi nici nu sunt dovedite;
litera c)
un punct pentru fiecare lună de stagiu de cotizare realizat în perioadele cuprinse între data de 1 septembrie 1947 şi data de 31 decembrie 1962, în situaţia în care, prin valorificarea drepturilor salariale din actele doveditoare, rezultă, pentru fiecare lună de stagiu de cotizare, un număr de puncte mai mic decât cel prevăzut la lit. b).
litera
(5) În situaţia în care, pentru perioade ulterioare datei de 31 august 1947, în documentele doveditoare sunt înregistrate drepturi salariale nedenominate, acestea vor fi denominate în funcţie de reformele monetare.
litera
(6) Prevederile alin. (4) şi (5) se aplică pentru toate perioadele care constituie stagiu de cotizare, cu excepţia perioadelor asimilate stagiului de cotizare.
litera
(7) Pentru persoanele care au avut calitatea de cadru militar în activitate, poliţist sau funcţionar public cu statut special din sistemul administraţiei penitenciarelor, care nu pot dovedi cu acte veniturile realizate anterior datei de 1 ianuarie 2011, la determinarea punctajului mediu anual se utilizează caştigul salarial mediu brut/net, după caz, din perioada respectivă.
ART
Articolul 14
litera
(1) Persoanele care au contribuit la Fondul pentru pensia suplimentară cu 2%, 3%, respectiv 5% beneficiază de o creştere a punctajului, determinat prin aplicarea următoarelor procente la punctajele lunare realizate în aceste perioade, astfel:
litera a)
16% pentru perioada 1 ianuarie 1967-1 ianuarie 1973;
litera b)
13% pentru perioada 1 ianuarie 1973-1 ianuarie 1978;
litera c)
14% pentru perioada 1 ianuarie 1978-1 iulie 1986;
litera d)
21% pentru perioada 1 iulie 1986-1 noiembrie 1990;
litera e)
15% pentru perioada 1 noiembrie 1990-1 aprilie 1991;
litera f)
14% pentru perioada 1 aprilie 1991-1 aprilie 1992;
litera g)
13% pentru perioada 1 aprilie 1992-1 ianuarie 1999;
litera h)
22% pentru perioada 1 ianuarie 1999-1 februarie 1999;
litera i)
17% pentru perioada de după 1 februarie 1999.
litera
(2) Persoanele care au contribuit cu 4% la Fondul pentru pensia suplimentară beneficiază de o creştere a punctajului, determinat prin aplicarea următoarelor procente la punctajele lunare realizate în aceste perioade, astfel:
litera a)
26% pentru perioada 1 iulie 1977-1 ianuarie 1978;
litera b)
28% pentru perioada 1 ianuarie 1978-1 iulie 1986.
ART
Articolul 15
litera
(1) Persoanele care au desfăşurat activităţi în locuri de muncă încadrate în grupele I şi II de muncă, potrivit legislaţiei anterioare datei de 1 aprilie 2001, cele care au desfăşurat activităţi în locuri de muncă încadrate în condiţii deosebite, condiţii speciale sau alte condiţii de muncă, anterior datei de 1 aprilie 2001, potrivit legii, beneficiază de majorarea punctajelor lunare realizate în perioadele respective, după cum urmează:
litera a)
cu 25% pentru perioadele în care au desfăşurat activităţi în locuri încadrate în grupa II de muncă sau în condiţii deosebite de muncă, potrivit legii;
litera b)
cu 50% pentru perioadele în care au desfăşurat activităţi în locuri încadrate în grupa I de muncă, în condiţii speciale sau în alte condiţii de muncă, potrivit legii.
litera
(2) Prevederile alin. (1) nu se aplică în cazul pensiilor stabilite anterior datei de 1 aprilie 2001 în situaţia în care, la recalcularea pensiilor în conformitate cu prevederile Legii nr. 119/2010, pentru determinarea punctajului mediu anual s-a utilizat vechimea în muncă necesară deschiderii dreptului la pensie prevăzută de acte normative cu caracter special.
litera
(3) De creşterea punctajelor anuale prevăzută la alin. (1) beneficiază şi persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis începând cu data de 1 aprilie 2001, în situaţiile în care, potrivit legii, la determinarea punctajului mediu anual s-au utilizat stagiile complete de cotizare prevăzute în anexa nr. 1.
ART
Articolul 16
litera
(1) Pentru fiecare an util realizat în cadrul fostelor unităţi agricole cooperatiste, precum şi pentru fiecare an de contribuţie realizat de ţăranii cu gospodărie individuală din zonele necooperativizate, până la data intrării în vigoare a Legii nr. 80/1992, punctajul anual este 0,57255 puncte.
litera
(2) Pentru perioadele de contribuţie realizate conform Legii nr. 80/1992, la determinarea punctajului lunar se ia în calcul venitul asigurat la care s-a plătit contribuţia de asigurări sociale.
litera
(3) Pentru perioadele de stagiu de cotizare prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. d), la determinarea punctajului lunar se ia în calcul cuantumul ajutorului.
litera
(4) Pentru persoanele asigurate în alte sisteme de asigurări sociale, integrate în sistemul asigurărilor sociale de stat până la data de 1 aprilie 2001, la determinarea punctajului se ia în calcul, după caz, salariul minim pe ţară, venitul asigurat stipulat în contractul de asigurare la care s-a achitat contribuţia de asigurări sociale sau salariul, inclusiv celelalte drepturi, înregistrate în carnetul de muncă.
litera
(5) Pentru perioadele anterioare datei de 1 aprilie 2001, în care o persoană a fost asigurată simultan la sistemul de asigurări sociale şi pensii pentru agricultori, sistemul apărării naţionale, ordinii publice şi siguranţei naţionale şi la sistemul de asigurări sociale de stat, la stabilirea punctajului se cumulează veniturile asigurate din perioadele respective.
litera
(6) Pentru perioadele ulterioare datei de 1 aprilie 2001, în care o persoană a fost asigurată simultan la sistemul public de pensii şi la sistemul apărării naţionale, ordinii publice şi siguranţei naţionale, după caz, la stabilirea pensiei se iau în considerare toate veniturile asigurate din perioadele respective.
ART
Articolul 17
litera
(1) Pentru perioadele necontributive care, potrivit legislaţiei anterioare datei de 1 aprilie 2001, au constituit vechime în muncă utilă la pensie, la determinarea punctajului lunar al persoanei se utilizează salariul minim brut pe ţară din perioadele respective.
litera
(2) Pentru perioadele asimilate prevăzute la art. 5 alin. (1) lit. a)-c) şi g), realizate anterior datei de 1 aprilie 2001, la determinarea punctajului lunar se utilizează salariul minim brut pe ţară din perioadele respective.
litera
(3) Pentru perioadele recunoscute ca vechime în muncă, potrivit prevederilor Decretului-lege nr. 118/1990, republicat, la determinarea punctajului lunar al persoanei se utilizează 1,5 salarii minime brute pe ţară din perioadele respective.
litera
(4) În situaţiile prevăzute la alin. (3), în care persoana a realizat şi stagii de cotizare, la determinarea punctajului lunar al acesteia se utilizează salariul lunar, brut sau net, după caz, avut în perioadele respective, dacă acesta este mai mare decât 1,5 salarii minime pe ţară.
litera
(5) Pentru perioadele asimilate prevăzute la art. 5 alin. (1), realizate începând cu data de 1 aprilie 2001, la calculul punctajului lunar se utilizează:
litera a)
cuantumul pensiei de invaliditate, în situaţiile prevăzute la art. 5 alin. (1) lit. a);
litera b)
25% din câştigul salarial mediu brut lunar pe economie din perioadele respective, în situaţiile prevăzute la art. 5 alin. (1) lit. b), c) şi g).
litera
(6) Pentru perioadele asimilate prevăzute la art. 5 alin. (1) lit. d), realizate în intervalul cuprins între data de 1 aprilie 2001 şi data de 1 ianuarie 2006, la calculul punctajului lunar se utilizează cuantumul indemnizaţiilor de asigurări sociale.
litera
(7) Pentru perioadele asimilate prevăzute la art. 5 alin. (1) lit. e), realizate începând cu data de 1 ianuarie 2005, la calculul punctajului lunar se utilizează cuantumul indemnizaţiei pentru incapacitate temporară de muncă cauzată de accident de muncă şi boli profesionale.
litera
(8) Pentru perioadele asimilate prevăzute la art. 5 alin. (1) lit. f), realizate începând cu data de 1 ianuarie 2006, la calculul punctajului lunar se utilizează 25% din câştigul salarial mediu brut lunar pe economie din perioadele respective.
ART
Articolul 18
Paragraf
Asiguraţii care, după îndeplinirea condiţiilor de pensionare pentru limită de vârsta, au contribuit o anumită perioadă la sistemul public beneficiază de majorarea punctajului realizat în această perioadă cu 0,3% pentru fiecare lună, respectiv cu 3,6% pentru fiecare an suplimentar.
ART
Articolul 19
Paragraf
Pentru stagiul potenţial acordat celor în drept să obţină o pensie de invaliditate, punctajul anual este de:
litera a)
0,75 puncte pentru gradul I de invaliditate;
litera b)
0,60 puncte pentru gradul II de invaliditate;
litera c)
0,40 puncte pentru gradul III de invaliditate.
ART
Articolul 20
litera
(1) Stabilirea pensiei revizuite se face prin decizie emisă de casele teritoriale de pensii, care va cuprinde în mod obligatoriu temeiurile de fapt şi de drept care au stat la baza revizuirii, precum şi modalitatea de contestare a acesteia.
litera
(2) Deciziile de pensie revizuite se comunică beneficiarilor în termen de 5 zile de la data emiterii.
ART
Articolul 21
litera
(1) Împotriva deciziilor de pensie revizuite se poate introduce contestaţie, în termen de 30 de zile de la comunicare, la tribunalul în a cărui rază teritorială îşi are domiciliul reclamantul.
litera
(2) La contestarea deciziilor de pensie revizuite potrivit prezentei metodologii sunt aplicabile dispoziţiile privind jurisdicţia asigurărilor sociale prevăzute la art. 152-157 din Legea nr. 263/2010, cu modificările şi completările ulterioare.
ART
Articolul 22
Paragraf
Procedura de stabilire, plată, recalculare, suspendare, reluare şi încetare a pensiilor revizuite potrivit prezentei metodologii este cea prevăzută de Legea nr. 263/2010, cu modificările şi completările ulterioare.
ART
Articolul 23
Paragraf
Modelul deciziei de revizuire a pensiei se aprobă prin ordin al preşedintelui Casei Naţionale de Pensii Publice în termen de 10 zile de la data intrării în vigoare a prezentei metodologii.
ART
Articolul 24
Paragraf
Anexele nr. 1-4 fac parte integrantă din prezenta metodologie.
ANX
Anexa 1
Paragraf
VÂRSTE STANDARD
Paragraf
de pensionare, stagii complete
Paragraf
şi stagii minime de cotizare
Paragraf
Femei
Paragraf
Bărbaţi
ANX
Anexa 2
Paragraf
Câştigul salarial mediu brut/net anual
Paragraf 1991
-2011: Câştigul salarial mediu brut/net lunar comunicat de Institutul Naţional de Statistică
Paragraf
Sursa: Institutul Naţional de Statistică
ANX
Anexa 3
Paragraf
SPORURILE CU CARACTER PERMANENT, INDEMNIZAŢIILE
Paragraf
ŞI MAJORĂRILE DE RETRIBUŢII TARIFARE
Paragraf
care, potrivit legislaţiei anterioare datei de 1 aprilie 2001,
Paragraf
au făcut parte din baza de calcul al pensiilor
Paragraf
şi care se utilizează la determinarea punctajului mediu anual
Paragraf
I. Sporul de vechime în muncă
Paragraf 1
Pentru perioada anterioară datei de 1 aprilie 1992, sporul de vechime în muncă se calculează automat, potrivit prevederilor art. 165 alin. (3) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, şi, în consecinţă, nu este necesară dovedirea acestuia prin adeverinţe.
Paragraf 2
Pentru perioada de după 1 aprilie 1992, sporul de vechime utilizat este cel înregistrat în carnetul de muncă sau dovedit cu adeverinţe.
Paragraf
II. Sporuri, indemnizaţii şi majorări ale retribuţiei tarifare prevăzute în Legea retribuirii după cantitatea şi calitatea muncii nr. 57/1974*), publicată în Buletinul Oficial, nr. 133-134 din 1 noiembrie 1974, cu modificările ulterioare:
NTA
Notă
Paragraf 1
sporul pentru munca în condiţii deosebite, acordat conform art. 68 alin. (1), stabilit anual prin Planul naţional unic de dezvoltare economico-socială;
Paragraf 2
majorarea retribuţiei tarifare cu până la 10% pentru condiţii grele de muncă, conform prevederilor art. 68 alin. (2), stabilită anual prin Planul naţional unic de dezvoltare economico-socială;
Paragraf 3
sporul de şantier acordat personalului nelocalnic, conform prevederilor art. 69, stabilit anual prin Planul naţional unic de dezvoltare economico-socială;
Paragraf 4
indemnizaţia de până la 10% acordată şefului de echipă sau de brigadă care conduce formaţia de lucru, prevăzută la art. 70 şi în anexa nr. IV.
Paragraf
Pentru unele activităţi specifice, cuantumul indemnizaţiei era diferenţiat, după cum urmează:
Paragraf
- 2,50-18 lei/zi, în industria minieră;
Paragraf
- până la 1,3% din retribuţia realizată de formaţia condusă, în exploatările forestiere;
Paragraf 5
majorarea retribuţiei tarifare cu procente cuprinse între 5% şi 25%, acordată pentru categoriile de personal prevăzute în anexa nr. 10 la Decretul nr. 100/1979, cu modificările ulterioare;
Paragraf 6
indemnizaţia acordată personalului navigant şi însoţitorilor personalului navigant aerian, în timpul zborului, prevăzută în anexa nr. IV;
Paragraf 7
majorarea retribuţiei tarifare lunare cu 1-2 clase pentru persoanele cărora li s-a conferit, în condiţiile stabilite de lege, "gradaţia de merit", astfel:
Paragraf
- personalului de conducere din activitatea de cercetare ştiinţifică şi inginerie tehnologică (art. 121);
Paragraf
- cadrelor didactice definitive cu o vechime în învăţământ de cel puţin 30 de ani (art. 143);
Paragraf
- cadrelor sanitare cu o vechime în muncă de peste 30 de ani (art. 152);
Paragraf
- cadrelor de specialitate artistică încadrate la ultima gradaţie (art. 159);
Paragraf 8
majorarea retribuţiei tarifare cu 5-10%, acordată muncitorilor încadraţi la categoria a III-a inclusiv, care execută încălţăminte de tip "Romarta" şi confecţii din piele şi blană, după comandă, la casele de modă [anexa nr. IV cap. I lit. a) "Muncitori calificaţi"];
Paragraf 9
majorarea retribuţiei tarifare cu 5%, acordată muncitorilor care lucrează la locurile de muncă direct productive în subteran [anexa nr. IV cap. I lit. a) "Muncitori calificaţi"];
Paragraf 10
majorarea retribuţiei tarifare cu până la 25% pentru personalul care a desfăşurat activitate la spitalele "Elias" şi "Alexandru Sahia", Policlinica Corpului Diplomatic, Oficiul Farmaceutic nr. 3 şi Institutul Naţional de Gerontologie şi Geriatrie Bucureşti (anexa nr. V cap. II "Ocrotirea sănătăţii");
Paragraf 11
majorarea retribuţiei tarifare cu până la 15% pentru personalul care a desfăşurat activitate la Centrul Medical de Fonoaudiologie şi Chirurgie Funcţională (anexa nr. V cap. II "Ocrotirea sănătăţii");
Paragraf 12
sumele acordate persoanelor care îndeplinesc funcţia de şofer şi în mod suplimentar efectuează şi activităţi de taxare, primitor-distribuitor, gestionar, mânuitor de valori şi altele similare (anexa nr. IV cap. V pct. 2 "Auto şi întreţinere drumuri");
Paragraf 13
majorarea retribuţiei tarifare cu 35% pentru nevăzătorii încadraţi în gradul I de invaliditate şi cu 15% pentru nevăzătorii încadraţi în gradul al II-lea de invaliditate (art. 197);
Paragraf 14
indemnizaţia corespunzătoare funcţiei de conducere acordată:
Paragraf
- profesorilor, conferenţiarilor şi lectorilor-şefi de lucrări titulari din învăţământul superior, pentru perioada cât sunt numiţi în funcţii de conducere în unităţile de cercetare şi inginerie tehnologică [art. 121 alin. (7)];
Paragraf
- şefilor de programe de cercetare şi de introducere a tehnologiilor care prezintă importanţă deosebită, pe durata realizării programelor [art. 121 alin. (8)];
Paragraf
- cadrelor medicale care îndeplinesc funcţia de medic director şi medic inspector din direcţiile sanitare, precum şi cea acordată persoanelor care îndeplinesc funcţia de inspector şcolar din inspectoratele şcolare (art. 180 şi anexa nr. VI cap. II);
Paragraf
- cadrelor sanitare care îndeplinesc funcţii de conducere [art. 150 alin. (4) şi anexa nr. V cap. II "Ocrotirea sănătăţii"];
Paragraf
- cadrelor de specialitate artistică care în afara funcţiei artistice îndeplinesc funcţii de conducere (art. 160);
Paragraf 15
indemnizaţiile acordate cadrelor didactice conform art. 140, care:
Paragraf
- îndeplinesc funcţii de director şi director adjunct de unitate şcolară şi şef catedră în învăţământul superior;
Paragraf
- desfăşoară activitate de diriginte de clasă;
Paragraf
- predau în acelaşi timp la 2-4 clase în învăţământul primar;
Paragraf 16
majorarea retribuţiei tarifare cu două clase de retribuire pentru personalul care lucrează în casele de copii şi în şcolile speciale pentru copii cu deficienţe şi cu o clasă de retribuire pentru profesorii de la liceele organizate pentru copii cu deficienţe;
Paragraf 17
sporul pentru munca în timpul nopţii, acordat în condiţiile prevăzute la art. 72, de 15-25%, precum şi cel acordat în condiţiile prevăzute la art. 106 alin. (4), de 15-45%, pentru personalul din navigaţia fluvială;
Paragraf 18
sporul de până la 14% - care face parte din retribuţia tarifară - acordat pentru muncitorii din alte meserii, precum şi pentru personalul Centrului Naţional al Industriei Aeronautice Române şi al unităţilor subordonate sau din alte unităţi care participă efectiv la realizarea, controlul şi urmărirea fabricaţiei tehnicii de aviaţie şi la repararea acesteia, aşa cum este prevăzut la pct. 3 din nota de subsol de la cap. I lit. A.a) din anexa nr. IV la Legea nr. 57/1974, cu modificările ulterioare;
Paragraf 19
indemnizaţia pentru conducerea formaţiei de lucru în activitatea încărcări-descărcări, în procent de 10% din retribuţia realizată în acord [anexa nr. IV cap. V pct. 1 lit. c)];
Paragraf 20
indemnizaţia prevăzută la art. 70, pentru conducătorul formaţiei de lucru de docheri, care este de până la 10%, iar pentru docherul vincier este de până la 5% din retribuţia realizată în acord (anexa nr. IV);
Paragraf 21
indemnizaţia prevăzută în anexa nr. V cap. II lit. B "Ocrotirea sănătăţii", astfel:
Paragraf 22
indemnizaţiile şi alte plăţi pentru activităţi prestate în afara obligaţiilor funcţiei de bază şi care nu fac parte din retribuţie (anexa nr. V cap. II "Ocrotirea sănătăţii"), după cum urmează:
PRE PRE_632
[Text Preformatat S_PRE ID: N/A]
Linie PRE 1
1. medicii care asigură continuitatea în până la retribuţia tarifară
Linie PRE 2
unităţile sanitare prin ore de gardă orară;
Linie PRE 3
prestate peste timpul normal de muncă
Linie PRE 4
2. personalul sanitar care suplineşte cu retribuţia tarifară orară;
Linie PRE 5
personalul aflat în concediu (de boală,
Linie PRE 6
de naştere, de studii) sau în alte
Linie PRE 7
situaţii similare
Linie PRE 8
3. membrii comisiilor de avizare 75-155 lei pe şedinţă;
Linie PRE 9
medico-legală, ai comisiilor de
Linie PRE 10
expertiză şi recuperare a capacităţii
Linie PRE 11
de muncă şi ai comisiei medicamentului
Linie PRE 12
4. medicii curanţi care acordă asistenţă 155-310 lei lunar pe familie
Linie PRE 13
medicală cadrelor din nomenclatura asistată;
Linie PRE 14
unităţilor medicale speciale
Paragraf 23
indemnizaţiile lunare care se acordă cadrelor artistice (actor, dirijor, regizor etc.) pentru îndeplinirea unor funcţii de conducere în unităţile de artă şi cinematografie în afara obligaţiilor de serviciu de la funcţia de bază, care nu fac parte din retribuţia tarifară (anexa nr. V. cap. III), astfel:
Paragraf
- director de unitate artistică până la 1.615 lei;
Paragraf
- director adjunct artistic până la 1.100 lei;
Paragraf
- şef secţie artistică până la 560 lei;
Paragraf 24
indemnizaţia lunară pentru unele activităţi prestate în afara funcţiei de bază [anexa nr. V cap. V lit. d)] de:
Paragraf 1
rector (Universitatea Cultural-Ştiinţifică Bucureşti) 605-1.010 lei;
Paragraf 2
prorector (Universitatea Cultural-Ştiinţifică Bucureşti) 505-810 lei;
Paragraf 3
director de curs universităţi cultural-ştiinţifice 410-610 lei;
Paragraf 4
secretar de curs universităţi cultural-ştiinţifice 205-415 lei;
Paragraf 5
director de cămin cultural:
litera a)
în comunele cu până la 4.000 de locuitori 205-310 lei;
litera b)
în comunele cu 4.000-6.000 de locuitori 260-415 lei;
litera c)
în comunele cu peste 6.000 de locuitori 360-520 lei;
Paragraf 6
bibliotecar comunal 205-310 lei;
Paragraf 25
indemnizaţia de conducere pe tipuri (lit. B din anexa nr. I la Legea nr. 57/1974, cu modificările ulterioare), astfel:
Paragraf
III. Alte sporuri:
Paragraf 1
sporul acordat personalului civil care a desfăşurat activitate în cadrul unităţilor militare aparţinând Ministerului Apărării Naţionale şi Ministerului Administraţiei şi Internelor, stabilit pe tranşe, astfel:
Paragraf 2
majorarea de până la 20% a retribuţiei tarifare pentru persoanele care şi-au desfăşurat activitatea în societăţi mixte;
Paragraf 3
majorarea cu 20-25% a retribuţiei tarifare a personalului român care şi-a desfăşurat activitatea în ambasade.
Paragraf
IV. Alte sporuri acordate de către ministerele de resort, conform prevederilor actelor normative în vigoare în diverse perioade, evidenţiate împreună cu salariile aferente în statele de plată şi pentru care s-a datorat şi s-a virat contribuţia de asigurări sociale.
Paragraf
V. Sporuri cu caracter permanent, în conformitate cu prevederile Legii nr. 49/1992 pentru modificarea şi completarea unor reglementări din legislaţia de asigurări sociale:
Paragraf
- sporul de vechime în muncă (a se vedea pct. I);
Paragraf
- sporul pentru lucru în subteran, precum şi pentru lucru pe platformele marine de foraj şi extracţie;
Paragraf
- indemnizaţia de zbor;
Paragraf
- sporul pentru condiţii grele de muncă;
Paragraf
- sporul pentru lucrul sistematic peste programul normal;
Paragraf
- sporul pentru exercitarea unei funcţii suplimentare;
Paragraf
- alte sporuri cu caracter permanent prevăzute de legislaţia specifică fiecărui domeniu de activitate sau prevăzute în contractele colective şi individuale de muncă.
Paragraf
Menţiune: Aceste sporuri se utilizează la determinarea punctajului mediu anual atât pentru perioadele anterioare, cât şi pentru cele ulterioare datei de 1 aprilie 1992, data intrării în vigoare a prevederilor Legii nr. 49/1992.
Paragraf
VI. Adeverinţele prin care se dovedesc aceste sporuri vor cuprinde:
Paragraf
- datele de identificare a persoanei;
Paragraf
- denumirea unităţii;
Paragraf
- perioada în care s-a lucrat, cu indicarea datei de începere şi de încetare a raportului de muncă;
Paragraf
- funcţia, meseria sau specialitatea exercitată;
Paragraf
- denumirea sporurilor, procentul sau suma acordată;
Paragraf
- perioada în care a primit sporul şi temeiul în baza căruia acesta s-a acordat;
Paragraf
- adeverinţele vor purta număr, data eliberării, ştampila unităţii, precum şi semnătura celui care angajează unitatea sau a persoanei delegate în acest sens de conducerea unităţii.
Paragraf
Adeverinţele privind sporurile cu caracter permanent acordate în perioadele anterioare datei de 1 aprilie 2001 se vor prezenta numai în situaţiile în care aceste sporuri nu sunt înregistrate în carnetul de muncă.
Paragraf
Menţiune: Nu sunt luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual întrucât nu au făcut parte din bază de calcul al pensiilor, conform legislaţiei anterioare datei de 1 aprilie 2001:
Paragraf
- formele de retribuire în acord sau cu bucata, în regie ori după timp, pe bază de tarife sau cote procentuale;
Paragraf
- participarea la beneficii a oamenilor muncii din unităţile economice;
Paragraf
- premiile anuale şi premiile acordate în cursul anului pentru realizări deosebite;
Paragraf
- recompensele cu caracter limitat acordate personalului din unele sectoare de activitate;
Paragraf
- diurnele de deplasare şi de delegare, indemnizaţiile de delegare, detaşare şi transfer;
Paragraf
- drepturile de autor;
Paragraf
- drepturile plătite potrivit dispoziţiilor legale, în cazul desfacerii contractului de muncă;
Paragraf
- al treisprezecelea salariu;
Paragraf
- formele de retribuire definite sub sintagma "plata cu ora", acordate cadrelor didactice şi specialiştilor din producţie sau din alte domenii de activitate pentru activitatea didactică de predare, seminare, lucrări practice, desfăşurate în afara obligaţiilor de muncă de la funcţia de bază, pentru acoperirea unor posturi vacante sau ai căror titulari lipseau temporar, precum şi pentru îndeplinirea unor activităţi didactice pentru care nu se justifică înfiinţarea unor posturi;
Paragraf
- formele de retribuire pentru "orele suplimentare" realizate peste programul normal de lucru;
Paragraf
- sporul acordat pentru personalul didactic care îndrumă practica psihopedagogică şi care asigură perfecţionarea de specialitate a învăţătorilor şi educatorilor;
Paragraf
- indemnizaţiile de muncă nenormată;
Paragraf
Paragraf
- alte sporuri care nu au avut caracter permanent.
ANX
Anexa 4
Paragraf
Salariul minim pe ţară
Paragraf
Sursa: Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale
Vrei mai mult?
Accesează jurisprudența, primește notificări la modificări și folosește AI-ul complet.
Începe gratuit