AcasăLegislațieNORME din 12 aprilie 2016

NORME din 12 aprilie 2016cu privire la stabilirea pensiei de serviciu conform prevederilor Legii nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 7/2016 și prin Legea nr. 145/2017

Abrogat
Emitent:CURTEA DE CONTURI; CASA NAȚIONALĂ DE PENSII PUBLICE
Publicat:09.08.2017
Versiune:baza
Sursă oficială
5 versiuni ale acestui act — din 9 august 2017 până azi. Vezi textul la orice dată

Notă

Paragraf
*) Aprobate prin ORDINUL nr. 285/138/2016, publicat în Monitorul Oficial nr. 294 din 18 aprilie 2016.

Articolul 1

Alineatul (1)
Prezentele norme reglementează stabilirea pensiei de serviciu conform prevederilor Legii nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 7/2016 și Legea nr. 145/2017, denumită în continuare Lege.
Alineatul (2)
În conformitate cu prevederile art. 51 alin. (18) din Lege, prin sintagma auditor public extern se înțelege: persoanele care efectuează activități specifice Curții de Conturi, cele care îndeplinesc și alte atribuții legate strict de funcția de control, cele care sunt asimilate auditorilor publici externi, precum și persoanele care dețin funcțiile de conducere de director, director adjunct, șef serviciu/șef oficiu regional de audit și șef birou din structurile de specialitate ale Curții de Conturi și ale Autorității de Audit.
Alineatul (3)
Prin sintagma persoane care efectuează activități specifice Curții de Conturi se înțelege: auditorii publici externi ce efectuează acțiuni de control/audit, precum și controlorii financiari care au activat în Curtea de Conturi până la data de 27 octombrie 2008.
Alineatul (4)
Prin sintagma persoanele care îndeplinesc și alte atribuții legate strict de funcția de control, cele care sunt asimilate auditorilor publici externi se înțelege: consilierul juridic, specialistul în informatică, precum și personalul de specialitate cu studii superioare încadrat în funcția de consilier la cabinetele consilierilor de conturi, precum și în funcțiile de consilier și director de cabinet la cabinetele președintelui și vicepreședinților Curții de Conturi, respectiv ai Autorității de Audit.

Articolul 2

Paragraf
De pensia de serviciu prevăzută de Lege beneficiază următoarele categorii de persoane:
litera A)
auditorii publici externi care îndeplinesc condițiile de pensionare prevăzute de legislația privind sistemul public de pensii în vigoare, respectiv vârsta standard de pensionare și stagiul minim de cotizare, prevăzute înanexa nr. 5 la Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare, și care au realizat în cadrul Curții de Conturi, în această calitate, o vechime în specialitate de 14 ani sau mai mult;
litera B)
auditorii publici externi care îndeplinesc condițiile de pensionare prevăzute de legislația privind sistemul public de pensii în vigoare, respectiv vârsta standard de pensionare și stagiul minim de cotizare, prevăzute înanexa nr. 5 la Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare, și care au realizat o vechime în specialitate de cel puțin 4 ani în cadrul Curții de Conturi, în această calitate;
litera C)
persoanele care îndeplinesc condițiile prevăzute la lit. a) și care, la data cererii de acordare a pensiei de serviciu în temeiul Legii au avut sau au o altă ocupație, numai dacă au fost eliberate din funcția de auditor public extern din cadrul Curții de Conturi din motive neimputabile acestora;
litera D)
persoanele care la data solicitării pensiei de serviciu în temeiul Legii sunt pensionari pentru limită de vârstă în sistemul public de pensii și care îndeplinesc condițiile prevăzute la lit. a) sau b), după caz.

Articolul 3

Alineatul (1)
Prin vechime în specialitate, prevăzută la art. 2 lit. a) și b), se înțelege vechimea în funcția de auditor public extern, astfel cum este definită la art. 1 alin. (2)-(4), realizată până la data îndeplinirii condițiilor privind vârsta standard de pensionare și stagiul minim de cotizare prevăzute de legislația în vigoare privind sistemul public de pensii.
Alineatul (2)
Prin vechime în Curtea de Conturi se înțelege vechimea dobândită în funcția de auditor public extern, în care se recunoaște și vechimea pentru perioadele de detașare sau reprezentare a Curții de Conturi la instituții similare din statele membre ale Uniunii Europene, Curtea de Conturi Europeană sau la entități internaționale cu activitate similară instituțiilor supreme de audit, precum și cea dobândită în exercitarea unei funcții, în condițiile legii, din însărcinarea Curții de Conturi, la o altă instituție sau autoritate publică din România, realizată până la data îndeplinirii condițiilor privind vârsta standard de pensionare și stagiul minim de cotizare prevăzute de legislația în vigoare privind sistemul public de pensii.
Alineatul (3)
Perioada mandatului membrilor Curții de Conturi care provin din rândul auditorilor publici externi este considerată vechime în specialitatea funcției de auditor public extern.

Articolul 4

Paragraf
Vechimea în specialitate realizată de auditorii publici externi în cadrul Curții de Conturi, prevăzută la art. 2, se constituie din ani întregi, fracțiunile de an se neglijează.

Articolul 5

Alineatul (1)
Cuantumul pensiei de serviciu prevăzut de Lege este de 80% din baza de calcul.
Alineatul (2)
În situația persoanelor prevăzute la art. 2 lit. b), precum și, după caz, a persoanelor prevăzute la art. 2 lit. d), cuantumul pensiei de serviciu se diminuează cu 1% pentru fiecare an care lipsește din vechimea în specialitate de 14 ani.

Articolul 6

Alineatul (1)
În situația persoanelor prevăzute la art. 2 lit. a) și b), baza de calcul al pensiei de serviciu reprezintă media veniturilor brute lunare realizate, cu caracter permanent, corespunzătoare ultimelor 12 luni de activitate anterioare lunii în care se depune cererea de pensionare.
Alineatul (2)
În înțelesul Legii și al prezentelor norme, prin venitul brut lunar realizat, cu caracter permanent, se înțelege indemnizația brută lunară de încadrare compusă din elementele de drept salarial care, conform legislației privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, au fost incluse în aceasta începând cu data de 1 ianuarie 2010, astfel cum a fost stabilită începând cu data de 9 aprilie 2015, la nivel maxim în plată pentru funcții similare, în baza prevederilor art. 1 alin. (5^1) și art. 5 alin. (1^1) și (1^2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, la care se adaugă sumele reprezentând sporul pentru gestionarea datelor și informațiilor clasificate și sporul pentru condiții vătămătoare de muncă, evidențiate în cuantumul realizat de solicitant în lunile care fac parte din baza de calcul.
Alineatul (3)
Perioada celor 12 luni, prevăzută la alin. (1), se poate constitui numai din luni întregi de activitate efectivă. În situația în care perioada celor 12 luni de activitate nu poate fi constituită din luni întregi, consecutive, întrucât persoana s-a aflat în incapacitate temporară de muncă sau în alte situații în care raportul de muncă a fost suspendat în condițiile legii, aceasta se va prelungi corespunzător până la completarea celor 12 luni de activitate efectivă.

Articolul 7

Alineatul (1)
În situația persoanelor prevăzute la art. 2 lit. c) și d), baza de calcul al pensiei de serviciu reprezintă media veniturilor brute lunare din ultimele 12 luni anterioare lunii în care se depune cererea de pensionare, realizate cu caracter permanent de un auditor public extern aflat în activitate, în condiții identice de funcție, vechime, grad sau treaptă unde și-a desfășurat activitatea solicitantul, înaintea eliberării din funcția de auditor public extern.
Alineatul (2)
Baza de calcul al pensiei de serviciu pentru persoanele prevăzute la alin. (1) se constituie din indemnizația brută lunară de încadrare realizată de auditorii publici externi în activitate, astfel cum este detaliată la art. 6 alin. (2), la care se adaugă sumele reprezentând sporul pentru gestionarea datelor și informațiilor clasificate și sporul pentru condiții vătămătoare de muncă, evidențiate în cuantumul realizat de un auditor public extern aflat în activitate, în condiții identice de funcție, vechime, grad sau treaptă și care a desfășurat activitate efectivă în lunile pentru care se constituie baza de calcul.

Articolul 8

Paragraf
În baza de calcul al pensiei de serviciu nu se includ veniturile reprezentând sporul de risc și de suprasolicitare neuropsihică de 50% și nici majorarea de până la 75% din salariul de bază, acordate în temeiul unor hotărâri judecătorești definitive și irevocabile sau, după caz, în temeiul unor hotărâri judecătorești definitive.

Articolul 8^1

Paragraf
Pensia de urmaș se calculează cu respectarea prevederilor Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare, din pensia de serviciu aflată în plată sau la care ar fi avut dreptul susținătorul la data decesului, actualizată, după caz.

Articolul 8^2

Paragraf
Cuantumul pensiei de urmaș se stabilește prin aplicarea procentelor prevăzute în Legea nr. 263/2010, cu modificările și completările ulterioare, în funcție de numărul de urmași, astfel:
litera A)
50% - pentru un singur urmaș;
litera B)
75% - pentru 2 urmași;
litera C)
100% - pentru 3 sau mai mulți urmași.

Articolul 8^3

Paragraf
Drepturile de pensie de urmaș, stabilite ca urmare a opțiunii de trecere de la pensia proprie din sistemul public de pensii la pensia de urmaș stabilită din pensia de serviciu, aflată în plată sau la care ar fi avut dreptul susținătorul la data decesului, actualizată, după caz, se cuvin și se acordă începând cu luna următoare depunerii cererii la casa teritorială de pensii.

Articolul 9

Alineatul (1)
Pensia de serviciu și pensia de urmaș se acordă la cererea persoanei îndreptățite, a tutorelui sau a curatorului acesteia, a persoanei căreia i s-a încredințat ori i sa dat în plasament copilul minor, după caz, depusă personal sau prin mandatar desemnat prin procură specială.
Alineatul (2)
Cererea de înscriere la pensia de serviciu și la pensia de urmaș, însoțită de documentația necesară, se depune la casa teritorială de pensii în a cărei rază își are domiciliul/reședința persoana îndreptățită.
Alineatul (3)
În vederea stabilirii pensiei de serviciu și a pensiei de urmaș, dosarul de pensie trebuie să cuprindă următoarele documente:
litera A)
cererea de înscriere la pensia de serviciu/pensia de urmaș, întocmită conform modelului prevăzut înanexa nr. 1;
litera B)
actele necesare stabilirii pensiei conform prevederilor sistemului public de pensii, prevăzute de legislația privind sistemul public de pensii;
litera C)
adeverința-tip întocmită de Curtea de Conturi, care cuprinde elementele necesare stabilirii pensiei de serviciu/de urmaș, conform modelului prevăzut înanexa nr. 2 sau nr. 4, după caz;
litera D)
copia ultimei decizii de pensionare din sistemul public de pensii ori talonul de pensie, după caz;
litera E)
alte documente necesare stabilirii și plății pensiei de serviciu/de urmaș.

Articolul 10

Paragraf
Pensia de serviciu stabilită conform dispozițiilor Legii se acordă începând cu luna următoare celei în care a fost înregistrată cererea la casa teritorială de pensii din raza de domiciliu sau de reședință a solicitantului.

Articolul 11

Paragraf
Plata pensiei de serviciu, prevăzută de Lege, se face astfel:
litera A)
de la data eliberării din funcție, prevăzută în decizia emisă de președintele Curții de Conturi, în situația auditorilor publici externi aflați în activitate la data cererii de acordare a pensiei de serviciu;
litera B)
de la data acordării pensiei de serviciu, stabilită în baza Legii, în cazul persoanelor prevăzute la art. 2 lit. c) și d).

Articolul 11^1

Paragraf
Pensia de urmaș, stabilită conform dispozițiilor Legii, se acordă și se plătește astfel:
litera A)
din prima zi a lunii următoare celei în care a avut loc decesul, dacă cererea a fost depusă în termen de 30 de zile de la această dată, în situația pensiei de urmaș acordate persoanei al cărei susținător era pensionar la data decesului;
litera B)
de la data decesului, dacă cererea a fost înregistrată în termen de 30 de zile de la această dată, în situația pensiei de urmaș acordate persoanei al cărei susținător nu era pensionar la data decesului;
litera C)
de la data îndeplinirii condițiilor de pensionare, dacă cererea a fost înregistrată în termen de 30 de zile de la această dată, în situația pensiei de urmaș acordate persoanei care îndeplinește condițiile prevăzute de lege, referitoare la vârsta standard de pensionare, ulterior decesului susținătorului;
litera D)
de la data depunerii cererii, în situația depășirii termenului prevăzut la lit. a)-c).

Articolul 12

Alineatul (1)
Odată cu stabilirea cuantumului pensiei de serviciu sau al pensiei de urmaș se stabilește și pensia pentru limită de vârstă din sistemul public de pensii, potrivit legislației în vigoare privind sistemul public de pensii.
Alineatul (2)
În situația în care cuantumul pensiei de serviciu sau al pensiei de urmaș este mai mic decât cel al pensiei din sistemul public de pensii, se acordă cuantumul mai avantajos.
Alineatul (3)
Partea din pensia de serviciu sau din pensia de urmaș care depășește nivelul pensiei din sistemul public de pensii se suportă din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Muncii și Justiției Sociale.

Articolul 13

Paragraf
Pensia de serviciu are regimul juridic al unei pensii pentru limită de vârstă.

Articolul 14

Paragraf
Prevederile Legii nu se aplică persoanelor care beneficiază de pensie de serviciu în temeiul hotărârilor judecătorești definitive și irevocabile sau, după caz, al hotărârilor judecătorești definitive.

Articolul 15

Paragraf
Prevederile Legii referitoare la pensiile de serviciu și la pensiile de urmaș se completează cu cele ale legislației privind sistemul public de pensii, cu privire la modalitățile de stabilire, plată, precum și cele referitoare la modificarea, suspendarea, reluarea, încetarea și recuperarea sumelor încasate necuvenit și jurisdicția.

Articolul 16

Alineatul (1)
Pensiile de serviciu, stabilite conform Legii, se actualizează prin aplicarea la cuantumul pensiei de serviciu aflate în plată sau cuvenite, după caz, a procentului de majorare a salariului de bază de care beneficiază auditorul public extern aflat în activitate, cu același nivel de salarizare, în condiții identice de funcție, vechime, grad sau treaptă.
Alineatul (2)
Dacă în urma actualizării rezultă o pensie mai mică, se păstrează pensia aflată în plată/cuvenită sau, după caz, pensia din sistemul public de pensii.

Articolul 17

Alineatul (1)
În vederea actualizării pensiei de serviciu se procedează astfel:
litera A)
Curtea de Conturi comunică în scris Casei Naționale de Pensii Publice procentul de majorare a salariilor de bază ale auditorilor publici externi aflați în activitate, cu precizarea actului normativ aplicabil;
litera B)
Casa Națională de Pensii Publice transmite Curții de Conturi listele cu titularii pensiilor de serviciu aflate în plată. Listele vor conține următoarele elemente: nume, prenume, CNP, numărul și data deciziei de pensie și casa teritorială de pensii în evidența căreia se află dosarul de pensie;
litera C)
după primirea listelor prevăzute la lit. b), Curtea de Conturi va completa adeverințele, conformanexei nr. 3, cu datele necesare actualizării pensiilor de serviciu și le va transmite caselor teritoriale de pensii, în vederea punerii în aplicare.
Alineatul (2)
La fiecare actualizare a pensiilor de serviciu, casele teritoriale de pensii emit o nouă decizie de pensie, pe baza adeverințelor întocmite și comunicate potrivit alin. (1).
Alineatul (3)
Noua decizie de pensie de serviciu, însoțită de o copie a adeverinței în baza căreia s-a efectuat actualizarea, se comunică pensionarului de către casele teritoriale de pensii.

Articolul 18

Paragraf
Răspunderea pentru corectitudinea și legalitatea datelor cuprinse în documentele care stau la baza întocmirii dosarului de pensionare, cele necesare calculului pensiei de serviciu, precum și a actualizării acesteia revine în exclusivitate emitentului.

Articolul 19

Paragraf
Anexele nr. 1-4 fac parte integrantă din prezentele norme.

Anexa nr. 1 NR

PRE PRE_351
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_351
PRE PRE_352
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_352

Notă

Paragraf
*) Se completează numai de către persoanele care la data solicitării pensiei de serviciu sunt pensionare pentru limită de vârstă în sistemul public de pensii.

Anexa nr. 2 NR

PRE PRE_365
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_365

Notă

Paragraf
*) Se completează cu funcția deținută și articolul, alineatul și litera, după caz, din Legea nr. 94/1992, în care se încadrează solicitantul.
Paragraf
**) Se completează numai pentru persoanele care la data solicitării pensiei de serviciu nu mai au calitatea de auditor public extern

Anexa nr. 3 NR

PRE PRE_381
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_381
PRE PRE_382
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_382

Anexa nr. 4 NR

PRE PRE_390
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_390

Notă

Paragraf
*) Se completează:
-
art. 49 alin. (4) în cazul persoanei care a îndeplinit funcția de consilier de conturi pe durata unui mandat complet;
-
art. 49 alin. (5) lit. a) sau lit. b) în cazul persoanei care a îndeplinit funcția de consilier de conturi pe o perioadă de cel puțin jumătate din durata unui mandat complet.

Vrei mai mult?

Accesează jurisprudența, primește notificări la modificări și folosește AI-ul complet.

Începe gratuit

Ce mai știm despre acest act

  • 5 versiuni ale acestui act, din 9 august 2017
  • 23 articole indexate separat, cu trimiterile rezolvate
  • Alertă în ziua în care acest act se modifică
  • Zilnic sincronizat cu Monitorul Oficial
Creează cont — 2 săptămâni Civis gratuit

Planul Gratuit rămâne disponibil după cele două săptămâni.

Start the conversation.

Ready to know exactly where your answer comes from?

Open the app

Newsletter

Receive legislative news and platform updates directly to your email.

RomâniaANPC — Soluționarea Alternativă a LitigiilorANPC — Soluționarea Online a Litigiilor
Ortexo
Ortexo

Artificial intelligence for the Romanian legal system.

Încearcă Ortexo

© 2026 All rights reserved.

Poly Tool Design SRL — Blvd. Ferdinand 95, Constanța, 900717, România — CUI: 40293031