Hotărârea Curții (Camera a cincea) din 22 mai 2025.#Luossavaara-Kiirunavaara AB împotriva Comisiei Europene.#Recurs – Mediu – Directiva 2003/87/CE – Schemă de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră în cadrul Uniunii Europene – Alocare a certificatelor cu titlu gratuit – Articolul 10a alineatul (1) – Noțiunea de «produse de substituție» – Măsuri naționale de punere în aplicare – Articolul 11 alineatul (1) – Liste de instalații care intră sub incidența Directivei 2003/87 prezentate Comisiei Europene de către statele membre – Decizia (UE) 2021/355 – Propunerea statului membru în cauză de a include într‑un criteriu de referință pentru minereu sinterizat o subinstalație care produce pelete de minereu de fier – Decizie de respingere – Stabilirea criteriilor de referință de către Comisie – Obiectiv general de încurajare a reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră – Inexistența unei obligații de rezultat – Articolul 296 TFUE – Obligația de motivare a deciziilor instituțiilor Uniunii Europene.#Cauza C-621/23 P.

Prin recursul formulat, Luossavaara‑Kiirunavaara AB solicită anularea Hotărârii Tribunalului Uniunii Europene din 26 iulie 2023, Luossavaara-Kiirunavaara/Comisia (T‑244/21, denumită în continuare „hotărârea atacată”, EU:T:2023:428), prin care acesta a respins acțiunea sa având ca obiect anularea articolului 1 alineatul (3) din Decizia (UE) 2021/355 a Comisiei din 25 februarie 2021 privind măsurile naționale de punere în aplicare pentru alocarea tranzitorie cu titlu gratuit a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră în conformitate cu articolul 11 alineatul (3) din Directiva 2003/87/CE a Parlamentului European și a Consiliului (JO 2021, L 68, p. 221, denumită în continuare „decizia atacată”).

Articolul 1 din Directiva 2003/87/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 octombrie 2003 de stabilire a unei scheme de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră în cadrul Uniunii și de modificare a Directivei 96/61/CE a Consiliului (JO 2003, L 275, p. 32, Ediție specială, 15/vol. 10, p. 78), astfel cum a fost modificată prin Directiva (UE) 2018/410 a Parlamentului European și a Consiliului din 14 martie 2018 (JO 2018, L 76, p. 3) (denumită în continuare „Directiva 2003/87”), prevede: „Prin prezenta directivă se stabilește o schemă de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră (denumită în continuare [„ETS”]) pentru a promova reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră într‑un mod rentabil și eficient din punct de vedere economic. […]”

Articolul 2 din Directiva 2003/87, intitulat „Sfera de aplicare”, are următorul cuprins: „(1) Prezenta directivă se aplică emisiilor care provin din activitățile enumerate în anexa I și gazelor cu efect de seră din anexa II. (2) Prezenta directivă se aplică fără a aduce atingere cerințelor care decurg din Directiva 96/61/CE [a Consiliului din 24 septembrie 1996 privind prevenirea și controlul integrat al poluării (JO 1996, L 257, p. 26, Ediție specială 15/vol. 3 p. 183)]. […]”

Articolul 10a din această directivă, intitulat „Norme comunitare tranzitorii privind alocarea de cote cu titlu gratuit”, prevede la alineatul (1): „Comisia [Europeană] este împuternicită să adopte acte delegate în conformitate cu articolul 23 pentru a completa prezenta directivă în ceea ce privește normele integral armonizate la nivelul Uniunii [Europene] pentru alocarea certificatelor menționate la alineatele (4), (5), (7) și (19) de la prezentul articol. Măsurile menționate la primul paragraf stabilesc, în măsura posibilului, criteriile de referință ex ante la nivel comunitar pentru a se asigura că modalitățile de alocare încurajează tehnici eficiente din punct de vedere al reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră și al ameliorării randamentului energetic, ținând seama de cele mai eficiente tehnici, de produse de substituție, de procese alternative de producție, de cogenerarea cu un randament ridicat, de recuperarea gazelor reziduale în mod eficient din punct de vedere energetic, de utilizarea biomasei și de captarea și stocarea CO2 în locurile în care există astfel de instalații, fără să se stimuleze creșterea nivelului emisiilor. Sunt interzise alocările cu titlu gratuit pentru producția de energie electrică, cu excepția cazurilor prevăzute la articolul 10c și a energiei electrice produse din gaze reziduale. Pentru fiecare sector și subsector, în principiu, valorile de referință sunt calculate mai degrabă pentru produsul finit și nu pentru materiile prime, astfel încât să se maximizeze reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră și eficiența energetică pe parcursul fiecărui proces de producție din sectorul sau subsectorul în cauză. La definirea principiilor de stabilire a valorilor de referință ex ante pentru fiecare sector și subsector, Comisia consultă părțile interesate, inclusiv sectoarele și subsectoarele în cauză. […]”

Articolul 10b din directiva menționată, intitulat „Măsuri tranzitorii de sprijinire a anumitor industrii mari consumatoare de energie în cazul relocării emisiilor de dioxid de carbon”, prevede la alineatul (1): „Se consideră că sunt expuse unui risc de relocare a emisiilor de dioxid de carbon sectoarele și subsectoarele în cazul cărora rezultatul înmulțirii dintre intensitatea schimburilor lor comerciale cu țări terțe, definită ca raportul dintre valoarea totală a exporturilor către țări terțe adăugată la valoarea importurilor din țări terțe și dimensiunea totală a pieței pentru Spațiul Economic European (cifra de afaceri anuală plus totalul importurilor din țări terțe), și intensitatea emisiilor lor, măsurată în kgCO2, împărțit la valoarea lor adăugată brută (în euro), este mai mare de 0,2. Acestor sectoare și subsectoare li se alocă certificate cu titlu gratuit pentru perioada până în 2030 la un nivel de 100 % din cantitatea stabilită în temeiul articolului 10a.”

Potrivit articolului 11 din aceeași directivă, intitulat „Măsuri naționale de punere în aplicare”: „(1) Fiecare stat membru publică și prezintă Comisiei, până la 30 septembrie 2011, lista instalațiilor de pe teritoriul său care intră sub incidența prezentei directive, precum și certificatele alocate cu titlu gratuit fiecărei instalații de pe teritoriul său, calculate în conformitate cu normele menționate la articolul 10a alineatul (1) și la articolul 10c. Până la 30 septembrie 2019, se transmite lista instalațiilor reglementate prin prezenta directivă pentru perioada de cinci ani care începe la 1 ianuarie 2021, iar listele pentru fiecare perioadă următoare de cinci ani se transmit ulterior o dată la cinci ani. Fiecare listă include informații privind activitatea de producție, transferurile de căldură și gaze, producția de energie electrică și emisiile la nivel de subinstalație din cursul celor cinci ani calendaristici care precedă transmiterea listei. Alocările cu titlu gratuit se acordă numai instalațiilor pentru care se furnizează astfel de informații. (2) Până la data de 28 februarie a fiecărui an, autoritățile competente emit cantitatea de certificate care urmează să fie alocate pentru anul respectiv, calculată în conformitate cu articolele 10, 10a și 10c. (3) Statele membre nu pot aloca certificate cu titlu gratuit în temeiul alineatului (2) instalațiilor a căror înscriere în lista menționată la alineatul (1) a fost respinsă de către Comisie.”

Anexa I la Directiva 2003/87 enumeră categoriile de activități cărora li se aplică aceasta.

Considerentele (24) și (25) ale Directivei 2009/29/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 23 aprilie 2009 de modificare a Directivei 2003/87/CE în vederea îmbunătățirii și extinderii schemei comunitare de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră (JO 2009, L 140, p. 63) enunță: „(24) […] Faptul că alte țări dezvoltate și alți mari emițători de gaze cu efect de seră nu participă la [acordul internațional ambițios privind schimbările climatice, care va permite atingerea obiectivului de limitare a creșterii temperaturii globale la 2 °C] ar putea contribui la creșterea nivelului emisiilor de gaze cu efect de seră în țări terțe unde sectorul industrial nu ar face obiectul unor limitări comparabile în materie de emisii de CO2 (relocare a emisiilor de CO2), creând în același timp dezavantaje economice pentru anumite sectoare și subsectoare comunitare mari consumatoare de energie și supuse concurenței internaționale. Aceasta ar submina integritatea de mediu și beneficiile acțiunilor întreprinse de Comunitate. Pentru a acoperi riscul relocării emisiilor de dioxid de carbon, Comunitatea [Europeană] ar trebui să aloce sectoarelor și subsectoarelor care îndeplinesc criteriile aplicabile cote gratuite de 100 %. […] (25) Prin urmare, Comisia ar trebui să reexamineze situația până la 30 iunie 2010, să consulte toți partenerii sociali implicați și, ținând seama de rezultatul negocierilor internaționale, să prezinte un raport însoțit de propuneri adecvate. În acest context, Comisia ar trebui să identifice, până la 31 decembrie 2009, sectoarele sau subsectoarele industriale mari consumatoare de energie care ar putea fi afectate de fenomenul relocării emisiilor de dioxid de carbon. Analiza Comisiei ar trebui să se bazeze pe evaluarea incapacității întreprinderilor de a transfera costurile cotelor necesare în prețul produselor, fără a se înregistra pierderi semnificative ale cotei de piață în favoarea instalațiilor din afara Comunității care nu desfășoară acțiuni comparabile de reducere a emisiilor acestora. Sectoarele mari consumatoare de energie identificate ca fiind expuse unui risc semnificativ de relocare a emisiilor de dioxid de carbon ar putea beneficia de o valoare mai mare a certificatelor gratuite […]”

Regulamentul delegat (UE) 2019/331 al Comisiei din 19 decembrie 2018 de stabilire a normelor tranzitorii pentru întreaga Uniune privind alocarea armonizată și cu titlu gratuit a certificatelor de emisii în temeiul articolului 10a din Directiva 2003/87/CE a Parlamentului European și a Consiliului (JO 2019, L 59, p. 8) determină referințele, printre altele pentru produse, care servesc drept bază pentru alocarea de certificate de emisie de gaze cu efect de seră cu titlu gratuit pentru instalațiile și subinstalațiile Uniunii care utilizează produsele în cauză. Regulamentul delegat 2019/331 definește de asemenea valorile acestor referințe.

Considerentul (3) al acestui regulament delegat are următorul cuprins: „În conformitate cu articolul 10a alineatul (1) din [Directiva 2003/87], măsurile tranzitorii, la nivelul Uniunii și complet armonizate, pentru alocarea cu titlu gratuit a certificatelor de emisii trebuie să stabilească, pe cât posibil, referințe ex ante, pentru a se asigura faptul că alocarea cu titlu gratuit a certificatelor de emisii se efectuează într‑un mod care stimulează reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră și utilizarea tehnicilor eficiente din punct de vedere energetic, ținând seama de cele mai eficiente tehnici, de produsele de substituție, de procesele alternative de producție, de cogenerarea cu randament ridicat, de recuperarea eficientă a energiei gazelor reziduale, de utilizarea biomasei și de captarea și stocarea dioxidului de carbon, atunci când aceste facilități sunt disponibile. În același timp, aceste măsuri nu trebuie să stimuleze creșterea emisiilor. Pentru a nu încuraja arderea gazelor reziduale cu flacără deschisă, alta decât arderea din motive de siguranță, numărul de certificate alocate cu titlu gratuit subinstalațiilor relevante ar trebui redus cu emisiile istorice provenite de la gazele reziduale arse, cu excepția celor arse din motive de siguranță, care nu sunt utilizate pentru producerea de căldură măsurabilă, căldură nemăsurabilă sau energie electrică. Cu toate acestea, ținând seama de tratamentul special acordat în temeiul articolului 10a alineatul (2) din Directiva 2003/87/CE și pentru a asigura tranziția, această reducere ar trebui să se aplice începând din 2026.”

Anexa I la regulamentul menționat, intitulată „Referințele”, definește la punctul 1 referințele pentru produse și limitele sistemului fără a lua în considerare interschimbabilitatea combustibilului și energiei electrice după cum urmează: „Referința pentru produse Definirea produselor incluse Definirea proceselor și a emisiilor incluse (limitele sistemului) Punctul de plecare pentru determinarea ratei anuale de reducere pentru actualizarea valorii de referință […] Minereu sinterizat Produs feros aglomerat, care conține granule fine de minereu de fier, fondanți și materiale feroase reciclate și are proprietățile fizice și chimice, precum nivelul de alcalinitate, rezistența mecanică și permeabilitatea, necesare pentru a furniza fierul și materialele fondante necesare pentru procesele de reducere a minereului de fier. Exprimat în tone de minereu sinterizat la ieșirea din instalația de sinterizare. Sunt incluse toate procesele legate direct sau indirect de următoarele unități de proces: banda de aglomerare, aprinderea, unitatea de preparare a componentelor de alimentare, unitatea de criblaj la cald, unitatea de răcire a aglomeratului, unitatea de criblaj la rece și unitatea de generare a aburului. 0,171 […]”

Decizia 2011/278/UE a Comisiei din 27 aprilie 2011 de stabilire, pentru întreaga Uniune, a normelor tranzitorii privind alocarea armonizată și cu titlu gratuit a cotelor de emisii în temeiul articolului 10a din Directiva 2003/87/CE a Parlamentului European și a Consiliului (JO 2011, L 130, p. 1) a fost abrogată, cu efect de la 1 ianuarie 2021, de Regulamentul delegat 2019/331.

Considerentul (4) al acestei decizii enunța: „În măsura fezabilității, Comisia a elaborat criterii de referință pentru produsele, precum și pentru produsele intermediare care fac obiectul comerțului între instalații, rezultate din activitățile menționate în anexa I la [Directiva 2003/87]. În principiu, pentru fiecare produs trebuie definit un produs de referință. În cazul în care un produs este un substitut direct al altui produs, ambele produse trebuie incluse în același produs de referință și în definiția produselor aferente acestuia.”

Potrivit considerentelor (1)-(5), (12) și (13) ale deciziei în litigiu: „(1) Licitația este regula pentru alocarea de certificate de emisii începând din 2013 operatorilor de instalații care intră sub incidența [ETS]. Operatorii eligibili vor continua să primească certificate gratuite în perioada de comercializare 2021-2030. Cantitatea de certificate pe care le primește fiecare astfel de operator se determină pe baza normelor armonizate pentru întreaga Uniune, stabilite în [Directiva 2003/87] și în Regulamentul delegat [2019/331]. (2) Statele membre trebuiau să transmită Comisiei, până la 30 septembrie 2019, măsurile naționale de punere în aplicare (MNPA), ce cuprind o listă a instalațiilor de pe teritoriul lor care intră sub incidența [Directivei 2003/87] și includ informații privind activitatea de producție, transferurile de căldură și gaze, producția de energie electrică și emisiile la nivel de subinstalație din cei cinci ani ai perioadei de referință (2014-2018), în conformitate cu anexa IV la Regulamentul delegat [2019/331]. (3) Pentru a asigura calitatea și comparabilitatea datelor, statele membre au transmis MNPA‑urile utilizând formularul electronic furnizat de Comisie în conformitate cu articolul 14 alineatul (1) din Regulamentul delegat [2019/331], care a inclus datele relevante pentru fiecare instalație. Statele membre au transmis și un raport metodologic, în care au descris procesul de colectare a datelor derulat de autoritățile lor. (4) Având în vedere gama largă a informațiilor și datelor transmise, Comisia a verificat în primul rând dacă toate MNPA‑urile erau complete. În cazurile în care a observat că informațiile transmise erau incomplete, Comisia a solicitat statelor membre în cauză informații suplimentare. Răspunzând acestor solicitări, autoritățile competente au comunicat informațiile suplimentare relevante pentru completarea MNPA‑urilor transmise. (5) Comisia a evaluat apoi MNPA‑urile în raport cu criteriile prevăzute în [Directiva 2003/87] și în Regulamentul delegat [2019/331], ținând seama de documentele de orientare adresate de Comisie statelor membre și publicate în perioada ianuarie‑aprilie 2020. Aceste verificări ale coerenței au constituit a doua fază a evaluării MNPA‑urilor. […] (12) Suedia a propus includerea unei instalații ale cărei emisii provin de la un cuptor de var în care se calcinează nămolul de var, un reziduu de la recuperarea substanțelor chimice utilizate pentru fierbere în fabricile de pastă kraft. Procesul de recuperare a varului din nămolul de var este inclus în definiția limitelor sistemului pastei kraft cu fibre scurte/lungi. Prin urmare, instalația în cauză importă un produs intermediar care este acoperit de o referință pentru produse. Având în vedere că emisiile nu ar trebui contabilizate de două ori, după cum se amintește la articolul 16 alineatul (7) din Regulamentul delegat [2019/331], datele instalației respective privind alocarea cu titlu gratuit trebuie respinse. (13) În cazul a trei instalații, Suedia a propus utilizarea de subinstalații cu referințe diferite față de cele folosite în etapa 3 a MNPA‑urilor pentru producția de pelete de minereu de fier. Suedia a propus utilizarea unei subinstalații cu referință pentru minereu sinterizat pentru producția de pelete de minereu de fier, deși în faza 3 au fost folosite referințe pentru căldură și combustibil. Cu toate acestea, referința pentru minereu sinterizat este definită în anexa I la Regulamentul delegat [2019/331], iar definiția produselor, precum și a proceselor și emisiilor acoperite de referința pentru produse respectivă este adaptată la producția de minereu sinterizat și nu include peletele de minereu de fier. În plus, articolul 10a alineatul (2) din [Directiva 2003/87] impune actualizarea valorilor de referință pentru faza 4 și nu prevede nicio ajustare a interpretării definițiilor referințelor. Prin urmare, datele transmise pentru producția de pelete de minereu de fier pe baza unei subinstalații pentru minereu sinterizat trebuie respinse.”

Articolul 1 alineatul (3) din această decizie prevede: „Se resping datele corespunzătoare subinstalațiilor cu referință pentru produse ale instalațiilor indicate în anexa III la prezenta decizie, incluse în listele de instalații care intră sub incidența [Directivei 2003/87] transmise Comisiei în temeiul articolului 11 alineatul (1) din [Directiva 2003/87].”

Anexa III la decizia menționată, intitulată „Instalații care utilizează referința pentru minereu sinterizat în locul referinței pentru căldură sau combustibil”, menționează în această calitate următoarele instalații: „SE000000000000497 SE000000000000498 SE000000000000499”

Istoricul litigiului, astfel cum rezultă din cuprinsul punctelor 2-6 din hotărârea atacată, poate fi rezumat după cum urmează.

Recurenta este o societate minieră suedeză deținută de stat. Aceasta produce în special minereu de fier, principala materie primă utilizată pentru producerea oțelului. Prezenta cauză privește trei dintre instalațiile sale, menționate în anexa III la decizia în litigiu, și anume instalațiile cu identificatorii SE‑497, SE‑498 și SE‑499, situate în Kiruna, Malmberget (Gällivare) și, respectiv, Svappavaara, în Suedia (denumite în continuare „instalațiile în cauză”).

Instalațiile în cauză intră sub incidența ETS instituite prin Directiva 2003/87.

Astfel cum reiese din decizia în litigiu, începând cu anul 2013, licitația a devenit regula pentru alocarea certificatelor de emisie operatorilor instalațiilor care intră sub incidența ETS. Cu toate acestea, operatorii eligibili vor continua să primească certificate gratuite în perioada de comercializare 2021-2030, denumită și „a patra perioadă de comercializare”. În această perioadă, cantitatea de certificate pe care le primește fiecare astfel de operator se determină pe baza normelor armonizate stabilite în Directiva 2003/87 și în Regulamentul delegat 2019/331.

În cursul anului 2019, pentru a pregăti alocarea tranzitorie cu titlu gratuit pentru perioada menționată, care începea la 1 ianuarie 2021, Regatul Suediei, prin intermediul Naturvårdsverket (Agenția pentru Protecția Mediului, Suedia), a prezentat Comisiei, în conformitate cu articolul 11 din Directiva 2003/87, lista instalațiilor care intră sub incidența directivei menționate și a certificatelor gratuite alocate fiecărei instalații. În acest cadru, acest stat membru a propus ca subinstalațiile instalațiilor în cauză să fie incluse în listă în vederea alocării cu titlu gratuit de certificate pe baza referinței pentru minereul sinterizat, astfel cum este definită la punctul 1 din anexa I la Regulamentul delegat 2019/331 (denumită în continuare „referința privind minereul sinterizat”), în timp ce anterior fuseseră utilizate în această privință referința pentru căldură și referința pentru combustibil.

În urma analizei informațiilor transmise de Regatul Suediei în raport cu criteriile enunțate de Directiva 2003/87 și de Regulamentul delegat 2019/331, Comisia a decis să respingă propunerea acestui stat membru pentru motivele expuse în considerentul (13) al deciziei în litigiu.

Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 4 mai 2021, recurenta a formulat o acțiune având ca obiect anularea deciziei în litigiu.

În susținerea acțiunii formulate, recurenta a invocat șase motive, întemeiate, primul, pe încălcarea anexei I la Regulamentul delegat 2019/331 și a articolului 10a alineatul (1) din Directiva 2003/87, al doilea, pe încălcarea principiilor egalității de tratament și nediscriminării, al treilea, pe încălcarea obligațiilor și a angajamentelor care revin Uniunii în temeiul dreptului internațional al mediului, al patrulea, pe încălcarea obligației instituției competente de a examina cu atenție și cu imparțialitate toate elementele pertinente ale speței și, al cincilea, pe încălcarea obligației de motivare prevăzute la articolul 296 TFUE. În sfârșit, prin intermediul celui de al șaselea motiv, prezentat cu titlu subsidiar, recurenta solicita să se constate, în temeiul articolului 277 TFUE, nulitatea Regulamentului delegat 2019/331 în măsura în care acesta se aplică deciziei în litigiu.

Prin hotărârea atacată, Tribunalul a respins toate motivele invocate de recurentă și, în consecință, întreaga acțiune.

Prin recursul formulat, recurenta solicită Curții – anularea în totalitate a hotărârii atacate; – anularea articolului 1 alineatul (3) din decizia în litigiu și – obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.

Comisia solicită Curții: – respingerea recursului și – obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

Regatul Suediei solicită Curții admiterea recursului.

Recurenta invocă cinci motive, dintre care primul și al treilea sunt susținute de Regatul Suediei.

Primul motiv se împarte în două aspecte și este întemeiat în esență pe interpretarea eronată de către Tribunal a expresiei „produse de substituție” care figurează la articolul 10a alineatul (1) din Directiva 2003/87.

Prin intermediul primului aspect al primului motiv, recurenta susține că, la punctul 88 din hotărârea atacată, Tribunalul a considerat în mod eronat că revenea recurentei sarcina de a stabili că peletele de minereu de fier erau „direct substituibile” cu minereul sinterizat, în condițiile în care termenul „direct” nu figurează nici în Directiva 2003/87, nici în decizia în litigiu, nici în Regulamentul delegat 2019/331. Prin urmare, Tribunalul ar fi încălcat articolul 10a alineatul (1) din Directiva 2003/87 prin faptul că a reținut o interpretare a acestuia din urmă care are ca efect modificarea criteriului juridic aplicabil produselor de substituție în stabilirea referințelor pentru alocarea certificatelor.

Ea precizează, în primul rând, că modul de redactare a acestei dispoziții nu permite să se rețină o asemenea interpretare. Astfel, deși termenul „substitut” desemnează un produs care poate înlocui un alt produs pentru o anumită utilizare, nu este mai puțin adevărat că un substitut nu este în mod necesar identic sau comparabil cu lucrul pe care îl înlocuiește.

Astfel, în Hotărârea din 26 iulie 2017, ArcelorMittal Atlantique et Lorraine (C‑80/16, EU:C:2017:588, punctul 45), Curtea ar fi statuat în esență că, deși un produs poate înlocui un alt produs pentru aceeași utilizare, produsele în cauză sunt „produse de substituție”, în sensul articolului 10a alineatul (1) din Directiva 2003/87, așa cum ar fi fost cazul minereului sinterizat și al peletelor utilizate în instalația în discuție în cauza în care s‑a pronunțat această hotărâre.

În al doilea rând, întemeindu‑se pe contextul în care se înscrie dispoziția menționată, recurenta consideră că aceasta trebuie interpretată în sens larg și că, prin urmare, expresia „produse de substituție” care figurează în această dispoziție nu se poate referi pur și simplu la aceleași produse care rezultă din metode de producție diferite.

În al treilea rând, această interpretare ar fi confirmată de obiectivul articolului 10a din Directiva 2003/87, și anume reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră prin luarea în considerare a celor mai eficiente tehnici.

Potrivit recurentei, ținând seama de acest obiectiv, un produs care generează mai puține emisii, precum peletele de minereu de fier, decât un alt produs substituibil, precum minereul sinterizat, nu poate fi exclus din referința pentru minereul sinterizat.

Recurenta arată, în al patrulea rând, că expresia „produse de substituție”, în sensul articolului 10a alineatul (1) din această directivă, trebuie interpretată având în vedere, pe de o parte, obiectivul secundar de menținere a integrității pieței interne și a condițiilor de concurență, precum și, pe de altă parte, principiul egalității de tratament. Aceasta ar însemna că expresia menționată nu poate fi interpretată într‑un mod care ar conduce la denaturarea concurenței sau la tratarea în mod diferit a unor instalații care se află în situații similare.

Prin intermediul celui de al doilea aspect al primului motiv, recurenta reproșează Tribunalului, în primul rând, că a săvârșit o eroare de drept atunci când a statuat, la punctul 69 din hotărârea atacată, că din termenii „în măsura posibilului” care figurează la articolul 10a alineatul (1) din Directiva 2003/87 rezultă că această dispoziție nu implică nicio obligație de rezultat în sarcina Comisiei.

În realitate, această expresie ar trebui interpretată în sensul că ar viza însuși faptul că este posibilă adoptarea unei referințe.

În cazul în care o asemenea referință este adoptată de Comisie, aceasta nu se poate îndepărta de obligația de a stabili conținutul său, astfel încât să stimuleze reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră și utilizarea tehnicilor eficiente pe plan energetic.

În al doilea rând, la punctele 93-99 din hotărârea atacată, Tribunalul ar fi înlocuit în mod eronat un test de substituibilitate a produselor cu un test de „asemănare” între acestea, întemeindu‑se pe diferențe nepertinente între minereul sinterizat și peletele de minereu de fier, ceea ce ar avea drept consecință faptul că expresia „produse de substituție”, în sensul articolului 10a alineatul (1) din Directiva 2003/87, ar fi fost interpretată într‑un mod prea restrictiv și contrar sensului său obișnuit. În plus, Tribunalul nu ar fi interpretat această expresie într‑un mod conform cu obiectivul urmărit de dispoziția din care face parte, în speță reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, și cu respectarea principiului egalității de tratament.

Comisia consideră că primul motiv este nefondat.

În ceea ce privește al doilea aspect al primului motiv, care trebuie analizat în primul rând, trebuie amintit că, la punctul 69 din hotărârea atacată, Tribunalul a statuat că obiectivul general care urmărește să încurajeze reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră acordând prioritate tehnologiilor cu emisii scăzute în raport cu cele mai puțin performante din acest punct de vedere trebuie atins „în măsura posibilului”, potrivit celor indicate la articolul 10a alineatul (1) din Directiva 2003/87, în considerentul (4) al Deciziei 2011/278 sau în considerentul (3) al Regulamentului delegat 2019/331. Potrivit Tribunalului, Comisia nu are, așadar, o obligație de rezultat în această privință. O tehnică sau o activitate ar putea prezenta în sine avantaje în raport cu alta în ceea ce privește eficiența, dar această altă tehnică sau activitate ar putea de asemenea să prezinte propriile sale avantaje, susceptibile ca atare să fie luate în considerare în temeiul reglementării în cadrul unei aprecieri globale care o compară pe una cu cealaltă. În plus, având în vedere conținutul rapoartelor sectoriale, tehnica sau activitatea alternativă în cauză, deși mai puțin eficientă, ar putea permite totuși reciclarea unor materialelor care, altfel, ar deveni deșeuri.

La punctul 70 din hotărârea atacată, Tribunalul a constatat că, pentru a aprecia mai multe tehnici sau activități, Comisia trebuia, așadar, să ia în considerare mai degrabă toți parametrii care le caracterizează decât să se concentreze numai asupra unuia dintre aceștia.

În această privință, trebuie amintit că, potrivit articolului 10a alineatul (1) al doilea paragraf prima teză din Directiva 2003/87, măsurile adoptate de Comisie în conformitate cu primul paragraf al acestui articol 10a alineatul (1) stabilesc, în măsura posibilului, criteriile de referință ex ante la nivelul Uniunii pentru a se asigura că modalitățile de alocare încurajează tehnici eficiente din punctul de vedere al reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră și al ameliorării randamentului energetic, ținând seama de cele mai eficiente tehnici, de produse de substituție, de procese alternative de producție, de cogenerarea cu un randament ridicat, de recuperarea gazelor reziduale în mod eficient din punct de vedere energetic, de utilizarea biomasei și de captarea și stocarea CO2 în locurile în care există astfel de instalații, fără să se stimuleze creșterea nivelului emisiilor.

Astfel cum a arătat doamna avocată generală la punctul 80 din concluzii, însuși modul de redactare a acestei dispoziții arată că, prin adoptarea măsurilor în cauză, Comisia trebuie să țină seama de diferite elemente.

Chiar dacă articolul 10a alineatul (1) al doilea paragraf prima teză din Directiva 2003/87 urmărește în mod expres obiectivul de a încuraja utilizarea unor tehnici eficiente de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră, nu este mai puțin adevărat că, în conformitate cu jurisprudența Curții, acest obiectiv principal trebuie atins cu respectarea unei serii de obiective secundare. Astfel cum expun considerentele (5) și (7) ale Directivei 2003/87, aceste obiective secundare sunt, printre altele, menținerea dezvoltării economice și a ocupării forței de muncă, precum și menținerea integrității pieței interne și a condițiilor de concurență (Hotărârea din 22 iunie 2016, DK Recycling und Roheisen/Comisia, C‑540/14 P, EU:C:2016:469, punctul 49 și jurisprudența citată).

În lumina acestor considerații, trebuie să se constate că Tribunalul nu a săvârșit o eroare de drept atunci când a statuat, la punctul 69 din hotărârea atacată, că, în cadrul elaborării referințelor, Comisia trebuie să urmărească un obiectiv general care vizează să încurajeze reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în măsura posibilului, această obligație neavând caracterul unei obligații de rezultat.

Prin urmare, al doilea aspect al primului motiv trebuie respins ca fiind nefondat.

Pentru a examina primul aspect al primului motiv, prin care recurenta contestă examinarea substituibilității produselor în cauză efectuată în hotărârea atacată, trebuie amintit că, la punctele 86 și 87 din hotărârea sa, Tribunalul s‑a întemeiat pe considerentul (4) al Deciziei 2011/278, precum și pe punctul 47 din Hotărârea din 26 iulie 2017, ArcelorMittal Atlantique et Lorraine (C‑80/16, EU:C:2017:588), pentru a concluziona, la punctul 88 din hotărârea atacată, că recurenta susținea în mod întemeiat că, dacă s‑ar demonstra că peletele de minereu de fier erau direct substituibile cu minereul sinterizat, ar fi fost necesar, în principiu, să se asigure că aceste două produse sunt acoperite de aceeași referință pentru produs și de definiția produsului corespunzătoare.

La punctele 93-99 din hotărârea atacată, Tribunalul a examinat, în cadrul aprecierii sale suverane a faptelor, substituibilitatea directă a produselor menționate.

La punctul 94 din această hotărâre, Tribunalul a constatat că, în pofida anumitor asemănări între minereul sinterizat și peletele de minereu de fier, ambele produse putând fi utilizate pentru producerea de oțel într‑un furnal înalt prin intermediul unor adaptări tehnice în cazul trecerii de la unul la altul, produsele menționate prezentau totuși diferențe.

Printre aceste diferențe, Tribunalul a evocat, la punctul 95 din hotărârea atacată, faptul că producția fiecăruia dintre aceste două produse se baza pe un substrat diferit, ceea ce avea drept consecință faptul că conținutul de fier al granulelor fine aglomerate, cuprins între 55 și 58 %, era diferit în general de cel al peletelor de minereu de fier, cuprins între 62 și 66 %.

La punctul 96 din hotărârea atacată, Tribunalul a constatat că, pe de o parte, la producerea de pelete de minereu de fier, recurenta avea nevoie de cantități mai mici de praf de cocs decât cele utilizate pentru producerea de minereu sinterizat și, pe de altă parte, în cadrul acestei din urmă producții, reziduurile feroase erau reciclate direct ca factori de producție, în timp ce producția de pelete de minereu de fier necesita găsirea unei alte soluții în această privință.

La punctul 97 din această hotărâre, Tribunalul a evidențiat alte diferențe între aceste produse în ceea ce privește compoziția și caracteristicile lor, precum și procesul lor de producție.

La punctul 98 din hotărârea menționată, Tribunalul a adăugat că, dat fiind că intensitatea emisiilor de gaze cu efect de seră în cadrul producției de minereu sinterizat era de aproximativ șase până la șapte ori mai ridicată decât în cazul producției de pelete de minereu de fier, integrarea unor noi categorii de instalații în referința pentru minereul sinterizat risca să determine un dezechilibru semnificativ pentru instalațiile care intră sub incidența acestei referințe.

La punctul 99 din hotărârea atacată, Tribunalul a concluzionat că aceste diferențe erau suficiente pentru ca Comisia să considere în mod întemeiat, în temeiul largii sale puteri de apreciere, că nu exista substituibilitate directă între peletele de minereu de fier și minereul sinterizat în ceea ce privește stabilirea instalațiilor vizate de referința pentru minereul sinterizat.

În această privință, trebuie amintit că, astfel cum Curtea a statuat deja la punctele 31 și 37 din Hotărârea din 26 iulie 2017, ArcelorMittal Atlantique et Lorraine (C‑80/16, EU:C:2017:588), și cum a arătat însuși Tribunalul la punctele 13-15 din hotărârea atacată, Comisia dispune de o largă putere de apreciere pentru a stabili criteriile de referință pentru fiecare sector sau subsector, în temeiul articolului 10a alineatul (2) din Directiva 2003/87. Astfel, acest exercițiu implică, printre altele, luarea de către aceasta a unor decizii, precum și efectuarea unor aprecieri tehnice și economice complexe. Numai caracterul vădit inadecvat al unei măsuri adoptate în acest domeniu poate afecta legalitatea unei astfel de măsuri.

În această hotărâre, Curtea a examinat validitatea Deciziei 2011/278, care a fost adoptată în temeiul Directivei 2003/87, la fel ca decizia în litigiu, care definește referințele pentru produsele reluate în prezent în anexa I la Regulamentul delegat 2019/331.

Astfel cum enunță considerentul (13) al deciziei în litigiu, pe de o parte, referința pentru minereu sinterizat este definită la punctul 1 din anexa I la Regulamentul delegat 2019/331, iar definiția produselor, precum și a proceselor și emisiilor acoperite de această referință pentru produs este adaptată la producția de minereu sinterizat și nu include peletele de minereu de fier. Pe de altă parte, acest considerent precizează că articolul 10a alineatul (2) din Directiva 2003/87 impune actualizarea valorilor de referință pentru faza 4 și nu prevede nicio ajustare a interpretării definițiilor referințelor.

Decizia 2011/278 enunța în considerentul (4) că, în cazul în care un produs este un substitut direct al unui alt produs, ambele produse trebuie incluse în același produs de referință și în definiția produselor aferente acestuia.

În acest context, la punctul 40 din Hotărârea din 26 iulie 2017, ArcelorMittal Atlantique et Lorraine (C‑80/16, EU:C:2017:588), Curtea a examinat aspectul dacă produsele în discuție în această cauză erau direct substituibile prin raportare la caracteristicile, precum și la compoziția lor.

În aceste condiții, trebuie să se constate că Tribunalul a ținut seama fără a săvârși o eroare de drept, la punctele 94-98 din hotărârea atacată, de caracteristicile și de compoziția minereului sinterizat și, respectiv, a peletelor de minereu de fier pentru a verifica dacă aceste produse erau direct substituibile.

Prin urmare, în mod întemeiat, la punctul 99 din hotărârea atacată, Tribunalul a statuat în esență că, ținând seama de larga putere de apreciere de care dispune Comisia, această instituție a putut să decidă în mod legal, prin decizia în litigiu, să nu aplice criteriul de referință referitor la minereul sinterizat peletelor de minereu de fier produse de instalațiile în cauză, ținând seama de lipsa unei substituiri directe între aceste produse ca urmare a caracteristicilor și a compozițiilor lor diferite.

Astfel, examinarea necesară pentru adoptarea unei asemenea decizii, care implică aprecierea caracteristicilor produsului în cauză, a compoziției și a producției sale, constituie o apreciere tehnică complexă, în cadrul căreia Comisia dispune de o largă putere discreționară (a se vedea prin analogie Hotărârea din 26 iulie 2017, ArcelorMittal Atlantique et Lorraine, C‑80/16, EU:C:2017:588, punctul 44).

Această concluzie nu este infirmată de argumentul recurentei întemeiat pe faptul că, la punctul 42 din Hotărârea din 26 iulie 2017, ArcelorMittal Atlantique et Lorraine (C‑80/16, EU:C:2017:588), Curtea a constatat că Comisia a putut considera în mod valabil peletele și minereul sinterizat în discuție în cauza în care s‑a pronunțat acea hotărâre ca fiind produse substituibile.

Astfel, după cum a arătat Tribunalul în esență la punctele 106-112 din hotărârea atacată, această constatare a fost efectuată de Curte în contextul particular al cauzei menționate, în care, după cum reiese din cuprinsul punctelor 42, 44-46 și 48 din Hotărârea din 26 iulie 2017, ArcelorMittal Atlantique et Lorraine (C‑80/16, EU:C:2017:588), era vorba despre o oțelărie integrată care cuprindea atât o unitate de producție de pelete, cât și o unitate de producție de minereu sinterizat care erau conectate pentru a furniza un amestec care alimentează direct furnalele înalte, acest amestec putând fi utilizat, prin proprietățile sale, ca substitut direct al minereului sinterizat în acele furnale înalte.

Având în vedere dosarul de care dispune Curtea, prezenta cauză nu se caracterizează însă printr‑un context specific perfect analog celui din cauza în care s‑a pronunțat Hotărârea din 26 iulie 2017, ArcelorMittal Atlantique et Lorraine (C‑80/16, EU:C:2017:588).

În ceea ce privește argumentul recurentei, menționat la punctul 35 din prezenta hotărâre, prin care aceasta susține în esență că Tribunalul a încălcat obiectivul urmărit de articolul 10a din Directiva 2003/87, și anume reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră prin luarea în considerare a celor mai eficiente tehnici, trebuie să se constate că Tribunalul a arătat, la punctul 68 din hotărârea atacată, că, desigur, unul dintre obiectivele Directivei 2003/87 este, așa cum reiese în special din articolul 10a alineatul (1) al doilea paragraf din aceasta, încurajarea reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră acordând prioritate tehnologiilor cu emisii scăzute în raport cu cele mai puțin eficiente din acest punct de vedere, astfel încât măsurile adoptate având ca obiect stabilirea criteriilor de referință ex ante trebuie să aibă perspectiva de a încuraja adoptarea celor mai eficiente tehnici de reducere a emisiilor.

Cu toate acestea, așa cum Tribunalul a arătat în mod întemeiat la punctul 99 din hotărârea atacată și după cum reiese din examinarea celui de al doilea aspect al primului motiv, Directiva 2003/87 urmărește diferite obiective, din moment ce, potrivit articolului 1 din aceasta, reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră trebuie realizată „într‑un mod rentabil și eficient din punct de vedere economic”. Astfel, după cum a subliniat Tribunalul la punctul 69 din acea hotărâre, acest obiectiv de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră trebuie atins, în conformitate cu articolul 10a alineatul (1) al doilea paragraf din această directivă, „în măsura posibilului”, în sensul că o tehnică sau o activitate mai puțin eficientă în materie de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră poate prezenta, în cadrul unei aprecieri globale, propriile avantaje în ceea ce privește eficiența economică.

Or, în această privință, Tribunalul a constatat, la punctul 96 din hotărârea atacată, în cadrul aprecierii sale suverane a faptelor, că reziduurile feroase rezultate din producția de minereu sinterizat erau reciclate direct ca factori de producție, în timp ce situația este diferită în cadrul producerii de pelete de minereu de fier.

În plus, la punctul 98 din hotărârea atacată, Tribunalul a adăugat, tot în cadrul aprecierii sale suverane a faptelor, că întrucât intensitatea emisiilor de gaze cu efect de seră în cadrul producției de minereu sinterizat era de aproximativ șase până la șapte ori mai ridicată decât în cazul producției de pelete de minereu de fier, integrarea unor noi categorii de instalații în referința pentru minereul sinterizat risca să determine un dezechilibru semnificativ pentru instalațiile care intrau atunci sub incidența acestei referințe.

Riscul unui astfel de dezechilibru semnificativ trebuie înțeles în special în lumina considerentului (24) al Directivei 2009/29, care subliniază faptul că Uniunea a întreprins demersurile pentru a evita, pe de o parte, o creștere a emisiilor de gaze cu efect de seră în țările terțe în care industria în cauză nu ar fi supusă unor restricții comparabile cu cele la care sunt supuse în cadrul Uniunii în materie de emisii de dioxid de carbon („relocare a emisiilor de dioxid de carbon”) și, pe de altă parte, dezavantaje economice pentru anumite sectoare și subsectoare ale Uniunii mari consumatoare de energie și supuse concurenței internaționale. În opinia legiuitorului Uniunii, acest fenomen ar putea compromite integritatea mediului și eficacitatea acțiunilor Uniunii. Pentru a acoperi riscul relocării emisiilor de dioxid de carbon, respectivul legiuitor ar trebui să aloce sectoarelor și subsectoarelor care îndeplinesc criteriile aplicabile certificate gratuite de 100 %.

Or, este cert că Comisia a recunoscut astfel sectoarele extracției minereurilor de fier și al producției de fontă, de oțel și de feroaliaje drept sectoare expuse riscului de „relocare a emisiilor de dioxid de carbon” în sensul articolului 10b alineatul (1) din Directiva 2003/87.

În acest context Comisia a adoptat decizia în litigiu, care enunță, în considerentul (13), că referința pentru minereu sinterizat este definită în anexa I la Regulamentul delegat 2019/331, iar definiția produselor, precum și a proceselor și emisiilor acoperite de această referință pentru produs este adaptată la producția de minereu sinterizat și nu include peletele de minereu de fier.

Astfel, în măsura în care, după cum a recunoscut recurenta în recursul formulat, producția de pelete de minereu de fier generează mai puține emisii de gaze cu efect de seră decât producția de minereu sinterizat, producătorii acestor pelete primesc cu titlu gratuit, potrivit referințelor pentru căldură și pentru combustibil, vizate în considerentul (13) menționat, o cantitate de drepturi corelativ mai mică. Rezultă că, așa cum a arătat în esență doamna avocată generală la punctul 108 din concluzii, dacă producția de pelete de minereu de fier ar fi inclusă în referința pentru minereul sinterizat, valoarea acestei referințe ar fi mai mică, astfel încât producția de minereu sinterizat nu ar beneficia decât de o fracțiune din drepturile de emisie necesare pentru această producție.

Or, după cum a subliniat în esență doamna avocată generală la punctul 107 din concluzii, alocarea cu titlu gratuit a drepturilor de emisie pentru producția, pe de o parte, de pelete de minereu de fier și, pe de altă parte, de minereu sinterizat corespunde alegerii făcute de legiuitorul Uniunii în domeniul protecției mediului în ceea ce privește combaterea „relocării emisiilor de dioxid de carbon”, menționată la punctul 73 din prezenta hotărâre, pentru a garanta, pe de o parte, că nici producătorii de pelete de minereu de fier, nici producătorii de minereu sinterizat nu vor trebui să dobândească drepturi de emisie atunci când utilizează cele mai eficiente metode și, pe de altă parte, că nu își vor înceta producția sau nu o vor transfera din Uniune către țări terțe din cauza costului drepturilor de emisie.

Ținând seama de aceste considerații, Tribunalul a declarat în mod întemeiat, la punctul 99 din hotărârea atacată, că Comisia era îndreptățită să aprecieze, în cadrul largii sale puteri de apreciere și ținând seama de diferitele obiective urmărite de Directiva 2003/87, că o subinstalație de producție de pelete de minereu de fier nu poate intra sub incidența referinței pentru minereul sinterizat.

Pentru aceste motive, nici argumentele recurentei referitoare la egalitatea de tratament a actorilor economici în cadrul pieței interne, precum și la menținerea condițiilor unei concurențe nedenaturate nu pot repune în discuție aprecierea efectuată de Tribunal la punctul 98 din hotărârea atacată.

În aceste condiții, primul aspect al primului motiv trebuie respins ca nefondat.

Prin urmare, primul motiv trebuie respins în întregime ca nefondat.

Prin intermediul celui de al doilea motiv, recurenta susține că Tribunalul a săvârșit o eroare de drept la punctele 93-99 din hotărârea atacată prin înlocuirea motivării referitoare la evaluarea substituibilității efectuată de Comisie în decizia în litigiu cu propria motivare privind această evaluare.

Mai întâi, recurenta arată că motivele menționate la punctele 93-99 din hotărârea atacată nu apar în textul deciziei în litigiu. Singurele motive invocate în susținerea acestei decizii ar fi că referința este adaptată pentru producția de minereu sinterizat și că articolul 10a alineatul (1) din Directiva 2003/87 nu prevede nicio adaptare a interpretării definițiilor criteriilor de referință.

Aceasta susține, în continuare, că, deși corespondența purtată între Comisie și Regatul Suediei trebuia considerată ca făcând parte din motivarea deciziei în litigiu, această corespondență nu menționează un anumit număr de caracteristici care au fost totuși luate în considerare de Tribunal, și anume proveniența minereului de fier, îmbogățirea, conținutul de fier și o distincție hematit/magnetit, cantitatea mai mică de praf de cocs necesară pentru producția de pelete de minereu de fier sau faptul că includerea în referința pentru minereul de fier a instalațiilor de producție a acestor pelete risca să determine un dezechilibru semnificativ pentru instalațiile care intrau atunci sub incidența acestei referințe.

În sfârșit, recurenta afirmă, invocând Hotărârea din 6 octombrie 2021, Sigma Alimentos Exterior/Comisia (C‑50/19 P, EU:C:2021:792), că Tribunalul a stabilit, în mod autonom în raport cu decizia în litigiu și pe baza propriei interpretări, o motivare a deciziei în litigiu ex post facto, pe baza unor elemente specifice invocate pentru prima dată în cadrul procedurii în fața sa. Prin înlocuirea motivării deciziei în litigiu cu propria motivare, Tribunalul ar fi săvârșit o eroare de drept.

Comisia solicită respingerea celui de al doilea motiv.

La punctele 93-99 din hotărârea atacată, vizate de al doilea motiv de recurs, Tribunalul a examinat argumentul recurentei, invocat în cadrul primului motiv al cererii sale introductive în primă instanță, întemeiat pe pretinsa încălcare de către Comisie a anexei I la Regulamentul delegat 2019/331 și a articolului 10a alineatul (1) din Directiva 2003/87, privind substituibilitatea directă a produselor în cauză.

Această examinare a fost precedată, pe de o parte, de constatarea de la punctul 89 din hotărârea atacată, potrivit căreia din decizia în litigiu nu reieșea că Comisia ar fi efectuat o analiză detaliată a substituibilității directe între cele două produse. Pe de altă parte, la punctul 90 din hotărârea atacată, Tribunalul, în cadrul puterii sale suverane de apreciere a elementelor de fapt și de probă, a menționat schimburile dintre Regatul Suediei și Comisie în urma cărora această instituție a indicat în mod clar autorităților suedeze că peletele de minereu de fier nu erau direct substituibile cu minereul sinterizat.

La punctul 91 din hotărârea atacată, Tribunalul a considerat că diferitele argumente invocate de părți în favoarea sau în defavoarea substituibilității directe între peletele de minereu de fier și minereul sinterizat trebuiau apreciate în acest context.

În această privință, trebuie să se constate că, desigur, în cadrul primului motiv al cererii sale introductive în primă instanță, recurenta a susținut că motivarea în susținerea excluderii producției de pelete de minereu de fier din referința pentru minereu sinterizat, care figurează în considerentul (13) al deciziei în litigiu, nu era „convingătoare”.

Cu toate acestea, argumentația dezvoltată în susținerea acestui prim motiv nu privea încălcarea de către Comisie a obligației sale de motivare în temeiul articolului 296 al doilea paragraf TFUE, ci neconformitatea deciziei în litigiu în raport cu anexa I la Regulamentul delegat 2019/331 și cu articolul 10a alineatul (1) din Directiva 2003/87, ținând seama de alegerea Comisiei de a refuza includerea producției de pelete de minereu de fier în referința pentru minereul sinterizat.

În realitate, încălcarea obligației de motivare care îi revenea Comisiei a fost invocată în cadrul celui de al cincilea motiv al cererii introductive în primă instanță, care a fost examinat de Tribunal la punctele 149-160 din hotărârea atacată. Or, aceste din urmă puncte sunt vizate de al cincilea motiv de recurs.

Prin urmare, prin argumentația dezvoltată în cadrul celui de al doilea motiv de recurs, întemeiată pe eroarea de drept pe care Tribunalul ar fi săvârșit‑o în examinarea obligației de motivare care revine Comisiei, recurenta nu poate repune în discuție argumentația dezvoltată în hotărârea atacată cu privire la temeinicia deciziei în litigiu.

Prin urmare, al doilea motiv trebuie respins ca nefondat.

Prin intermediul celui de al treilea motiv, recurenta susține că Tribunalul a săvârșit o eroare de drept la punctele 116 și 117 din hotărârea atacată, în măsura în care ar fi denaturat elemente de probă, și anume avizul de expert al domnului S. Kallo, directorul tehnic și metalurgist al societății siderurgice SSAB Europe, responsabil pentru producția SSAB în Suedia și în Finlanda (denumit în continuare „avizul domnului Kallo”).

Ea precizează în această privință că elementele de probă menționate de Tribunal la punctele amintite din hotărârea atacată nu pot fi suficiente pentru a justifica concluzia Tribunalului, care figurează la punctul 99 din această hotărâre, referitoare la lipsa substituibilității directe între peletele de minereu de fier și minereul sinterizat.

În susținerea motivului său, recurenta furnizează două tabele care prezintă, într‑o coloană, punctele din hotărârea atacată în care Tribunalul s‑a întemeiat pe acest aviz de expert și în care, în acest context, ar fi denaturat afirmațiile acestuia din urmă și, în oglindă, în cealaltă coloană, pasajele corespunzătoare din avizul domnului Kallo, astfel cum au fost prezentate Tribunalului.

Recurenta susține astfel, în primul rând, că, la punctul 117 din hotărârea atacată, Tribunalul a interpretat inexact punctele 15 și 19 din avizul domnului Kallo, în măsura în care la acest punct din hotărârea atacată a considerat printre altele că din acest aviz reieșea că trecerea unei instalații de la o alimentare cu minereu sinterizat la o alimentare cu peleți de minereu de fier, în diverse proporții, necesita teste și adaptări. Or, potrivit recurentei, avizul domnului Kallo indica faptul că era ușor să se modifice proporțiile utilizate ale acestor două produse.

În al doilea rând, Tribunalul ar fi considerat, la punctul 116 din hotărârea atacată, că trecerea de la alimentarea cu minereu sinterizat la alimentarea cu pelete de minereu de fier nu ar fi „la fel de simplă ca apăsarea unui buton”, în timp ce avizul domnului Kallo ar enunța în mod expres că „aportul de materii prime este calculat și modificat automat”.

În al treilea rând, recurenta susține că, la acest punct 116, Tribunalul a considerat de asemenea că „sunt necesare ajustări importante pentru a permite trecerea de la o alimentare la alta”. Și această considerație ar fi incompatibilă cu avizul domnului Kallo, potrivit căruia, „întrucât minereul sinterizat este produs în locația oțelăriei, astfel de adaptări pot fi realizate într‑un termen foarte scurt”.

Comisia solicită respingerea celui de al treilea motiv.

La punctele 100-118 din hotărârea atacată, Tribunalul a examinat dacă Comisia a săvârșit o eroare vădită de apreciere prin faptul că a exclus posibilitatea ca producția de pelete de minereu de fier să intre sub incidența referinței pentru minereu sinterizat și, procedând astfel, prin faptul că nu a recunoscut, contrar soluției reținute de Curte la punctul 42 din Hotărârea din 26 iulie 2017, ArcelorMittal Atlantique et Lorraine (C‑80/16, EU:C:2017:588), în privința oțelăriei integrate în discuție în cauza în care s‑a pronunțat această din urmă hotărâre, că astfel de pelete sunt substituibile cu minereul sinterizat.

La punctul 114 din hotărârea atacată, Tribunalul a exclus existența unei astfel de erori vădite de apreciere întemeindu‑se, pe de o parte, pe concluzia care figurează la punctul 99 din acea hotărâre, care a fost criticată fără succes de recurentă în cadrul primului motiv al prezentului recurs.

Pe de altă parte, în primul rând, Tribunalul a constatat, la punctul 115 din hotărârea atacată, că exemplele de utilizare exclusivă a peletelor de minereu de fier pentru alimentarea furnalelor înalte, menționate de recurentă, arătau că era vorba despre soluții de rezervă sau de soluții doar testate, de altfel relativ vechi.

Or, această constatare nu a fost contestată de recurentă în cadrul prezentului recurs.

În al doilea rând, la punctele 116 și 117 din hotărârea atacată, Tribunalul s‑a întemeiat pe un raport al cabinetului de consultanță CRU, precum și pe avizul domnului Kallo pentru a‑și susține concluzia potrivit căreia Comisia nu a săvârșit o eroare vădită de apreciere prin faptul că nu a considerat că, în speță, peletele de minereu de fier pot fi considerate substituibile cu minereul sinterizat.

În această privință, trebuie să se constate că, pe de o parte, în temeiul examinării substituibilității produselor menționate pe care Tribunalul a efectuat‑o la punctele 94-99 din hotărârea atacată, care a fost criticată fără succes prin primul motiv de recurs, și având în vedere constatarea care figurează la punctul 115 din hotărârea atacată, care, astfel cum reiese din cuprinsul punctului 105 din prezenta hotărâre, nu este criticată în stadiul prezentului recurs, Tribunalul a putut considera în mod valabil că Comisia nu săvârșise nicio eroare vădită de apreciere prin adoptarea deciziei în litigiu.

Pe de altă parte și în orice caz, în ceea ce privește susținerea potrivit căreia Tribunalul ar fi denaturat elementele de probă care figurează la punctele 116 și 117 din hotărârea atacată, trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudențe constante, aprecierea faptelor nu constituie, cu excepția cazului denaturării acestor elemente, o chestiune de drept supusă ca atare controlului Curții. O asemenea denaturare există atunci când, fără să se recurgă la noi elemente de probă, aprecierea elementelor de probă existente apare ca fiind vădit greșită sau vădit contrară formulării lor. Totuși, această denaturare trebuie să reiasă în mod evident din înscrisurile dosarului, fără a fi necesară o nouă apreciere a faptelor și a probelor (Hotărârea din 27 aprilie 2023, Fondazione Cassa di Risparmio di Pesaro ș.a./Comisia, C‑549/21 P, EU:C:2023:340, punctul 73, precum și jurisprudența citată).

Or, în speță, din cuprinsul punctului 15 din avizul domnului Kallo, atașat în anexa la cererea introductivă în primă instanță, reiese că, desigur, o modificare a proporțiilor de pelete de minereu de fier și, respectiv, de minereu sinterizat pentru alimentarea furnalelor înalte ar fi ușoară și ar avea loc adesea în cea mai mare parte a oțelăriilor. Cu toate acestea, la punctul 22 din acest aviz se precizează totuși că, deși modificările în această privință sunt importante sau privesc o materie primă care nu a fost niciodată utilizată în instalația în cauză, ele sunt în general precedate de teste pentru evaluarea impactului lor asupra procesului, a productivității și a costurilor totale. În plus, din cuprinsul punctului 25 din avizul menționat reiese că, pentru a permite o modificare durabilă a instalației în vederea recurgerii la o alimentare compusă numai din pelete de minereu de fier, poate fi necesară actualizarea logisticii interne pentru a se adapta la un nou flux de materii prime, în vederea optimizării în continuare a operațiunilor efectuate în cadrul instalației în cauză.

Or, decizia în litigiu privește refuzul Comisiei de a include peletele de minereu de fier în referința pentru minereul sinterizat în ceea ce privește instalațiile în cauză, iar nu cazul specific al unei oțelării integrate, astfel cum este menționat la punctul 42 din Hotărârea din 26 iulie 2017, ArcelorMittal Atlantique et Lorraine (C‑80/16, EU:C:2017:588).

În aceste condiții, Tribunalul nu a denaturat avizul domnului Kallo atunci când a constatat, la punctul 117 din hotărârea atacată, în esență, că din acest aviz reieșea, în pofida concluziei sale potrivit căreia peletele de minereu de fier sunt înlocuitori imediați ai minereului sinterizat, că trecerea minereului sinterizat la peletele de minereu de fier, în diverse proporții, ar necesita teste și adaptări, precum și lucrări de pregătire, inclusiv o adaptare a logisticii interne în funcție de un nou flux de materii prime.

Prin urmare, al treilea motiv trebuie respins ca nefondat.

Prin intermediul celui de al patrulea motiv, recurenta susține că Tribunalul a săvârșit o eroare de drept atunci când a statuat, la punctul 148 din hotărârea atacată, că, contrar celor susținute de recurentă în susținerea celui de al patrulea motiv al cererii sale introductive în primă instanță, Comisia și‑a respectat obligația de a examina cu atenție și cu imparțialitate toate aspectele pertinente ale speței.

Ea arată că, înainte de adoptarea deciziei în litigiu, Comisia nu a efectuat această examinare precisă și imparțială. Astfel, Tribunalul ar fi constatat, la punctul 89 din hotărârea atacată, că din această decizie nu reieșea că Comisia ar fi efectuat o analiză detaliată a substituibilității directe între cele două produse în cauză. Mai precis, evaluarea facilității sau a dificultății relative asociate cu controlul bazicității încărcăturii furnalului înalt în momentul schimbării factorilor de producție ar fi necesitat consultarea unui expert în metalurgie.

Comisia solicită respingerea acestui motiv.

În cadrul examinării primului motiv invocat în primă instanță, Tribunalul a constatat, la punctul 89 din hotărârea atacată, că nu reieșea efectiv din decizia în litigiu că Comisia a efectuat o analiză detaliată a substituibilității directe între cele două produse, această instituție limitându‑se la examinarea textului referinței pentru minereul sinterizat și la a aminti că nu i se impunea să efectueze o „adaptare a interpretării definițiilor criteriilor de referință”.

Cu toate acestea, la punctul 90 din hotărârea atacată, Tribunalul a menționat schimburile intervenite între Comisie și Regatul Suediei, care a prezentat acestei instituții, înainte de adoptarea deciziei în litigiu, propuneri care țineau seama de interesele operatorilor instalațiilor în cauză și a fost astfel îndeaproape asociat la procedura care s‑a încheiat prin adoptarea acestei decizii. În aceste schimburi, Comisia a indicat în mod clar autorităților suedeze că considera că peletele de minereu de fier nu sunt substituibile în mod direct cu minereul sinterizat, în special din cauza celor decise de Curte în Hotărârea din 26 iulie 2017, ArcelorMittal Atlantique et Lorraine (C‑80/16, EU:C:2017:588).

Având în vedere conținutul acestor schimburi, Tribunalul a putut concluziona în mod întemeiat, la punctul 147 din hotărârea atacată, că nu se poate reproșa Comisiei că nu și‑a îndeplinit obligația de a examina cu atenție și cu imparțialitate astfel de argumente în cursul procedurii administrative.

În aceste condiții, trebuie să se constate că Tribunalul nu a săvârșit o eroare de drept atunci când a decis, la punctul 148 din hotărârea atacată, că al patrulea motiv al cererii introductive în primă instanță trebuia respins.

Prin urmare, al patrulea motiv trebuie respins ca nefondat.

Prin intermediul celui de al cincilea motiv, recurenta reproșează Tribunalului că a săvârșit o eroare de drept atunci când a statuat, la punctul 160 din hotărârea atacată, că Comisia își îndeplinise obligația de motivare.

Recurenta susține că, ținând seama de complexitatea tehnică a evaluării substituibilității, decizia în litigiu ar fi trebuit să conțină o expunere suficientă a motivelor științifice care să justifice concluzia sa. În această privință, ea arată că Comisia avea obligația de a explica în decizia în litigiu nu numai motivele pentru care peletele de minereu de fier și minereul sinterizat erau sau nu substituibile, ci și pe cele pentru care considera că nu aceasta era situația în speță.

Recurenta se referă în acest scop la Hotărârea Tribunalului din 2 iulie 1992, Dansk Pelsdyravlerforening/Comisia (T‑61/89, EU:T:1992:79, punctul 131), și la Hotărârea Tribunalului din 14 mai 1998, Stora Kopparbergs Bergslags/Comisia (T‑354/94, EU:T:1998:104, punctul 126), precum și la Hotărârea Curții din 26 noiembrie 1981, Michel/Parlamentul (195/80, EU:C:1981:284, punctul 22), și la Hotărârea Curții din 16 noiembrie 2000, Stora Kopparbergs Bergslags/Comisia (C‑286/98 P, EU:C:2000:630), susținând că, în conformitate cu această jurisprudență, motivarea unei decizii a Comisiei trebuie să figureze chiar în corpul acesteia, explicații ulterioare adoptării sale furnizate de această instituție neputând, cu excepția unor împrejurări excepționale, să fie luate în considerare.

Or, motivele menționate de Tribunal la punctele 157-159 din hotărârea atacată nu pot fi considerate „împrejurări excepționale”, în sensul jurisprudenței menționate.

Pe de altă parte, recurenta contestă faptul că scrisorile trimise de Comisie Regatului Suediei pot fi considerate pertinente în sensul deciziei în litigiu și pretinde că, chiar dacă ar fi, ele nu ar constitui o expunere suficientă a motivelor științifice susceptibile să justifice concluzia cu privire la lipsa substituibilității între cele două produse în cauză.

Comisia solicită respingerea celui de al cincilea motiv.

La punctul 154 din hotărârea atacată, Tribunalul a amintit mai întâi, în mod întemeiat, că motivarea impusă la articolul 296 TFUE trebuie să menționeze în mod clar și neechivoc raționamentul autorului actului atacat, astfel încât să dea posibilitatea persoanelor interesate să ia cunoștință de temeiurile măsurii luate pentru a‑și apăra drepturile, iar instanței Uniunii să își exercite controlul.

La punctul 155 din acea hotărâre, Tribunalul a adăugat în continuare, tot în mod întemeiat, că nu este obligatoriu ca o asemenea motivare să specifice toate elementele de fapt și de drept pertinente, având în vedere că problema dacă motivarea unui act respectă cerințele impuse la articolul 296 TFUE trebuie să fie apreciată nu numai prin prisma modului de redactare, ci și în raport cu contextul său, precum și cu ansamblul normelor juridice care reglementează materia respectivă.

În sfârșit, la punctul 156 din hotărârea atacată, Tribunalul a subliniat fără a săvârși o eroare de drept faptul că respectarea obligației de motivare în temeiul articolului 296 TFUE, în ceea ce privește o decizie privind măsurile naționale de punere în aplicare pentru alocarea tranzitorie cu titlu gratuit a certificatelor de emisie de gaze cu efect de seră, în conformitate cu articolul 11 alineatul (3) din Directiva 2003/87, are o importanță fundamentală întrucât, în acest context, exercitarea puterii discreționare a Comisiei în temeiul acestei din urmă dispoziții implică evaluări economice și ecologice complexe, iar controlul legalității și al temeiniciei acestor evaluări de către instanța Uniunii este restrâns.

Pe baza acestor principii, Tribunalul a apreciat, la punctele 157-159 din hotărârea atacată, că în speță recurenta nu putea susține în mod valabil că nu fusese în măsură să înțeleagă motivele pentru care Comisia a considerat că referința pentru minereul sinterizat era adaptată pentru producția de minereu sinterizat și nu putea include, astfel cum dorea Regatul Suediei, producția de pelete de minereu de fier.

În acest scop, Tribunalul a considerat, în primul rând, la punctul 158 din hotărârea atacată, că din dosarul de care dispunea reieșea că recurenta fusese în măsură să conteste temeinicia deciziei în litigiu în ceea ce o privea, indiferent dacă este vorba despre modul de redactare a referinței privind minereul sinterizat, despre incidența pe care ar putea să o aibă asupra interpretării sale diferitele obiective ale reglementării aplicabile sau despre faptul că, în speță, Comisia a considerat în mod implicit, dar necesar că nu era adecvat să adopte pentru instalațiile în cauză aceeași soluție precum cea pe care o adoptase anterior în privința unei instalații a Tata Steel (fostă Corus), situată în IJmuiden (Țările de Jos), care face parte dintr‑o oțelărie integrată.

În al doilea rând, Tribunalul a subliniat, la punctul 159 din hotărârea atacată, că din cererea introductivă în primă instanță și în special din conținutul diverselor motive prezentate în susținerea acesteia reieșea că recurenta dispunea de asemenea de o bună cunoaștere a diferitelor schimburi de corespondență intervenite, în cursul procedurii care a condus la adoptarea deciziei în litigiu, între Regatul Suediei și Comisie, care făceau parte din context.

În această privință, astfel cum a statuat în mod întemeiat Tribunalul la punctul 155 din hotărârea atacată, conform unei jurisprudențe constante, nu este obligatoriu ca motivarea unui act al unei instituții a Uniunii să specifice toate elementele de fapt și de drept pertinente, în măsura în care problema dacă motivarea unui astfel de act respectă condițiile impuse de articolul 296 TFUE trebuie să fie apreciată nu numai prin prisma modului de redactare, ci și în raport cu contextul acestuia, precum și cu ansamblul normelor juridice care reglementează materia respectivă (a se vedea în acest sens Hotărârea din 12 septembrie 2017, Anagnostakis/Comisia, C‑589/15 P, EU:C:2017:663, punctul 29, Hotărârea din 20 ianuarie 2022, România/Comisia, C‑899/19 P, EU:C:2022:41, punctul 68, precum și Hotărârea din 23 ianuarie 2025, Neos/Ryanair și Comisia, C‑490/23 P, EU:C:2025:32, punctul 34).

În speță, considerentul (13) al deciziei în litigiu precizează că Regatul Suediei propusese efectiv utilizarea unei subinstalații acoperite de referința pentru minereul sinterizat pentru producția de pelete de minereu de fier, în timp ce în cursul fazei 3 fuseseră utilizate referințele pentru căldură și combustibil. Cu toate acestea, în același considerent, Comisia a amintit, primo, că referința pentru minereul sinterizat era definită în anexa I la Regulamentul delegat 2019/331, secundo, că definiția produselor, precum și definiția proceselor și a emisiilor acoperite de această referință erau adecvate pentru producția de minereu sinterizat și nu o includeau pe cea a peletelor de minereu de fier și, tertio, că articolul 10a alineatul (2) din Directiva 2003/87 impunea o actualizare a valorilor de referință pentru faza 4 și nu prevedea nicio ajustare a interpretării definițiilor referințelor.

În această privință, trebuie să se constate, pe de o parte, că, prin recursul formulat, recurenta contestă numai decizia potrivit căreia producția de pelete de minereu de fier nu intră sub incidența referinței pentru minereul sinterizat.

Pe de altă parte, contextul normativ în care a fost adoptată decizia în litigiu, evocat în considerentul (13) al acestei decizii și menționat la punctele 73-77 din prezenta hotărâre, combinat cu explicațiile care figurează în acest considerent este suficient pentru a înțelege motivele pentru care Comisia a decis că producția de pelete de minereu de fier nu intra sub incidența referinței pentru minereul sinterizat.

Pe de altă parte, pe lângă faptul că Regatul Suediei, care a prezentat Comisiei propuneri care țineau seama de interesele operatorilor instalațiilor în cauză, a fost îndeaproape asociat la procedura care s‑a încheiat prin adoptarea deciziei în litigiu, trebuie să se constate că recurenta a fost în măsură, în lumina înscrisurilor sale în fața Tribunalului, să conteste în mod util temeinicia acestei decizii (a se vedea prin analogie Hotărârea din 10 septembrie 2024, Comisia/Irlanda și alții, C‑465/20 P, EU:C:2024:724, punctul 393).

Având în vedere aceste considerații, trebuie să se considere că motivarea deciziei în litigiu îndeplinește cerințele articolului 296 TFUE și că Tribunalul nu a săvârșit o eroare de drept prin respingerea celui de al cincilea motiv al cererii introductive în primă instanță, întemeiat pe încălcarea de către Comisie a obligației sale de motivare.

Prin urmare, al cincilea motiv trebuie respins ca nefondat.

Întrucât toate motivele invocate în susținerea recursului au fost respinse, recursul trebuie respins în totalitate.

Potrivit articolului 138 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al Curții, aplicabil procedurii de recurs în temeiul articolului 184 alineatul (1) din acest regulament, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată.

Întrucât Comisia a solicitat obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată, iar aceasta a căzut în pretenții, se impune obligarea acesteia să suporte, pe lângă propriile cheltuieli de judecată, pe cele efectuate de Comisie.

Conform articolului 184 alineatul (4) din Regulamentul de procedură, Curtea poate decide ca, atunci când nu a formulat el însuși recursul, un intervenient în primă instanță care a participat la faza scrisă sau orală a procedurii de recurs să suporte propriile cheltuieli de judecată. În speță, trebuie să se decidă că Regatul Suediei, care a participat la faza scrisă a procedurii în fața Curții, va suporta propriile cheltuieli de judecată.

HOTĂRÂREA CURȚII (Camera a cincea)

22 mai 2025 ( *1 )

Hotărâre

Cadrul juridic

Directiva 2003/87/CE

Directiva 2009/29/CE

Regulamentul delegat (UE) 2019/331

Decizia 2011/278/UE

Decizia în litigiu

Istoricul litigiului

Procedura în fața Tribunalului și hotărârea atacată

Concluziile părților în recurs

Cu privire la recurs

Cu privire la primul motiv

Argumentația părților

Aprecierea Curții

Cu privire la al doilea motiv

Argumentația părților

Aprecierea Curții

Cu privire la al treilea motiv

Argumentația părților

Aprecierea Curții

Cu privire la al patrulea motiv

Argumentația părților

Aprecierea Curții

Cu privire la al cincilea motiv

Argumentația părților

Aprecierea Curții

Cu privire la cheltuielile de judecată