Ordonanța Tribunalului din din 16 iulie 2026.#SG împotriva Parlamentul European.#Măsuri provizorii – Drept instituțional – Membru al Parlamentului – Privilegii și imunități – Decizie de ridicare în parte a imunității parlamentare – Cerere de suspendare a executării – Lipsa fumus boni iuris.#Cauza T-283/26 R.

ORDONANȚA VICEPREȘEDINTELUI TRIBUNALULUI

16 iulie 2026 (*)

„ Măsuri provizorii – Drept instituțional – Membru al Parlamentului – Privilegii și imunități – Decizie de ridicare în parte a imunității parlamentare – Cerere de suspendare a executării – Lipsa fumus boni iuris ”

În cauza T‑283/26 R,

SG, cu domiciliul în București (România), reprezentată de A.‑S. Ungureanu, avocată,

reclamantă,

împotriva

Parlamentului European, reprezentat de N. Görlitz și A.‑M. Dumbrăvan, în calitate de agenți,

pârât,

VICEPREȘEDINTELE TRIBUNALULUI

dă prezenta

Ordonanță

1 Prin cererea sa, formulată în temeiul articolelor 278 și 279 TFUE, reclamanta, SG, solicită suspendarea executării Deciziei Parlamentului European din 28 aprilie 2026 referitoare la ridicarea imunității sale parlamentare (denumită în continuare „decizia atacată”).

Istoricul cauzei

2 Reclamanta a fost aleasă deputată în Parlament în cadrul celei de a zecea legislaturi (2024-2029).

3 La 24 septembrie 2025, ministrul român al justiției a transmis președintei Parlamentului o cerere de ridicare a imunității parlamentare a reclamantei, în temeiul unei cereri din 23 septembrie 2025 formulate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a României pentru continuarea cercetării în mai multe proceduri penale (denumite în continuare „procedurile penale în cauză”).

4 La 9 octombrie 2025, președinta Parlamentului a comunicat în ședință plenară cererea de ridicare a imunității reclamantei și a transmis‑o comisiei competente, și anume Comisiei pentru afaceri juridice a Parlamentului, în conformitate cu articolul 9 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al Parlamentului European (denumit în continuare „Regulamentul de procedură”).

5 La 24 martie 2026, reclamanta a fost ascultată de Comisia pentru afaceri juridice a Parlamentului.

6 La 23 aprilie 2026, Comisia pentru afaceri juridice a Parlamentului a adoptat Raportul A 10‑0117/2026 privind cererea de ridicare a imunității reclamantei.

7 Prin decizia atacată, Parlamentul a decis să ridice imunitatea reclamantei în ceea ce privește procedurile penale în cauză, cu excepția celei referitoare la afirmațiile făcute în cadrul unui discurs ținut în Parlament la 11 februarie 2025.

Procedura și concluziile părților

8 Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 7 mai 2026, reclamanta a introdus o acțiune având ca obiect anularea deciziei atacate.

9 Prin act separat depus la grefa Tribunalului în aceeași zi, reclamanta a introdus prezenta cerere de măsuri provizorii, în cadrul căreia solicită judecătorului delegat cu luarea măsurilor provizorii:

– suspendarea executării deciziei atacate;

– obligarea Parlamentului la plata cheltuielilor de judecată aferente prezentei proceduri.

10 Prin observațiile sale prezentate cu privire la cererea de măsuri provizorii, depuse la grefa Tribunalului la 22 mai 2026, Parlamentul a solicitat Tribunalului:

– respingerea cererii de suspendare a executării deciziei atacate;

– obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

În drept

11 Din coroborarea articolelor 278 și 279 TFUE, pe de o parte, cu articolul 256 alineatul (1) TFUE, pe de altă parte, rezultă că judecătorul delegat cu luarea măsurilor provizorii, în măsura în care consideră că împrejurările o impun, poate ordona suspendarea executării actului atacat în fața Tribunalului sau poate dispune măsurile provizorii necesare. Cu toate acestea, articolul 278 TFUE consacră principiul caracterului nesuspensiv al acțiunilor, actele adoptate de instituțiile Uniunii beneficiind de o prezumție de legalitate. Prin urmare, numai în mod excepțional judecătorul delegat cu luarea măsurilor provizorii poate dispune suspendarea executării unui act atacat în fața Tribunalului sau poate dispune măsuri provizorii (a se vedea Ordonanța din 11 noiembrie 2025, LB/Comisia, T‑514/25 R, nepublicată, EU:T:2025:1023, punctul 22 și jurisprudența citată).

12 Articolul 156 alineatul (4) prima teză din Regulamentul de procedură al Tribunalului prevede că cererile de măsuri provizorii trebuie să indice „obiectul litigiului, împrejurările care demonstrează urgența, precum și motivele de fapt și de drept care justifică la prima vedere dispunerea măsurii provizorii solicitate”.

13 Astfel, suspendarea executării și celelalte măsuri provizorii pot fi dispuse de judecătorul delegat cu luarea măsurilor provizorii dacă se demonstrează că sunt justificate la prima vedere în fapt și în drept (fumus boni iuris) și că sunt urgente, în sensul că, pentru a evita prejudicierea gravă și ireparabilă a intereselor părții care le solicită, este necesar să fie adoptate și să își producă efectele anterior pronunțării hotărârii în cauza principală. Aceste condiții sunt cumulative, astfel încât cererile de măsuri provizorii trebuie respinse dacă una dintre ele nu este îndeplinită. Dacă este cazul, judecătorul delegat cu luarea măsurilor provizorii trebuie de asemenea să evalueze comparativ interesele prezente în cauză [a se vedea Ordonanța din 24 mai 2022, Puigdemont i Casamajó ș.a./Parlamentul și Spania, C‑629/21 P(R), EU:C:2022:413, punctul 175 și jurisprudența citată].

14 În cadrul acestei examinări de ansamblu, judecătorul delegat cu luarea măsurilor provizorii dispune de o largă putere de apreciere și are libertatea de a determina, în lumina particularităților speței, modul în care aceste diferite condiții trebuie verificate, precum și ordinea examinării acestora, întrucât nicio normă de drept nu îi impune o schemă de analiză prestabilită pentru a aprecia necesitatea de a se pronunța cu titlu provizoriu [a se vedea Ordonanța din 2 februarie 2024, Zentiva și Zentiva Pharma/Comisia, C‑609/23 P(R), nepublicată, EU:C:2024:114, punctul 41 și jurisprudența citată].

15 Ținând seama de înscrisurile de la dosar, vicepreședintele Tribunalului consideră că dispune de toate elementele necesare pentru a se pronunța cu privire la prezenta cerere de măsuri provizorii fără a fi util să asculte, în prealabil, explicațiile orale ale părților.

Cu privire la condiția referitoare la fumus boni iuris

16 Rezultă dintr‑o jurisprudență constantă că condiția privind fumus boni iuris este îndeplinită atunci când cel puțin unul dintre motivele invocate de partea care solicită măsurile provizorii în susținerea acțiunii pe fond nu este, la prima vedere, lipsit de un temei serios. Aceasta este situația printre altele atunci când unul dintre aceste motive evidențiază existența unor probleme de drept complexe a căror soluție nu este evidentă de la bun început și care necesită, prin urmare, o examinare aprofundată, care nu poate fi efectuată de judecătorul delegat cu luarea măsurilor provizorii, ci trebuie să facă obiectul procedurii pe fond, sau atunci când dezbaterea dintre părți evidențiază existența unei controverse juridice importante a cărei soluție nu este evidentă [a se vedea Ordonanța din 24 mai 2022, Puigdemont i Casamajó ș.a./Parlamentul și Spania, C‑629/21 P(R), EU:C:2022:413, punctul 188 și jurisprudența citată].

17 În speță, reclamanta invocă cinci motive care, în opinia sa, dovedesc la prima vedere nelegalitatea actului pe care îl contestă. Aceste motive se întemeiază în esență, primul, pe o încălcare a obligației de motivare, al doilea, pe un viciu de procedură, al treilea, pe o eroare de drept și pe o încălcare a articolului 8 din Protocolul (nr. 7) privind privilegiile și imunitățile Uniunii Europene, anexat la Tratatele UE și FUE (denumit în continuare „Protocolul nr. 7”), al patrulea, pe o eroare vădită de apreciere și, al cincilea, pe existența unui fumus persecutionis.

Cu privire la primul motiv, întemeiat pe o încălcare a obligației de motivare

18 Reclamanta susține că decizia atacată este afectată de o insuficiență a motivării. Aceasta susține că Parlamentul a efectuat o calificare juridică globală fără a analiza individual fiecare faptă. Ea adaugă că Parlamentul nu a explicat motivele pentru care un discurs ținut în cadrul său este protejat, în timp ce un discurs ținut în fața unui parlament național nu este protejat.

19 Parlamentul contestă argumentele reclamantei.

20 În această privință, trebuie amintit că rezultă dintr‑o jurisprudență constantă că motivarea impusă de articolul 296 TFUE trebuie să fie adaptată la natura actului în cauză și trebuie să menționeze în mod clar și neechivoc raționamentul instituției care a emis actul contestat, astfel încât să dea posibilitatea persoanelor interesate să ia cunoștință de temeiurile măsurii luate, iar instanței Uniunii să își exercite controlul. Cerința motivării trebuie apreciată în funcție de toate împrejurările cauzei, în special de conținutul actului, de natura motivelor invocate și de interesul de a primi explicații pe care îl pot avea destinatarii actului sau alte persoane vizate în mod direct și individual de actul respectiv. Nu este obligatoriu ca motivarea să specifice toate elementele de fapt și de drept pertinente, având în vedere că problema dacă motivarea unui act respectă cerințele articolului 296 TFUE trebuie să fie apreciată nu numai prin prisma modului de redactare, ci și în raport cu contextul său, precum și cu ansamblul normelor juridice care reglementează materia respectivă (a se vedea Hotărârea din 23 ianuarie 2025, Neos/Ryanair și Comisia, C‑490/23 P, EU:C:2025:32, punctul 34 și jurisprudența citată).

21 În speță, din decizia atacată reiese că, în primul rând, Parlamentul a amintit că articolul 8 din Protocolul nr. 7 prevede că membrii Parlamentului nu pot face obiectul niciunei măsuri de investigare, de reținere sau de urmărire penală din cauza opiniilor sau a voturilor exprimate în cadrul exercitării funcțiilor lor.

22 În al doilea rând, Parlamentul a arătat că discursul din 11 februarie 2025, menționat la punctul 7 de mai sus, constituia o opinie sau un vot exprimat de reclamantă în exercitarea funcțiilor sale, în sensul articolului 8 din Protocolul nr. 7, dat fiind că acesta fusese ținut, în cadrul unei ședințe plenare de la Strasbourg, în cursul unei dezbateri intitulate „O strategie mai amplă a UE în Orientul Mijlociu”. În schimb, Parlamentul a înlăturat existența unei astfel de legături între celelalte proceduri penale vizate și mandatul de deputată europeană al reclamantei. Astfel, Parlamentul a considerat că aceste proceduri penale nu constituiau o opinie sau un vot exprimat de ea în exercitarea funcțiilor sale în sensul articolului 8 din Protocolul nr. 7 și că cererea de ridicare a imunității sale referitoare la acestea nu era, așadar, legată de o opinie sau de un vot exprimat de ea în exercitarea funcțiilor sale în sensul articolului menționat. Procedând astfel, Parlamentul pare, la prima vedere, să fi explicat suficient motivul pentru care cererea de ridicare a imunității reclamantei trebuia respinsă numai în ceea ce privește afirmațiile făcute la 11 februarie 2025.

23 În al treilea rând, întrucât a constatat că articolul 8 din Protocolul nr. 7 nu se aplica procedurilor penale în cauză, cu excepția celei referitoare la discursul din 11 februarie 2025, menționat la punctul 22 de mai sus, Parlamentul a verificat dacă reclamanta nu beneficia de imunitatea prevăzută la articolul 9 din Protocolul nr. 7 pentru faptele care îi erau reproșate.

24 În al patrulea rând, Parlamentul a arătat că nu a putut stabili existența unui fumus persecutionis.

25 Rezultă din cele ce precedă că, la prima vedere, Parlamentul a arătat în mod clar și neechivoc motivele pentru care imunitatea reclamantei trebuia ridicată în ceea ce privește procedurile penale în cauză, cu excepția celei referitoare la afirmațiile făcute la 11 februarie 2025. Prin urmare, decizia atacată pare, la prima vedere, suficient motivată, iar primul motiv pare, la prima vedere, lipsit de un temei serios.

Cu privire la al doilea motiv, întemeiat pe un viciu de procedură

26 Reclamanta susține în esență că rezultatul votului Comisiei pentru afaceri juridice a Parlamentului era cunoscut de presă înainte chiar de adoptarea deciziei atacate. Ea adaugă că această divulgare anticipată constituie un indiciu serios al faptului că rezultatul procedurii era stabilit înainte de finalizarea formală a deliberării în cadrul comisiei menționate. Pentru reclamantă, caracterul anticipat al acestei divulgări constituie un viciu de procedură care pune la îndoială imparțialitatea procedurii și constituie dovada că situația sa nu a făcut obiectul unei examinări efective cu încălcarea articolului 41 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene și că Parlamentul și‑a încălcat obligația de motivare.

27 Parlamentul contestă această afirmație.

28 În această privință, trebuie amintit, pe de o parte, că articolul 6 din Regulamentul de procedură, intitulat „[r]idicarea imunității”, prevede că cererile de ridicare a imunității se analizează în conformitate cu articolele 7, 8 și 9 din Protocolul nr. 7 și cu principiile menționate la articolul 5 alineatul (2) din Regulamentul de procedură menționat.

29 În plus, articolul 9 din Regulamentul de procedură, intitulat „[p]roceduri privind imunitatea”, prevede că orice cerere adresată președintelui de către o autoritate competentă a unui stat membru în vederea ridicării imunității unui deputat se anunță în Parlament și se transmite comisiei competente. El adaugă că comisia examinează fără întârziere, dar ținând cont de complexitatea lor relativă, cererile de ridicare a imunității. Articolul menționat precizează că comisia tratează aceste chestiuni și examinează toate documentele primite cu cea mai mare confidențialitate. Comisia examinează întotdeauna cu ușile închise cererile legate de procedurile privind imunitatea. Ulterior, comisia prezintă o propunere de decizie motivată prin care se recomandă adoptarea sau respingerea cererii de ridicare a imunității. Această propunere este apoi înscrisă pe ordinea de zi a primei ședințe care urmează depunerii sale. Dezbaterea are ca subiect doar motivele pro și contra fiecărei propuneri de ridicare sau de menținere a imunității. Propunerea sau propunerile de decizie conținute în raport sunt supuse la vot în cursul votării care urmează dezbaterii. După examinarea de către Parlament, se procedează la vot separat pentru fiecare propunere conținută în raport.

30 În plus, punctul 27 din Comunicarea către membrii Comisiei pentru afaceri juridice a Parlamentului nr. 011/2019 din 1 iulie 2024 privind principiile aplicabile cererilor de ridicare a imunității prevede că, atunci când se confruntă cu o cerere de ridicare a imunității, comisia menționată aplică din oficiu procedura confidențială prevăzută la articolul 227 din Regulamentul de procedură. Potrivit acestui din urmă articol, procesul‑verbal al reuniunii nu menționează niciun detaliu cu privire la punctul examinat în conformitate cu procedura de confidențialitate. În procesul‑verbal poate fi consemnată numai decizia respectivă, dacă s‑a luat o decizie.

31 Pe de o parte, potrivit unei jurisprudențe constante, un viciu de procedură nu determină anularea deciziei adoptate la finalul procedurii administrative în discuție decât dacă, în lipsa acestei neregularități, procedura respectivă putea conduce la un rezultat diferit. În acest cadru, unui reclamant care invocă un viciu de procedură nu i se poate impune să demonstreze că decizia instituției Uniunii în cauză ar fi avut un conținut diferit, ci numai că o astfel de ipoteză nu este complet exclusă, fiind necesar, în plus, ca aprecierea acestei chestiuni să fie efectuată în funcție de împrejurările de fapt și de drept specifice fiecărei spețe (a se vedea Hotărârea din 11 decembrie 2024, FFPE secția Consiliu/Consiliul, T‑179/23, EU:T:2024:897, punctul 64 și jurisprudența citată).

32 Cu titlu introductiv, este necesar să se observe că, deși reclamanta invocă divulgarea rezultatului votului în cadrul Comisiei pentru afaceri juridice a Parlamentului, din cererea de măsuri provizorii reiese că, procedând astfel, ea nu face referire la voturile individuale ale membrilor acestei comisii, ci la sensul propunerii de decizie formulate de comisia menționată, care, în speță, a recomandat Parlamentului să ridice imunitatea reclamantei în ceea ce privește o parte din procedurile penale în cauză.

33 În susținerea prezentului motiv, reclamanta arată că divulgarea în presă a sensului propunerii de decizie formulate de Comisia pentru afaceri juridice a Parlamentului înainte de adoptarea deciziei atacate constituie un indiciu serios al faptului că rezultatul procedurii era stabilit înainte de finalizarea procedurii în fața Parlamentului. Ea deduce de aici că această divulgare anticipată constituie un viciu de procedură care repune în discuție caracterul imparțial al procedurii și care atestă lipsa unei examinări efective a situației sale, precum și motivarea insuficientă a deciziei atacate.

34 În primul rând, deși reclamanta invocă, în cererea de măsuri provizorii, existența unui viciu de procedură, aceasta nu dovedește și nici măcar nu afirmă că procedura care a condus la adoptarea deciziei atacate s‑ar fi desfășurat cu încălcarea dispozițiilor articolului 9 din Regulamentul de procedură.

35 În al doilea rând, deși reiese din articolul 9 din Regulamentul de procedură și din cuprinsul punctului 27 din Comunicarea către membrii Comisiei pentru afaceri juridice a Parlamentului nr. 011/2019 din 1 iulie 2024 privind principiile aplicabile cererilor de ridicare a imunității că examinarea acestui tip de cereri în fața comisiei menționate are loc cu respectarea confidențialității, această confidențialitate nu acoperă, la prima vedere, raportul respectivei comisii și a fortiori sensul propunerii de decizie pe care acest raport o conține, care face de altfel obiectul publicării pe site‑ul internet al Parlamentului. În aceste condiții, reclamanta nu dovedește, la prima vedere, că divulgarea pe care o invocă ar fi nelegală.

36 În al treilea rând, este necesar să se observe că reiese printre altele din procedura aplicabilă cererilor de ridicare a imunității, astfel cum a fost amintită la punctul 29 de mai sus, că raportul Comisiei pentru afaceri juridice a Parlamentului este un act pregătitor al deciziei de ridicare a imunității, care nu este adoptată decât după o examinare și un vot al Parlamentului cu privire la fiecare dintre propunerile conținute în raportul menționat. Or, reclamanta nu indică, în cererea sa de măsuri provizorii, în ce mod divulgarea sensului propunerii de decizie formulate de comisia menționată în raportul său ar avea o incidență asupra sensului deciziei atacate, astfel cum a fost adoptată de Parlament. Prin urmare, divulgarea propunerii de decizie conținute în acest act pregătitor, chiar dacă aceasta ar fi în același sens cu decizia atacată, nu oferă, la prima vedere, nicio indicație despre modul în care decizia menționată a fost examinată și ulterior adoptată de Parlament, care rămâne singurul competent să se pronunțe cu privire la cererile de ridicare a imunității. De altfel, astfel cum s‑a arătat la punctul 25 de mai sus, decizia atacată prezintă o motivare suficientă, astfel încât trebuie arătat că divulgarea sensului propunerii de decizie a Comisiei pentru afaceri juridice a Parlamentului nu a avut vreo incidență asupra caracterului suficient sau insuficient al motivării menționate.

37 În al patrulea rând, trebuie să se observe că, deși reclamanta nu prezintă niciun element cu privire la condițiile divulgării în cauză, simpla divulgare, în definitiv ulterioară adoptării raportului Comisiei pentru afaceri juridice a Parlamentului, nu este de natură să demonstreze caracterul imparțial al examinării efectuate de comisia menționată.

38 În al cincilea rând și în orice caz, deși reclamanta susține că divulgarea în presă a rezultatelor voturilor Comisiei pentru afaceri juridice a Parlamentului înainte de adoptarea deciziei atacate de către acesta demonstrează că procedura urmată nu a fost nici efectivă, nici imparțială, nici conformă cu normele dreptului Uniunii, ea nu prezintă, în cererea sa de măsuri provizorii, niciun element de natură să demonstreze că, în lipsa acestei divulgări, procedura care a condus la adoptarea deciziei atacate ar fi putut să se finalizeze cu un rezultat diferit.

39 În aceste condiții, al doilea motiv pare, la prima vedere, lipsit de un temei serios.

Cu privire la al treilea motiv, întemeiat pe o eroare de drept și pe o încălcare a articolului 8 din Protocolul nr. 7

40 Reclamanta reproșează în esență Parlamentului că a restrâns imunitatea parlamentară numai la declarațiile făcute în cadrul său în ședință plenară și că, procedând astfel, a redefinit ilegal noțiunea de „opinii politice”.

41 Parlamentul contestă argumentele reclamantei.

42 În această privință, trebuie amintit că, potrivit articolului 8 din Protocolul nr. 7, membrii Parlamentului nu pot fi cercetați, reținuți sau urmăriți datorită opiniilor sau voturilor exprimate în cadrul exercitării funcțiilor lor.

43 Articolul 8 din Protocolul nr. 7 constituie o dispoziție specială prin care se urmărește protejarea libertății de exprimare și a independenței deputaților în Parlamentul European, astfel încât se opune oricărei proceduri judiciare ca urmare a opiniilor și a voturilor exprimate de acești deputați în exercitarea funcțiilor parlamentare (a se vedea în acest sens Hotărârea din 6 septembrie 2011, Patriciello, C‑163/10, EU:C:2011:543, punctul 26 și jurisprudența citată).

44 În primul rând, reclamanta arată că decizia atacată limitează imunitatea parlamentară numai la declarațiile făcute în plenul Parlamentului. Reclamanta afirmă că, procedând astfel, Parlamentul a consimțit la o renunțare la protecția mandatului de deputat și a redus imunitatea, care este o garanție instituțională, la un mecanism pur formal, golit de conținut. Ea adaugă că Parlamentul a redefinit ilegal noțiunea de „opinii politice”.

45 Cu privire la acest aspect, trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudențe constante, în lumina obiectivului său și a modului său de redactare, care face referire în mod expres la opiniile și la voturile exprimate de deputații europeni, articolul 8 din Protocolul nr. 7 are în esență vocația de a se aplica declarațiilor efectuate de aceștia din urmă în incinta însăși a Parlamentului. Totuși, nu este exclus ca o declarație efectuată de un deputat în afara acestei incinte să poată constitui o opinie exprimată în cadrul exercitării funcțiilor sale parlamentare, existența unei asemenea opinii nedepinzând de locul în care a fost exprimată, ci de natura și de conținutul său. Noțiunea de „opinie”, în sensul acestei dispoziții, trebuie astfel înțeleasă într‑un sens larg, ca înglobând afirmațiile sau declarațiile care, prin conținutul lor, corespund unor aserțiuni care constituie aprecieri subiective (a se vedea în acest sens Hotărârea din 17 septembrie 2020, Troszczynski/Parlamentul, C‑12/19 P, EU:C:2020:725, punctul 38 și jurisprudența citată).

46 În speță, reiese, desigur, din decizia atacată că Parlamentul a acceptat să ridice imunitatea parlamentară a reclamantei pentru mai multe dintre procedurile penale menționate în cererea de ridicare a imunității, dar că a refuzat să procedeze astfel în ceea ce o privește pe cea referitoare la discursul pe care reclamanta l‑a ținut la 11 februarie 2025 în Parlament în ședință plenară.

47 Cu toate acestea, la prima vedere, din decizia atacată nu rezultă că criteriul adoptat de Parlament pentru a decide să ridice sau să nu ridice imunitatea parlamentară a reclamantei în ceea ce privește procedurile penale în cauză ținea de locul în care au fost făcute declarațiile în discuție.

48 Pe de o parte, în ceea ce privește procedura penală referitoare la afirmațiile făcute la 11 februarie 2025, din decizia atacată reiese, la prima vedere, că Parlamentul a considerat că acest incident implica o declarație făcută de reclamantă în cadrul ședinței plenare a Parlamentului de la Strasbourg în cursul unei dezbateri privind „O strategie mai amplă a UE în Orientul Mijlociu” și că, în consecință, aceasta constituia o opinie sau un vot exprimat de ea în exercitarea funcțiilor sale în sensul articolului 8 din Protocolul nr. 7.

49 Pe de altă parte, în ceea ce privește procedurile penale referitoare la faptele săvârșite la 10 decembrie 2021, la 19 februarie 2024 și la 13 și 14 mai 2024, Parlamentul a arătat că reclamanta nu era deputată în Parlament la momentul la care aceste fapte ar fi fost săvârșite. În ceea ce privește procedurile penale referitoare la faptele săvârșite la 5 și la 6 octombrie 2024, la 1 decembrie 2024 și la 15 decembrie 2024, Parlamentul a apreciat că acestea nu constituiau o opinie sau un vot exprimat de reclamantă în exercitarea funcțiilor sale în sensul articolului 8 din Protocolul nr. 7 și că cererea de ridicare a imunității sale referitoare la aceste fapte nu era legată de o opinie sau de un vot exprimat de ea. Astfel cum arată Parlamentul în observațiile sale cu privire la cererea de măsuri provizorii, afirmațiile reproșate reclamantei par, la prima vedere, să fi fost formulate într‑un context pur național, care nu are legătură cu exercitarea mandatului reclamantei de deputată în Parlamentul European.

50 Rezultă din cele ce precedă că premisa pe care se întemeiază argumentația reclamantei nu pare, la prima vedere, dovedită, aceasta din urmă nedemonstrând că din decizia atacată reieșea că numai declarațiile făcute în Parlament în ședință plenară ar fi protejate de imunitatea parlamentară.

51 În plus, este necesar să se arate că Parlamentul a considerat, în ceea ce privește alte proceduri penale decât cea legată de afirmațiile făcute de reclamantă la 11 februarie 2025, că legătura cu exercitarea mandatului nu era dovedită.

52 Or, potrivit jurisprudenței, din moment ce imunitatea prevăzută la articolul 8 din Protocolul nr. 7 este susceptibilă să împiedice definitiv autoritățile judiciare și instanțele naționale să își exercite competențele corespunzătoare în materie de urmărire și de sancționare a infracțiunilor și, corelativ, să priveze persoanele vătămate prin aceste opinii de accesul la justiție, inclusiv, dacă este cazul, în vederea obținerii reparării prejudiciului suferit în fața instanțelor civile, legătura cerută între opinia exprimată de deputat și funcțiile parlamentare ale acestuia trebuie să fie directă și evidentă (a se vedea în acest sens Hotărârea din 6 septembrie 2011, Patriciello, C‑163/10, EU:C:2011:543, punctele 33-35).

53 Trebuie să se constate că, la prima vedere, reclamanta nu dovedește și nici măcar nu susține că, în ceea ce privește alte proceduri penale decât cea legată de afirmațiile din 11 februarie 2025, legătura dintre opinia exprimată de ea și funcțiile sale parlamentare era directă și evidentă.

54 În al doilea rând, reclamanta arată că Parlamentul nu a efectuat o examinare concretă a faptelor, cu încălcarea articolului 41 din Carta drepturilor fundamentale. Aceasta adaugă că Parlamentul nu a examinat nici contextul politic din România, nici natura declarațiilor sale, nici respectarea procedurilor în privința sa. Ea deduce de aici că Parlamentul nu a exercitat nicio competență juridică, ci s‑a limitat la a valida formal cererea statului român.

55 În această privință, trebuie arătat că, potrivit jurisprudenței, atunci când o cerere de ridicare a imunității îi este transmisă de o autoritate națională, revine mai întâi Parlamentului sarcina de a verifica dacă faptele aflate la originea cererii de ridicare sunt susceptibile să intre sub incidența articolului 8 din Protocolul nr. 7, caz în care ridicarea imunității este imposibilă (a se vedea Hotărârea din 30 aprilie 2019, Briois/Parlamentul, T‑214/18, nepublicată, EU:T:2019:266, punctul 22 și jurisprudența citată).

56 În cazul în care Parlamentul ajunge la concluzia că articolul 8 din Protocolul nr. 7 nu se aplică, acestuia îi revine în continuare sarcina să verifice dacă deputatul în Parlament beneficiază de imunitatea prevăzută la articolul 9 din protocolul menționat pentru faptele care îi sunt reproșate și, în caz afirmativ, să decidă dacă este sau nu este necesar să ridice această imunitate (a se vedea Hotărârea din 30 aprilie 2019, Briois/Parlamentul, T‑214/18, nepublicată, EU:T:2019:266, punctul 23 și jurisprudența citată).

57 Or, rezultă, la prima vedere, că Parlamentul a efectuat într‑adevăr toate aceste verificări înainte de a adopta decizia atacată.

58 În ceea ce privește critica formulată de reclamantă cu privire la examinarea faptelor pe care se întemeia cererea de ridicare a imunității, reiese, la prima vedere, din decizia atacată că acestea au fost luate în considerare în mod corect de Parlament înainte de adoptarea deciziei menționate.

59 În aceste condiții, argumentația reclamantei în această privință este, la prima vedere, lipsită de un temei serios.

60 În al treilea rând, reclamanta arată că decizia atacată este contradictorie în măsura în care afirmă că imunitatea urmărește să protejeze independența mandatului de deputat, excluzând în același timp de la această protecție majoritatea declarațiilor sale politice.

61 Cu toate acestea, trebuie arătat că o astfel de contradicție nu reiese, la prima vedere, din termenii deciziei în litigiu.

62 Astfel, decizia atacată a amintit mai întâi că imunitatea prevăzută de Protocolul nr. 7 avea ca scop protejarea Parlamentului și a deputaților săi împotriva unor proceduri judiciare legate de activități exercitate în cadrul funcțiilor lor parlamentare și care nu puteau fi disociate de aceste funcții. În continuare, Parlamentul a apreciat, după examinarea declarațiilor în cauză, că, exceptând‑o pe cea legată de discursul reclamantei din 11 februarie 2025, acestea nu constituiau o opinie sau un vot exprimat de aceasta din urmă în exercitarea funcțiilor sale în sensul articolului 8 din Protocolul nr. 7 și că cererea de ridicare a imunității sale referitoare la aceste declarații nu era legată de o opinie sau de un vot exprimat de ea. În consecință, rezultă, la prima vedere, că Parlamentul nu a acționat contradictoriu atunci când a sfârșit prin a ridica imunitatea în ceea ce privește aceste proceduri penale.

63 Rezultă că al treilea motiv este, la prima vedere, lipsit de un temei serios.

Cu privire la al patrulea motiv, întemeiat pe o eroare vădită de apreciere

64 Reclamanta susține în esență că Parlamentul a săvârșit o eroare vădită de apreciere prin restrângerea noțiunii de „opinii sau voturi exprimate în exercitarea funcțiilor” și prin faptul că nu a furnizat motivele pentru care declarațiile făcute într‑un parlament național trebuiau excluse de la protecția conferită de imunitatea parlamentară.

65 Parlamentul contestă această argumentație.

66 În această privință, este suficient să se arate că, în susținerea prezentului motiv, reclamanta nu face decât să reia argumentația dezvoltată în susținerea primului și a celui de al treilea motiv și menționată la punctele 18, 40 și 44 de mai sus. Prin urmare, pentru motivele expuse la punctele 25 și 47-49 de mai sus, această argumentație trebuie respinsă.

67 Rezultă că al patrulea motiv este, la prima vedere, lipsit de un temei serios.

Cu privire la al cincilea motiv, întemeiat pe existența unui fumus persecutionis

68 Reclamanta susține în esență că procedura care stă la baza cererii de ridicare a imunității sale parlamentare nu are caracterul unei anchete penale neutre, ci prezintă indicii serioase, convergente și coerente că este folosită ca instrument de presiune politică în scopul de a o intimida, de a o discredita și de a bloca exercitarea mandatului său parlamentar.

69 Parlamentul contestă această argumentație.

70 În această privință, trebuie amintit că noțiunea de fumus persecutionis apare în Comunicarea către membri nr. 11/2019 din 19 noiembrie 2019, întocmită de Comisia pentru afaceri juridice a Parlamentului. Astfel, punctul 43 din această comunicare prevede că, „[a]tunci când procedura în cauză nu privește opinii sau voturi exprimate de un deputat în exercitarea funcțiilor sale, imunitatea ar trebui ridicată, cu excepția cazului în care se dovedește că scopul care stă la baza urmăririi penale este de a aduce atingere activității politice a deputatului și, prin urmare, independenței Parlamentului (fumus persecutionis)”. Astfel, se constată un fumus persecutionis atunci când există elemente de fapt care indică faptul că procedura judiciară a fost inițiată cu intenția de a aduce atingere activității politice a deputatului (a se vedea Hotărârea din 26 iunie 2024, Fest/Parlamentul, T‑305/23, nepublicată, EU:T:2024:422, punctul 56 și jurisprudența citată).

71 În speță, Parlamentul a apreciat, în considerentul R al deciziei atacate, că nu a putut stabili că procedura judiciară în cauză era inițiată cu intenția de a prejudicia activitatea politică a reclamantei în cadrul Parlamentului și, prin urmare, independența instituției.

72 Reclamanta menționează diferite indicii care permit, în opinia sa, repunerea în discuție a acestei aprecieri. Astfel, aceasta afirmă că cronologia faptelor, modul de formulare a acuzațiilor, lipsa de reacție a autorităților timp de mai mulți ani, concentrarea bruscă a mai multor acuzații, ignorarea imunității parlamentare anterioare, lipsa unei analize reale la nivelul Comisiei pentru afaceri juridice a Parlamentului și utilizarea unor măsuri profund disproporționate, inclusiv o cerere de expertiză psihiatrică forțată, sunt de natură să dovedească existența unui fumus persecutionis.

73 În primul rând, în ceea ce privește indiciile referitoare la cronologia faptelor, la lipsa de reacție a autorităților timp de mai mulți ani, la concentrarea bruscă a mai multor acuzații și la ignorarea imunității parlamentare anterioare, reclamanta arată că procedurile penale menționate în cererea de ridicare a imunității sale acoperă o perioadă lungă din moment ce privesc fapte care au avut loc între anul 2021 și anul 2025. Ea adaugă că, în perioada 2021-2024, a ocupat funcția de senator în România și a beneficiat, în acest temei, de imunitate parlamentară. Or, reclamanta arată că numai după alegerea sa în Parlament, în iunie 2024, autoritățile române au decis să declanșeze procedurile penale în cauză.

74 În această privință, este, desigur, adevărat că o perioadă anormal de lungă care se scurge între faptele reproșate unui membru al Parlamentului și inițierea urmăririi penale în privința sa ar putea, în lipsa unei justificări, să constituie un element pertinent pentru aprecierea fumus persecutionis (a se vedea Hotărârea din 26 iunie 2024, Fest/Parlamentul, T‑305/23, nepublicată, EU:T:2024:422, punctul 62 și jurisprudența citată).

75 Cu toate acestea, în speță, este necesar să se arate că, în ceea ce privește infracțiunile pretins săvârșite de reclamantă la 10 decembrie 2021, la 19 februarie 2024, precum și la 13 și la 14 mai 2024, persoana interesată nu putea, în niciun caz, să beneficieze de imunitate parlamentară din moment ce nu a fost aleasă deputată în Parlament decât în iunie 2024. Rezultă că împrejurarea că procedurile judiciare nu au fost inițiate atunci când reclamanta era senatoare în România nu poate constitui, la prima vedere, un indiciu al existenței unui fumus persecutionis în speță.

76 În ceea ce privește celelalte infracțiuni menționate în cererea de ridicare a imunității, reclamanta nu explică, în cererea sa de măsuri provizorii, concret și detaliat, în ce mod termenul de declanșare a procedurilor judiciare în cauză ar permite să se stabilească sau să se prezume că acestea, inițiate la o dată la care mandatul său de senatoare în România încetase, ar fi motivate de intenția de a aduce atingere activității sale politice.

77 În al doilea rând, în ceea ce privește indiciul referitor la maniera în care au fost formulate acuzațiile în cererea de ridicare a imunității, reclamanta nu explică, în cererea sa de măsuri provizorii, nici la ce anume face referire, nici în ce mod respectivele formulări ar stabili existența unui fumus persecutionis.

78 În al treilea rând, reclamanta nu dovedește, în cadrul prezentei cereri de măsuri provizorii, că Comisia pentru afaceri juridice a Parlamentului ar fi omis să examineze cu atenție situația sa, astfel încât ea nu poate, la prima vedere, să se prevaleze de un asemenea viciu de analiză pentru a dovedi existența unui fumus persecutionis.

79 În al patrulea rând, în cererea sa de măsuri provizorii, reclamanta nu aduce, la prima vedere, niciun element de natură să demonstreze că măsuri profund disproporționate, printre care o cerere de efectuare a unei expertize psihiatrice forțate, ar fi preconizate împotriva sa.

80 Rezultă că al cincilea motiv este, la prima vedere, lipsit de un temei serios.

81 Rezultă din tot ceea ce precedă că cererea de măsuri provizorii trebuie respinsă fără a fi necesar să se examineze dacă sunt îndeplinite celelalte condiții de dispunere a suspendării executării solicitate.

82 În temeiul articolului 158 alineatul (5) din Regulamentul de procedură, cererea privind cheltuielile de judecată se soluționează odată cu fondul.

Pentru aceste motive,

VICEPREȘEDINTELE TRIBUNALULUI

dispune:

1) Respinge cererea de măsuri provizorii.

2) Cererea privind cheltuielile de judecată se soluționează odată cu fondul.

Luxemburg, 16 iulie 2026.

Grefier

Vicepreședinte

V. Di Bucci

Savvas S. Papasavvas

* Limba de procedură: româna.