Hotărârea Tribunalului (Camera a treia) din 6 mai 2026.#Westfälisches Textilwerk Adolf Ahlers Stiftung & Co. KG împotriva Comisiei Europene.#Concurență – Înțelegeri – Piața articolelor de îmbrăcăminte și accesorii pentru bărbați, femei și copii sub licență Pierre Cardin – Decizie de constatare a unei încălcări a articolului 101 TFUE – Amendă – Eroare de drept – Proporționalitate – Competență de fond.#Cauza T-87/25.

Prin acțiunea întemeiată pe articolul 263 TFUE, reclamanta, Westfälisches Textilwerk Adolf Ahlers Stiftung & Co. KG, solicită, cu titlu principal, anularea în esență a articolului 2 primul paragraf litera (b) și a articolului 3 din Decizia C(2024) 8150 final a Comisiei din28 noiembrie 2024 privind o procedură inițiată în temeiul articolului 101 TFUE și al articolului 53 din Acordul privind SEE (AT.40642) – Pierre Cardin (denumită în continuare „decizia atacată”) și, cu titlu subsidiar, reducerea cuantumului amenzii care i‑a fost aplicată.

În urma unei plângeri depuse la 25 martie 2019, Comisia Europeană, în temeiul articolului 7 din Regulamentul (CE) nr. 1/2003 al Consiliului din 16 decembrie 2002 privind punerea în aplicare a normelor de concurență prevăzute la articolele [101 și 102 TFUE] (JO 2003, L 1, p. 1), a constatat în decizia atacată că, în perioada cuprinsă între 1 ianuarie 2008 și 31 martie 2021 (denumită în continuare „perioada încălcării”), Pierre Cardin Evolution și Société de Gestion Pierre Cardin (denumite în continuare „societățile Pierre Cardin”), precum și reclamanta participaseră la înțelegeri sau la practici concertate referitoare la comercializarea produselor mărcii Pierre Cardin.

În perioada încălcării, reclamanta era societatea‑mamă a unui grup de întreprinderi (denumit în continuare „grupul Ahlers”) și deținea astfel în mod indirect majoritatea capitalului, cu drept de vot, al Ahlers AG, inclusiv a filialelor sale (denumită în continuare „Ahlers AG”). Aceasta din urmă deținea în perioada menționată majoritatea capitalului mai multor filiale.

Activitatea principală a grupului Ahlers era, în perioada încălcării, fabricarea și distribuirea de articole de îmbrăcăminte în Europa, în principal sub marca Pierre Cardin.

La sfârșitul lunii aprilie 2023, Ahlers AG a solicitat deschiderea unei proceduri de insolvență și au fost numiți administratori temporari ai insolvenței.

La 15 iulie 2023, a fost deschisă o procedură oficială de insolvență cu privire la Ahlers AG, iar controlul entităților insolvabile a fost astfel transferat administratorilor procedurii de insolvență. În aceeași zi, administratorii insolvenței au vândut activitățile comerciale ale Ahlers AG și le‑au transferat în mod ireversibil unui investitor terț independent.

În urma schimburilor dintre administratorii insolvenței și serviciile Comisiei, aceștia din urmă au informat administratorii menționați prin scrisoarea din 18 iulie 2023 cu privire la intenția lor de a nu aplica o eventuală amendă cumpărătorului Ahlers AG, în calitatea sa de succesor economic al acesteia. Serviciile menționate au arătat totuși că, în acest stadiu al investigației, această comunicare era lipsită de orice caracter formal și obligatoriu pentru Comisie.

La 18 martie 2024, reclamanta a introdus o cerere de reducere a cuantumului amenzii care îi fusese notificată în prealabil de Comisie. În susținerea acestei cereri, reclamanta s‑a prevalat de punctul 35 din Orientările privind calcularea amenzilor aplicate în temeiul articolului 23 alineatul (2) litera (a) din Regulamentul nr. 1/2003 (JO 2006, C 210, p. 2, Ediție specială, 08/vol. 1, p. 167), invocând lipsa capacității sale de plată.

În urma acestei cereri, Comisia a apreciat, în considerentele (508)-(519) ale deciziei atacate, în esență, că cifra de afaceri care trebuia luată în considerare pentru calcularea plafonului amenzii, astfel cum este prevăzut la articolul 23 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1/2003, era cifra de afaceri consolidată a reclamantei referitoare la ultimul exercițiu financiar anterior adoptării deciziei atacate, intervenită între 1 decembrie 2022 și 30 noiembrie 2023. Astfel, cifra de afaceri reținută de Comisie pentru calculul plafonului o includea nu numai pe cea realizată de reclamantă în această perioadă, ci și pe cea realizată de Ahlers AG până la 15 iulie 2023.

În decizia atacată, Comisia a arătat în continuare, în considerentul (531), următoarele: „Pe baza elementelor de probă descrise în anexa I și pentru a evita impunerea unei amenzi care ar pune în pericol în mod grav viabilitatea economică a Ahlers, cuantumul final care urmează să fie aplicat [reclamantei] ar trebui redus la 3500000 de euro, în temeiul punctului 35 din Orientările privind calcularea amenzilor. Acest cuantum reprezintă o reducere de aproximativ 66,09 %.”

La articolul 1 din decizia atacată, Comisia a apreciat că reclamanta și societățile Pierre Cardin încălcaseră articolul 101 alineatul (1) TFUE și articolul 53 din Acordul privind SEE prin participarea la o încălcare unică și continuă care acoperea întregul Spațiu Economic European (SEE), care consta în înțelegeri sau practici concertate având ca obiect denaturarea concurenței pe piața internă.

La articolul 2 primul paragraf litera (b) din decizia atacată, având în vedere încălcarea constatată, Comisia a aplicat reclamantei o amendă de 3500000 de euro.

Prin scrisoarea anexată la decizia atacată, Comisia a răspuns la cererea de reducere a amenzii (a se vedea punctul 8 de mai sus). Aceasta a decis astfel, la articolul 3 din decizia atacată, că reclamanta era autorizată să plătească amenda în mod fracționat, cu condiția ca suma de 250000 de euro să fie plătită în termen de trei luni de la data deciziei. Suma rămasă ar trebui plătită în trei tranșe anuale, și anume 750000 de euro până la 30 iunie 2026, 1000000 de euro până la 30 iunie 2027 și 1500000 de euro până la 30 iunie 2028, inclusiv, pentru fiecare dintre tranșele menționate, dobânzile calculate pentru sumele neplătite pentru perioada până la data plății.

Potrivit articolului 5 din decizia atacată, numai reclamanta și societățile Pierre Cardin au fost destinatare ale deciziei menționate. În schimb, aceasta nu a fost adresată Ahlers AG.

Reclamanta solicită Tribunalului: – cu titlu principal, anularea în esență a articolului 2 primul paragraf litera (b) și a articolului 3 din decizia atacată; – cu titlu subsidiar, reducerea amenzii care i‑a fost aplicată; – obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.

Comisia solicită Tribunalului: – cu titlu principal, respingerea acțiunii; – cu titlu subsidiar, stabilirea cuantumului amenzii aplicate reclamantei la un cuantum pe care îl consideră adecvat; – obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

Cu titlu introductiv, trebuie precizat că, prin acțiunea formulată, reclamanta nu contestă concluziile Comisiei, care figurează în decizia atacată, potrivit cărora comportamentul său constituie o încălcare a normelor dreptului Uniunii Europene în materie de concurență. Reclamanta nu contestă nici aprecierea făcută de Comisie cu privire la lipsa capacității sale de plată care figurează în scrisoarea anexată la decizia atacată (a se vedea punctele 8-13 de mai sus).

Astfel, prin prezenta acțiune, reclamanta urmărește numai anularea deciziei atacate în ceea ce privește cuantumul amenzii care i‑a fost aplicată, astfel cum este prevăzut la articolul 2 primul paragraf litera (b) și la articolul 3 din această decizie. Reclamanta solicită astfel anularea în parte a deciziei atacate sau, cu titlu subsidiar, reducerea cuantumului amenzii de către Tribunal în exercitarea competenței sale de fond, astfel încât amenda să nu depășească 10 % din cifra de afaceri pe care a realizat‑o în cursul ultimului exercițiu financiar complet care precedă adoptarea deciziei atacate.

În susținerea acțiunii formulate, reclamanta invocă un motiv unic, întemeiat pe faptul că Comisia a săvârșit erori de drept și de apreciere și a încălcat articolul 23 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1/2003, aplicând în mod eronat plafonul de 10 % din cifra de afaceri anuală în cadrul stabilirii cuantumului amenzii. Aceasta susține în esență, în cadrul unei prime critici, că Comisia nu a ținut seama de faptul că plafonul amenzii de 10 % din cifra de afaceri se aplica în mod individual unor unități economice distincte. În cadrul unei a doua critici, aceasta susține că, la momentul adoptării deciziei atacate, Ahlers AG nu făcea parte din aceeași unitate economică ca ea. În cadrul unei a treia critici, reclamanta susține că Comisia a săvârșit o eroare în decizia atacată prin luarea în considerare a cifrei de afaceri realizate de Ahlers AG la calcularea plafonului amenzii care i‑a fost aplicată. În cadrul unei a patra critici, aceasta susține că jurisprudența citată în decizia atacată nu susține abordarea Comisiei și, în cadrul unei a cincea critici, susține că abordarea Comisiei conduce la un rezultat inadecvat, în măsura în care o astfel de abordare determină un cuantum disproporționat al amenzii, care nu poate fi justificat de considerații referitoare la necesitatea de a asigura eficacitatea sancțiunilor în materie de concurență.

Prin intermediul primelor patru critici ale motivului unic, care trebuie analizate împreună, reclamanta reproșează în esență Comisiei că, la calcularea plafonului amenzii care i‑a fost aplicată, nu a ținut seama de faptul că, la momentul adoptării deciziei atacate, Ahlers AG și aceasta nu mai făceau parte din aceeași unitate economică. Comisia ar fi săvârșit astfel o eroare de drept prin luarea în considerare, la calcularea plafonului menționat, a cifrei de afaceri consolidate a reclamantei și prin luarea în considerare, în consecință, a cifrei de afaceri realizate de Ahlers AG la calculul plafonului amenzii prevăzut la articolul 23 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1/2003.

Cu titlu introductiv, reclamanta subliniază că reiese din jurisprudență că stabilirea plafonului amenzii de 10 % din cifra de afaceri are ca obiectiv să evite ca o amendă să fie disproporționată în raport cu importanța întreprinderii sancționate, urmărind astfel să prevină o afectare gravă a viabilității economice a acesteia, care ar risca să fie exclusă de pe piață.

În plus, primo, din modul de redactare a articolului 23 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1/2003 ar reieși, fără ca Comisia să dispună de nicio putere de apreciere în această privință, că plafonul amenzii de 10 % din cifra de afaceri trebuie calculat individual pentru orice întreprindere în cauză în ceea ce privește unitatea economică astfel cum se prezintă aceasta la momentul adoptării deciziei de aplicare a amenzii. Întemeindu‑se în special pe Hotărârea din 26 noiembrie 2013, Kendrion/Comisia (C‑50/12 P, EU:C:2013:771), și pe Hotărârea din 25 noiembrie 2020, Comisia/GEA Group (C‑823/18 P, EU:C:2020:955), recurenta susține că, atunci când, înainte de adoptarea unei decizii de aplicare a unei amenzi, o unitate economică ce a existat anterior a fost modificată, plafonul amenzii ar trebui să se aplice individual fiecăreia dintre unitățile economice și să fie calculat în funcție de cifra de afaceri realizată de fiecare dintre ele. Aceasta ar fi situația în speță în măsura în care, la 15 iulie 2023, și anume înainte de adoptarea deciziei atacate, a fost deschisă o procedură oficială de insolvență și în care, la aceeași dată, activitățile comerciale ale Ahlers AG au fost cesionate unui terț. În consecință, ținând seama, la stabilirea plafonului menționat, de un cuantum eronat al cifrei de afaceri, decizia atacată ar fi încălcat articolul 23 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1/2003.

Secundo, reclamanta susține că, în temeiul dreptului german în materie de insolvență, nu avea, în calitate de acționar al Ahlers AG, competența de a influența procedura de insolvență și procesul de vânzare. Potrivit reclamantei, administratorii procedurii de insolvență trebuie să vândă bunurile societății în vederea satisfacerii creditorilor săi. În speță, tot potrivit reclamantei, creditorii Ahlers AG nu ar fi pe deplin mulțumiți, astfel încât nu ar exista un excedent care i‑ar putea fi plătit în calitate de acționar al Ahlers AG. Pe de altă parte, Comisia ar fi fost strâns implicată în procesul de vânzare a Ahlers AG, confirmând totodată că nicio răspundere în temeiul unei amenzi nu ar fi imputată activelor transferate și nici cumpărătorului acestora.

Tertio, reclamanta susține că rezultă din jurisprudență că vânzarea unei filiale de către o societate‑mamă poate rupe unitatea economică ce a existat până atunci între acestea. În această privință, reclamanta afirmă că, în speță, chiar dacă vânzarea a fost realizată prin intermediul unei cesiuni combinate de active și de acțiuni și că, deși, în calitate de societate înregistrată în lichidare, Ahlers AG continuă să existe din punct de vedere juridic, trebuie să se constate că activele și acțiunile pe care le deținea în această societate, precum și părțile sale din filiale care nu erau insolvabile și, prin urmare, activitățile comerciale ale Ahlers AG au fost transferate definitiv cumpărătorului, astfel încât a fost în mod iremediabil deposedată de acestea.

Quarto, reclamanta susține că jurisprudența citată la punctul 10.3.5 din decizia atacată, în special Hotărârea din 22 octombrie 2020, Silver Plastics și Johannes Reifenhäuser/Comisia (C‑702/19 P, EU:C:2020:857), nu este aplicabilă în speță, întrucât nu ar privi decât stabilirea exercițiului financiar relevant pentru calcularea plafonului amenzii. Reclamanta susține că Comisia a săvârșit astfel o eroare atunci când s‑a întemeiat pe jurisprudența menționată pentru a justifica, în mod eronat, luarea în considerare a cifrei de afaceri realizate de o unitate economică distinctă, Ahlers AG, în vederea calculării plafonului amenzii care i‑a fost aplicată. Cu alte cuvinte, potrivit reclamantei, plafonul de 10 % ar trebui stabilit în funcție, pe de o parte, de unitatea economică relevantă și, pe de altă parte, de anul de referință relevant care se raportează la această unitate economică. Jurisprudența nu ar autoriza amalgamul acestor două etape consecutive, în caz contrar existând riscul de a încălca dispozițiile articolului 23 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1/2003.

Comisia contestă argumentele menționate.

Trebuie să se constate că, prin intermediul primelor patru critici ale motivului unic, reclamanta contestă în esență faptul că, în decizia atacată, Comisia nu a calculat plafonul de 10 % din cifra de afaceri realizată individual de fiecare dintre societățile grupului, ci l‑a făcut în funcție de cifra sa de afaceri consolidată, care includea cifra realizată de Ahlers AG, deși, la momentul adoptării deciziei atacate, cele două întreprinderi nu mai făceau parte din aceeași unitate economică. Aceasta susține astfel că, prin faptul că a considerat că „exercițiul financiar precedent” relevant, în sensul articolului 23 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1/2003, era cel care a curs între 1 decembrie 2022 și 30 noiembrie 2023, Comisia a săvârșit o eroare în calculul plafonului amenzii care i‑a fost aplicată. Astfel, Comisia ar fi trebuit să ia în considerare numai cifra de afaceri a reclamantei realizată în perioada menționată, fără a o include pe cea realizată de Ahlers AG.

În primul rând, în ceea ce privește răspunderea reclamantei pentru încălcarea articolului 101 alineatul (1) TFUE și a articolului 53 din Acordul privind SEE, sancționată prin decizia atacată, trebuie amintit că articolul 23 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1/2003 prevede că Comisia poate aplica amenzi întreprinderilor care săvârșesc o încălcare a articolului 101 TFUE, cu condiția ca, pentru fiecare întreprindere care participă la încălcare, amenda să nu depășească 10 % din cifra sa de afaceri totală din exercițiul financiar precedent.

Cu toate acestea, nici articolul 23 alineatul (2) litera (a) din Regulamentul nr. 1/2003, nici jurisprudența nu stabilesc persoana juridică sau fizică pe care Comisia este obligată să o considere răspunzătoare pentru încălcare și să o sancționeze prin aplicarea unei amenzi (a se vedea Hotărârea din 27 aprilie 2017, Akzo Nobel ș.a./Comisia, C‑516/15 P, EU:C:2017:314, punctul 51 și jurisprudența citată).

În special, comportamentul unei filiale poate fi imputat societății‑mamă îndeosebi atunci când, deși are personalitate juridică distinctă, această filială nu își decide în mod autonom comportamentul pe piață, ci aplică în esență instrucțiunile care îi sunt date de societatea‑mamă, având în vedere mai ales legăturile organizatorice, economice și juridice care unesc cele două entități juridice. Acest lucru se datorează faptului că, într‑o asemenea situație, societatea‑mamă și filiala sa fac parte din aceeași unitate economică și, prin urmare, formează o singură întreprindere, în sensul dreptului concurenței al Uniunii (a se vedea Hotărârea din 27 aprilie 2017, Akzo Nobel ș.a./Comisia, C‑516/15 P, EU:C:2017:314, punctele 52 și 53 și jurisprudența citată).

În plus, potrivit unei jurisprudențe consacrate, societatea‑mamă căreia i s‑a imputat comportamentul ilicit al filialei sale este sancționată personal pentru o încălcare a normelor de concurență ale Uniunii pe care se consideră că a săvârșit‑o ea însăși ca urmare a influenței decisive pe care o exercita asupra filialei și care îi permitea să determine comportamentul acesteia din urmă pe piață (a se vedea Hotărârea din 27 aprilie 2017, Akzo Nobel ș.a./Comisia, C‑516/15 P, EU:C:2017:314, punctul 56 și jurisprudența citată).

În realitate, dreptul comunitar al concurenței se întemeiază pe principiul răspunderii personale a entității economice care a săvârșit încălcarea. Astfel, dacă societatea‑mamă face parte din această unitate economică, se consideră că ea răspunde personal și în solidar cu celelalte persoane juridice care constituie această unitate pentru încălcarea săvârșită (a se vedea Hotărârea din 27 aprilie 2017, Akzo Nobel ș.a./Comisia, C‑516/15 P, EU:C:2017:314, punctul 57 și jurisprudența citată).

Rezultă de asemenea din jurisprudență că, atunci când există mai multe persoane fizice sau juridice, precum o societate‑mamă și o filială, care pot fi considerate răspunzătoare pentru comportamentul ilicit al întreprinderii în cauză, Comisia este liberă să aleagă să impute comportamentul respectiv uneia dintre ele sau fiecăreia dintre ele în același timp (a se vedea în acest sens Hotărârea din 25 octombrie 2011, Uralita/Comisia, T‑349/08, nepublicată, EU:T:2011:622, punctele 58-60 și jurisprudența citată).

În speță, trebuie amintit că, în considerentul (474) al deciziei atacate, Comisia a considerat, fără a fi contrazisă de reclamantă, că Ahlers AG, precum și o altă întreprindere nu deciseseră în mod independent de conduita lor în afacerile referitoare la produsele mărcii Pierre Cardin, ci puseseră în aplicare, sub toate aspectele substanțiale, instrucțiuni primite din partea reclamantei. Potrivit Comisiei, întreprinderile menționate formau aceeași unitate economică cu reclamanta în vederea aplicării articolului 101 alineatul (1) TFUE și a articolului 53 din Acordul privind SEE.

Prin urmare, trebuie să se constate, pe de o parte, că reclamanta a participat la încălcarea articolului 101 alineatul (1) TFUE și a articolului 53 din Acordul privind SEE, sancționată în decizia atacată (a se vedea punctul 2 de mai sus) și, pe de altă parte, că, în toată perioada încălcării și de asemenea în cursul unei părți a exercițiului financiar luat în considerare de Comisie pentru calculul amenzii care i‑a fost aplicată, și anume între 1 decembrie 2022 și 15 iulie 2023, reclamanta era societatea‑mamă a grupului Ahlers și, ca urmare a acestui fapt, deținea în mod indirect majoritatea capitalului Ahlers AG (a se vedea punctele 3-9 de mai sus).

În această privință, reclamanta nu contestă că deschiderea unei proceduri oficiale de insolvență privind Ahlers AG și cesiunea activităților comerciale ale acesteia din urmă, la 15 iulie 2023, către un terț (a se vedea punctul 6 de mai sus) nu înlătură răspunderea sa pentru încălcarea constatată și sancționată în decizia atacată.

Astfel, independent de deschiderea unei proceduri de insolvență, precum și de cesiunea activităților comerciale care a urmat și care au avut drept consecință faptul că, la momentul adoptării deciziei atacate, reclamanta și Ahlers AG nu mai făceau parte din aceeași unitate economică, reclamanta nu contestă faptul că, în decizia atacată, Comisia a considerat‑o răspunzătoare pentru încălcarea constatată, fără a o declara însă răspunzătoare în solidar cu Ahlers AG.

Astfel, Comisia a considerat, la articolul 1 din decizia atacată, că reclamanta și alte două societăți, și anume societățile Pierre Cardin, încălcaseră articolul 101 alineatul (1) TFUE și articolul 53 din Acordul privind SEE și, prin urmare, a stabilit răspunderea reclamantei pentru încălcare, fără a include însă Ahlers AG în această declarație de răspundere. Pe de altă parte, trebuie să se constate că, prin prezenta acțiune, reclamanta nu contestă nici răspunderea sa pentru încălcarea în discuție și nu solicită, așadar, anularea articolului 1 din decizia atacată, nici faptul că Ahlers AG nu a fost identificată în articolul menționat din decizia atacată și nu a fost destinatara acestei decizii (a se vedea punctele 17 și 18 de mai sus).

În al doilea rând, se ridică problema dacă, primo, Comisia a luat în considerare în mod întemeiat, în decizia atacată, ca „exercițiu financiar precedent” relevant, în sensul articolului 23 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1/2003, exercițiul care a curs între 1 decembrie 2022 și 30 noiembrie 2023 și, în al doilea rând, dacă, la calcularea plafonului amenzii, Comisia ar fi trebuit să ia în considerare numai cifra de afaceri a reclamantei în perioada menționată sau, astfel cum a procedat în decizia atacată, și cifra de afaceri a Ahlers AG.

În această privință, pe de o parte, trebuie să se constate că, în considerentul (515) al deciziei atacate, Comisia a observat că, în perioada încălcării, reclamanta, Ahlers AG și o altă întreprindere formau o unitate economică unică și că, în cursul exercițiului financiar cuprins între 1 decembrie 2022 și 30 noiembrie 2023, Ahlers AG realizase cea mai mare parte din cifra de afaceri a reclamantei. Comisia a considerat că, pentru aplicarea limitei de 10 % din cifra de afaceri, luarea în considerare a cifrei de afaceri a Ahlers AG până la 15 iulie 2023, data cesiunii activităților comerciale ale acesteia din urmă unui terț, era de natură să garanteze caracterul proporțional al amenzii în raport cu situația economică a reclamantei în perioada încălcării. În acest context, Comisia a observat în plus că cifra de afaceri mai scăzută realizată de alte întreprinderi decât Ahlers AG, și anume, în esență, reclamanta începând cu 16 iulie 2023, după cesiunea activităților comerciale ale Ahlers AG către un terț, reprezenta situația economică a reclamantei în cursul ultimelor luni ale exercițiului financiar cuprins între 1 decembrie 2022 și 30 noiembrie 2023, dar nu reflecta în mod fidel situația acesteia din urmă pe parcursul întregului exercițiu financiar sau în perioada încălcării. Comisia a observat de asemenea că, dacă întreaga cifră de afaceri anuală a Ahlers AG pentru 2023 ar fi fost exclusă din calculul amenzii, acest lucru ar fi determinat‑o să stabilească cuantumul amenzii la un nivel excesiv de scăzut și să o priveze astfel de orice efect disuasiv.

Pe de altă parte, în ceea ce privește cifra de afaceri care trebuie luată în considerare pentru calcularea plafonului amenzii aplicate reclamantei, rezultă din jurisprudență că limita superioară a cuantumului amenzii, prevăzută la articolul 23 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1/2003, al cărui conținut este amintit la punctul 28 de mai sus, urmărește să evite aplicarea unor amenzi pe care întreprinderile, având în vedere dimensiunea lor, astfel cum este determinată de cifra lor de afaceri globală, fie și aproximativă și imperfectă, nu vor fi în măsură să le plătească. Așadar, este vorba despre o limită, uniform aplicabilă tuturor întreprinderilor și stabilită în funcție de dimensiunea fiecăreia dintre acestea, care urmărește evitarea amenzilor în cuantum excesiv și disproporționat (a se vedea Hotărârea din 26 noiembrie 2013, Groupe Gascogne/Comisia, C‑58/12 P, EU:C:2013:770, punctul 48 și jurisprudența citată).

Această finalitate trebuie totuși să se combine cu preocuparea de a asigura amenzii un caracter suficient de descurajator, care să justifice luarea în considerare a dimensiunii și a puterii economice a întreprinderii în cauză, și anume a resurselor globale ale autorului încălcării (a se vedea Hotărârea din 26 noiembrie 2013, Groupe Gascogne/Comisia, C‑58/12 P, EU:C:2013:770, punctul 49 și jurisprudența citată).

În acest mod, impactul avut în vedere pentru întreprinderea în cauză este cel care justifică luarea în considerare a dimensiunii și a resurselor globale ale acestei întreprinderi pentru a asigura un efect disuasiv suficient al amenzii, astfel încât sancțiunea nu trebuie să fie neglijabilă în raport cu capacitatea financiară a întreprinderii respective (a se vedea Hotărârea din 26 noiembrie 2013, Groupe Gascogne/Comisia, C‑58/12 P, EU:C:2013:770, punctul 50 și jurisprudența citată). În aceste condiții, atunci când este vorba despre evaluarea resurselor financiare ale unei întreprinderi căreia îi este imputată o încălcare a normelor de concurență din dreptul Uniunii, este justificată luarea în considerare a cifrei de afaceri a tuturor societăților în privința cărora întreprinderea în cauză are posibilitatea de a exercita o influență decisivă (a se vedea Hotărârea din 26 noiembrie 2013, Groupe Gascogne/Comisia, C‑58/12 P, EU:C:2013:770, punctul 51 și jurisprudența citată). În plus, astfel cum arată Comisia, la stabilirea cuantumului amenzii, aceasta nu este obligată să țină seama de situația financiară fragilă a unei întreprinderi, dat fiind că recunoașterea unei astfel de obligații ar echivala cu conferirea unui avantaj concurențial nejustificat întreprinderilor cel mai puțin adaptate la condițiile pieței (a se vedea în acest sens Hotărârea din 28 iunie 2005, Dansk Rørindustri ș.a./Comisia, C‑189/02 P, C‑202/02 P, C‑205/02 P-C‑208/02 P și C‑213/02 P, EU:C:2005:408, punctul 327 și jurisprudența citată).

Astfel, pentru a stabili „exercițiul financiar precedent”, în sensul articolului 23 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1/2003, Comisia trebuie să aprecieze, în fiecare caz și având în vedere contextul său și obiectivele regimului de sancțiuni instituit prin Regulamentul nr. 1/2003, impactul urmărit asupra întreprinderii în cauză, ținând seama în special de o cifră de afaceri care reflectă situația economică reală a acesteia în perioada în care a fost săvârșită încălcarea (a se vedea Hotărârea din 22 octombrie 2020, Silver Plastics și Johannes Reifenhäuser/Comisia, C‑702/19 P, EU:C:2020:857, punctul 102 și jurisprudența citată).

În speță, în ceea ce privește, în primul rând, „exercițiul financiar precedent” relevant, în sensul articolului 23 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1/2003, și stabilirea sa între 1 decembrie 2022 și 30 noiembrie 2023 (prima întrebare menționată la punctul 39 de mai sus), trebuie arătat că, la nota de subsol 827 din decizia atacată, Comisia a arătat că această perioadă de referință corespundea exercițiului financiar al Ahlers AG și al reclamantei, ceea ce nu contestă de altfel.

Or, în măsura în care decizia atacată a fost adoptată la 28 noiembrie 2024, trebuie să se constate că, în considerentul (511) al deciziei atacate, Comisia a arătat în mod corect că „exercițiul financiar precedent”, în sensul articolului 23 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1/2003, se desfășura de la 1 decembrie 2022 până la 30 noiembrie 2023. Pe de altă parte, reclamanta însăși confirmă că alegerea Comisiei de a lua în considerare acest an ca an de referință în vederea aplicării plafonului de 10 % din cifra de afaceri nu este repusă în discuție în speță.

În ceea ce privește, în al doilea rând, problema dacă, la calcularea plafonului amenzii, Comisia ar fi trebuit să ia în considerare numai cifra de afaceri a reclamantei sau, astfel cum a procedat în decizia atacată, și pe cea a Ahlers AG (a doua întrebare menționată la punctul 39 de mai sus), trebuie să se constate că reclamanta nu contestă cuantumul cifrelor de afaceri reținute în decizia atacată, ci doar faptul că, la calcularea plafonului amenzii, Comisia a luat în considerare cifra sa de afaceri consolidată, care includea cifra de afaceri realizată de Ahlers AG între 1 decembrie 2022 și 15 iulie 2023, și nu s‑a întemeiat numai pe cifra sa de afaceri.

În plus, trebuie amintit că, astfel cum a menționat Comisia în considerentele (511) și (512) ale deciziei atacate, fără a fi contrazisă de reclamantă, în perioada cuprinsă între 1 decembrie 2022 și 15 iulie 2023, data cesiunii activităților comerciale ale Ahlers AG către un terț, cifra de afaceri generată de Ahlers AG făcea parte din cifra de afaceri consolidată a reclamantei.

În această privință, normele de consolidare contabilă în vigoare în dreptul Uniunii au ca obiect să dea o imagine fidelă a patrimoniului, a situației financiare, precum și a rezultatelor tuturor societăților care fac parte dintr‑un grup. Articolul 22 alineatul (1) literele (a)-(c) din Directiva 2013/34/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 iunie 2013 privind situațiile financiare anuale, situațiile financiare consolidate și rapoartele conexe ale anumitor tipuri de întreprinderi, de modificare a Directivei 2006/43/CE a Parlamentului European și a Consiliului și de abrogare a Directivelor 78/660/CEE și 83/349/CEE ale Consiliului |(JO 2013, L 182, p. 19) impune astfel obligația de a întocmi situații financiare oricărei societăți‑mamă care, printre altele, are majoritatea drepturilor de vot într‑o filială sau are dreptul de a numi sau de a revoca majoritatea membrilor organului de conducere sau de supraveghere al unei astfel de întreprinderi sau care are dreptul de a exercita o „influență dominantă” asupra unei astfel de întreprinderi (a se vedea prin analogie Hotărârea din 26 noiembrie 2013, Groupe Gascogne/Comisia, C‑58/12 P, EU:C:2013:770, punctul 54).

Rezultă că, din moment ce a demonstrat corespunzător cerințelor legale imputabilitatea unei încălcări în sarcina unei societăți care se află la conducerea unui grup, în vederea evaluării capacității financiare a acestei societăți, Comisia are posibilitatea să ia în considerare conturile consolidate ale acesteia, în măsura în care ele pot fi considerate că reprezintă un element pertinent de apreciere (Hotărârea din 26 noiembrie 2013, Groupe Gascogne/Comisia, C‑58/12 P, EU:C:2013:770, punctul 55).

În plus, trebuie amintit că, potrivit jurisprudenței, dacă s‑ar admite că o întreprindere care a săvârșit o încălcare a normelor de concurență ale Uniunii poate reduce în mod semnificativ, prin cesiunea către un terț a unui sector al activităților sale înainte de adoptarea deciziei prin care i se aplică o amendă, plafonul pe care această amendă nu trebuie în niciun caz să îl depășească, eficacitatea sancțiunilor prevăzute de Regulamentul nr. 1/2003 ar fi grav compromisă (Hotărârea din 22 octombrie 2020, Silver Plastics și Johannes Reifenhäuser/Comisia, C‑702/19 P, EU:C:2020:857, punctul 104).

În speță, din moment ce, în temeiul jurisprudenței menționate la punctul 44 de mai sus, cifra de afaceri realizată în cursul exercițiului financiar precedent, în sensul articolului 23 alineatul (2) al doilea paragraf din Regulamentul nr. 1/2003, trebuie să reflecte situația economică reală a întreprinderii în perioada în care a fost săvârșită încălcarea, nu se poate reproșa Comisiei că a luat în considerare cifra de afaceri consolidată a reclamantei în calitate de societate‑mamă, care includea, așadar, pe cea a filialei sale, Ahlers AG, între 1 decembrie 2022 și 15 iulie 2023. Astfel, reclamanta nu contestă că, în perioada încălcării și până la această din urmă dată, forma o unitate economică unică cu Ahlers AG, asupra căreia exercita o influență decisivă.

În plus, este necesar să se arate că, în împrejurările speței și astfel cum s‑a arătat la punctul 40 de mai sus, în cazul în care Comisia ar fi calculat cuantumul amenzii numai pe baza cifrei de afaceri realizate de reclamantă, acest cuantum ar fi fost derizoriu în raport cu gravitatea încălcării, cu durata acesteia și cu câștigurile ilicite generate de această încălcare pe tot parcursul săvârșirii sale.

În acest sens și în orice caz, trebuie constatat că, astfel cum susține Comisia, aceasta ar fi putut chiar să ia în considerare exercițiul financiar cuprins între 1 decembrie 2021 și 30 noiembrie 2022 ca perioadă de referință pentru calcularea plafonului amenzii aplicate reclamantei, ceea ce ar fi fost mai defavorabil pentru aceasta. Într‑adevăr, Comisia avea posibilitatea de a considera că, astfel cum se menționează la punctul 44 de mai sus, acest exercițiu financiar era cel care reflecta cel mai bine situația economică reală a întreprinderii în perioada săvârșirii încălcării, întrucât acesta era ultimul exercițiu financiar complet în cursul căruia Ahlers AG și reclamanta formau o singură unitate economică, așa cum fusese cazul pe toată durata săvârșirii încălcării.

În plus, trebuie înlăturate argumentele reclamantei, inclusiv cele dezvoltate în ședință, potrivit cărora, în speță, calculul plafonului amenzii care i‑a fost aplicată prin decizia atacată contravine jurisprudenței Curții care rezultă în special din Hotărârea din 26 noiembrie 2013, Kendrion/Comisia (C‑50/12 P, EU:C:2013:771), și din Hotărârea din 25 noiembrie 2020, Comisia/GEA Group (C‑823/18 P, EU:C:2020:955).

În acest context, la punctele 53, 57 și 58 din Hotărârea din 26 noiembrie 2013, Kendrion/Comisia (C‑50/12 P, EU:C:2013:771), Curtea a considerat în mod întemeiat că, în ipoteza în care o societate‑mamă și filiala acesteia nu mai constituie o întreprindere în sensul articolului 101 TFUE la data adoptării unei decizii prin care li se aplică o amendă pentru încălcarea normelor de concurență, fiecare dintre ele are dreptul de a i se aplica în mod individual plafonul de 10 % din cifra de afaceri și că, în aceste condiții, societatea‑mamă nu putea solicita să beneficieze de plafonul aplicabil fostei sale filiale. Curtea a respins astfel argumentul potrivit căruia din noțiunea de răspundere solidară rezulta că o societate‑mamă nu putea fi obligată la plata unei amenzi având un cuantum superior celui al amenzii aplicate filialei sale.

De asemenea, la punctele 75, 77, 79 și 80 din Hotărârea din 25 noiembrie 2020, Comisia/GEA Group (C‑823/18 P, EU:C:2020:955), Curtea, întemeindu‑se, pe de altă parte, pe jurisprudența care decurge din Hotărârea din 26 noiembrie 2013, Kendrion/Comisia (C‑50/12 P, EU:C:2013:771), a amintit mai întâi că, atunci când două persoane juridice distincte, precum o societate‑mamă și filiala sa, nu mai constituiau o întreprindere în sensul articolului 101 TFUE la data adoptării unei decizii prin care li se aplică o amendă, ele aveau dreptul să li se aplice în mod individual plafonul de 10 % din cifra de afaceri. Curtea a validat apoi calculul plafonului menționat pentru fiecare dintre aceste două persoane juridice, efectuat separat de Comisie pe baza cifrei de afaceri astfel cum a fost realizată în cursul exercițiului financiar care a precedat adoptarea deciziei în litigiu în această cauză și din care rezulta că societatea‑mamă era singura răspunzătoare pentru o parte din amenda aplicată.

În schimb, în prezenta cauză, pe lângă societățile Pierre Cardin, s‑a considerat că numai societatea‑mamă, și anume reclamanta, a încălcat articolul 101 alineatul (1) TFUE și articolul 53 din Acordul privind SEE (a se vedea punctul 11 de mai sus). Numai reclamanta în calitate de societate‑mamă, cu excluderea Ahlers AG în calitate de fostă filială, a făcut, așadar, în decizia atacată, obiectul unei amenzi pentru încălcarea normelor de concurență ale Uniunii și i s‑a adresat această decizie (a se vedea punctele 12-14 de mai sus).

Rezultă, așadar, din cele de mai sus că reclamanta nu poate afirma că, pentru a calcula cifra de afaceri realizată între 1 decembrie 2022 și 15 iulie 2023, Comisia ar fi trebuit să ia în considerare numai cifra de afaceri pe care o realizase în această perioadă, fără a ține seama de cifra de afaceri realizată de filiala sa, Ahlers AG.

Rezultă că, fără a săvârși o eroare de drept, pentru calculul plafonului amenzii aplicate reclamantei, Comisia a luat în considerare cifra de afaceri consolidată a acesteia pentru exercițiul financiar cuprins între 1 decembrie 2022 și 30 noiembrie 2023, care cuprindea, așadar, conform jurisprudenței citate la punctul 44 de mai sus, cifra de afaceri realizată de Ahlers AG până la 15 iulie 2023, data cesiunii activităților comerciale ale acesteia către un terț (a se vedea punctul 6 de mai sus). Astfel, această cifră de afaceri reflecta situația economică reală a reclamantei în perioada încălcării.

Prin urmare, prima, a doua, a treia și a patra critică ale motivului unic trebuie respinse.

Prin intermediul celei de a cincea critici a motivului unic, reclamanta susține că abordarea Comisiei din decizia atacată conduce la un cuantum disproporționat al amenzii care nu poate fi justificat prin considerații referitoare la necesitatea de a asigura eficacitatea sancțiunilor în materie de concurență.

În primul rând, reclamanta susține că Comisia a stabilit un cuantum maxim al amenzii la aproximativ 10,4 milioane de euro în cursul exercițiului financiar cuprins între 1 decembrie 2022 și 30 noiembrie 2023, deși a realizat o cifră de afaceri de aproximativ 3,7 milioane de euro, ceea ce ar justifica o amendă maximă mai mică de 400000 de euro. Reclamanta consideră că cuantumul maxim al amenzii stabilit de Comisie depășește 10 % din cifra sa de afaceri și este disproporționat în raport cu dimensiunea sa în calitate de întreprindere în cauză la momentul adoptării deciziei atacate.

În al doilea rând, potrivit reclamantei, un asemenea rezultat nu poate fi justificat de considerații referitoare la efectivitatea sancțiunilor în materie de practici anticoncurențiale. Reclamanta arată că linia jurisprudențială referitoare la anul de referință relevant în vederea aplicării plafonului de 10 % ar urmări în special să garanteze efectivitatea sancțiunilor aplicate în materie de practici anticoncurențiale, și anume să evite ca întreprinderile în cauză să poată reduce în mod arbitrar cuantumul maxim al unei amenzi, de exemplu prin intermediul unei restructurări deliberate sau al unei vânzări de active către terți. Or, reclamanta apreciază că în speță nu se pune nicio problemă de efectivitate de acest tip, în măsura în care, pe de o parte, insolvența Ahlers AG era cauzată de diverși factori, externi acestor întreprinderi, și de condiții de piață nefavorabile și, pe de altă parte, vânzarea și transferul activităților comerciale ale Ahlers AG către un terț ar fi o consecință obișnuită a procedurii de insolvență.

Comisia contestă argumentele menționate.

În această privință, este necesar să se constate că, prin intermediul celei de a cincea critici, reclamanta contestă în esență proporționalitatea amenzii care i‑a fost aplicată, limitându‑se în această privință să susțină că plafonul acesteia din urmă a fost calculat în mod eronat pe baza cifrei de afaceri consolidate pe care a realizat‑o în cadrul exercițiului financiar cuprins între 1 decembrie 2022 și 30 noiembrie 2023 în calitate de societate‑mamă a Ahlers AG până la 15 iulie 2023, data cesiunii către o treime a activităților comerciale ale acestei societăți.

Or, trebuie să se constate că, în aceste condiții, a cincea critică nu poate fi decât înlăturată ca urmare a celor statuate deja la punctele 27-61 de mai sus.

Prin urmare, a cincea critică din cadrul motivului unic trebuie respinsă și, prin urmare, acest motiv trebuie respins în totalitate.

În ceea ce privește, pe de altă parte, al doilea capăt de cerere al reclamantei, formulat cu titlu subsidiar (a se vedea punctul 15 de mai sus), având ca obiect reducerea cuantumului amenzii, trebuie amintit că, potrivit jurisprudenței, competența de fond, recunoscută instanței Uniunii la articolul 31 din Regulamentul nr. 1/2003 conform articolului 261 TFUE, autorizează instanța, dincolo de simplul control al legalității sancțiunii, să substituie aprecierea Comisiei cu propria apreciere și, în consecință, să anuleze, să reducă sau să majoreze amenda sau penalitatea cu titlu cominatoriu aplicată (a se vedea Hotărârea din 11 iulie 2019, Silver Plastics și Johannes Reifenhäuser/Comisia, T‑582/15, nepublicată, EU:T:2019:497, punctul 361 și jurisprudența citată).

Desigur, exercitarea acestei competențe de fond nu echivalează însă cu un control din oficiu, iar procedura este în contradictoriu. Sarcina de a invoca motive împotriva deciziei atacate și de a prezenta elemente de probă în susținerea acestor motive revine în principiu reclamantului (a se vedea Hotărârea din 11 iulie 2019, Silver Plastics și Johannes Reifenhäuser/Comisia, T‑582/15, nepublicată, EU:T:2019:497, punctul 362 și jurisprudența citată).

În speță, trebuie să se constate că, în ceea ce privește cuantumul amenzii, reclamanta se limitează să formuleze, cu titlu subsidiar, o cerere de reducere a acestuia în cadrul celui de al doilea capăt de cerere (a se vedea punctul 15 de mai sus), fără a prezenta însă vreo argumentație specifică în susținerea acestei cereri. În aceste condiții, niciuna dintre criticile invocate în susținerea concluziilor cu titlu principal nu este întemeiată, iar reclamanta nu îndeplinește cerința, astfel cum a fost amintită în jurisprudența citată la punctul 70 de mai sus, de a invoca motive și de a prezenta elemente de probă în susținerea cererii sale.

Cererea de reducere a amenzii, formulată de reclamantă în cadrul celui de al doilea capăt de cerere, trebuie astfel respinsă.

Prin urmare, acțiunea trebuie respinsă în totalitate.

Potrivit articolului 134 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al Tribunalului, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Întrucât reclamanta a căzut în pretenții, se impune obligarea acesteia la plata tuturor cheltuielilor de judecată, conform concluziilor Comisiei.

HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera a treia)

6 mai 2026 ( *1 )

Hotărâre

Istoricul cauzei

Concluziile părților

În drept

Cu privire la concluziile prezentate cu titlu principal

Cu privire la primele patru critici ale motivului unic, întemeiate pe erori săvârșite de Comisie, pe de o parte, prin faptul că a considerat că reclamanta și Ahlers AG aparțineau unei unități economice unice în vederea calculării plafonului amenzii aplicate și, pe de altă parte, prin luarea în considerare, cu ocazia calculării plafonului menționat, a cifrei de afaceri realizate de Ahlers AG

Cu privire la a cincea critică a motivului unic, întemeiată pe caracterul disproporționat al amenzii

Cu privire la concluziile prezentate cu titlu subsidiar

Cu privire la cheltuielile de judecată