Ordonanța Curții din 18 noiembrie 2025.#Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală împotriva Versiontech, Inc.#Recurs – Marcă a Uniunii Europene – Admiterea în principiu a recursurilor – Articolul 170b din Regulamentul de procedură al Curții – Cerere care demonstrează importanța unei chestiuni pentru unitatea, coerența sau dezvoltarea dreptului Uniunii – Admiterea în principiu a recursului.#Cauza C-411/25 P.

Prin recursul formulat, Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO) solicită anularea Hotărârii Tribunalului Uniunii Europene din 30 aprilie 2025, Versiontech/EUIPO – Verizon Trademark Services (VersionTech) (T‑242/24, denumită în continuare „hotărârea atacată”, EU:T:2025:422), prin care aceasta a anulat Decizia Camerei întâi de recurs a EUIPO din 6 martie 2024 (cauza R 31/2023‑1) (denumită în continuare „decizia în litigiu”) privind o procedură de declarare a nulității între Verizon Trademark Services LLC și Versiontech Inc.

În temeiul articolului 58a primul paragraf din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene, examinarea recursurilor formulate împotriva deciziilor Tribunalului privind o decizie a unei camere de recurs independente a EUIPO este condiționată de admiterea lor în principiu de către Curte.

În conformitate cu articolul 58a al treilea paragraf din acest statut, recursul este admis în principiu, în totalitate sau în parte, potrivit modalităților precizate în Regulamentul de procedură al Curții, atunci când ridică o chestiune importantă pentru unitatea, coerența sau dezvoltarea dreptului Uniunii.

Potrivit articolului 170a alineatul (1) din Regulamentul de procedură, în situațiile prevăzute la articolul 58a primul paragraf din statutul menționat, recurentul anexează la cererea sa de recurs o cerere de admitere în principiu a recursului în care expune chestiunea importantă pe care o ridică recursul pentru unitatea, coerența sau dezvoltarea dreptului Uniunii și care cuprinde toate elementele necesare pentru a permite Curții să se pronunțe asupra acestei cereri.

În conformitate cu articolul 170b alineatele (1) și (3) din Regulamentul de procedură, Curtea se pronunță asupra cererii de admitere în principiu a recursului cât mai curând cu putință prin ordonanță motivată.

În susținerea cererii sale de admitere în principiu a recursului, EUIPO arată că motivul unic al recursului său, întemeiat pe încălcarea articolului 72 alineatul (3) din Regulamentul (UE) 2017/1001 al Parlamentului European și al Consiliului din 14 iunie 2017 privind marca Uniunii Europene (JO 2017, L 154, p. 1) coroborat cu articolul 8 alineatul (1) litera (b) și cu articolul 1 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 207/2009 al Consiliului din 26 februarie 2009 privind marca Uniunii Europene (JO 2009, L 78, p. 1), ridică o chestiune importantă pentru unitatea, coerența și dezvoltarea dreptului Uniunii.

În primul rând, EUIPO susține că Tribunalul a săvârșit o eroare, la punctul 69 din hotărârea atacată, atunci când a apreciat că erau îndeplinite condițiile de exercitare a competenței sale de modificare a deciziei camerei de recurs în temeiul articolului 72 alineatul (3) din Regulamentul 2017/1001. În această privință, îi reproșează Tribunalului că a considerat că camera de recurs luase poziție cu privire la aspectul existenței unui risc de confuzie, în sensul articolului 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 207/2009, între mărcile în conflict, deși această cameră examinase aspectul respectiv, astfel cum reiese din cuprinsul punctelor 22 și 60 din hotărârea atacată, exclusiv în raport cu percepția părții germanofone a publicului relevant din Uniunea Europeană, fără a efectua o apreciere factuală sau juridică a acestui aspect pentru partea negermanofonă a publicului menționat.

În al doilea rând, potrivit EUIPO, Tribunalul și‑a exercitat, în consecință, la punctul 70 din hotărârea atacată, competența de modificare cu încălcarea articolului 72 alineatul (3) din Regulamentul 2017/1001. Astfel, în lipsa stabilirii oricărui element de fapt și de drept în ceea ce privește riscul de confuzie pentru partea negermanofonă a publicului relevant, Tribunalul nu putea stabili că camera de recurs era obligată să constate că nu există un risc de confuzie între mărcile în cauză în Uniune.

În această privință, EUIPO precizează că, deși existența unui risc de confuzie, în sensul articolului 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 207/2009, se putea întemeia în mod valabil exclusiv pe percepția publicului germanofon ca parte neneglijabilă a publicului relevant, situația nu era totuși aceeași în ceea ce privește aprecierea Tribunalului, care figurează la punctul 64 din hotărârea atacată, cu privire la lipsa riscului de confuzie, întrucât o asemenea apreciere necesită în prealabil excluderea unui asemenea risc pentru întregul public relevant din Uniune. Cu privire la acest aspect, EUIPO face trimitere la Hotărârea Curții din 18 septembrie 2008, Armacell/OAPI (C‑514/06 P, EU:C:2008:511, punctele 54-57), precum și la Hotărârea Tribunalului din 25 octombrie 2023, Quantic Dream/EUIPO – Quentia (Q), (T‑458/21, EU:T:2023:671, punctul 73). EUIPO apreciază că faptul că s‑a respins cererea de declarare a nulității formulată împotriva mărcii VersionTech, fără a se fi considerat că se dovedise că un risc de confuzie al acesteia cu marca Uniunii Europene anterioară Verizon era exclus pe întregul teritoriu pe care aceasta din urmă este protejată, privează marca anterioară de protecția conferită de Regulamentul nr. 207/2009.

EUIPO adaugă că, chiar dacă aprecierea Tribunalului care figurează la punctul 64 din hotărârea atacată ar trebui înțeleasă în sensul că Tribunalul a luat în considerare în mod implicit, dar necesar și percepția părții negermanofone a publicului relevant, modificarea deciziei în litigiu prin hotărârea atacată conduce la înlocuirea deciziei menționate pe baza unei aprecieri de fapt și de drept a riscului de confuzie între mărcile în conflict pentru partea negermanofonă a publicului relevant, deși o asemenea apreciere nu fusese încă efectuată de camera de recurs.

Având în vedere aceste elemente, EUIPO arată că competența de modificare nu poate conduce Tribunalul să aprecieze pentru prima dată fapte sau probe pe care camera de recurs nu le‑a examinat încă (a se vedea în special Hotărârea din 23 ianuarie 2025, EUIPO/Neoperl, C‑93/23 P, EU:C:2025:33, punctul 70) și nici, a fortiori, să modifice o decizie a camerei de recurs care nu implică examinarea unor astfel de fapte sau probe, precum cele referitoare, în speță, la percepția publicului relevant negermanofon al Uniunii cu privire la mărcile în conflict.

În plus, EUIPO susține, pe de o parte, că hotărârea atacată aduce atingere unuia dintre interesele protejate din punct de vedere juridic ale acestui oficiu, întrucât Tribunalul, prin modificarea deciziei în litigiu, ar încălca și ar priva definitiv camera de recurs de exercitarea competenței sale exclusive și specifice de reexaminare a deciziei diviziei de anulare în ceea ce privește constatarea de către aceasta din urmă a existenței unui risc de confuzie între mărcile în conflict pentru partea negermanofonă a publicului relevant. EUIPO arată, pe de altă parte, că această hotărâre aduce de asemenea atingere protecției jurisdicționale efective și speciale conferite de dreptul mărcilor intervenientei în primă instanță, întrucât modificarea deciziei în litigiu ar priva această parte de o astfel de examinare independentă de către camera de recurs.

În ceea ce privește importanța chestiunii ridicate prin recursul formulat, în sensul articolului 58a al treilea paragraf din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene, EUIPO amintește, cu titlu introductiv, că, prin Ordonanța din 11 iulie 2023, EUIPO/Neoperl (C‑93/23 P, EU:C:2023:601, punctele 24-38), Curtea a considerat că stabilirea întinderii și a condițiilor de exercitare a competenței de modificare a Tribunalului în temeiul articolului 72 alineatul (3) din Regulamentul 2017/1001 constituie o chestiune care depășește cadrul hotărârii atacate și, în definitiv, pe cel al recursului, în măsura în care ridică „o chestiune importantă pentru unitatea, coerența și dezvoltarea dreptului Uniunii”.

În această privință, EUIPO susține, în primul rând, că recursul ridică o chestiune orizontală de natură procedurală care privește toate cauzele în care deciziile camerelor de recurs ale EUIPO în materie de mărci și de desene sau modele industriale fac obiectul unui control de legalitate din partea Tribunalului.

În al doilea rând, potrivit EUIPO, chestiunea menționată este de natură constituțională. Astfel, Tribunalul, în exercitarea competențelor care îi sunt atribuite în temeiul articolului 13 alineatul (2) TUE, ar fi ținut din punct de vedere juridic să acționeze în limitele atribuțiilor care îi sunt conferite prin articolul 263 TFUE și prin articolul 72 din Regulamentul 2017/1001.

În al treilea rând, EUIPO apreciază că chestiunea ridicată privește rolul specific al camerelor de recurs independente în cadrul sistemului de protecție juridică completă, eficientă și pe mai multe niveluri împotriva deciziilor EUIPO.

În al patrulea rând, EUIPO susține că chestiunea menționată prezintă o importanță structurală pentru sistemul specific de protecție juridică împotriva deciziilor sale. Astfel, pe de o parte, faptul că Tribunalul și‑a depășit competența de modificare ar încălca competența originară exclusivă a camerelor de recurs ale EUIPO în materie de control al deciziilor acestui oficiu. Pe de altă parte, acest fapt ar restrânge protecția juridică a persoanelor vizate de deciziile EUIPO, privându‑le de un organ de reexaminare specific.

În al cincilea rând, EUIPO consideră că abordarea reținută de Tribunal în hotărârea atacată generează un risc de insecuritate juridică, întrucât această hotărâre a fost pronunțată în pofida clarificării recente și explicite aduse de Curte la punctele 70 și 71 din Hotărârea din 23 ianuarie 2025, EUIPO/Neoperl (C‑93/23 P, EU:C:2025:33). Astfel, Curtea ar fi statuat că competența de modificare prevăzută la articolul 72 alineatul (3) din Regulamentul 2017/1001 nu poate, fără a se încălca în mod vădit cadrul instituțional obligatoriu în care se înscrie această competență, să conducă Tribunalul să aprecieze pentru prima dată fapte sau elemente de probă pe care camera de recurs nu le examinase încă.

În al șaselea rând, EUIPO afirmă că chestiunea ridicată este importantă în ceea ce privește protecția juridică împotriva deciziilor altor agenții ale Uniunii pentru care legiuitorul Uniunii, potrivit articolului 263 al cincilea paragraf TFUE, a prevăzut în mod imperativ un control specific, complet și prealabil de către o cameră de recurs independentă, decizii care trebuie, la rândul lor, să fie supuse controlului de legalitate exercitat de instanța Uniunii.

Cu titlu introductiv, trebuie arătat că sarcina de a demonstra că chestiunile ridicate prin recursul formulat sunt importante pentru unitatea, coerența sau dezvoltarea dreptului Uniunii revine recurentului (Ordonanța din 10 decembrie 2021, EUIPO/The KaiKai Company Jaeger Wichmann, C‑382/21 P, EU:C:2021:1050, punctul 20, și Ordonanța din 29 aprilie 2025, SC/Eulex Kosovo, C‑881/24 P, EU:C:2025:313, punctul 14).

În plus, astfel cum reiese din articolul 58a al treilea paragraf din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene coroborat cu articolul 170a alineatul (1) și cu articolul 170b alineatul (4) din Regulamentul de procedură, cererea de admitere în principiu a recursului trebuie să cuprindă toate elementele necesare pentru a permite Curții să se pronunțe asupra admiterii în principiu a recursului și să stabilească, în cazul admiterii în principiu în parte a acestuia din urmă, motivele sau aspectele recursului la care trebuie să se refere memoriul în răspuns. Astfel, dat fiind că mecanismul de admitere în principiu a recursurilor prevăzut la articolul 58a din acest statut urmărește să limiteze controlul Curții la chestiunile care prezintă importanță pentru unitatea, coerența sau dezvoltarea dreptului Uniunii, numai motivele care ridică asemenea chestiuni și care sunt stabilite de recurent trebuie să fie examinate de Curte în cadrul recursului (Ordonanța din 10 decembrie 2021, EUIPO/The KaiKai Company Jaeger Wichmann, C‑382/21 P, EU:C:2021:1050, punctul 21, și Ordonanța din 29 aprilie 2025, SC/Eulex Kosovo, C‑881/24 P, EU:C:2025:313, punctul 15).

Așadar, o cerere de admitere în principiu a recursului trebuie, în orice caz, să menționeze în mod clar și precis motivele pe care se întemeiază recursul, să identifice cu aceeași precizie și claritate chestiunea de drept invocată prin fiecare motiv, să precizeze dacă această chestiune este importantă pentru unitatea, coerența sau dezvoltarea dreptului Uniunii și să expună în mod specific motivele pentru care chestiunea respectivă este importantă în raport cu criteriul invocat. În ceea ce privește în special motivele de recurs, cererea de admitere în principiu a recursului trebuie să precizeze dispoziția de drept al Uniunii sau jurisprudența care ar fi fost încălcată prin hotărârea sau prin ordonanța atacată cu recurs, să expună în mod succint în ce constă pretinsa eroare de drept săvârșită de Tribunal și să indice în ce măsură această eroare a exercitat o influență asupra rezultatului hotărârii sau al ordonanței atacate cu recurs. Atunci când eroarea de drept invocată rezultă din nerespectarea jurisprudenței, cererea de admitere în principiu a recursului trebuie să expună, în mod succint, dar clar și precis, în primul rând, unde se situează pretinsa contradicție, identificând atât punctele din hotărârea sau din ordonanța atacată cu recurs pe care recurentul le contestă, cât și pe cele din decizia Curții sau a Tribunalului care ar fi fost încălcate, și, în al doilea rând, motivele concrete pentru care o astfel de contradicție ridică o chestiune importantă pentru unitatea, coerența sau dezvoltarea dreptului Uniunii (Ordonanța din 10 decembrie 2021, EUIPO/The KaiKai Company Jaeger Wichmann, C‑382/21 P, EU:C:2021:1050, punctul 22, și Ordonanța din 29 aprilie 2025, SC/Eulex Kosovo, C‑881/24 P, EU:C:2025:313, punctul 16).

În conformitate cu principiul potrivit căruia sarcina probei revine autorului unei cereri de admitere în principiu a unui recurs, recurentul trebuie să demonstreze că, independent de chestiunile de drept pe care le invocă în recursul său, acesta din urmă ridică una sau mai multe chestiuni importante pentru unitatea, coerența sau dezvoltarea dreptului Uniunii care depășesc cadrul hotărârii atacate cu recurs și, în definitiv, pe cel al recursului său (a se vedea în special Ordonanța din 30 ianuarie 2023, bonnanwalt/EUIPO, C‑580/22 P, EU:C:2023:126, punctul 15, și Ordonanța din 29 aprilie 2025, SC/Eulex Kosovo, C‑881/24 P, EU:C:2025:313, punctul 17).

Această demonstrație implică ea însăși stabilirea atât a existenței, cât și a importanței unor astfel de chestiuni, prin intermediul unor elemente concrete și proprii speței, iar nu doar al unor argumente de ordin general (Ordonanța din 30 ianuarie 2023, bonnanwalt/EUIPO, C‑580/22 P, EU:C:2023:126, punctul 16, și Ordonanța din 29 aprilie 2025, SC/Eulex Kosovo, C‑881/24 P, EU:C:2025:313, punctul 18).

În speță, trebuie să se constate, în primul rând, că cererea de admitere în principiu a recursului enunță cu precizie și claritate motivul unic invocat în cadrul recursului, întemeiat pe încălcarea articolului 72 alineatul (3) din Regulamentul 2017/1001 coroborat cu articolul 8 alineatul (1) litera (b) și cu articolul 1 alineatul (2) din Regulamentul nr. 207/2009.

În special, în cererea sa de admitere în principiu, EUIPO identifică atât punctele din hotărârea atacată pe care le contestă, cât și dispozițiile dreptului Uniunii pretins încălcate, precum și pretinsa eroare de drept săvârșită de Tribunal.

Astfel, după cum s‑a arătat la punctul 7 din prezenta ordonanță, EUIPO reproșează Tribunalului, pe de o parte, că a apreciat, la punctul 69 din hotărârea atacată, că erau îndeplinite condițiile de exercitare a competenței sale de modificare a deciziei în litigiu în temeiul articolului 72 alineatul (3) din Regulamentul 2017/1001, considerând că, în decizia în litigiu, camera de recurs luase poziție cu privire la existența unui risc de confuzie, în sensul articolului 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 207/2009, între mărcile în conflict, în condițiile în care camera respectivă a examinat această chestiune, după cum reiese din cuprinsul punctelor 22 și 60 din hotărârea atacată, exclusiv în raport cu percepția părții germanofone a publicului relevant din Uniune, fără a efectua o apreciere factuală sau juridică a acestei chestiuni în ceea ce privește partea negermanofonă a acestui public.

Pe de altă parte, EUIPO reproșează Tribunalului, după cum s‑a arătat la punctele 8-11 din prezenta ordonanță, că, în consecință, a modificat, la punctul 70 din hotărârea atacată, decizia în litigiu cu încălcarea articolului 72 alineatul (3) din Regulamentul 2017/1001.

În această privință, EUIPO arată că, în lipsa stabilirii de către părțile în cauză a oricărui element de fapt și de drept în ceea ce privește riscul de confuzie pentru partea negermanofonă a publicului relevant al Uniunii, Tribunalul nu putea statua că camera de recurs era obligată să constate lipsa unui risc de confuzie între mărcile în cauză.

În plus, EUIPO arată, referindu‑se la Hotărârea Curții din 18 septembrie 2008, Armacell/OAPI (C‑514/06 P, EU:C:2008:511, punctele 54-57), că, deși existența unui risc de confuzie, în sensul articolului 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 207/2009, putea fi întemeiată în mod valabil exclusiv pe percepția publicului germanofon ca parte neneglijabilă a publicului relevant din Uniune, situația nu este însă aceeași în ceea ce privește aprecierea Tribunalului, care figurează la punctul 64 din hotărârea atacată, cu privire la lipsa riscului de confuzie, întrucât o asemenea apreciere necesită în prealabil excluderea unui astfel de risc pentru întregul public relevant din Uniune.

În al doilea rând, EUIPO identifică chestiunea ridicată prin motivul său unic, care constă în esență în stabilirea întinderii și a condițiilor de exercitare a competenței de modificare conferite Tribunalului prin articolul 72 alineatul (3) din Regulamentul 2017/1001 și susține în mod întemeiat că aceasta privește, dincolo de prezenta cauză, stabilirea competenței și a intensității controlului exercitat de instanța Uniunii.

În al treilea rând, EUIPO prezintă în suficientă măsură motivele concrete pentru care consideră că chestiunea de drept ridicată prin recursul său este importantă în același timp pentru unitatea, coerența și dezvoltarea dreptului Uniunii.

Astfel, primo, EUIPO subliniază caracterul orizontal al chestiunii, de natură procedurală, care constă în a stabili dacă Tribunalul și‑a depășit competența de modificare a deciziilor camerei de recurs în temeiul articolului 72 alineatul (3) din Regulamentul 2017/1001, precum și pertinența acestei chestiuni pentru toate cauzele care privesc controlul de către instanța Uniunii al legalității unei decizii a camerei de recurs referitoare la înregistrarea mărcilor și a desenelor sau modelelor industriale ale Uniunii.

Secundo, acesta arată în mod întemeiat că chestiunea atribuirii competențelor constituie o chestiune importantă de natură constituțională, întrucât Tribunalul este obligat să acționeze în limitele atribuțiilor care îi sunt conferite.

Tertio, EUIPO precizează că chestiunea referitoare la condițiile și la întinderea competenței de modificare conferite Tribunalului prezintă o importanță deosebită, întrucât depășirea de către Tribunal a acestei competențe are un impact asupra competenței exclusive a camerelor de recurs, asupra protecției juridice a persoanelor vizate de decizia EUIPO și, în general, asupra protecției jurisdicționale efective.

În această privință, EUIPO amintește că abordarea Tribunalului din hotărârea atacată generează un risc de insecuritate juridică întrucât încalcă jurisprudența Curții cu privire la chestiunea în discuție, astfel cum reiese aceasta din cuprinsul punctelor 70 și 71 din Hotărârea din 23 ianuarie 2025, EUIPO/Neoperl (C‑93/23 P, EU:C:2025:33).

Quarto, EUIPO subliniază că chestiunea referitoare la condițiile și la întinderea competenței de modificare conferite Tribunalului constituie o chestiune importantă, întrucât nu se limitează la dreptul de proprietate intelectuală, ci poate privi și deciziile altor agenții ale Uniunii, supuse controlului de legalitate al instanței Uniunii.

Ținând seama de elementele prezentate de EUIPO, trebuie să se constate că cererea de admitere în principiu a recursului demonstrează corespunzător cerințelor legale că recursul ridică o chestiune importantă pentru unitatea, coerența și dezvoltarea dreptului Uniunii.

Având în vedere considerațiile care precedă, recursul trebuie admis în principiu.

Potrivit articolului 170b alineatul (4) din Regulamentul de procedură, atunci când recursul este admis în principiu, în tot sau în parte, având în vedere criteriile enunțate la articolul 58a al treilea paragraf din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene, procedura continuă potrivit prevederilor articolelor 171-190a din acest regulament.

Conform articolului 137 din regulamentul menționat, aplicabil procedurii de recurs în temeiul articolului 184 alineatul (1) din același regulament, în hotărârea sau ordonanța prin care se finalizează judecata se dispune cu privire la cheltuielile de judecată.

Prin urmare, întrucât cererea de admitere în principiu a recursului este admisă, cererea privind cheltuielile de judecată se va soluționa odată cu fondul.

ORDONANȚA CURȚII (Camera de admitere în principiu a recursurilor)

18 noiembrie 2025 ( *1 )

Ordonanță

Cu privire la cererea de admitere în principiu a recursului

Argumentația recurentului

Aprecierea Curții

Cu privire la cheltuielile de judecată