Hotărârea Curții (Camera a doua) din 4 iunie 2026.#PM ș.a. împotriva Minister van Asiel en Migratie.#Trimitere preliminară – Spațiul de libertate, securitate și justiție – Politica privind azilul – Procedurile comune de acordare și de retragere a protecției internaționale – Directiva 2013/32/UE – Articolul 46 – Dreptul la o cale de atac efectivă – Examinare deplină și ex nunc – Întinderea competențelor instanței de prim grad de jurisdicție – Examinarea situației de fapt de către instanța de prim grad de jurisdicție – Examinarea de către instanța de prim grad de jurisdicție a necesităților de protecție internațională – Statut de refugiat sau statut conferit prin protecție subsidiară – Directiva 2011/95/UE – Condiții pe care trebuie să le îndeplinească resortisanții țărilor terțe pentru a beneficia de statutul de refugiat – Articolul 2 litera (d) – «Temere bine fondată de a fi persecutat» – Apreciere.#Cauza C-440/25.

Cauza C‑440/25 [Ebilum] ( i )

PM ș.a.

împotriva

Minister van Asiel en Migratie

[cerere de decizie preliminarăformulată de Rechtbank den Haag, zittingsplaats Zwolle]

Hotărârea Curții (Camera a doua) din 4 iunie 2026

„Trimitere preliminară – Spațiul de libertate, securitate și justiție – Politica privind azilul – Procedurile comune de acordare și de retragere a protecției internaționale – Directiva 2013/32/UE – Articolul 46 – Dreptul la o cale de atac efectivă – Examinare deplină și ex nunc – Întinderea competențelor instanței de prim grad de jurisdicție – Examinarea situației de fapt de către instanța de prim grad de jurisdicție – Examinarea de către instanța de prim grad de jurisdicție a necesităților de protecție internațională – Statut de refugiat sau statut conferit prin protecție subsidiară – Directiva 2011/95/UE – Condiții pe care trebuie să le îndeplinească resortisanții țărilor terțe pentru a beneficia de statutul de refugiat – Articolul 2 litera (d) – «Temere bine fondată de a fi persecutat» – Apreciere”

Controale la frontiere, azil și imigrare – Politica privind azilul – Proceduri de acordare și de retragere a protecției internaționale – Directiva 2013/32 – Cale de atac împotriva unei decizii de respingere a unei cereri de protecție internațională – Dreptul la o cale de atac efectivă – Examinare deplină și ex nunc atât a faptelor, cât și a aspectelor de drept – Competențele instanței de prim grad de jurisdicție – Conținut – Competența de a se pronunța, în mod obligatoriu, cu privire la nevoile de protecție internațională ale solicitantului – Luare în considerare a elementelor prezentate în cadrul procedurii căii de atac – Admisibilitate – Condiție – Posibilitatea părților de a se exprima cu privire la aceste elemente noi

[Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 47; Directiva 2013/32 a Parlamentului European și a Consiliului, considerentul (18) și art. 46 alin. (1) și (3)]

(a se vedea punctele 39-54 și 68 și dispozitiv 1)

Controale la frontiere, azil și imigrare – Politica privind azilul – Proceduri de acordare și de retragere a protecției internaționale – Directiva 2013/32 – Cale de atac împotriva unei decizii referitoare la o cerere de protecție internațională – Dreptul la o cale de atac efectivă – Examinare deplină și ex nunc atât a faptelor, cât și a aspectelor de drept – Întinderea și intensitatea examinării de către instanța de prim grad de jurisdicție a nevoilor de protecție internațională ale solicitanților – Limitarea competenței unei astfel de instanțe de a se pronunța cu privire la aceste nevoi de protecție internațională – Inadmisibilitate – Neaplicarea reglementării sau a jurisprudenței naționale prin care se interzice o asemenea examinare

[Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 47; Directiva 2011/95 a Parlamentului European și a Consiliului și Directiva 2013/32 a Parlamentului European și a Consiliului, art. 46 alin. (3)]

(a se vedea punctele 55-61 și 65-68 și dispozitiv 1)

Controale la frontiere, azil și imigrare – Politica privind azilul – Statut de refugiat sau statut conferit prin protecție subsidiară – Directiva 2011/95 – Condiții de acordare a statutului de refugiat – Temerea unui solicitant de a fi persecutat în țara sa de origine – Criterii de evaluare – Probabilitate rezonabilă a unui risc de persecuție în cazul întoarcerii în țara de origine – Obligația de a efectua o evaluare individuală, concretă și obiectivă a situației personale a acestui solicitant, a faptelor și a împrejurărilor referitoare la cererea sa și la situația din țara sa de origine

[Directiva 2011/95 a Parlamentului European și a Consiliului, art. 2 lit. (d) și art. 4 alin. (3)-(5), și Directiva 2013/32 a Parlamentului European și a Consiliului, considerentul (10)]

(a se vedea punctele 71-88 și dispozitiv 2)

Rezumat

Sesizată cu titlu preliminar de rechtbank Den Haag, zittingsplaats Zwolle (Tribunalul din Haga, sediul din Zwolle, Țările de Jos), Curtea interpretează, în cadrul procedurii accelerate, expresia „temere bine fondată de a fi persecutat”, menționată în definiția noțiunii de „refugiat”, în sensul articolului 2 litera (d) din Directiva 2011/95 ( 1 ), și precizează conținutul obligației autorităților naționale competente de a efectua o evaluare a situației personale a solicitantului.

Opt resortisanți irakieni, membri ai aceleiași familii, au depus, în anul 2017, cereri de protecție internațională în Țările de Jos, invocând printre altele temerea de a fi persecutați în cazul întoarcerii în Irak. Aceste cereri au fost respinse la 11 septembrie 2023 de ministrul competent, care a confirmat aceste decizii la 25 februarie 2025 prin decizii suplimentare. Reclamanții au formulat o acțiune împotriva acestor decizii la instanța de trimitere.

Instanța de trimitere consideră că dispune de suficiente informații pentru a efectua ea însăși o apreciere a credibilității anumitor elemente ale relatării solicitanților și a anumitor motive invocate în susținerea cererilor lor. Cu toate acestea, ea precizează că, potrivit unei jurisprudențe naționale, nu este învestită cu competența de a efectua astfel de aprecieri și ar trebui să se limiteze la anularea deciziilor atacate, apoi să retrimită cauza ministrului. Ea ridică, așadar, problema compatibilității acestei jurisprudențe cu Directiva 2013/32 ( 2 ). În plus, subliniază că noțiunea de„temere bine fondată” nu este definită de Directiva 2011/95 și că, la nivel național, nu este prevăzut niciun standard de apreciere a unei asemenea temeri. Acesta este contextul în care instanța de trimitere a sesizat Curtea cu titlu preliminar.

Aprecierea Curții

Într‑o primă etapă, Curtea declară că articolul 46 alineatul (3) din Directiva 2013/32, interpretat în lumina articolului 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, conferă unei instanțe de prim grad de jurisdicție sesizate cu o cale de atac împotriva unei decizii de respingere a unei cereri de protecție internațională competența de a se pronunța în mod obligatoriu cu privire la credibilitatea relatării prezentate în susținerea acestei cereri, cu privire la plauzibilitatea temerii de persecuție a solicitantului sau cu privire la riscul real ca acesta din urmă să sufere vătămări grave în cazul întoarcerii în țara sa de origine, precum și cu privire la temeinicia cererii menționate, statele membre neputând limita această competență. Competența menționată presupune ca instanța sesizată să poată, atunci când apreciază că dispune de toate elementele de fapt și de drept necesare, să efectueze o examinare deplină și ex nunc, cu alte cuvinte, completă și actualizată, a nevoilor de protecție internațională ale solicitantului. Curtea precizează că această instanță trebuie să poată să țină seama de elemente noi apărute după adoptarea deciziei care face obiectul căii de atac, cu condiția ca părțile să aibă posibilitatea de a‑și prezinta observațiile cu privire la aceste elemente.

Într‑o a doua etapă, Curtea examinează cadrul aprecierii caracterului fondat al temerii unui solicitant de protecție internațională de a fi persecutat, prevăzută la articolul 2 litera (d) din Directiva 2011/95. În această privință, ea constată, astfel cum reiese în special din jurisprudența sa referitoare la articolul 4 alineatele (3)-(5) din Directiva 2011/95, că autoritățile competente ale statelor membre trebuie să efectueze, cu vigilență și cu prudență, o evaluare individuală, concretă și obiectivă a situației personale a acestui solicitant, a faptelor și a circumstanțelor referitoare la cererea sa și la situația din țara sa de origine. Această cerință decurge nu numai din însuși textul Directivei 2011/95, care impune autorităților competente să țină seama de toate faptele pertinente privind țara de origine, de informațiile prezentate de solicitant și de statutul individual al solicitantului, ci și din Convenția de la Geneva, care constituie elementul‑cheie al sistemului de protecție a refugiaților.

Pe de altă parte, făcând referire la indicațiile Înaltului Comisariat al Organizației Națiunilor Unite pentru Refugiați, Curtea arată că „temerea bine fondată de a fi persecutat” are o dimensiune subiectivă și o dimensiune obiectivă. Totuși, în măsura în care acest element subiectiv al temerii este precizat prin termenii „bine fondată”, evaluarea existenței „temerii bine fondate de a fi persecutat” nu poate fi efectuată doar din punctul de vedere subiectiv al solicitantului de protecție internațională, ci trebuie să se întemeieze pe o evaluare obiectivă a situației. Curtea adaugă că standardul impus este cel al temerii rezonabile sau al temerii care poate fi stabilită într‑o măsură rezonabilă.

În sfârșit, în ceea ce privește criteriul probabilității, Curtea arată că, pentru a stabili existența unei temeri fondate de persecuție, autoritățile naționale competente nu se pot limita numai la punctul de vedere subiectiv al solicitantului de protecție internațională, ci trebuie să efectueze o evaluare individuală, concretă și obiectivă a situației personale a acestui solicitant, a faptelor și a circumstanțelor referitoare la cererea sa și la situația din țara sa de origine. Astfel, temerea de a fi persecutat trebuie considerată ca fiind dovedită atunci când există o probabilitate rezonabilă ca riscul de persecuție invocat de solicitant să se producă în cazul întoarcerii în țara sa de origine.

( i ) Numele prezentei cauze este un nume fictiv. El nu corespunde numelui real al niciuneia dintre părțile din procedură.

( 1 ) Directiva 2011/95/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 decembrie 2011 privind standardele referitoare la condițiile pe care trebuie să le îndeplinească resortisanții țărilor terțe sau apatrizii pentru a putea beneficia de protecție internațională, la un statut uniform pentru refugiați sau pentru persoanele eligibile pentru obținerea de protecție subsidiară și la conținutul protecției acordate (JO 2011, L 337, p. 9).

( 2 ) Directiva 2013/32/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 iunie 2013 privind procedurile comune de acordare și retragere a protecției internaționale (JO 2013, L180, p. 60).