Hotărârea Curții (Camera a treia) din 16 iulie 2026.#Elettronica Industriale SpA împotriva Ministero delle Imprese e del Made in Italy.#Trimitere preliminară – Rețele și servicii de comunicații electronice – Directiva 2002/21/CE – Articolul 9 – Gestionarea frecvențelor radio pentru serviciile de comunicații electronice – Principiul neutralității în ceea ce privește serviciile – Articolul 9a – Reexaminarea restricțiilor privind drepturile de utilizare a frecvențelor radio existente – Măsură națională care impune unui titular de drepturi de utilizare a frecvențelor radio să utilizeze aceste frecvențe radio în conformitate cu dispozițiile planului național de alocare a frecvențelor care nu permite exercitarea unor activități diferite – Măsură națională care impune utilizarea frecvențelor radio menționate exclusiv pentru servicii de difuzare de televiziune digitală terestră.#Cauza C-401/25.

Ediție provizorie

HOTĂRÂREA CURȚII (Camera a treia)

16 iulie 2026(*)

„ Trimitere preliminară – Rețele și servicii de comunicații electronice – Directiva 2002/21/CE – Articolul 9 – Gestionarea frecvențelor radio pentru serviciile de comunicații electronice – Principiul neutralității în ceea ce privește serviciile – Articolul 9a – Reexaminarea restricțiilor privind drepturile de utilizare a frecvențelor radio existente – Măsură națională care impune unui titular de drepturi de utilizare a frecvențelor radio să utilizeze aceste frecvențe radio în conformitate cu dispozițiile planului național de alocare a frecvențelor care nu permite exercitarea unor activități diferite – Măsură națională care impune utilizarea frecvențelor radio menționate exclusiv pentru servicii de difuzare de televiziune digitală terestră ”

În cauza C‑401/25,

având ca obiect o cerere de decizie preliminară formulată în temeiul articolului 267 TFUE de Consiglio di Stato (Consiliul de Stat, Italia), prin decizia din 16 iunie 2025, primită de Curte la 17 iunie 2025, în procedura

Elettronica Industriale SpA

împotriva

Ministero delle Imprese e del Made in Italy,

cu participarea:

Autorità per le Garanzie nelle Comunicazioni (AGCOM),

CURTEA (Camera a treia),

compusă din domnul C. Lycourgos (raportor), președinte de cameră, doamna O. Spineanu‑Matei și domnii S. Rodin, N. Piçarra și N. Fenger, judecători,

avocat general: domnul M. Campos Sánchez‑Bordona,

grefier: domnul A. Calot Escobar,

având în vedere procedura scrisă,

luând în considerare observațiile prezentate:

– pentru Elettronica Industriale SpA, de M. Molino, C. Previti și G. Rossi, avvocati;

– pentru guvernul italian, de S. Fiorentino, în calitate de agent, asistat de G. Aiello și A. De Curtis, avvocati dello Stato;

– pentru guvernul ceh, de L. Halajová, J. Očková și J. Vláčil, în calitate de agenți;

– pentru Comisia Europeană, de G. Conte și O. Gariazzo, în calitate de agenți,

având în vedere decizia de judecare a cauzei fără concluzii, luată după ascultarea avocatului general,

pronunță prezenta

Hotărâre

1 Cererea de decizie preliminară privește interpretarea articolelor 9 și 9a din Directiva 2002/21/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 7 martie 2002 privind un cadru de reglementare comun pentru rețelele și serviciile de comunicații electronice (Directivă‑cadru) (JO 2002, L 108, p. 33, Ediție specială, 13/vol. 35, p. 195), astfel cum a fost modificată prin Directiva 2009/140/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 25 noiembrie 2009 (JO 2009, L 337, p. 37) (denumită în continuare „Directiva‑cadru”), precum și a dispozițiilor Tratatului FUE referitoare la libera prestare a serviciilor.

2 Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între Elettronica Industriale SpA, pe de o parte, și Ministero delle Imprese e del Made in Italy (Ministerul Întreprinderilor și al Made in Italy, Italia) (denumit în continuare „ministerul”), pe de altă parte, în legătură cu refuzul acestuia din urmă de a admite cererea acestei societăți de reexaminare a restricției privind drepturile sale de utilizare a frecvențelor radio pentru serviciile de televiziune digitală terestră (TDT).

Cadrul juridic

Dreptul Uniunii

Directiva‑cadru

3 Considerentele (18) și (19) ale Directivei‑cadru aveau următorul cuprins:

„(18) Cerința ca statele membre să se asigure că autoritățile naționale de reglementare țin seama în cea mai mare măsură de faptul că este de dorit ca reglementarea să fie neutră din punct de vedere tehnologic, și anume să nu impună constrângeri și să nu producă discriminări în favoarea utilizării unui anumit tip de tehnologie, nu împiedică luarea unor măsuri proporționate pentru promovarea anumitor servicii specifice, atunci când acest lucru este justificat, un exemplu fiind utilizarea televiziunii digitale ca mijloc de creștere a eficienței spectrului radio.

(19) Frecvențele radio sunt un element esențial pentru serviciile de comunicații electronice radio și, în măsura în care acestea sunt legate de aceste servicii, ar trebui să fie alocate și atribuite de către autoritățile naționale de reglementare conform unui set de obiective și principii armonizate care să le reglementeze acțiunile, dar și conform unor criterii obiective, transparente și nediscriminatorii, ținând seama de interesele democratice, sociale, lingvistice și culturale legate de utilizarea frecvențelor. Alocarea și atribuirea frecvențelor radio trebuie gestionate cât mai eficient posibil. […]”

4 Articolul 2 litera (q) din această directivă definea „alocarea spectrului” ca fiind „desemnarea unei anumite benzi de frecvență pentru utilizarea de unul sau mai multe tipuri de servicii de radiocomunicații, după caz, în condiții specifice”.

5 Articolul 4 alineatul (1) din directiva menționată prevedea:

„Statele membre se asigură că există, la nivel național, mecanisme eficiente prin care orice utilizator sau orice întreprindere care furnizează rețele și/sau servicii de comunicații electronice și care este afectată de o decizie a unei autorități naționale de reglementare are dreptul de a ataca decizia în fața unui organism de soluționare a căilor de atac independent de părțile implicate. Acest organism, care poate fi o instanță judecătorească, dispune de expertiza necesară pentru a‑și putea exercita funcțiile în mod efectiv. Statele membre se asigură că fondul cauzei este luat în considerare în mod corespunzător și că există un mecanism de contestare efectiv.

[…]”

6 Potrivit articolului 8 din aceeași directivă, statele membre trebuiau să se asigure că, la îndeplinirea sarcinilor de reglementare prevăzute de Directiva‑cadru și de directivele speciale, autoritățile naționale de reglementare iau toate măsurile rezonabile care vizează, printre altele, promovarea concurenței în furnizarea rețelelor de comunicații electronice, contribuția la dezvoltarea pieței interne și promovarea intereselor cetățenilor Uniunii.

7 Articolul 9 din Directiva‑cadru prevedea:

„(1) Ținând seama în mod corespunzător de faptul că frecvențele radio reprezintă un bun public cu o importantă valoare socială, culturală și economică, statele membre asigură gestionarea eficientă a frecvențelor radio pentru serviciile de comunicații electronice pe teritoriul lor în conformitate cu articolele 8 și 8a. Acestea se asigură că alocarea spectrului utilizat pentru serviciile de comunicații electronice și emiterea autorizațiilor generale sau acordarea drepturilor individuale de utilizare a acestor frecvențe radio de către autoritățile naționale competente se bazează pe criterii obiective, transparente, nediscriminatorii și proporționale.

În aplicarea prezentului articol, statele membre respectă acordurile internaționale relevante, inclusiv reglementările privind radiocomunicațiile ale [Uniunii Internaționale a Telecomunicațiilor (ITU)], și pot ține seama de considerațiile de politică publică.

[…]

(3) Cu excepția unor dispoziții contrare în al doilea paragraf, statele membre se asigură că toate tipurile de tehnologii utilizate pentru serviciile de comunicații electronice pot fi folosite în benzile de frecvență radio declarate disponibile pentru serviciile de comunicații electronice în planul lor național de alocare a frecvențelor, în conformitate cu legislația comunitară.

Cu toate acestea, statele membre pot să prevadă restricții proporționale și nediscriminatorii în ceea ce privește tipurile de tehnologii de acces fără fir sau de rețele de comunicații radio utilizate pentru servicii de comunicații electronice, atunci când acest lucru este necesar pentru:

(a) evitarea interferențelor dăunătoare;

(b) protejarea sănătății publice împotriva câmpurilor electromagnetice;

(c) asigurarea calității tehnice a serviciului;

(d) asigurarea maximizării utilizării în comun a frecvențelor radio;

(e) garantarea utilizării eficiente a spectrului; sau

(f) asigurarea îndeplinirii unui obiectiv de interes general în conformitate cu alineatul (4).

(4) Cu excepția unor dispoziții contrare în al doilea paragraf, statele membre se asigură că toate tipurile de servicii de comunicații electronice pot fi furnizate în benzile de frecvență radio declarate disponibile pentru serviciile de comunicații electronice în planul lor național de alocare a frecvențelor, în conformitate cu legislația comunitară. Cu toate acestea, statele membre pot să prevadă restricții proporționale și nediscriminatorii în ceea ce privește tipurile de servicii de comunicații electronice care urmează să fie furnizate, inclusiv, dacă este cazul, pentru a îndeplini o cerință în conformitate cu reglementările [ITU privind radiocomunicațiile].

Măsurile care impun furnizarea unui serviciu de comunicații electronice într‑o bandă specifică, disponibilă pentru serviciile de comunicații electronice, se motivează, în scopul de a garanta îndeplinirea obiectivului de interes general definit de statele membre în conformitate cu dreptul comunitar, ca de exemplu, dar nelimitându‑se la acestea:

(a) siguranța vieții;

(b) promovarea coeziunii sociale, regionale sau teritoriale;

(c) evitarea utilizării ineficiente a frecvențelor radio; sau

(d) promovarea diversității culturale și lingvistice și a pluralismului mediatic, de exemplu prin furnizarea serviciilor de radio și televiziune.

O măsură care interzice furnizarea oricărui alt serviciu de comunicații electronice într‑o bandă specifică poate fi prevăzută numai atunci când aceasta este justificată de necesitatea protejării serviciilor de siguranță a vieții. De asemenea, statele membre pot extinde, în mod excepțional, această măsură în scopul îndeplinirii altor obiective de interes general, astfel cum sunt definite de statele membre în conformitate cu legislația comunitară.

(5) Statele membre revizuiesc periodic necesitatea restricțiilor menționate la alineatele (3) și (4) și fac publice rezultatele acestor revizuiri.

(6) Alineatele (3) și (4) se aplică spectrului alocat pentru servicii de comunicații electronice, autorizațiilor generale și drepturilor individuale de utilizare a frecvențelor radio acordate după 25 mai 2011.

Alocările spectrului, autorizațiile generale și drepturile individuale de utilizare care existau la 25 mai 2011 fac obiectul articolului 9a.

(7) Fără a se aduce atingere dispozițiilor din directivele speciale și ținând seama de circumstanțele naționale relevante, statele membre pot stabili norme în scopul prevenirii tezaurizării spectrului, în special prin impunerea unor termene stricte pentru exploatarea efectivă a drepturilor de utilizare de către deținătorul drepturilor și prin aplicarea de sancțiuni, inclusiv sancțiuni financiare sau retragerea drepturilor de utilizare în cazul nerespectării acestor termene. Aceste norme se stabilesc și se aplică într‑un mod proporțional, nediscriminatoriu și transparent.”

8 Articolul 9a din această directivă prevedea:

„(1) Pentru o perioadă de cinci ani care începe la 25 mai 2011, statele membre le pot permite titularilor drepturilor de utilizare a frecvențelor radio acordate înainte de această dată și care rămân valide pentru o perioadă de cel puțin cinci ani de la această dată pot depune o solicitare la autoritatea națională competentă în vederea unei reexaminări a restricțiilor impuse drepturilor lor în conformitate cu articolul 9 alineatele (3) și (4).

Înainte de adoptarea unei decizii, autoritatea națională de reglementare competentă notifică titularului dreptului reexaminarea restricțiilor, indicând sfera dreptului după reexaminare și acordându‑i un termen rezonabil pentru a‑și retrage solicitarea.

În cazul în care titularul dreptului își retrage solicitarea, dreptul acestuia nu se modifică până la expirarea valabilității acestuia sau până la sfârșitul perioadei de cinci ani, luându‑se în considerare termenul care se împlinește primul.

(2) La sfârșitul perioadei de cinci ani menționate la alineatul (1), statele membre iau toate măsurile necesare pentru a garanta că articolul 9 alineatele (3) și (4) se aplică tuturor autorizațiilor generale sau drepturilor individuale de utilizare rămase în vigoare și alocărilor de spectru radio utilizate pentru servicii de comunicații electronice în vigoare la data 25 mai 2011.

(3) La aplicarea prezentului articol, statele membre iau toate măsurile adecvate pentru a promova o concurență loială.

(4) Măsurile adoptate în aplicarea prezentului articol nu reprezintă acordarea de noi drepturi de utilizare și, în consecință, nu fac obiectul dispozițiilor relevante ale articolului 5 alineatul (2) din Directiva 2002/20/CE [a Parlamentului European și a Consiliului din 7 martie 2002 privind autorizarea rețelelor și serviciilor de comunicații electronice (Directiva privind autorizarea) (JO 2002, L 108, p. 21, Ediție specială, 13/vol. 35, p. 183)].”

Directiva 2009/140

9 Considerentele (34)-(36), (38) și (40) ale Directivei 2009/140 aveau următorul cuprins:

„(34) Flexibilitatea în ceea ce privește gestionarea spectrului și accesul la spectru ar trebui să fie sporită prin autorizații pentru utilizarea neutră a tehnologiei și a serviciilor, pentru a permite utilizatorilor spectrului să aleagă cele mai bune tehnologii și servicii aplicabile în benzi de frecvență prezentate ca fiind disponibile pentru serviciile de comunicații electronice în registrele naționale de alocare a frecvențelor relevante în conformitate cu legislația comunitară («principiile neutralității tehnologiilor și serviciilor»). Stabilirea pe cale administrativă a tehnologiilor și serviciilor ar trebui să se aplice atunci când sunt în joc obiective de interes general și ar trebui să fie justificată în mod clar și să facă obiectul unei revizuiri periodice regulate.

(35) Restricțiile cu privire la principiul neutralității tehnologice ar trebui să fie corespunzătoare și justificate de necesitatea de a se evita interferențele dăunătoare, de exemplu prin impunerea măștilor de emisie și a nivelurilor de putere, de a se asigura protecția sănătății publice prin limitarea expunerii publicului la câmpurile electromagnetice, de a se asigura funcționarea corespunzătoare a serviciilor prin furnizarea unui nivel adecvat al calității tehnice a serviciului, fără a se exclude în mod obligatoriu posibilitatea furnizării mai multor servicii în aceeași bandă de frecvență, de a se garanta o utilizare în comun adecvată a spectrului, în special în cazul în care utilizarea acestuia face numai obiectul autorizațiilor generale, de a se garanta utilizarea eficientă a spectrului sau de a se îndeplini un obiectiv de interes general în conformitate cu dreptul comunitar.

(36) De asemenea, utilizatorii spectrului ar trebui să poată alege în mod liber serviciile pe care doresc să le ofere prin intermediul spectrului sub rezerva măsurilor tranzitorii pentru a respecta drepturile dobândite anterior. Pe de altă parte, măsurile care presupun furnizarea unui serviciu specific pentru îndeplinirea obiectivelor de interes general definite în mod clar, cum ar fi siguranța vieții, necesitatea promovării coeziunii sociale, regionale și teritoriale sau evitarea utilizării ineficiente a spectrului, ar putea fi permise în cazul în care acestea sunt necesare și proporționale. De asemenea, aceste obiective ar trebui să cuprindă promovarea diversității culturale și lingvistice și a pluralismului mediatic, astfel cum sunt definite de statele membre în conformitate cu dreptul comunitar. Cu excepția cazurilor în care sunt necesare pentru protecția vieții sau, în mod excepțional, pentru îndeplinirea altor obiective de interes general, astfel cum au fost definite de statele membre în conformitate cu legislația comunitară, excepțiile nu ar trebui să genereze o utilizare exclusivă pentru anumite servicii, ci mai curând să le acorde prioritate astfel încât alte servicii sau tehnologii să poată coexista în aceeași bandă în măsura în care acest lucru este posibil.

[…]

(38) Întrucât alocarea spectrului pentru tehnologii și servicii specifice reprezintă o excepție de la principiul neutralității tehnologiilor și serviciilor și reduce libertatea de alegere a serviciului furnizat sau a tehnologiei folosite, orice propunere pentru o astfel de alocare ar trebui să fie transparentă și să facă obiectul unei consultări publice.

[…]

(40) Introducerea neutralității tehnologiilor și serviciilor și comercializarea drepturilor existente de utilizare a spectrului poate necesita norme tranzitorii, inclusiv măsuri de garantare a unei concurențe loiale, întrucât noul sistem poate permite anumitor utilizatori de spectru să concureze cu utilizatorii de spectru care și‑au dobândit drepturile de utilizare a spectrului în condiții mai stricte. În schimb, în cazul în care drepturile au fost acordate în urma unei derogări de la regulile generale sau conform altor criterii decât cele obiective, transparente, proporționale și nediscriminatorii, în scopul îndeplinirii unui obiectiv de interes general, situația titularilor unor astfel de drepturi nu ar trebui, în mod injust, în detrimentul noilor concurenți ai acestora, să depășească ceea ce este necesar pentru îndeplinirea acestui obiectiv de interes general sau a altor obiective conexe de interes general.”

Dreptul italian

10 Articolul 14 din decreto legislativo n. 259 – Codice delle comunicazioni elettroniche (Decretul legislativ nr. 259 privind Codul comunicațiilor electronice) din 1 august 2003 (GURI nr. 214 din 15 septembrie 2003, supliment ordinar nr. 150), în versiunea aplicabilă litigiului principal (denumit în continuare „Codul comunicațiilor electronice”), prevede la alineatele 4-8:

„4. Cu excepția cazului în care se prevede altfel la alineatul 2, [ministerul] și [Autorità per le garanzie nelle comunicazioni (Autoritatea de Supraveghere a Comunicațiilor, Italia) (denumită în continuare «Autoritatea»)], fiecare în cadrul competențelor sale respective, se asigură, în planul național de repartizare și de alocare a frecvențelor în conformitate cu dreptul Uniunii, că în benzile de frecvențe declarate disponibile pentru serviciile de comunicații electronice pot fi furnizate toate tipurile de servicii de comunicații electronice. Ministerul și Autoritatea, în cardul competențelor lor respective, pot totuși să prevadă restricții proporționale și nediscriminatorii în ceea ce privește tipurile de servicii de comunicații electronice care pot fi furnizate, inclusiv, dacă este necesar, pentru a îndeplini o cerință din reglementările privind radiocomunicațiile ale ITU și din reglementările [Conferinței Europene a Administrațiilor Poștei și Telecomunicațiilor (CEPT)].

5. Măsurile care impun furnizarea unui serviciu de comunicații electronice într‑o bandă specifică disponibilă pentru serviciile de comunicații electronice sunt justificate pentru a garanta realizarea unui obiectiv de interes general în conformitate cu legislația europeană, cum ar fi, de exemplu și în mod neexhaustiv:

a) a asigura siguranța vieții;

b) a promova coeziunea socială, regională sau teritorială;

c) a evita utilizarea ineficientă a frecvențelor radio sau

d) a promova diversitatea culturală și lingvistică, precum și a pluralismului mediatic, inclusiv prin furnizarea serviciilor de radio și televiziune.

6. Ministerul și Autoritatea, în limitele competențelor lor respective, pot interzice furnizarea oricărui alt serviciu de comunicații electronice într‑o bandă specifică exclusiv în cazul în care acest lucru este justificat de necesitatea de a proteja serviciile destinate să asigure protecția vieții umane. Această interdicție poate fi extinsă în mod excepțional pentru a atinge alte obiective de interes general definite în conformitate cu dreptul Uniunii.

7. Ministerul și Autoritatea revizuiesc periodic, în limitele competențelor lor respective, necesitatea restricțiilor menționate la alineatele 3-6 și fac publice rezultatele acestei revizuiri.

8. Alineatele 3 și 4 se aplică spectrului radio alocat serviciilor de comunicații electronice, precum și autorizațiilor generale și drepturilor individuale de utilizare a frecvențelor radio acordate începând cu data menționată la articolul 4 alineatul (1) a doua teză din decreto legge n. 34 [(decretul‑lege nr. 34)] din 31 martie 2011 [(GURI nr. 74 din 31 martie 2011, p. 1)], devenit, după modificări, legge n. 75 [(Legea nr. 75)] din 26 mai 2011 [(GURI nr. 122 din 27 mai 2011, p. 2)], cu modificările ulterioare. Dispozițiile articolului 14bis se aplică alocărilor de frecvențe, autorizațiilor generale și drepturilor individuale de utilizare existente la sfârșitul perioadei precedente.”

11 Articolul 14bis din Codul comunicațiilor electronice prevede:

„1. Până la 25 mai 2016, ministerul și Autoritatea pot, în conformitate cu competențele care le revin, să autorizeze titularii de drepturi de utilizare a frecvențelor radio acordate înainte de data‑limită stabilită la articolul 14 alineatul 8 și care rămân încă valabile până la acea dată să depună o cerere de reexaminare a restricțiilor impuse drepturilor lor în conformitate cu articolul 14 alineatele 4-7. Înainte de a adopta o decizie în cadrul competențelor lor respective, ministerul și Autoritatea informează titularul dreptului de reexaminare, precizând domeniul de aplicare al dreptului după reexaminare, și acordă solicitantului un termen pentru a‑și retrage cererea. În cazul în care titularul dreptului își retrage solicitarea, dreptul acestuia nu se modifică până la expirarea sa ori până la 25 mai 2016, în cazul în care această din urmă dată este anterioară.

2. După 25 mai 2016, ministerul și Autoritatea, în conformitate cu competențele lor respective, iau toate măsurile necesare pentru a se asigura că articolul 14 alineatele (3)-(7) se aplică tuturor autorizațiilor generale rămase, drepturilor individuale de utilizare și alocărilor de spectru radio pentru serviciile de comunicații electronice.

3. În aplicarea prezentului articol, ministerul și Autoritatea, în conformitate cu competențele lor respective, adoptă dispoziții corespunzătoare pentru a promova condiții de concurență echitabile.

4. Măsurile adoptate în aplicarea prezentului articol nu acordă niciun drept nou de utilizare și, în consecință, nu fac obiectul dispozițiilor pertinente ale articolului 27 din prezentul cod.”

Litigiul principal și întrebarea preliminară

12 Elettronica Industriale, un operator italian de rețea de telecomunicații, este titulara unor drepturi de utilizare a frecvențelor radio pentru TDT, corespunzătoare a cinci rețele la nivel național (multiplex), acordate la 28 iunie 2012 de minister.

13 La 24 mai 2016, această societate a solicitat ministerului reexaminarea restricției privind respectivele drepturi de utilizare, care fuseseră acordate numai pentru serviciile de radiodifuziune pentru TDT. Această cerere urmărea în special să obțină eliminarea restricției respective.

14 După ce ministerul a respins cererea menționată, societatea respectivă a introdus o acțiune având ca obiect anularea acestei decizii de respingere la Tribunale amministrativo regionale per il Lazio (Tribunalul Administrativ Regional din Lazio, Italia), susținând mai precis că această respingere era afectată de încălcarea principiului neutralității în privința serviciilor, prevăzut la articolul 9 din Directiva‑cadru.

15 Această instanță a respins acțiunea pentru motivul, printre altele, că atât articolul 9 alineatul (4) din Directiva‑cadru, cât și articolul 14 alineatul (4) din Codul comunicațiilor electronice prevăd că punerea în aplicare a principiului neutralității în ceea ce privește serviciile nu se poate realiza decât în cadrul stabilit de „planurile naționale de alocare a frecvențelor”. În această privință, în temeiul articolului 14a din acest cod, titularii drepturilor de utilizare acordate înainte de 30 iunie 2012 ar putea solicita o reexaminare a restricțiilor privind drepturile lor „în conformitate cu articolul 14 alineatele 4-7 [din codul menționat]” și, în consecință, cu respectarea a ceea ce prevede planul național de repartizare și de alocare a frecvențelor. Potrivit instanței menționate, din moment ce reclamanta nu contestase planul în vigoare la data cererii sale de reexaminare din 24 mai 2016, acest plan nu putea constitui obiectul litigiului din procedura în fața sa.

16 Elettronica Industriale a declarat apel împotriva deciziei de respingere la Consiglio di Stato (Consiliul de Stat, Italia), care este instanța de trimitere.

17 Aceasta din urmă arată că articolul 14 din Codul comunicațiilor electronice, care a introdus în dreptul italian principiile neutralității tehnologice și a neutralității în ceea ce privește serviciile, prevede că toate tehnologiile pot fi utilizate pentru serviciile de comunicații electronice și că toate tipurile de servicii de comunicații electronice pot fi furnizate, dar numai în benzile de frecvență declarate disponibile pentru serviciile de comunicații electronice prin planul național de repartizare și de alocare a frecvențelor în conformitate cu dreptul Uniunii.

18 În această privință, ea subliniază că situația în discuție în litigiul principal se încadrează în planul național de repartizare și de alocare a frecvențelor din anul 2015, care rezerva atribuirea, cu titlu primar, a benzii de frecvențe 470-790 MHz serviciului de radiodifuziune.

19 Or, în cererea sa de reexaminare, Elettronica Industriale a solicitat ca drepturile sale de utilizare să poată fi folosite pentru o utilizare în bandă largă (broadband), în domeniul telecomunicațiilor, în locul unei utilizări pentru difuzarea de programe radio și de televiziune (broadcasting).

20 În aceste condiții, instanța de trimitere ridică problema dacă articolele 9 și 9a din Directiva‑cadru, precum și dispozițiile Tratatului FUE în materia liberei prestări a serviciilor trebuie interpretate în sensul că se opun unei măsuri naționale care impune unui titular de drepturi de utilizare a frecvențelor radio să utilizeze frecvențele în cauză exclusiv pentru servicii de radiodifuziune ale TDT, o astfel de restricție decurgând din faptul că această utilizare a frecvențelor respective este prevăzută de actul administrativ prin care a fost adoptat planul național de alocare a frecvențelor.

21 S‑ar pune astfel problema dacă, în scopul unei cereri de reexaminare, în sensul articolului 9a din Directiva‑cadru, având ca obiect exercitarea unor activități diferite de cele vizate în actul prin care a fost adoptat acest plan, este necesar să se considere că acest act are un caracter obligatoriu.

22 Instanța de trimitere consideră că o astfel de cerere de reexaminare nu pare să poată fi admisă decât pentru drepturile de utilizare al căror titular este deja operatorul economic în cauză și care sunt prevăzute în planul național de alocare a frecvențelor. Astfel, respingerea acestei cereri, care vizează utilizarea respectivelor drepturi pentru o activitate diferită, ar putea fi justificată pentru simplul motiv că acest plan cuprinde restricții privind utilizarea drepturilor menționate.

23 În această privință, instanța menționată apreciază că este necesar să se obțină o clarificare cu privire la domeniul de aplicare al articolelor 9 și 9a din Directiva‑cadru pentru a stabili dacă, cu ocazia revizuirii prevăzute la acest articol 9a, autoritățile naționale competente pot, pentru a pune în aplicare principiul neutralității în privința serviciilor, să se îndepărteze de ceea ce este prevăzut în planul național de alocare a frecvențelor atunci când operatorul economic în cauză a solicitat ca restricția privind drepturile sale de utilizare a frecvențelor să fie modificată pentru a‑i permite să desfășoare alte activități decât cele pe care era abilitat inițial să le desfășoare.

24 În aceste condiții, Consiglio di Stato (Consiliul de Stat) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarea întrebare preliminară:

„Articolele 9 și 9a din Directiva‑cadru, precum și dispozițiile Tratatului [FUE] referitoare la libera prestare a serviciilor se opun unei măsuri naționale care impune titularului drepturilor de utilizare a frecvențelor radio să utilizeze aceste frecvențe în măsura indicată de [Piano Nazionale di Ripartizione delle Frequenze (Planul Național de Repartizare a Frecvențelor) (PNRF)] și nu permite operatorului care solicită revizuirea să desfășoare alte activități decât cele pentru care este titularul drepturilor și, în consecință, reglementarea Uniunii se opune unei măsuri naționale care impune titularului de drepturi de utilizare a frecvențelor radio să utilizeze aceste frecvențe exclusiv pentru furnizarea de servicii de transmisie digitală a programelor de televiziune terestră, în cazul în care această măsură este justificată de autoritățile naționale numai pe baza existenței unor constrângeri în acest sens prevăzute de acte de planificare a spectrului radio?”

Cu privire la întrebarea preliminară

Observații introductive

25 Prin intermediul întrebării formulate, instanța de trimitere urmărește să obțină interpretarea articolelor 9 și 9a din Directiva‑cadru, precum și a dispozițiilor Tratatului FUE referitoare la libera prestare a serviciilor. Pentru a oferi acestei instanțe un răspuns care să fie util pentru soluționarea litigiului cu care este sesizată, trebuie aduse următoarele precizări.

26 În primul rând, în ceea ce privește aceste dispoziții ale Tratatului FUE, trebuie amintit că ele nu își găsesc aplicarea, în principiu, într‑o situație în care toate elementele sunt limitate la un singur stat membru (Hotărârea din 15 noiembrie 2016, Ullens de Schooten, C‑268/15, EU:C:2016:874, punctul 47, și Hotărârea din 17 octombrie 2024, FA.RO. di YK & C., C‑16/23, EU:C:2024:886, punctul 38, precum și jurisprudența citată).

27 Or, din decizia de trimitere reiese că ansamblul elementelor ce caracterizează litigiul principal se limitează la interiorul unui singur stat membru, în speță Republica Italiană, și că această decizie nu conține nicio indicație care ar lăsa să se înțeleagă că, în pofida caracterului său pur intern, obiectul litigiului principal prezintă un element de legătură cu dispozițiile Tratatului FUE referitoare la libera prestare a serviciilor care ar face ca interpretarea preliminară solicitată să fie necesară pentru soluționarea acestui litigiu (a se vedea în acest sens Hotărârea din 17 octombrie 2024, FA.RO. di YK & C., C‑16/23, EU:C:2024:886, punctul 41).

28 Rezultă că nu este necesar să se răspundă la întrebarea adresată în măsura în care aceasta privește interpretarea dispozițiilor menționate.

29 În al doilea rând, în ceea ce privește interpretarea articolelor 9 și 9a din Directiva‑cadru, trebuie subliniat, pe de o parte, că din decizia de trimitere reiese că reclamanta din litigiul principal se prevalează de principiul neutralității în ceea ce privește serviciile, care este vizat în mod specific la articolul 9 alineatul (4) din această directivă.

30 Pe de altă parte, articolul 9a alineatul (1) primul paragraf din directiva menționată prevede că, pentru o perioadă de cinci ani care începe la 25 mai 2011, statele membre le pot permite titularilor drepturilor de utilizare a frecvențelor radio acordate înainte de această dată și care rămân valide pentru o perioadă de cel puțin cinci ani de la această dată să depună o solicitare la autoritatea națională competentă în vederea unei reexaminări a restricțiilor impuse drepturilor lor în conformitate cu articolul 9 alineatele (3) și (4) din aceeași directivă.

31 Posibilitatea, prevăzută la acest articol 9a, de a permite titularilor de drepturi de utilizare a frecvențelor radio să introducă o cerere de reexaminare nu privește, așadar, decât titularii de drepturi de utilizare a frecvențelor radio care au fost acordate înainte de 25 mai 2011.

32 Or, din decizia de trimitere reiese că Elettronica Industriale a obținut drepturi de utilizare a frecvențelor radio pentru TDT la 28 iunie 2012. Rezultă că articolul 9a din Directiva‑cadru nu este aplicabil în litigiul principal.

33 În schimb, trebuie să se constate că, la această dată de 28 iunie 2012, era aplicabil articolul 9 alineatul (4) din Directiva‑cadru. Astfel, articolul 9 alineatul (6) din această directivă prevede, printre altele, că articolul 9 alineatul (4) se aplică drepturilor individuale de utilizare a radiofrecvențelor acordate după 25 mai 2011.

34 Rezultă că, începând cu 25 mai 2011, statele membre erau obligate, în temeiul articolului 9 alineatele (4) și (6) menționat, să asigure respectarea principiului neutralității în ceea ce privește serviciile și ca restricțiile privind drepturile individuale de utilizare a frecvențelor radio să fie întemeiate pe obiective de interes general, proporționale și nediscriminatorii.

35 Or, potrivit articolului 4 alineatul (1) din Directiva‑cadru, statele membre se asigură că există, la nivel național, mecanisme eficiente prin care orice utilizator sau orice întreprindere care furnizează rețele și/sau servicii de comunicații electronice și care este afectată de o decizie a unei autorități naționale de reglementare are dreptul de a ataca decizia în fața unui organism de soluționare a căilor de atac independent de părțile implicate.

36 Rezultă că un operator de rețea de telecomunicații precum Elettronica Industriale trebuie să poată contesta o decizie a autorității naționale de reglementare, adoptată în temeiul articolului 9 alineatul (4) din Directiva‑cadru, pentru a obține, precum în speță, înlăturarea restricțiilor privind drepturile sale individuale de utilizare a frecvențelor radio.

37 În aceste condiții, deși litigiul principal are ca obiect o cerere formulată de Elettronica Industriale având ca obiect reexaminarea restricțiilor privind drepturile sale de utilizare a frecvențelor radio pentru TDT, formulată de această societate în temeiul articolului 14bis din Codul comunicațiilor electronice, care a transpus articolul 9a din Directiva‑cadru în dreptul italian, această împrejurare nu împiedică furnizarea unui răspuns util instanței de trimitere pentru soluționarea litigiului cu care este sesizată.

38 Astfel, în măsura în care articolul 9a alineatul (1) din directiva menționată face trimitere la articolul 9 alineatul (4) din aceasta, o cerere având ca obiect contestarea, în temeiul dreptului național care transpune articolul 4 alineatul (1) din Directiva‑cadru, a unei decizii a autorității competente care impune restricții asupra drepturilor de utilizare a frecvențelor radio, adoptată în temeiul acestui articol 9 alineatul (4), ar avea în esență același obiect precum o cerere de reexaminare formulată în temeiul dreptului național care transpune articolul 9a din Directiva‑cadru, care urmărește să conteste aceste restricții.

39 Din considerațiile care precedă rezultă că trebuie să se răspundă la întrebarea adresată având în vedere articolul 9 alineatul (4) din Directiva‑cadru.

Cu privire la fond

40 Prin intermediul întrebării formulate, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 9 alineatul (4) din Directiva‑cadru trebuie interpretat în sensul că se opune unei măsuri naționale care impune unui titular de drepturi individuale de utilizare a frecvențelor radio să le utilizeze exclusiv pentru furnizarea de servicii de radiodifuziune pentru TDT, întemeindu‑se numai pe constrângerile prevăzute de planul național de alocare a frecvențelor.

41 Pentru a răspunde la această întrebare, trebuie să se stabilească dacă și, eventual, în ce condiții un plan național de alocare a frecvențelor poate impune restricții privind drepturile de utilizare a frecvențelor în ceea ce privește serviciile de comunicații electronice care trebuie furnizate prin intermediul acestor frecvențe. În cazul unui răspuns afirmativ, trebuie să se stabilească dacă și în ce condiții un astfel de plan trebuie să aibă o aplicabilitate obligatorie, în sensul că acest plan ar implica în mod necesar respingerea unei cereri de înlăturare a acestor restricții.

42 În primul rând, potrivit unei jurisprudențe constante, în vederea interpretării unei dispoziții de drept al Uniunii, trebuie să se țină seama nu numai de formularea acestei dispoziții, ci și de contextul său și de obiectivele urmărite de reglementarea din care face parte aceasta (Hotărârea din 17 noiembrie 1983, Merck, 292/82, EU:C:1983:335, punctul 12, și Hotărârea din 20 noiembrie 2025, Lolach, C‑327/24, EU:C:2025:901, punctul 27).

43 Mai întâi, potrivit articolului 9 alineatul (4) primul paragraf prima teză din Directiva‑cadru, statele membre se asigură că toate tipurile de servicii de comunicații electronice pot fi furnizate „în benzile de frecvență radio declarate disponibile pentru serviciile de comunicații electronice în planul lor național de alocare a frecvențelor”, în conformitate cu legislația Uniunii.

44 Din modul de redactare a acestei dispoziții reiese că, în cadrul planului național de alocare a frecvențelor, statele membre decid care benzi de frecvențe sunt disponibile în scopul furnizării serviciilor de comunicații electronice. În această privință, statele membre trebuie, în principiu, să permită ca toate tipurile de servicii de comunicații electronice să poată fi furnizate prin intermediul acestor benzi de frecvențe, ceea ce vizează respectarea de către statele membre a principiului neutralității în ceea ce privește serviciile.

45 În aceste condiții, articolul 9 alineatul (4) primul paragraf a doua teză din Directiva‑cadru permite statelor membre să prevadă restricții proporționale și nediscriminatorii în ceea ce privește tipurile de servicii de comunicații electronice care urmează să fie furnizate, inclusiv, dacă este necesar, pentru a îndeplini o cerință din reglementările privind radiocomunicațiile ale ITU. Această posibilitate constituie o limitare a principiului neutralității în ceea ce privește serviciile, în sensul că benzile de frecvență atribuite în conformitate cu planul național de alocare a frecvențelor pot fi utilizate numai pentru unele dintre aceste tipuri de servicii.

46 În aceste condiții, din modul de redactare a articolului 9 alineatul (4) din Directiva‑cadru reiese că trimiterea la planurile naționale de alocare a frecvențelor, care figurează la primul paragraf al acestei dispoziții, indică faptul că restricțiile pe care aceasta le permite statelor membre pot figura în planurile respective. Prin urmare, atunci când statele membre adoptă planurile menționate, ele pot indica nu numai benzile de frecvențe disponibile, ci și, dacă este cazul, restricțiile privind utilizarea acestora din urmă în ceea ce privește tipul de servicii care pot fi furnizate pe acestea.

47 În continuare, contextul în care se înscrie articolul 9 alineatul (4) din Directiva‑cadru confirmă interpretarea literală prezentată la punctul precedent.

48 Astfel, articolul 9 alineatul (6) din Directiva‑cadru prevede că alineatele (3) și (4) ale acestui articol 9 se aplică spectrului alocat pentru servicii de comunicații electronice, autorizațiilor generale și drepturilor individuale de utilizare a frecvențelor radio acordate după 25 mai 2011.

49 Or, potrivit definiției „alocării spectrului” care figurează la articolul 2 litera (q) din această directivă, această noțiune vizează „desemnarea unei anumite benzi de frecvență pentru utilizarea de unul sau mai multe tipuri de servicii de radiocomunicații, după caz, în condiții specifice”.

50 În măsura în care planul național de alocare a frecvențelor are ca obiect tocmai alocarea spectrului, rezultă că, prin intermediul acestui plan, statele membre pot decide că o anumită bandă de frecvențe nu poate fi utilizată decât pentru un tip de servicii de radiocomunicații, implicând astfel o limitare a principiului neutralității în ceea ce privește serviciile.

51 În sfârșit, în ceea ce privește obiectivul Directivei‑cadru, acesta constă, astfel cum reiese din articolul 8 din aceasta, în promovarea concurenței în furnizarea rețelelor și a serviciilor de comunicații electronice, în contribuția la dezvoltarea pieței interne și în promovarea intereselor cetățenilor Uniunii (a se vedea în acest sens Hotărârea din 11 septembrie 2025, Cairo Network ș.a., C‑764/23-C‑766/23, EU:C:2025:691, punctul 96).

52 În plus, conform articolului 9 alineatul (1) din această directivă, statele membre trebuie să asigure gestionarea eficientă a frecvențelor radio pentru serviciile de comunicații electronice pe teritoriul lor, în conformitate printre altele cu articolul 8 menționat. Acestea trebuie, de asemenea, să se asigure că alocarea spectrului utilizat pentru serviciile de comunicații electronice și emiterea autorizațiilor generale sau acordarea drepturilor individuale de utilizare a acestor frecvențe radio de către autoritățile naționale competente se bazează pe criterii obiective, transparente, nediscriminatorii și proporționale.

53 În această privință, considerentul (18) al Directivei‑cadru prevede că, în cazul în care acest lucru este justificat, se pot lua măsuri proporționale pentru promovarea anumitor servicii specifice, cum ar fi televiziunea digitală, cu scopul de a crește eficiența utilizării spectrului. Considerentul (19) al acestei directive precizează, în plus, că alocarea și atribuirea frecvențelor radio trebuie gestionate cât mai eficient posibil.

54 Or, obiectivul privind necesitatea unei gestionări eficiente a frecvențelor radio, astfel cum este impus la articolul 9 alineatul (1) din Directiva‑cadru, poate justifica faptul că un stat membru decide să impună, cu ocazia alocării spectrului, în cadrul planului național de alocare a frecvențelor, restricții privind tipurile de servicii de comunicații electronice care pot fi furnizate.

55 Reiese astfel din examinarea modului de redactare și a contextului articolului 9 alineatul (4) din Directiva‑cadru, precum și a obiectivului urmărit de aceasta că, atunci când statele membre adoptă planurile naționale de alocare a frecvențelor, ele pot indica nu numai benzile de frecvențe disponibile, ci și, eventual, sub rezerva respectării condițiilor prevăzute de această dispoziție, restricțiile privind utilizarea respectivelor benzi de frecvențe în ceea ce privește tipul de servicii care pot fi furnizate pe acestea.

56 Având în vedere această concluzie, trebuie să se stabilească, în al doilea rând, dacă și în ce condiții un astfel de plan național de alocare a frecvențelor trebuie să aibă o aplicabilitate obligatorie, în sensul că o cerere de înlăturare a restricțiilor privind drepturile individuale de utilizare a frecvențelor radio acordate unui operator de rețea de telecomunicații precum Elettronica Industriale, care limitează furnizarea de servicii de comunicații electronice, trebuie respinsă ca urmare a faptului că aceste restricții au fost impuse prin planul menționat.

57 Asemenea guvernelor italian și ceh, precum și Comisiei Europene, este necesar să se arate că, pentru a da efect deplin posibilității statelor membre, prevăzute la articolul 9 alineatul (4) din Directiva‑cadru, de a impune, în cadrul planului național de alocare a frecvențelor, furnizarea unui serviciu de comunicații electronice într‑o bandă specifică, acest plan trebuie în mod necesar să aibă o aplicabilitate obligatorie.

58 Astfel, pe de o parte, trebuie amintit că, după cum reiese din acest articol 9 alineatul (4) al doilea paragraf, atunci când un plan național de alocare a frecvențelor impune ca un serviciu de comunicații electronice să fie furnizat într‑o bandă specifică disponibilă pentru serviciile de comunicații electronice, această cerință trebuie să fie motivată în scopul de a garanta îndeplinirea unui obiectiv de interes general.

59 Or, dacă o decizie a unei autorități naționale de reglementare prin care se acordă drepturi individuale de utilizare a frecvențelor ar putea fi contrară cerinței menționate, permițând, de exemplu, furnizarea unui tip de servicii într‑o bandă rezervată, prin planul național de alocare a frecvențelor în cauză, unui alt tip de servicii, realizarea obiectivului de interes general care justifică măsura adoptată prevăzută de acest plan ar risca să nu poată fi asigurată.

60 Pe de altă parte, în conformitate cu articolul 9 alineatul (1) al doilea paragraf din Directiva‑cadru, în aplicarea acestui articol, statele membre respectă acordurile internaționale relevante, inclusiv reglementările privind radiocomunicațiile ale ITU. În această privință, articolul 9 alineatul (4) primul paragraf a doua teză din directiva menționată prevede că statele membre pot să prevadă restricții proporționale și nediscriminatorii în ceea ce privește tipurile de servicii de comunicații electronice care urmează să fie furnizate, inclusiv, dacă este cazul, pentru a îndeplini o cerință impusă de acest regulament.

61 Prin urmare, un plan național de alocare a frecvențelor care ar pune în aplicare o cerință care decurge din acordurile internaționale aplicabile ar trebui să aibă în mod necesar o aplicabilitate obligatorie.

62 În sfârșit, în ceea ce privește condițiile în care un stat membru poate impune, prin intermediul unui plan național de alocare a frecvențelor, restricții privind furnizarea de servicii de comunicații electronice într‑o bandă specifică disponibilă, trebuie amintit că respectivele restricții trebuie să respecte condițiile prevăzute la articolul 9 alineatul (4) din Directiva‑cadru, și anume să fie motivate în scopul de a garanta îndeplinirea unui obiectiv de interes general, precum și să fie proporționale și nediscriminatorii.

63 În speță, din decizia de trimitere reiese că planul național de repartizare și de alocare a frecvențelor pentru anul 2015, aplicabil litigiului principal, „rezerva atribuirea, cu titlu primar, a benzii 470-790 MHz serviciului de radiodifuziune” și că respingerea cererii de reexaminare formulate de Elettronica Industriale în temeiul articolului 14bis din Codul comunicațiilor electronice a fost motivată, în esență, de o trimitere la acest plan și de constatarea că această societate nu a atacat actul administrativ prin care a fost adoptat planul menționat, deși a avut posibilitatea să o facă.

64 În această privință, deși revine instanței de trimitere sarcina de a examina dacă validitatea restricției privind serviciile de radiodifuziune, prevăzută de același plan, mai poate fi contestată de Elettronica Industriale în cadrul litigiului principal și, în cazul unui răspuns afirmativ, dacă această restricție îndeplinește condițiile impuse la articolul 9 alineatul (4) din Directiva‑cadru, Curtea poate totuși, în cadrul cooperării judiciare instituite la articolul 267 TFUE, plecând de la elementele din dosar, să furnizeze acestei instanțe elementele de interpretare a dreptului Uniunii care ar putea să îi fie utile în aprecierea efectelor uneia sau ale alteia dintre dispozițiile acestuia (a se vedea în acest sens Hotărârea din 11 septembrie 2025, Cairo Network ș.a., C‑764/23-C‑766/23, EU:C:2025:691, punctul 102, precum și jurisprudența citată).

65 În această perspectivă, primo, este necesar să se arate că, în cazul în care instanța de trimitere ar constata că restricția menționată urmărește, astfel cum susține în esență guvernul italian, să asigure o utilizare eficientă a spectrului sau să evite o interferență prejudiciabilă a furnizării serviciilor de difuzare a programelor de televiziune de către alți operatori naționali și în cadrul altor state membre, ar fi justificat, sub rezerva verificării de către această instanță a proporționalității și a caracterului nediscriminatoriu al aceleiași restricții, ca titularii de drepturi de utilizare a spectrului menționat în banda 470-790 MHz să nu poată utiliza respectivele frecvențe decât pentru serviciile care sunt prevăzute de acestea.

66 Secundo, astfel cum s‑a amintit la punctele 35 și 36 din prezenta hotărâre, din articolul 4 alineatul (1) din Directiva‑cadru reiese că un operator de rețea de telecomunicații precum reclamanta din litigiul principal, care este titularul unor drepturi individuale de utilizare a frecvențelor și care dorește să utilizeze într‑o bandă de frecvențe aceste drepturi pentru a furniza alte servicii decât cele care sunt prevăzute, pentru această bandă de frecvențe, de planul național de alocare a frecvențelor, trebuie să dispună de căi de atac care să îi permită să conteste actul administrativ prin care a fost adoptat planul menționat.

67 Cu toate acestea, trebuie amintit în această privință că dreptul Uniunii nu constrânge, în principiu, statele membre să instituie în fața instanțelor lor naționale, în vederea garantării protecției drepturilor pe care le conferă justițiabililor dreptul Uniunii, alte căi de drept decât cele stabilite de dreptul național. Situația este diferită numai dacă rezultă din economia ordinii juridice naționale respective că nu există nicio cale de atac jurisdicțională care să permită, fie și numai pe cale incidentală, garantarea respectării drepturilor pe care justițiabilii le au în temeiul dreptului Uniunii sau dacă singura cale prin care justițiabilii ar avea acces la o instanță ar fi aceea de a se vedea constrânși să încalce dreptul (Hotărârea din 14 mai 2020, Országos Idegenrendészeti Főigazgatóság Dél‑alföldi Regionális Igazgatóság, C‑924/19 PPU și C‑925/19 PPU, EU:C:2020:367, punctul 143, precum și jurisprudența citată).

68 În speță, niciun element din dosarul de care dispune Curtea nu permite să se pună la îndoială existența unor căi de atac jurisdicționale conforme cu această jurisprudență prin care Elettronica Industriale a putut contesta actul administrativ prin care a fost adoptat planul național de repartizare și de alocare a frecvențelor. În această privință, trebuie precizat că, în ipoteza în care s‑ar constata că această societate dispunea de dreptul de a introduce o acțiune împotriva acestui plan și nu l‑a exercitat în termenul prevăzut sau l‑a exercitat fără succes, dreptul Uniunii nu impune ca societatea menționată să aibă posibilitatea de a invoca nevaliditatea dispozițiilor pertinente ale planului menționat în cadrul litigiului principal.

69 Având în vedere considerațiile care precedă, trebuie să se răspundă la întrebarea adresată că articolul 9 alineatul (4) din Directiva‑cadru trebuie interpretat în sensul că nu se opune unei măsuri naționale care impune unui titular de drepturi individuale de utilizare a frecvențelor radio să le utilizeze exclusiv pentru furnizarea de servicii de radiodifuziune pentru TDT, întemeindu‑se numai pe constrângerile prevăzute de planul național de alocare a frecvențelor.

Cu privire la cheltuielile de judecată

70 Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a treia) declară:

Articolul 9 alineatul (4) din Directiva 2002/21/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 7 martie 2002 privind un cadru de reglementare comun pentru rețelele și serviciile de comunicații electronice (Directiva‑cadru), astfel cum a fost modificată prin Directiva 2009/140/CE a Parlamentului European și al Consiliului din 25 noiembrie 2009,

trebuie interpretat în sensul că

nu se opune unei măsuri naționale care impune unui titular de drepturi individuale de utilizare a frecvențelor radio să le utilizeze exclusiv pentru furnizarea de servicii de radiodifuziune pentru televiziunea digitală terestră, întemeindu‑se numai pe constrângerile prevăzute de planul național de alocare a frecvențelor.

Semnături

* Limba de procedură: italiana.