Hotărârea Curții (Camera a opta) din 26 martie 2026.#Fremoluc NV și Association de Promotion des Droits Humains et des Minorités ASBL împotriva Vlaamse Regering.#Cererea de decizie preliminară formulată de Grondwettelijk Hof.#Trimitere preliminară – Ajutoare de stat – Noțiunea de „schemă de ajutor” – Măsuri suplimentare de punere în aplicare – Reglementare națională care prevede adoptarea unor scheme de ajutor ce urmăresc să permită cumpărarea de bunuri imobile – Punerea în aplicare a acestei reglementări prin regulamente comunale.#Cauza C-58/25.

Cererea de decizie preliminară privește interpretarea articolului 107 alineatul (1) și a articolului 108 alineatul (3) TFUE, precum și a principiilor protecției încrederii legitime și securității juridice.

Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între Fremoluc NV, precum și Association de Promotion des Droits Humains et des Minorités ASBL, pe de o parte, și Vlaamse Regering (guvernul flamand, Belgia), pe de altă parte, în legătură cu unele dispoziții ale Vlaams Gewest (Regiunea Flamandă, Belgia) care permit anumitor comune să aplice condiții speciale cesiunii de terenuri sau de locuințe și care prevăd un sprijin financiar din partea acestor comune în favoarea cumpărătorilor.

Articolul 1 literele (c)-(e) din Regulamentul (UE) 2015/1589 al Consiliului din 13 iulie 2015 de stabilire a normelor de aplicare a articolului 108 [TFUE] (JO 2015, L 248, p. 9) prevede: „În sensul prezentului regulament se aplică următoarele definiții: […] (c) «ajutor nou» înseamnă orice ajutor, respectiv orice schemă de ajutor și orice ajutor individual care nu este ajutor existent, inclusiv modificările ajutoarelor existente; (d) «schemă de ajutor» înseamnă orice act în baza căruia, fără a fi necesare măsuri suplimentare de punere în aplicare, pot fi acordate alocări individuale de ajutor întreprinderilor definite în mod general și abstract, precum și orice act în baza căruia ajutorul, care nu este legat de un anumit proiect, poate fi acordat uneia sau mai multor întreprinderi pentru o perioadă de timp nedeterminată și/sau într‑un cuantum nedeterminat; (e) «ajutor individual» înseamnă orice ajutor de stat care nu este acordat în baza unei scheme de ajutor de stat sau este acordat în baza unei scheme, dar trebuie notificat în mod individual;”.

Articolul 2 alineatul (1) din acest regulament prevede: „Cu excepția cazului în care se prevede altfel în regulamentele adoptate în temeiul articolului 109 […] TFUE sau în temeiul altor dispoziții relevante din acesta, orice proiect de acordare a unui ajutor nou se notifică în timp util Comisiei [Europene] de către statul membru în cauză. Comisia informează fără întârziere statul membru în cauză asupra primirii notificării.”

Decreet al Vlaamse Overheid over wonen in eigen streek (Decretul Regiunii Flamande privind locuirea în propria regiune) din 23 iunie 2023 (Belgisch Staatblad, 4 august 2023, p. 65489, denumit în continuare „Decretul WIES”) prevede la articolul 2: „În prezentul decret, se aplică următoarele definiții: […] 6° comună WIES: o comună inclusă pe lista stabilită în temeiul articolului 3 alineatul 1; 7° teren WIES: calificarea specială a terenului desemnat în temeiul articolului 4 alineatul 3 al treilea paragraf; 8° cumpărător WIES: o persoană, astfel cum este menționată la articolul 5; 9° locuință WIES: calificarea specială a locuinței desemnate în temeiul articolului 4 alineatul 3 al treilea paragraf.”

Articolul 3 din acest decret prevede: „Guvernul flamand stabilește prin decret, la fiecare șase ani și pentru prima dată în anul 2023, o listă a comunelor care intră în domeniul de aplicare al prezentului decret. Guvernul flamand întocmește această listă pe baza celui mai ridicat preț de pe piața imobiliară. Comunele incluse în lista menționată la alineatul 1 pot stabili prin regulament comunal că cesiunea bunurilor imobile, prevăzută la articolul 4 alineatul 1, este supusă unor condiții speciale.”

Articolul 4 din decretul menționat prevede: „1. În comunele menționate la articolul 3 care au adoptat un regulament în temeiul articolului 3 alineatul 2 se pot aplica condiții speciale în ceea ce privește transferul terenurilor și locuințelor care fac obiectul unuia dintre următoarele proiecte: 1° un proiect pentru care se solicită o autorizație de mediu pentru parcelarea terenurilor, creând cel puțin cinci loturi destinate construirii de locuințe; 2° un proiect pentru care se solicită o autorizație de mediu pentru acte de urbanism pentru proiecte de locuințe grupate și clădiri cu apartamente care cuprind cel puțin cinci locuințe; 3° un proiect care nu îndeplinește în sine condițiile prevăzute la punctul 1° sau 2°, dar care, împreună cu autorizațiile de mediu acordate în ultimii cinci ani înainte de cererea menționată la punctul 1° sau 2°, pentru parcelare, construirea de locuințe grupate sau de imobile cu apartamente privind loturi adiacente terenului proiectului, îndeplinește efectiv condițiile prevăzute la punctul 1° sau 2°. […] […] 3. Consiliul comunal al unei comune WIES prevede în regulamentul comunal că consiliul municipal poate impune, în cazul proiectelor menționate la alineatul 1 care nu sunt excluse în temeiul alineatului 2, condiții de cesiune precum cele prevăzute la articolul 5 din prezentul decret, pentru: 1° cel puțin 40 % din numărul de locuințe care urmează să fie realizate sau de loturi destinate construirii de locuințe, diminuat cu procentul pentru realizarea unei oferte de locuințe sociale sau de locuințe închiriate, pentru terenurile care sunt proprietatea entităților prevăzute la articolul I.3 din Decretul privind guvernanța din 7 decembrie 2018; 2° cel puțin 20 % și maximum 40 % din numărul de locuințe care trebuie realizate sau de loturi destinate construirii de locuințe, diminuat cu procentul pentru realizarea unei oferte de locuințe sociale sau de locuințe de închiriat care au încheiat contracte cu statul, pentru terenurile care sunt proprietatea unor persoane fizice sau juridice, altele decât cele prevăzute la articolul I.3 din Decretul privind guvernanța din 7 decembrie 2018. Consiliul comunal al unei comune WIES prevede în regulamentul comunal criteriile pe baza cărora consiliul municipal poate decide să impună condiții de cesiune proiectelor menționate în prezentul articol. Aceste criterii se referă la obiectivele prezentului decret și la capacitatea financiară a comunei. În regulamentul comunal, consiliul comunal al unei comune WIES stabilește procentul definitiv pentru care se aplică condițiile de cesiune prevăzute la articolul 5. Procentul reluat în regulament constituie procentul minim utilizat de o comună WIES căruia i se aplică condițiile de cesiune prevăzute la articolul 5. Solicitantul autorizației de mediu, prevăzut la alineatul 1, menționează în cererea sa terenurile sau locuințele care sunt prevăzute pentru a răspunde procentului definitiv stabilit de consiliul comunal al comunei WIES în temeiul alineatului 3. Terenurile și locuințele desemnate sunt terenurile WIES și locuințele WIES. Pentru aplicarea alineatului 4, consiliul comunal al unei comune WIES poate stabili condiții suplimentare în regulamentul comunal. […]”

Articolul 5 din același decret are următorul cuprins: „Terenurile WIES și locuințele WIES nu pot fi cedate decât persoanelor care îndeplinesc toate condițiile următoare: 1° pentru o perioadă de zece ani înainte de data cesiunii, persoana este înscrisă în mod neîntrerupt timp de cel puțin cinci ani în registrele de evidență a persoanelor […] ale unei comune WIES sau într‑o comună limitrofă din cadrul Regiunii Flamande; 2° persoana îndeplinește condițiile privind proprietatea imobiliară și venitul, care fac dovada unei situații mai puțin ușoare, stabilite de guvernul flamand; 3° persoana este înscrisă în registrele de evidență a persoanelor […] Soții, colocuitorii legali sau de fapt ai persoanei căreia îi este cedat un teren WIES sau o locuință WIES și care vor coocupa un teren WIES sau o locuință WIES îndeplinesc de asemenea condițiile prevăzute la alineatul 1 punctele 2° și 3°. Pentru aplicarea alineatului 1, consiliul comunal al unei comune WIES poate stabili condiții mai stricte în regulamentul comunal. Consiliul comunal al unei comune WIES poate, de exemplu, să limiteze aplicarea alineatului 1 punctul 1° la persoanele care, pentru o perioadă de zece ani înainte de data cesiunii, au fost înscrise în mod neîntrerupt timp de cel puțin cinci ani în registrul de evidență a persoanelor al propriei lor comune.”

Articolul 10 alineatul 1 din Decretul WIES prevede: „În cazul în care un cumpărător WIES achiziționează un teren WIES sau o locuință WIES în temeiul articolului 5 și al regulamentului comunal în vigoare, comuna WIES furnizează o intervenție financiară în beneficiul cumpărătorului WIES, pe baza prețului estimat al părților de teren pe care cumpărătorul WIES le dobândește în proprietate. Această intervenție financiară se ridică la cel puțin 50 % din prețul estimat al părților de teren. Comuna WIES plătește valoarea intervenției financiare, prevăzută la alineatul 1, într‑un cont blocat la funcționarul responsabil, stabilit de cumpărătorul WIES. Suma este eliberată vânzătorului după încheierea contractului și face parte din prețul de cumpărare plătit de cumpărătorul WIES. […]”

La 23 iunie 2023, Regiunea Flamandă a adoptat Decretul WIES. Acest decret autorizează comunele în care prețurile imobilelor sunt deosebit de ridicate să rezerve, timp de nouă luni, achiziționarea anumitor terenuri sau a anumitor locuințe unor cumpărători ale căror venituri sunt inferioare unor praguri determinate și care pot justifica legături cu comuna în cauză. Acesta prevede că comunele care decid să aplice astfel de restricții asigură, în numele cumpărătorului, plata către vânzător a unei părți din prețul bunului.

Prin cererile introductive din 31 ianuarie și din 1 februarie 2024, Fremoluc, precum și Association de Promotion des Droits Humains et des Minorités au introdus acțiuni în anularea Decretului WIES la Grondwettelijk Hof (Curtea Constituțională, Belgia), care este instanța de trimitere.

În susținerea acestor acțiuni, ele invocă în esență motive întemeiate pe încălcarea mai multor dispoziții ale Constituției belgiene coroborate, pe de o parte, cu dispoziții de drept al Uniunii referitoare la libertățile de circulație și, pe de altă parte, cu articolul 107 alineatul (1), precum și cu articolul 108 alineatul (3) TFUE.

În primul rând, instanța de trimitere consideră că Decretul WIES trebuie anulat în parte ca fiind neconstituțional, în măsura în care permite comunelor care au decis să recurgă la dispozitivul pe care îl prevede să țină seama de perioada în care un potențial cumpărător era înscris în registrele de evidență a persoanelor ale unei comune limitrofe numai atunci când această comună este situată în Flandra, iar nu atunci când este situată într‑o altă regiune.

În al doilea rând, această instanță apreciază că nu poate exista în mod rezonabil nicio îndoială cu privire la faptul că Decretul WIES este compatibil cu articolele 21, 45, 49, 56 și 63 TFUE, precum și cu articolele 22 și 24 din Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind dreptul la liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii Uniunii și membrii familiilor acestora, de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 1612/68 și de abrogare a Directivelor 64/221/CEE, 68/360/CEE, 72/194/CEE, 73/148/CEE, 75/34/CEE, 75/35/CEE, 90/364/CEE, 90/365/CEE și 93/96/CEE (JO 2004, L 158, p. 77, rectificări în JO 2004, L 229, p. 35, și în JO 2005, L 197, p. 34, Ediție specială, 05/vol. 7, p. 56).

În al treilea rând, instanța de trimitere consideră că trebuie să stabilească dacă proiectul care a condus la adoptarea Decretului WIES ar fi trebuit să fie notificat Comisiei, în conformitate cu articolul 108 alineatul (3) TFUE, în măsura în care ar urmări să instituie o schemă de ajutor de stat.

În această privință, ea ridică mai întâi problema dacă trebuie să se considere că intervenția financiară prevăzută la articolul 10 din acest decret acordă un avantaj unei întreprinderi, în special ținând seama de criteriile consacrate în Hotărârea din 24 iulie 2003, Altmark Trans și Regierungspräsidium Magdeburg (C‑280/00, EU:C:2003:415), în ceea ce privește compensația pentru obligațiile de serviciu public.

În continuare, această instanță ridică problema dacă intrarea în vigoare a Decretului WIES este suficientă, având în vedere jurisprudența Curții referitoare la articolele 107 și 108 TFUE, pentru a determina acordarea unui avantaj financiar sau dacă este necesar să se considere, dimpotrivă, că o astfel de acordare presupune adoptarea prealabilă a unor măsuri suplimentare de punere în aplicare. Ea arată în această privință că, pentru ca o comună să poată efectua plata prevăzută de acest decret, consiliul comunal trebuie să fi adoptat un regulament comunal în acest scop. Acest regulament comunal trebuie, fără a depăși limitele stabilite prin decretul menționat, să fixeze procentul de terenuri sau de locuințe care trebuie rezervat unui cumpărător WIES și să determine criteriile pe baza cărora pot fi impuse unor proiecte condițiile de cesiune. Regulamentul comunal menționat poate de asemenea să facă mai stricte condițiile de cesiune a locuințelor și să prevadă că intervenția financiară comunală va acoperi o parte mai importantă din prețul bunului în cauză.

În sfârșit, instanța menționată consideră că trebuie să stabilească dacă pragurile de minimis referitoare la notificarea ajutoarelor de stat sunt depășite în speță.

În al patrulea rând, în ipoteza în care ar trebui să se considere că Decretul WIES urmărește să instituie o schemă de ajutor de stat, instanța de trimitere ridică problema posibilității de a menține definitiv efectele acestui decret pentru a evita să se aducă atingere principiilor încrederii legitime a particularilor în cauză sau securității juridice.

În aceste condiții, Grondwettelijk Hof (Curtea Constituțională) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare: „1) Articol[ul] 107 alineatul (1) și [articolul] 108 alineatul (3) [TFUE] trebuie interpretate în sensul că o măsură precum cea prevăzută la articolul 10 din Decretul [WIES] constituie un ajutor de stat nou care trebuia notificat [Comisiei]? 2) Dacă ar ajunge, pe baza răspunsului la prima întrebare preliminară, la concluzia că Decretul [WIES] citat anterior încalcă obligațiile care decurg din dispozițiile menționate în această întrebare, Curtea Constituțională ar putea menține definitiv efectele [acestui] decret pentru a respecta încrederea legitimă a particularilor care au achiziționat un teren sau o locuință în temeiul decret[ului menționat], precum și pentru a evita insecuritatea juridică pe care ar putea‑o genera pentru aceste persoane efectul retroactiv al anulării acestui decret, putând fi afectată în mod special situația lor locativă?”

Prin intermediul primei întrebări, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 107 alineatul (1) și articolul 108 alineatul (3) TFUE trebuie interpretate în sensul că o reglementare națională care autorizează comune în care prețul imobilelor este deosebit de ridicat să instituie un dispozitiv care prevede plata, către vânzătorii anumitor terenuri sau ai anumitor locuințe, a unei părți din prețul de achiziție a terenurilor în cauză, în numele unui cumpărător care îndeplinește condiții legate de situația sa socială și de legătura sa cu comuna în cauză, trebuie considerată ca instituind o schemă de ajutoare de stat care trebuie notificată Comisiei atunci când această reglementare, pe de o parte, lasă fiecărei comune posibilitatea de a institui sau nu un astfel de dispozitiv și, pe de altă parte, îi conferă o marjă de apreciere în stabilirea condițiilor de eligibilitate a proiectelor, precum și a părții din prețul terenurilor în cauză suportate în temeiul acestui dispozitiv.

În conformitate cu articolul 108 alineatul (3) TFUE, Comisia este informată în timp util, pentru a‑și prezenta observațiile, în legătură cu proiectele care urmăresc să instituie sau să modifice ajutoarele de stat.

Articolul 2 alineatul (1) din Regulamentul 2015/1589 prevede că, cu excepția cazului în care se prevede altfel în regulamentele adoptate în temeiul articolului 109 TFUE sau în temeiul altor dispoziții relevante din acesta, orice proiect de acordare a unui ajutor nou se notifică în timp util Comisiei de către statul membru în cauză.

Articolul 1 litera (c) din acest regulament definește noțiunea de „ajutor nou” ca vizând „orice schemă de ajutor și orice ajutor individual care nu este ajutor existent, inclusiv modificările ajutoarelor existente”.

În această privință, în primul rând, articolul 1 litera (d) din regulamentul menționat prevede că trebuie considerat o „schemă de ajutor”„orice act în baza căruia, fără a fi necesare măsuri suplimentare de punere în aplicare, pot fi acordate alocări individuale de ajutor întreprinderilor definite în mod general și abstract, precum și orice act în baza căruia ajutorul, care nu este legat de un anumit proiect, poate fi acordat uneia sau mai multor întreprinderi pentru o perioadă de timp nedeterminată și/sau într‑un cuantum nedeterminat”.

În speță, din moment ce o măsură precum cea în discuție în litigiul principal privește intervenții financiare comunale legate de proiecte specifice, este necesar să se stabilească modul în care o astfel de măsură trebuie calificată numai în raport cu primul aspect al acestei definiții, și anume cea care vizează dispozițiile pe baza cărora, fără a fi necesare măsuri suplimentare de punere în aplicare, pot fi acordate ajutoare individuale unor întreprinderi definite în mod general și abstract.

Potrivit primului aspect al definiției menționate, calificarea unei măsuri de stat drept schemă de ajutor presupune îndeplinirea a trei condiții cumulative. Primo, anumite ajutoare pot fi acordate individual întreprinderilor pe baza unei dispoziții. Secundo, nu este necesară nicio măsură suplimentară de punere în aplicare pentru acordarea acestor ajutoare. Tertio, întreprinderile cărora le pot fi acordate ajutoarele individuale trebuie definite „în mod general și abstract” (Hotărârea din 16 septembrie 2021, Comisia/Belgia și Magnetrol International, C‑337/19 P, EU:C:2021:741, punctul 60, precum și Hotărârea din 6 iunie 2024, Ryanair/Comisia, C‑441/21 P, EU:C:2024:477, punctul 106).

În ceea ce privește a doua dintre aceste condiții, referitoare la lipsa unor măsuri suplimentare de punere în aplicare, din jurisprudența Curții rezultă că aceasta este îndeplinită atunci când întreprinderile sunt susceptibile să beneficieze de un avantaj care constituie un ajutor individual pentru simplul fapt al dispoziției în cauză sau să li se acorde un astfel de ajutor numai în temeiul actului menționat (a se vedea în acest sens Hotărârea din 4 martie 2021, Comisia/Fútbol Club Barcelona, C‑362/19 P, EU:C:2021:169, punctul 69, Hotărârea din 16 septembrie 2021, Comisia/Belgia și Magnetrol International, C‑337/19 P, EU:C:2021:741, punctul 106, precum și Hotărârea din 6 iunie 2024, Ryanair/Comisia, C‑441/21 P, EU:C:2024:477, punctele 108 și 109).

În această privință, trebuie amintit că simpla aplicare tehnică a unei dispoziții care prevede acordarea de ajutoare nu constituie o „măsură suplimentară de punere în aplicare”, în sensul articolului 1 litera (d) din Regulamentul 2015/1589. O asemenea „măsură suplimentară de punere în aplicare” presupune astfel exercitarea de către autoritatea însărcinată cu aplicarea dispoziției în cauză a unei puteri de apreciere care să îi permită să influențeze cuantumul ajutorului, caracteristicile acestuia sau condițiile în care este acordat ajutorul menționat (a se vedea în acest sens Hotărârea din 16 septembrie 2021, Comisia/Belgia și Magnetrol International, C‑337/19 P, EU:C:2021:741, punctul 105).

Problema dacă acordarea unui sprijin financiar precum cel în discuție în litigiul principal necesită măsuri suplimentare de punere în aplicare, în sensul celei de a doua condiții menționate la punctul 27 din prezenta hotărâre, trebuie apreciată în raport cu faptul că cererea de decizie preliminară privește o reglementare națională care definește un cadru general în care anumite comune pot decide să instituie mecanisme de sprijin financiar, fără însă ca această reglementare să instituie ea însăși în mod direct astfel de mecanisme și nici să definească toate modalitățile de punere în aplicare a acestora.

Mai precis, din decizia de trimitere rezultă, pe de o parte, că numai comunele care au decis să adopte un regulament comunal care prevede modalitățile de aplicare a cadrului general prevăzut de Decretul WIES pe teritoriul lor pot sprijini financiar achiziționarea de terenuri sau de locuințe situate pe acesta, știind că decretul menționat nu obligă nicidecum comunele eligibile să adopte un asemenea regulament, lăsându‑le astfel posibilitatea de a nu pune în aplicare decretul menționat.

Pe de altă parte, din indicațiile referitoare la dreptul belgian furnizate de instanța de trimitere reiese că, la adoptarea unui regulament comunal destinat punerii în aplicare a Decretului WIES, comuna în cauză trebuie să precizeze diferite aspecte esențiale ale normelor care reglementează, pe teritoriul său, acordarea sprijinului financiar în acest temei. Aceasta trebuie în special să stabilească, fără a depăși limitele prevăzute de acest decret, procentul de terenuri și de locuințe care intră sub incidența dispozitivului autorizat prin decretul menționat, precum și partea din prețul bunului în cauză care va fi suportată. Comuna în cauză poate de asemenea să adauge la condițiile deja prevăzute de același decret condiții suplimentare în ceea ce privește selectarea atât a cumpărătorilor, cât și a bunurilor imobile eligibile.

Având în vedere a doua condiție menționată la punctul 27 din prezenta hotărâre, trebuie să se considere că o astfel de reglementare acordă comunelor în cauză o putere de apreciere privind atât principiul însuși al aplicării unui mecanism de sprijin financiar pe teritoriul lor, cât și elemente esențiale ale acestui dispozitiv, în special condițiile de eligibilitate a tranzacțiilor imobiliare, precum și amploarea sprijinului financiar care poate fi acordat.

Rezultă că o astfel de reglementare nu permite comunelor în cauză să acorde un sprijin financiar numai pe baza dispozițiilor sale, ci presupune, dimpotrivă, adoptarea de către aceste comune a unor măsuri suplimentare de punere în aplicare, în sensul articolului 1 litera (d) din Regulamentul 2015/1589. Prin urmare, fără a fi necesar să se examineze dacă un astfel de sprijin îndeplinește toate condițiile necesare pentru a fi calificat drept ajutor de stat, în sensul articolului 107 alineatul (1) TFUE, trebuie să se constate că nu se poate considera că această reglementare instituie o schemă de ajutor care trebuie notificată Comisiei în conformitate cu articolul 108 alineatul (3) TFUE și cu articolul 2 alineatul (1) din acest regulament.

În al doilea rând, articolul 1 litera (e) din regulamentul menționat definește „ajutorul individual” ca fiind „orice ajutor de stat care nu este acordat în baza unei scheme de ajutor de stat sau este acordat în baza unei scheme, dar trebuie notificat în mod individual”.

Or, dat fiind că din cele de mai sus reiese că o reglementare precum cea în discuție în litigiul principal nu permite acordarea eventuală a unui sprijin financiar decât după adoptarea unor măsuri suplimentare de punere în aplicare, nu se poate considera în niciun caz că aceasta acordă ea însăși un ajutor individual.

Având în vedere toate aceste elemente, este necesar să se răspundă la prima întrebare că articolul 107 alineatul (1) și articolul 108 alineatul (3) TFUE coroborate cu articolul 1 literele (c)-(e), precum și cu articolul 2 alineatul (1) din Regulamentul 2015/1589 trebuie interpretate în sensul că o reglementare națională care autorizează comune în care prețul imobiliar este deosebit de ridicat să instituie un dispozitiv care prevede plata către vânzători ai anumitor terenuri sau a anumitor locuințe a unei fracțiuni din prețul de achiziție a terenurilor în cauză, în numele unui cumpărător care îndeplinește condițiile legate de situația sa socială și de legătura sa cu comuna în cauză, nu trebuie să fie considerată ca instituind o schemă de ajutor de stat care trebuie notificată Comisiei atunci când această reglementare, pe de o parte, lasă fiecărei comune alegerea de a institui sau nu un astfel de dispozitiv și, pe de altă parte, îi conferă o marjă de apreciere în stabilirea condițiilor de eligibilitate a proiectelor, precum și a părții din prețul terenurilor în cauză suportate în temeiul acestui dispozitiv.

Din decizia de trimitere reiese că a doua întrebare este adresată numai în cazul unui răspuns afirmativ la prima întrebare. Prin urmare, având în vedere răspunsul negativ dat la prima întrebare, nu este necesar să se răspundă la a doua întrebare.

Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

HOTĂRÂREA CURȚII (Camera a opta)

26 martie 2026 ( *1 )

Hotărâre

Cadrul juridic

Dreptul Uniunii

Dreptul belgian

Litigiul principal și întrebările preliminare

Cu privire la întrebările preliminare

Cu privire la prima întrebare

Cu privire la cea de a doua întrebare

Cu privire la cheltuielile de judecată