Concluziile avocatului general M. Campos Sánchez-Bordona prezentate la 9 iulie 2026.###

Ediție provizorie

CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL

DOMNUL MANUEL CAMPOS SÁNCHEZ‑BORDONA

prezentate la 9 iulie 2026(1)

Cauzele conexate C‑535/25-C‑537/25

Amazon Italia Logistica Srl (C‑535/25),

Amazon Italia Services Srl (C‑536/25),

Amazon Italia Transport Srl (C‑537/25)

împotriva

Autorità per le Garanzie nelle Comunicazioni,

cu participarea:

Ministero delle Imprese e del Made in Italy

[cerere de decizie preliminară formulată de Consiglio di Stato (Consiliul de Stat, Italia)]

„ Trimitere preliminară – Servicii poștale în Uniunea Europeană – Directiva 97/67/CE – Articolele 2 și 9 – Autorizație generală – Grup de întreprinderi care se ocupă cu livrarea către clienții finali a mărfurilor vândute de terți – Întreprinderi care aparțin acestui grup și care prestează un serviciu poștal – Noțiunea de furnizor de servicii poștale – Reglementare națională care supune aceste întreprinderi condiției de a obține o autorizație generală ”

1. În ultimii ani, dezvoltarea rapidă a comerțului electronic a condus la o profundă transformare a sectorului poștal și a sectoarelor conexe (printre care cel al logisticii), ai căror operatori recurg la noi modele de afaceri ce depășesc noțiunea clasică de „servicii poștale”(2).

2. Unul dintre acești operatori este Amazon(3), care, prin intermediul pieței sale electronice, acționează ca intermediar în vânzarea de articole oferite de vânzători terți. Aceasta oferă clienților săi servicii integrate de depozitare, ambalare și distribuție a produselor comercializate.

3. Curtea trebuie să analizeze dacă și în ce măsură activitatea în discuție în litigiile principale, desfășurată de trei societăți din grupul Amazon(4), constituie un „serviciu poștal”. În caz afirmativ, activitatea menționată ar intra sub incidența regimului de autorizare prevăzut la articolul 9 din Directiva 97/67/CE(5).

4. Tocmai pentru că nu dispuneau de această autorizație, Autorità per le Garanzie nelle Comunicazioni (AGCOM) (autoritatea de reglementare a comunicațiilor, Italia) a sancționat fiecare dintre cele trei societăți reclamante.

I. Cadrul juridic

A. Dreptul Uniunii. Directiva 97/67

5. Conform articolului 2:

„În sensul prezentei directive, se aplică următoarele definiții:

1. «servicii poștale» înseamnă serviciile care implică colectarea, sortarea, transportul și livrarea trimiterilor poștale;

1a. «furnizor de servicii poștale» înseamnă o întreprindere care furnizează unul sau mai multe servicii poștale;

[…]

4. «colectare» înseamnă operația de colectare a trimiterilor poștale de către un furnizor de servicii poștale;

5. «distribuție» înseamnă procesul ce decurge de la sortarea la centrul de distribuție până la distribuția expedierilor poștale către destinatarii lor;

6. «expediere poștală» înseamnă o trimitere adresată în forma finală, în care trebuie să fie transportată de către furnizorul serviciului poștal. Pe lângă trimiterile de corespondență, asemenea trimiteri includ și, de exemplu, cărți, cataloage, ziare, publicații periodice și colete poștale care conțin mărfuri cu sau fără valoare comercială;

[…]

14. «autorizații» înseamnă orice autorizație care stabilește drepturi și obligații specifice sectorului poștal și care permite întreprinderilor să furnizeze servicii poștale și, după caz, să instaleze și să opereze rețele proprii pentru furnizarea unor astfel de servicii, sub forma unei autorizații generale sau licențe individuale […]

[…]

19. «cerințe esențiale» înseamnă motive generale fără caracter economic care pot determina un stat membru să impună condiții pentru furnizarea serviciilor poștale. Motivele sunt confidențialitatea corespondenței, securitatea rețelei în cazul transportului de bunuri periculoase, respectarea condițiilor de angajare, a sistemelor de securitate socială […] și, după caz, protecția datelor, a mediului și normele de planificare a teritoriului. Protecția datelor poate să includă protecția datelor cu caracter personal, confidențialitatea informațiilor transmise sau stocate și protecția vieții private;

[…]”

6. Articolul 9 prevede:

„(1) În ceea ce privește serviciile care sunt în afara sferei serviciului universal, statele membre pot introduce autorizații generale în măsura necesară pentru a garanta respectarea cerințelor esențiale.

[…]”

B. Dreptul italian

7. Directiva 97/67 a fost transpusă în dreptul italian prin decreto legislativo n. 261/1999 – Attuazione della direttiva 97/67/CE concernente regole comuni per lo sviluppo del mercato interno dei servizi postali comunitari e per il miglioramento della qualità del servizio(6), al cărui articol 1 cuprinde definiții care corespund în esență articolului 2 din directivă.

8. Este aplicabilă ratione temporis delibera n.º129/15/CONS – Regolamento in materia di titoli abilitativi per l’offerta al pubblico di servizi postali(7), a cărei anexă A prevede la articolul 8 („Servicii poștale care fac obiectul unei autorizații generale) următoarele:

„1. Furnizarea către public de servicii poștale care nu sunt incluse în sfera serviciul universal în sensul Decretului legislativ [nr. 261/1999] este condiționată de obținerea unei autorizații generale.

2. Autorizația generală este necesară pentru realizarea chiar și doar a uneia dintre etapele activităților de furnizare a serviciilor poștale menționate la alineatul 1 și pentru furnizarea de servicii poștale cu valoare adăugată.”

II. Situația de fapt, litigiile și întrebările preliminare

9. Printr‑o decizie din 25 iulie 2018(8), AGCOM a sancționat cele trei societăți din grupul Amazon după ce a constatat că, în absența autorizației impuse de legislația italiană, acestea furnizau „un serviciu de livrare către clienții finali a produselor [vândute] pe piața [lor] electronică, serviciu care nu se deosebește în niciun fel de cel de livrare prestat de alți operatori poștali […] și care include etapele obișnuite ale lanțului de distribuție poștală […]”.

10. Din dosar reiese că Amazon intermediază vânzarea de articole comercializate de vânzători terți prin intermediul pieței sale electronice (Amazon Marketplace). Modelul său de afacere este pus în practică astfel:

– un vânzător terț trimite marfa la centrul logistic al Amazon (AIL) prin intermediul unui transportator. Marfa rămâne în permanență în proprietatea vânzătorului;

– Amazon (AIL) primește, sortează și depozitează marfa;

– după primirea comenzii clientului, Amazon (AIL) preia marfa din depozitele sale, o ambalează și o etichetează (după verificarea caracteristicilor specifice ale acesteia, precum greutatea și dimensiunile);

– când produsul achiziționat este gata de expediere, se efectuează o sortare progresivă(9). Într‑o primă etapă, AIL repartizează pachetele deja ambalate între întreprinderile de curierat însărcinate cu livrarea, care pot fi, după caz, fie întreprinderi deja prezente pe piață, fie Amazon Logistics;

– în cazul în care livrarea este încredințată către Amazon Logistics (unitate de afaceri a AIT), AIT preia(10) marfa din centrele logistice ale AIL pentru a o transporta la Delivery Stations(11), gestionate de AIT;

– în Delivery Stations se efectuează o a doua sortare, prin repartizarea coletelor către diferite întreprinderi locale de curierat cu care Amazon colaborează la nivel local(12);

– sub coordonarea AIT(13), operatorii locali se ocupă de livrarea către clientul final (așa‑numita „last mile” sau „ultima milă”);

– livrarea către clientul final se poate realiza la o adresă indicată de destinatarul expedierii sau, în cazul în care destinatarul solicită acest lucru, prin intermediul pachetomatelor (lockere) gestionate de AIS;

– AIS „nu se limitează la a pune la dispoziția terților spații fizice pentru distribuirea trimiterilor poștale”, ci le „gestionează”, controlând de la distanță aceste lockere, supraveghind depozitarea trimiterilor poștale de către întreprinderile de curierat și ridicarea ulterioară a acestora de către destinatar(14).

11. Având în vedere această situație de fapt, AGCOM a constatat următoarele:

– activitatea de ambalare și etichetare desfășurată de AIL nu are, ca atare, caracter poștal. În schimb, au caracter poștal activitățile imediat ulterioare, prin care articolele ambalate și etichetate devin o „trimitere finală” și se repartizează către diferitele întreprinderi de curierat în funcție de termenele de livrare și de zonele deservite. Aceste activități ar corespunde etapei de „sortare” care caracterizează ciclul de activitate al tuturor operatorilor poștali(15);

– activitatea de gestionare a lockerelor desfășurată de AIS „este o activitate poștală, iar inovațiile concrete aduse modelului nu modifică natura, calificarea și nici încadrarea acestei modalități de livrare în etapa corespunzătoare a serviciului poștal” (distribuție);

– AIT și AIL au creat „o rețea unitară organizată pentru realizarea etapelor serviciului poștal fără să fi obținut autorizația necesară, stabilind condițiile juridice, tehnice și economice ale acesteia și recurgând, în faza de distribuție, la șapte societăți care nu dispun de o autorizație generală pentru prestarea acestui serviciu”. Operatorii locali „își pierd întreaga autonomie și independență” ca urmare a instrucțiunilor stricte dictate de AIT, astfel încât aceasta din urmă poate fi considerată „dominus” (sic) al serviciului.

12. Tribunale Amministrativo Regionale per il Lazio (Tribunalul Administrativ Regional din Lazio, Italia), în fața căruia AIL, AIT și AIS au atacat separat decizia AGCOM, a confirmat în esență această decizie.

13. În acest context, Consiglio di Stato (Consiliul de Stat, Italia), sesizat cu apelurile introduse de AIL, AIT și AIS, adresează Curții, în cele trei cauze, următoarea întrebare preliminară:

„Articolele 2 și 9 din Directiva [97/67] se opun unei reglementări naționale care supune activitățile de tipul celor desfășurate de [AIL, AIS și AIT] și descrise în decizi[ile] atacat[e] regimului de autorizare prevăzut pentru furnizarea de servicii poștale către public?”

III. Procedura în fața Curții

14. Cele trei cereri de decizie preliminară au fost înregistrate la Curte la 6 august 2025. Având în vedere legătura strânsă dintre acestea, s‑a decis conexarea lor.

15. AIL, AIS și AIT (împreună), guvernele spaniol, italian, neerlandez și norvegian, precum și Comisia Europeană au prezentat observații scrise.

16. Curtea nu a considerat necesară organizarea unei ședințe.

IV. Admisibilitate

17. Guvernul italian consideră că cele trei trimiteri preliminare sunt inadmisibile din cauza expunerii deficitare a contextului factual, în măsura în care acestea nu clarifică suficient de precis:

– dacă întrebarea se referă, în general, la ansamblul activităților desfășurate de fiecare dintre societățile vizate (inclusiv activitățile pe care, în etapele anterioare sau ulterioare, celelalte întreprinderi apelante nu le desfășoară) sau, dimpotrivă, numai la activitățile desfășurate în mod succesiv de AIL, AIT și AIS în cadrul lanțului unitar de distribuție(16);

– dacă întrebarea se extinde la calificarea drept „servicii poștale” a activităților desfășurate individual de fiecare societate sau, mai degrabă, la activitatea globală rezultată din coordonarea dintre acestea(17).

18. Nu împărtășim obiecția guvernului italian și considerăm că, dimpotrivă, trimiterile preliminare sunt admisibile.

19. Într‑adevăr, (singura) întrebare preliminară este formulată succint și în termeni practic identici în cele trei cauze, în pofida faptului că problemele ridicate în fiecare dintre acestea sunt diferite.

20. Cu toate acestea, instanța de trimitere își expune îndoielile în termeni care permit înțelegerea motivelor care justifică trimiterile preliminare. În esență, aceasta dorește să se stabilească:

– dacă repartizarea coletelor de către AIL după etichetare poate fi considerată drept „sortare” a unei „expedieri poștale” (cauza C‑535/25);

– dacă gestionarea lockerelor de către AIS face parte din etapa de „distribuție” a unei expedieri poștale (cauza C‑536/25);

– dacă o societate (AIT) care, chiar dacă nu realizează material sarcini de livrare de colete poștale, dar organizează aceste sarcini exercitând o „putere de conducere și coordonare” asupra operatorilor locali care colaborează cu ea, este un „furnizor de servicii poștale” (cauza C‑537/25);

– dacă și în ce mod influențează în calificarea drept „servicii poștale” a prestațiilor detaliate până la acest moment legătura existentă între activitățile desfășurate de AIL, AIS și AIT(18);

– dacă există o „furnizare către public de servicii poștale” în cazul în care serviciile prestate nu se adresează în mod nediferențiat tuturor utilizatorilor și nu există birouri deschise publicului (cauza C‑535/25, relevantă și pentru cauzele C‑536/25 și C‑537/25)(19).

21. Argumentele părților și ale intervenienților din prezenta procedură relevă înțelegerea de către aceștia a aspectelor în litigiu. Curtea dispune, așadar, de elemente de apreciere suficiente pentru a se pronunța asupra acestora, în pofida obiecției guvernului italian.

22. Mai precis, dinamica activității celor trei societăți ale Amazon este descrisă (în ordonanțele de trimitere și în observațiile părților) cu un grad de detaliu suficient pentru a justifica îndoielile Consiglio di Stato (Consiliul de Stat) și pentru a permite Curții să ofere un răspuns(20).

V. Analiză

A. Considerații preliminare

23. O problemă de fond care stă la baza acestor trimiteri preliminare este caracterul neadecvat al definițiilor din Directiva 97/67 pentru a putea fi aplicate comerțului pe platforme, precum cel al Amazon.

24. Directiva 97/67 a fost adoptată într‑un context orientat spre serviciul poștal „tradițional”. În anul 1997, serviciul poștal era încredințat operatorilor însărcinați în special cu gestionarea și distribuirea corespondenței, alcătuită în cea mai mare parte din scrisori și colete.

25. Liberalizarea impulsionată de Directiva 2008/6 a deplasat axul sistemului de la serviciul universal către un scenariu deschis concurenței: a favorizat intrarea pe piață a unor operatori ale căror servicii, deși păstrau o anumită echivalență funcțională cu cele ale operatorului poștal „tradițional”, erau orientate către alte servicii, cum ar fi curieratul rapid. În Hotărârea Confetra(21), Curtea a confirmat includerea acestora în domeniul de aplicare al Directivei 97/67, precum și în regimul de autorizare prevăzut de aceasta.

26. Consolidarea noilor modele de afaceri, bazate pe comerțul electronic și pe livrarea produsului la domiciliul clientului final, a sporit numărul agenților economici implicați. Serviciile acestora, parțial similare și parțial substitutive celor ale operatorilor poștali „tradiționali”, nu se încadrează cu ușurință în noțiunea clasică de „serviciu poștal”(22).

27. În acest nou context, unele noțiuni din Directiva 97/67, concepute pentru paradigma poștală tradițională, se dovedesc a fi insuficiente, dacă nu chiar depășite(23). În special, definiția „expedierii poștale”, pe care se articulează întregul sistem, suferă de o circularitate(24) pronunțată, care îi compromite claritatea și îi îngreunează aplicarea în cazuri concrete. Directiva 2008/6 a remediat aceste lacune doar într‑o măsură limitată(25).

28. Interpretarea Directivei 97/67 astfel cum a fost modificată prin Directiva 2008/6 va putea ține seama de alte instrumente normative ulterioare, precum Regulamentul (UE) 2019/1020(26) și Regulamentul (UE) 2018/644(27), asupra cărora vom reveni în continuare.

29. În special Regulamentul 2018/644, cu toate că nu este aplicabil, ratione materiae, în prezentele cauze, poate oferi elemente utile pentru interpretarea Directivei 97/67, având în vedere raportul de complementaritate care există între cele două instrumente(28).

30. Totuși, este necesar să amintim că, în cadrul unei trimiteri preliminare adresate ca urmare a unui litigiu între AGCOM și mai mulți operatori economici, printre care AIL și AIT, Curtea(29) i‑a calificat deja în mod implicit pe aceștia din urmă drept „furnizori de servicii de livrare de colete”, care constituie „servicii poștale”, în conformitate cu articolul 2 punctele 1 și 3 din Regulamentul 2018/644(30).

31. După aceste precizări, vom aborda în continuare, în mod separat, analiza fiecăreia dintre cele trei trimiteri preliminare.

B. Cauza C‑535/25

32. Consiglio di Stato (Consiliul de Stat) dorește să se stabilească dacă activitatea AIL poate fi calificată drept „furnizare către public de servicii poștale”(31).

33. Acesta precizează că este necesar, în primul rând, să se determine „când pot fi calificate drept «poștale» activitățile desfășurate de un anumit operator”, sens în care sunt relevante atât definiția „expedierii poștale”, cât și noțiunea de „sortare”. Adaugă că „o altă chestiune de interpretare care stă la baza întrebării adresate este în ce cazuri se poate considera că serviciile poștale sunt «furnizate publicului»”.

1. „Sortarea” unei „expedieri poștale”

34. Pentru ca o activitate să intre în domeniul de aplicare al Directivei (UE) 97/67:

– aceasta trebuie să constea în prestarea a cel puțin unuia dintre „serviciile poștale” enumerate la articolul 2 punctul 1(32);

– serviciul astfel prestat trebuie, în plus, să se refere la o „expediere poștală”(33).

a) Natura „poștală” a unei expedieri

35. Suntem de acord cu instanța de trimitere(34) că esența problemei gravitează în jurul definiției noțiunii de „expediere poștală”. De aceasta depinde „distincția dintre «serviciile poștale» și serviciile care, deși constau în aceleași activități materiale, nu sunt «servicii poștale» întrucât nu au ca obiect «expedieri poștale»”.

36. Articolul 2 punctul 6 din Directiva 97/67 definește „expedierea poștală” ca fiind „o trimitere adresată în forma finală, în care trebuie să fie transportată de către furnizorul serviciului poștal”.

37. Pe baza acestei definiții, AGCOM și instanța de prim grad de jurisdicție au reținut că „o expediere este poștală atunci când, odată finalizat procesul de etichetare, aceasta are o formă adecvată pentru a intra în lanțul de distribuție poștală”(35). Activitatea pe care AIL o desfășoară după etichetare aparține, așadar, serviciilor poștale și „intră în sfera noțiunii de sortare în sensul [Directivei 97/67]”(36).

38. Amazon nu este de acord cu această teză. Aceasta consideră că activitățile AIL sunt de natură logistică, pur „pregătitoare”, și se desfășoară atunci când „lanțul de distribuție poștală încă nu a fost pus în funcțiune”(37).

39. În sprijinul tezei sale, Amazon invocă în esență trei argumente, referitoare la: a) definiția noțiunii de „expediere poștală”, b) raportul dintre activitățile de „colectare” și „sortare” a unei „expedieri poștale” și c) necesitatea identificării unei linii de demarcație obiective între activitatea „logistică” și sectorul poștal(38).

1) Definiția noțiunii de „expediere poștală”

40. Amazon face trimitere la textul literal al definiției noțiunii de „expediere poștală” (articolul 2 punctul 6 din Directiva 97/67), susținând că toate versiunile lingvistice ale acestei dispoziții se concentrează asupra „momentului cronologic” în care operatorul poștal „preia” trimiterea „în vederea livrării acesteia”(39).

41. Din această premisă, Amazon deduce că mărfurile comercializate prin intermediul pieței sale electronice „nu se pot transforma în trimiteri poștale pentru simplul fapt că li se aplică o etichetă” de către AIL. Caracterul „poștal” ar apărea „numai atunci când [aceste articole] sunt încredințate fizic unui operator poștal pentru a fi livrate”(40).

42. În opinia noastră, diferitele versiuni lingvistice ale articolului 2 punctul 6 din Directiva 97/67 nu susțin teza Amazon. În realitate, doar versiunea în limba italiană face referire la „momentul” (în sens cronologic) al acceptării fizice a trimiterii de către transportator în vederea livrării acesteia(41). În schimb, acest lucru nu se întâmplă în celelalte versiuni pe care le‑am consultat, în care accentul se pune, mai degrabă, pe forma (configurația materială) pe care o ia trimiterea într‑un moment anterior transportului său(42).

43. Conținutul acestor versiuni lingvistice nu permite să se susțină că doar predarea materială către transportator determină transformarea trimiterii în „expediere poștală”. Acestea nu exclud posibilitatea ca, între momentul în care trimiterea dobândește forma sa finală și momentul în care are loc acceptarea acesteia în vederea transportului, să aibă loc alte acțiuni, realizate eventual de către aceeași întreprindere care s‑a ocupat de ambalare și de etichetare(43), care pot fi calificate drept „colectare” și „sortare”.

2) Absența „colectării”

44. În al doilea rând, Amazon pune accentul pe succesiunea etapelor lanțului de distribuție poștală care rezultă din articolul 2 punctul 1 din Directiva 97/67. Pe această bază, susține că AIL nu ar putea desfășura nicio activitate de „sortare”, situată între „colectare” și „livrare”, întrucât gestionează produsele într‑un moment în care nu a avut loc încă nicio „colectare”(44).

45. Pentru Amazon, atunci când un produs este inventariat în stoc, expedierea acestuia ar rămâne într‑o „formă nedefinitivă” și nu ar dobândi caracter „poștal” decât după efectuarea operațiunii efective de „colectare” (de către transportator). În cazul AIL, în absența acestei colectări, activitatea de „sortare” nu ar fi un „serviciu poștal”, ci unul „logistic” și pregătitor.

46. Analiza argumentului Amazon necesită luarea în considerare a evoluției noțiunii de „colectare” în urma modificării introduse prin Directiva 2008/6.

47. În redactarea sa inițială, articolul 2 punctul 4 din Directiva 97/67 limita ridicarea la „operațiunea de colectare a expedierilor poștale depozitate la punctele de acces”(45). Trimiterea la „punctele de acces”(46) dispare totuși în versiunea în prezent în vigoare(47). Această dispariție implică faptul că nu mai există viziunea anterioară, în temeiul căreia „colectarea” presupunea preluarea trimiterii poștale dintr‑o „instalație fizică”, „la dispoziția publicului […]”, precedată de o „depozitare” a respectivei trimiteri poștale de către „clienți/expeditori”.

48. Extinderea domeniului de aplicare al „colectării” este în concordanță cu obiectivul ca furnizorii de servicii poștale să își poată diversifica activitatea, „furnizând servicii de comerț electronice sau alte servicii ale societății informaționale” [considerentul (14) al Directivei 2008/6].

49. Prin urmare, definiția actuală a „colectării” se poate adapta unui model de afaceri în care expeditorul nu „depozitează” la sediul unui furnizor de servicii poștale o „expediere poștală” deja pregătită, ci un produs pe care furnizorul în cauză îl depozitează și îl transformă ulterior în „expediere poștală”, în momentul pregătirii comenzilor(48).

3) Diferența dintre servicii „logistice” și servicii „poștale”

50. Nu ne convinge nici argumentul Amazon în legătură cu Regulamentul 2019/1020. Obiectivul acestui regulament nu este de a stabili un cadru normativ pentru „serviciile de logistică”(49), ci de „[…] a garanta că numai produsele conforme care îndeplinesc cerințe care oferă un nivel ridicat de protecție a intereselor publice […] sunt puse la dispoziție pe piața Uniunii”(50).

51. Regulamentul 2019/1020 abordează doar în mod incidental(51) figura „furnizorului de servicii de logistică”, definită la articolul 3 punctul 11 din acesta. Prin acesta înțelege „orice persoană fizică sau juridică care oferă, în cursul activității comerciale, cel puțin două dintre următoarele servicii: depozitare, ambalare, adresare și expediere fără a avea proprietatea asupra produselor respective, cu excepția serviciilor poștale definite la articolul 2 punctul 1 din Directiva [97/67] […]” (sublinierea noastră).

52. Instanța de trimitere și Amazon au opinii divergente cu privire la interpretarea acestei excluderi a serviciilor poștale:

– pentru Amazon, „din această definiție reiese în mod clar că o întreprindere poate desfășura cele patru activități, de depozitare, ambalare, adresare și expediere (precum în cazul AIL), fără ca pentru aceasta să fie „furnizor de servicii poștale”(52);

– în schimb, pentru instanța de trimitere, definiția confirmă faptul că „aceleași activități materiale de natură logistică pot fi sau nu de natură poștală, în funcție de împrejurarea dacă au sau nu ca obiect «expedieri poștale»”(53).

53. Suntem de părere că această din urmă interpretare este corectă.

54. Din punct de vedere material, activitățile „logistice” și cele „poștale” au caracteristici comune. Dificultățile delimitării acestora se datorează faptului că, în domeniul activității poștale, este inevitabilă punerea în aplicare a unor strategii logistice, înțelese ca ansamblul de mijloace și metode necesare pentru gestionarea eficientă a lanțului de distribuție poștală.

55. Lucrările pregătitoare ale Regulamentului 2019/1020(54), precum și obiectivele acestuia confirmă faptul că clauza de excludere prevăzută la articolul 3 punctul 11 din acesta tinde să evite ca un prestator care furnizează exclusiv servicii poștale să fie supus regimului de răspundere pe care Regulamentul 2019/1020 îl impune furnizorilor de servicii de logistică.

56. În logica Regulamentului 2019/1020, furnizorii de servicii de logistică iau parte la punerea la dispoziție pe piața europeană a produsului(55). Pe această bază, li se pot impune, cu titlu subsidiar, aceleași obligații care revin importatorului în ceea ce privește respectarea normelor privind conformitatea produselor puse la dispoziție pe piață(56).

57. Se poate presupune că un participant la lanțul comercial de distribuție dispune de informațiile necesare pentru a îndeplini aceste obligații, ceea ce nu se poate afirma în cazul celui care se limitează exclusiv la prestarea de servicii poștale. Acesta din urmă nu se implică în punerea la dispoziție pe piață a produselor, limitându‑se la gestionarea trimiterilor care sunt deja ambalate „în forma lor finală”. Prin urmare, el nu cunoaște în mod detaliat conținutul acestor trimiteri, motiv pentru care nu este ținut de obligațiile în materie de conformitate.

58. În opinia noastră, excluderea analizată în prezent nu urmărește să exonereze, în mod general, de la aplicarea Directivei 97/67 „furnizorii de servicii de logistică”, cu condiția ca acești operatori să participe atât la punerea la dispoziție pe piață a produselor, cât și la distribuția acestora prin intermediul unui serviciu de natură poștală.

59. Obiectivele Directivei 97/67 și, respectiv, ale Regulamentului 2019/1020 nu se exclud reciproc(57). Prin urmare, nimic nu împiedică aplicarea lor cumulativă atunci când, datorită naturii activității desfășurate de către un anumit operator, este necesar să se asigure respectarea ambelor.

60. Prin urmare, împărtășim opinia instanței de trimitere că este esențial să se stabilească dacă AIL gestionează „expedieri poștale” și, în caz afirmativ, începând din ce moment.

61. Astfel cum subliniază raportul ERGP, clarificarea de către legiuitorul Uniunii a noțiunii de „expediere poștală” ar fi soluția optimă la această problemă. Cu toate acestea, de lege lata, trebuie să ne conformăm Directivei 97/67 și să recurgem, dacă este cazul, la Regulamentul 2018/644.

62. Definiția noțiunii de „expediere poștală” de la articolul 2 punctul 6 din Directiva 97/67 conține o listă care, deși nu este exhaustivă, grupează bunuri care prezintă caracteristici relativ omogene. Pe această listă figurează „colete poștale care conțin mărfuri cu sau fără valoare comercială”, noțiune, fără îndoială, foarte largă.

63. Pentru concretizarea contururilor acestei noțiuni, este util Regulamentul 2018/644, al cărui articol 2 punctul 1(58) precizează că colet înseamnă o trimitere poștală care conține bunuri cu sau fără valoare comercială, diferită de trimiterile de corespondență, cu o greutate care nu depășește 31,5 kg. Aceasta și alte caracteristici ale produsului (cum ar fi forma pe care o ia comanda după finalizarea etapei pregătitoare de ambalare și etichetare) pot fi relevante, în măsura în care o „expediere poștală” trebuie să fie nu doar adresată unui destinatar concret, ci și prezentată într‑o formă finală, care nu mai poate fi modificată în ceea ce privește conținutul său.

b) „Sortarea” expedierilor

64. În lumina informațiilor care rezultă din dosar și fără a aduce atingere aprecierii finale care revine instanței de trimitere, totul pare să indice că, așa cum susține AGCOM, AIL procesează expedieri care au deja natură „poștală”.

65. Pornind de la această premisă, AIL ar intra sub incidența Directivei 97/67 (inclusiv a regimului de autorizare prevăzut de aceasta) în cazul în care activitățile sale privind aceste „expedieri poștale” se încadrează din punct de vedere material în una sau mai multe dintre etapele de la articolul 2 punctul 1 (colectarea, sortarea, transportul și livrarea).

66. Ordonanța de trimitere se axează în special pe activitatea de „sortare”, care nu este definită în mod explicit de Directiva 97/67. Ținând seama de criteriile hermeneutice uzuale(59), „sortarea” cuprinde ansamblul activităților care, ca regulă generală, se realizează ulterior colectării trimiterilor(60) și care vizează asigurarea desfășurării în mod corect și eficient a etapelor ulterioare, de transport și livrare.

67. Suntem de acord cu Comisia că trebuie să se țină seama de „activitățile desfășurate în mod concret de către subiect […] pentru a evalua implicarea acestuia în ciclul de distribuție poștală și legătura funcțională dintre activitățile de sortare și etapele ulterioare de transport și livrare”(61).

68. Din această perspectivă, „sortarea” expedierilor poștale va exista atunci când „comportamentul activ” al operatorului economic:

– se concretizează în separarea și ordonarea expedierilor, în conformitate cu criterii teritoriale, logistice și operaționale, în scopul integrării lor raționale în lanțul de distribuție poștală;

– permite optimizarea rutelor de transport, reducerea timpilor de tranzit, alocarea eficientă a resurselor sau are scopuri similare.

69. Revine instanței de trimitere, care este singura ce cunoaște situația de fapt în ansamblul său, sarcina de a stabili dacă activitățile desfășurate de AIL pot fi încadrate în această noțiune.

2. „Furnizare către public” de servicii poștale

70. Consiglio di Stato (Consiliul de Stat) dorește să se stabilească, în acest context, „în ce cazuri se poate considera că serviciile poștale sunt «furnizate publicului»”(62).

71. Întrebarea este legată de argumentul invocat de Amazon prin care aceasta susține că „nu oferă servicii poștale «nediferențiate» oricărei persoane care are nevoie să efectueze gestionarea logistică a unui produs în vederea expedierii acestuia și că nu deține spații și/sau birouri deschise publicului”(63).

72. Suntem de acord cu instanța de trimitere, cu Comisia și cu guvernul spaniol că furnizarea nediferențiată de servicii „tuturor utilizatorilor” în spații deschise publicului, în care orice persoană poate depune trimiteri, este o cerință tipică a serviciului universal(64), însă nu a oricărui serviciu poștal.

73. Existența „cutiil[or] poștale puse la dispoziția publicului fie pe drumul public, fie la locația furnizorului (furnizorilor) de servicii poștale” este menționată (printre altele) doar în legătură cu „punctele de acces”. Reamintim că noțiunea de „puncte de acces” a dispărut din definiția „colectării”, aplicabilă oricărui „furnizor de servicii poștale”, și este utilizată, în versiunea în vigoare a Directivei 97/67, numai în legătură cu furnizorul de serviciu universal(65).

74. Prin urmare, suntem de părere că o „furnizare către public” de servicii poștale nu este condiționată de prestarea acestora în mod nediferențiat în favoarea tuturor utilizatorilor prin intermediul unor spații și/sau birouri la dispoziția publicului.

3. Concluzie intermediară

75. În lumina considerațiilor expuse și fără a aduce atingere aprecierii faptelor, care revine instanței de trimitere, considerăm că activitatea constând în repartizarea produselor ambalate și etichetate în prealabil către diferiți transportatori, pe baza unei selecții active, în conformitate cu criterii logistice care țin seama de termenele de livrare și de zonele deservite, poate constitui o „sortare a expedierilor poștale” în sensul Directivei 97/67.

C. Cauza C‑536/25

76. AIS gestionează lockerele utilizate pentru livrarea și ridicarea „expedierilor poștale” care conțin produse comercializate prin intermediul Amazon(66). Instanța de trimitere dorește să se stabilească dacă această activitate constituie un „serviciu poștal” în sensul articolului 2 punctul 1 din Directiva 97/67 și dacă, din acest motiv, AIS este „furnizor de servicii poștale” în sensul punctului 1a al aceluiași articol.

77. Instanța de trimitere(67), guvernele spaniol și italian(68) și Comisia(69) sunt de acord că această activitate este cuprinsă în noțiunea de „livrare a trimiterilor poștale”(70), ultima etapă a lanțului de distribuție poștală în conformitate cu articolul 2 punctul 1 din Directiva 97/67.

78. Amazon nu este de acord cu această calificare. Aceasta susține că depozitarea în lockere este o simplă „alternativă” la livrarea în cutia poștală de la domiciliul destinatarului(71): lanțul de distribuție poștală s‑ar încheia, așadar, cu această depozitare(72). În opinia sa, lockerele ar fi „un punct de contact” a cărui gestionare, la fel ca în cazul cutiilor poștale care constituie „punctele de acces”, este exclusă din sfera „serviciilor poștale”(73).

79. Din nou, nu împărtășim teza Amazon(74).

80. Depozitarea unei trimiteri în cutia poștală de la domiciliul destinatarului este diferită de depozitarea în lockerele gestionate de AIS:

– suntem de acord cu Amazon că cutiile poștale, atunci când funcționează ca simple puncte de „acces” sau de „ieșire” din rețeaua poștală, trebuie considerate externe acestei rețele. Gestionarea acestora este pur pasivă (astfel cum rezultă din articolul 2 punctul 4 din Directiva 97/67), deoarece cutia poștală este un simplu loc de „depozitare” sau de „colectare” a trimiterii poștale de către persoanele interesate (expeditor și destinatar). În acest context, serviciul poștal este prestat numai de furnizorul care efectuează „colectarea” și „distribuția”;

– în schimb, astfel cum subliniază în mod corect instanța de trimitere, caracterul activ al gestionării lockerelor(75) de către AIS contrazice „paralelismul clar” pe care Amazon încearcă să îl stabilească între acestea și cutiile poștale. Trimiterea poștală depozitată în lockere se află sub custodia și supravegherea activă a AIS până la ridicarea sa de către destinatar. Dacă produsul nu este ridicat în termenele stabilite de AIS, trimiterea este returnată expeditorului, fără a fi necesară intervenția destinatarului(76).

81. Returul automat către expeditor, care nu are loc în cazul unei trimiteri depozitate într‑o cutie poștală de la domiciliu, confirmă caracterul „activ” al gestionării lockerelor și faptul că depozitarea în acestea nu determină „ieșirea” trimiterii din lanțul de distribuție poștală: nu are loc o autentică „distribuți[e] [a] expedierilor poștale către destinatarii lor”, în sensul articolului 2 punctul 5 din Directiva 97/67, până la ridicarea efectivă a acestora de către destinatar.

82. Această soluție este confirmată de interpretarea sistematică și teleologică a articolului 2 punctul 5 din Directiva 97/67.

83. Din punct de vedere sistematic, răspunsul pe care îl propunem este în conformitate cu noțiunea de „livrare” din Directiva 2011/83/UE(77): în aceasta, termenul de exercitare a dreptului de retragere și transferare a riscului este fixat stabilindu‑se că produsul vândut la distanță se consideră „livrat” în momentul în care „consumatorul sau o parte terță, alta decât transportatorul, și care este indicată de consumator intră în posesia fizică a bunurilor”(78).

84. Din perspectivă teleologică, regimul de autorizare pe care statele membre îl pot stabili în conformitate cu articolul 9 din Directiva 97/67 are drept obiectiv să permită acestora să „garant[eze] respectarea cerințelor esențiale” definite la articolul 2 punctul 19 din directivă. Suntem de acord cu instanța de trimitere și cu guvernul italian că realizarea acestui obiectiv poate fi impusă și unui operator care acționează în calitate de depozitar al trimiterilor poștale, până în momentul ridicării efective a acestora de către destinatar.

85. În consecință, gestionarea lockerelor de către AIS face parte din etapa de „distribuție” a unei trimiteri poștale, în sensul articolului 2 punctul 5 din Directiva 97/67.

D. Cauza C‑537/25

86. Instanța de trimitere dorește să se stabilească dacă AIT poate fi calificată drept „furnizor de servicii poștale” în sensul articolului 2 punctul 1a din Directiva 97/67, în pofida faptului că aceasta nu realizează material niciuna dintre activitățile menționate la punctul 1 al acestei dispoziții(79).

87. AIT susține că se limitează la „simpla organizare” a activității desfășurate de terți, și anume operatorii locali, și că aceasta nu ar constitui un „serviciu poștal”(80). Prin urmare, ea nu ar fi furnizor de servicii poștale, întrucât doar organizează activitatea terților (operatorii locali).

88. În schimb, potrivit AGCOM și instanței de trimitere, „[…] este furnizor de servicii poștale și cel care organizează în mod efectiv acest serviciu […] chiar dacă încredințează realizarea sarcinilor efective ale acestuia unor terți care sunt independenți numai din punct de vedere formal”(81).

89. Formularea literală a definiției „furnizorului de servicii poștale” (articolul 2 punctul 1a din Directiva 97/67) nu este utilă pentru soluționarea controversei, având în vedere exprimarea tautologică a acesteia.

90. Nu este concludent în această privință nici articolul 2 punctul 4 din Regulamentul 2018/644, în temeiul căruia un „furnizor de servicii de livrare de colete” (serviciile de livrare de colete sunt „servicii poștale”)(82) poate încredința unui „subcontractant” realizarea anumitor etape din lanțul de distribuție poștală, fără ca din acest motiv să își piardă statutul.

91. „Abordarea materială” adoptată de AGCOM vizează titularul efectiv al serviciului poștal și subliniază caracterul „pur formal” al autonomiei operatorilor locali contractați. Chiar dacă sunt întreprinderi independente și din afara grupului Amazon, acești operatori locali ar fi supuși puterii de conducere și control a AIT în ceea ce privește condițiile de prestare a serviciului lor.

92. În acest sens, instanța de trimitere și AGCOM subliniază următoarele:

– Amazon planifică în mod punctual sarcinile concrete pe care fiecare întreprindere de curierat trebuie să le îndeplinească în etapa livrării. Potrivit AGCOM, această planificare se concretizează în instrucțiuni adresate direct șoferului și/sau curierului, angajat al întreprinderii locale, și se referă în mod individual la fiecare colet pe care curierul îl preia de la Delivery Station în vederea livrării(83);

– Amazon controlează in itinere realizarea acestor sarcini (utilizând sisteme de urmărire a vehiculelor și dispozitive puse la dispoziția personalului);

– pe baza informațiilor astfel obținute, AIT supervizează a posteriori performanța operatorilor locali prin intermediul unor indicatori stabiliți de ea însăși, a căror nerespectare determină penalități financiare pentru întreprinderea locală(84);

– clauzele contractuale specifice care reglementează relația dintre operatorii locali și AIT atribuie Amazon gestionarea resurselor umane și materiale necesare pentru efectuarea serviciului de livrare(85);

– în ceea ce privește resursele umane (angajații operatorilor locali), AIT poate stabili condițiile de angajare a acestora(86) și poate solicita concedierea angajaților întreprinderilor locale pe care nu îi agreează(87).

93. În cadrul unei trimiteri preliminare, Curtea trebuie să se limiteze la situația de fapt expusă de instanța de trimitere(88). Aceasta din urmă este singura competentă să aprecieze dacă constatările factuale ale AGCOM reflectă în mod exact raporturile contractuale dintre AIT și operatorii locali, precum și puterea de conducere pe care prima o exercită asupra celor din urmă(89).

94. Astfel, având în vedere contextul factual expus de instanța de trimitere, împărtășim aprecierea acesteia că raporturile contractuale ale AIT cu operatorii locali „sunt diferite de relațiile obișnuite pe care furnizorii de servicii poștale le au cu cei care apelează la ei pentru anumite servicii”.

95. Dacă se confirmă faptul că AIT exercită controlul asupra condițiilor materiale de prestare a serviciului de către operatorul local, inclusiv asupra celor referitoare la gestionarea personalului acestuia din urmă, astfel cum susține AGCOM, atunci afirmația AIT (prin care susține că „nu prestează material serviciul” de livrare și că se limitează la „simpla organizare” a acestuia) este puțin convingătoare.

96. În realitate, AIT pare să se ocupe, din punct de vedere material și nu doar conceptual, de o parte importantă a etapei de „distribuție”, înțeleasă ca „proces” care începe cu „sortarea la centrul de distribuție” (Delivery Stations). În acest context, operatorul local se ocupă material doar de transportul până la destinatarul final, în conformitate cu instrucțiunile detaliate ale AIT, și nu s‑ar putea exclude faptul că adevăratul „serviciu poștal” îl prestează AIT, utilizând mijloacele întreprinderii locale, al cărei nivel de independență este aproape total eliminat atunci când expedierea este gestionată de Amazon(90).

97. Pentru a răspunde la argumentul Amazon referitor la lipsa unei flote proprii de vehicule și la absența raporturilor contractuale cu șoferii însărcinați cu livrarea, instanța de trimitere citează Hotărârea Uber France(91). Amazon contestă relevanța acesteia în prezentul litigiu, susținând că acea cauză era substanțial diferită de cea de față(92).

98. În special, Amazon precizează că criteriul privind „influența determinantă” nu a fost nici singurul, nici esențial pentru soluția adoptată în Hotărârea Uber France. Dimpotrivă, Curtea a subliniat că serviciul de transport prestat de șoferii independenți nu ar fi existat fără serviciul de intermediere furnizat de Uber, condiție care nu este îndeplinită în prezenta cauză(93).

99. Cu toate că observația Amazon este parțial corectă, trebuie avute în vedere următoarele:

– în Hotărârea Uber France, abordarea Curții cu privire la cerința „formulării integrale a ofertei” se explică în lumina chestiunii ridicate la acel moment. În cauza respectivă trebuia să se clarifice dacă, în prezența unui serviciu mixt, componenta furnizată prin mijloace electronice (serviciul de intermediere prin aplicația pentru smartphone) constituia „prestația principală” a serviciului mixt. Numai în cazul unui răspuns afirmativ, serviciul mixt ar fi putut fi inclus în sfera „serviciilor societății informaționale”, în conformitate cu dreptul Uniunii(94);

– în schimb, în sectorul poștal, conform Hotărârii Confetra, „caracterul accesoriu” al unui „serviciu poștal” în raport cu un alt serviciu prestat de același prestator nu are nicio incidență asupra aplicabilității Directivei 97/67(95);

– prin urmare, în ceea ce privește prezenta cauză, este relevant doar al doilea dintre criteriile stabilite în Hotărârea Uber France, referitor la „influența determinantă” care permite atribuirea prestării serviciului celui care stabilește, în mod concret, condițiile materiale care trebuie respectate în executarea acestuia.

100. Având în vedere influența determinantă pe care AIT o exercită asupra stabilirii condițiilor aplicate operatorilor locali, acesteia i se poate impune o „autorizație” pentru a garanta respectarea „cerințelor esențiale” menționate la articolul 2 punctul 19 din Directiva 97/67, și anume motivele generale fără caracter economic care pot determina un stat membru să impună condiții pentru furnizarea serviciilor poștale.

101. În acest sens, nu este suficient ca întreprinderile locale care colaborează cu AIT să dispună în prezent(96) de autorizația pentru a opera în calitate de operatori poștali (ceea ce, în opinia Amazon, ar garanta suficient respectarea cerințelor esențiale)(97). Ceea ce se află în discuție în prezenta cauză este dacă AIT trebuie să dețină ea însăși această autorizație.

102. Prin urmare, considerăm că articolul 2 punctul 1a din Directiva 97/67 trebuie interpretat în sensul că noțiunea de „furnizor de servicii poștale” include o întreprindere, precum AIT, care, chiar dacă nu prestează material „serviciul poștal”, exercită o influență determinantă asupra condițiilor de prestare a acestuia de către un operator local pe care ea însăși îl subcontractează.

E. Incidența legăturii dintre activitățile AIL, AIT și AIS

103. Instanța de trimitere solicită Curții să stabilească dacă „legătura dintre activitățile [AIL, AIT și AIS] poate influența răspunsul la chestiunea de interpretare cu care a fost sesizată și în ce mod”(98).

104. În anul 2022, Comisia a realizat un studiu în care a abordat apariția unor modele de afaceri emergente în sectorul poștal. Aceasta a concluzionat că operatorii poștali tradiționali se confruntă cu concurența unei multitudini de noi actori și că lanțul de distribuție poștală tradițional s‑a fragmentat(99).

105. Această „fragmentare” se manifestă pe două planuri: a) lanțul de distribuție poștală nu mai este gestionat de un singur operator, ci de mai mulți operatori, fiecare specializat într‑o etapă concretă a procesului, și b) acești operatori sunt de obicei entități independente din punct de vedere juridic, adeseori integrate în structuri societare complexe și interdependente, precum în cauzele de față.

106. Unele autorități naționale de reglementare din sectorul poștal au încercat să „ridice vălul societar”, considerând că o activitate de natură poștală nu putea fi exclusă de la aplicarea Directivei 97/67 prin simpla fragmentare a personalității juridice a prestatorului său, care făcea ca „activitatea poștală a grupului «să se [piardă] în cadrul acestei structuri»”(100).

107. În același sens, guvernul italian propune, cu titlu subsidiar(101), să se recurgă prin analogie la teoria „unității economice”, utilizată în jurisprudența Curții în scopul sancționării societății‑mamă pentru comportamentul anticoncurențial al filialelor sale(102).

108. Această abordare urmărește să păstreze efectul util al Directivei 97/67, evitând denaturările provocate atunci când, prin fragmentarea societară, se încearcă eludarea aplicării regimului stabilit de această directivă(103). Considerăm totuși că nu este necesar să se recurgă la teoria unității economice (utilizarea acestea ar putea fi, în funcție de caz, chiar contraproductivă)(104) dacă analiza activității fiecărei întreprinderi din grup relevă în sine că întreprinderea în cauză prestează servicii poștale.

109. Definiția „furnizorului de servicii poștale” prevăzută de Directiva 97/67 permite conceperea unei prestări fragmentate, de către diferiți operatori, a serviciilor care integrează etapele succesive ale lanțului de distribuție poștală; în aceeași măsură, permite calificarea fiecăruia dintre acești operatori drept „furnizor de servicii poștale”, care intră sub incidența Directivei 97/67.

110. Astfel cum am precizat deja, făcând trimitere la analiza din ERGP, principalele dificultăți ale unor cauze precum acestea decurg din caracterul insuficient al definiției noțiunii de „expediere poștală”. De lege ferenda, reformularea acesteia ar permite o mai bună clarificare a domeniului de aplicare al Directivei 97/67(105).

111. Cu toate acestea, de lege lata, este suficient să se interpreteze noțiunea de „furnizor de servicii poștale” în termeni care să permită calificarea ca atare a diverșilor operatori din cadrul aceluiași lanț de distribuție poștală, inclusiv a celor care se limitează la organizarea activității subcontractanților, supunându‑i puterii lor de conducere și de control. Referința la „unul sau mai multe servicii poștale” de la articolul 2 punctul 1a din Directiva 97/67 permite atribuirea acestei calificări.

VI. Concluzie

112. În temeiul considerațiilor care precedă, propunem Curții să răspundă Consiglio di Stato (Consiliul de Stat, Italia) după cum urmează:

„Articolele 2 și 9 din Directiva 97/67 a Parlamentului European și a Consiliului din 15 decembrie 1997 privind normele comune pentru dezvoltarea pieței interne a serviciilor poștale ale Comunității și îmbunătățirea calității serviciului, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2008/6/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 20 februarie 2008,

trebuie interpretate în sensul că

nu se opun ca statele membre să supună regimului de autorizare generală activitățile unui operator economic constând în:

1) repartizarea către diferiți prestatori de servicii, în funcție de termene și de zonele deservite, a livrării către clientul final a trimiterilor poștale care conțin articole achiziționate pe o piață electronică, ambalate și etichetate în prealabil de către același operator care efectuează această repartizare;

2) gestionarea pachetomatelor de livrare (lockere), care include supravegherea activă a depozitării trimiterilor poștale de către operatorii locali de distribuție și a ridicării ulterioare a acestora de către destinatar;

3) organizarea unui serviciu de distribuție a trimiterilor poștale realizat de către operatori locali independenți din punct de vedere juridic, dar care îl realizează în conformitate cu instrucțiunile detaliate ale comitentului care deține în realitate puterea de conducere și de control asupra acestora.”

1 Limba originală: spaniola.

2 Astfel cum am precizat în Concluziile noastre prezentate în cauzele conexate Confetra ș.a. (C‑259/16 și C‑260/16, EU:C:2017:910), punctul 39.

3 Prin denumirea „Amazon” desemnăm grupul care deține o platformă online destinată să faciliteze contactul dintre vânzători și consumatori în vederea realizării între aceștia de tranzacții privind vânzarea de bunuri. Litigiile principale nu sunt legate de activitatea de vânzare directă de către Amazon a produselor sale.

4 Este vorba despre Amazon Italia Logistica Srl, Amazon Italia Services Srl și Amazon Italia Transport Srl, denumite în continuare „AIL”, „AIS” și, respectiv, „AIT”, precum și, pe scurt, „Amazon”.

5 Directiva Parlamentului European și a Consiliului din 15 decembrie 1997 privind normele comune pentru dezvoltarea pieței interne a serviciilor poștale ale Comunității și îmbunătățirea calității serviciului (JO 1998, L 15, p. 14, Ediție specială, 06/vol. 3, p. 12), astfel cum a fost modificată prin Directiva 2008/6/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 20 februarie 2008 (JO 2008, L 52, p. 3).

6 Decretul legislativ nr. 261 din 22 iulie 1999 de transpunere a Directivei 97/67/CE privind normele comune pentru dezvoltarea pieței interne a serviciilor poștale ale Comunității și îmbunătățirea calității serviciului (GURI nr. 182 din 5 august 1999, p. 4).

7 Decizia nr. 129/15/CONS – Regulamentul privind autorizațiile pentru furnizarea serviciilor poștale destinate publicului. În observațiile sale scrise (punctele 12-15), Amazon afirmă că, în anul 2024, AGCOM a adoptat o nouă versiune a acestui regulament (Decizia nr. 388/24/CONS), care ar confirma unele dintre tezele sale. Acest nou regulament nu este însă aplicabil, ratione temporis, litigiului.

8 Delibera n.º 400/18/CONS – Ordinanza ingiunzione a società del gruppo Amazon per l’esercizio di attività postale senza titolo abilitante (Decizia nr. 400/18/CONS – Ordin de încetare a exercitării de activități poștale fără autorizație de către societățile din grupul Amazon, denumită în continuare „decizia AGCOM”).

9 Decizia AGCOM, punctul 16.

10 Punctul 73 din observațiile scrise ale guvernului italian.

11 La punctul 3 din observațiile scrise ale Amazon, acestea sunt definite drept „depozite de dimensiuni mai mici, situate în apropierea principalelor orașe, de unde sunt livrate mărfurile către clienții finali prin intermediul transportatorilor locali […] care colaborează cu AIT”.

12 În continuare ne vom referi la acestea din urmă ca „operatori locali” sau „întreprinderi locale”. Toate acestea sunt societăți din afara grupului Amazon.

13 AIT nu prestează efectiv serviciul de livrare, însă gestionează rețeaua de operatori locali, organizând serviciul de livrare în funcție de propriile sale necesități. AIT definește unilateral condițiile tehnice și economice ale serviciului prin intermediul unor instrucțiuni stricte, care se referă la: a) gestionarea personalului, inclusiv personalul subcontractat, însărcinat cu efectuarea livrărilor în numele Amazon, b) organizarea rutelor, c) controlul îndeplinirii indicatorilor de performanță, d) tarife, e) furnizarea de echipamente și/sau unelte personalului, f) utilizarea sistemelor de urmărire a vehiculelor, g) aspectele legate de securitate, h) gestionarea retururilor, i) ridicarea articolelor și/sau returnarea acestora la punctul de livrare (ordonanța de trimitere din cauza C‑537/25, punctul 4 a patra liniuță).

14 Ordonanța de trimitere din cauza C‑536/25, punctele 4, 25 și 34-36. Potrivit punctului 4, lockerele sunt conectate prin internet la sistemele informatice ale AIS, care permit atât verificarea livrării de către curier, cât și ridicarea coletului de către destinatarul final. În acest sens, „«lockerele» (pachetomatele) sunt controlate de la distanță”. Odată ce trimiterea a ajuns la lockerul selectat, utilizatorul primește un e‑mail de notificare cu instrucțiunile și codul pentru ridicarea acesteia. Din momentul în care marfa este depozitată în locker și până când destinatarul său o ridică, trimiterile se află în grija Amazon, care acționează în calitate de depozitar. Livrarea efectivă are loc atunci când utilizatorul ridică trimiterea din locker, moment în care Amazon încetează să mai fie responsabil pentru aceasta.

15 Ordonanța de trimitere din cauza C‑535/25, punctul 22.

16 În acest mod înțelegem punctele 44 și 46 din observațiile scrise ale guvernului italian în legătură cu activitățile AIL și AIS. În schimb, nu înțelegem critica formulată în legătură cu activitatea AIT (punctul 45).

17 Observațiile scrise ale guvernului italian, punctul 50.

18 Ordonanța de trimitere din cauza C‑535/25, punctul 70; ordonanța de trimitere din cauza C‑536/25, punctul 44; ordonanța de trimitere din cauza C‑537/25, punctul 58.

19 Pe lângă aceste îndoieli, se ridică cea privind posibila autoprestare a serviciului. Toate părțile și intervenienții (cu excepția guvernului neerlandez) exclud că serviciul Amazon este prestat în regim de autoprestare.

20 Activitățile de „sortare” și „distribuție” atribuite AIL și, respectiv, AIS sunt identice, indiferent dacă etapele ulterioare sau anterioare ale serviciului sunt încredințate AIT sau dacă intervin alte întreprinderi. În ceea ce privește activitatea AIT, întrebarea se limitează la activitatea pe care operatorii locali o desfășoară în numele Amazon și nu pentru propriii lor clienți.

21 Hotărârea din 31 mai 2018, Confetra ș.a. (C‑259/16 și C‑260/16, EU:C:2018:370), denumită în continuare „Hotărârea Confetra”.

22 Aceasta este situația în cazul serviciilor de logistică ale terților (third‑party logistics sau „3PL”). În cadrul acestui model, o întreprindere externalizează către un operator specializat gestionarea în tot sau în parte a lanțului său logistic, care include activități precum depozitarea, pregătirea comenzilor, transportul și distribuția. În general, operatorul 3PL acționează în calitate de furnizor de servicii integrate, fără a‑și asuma proprietatea asupra mărfurilor gestionate, și optimizează gestionarea fluxurilor fizice și operative de mărfuri între vânzător și destinatarul final.

23 A se vedea raportul din 2 iulie 2025 al Grupului autorităților europene de reglementare în domeniul serviciilor poștale (disponibil la adresa https://webgate.ec.europa.eu/circabc-ewpp/d/d/workspace/SpacesStore/f1d8ad07-415d-429f-9673-0cb8e41dc806/download; denumit în continuare „raportul ERGP”). La punctul 4.1 din acesta se precizează că, în contextul progreselor tehnologice rapide, unele definiții din Directiva 97/67 au devenit „învechite, ambigue și imposibil de aplicat”.

24 În definiția „expedierii poștale” de la articolul 2 punctul 6 din Directiva 97/67 se utilizează ca element central noțiunea de „furnizor de servicii poștale”, și anume „o întreprindere care furnizează unul sau mai multe servicii poștale”. La rândul ei, definiția „serviciilor poștale” are ca element‑cheie noțiunea de „trimitere poștală”. Punctul 4.1 din raportul ERGP arată că noțiunea de „expediere poștală” ar trebui delimitată mai clar.

25 Directiva 2008/6 s‑a limitat la a introduce, astfel cum vom explica ulterior, definiția „furnizorului de servicii poștale” și la a preciza, în considerentul (7), că „[p]iețele poștale europene au suferit schimbări dramatice în ultimii ani, evoluția lor fiind impulsionată de progresele tehnologice și concurența sporită determinată de dereglementare […]”. Considerentul (14) adaugă că, „[p]entru a face față concurenței [și] pentru a răspunde noilor cerințe ale consumatorilor […], furnizorii de servicii poștale își pot diversifica activitățile, furnizând servicii de comerț electronice sau alte servicii ale societății informaționale”.

26 Regulamentul Parlamentului European și al Consiliului din 20 iunie 2019 privind supravegherea pieței și conformitatea produselor și de modificare a Directivei 2004/42/CE și a Regulamentelor (CE) nr. 765/2008 și (UE) nr. 305/2011 (JO 2019, L 169, p. 1).

27 Regulamentul Parlamentului European și al Consiliului din 18 aprilie 2018 privind serviciile de livrare transfrontalieră de colete (JO 2018, L 112, p. 19).

28 Considerentul (13) al Regulamentului 2018/644.

29 Hotărârea din 18 decembrie 2025, AGCOM (C‑345/24, EU:C:2025:1009), punctul 1 din dispozitiv.

30 În cauza C‑345/24, AIT și AIL nu au contestat această calificare și aplicabilitatea subsecventă, ratione personae, a Regulamentului 2018/644. Potrivit punctului 13 din observațiile scrise ale Amazon în prezenta procedură, aceste societăți (sau cel puțin AIL) au dispus, pentru o anumită perioadă, de autorizația națională prevăzută de Directiva 97/67 și au renunțat la aceasta abia după modificarea regulamentului AGCOM menționată la nota de subsol 7.

31 Ordonanța de trimitere din cauza C‑535/25, punctul 23.

32 Hotărârea Confetra, punctul 34.

33 Hotărârea Confetra, punctul 34. „Transportul [de trimiteri poștale] privit în mod individual” este exclus din domeniul de aplicare al Directivei 97/67: a se vedea considerentul (17) al Directivei 2008/6.

34 Ordonanța de trimitere din cauza C‑535/25, punctul 35.

35 Ordonanța de trimitere din cauza C‑535/25, punctul 7.

36 Ordonanța de trimitere din cauza C‑535/25, punctul 7.

37 Observațiile scrise ale Amazon, punctul 22.

38 Observațiile scrise ale Amazon, secțiunile IV (ii), IV (i) și, respectiv, IV (iii)-(iv).

39 Observațiile scrise ale Amazon, punctul 31. Versiunea originală italiană a acestui punct din observațiile scrise se referă la „momento cronologico in cui l’invio viene «preso in consegna» dall’operatore postale per la consegna”.

40 Observațiile scrise ale Amazon, punctul 38.

41 În versiunea inițială în limba italiană a dispoziției, un „invio postale” este „l’invio, nella forma definitiva al momento in cui viene preso in consegna dal fornitore di servizi postali” (sublinierea noastră).

42 În versiunea în limba spaniolă, „envío postal” este „el envío con destinatario presentado en la forma definitiva en que deba ser transportado por el proveedor del servicio postal”. În versiunea în limba franceză, aceasta este definită ca fiind „un envoi portant une adresse sous la forme définitive dans laquelle il doit être acheminé par le prestataire de services postaux”; în cea în limba engleză, „an item addressed in the final form in which it is to be carried by a postal service provider” (sublinierea noastră). Alte versiuni, precum cea în limba portugheză („o envio endereçado na forma definitiva sob a qual fica a cargo do prestador do serviço postal”), germană („eine adressierte Sendung in der endgültigen Form, in der sie von einem Postdiensteanbieter übernommen wird”) sau neerlandeză (geadresseerde zending in de definitieve vorm die een aanbieder van postdiensten verzorgt), nu menționează „transportul” sau „trimiterea” și utilizează verbe (ficar a cargo, übernehmen, verzorgen) mai apropiate de ideea unei asumări a răspunderii decât de cea a unui transfer material.

43 Acest lucru rezultă în special din versiunile lingvistice care utilizează expresia „să se ocupe de”: din punct de vedere semantic, nimic nu împiedică AIL „să se ocupe” ea însăși de colectarea și sortarea „expedierilor poștale” și să fie „furnizorul de servicii poștale” la care se referă articolul 2 punctul 6 din Directiva 97/67. Aceasta este în esență teza AGCOM.

44 Observațiile scrise ale Amazon, punctul 25. Un argument similar apare în observațiile scrise ale guvernului neerlandez: în absența unei „colectări”, activitatea AIL ar trebui calificată drept „autoprestare” de servicii poștale, în afara sferei de aplicare a Directivei 97/67. Cu toate că recunoaște că articolul 2 punctul 1a din Directiva 97/67 permite ca diferitele etape ale lanțului de distribuție poștală să fie atribuite unor operatori distincți, guvernul neerlandez consideră că un „serviciu” poate fi calificat drept „poștal” numai în cazul în care „expedierea poștală” trece prin toate etapele prevăzute la articolul 2 punctul 1 din aceasta. Totuși, o astfel de interpretare contrazice cele statuate în Hotărârea Confetra și ar compromite atingerea obiectivelor Directivei 97/67.

45 Sublinierea noastră.

46 Definite la articolul 2 punctul 3 din Directiva 97/67 ca fiind „echipamentele fizice, și anume cutiile poștale puse la dispoziția publicului fie pe drumul public, fie în localurile prestatorului serviciului universal, unde expedierile poștale pot fi depozitate în rețeaua poștală publică de către clienți” (versiunea din 1997). Prin modificarea din 2008, expresia „prestatorul serviciului universal” a fost înlocuită cu „furnizorul (furnizorii) de servicii poștale”, cea de „clienți” cu „expeditori”, iar „rețeaua poștală publică” cu „rețeaua poștală”.

47 În versiunea în vigoare în prezent, articolul 2 punctul 4 din Directiva 97/67 definește „colectarea” ca fiind „operația de colectare a trimiterilor poștale de către un furnizor de servicii poștale”.

48 La punctul 69 din observațiile sale scrise, guvernul italian ajunge la aceeași concluzie.

49 Unele versiuni ale Regulamentului 2019/1020, cum ar fi italiana și spaniola, utilizează termenul mai general „logistică” („servizi di logistica”; „servicios de logística”). Altele, cum ar fi engleza sau franceza, se referă la îndeplinirea unor cerințe („fulfilment”; „exécution des commandes”), care este un subproces al logisticii de ieșire.

50 Articolul 1 alineatul (1): este vorba despre „a îmbunătăți funcționarea pieței interne prin consolidarea supravegherii pieței în ceea ce privește produsele care intră sub incidența legislației de armonizare a Uniunii […]”.

51 Considerentul (13): pentru „a evita o lacună în sistemul de asigurare a aplicării legislației, este oportun ca furnizorii de servicii de logistică să fie incluși pe lista operatorilor economici împotriva cărora autoritățile de supraveghere a pieței pot lua măsuri de asigurare a aplicării legislației”.

52 Observațiile scrise ale Amazon, punctul 40.

53 Ordonanța de trimitere din cauza C‑535/25, punctul 40.

54 A se vedea formularea, mult mai clară, a acestei excluderi în documentul 2017/0353(COD) (disponibil la adresa https://eur-lex.europa.eu/legal-content/EN/TXT/PDF/?uri=CONSIL:ST_5841_2019_INIT): „[…] Services provided according to Article 1(1) of Directive 97/67/EC […] are not considered fulfilment services”.

55 Considerentul (12) și articolul 3 punctul 1 din Regulamentul 2019/1020.

56 Articolul 3 punctul 13 din Regulamentul 2019/1020 include „furnizorii de servicii de logistică” în categoria „operatorilor economici” care, în conformitate cu articolul 4 alineatul (1), sunt responsabili pentru sarcinile stabilite la alineatul (3) ca o condiție prealabilă pentru a introduce un produs pe piața Uniunii. Aceste sarcini includ verificarea aspectului dacă produsele care fac obiectul punerii la dispoziție pe piață dispun de declarația UE de conformitate sau de declarația de performanță și documentația tehnică impuse de legislația în vigoare aplicabilă, precum și păstrarea acestor documente și punerea lor la dispoziția autorităților de supraveghere a pieței. Aceștia trebuie de asemenea să coopereze în mod activ și permanent cu autoritățile menționate. Responsabilitatea „furnizorului de servicii de logistică” este angajată numai în cazul în care aceasta nu revine niciunui producător, importator sau reprezentant stabilit în Uniune [articolul 4 alineatul (2) litera (d)].

57 Directiva 97/67 vizează reglementarea și liberalizarea pieței serviciilor poștale, în timp ce Regulamentul 2019/1020 urmărește să asigure respectarea normelor privind conformitatea mărfurilor puse la dispoziție pe piața internă.

58 A se vedea de asemenea considerentele (15) și (16).

59 Și anume, având în vedere semnificația și sfera de aplicare a termenului „în conformitate cu sensul obișnuit al acestuia în limbajul curent, ținând seama și de contextul în care este utilizat și de obiectivele urmărite de reglementarea din care face parte”. Ordonanța de trimitere din cauza C‑535/25, punctul 34, precum și observațiile scrise ale guvernului spaniol, punctul 37, fac trimitere în această privință la Hotărârea din 15 noiembrie 2018, Maniero (C‑457/17, EU:C:2018:912), punctul 30.

60 În ceea ce privește presupusa absență a „colectării” în cazul AIL, facem trimitere la cele expuse anterior.

61 Punctele 52-54 din observațiile scrise ale Comisiei.

62 Ordonanța de trimitere din cauza C‑535/25, punctul 41. Totuși, astfel cum subliniază Comisia și guvernul spaniol (la punctul 27 și, respectiv, la punctul 50 din observațiile lor scrise), nici definițiile de la articolul 2 și nici articolul 9 din Directiva 97/67, dispoziții la care se referă întrebarea preliminară, nu impun ca serviciile poștale să fie furnizate „publicului”. Singura referință în acest sens figurează în considerentul (24) și la articolul 10 alineatul (1) din Directiva 97/67, care nu au legătură cu prezenta cauză.

63 Ordonanța de trimitere din cauza C‑535/25, punctul 10. Guvernul italian (punctul 19 din observațiile sale scrise) precizează în mod corect că este discutabil aspectul că serviciile poștale ale AIL (în măsura în care sunt servicii accesorii activității sale logistice) nu ar fi furnizate unui public nediferențiat.

64 Potrivit considerentului (12) al Directivei 97/67, „obiectivul serviciului universal este de a oferi tuturor utilizatorilor un acces ușor la rețeaua poștală prin furnizarea, în special, a unui număr suficient de puncte de acces și prin asigurarea unor condiții satisfăcătoare în ceea ce privește frecvența colectărilor și a livrărilor […] și garantându‑le acestora un tratament echitabil și nediscriminatoriu” (sublinierea noastră).

65 Considerentul (12) și articolul 3 din Directiva 97/67.

66 Observațiile scrise ale guvernului italian, punctul 96.

67 Ordonanța de trimitere din cauza C‑536/25, punctul 37.

68 Punctele 90-96 și, respectiv, 58-60 din observațiile scrise ale acestora.

69 Punctul 75 din observațiile scrise ale Comisiei.

70 La articolul 2 punctul 5, Directiva 97/67 definește „distribuția” ca fiind „procesul ce decurge de la sortarea la centrul de distribuție până la distribuția expedierilor poștale către destinatarii lor”.

71 Punctul 3 din observațiile scrise ale Amazon.

72 Punctele 81-85 din observațiile scrise ale Amazon.

73 Punctele 83 și 84 din observațiile scrise ale Amazon.

74 În ceea ce privește argumentul potrivit căruia „natura poștală” a serviciului prestat de AIS ar fi exclusă deoarece acesta nu este adresat unui public nediferențiat, facem trimitere la punctele anterioare din prezentele concluzii.

75 Ordonanța de trimitere din cauza C‑536/25, punctul 35.

76 Astfel cum rezultă din pagina web a Amazon.it destinată lockerelor: https://www.amazon.it/gp/help/customer/display.html?nodeId=GRQMENKQV9RQ6BWF

77 Directiva Parlamentului European și a Consiliului din 25 octombrie 2011 privind drepturile consumatorilor, de modificare a Directivei 93/13/CEE a Consiliului și a Directivei 1999/44/CE a Parlamentului European și a Consiliului și de abrogare a Directivei 85/577/CEE a Consiliului și a Directivei 97/7/CE a Parlamentului European și a Consiliului (JO 2011, L 304, p. 64). A se vedea în special articolul 18 alineatul (1) și considerentul (51) al acesteia. Cu toate că urmăresc obiective diferite, Directiva 2011/83 și Directiva 97/67 prezintă mai multe puncte de legătură, de exemplu în materie de rambursare a costurilor livrării și a costurilor poștale, ceea ce sugerează necesitatea menținerii unei anumite coerențe interpretative între acestea.

78 Articolul 9 alineatul (2) litera (b) și, respectiv, articolul 20 din Directiva 2011/83. În acest sens, considerentele (37) și (51) confirmă faptul că depozitarea într‑un locker nu poate fi considerată livrare, iar administratorul acestuia nu poate fi considerat „terțul” la care se referă această definiție.

79 Reamintim că, în conformitate cu această dispoziție, „furnizor de servicii poștale” înseamnă o întreprindere care furnizează unul sau mai multe servicii poștale.

80 Ordonanța de trimitere din cauza C‑537/25, punctul 13.

81 Ordonanța de trimitere din cauza C‑537/25, punctul 41.

82 Articolul 2 punctul 1 din Regulamentul 2018/644 confirmă, astfel cum am precizat, că un „colet” este o „trimitere poștală”. Articolul 2 punctul 4 din același regulament califică drept „subcontractant” „întreprindere[a] care asigură colectarea, sortarea, transportul sau distribuirea de colete pentru furnizorul de servicii de livrare de colete”.

83 Punctele 134, 162, 163 și 171 din decizia AGCOM. În special, în Delivery Stations, șoferul preia, împreună cu coletele, un dispozitiv prevăzut cu o aplicație a Amazon. În ghidul de utilizare al acestui dispozitiv se menționează următoarele: „după ce vă conectați, veți găsi traseul sugerat pentru întreaga zi, cu toate opririle și livrările pe care trebuie să le efectuați”. AGCOM precizează că, deși itinerarul este „sugerat” (ceea ce ar lăsa să se înțeleagă că nu este vorba despre o impunere), curierul trebuie să menționeze întotdeauna pe dispozitiv: i) locul exact de plecare, ii) numărul de kilometri parcurși, la începutul și la sfârșitul traseului, de vehiculul utilizat pentru livrare, iii) scanarea tuturor expedierilor în momentul preluării.

84 Din decizia AGCOM, punctul 166, reiese că, în cazul în care întreprinderea locală nu respectă chiar și unul singur dintre indicatorii menționați, în orice punct de distribuție, pentru a doua oară consecutiv, aceasta este obligată să transmită Amazon un plan de recuperare care să garanteze respectarea imediată a nivelului minim de serviciu. În cazul în care acest nivel minim nu este atins în cele patru săptămâni următoare nerespectării, Amazon reține 10 % din valoarea totală a facturilor prezentate.

85 Ordonanța de trimitere din cauza C‑537/25, punctul 38.

86 Decizia AGCOM, punctul 156. În special, Amazon stabilește salariul minim și alte condiții de eligibilitate (vârsta minimă, experiența profesională, numărul de puncte din permisul de conducere).

87 Ordonanța de trimitere din cauza C‑537/25, punctul 39. Potrivit deciziei AGCOM, AIT poate exercita această competență „în orice moment”, „la propria sa discreție” și „fără a fi necesar să ofere vreun motiv sau vreo explicație”.

88 „Curtea trebuie să își limiteze în principiu examinarea la elementele de apreciere pe care instanța de trimitere a decis să i le transmită și, astfel, să se raporteze la situația pe care instanța [de trimitere] o consideră ca fiind dovedită […]” (Hotărârea din 2 aprilie 2020, Coty Germany, C‑567/18, EU:C:2020:267, punctul 22 și jurisprudența citată).

89 În cauzele C‑535/25 și C‑536/25, instanța de trimitere precizează că Amazon nu contestă descrierea situației de fapt care figurează în decizia AGCOM, ci doar calificarea juridică a acesteia. În schimb, în cauza C‑537/25, situația de fapt care stă la baza trimiterii preliminare pare a fi mai controversată, iar Consiglio di Stato (Consiliul de Stat) își rezervă dreptul de a efectua „eventuale investigații cu privire la situația de fapt […] după soluționarea cererii de decizie preliminară” (punctul 36 din ordonanța de trimitere din cauza C‑537/25).

90 Această constatare nu este infirmată de împrejurarea că operatorul local stabilește în mod liber condițiile de prestare a serviciului în contractele încheiate cu alți clienți.

91 Hotărârea din 10 aprilie 2018 (C‑320/16, EU:C:2018:221), punctul 21, denumită în continuare „Hotărârea Uber France”. În aceasta, Curtea a admis că un intermediar poate „presta” un serviciu (în cazul respectiv, un serviciu de transport) inclusiv prin utilizarea de mijloace și resurse umane care nu îi aparțin, atunci când intermediarul în cauză exercită „o influență determinantă asupra condițiilor prestației furnizate” de aceste mijloace.

92 Punctele 65-68 din observațiile scrise ale Amazon.

93 Situația operatorilor locali ar fi diferită, întrucât aceștia au propria clientelă și ar presta servicii (poștale) de curierat rapid, independent de serviciul de intermediere oferit de Amazon.

94 Astfel cum explică avocatul general Szpunar în Concluziile prezentate în cauza Uber France (C‑320/16, EU:C:2017:511), punctele 15 și 16.

95 Hotărârea Confetra, punctele 34 și 35. Nu împărtășim argumentul Amazon (punctul 63 din observațiile sale scrise) potrivit căruia această hotărâre ar exclude oportunitatea unui control de la caz la caz al nivelului de influență exercitat de o întreprindere asupra activității poștale prestate de o alta. Acest control este indispensabil având în vedere strategia comercială pe care Amazon însăși o adoptă, fragmentând activitatea între diferite societăți din cadrul grupului și subcontractând unor societăți terțe prestarea unei părți din serviciile sale.

96 Amazon precizează că AGCOM a adoptat decizia (din 25 iulie 2018) într‑un moment în care Hotărârea Confetra nu fusese încă pronunțată. Ea recunoaște că, la acea dată, operatorii locali nu dispuneau de autorizație, întrucât Amazon considera că întreprinderile de curierat rapid erau excluse din domeniul de aplicare al Directivei 97/67 (punctul 17 din observațiile sale scrise) deoarece prestau o activitate de „simplu transport”. Totuși, după pronunțarea acestei hotărâri, toți operatorii locali au obținut autorizația impusă de reglementarea în materie de servicii poștale. În acest sens, precizăm că litigiul principal privește legalitatea unei decizii administrative de sancționare, adoptată de AGCOM pe baza situației de fapt existente la 25 iulie 2018.

97 Atunci când operatorul local este o întreprindere mică, ale cărei venituri depind în mare măsură de contractele cu AIT, acesta ar putea fi determinat să accepte condiții de serviciu care contravin normelor în vigoare. Din acest motiv, considerăm neconvingător argumentul potrivit căruia, conform experienței comune, operatorul local nu ar fi interesat să accepte condiții care ar putea pune în pericol propria sa autorizație. În orice caz, respectarea cerințelor esențiale se asigură mai eficient prin supravegherea AIT de către AGCOM.

98 Această întrebare se ridică, potrivit instanței de trimitere, într‑un context de expansiune a comerțului electronic și de apariție a unor noi tipuri de întreprinderi care prestează servicii integrate în cadrul unei structuri societare complexe. A se vedea ordonanța de trimitere din cauza C‑537/25, punctul 25.

99 Comisia Europeană, Direcția Generală Piața Internă, Industrie, Antreprenoriat și IMM‑uri și Copenhagen Economics, Main developments in the postal sector (2017-2021). Volume 1, Main report, Oficiul pentru Publicații al Uniunii Europene, 2022 (disponibil la adresa: https://op.europa.eu/es/publication‑detail/-/publication/e8348d3f-79d0-11ed-9887-01aa75ed71a1/language-en). În special, se face referire la intrarea unor noi actori pe diferitele niveluri ale lanțului de distribuție poștală, la modelele de afaceri axate în mod specific pe livrarea pe ultima milă (p. 194) și la integrarea verticală a comercianților cu amănuntul în prestarea de servicii logistice și de livrare (p. 202, cu menționarea expresă a Amazon).

100 Astfel a procedat Comisión Nacional de los Mercados y de la Competencia (CNMC) (Comisia națională pentru piețe și concurență, Spania) în decizia nr. STP/DTSP/006/20 din 24 septembrie 2020, la care a făcut trimitere Amazon. Împotriva acestei decizii a fost introdusă o acțiune la Sala de lo contencioso administrativo de la Audiencia Nacional (Camera de contencios administrativ a Curții Naționale, Spania), care, prin hotărârea nr. 4355/2023 din 14 iulie 2023, a anulat‑o, considerând că CNMC „exprim[a] mai degrabă o voință de control decât o realitate temeinică din punct de vedere juridic” (punctul 10). Hotărârea nr. 4355/2023 a fost atacată cu recurs la Tribunal Supremo (Curtea Supremă, Spania).

101 Observațiile scrise ale guvernului italian, punctele 100-102. Acesta recunoaște, în orice caz, că o astfel de abordare nu pare să fie necesară în speță.

102 În ceea ce privește geneza acestei teorii și diversele sale aplicări, facem trimitere la analiza exhaustivă realizată de avocatul general Pitruzzella în Concluziile prezentate în cauza Sumal (C‑882/19, EU:C:2021:293).

103 Efectul de denaturare este documentat și analizat pe larg în raportul ERGP, punctele 4.1 și 4.2, precum și în studiul citat la nota de subsol 99.

104 Ar putea îngreuna supravegherea de către autoritățile naționale de reglementare în măsura în care activitatea ar fi atribuită unei societăți‑mamă care nu se află sub jurisdicția teritorială a acestor autorități (AIL, AIS și AIT sunt filiale ale unei societăți‑mamă cu sediul în Luxemburg).

105 Raportul ERGP, punctul 4.1.