Concluziile avocatului general M. Szpunar prezentate la 16 iulie 2026.###

Ediție provizorie

CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL

DOMNUL MACIEJ SZPUNAR

prezentate la 16 iulie 2026(1)

Cauza C‑441/25

AGECOP – Associação para a Gestão da Cópia Privada

împotriva

VISAPRESS – Gestão de Conteúdos dos Media, CRL

[cerere de decizie preliminară introdusă de Supremo Tribunal de Justiça (Curtea Supremă de Justiție, Portugalia)]

Trimitere preliminară – Proprietate intelectuală – Directiva 2001/29 – Dreptul de autor în societatea informațională – Articolul 5 alineatul (2) literele (a) și (b) – Compensație echitabilă pentru reproducerea pentru uz personal – Directiva 2019/790 – Dreptul de autor pe piața unică digitală – Articolul 16 – Pretențiile editorilor la compensații echitabile – Legislație națională care acordă o parte din compensația echitabilă cuvenită autorilor editorilor care dețin dreptul de autor primar asupra publicațiilor colective și drepturi conexe asupra articolelor de presă publicate fără menționarea autorului

Introducere

1. Dreptul Uniunii în materia drepturilor de autor prevede acordarea unei compensații echitabile titularilor de drepturi de autor pentru reproducerea operelor lor în cadrul excepțiilor aplicabile de la monopolul drepturilor de autor. În conformitate cu prevederile respective, printre beneficiarii acestei compensații se pot număra și editorii de opere literare și grafice.

2. Totuși, se pare că nu este pe deplin clar dacă aceștia au dreptul să primească această compensație în calitate de editori sau și în calitate de titulari ai drepturilor de autor dobândite conform legii sau prin contract.

3. Această chestiune face obiectul cererii de decizie preliminară în prezenta cauză.

Cadrul juridic

Dreptul Uniunii

4. Articolul 5 alineatul (2) literele (a) și (b) din Directiva 2001/29/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 mai 2001 privind armonizarea anumitor aspecte ale dreptului de autor și ale drepturilor conexe în societatea informațională(2) prevede:

„Statele membre pot să prevadă excepții și limitări de la dreptul de reproducere prevăzut la articolul 2, în următoarele cazuri:

(a) pentru reproduceri pe hârtie sau orice suport similar, realizate prin folosirea oricărui tip de tehnici fotografice sau prin alt proces cu efecte similare, cu excepția partiturilor, cu condiția ca titularii de drepturi să primească compensații echitabile;

(b) pentru reproduceri pe orice suport realizate de către o persoană fizică pentru uz personal și în scopuri care nu sunt direct sau indirect comerciale, cu condiția ca titularii de drepturi să primească compensații echitabile […].”

5. În conformitate cu articolul 16 primul paragraf din Directiva (UE) 2019/790 a Parlamentului European și a Consiliului din 17 aprilie 2019 privind dreptul de autor și drepturile conexe pe piața unică digitală și de modificare a Directivelor 96/9/CE și 2001/29/CE(3):

„Statele membre pot prevedea că, în cazul în care un autor și‑a transferat un drept sau a acordat o licență unui editor, transferul sau licența respectivă constituie un temei juridic suficient pentru ca editorul să fie îndreptățit la o parte din compensația pentru utilizarea operelor efectuate în temeiul unei excepții de la dreptul care face obiectul transferului sau al licenței ori în temeiul unei limitări a acestui drept.”

Dreptul portughez

6. Compensația echitabilă pentru reproducerea și înregistrarea operelor a fost stabilită în temeiul articolului 82 alineatul 1 din Código do Direito de Autor e dos Direitos Conexos (Codul drepturilor de autor și al drepturilor conexe) [aprobat prin Decreto‑Lei (Decretul legislativ) nr. 63/85 din 14 martie 1985, versiunea în vigoare la data la care au avut loc faptele din procedura principală]. Această dispoziție îi menționează printre beneficiarii acestei compensații, printre alții, pe editori.

7. Dispoziții specifice privind compensația menționată se regăsesc în Lei da Cópia Privada (Legea privind copia privată) nr. 62/98 din 1 septembrie 1998, versiunea în vigoare la data la care au avut loc împrejurările de fapt din procedura principală. În conformitate cu articolul 6 alineatul 1 din această lege, colectarea, gestionarea și repartizarea compensațiilor echitabile sunt asigurate de Associação para a Gestão da Cópia Privada (denumită în continuare „AGECOP”), o persoană juridică de drept portughez, fără scop lucrativ, care este, de fapt, o federație a organismelor de gestiune colectivă a drepturilor de autor și a drepturilor conexe, care îi reprezintă în special pe autori și pe editori.

8. În conformitate cu articolul 7 alineatul 2 din legea menționată, sumele colectate pentru finanțarea unei compensații echitabile pentru reproducerea în scop privat a operelor literare și grafice sunt împărțite în mod egal între entitățile care îi reprezintă pe autori și cele care îi reprezintă pe editori.

Situația de fapt, procedura și întrebările preliminare

9. La 26 iunie 2020, conducerea AGECOP a adoptat o decizie conform căreia compensația echitabilă pentru reproducerea în scop privat a operelor literare și grafice pentru perioada martie-mai a acelui an urma să fie plătită, pentru partea destinată conform legislației naționale autorilor, organismului care îi reprezintă pe autori, iar pentru partea destinată editorilor, organismelor care îi reprezintă pe editori.

10. La 27 iulie 2020, VISAPRESS – Gestão de Conteúdos dos Media, CRL, un organism care reprezintă editorii de presă (denumită în continuare „VISAPRESS”), a introdus acțiune în instanță împotriva acestei decizii. Acest organism susține în esență că editorii de presă nu sunt doar titulari de drepturi conexe asupra publicațiilor de presă, ci și titulari de drepturi de autor asupra unora dintre aceste publicații, motiv pentru care ar trebui să beneficieze de o parte din compensația echitabilă care revine autorilor. Procedura judiciară menționată aici nu pare să constituie un element al procedurii principale.

11. La 3 decembrie 2020, conducerea AGECOP a adoptat, cu privire la compensațiile echitabile aferente perioadei iunie-noiembrie a aceluiași an, o decizie cu un conținut similar cu decizia din 26 iunie 2020.

12. La 21 iunie 2023, această decizie a fost contestată de VISAPRESS în fața instanței de prim grad, care a respins însă acțiunea printr‑o hotărâre din 21 martie 2024. Această hotărâre a fost ulterior anulată de Tribunal da Relação de Lisboa (Curtea de Apel din Lisabona) prin hotărârea din 16 octombrie 2024. Instanța de apel a constatat în special că VISAPRESS poate fi considerată o entitate care reprezintă autorii în sensul articolului 82 din Codul dreptului de autor și al drepturilor conexe, precum și al dispozițiilor legii privind reproducerea pentru uz personal și, prin urmare, o entitate îndreptățită să primească o parte din compensația echitabilă destinată autorilor.

13. Această ultimă hotărâre a fost atacată de AGECOP cu recurs la instanța de trimitere . În aceste împrejurări, Supremo Tribunal de Justiça (Curtea Supremă de Justiție, Portugalia) a decis să suspende procedura și să adreseze Curții următoarea întrebare preliminară:

„Având în vedere că:

a) dreptul portughez prevede că compensația echitabilă care este datorată pentru reproducerea pentru uz personal în conformitate cu dispozițiile articolului 5 alineatul (2) literele (a) și (b) din Directiva [2001/29] și ale articolului 16 din Directiva [2019/790] trebuie repartizată în părți egale între organismele de reprezentare a autorilor și organismele de reprezentare a editorilor și că,

b) potrivit dreptului portughez, editorii de publicații de presă, pe lângă faptul că sunt titulari ai unui drept conex drepturilor de autor, sunt de asemenea titulari ai unui drept de autor primar asupra ziarelor și a altor publicații pe care le editează, precum și ai unui drept de autor derivat asupra articolelor publicate fără menționarea autorului și care rezultă, printre altele, din transferul acestui drept de către creatorii intelectuali,

directivele menționate pot fi interpretate în sensul că permit interpretarea dreptului portughez aplicabil în speță astfel încât organismul de gestiune colectivă care îi reprezintă pe editorii de ziare și alte publicații periodice, pe lângă dreptul de a percepe o cotă (50 %) din compensația echitabilă datorată pentru reproducerea pentru uz personal care revine editorilor, are dreptul să își repartizeze restul de 50 % din aceeași compensație echitabilă care, în conformitate cu legea, revine autorilor cu un alt organism de gestiune colectivă care îi reprezintă pe creatorii intelectuali ai operelor incluse în publicațiile lor periodice, ceea ce implică în mod necesar o reducere a compensației pe care o primesc aceștia din urmă?”

14. Cererea de decizie preliminară a fost înregistrată la Curte la 4 iulie 2025. Observații scrise au fost prezentate de părțile din procedura principală, guvernele portughez și eston și Comisia Europeană. Curtea a hotărât să judece cauza fără a organiza o ședință.

Analiză

15. Analiza întrebării preliminare din prezenta cauză necesită câteva observații introductive cu privire la obiectul acestei întrebări.

Obiectul întrebării preliminare

16. După cum reiese din ordonanța de trimitere, litigiul din procedura principală are loc între două organisme de gestiune colectivă a drepturilor de autor și a drepturilor conexe și vizează proporția în care aceste organisme sunt îndreptățite să primească și să repartizeze ulterior între membrii lor fondurile afectate plății compensației echitabile pentru reproducerea operelor. Același obiect al litigiului din procedura principală se reflectă și în modul în care instanța de trimitere a formulat întrebarea preliminară.

17. Trebuie însă să se țină seama de faptul că dreptul Uniunii reglementează doar chestiunea stabilirii grupului de entități care au dreptul să primească compensația echitabilă. În schimb, organizarea colectării și a gestionării fondurilor destinate plății acestei compensații, precum și chestiunea reprezentării entităților îndreptățite să o primească de către organismele de gestiune colectivă rămân în întregime în competența statelor membre, cu condiția, desigur, ca reglementările naționale în această materie să fie conforme cu dreptul Uniunii.

18. În consecință, trebuie să se considere că instanța de trimitere, prin cererea de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în prezenta cauză, urmărește, de fapt, să stabilească dacă articolul 5 alineatul (2) literele (a) și (b) din Directiva 2001/29 coroborat cu articolul 16 primul paragraf din Directiva 2019/790 trebuie interpretat în sensul că se opune reglementărilor unui stat membru conform cărora editorii de presă sunt îndreptățiți să primească compensație echitabilă pentru reproducerea publicațiilor lor în calitate de titulari ai drepturilor de autor asupra acestor publicații, indiferent de faptul că sunt de asemenea îndreptățiți să primească această compensație în calitate de editori ai acestor publicații.

19. Analiza întrebării astfel formulate ar trebui să înceapă cu o scurtă trecere în revistă a jurisprudenței relevante a Curții în această materie și a genezei articolului 16 din Directiva 2019/790.

Jurisprudența anterioară a Curții și geneza articolului 16 din Directiva 2019/790

20. Deși formulările referitoare la compensația echitabilă din articolul 5 alineatul (2) literele (a) și (b) din Directiva 2001/29 sunt foarte succinte, Curtea a dezvoltat pe baza acestora o jurisprudență bogată, inclusiv în ceea ce privește grupul de entități îndreptățite să primească această compensație.

21. Încă din prima hotărâre privind compensația echitabilă, Curtea a stabilit că aceasta are ca scop repararea prejudiciului cauzat titularilor de drepturi ca urmare a reproducerii operelor și a altor obiecte protejate în temeiul excepției prevăzute în dispozițiile menționate, precum și că nivelul acestei compensații ar trebui calculat pe baza mărimii prejudiciului respectiv(4).

22. Ulterior, Curtea a statuat că compensația echitabilă nu trebuie să fie plătită în întregime direct titularilor de drepturi, ci că aceștia pot beneficia de ea în mod indirect. În schimb, nu ar trebui ca beneficiari ai acestei compensații să fie alte persoane(5).

23. În cele din urmă, în hotărârea din 12 noiembrie 2015, Hewlett‑Packard Belgium (C‑572/13, denumită în continuare „Hotărârea Hewlett‑Packard”, EU:C:2015:750, punctele 46-49), Curtea a statuat pe fond că editorii operelor care fac obiectul reproducerii în temeiul excepției prevăzute la articolul 5 alineatul (2) literele (a) și (b) din Directiva 2001/29 nu au dreptul să primească o parte din compensația echitabilă cuvenită autorilor pentru această reproducere. În principal, Curtea și‑a întemeiat hotărârea pe textul articolului 5 alineatul (2) literele (a) și (b) din Directiva 2001/29, conform căruia o compensație echitabilă revine „titularilor de drepturi”, în timp ce articolul 2 din aceeași directivă, care stabilește dreptul de reproducere, nu menționează editorii printre titularii acestui drept.

24. Hotărârea Hewlett‑Packard nu a fost primită favorabil în statele membre, multe dintre acestea(6) având în dreptul național reglementări care dau editorilor dreptul la o parte din compensația echitabilă pe baza excepțiilor de la dreptul de reproducere(7). Pentru a permite menținerea în vigoare a acestor reglementări, legiuitorul Uniunii a adoptat articolul 16 din Directiva 2019/790. Legătura dintre această dispoziție și Hotărârea Hewlett‑Packard este indicată în mod clar în considerentul (60) al directivei menționate, conform căruia dispoziția în cauză a fost adoptată în special în beneficiul statelor membre care permiteau participarea editorilor la compensația echitabilă „înainte de 12 noiembrie 2015”, adică înainte de data pronunțării acestei hotărâri.

25. În acest context a apărut litigiul din cauza principală. Soluționarea acestuia necesită interpretarea articolului 5 alineatul (2) literele (a) și (b) din Directiva 2001/29 coroborat cu articolul 16 din Directiva 2019/790.

Interpretarea articolului 5 alineatul (2) literele (a) și (b) din Directiva 2001/29

26. Din formularea articolului 5 alineatul (2) literele (a) și (b) din Directiva 2001/29, AGECOP deduce că noțiunea de „titulari de drepturi” cuprinsă în aceste dispoziții se referă exclusiv la entitățile menționate la articolul 2 din această directivă, din care nu fac parte editorii. Prin urmare, în opinia AGECOP, editorii pot primi, eventual, o compensație echitabilă exclusiv în temeiul articolului 16 din Directiva 2019/790, indiferent dacă sunt doar titulari de licență autorizați să utilizeze operele sau dacă au dobândit, în temeiul legii sau prin contract, dreptul exclusiv de a le reproduce. Din perspectiva dreptului național, AGECOP deduce din aceasta că editorii nu au dreptul la o parte din compensația echitabilă destinată autorilor.

27. Nu credem însă că o interpretare atât de restrictivă a prevederilor în cauză ar fi corectă.

28. După cum sugerează chiar titlul Directivei 2001/29, aceasta are ca scop doar armonizarea anumitor dispoziții privind dreptul de autor și drepturile conexe. La articolul 2, directiva armonizează dreptul de reproducere, precizând obiectele protejate de acest drept și persoanele titulare ale acestuia, în principiu, iar la articolul 5 stabilește excepțiile de la acest drept.

29. În schimb, nici Directiva 2001/29, nici vreun alt act de drept al Uniunii nu reglementează chestiunea transferului drepturilor exclusive de autor și a drepturilor conexe și nici chestiunea stabilirii grupului titularilor acestor drepturi în situații atipice, cum ar fi crearea unei opere în cadrul unui raport de muncă sau în cadrul unei colaborări a mai multor autori. Prin urmare, nu se poate considera că grupul de titulari ai dreptului de reproducere este strict limitat la entitățile menționate în mod expres la articolul 2 din această directivă. Deoarece, într‑un astfel de caz, ar fi imposibilă orice tranzacționare a drepturilor exclusive, precum și orice reglementare flexibilă a situațiilor atipice. În plus, trebuie reținut că drepturile de autor și anumite drepturi conexe se mențin și după decesul persoanelor menționate la articolul 2 din Directiva 2001/29 și pot fi moștenite, iar moștenitorii preiau drepturile acestor persoane.

30. În ceea ce privește articolul 5 alineatul (2) literele (a) și (b) din Directiva 2001/29, aceste dispoziții, care definesc grupul persoanelor îndreptățite să primească o compensație echitabilă, nu menționează entitățile prevăzute la articolul 2 din directiva respectivă și nici nu conțin vreo trimitere la această dispoziție, ci utilizează noțiunea generală de „titulari de drepturi”(8). Prin urmare, nu există niciun motiv să se considere că această noțiune se referă exclusiv la entitățile menționate la articolul 2 din Directiva 2001/29. Dimpotrivă, acestea trebuie interpretate ținând seama de realitatea aplicării dreptului de autor în statele membre, și anume ca incluzând nu doar entitățile enumerate în mod expres la articolul 2 amintit mai sus, ci și succesorii legali ai acestor entități, precum și persoanele care, fără a fi autorii efectivi ai operelor, sunt titulari de drepturi de autor în temeiul legislației naționale conforme cu dreptul Uniunii.

31. Astfel de persoane pot fi, de exemplu, editorii, în cazul în care (și în măsura în care acest lucru are loc) autorii le‑au transferat dreptul exclusiv de reproducere a operei sau în cazul în care legislația națională le conferă statutul de titulari ai acestui drept.

32. Din Hotărârea Hewlett-Packard nu reiese altceva. În cauza soluționată prin această hotărâre, chestiunea eventualului statut al editorilor ca titulari ai dreptului de reproducere nu a făcut obiectul unor analize aprofundate. În conformitate cu legislația națională aplicabilă în procedura principală, editorii au primit o compensație echitabilă în calitatea lor de editori, iar în acest context Curtea a observat că aceștia nu sunt menționați la articolul 2 din Directiva 2001/29 ca o categorie distinctă de titulari ai acestui drept. Și întrucât compensația echitabilă are ca scop repararea prejudiciului rezultat din introducerea unei excepții de la dreptul exclusiv de reproducere, Curtea a hotărât că aceasta nu se cuvine editorilor întrucât aceștia nu suferă niciun prejudiciu ca urmare a acestei excepții. Pe de altă parte, la niciun punct din această hotărâre Curtea nu a statuat că noțiunea de „titulari de drepturi” prevăzută la articolul 5 alineatul (2) literele (a) și (b) din Directiva 2001/29 se limitează la categoriile de entități menționate la articolul 2 din această directivă.

33. Interpretarea propusă la punctul 30 de mai sus a articolului 5 alineatul (2) literele (a) și (b) din Directiva 2001/29 este de asemenea conformă cu ratio legis a compensației echitabile. După cum am amintit, Curtea a statuat că această compensație are ca scop repararea prejudiciului suferit de titularii dreptului de reproducere ca urmare a excepției privind reproducerea pentru uz personal(9). Acest prejudiciu rezultă din faptul că utilizatorii pot reproduce opera pentru uz personal fără acordul titularului dreptului de reproducere, acord pentru care acesta ar putea, în alte circumstanțe, să încaseze o redevență, de exemplu prin vânzarea unui exemplar suplimentar al operei.

34. Prin urmare, este logic ca dreptul la o compensație echitabilă să revină, în fiecare caz, entității care ar fi îndreptățită să autorizeze reproducerea sau să o interzică, în absența unei excepții prevăzute la articolul 5 alineatul (2) litera (a) sau (b) din Directiva 2001/29. Această persoană poate fi cea căreia i‑a fost transferat dreptul de reproducere prin contract sau care deține acest drept în temeiul legislației naționale, chiar dacă nu este efectiv autorul operei. O astfel de persoană poate fi, în special, editorul. Desigur, relațiile de drept privat sau reglementările legale pot fi mai complexe și pot exista mai multe persoane care dețin drepturi asupra unei anumite opere. Modul de calcul și de plată a compensației echitabile ar trebui să țină seama de această realitate complexă.

35. Este adevărat că articolul 16 din Directiva 2019/790 introduce o anumită neclaritate în acest sens. Astfel, conform acestei dispoziții, statele membre pot acorda editorilor dreptul la o parte din compensația echitabilă, indiferent dacă dreptul le‑a fost transferat sau dacă au obținut doar o licență pentru exploatarea operei. Se poate considera, așadar, că acesta este singurul temei posibil care permite editorilor să primească o compensație echitabilă, iar eventualul lor statut de titulari ai dreptului de reproducere în sensul articolului 5 alineatul (2) literele (a) și (b) din Directiva 2001/29 nu are nicio relevanță.

36. În opinia noastră însă, o astfel de interpretare a articolului 16 din Directiva 2019/790 nu este corectă. Spre deosebire de Directiva 2001/29, nici articolul 16 menționat, nici considerentul (60) al Directivei 2019/790, care se referă la acest articol, nu utilizează noțiunea de „titulari de drepturi”, ci fac doar distincția între autori, pe de o parte, și editori, pe de altă parte. Obiectivul legiuitorului Uniunii a fost mai degrabă rezolvarea unei probleme practice decât soluționarea unor chestiuni juridice. Din lectura acestui considerent (60) reiese că, prin articolul 16 din Directiva 2019/790, legiuitorul Uniunii a intenționat să acorde statelor membre o marjă de apreciere cât mai largă în ceea ce privește acordarea dreptului la o compensație echitabilă editorilor, indiferent de forma în care le‑a fost acordat dreptul de utilizare a operelor de către autori. Prin urmare, această dispoziție a fost formulată astfel încât să acopere toate situațiile posibile și toate mecanismele existente în dreptul național al statelor membre.

37. Cu toate acestea, această dispoziție nu modifică textul articolului 5 alineatul (2) literele (a) și (b) din Directiva 2001/29, care, spre deosebire de articolul 2 din această directivă, nu utilizează noțiunea de „autor”, ci pe cea de „titulari de drepturi”. Prin urmare, nu există niciun motiv să se considere că domeniul de aplicare al acestei noțiuni a fost restrâns doar pentru că articolul 16 din Directiva 2019/790 ar putea viza situații în care editorii pot fi considerați titulari de drepturi de autor. Cel mult, în astfel de situații, articolul 16 menționat va avea un caracter pur declarativ.

38. Nu suntem însă de acord cu argumentul, invocat de AGECOP, potrivit căruia o astfel de interpretare a articolului 5 alineatul (2) literele (a) și (b) din Directiva 2001/29 precum cea propusă de noi ar lipsi de sens articolul 16 din Directiva 2019/790. Această ultimă dispoziție se aplică, de altfel, și în situațiile în care editorii nu sunt titulari ai dreptului de reproducere, ci doar licențiați ai dreptului de exploatare a operelor(10). În această situație, acesta își păstrează pe deplin conținutul normativ.

39. În plus, trebuie remarcat că articolul 16 din Directiva 2019/790 se referă numai la situațiile în care editorii au dobândit drepturile de la autori. Prin urmare, dacă s‑ar considera că grupul entităților care au dreptul la o compensație echitabilă în temeiul articolului 5 alineatul (2) literele (a) și (b) din Directiva 2001/29 se limitează la cele menționate la articolul 2 din această directivă, editorii care au dobândit dreptul de reproducere în mod autonom, de exemplu în temeiul legii, ar fi privați de dreptul la o compensație echitabilă, ceea ce ar contraveni, în opinia noastră, atât scopului articolului 5 alineatul (2) literele (a) și (b) din Directiva 2001/29, cât și scopului articolului 16 din Directiva 2019/790. Prin urmare, ar trebui să se considere mai degrabă că legiuitorul Uniunii a ales să nu reglementeze astfel de situații în cea de a doua dintre aceste dispoziții întrucât a considerat că acestea sunt acoperite de prima dintre ele.

40. Prin urmare, în opinia noastră, articolul 5 alineatul (2) literele (a) și (b) din Directiva 2001/29 trebuie interpretat în sensul că, în temeiul acestor dispoziții, editorii care dețin dreptul exclusiv de reproducere au dreptul la o compensație echitabilă.

41. Pe de altă parte, în legătură cu articolul 16 din Directiva 2019/790, trebuie să se țină seama și de scopul și de rolul acestei compensații echitabile.

Scopul și rolul unei compensații echitabile pentru editori

42. Așa cum am menționat deja, conform Hotărârii Padawan (punctele 39-42), această compensație are ca scop repararea prejudiciului cauzat de utilizarea operelor în cadrul excepțiilor prevăzute la articolul 5 alineatul (2) literele (a) și (b) din Directiva 2001/29, iar cuantumul acesteia ar trebui calculat după criteriul mărimii prejudiciului respectiv. Această hotărâre viza, desigur, compensația echitabilă pentru titularii de drepturi. Nu vedem însă niciun motiv pentru care aceasta nu s‑ar aplica și editorilor care primesc această compensație în temeiul articolului 16 din Directiva 2019/790, având în vedere că, așa cum reiese din această dispoziție, este vorba despre participarea editorilor la compensația plătită conform dispozițiilor sus‑menționate din Directiva 2001/29.

43. Și în alte hotărâri, Curtea a subliniat legătura dintre compensația echitabilă și prejudiciul suferit de titularii dreptului de reproducere. În hotărârea Hewlett‑Packard, în special, Curtea a contestat compensația pentru prejudiciile cauzate de reproducerea din surse ilicite, întrucât aceasta nu intră sub incidența excepțiilor prevăzute la articolul 5 alineatul (2) literele (a) și (b) din directivă, precum și sistemul de calcul al compensației, care nu permite deducerea prejudiciului efectiv din prejudiciul stabilit în mod forfetar(11). În plus, Curtea a contestat perceperea de fonduri destinate finanțării compensației echitabile pentru echipamentele de copiere care nu sunt destinate uzului privat, întrucât aceste echipamente nu sunt utilizate în scopul reproducerii private, cum cere articolul 5 alineatul (2) litera (b) din directiva respectivă(12).

44. Prin urmare, acest criteriu trebuie luat în considerare în cazul unei posibile suprapuneri între dreptul editorilor la o compensație echitabilă în calitate de titulari ai dreptului de reproducere, respectiv, în calitate de editori. Nu împărtășim punctul de vedere exprimat de VISAPRESS în această chestiune, conform căruia editorii, în calitate de titulari ai acestui drept exclusiv, suferă un dublu prejudiciu: pe de o parte, din cauza imposibilității de a vinde un număr mai mare de exemplare ale operei și, pe de altă parte, din cauza aplicării excepției de la dreptul de reproducere.

45. Prejudiciul, a cărui reparare este asigurată de compensația echitabilă, decurge din existența acestei excepții și constă tocmai în reducerea veniturilor obținute din vânzarea exemplarelor operelor (sau din punerea lor la dispoziție sub formă nematerială). Dreptul de reproducere este un drept patrimonial, iar singurul prejudiciu care poate rezulta din limitarea acestuia constă în restrângerea posibilității de a obține venituri din exploatarea comercială a operelor.

46. Desigur, într‑o situație în care nu se poate stabili cu precizie ce operă și de câte ori a fost reprodusă de utilizatori pentru uzul lor privat și nici care ar fi disponibilitatea acestor utilizatori de a achiziționa exemplare suplimentare ale operei, compensația echitabilă reflectă doar foarte aproximativ prejudiciul suferit efectiv de titularii dreptului de reproducere. Cu toate acestea, se ridică o îndoială, pe care trebuie să o clarifice legiuitorul național sau organele naționale de aplicare a legii, și anume dacă, de exemplu, o eventuală dublă compensație pe care o primește editorul pentru aceeași operă, în situația în care acesta este și titularul dreptului de reproducere a respectivei opere, este conformă cu cerința de stabilire a cuantumului unei compensații echitabile pe baza criteriului mărimii prejudiciului suferit de titularul dreptului.

47. Prin urmare, în situația în care editorii au dreptul să primească o compensație echitabilă atât în calitate de titulari ai dreptului de reproducere a operelor, cât și în calitate de editori ai acestor opere, cuantumul total al acestei compensații ar trebui să reflecte mărimea prejudiciului suferit efectiv de aceștia ca urmare a reproducerii pentru uz privat.

48. În cele din urmă, considerăm, așadar, că articolul 5 alineatul (2) literele (a) și (b) din Directiva 2001/29 coroborat cu articolul 16 primul paragraf din Directiva 2019/790 nu se opune ca editorii de presă să aibă dreptul la o compensație echitabilă pentru reproducerea publicațiilor lor, în calitate de titulari ai drepturilor de autor asupra acestor publicații, indiferent dacă sunt de asemenea îndreptățiți să primească această compensație în calitate de editori ai acestor publicații, sub rezerva indicată la punctul 47 din prezentele concluzii.

Observații finale

49. În încheiere, considerăm necesare două observații.

50. În primul rând, așa cum am menționat deja în introducere cu privire la formularea întrebării preliminare, deși dreptul Uniunii stabilește grupul beneficiarilor unei compensații echitabile, acesta nu reglementează însă chestiunea reprezentării acestor beneficiari de către organismele de gestiune colectivă și nici mecanismele de repartizare a acestei compensații de către aceste organisme, lăsând această chestiune spre reglementare dreptului intern al statelor membre. Prin urmare, chestiunea dacă editorii, în calitate de titulari ai dreptului de reproducere a operelor, ar trebui să primească o compensație echitabilă pentru acest drept din fondurile aflate la dispoziția organismului care reprezintă autorii sau a organismului care reprezintă editorii rămâne în totalitate în competența dreptului național, în acest caz, a celui portughez. Același lucru este valabil și în ceea ce privește proporția în care editorii participă la repartizarea acestei compensații echitabile.

51. În al doilea rând, cererea de decizie preliminară în prezenta cauză nu se referă în niciun fel la analiza conformității cu dreptul Uniunii a dispozițiilor portugheze care acordă editorilor de presă statutul de titulari ai drepturilor de autor asupra anumitor publicații. Nu pare nici că această chestiune ar face obiectul litigiului în fața instanței naționale sau al unei divergențe între părțile din acest litigiu. Din acest motiv, nu tratăm această chestiune în prezentele concluzii și nu considerăm că Curtea ar trebui să o examineze în soluționarea prezentei cauze; de altfel, în opinia noastră, aceasta nu dispune de informații suficiente pentru a se pronunța asupra acestei chestiuni.

52. Vom adăuga doar că recenta Hotărâre ONB și alții(13) se referă la o situație particulară în care artiștilor interpreți sau executanți li s‑au retras retroactiv drepturile conexe în temeiul unor dispoziții adoptate după dobândirea de către aceștia a respectivelor drepturi sau contrar așteptărilor legitime privind dobândirea acestora.

Concluzie

53. Având în vedere toate considerentele de mai sus, propunem următorul răspuns la întrebarea preliminară formulată de Supremo Tribunal de Justiça (Curtea Supremă de Justiție, Portugalia):

Articolul 5 alineatul (2) literele (a) și (b) din Directiva 2001/29/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 mai 2001 privind armonizarea anumitor aspecte ale drepturilor de autor și ale drepturilor conexe în societatea informațională coroborat cu articolul 16 primul paragraf din Directiva Parlamentului European și a Consiliului (UE) 2019/790 din 17 aprilie 2019 privind dreptul de autor și drepturile conexe pe piața unică digitală și de modificare a Directivelor 96/9/CE și 2001/29/CE

trebuie interpretat în sensul că

acesta nu se opune reglementărilor unui stat membru conform cărora editorii de presă au dreptul să primească o compensație echitabilă pentru reproducerea publicațiilor lor în calitate de titulari ai drepturilor de autor asupra acestor publicații, indiferent de faptul că au dreptul să primească această compensație și în calitate de editori ai acestor publicații; în situația în care editorii au dreptul să primească o compensație echitabilă atât în calitate de titulari ai dreptului de reproducere a operelor, cât și în calitate de editori ai acestor opere, cuantumul total al acestei compensații ar trebui să reflecte mărimea prejudiciului suferit efectiv de aceștia ca urmare a reproducerii pentru uz privat.

1 Limba originală: polona.

2 JO 2001, L 167, p. 10, Ediție specială, 17/vol. 1, p. 230.

3 JO 2019, L 130, p. 92.

4 Hotărârea din 21 octombrie 2010, Padawan (C‑467/08, denumită în continuare „Hotărârea Padawan”, EU:C:2010:620, punctele 39-42).

5 Hotărârea din 11 iulie 2013, Amazon.com International Sales și alții (C‑521/11, EU:C:2013:515, punctele 49, 50 și 53-54).

6 Conform informațiilor furnizate de Comisie în observațiile acesteia din prezenta cauză, optsprezece.

7 Iar această parte poate fi relativ mare, după cum reiese din legislația portugheză aplicabilă în cauza principală, conform căreia compensația echitabilă se împarte în mod egal între autori și editori. Aceeași repartizare a fost aplicată și în cauza soluționată prin Hotărârea Hewlett‑Packard (a se vedea legislația belgiană menționată la punctul 9 din această hotărâre).

8 În limba engleză „rightholders”, în limba franceză „titulaires de droits”, în limba germană „Rechtinhaber”.

9 Hotărârea Padawan (punctul 40).

10 A se vedea articolul 4 din Directiva 2004/48/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală (JO 2004, L 157, p. 45, Ediție specială, 17/vol. 2, p. 56), care face o distincție clară între aceste două categorii.

11 A se vedea, după caz, punctele 3 și 4 din dispozitivul acestei hotărâri.

12 Hotărârea Padawan (punctul 3 din dispozitiv).

13 Hotărârea din 6 martie 2025, C‑575/23, EU:C:2025:141.