Concluziile avocatei generale J. Kokott prezentate la 16 aprilie 2026.###

Ediție provizorie

CONCLUZIILE AVOCATEI GENERALE

DOAMNA JULIANE KOKOTT

prezentate la 16 aprilie 2026(1)

Cauzele conexate C‑27/25 și C‑356/25

SU și Wild Ireland Defence CLG

împotriva

An Coimisiún Pleanála, fostă An Bord Pleanála, ș.a.,

cu participarea:

Knocknamona Windfarm Limited

[cerere de decizie preliminară formulată de Court of Appeal (Curtea de Apel, Irlanda)]

Paddy Massey

împotriva

An Coimisiún Pleanála, fostă An Bord Pleanála, ș.a.,

cu participarea:

Curns Energy Limited

[cerere de decizie preliminară formulată de High Court (Înalta Curte, Irlanda)]

„ Cerere de decizie preliminară – Directiva 92/43/CEE – Conservarea habitatelor naturale și a speciilor de faună și floră sălbatică – Directiva 2009/147/CE – Conservarea păsărilor sălbatice – Arii de protecție specială – Evaluarea corespunzătoare a efectelor unor planuri sau proiecte care ar putea afecta în mod semnificativ o arie de protecție, în funcție de obiectivele de conservare ale acesteia – Preevaluare în vederea stabilirii necesității unei evaluări corespunzătoare – Lipsa stabilirii obiectivelor de conservare specifice sitului ”

I. Introducere

1. Articolul 6 alineatul (3) prima teză din Directiva habitate(2) impune statelor membre să evalueze ex ante dacă un plan sau un proiect afectează în mod semnificativ siturile Natura 2000. Obiectul evaluării vizează compatibilitatea planului sau proiectului respectiv cu obiectivele de conservare ale acestor situri. Totuși, o asemenea evaluare este oare posibilă atunci când statele membre nu au stabilit obiective de conservare specifice pentru situl respectiv? Iar astfel de obiective de conservare specifice sitului constituie totodată o condiție prealabilă pentru preevaluare, și anume un screening în vederea stabilirii necesității unei evaluări complete a efectelor? Aceste întrebări formează obiectul celor două cauze aflate pe rol în prezenta procedură.

2. Pentru aceste evaluări, obiectivele de conservare pot fi identificate, dacă este necesar, și în alt mod decât printr‑o stabilire specifică sitului. Aceasta nu trebuie să conducă neapărat la o diminuare a protecției, dimpotrivă, întinderea protecției poate fi chiar mai extinsă anterior stabilirii unor obiective de conservare specifice care implică o punere în balanță a mai multor obiective și a altor interese. Directiva habitate prevede, cel puțin în mod tranzitoriu, evaluări corespunzătoare și pe această bază.

3. Problema dacă stabilirea unor obiective de conservare specifice sitului constituie totuși o condiție prealabilă pentru evaluarea corespunzătoare și pentru screening nu prezintă relevanță doar din punct de vedere procedural. Astfel, este îndoielnic dacă autoritățile statelor membre pot într‑adevăr să autorizeze un plan sau un proiect atunci când nu pot efectua preevaluarea sau – după caz – evaluarea corespunzătoare în absența unor obiective de conservare. Mai precis, în conformitate cu articolul 6 alineatul (3) a doua teză din Directiva habitate, acordul acestor autorități presupune o asemenea evaluare. Această problemă ar putea afecta foarte multe proiecte din Uniune, întrucât amploarea și, după caz, momentul stabilirii de către statele membre a obiectivelor de conservare specifice sitului ridică semne de întrebare.

II. Cadrul juridic

A. Directiva păsări

4. Directiva păsări în prezent în vigoare(3) este o versiune codificată a unei directive anterioare din anul 1979(4) prin care Comunitatea Economică Europeană de atunci a adoptat pentru prima dată dispoziții privind protecția naturii. În scopurile prezentei proceduri – din câte se poate constata –, cele două versiuni sunt identice.

5. Articolul 4 din Directiva păsări prevede desemnarea ariilor de protecție specială pentru păsări (denumite în continuare „APS”):

„(1) Speciile menționate în anexa I constituie obiectul unor măsuri speciale de conservare a habitatelor acestora pentru a li se asigura supraviețuirea și reproducerea în aria de răspândire.

În acest context, se ține seama de următoarele specii de păsări:

(a) specii pe cale de dispariție;

(b) specii vulnerabile la anumite schimbări ale habitatului lor;

(c) specii considerate rare din cauza efectivului redus al populațiilor sau a distribuției locale limitate;

(d) alte specii care necesită o atenție specială din cauza naturii specifice a habitatului lor.

Tendințele și variațiile efectivului populațiilor sunt luate în considerare ca bază pentru evaluare.

Statele membre clasifică în special cele mai adecvate teritorii, ca număr și suprafață, ca arii de protecție specială pentru conservarea acestor specii, ținând seama de condițiile de protecție din zona geografică maritimă și de uscat în care se aplică prezenta directivă.

(2) Statele membre iau măsuri similare pentru speciile migratoare care apar în mod regulat și nu sunt cuprinse în anexa I, având în vedere nevoia acestora de protecție în zona geografică maritimă și de uscat în care se aplică prezenta directivă, în ceea ce privește zonele de înmulțire, arealul de schimbare a penelor și zonele de hibernare a acestor specii, precum și punctele de popas de‑a lungul rutelor lor de migrare. În acest scop, statele membre acordă o atenție specială protecției zonelor umede, în special zonelor umede de importanță internațională.

(3) […]

(4) Statele membre iau măsurile corespunzătoare pentru a evita, în zonele de protecție menționate la alineatele (1) și (2), poluarea sau deteriorarea habitatelor sau orice alt efect negativ asupra păsărilor, în măsura în care acestea au relevanță în contextul obiectivelor prezentului articol. Statele membre depun eforturi pentru a evita poluarea sau deteriorarea habitatelor și în afara zonelor de protecție.”

B. Directiva habitate

6. Directiva habitate din anul 1992 extinde domeniul de aplicare al protecției naturii prevăzut de dreptul Uniunii la alte specii de animale și plante, precum și la anumite tipuri de habitate și integrează parțial Directiva păsări anterioară.

7. Obiectivele de conservare sunt menționate în al optulea și în al zecelea considerent ale Directivei habitate:

„întrucât în fiecare arie desemnată trebuie puse în aplicare măsurile necesare în conformitate cu obiectivele de conservare urmărite;

[…]

întrucât orice plan sau program care ar putea afecta în mod considerabil obiectivele de conservare a unui sit desemnat sau care urmează să fie desemnat trebuie evaluate cu mare atenție”.

8. Articolul 3 alineatul (1) din Directiva habitate descrie rețeaua ariilor de conservare europene:

„Se instituie o rețea ecologică europeană coerentă, care să reunească ariile speciale de conservare, cu denumirea de Natura 2000. Compusă din situri care adăpostesc tipurile de habitate naturale enumerate în anexa I și habitatele speciilor enumerate în anexa II, această rețea permite menținerea sau, după caz, readucerea la un stadiu corespunzător de conservare în aria lor de extindere naturală a tipurilor de habitate naturale și a habitatelor speciilor respective.

Sistemul Natura 2000 va include arii speciale de protejare clasificate de statele membre în temeiul [Directivei păsări].”

9. Desemnarea unor arii de conservare în temeiul Directivei habitate presupune ca statele membre să identifice mai întâi situri adecvate pe baza unor criterii științifice și să le propună Comisiei [articolul 4 alineatul (1)]. Ulterior, Comisia trebuie să le declare drept situri de importanță comunitară [articolul 4 alineatul (2)].

10. Articolul 4 alineatul (4) din Directiva habitate reglementează desemnarea siturilor de importanță comunitară ca arii speciale de conservare:

„După adoptarea unui sit de importanță comunitară în conformitate cu procedura prevăzută la alineatul (2), statul membru respectiv desemnează situl ca arie specială de conservare cât mai curând posibil, în termen de maximum șase ani, stabilind prioritățile în funcție de importanța siturilor pentru menținerea sau readucerea la un stadiu corespunzător de conservare a unui habitat natural din anexa I sau a unei specii din anexa II ori pentru coerența sistemului Natura 2000 și în funcție de pericolele de degradare sau distrugere ce amenință respectivele situri.”

11. Or, potrivit articolului 4 alineatul (5) din Directiva habitate, anumite dispoziții de protecție se aplică deja, anterior acestei desemnări, siturilor de importanță comunitară:

„De îndată ce este inclus în lista menționată la [articolul 4] alineatul (2) paragraful al treilea, orice sit este supus dispozițiilor articolului 6 alineatele (2), (3) și (4).”

12. Dispozițiile de protecție a acestor arii speciale de conservare sunt prevăzute la articolul 6 din Directiva habitate:

„(1) Pentru ariile speciale de conservare, statele membre adoptă măsurile de conservare necesare, inclusiv, după caz, planuri de gestionare adecvate, speciale sau incluse în alte planuri de dezvoltare, precum și actele administrative sau clauzele contractuale adecvate în conformitate cu necesitățile ecologice ale tipurilor de habitate naturale din anexa I sau ale speciilor din anexa II prezente pe teritoriul respectivelor situri.

(2) Statele membre iau măsurile necesare pentru a evita, pe teritoriul ariilor speciale de conservare, deteriorarea habitatelor naturale și a habitatelor speciilor, precum și perturbarea speciilor pentru care au fost desemnate respectivele arii, în măsura în care perturbările respective ar putea fi relevante în sensul obiectivelor prezentei directive.

(3) Orice plan sau proiect care nu are o legătură directă cu sau nu este necesar pentru gestionarea sitului, dar care ar putea afecta în mod semnificativ aria, per se sau în combinație cu alte planuri sau proiecte, trebuie supus unei evaluări corespunzătoare a efectelor potențiale asupra sitului, în funcție de obiectivele de conservare ale acestuia din urmă. În funcție de concluziile evaluării respective și în conformitate cu dispozițiile alineatului (4), autoritățile naționale competente aprobă planul sau proiectul doar după ce au constatat că nu are efecte negative asupra integrității sitului respectiv și, după caz, după ce au consultat opinia publică.

(4) Dacă, în ciuda unui rezultat negativ al evaluării efectelor asupra sitului și în lipsa unei soluții alternative, planul sau proiectul trebuie realizat, cu toate acestea, din motive cruciale de interes public major, inclusiv din rațiuni de ordin social sau economic, statul membru ia toate măsurile compensatorii necesare pentru a proteja coerența globală a sistemului Natura 2000. […]”

13. Articolul 7 din Directiva habitate înlocuiește o dispoziție de protecție a Directivei păsări prin anumite prevederi ale Directivei habitate:

„Obligațiile care decurg din articolul 6 alineatele (2), (3) și (4) din prezenta directivă înlocuiesc orice obligații rezultând de la articolul 4 alineatul (4) prima teză din [Directiva păsări] în ceea ce privește [APS] clasificate în conformitate cu articolul 4 alineatul (1) din prezenta directivă sau recunoscute în mod similar în conformitate cu articolul 4 alineatul (2), începând cu data punerii în aplicare a prezentei directive sau cu data clasificării sau recunoașterii de către statul membru în conformitate cu [Directiva păsări], dacă aceasta din urmă are loc după prima.”

III. Situația de fapt

A. Cauza Knocknamona

14. An Coimisiún Pleanála (fostă An Board Pleanála, Agenția pentru Amenajarea Teritoriului, Irlanda) a acordat societății Knocknamona Windfarm Limited (denumită în continuare „Knocknamona”) la 28 septembrie 2022 autorizația de construcție pentru realizarea de modificări în cadrul unui parc eolian autorizat anterior din Comitatul Waterford, Irlanda. Prin această decizie, agenția a permis construirea de turbine eoliene mai înalte, cu o înălțime totală de până la 155 m, și a unui stâlp meteo mai înalt (99 m).

15. Atunci când a analizat cererea de autorizație de dezvoltare, agenția a efectuat o evaluare corespunzătoare a efectelor proiectului propus asupra a cinci arii de protecție identificate în temeiul Directivei habitate și al Directivei păsări, inclusiv APS Blackwater Callows, situată în Cork și Waterford. Această APS, protejată în temeiul Directivei păsări, este situată la 13 km față de cel mai apropiat punct al parcului eolian și la 13,5 km față de cea mai apropiată turbină. Nu se contestă faptul că nu existau obiective de conservare specifice pentru APS Blackwater Callows la momentul deciziei agenției.

16. Agenția s‑a întemeiat pe raportul inspectorului său la adoptarea deciziei. Conform raportului, obiectivele de conservare pentru APS Blackwater Callows erau incluse într‑un „document generic privind obiectivele de conservare”. Interesele eligibile ale sitului, și anume speciile și habitatele pentru care situl este protejat, sunt lebăda de iarnă (Cygnus cygnus), rața fluierătoare (Mareca penelope sau Anas penelope), rața mică (Anas crecca), sitarul de mal (Limosa limosa), precum și anumite habitate umede și păsările de apă care le folosesc.

17. Inspectorul agenției a concluzionat că, în ceea ce privește interesele eligibile (altele decât lebăda de iarnă), efectele negative asupra integrității sitului puteau fi excluse pentru motivul că habitatele din siturile pe care se află parcul eolian nu sunt adecvate pentru niciuna dintre aceste specii. În ceea ce privește lebăda de iarnă, inspectorul a concluzionat că inspecțiile relevante nu au indicat prezența acesteia în siturile pe care se află parcul eolian sau în apropierea acestora. Prin urmare, inspectorul a concluzionat că înălțimea suplimentară și diametrul rotorului propus nu ar avea un efect negativ asupra integrității APS în ceea ce privește aceste specii. Niciuna dintre părți nu contestă această constatare de fapt. Prin urmare, agenția a decis că proiectul de dezvoltare nu va aduce atingere integrității APS Blackwater Callows.

18. SU și Wild Ireland Defence au inițiat o procedură de control judiciar susținând, printre altele, că, în lipsa unor obiective de conservare pentru APS Blackwater Callows, agenția nu avea competența de a efectua o evaluare corespunzătoare a modificărilor propuse.

19. High Court (Înalta Curte) a decis că, în anumite împrejurări – de fapt, în majoritatea acestora – vor fi necesare obiective de conservare pentru a realiza o evaluare corespunzătoare valabilă. Totuși, în împrejurările specifice speței, era posibilă realizarea unei evaluări corespunzătoare valabile și în lipsa unor astfel de obiective. Aceasta deoarece dovezile științifice au arătat că interesul eligibil – în speță, prezența lebedei de iarnă – nu ar fi afectat de proiectul de dezvoltare propus, indiferent de obiectivele de conservare stabilite. Agenția a concluzionat, pe baza unei certitudini științifice rezonabile, că proiectul „nu va avea efecte negative asupra integrității sitului respectiv” pentru motivul că efectul extern respectiv ar necesita prezența fizică a lebedei de iarnă pe situl pe care se află parcul eolian Knocknamona și că această prezență a fost exclusă. Această constatare privește riscul unei coliziuni între păsări și turbinele eoliene(5).

20. SU și Wild Ireland Defence au declarat apel împotriva acestei decizii în fața Court of Appeal (Curtea de Apel).

B. Cauza Curns

21. La 8 ianuarie 2021, Curns Energy Limited (denumită în continuare „Curns”) a adresat agenției o cerere de autorizare a dezvoltării unui parc eolian. Proiectul se află la 9,9 km de APS Blackwater Callows. Documentația aferentă cererii conținea, printre altele, un raport de evaluare a impactului asupra mediului, un raport de preevaluare în vederea efectuării unei evaluări corespunzătoare și un așa‑numit „Natura Impact Statement”, un aviz științific privind efectele proiectului asupra siturilor Natura 2000 prevăzut de dreptul irlandez.

22. Prin decizia din 8 noiembrie 2023, agenția a emis o autorizație de construire pentru proiectul în litigiu. La 11 ianuarie 2024, domnul Paddy Massey a introdus o acțiune împotriva autorizației de construire.

23. Cu toate acestea, obiectivele și măsurile de conservare speciale pentru APS Blackwater Callows au fost stabilite abia la 24 martie 2024. În cursul procedurii jurisdicționale, s‑a recunoscut că această stabilire a fost tardivă.

24. La 11 aprilie 2025, High Court (Înalta Curte) a exclus orice plauzibilitate rezonabilă ca o omisiune de a lua în considerare obiectivele și/sau măsurile de conservare în acest caz să genereze efecte asupra vreunui sit Natura 2000. Prin urmare, această instanță a refuzat să dispună anularea autorizației de construire, indiferent de rezultatul prezentei trimiteri preliminare. Acesta solicită totuși Curții să examineze o întrebare preliminară pentru a putea să decidă dacă poate cel puțin să constate în favoarea reclamantului că preevaluarea în vederea stabilirii necesității unei evaluări corespunzătoare ar fi presupus obiective de conservare specifice sitului.

IV. Cererile de decizie preliminară

25. În cauza Knocknamona, Court of Appeal (Curtea de Apel) a adresat Curții următoarea întrebare:

„Existența unor obiective de conservare valabile pentru o APS reprezintă o condiție prealabilă pentru ca autoritatea competentă să poată efectua o evaluare corespunzătoare valabilă în temeiul articolului 6 alineatul (3) din Directiva habitate atunci când examinează o cerere de acordare a unei autorizații de dezvoltare?”

26. Prin Ordonanța din 20 martie 2025, Knocknamona (C‑27/25, EU:C:2025:203), președintele Curții a respins cererea Court of Appeal (Curtea de Apel) de aplicare a procedurii accelerate. Totuși, președintele Curții a decis că această cauză trebuie judecată cu prioritate.

27. SU și Wild Ireland Defence CLG, agenția, Knocknamona Windfarms Limited, Irlanda și Comisia Europeană au prezentat observații scrise.

28. În urma cererii de decizie preliminară menționate mai sus, High Court (Înalta Curte) a adresat Curții, cu titlu suplimentar, următoarea întrebare în cauza Curns:

„Articolul 6 alineatul (3) din Directiva habitate, astfel cum a fost aplicat Directivei păsări prin articolul 7 din directiva anterioară, are ca efect faptul că decizia adoptată de o autoritate competentă a unui stat membru pentru a stabili dacă un plan sau proiect care nu are o legătură directă cu gestionarea unei APS sau nu este necesar pentru aceasta ar putea afecta în mod semnificativ situl, individual sau în combinație cu alte planuri sau proiecte, trebuie adoptată prin referire la obiectivele și/sau măsurile de conservare stabilite pentru orice sit în cauză și/sau, în special, pentru orice sit pentru care se propune excluderea unei evaluări, pentru că nu este susceptibil de a fi afectat astfel în mod semnificativ?”

29. High Court (Înalta Curte) a arătat de asemenea că domnul Paddy Massey a dorit în mod expres ca Curtea să nu procedeze la anonimizarea numelui său în publicațiile referitoare la cauză.

30. Domnul Paddy Massey, Irlanda și Comisia au prezentat observații scrise.

31. La 22 octombrie 2025, președintele Curții a conexat cele două cauze, dispunând totodată judecarea cu prioritate a cauzei Curns. La ședința organizată la 25 martie 2026 au participat SU și Wild Ireland Defence CLG, precum și domnul Paddy Massey, agenția, Knocknamona, Curns, Irlanda și Comisia Europeană.

V. Apreciere juridică

32. Cererea de decizie preliminară în cauza Knocknamona urmărește să stabilească dacă o evaluare corespunzătoare în temeiul articolului 6 alineatul (3) din Directiva habitate poate fi efectuată în cazul în care autoritățile competente nu au stabilit obiective de conservare specifice sitului pentru APS respectivă. Cauza Curns ridică problema de ordin preliminar dacă obiectivele de conservare specifice sitului sunt într‑adevăr o condiție prealabilă pentru preevaluarea în vederea stabilirii necesității unei evaluări corespunzătoare.

33. Prin urmare, după câteva observații cu privire la admisibilitatea cauzei Curns (a se vedea secțiunea A), se impune mai întâi o observație preliminară cu privire la aceste două etape ale evaluării (a se vedea secțiunea B). În continuare, trebuie explicată obligația stabilirii obiectivelor de conservare specifice pentru siturile Natura 2000 (a se vedea secțiunea C). Numai ulterior pot fi examinate consecințele lipsei obiectivelor de conservare specifice sitului asupra evaluării corespunzătoare (a se vedea secțiunea D) și asupra preevaluării (secțiunea E). În ipoteza în care Curtea nu urmează opinia noastră, în cele din urmă, vom mai propune o limitare în timp a efectelor deciziei sale (a se vedea secțiunea F).

A. Cu privire la admisibilitatea cauzei Curns

34. Comisia consideră că cererea de decizie preliminară în cauza Curns este inadmisibilă pentru motivul că High Court (Înalta Curte) s‑a pronunțat deja pe fond. Prin urmare, răspunsul nu ar mai fi relevant pentru soluționarea litigiului.

35. Deși, potrivit argumentației Irlandei, această decizie pe fond nu a dobândit încă autoritate de lucru judecat, întrucât o cerere de încuviințare a introducerii unui recurs este încă pendinte la Supreme Court (Curtea Supremă, Irlanda), nu este mai puțin adevărat că, în acest stadiu, High Court (Înalta Curte) nu (mai) are nevoie de un răspuns pentru soluționarea litigiului pe fond.

36. Cu toate acestea, High Court (Înalta Curte) arată că mai trebuie să stabilească dacă preevaluarea în vederea stabilirii necesității unei evaluări corespunzătoare ar fi presupus obiective de conservare specifice sitului. Această constatare privește temeinicia inițială a acțiunii. Dacă acțiunea a fost inițial întemeiată, acest lucru ar avea cel puțin consecințe pentru cheltuielile de judecată care sunt adesea considerabile în fața instanțelor irlandeze.

37. În aceste condiții, cererea de decizie preliminară este admisibilă.

B. Funcționarea evaluării corespunzătoare și a preevaluării

38. Articolul 6 din Directiva habitate prevede o serie de obligații și de proceduri specifice. Astfel cum reiese din articolul 2 alineatul (2), acestea urmăresc să asigure menținerea sau, dacă este cazul, readucerea la un stadiu corespunzător de conservare a habitatelor naturale și a speciilor de floră și faună sălbatică de importanță pentru Uniune. Astfel, este avută în vedere atingerea obiectivului mai general al aceleiași directive, care este garantarea unui nivel ridicat de protecție a mediului în ceea ce privește siturile protejate în temeiul acesteia(6).

39. În ceea ce privește o procedură de autorizare, prezintă importanță în special evaluarea corespunzătoare prevăzută la articolul 6 alineatul (3) din Directiva habitate, întrucât, în funcție de concluziile evaluării respective, autoritățile naționale competente aprobă un plan sau un proiect în sensul celei de a doua teze a acestei dispoziții doar după ce au constatat că nu are efecte negative asupra integrității sitului Natura 2000. Potrivit unei jurisprudențe constante, ele pot proceda la această constatare doar atunci când nu există nicio îndoială rezonabilă din punct de vedere științific cu privire la absența efectelor negative ale proiectului asupra integrității sitului(7).

40. Prin urmare, evaluarea corespunzătoare nu poate să prezinte lacune și trebuie să cuprindă constatări și concluzii complete, precise și definitive, de natură să înlăture orice îndoială științifică rezonabilă cu privire la efectele planurilor sau ale proiectelor preconizate asupra sitului protejat respectiv(8).

41. Totuși, când trebuie efectuată o evaluare corespunzătoare?

42. Potrivit articolului 6 alineatul (3) prima teză din Directiva habitate, orice plan sau proiect care ar putea afecta în mod semnificativ un sit Natura 2000, per se sau în combinație cu alte planuri sau proiecte, trebuie supus unei evaluări corespunzătoare.

43. Cerința unei evaluări este supusă, așadar, condiției să existe probabilitatea sau riscul ca planurile sau proiectele să afecteze situl în cauză în mod semnificativ. În vederea interpretării Directivei habitate în această privință, trebuie să se ia în considerare în special principiul precauției, care reprezintă unul dintre fundamentele politicii de protecție la un nivel ridicat urmărit de către Uniune în domeniul mediului, conform articolului 191 alineatul (2) primul paragraf TFUE. Curtea a dedus de aici că o astfel de probabilitate sau un astfel de risc există cât timp nu se poate exclude, pe baza unor elemente obiective, că respectivul plan sau proiect afectează situl în cauză în mod semnificativ(9). În consecință, în cazul existenței unor îndoieli în ceea ce privește lipsa efectelor semnificative, este necesar să se procedeze la efectuarea unei evaluări complete(10).

44. Am arătat că și în privința preevaluării trebuie să existe astfel de îndoieli rezonabile de natură științifică(11). În caz contrar, evaluarea corespunzătoare ar risca să fie necesară în permanență, întrucât întotdeauna pot fi exprimate îndoieli nerezonabile sau neștiințifice, dar dificil de infirmat. Curtea a confirmat această concluzie(12).

45. Astfel, atât în cazul preevaluării, cât și al evaluării propriu‑zise, criteriul este constituit de înlăturarea îndoielilor științifice rezonabile cu privire la lipsa efectelor negative semnificative asupra siturilor Natura 2000.

46. Totuși, cele două etape ale evaluării diferă în ceea ce privește profunzimea evaluării. Delimitarea exactă va depinde în general de împrejurările speței, precum și de cunoștințele științifice și tehnice relevante. Dacă, în cadrul preevaluării, informațiile care sunt disponibile deja independent de proiect arată, fără îndoială, că un proiect nu ar putea afecta un sit Natura 2000, nu este necesară o evaluare corespunzătoare completă. În schimb, dacă, în cadrul primei etape, rezultă că este necesară o nouă opinie științifică și/sau transferul de cunoștințe din alte domenii, ar trebui efectuată o evaluare corespunzătoare(13) care să includă și participarea publicului(14).

47. Punctul de referință al celor două evaluări constă în obiectivele de conservare ale sitului respectiv.

48. În ceea ce privește evaluarea corespunzătoare propriu‑zisă, aceasta rezultă deja din articolul 6 alineatul (3) prima teză din Directiva habitate, care prevede în mod expres o evaluare corespunzătoare a compatibilității cu obiectivele de conservare stabilite pentru situl respectiv. Este adevărat că obiectivul evaluării compatibilității planului sau proiectului cu obiectivele de conservare este exprimat atât de clar numai în versiunea în limba germană a acestei dispoziții, în timp ce celelalte versiuni inițiale impun numai luarea în considerare a obiectivelor de conservare. Totuși, al zecelea considerent precizează și în celelalte versiuni lingvistice că orice plan sau program care ar putea afecta în mod considerabil obiectivele de conservare a unui sit desemnat sau care urmează să fie desemnat trebuie de asemenea evaluate(15).

49. Aceasta corespunde funcției obiectivelor de conservare. Obiectivele respective definesc habitatele sau speciile prezente în sit, precum și potențialele de dezvoltare a habitatelor și a speciilor care trebuie(16) protejate prin articolul 6 alineatul (3). În schimb, efectele asupra habitatelor, speciilor sau potențialelor de dezvoltare care nu fac obiectul obiectivelor de conservare nu au nicio relevanță asupra aplicării acestei dispoziții și, prin urmare, asupra evaluării corespunzătoare(17).

50. Potrivit unei jurisprudențe constante, în cadrul preevaluării în vederea stabilirii necesității unei evaluări corespunzătoare complete, trebuie să se aprecieze de asemenea dacă planul sau proiectul în cauză riscă să compromită obiectivele de conservare a sitului(18).

51. Cu toate acestea, în cererea de decizie preliminară în cauza Curns, High Court (Înalta Curte) din Irlanda consideră că ar fi imposibil să se ia în considerare obiectivele de conservare ale tuturor siturilor excluse. Marea majoritate a siturilor ar putea fi excluse din cauza distanței și a lipsei unor căi de impact plauzibile ale planului sau ale proiectului respectiv asupra sitului în cauză. Directiva habitate nu realizează nicio corelație textuală între preevaluare și obiectivele de conservare. Prin urmare, preevaluarea nu depinde de stabilirea unor obiective de conservare specifice siturilor.

52. La o analiză superficială, acest punct de vedere pare convingător. Natura 2000 cuprinde peste 27 000 de situri(19) cu tot atâtea obiective de conservare. Este de neimaginat să se efectueze o evaluare concretă a fiecărui sit și a tuturor obiectivelor de conservare stabilite pentru acesta pentru a verifica dacă un anumit plan sau un anumit proiect ar putea să îl afecteze în mod semnificativ. În practică, aproape toate siturile sunt excluse de la evaluare fără a lua în considerare în mod concret obiectivele lor de conservare, întrucât efectele planului sau ale proiectului par imposibile. Această ipoteză se bazează probabil, în majoritatea cazurilor, pe distanța dintre proiect și siturile excluse.

53. Totuși, această abordare se bazează totuși, cel puțin, pe ipoteze implicite referitoare la obiectivele de conservare ale siturilor excluse și la efectele posibile ale proiectului.

54. Astfel, posibilitatea unui efect depinde de obiectul asupra căruia ar putea fi exercitat. În lipsa unui astfel de obiect, niciun efect nu poate fi identificat sau exclus. Obiectivele de conservare concretizează însă obiectul efectelor planurilor sau ale proiectelor(20) care trebuie apreciate în cadrul preevaluării.

55. În consecință, dacă obiectivele de conservare pentru aproape toate siturile Natura 2000 existente nu sunt evaluate în detaliu, acest lucru se datorează numai faptului că este de neimaginat ca proiectul să afecteze obiectivele de conservare, de exemplu, din cauza distanței față de sit. Dar și o astfel de ipoteză poate fi infirmată în anumite circumstanțe, de exemplu, atunci când un fluviu leagă un proiect de siturile Natura 2000 aflate la mare distanță(21).

56. În consecință, problema dacă un plan sau un proiect ar putea afecta în mod semnificativ un sit Natura 2000 poate fi apreciată tot numai prin raportare la obiectivele de conservare ale acestui sit.

C. Stabilirea obiectivelor de conservare

57. Chiar dacă obiectivele de conservare constituie astfel punctul de referință pentru evaluarea corespunzătoare și pentru preevaluare, din Directiva habitate și din Directiva păsări reiese doar indirect că statele membre trebuie să stabilească obiective de conservare specifice pentru fiecare sit Natura 2000.

58. Dintre versiunile lingvistice inițiale ale articolului 6 alineatul (3) prima teză din Directiva habitate, numai versiunea germană utilizează noțiunea de stabilire a obiectivelor de conservare și, prin urmare, impune în mod expres o decizie cu privire la aceste obiective. În schimb, celelalte versiuni inițiale(22) se referă numai la obiectivele de conservare ale sitului respectiv, fără a preciza modul în care acestea sunt stabilite.

59. Cu toate acestea, în ceea ce privește ariile de protecție în sensul Directivei habitate, din funcția obiectivelor de conservare rezultă că este necesară stabilirea acestora, ceea ce reiese de altfel și din alte dispoziții ale Directivei habitate (a se vedea punctul 1). Această concluzie trebuie transpusă în cazul APS în sensul Directivei păsări (a se vedea punctul 2) cum ar fi, de exemplu, APS Blackwater Callows.

1. Obiective de conservare pentru ariile de protecție în sensul Directivei habitate

60. Stabilirea obiectivelor de conservare este impusă în special de articolul 4 alineatul (4) și de articolul 6 alineatul (1) din Directiva habitate(23).

61. Articolul 4 alineatul (4) din Directiva habitate impune statelor membre să stabilească priorități cu ocazia desemnării ariilor de conservare. În acest sens, statele membre trebuie să țină seama de importanța siturilor pentru menținerea sau readucerea la un stadiu corespunzător de conservare a unui habitat natural din anexa I sau a unei specii din anexa II ori pentru coerența sistemului Natura 2000 și de pericolele de degradare sau distrugere ce amenință respectivele situri. Prin urmare, este necesar să se efectueze o evaluare științifică a sitului în cauză, în special a tipurilor de habitate și a speciilor prezente în acesta, în contextul Natura 2000, rețeaua ariilor de conservare europene.

62. Stabilirea acestor priorități presupune însă ca anterior să fi fost stabilite și obiective de conservare(24). Prin stabilirea priorităților, autoritățile competente decid astfel importanța pe care o acordă diferitelor obiective de conservare ale sitului respectiv, dar și în contextul global al Natura 2000. Dacă obiectivele de conservare ar fi stabilite doar mai târziu, nu s‑ar garanta că acestea ar putea fi luate deja pe deplin în considerare în cadrul priorităților stabilite anterior.

63. În plus, articolul 6 alineatul (1) din Directiva habitate prevede că statele membre adoptă măsurile de conservare necesare în conformitate cu necesitățile ecologice ale tipurilor de habitate naturale din anexa I sau ale speciilor din anexa II prezente pe teritoriul respectivelor situri(25).

64. Stabilirea necesităților ecologice și a măsurilor de conservare aferente acestora presupune de asemenea, în mod necesar(26), ca obiectivele de conservare să fi fost deja stabilite(27). Aceste cerințe sunt de natură științifică și privesc anumite habitate și specii din aria de protecție, care sunt definite prin obiectivele de conservare. Prin urmare, și al optulea considerent al Directivei habitate corelează măsurile de conservare prevăzute la articolul 6 alineatul (1) cu obiectivele de conservare.

2. Obiective de conservare pentru ariile de protecție (APS) în sensul Directivei păsări

65. Considerațiile de mai sus referitoare la stabilirea obiectivelor de conservare pentru ariile de conservare în sensul Directivei habitate nu pot fi aplicate direct APS în sensul Directivei păsări. Desigur, articolul 7 din Directiva habitate prevede că articolul 6 alineatele (2)-(4) se aplică APS, articolul 6 alineatul (3) presupunând existența unor obiective de conservare. Cu toate acestea, articolul 4 alineatul (4) și articolul 6 alineatul (1) nu se aplică APS.

66. Dimpotrivă, articolul 4 alineatele (1) și (2) din Directiva păsări se aplică în continuare în privința APS. Deși aceste obligații de protecție sunt formulate mai puțin specific, ele au practic scopul de a garanta în APS o protecție echivalentă celei de la articolul 4 alineatul (4) și de la articolul 6 alineatul (1) din Directiva habitate(28). O protecție echivalentă include însă stabilirea unor obiective de conservare.

67. Stabilirea priorităților și identificarea necesităților ecologice sunt deja consacrate la articolul 4 alineatele (1) și (2) din Directiva păsări. Astfel, potrivit acestei dispoziții, trebuie luate măsuri ținând seama de necesitățile de protejare a speciilor. Aceste necesități depind de situația concretă din APS respective(29).

68. Pentru aceste motive, Curtea a confirmat în Hotărârea Elliniki Ornithologiki Etaireia ș.a. că statele membre trebuie să stabilească și obiective de conservare pentru APS în sensul Directivei păsări(30).

D. Consecințe pentru evaluarea corespunzătoare

69. Cu toate acestea, din obligația de stabilire a obiectivelor de conservare rezultă că o evaluare corespunzătoare nu este permisă în lipsa unei astfel de stabiliri?

70. Trebuie recunoscut că o evaluare corespunzătoare ar fi într‑adevăr imposibilă dacă obiectivele de conservare nu ar putea fi identificate fără o stabilire specifică sitului.

71. Astfel, după cum am arătat deja(31), obiectul evaluării prevăzute la articolul 6 alineatul (3) prima teză din Directiva habitate este constituit de compatibilitatea planului sau proiectului respectiv cu obiectivele de conservare ale sitului.

72. După cum subliniază în mod întemeiat SU și Wild Ireland Defence, Curtea a constatat, așadar, recent că obiectivele de conservare ale sitului constituie un punct de referință obligatoriu pentru evaluarea corespunzătoare(32). Din contextul mai larg al acestei constatări reiese de asemenea că Curtea a vizat efectiv obiective de conservare pe care autoritățile competente trebuie să le stabilească în mod specific pentru respectivele arii(33).

73. Cu toate acestea, nu se poate deduce de aici că această stabilire constituie o condiție prealabilă obligatorie pentru evaluarea corespunzătoare, întrucât, dacă este necesar, obiectivele de conservare pot fi identificate și în alt mod (a se vedea punctul 1). Directiva habitate prevede, cel puțin în mod tranzitoriu, evaluări corespunzătoare pe această bază, fără ca protecția ariilor să fie diminuată prin aceasta (a se vedea punctul 2).

1. Identificarea provizorie a obiectivelor de conservare

74. Experții dezvoltatorilor de proiecte și autoritățile însărcinate cu acordarea autorizațiilor pot deduce obiectivele de conservare necesare pentru o evaluare în special din informațiile care au condus la desemnarea respectivei arii de protecție(34) și care sunt consemnate în așa‑numitul formular‑tip(35) al sitului(36), precum și, dacă este cazul, ținând seama de informații suplimentare privind alte specii și tipuri de habitate prezente în acesta(37).

75. Astfel, pentru a aprecia dacă un plan sau un proiect afectează obiectivele de conservare, este suficient, în general, să se prezume că toate tipurile și habitatele care merită protecție prezente în sit sunt vizate de obiectivele de conservare. În cazul siturilor prevăzute de Directiva habitate este vorba despre tipurile de habitate naturale menționate în anexa I la această directivă, inclusiv speciile specifice acestora [articolul 1 litera (e)] și despre speciile menționate în anexa II. În cazul APS, este vorba despre speciile de păsări menționate în anexa I la Directiva păsări și despre speciile migratoare care apar în mod regulat și nu sunt cuprinse în anexa I, precum și despre habitatele acestor specii. Numai prezența tipurilor de habitate sau a speciilor care (în mod întemeiat) sunt considerate nesemnificative poate fi ignorată(38).

76. În plus, poate fi necesară extinderea obiectivelor de conservare la anumite potențiale de dezvoltare atunci când este necesară o îmbunătățire a stării tipurilor de habitate sau a populațiilor de specii pentru a le readuce la stadiul corespunzător de conservare(39). Astfel, în temeiul articolului 4 alineatul (4) din Directiva habitate, statele membre trebuie să stabilească prioritățile ariilor de conservare, printre altele, în funcție de importanța lor pentru readucerea la un stadiu corespunzător de conservare a unui tip de habitat natural din anexa I sau a unei specii din anexa II.

77. Și în privința APS în sensul Directivei păsări, în anumite circumstanțe, statele membre trebuie să includă obiective de dezvoltare în obiectivele de conservare, întrucât, în temeiul articolului 3 alineatul (1), acestea trebuie să mențină sau să restabilească o diversitate și o suprafață pentru habitate suficientă pentru toate speciile de păsări.

78. Rezultă că includerea unor potențiale de dezvoltare se impune atunci când acestea sunt necesare având în vedere stadiul de conservare a tipurilor de habitate și a speciilor vizate în cadrul Natura 2000 în ansamblu, caracteristicile sitului, precum și potențialele de dezvoltare și obiectivele de conservare corespunzătoare ale celorlalte situri Natura 2000.

79. De altfel, Comisia arată în mod convingător că o evaluare corespunzătoare în lipsa unor obiective de conservare specifice sitului poate fi însoțită de obligații speciale de investigare și de probă pentru solicitant și pentru autoritățile însărcinate cu acordarea autorizațiilor. Obiectivele de conservare stabilite pe o bază științifică sigură sunt semnificativ mai fiabile decât obiectivele de conservare care sunt identificate doar provizoriu cu ocazia unei evaluări corespunzătoare. În consecință, pot fi necesare investigații suplimentare pentru a îndeplini cerințele evaluării. Astfel, după cum am arătat, aceasta trebuie să excludă, pe baza unor constatări și concluzii complete, precise și definitive, orice îndoială rezonabilă din punct de vedere științific, ținând seama de cele mai bune cunoștințe în domeniu, în ceea ce privește lipsa unor efecte prejudiciabile asupra integrității sitului respectiv(40). Prin urmare, trebuie de asemenea exclusă orice îndoială cu privire la caracterul suficient al obiectivelor de conservare pe care se întemeiază evaluarea.

80. Comisia adoptă o abordare similară printr‑o propunere de regulament mai recentă. Potrivit acesteia, în cazul în care au fost stabilite și luate în considerare obiective de conservare specifice siturilor, în anumite condiții, ar trebui să poată fi utilizate date vechi de până la cinci ani în cadrul unei evaluări corespunzătoare(41). Această propunere implică faptul că o evaluare corespunzătoare este posibilă și fără stabilirea unor obiective de conservare specifice sitului. În acest caz, ar trebui utilizate doar date mai recente. În plus, aceasta ilustrează punctul de vedere al Comisiei potrivit căruia obiectivele de conservare specifice siturilor pot facilita realizarea unei evaluări corespunzătoare.

81. Prin urmare, trebuie să se constate că o evaluare corespunzătoare poate fi realizată în practică pe baza unor obiective de conservare identificate provizoriu atunci când autoritățile competente nu au stabilit încă obiective de conservare specifice sitului.

2. Admisibilitatea evaluării corespunzătoare pe baza obiectivelor de conservare provizorii

82. În ceea ce privește siturile identificate în temeiul Directivei habitate, legiuitorul a presupus chiar implicit o astfel de metodă de identificare provizorie a obiectivelor de conservare, astfel cum subliniază în mod întemeiat Knocknamona, agenția și Irlanda. Articolul 4 alineatul (4) acordă statelor membre un termen de șase ani pentru a stabili prioritățile și, prin urmare, obiectivele de conservare ale ariilor de conservare, după ce Comisia le‑a inclus în lista siturilor de importanță comunitară a Uniunii, în conformitate cu articolul 4 alineatul (2), și anume ca sit Natura 2000(42). Totuși, în acest termen, potrivit articolului 4 alineatul (5), siturile sunt deja supuse dispozițiilor articolului 6 alineatul (3) pentru aplicarea căruia, astfel cum am arătat(43), obiectivele de conservare constituie un punct de referință obligatoriu.

83. SU și Wild Ireland Defence consideră că o astfel de identificare provizorie a obiectivelor de conservare este admisibilă numai în perioada intermediară acordată în mod expres de Directiva habitate. În lipsa unui termen tranzitoriu corespunzător în Directiva păsări, aceasta ar fi, așadar, complet exclusă pentru APS în litigiu.

84. În privința acestei teze, trebuie să se admită că stabilirea imediată sau, cel puțin în timp util, a obiectivelor de conservare se impune pentru a garanta o protecție optimă pentru nevoile ariei de protecție respective. Atât timp cât obiectivele de conservare nu au fost încă stabilite, prioritățile pentru protecția siturilor nu sunt cunoscute. Prin urmare, nu este încă clar modul în care mijloacele de gestionare a siturilor, prin natura lor limitate, trebuie repartizate între diferitele obiective de conservare. În plus, conflictele dintre diferitele obiective de conservare pot bloca chiar măsurile de protecție atât timp cât obiectivul de conservare prioritar nu este clar(44).

85. Lipsa obiectivelor de conservare împiedică, de altfel, controlul eficient al așa‑numitei ecocondiționalități, în conformitate cu articolul 93 alineatul (2) și cu anexa II la Regulamentul nr. 1306/2013(45), și anume respectarea articolului 6 alineatele (1) și (2) din Directiva habitate în cadrul exploatării terenurilor agricole. Astfel, obiectivele de conservare sunt necesare pentru a stabili obligațiile fermierilor în această privință. În cazul în care aceste obligații nu pot fi stabilite, respectarea lor nu poate fi controlată(46). Dat fiind că astfel lipsește o condiție prealabilă pentru acordarea ajutoarelor agricole, absența obiectivelor de conservare s‑ar putea opune remunerării ajutoarelor agricole acordate statelor membre(47).

86. Așa cum subliniază Curns, toate aceste elemente privesc însă mai mult gestionarea ariilor de protecție decât evaluarea efectelor negative ale proiectelor asupra acestor situri.

87. În special, în ceea ce privește APS în sensul Directivei păsări, nu există un termen tranzitoriu pentru simplul motiv că această directivă nu conține dispoziții exprese referitoare la obiectivele de conservare sau la stabilirea lor. Numai în lumina Directivei habitate, adoptată ulterior, devine limpede că statele membre trebuie să stabilească obiective de conservare și pentru APS în sensul Directivei păsări. Totuși, nu se poate prezuma că, prin adoptarea Directivei habitate, legiuitorul a dorit să stabilească, în mod implicit și fără a prevedea un termen tranzitoriu comparabil, cerințe mai stricte pentru evaluarea corespunzătoare în legătură cu APS decât cele aplicabile ariilor de conservare în sensul Directivei habitate.

88. De fapt, Curtea s‑a pronunțat deja mai frecvent în legătură cu aplicarea articolului 6 alineatul (3) din Directiva habitate în privința APS fără să poată fi identificate obiective de conservare specifice sitului(48).

89. Pe de altă parte, efectul de protecție al evaluării corespunzătoare a planurilor sau a proiectelor nu este în mod normal diminuat dacă lipsa unor obiective de conservare specifice sitului și a unor priorități este înlocuită cu obiective de conservare identificate provizoriu. Desigur, dacă se ține seama în mod egal de toate speciile și tipurile de habitate prezente în sit, precum și de potențialele de dezvoltare, această evaluare tinde – contrar celor susținute de SU și de Wild Ireland Defence – să asigure o protecție mai extinsă a sitului decât în cazul precizării importanței diferitelor obiecte de protecție prin intermediul obiectivelor de conservare.

90. Astfel, formularul‑tip pentru APS Blackwater Callows enumeră în total zece specii de păsări din anexa I(49), în timp ce obiectivele de conservare stabilite între timp(50) includ doar cinci dintre acestea. Dacă, în cadrul stabilirii obiectivelor de conservare, celelalte specii au fost considerate în mod întemeiat ca fiind nesemnificative, efectele asupra acestor specii nu s‑ar putea, așadar, opune unui proiect.

91. Fără stabilirea unor obiective de conservare specifice sitului, cu alte cuvinte, pe baza unor obiective de conservare identificate provizoriu, ar fi probabil mult mai dificil sau chiar imposibil să se justifice această concluzie. Prin urmare, stabilirea unor obiective de conservare specifice sitului și prioritizarea aferentă presupun o evaluare științifică aprofundată a caracteristicilor sitului în cauză(51), care lipsește încă în cadrul unei identificări doar provizorii a obiectivelor de conservare. Acesta este motivul pentru care, în lipsa unor obiective de conservare specifice sitului, se prezumă că toate habitatele, populațiile și potențialele de dezvoltare au aceeași importanță și merită, prin urmare, protecție.

92. Astfel cum arată argumentația Comisiei deja examinată(52), obiectivele de conservare specifice sitului pot facilita, așadar, în practică autorizarea proiectelor.

93. Cu titlu suplimentar, trebuie să se observe că o evaluare corespunzătoare pe baza obiectivelor de conservare identificate provizoriu poate da naștere unor probleme derivate atunci când conduce la concluzia că proiectul ar putea afecta integritatea sitului. În acest caz, se ridică problema dacă o autorizație poate fi acordată în mod excepțional pentru motive cruciale de interes public major în temeiul articolului 6 alineatul (4) din Directiva habitate. Cu toate acestea, Curtea nu trebuie să se pronunțe în speță cu privire la aspectul dacă evaluarea comparativă necesară în acest scop poate fi efectuată în lipsa obiectivelor de conservare specifice sitului și a stabilirii priorităților. Astfel, în cauzele principale, nimic nu indică, potrivit instanței de trimitere, că parcul eolian autorizat ar aduce atingere oricăror obiective de conservare imaginabile.

94. În consecință, atunci când un stat membru nu a stabilit încă obiective de conservare specifice pentru un sit Natura 2000 vizat de un plan sau de un proiect, evaluarea prevăzută la articolul 6 alineatul (3) prima teză din Directiva habitate trebuie să se întemeieze pe ipoteza conform căreia obiectivele de conservare ale unei arii în temeiul acestei directive includ toate tipurile de habitate din anexa I care sunt prezente în aceasta, inclusiv speciile sale specifice și toate speciile din anexa II care sunt prezente în aceasta, precum și obiectivele de conservare ale unei APS, toate speciile de păsări prezente în aceasta, menționate în anexa I la Directiva păsări, și toate speciile migratoare care apar în mod regulat și nu sunt cuprinse în anexa I. În plus, poate fi necesară includerea potențialelor de dezvoltare a sitului în obiectivele de conservare astfel identificate care sunt necesare având în vedere stadiul de conservare a tipurilor de habitate și a speciilor vizate în cadrul Natura 2000 în ansamblu, caracteristicile sitului, precum și potențialele de dezvoltare și obiectivele de conservare corespunzătoare ale celorlalte situri Natura 2000, pentru a permite refacerea habitatelor și a populațiilor. Numai prezența nesemnificativă a tipurilor de habitate și de specii poate fi ignorată.

E. Consecințe pentru preevaluare

95. Considerațiile expuse mai sus cu privire la importanța obiectivelor de conservare specifice sitului pentru evaluarea corespunzătoare în temeiul articolului 6 alineatul (3) din Directiva habitate se aplică mutatis mutandis preevaluării în vederea stabilirii necesității efective ale unei astfel de evaluări.

96. După cum am arătat deja, obiectivele de conservare constituie punctul de referință pentru această evaluare(53). Totuși, nici preevaluarea nu impune ca statele membre să stabilească anterior obiective de conservare specifice sitului. Dimpotrivă, este suficient ca acestea să fie identificate provizoriu pe baza caracteristicilor sitului.

97. Legiuitorul a presupus implicit această posibilitate pentru siturile în sensul Directivei habitate în timpul perioadei tranzitorii prevăzute la articolul 4 alineatul (4) la fel ca în cazul evaluării corespunzătoare propriu‑zise. În ceea ce privește APS în sensul Directivei păsări care nu utilizează nici noțiunea de obiective de conservare și nu conține nici o obligație expresă de stabilire sau vreun termen, această posibilitate trebuie, așadar, să existe cu atât mai mult.

98. Nici în cazul preevaluării nu este de așteptat ca aceasta să diminueze efectul de protecție al sistemului evaluării corespunzătoare. Dimpotrivă, în lipsa obiectivelor de conservare specifice sitului, va fi în general mai dificil să se excludă, încă din etapa preevaluării, afectarea semnificativă a unui sit Natura 2000.

99. Primo, în sit pot fi prezente habitate, specii sau potențiale de dezvoltare cărora obiectivele de conservare specifice sitului le‑ar atribui o importanță minoră. Totuși, în cadrul obiectivelor de conservare provizorii, acest lucru nu este, de regulă, posibil(54). Pentru acest motiv, eventualele atingeri aduse acestor habitate, specii sau potențiale de dezvoltare trebuie luate în considerare în cadrul preevaluării și trebuie să conducă la o evaluare completă.

100. Secundo, în lipsa stabilirii exprese a obiectivelor de conservare specifice sitului, pot apărea îndoieli cu privire la amploarea obiectivelor de conservare care trebuie adoptate provizoriu, în special din cauza lacunelor în cunoașterea habitatelor, a speciilor și a potențialelor de dezvoltare prezente în sit și care ar putea fi afectate de proiect. Dacă aceste îndoieli nu pot fi înlăturate de la bun început, o evaluare corespunzătoare completă este necesară chiar și numai pentru a clarifica obiectivele de conservare care trebuie adoptate.

101. Prin urmare, același lucru este valabil atât pentru preevaluare, cât și pentru evaluarea corespunzătoare propriu‑zisă: astfel, atunci când un stat membru nu a stabilit încă obiective de conservare specifice unui sit Natura 2000 vizat de un plan sau de un proiect, screeningul în vederea stabilirii necesității unei evaluări potrivit articolului 6 alineatul (3) prima teză din Directiva habitate trebuie să se întemeieze pe ipoteza conform căreia obiectivele de conservare ale unei arii în sensul acestei directive cuprind toate tipurile de habitate din anexa I care sunt prezente în aceasta, inclusiv speciile sale specifice și toate speciile din anexa II care sunt prezente în aceasta, precum și obiectivele de conservare ale unei APS, toate [speciile de păsări] prezente în aceasta, menționate în anexa I la Directiva păsări și toate speciile migratoare care apar în mod regulat și nu sunt cuprinse în anexa I menționată. În plus, poate fi necesară includerea potențialelor de dezvoltare a sitului în obiectivele de conservare astfel identificate care sunt necesare având în vedere stadiul de conservare a tipurilor de habitate și a speciilor vizate în cadrul Natura 2000 în ansamblu, caracteristicile sitului, precum și potențialele de dezvoltare și obiectivele de conservare corespunzătoare ale celorlalte situri Natura 2000, pentru a permite refacerea habitatelor și a populațiilor. Numai prezența nesemnificativă a tipurilor de habitate și de specii poate fi ignorată(55).

F. Limitarea în timp a efectelor?

102. În ipoteza în care Curtea nu urmează opinia noastră și consideră că o evaluare corespunzătoare și o preevaluare presupun stabilirea unor obiective de conservare specifice sitului, aceasta ar trebui, cel puțin, să limiteze în timp efectele hotărârii sale.

103. Desigur, este adevărat că interpretarea pe care Curtea o dă unei norme de drept al Uniunii în exercitarea competenței pe care i‑o conferă articolul 267 TFUE lămurește și precizează semnificația și domeniul de aplicare ale acestei norme, astfel cum trebuie sau ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată de la intrarea sa în vigoare(56). În această privință, trebuie amintit însă că Curtea poate numai în mod excepțional, în aplicarea principiului general al securității juridice inerent ordinii juridice a Uniunii, să fie pusă în situația de a limita posibilitatea oricărei persoane interesate de a invoca o dispoziție, pe care a interpretat‑o, în scopul de a contesta raporturi juridice stabilite cu bună‑credință. Pentru a putea impune o astfel de limitare, este necesară întrunirea a două criterii esențiale, și anume buna‑credință a mediilor interesate și riscul unor perturbări grave(57).

104. Aceste condiții ar fi îndeplinite în cazul în care Curtea ar statua că, pentru APS în sensul Directivei păsări, evaluarea corespunzătoare și preevaluarea în vederea stabilirii necesității acestei evaluări sunt posibile numai după ce statele membre au stabilit obiective de conservare specifice sitului.

105. Există temerea că, până în prezent, statele membre nu au stabilit încă obiective de conservare specifice siturilor pentru numeroase APS. Astfel, ele trebuie să se aștepte la obligația de a stabili aceste obiective de conservare abia odată cu Hotărârea din 12 septembrie 2024, Elliniki Ornithologiki Etaireia ș.a. (C‑66/23, EU:C:2024:733). În ceea ce privește APS, această obligație nu este prevăzută în mod expres nici în Directiva păsări, nici în Directiva habitate. Spre deosebire de Directiva habitate care prevede termene concrete pentru stabilirea obiectivelor de conservare, Directiva păsări nici măcar nu utilizează noțiunea de obiective de conservare.

106. Chiar dacă Curtea nu ar recunoaște buna‑credință a statelor membre în ceea ce privește APS, acest lucru nu ar putea fi reproșat dezvoltatorilor de proiecte care, întemeindu‑se pe dispozițiile naționale aplicabile, nu ar trebui să se aștepte că nu pot primi o autorizație legală din cauza lipsei obiectivelor de conservare specifice sitului. În indicațiile de interpretare ale Comisiei, aceasta arată, de asemenea, că, deși o evaluare corespunzătoare fără obiective de conservare specifice sitului comportă un risc crescut de încălcare a articolului 6 alineatul (3) din Directiva habitate, aceasta este totuși posibilă(58).

107. În același timp, există riscul unor perturbări grave. În prezent, nimeni nu poate prevedea câte situri Natura 2000 sunt vizate de această problemă și, cu atât mai puțin, câte evaluări corespunzătoare sau preevaluări efectuate efectiv pot face obiectul unei contestații din cauza acestei lacune. Prin urmare, ar putea exista întârzieri semnificative în punerea în aplicare a planurilor sau a proiectelor inițiate cu bună‑credință(59), fără ca aceste întârzieri să fie justificate de efecte negative asupra siturilor Natura 2000.

108. Agenția a precizat aceste aspecte în cadrul ședinței pe baza exemplului Dublin: având în vedere îndoielile exprimate de Comisie cu privire la calitatea obiectivelor de conservare specifice stabilite între timp pentru cinci APS din Golful Dublin, există riscul ca în oraș să nu poată fi aprobat niciun proiect care ar putea conduce la devierea apei reziduale în golf. Eventuala tratare a apei reziduale prin intermediul unor stații de epurare pentru a exclude orice efect negativ asupra APS ar fi irelevantă în legătură cu acest risc.

109. În consecință, o astfel de decizie a Curții ar trebui să se aplice numai planurilor și proiectelor autorizate după pronunțarea hotărârii în prezentele cauze. Curtea ar putea lua în considerare chiar limitarea aplicării unei asemenea decizii la procedurile de autorizare inițiate abia după pronunțarea hotărârii. Într‑adevăr, chiar și pentru procedurile de autorizare deja în curs s‑ar fi putut realiza studii complexe privind efectele proiectelor pe baza obiectivelor de conservare identificate provizoriu, fără a fi stabilite obiective de conservare specifice sitului(60).

VI. Concluzie

110. Prin urmare, în privința cererilor de decizie preliminară în cauzele Knocknamona și Curns, propunem Curții să răspundă după cum urmează:

Atunci când un stat membru nu a stabilit încă obiective de conservare specifice unui sit Natura 2000 vizat de un plan sau de un proiect, atât evaluarea prevăzută la articolul 6 alineatul (3) prima teză din Directiva 92/43/CEE privind conservarea habitatelor naturale și a speciilor de faună și floră sălbatică, cât și preevaluarea, respectiv screeningul, în vederea stabilirii necesității unei astfel de evaluări trebuie să se întemeieze pe ipoteza conform căreia obiectivele de conservare ale unei arii în sensul acestei directive includ toate tipurile de habitate din anexa I care sunt prezente în aceasta, inclusiv speciile sale specifice și toate speciile din anexa II care sunt prezente în aceasta, precum și obiectivele de conservare ale unei APS în sensul Directivei 2009/147/CE privind conservarea păsărilor sălbatice, toate speciile de păsări prezente în aceasta, menționate în anexa I la această din urmă directivă și toate speciile migratoare care apar în mod regulat și nu sunt cuprinse în anexa I. În plus, poate fi necesară includerea potențialelor de dezvoltare a sitului în obiectivele de conservare astfel identificate care sunt necesare având în vedere stadiul de conservare a tipurilor de habitate și a speciilor vizate în cadrul Natura 2000 în ansamblu, caracteristicile sitului, precum și potențialele de dezvoltare și obiectivele de conservare corespunzătoare ale celorlalte situri Natura 2000, pentru a permite refacerea habitatelor și a populațiilor. Numai prezența nesemnificativă a tipurilor de habitate și de specii poate fi ignorată.

1 Limba originală: germana.

2 În litigiul principal este relevantă Directiva 92/43/CEE a Consiliului din 21 mai 1992 privind conservarea habitatelor naturale și a speciilor de faună și floră sălbatică (JO 1992, L 206, p. 7, Ediție specială, 15/vol. 2, p. 109), astfel cum a fost modificată prin Directiva 2013/17/UE a Consiliului din 13 mai 2013 (JO 2013, L 158, p. 193).

3 Directiva 2009/147/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 30 noiembrie 2009 privind conservarea păsărilor sălbatice (JO 2010, L 20, p. 7), astfel cum a fost modificată prin Regulamentul (UE) 2019/1010 al Parlamentului European și al Consiliului din 5 iunie 2019 (JO 2019, L 170, p. 115).

4 Directiva 79/409/CEE a Consiliului din 2 aprilie 1979 privind conservarea păsărilor sălbatice (JO 1979, L 103, p. 1, Ediție specială, 15/vol. 1, p. 77).

5 Astfel cum observă Comisia, din cererea de decizie preliminară reiese că nu este clar dacă deteriorarea habitatelor protejate cauzată de perturbarea provocată de instalații a făcut de asemenea obiectul examinării; a se vedea, cu privire la necesitatea evaluării acestui aspect, Hotărârea din 14 ianuarie 2016, Comisia/Bulgaria (Kaliakra) (C‑141/14, EU:C:2016:8, punctul 59), și Concluziile noastre prezentate în această cauză (C‑141/14, EU:C:2015:528, punctele 94-99).

6 Hotărârea din 17 aprilie 2018, Comisia/Polonia (Pădurea Białowieża) (C‑441/17, EU:C:2018:255, punctul 106), și Hotărârea din 29 iulie 2019, Inter‑Environnement Wallonie și Bond Beter Leefmilieu Vlaanderen (C‑411/17, EU:C:2019:622, punctul 116).

7 Hotărârea din 7 septembrie 2004, Waddenvereniging și Vogelbeschermingsvereniging (C‑127/02, EU:C:2004:482, punctul 59), Hotărârea din 29 iulie 2019, Inter‑Environnement Wallonie și Bond Beter Leefmilieu Vlaanderen (C‑411/17, EU:C:2019:622, punctul 120), și Hotărârea din 15 iunie 2023, Eco Advocacy (C‑721/21, EU:C:2023:477, punctul 38).

8 Hotărârea din 24 noiembrie 2011, Comisia/Spania (C‑404/09, EU:C:2011:768, punctul 100), Hotărârea din 17 aprilie 2018, Comisia/Polonia (Pădurea Białowieża) (C‑441/17, EU:C:2018:255, punctul 139), Hotărârea din 7 noiembrie 2018, Coöperatie Mobilisation for the Environment ș.a. (C‑293/17 și C‑294/17, EU:C:2018:882, punctul 98), și Hotărârea din 15 iunie 2023, Eco Advocacy (C‑721/21, EU:C:2023:477, punctul 39).

9 Hotărârea din 7 septembrie 2004, Waddenvereniging și Vogelbeschermingsvereniging (C‑127/02, EU:C:2004:482, punctele 43 și 44), Hotărârea din 13 decembrie 2007, Comisia/Irlanda (C‑418/04, EU:C:2007:780, punctul 226), și Hotărârea din 12 aprilie 2018, People Over Wind și Sweetman (C‑323/17, EU:C:2018:244, punctul 34).

10 Hotărârea din 7 septembrie 2004, Waddenvereniging și Vogelbeschermingsvereniging (C‑127/02, EU:C:2004:482, punctul 44), Hotărârea din 13 decembrie 2007, Comisia/Irlanda (C‑418/04, EU:C:2007:780, punctul 254), și Hotărârea din 7 noiembrie 2018, Coöperatie Mobilisation for the Environment ș.a. (C‑293/17 și C‑294/17, EU:C:2018:882, punctul 114).

11 Concluziile prezentate în cauza Eco Advocacy (C‑721/21, EU:C:2023:39, punctele 91-93).

12 Hotărârea din 15 iunie 2023, Eco Advocacy (C‑721/21, EU:C:2023:477, punctul 42), și Hotărârea din 6 martie 2025, Waltham Abbey Residents Association (C‑41/24, EU:C:2025:140, punctul 48).

13 Cu titlu exemplificativ, a se vedea Concluziile noastre prezentate în cauza Eco Advocacy (C‑721/21, EU:C:2023:39, punctul 105).

14 Hotărârea din 8 noiembrie 2016, Lesoochranárske zoskupenie VLK (C‑243/15, EU:C:2016:838, punctul 49).

15 Hotărârea din 7 septembrie 2004, Waddenvereniging și Vogelbeschermingsvereniging (C‑127/02, EU:C:2004:482, punctul 46).

16 În ceea ce privește potențialele de dezvoltare, a se vedea punctele 76-78 de mai jos.

17 A se vedea Hotărârea din 7 septembrie 2004, Waddenvereniging și Vogelbeschermingsvereniging (C‑127/02, EU:C:2004:482, punctul 47), și Hotărârea din 4 octombrie 2007, Comisia/Italia (C‑179/06, EU:C:2007:578, punctul 35).

18 Hotărârea din 7 septembrie 2004, Waddenvereniging și Vogelbeschermingsvereniging (C‑127/02, EU:C:2004:482, punctul 48), Hotărârea din 11 aprilie 2013, Sweetman ș.a. (C‑258/11, EU:C:2013:220, punctul 30), și Hotărârea din 17 aprilie 2018, Comisia/Polonia (Pădurea Białowieża) (C‑441/17, EU:C:2018:255, punctul 112).

19 Agenția Europeană de Mediu, Natura 2000 sites designated under the EU Habitats and Birds Directives (publicată la 5 noiembrie 2025), https://www.eea.europa.eu/en/analysis/indicators/natura-2000-sites‑designated‑under

20 A se vedea punctul 49 de mai sus.

21 A se vedea, de exemplu, Hotărârea din 26 aprilie 2017, Comisia/Germania (C‑142/16, EU:C:2017:301, punctele 29-33).

22 Este vorba despre versiunile engleză, daneză, franceză, greacă, italiană, neerlandeză, portugheză și spaniolă. Celelalte versiuni lingvistice nu au făcut obiectul procedurii legislative care a condus la adoptarea articolului 6 alineatul (3) din Directiva habitate.

23 Hotărârea din 17 decembrie 2020, Comisia/Grecia (Protecția ariilor speciale de conservare) (C‑849/19, EU:C:2020:1047, punctele 46-53), Hotărârea din 29 iunie 2023, Comisia/Irlanda (Protecția ariilor speciale de conservare) (C‑444/21, EU:C:2023:524, punctele 64 și 65), precum și Hotărârea din 21 septembrie 2023, Comisia/Germania (Protecția ariilor speciale de conservare) (C‑116/22, EU:C:2023:687, punctele 105 și 106).

24 Hotărârea din 17 decembrie 2020, Comisia/Grecia (Protecția ariilor speciale de conservare) (C‑849/19, EU:C:2020:1047, punctul 46), Hotărârea din 29 iunie 2023, Comisia/Irlanda (Protecția ariilor speciale de conservare) (C‑444/21, EU:C:2023:524, punctul 64), precum și Hotărârea din 21 septembrie 2023, Comisia/Germania (Protecția ariilor speciale de conservare) (C‑116/22, EU:C:2023:687, punctul 105).

25 A se vedea de asemenea Hotărârea din 17 aprilie 2018, Comisia/Polonia (Pădurea Białowieża) (C‑441/17, EU:C:2018:255, punctul 213), și Hotărârea din 17 decembrie 2020, Comisia/Grecia (Protecția ariilor speciale de conservare) (C‑849/19, EU:C:2020:1047, punctul 59).

26 Hotărârea din 17 decembrie 2020, Comisia/Grecia (Protecția ariilor speciale de conservare) (C‑849/19, EU:C:2020:1047, punctul 52), precum și Hotărârea din 29 iunie 2023, Comisia/Irlanda (Protecția ariilor speciale de conservare) (C‑444/21, EU:C:2023:524, punctul 157).

27 Hotărârea din 17 aprilie 2018, Comisia/Polonia (Pădurea Białowieża) (C‑441/17, EU:C:2018:255, punctul 207), Hotărârea din 17 decembrie 2020, Comisia/Grecia (Protecția ariilor speciale de conservare) (C‑849/19, EU:C:2020:1047, punctele 49 și 50), și Hotărârea din 29 iunie 2023, Comisia/Irlanda (Protecția ariilor speciale de conservare) (C‑444/21, EU:C:2023:524, punctul 155).

28 A se vedea în acest sens Hotărârea din 17 aprilie 2018, Comisia/Polonia (Pădurea Białowieża) (C‑441/17, EU:C:2018:255, punctele 207-209, precum și 213 și 221).

29 A se vedea în acest sens Hotărârea din 14 octombrie 2010, Comisia/Austria (Hanság și Niedere Tauern) (C‑535/07, EU:C:2010:602, punctele 62-66).

30 Hotărârea din 12 septembrie 2024 (C‑66/23, EU:C:2024:733, punctul 46).

31 A se vedea punctele 48 și 49 de mai sus.

32 Hotărârea din 12 septembrie 2024, Elliniki Ornithologiki Etaireia ș.a. (C‑66/23, EU:C:2024:733, punctul 42).

33 Hotărârea din 12 septembrie 2024, Elliniki Ornithologiki Etaireia ș.a. (C‑66/23, EU:C:2024:733, în special punctele 45 și 46).

34 A se vedea Hotărârea din 7 septembrie 2004, Waddenvereniging și Vogelbeschermingsvereniging (C‑127/02, EU:C:2004:482, punctul 54), și Hotărârea din 7 noiembrie 2018, Holohan ș.a. (C‑461/17, EU:C:2018:883, punctele 35 și 37), precum și Concluziile noastre prezentate în cauzele CFE și Terre wallonne (C‑43/18 și C‑321/18, EU:C:2019:56, punctul 76) și în cauza Elliniki Ornithologiki Etaireia ș.a. (C‑66/23, EU:C:2024:150, punctul 45), precum și Concluziile avocatei generale Ćapeta în cauza Comisia/Germania (Protecția ariilor speciale de conservare) (C‑116/22, EU:C:2023:317, punctul 31).

35 Decizia de punere în aplicare 2011/484/UE a Comisiei din 11 iulie 2011 privind formularul‑tip pentru siturile NATURA 2000 [notificată cu numărul C(2011) 4892] (JO 2011, L 198, p. 39).

36 A se vedea Concluziile noastre prezentate în cauza Comisia/Italia (Santa Caterina) (C‑304/05, EU:C:2007:228, punctul 33).

37 A se vedea Hotărârea din 12 septembrie 2024, Elliniki Ornithologiki Etaireia ș.a. (C‑66/23, EU:C:2024:733, punctele 47-49).

38 Hotărârea din 12 septembrie 2024, Elliniki Ornithologiki Etaireia ș.a. (C‑66/23, EU:C:2024:733, în special punctul 48), precum și Concluziile noastre prezentate în cauza Comisia/Italia (Santa Caterina) (C‑304/05, EU:C:2007:228, punctul 34).

39 A se vedea Concluziile noastre prezentate în cauza Vereniging Hoekschewaards Landschap (C‑281/16, EU:C:2017:476, punctele 52-63).

40 A se vedea referințele din nota de subsol 8.

41 Articolul 4 alineatul (5) a doua teză din Propunerea de Regulament al Parlamentului European și al Consiliului privind accelerarea evaluărilor de mediu [COM(2025) 984 final, p. 28 și 29].

42 Hotărârea din 17 decembrie 2020, Comisia/Grecia (Protecția ariilor speciale de conservare) (C‑849/19, EU:C:2020:1047, punctul 53), Hotărârea din 29 iunie 2023, Comisia/Irlanda (Protecția ariilor speciale de conservare) (C‑444/21, EU:C:2023:524, punctul 65), precum și Hotărârea din 21 septembrie 2023, Comisia/Germania (Protecția ariilor speciale de conservare) (C‑116/22, EU:C:2023:687, punctul 106).

43 A se vedea punctul 72 de mai sus.

44 Hotărârea din 4 martie 2010, Comisia/Franța (C‑241/08, EU:C:2010:114, punctul 53), precum și, în mod exemplificativ, Concluziile noastre prezentate în cauza Latvijas valsts meži (C‑434/22, EU:C:2023:595, punctul 41) cu privire la măsurile de protecție împotriva incendiilor în siturile Natura-2000.

45 Regulamentul (UE) nr. 1306/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 privind finanțarea, gestionarea și monitorizarea politicii agricole comune (JO 2013, L 347, p. 549).

46 A se vedea Hotărârea Tribunalului din 20 noiembrie 2024, Spania/Comisia (T‑508/22, EU:T:2024:855, punctele 78-80).

47 A se vedea Hotărârea din 17 decembrie 2020, Franța/Comisia (C‑404/19 P, EU:C:2020:1041, punctul 51, precum și jurisprudența citată).

48 A se vedea, de exemplu, Hotărârea din 29 ianuarie 2004, Comisia/Austria (Wörschacher Moos) (C‑209/02, EU:C:2004:61, punctul 22 și urm.), Hotărârea din 20 septembrie 2007, Comisia/Italia (Santa Caterina) (C‑304/05, EU:C:2007:532, punctele 16, 17 și 95), și Hotărârea din 24 noiembrie 2011, Comisia/Spania (Alto Sil) (C‑404/09, EU:C:2011:768, punctele 101 și 102).

49 https://natura2000.eea.europa.eu/?sitecode=IE0004094&views=Sites_View

50 https://www.npws.ie/sites/default/files/protected‑sites/conservation_objectives/CO004094_0.pdf

51 Cu titlu exemplificativ, a se vedea Concluziile noastre prezentate în cauza Elliniki Ornithologiki Etaireia ș.a. (C‑66/23, EU:C:2024:150, punctele 56-64).

52 A se vedea punctele 79 și 80 de mai sus.

53 A se vedea punctele 50-56 de mai sus.

54 A se vedea punctul 91 de mai sus.

55 A se vedea punctul 94 de mai sus.

56 Hotărârea din 6 martie 2007, Meilicke ș.a. (C‑292/04, EU:C:2007:132, punctul 34), și Hotărârea din 23 aprilie 2020, Herst (C‑401/18, EU:C:2020:295, punctul 54).

57 Hotărârea din 6 martie 2007, Meilicke ș.a. (C‑292/04, EU:C:2007:132, punctul 35), și Hotărârea din 23 aprilie 2020, Herst (C‑401/18, EU:C:2020:295, punctul 56).

58 A se vedea Ghidul privind evaluarea planurilor și proiectelor în siturile Natura 2000, (septembrie 2021, p. 7).

59 A se vedea Hotărârea din 28 aprilie 2016, Borealis Polyolefine ș.a. (C‑191/14, C‑192/14, C‑295/14, C‑389/14 și C‑391/14-C‑393/14, EU:C:2016:311, punctul 105).

60 A se vedea Hotărârea din 18 iunie 1998, Gedeputeerde Staten van Noord‑Holland (C‑81/96, EU:C:1998:305, punctele 23 și 24), cu privire la evaluarea generală a impactului asupra mediului, și Hotărârea din 23 martie 2006, Comisia/Austria (Lauteracher Ried) (C‑209/04, EU:C:2006:195, punctele 56 și 57), cu privire la evaluarea corespunzătoare în temeiul Directivei habitate.