Concluziile avocatului general domnul M. Szpunar prezentate la 12 februarie 2026.###

Înainte de adoptarea, în anul 2012, a Regulamentului (UE) nr. 1215/2012 ( 2 ) (denumit în continuare „Regulamentul Bruxelles I bis”), care a eliminat procedura intermediară de exequatur în domeniul general al materiei civile și comerciale, libera circulație a hotărârilor, a tranzacțiilor judiciare și a actelor autentice între statele membre era efectuată în acest domeniu în mai multe etape.

După simplificarea formalităților de exequatur în cadrul regimului comun ( 3 ), scutirea completă de acestea s‑a reflectat în instituirea unor mecanisme de liberă circulație în domenii limitate, stabilite în special prin Regulamentul (CE) nr. 805/2004 ( 4 ).

În temeiul acestui regulament, atunci când un titlu național asupra unei creanțe necontestate este certificat în statul membru de origine ca titlu executoriu european (denumit în continuare „TEE”), el este asimilat, în scopul executării, titlurilor executorii interne în celelalte state membre și nu poate face obiectul unui control în statul membru de executare. În această privință, trebuie subliniat că Regulamentul nr. 805/2004 prezintă un caracter excepțional în măsura în care nu conține o clauză de ordine publică ( 5 ).

Ce se întâmplă însă în situația în care Regulamentul nr. 805/2004 a fost aplicat în mod eronat în statul membru de origine? Este de competența Curții, în prezenta cauză, să precizeze competența de control a statului membru de executare într‑o asemenea situație, în temeiul acestui regulament, răspunzând la problema dacă statul membru de executare poate refuza executarea atunci când certificarea ca TEE a fost efectuată cu nerespectarea domeniului de aplicare temporal al regulamentului menționat.

De la bun început, observăm că în speță am putea fi tentați să analizăm, pe lângă problema consecințelor unei încălcări, în statul membru de origine, a domeniului de aplicare temporal al Regulamentului nr. 805/2004, alte scenarii care implică încălcarea unor norme superioare, în special cea a drepturilor fundamentale. Într‑adevăr, în măsura în care acest regulament nu prevede o clauză de ordine publică, o astfel de situație ar necesita cu siguranță o analiză aprofundată având în vedere repartizarea competențelor între statul membru de origine și statul membru solicitat în ceea ce privește executarea unui TEE eliberat cu încălcarea acestui tip de norme superioare. Totuși, întrebarea preliminară din prezenta cauză este clar delimitată. Prin urmare, Curtea este chemată să răspundă numai la problema dacă Regulamentul nr. 805/2004 permite un control al respectării domeniului său de aplicare temporal de către statul membru de executare. Analiza noastră se va limita astfel la acest aspect, fără ca acest lucru să aducă atingere răspunsului care trebuie dat în cazul unei asemenea încălcări.

Considerentele (7)-(10) și (18) ale Regulamentului nr. 805/2004 enunță: „(7) Prezentul regulament ar trebui să se aplice hotărârilor judecătorești, tranzacțiilor judiciare și actelor autentice privind creanțele necontestate, precum și hotărârilor pronunțate ca urmare a acțiunilor introduse împotriva hotărârilor judecătorești, tranzacțiilor judiciare și actelor autentice certificate ca fiind [TEE]. (8) În concluziile întrunirii sale de la Tampere [Finlanda], Consiliul European a considerat că este necesară accelerarea și simplificarea executării în alt stat membru decât cel în care s‑a pronunțat hotărârea judecătorească prin eliminarea tuturor măsurilor intermediare care se iau înaintea executării în statul membru în care se solicită aceasta. O hotărâre judecătorească care a fost certificată ca [TEE] de către instanța judecătorească de origine ar trebui tratată, în scopul executării, ca și cum aceasta ar fi fost pronunțată în statul membru în care s‑a solicitat executarea. De exemplu, în Regatul Unit, înregistrarea unei hotărâri străine certificate se va face conform acelorași norme precum cele care reglementează înregistrarea unei hotărâri pronunțate într‑o altă parte a Regatului Unit și nu va trebui să implice o revizuire pe fond a hotărârii străine. Procedura de executare a acestor hotărâri ar trebui să rămână reglementată de dreptul intern. (9) O astfel de procedură ar trebui să prezinte avantaje importante în raport cu procedura de exequatur prevăzută de [Regulamentul Bruxelles I], căci aceasta va permite să nu mai fie necesar acordul autorităților judiciare ale unui al doilea stat membru cu întârzierile și cheltuielile care rezultă din acestea. (10) Atunci când instanța judecătorească dintr‑un stat membru a pronunțat o hotărâre cu privire la o creanță necontestată în lipsa participării debitorului la procedură, eliminarea oricărui control în statul membru de executare este indisolubil legată și subordonată garanției suficiente a respectării drepturilor apărării. […] (18) Încrederea reciprocă în administrarea justiției în statele membre face ca instanța judecătorească dintr‑un stat membru să poată considera că toate condițiile certificării ca [TEE] sunt îndeplinite pentru a permite executarea unei hotărâri în toate celelalte state membre, fără control jurisdicțional al aplicării corecte a standardelor minime de procedură în statul membru în care hotărârea trebuie executată.”

Potrivit articolului 1 din acest regulament, intitulat „Obiect”: „Prezentul regulament are ca obiect crearea unui [TEE] pentru creanțele necontestate în vederea asigurării, prin stabilirea unor standarde minime, a liberei circulații a hotărârilor judecătorești, tranzacțiilor judiciare și actelor autentice în toate statele membre, fără a fi necesar să se recurgă la o procedură intermediară în statul membru de executare înainte de recunoaștere și executare.”

Articolul 2 alineatul (1) din regulamentul menționat prevede: „Prezentul regulament se aplică în materie civilă și comercială și oricare ar fi natura instanței de judecată. Acesta nu reglementează, în special, chestiunile de domeniul fiscal, vamal sau administrativ, nici răspunderea statului pentru acte sau omisiuni comise în exercitarea autorității publice («acta iure imperii»).”

Articolul 3 din același regulament, intitulat „Titlurile executorii care trebuie certificate ca titlu executoriu european”, prevede la alineatul (1): „Prezentul regulament se aplică hotărârilor judecătorești, tranzacțiilor judiciare și actelor autentice privind creanțe necontestate. O creanță se consideră necontestată: […] (d) în cazul în care debitorul a recunoscut‑o în mod expres într‑un act autentic.”

Articolul 4 din Regulamentul nr. 805/2004 definește noțiunea de „creanță” ca fiind „dreptul la o sumă de bani determinată care a devenit exigibilă sau a cărei dată scadentă a fost indicată în hotărâre, în tranzacția judiciară sau în actul autentic”.

Articolul 5 din acest regulament, intitulat „Eliminarea procedurii de exequatur”, prevede: „O hotărâre judecătorească care a fost certificată ca [TEE] în statul membru de origine este recunoscută și executată în celelalte state membre, fără a fi necesară încuviințarea executării și fără a fi posibilă contestarea recunoașterii sale.”

Articolul 10 din regulamentul menționat, intitulat „Rectificarea sau retragerea certificatului de titlu executoriu european”, are următorul cuprins: „(1) Pe bază de cerere adresată instanței judecătorești de origine, certificatul de [TEE] este (a) rectificat, în cazul în care, ca urmare a unei erori materiale, există o neconcordanță între hotărâre și certificat; (b) retras, în cazul în care este evident că certificatul a fost eliberat în mod neîntemeiat, având în vedere cerințele prevăzute de prezentul regulament. (2) Legislația statului membru de origine se aplică rectificării și retragerii certificatului de [TEE]. (3) Rectificarea sau retragerea unui certificat de [TEE] se poate solicita utilizând formularul tip prevăzut în anexa VI. (4) Eliberarea unui certificat de [TEE] nu poate fi supusă nici unei căi de atac.”

Articolul 20 din același regulament, intitulat „Procedura de executare”, prevede la alineatul (1): „(1) Fără a aduce atingere dispozițiilor prezentului capitol, procedurile de executare sunt reglementate de legislația statului membru de executare. O hotărâre judecătorească certificată ca [TEE] se execută în aceleași condiții ca și o hotărâre pronunțată în statul membru de executare.”

Articolul 21 din Regulamentul nr. 805/2004, intitulat „Refuzul executării”, prevede: „(1) La cererea debitorului, executarea este refuzată de către instanța competentă din statul membru de executare în cazul în care hotărârea certificată ca [TEE] este incompatibilă cu o hotărâre pronunțată anterior în orice stat membru sau într‑o țară terță atunci când: (a) hotărârea anterioară s‑a pronunțat între aceleași părți într‑un litigiu având aceeași cauză și (b) hotărârea anterioară s‑a pronunțat în statul membru de executare sau a întrunit condițiile necesare recunoașterii sale în statul membru de executare și (c) ireconciliabilitatea hotărârilor nu a fost și nu ar fi putut fi invocată în cursul procedurii judiciare în statul membru de origine. (2) Hotărârea judecătorească sau certificarea sa ca [TEE] nu poate face, în niciun caz, obiectul unei revizuiri pe fond în statul membru de executare.”

Articolul 23 din acest regulament, intitulat „Suspendarea sau limitarea executării”, prevede: „În cazul în care debitorul: – a intentat o acțiune împotriva unei hotărâri judecătorești certificate ca [TEE], inclusiv o cerere de revizuire în sensul articolului 19, sau – a solicitat rectificarea sau retragerea unui certificat de [TEE] în conformitate cu articolul 10, instanța judecătorească sau autoritatea competentă din statul membru de executare poate, la cererea debitorului: (a) să limiteze procedura de executare la măsuri asiguratorii sau (b) să condiționeze executarea de constituirea unei garanții pe care aceasta o stabilește sau (c) în cazuri excepționale, să suspende procedura de executare.”

În conformitate cu articolul 25 din regulamentul menționat, intitulat „Actele autentice”: „(1) Un act autentic privind o creanță în sensul articolului 4 alineatul (2), executoriu într‑un stat membru, este, pe bază de cerere adresată autorității desemnate de statul membru de origine, certificat ca [TEE] utilizând formularul tip prevăzut în anexa III. (2) Un act autentic certificat ca [TEE] în statul membru de origine se execută în celelalte state membre fără să fie necesară încuviințarea executării și fără să fie posibilă opoziția la forța sa executorie. (3) Dispozițiile capitolului II, cu excepția articolului 5, articolului 6 alineatul (1) și articolului 9 alineatul (1), și ale capitolului IV, cu excepția articolului 21 alineatul (1) și articolului 22, se aplică în mod corespunzător.”

Articolul 26 din același regulament, intitulat „Dispoziție tranzitorie”, prevede: „Prezentul regulament nu se aplică decât hotărârilor judecătorești pronunțate, tranzacțiilor judiciare aprobate sau încheiate și actelor autentice întocmite sau înregistrate ulterior intrării în vigoare a prezentului regulament.”

Potrivit articolului 33 din Regulamentul nr. 805/2004, intitulat „Intrare în vigoare”: „Prezentul regulament intră în vigoare la 21 ianuarie 2005. Se aplică de la 21 octombrie 2005, cu excepția articolelor 30, 31 și 32, care se aplică de la 21 ianuarie 2005.”

Articolul 54b din Exekutionsordnung (Codul procedurilor de executare) prevede că executarea silită pentru anumite creanțe pecuniare este permisă printr‑o procedură simplificată atunci când creditorul se întemeiază pe un titlu executoriu austriac sau pe un titlu executoriu străin asimilat acestuia, în special în temeiul unui act de drept al Uniunii, ori pe un titlu executoriu străin care a făcut obiectul unei proceduri de exequatur.

Articolul 54c din acest cod prevede că debitorul poate face contestație la încuviințarea executării în procedură simplificată, și aceasta pentru lipsa unui titlu executoriu care să permită executarea încuviințată, inclusiv a certificatului de constatare a caracterului executoriu, sau pentru lipsa de concordanță între titlul executoriu și informațiile furnizate în cererea de executare.

La 14 februarie 2022, Thüringer Aufbaubank, o societate cu sediul în Erfurt (Germania), a sesizat Bezirksgericht Judenburg (Tribunalul Districtual din Judenburg, Austria) cu o cerere de executare silită formulată împotriva lui LN, o persoană fizică, pentru plata unei creanțe parțiale executorii în cuantum de 25000 de euro, majorată cu dobânzi, pe baza unui act notarial întocmit în Germania, la 28 mai 1999, privind constituirea unei garanții reale imobiliare. Acest act, care privea suma totală de 6488600 de mărci germane (DEM) (aproximativ 3317568 de euro), a dobândit forță executorie la 1 iunie 1999.

În susținerea cererii sale, Thüringer Aufbaubank a prezentat actul notarial în cauză, precum și certificatul de TEE eliberat la 19 ianuarie 2021 de autoritățile competente germane utilizând formularul prevăzut în anexa III la Regulamentul nr. 805/2004.

La 24 martie 2022, LN a formulat contestație împotriva deciziei de încuviințare a executării ( 6 ).

Prin decizia din aceeași zi, Bezirksgericht Judenburg (Tribunalul Districtual din Judenburg) a respins contestația și a admis cererea de executare potrivit procedurii simplificate prevăzute la articolul 54b din Codul procedurilor de executare, considerată ca fiind aplicabilă.

Sesizat cu apelul introdus de LN, Landesgericht Leoben (Tribunalul Regional din Leoben, Austria) a modificat această decizie și a dispus întreruperea executării, precum și anularea actelor de executare deja îndeplinite. Această instanță a considerat că actul notarial din 28 mai 1999 nu intra în domeniul de aplicare temporal al Regulamentului nr. 805/2004, întrucât acesta se aplică doar titlurilor executorii întocmite după 21 ianuarie 2005. Prin urmare, recunoașterea și executarea în Austria a acestui act notarial întocmit în Germania ar fi reglementate de Convenția privind competența judiciară și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială, semnată la Bruxelles la 27 septembrie 1968 ( 7 ), care impune o procedură prealabilă de exequatur, iar nu de regulamentul menționat. Or, în speță actul notarial german respectiv nu a făcut obiectul unei proceduri de exequatur în Austria.

Landesgericht Leoben (Tribunalul Regional din Leoben) a considerat că eliberarea unui certificat de TEE de către autoritățile competente germane nu poate modifica această concluzie, întrucât verificarea neconformității vădite a acestei certificări în raport cu domeniul de aplicare al Regulamentului nr. 805/2004 era posibilă în statul membru de executare.

Thüringer Aufbaubank a formulat recurs împotriva acestei decizii la Oberster Gerichtshof (Curtea Supremă, Austria), instanța de trimitere.

Această instanță apreciază că, pentru a se pronunța cu privire la recurs, trebuie să stabilească în esență dacă respectarea domeniului de aplicare temporal al Regulamentului nr. 805/2004 poate fi verificată în statul membru de executare, astfel încât acesta din urmă să nu fie ținut de certificarea ca TEE efectuată în statul membru de origine.

În această privință, instanța menționată observă că din economia Regulamentului nr. 805/2004 rezultă că condițiile de certificare ca TEE pot fi verificate exclusiv în statul membru de origine, fără ca aceasta să conducă la lipsa unei protecții juridice a debitorului, întrucât eventualele erori care au condus la eliberarea certificatului pot fi invocate în acest stat prin intermediul căilor de atac prevăzute în conformitate cu articolul 10 din regulamentul respectiv.

Instanța de trimitere menționează însă un curent doctrinar potrivit căruia imposibilitatea verificării certificatului de TEE în statul membru de executare ar fi prea restrictivă și că ar trebui să fie posibil să se conteste sau să se invoce din oficiu în acest stat membru o depășire vădită a domeniului de aplicare material sau temporal al Regulamentului nr. 805/2004.

În ceea ce privește actul notarial din 28 mai 1999, instanța de trimitere consideră că acesta nu intră în domeniul de aplicare ratione temporis al Regulamentului nr. 805/2004, care privește, după cum reiese din articolul 26, titlurile executorii întocmite ulterior intrării în vigoare a acestui regulament, și anume la 21 ianuarie 2005.

În acest context, Oberster Gerichtshof (Curtea Supremă) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarea întrebare preliminară: „Articolul 21 alineatul (2) [din Regulamentul nr. 805/2004] coroborat cu articolul 25 [din acesta] trebuie interpretat în sensul că un certificat de [TEE] al unui act autentic executoriu (în speță, un act notarial executoriu întocmit de un notar german), eliberat de autoritatea competentă din statul membru de origine – utilizând formularul‑tip prevăzut în anexa III la regulament –, nu poate face obiectul unei revizuiri pe fond în statul membru de executare nici atunci când – ținând seama de data la care a fost întocmit actul executoriu – domeniul de aplicare ratione temporis al regulamentului nu a fost în mod evident respectat?”

Comisia Europeană a depus observații scrise. Thüringer Aufbaubank, guvernul german, precum și Comisia au participat la ședința care a avut loc la 12 noiembrie 2025.

Prin intermediul întrebării preliminare unice, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 21 alineatul (2) din Regulamentul nr. 805/2004 coroborat cu articolul 25 din acesta trebuie interpretat în sensul că nu este permisă reexaminarea în statul membru de executare a unui certificat de TEE al unui act autentic executoriu, eliberat de autoritatea competentă din statul membru de origine utilizând formularul‑tip prevăzut în anexa III la acest regulament, atunci când, ținând seama de data la care a fost întocmit actul autentic, domeniul de aplicare temporal al regulamentului menționat nu a fost în mod evident respectat ( 8 ).

Atât în observațiile scrise, cât și în ședință, părțile au prezentat teze radical opuse.

Pe de o parte, Comisia și Thüringer Aufbaubank apreciază că articolul 21 alineatul (2) din Regulamentul nr. 805/2004 coroborat cu articolul 25 din acesta trebuie interpretat în sensul că interzice orice revizuire pe fond în statul membru de executare, fără excepție, astfel încât ar fi exclusă verificarea respectării domeniului de aplicare temporal al acestui regulament și, prin urmare, a validității certificării actului autentic ca TEE.

Pe de altă parte, guvernul german susține ideea că Regulamentul nr. 805/2004 nu se aplică întregii situații în discuție în litigiul principal, data la care a fost întocmit actul autentic în cauză fiind anterioară celei a intrării în vigoare a acestui regulament. Prin urmare, răspunsul la problema dacă statul membru de executare poate reexamina certificarea acestui act autentic ca TEE nu poate decurge din dispozițiile regulamentului menționat, din moment ce niciuna dintre ele nu este aplicabilă.

În aceste condiții, considerăm necesar, pentru a răspunde la întrebarea preliminară, să începem analiza noastră cu o examinare a aplicabilității Regulamentului nr. 805/2004 în special în lumina domeniului de aplicare temporal al acestuia (A), pentru a deduce de aici concluzii în ceea ce privește competențele statului membru de executare referitoare la reexaminarea unui act autentic întocmit înainte de intrarea în vigoare a acestui regulament, dar care a fost certificat ca TEE pe baza dispozițiilor regulamentului menționat (B).

Stabilirea domeniului de aplicare temporal al Regulamentului nr. 805/2004 ne pare necesară, ținând seama de dezbaterile dintre părți cu privire la aspectul dacă acest regulament este aplicabil atunci când actul autentic certificat ca TEE a fost întocmit înainte de intrarea sa în vigoare. Aceasta este situația cu atât mai mult cu cât instanțele statelor membre au adoptat abordări divergente ( 9 ).

În temeiul articolului 26 din acesta, Regulamentul nr. 805/2004 nu se aplică decât hotărârilor judecătorești pronunțate, tranzacțiilor judiciare aprobate sau încheiate și actelor autentice întocmite sau înregistrate după intrarea sa în vigoare, și anume la 21 ianuarie 2005 ( 10 ). Astfel cum reiese din articolul 33 al doilea paragraf, aplicarea acestui regulament a fost însă amânată pentru 21 octombrie 2005. În consecință, o certificare ca TEE era posibilă numai începând cu această din urmă dată ( 11 ).

După cum arată în mod întemeiat instanța de trimitere, din acest regim tranzitoriu rezultă că criteriul determinant pentru a stabili dacă un act autentic intră în domeniul de aplicare al Regulamentului nr. 805/2004 nu este data eliberării unui certificat de TEE, ci cea a întocmirii sau înregistrării acestuia ( 12 ). Textul articolului 26 din regulamentul menționat este clar în această privință.

În speță, din decizia de trimitere reiese că actul autentic în discuție în speță a fost întocmit în 1999: acesta nu intră, așadar, în domeniul de aplicare temporal al Regulamentului nr. 805/2004, astfel cum este limitat de articolul 26 din acesta.

Considerăm însă că este necesar să nuanțăm această concluzie.

Astfel, în opinia noastră, dispozițiile articolului 26 din Regulamentul nr. 805/2004, care limitează domeniul de aplicare temporal al acestuia la actele întocmite după data intrării sale în vigoare, sunt deosebit de relevante pentru autoritățile sau instanțele din statul membru de origine. Aceste dispoziții permit să se asigure că numai actele autentice și hotărârile judecătorești care intră sub incidența acestui regulament pot fi certificate ca TEE și supuse regimului prevăzut de acesta. Limitarea domeniului de aplicare temporal al regulamentului menționat constituie, așadar, în opinia noastră, o condiție prealabilă certificării unui act autentic ca TEE.

Într‑o situație precum cea în discuție în litigiul principal, data întocmirii actului autentic respectiv ar fi trebuit, așadar, să determine ca autoritatea statului membru de origine să nu poată proceda la certificarea acestui act ca TEE, din moment ce nu intra în mod vădit în domeniul de aplicare temporal al acestui regulament.

În speță, în pofida datei întocmirii sale, actul autentic în discuție a fost certificat ca TEE, potrivit procedurii prevăzute de Regulamentul nr. 805/2004, utilizând formularul tip prevăzut în anexa III la acesta. Cu alte cuvinte, autoritatea desemnată în statul membru de origine a aplicat, deși în mod eronat, dispozițiile regulamentului menționat. În mod corelativ, creditorul din cauza principală dispune în prezent de un TEE în temeiul regulamentului respectiv.

După cum subliniază Comisia, certificarea unui act autentic ca TEE presupune că autoritatea care a procedat la aceasta a apreciat că Regulamentul nr. 805/2004 era aplicabil și că acest act trebuia supus regimului prevăzut de dispozițiile regulamentului menționat. Prin urmare, autoritatea respectivă a apreciat aplicabilitatea regulamentului amintit, chiar dacă această apreciere se dovedește a fi eronată.

Potrivit guvernului german, întrucât actul autentic certificat ca TEE a fost întocmit înainte de data intrării în vigoare a Regulamentului nr. 805/2004, nicio dispoziție din acesta nu se aplică.

Cu toate acestea, pentru motivele pe care le‑am enunțat, considerăm că certificarea unui act autentic ca TEE de către o autoritate competentă sau de către o instanță dintr‑un stat membru presupune că se aplică mecanismul instituit prin Regulamentul nr. 805/2004 în vederea liberei sale circulații.

Acest lucru este valabil cu atât mai mult cu cât orice altă interpretare ar avea ca efect să se aducă atingere efectului util al mecanismului instituit prin Regulamentul nr. 805/2004 care vizează libera circulație a hotărârilor judecătorești, a tranzacțiilor judiciare și a actelor autentice referitoare la creanțele necontestate ( 13 ). Astfel, aceasta ar determina ca instanțele sau autoritățile competente ale statului membru de executare să verifice în mod sistematic dacă actul autentic sau hotărârea în discuție și certificarea sa ca TEE intră în domeniul de aplicare temporal al acestui regulament, chiar și atunci când, contrar cazului de față, nu rezultă în mod vădit că regulamentul menționat ar fi fost încălcat. Or, pentru motivele pe care le vom prezenta în continuare, considerăm că controlul domeniului de aplicare temporal intră sub incidența interdicției în statul membru de executare a oricărei revizuiri pe fond a hotărârii sau actului autentic și a certificării sale ca TEE. Prin urmare, nu se poate anvizaja să se permită statului membru de executare să verifice în mod sistematic, atunci când este sesizat cu o cerere pe baza unui TEE, dacă regulamentul a fost aplicat în mod corect în statul membru de origine.

Interdicția revizuirii pe fond în statul membru de executare a unui act autentic și a certificării acestuia ca TEE reiese din articolul 21 alineatul (2) din Regulamentul nr. 805/2004 coroborat cu articolul 25 din același regulament.

Pentru a stabili dacă o asemenea interdicție se extinde la controlul domeniului de aplicare temporal, trebuie să se procedeze la interpretarea dispozițiilor în cauză ținând seama nu numai de formularea lor, ci și de contextul în care se înscriu și de obiectivele urmărite de actul din care fac parte aceste dispoziții ( 14 ).

În ceea ce privește modul de redactare a articolului 21 alineatul (2) din Regulamentul nr. 805/2004, din mai multe versiuni lingvistice ale dispoziției menționate reiese că aceasta prevede în mod expres că o revizuire pe fond nu poate avea „în niciun caz” loc ( 15 ). Trebuie subliniat că, deși această precizare nu figurează în versiunea în limba germană, ea figura însă deja – cel puțin în versiunea în limba engleză – în propunerea inițială a Comisiei ( 16 ). În plus, precizarea respectivă corespunde formulării uzuale a interdicției revizuirii pe fond, astfel cum este consacrată în domeniul cooperării în materie civilă odată cu Convenția de la Bruxelles ( 17 ).

În același mod, subliniem că, în domeniul cooperării în materie civilă, interdicția revizuirii pe fond împiedică instanța din statul membru de executare să controleze exactitatea aprecierilor de drept sau de fapt ale instanței din statul membru de origine ( 18 ).

În ceea ce privește, mai precis, Regulamentul nr. 805/2004, Curtea a statuat că nicio contestație privind hotărârea judecătorească pronunțată în statul membru de origine sau certificarea acesteia ca TEE nu poate fi supusă aprecierii acestor instanțe judecătorești sau autorități ( 19 ). Spre deosebire de alte dispoziții de drept derivat care consacră interdicția revizuirii pe fond în domeniul cooperării în materie civilă a Uniunii, articolul 21 alineatul (2) din acest regulament prevede interdicția respectivă nu numai în raport cu hotărârea judecătorească (sau tranzacția judiciară ori actul autentic, după caz) ci și cu certificarea sa ca TEE.

Cu alte cuvinte, interdicția revizuirii pe fond se referă și la analiza care a determinat autoritatea competentă să certifice actul autentic în cauză ca TEE. Or, determinarea momentului în care o hotărâre trebuie considerată pronunțată și un act autentic întocmit sau înregistrat, în sensul articolului 26 din Regulamentul nr. 805/2004, trebuie efectuată de autoritatea sau instanța competentă din statul membru de origine, potrivit dreptului său național. Astfel, aspectul dacă un act intră în domeniul de aplicare temporal al acestui regulament constituie tocmai o operație de calificare juridică efectuată de instanța sau de autoritatea competentă din statul membru de origine care nu poate fi controlată în statul membru de executare.

Rezultă, în opinia noastră, că examinarea domeniului de aplicare temporal de către autoritatea sau instanța competentă dintr‑un stat membru intră sub incidența interdicției de revizuire pe fond a certificării ca TEE.

Această concluzie este confirmată, în opinia noastră, de interpretarea sistemică și teleologică a dispozițiilor menționate.

În ceea ce privește contextul în care se înscrie articolul 21 alineatul (2) din Regulamentul nr. 805/2004, trebuie amintit că, potrivit jurisprudenței Curții, eliminarea procedurii de exequatur, prevăzută la articolul 5 din acest regulament, se întemeiază pe o repartizare netă a competențelor între instanțele judecătorești și autoritățile din statul membru de origine și cele din statul membru de executare ( 20 ).

Procedând astfel, prin limitarea competențelor statului membru de executare în ceea ce privește posibilitatea revizuirii hotărârii sau a actului autentic certificat ca TEE, legiuitorul Uniunii a prevăzut în mod corelativ, în statul membru de origine, mecanisme menite să permită debitorului creanței să conteste această certificare.

După cum subliniază Comisia, articolul 10 alineatul (1) din Regulamentul nr. 805/2004 prevede că, pe bază de cerere adresată instanței judecătorești de origine, certificatul de TEE este rectificat sau, după caz, retras. În plus, articolul 25 alineatul (3) din regulamentul menționat prevede că această procedură se aplică mutatis mutandis certificării ca TEE a actelor autentice.

În special, subliniem că articolul 10 alineatul (1) din Regulamentul nr. 805/2004 prevede în mod expres că certificatul poate fi retras în statul membru de origine în cazul în care a fost eliberat în mod neîntemeiat, având în vedere cerințele prevăzute de acest regulament. Or, pe de o parte, în regulamentul menționat nu există nicio limitare a motivelor care permit să se rețină că eliberarea certificatului a fost neîntemeiată. Pe de altă parte, după cum am subliniat, analiza domeniului de aplicare temporal ține de condițiile pe care autoritatea competentă sau instanța competentă trebuie să le examineze la eliberarea certificatului ca TEE. În aceste condiții, considerăm că nerespectarea domeniului de aplicare temporal al regulamentului face parte dintre motivele care permit să se constate eliberarea neîntemeiată a unui certificat ca TEE.

Cu alte cuvinte, numai instanțele sau autoritățile competente din statul membru de origine pot reexamina decizia de certificare pentru a decide dacă, dintr‑un motiv sau altul, aceasta trebuie retrasă.

În această privință, subliniem că articolul 10 alineatul (1) din Regulamentul nr. 805/2004 este singurul instrument pe care debitorul îl are la dispoziție pentru a susține că un act autentic sau o hotărâre judecătorească a fost certificată în mod eronat ca TEE. Or, astfel cum reiese din considerentul (10) al acestui regulament, eliminarea oricărui control în statul membru de executare este indisolubil legată și subordonată garanției suficiente a respectării drepturilor apărării. În aceste condiții, considerăm că noțiunea de „eliberare neîntemeiată” care permite instanței din statul membru de origine să retragă certificarea trebuie să facă obiectul unei interpretări flexibile.

Această posibilitate de retragere este completată de un alt mecanism din statul membru de executare care urmărește ca, atunci când s‑a solicitat retragerea certificării, debitorul să poată solicita limitarea sau suspendarea procedurii de executare, în conformitate cu articolul 23 din Regulamentul nr. 805/2004.

În acest sens, posibilitatea ca debitorul să obțină suspendarea procedurii de executare este supusă unor condiții restrictive. Aceasta este, pe de o parte, legată de introducerea de către debitor a unei proceduri jurisdicționale în statul membru de origine care vizează fie hotărârea judecătorească sau actul autentic care face obiectul certificării, fie retragerea sau rectificarea TEE. Pe de altă parte, ea presupune existența unor „cazuri excepționale”, cu precizarea că, potrivit jurisprudenței, această condiție trebuie interpretată în sens strict ( 21 ). În această privință, ținem însă să subliniem că o situație precum cea în discuție în litigiul principal, în care este evident, pentru instanța din statul membru de executare, că domeniul de aplicare al Regulamentului nr. 805/2004 nu a fost respectat, ar trebui să poată intra sub incidența noțiunii de „cazuri excepționale” și să beneficieze de o anumită flexibilitate a jurisprudenței restrictive a Curții referitoare la noțiunea respectivă.

După cum arată Comisia, studiul acestor dispoziții demonstrează că, prin adoptarea Regulamentului nr. 805/2004, legiuitorul Uniunii a ținut seama de faptul că este posibil ca certificarea să fi fost eliberată în mod eronat și a ales să remedieze acest aspect prevăzând posibilitatea ca debitorul să solicite retragerea certificatului în statul membru de origine și, în mod concomitent, să solicite suspendarea executării în statul membru de executare.

Astfel, în opinia noastră, reiese în mod clar din economia generală a Regulamentului nr. 805/2004 că aprecierea referitoare la domeniul de aplicare temporal al acestui regulament nu poate fi controlată decât în statul membru de origine, în funcție de opțiunile oferite debitorului pentru a susține că certificarea a fost eliberată în mod neîntemeiat. În consecință, ținând seama de repartizarea strictă a competențelor realizată de acest text, economia generală a regulamentului menționat nu permite o asemenea reexaminare în statul membru de executare.

În ceea ce privește obiectivul Regulamentului nr. 805/2004, amintim că acesta are ca fundal programul adoptat în anul 2000 de Consiliu în urma întrunirii de la Tampere pentru a pune în aplicare principiul recunoașterii reciproce, în special prin eliminarea măsurilor intermediare care se iau înaintea executării în statul membru în care se solicită aceasta ( 22 ). Era vorba despre conferirea unui avantaj tangibil creditorilor, permițându‑le să obțină o executare rapidă și eficientă în străinătate fără intervenția autorităților judiciare din statul membru în care executarea se solicită cu întârzierile și cheltuielile pe care le presupune ( 23 ).

Astfel, Regulamentul nr. 805/2004 are ca obiect crearea unui TEE pentru creanțele necontestate în vederea asigurării, prin stabilirea unor standarde minime, a liberei circulații a hotărârilor judecătorești, tranzacțiilor judiciare și actelor autentice în toate statele membre ( 24 ). Atunci când o hotărâre națională a fost certificată ca TEE de instanța de origine, aceasta este tratată, în vederea executării, ca și cum ar fi fost pronunțată în statul membru de executare, fără a fi necesară, așadar, formula de exequatur pentru încuviințarea executării în statul membru respectiv ( 25 ). Situația este aceeași pentru tranzacțiile judiciare ( 26 ) și actele autentice ( 27 ).

Astfel, Curtea a statuat că reiese din coroborarea articolelor 1 și 5 din Regulamentul nr. 805/2004, interpretate în lumina considerentelor (8), (10), (11) și (18) ale acestuia, că regulamentul menționat urmărește, cu respectarea încrederii reciproce în administrarea justiției în statele membre pe care se întemeiază repartizarea competențelor între, pe de o parte, instanțele și autoritățile statului membru de origine și, pe de altă parte, cele ale statului membru de executare, să asigure libera circulație printre altele a hotărârilor judecătorești referitoare la creanțele necontestate, să accelereze și să simplifice executarea lor, prin eliminarea procedurii prin care aceste hotărâri devin executorii, asigurând în același timp respectarea dreptului la apărare ( 28 ).

În opinia noastră, a permite un control al respectării domeniului de aplicare temporal al Regulamentului nr. 805/2004 în statul membru de executare ar fi, așadar, în mod clar contrar acestui obiectiv, întrucât ar conduce la reintroducerea unui control sistematic, în statul membru respectiv, al certificării ca TEE efectuate în statul membru de origine, pe lângă procedurile prevăzute de acest regulament și în pofida interdicției exprese de revizuire pe fond pe care o conține.

Acest lucru este cu atât mai adevărat cu cât instituirea unui asemenea sistem de liberă circulație a hotărârilor privind creanțele necontestate se bazează pe încrederea reciprocă între statele membre cu respectarea aplicării dreptului Uniunii. Mai precis, astfel cum enunță considerentul (18) al Regulamentului nr. 805/2004, încrederea reciprocă în administrarea justiției în statele membre face ca instanța judecătorească dintr‑un stat membru să poată considera că toate condițiile certificării ca TEE sunt îndeplinite pentru a permite executarea unei hotărâri judecătorești în toate celelalte state membre.

În plus, după cum demonstrează lipsa unei clauze de ordine publică care să permită statului membru de executare să nu procedeze la executarea hotărârii judecătorești, a tranzacției judiciare sau a actului autentic certificat ca TEE, această liberă circulație se întemeiază, în opinia noastră, pe un grad deosebit de ridicat de încredere reciprocă între statele membre.

Cu alte cuvinte, principiul încrederii reciproce este cel care justifică, pe de o parte, că este de competența exclusivă a statului membru de origine să procedeze la rectificarea sau la retragerea unui TEE și, pe de altă parte, că instanța din statul membru de executare este obligată să considere un certificat de TEE ca fiind valid, fiindu‑i interzis să controleze legalitatea acestuia, chiar dacă, din cauza unei încălcări vădite a domeniului de aplicare temporal al Regulamentului nr. 805/2004, nu ar fi trebuit să fie eliberat certificatul.

Rezultă din ceea ce precedă că atât modul de redactare a articolului 21 alineatul (2) și a articolului 25 din Regulamentul nr. 805/2004, cât și contextul în care se înscriu aceste dispoziții, precum și obiectivele urmărite de actul din care fac parte indică faptul că dispozițiile menționate se opun ca certificarea unui act autentic ca TEE să poată face obiectul unei reexaminări în statul membru de executare atunci când, ținând seama de data la care a fost întocmit actul autentic, domeniul de aplicare temporal al acestui regulament nu a fost în mod evident respectat.

Având în vedere toate considerațiile care precedă, propunem Curții să răspundă la întrebarea preliminară adresată de Oberster Gerichtshof (Curtea Supremă, Austria) după cum urmează: Articolul 21 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 805/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 21 aprilie 2004 privind crearea unui titlu executoriu european pentru creanțele necontestate coroborat cu articolul 25 din acesta trebuie interpretat în sensul că nu este permisă reexaminarea în statul membru de executare a unui certificat de TEE al unui act autentic executoriu, eliberat de autoritatea competentă din statul membru de origine utilizând formularul prevăzut în anexa III la regulamentul menționat, atunci când, ținând seama de data la care a fost întocmit actul autentic, domeniul de aplicare temporal al regulamentului nu a fost în mod evident respectat.

CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL

DOMNUL MACIEJ SZPUNAR

prezentate la 12 februarie 2026 ( 1 )