Concluziile avocatului general domnul M. Campos Sánchez-Bordona prezentate la 12 martie 2026.###

Ediție provizorie

CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL

DOMNUL MANUEL CAMPOS SÁNCHEZ‑BORDONA

prezentate la 12 martie 2026(1)

Cauza C‑11/25

Jelgavas valstspilsētas pašvaldība

împotriva

Konkurences padome

[cerere de decizie preliminară formulată de Augstākā tiesa (Senāts) (Curtea Supremă, Letonia)]

„ Trimitere preliminară – Concurență – Articolul 102 TFUE – Abuz de poziție dominantă – Noțiunea de activitate economică și de întreprindere – Organizarea serviciului de gestionare a deșeurilor într‑un municipiu și competența de a alege sistemul de selecție a contractantului – Decizii care fac parte din exercitarea prerogativelor de autoritate publică – Procedură de selecție a contractantului care furnizează serviciul de gestionare a deșeurilor municipale – Atribuire directă – Furnizor de servicii deținut parțial de municipalitate ”

1. În anul 2004, Jelgavas valstspilsētas pašvaldība (municipalitatea orașului Jelgava, Letonia) a încheiat cu o societate în care deține o participație majoritară un contract de servicii având ca obiect colectarea și tratarea deșeurilor din această localitate.

2. Selecția contractantului s‑a făcut fără desfășurarea unei proceduri de atribuire. Durata contractului se extindea până în 2029.

3. În anul 2021, Konkurences padome (Consiliul Concurenței, Letonia) a declarat că, prin selecția directă a contractantului, municipalitatea a încălcat interdicția folosirii în mod abuziv a unei poziții dominante, motiv pentru care i‑a aplicat o amendă.

4. Instanța de trimitere solicită să se interpreteze articolul 102 TFUE pentru a stabili în esență dacă o municipalitate acționează în calitate de „întreprindere” atunci când adoptă o decizie cu privire la modalitatea de furnizare a serviciului de gestionare a deșeurilor pe teritoriul său.

I. Cadrul juridic

A. Dreptul Uniunii

1. Directiva 75/442/CEE(2)

5. Articolul 5 prevede:

„Statele membre stabilesc sau desemnează autoritatea sau autoritățile competente responsabile cu planificarea, organizarea, autorizarea și supravegherea operațiunilor de eliminare a deșeurilor într‑o anumită zonă.”

2. Directiva 2008/98/CE(3)

6. Conform articolului 13 („Protecția sănătății populației și a mediului”):

„Statele membre adoptă măsurile necesare pentru a garanta că gestionarea deșeurilor se face fără a pune în pericol sănătatea și fără a dăuna mediului, în special:

(a) fără a crea riscuri pentru apă, aer, sol, faună sau floră;

(b) fără a crea neplăceri din cauza zgomotului sau a mirosurilor și

(c) fără a afecta negativ peisajul sau zonele de interes special.”

B. Dreptul leton

1. Legea concurenței(4)

7. Articolul 1 alineatul (1) consideră ca fiind „poziție dominantă” poziția economică a unuia sau a mai multor operatori economici pe o anumită piață în cazul în care aceștia pot împiedica, restricționa sau denatura în mod semnificativ concurența pe piața respectivă pe termen lung, acționând în mod complet sau parțial independent de concurenți, clienți, furnizori sau consumatori.

8. Articolul 1 alineatul (9) definește „operatorul economic” ca fiind orice persoană, inclusiv străină, care exercită sau intenționează să exercite o activitate economică pe teritoriul Letoniei sau a cărei activitate denaturează sau riscă să denatureze concurența pe teritoriul leton.

9. Articolul 13 are același conținut ca articolul 102 TFUE(5).

2. Legea privind organizarea administrației publice(6)

10. Conform articolului 1 punctul 2, o „persoană juridică publică derivată” este o municipalitate sau o altă persoană juridică publică creată prin lege sau în temeiul legii.

11. Articolul 87 prevede că persoanele juridice publice acționează în domeniul dreptului privat în cazul în care i) realizează acțiunile necesare în vederea funcționării proprii, ii) furnizează servicii sau iii) constituie o societate de capital sau achiziționează o participație într‑o societate de capital deja existentă. O persoană juridică publică care acționează în domeniul dreptului privat este supusă legilor care reglementează tranzacțiile de drept privat în general, în măsura în care tranzacția respectivă nu este limitată de alte norme.

3. Legea privind municipalitățile(7)

12. În conformitate cu articolul 15, una dintre prerogativele autonome ale municipalităților este organizarea serviciilor de utilitate publică pentru populație, printre care se numără și gestionarea deșeurilor municipale.

4. Legea privind gestionarea deșeurilor(8)

13. În conformitate cu articolul 9, municipalitățile organizează pe teritoriul lor administrativ gestionarea deșeurilor municipale, inclusiv a deșeurilor periculoase, conform planurilor de gestionare a deșeurilor.

14. Articolul 15 reglementează competența autorității locale de a selecționa operatorul care va efectua colectarea, transportul, manipularea și depozitarea deșeurilor municipale în zona de gestionare corespunzătoare, în conformitate cu procedura prevăzută de legislația din domeniul achizițiilor publice, prin organizarea unei proceduri de achiziții publice pentru gestionarea deșeurilor municipale dintr‑o anumită zonă(9).

5. Legea privind achizițiile publice ale statului și ale municipalităților(10)

15. În conformitate cu articolul 1 alineatul (3) litera a), „autoritatea contractantă” este o administrație publică, o altă autoritate publică, o persoană juridică de drept public derivată sau o entitate de drept privat care îndeplinește simultan următoarele criterii:

– a fost creată pentru satisfacerea unei necesități publice sau are această competență, fără a avea caracter comercial,

– se află sub autoritatea sau influența decisivă a unei administrații publice, a unei alte autorități publice, a unei persoane juridice de drept public derivate sau a unei entități de drept privat care îndeplinește aceste criterii (în care deține majoritatea drepturilor de vot pentru alegerea membrilor organelor de supraveghere sau de conducere sau pentru numirea directorilor) ori ale cărei activități sunt finanțate în proporție de peste 50 % de către stat, de către o persoană juridică de drept public derivată sau de către o persoană de drept privat care îndeplinește aceste criterii.

16. Articolul 4 prevede excepții de la aplicarea legii și autorizează autoritatea contractantă să nu o aplice în cazul atribuirii unui contract care are ca obiect printre altele un serviciu furnizat de către un organism creat în scopul exercitării competențelor entității contractante, aflat sub controlul total sau în subordinea entității contractante și care furnizează servicii în special (în proporție de peste 80 % din valoarea acestora) autorității contractante și respectă pe deplin cerințele legii în raporturile sale cu terții.

II. Situația de fapt, litigiul și întrebarea preliminară

17. Succesiunea faptelor expuse în decizia de trimitere este următoarea:

– La 27 septembrie 2004, societatea SIA Jelgavas komunālie pakalpojumi (denumită în continuare „SIA JKP”), al cărei capital social este deținut în proporție de 51 % de municipalitatea orașului Jelgava și de 49 % de o persoană juridică de drept privat, a fost înregistrată în Registrul comerțului din Republica Letonia.

– La 1 noiembrie 2004, municipalitatea orașului Jelgava a încheiat cu SIA JKP un contract de prestări de servicii având ca obiect gestionarea deșeurilor și dezvoltarea și promovarea sistemului de gestionare a deșeurilor pe teritoriul municipiului Jelgava până la 31 decembrie 2029 (denumit în continuare „contractul de servicii”).

– Municipalitatea orașului Jelgava a încheiat acest contract de servicii fără a organiza o procedură de atribuire, recurgând la o excepție prevăzută de Legea privind achizițiile publice în vigoare în acel moment, și anume la procedura in‑house.

– La 25 mai 2020, Consiliul Concurenței a primit o plângere din partea unei persoane care susținea că procedura de selecție a furnizorului de servicii de gestionare a deșeurilor pe teritoriul administrativ al orașului Jelgava fusese nelegală și că, prin urmare, contractul de servicii trebuia să fie reziliat și să se organizeze o nouă procedură de selecție a contractantului.

– La 22 iulie 2021, Consiliul Concurenței a emis o decizie în care a constatat că municipalitatea orașului Jelgava a încălcat articolul 13 alineatul (1) din Legea concurenței (interdicția folosirii în mod abuziv a unei poziții dominante) și i‑a aplicat o amendă.

18. Municipalitatea orașului Jelgava a introdus o acțiune împotriva acestei decizii la Administratīvā apgabaltiesa (Curtea Administrativă Regională, Letonia). Ea a susținut în esență că atribuirea serviciilor de colectare a deșeurilor printr‑o procedură in‑house nu constituie o decizie a unui participant la piață. În cadrul adoptării deciziei privind procedura de selecție a administratorului deșeurilor locale, municipalitatea a exercitat prerogative publice (supuse dreptului public) care nu intră în sfera de control a autorității de concurență.

19. Acțiunea a fost respinsă de instanța de prim grad de jurisdicție, care a admis considerentele Consiliului Concurenței, confirmând faptul că municipalitatea orașului Jelgava era un participant la piață și că aceasta a abuzat de poziția sa dominantă.

20. Municipalitatea orașului Jelgava a declarat recurs împotriva hotărârii de primă instanță la Augstākā tiesa (Senāts) (Curtea Supremă, Letonia).

21. În acest context, Augstākā tiesa (Senāts) (Curtea Supremă) sesizează Curtea cu următoarea întrebare preliminară:

„Articolul 102 [TFUE] trebuie interpretat în sensul că, având în vedere împrejurările din speță, intră de asemenea în domeniul său de aplicare o decizie adoptată de o persoană juridică de drept public derivată privind modalitatea de gestionare a deșeurilor pe teritoriul localității și care, în prezenta cauză, a constat în decizia de a organiza furnizarea serviciului menționat astfel încât dreptul de a furniza serviciul în cauză a fost atribuit, printr‑o procedură in‑house, unei întreprinderi deținute parțial de municipalitate?

În special, se poate considera că o municipalitate acționează în calitate de participant la piață sau de întreprindere, în sensul articolului 102 [TFUE], în cazul în care adoptă decizia de a organiza furnizarea serviciilor de gestionare a deșeurilor urbane astfel încât dreptul de a furniza serviciul în cauză este atribuit, printr‑o procedură in‑house, unei întreprinderi deținute parțial de municipalitate?”

III. Procedura în fața Curții

22. Cererea de decizie preliminară a fost înregistrată la Curte la 9 ianuarie 2025.

23. Municipalitatea orașului Jelgava, Consiliul Concurenței, guvernul leton și Comisia Europeană au prezentat observații scrise. Toate aceste părți au participat la ședința care a avut loc la 10 decembrie 2025.

IV. Apreciere

A. Admisibilitatea cererii de decizie preliminară

24. Instanța de trimitere expune în mode detaliat(11) motivele care, în opinia sa, susțin admisibilitatea trimiterii preliminare:

– Recunoaște că în speță folosirea în mod abuziv a poziției dominante nu are incidență asupra comerțului dintre statele membre, întrucât faptele privesc o situație pur internă. În principiu, sunt aplicabile numai reglementările naționale, și anume Legea concurenței.

– Precizează că legislația letonă în domeniul concurenței este redactată astfel încât să fie armonizată cu dreptul Uniunii. Legea concurenței adoptată în anul 2001 corespunde în esență articolelor 81 și 82 din Tratatul CE (ulterior, articolele 101 și 102 TFUE).

– Subliniază că, în ceea ce privește interdicția folosirii în mod abuziv a unei poziții dominante, articolul 13 punctul 2 din Legea concurenței este similar cu articolul 102 TFUE, cu excepția aspectelor privind incidența asupra comerțului dintre state. Prin urmare, interpretarea dreptului național în ceea ce privește această dispoziție nu ar trebui să se îndepărteze de modul în care se aplică dreptul Uniunii.

– Arată că Curtea s‑a declarat competentă să soluționeze cererile de decizie preliminară referitoare la dispoziții de drept al Uniunii, „în cazuri în care situația de fapt din litigiul principal se situa în afara domeniului de aplicare directă a [dreptului Uniunii], în măsura în care aplicabilitatea respectivelor dispoziții era determinată de dreptul național, care se conforma, în soluționarea unor situații pur interne, soluțiilor reținute de dreptul Uniunii”(12).

25. Împărtășim abordarea instanței de trimitere. Fără a fi necesare alte considerații, pentru a confirma admisibilitatea trimiterii preliminare este suficient să se facă trimitere la hotărârea din 5 decembrie 2024, pronunțată în cadrul unei cereri de decizie preliminară similare, formulată de Administratīvā apgabaltiesa (Curtea Administrativă Regională)(13).

26. În cauza C-606/23:

– Se solicita interpretarea articolului 101 alineatul (1) TFUE în legătură cu aspecte care, deși nu intrau în domeniul de aplicare directă a dreptului Uniunii, erau reglementate de dispoziții naționale care, la rândul lor, pentru a soluționa o situație pur internă, erau supuse dreptului Uniunii;

– Instanța de trimitere letonă considera necesară interpretarea dreptului Uniunii pentru a se pronunța cu privire la aplicarea articolului 11 alineatul (1) din Legea concurenței. În opinia sa, interpretarea acestei dispoziții nu trebuie să fie diferită de cea a articolului 101 alineatul (1) TFUE, întrucât aceste două dispoziții stabilesc un cadru juridic în esență analog.

27. În răspunsul la această cerere de decizie preliminară, Curtea:

– S‑a declarat competentă să se pronunțe, întrucât, din decizia de trimitere formulată în acel moment „[…] reiese că articolul 11 alineatul (1) din Legea concurenței prevede un cadru juridic identic cu cel instituit prin articolul 101 alineatul (1) TFUE și că articolul 11 alineatul (1) menționat primește, în ordinea juridică letonă, aceeași interpretare precum cea care este dată articolului 101 alineatul (1) TFUE”(14).

– A amintit că s‑a declarat competentă să statueze asupra cererilor de decizie preliminară referitoare la interpretarea articolului 101 alineatul (1) TFUE formulate de instanțele letone în situații similare(15).

28. Aceste considerații sunt aplicabile, mutatis mutandis, unei cauze precum cea din speță, în care se examinează interpretarea articolului 102 TFUE.

B. Analiza întrebării preliminare

29. Decizia Consiliului Concurenței se întemeiază pe dubla premisă potrivit căreia, prin atribuirea contractului în litigiu, municipalitatea orașului Jelgava a acționat în calitate de întreprindere și și‑a folosit în mod abuziv poziția dominantă pe piața furnizării serviciului de colectare a deșeurilor municipale de pe teritoriul său(16).

30. În schimb, nu este clar dacă decizia Consiliului Concurenței a luat în considerare doar data (1 noiembrie 2004)(17) la care a fost atribuit contractul de servicii sau, dimpotrivă, dacă aceasta s‑a extins până la data la care a fost depusă plângerea care a declanșat acțiunea acestui organism (25 mai 2020).

31. Stabilirea datei care a fost luată în considerare pentru a aprecia folosirea în mod abuziv a poziției dominante ar putea avea consecințe în ceea ce privește dreptul Uniunii aplicabil(18).

32. În special, articolul 102 TFUE nu era în vigoare în anul 2004. În schimb, era în vigoare articolul 82 din Tratatul CE. Întrucât conținutul celor două dispoziții coincide în mod substanțial, considerăm că nu există niciun inconvenient în a ne concentra atenția asupra dispoziției dreptului primar al Uniunii la care face referire instanța de trimitere (articolul 102 TFUE).

1. Natura contractului

33. În ședință, s‑a ridicat problema dacă operațiunea în litigiu ar putea fi calificată drept contract de servicii sau drept concesiune.

34. Soluționarea acestei chestiuni ar putea fi utilă pentru a lămuri aspectul dacă, din perspectiva dreptului Uniunii care reglementează achizițiile publice, se aplică Directiva 2014/24/UE(19) sau Directiva 2014/23/UE(20).

35. Revine instanței de trimitere, ținând seama de conținutul concret al contractului, în legătură cu care această instanță dispune de toate elementele de apreciere, sarcina de a stabili natura acestuia(21).

36. Alegerea unei soluții sau a celeilalte nu condiționează răspunsul la întrebarea privind interpretarea articolului 102 TFUE. Considerăm că, în cazul în care municipalitatea orașului Jelgava a acționat în calitate de întreprindere și a folosit în mod abuziv o poziție dominantă, împrejurarea că această (ipotetică) folosire abuzivă decurge dintr‑un contract de servicii sau dintr‑o concesiune nu este esențială.

37. Considerăm că distincția nu este relevantă nici pentru a aborda, în prezenta cauză, regimul juridic al atribuirilor in‑house, la care ne vom referi ulterior. Atât prin aplicarea articolului 12 din Directiva 2014/24 (pentru contractele de servicii), cât și prin cea a articolului 17 din Directiva 2014/23 (pentru concesiuni)(22), acest regim juridic este identic.

38. Oricare ar fi situația, pentru a respecta terminologia utilizată de instanța de trimitere, în prezentele concluzii vom face referire la „contractul de servicii”.

2. Termenii litigiului și poziția instanței de trimitere

39. Instanța de trimitere expune, ca motive ce o determină să sesizeze Curtea, motivele pe care le sintetizăm în continuare:

– Pentru ca municipalitatea să fie supusă obligației prevăzute la articolul 13 alineatul (1) din Legea concurenței, aceasta trebuie considerată ca fiind o întreprindere și, în plus, trebuie să ocupe o poziție dominantă pe piața relevantă.

– O persoană juridică de drept public poate acționa în domeniul dreptului privat. În cazul în care acționează în calitate de întreprindere, aceasta trebuie să respecte reglementările din domeniul concurenței.

– În contextul articolului 102 TFUE, calificarea unei entități drept întreprindere depinde de aspectul dacă activitățile sale pot fi calificate drept activitate economică sau, dimpotrivă, drept activitate legată de exercitarea prerogativelor de autoritate publică.

– Furnizarea serviciilor de gestionare a deșeurilor este în sine o activitate economică. Prin crearea unei persoane juridice de drept privat sau prin achiziționarea unei participații într‑o societate de capital existentă, o municipalitate acționează în domeniul dreptului privat.

– Există totuși îndoieli dacă, în decizia care vizează organizarea gestionării deșeurilor pe teritoriul administrativ, o municipalitate acționează în domeniul dreptului privat.

– Din reglementarea letonă rezultă că organizarea gestionării deșeurilor reprezintă o prerogativă autonomă și o obligație de drept public a municipalității. Aceasta ține de exercitarea prerogativelor de autoritate publică, astfel cum sunt configurate de legislația națională(23).

– Municipalitatea, în calitate de persoană juridică de drept public obligată prin lege să organizeze gestionarea deșeurilor, este obligată să selecționeze administratorul deșeurilor în conformitate cu procedura stabilită de lege, care face trimitere la normele privind achizițiile publice(24).

– La momentul atribuirii contractului de servicii (2004), legislația națională nu conținea nicio dispoziție cu privire la procedura pe care o municipalitate trebuia să o urmeze în vederea selecției operatorului care urma să gestioneze serviciul. Cu toate acestea, Satversmes tiesa (Curtea Constituțională, Letonia) a declarat că legislația din domeniul achizițiilor publice era aplicabilă selecției furnizorilor serviciului de colectare a deșeurilor începând din anul 2002.

– Conform Legii privind achizițiile publice, municipalitățile pot să nu aplice dispozițiile care reglementează achizițiile publice în cazul în care încheie un contract cu o entitate pe care o controlează în totalitate. În cazul în care cerințele pentru aplicarea procedurii in‑house nu sunt îndeplinite, trebuie să se recurgă la o procedură de achiziții publice.

40. Pe baza acestor premise, instanța de trimitere consideră că „municipalitatea nu acționează în condiții de concurență, ci exercită prerogative de autoritate publică”(25) atunci când decide(26) cu privire la modalitatea de furnizare a serviciilor de gestionare a deșeurilor.

41. În aceeași ordine de idei, instanța de trimitere adaugă că verificarea aspectului dacă municipalitatea și‑a exercitat în mod corect prerogativa de drept public este o chestiune care ar putea fi examinată în cadrul unei proceduri administrative privind încălcarea dispozițiilor în materie de achiziții publice. Implicit, pare să excludă, așadar, că această verificare trebuie efectuată în lumina dispozițiilor naționale în materie de concurență, care preiau conținutul articolului 102 TFUE.

3. Incidența articolului 102 TFUE

a) Noțiunea de întreprindere și de entități publice care desfășoară activități legate de exercitarea prerogativelor de autoritate publică

42. Inițial, Curtea a pornit de la o viziune organică, în care „întreprinderea” era înțeleasă ca fiind o organizație unitară de elemente personale, materiale și imateriale, legate de un subiect autonom din punct de vedere juridic, care urmărește în mod stabil un anumit scop economic(27).

43. Ulterior, abordarea s‑a orientat către perspectiva funcțională. Centrul de greutate s‑a deplasat de la entitate la activitatea economică pe care aceasta o exercită: „[…] noțiunea de întreprindere cuprinde orice entitate care exercită o activitate economică, indiferent de statutul juridic al entității în cauză și de modul său de finanțare […]”(28).

44. În opinia Curții, „[…] ceea ce caracterizează noțiunea de activitate economică este oferirea de bunuri sau de servicii pe o piață determinată […]”(29). Este vorba în general de prestații efectuate în schimbul unei remunerații care „reprezintă contraprestația economică a prestației în cauză”(30).

45. Pe această bază, este posibil ca o entitate publică să acționeze în calitate de întreprindere, în sensul articolului 102 TFUE(31). În schimb, „[n]u au un caracter economic care să justifice aplicarea normelor de concurență prevăzute de Tratatul […] activitățile care sunt legate de exercitarea prerogativelor de putere publică […]”(32).

46. Desfășurarea activităților legate de exercitarea prerogativelor de autoritate publică nu exclude posibilitatea ca o persoană [juridică] publică să exercite, în același timp, activități economice private, în legătură cu care aceasta să fie calificată drept întreprindere(33).

47. Prin urmare, este necesară o analiză ad casum pentru a stabili dacă, într‑o situație concretă, o entitate publică acționează sau nu în calitate de întreprindere.

b) Organizarea gestionării deșeurilor municipale

48. În ceea ce privește organizarea gestionării deșeurilor, norma de drept al Uniunii care servea drept referință atunci când, în anul 2004, municipalitatea orașului Jelgava a atribuit serviciul de gestionare a deșeurilor municipale era Directiva 75/442.

49. Articolul 4 din Directiva 75/442 impunea statelor membre să adopte măsurile necesare pentru a garanta că deșeurile sunt gestionate fără a pune în pericol sănătatea populației și fără a dăuna mediului. Articolul 5 obliga statele membre să stabilească sau să desemneze autoritatea sau autoritățile competente responsabile printre altele cu organizarea operațiunilor de eliminare a deșeurilor într‑o anumită zonă(34).

50. Directiva 75/442 nu a impus un sistem specific, public sau privat, de gestionare a deșeurilor municipale. Nici Directiva 2008/98, ulterioară, nu a impus un astfel de sistem. În cadrul Uniunii coexistă, în temeiul acestor directive, modele diferite, în funcție de preferințele fiecărui stat membru în ceea ce privește reglementarea acestei gestionări.

51. În statele membre care optează pentru un model neexternalizat, și anume un sistem gestionat de către propriile lor autorități publice (în general, autoritățile locale), acestea pot fie să își asume ele însele responsabilitatea prestării serviciului, cu propriile resurse umane și materiale, fie să încredințeze gestionarea unei entități‑instrument, aflată sub controlul lor, în condițiile admise pentru atribuirile in‑house(35).

52. În ceea ce privește principiile autosuficienței și proximității în tratarea deșeurilor și în conformitate cu „principiul remedierii, cu prioritate la sursă, a daunelor provocate mediului”, Curtea a subliniat rolul autorităților locale cu competențe în această materie(36).

53. Prin urmare, din perspectiva dreptului Uniunii, nimic nu împiedică legislația națională să atribuie unei autorități locale, în calitate de persoană care exercită prerogative de autoritate publică, organizarea colectării, transportului, tratării și eliminării deșeurilor municipale.

54. În aceeași măsură, autoritatea locală în cauză nu poate fi considerată ca fiind o „întreprindere” supusă normelor privind concurența din Tratatul FUE (în special articolului 102 TFUE).

55. Cu toate că autoritatea locală respectivă poate fi calificată drept întreprindere în ceea ce privește alte activități economice, nu va fi cazul, subliniem din nou, atunci când organizează gestionarea deșeurilor municipale în cadrul unui regim juridic care leagă această gestionare de exercitarea prerogativelor de autoritate publică.

56. Informațiile furnizate Curții în cererea de decizie preliminară indică faptul că, în Republica Letonia, municipalitățile dispun de autonomie funcțională pentru a organiza serviciile de gestionare a deșeurilor(37).

57. Sub rezerva aprecierii instanței de trimitere cu privire la dreptul național, este de competența municipalității să decidă modul în care se realizează, pe teritoriul său, gestionarea deșeurilor municipale, inclusiv selecția operatorului care va efectua colectarea, transportul, întreținerea și depozitarea acestora(38).

58. În mod logic, în cadrul evaluării acțiunii municipalității orașului Jelgava, instanța de trimitere va stabili dacă organizarea gestionării deșeurilor municipale face parte din exercitarea prerogativelor de autoritate publică și, în caz afirmativ, dacă municipalitatea în cauză a respectat legea care reglementează această materie.

59. Dacă instanța de trimitere confirmă (astfel cum ea însăși sugerează în cererea de decizie preliminară) că municipalitatea nu acționează în condiții de concurență, ci exercită prerogative de autoritate publică atunci când decide cu privire la modalitatea de organizare a gestionării deșeurilor municipale, aplicarea articolului 102 TFUE va fi pur și simplu exclusă: municipalitatea nu va fi acționat în calitate de întreprindere.

60. A fortiori, astfel cum atrage atenția instanța de trimitere, în această situație nu ar fi posibil să se aprecieze „o poziție dominantă pe piață, dat fiind că, prin însăși natura sa, prerogativa de a adopta o astfel de decizie (sau capacitatea de a influența piața) nu rezultă din poziția economică a municipalității pe piața relevantă, ci din faptul că este supusă prin lege unei obligații de drept public de a organiza gestionarea deșeurilor pe teritoriul în cauză”(39).

61. Din considerațiile expuse anterior rezultă că, pentru a răspunde la întrebarea preliminară astfel cum aceasta este formulată, ar fi suficient să se precizeze că o municipalitate care, în exercitarea prerogativelor de autoritate publică, adoptă o decizie care vizează organizarea serviciului de colectare și tratare a deșeurilor pe teritoriul său administrativ nu poate fi calificată drept întreprindere în sensul articolului 102 TFUE. Aceasta este de fapt întrebarea esențială a trimiterii preliminare.

62. Totuși, pentru a fi complet, acest răspuns ar trebui să abordeze și problemele ridicate în legătură cu conținutul contractului încheiat între municipalitatea orașului Jelgava și SIA JKP în cadrul unei proceduri in‑house. La acestea se referă a doua parte a cererii de decizie preliminară.

4. Aplicarea legislației din domeniul achizițiilor publice

63. Conform informațiilor furnizate Curții, dreptul național conferă autorităților locale o anumită marjă de apreciere în alegerea modalității de organizare a furnizării serviciilor de gestionare a deșeurilor.

64. Această marjă de apreciere permitea municipalității orașului Jelgava să atribuie un contract de servicii în urma unei proceduri concurențiale (externalizarea serviciului) sau să furnizeze ea însăși serviciul de colectare a deșeurilor (internalizarea serviciului)(40).

65. În cazul în care municipalitatea orașului Jelgava opta pentru internalizarea serviciului, aceasta putea să îl presteze prin propriile mijloace instrumentale, fie direct, fie în cadrul unei proceduri interne cunoscute în general sub denumirea de procedură in‑house.

66. Municipalitatea orașului Jelgava susține că, în anul 2004, a decis să furnizeze serviciile de gestionare a deșeurilor municipale utilizând o întreprindere la capitalul căreia deținea o participație majoritară, prin intermediul unei proceduri in‑house.

67. Există o jurisprudență bogată cu privire la viabilitatea acestui tip de atribuire in‑house(41). Astfel cum a declarat Curtea în mai multe rânduri, excepția in‑house „[…] este justificată de faptul că o autoritate publică, care este o autoritate contractantă, are posibilitatea de a îndeplini sarcinile de interes public care îi revin prin propriile mijloace, administrative, tehnice și de altă natură, fără a fi obligată să apeleze la entități externe care nu aparțin serviciilor sale […]”(42).

68. Această excepție, adaugă Curtea, „[…] poate fi extinsă la situațiile în care cocontractantul este o entitate distinctă din punct de vedere juridic de autoritatea contractantă, atunci când aceasta din urmă exercită asupra adjudecatarului un control analog celui pe care îl exercită asupra propriilor servicii și când această entitate își desfășoară activitatea în esență împreună cu autoritatea sau cu autoritățile contractante care o controlează […]”, în astfel de cazuri putându‑se considera că „autoritatea contractantă a recurs la propriile mijloace”(43).

69. În Hotărârea Undis Servizi, a cărei incidență în litigiu a fost dezbătută în ședință, Curtea a reiterat aceste considerații și a adăugat că recunoașterea excepției in‑house se justifică „[…] prin legătura internă specială care există, într‑un asemenea caz, între autoritatea contractantă și entitatea adjudecatară, chiar dacă aceasta din urmă este o entitate distinctă de prima din punct de vedere juridic […]. În astfel de cazuri, se poate considera că autoritatea contractantă a recurs în realitate la propriile mijloace […] și că entitatea adjudecatară face practic parte dintre serviciile interne ale acesteia”(44).

70. Instanța de trimitere nu solicită interpretarea normelor de drept al Uniunii referitoare la atribuirile in‑house, care sunt excluse din legislația din domeniul achizițiilor publice(45). Această instanță nu solicită Curții să o ajute să stabilească dacă operatorul intern căruia municipalitatea orașului Jelgava i‑a atribuit în mod direct gestionarea serviciului de colectare a deșeurilor îndeplinea cerințele specifice pentru a beneficia de o atribuire in‑house.

71. Consiliul Concurenței și guvernul leton susțin însă că aplicarea dispozițiilor din domeniul achizițiilor publice nu exclude posibilitatea ca organismele însărcinate cu apărarea concurenței să evalueze conformitatea unui anumit comportament, care intră sub incidența legislației respective, cu dreptul concurenței (din care face parte articolul 102 TFUE).

72. Evaluarea în cauză, adaugă acestea, ar permite să se aprecieze dacă a fost încălcată interdicția abuzului de poziție dominantă prevăzută la articolul 102 TFUE, independent de aspectul dacă activitatea examinată intră sau nu în domeniul de aplicare al reglementării sectoriale (în speță legislația din domeniul achizițiilor publice)(46).

73. În ședință, Consiliul Concurenței și guvernul leton au recunoscut că primul dintre aceștia nu are competența să aprecieze de la sine nelegalitatea deciziei unei municipalități care încredințează gestionarea serviciului operatorului său intern, în cadrul unui contract. Această decizie este supusă controlului Iepirkumu uzraudzības birojs (Autoritatea de Supraveghere a Contractelor de Achiziții Publice, Letonia) și controlului jurisdicțional ulterior(47).

74. În acest context și odată stabilită premisa conform căreia Consiliul Concurenței nu are competența să decidă dacă a avut loc o atribuire in‑house nelegală (respectiv neconformă cu articolul 12 din Directiva 2014/24 sau cu articolul 17 din Directiva 2014/23), dezbaterea se axează pe stabilirea aspectului dacă această atribuire (presupus) nelegală este suficientă pentru a constata existența unui abuz de poziție dominantă.

75. În opinia noastră, „dublul control” susținut de Consiliul Concurenței și de guvernul leton nu ar putea avea ca rezultat constatarea faptului că procedura de atribuire in‑house a contractelor de achiziții publice implică în sine folosirea în mod abuziv a unei poziții dominante.

76. Dacă teza Consiliului Concurenței și a guvernului leton ar avea aplicabilitate generală, procedura in‑house ar conduce la aprecierea de la sine a abuzului de poziție dominantă, întrucât municipalitatea își rezervă o activitate economică pe o anumită piață și exclude concurenții de pe aceeași piață pentru o perioadă mai mult sau mai puțin îndelungată.

77. În acest sens, guvernul leton afirmă că aplicarea procedurii in‑house s‑a tradus prin excluderea concurenților și a avut un efect negativ asupra concurenței pe piața vizată(48).

78. Or, sensul procedurilor de atribuire in‑house, pe care dreptul Uniunii le permite și le reglementează (articolul 12 din Directiva 2014/24 și articolul 17 din Directiva 2014/23), constă în favorizarea, în condiții stricte, a alegerii, ca mijloc de furnizare a unui serviciu, a unui mijloc instrumental aparținând autorităților publice. În aceeași măsură, alegerea unui adjudecatar (intern) pentru îndeplinirea sarcinii de furnizare a serviciului implică, eo ipso, excluderea tuturor celorlalți concurenți ipotetici.

79. Nu ignorăm faptul că unele autorități de concurență din statele membre sunt reticente în ceea ce privește procedurile de atribuire in‑house a contractelor. Este logic să se ridice întrebări cu privire la efectele negative pe care proliferarea acestor proceduri le poate avea asupra piețelor (în special asupra piețelor de servicii)(49).

80. Totuși, admiterea atribuirilor in‑house a fost o decizie conștientă a legiuitorului european, care a evaluat, în conformitate cu propriile sale opțiuni politice, oportunitatea de a scuti autoritățile publice din statele membre, în anumite cazuri, de obligația de a recurge la proceduri concurențiale de achiziții publice.

81. Această decizie, subliniem din nou, permite autorităților publice din statele membre să încredințeze entităților‑instrument (atunci când, printre alte cerințe, exercită în privința acestora același control precum în cazul propriilor servicii) anumite sarcini, fără a apela la piață pentru furnizarea lucrărilor, a serviciilor sau a bunurilor(50).

82. Cu totul altceva este faptul că deciziile individuale ale unei autorități publice care încredințează furnizarea serviciului unei entități‑instrument nu respectă Directivele 2014/24 sau 2014/23.

83. Aceasta ar putea fi situația din prezenta cauză dacă procedura in‑house nu a fost aplicată cu respectarea cerințelor prevăzute de lege, în special în ceea ce privește „controlul total exercitat de municipalitate asupra societății, ceea ce nu este posibil atunci când o altă societate privată deține o participație în societate”(51). Consiliul Concurenței ar sancționa, prin urmare, „aplicarea nelegală a principiului internalizării”(52).

84. În această privință, considerăm că poziția instanței de trimitere este corectă: problema dacă municipalitatea și‑a exercitat în mod corect prerogativele de drept public atunci când a atribuit contractul unui operator in‑house este o chestiune care ar putea fi examinată în cadrul unei proceduri privind încălcarea dispozițiilor în materie de achiziții publice(53).

85. Astfel, decizia municipalității orașului Jelgava, considerată ca fiind nelegală, ar putea fi contestată în fața organelor competente să se pronunțe cu privire la actele administrațiilor publice în materie de achiziții publice(54). La rândul ei, această contestare poate invoca faptul că măsura nu respectă legea, nu este necesară sau este disproporționată, aspecte cu privire la care trebuie să decidă, în cele din urmă, instanțele competente.

86. În orice caz, toate aceste aspecte sunt în sine străine articolului 102 TFUE. Pe de o parte, întrucât, astfel cum am precizat, această dispoziție nu se aplică unei municipalități care adoptă, în exercitarea prerogativelor de autoritate publică, o decizie cu privire la gestionarea deșeurilor. Pe de altă parte, întrucât (eventuala) încălcare a legislației din domeniul achizițiilor publice nu se traduce în mod necesar printr‑o folosire abuzivă a unei poziții dominante pe piața internă sau pe o parte semnificativă a acesteia.

V. Concluzie

87. În temeiul considerațiilor care precedă, propunem Curții să răspundă Augstākā tiesa (Senāts) (Curtea Supremă, Letonia) după cum urmează:

„O municipalitate care, în exercitarea prerogativelor de autoritate publică, adoptă decizia de organizare a furnizării serviciului de colectare și tratare a deșeurilor pe teritoriul său administrativ, atribuindu‑l, printr‑o procedură internă (procedură in‑house), unei entități supuse unui control similar celui pe care municipalitatea îl exercită asupra propriilor servicii, nu poate fi calificată drept «întreprindere» în sensul articolului 102 TFUE.”

1 Limba originală: spaniola.

2 Directiva Consiliului din 15 iulie 1975 privind deșeurile (JO 1975, L 194, p. 47).

3 Directiva Parlamentului European și a Consiliului din 19 noiembrie 2008 privind deșeurile și de abrogare a anumitor directive (JO 2008, L 312, p. 3). Printre directivele abrogate se numără Directiva 2006/12/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 5 aprilie 2006 privind deșeurile (JO 2006, L 114, p. 9, Ediție specială, 15/vol. 16 p. 45).

4 Konkurences likums din 4 octombrie 2001 (Latvijas Vēstnesis, 2001, nr. 151), disponibilă la adresa https://likumi.lv/ta/id/54890-konkurences‑likums.

5 În acest sens a se vedea Hotărârea din 14 septembrie 2017, Autortiesību un komunicēšanās konsultāciju aģentūra – Latvijas Autoru apvienība (C‑177/16, EU:C:2017:689), punctul 6.

6 Valsts pārvaldes iekārtas likums din 6 august 2002 (Latvijas Vēstnesis, 2002, nr. 94), disponibilă la adresa https://likumi.lv/ta/id/63545-valsts‑parvaldes‑iekartas‑likums.

7 Likums „Par pašvaldībām” din 19 mai 1994 (Latvijas Vēstnesis, 1994, nr. 61), disponibilă la adresa https://likumi.lv/ta/id/57255-par‑pasvaldibam. La data de 1 ianuarie 2023, aceasta a încetat să producă efecte.

8 Atkritumu apsaimniekošanas likums din 14 decembrie 2000 (Latvijas Vēstnesis, 2000, nr. 473/476), disponibilă la adresa https://likumi.lv/ta/id/14012-atkritumu‑apsaimniekosanas‑likums. La data de 18 noiembrie 2010, aceasta a încetat să producă efecte.

9 Versiunea aprobată la 22 iunie 2005, care a intrat în vigoare la 26 iulie 2005.

10 Likums „Par iepirkumu valsts vai pašvaldību vajadzībām” din 5 iulie 2001 (Latvijas Vēstnesis, 2001, nr. 110), disponibilă la adresa https://likumi.lv/ta/id/26309-par‑iepirkumu‑valsts‑vai‑pasvaldibu‑vajadzibam. Ulterior, aceasta a fost înlocuită cu Legea din 2006 privind achizițiile publice (Publisko iepirkumu likums, Latvijas Vēstnesis, 2006, nr. 65) și cu Legea din 2016 privind achizițiile publice (Publisko iepirkumu likums, Latvijas Vēstnesis, 2016, nr. 254).

11 Punctul 8 din decizia de trimitere.

12 În acest sens, instanța de trimitere invocă Hotărârea din 26 noiembrie 2015, Maxima Latvija (C‑345/14, EU:C:2015:784), punctul 12 și jurisprudența citată.

13 Cauza Tallinna Kaubamaja Grupp și KIA Auto (C‑606/23, EU:C:2024:1004).

14 Hotărârea din 5 decembrie 2024, Tallinna Kaubamaja Grupp și KIA Auto (C‑606/23, EU:C:2024:1004), punctul 20.

15 Hotărârea din 18 noiembrie 2021, Visma Enterprise (C‑306/20, EU:C:2021:935), punctul 47 și jurisprudența citată.

16 Potrivit Consiliului Concurenței (nota de subsol 27 din observațiile sale scrise), piața relevantă în speță este cea de colectare și transport a deșeurilor municipale de pe teritoriul administrativ al orașului Jelgava.

17 La această dată, Letonia aderase la Uniunea Europeană. Actul privind aderarea Republicii Letonia a fost publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene din 23 septembrie 2003 (JO 2003, L 236, p. 33).

18 Aceasta ar putea avea eventual consecințe și în ceea ce privește aplicarea dreptului național. La punctul 16 din decizia de trimitere, instanța de trimitere face referire la incidența pe care, din perspectiva dreptului intern, ar putea să o aibă o dată sau alta: potrivit municipalității orașului Jelgava, având în vedere că în anul 2004 nu exista nicio dispoziție cu privire la procedura care trebuia urmată pentru selecția contractantului, legislația din domeniul achizițiilor publice nu i se aplica.

19 Directiva Parlamentului European și a Consiliului din 26 februarie 2014 privind achizițiile publice și de abrogare a Directivei 2004/18/CE (JO 2014, L 94, p. 65).

20 Directiva Parlamentului European și a Consiliului din 26 februarie 2014 privind atribuirea contractelor de concesiune (JO 2014, L 94, p. 1).

21 Hotărârea din 29 aprilie 2025, Fastned Deutschland (C‑452/23, EU:C:2025:284), punctul 41: „[…] dacă o operațiune trebuie calificată drept «contract de achiziții publice», în sensul Directivei 2014/24, sau drept «concesiune», în sensul Directivei 2014/23, trebuie apreciată exclusiv în raport cu dreptul Uniunii […]”.

22 Hotărârea din 29 aprilie 2025, Fastned Deutschland (C‑452/23, EU:C:2025:284), punctul 48: „[…] aplicarea normelor dreptului Uniunii în materie de concesiuni era exclusă dacă, în același timp, controlul exercitat asupra concesionarului de către autoritatea contractantă era analog celui pe care aceasta din urmă îl exercita asupra propriilor servicii și dacă concesionarul realiza cea mai mare parte a activității sale cu autoritatea contractantă care îl deținea […]. Astfel, în cazul unei asemenea atribuiri in-house, se considera că autoritatea contractantă a recurs la propriile mijloace, din moment ce, chiar dacă concesionarul era distinct din punct de vedere juridic de aceasta, el putea, în practică, să fie asimilat serviciilor interne ale autorității contractante, astfel încât o procedură concurențială nu era obligatorie […]. Aceste principii sunt în prezent consacrate și precizate la articolul 17 din Directiva 2014/23, care prevede condițiile în care o concesiune între entități care aparțin sectorului public nu intră în domeniul de aplicare al acestei directive”.

23 Instanța de trimitere precizează că această obligație este în conformitate de asemenea cu obligațiile de drept public prevăzute la articolul 8 din Directiva 75/442/CEE [și, respectiv, cu articolele 8 și 15 alineatul (1) din Directivele 2006/12/CE și 2008/98].

24 Articolul 15 alineatul (1) din Legea din 14 decembrie 2000 privind gestionarea deșeurilor prevede că municipalitățile selecționează întreprinderea însărcinată cu gestionarea deșeurilor în conformitate cu procedurile prevăzute de legislația din domeniul achizițiilor publice. O dispoziție similară se regăsește în Legea din 28 octombrie 2010 privind gestionarea deșeurilor.

25 Punctul 18 din decizia de trimitere.

26 Potrivit guvernului leton și Consiliului Concurenței, care au susținut acest lucru în mai multe pasaje din observațiile lor scrise și l‑au reiterat în ședință, în dosar nu figurează actul prin care municipalitatea orașului Jelgava a decis utilizarea procedurii in‑house înainte de încheierea contractului. Totuși, decizia de trimitere prezumă că actul în cauză a existat, făcând referire la acesta la punctele 13 și 18. În orice caz, încheierea contractului între municipalitatea orașului Jelgava și SIA JKP revelă ea însăși, fără a fi necesare alte documente justificative, că municipalitatea optează pentru acest sistem de atribuire a serviciului; contractul nu este altceva decât materializarea voinței municipalității în acest sens.

27 Hotărârea din 13 iulie 1962, Mannesmann/Înalta Autoritate (19/61, EU:C:1962:31), punctele 705 și 706.

28 Hotărârea din 23 aprilie 1991, Höfner și Elser (C‑41/90, EU:C:1991:161), punctul 21.

29 Hotărârea din 11 iulie 2006, FENIN/Comisia (C‑205/03 P, EU:C:2006:453), punctul 25.

30 Hotărârea din 10 iulie 2025, INTERZERO ș.a. (C‑254/23, EU:C:2025:569), punctul 48.

31 Hotărârea din 12 iulie 2012, Compass‑Datenbank (C‑138/11, EU:C:2012:449), punctul 35.

32 Hotărârea din 12 iulie 2012, Compass‑Datenbank (C‑138/11, EU:C:2012:449), punctul 36, Hotărârea din 19 ianuarie 1994, Comisia/Germania (C‑364/92, EU:C:1994:7), punctele 30 și 31, și Hotărârea din 10 iulie 2025, INTERZERO ș.a. (C‑254/23, EU:C:2025:569), punctul 49.

33 Hotărârea din 1 iulie 2008, MOTOE (C‑49/07, EU:C:2008:376), punctul 25: „[…] împrejurarea că o entitate dispune, pentru exercitarea unei părți din activitățile sale, de prerogative de autoritate publică nu împiedică, prin ea însăși, calificarea acesteia drept întreprindere în sensul dreptului comunitar al concurenței pentru restul activităților sale economice […]. Astfel, calificarea ca activitate legată de exercitarea prerogativelor de autoritate publică sau ca activitate economică trebuie să se facă în mod separat pentru fiecare activitate exercitată de o anumită entitate”.

34 A se vedea articolul 13 din Directiva 2008/98, redat la punctul 6 din prezentele concluzii. Articolul 16 din aceeași directivă impune statelor membre să stabilească o rețea integrată și corespunzătoare de unități de tratare a deșeurilor destinate eliminării și a „deșeurilor municipale mixte colectate din gospodăriile private, inclusiv în cazul în care această colectare vizează și astfel de deșeuri provenite de la alți producători”.

35 A se vedea Legal Assistance on the Application of Public Procurement Rules in the Waste Sector Final Report, publicat de Comisie în august 2016. Rezumând situația existentă în statele membre, Comisia afirmă: „Local authorities have the possibility to perform the provision of services themselves (direct public management) or to delegate it to other public or private entities (delegated public or private management). Delegated public management is mainly organised through direct contract awards to a separate public entity under the control of the authority (under the exclusions provided by the EU Public Procurement Directive for in‑house provision or public‑public cooperation). Delegated private management is organised by outsourcing the public task to a private operator through public contracts and concession contracts, whereby the contract is awarded as a result of public procurement procedures” (p. 1).

36 Hotărârea din 11 noiembrie 2021, Regione Veneto (Transferuri de deșeuri municipale mixte) (C‑315/20, EU:C:2021:912), punctul 25: „[…] statele membre dispun de o marjă de apreciere în ceea ce privește alegerea bazei teritoriale pe care o consideră adecvată pentru a obține autonomia națională în ceea ce privește tratarea deșeurilor în discuție. Cu toate acestea, […] una dintre cele mai importante măsuri care trebuie adoptate de statele membre, în special prin intermediul colectivităților locale care au competențe în această privință, constă în încercarea de a trata deșeurile menționate în instalația cea mai apropiată posibil de locul de producere a acestora […]”. Sublinierea noastră.

37 Articolul 15 din Legea din 19 mai 1994 privind municipalitățile.

38 Articolele 9 și 15 din Legea din 14 decembrie 2000 privind gestionarea deșeurilor.

39 Punctul 18 din decizia de trimitere.

40 În observațiile sale scrise (punctul 17), Consiliul Concurenței admite că, în conformitate cu dreptul național, municipalitățile pot organiza gestionarea deșeurilor prin mijloace proprii, încredințând‑o propriului operator, sau contractând operatori privați. Decizia de trimitere califică gestionarea realizată de către municipalitate drept „internalizare” a serviciului.

41 În special începând cu Hotărârea din 18 noiembrie 1999, Teckal (C‑107/98, EU:C:1999:562), și cu Hotărârea din 11 ianuarie 2005, Stadt Halle și RPL Lochau (C‑26/03, EU:C:2005:5).

42 Hotărârea din 8 mai 2014, Datenlotsen Informationssysteme (C‑15/13, EU:C:2014:303), punctul 25 și jurisprudența citată. Mai recent, Hotărârea din 8 decembrie 2016, Undis Servizi (C‑553/15, EU:C:2016:935, denumită în continuare „Hotărârea Undis Servizi”), punctul 30.

43 Hotărârea din 8 mai 2014, Datenlotsen Informationssysteme (C‑15/13, EU:C:2014:303), punctul 25 și jurisprudența citată.

44 Hotărârea Undis Servizi, punctul 30.

45 Articolul 12 din Directiva 2014/24 stabilește condițiile în care un contract de achiziții publice atribuit de o autoritate contractantă unei alte persoane juridice de drept privat sau public nu intră în domeniul de aplicare al acestei directive. În același sens se pronunță articolul 17 din Directiva 2014/23.

46 În sprijinul acestei teze, Consiliul Concurenței citează Hotărârea din 27 februarie 2025, Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj (C‑220/24, EU:C:2025:124), punctele 30 și 31. În cauza respectivă, reglementarea sectorială aplicată era Directiva 96/67/CE a Consiliului din 15 octombrie 1996 privind accesul la piața serviciilor de handling la sol în aeroporturile Comunității (JO 1996, L 272, p. 36, Ediție specială, 07/vol. 4, p. 98). Curtea a declarat că articolele 1 și 6 din Directiva 96/67 „nu se opun aplicării articolului 102 TFUE în împrejurări în care unui prestator de servicii de handling la sol i s‑a refuzat accesul la infrastructura aeroportuară, necesară desfășurării acestei activități, a unui aeroport din Uniunea Europeană al cărui trafic anual era, la data acestui refuz, mai mic de 2 milioane de pasageri”(dispozitiv).

47 Punctul 28 din observațiile scrise ale Consiliului Concurenței.

48 Punctul 12 din observațiile scrise ale guvernului leton: „Abuzul de poziție dominantă exercitat de municipalitatea [orașului Jelgava] s‑a manifestat prin excluderea [concurenților] și a avut efect negativ asupra concurenței pe piața vizată. Astfel, comportamentul municipalității, constând în rezervarea, fără o necesitate (o justificare) obiectivă, a activităților economice pe piața în discuție și în protecția operatorului său în fața concurenței, a condus la excluderea concurenților de pe această piață pentru o perioadă îndelungată”.

49 A se vedea de exemplu raportul din 19 iunie 2013 al Comisión Nacional de los Mercados y de la Competencia (Comisia Națională pentru Piețe și Concurență, Spania), intitulat „Medios propios y las encomiendas de gestión: implicaciones de su uso desde la óptica de la promoción de la competencia” (Mijloace proprii și atribuirea gestionării: implicații ale utilizării din perspectiva promovării concurenței). În acesta se arată că: „Restrângerea concurenței blochează accesul la prestarea serviciului în cauză pentru toți ofertanții, cu excepția mijloacelor proprii, limitând capacitatea acestora de a‑și oferi produsele administrației care, în multe cazuri, poate fi un solicitant relevant al acestui tip de bunuri și servicii” (punctul VI, a doua concluzie, p. 94). „Utilizarea acestui instrument, care este în mod inerent restrictiv pentru concurență, trebuie să se realizeze justificând atât acordarea corectă a statutului de mijloc propriu unei entități publice, cât și recurgerea la atribuirea gestionării pentru fiecare aprovizionare în parte” (punctul VII, p. 97). Sublinierea noastră. Raportul este disponibil la adresa https://pmt‑eu.hosted.exlibrisgroup.com/primo‑explore/fulldisplay?docid= 34CNMC_BKM000007612_3&context=L&vid= 34CNMC_V1&lang=es_ES&search_scope=LOCAL_full&adaptor=Local%20Search%20Engine&tab=default_tab&query=any,contains,informe%20 %22medios%20propios%22&offset= 0.

50 În această privință, reluăm considerațiile pe care le‑am formulat în Concluziile prezentate în cauza LitSpecMet (C‑567/15, EU:C:2017:319), punctul 69.

51 Punctul 7 din decizia de trimitere.

52 Punctul 7 din decizia de trimitere.

53 Punctul 18 din decizia de trimitere. La sfârșitul acestui punct, instanța de trimitere subliniază că „întrebările preliminare privind validitatea aplicării unei proceduri in‑house sunt adresate în general în cadrul procedurilor de contestare a deciziei unei instituții care vizează atribuirea directă în cadrul unei proceduri de achiziții publice”. În ceea ce privește atribuirile in‑house care au dat naștere la cereri de decizie preliminară în domeniul deșeurilor, a se vedea printre altele Hotărârea din 10 septembrie 2009, Sea (C‑573/07, EU:C:2009:532), Hotărârea din 29 noiembrie 2012, Econord (C‑182/11 și C‑183/11, EU:C:2012:758), și Hotărârea din 12 mai 2022, Comune di Lerici (C‑719/20, EU:C:2022:372).

54 La punctul 28 din observațiile sale scrise, Consiliul Concurenței recunoaște că „justificarea și aplicarea alegerii fiecărei modalități de furnizare a serviciilor sunt supuse unor criterii juridice și, prin urmare, controlului autorităților de supraveghere (și, ulterior, al instanțelor). De exemplu, în cadrul pieței de colectare și transport a deșeurilor municipale, relevanța aplicării articolului 3 alineatul (1) punctul 7) din [Legea privind achizițiile publice] de către municipalitatea care furnizează serviciul în mod independent este supusă controlului jurisdicțional”.