Ordonanța Tribunalului (Camera a șaptea) din 23 mai 2025.#Novis Insurance Company, Novis Versicherungsgesellschaft, Novis Compagnia di Assicurazioni, Novis Poisťovňa a.s. împotriva Autorității Europene de Asigurări și Pensii Ocupaționale.#Acțiune în anulare – Sistemul European de Supraveghere Financiară – Anchetă pentru încălcarea dreptului Uniunii – Recomandare a EIOPA cu privire la măsurile necesare în vederea respectării dreptului Uniunii – Articolul 17 alineatul (3) din Regulamentul (UE) nr. 1094/2010 – Act care nu este supus căilor de atac – Inadmisibilitate.#Cauza T-204/24.

Cauza T‑204/24

Novis Insurance Company, Novis Versicherungsgesellschaft, Novis Compagnia di Assicurazioni, Novis Poisťovňa a.s.

împotriva

Autorității Europene de Asigurări și Pensii Ocupaționale

Ordonanța Tribunalului (Camera a șaptea) din 23 mai 2025

„ Acțiune în anulare – Sistemul European de Supraveghere Financiară – Anchetă pentru încălcarea dreptului Uniunii – Recomandare a EIOPA cu privire la măsurile necesare în vederea respectării dreptului Uniunii – Articolul 17 alineatul (3) din Regulamentul (UE) nr. 1094/2010 – Act care nu este supus căilor de atac – Inadmisibilitate ”

Acțiune în anulare – Acte supuse căilor de atac – Noțiune – Acte care produc efecte juridice obligatorii – Recomandare a Autorității Europene de Asigurări și Pensii Ocupaționale (EIOPA) către o autoritate națională cu privire la măsurile necesare în vederea respectării dreptului Uniunii – Excludere

[art. 263 TFUE; Regulamentul nr. 1094/2010 al Parlamentului European și al Consiliului, art. 17 alin. (3)]

(a se vedea punctele 30-33 și 35)

Rezumat

Sesizat cu o acțiune în anulare, pe care o respinge ca inadmisibilă, pentru lipsa unui act atacabil, Tribunalul se pronunță pentru prima dată cu privire la statutul procesual al recomandărilor emise de Autoritatea Europeană de Asigurări și Pensii Ocupaționale (EIOPA), adresate unei autorități naționale în temeiul articolului 17 alineatul (3) din Regulamentul nr. 1094/2010(1) și care precizează măsurile necesare în vederea respectării dreptului Uniunii. Cu această ocazie, Tribunalul precizează natura juridică a actelor adoptate de EIOPA și de Comisia Europeană în temeiul articolului 17 menționat și, astfel, aspectul dacă aceste acte pot face obiectul unei acțiuni în anulare.

Reclamanta, societatea Novis Insurance Company, Novis Versicherungsgesellschaft, Novis Compagnia di Assicurazioni, Novis Poisťovňa a.s., este o întreprindere de asigurare de viață cu sediul în Slovacia și supusă controlului Národná banka Slovenska (Banca Națională a Slovaciei, denumită în continuare „NBS”). EIOPA desfășurase o anchetă care urmărea să determine dacă NBS își exercitase competențele de control în privința reclamantei în conformitate cu Directiva Solvabilitate II(2). În urma acestei anchete, EIOPA a adoptat o recomandare adresată NBS cu privire la măsurile necesare pentru a se conforma Directivei Solvabilitate II(3).

Acest act constată o încălcare de către reclamantă și de către NBS a dreptului Uniunii și formulează două recomandări adresate NBS, care expun măsurile care trebuie luate de aceasta pentru a pune capăt acestei încălcări. Aceste măsuri constau în esență în reexaminarea, în termen de 45 de zile, a situației reclamantei și în adoptarea, în privința acesteia din urmă, a unei strategii „globale/integrate” care să conducă fie la redresarea tuturor încălcărilor, fie la retragerea autorizației sale.

La 13 septembrie 2022, Comisia a adoptat un aviz formal adresat NBS, cu privire la măsurile necesare pentru a se conforma Directivei Solvabilitate II(4). Acest aviz a făcut obiectul unei acțiuni în anulare introduse de reclamantă în fața Tribunalului și înregistrată sub numărul de cauză T‑179/24.

În urma acestui aviz formal, NBS a retras autorizația reclamantei.

Aprecierea Tribunalului

Sesizat cu o excepție de inadmisibilitate de către EIOPA, Tribunalul a examinat mai întâi dacă actul atacat constituie un act susceptibil să facă obiectul unei acțiuni în anulare în temeiul articolului 263 TFUE.

Tribunalul amintește că acțiunea în anulare este deschisă în privința măsurilor sau dispozițiilor care urmăresc să producă efecte juridice obligatorii. Deși aceasta nu este, în principiu, situația în ceea ce privește recomandările, imposibilitatea de a introduce o acțiune în anulare împotriva unei recomandări nu subzistă atunci când actul atacat, prin conținutul său, nu constituie o veritabilă recomandare.

În acest sens, pentru a stabili dacă un act produce efecte juridice obligatorii, este necesar să se examineze substanța acestui act și să se aprecieze efectele sale pe baza unor criterii obiective, precum conținutul actului menționat, ținând seama, dacă este cazul, de contextul în care a fost adoptat, precum și de competențele instituției, ale organului, ale oficiului sau ale agenției Uniunii care este autorul acestuia. Cu titlu suplimentar, poate fi luat în considerare și criteriul subiectiv legat de intenția autorului actului.

În ceea ce privește contextul adoptării actului atacat și competențele autorului său, Tribunalul observă că articolul 17 din Regulamentul nr. 1094/2010 instituie un „mecanism în trei etape” atunci când se reproșează unei autorități naționale, în practicile sale de control, o neaplicare sau o aplicare incorectă sau insuficientă a dreptului Uniunii, în special a Directivei Solvabilitate II.

Astfel, în prima etapă, EIOPA anchetează, dacă este cazul, presupusa încălcare sau neaplicare a dreptului Uniunii(5). La finalul acestei anchete, EIOPA poate adresa autorității naționale în cauză o „recomandare precizând măsurile necesare în vederea respectării dreptului Uniunii”(6).

În cadrul celei de a doua etape, dacă, în termen de o lună de la primirea recomandării EIOPA, autoritatea națională în cauză nu s‑a conformat legislației Uniunii, Comisia poate să emită un „aviz formal prin care să îi ceară [acestei] autorități[…] să ia măsurile necesare pentru a respecta dreptul Uniunii”(7).

În a treia etapă, dacă autoritatea națională în cauză nu se conformează avizului formal emis de Comisie în termenul stabilit în acest aviz și dacă sunt îndeplinite anumite condiții, EIOPA poate să adopte o „decizie individuală adresată [instituției financiare în cauză] prin care să‑i impună acesteia să ia măsurile necesare pentru a se conforma obligațiilor sale în temeiul dreptului Uniunii, inclusiv încetarea oricărei activități”(8).

Reiese astfel din modul de redactare a articolului 17 din Regulamentul nr. 1094/2010 că recomandările emise de EIOPA în temeiul articolului 17 alineatul (3) se limitează să „precizeze” măsurile necesare, în timp ce prin avizele formale emise de Comisie în temeiul articolului 17 alineatul (4) și prin deciziile individuale adoptate de EIOPA în temeiul articolului 17 alineatul (6) din același regulament „se solicită” destinatarilor lor respectivi să ia măsurile necesare.

În plus, articolul 17 alineatul (7) al doilea paragraf din Regulamentul nr. 1094/2010 prevede că, atunci când adoptă o măsură în legătură cu chestiuni care fac obiectul unui aviz formal emis de Comisie sau al unei decizii individuale a EIOPA, autoritățile naționale în cauză „respectă avizul formal sau decizia, după caz”. Cu toate acestea, nici această dispoziție, nici vreo altă dispoziție din acest regulament nu prevăd că aceste autorități sunt obligate să se conformeze recomandărilor emise de EIOPA.

Având în vedere ansamblul considerațiilor care precedă, Tribunalul declară că recomandările emise de EIOPA în temeiul articolului 17 alineatul (3) din Regulamentul nr. 1094/2010 sunt simple recomandări și nu urmăresc să producă ele însele efecte juridice obligatorii față de autoritatea națională în cauză sau față de instituția financiară în cauză. În schimb, avizele formale emise de Comisie în temeiul articolului 17 alineatul (4) din regulamentul menționat și deciziile individuale adoptate de EIOPA în temeiul articolului 17 alineatul (6) din același regulament produc efecte juridice obligatorii față de destinatarii lor.

Astfel, la fel precum recomandările emise de Autoritatea Bancară Europeană în temeiul unei dispoziții redactate în termeni identici cu cei ai articolului 17 alineatul (3) din Regulamentul nr. 1094/2010(9), asemenea recomandări nu produc efecte juridice obligatorii, astfel încât nu pot face obiectul unei acțiuni în anulare în temeiul articolului 263 TFUE.

În aceste condiții și ținând seama și de conținutul actului atacat, de modul său de redactare și de intenția autorului său, Tribunalul concluzionează, în speță, că actul atacat nu produce efecte juridice obligatorii, astfel încât nu poate face obiectul unei acțiuni în anulare. În consecință, Tribunalul respinge acțiunea ca inadmisibilă.

1 Regulamentul (UE) nr. 1094/2010 al Parlamentului European și al Consiliului din 24 noiembrie 2010 de instituire a Autorității europene de supraveghere (Autoritatea europeană de asigurări și pensii ocupaționale), de modificare a Deciziei nr. 716/2009/CE și de abrogare a Deciziei 2009/79/CE a Comisiei (JO 2010, L 331, p. 48).

2 Directiva 2009/138/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 25 noiembrie 2009 privind accesul la activitate și desfășurarea activității de asigurare și de reasigurare (Solvabilitate II) (JO 2009, L 335, p. 1, denumită în continuare „Directiva Solvabilitate II”).

3 În temeiul articolului 17 alineatul (3) din Regulamentul nr. 1094/2010.

4 În temeiul articolului 17 alineatul (4) din Regulamentul nr. 1094/2010.

5 În temeiul articolului 17 alineatul (2) primul paragraf din Regulamentul nr. 1094/2010.

6 În temeiul articolului 17 alineatul (3) primul paragraf din Regulamentul nr. 1094/2010.

7 În temeiul articolului 17 alineatul (4) primul paragraf din Regulamentul nr. 1094/2010.

8 În temeiul articolului 17 alineatul (6) primul paragraf din Regulamentul nr. 1094/2010.

9 A se vedea în acest sens Hotărârea din 25 martie 2021, Balgarska Narodna Banka (C‑501/18, EU:C:2021:249, punctele 79 și 80).