Paragraf
Hotărârea Tribunalului (Camera a cincea) din 22 aprilie 2026 –Chevtsov/Consiliul
Paragraf
(Cauza T‑528/24)
Paragraf
„Politica externă și de securitate comună – Măsuri restrictive adoptate având în vedere situația din Belarus și implicarea Belarusului în agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei – Înghețarea fondurilor – Restricții în materie de admisie pe teritoriul statelor membre – Lista persoanelor, a entităților și a organismelor cărora li se aplică înghețarea fondurilor și a resurselor economice sau care fac obiectul unor restricții în materie de admisie pe teritoriul statelor membre – Includerea și menținerea numelui reclamantului pe listă – Eroare de apreciere”
Paragraf
Uniunea Europeană – Controlul jurisdicțional al legalității actelor instituțiilor – Măsuri restrictive adoptate împotriva Belarusului – Întinderea controlului – Proba temeiniciei măsurii – Obligația autorității competente a Uniunii de a stabili, în caz de contestare, temeinicia motivelor reținute împotriva persoanelor sau a entităților vizate – Includere în liste întemeiată pe o serie de indicii precise, concrete și concordante – Inexistență – Eroare de apreciere
Paragraf
[Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 47; Decizia 2012/642/PESC a Consiliului, astfel cum a fost modificată prin Deciziile (PESC) 2024/2116 și (PESC) 2025/385, art. 3 alin. (1) lit. (b) și art. 4 alin. (1) lit. (b); Regulamentul nr. 765/2006 al Consiliului, art. 2 alin. (5), și Regulamentele 2024/2113 și 2025/386 ale Consiliului]
Paragraf
(a se vedea punctele 22-25, 50, 51, 57-62, 72, 78, 81, 89-93 și 100-107)
Paragraf
Uniunea Europeană – Controlul jurisdicțional al legalității actelor instituțiilor – Măsuri restrictive adoptate împotriva Belarusului – Întinderea controlului – Persoane fizice sau juridice, entități sau organisme care beneficiază de pe urma regimului Lukașenko sau sprijină regimul Lukașenko – Documente accesibile publicului care atestă sprijinul acordat regimului din Belarus – Valoare probantă – Principiul liberei aprecieri a probelor – Elemente comunicate incriminatoare și dezincriminatoare
Paragraf
[Decizia 2012/642/PESC a Consiliului, astfel cum a fost modificată prin Deciziile (PESC) 2024/2116 și (PESC) 2025/385; Regulamentele nr. 765/2006, 2024/2113 și 2025/386 ale Consiliului]
Paragraf
(a se vedea punctele 26, 40-44, 75-77 și 88)
Paragraf
Uniunea Europeană – Controlul jurisdicțional al legalității actelor instituțiilor – Măsuri restrictive adoptate împotriva Belarusului – Întinderea controlului – Proba temeiniciei măsurii – Obligația autorității competente a Uniunii de a stabili, în caz de contestare, temeinicia motivelor reținute împotriva persoanelor sau a entităților vizate – Întinderea marjei de apreciere a autorității competente menționate – Obligația Consiliului de a efectua o apreciere actualizată cu ocazia reexaminării măsurilor restrictive – Proba contrară
Paragraf
[Decizia 2012/642/PESC a Consiliului, astfel cum a fost modificată prin Deciziile (PESC) 2024/2116 și (PESC) 2025/385; Regulamentele nr. 765/2006, 2024/2113 și 2025/386 ale Consiliului]
Paragraf
(a se vedea punctele 27, 64 și 85)
Paragraf
Uniunea Europeană – Controlul jurisdicțional al legalității actelor instituțiilor – Măsuri restrictive împotriva Belarusului – Întinderea controlului – Aprecierea legalității în funcție de informațiile disponibile la momentul adoptării deciziei
Paragraf
[Decizia 2012/642/PESC a Consiliului, astfel cum a fost modificată prin Deciziile (PESC) 2024/2116 și (PESC) 2025/385; Regulamentele nr. 765/2006, 2024/2113 și 2025/386 ale Consiliului]
Paragraf
(a se vedea punctele 47, 86 și 95-98)
Paragraf
Dispozitivul
Paragraf
Anulează Decizia de punere în aplicare (PESC) 2024/2116 a Consiliului din 26 iulie 2024 privind punerea în aplicare a Deciziei 2012/642/PESC privind măsuri restrictive având în vedere situația din Belarus și implicarea Belarusului în agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2024/2113 al Consiliului din 26 iulie 2024 privind punerea în aplicare a articolului 8a alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 765/2006 privind măsuri restrictive având în vedere situația din Belarus și implicarea Belarusului în agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, Decizia de punere în aplicare (PESC) 2025/385 a Consiliului din 24 februarie 2025 de modificare a Deciziei 2012/642/PESC privind măsuri restrictive având în vedere situația din Belarus și implicarea Belarusului în agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei și Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2025/386 al Consiliului din 24 februarie 2025 privind punerea în aplicare a articolului 8a din Regulamentul (CE) nr. 765/2006 privind măsuri restrictive având în vedere situația din Belarus și implicarea Belarusului în agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, în măsura în care acestea îl privesc pe domnul Viktor Arkadievich Chevtsov.
Paragraf
Obligă Consiliul Uniunii Europene la plata cheltuielilor de judecată.