Hotărârea Tribunalului (Camera a cincea) din 11 iunie 2025.#EO împotriva Parlamentului European.#Funcție publică – Agenți temporari – Contract pe perioadă nedeterminată – Articolul 2 litera (c) din RAA – Rezilierea contractului – Articolul 47 litera (c) punctul (i) din RAA – Ruperea legăturii de încredere – Obligația de motivare – Articolul 3 din anexa IX la statut – Abuz de putere sau de procedură – Prezumția de nevinovăție – Dreptul de a fi audiat – Eroare vădită de apreciere – Principiul proporționalității – Obligația de solicitudine – Răspundere – Prejudiciu material și moral.#Cauza T-368/24.

Prin acțiunea întemeiată pe articolul 270 TFUE, reclamantul, EO, solicită, pe de o parte, anularea deciziei din 15 septembrie 2023 prin care Parlamentul European a reziliat contractul său de agent temporar (denumită în continuare „decizia atacată”) și, pe de altă parte, repararea prejudiciilor materiale și morale pe care pretinde că le‑a suferit ca urmare a acestei decizii.

Reclamantul este un fost agent temporar, în sensul articolului 2 litera (c) din Regimul aplicabil celorlalți agenți ai Uniunii Europene (denumit în continuare „RAA”), al Grupului politic al Alianței Progresiste a Socialiștilor și Democraților din Parlamentul European (denumit în continuare „Grupul S&D”).

În exercitarea atribuțiilor sale de consilier politic al Grupului S&D, acesta a fost implicat printre altele în elaborarea Rezoluției Parlamentului European din 24 noiembrie 2022 referitoare la situația drepturilor omului în contextul Cupei Mondiale FIFA din Qatar (JO 2023, C 167, p. 99, denumită în continuare „Rezoluția din 24 noiembrie 2022”).

În zilele care au urmat adoptării Rezoluției din 24 noiembrie 2022, un asistent parlamentar acreditat al unui deputat din Grupul S&D l-a invitat pe reclamant să asiste la un meci din cadrul Campionatului Mondial de Fotbal din Qatar. Acest cadou consta în două bilete pentru a asista la meciul din sferturile de finală dintre echipa Argentinei și cea a Țărilor de Jos și în acoperirea cheltuielilor de deplasare și de cazare pentru două persoane.

Între 8 și 11 decembrie 2022, reclamantul s‑a deplasat în Qatar împreună cu partenera sa.

La 9 decembrie 2022, autoritățile belgiene au deschis o anchetă cu privire la posibile activități de lobby ilicite din partea Qatarului. Acestea au efectuat în special percheziții în birourile Parlamentului și au arestat mai multe persoane, printre care asistentul parlamentar acreditat menționat la punctul 4 de mai sus.

La 16 decembrie 2022, reclamantul l‑a informat pe șeful său de unitate cu privire la șederea sa în Qatar. Împreună, l‑au informat pe secretarul general al Grupului S&D.

La 20 decembrie 2022, după audierea reclamantului, președinta Grupului S&D, în calitatea sa de autoritate împuternicită să încheie contractele de muncă (denumită în continuare „AICM”), l‑a suspendat din funcție pe o perioadă nedeterminată cu reținere din remunerație, în temeiul articolelor 23 și 24 din anexa IX la Statutul funcționarilor Uniunii Europene (denumit în continuare „statutul”).

În aceeași zi, Biroul Grupului S&D a publicat un comunicat de presă intitulat „Toleranță zero față de corupție” în care se arată că „sprijină pe deplin suspendarea unui membru al personalului [său] ca urmare a unei abateri grave legate de ancheta judiciară în curs” (denumit în continuare „comunicatul de presă din 20 decembrie 2022”).

La 4 ianuarie 2023, AICM l‑a informat pe reclamant cu privire la deschiderea unei anchete administrative care îl viza referitoare la o eventuală neîndeplinire de către acesta a obligațiilor prevăzute la articolul 11 din statut.

La 30 ianuarie 2023, raportul de anchetă administrativă a fost transmis AICM și secretarului general al Grupului S&D, împreună cu recomandarea de a‑l invita pe reclamant la o audiere în conformitate cu articolul 3 din anexa IX la statut.

La 6 martie 2023, reclamantul a fost audiat de AICM în conformitate cu articolul 3 din anexa IX la statut, în prezența secretarului general al Grupului S&D, a unui membru al serviciului juridic al Parlamentului și a agenților care au redactat raportul de anchetă administrativă.

La 31 mai 2023, AICM a informat reclamantul cu privire la intenția sa de a‑i rezilia contractul în temeiul articolului 47 litera (c) punctul (i) din RAA, acordându‑i totodată o dispensă temporară pe durata preavizului său de zece luni, invocând ruptura legăturii de încredere dintre el și Grupul S&D. Aceasta l‑a invitat la o întrevedere prevăzută pentru 7 iunie pentru a‑l audia înainte de adoptarea unei decizii. Dacă nu dorea să participe la această întrevedere, reclamantul era invitat să își prezinte observațiile în scris.

La 2 iunie 2023, avocata reclamantului a solicitat amânarea acestei întrevederi pentru motivul că nu era disponibilă la data propusă. Ea a solicitat de asemenea AICM să îi transmită toate documentele pe care se întemeia intenția de a rezilia contractul reclamantului.

La 15 iunie 2023, reclamantul a fost invitat la o întrevedere prevăzută pentru 29 iunie. În ziua următoare, avocata reclamantului a răspuns că nu era disponibilă în acea zi. Ea a solicitat amânarea întrevederii și și‑a reiterat cererea de acces la documentele pe care se întemeia intenția AICM de a rezilia contractul reclamantului.

La 10 iulie 2023, AICM a precizat elementele pe care se întemeia intenția sa de a rezilia contractul reclamantului și l‑a invitat la o întrevedere prevăzută pentru 18 iulie. În cazul în care nu era disponibil la acea dată, i se solicita să își prezinte observațiile scrise până cel târziu la 24 iulie.

La 13 iulie 2023, avocata reclamantului a răspuns că nu era disponibilă la 18 iulie. Arătând totodată că reclamantul va transmite observațiile sale scrise cel târziu până la 24 iulie 2023, aceasta a propus amânarea întrevederii după întoarcerea sa din concediu și, din nou, și‑a reiterat cererea de acces la documentele pe care se întemeia intenția AICM de a rezilia contractul reclamantului.

La 20 iulie 2023, reclamantul și‑a prezentat observațiile scrise cu privire la intenția AICM de a‑i rezilia contractul.

La 7 septembrie 2023, AICM a ridicat suspendarea reclamantului și l‑a informat că nu fusese încă adoptată o decizie în temeiul articolului 3 din anexa IX la statut din cauza existenței unei anchete penale în curs, a complexității globale a situației și a obligației sale de a ține seama de ansamblul elementelor relevante din dosar.

La 15 septembrie 2023, AICM a adoptat decizia atacată în temeiul articolului 47 litera (c) punctul (i) din RAA ca urmare a ruperii legăturii de încredere dintre Grupul S&D și reclamant.

La 8 decembrie 2023, reclamantul a formulat o reclamație împotriva deciziei atacate în temeiul articolului 90 alineatul (2) din statut.

La 15 martie 2024, într‑o scrisoare având ca obiect „[m]ăsurile subsecvente anchetei administrative și audierii din martie 2023” și „[i]ntenția de a adresa un avertisment în temeiul articolului 3 alineatul (1) litera (b) din anexa IX la statut”, AICM l‑a informat pe reclamant că a decis în cele din urmă să suspende adoptarea unei decizii în temeiul articolului 3 din anexa IX la statut și că o decizie definitivă va fi luată numai după ce decizia pronunțată de instanța națională sesizată va rămâne definitivă, pentru a putea ține seama de constatările de fapt la care vor ajunge autoritățile belgiene.

În lipsa unui răspuns la reclamația din 8 decembrie 2023 în termenul de patru luni prevăzut la articolul 90 alineatul (2) din statut, aceasta a făcut mai întâi obiectul unei respingeri implicite la 8 aprilie 2024. Prin decizia din 17 aprilie 2024, Biroul Grupului S&D a respins însă în mod explicit reclamația respectivă în termenul de trei luni prevăzut la articolul 91 alineatul (3) a doua liniuță din statut.

Reclamantul solicită Tribunalului: – anularea deciziei atacate și, în măsura în care este necesar, a deciziei de respingere a reclamației; – obligarea Parlamentului la repararea prejudiciilor materiale și morale suferite; – obligarea Parlamentului la plata cheltuielilor de judecată, chiar dacă acțiunea este respinsă.

Parlamentul solicită Tribunalului: – respingerea concluziilor în anulare ca nefondate; – respingerea concluziilor în despăgubire ca fiind în parte inadmisibile și, în orice caz, nefondate; – obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.

Întrucât decizia explicită de respingere a reclamației este lipsită de conținut autonom, deoarece nu face decât să confirme decizia atacată, este necesar să se considere că prezentele concluzii în anulare urmăresc numai anularea deciziei atacate, a cărei legalitate va fi apreciată ținând seama de motivarea care figurează în această decizie de respingere a reclamației (a se vedea în acest sens Hotărârea din 17 ianuarie 1989, Vainker/Parlamentul, 293/87, EU:C:1989:8, punctul 8, și Hotărârea din 6 iulie 2022, MZ/Comisia, T‑631/20, EU:T:2022:426, punctul 21).

Reclamantul susține că decizia atacată nu este motivată, întrucât AICM nu a explicat motivele pentru care a decis să îi rezilieze contractul la acel moment și nici motivele pentru care nu a adoptat o sancțiune mai puțin severă. Aceasta nu ar fi justificat nici refuzul de a acorda acces la toate documentele utilizate pentru adoptarea deciziei atacate.

Parlamentul contestă această argumentație.

În această privință, atunci când ruperea legăturii de încredere se află la originea rezilierii contractului unui agent temporar, revine AICM sarcina de a preciza împrejurările de fapt care revelează sau justifică această ruptură pentru a permite persoanei interesate să evalueze dacă rezilierea contractului său este fondată, iar Tribunalului să își exercite controlul de legalitate (a se vedea în acest sens Hotărârea din 7 noiembrie 2019, WN/Parlamentul, T‑431/18, nepublicată, EU:T:2019:781, punctul 31 și jurisprudența citată).

În speță, din decizia atacată reiese că AICM a reziliat contractul reclamantului cu preaviz după ce a constatat că legătura de încredere dintre acesta din urmă și Grupul S&D, în ansamblul său, se rupsese în mod iremediabil. Pentru AICM, această ruptură a legăturii de încredere rezultă din comportamentul reclamantului care a acceptat cadoul menționat la punctul 4 de mai sus și s‑a deplasat în Qatar, comportament care, în contextul anchetei autorităților belgiene cu privire la eventuale activități de lobby ilicite din partea Qatarului, a adus atingere reputației acestui grup politic.

În decizia explicită de respingere a reclamației, Biroul Grupului S&D a adăugat că ruperea legăturii de încredere rezulta și din faptul că reclamantul a întârziat să își informeze superiorii ierarhici cu privire la călătoria sa în Qatar, ceea ce a făcut numai la o săptămână după publicarea articolelor de presă privind ancheta desfășurată de autoritățile belgiene și arestarea asistentului parlamentar acreditat care îi oferise biletele pentru meciul de fotbal în discuție și suportase cheltuielile sale de călătorie și de cazare.

Procedând astfel, AICM a precizat corespunzător cerințelor legale împrejurările de fapt care justificau ruperea legăturii de încredere aflată la originea rezilierii contractului reclamantului. Prin urmare, motivarea deciziei atacate este suficientă pentru a‑i permite acestuia din urmă să cunoască justificările furnizate de AICM cu privire la rezilierea contractului său la acel moment și la neadoptarea unei măsuri mai puțin severe.

Această concluzie nu este infirmată de susținerea potrivit căreia AICM nu și‑ar fi justificat refuzul de a acorda acces la documentele pe care s‑a întemeiat pentru a adopta decizia atacată.

Astfel, obligația de motivare a unei decizii de reziliere a unui contract pe perioadă nedeterminată impune doar ca AICM să prezinte motivele care justifică decizia respectivă (a se vedea în acest sens Hotărârea din 8 septembrie 2009, ETF/Landgren, T‑404/06 P, EU:T:2009:313, punctul 156), ceea ce aceasta a făcut în speță. Prin urmare, împrejurarea, presupunând că este dovedită, potrivit căreia AICM nu și‑ar fi justificat refuzul de a acorda acces la toate documentele relevante nu afectează caracterul suficient al motivării deciziei atacate.

Al cincilea motiv, întemeiat pe încălcarea obligației de motivare, trebuie, așadar, înlăturat.

Reclamantul susține că AICM a încălcat articolul 3 din anexa IX la statut și, în consecință, a săvârșit un abuz de putere sau de procedură prin adoptarea deciziei atacate. În această privință, el arată că articolul 3 din anexa IX la statut ar fi lipsit de efect util dacă administrația ar fi autorizată să îi rezilieze contractul fără a lua măsuri în urma anchetei administrative deschise în privința sa, precum și a audierii în fața AICM prevăzute la acest articol. În lipsa unei decizii a AICM în temeiul articolului menționat, decizia atacată s‑ar asemăna, așadar, cu o sancțiune disciplinară deghizată.

Parlamentul contestă această argumentație.

În speță, AICM a ales să rezilieze contractul reclamantului cu preaviz în temeiul articolului 47 litera (c) punctul (i) din RAA, iar nu să aplice articolul 49 din RAA, care prevede că, după îndeplinirea procedurii disciplinare prevăzute în anexa IX la statut, contractul de muncă poate fi reziliat fără preaviz pentru motive disciplinare în cazul unei încălcări grave a obligațiilor care îi revin agentului. Pe de altă parte, în decizia atacată, AICM nu a reproșat reclamantului o neîndeplinire a obligațiilor sale care decurg din articolul 11 din statut.

În acest cadru, argumentația invocată de reclamant în susținerea primului motiv nu poate fi admisă decât în ipoteza în care AICM ar fi fost obligată să adopte o decizie în temeiul articolului 3 din anexa IX la statut înainte de a examina posibilitatea de reziliere a contractului acestuia în condițiile prevăzute la articolul 47 din RAA.

Or, instanța Uniunii a statuat în mod repetat că, chiar și în cazul unei abateri care poate justifica concedierea pentru un motiv disciplinar a unui agent temporar, nimic nu obligă AICM să inițieze o procedură disciplinară împotriva persoanei interesate mai degrabă decât să recurgă la posibilitatea rezilierii unilaterale a contractului prevăzută la articolul 47 litera (c) punctul (i) din RAA (a se vedea în acest sens Hotărârea din 7 iulie 2011, Longinidis/Cedefop, T‑283/08 P, EU:T:2011:338, punctul 100, și Hotărârea din 8 mai 2024, UF/Comisia, T‑24/23, EU:T:2024:293, punctul 54 și jurisprudența citată).

Desigur, după primirea raportului întocmit în urma unei anchete deschise în temeiul articolului 2 din anexa IX la statut, AICM este obligată să adopte una dintre cele trei acțiuni descrise la articolul 3 din această anexă (a se vedea în acest sens Hotărârea din 12 decembrie 2024, DD/FRA, C-587/21 P, EU:C:2024:1017, punctul 40). În speță, din scrisorile AICM din 7 septembrie 2023 și din 15 martie 2024, menționate la punctele 19 și 22 de mai sus, reiese că aceasta intenționează într‑adevăr să dea curs raportului de anchetă, în conformitate cu articolul 3 din anexa IX la statut, atunci când constatările de fapt ale autorităților belgiene vor rămâne definitive.

Cu toate acestea, existența unei decizii care trebuie adoptată în temeiul articolului 3 din anexa IX la statut nu interzice AICM să rezilieze cu preaviz contractul pe perioadă nedeterminată al persoanei interesate, în conformitate cu articolul 47 litera (c) punctul (i) din RAA, atunci când constată că elementele aduse la cunoștința sa atestă o rupere a legăturii de încredere care împiedică continuarea raportului de muncă, independent de aspectul dacă aceste elemente sunt de asemenea susceptibile să evidențieze existența unei neîndepliniri de către persoana interesată a obligațiilor sale statutare.

Prin urmare, faptul de a fi reziliat contractul reclamantului în temeiul articolului 47 litera (c) punctul (i) din RAA nu constituie o încălcare a articolului 3 din anexa IX la statut.

Pe de altă parte, reclamantul a admis în ședință că dosarul de care dispune Tribunalul nu conține indicii obiective, pertinente și concordante de natură să demonstreze că decizia atacată ar fi fost adoptată în scopul exclusiv sau cel puțin determinant de a atinge alte obiective decât cele invocate, astfel încât nu se poate constata niciun abuz de putere sau de procedură (a se vedea în acest sens Hotărârea din 25 ianuarie 2023, NS/Parlamentul, T‑805/21, nepublicată, EU:T:2023:22, punctul 119 și jurisprudența citată).

Contrar celor susținute de reclamant, această concluzie nu lipsește de efect util articolul 3 din anexa IX la statut.

Astfel, rezilierea contractului persoanei interesate nu împiedică AICM să facă o alegere între cele trei opțiuni prevăzute la articolul 3 din anexa IX la statut, alegere pe care are obligația să o facă cel târziu atunci când constatările de fapt ale autorităților belgiene vor fi rămas definitive.

Cel mult, în cazul în care AICM consideră că faptele reproșate reclamantului sunt suficient de grave pentru a justifica inițierea procedurii disciplinare, cu sau fără consultarea comisiei de disciplină, în conformitate cu articolul 3 alineatul (1) litera (c) din anexa IX la statut, rezilierea contractului său înainte de eventuala inițiere a unei proceduri disciplinare are drept consecință numai restrângerea alegerii sancțiunii pe care AICM o va putea aplica acestuia, dacă este cazul (a se vedea în acest sens Hotărârea din 26 aprilie 2017, OU/Comisia, T‑569/16, EU:T:2017:285, punctul 35).

Având în vedere cele de mai sus, primul motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 3 din anexa IX la statut și pe un abuz de putere sau de procedură, trebuie respins.

Argumentația reclamantului cuprinde în esență două aspecte, prin care reproșează Parlamentului, pe de o parte, că a adus atingere prezumției sale de nevinovăție și, pe de altă parte, că nu l‑a audiat înainte de adoptarea deciziei atacate.

Reclamantul susține că rezilierea contractului său, comunicatul de presă din 20 decembrie 2022 și eliminarea profilului său din organigrama Grupului S&D, publicată pe internet, încalcă prezumția sa de nevinovăție.

Parlamentul contestă această argumentație.

De la bun început, în ceea ce privește nelegalitatea care ar afecta publicarea comunicatului de presă din 20 decembrie 2022 și eliminarea profilului reclamantului din organigramă de pe site‑ul internet al Grupului S&D, este suficient să se arate că aceste acte nu au ca obiect pregătirea rezilierii contractului său și că sunt, așadar, în sine, fără legătură cu obiectul prezentei acțiuni. Prin urmare, presupunând că aceste acte sunt afectate de o nelegalitate, ea nu poate determina anularea deciziei atacate.

Această argumentație este, așadar, inoperantă.

În ceea ce privește aspectul dacă decizia atacată încalcă prezumția de nevinovăție a reclamantului, trebuie amintit că o atingere adusă prezumției de nevinovăție poate rezulta din declarații sau din decizii ale autorităților publice care reflectă sentimentul că persoana este vinovată, care incită publicul să creadă în vinovăția sa sau care anticipează aprecierea faptelor pe plan penal (a se vedea în acest sens Hotărârea din 9 iunie 2021, DI/BCE, T‑514/19, EU:T:2021:332, punctul 117 și jurisprudența citată). Astfel cum amintește reclamantul în cererea introductivă, jurisprudența a subliniat în această privință importanța alegerii termenilor utilizați de autoritățile publice. În acest sens, trebuie să se țină seama de sensul real al declarațiilor în discuție, iar nu de forma lor literală, precum și de împrejurările specifice în care acestea au fost formulate (a se vedea Hotărârea din 30 noiembrie 2022, KN/Parlamentul, T‑401/21, EU:T:2022:736, punctul 73 și jurisprudența citată).

În speță, rezilierea contractului reclamantului decurge din fapte necontestate pe care el însuși le‑a adus la cunoștința AICM. În plus, decizia atacată se limitează să constate că legătura de încredere indispensabilă continuării raportului de muncă a dispărut, fără a se pronunța cu privire la problema distinctă dacă reclamantul nu și‑a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul articolului 11 din statut. Prin urmare, această decizie nu anticipează rezultatul unei eventuale proceduri disciplinare și nu încalcă, în sine, dreptul său la respectarea prezumției de nevinovăție.

Trebuie să se verifice de asemenea că termenii utilizați de AICM pentru a justifica rezilierea contractului reclamantului nu reflectă sentimentul că este vinovat, nu incită publicul să creadă în vinovăția sa și nu anticipează aprecierea faptelor pe plan penal.

Întrebat în ședință cu privire la termenii utilizați în decizia atacată care, în opinia sa, aduceau atingere prezumției sale de nevinovăție, reclamantul s‑a limitat să invoce un alineat din decizia atacată care menționează comunicatul de presă din 20 decembrie 2022 și să facă trimitere la termenii utilizați în comunicatul de presă amintit, potrivit cărora un agent din acest grup a fost suspendat „ca urmare a unei abateri grave legate de ancheta judiciară în curs”.

Or, în acest pasaj din decizia atacată, AICM se limitează să menționeze comunicatul de presă din 20 decembrie 2022 atunci când rezumă argumentele reclamantului de care acesta din urmă s‑a prevalat în observațiile sale scrise din 20 iulie 2023 vizate la punctul 18 de mai sus. În plus, AICM nu și‑a însușit termenii utilizați de biroul Grupului S&D în comunicatul de presă respectiv.

Acest fragment din decizia atacată nu evidențiază, așadar, nicio încălcare a prezumției de nevinovăție a reclamantului.

În consecință, primul aspect al celui de al patrulea motiv, întemeiat pe încălcarea dreptului la respectarea prezumției de nevinovăție, trebuie respins.

Reclamantul susține că, în primul rând, AICM i‑a încălcat dreptul de a fi audiat prin refuzul de a‑i comunica, în pofida cererilor sale repetate, documentele pertinente pe care se întemeiază decizia atacată. În al doilea rând, AICM i‑ar fi refuzat dreptul de a fi audiat în cursul unei întrevederi. În al treilea rând, el nu ar fi dispus de un termen suficient pentru a‑și pregăti observațiile scrise, având în vedere că ar fi avut acces la adresa sa electronică numai între 11 și 17 iulie 2023 și că ar fi întâmpinat o problemă pentru a avea acces la aceasta pe întreaga durată a zilei de 14 iulie 2023.

Parlamentul contestă această argumentație.

În primul rând, argumentația reclamantului întemeiată pe pretinsul refuz al AICM de a‑i comunica toate documentele care vin în susținerea deciziei atacate nu poate fi primită.

Astfel, mai întâi, în scrisoarea din 31 mai 2023, AICM i‑a dezvăluit reclamantului că intenția sa de a-i rezilia contractul se întemeia pe informațiile pe care el însuși le transmisese Grupului S&D la 16 decembrie 2022. În continuare, în scrisoarea din 10 iulie 2023, AICM a răspuns la cererea de acces a reclamantului la toate documentele relevante confirmându‑i că intenția sa de a‑l concedia se întemeia pe faptele aduse la cunoștința secretarului general al Grupului S&D la 16 decembrie 2022. În sfârșit, pentru a susține existența prejudiciului adus reputației Grupului S&D, AICM a anexat la această scrisoare articole apărute în presa italiană care îl desemnează nominal pe reclamant ca fiind una dintre persoanele implicate în activitățile care fac obiectul anchetei desfășurate de autoritățile belgiene.

Or, în decizia atacată, AICM a confirmat că rezilierea contractului reclamantului avea la origine numai imposibilitatea de a menține, având în vedere faptele necontestate de acesta din urmă și atingerea adusă reputației Grupului S&D, un raport de încredere reciprocă.

În aceste condiții, trebuie să se considere că reclamantul dispunea de toate elementele pertinente pentru a‑și susține în mod util observațiile cu privire la intenția AICM de a‑i rezilia contractul.

În al doilea rând, faptul că reclamantul nu a fost audiat oral înainte de adoptarea deciziei atacate nu este de natură să caracterizeze o încălcare a dreptului său de a fi audiat.

Astfel, reiese din jurisprudență că punerea în aplicare a dreptului de a fi audiat poate avea loc în cadrul unui schimb oral și/sau în scris inițiat de AICM și a cărui dovadă revine în sarcina acestei autorități (a se vedea în acest sens Hotărârea din 30 noiembrie 2023, MG/BEI, C‑173/22 P, EU:C:2023:932, punctul 32, și Hotărârea din 3 iunie 2015, BP/FRA, T‑658/13 P, EU:T:2015:356, punctul 54).

În speță, AICM l‑a invitat pe reclamant să prezinte observații scrise în cazul în care nu ar putea asista la o întrevedere orală și, la 20 iulie 2023, acesta din urmă a prezentat observații scrise cu privire la proiectul deciziei atacate. În consecință, el nu poate reproșa AICM că a adoptat respectiva decizie fără să îl fi audiat în prealabil.

Această concluzie nu este infirmată de articolul 19 alineatul (2) din Dispozițiile generale de punere în aplicare privind concursurile și procedurile de selecție, recrutarea și încadrarea în grad a funcționarilor și a celorlalți agenți ai Parlamentului, care impune ca AICM să invite persoana interesată la o întrevedere înainte de rezilierea contractului său.

Astfel, AICM l‑a invitat pe reclamant la o întrevedere prealabilă concedierii sale în trei rânduri, la 31 mai, la 15 iunie și la 10 iulie 2023, invitații pe care acesta le‑a refuzat ca urmare a indisponibilității avocatei sale.

Prin urmare, lipsa unui schimb de informații oral pentru motive care nu sunt imputabile administrației nu poate determina anularea deciziei atacate.

În al treilea rând, contrar celor susținute de reclamant, acesta a dispus de un termen suficient pentru a‑și prezenta în mod util observațiile înainte de adoptarea deciziei atacate.

Astfel, între 31 mai 2023, data la care AICM i‑a comunicat intenția sa de a rezilia contractul, și 15 septembrie 2023, data la care a fost adoptată decizia atacată, reclamantul a fost audiat în cadrul unui schimb de informații în scris inițiat de AICM și, cu privire la această perioadă, a dispus de un termen suficient pentru a‑și prezenta observațiile referitoare la proiectul de decizie de concediere și pentru a‑și pregăti apărarea. Acest termen este cu atât mai suficient cu cât împrejurările de fapt aflate la originea rezilierii contractului sunt constituite din fapte de care reclamantul avea cunoștință în mod precis, întrucât le‑a adus el însuși la cunoștința superiorilor săi ierarhici.

Împrejurarea că nu a avut acces la adresa sa electronică decât între 11 și 17 iulie 2023, precum și faptul că a întâmpinat probleme de conectare pe parcursul întregii zile de 14 iulie 2023 nu sunt de natură să infirme această constatare.

Astfel, perioada de șase zile în care reclamantul a putut avea acces la adresa sa electronică nu poate fi calificată drept scurtă. În plus, el nu susține că ar fi solicitat prelungirea accesului său pentru o perioadă mai lungă și că Parlamentul ar fi refuzat această cerere.

În orice caz, îi revenea reclamantului sarcina de a explica argumentele și elementele pe care le‑ar fi putut invoca dacă ar fi dispus de un termen mai lung și, eventual, de a demonstra că aceste argumente și elemente ar fi putut conduce în cazul său la un rezultat diferit [a se vedea în acest sens Hotărârea din 3 iulie 2019, PT/BEI, T‑573/16, EU:T:2019:481, punctul 269 (nepublicată) și jurisprudența citată], ceea ce nu a făcut.

Al doilea aspect al celui de al patrulea motiv, întemeiat pe încălcarea dreptului de a fi audiat, trebuie, așadar, înlăturat. În consecință, al patrulea motiv, întemeiat pe încălcarea dreptului la apărare, trebuie respins în totalitate.

Reclamantul susține că decizia atacată este întemeiată pe motive vădit eronate. Mai întâi, AICM ar fi considerat în mod eronat că acesta a acceptat un cadou dintr‑o sursă exterioară Parlamentului, întrucât cadoul respectiv venea de la colegul său și nu putea ști în mod rezonabil că acesta din urmă săvârșise pretinse fapte de corupție. Astfel, faptul de a fi primit două bilete pentru un meci de fotbal nu poate fi perceput de public ca reprezentând un conflict de interese sau o lipsă de independență. În continuare, nimic nu ar permite să se prezume că călătoria în Qatar oferită de colegul său era destinată să îi recompenseze munca în cadrul Parlamentului, în special având în vedere că acesta nu avea puterea de a influența procesul decizional. Dimpotrivă, atunci când a elaborat propunerea de rezoluție referitoare la situația drepturilor omului în Qatar în contextul Campionatului Mondial de Fotbal, el ar fi formulat mai multe critici în această privință. În sfârșit, ar exista o contradicție între decizia atacată, care, potrivit AICM, se întemeiază pe fapte dovedite care atestă ruperea legăturii de încredere, și decizia de suspendare a adoptării unei decizii în temeiul articolului 3 din anexa IX la statut pentru motivul că faptele nu sunt încă suficient stabilite.

Parlamentul contestă această argumentație.

În această privință, potrivit jurisprudenței, existența unui raport bazat pe încredere nu se întemeiază pe elemente obiective și, prin natura sa, nu este supusă controlului jurisdicțional, Tribunalul neputând substitui aprecierea administrației cu propria apreciere. Cu toate acestea, în măsura în care o instituție este ținută să expliciteze motivele aflate la originea pierderii încrederii făcând trimitere la fapte materiale precise, instanța trebuie să verifice dacă aceste motive se întemeiază pe fapte exacte din punct de vedere material (a se vedea în acest sens Hotărârea din 27 octombrie 2022, CE/Comitetul Regiunilor, C‑539/21 P, nepublicată, EU:C:2022:840, punctul 110, și Hotărârea din 8 mai 2024, UF/Comisia, T‑24/23, EU:T:2024:293, punctul 58).

În speță, reclamantul nu contestă că faptele pe care se întemeiază decizia atacată sunt exacte din punct de vedere material.

În această privință, s‑a stabilit că, la câteva zile după adoptarea Rezoluției din 24 noiembrie 2022, reclamantul a acceptat un cadou din partea unui coleg constând în două bilete pentru a asista la un meci al Campionatului Mondial de Fotbal și că s‑a deplasat cu partenera sa în Qatar în perioada 8-11 decembrie 2022 pentru a asista la acest meci de fotbal. Pe de altă parte, cheltuielile de deplasare și de cazare au fost suportate de acest coleg. De asemenea, este cert că reclamantul și‑a informat superiorii ierarhici cu privire la această călătorie abia la 16 decembrie 2022, și anume la o săptămână după ce ancheta desfășurată de autoritățile belgiene a fost făcută publică.

În ceea ce privește atribuțiile exercitate de reclamant în cadrul Grupului S&D, AICM nu a săvârșit o eroare vădită de apreciere atunci când a reținut că comportamentul său era susceptibil să creeze în percepția publicului impresia unei lipse de independență în raport cu influența unor surse exterioare Grupului S&D și, prin urmare, să aducă atingere reputației acestui grup politic. Or, într‑un astfel de mediu politic, pierderea încrederii poate rezulta în mod valabil din atingerea adusă reputației grupului politic în cadrul căruia persoana interesată își exercită atribuțiile.

În plus, trebuie subliniat de asemenea că anumite articole de presă care menționează numele reclamantului în legătură cu scandalul „Qatargate” au fost publicate înainte de 16 decembrie 2022, și anume înainte ca acesta să își informeze superiorii ierarhici cu privire la șederea sa în Qatar și cu privire la condițiile în care se deplasase în această țară, astfel încât biroul Grupului S&D nu a săvârșit o eroare vădită de apreciere nici reținând că legătura de încredere fusese afectată de împrejurarea că reclamantul întârziase să își informeze superiorii ierarhici cu privire la faptele în cauză.

Având în vedere aceste elemente, trebuie să se concluzioneze că reclamantul nu a demonstrat că AICM a săvârșit o eroare vădită de apreciere atunci când a constatat ruptura iremediabilă a legăturii de încredere.

Această concluzie nu este infirmată de argumentele reclamantului.

În primul rând, faptul că cadoul pe care reclamantul l‑a acceptat nu ar proveni de la o „persoană din afara” Parlamentului nu afectează legalitatea deciziei atacate care nu reproșează reclamantului o încălcare a articolului 11 primul paragraf din statut. De altfel, chiar dacă asistentul parlamentar acreditat care a oferit reclamantului cadoul în litigiu este un membru al personalului Parlamentului, totuși reclamantul nu putea considera în mod rezonabil că respectivul cadou care îi fusese oferit provenea de la această instituție însăși în calitate de angajator.

În al doilea rând, este de asemenea lipsită de relevanță împrejurarea potrivit căreia cadoul pe care l‑a acceptat nu ar fi destinat să îl recompenseze pentru munca sa. Astfel, AICM nu s‑a întemeiat nici pe această considerație pentru a ajunge la constatarea ruperii legăturii de încredere.

În al treilea rând, întrucât procedura de reziliere cu preaviz a contractului unui agent temporar nu are același obiect ca o procedură disciplinară, nu este contradictoriu să se concluzioneze că faptele pe care se întemeiază decizia atacată sunt stabilite în suficientă măsură pentru a constata ruperea legăturii de încredere, considerând totodată că este necesar să se suspende adoptarea unei decizii în temeiul articolului 3 din anexa IX la statut pentru a putea ține seama de constatările de fapt efectuate de autoritățile belgiene înainte de a decide cu privire la măsurile care trebuie luate în urma anchetei administrative inițiate în temeiul articolului 2 din această anexă.

Având în vedere cele de mai sus, al doilea motiv, întemeiat pe erori vădite de apreciere, trebuie înlăturat.

Reclamantul susține că rezilierea contractului său este o măsură disproporționată ținând seama de faptul că a acționat cu bună‑credință, informându‑și rapid superiorii ierarhici cu privire la fapte și cooperând pe deplin cu autoritățile belgiene.

Parlamentul contestă această argumentație.

În această privință, este suficient să se amintească faptul că, atunci când examinarea comportamentului unui agent temporar determină AICM să considere că legătura de încredere indispensabilă continuării raportului de muncă este ruptă, această autoritate are dreptul să îi rezilieze contractul în conformitate cu articolul 47 litera (c) punctul (i) din RAA [a se vedea în acest sens Hotărârea din 29 aprilie 2004, Parlamentul/Reynolds, C‑111/02 P, EU:C:2004:265, punctul 56, și Hotărârea din 21 iunie 2023, UG/Comisia, T‑571/17 RENV, EU:T:2023:351, punctul 384 (nepublicată)].

Întrucât AICM nu a săvârșit o eroare vădită de apreciere sau un abuz de putere atunci când a considerat că legătura de încredere era definitiv ruptă, aceasta a putut rezilia contractul reclamantului fără a încălca principiul proporționalității.

Al treilea motiv, întemeiat pe încălcarea principiului proporționalității, trebuie, așadar, înlăturat.

Reclamantul susține că AICM nu ar fi ținut seama de impactul pe care decizia atacată urma să îl aibă asupra perspectivelor sale de angajare, asupra stării sale de sănătate, asupra reputației sale, precum și asupra situației sale profesionale și financiare.

Parlamentul contestă această argumentație.

În speță, deși interesul unui agent de a fi menținut în funcție nu este susceptibil să împiedice, în sine, rezilierea contractului său, nu este mai puțin adevărat că obligația de solicitudine a AICM față de agenții săi îi impune să ia în considerare interesul personal al persoanei interesate (a se vedea în acest sens Hotărârea din 10 octombrie 2014, EMA/BU, T‑444/13 P, EU:T:2014:865, punctele 35 și 36).

În această privință, din decizia atacată reiese că AICM a depășit chiar ceea ce impune obligația sa de solicitudine, întrucât a examinat propunerea formulată de reclamant în observațiile sale scrise de a găsi o soluție alternativă la rezilierea contractului său, evaluând dacă o schimbare a repartizării pe un alt post în cadrul Grupului S&D putea restabili legătura de încredere.

O asemenea examinare este suficientă pentru a demonstra că AICM a ținut seama de interesul personal al reclamantului de a fi menținut în funcție. Procedând astfel, AICM a efectuat evaluarea comparativă a intereselor în cauză pe care o implica obligația sa de solicitudine față de reclamant.

Al șaselea motiv, întemeiat pe încălcarea obligației de solicitudine, trebuie, așadar, înlăturat și, în consecință, concluziile în anulare trebuie respinse în totalitate.

Reclamantul solicită repararea prejudiciilor materiale și morale suferite ca urmare a deciziei atacate.

Parlamentul contestă această argumentație.

Dat fiind că examinarea concluziilor în anulare nu a evidențiat nicio nelegalitate săvârșită de AICM prin adoptarea deciziei atacate, prima condiție a angajării răspunderii Parlamentului, referitoare la nelegalitatea comportamentului care îi este reproșat, nu este îndeplinită. Prin urmare, concluziile referitoare la despăgubiri trebuie respinse ca nefondate, fără a fi necesară examinarea admisibilității acestora (a se vedea punctul 25 de mai sus) sau a celorlalte condiții de angajare a răspunderii Parlamentului referitoare la existența unui prejudiciu și a unei legături de cauzalitate între acest prejudiciu și nelegalitatea reproșată.

Având în vedere cele prezentate mai sus, acțiunea trebuie să fie respinsă în totalitate.

Potrivit articolului 134 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al Tribunalului, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. În cele din urmă, în conformitate cu articolul 135 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, o parte, chiar dacă a avut câștig de cauză, poate fi obligată de Tribunal la plata, în tot sau în parte, a cheltuielilor de judecată, în cazul în care conduita acesteia, inclusiv din perioada anterioară formulării cererii introductive, justifică acest lucru, în special în cazul în care a provocat celeilalte părți cheltuieli pe care Tribunalul le apreciază ca fiind nejustificate sau șicanatoare.

În speță, reclamantul a căzut în pretenții și nu a precizat care era „comportamentul” Parlamentului care l‑ar fi constrâns să introducă prezenta acțiune. Prin urmare, se impune obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată, conform concluziilor Parlamentului.

HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera a cincea)

11 iunie 2025 ( *1 ) ( i )

Hotărâre

Istoricul litigiului

Concluziile părților

În drept

Cu privire la concluziile în anulare

Cu privire la al cincilea motiv, întemeiat pe încălcarea obligației de motivare

Cu privire la primul motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 3 din anexa IX la statut și pe un abuz de putere sau de procedură

Cu privire la al patrulea motiv, întemeiat pe încălcarea dreptului la apărare

Cu privire la al doilea motiv, întemeiat pe erori vădite de apreciere

Cu privire la al treilea motiv, întemeiat pe încălcarea principiului proporționalității

Cu privire la al șaselea motiv, întemeiat pe la încălcarea obligației de solicitudine

Cu privire la concluziile în despăgubire

Cu privire la cheltuielile de judecată