Hotărârea Tribunalului (Camera a șasea) din 24 septembrie 2025.#Mowi Poland S.A. împotriva Comisiei Europene.#Sănătate publică – Norme specifice de igienă a produselor alimentare de origine animală – Regulamentul (CE) nr. 853/2004 – Punctul 3 litera (e) din anexa la Regulamentul delegat (UE) 2024/1141 – Acțiune în anulare – Calitate procesuală activă – Interesul de a acționa – Admisibilitate – Noțiunea de «produs congelat» – Lipsa consultării EFSA – Articolul 13 din Regulamentul nr. 853/2004.#Cauza T-354/24.

Prin acțiunea întemeiată pe articolul 263 TFUE, reclamanta, Mowi Poland S.A., solicită în esență anularea punctului 3 litera (e) din anexa la Regulamentul delegat (UE) 2024/1141 al Comisiei din 14 decembrie 2023 de modificare a anexelor II și III la Regulamentul (CE) nr. 853/2004 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește cerințele specifice de igienă pentru anumite tipuri de carne, produse pescărești, produse lactate și ouă (JO L, 2024/1141, denumită în continuare „dispoziția atacată”).

Reclamanta este o societate de drept polonez specializată în special în prelucrarea somonului afumat.

Pentru a tranșa somonul afumat, reclamanta utilizează tehnica de „întărire”, care constă în tăierea fileurilor de somon afumat prin scăderea temperaturii inițiale a acestora la un nivel cuprins între – 7 °C și – 14 °C.

La 14 decembrie 2023, Comisia Europeană a adoptat Regulamentul delegat 2024/1141, care cuprinde dispoziția atacată. Aceasta din urmă adaugă la secțiunea VIII capitolul VII din anexa III la Regulamentul (CE) nr. 853/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 29 aprilie 2004 de stabilire a unor norme specifice de igienă care se aplică alimentelor de origine animală (JO 2004, L 139, p. 55, Ediție specială, 03/vol. 56, p. 71) punctul următor: „4. În cazul în care produsele pescărești proaspete, produsele pescărești neprelucrate decongelate sau produsele pescărești prelucrate trebuie să aibă o temperatură mai mică decât cea a gheții în curs de topire pentru a permite utilizarea utilajelor de tranșare sau de tăiere a produselor pescărești, respectivele produse pot fi ținute la această temperatură necesară din punct de vedere tehnologic pentru o perioadă cât mai scurtă posibil și, în orice caz, nu mai mare de 96 de ore. Nu sunt permise depozitarea și transportul la această temperatură. În cazul în care produsele pescărești congelate trebuie să aibă o temperatură mai mare de ‑18 °C pentru a permite utilizarea utilajelor de tranșare sau de tăiere a produselor pescărești, acestea pot fi ținute la această temperatură necesară din punct de vedere tehnologic pentru o perioadă cât mai scurtă posibil și, în orice caz, nu mai mare de 96 de ore. Nu sunt permise depozitarea și transportul la această temperatură.”

Reclamanta solicită în esență Tribunalului: – anularea dispoziției atacate; – obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.

Comisia solicită Tribunalului: – respingerea acțiunii; – obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

Republica Franceză solicită Tribunalului respingerea acțiunii.

Siguranța sanitară a produselor alimentare este reglementată de un set de regulamente care vizează armonizarea normelor sanitare la nivelul Uniunii Europene.

Mai precis, Regulamentul (CE) nr. 178/2002 al Parlamentului European și al Consiliului din 28 ianuarie 2002 de stabilire a principiilor și a cerințelor generale ale legislației alimentare, de instituire a Autorității Europene pentru Siguranța Alimentară și de stabilire a procedurilor în domeniul siguranței produselor alimentare (JO 2002, L 31, p. 1, Ediție specială, 15/vol. 8, p. 68) prevede, în conformitate cu articolul 1 alineatul (2), principiile generale care reglementează produsele alimentare și hrana pentru animale în general.

Regulamentul (CE) nr. 852/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 29 aprilie 2004 privind igiena produselor alimentare (JO 2004, L 139, p. 1, Ediție specială, 13/vol. 44, p. 173) stabilește, în temeiul articolului 1 alineatul (1), normele generale privind igiena produselor alimentare.

Regulamentul nr. 853/2004 prevede, în temeiul articolului 1 alineatul (1) din acesta, norme specifice de igienă care se aplică alimentelor de origine animală.

În ceea ce le privește pe acestea din urmă, din articolul 3 alineatul (1) din Regulamentul nr. 853/2004 rezultă că operatorii din sectorul alimentar se conformează dispozițiilor corespunzătoare din anexele II și III la regulamentul menționat.

Anexa III la Regulamentul nr. 853/2004 prevede cerințe specifice cu privire la diferite sectoare alimentare. Sectorul produselor pescărești este reglementat în secțiunea VIII din anexa respectivă.

Înainte de adoptarea dispoziției atacate, secțiunea VIII capitolul VII din anexa III la Regulamentul nr. 853/2004 privind depozitarea produselor pescărești prevedea următoarele: „Este necesar ca operatorii din sectorul alimentar care depozitează produse pescărești să asigure respectarea următoarelor cerințe: 1. este necesar ca produsele pescărești proaspete, produsele pescărești neprelucrate decongelate[,] precum și produsele din crustacee și din moluște fierte și refrigerate să fie ținute la o temperatură apropiată de cea a gheții [în curs de topire]; 2. [p]rodusele pescărești congelate trebuie să fie ținute la o temperatură care să nu depășească - 18 °C în toată masa produsului; cu toate acestea, peștii întregi congelați inițial în saramură și destinați industriei conservelor pot fi ținuți la o temperatură care să nu depășească - 9 °C; […]”

Astfel cum s‑a arătat la punctul 4 de mai sus, dispoziția atacată modifică acest capitol, adăugând următorul punct: „4. În cazul în care produsele pescărești proaspete, produsele pescărești neprelucrate decongelate sau produsele pescărești prelucrate trebuie să aibă o temperatură mai mică decât cea a gheții în curs de topire pentru a permite utilizarea utilajelor de tranșare sau de tăiere a produselor pescărești, respectivele produse pot fi ținute la această temperatură necesară din punct de vedere tehnologic pentru o perioadă cât mai scurtă posibil și, în orice caz, nu mai mare de 96 de ore. Nu sunt permise depozitarea și transportul la această temperatură. În cazul în care produsele pescărești congelate trebuie să aibă o temperatură mai mare de ‑18 °C pentru a permite utilizarea utilajelor de tranșare sau de tăiere a produselor pescărești, acestea pot fi ținute la această temperatură necesară din punct de vedere tehnologic pentru o perioadă cât mai scurtă posibil și, în orice caz, nu mai mare de 96 de ore. Nu sunt permise depozitarea și transportul la această temperatură.”

Fără a invoca în mod formal o excepție de inadmisibilitate prin înscris separat în temeiul articolului 130 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al Tribunalului, Comisia, susținută de Republica Franceză, contestă admisibilitatea acțiunii în esență pentru motivul că reclamanta, pe de o parte, nu are calitate procesuală activă și, pe de altă parte, nu are un interes de a acționa.

Comisia, susținută de Republica Franceză, susține că dispoziția atacată nu o privește direct pe reclamantă în sensul articolului 263 al patrulea paragraf TFUE. Această dispoziție nu i‑ar modifica situația juridică întrucât, înainte de adoptarea sa, dreptul Uniunii nu permitea depozitarea somonului afumat la temperatura utilizată pentru întărire. Mai precis, înainte de adoptarea dispoziției atacate, secțiunea VIII capitolul VII punctul 2 din anexa III la Regulamentul nr. 853/2004 ar fi fost aplicabil somonului afumat. Astfel, pe de o parte, deși noțiunea de „depozitare” nu este definită în Regulamentul nr. 853/2004, ar trebui să se facă trimitere la „accepțiunea general admisă” și la cea care reiese din contextul Regulamentului nr. 853/2004. Pe de altă parte, produsele rezultate din întărire ar fi „produse congelate” în sensul punctului 2 menționat. Prin urmare, înainte de adoptarea dispoziției atacate, recurgerea la temperatura utilizată pentru întărire ar fi trebuit să aibă loc în procesul de producție, precum și pentru o perioadă cât mai scurtă posibil și nu mai mare de 96 de ore. Lipsa unei referiri la durata de 96 de ore în dispozițiile aplicabile nu ar fi avut ca efect să autorizeze reclamanta să aplice temperatura utilizată pentru întărire pe o perioadă mai lungă. În plus, referirea la 96 de ore prevăzută la dispoziția atacată nu ar aduce atingere situației juridice a reclamantei prin faptul că această limită ar fi fost „deja cunoscută anterior ca fiind durata maximă autorizată” și ar fi figurat în diferite documente. Astfel, dispoziția atacată ar confirma posibilitatea de a recurge la întărire și s‑ar limita la a aduce mai multă claritate și lizibilitate dispozițiilor deja existente.

Reclamanta susține în esență că are calitate procesuală activă. Ea arată că Regulamentul delegat 2024/1141 este un act normativ și că dispoziția atacată o privește direct și nu presupune măsuri de executare.

În această privință, trebuie amintit că admisibilitatea unei acțiuni introduse de o persoană fizică sau juridică împotriva unui act al cărui destinatar nu este această persoană, în temeiul articolului 263 al patrulea paragraf TFUE, este supusă condiției de a‑i fi recunoscută calitatea procesuală activă, care există în două ipoteze. Pe de o parte, o astfel de acțiune poate fi formulată cu condiția ca acest act să o privească direct și individual. Pe de altă parte, o asemenea persoană poate introduce o acțiune împotriva unui act normativ care nu presupune măsuri de executare dacă acesta o privește direct (a se vedea Hotărârea din 30 iunie 2022, Danske Slagtermestre/Comisia, C‑99/21 P, EU:C:2022:510, punctul 41 și jurisprudența citată).

Prin urmare, trebuie să se stabilească dacă, astfel cum susține reclamanta, ea justifică existența calității procesuale active pentru motivul că dispoziția atacată este un act normativ care nu presupune măsuri de executare și care o privește direct.

În primul rând, trebuie să se constate că, astfel cum susține reclamanta, pe de o parte, Regulamentul delegat 2024/1141 nu a fost adoptat potrivit procedurii legislative. Prin urmare, acesta nu constituie un act legislativ în sensul articolului 289 alineatul (3) TFUE. Pe de altă parte, acest regulament are aplicabilitate generală, întrucât se aplică unor situații determinate în mod obiectiv și produce efecte juridice în privința unei categorii de persoane avute în vedere în mod general și abstract, și anume operatorii din sectorul alimentar. Rezultă că Regulamentul delegat 2024/1141 este un act normativ în sensul articolului 263 al patrulea paragraf al treilea segment de frază TFUE.

În al doilea rând, trebuie arătat, asemenea reclamantei, că din modul de redactare a dispoziției atacate reiese că aceasta prevede cerințe specifice în ceea ce privește tehnica întăririi fără a fi necesare alte măsuri. Rezultă că dispoziția atacată nu presupune măsuri de executare în privința reclamantei în sensul articolului 263 al patrulea paragraf al treilea segment de frază TFUE.

În al treilea rând, trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudențe constante a Curții, condiția potrivit căreia o persoană fizică sau juridică trebuie să fie vizată în mod direct de decizia care face obiectul acțiunii impune ca două criterii să fie îndeplinite cumulativ, și anume, pe de o parte, ca măsura incriminată să producă în mod direct efecte asupra situației juridice a unui reclamant și, pe de altă parte, să nu lase nicio putere de apreciere destinatarilor acestei măsuri care sunt însărcinați cu punerea sa în aplicare, aceasta având un caracter pur automat și decurgând doar din reglementarea incriminată, fără aplicarea altor norme intermediare (Hotărârea din 5 mai 1998, Dreyfus/Comisia, C‑386/96 P, EU:C:1998:193, punctul 43, și Hotărârea din 10 septembrie 2009, Comisia/Ente per le Ville Vesuviane și Ente per le Ville Vesuviane/Comisia, C‑445/07 P și C‑455/07 P, EU:C:2009:529, punctul 45).

În ceea ce privește primul criteriu, trebuie să se observe că, potrivit jurisprudenței, o dispoziție produce în mod direct efecte asupra situației juridice a unui particular dacă îi limitează drepturile sau dacă impune obligații în sarcina acestuia (Hotărârea din 7 iulie 2015, Federcoopesca ș.a./Comisia,T‑312/14, EU:T:2015:472, punctul 36).

Prin urmare, trebuie să se examineze dacă dispoziția atacată limitează drepturile reclamantei sau îi impune obligații.

În această privință, trebuie arătat că, astfel cum reiese din cuprinsul punctului 15 de mai sus, dispoziția atacată, pe de o parte, prevede în mod expres posibilitatea de a recurge la întărire ca etapă de producție, precizând că menținerea produselor pescărești la temperatura impusă de această tehnică trebuie limitată la „o perioadă cât mai scurtă posibil și, în orice caz, nu mai mare de 96 de ore” și, pe de altă parte, prevede că depozitarea și transportul la această temperatură nu sunt permise.

În ceea ce privește posibilitatea de a recurge la întărire ca etapă de producție, trebuie să se observe, asemenea reclamantei, că, înainte de adoptarea dispoziției atacate, nicio dispoziție din Regulamentele nr. 178/2002, nr. 852/2004 sau nr. 853/2004 nu făcea referire la aceasta.

Astfel, după cum susține Comisia, înainte de adoptarea acestei dispoziții, întărirea era descrisă în anexa III la „Ghidul european de bună practică aplicabilă peștelui afumat și/sau sărat și/sau marinat” al European Salmon Smokers Association (ESSA, Asociația europeană a afumătorilor de somon).

Acest ghid constituie un ghid al Uniunii de bună practică de igienă sau de aplicare a principiilor analizei riscurilor și a punctelor critice de control (denumit în continuare „HACCP”) în sensul articolului 9 din Regulamentul nr. 852/2004.

Or, astfel cum reiese din articolul 7 al doilea paragraf din Regulamentul nr. 852/2004, cu toate că utilizarea ghidurilor Uniunii este încurajată, operatorii din sectorul alimentar le pot utiliza în mod facultativ.

Situația este aceeași, în temeiul acestei din urmă dispoziții, în cazul ghidurilor naționale de bună practică în sensul articolului 8 din Regulamentul nr. 852/2004.

În plus, după cum arată Comisia, secțiunea 14.1.13 din Codul de bună practică privind peștele și produsele pescărești (Codex Alimentarius), elaborat de Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO) și de Organizația Mondială a Sănătății (OMS), adoptat în anul 2003 și modificat, ultima dată, în anul 2016, prevede de asemenea îndrumări tehnice pentru tranșarea somonului afumat prin tehnica de întărire și reiese din considerentul (15) al Regulamentului nr. 852/2004 că cerințele HACCP trebuie să țină seama de principiile enunțate în Codex Alimentarius.

Cu toate acestea, trebuie să se constate că, după cum reiese din partea introductivă a acestui cod, acesta „oferă îndrumări generale cu privire la producția, depozitarea și manipularea peștelui și a produselor pescărești la bordul navelor de pescuit și la țărm”.

Rezultă că, înainte de adoptarea dispoziției atacate, nu exista o obligație juridică ce să încadreze recurgerea la întărire ca etapă de producție.

În ceea ce privește cerințele referitoare la depozitare, trebuie să se verifice dacă, așa cum arată în esență Comisia, susținută de Republica Franceză, înainte de adoptarea dispoziției atacate, dispozițiile în vigoare prevedeau deja interdicția de a păstra somonul afumat la temperatura necesară pentru întărire pentru o perioadă mai mare de 96 de ore.

Cu titlu introductiv, trebuie arătat că, contrar celor susținute de reclamantă, înainte de adoptarea dispoziției atacate, secțiunea VIII din anexa III la Regulamentul nr. 853/2004 era aplicabilă somonului afumat. În această privință, trebuie să se constate că părțile sunt de acord în mod întemeiat cu privire la faptul că somonul afumat este un „produs pescăresc prelucrat” în sensul punctului 7.4 din anexa I la Regulamentul nr. 853/2004. Or, astfel cum a precizat Republica Franceză, articolul 1 alineatul (1) din Regulamentul nr. 853/2004 stabilește norme specifice care se aplică produselor alimentare de origine animală prelucrate sau neprelucrate. În plus, așa cum arată Comisia, secțiunea VIII din anexa III la Regulamentul nr. 853/2004 prevede dispoziții care se aplică produselor prelucrate. Acest lucru este valabil în special în cazul capitolului IV din această secțiune, care prevede cerințe pentru anumite produse pescărești prelucrate.

Deși secțiunea VIII punctul 1 al treilea paragraf din anexa III la Regulamentul nr. 853/2004 prevede că „[…] secțiune[a] [menționată] se aplică produselor pescărești neprelucrate decongelate și produselor pescărești proaspete la care s‑au adăugat aditivi alimentari în conformitate cu legislația relevantă a Uniunii”, trebuie să se constate, asemenea Comisiei, că această dispoziție a fost adăugată prin Regulamentul nr. 558/2010 al Comisiei din 24 iunie 2010 de modificare a anexei III la Regulamentul nr. 853/2004 (JO 2010, L 159, p. 18), al cărui considerent (11) are următorul cuprins: „[î]n vederea asigurării coerenței legislației Uniunii, acestor produse ar trebui să li se aplice aceleași cerințe ca în cazul produselor pescărești proaspete”. Astfel, trebuie să se considere că secțiunea VIII punctul 1 al treilea paragraf din anexa III la Regulamentul nr. 853/2004 se limitează să precizeze că această secțiune se aplică produselor pescărești neprelucrate decongelate și produselor pescărești proaspete la care s‑au adăugat aditivi alimentari în conformitate cu legislația relevantă a Uniunii.

În ceea ce privește în special dispozițiile referitoare la depozitarea produselor pescărești în vigoare înainte de adoptarea dispoziției atacate, trebuie să se observe că, primo, astfel cum reiese din cuprinsul punctului 14 de mai sus, cerințele prevăzute în secțiunea VIII capitolul VII din anexa III la Regulamentul nr. 853/2004 se impun operatorilor din sectorul alimentar care depozitează produse pescărești.

Or, trebuie să se constate că nici Regulamentul nr. 853/2004, nici Regulamentele nr. 178/2002 și nr. 852/2004 la care acesta face trimitere nu definesc noțiunea de „depozitare”. De altfel, Comisia admite acest lucru în înscrisurile sale.

Astfel, din dispozițiile aflate în vigoare înainte de adoptarea dispoziției atacate nu reiese momentul de la care un produs pescăresc trebuia considerat depozitat.

Această constatare este susținută de faptul că, în partea referitoare la contextul expunerii de motive a Regulamentului delegat 2024/1141, se precizează că este adecvat să se „clarifice” cerințele în ceea ce privește „operațiunea care vizează reducerea ușoară a temperaturii pentru tranșarea produselor pescărești proaspete sau a produselor pescărești prelucrate sau creșterea temperaturii produselor pescărești congelate și interdicția de depozitare sau de transport a produselor pescărești la această temperatură temporară necesară din punct de vedere tehnologic”„pentru a se evita orice ambiguitate”.

În plus, ca răspuns la al doilea motiv al reclamantei, Comisia susține că dispoziția atacată „precizează delimitarea dintre ceea ce poate fi considerat drept necesar în cadrul etapei de producție de întărire, pe de o parte, și depozitare, pe de altă parte”.

Interpretarea noțiunii de „depozitare” propusă de Comisie cu privire la „accepțiunea general admisă”, și anume „acțiunea de a păstra sau de a conserva ceva într‑un loc determinat pentru o anumită perioadă, până la utilizarea sa ulterioară” sau protejarea unui lucru „împotriva oricărei deteriorări, distrugeri, dispariții etc., prin plasarea sa în condiții corespunzătoare”, nu aduce mai multe precizări cu privire la momentul de la care un produs pescăresc trebuia considerat ca fiind depozitat.

În ceea ce privește interpretarea contextuală a acestei noțiuni propusă de Comisie, și anume cea potrivit căreia „[d]epozitarea în sensul [secțiunii VIII capitolul VII] punctul 2 [din anexa III la Regulamentul nr. 853/2004] intervine atunci când un produs este păstrat într‑un loc determinat în așteptarea utilizării sale ulterioare, spre deosebire de situația în care ar fi plasat într‑o stare determinată ca urmare a unei necesități inerente procesului de producție (precum în cazul recurgerii la «întărire» în vederea tranșării)”, și a argumentului potrivit căruia întărirea, ca etapă de producție, nu era autorizată „decât în cadrul prelucrării somonului și pe o durată cât mai scurtă posibil”, astfel încât, după această perioadă, era vorba despre o depozitare, trebuie să se constate că dispoziția atacată introduce o limită de timp de 96 de ore. Or, o asemenea limită de timp constituie o obligație impusă reclamantei în conformitate cu jurisprudența citată la punctul 24 de mai sus, independent de aspectul dacă, astfel cum susține Comisia, aceasta „era deja cunoscută anterior ca fiind durata maximă autorizată” și figura în diferite documente care, de altfel, pentru motivele expuse la punctele 28-34 de mai sus, nu au valoare obligatorie.

Secundo, trebuie arătat că părțile sunt de acord în mod întemeiat cu privire la faptul că, înainte de adoptarea dispoziției atacate, somonul afumat, ca produs pescăresc prelucrat, nu intra în domeniul de aplicare al secțiunii VIII capitolul VII punctul 1 din anexa III la Regulamentul nr. 853/2004.

În ceea ce privește secțiunea VIII capitolul VII punctul 2 din anexa III la Regulamentul nr. 853/2004, trebuie să se constate că nici Regulamentul nr. 853/2004, nici Regulamentele nr. 178/2002 și nr. 852/2004 la care face trimitere nu definesc noțiunea de „produs congelat”.

Interpretarea acestei noțiuni reținută de Comisie se întemeiază pe un document tehnic al FAO, pe partea referitoare la produsele refrigerate și refrigerate la mai puțin de 0 °C din „Ghidul european de bună practică aplicabilă peștelui afumat și/sau sărat și/sau marinat” al ESSA sau pe o ilustrare care figurează pe site‑ul internet al Centrului de cooperare internațională în cercetarea agronomică pentru dezvoltare (CIRAD) și nu este susținută de nicio trimitere la regulamentele menționate la punctul 46 de mai sus.

În plus, așa cum susține reclamanta, în secțiunea VIII capitolul VII punctul 2 din anexa III la Regulamentul nr. 853/2004, la fel ca și în alte dispoziții ale acestei anexe, precum secțiunea I, referitoare la carnea de ungulate domestice, capitolul VII punctul 4, secțiunea V, referitoare la carne tocată, preparate din carne și carne separată mecanic, capitolul III punctul 2 litera (c) subpunctul (ii) sau chiar secțiunea VIII, referitoare la produsele pescărești, capitolul I partea I C punctul 1, noțiunea de „produs congelat” este asociată cu o temperatură care nu depășește – 18 °C.

Astfel, din dispozițiile aflate în vigoare înainte de adoptarea dispoziției atacate nu reiese că somonul afumat, plasat la o temperatură utilizată pentru întărire, care variază, în ceea ce privește practica reclamantei, între – 7 °C și – 14 °C, trebuia considerat un „produs congelat” în sensul secțiunii VIII capitolul VII punctul 2 din anexa III la Regulamentul nr. 853/2004.

Această constatare este confirmată de faptul că, potrivit anexei III la „Ghidul european de bună practică aplicabilă peștelui afumat și/sau sărat și/sau marinat” al ESSA, la care face referire Comisia însăși, produsele „întărite” sunt clasificate în categoria produselor niciodată congelate.

Rezultă că, înainte de adoptarea dispoziției atacate, operatorii din sectorul somonului afumat „întărit” erau supuși cerințelor prevăzute în capitolul IX punctul 5 din anexa II la Regulamentul nr. 852/2004, la care face referire Comisia în înscrisurile sale și potrivit căruia: „Materiile prime, ingredientele, produsele intermediare și produsele finite susceptibile de a favoriza înmulțirea microorganismelor patogene sau formarea toxinelor nu trebuie păstrate la o temperatură care poate cauza un risc pentru sănătate. Lanțul criogenic nu trebuie întrerupt. Cu toate acestea, ele pot fi retrase din spațiile cu temperatură controlată pe perioade scurte de timp în scopuri practice legate de manipulare în timpul pregătirii, transportului, depozitării, etalării și servitului produselor alimentare, cu condiția ca acest lucru să nu conducă la apariția unui risc pentru sănătate. Întreprinderile din sectorul alimentar care fabrică, manipulează și ambalează produse alimentare prelucrate trebuie să dispună de spații adecvate și suficient de mari pentru a asigura depozitarea separată a materiilor prime de materialele prelucrate, precum și spații frigorifice de depozitare suficiente.”

Or, trebuie să se constate că această dispoziție face referire la posibilitatea de a retrage produsele de la temperaturile la care nu există un risc sanitar „pe perioade scurte de timp”, fără indicarea unei limite temporale.

În consecință, contrar celor arătate în esență de Comisie, susținută de Republica Franceză, înainte de adoptarea dispoziției atacate, nu reieșea în mod evident din dispozițiile în vigoare că era interzisă păstrarea somonului afumat la temperatura necesară pentru întărire pentru o perioadă mai mare de 96 de ore.

Prin urmare, este necesar să se considere că dispoziția atacată impune obligații reclamantei și că primul criteriu al afectării directe este îndeplinit.

În ceea ce privește al doilea criteriu, trebuie să se constate că punerea în aplicare a dispoziției atacate are un caracter pur automat și decurge doar din reglementarea incriminată, fără a fi necesară aplicarea unor norme intermediare. Rezultă că și al doilea criteriu al afectării directe este îndeplinit.

Astfel, trebuie să se considere că dispoziția atacată o privește direct pe reclamantă.

În lumina considerațiilor care precedă, este necesar să se considere că reclamanta are calitate procesuală activă.

Potrivit unei jurisprudențe constante a Curții, o acțiune în anulare introdusă de o persoană fizică sau juridică nu este admisibilă decât în măsura în care această persoană are un interes să obțină anularea actului atacat. Un astfel de interes presupune ca anularea acestui act să poată avea, în sine, consecințe juridice și ca acțiunea să poată astfel aduce, prin rezultatul său, un beneficiu părții care a introdus‑o (a se vedea Hotărârea din 17 septembrie 2015, Mory ș.a./Comisia,C‑33/14 P, EU:C:2015:609, punctul 55 și jurisprudența citată).

În speță, este suficient să se constate că eventuala anulare a dispoziției atacate poate aduce un beneficiu reclamantei, și anume acela de a nu trebui să se conformeze cerințelor impuse de dispoziția menționată conform articolului 3 alineatul (1) din Regulamentul nr. 853/2004.

Prin urmare, reclamanta are interesul de a acționa.

În lumina tuturor considerațiilor care precedă, acțiunea trebuie declarată admisibilă.

În susținerea acțiunii introduse, reclamanta invocă patru motive, care sunt întemeiate: – primul, pe încălcarea articolului 290 TFUE, întrucât dispoziția atacată privește un element esențial al Regulamentului nr. 853/2004; – al doilea, pe încălcarea principiului proporționalității consacrat la articolul 5 alineatul (4) TUE; – al treilea, pe încălcarea articolului 10 alineatul (1) din Regulamentul nr. 853/2004, întrucât dispoziția atacată nu se înscrie în realizarea obiectivelor urmărite de acest regulament; – al patrulea, pe încălcarea articolului 13 din același regulament, întrucât Comisia nu a consultat Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (EFSA) în cadrul procedurii de elaborare a dispoziției atacate.

Tribunalul consideră oportun să examineze în primul rând al patrulea motiv.

În cadrul celui de al patrulea motiv, reclamanta susține în esență că, prin faptul că nu a consultat EFSA în procedura de elaborare a dispoziției atacate, Comisia a încălcat articolul 13 din Regulamentul nr. 853/2004.

În plus, prin argumentele invocate în cadrul primului, al celui de al doilea și al celui de al treilea motiv, ea arată în esență că limita de 96 de ore impusă de dispoziția atacată nu se întemeiază pe nicio dovadă științifică, că Comisia nu a furnizat nicio justificare privind această limită de timp și că această instituție ar fi trebuit să consulte EFSA cu privire la limita de timp care trebuie luată în considerare.

Comisia, susținută de Republica Franceză, arată că dispoziția atacată nu privește o problemă care poate avea un efect important asupra sănătății publice în sensul articolului 13 din Regulamentul nr. 853/2004. Astfel, acest articol ar limita consultarea EFSA numai la anumite cazuri, și anume atunci când modificările aduse au o amploare suficient de importantă. Or, în speță, întrucât dispoziția atacată nu aduce modificări dispozițiilor în vigoare înainte de adoptarea sa, nu se poate constata niciun efect important asupra sănătății. Această interpretare ar fi de altfel confirmată printr‑o scrisoare din 12 iunie 2024 a directorului executiv al EFSA adresată președintei Parlamentului European. Pe de altă parte, dispoziția atacată ar clarifica situația juridică și nu ar privi probleme științifice. În plus, nu ar exista o dovadă științifică a unei incidențe pozitive a practicilor reclamantei asupra sănătății consumatorilor.

În duplică, ca răspuns la argumentele reclamantei invocate în cadrul primului, al celui de al doilea și al celui de al treilea motiv, Comisia, susținută de Republica Franceză, arată că, în memoriul în apărare, s‑a întemeiat pe studii care demonstrau că temperatura și durata congelării somonului afumat influențează în mod considerabil calitatea sa. În plus, limita de timp de 96 de ore ar ține seama de timpul maxim necesar pentru tranșare. Astfel, această limită de timp ar lua în considerare obiectivul de protecție a consumatorilor în domeniul siguranței alimentare și nevoile sectorului.

Potrivit articolului 13 din Regulamentul nr. 853/2004, Comisia consultă EFSA în cazul oricărei probleme care ține de domeniul de aplicare al regulamentului menționat și care poate avea un efect important asupra sănătății publice.

În speță, părțile nu contestă că Comisia nu a consultat EFSA înainte de adoptarea dispoziției atacate.

În mod contrar celor susținute de Comisie, susținută de Republica Franceză, astfel cum rezultă din cuprinsul punctelor 26-54 de mai sus, dispoziția atacată introduce noi obligații în privința reclamantei.

Împrejurarea invocată de Comisie potrivit căreia, în scrisoarea adresată președintei Parlamentului, directorul executiv al EFSA a arătat că „reducerea riscurilor microbiologice este deja acoperită de legislația în vigoare, care definește condițiile de depozitare a produselor pescărești”, că „[R]egulamentul […] nr. 853/2004 prevede temperaturile de aproximativ 0 °C (gheață în curs de topire) pentru produsele proaspete și de – 18 °C pentru produsele congelate” și că „Codex Alimentarius impune ca produsele pescărești proaspete să fie depozitate la temperatura gheții în curs de topire, iar produsele pescărești congelate la – 18 °C”, nu afectează o astfel de interpretare.

Astfel, pe lângă faptul că, în conformitate cu articolul 22 alineatul (2) din Regulamentul nr. 178/2002, competența EFSA este de a asigura consultanță științifică, o asemenea apreciere nu aduce nicio precizare cu privire la eventualele dispoziții în vigoare înainte de adoptarea dispoziției atacate care defineau noțiunile de „depozitare” sau de „produs congelat”, care indicau de la ce moment un produs pescăresc trebuia să fie considerat ca depozitat sau care precizau temperatura la care un astfel de produs trebuia considerat un produs congelat.

Prin urmare, trebuie să se verifice dacă Comisia era obligată să consulte EFSA înainte de a adopta dispoziția atacată în conformitate cu articolul 13 din Regulamentul nr. 853/2004.

În această privință, trebuie să se observe că părțile sunt de acord în mod întemeiat cu privire la faptul că aspectul la care se referă dispoziția atacată intră în domeniul de aplicare al Regulamentului nr. 853/2004.

În ceea ce privește aspectul dacă problema menționată poate avea un efect important asupra sănătății publice, trebuie să se constate în prealabil că, în mod contrar celor susținute de Comisie, o asemenea problemă implică aprecieri științifice. Astfel, introducerea unei limite de timp în care operatorii produselor pescărești sunt autorizați să păstreze aceste produse la temperatura necesară pentru întărire presupune analizarea și luarea în considerare a timpului în care se poate considera că produsele menționate, păstrate la o astfel de temperatură, nu generează un risc pentru sănătate.

În ceea ce privește în special aprecierea efectului important asupra sănătății publice, trebuie să se observe că, deși Regulamentul delegat 2024/1141 nu conține nicio justificare în ceea ce privește introducerea cerințelor referitoare la întărire, astfel cum se precizează la punctul 41 de mai sus, din partea referitoare la contextul expunerii de motive a acestui regulament reiese că este adecvat să se „clarifice” cerințele în ceea ce privește „operațiunea care vizează reducerea ușoară a temperaturii pentru tranșarea produselor pescărești proaspete sau a produselor pescărești prelucrate sau creșterea temperaturii produselor pescărești congelate și interdicția de depozitare sau de transport a produselor pescărești la această temperatură temporară necesară din punct de vedere tehnologic”„pentru a se evita orice ambiguitate”.

În plus, reiese în esență din considerentul (13) al versiunii inițiale a expunerii de motive a Regulamentului delegat 2024/1141 la care face trimitere reclamanta că, „pentru a evita practicile abuzive care constau în utilizarea cerințelor de producție pentru depozitarea produselor pescărești la o temperatură neconformă cu secțiunea VIII capitolul VII punctul 2 din anexa III [la Regulamentul nr. 853/2004], este necesar ca scăderea sau, în cazul produselor deja congelate, creșterea temperaturii în scopul întăririi să se facă cât mai repede posibil și ca depozitarea produselor pescărești la o temperatură care facilitează tăierea sau tranșarea să fie limitată în timp”.

Trebuie arătat de asemenea că, în cadrul prezentei acțiuni, deși Comisia nu se pronunță în mod expres cu privire la aspectul dacă problema la care se referă dispoziția atacată poate avea un efect important asupra sănătății publice, ea susține, ca răspuns la al doilea motiv al reclamantei, că anumiți producători au abuzat de toleranța din legislația Uniunii în ceea ce privește faptul de a recurge la întărire în procesul de producție în detrimentul consumatorilor, dat fiind că fileurile depozitate la temperatura de întărire sunt de o calitate mai scăzută și că consumatorul, care crede că cumpără un produs care nu a fost congelat, este indus în eroare.

Comisia arată că dintr‑o serie de studii științifice reiese că temperatura și durata de congelare a somonului afumat influențează în mod considerabil calitatea acestuia. Ea face trimitere în această privință, pe de o parte, la studiul „Quantification and mapping of tissue damage from freezing in cod by magnetic resonance imagining – ScienceDirect” (Cuantificarea și cartografierea leziunilor tisulare cauzate de congelarea codului cu ajutorul imagisticii prin rezonanță magnetică – ScienceDirect) (Food Control, volumul 123, mai 2021, 107734), din care ar reieși că „[c]ongelarea peștelui este o metodă de prelucrare importantă care poate prelungi durata de conservare a produsului, dar care poate provoca de asemenea daune semnificative țesuturilor dacă nu este efectuată corect” și că, „cu cât procedura de congelare este la o temperatură negativă, cu atât procesul este mai puțin dăunător”. Pe de altă parte, aceasta face referire la studiul intitulat „Effect of Freezing on the Shelf Life of Salmon” (Efectul congelării pe durata de conservare a somonului) (International Journal of Food Science, august 2018, 1686121), din care ar reieși că „[d]urata și temperatura de depozitare sunt factori majori care afectează pierderea calității și durata de conservare a peștelui, întrucât fracția de grăsime este supusă în principal unor schimbări autooxidative și hidrolitice în cursul depozitării în stare congelată” și că „[g]răsimile peștelui […] sunt foarte sensibile la oxidare; prin urmare, aceasta reduce calitatea nutrițională, textura și culoarea peștelui”.

Pe de altă parte, în cadrul considerațiilor sale introductive cu privire la cadrul juridic, Comisia arată că somonul afumat, adus la o temperatură inferioară celei de congelare, trebuie considerat un produs congelat și, ca atare, în măsura în care este depozitat, trebuie considerat un produs supus dispozițiilor referitoare la depozitarea produselor congelate, și anume secțiunea VIII capitolul VII punctul 2 din anexa III la Regulamentul nr. 853/2004. În această privință, ea precizează că, prin depozitarea somonului afumat la temperatura prevăzută pentru tăierea în felii, subzistă un anumit procent de apă care, la această temperatură, nu este cristalizată, ceea ce poate, în anumite cazuri, să permită dezvoltarea florei bacteriene în această apă. Comisia adaugă că depozitarea acestui produs la temperatura de întărire, în cazul fluctuației temperaturilor, poate provoca o liză celulară, cu alte cuvinte o dezintegrare a celulelor (atunci când cristalele de gheață deteriorează structura celulelor), ceea ce determină o creștere a riscurilor sanitare și afectează textura, gustul și valoarea nutritivă a produsului finit. Ea arată că din documentația disponibilă pe site‑ul internet al FAO reiese că „proteinele peștelui sunt permanent modificate în timpul congelării și al depozitării la rece”, că „viteza cu care intervine această denaturare depinde în mare măsură de temperatură”, că, „la temperaturi apropiate de punctul de congelare, de exemplu 28 °F [– 2 °C], se produc rapid schimbări importante” și că, „chiar și la 15 °F [– 10 °C], schimbările sunt atât de rapide încât un produs inițial de bună calitate se poate deteriora în câteva săptămâni”.

Comisia susține de asemenea că, dacă s‑ar admite ca fiind corectă interpretarea reclamantei potrivit căreia numai produsele a căror temperatură a fost scăzută la – 18 °C pot fi considerate congelate, aceasta ar însemna că produsele pescărești a căror temperatură nu ar fi fost scăzută decât, de exemplu, la – 17,5 °C nu ar fi supuse obligației de depozitare la o temperatură de – 18 °C și ar putea fi vândute consumatorilor ca produse care nu au fost niciodată congelate și că această situație ar fi „în mod vădit periculoasă pentru sănătatea consumatorilor”, ținând seama de riscul la care aceștia ar fi expuși ca urmare a posibilității ca același produs să fi fost decongelat în mai multe rânduri.

Astfel, din lucrările pregătitoare ale Regulamentului delegat 2024/1141 și din argumentele Comisiei dezvoltate în cadrul prezentei acțiuni se poate deduce că motivul care a condus la adoptarea dispoziției atacate este legat de faptul că existau „ambiguități” în cadrul juridic anterior în ceea ce privește întărirea și interdicția de a depozita sau de a transporta produse pescărești la temperatura impusă de această tehnică, în timp ce păstrarea somonului afumat la această temperatură pentru o perioadă lungă ar putea genera riscuri pentru sănătate.

Or, o astfel de problemă trebuie calificată drept o problemă care poate avea un efect important asupra sănătății publice.

În această privință, este suficient să se constate că, astfel cum se precizează la punctul 82 de mai sus, din argumentele Comisiei înseși reiese în esență că păstrarea somonului afumat la temperatura necesară pentru întărire pentru o perioadă îndelungată poate avea un impact asupra sănătății consumatorilor și, prin urmare, poate avea un efect asupra sănătății publice.

În plus, după cum reiese și din înscrisurile Comisiei, un asemenea efect asupra sănătății publice pare să fie important. Astfel, Comisia precizează că a admite interpretarea reținută de reclamantă în ceea ce privește secțiunea VIII capitolul VII punctul 2 din anexa III la Regulamentul nr. 853/2004 ar conduce la o situație „în mod vădit periculoasă pentru sănătatea consumatorilor”.

Prin urmare, este necesar să se considere că Comisia avea obligația de a consulta EFSA în conformitate cu articolul 13 din Regulamentul nr. 853/2004 înainte de a adopta dispoziția atacată.

Această constatare este susținută de faptul că, după cum arată însăși Comisia, din considerentul (27) al Regulamentului nr. 853/2004 reiese că legislația Uniunii în domeniul igienei produselor alimentare ar trebui să se bazeze pe avize științifice.

Or, trebuie să se arate, asemenea reclamantei, că baza științifică luată în considerare de Comisie în vederea elaborării dispoziției atacate nu reiese nici din Regulamentul delegat 2024/1141, nici din expunerea sa de motive.

De altfel, Comisia nu contestă argumentele reclamantei întemeiate pe o asemenea lipsă a bazei științifice. Astfel, în duplică, ea se limitează să precizeze că, în memoriul în apărare, s‑a întemeiat pe studii care demonstrează că temperatura și durata de congelare a somonului afumat influențează în mod considerabil calitatea sa, însă nu se pronunță cu privire la lipsa de temei științific a dispoziției atacate în cadrul elaborării sale.

Lipsa unei baze științifice a dispoziției atacate în cadrul elaborării sale poate, în plus, să fie dedusă din argumentul Comisiei ca răspuns la al doilea motiv al reclamantei, potrivit căruia durata maximă de 96 de ore rezultă dintr‑un „consens între producătorii din sector” cu privire la timpul necesar pentru tranșarea somonului afumat care face obiectul unei întăriri și potrivit căruia „este vorba, fără îndoială, despre un termen rezonabil și suficient pentru realizarea procesului de tranșare propriu‑zisă, ținând seama de nevoile logistice și organizaționale ale sectorului în această etapă a producției”.

Este adevărat că, astfel cum arată Comisia, președinta Parlamentului a solicitat EFSA, în conformitate cu articolul 29 alineatul (1) al doilea paragraf din Regulamentul nr. 178/2002, într‑o scrisoare din 14 mai 2024, să furnizeze consultanță științifică referitoare la impactul procedurilor de întărire și de decongelare asupra persistenței și a dezvoltării riscurilor biologice, la care directorul executiv al acesteia din urmă a răspuns prin scrisoarea din 12 iunie 2024, în care precizează că nu este „în măsură să identifice nicio problemă nesoluționată în materie de siguranță alimentară sau de risc pentru sănătatea publică în condițiile de depozitare descrise în cerere”.

Cu toate acestea, trebuie să se constate că o asemenea corespondență este ulterioară adoptării Regulamentului delegat 2024/1141, și anume la 14 decembrie 2023, și că, din acest motiv, nu are, în orice caz, impact asupra legalității acestui regulament.

În consecință, în lumina tuturor considerațiilor care precedă, se impune admiterea celui de al patrulea motiv și anularea dispoziției atacate, fără a fi necesară examinarea celorlalte argumente și motive invocate de reclamantă.

Potrivit articolului 134 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Întrucât Comisia a căzut în pretenții, se impune ca, pe lângă propriile cheltuieli de judecată, să fie obligată să suporte și cheltuielile de judecată efectuate de reclamantă, conform concluziilor acesteia.

Potrivit articolului 138 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, statele membre și instituțiile care au intervenit în litigiu suportă propriile cheltuieli de judecată. Rezultă că Republica Franceză va suporta propriile cheltuieli de judecată.

HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera a șasea)

24 septembrie 2025 ( *1 )

Hotărâre

Istoricul litigiului

Concluziile părților

În drept

Considerații introductive cu privire la normele de igienă aplicabile produselor pescărești

Cu privire la admisibilitatea acțiunii

Cu privire la calitatea procesuală a reclamantei

Cu privire la interesul reclamantei de a acționa

Cu privire la fond

Cu privire la cheltuielile de judecată