Hotărârea Tribunalului (Camera a zecea) din 29 aprilie 2026.#Isabel Sánchez împotriva Comisiei Europene.#Funcție publică – Funcționari – Recrutare – Anunț de concurs – Concursul general EPSO/AD/391/21 – Decizie de a nu înscrie numele reclamantului pe lista de rezervă – Egalitate de tratament – Standardizarea notelor – Obligația de motivare – Dreptul la apărare – Principiul bunei administrări – Durata procedurii administrative – Termen rezonabil.#Cauza T-229/24.

Prin acțiunea întemeiată pe articolul 270 TFUE, reclamanta, doamna Isabel Sánchez, solicită, pe de o parte, în esență anularea deciziei comisiei de evaluare din cadrul concursului general EPSO/AD/391/21 din 15 mai 2023 prin care aceasta a decis, după reexaminare, să nu înscrie numele său pe lista de rezervă și, pe de altă parte, repararea prejudiciilor pe care le‑ar fi suferit.

La 10 mai 2021, reclamanta și‑a depus candidatura la concursul general pe bază de dosare și examene EPSO/AD/391/21 pentru recrutarea de administratori (AD 7). Concursul în cauză avea ca obiect întocmirea unor liste de rezervă pe baza cărora instituțiile Uniunii Europene, în principal Direcția Generală (DG) Sprijin pentru Reforme Structurale și DG Migrație și Afaceri Interne din cadrul Comisiei Europene, ar putea recruta funcționari. Anunțul de concurs a fost publicat de Oficiul European pentru Selecția Personalului (EPSO) în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene la 8 aprilie 2021 (JO 2021, C 120 A, p. 1, denumit în continuare „anunțul de concurs”). O modificare a secțiunii 5 a anunțului anunțul de concurs referitoare la „Centrul de evaluare” a fost publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene la 8 martie 2022 (JO 2022, C 111 A, p. 11).

Anunțul de concurs prevedea o procedură în trei etape. Într‑o primă etapă, dosarele tuturor candidaților trebuiau să fie examinate pentru a se verifica respectarea condițiilor de admitere pe baza informațiilor comunicate în formularul de candidatură online, iar candidații trebuiau să susțină teste de tip „chestionare cu variante multiple de răspuns”. A doua etapă se referea la selecția pe bază de dosare (etapa denumită „evaluator de talent”), pe baza calificărilor indicate în formularul de candidatură. În cadrul celei de‑a treia etape, candidații care au obținut cele mai bune rezultate în etapa precedentă au fost invitați să susțină probele la centrul de evaluare. Potrivit anunțului de concurs modificat, această etapă consta în patru probe, și anume un interviu care viza testarea competențelor generale, un interviu care viza testarea competențelor situaționale, o probă scrisă în domeniu și un interviu care viza testarea competențelor specifice. Numele candidaților care au obținut cele mai mari note globale la finalul acestei a treia etape urmau să fie înscrise pe listele de rezervă ale concursului.

La 1 aprilie 2022, reclamanta a fost informată de către comisie că a obținut un număr de puncte suficient în cadrul probei de evaluare a talentului pentru a fi invitată să participe la probele organizate de centrul de evaluare.

Printr‑o decizie din 19 decembrie 2022, reclamanta a fost informată că, cu 122 de puncte obținute la finalul acestor probe, numele său nu a fost înscris pe lista de rezervă pentru motivul că nu se număra printre candidații care au obținut cele mai mari note la probele organizate la centrul de evaluare, și anume cel puțin 123 de puncte (denumită în continuare „decizia inițială de neînscriere”).

La 20 decembrie 2022, reclamanta a solicitat copia necorectată a probei sale scrise, care i‑a fost comunicată la 5 ianuarie 2023.

La 22 decembrie 2022, reclamanta a introdus o cerere de reexaminare a aprecierii prestației sale la proba scrisă și la interviul care viza testarea competențelor specifice.

Prin decizia din 15 mai 2023 adoptată după reexaminare, comisia de evaluare a confirmat decizia inițială de neînscriere în ceea ce privește nota obținută la probele de la centrul de evaluare.

La 30 mai 2023, reclamanta a adresat EPSO o serie de întrebări în legătură cu reexaminarea. La 31 mai 2023, EPSO a răspuns că nu putea decât să confirme răspunsul comisiei de evaluare la cererea de reexaminare.

La 14 august 2023, reclamanta a introdus o reclamație administrativă în temeiul articolului 90 alineatul (2) din Statutul funcționarilor Uniunii Europene (denumit în continuare „statutul”).

Printr‑o decizie din 24 ianuarie 2024, autoritatea împuternicită să facă numiri (denumită în continuare „AIPN”) a respins reclamația depusă de reclamantă (denumită în continuare „decizia de respingere a reclamației”).

La 3 iulie 2023, reclamanta a introdus o cerere de acces în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1049/2001 al Parlamentului European și al Consiliului din 30 mai 2001 privind accesul public la documentele Parlamentului European, ale Consiliului și ale Comisiei (JO 2001, L 145, p. 43, Ediție specială, 01/vol. 3, p. 76), referitoare în special la interviul care viza testarea competențelor specifice, standardizarea notelor (denumită în continuare „standardizarea”) și reuniunile dintre EPSO și comisia de evaluare din cadrul concursului (denumită în continuare „cererea inițială de acces la documente”).

În aceeași zi, reclamanta a formulat o cerere de acces la datele cu caracter personal prelucrate de EPSO sau de comisia de evaluare în legătură cu interviul care viza testarea competențelor specifice.

La 17 august 2023, EPSO a informat‑o pe reclamantă că, dintre cele șapte documente identificate ca făcând parte din obiectul cererii sale inițiale de acces la documente, îi era acordat un acces complet la trei documente, printre care un document intitulat „Normele celei de a treia notări – Efectul notatorului – Standardizare” și accesul parțial la un al patrulea. Accesul la celelalte trei documente îi era refuzat în temeiul articolului 4 alineatul (3) din Regulamentul nr. 1049/2001, referitor la protecția procesului decizional al instituției.

Prin scrisoarea din 31 august 2023, reclamanta a prezentat, în temeiul articolului 7 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1049/2001, o cerere de confirmare de acces la documentele identificate de EPSO în cadrul cererii sale inițiale de acces la documente, pentru ca acesta din urmă să își revizuiască poziția (denumită în continuare „cererea de confirmare de acces la documente”).

La 16 octombrie 2023, EPSO a răspuns la cererea de acces la datele cu caracter personal din 3 iulie 2023 și a menționat că aceste date fie fuseseră deja comunicate reclamantei, fie erau protejate de secretul lucrărilor comisiei de evaluare în temeiul articolului 6 din anexa III la statut.

La 14 februarie 2024, reclamanta a introdus o plângere la Ombudsmanul European împotriva EPSO cu privire la procedura de concurs general pe bază de dosare și examene EPSO/AD/391/21, printre altele în ceea ce privește interviul care viza testarea competențelor specifice și metodologia de notare.

Prin scrisoarea din 18 martie 2024, Comisia a răspuns la cererea de confirmare a accesului la documente și a menționat că unul dintre documentele identificate de EPSO nu făcea parte din obiectul cererii, însă a acordat un acces complet la un document suplimentar privind standardizarea, intitulat „Orientări în materie de standardizare”. Aceasta a confirmat decizia inițială în ceea ce privește celelalte documente.

La 29 noiembrie 2024, Ombudsmanul a închis ancheta referitoare la plângerea depusă de reclamantă, considerând în esență că documentele care nu îi fuseseră divulgate priveau lucrările și deliberările comisiei de evaluare.

Reclamanta solicită Tribunalului: – anularea deciziei inițiale de neînscriere; – în măsura în care este necesar, anularea deciziei de respingere a reclamației; – obligarea Comisiei la repararea prejudiciului material suferit, care corespunde cu 50 % din beneficiul nerealizat rezultat din pierderea șansei de a obține un post de funcționar; – obligarea Comisiei la repararea prejudiciului moral suferit, evaluat la 5000 de euro; – obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.

Comisia solicită Tribunalului: – respingerea acțiunii; – obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin intermediul primului capăt de cerere, reclamanta solicită anularea deciziei inițiale de neînscriere.

Or, trebuie amintit că, în cazul în care un candidat la un concurs solicită, în conformitate cu o normă stabilită în anunțul de concurs, reexaminarea unei decizii adoptate de comisia de evaluare, decizia luată de aceasta din urmă, după reexaminarea situației candidatului, se substituie deciziei sale inițiale și constituie, așadar, actul care lezează (a se vedea Hotărârea din 5 septembrie 2018, Villeneuve/Comisia, T‑671/16, EU:T:2018:519, punctul 24 și jurisprudența citată).

Prin urmare, decizia comisiei de evaluare din 15 mai 2023 de respingere a cererii de reexaminare formulate de reclamantă s‑a substituit deciziei inițiale de neînscriere.

Prin intermediul celui de al doilea capăt de cerere, reclamanta solicită, în măsura în care este necesar, anularea deciziei de respingere a reclamației.

În această privință, trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudențe constante aplicabile în materia dreptului funcției publice a Uniunii, acțiunea, chiar dacă este îndreptată în mod formal împotriva respingerii reclamației, are ca efect sesizarea instanței cu privire la actul care lezează împotriva căruia a fost formulată reclamația, cu excepția ipotezei în care respingerea reclamației are un conținut diferit de cel al actului împotriva căruia a fost formulată această reclamație [a se vedea Hotărârea din 9 iunie 2021, Calhau Correia de Paiva/Comisia, T‑202/17, EU:T:2021:323, punctul 34 (nepublicată) și jurisprudența citată].

În plus, împrejurarea că autoritatea abilitată să se pronunțe cu privire la reclamația reclamantului a fost determinată, ca răspuns la reclamație, să completeze sau să modifice motivele deciziei de reexaminare nu poate justifica considerarea respingerii acestei reclamații drept un act autonom care îl lezează pe reclamant, considerându‑se că motivarea respingerii menționate este încorporată în decizia atacată împotriva căreia a fost îndreptată această reclamație [a se vedea Hotărârea din 9 iunie 2021, Calhau Correia de Paiva/Comisia, T‑202/17, EU:T:2021:323, punctul 35 (nepublicată) și jurisprudența citată].

În speță, decizia de respingere a reclamației nu face decât să confirme decizia de reexaminare.

Prin urmare, este necesar să se considere că concluziile în anulare sunt îndreptate numai împotriva deciziei comisiei de evaluare din 15 mai 2023 de respingere a cererii de reexaminare formulate de reclamantă (denumită în continuare „decizia atacată”).

În susținerea acțiunii formulate, reclamanta invocă cinci motive, întemeiate, primul, pe nepublicarea procedurii de evaluare în anunțul de concurs, al doilea, pe nerespectarea separării funcțiilor comisiei de evaluare și, respectiv, ale EPSO, al treilea, pe neîntocmirea de către comisia de evaluare a unei liste de rezervă cu toți candidații care îndeplinesc condițiile stabilite în anunțul de concurs, al patrulea, pe încălcarea obligației de motivare, a principiului bunei administrări și a dreptului la apărare și, al cincilea, pe încălcarea principiului egalității de tratament în cadrul interviului care viza testarea competențelor specifice.

Trebuie amintit că, deși părțile stabilesc obiectul litigiului care nu poate fi modificat de instanța Uniunii, este de competența acesteia din urmă să interpreteze motivele mai degrabă prin esența lor decât prin calificarea lor și să efectueze, în consecință, calificarea motivelor și a argumentelor cererii introductive (a se vedea Hotărârea din 18 octombrie 2023, BZ/BCE, T‑162/21, nepublicată, EU:T:2023:647, punctul 98 și jurisprudența citată).

În aceste condiții, în interesul unei bune administrări a justiției, Tribunalul consideră că reclamanta invocă în esență șapte motive, întemeiate, primul, pe nepublicarea metodei de standardizare în anunțul de concurs sau pe lipsa predeterminării și a comunicării prealabile a acesteia, al doilea, pe nelegalitatea intervenției EPSO în ceea ce privește standardizarea, al treilea, pe încălcarea articolului 5 din anexa III la statut, al patrulea, pe încălcarea obligației de motivare, al cincilea, pe încălcare a dreptului la apărare, al șaselea, pe încălcarea principiului bunei administrări și, al șaptelea, pe încălcarea principiului egalității de tratament în cadrul interviului care viza testarea competențelor specifice.

În speță, reclamanta consideră în esență că standardizarea, ca metodă de notare, ar fi trebuit să facă obiectul unei publicări în anunțul de concurs sau cel puțin să fie determinată și comunicată de către comisia de evaluare din cadrul concursului anterior începerii probelor. O astfel de publicare ar fi conformă cu cerința prevăzută la articolul 1 alineatul (1) litera (e) din anexa III la statut. Or, normele care reglementează standardizarea nu ar fi fost stabilite decât la aproximativ patru luni de la deliberările privind rezultatele reclamantei la probele de la centrul de evaluare.

În plus, ca răspuns la o cerere prezentată părților de Tribunal prin intermediul unei măsuri de organizare a procedurii de a‑și prezenta observațiile cu privire la eventualele consecințe pe care le deduc din Hotărârea din 17 decembrie 2025, CB/Comisia (T‑37/24, nepublicată, EU:T:2025:1119), reclamanta a arătat printre altele că deducea din cuprinsul punctului 58 din această hotărâre că lipsa unei predeterminări a criteriilor de evaluare împiedica să se verifice dacă candidații fuseseră evaluați pe baza unor criterii obiective și uniforme cunoscute în prealabil, că din cuprinsul punctului 71 din hotărârea menționată rezulta că neprezentarea unui document care să demonstreze adoptarea de către comisia de evaluare a recomandărilor rezultate din analiza statistică a notării și a standardizării împiedica verificarea faptului că standardizarea menționată fusese aplicată în mod coerent și obiectiv și că trebuia să se concluzioneze din cuprinsul punctului 75 din hotărârea menționată că, în lipsa dovezii unei reuniuni a comisiei de evaluare în compunerea sa completă, respectarea garanțiilor procedurale nu putea fi verificată.

Potrivit Comisiei, acest motiv, prin care reclamanta contestă în mod expres conformitatea anunțului de concurs cu articolul 1 alineatul (1) litera (e) din anexa III la statut, constituie o excepție de nelegalitate care ar trebui declarată inadmisibilă. În orice caz, Comisia contestă argumentele reclamantei.

Cu titlu introductiv, trebuie amintit că agențiile și instituțiile Uniunii dispun de o largă putere de apreciere pentru a stabili modalitățile de organizare a unui concurs și că, în acest context, controlul exercitat de instanța Uniunii trebuie să fie limitat la măsura necesară pentru a asigura tratamentul egal al candidaților și obiectivitatea alegerii efectuate între aceștia (Hotărârea din 13 ianuarie 2021, ZR/EUIPO, T‑610/18, nepublicată, EU:T:2021:5, punctul 36).

Trebuie amintit de asemenea că lucrările unei comisii de evaluare din cadrul unui concurs comportă în general cel puțin două etape distincte, și anume, în primul rând, examinarea candidaturilor pentru a face trierea candidaților admiși la concurs și, în al doilea rând, examinarea aptitudinilor candidaților la postul care trebuie ocupat, în vederea stabilirii unei liste de rezervă (Hotărârea din 22 septembrie 2021, JR/Comisia, T‑435/20, EU:T:2021:608, punctul 52).

A doua etapă a lucrărilor comisiei de evaluare din cadrul concursului este înainte de toate de natură comparativă și, prin urmare, este acoperită de secretul inerent acestor lucrări, prevăzut la articolul 6 din anexa III la statut, astfel cum a fost interpretat de Curte (a se vedea în acest sens Hotărârea din 4 iulie 1996, Parlamentul/Innamorati, C‑254/95 P, EU:C:1996:276, punctul 28 și jurisprudența citată).

Standardizarea, care ține de a doua etapă a lucrărilor comisiei de evaluare, urmărește neutralizarea subiectivității relative a diferiților corectori în acordarea notelor, unii fiind în mod obiectiv mai severi decât alții. Aceasta poate fi pertinentă în funcție de împrejurările specifice fiecărei proceduri de recrutare. Această metodă urmărește să pună în aplicare principiul egalității de tratament în măsura în care, pe de o parte, este aplicată în mod uniform tuturor candidaților care au fost evaluați independent de cel puțin doi corectori diferiți. Pe de altă parte, aceasta permite efectuarea examinării comparative a candidaților pornind de la date comparabile, în speță notele standardizate la nivelul tuturor candidaților la concurs, pentru a asigura omogenitatea evaluării (a se vedea în acest sens și prin analogie Hotărârea din 2 martie 2016, Loescher/Consiliul, F‑84/15, EU:F:2016:29, punctele 67 și 68 și jurisprudența citată).

În lumina acestor considerații trebuie analizată argumentația reclamantei potrivit căreia standardizarea ar fi trebuit să facă obiectul unei publicări în anunțul de concurs sau cel puțin să fie stabilită și comunicată înainte de începerea probelor.

În primul rând, în ceea ce privește argumentul reclamantei potrivit căruia articolul 1 alineatul (1) litera (e) din anexa III la statut impune ca anunțul de concurs să prevadă recurgerea la standardizare, din această dispoziție rezultă că un anunț de concurs trebuie să specifice, în cazul unui concurs pe bază de examene, natura probelor și baremul corespunzător fiecăruia. Astfel, potrivit unei jurisprudențe constante, termenii anunțului de concurs constituie atât cadrul legalității, cât și cadrul de apreciere pentru comisia de evaluare din cadrul unui concurs. Pe de altă parte, rolul esențial al anunțului de concurs constă în informarea persoanelor interesate într‑un mod cât mai exact posibil cu privire la natura condițiilor necesare pentru a ocupa postul despre care este vorba, pentru a le da posibilitatea de a aprecia dacă este cazul să își depună candidatura (a se vedea Hotărârea din 15 septembrie 2016, Italia/Comisia, T‑353/14 și T‑17/15, EU:T:2016:495, punctul 65 și jurisprudența citată).

Astfel, trebuie să se constate că articolul 1 alineatul (1) litera (e) din anexa III la statut nu prevede nici publicarea, nici comunicarea înainte de probe a unei eventuale recurgeri la standardizare.

În plus, reiese din jurisprudență că standardizarea este o metodă care urmărește neutralizarea subiectivității relative a diferiților corectori în acordarea notelor, unii fiind în mod obiectiv mai severi decât alții, și să asigure astfel omogenitatea evaluării (a se vedea punctul 39 de mai sus), ceea ce, de altfel, reclamanta nu contestă. Or, contrar celor susținute în esență de reclamantă, aplicarea unei astfel de metode nu intră în noțiunea de „notare a probelor”, care privește atribuirea punctelor diferitelor probe sau competențe care trebuie evaluate.

Rezultă că recurgerea la standardizare nu trebuie să figureze în mod obligatoriu într‑un anunț de concurs.

În al doilea rând, în ceea ce privește argumentația reclamantei întemeiată pe faptul că lipsa predeterminării standardizării și a comunicării acesteia către candidați contravine cerinței de a asigura evaluarea candidaților pe baza unor criterii obiective și cunoscute în prealabil, trebuie arătate următoarele.

Potrivit jurisprudenței, obligația de a recruta funcționari cu cel mai înalt nivel de competență, de eficiență și de integritate, impusă instituțiilor prin articolul 27 din statut, implică din partea AIPN și a comisiilor de evaluare din cadrul concursurilor să se asigure, fiecare în exercitarea competențelor lor, că respectivele concursuri se desfășoară cu respectarea principiilor egalității de tratament între candidați, coerenței notării și obiectivității evaluării (a se vedea Hotărârea din 13 ianuarie 2021, ZR/EUIPO, T‑610/18, nepublicată, EU:T:2021:5, punctul 37 și jurisprudența citată).

Astfel, s‑a statuat că larga putere de apreciere cu care este învestită o comisie de evaluare din cadrul unui concurs în ceea ce privește stabilirea modalităților și a conținutului detaliat al probelor la care trebuie să se supună candidații trebuie compensată printr‑o respectare scrupuloasă a normelor care reglementează organizarea acestor probe. În consecință, revine comisiei de evaluare sarcina de a veghea la respectarea strictă a principiului egalității de tratament a candidaților la desfășurarea probelor și la obiectivitatea alegerii efectuate între persoanele interesate (a se vedea Hotărârea din 6 iulie 2022, VI/Comisia, T‑20/21, nepublicată, EU:T:2022:427, punctul 30 și jurisprudența citată).

Pentru a asigura egalitatea de tratament între candidați, coerența notării și obiectivitatea evaluării, comisia de evaluare este obligată să garanteze aplicarea coerentă a criteriilor de evaluare tuturor candidaților (a se vedea Hotărârea din 14 decembrie 2022, SY/Comisia, T‑312/21, EU:T:2022:814, punctul 72 și jurisprudența citată).

Ca urmare a largii puteri de apreciere de care dispune comisia de evaluare pentru a‑și desfășura lucrările, aceasta are posibilitatea să stabilească criteriile de notare în cazul în care anunțul de concurs nu le prevede sau, dacă anunțul conține astfel de criterii, dar nu precizează ponderea lor, să determine această pondere (a se vedea Hotărârea din 22 septembrie 2021, JR/Comisia, T‑435/20, EU:T:2021:608, punctul 80 și jurisprudența citată).

Primo, trebuie arătat că reclamanta nu contestă că recurgerea la standardizare urmărește punerea în aplicare a principiului egalității de tratament în cadrul celei de a doua etape a lucrărilor comisiei de evaluare, privind examinarea aptitudinilor candidaților pentru postul care urmează să fie ocupat.

În această privință, trebuie să se observe că decizia de a recurge la standardizare nu poate fi adoptată decât în urma probelor, atunci când notele atribuite de corectori sunt cunoscute de membrii comisiei de evaluare și se constată existența unor diferențe prea mari între notele diferiților corectori. Astfel, după cum a admis reclamanta în ședință, nu este posibil să se stabilească de la bun început dacă va fi necesară recurgerea la standardizare, astfel încât decizia de a recurge la standardizare nu poate fi adoptată de comisia de evaluare înainte de corectarea probelor.

Astfel, ținând seama de larga putere de apreciere de care dispune comisia de evaluare pentru a‑și desfășura lucrările, menționată la punctul 49 de mai sus, chiar și în lipsa menționării unei eventuale standardizări în anunțul de concurs, comisia de evaluare are posibilitatea să recurgă la aceasta și să îi stabilească modalitățile.

În această privință, trebuie să se observe că reclamanta nu își susține argumentul potrivit căruia lipsa predeterminării și a comunicării prealabile a standardizării aduce atingere principiului egalității de tratament între candidați.

Astfel, spre deosebire de „natura” și de „baremul” probelor, care se referă la probele înseși și, prin urmare, la date obiective care trebuie specificate în anunțul de concurs (a se vedea punctul 41 de mai sus), standardizarea urmărește neutralizarea subiectivității în cadrul aprecierilor de natură comparativă ale comisiei de evaluare, care sunt ele însele acoperite de secretul care însoțește lucrările comisiei de evaluare (a se vedea punctele 38 și 39 de mai sus). În plus, astfel cum a admis reclamanta în ședință, faptul de a ști, anterior probelor, că comisia de evaluare ar recurge la standardizare nu i‑ar fi schimbat în mod concret pregătirea pentru concurs.

Secundo, în ceea ce privește trimiterea făcută de reclamantă la punctul 58 din Hotărârea din 17 decembrie 2025, CB/Comisia (T‑37/24, nepublicată, EU:T:2025:1119), a cărei interpretare trebuie completată de punctul 59 din hotărârea menționată, la aceste puncte se arată că, într‑un context de lipsă a stabilității compunerii comisiei de evaluare și a continuității președinției acesteia din urmă, în lipsa unui barem de notare sau cel puțin a unor indicații precise privind criteriile de evaluare, nu a putut fi garantată aplicarea coerentă a acestor criterii tuturor candidaților.

Or, în speță reclamanta nici nu a dovedit și nici măcar nu a invocat o asemenea lipsă a stabilității compunerii comisiei de evaluare și a continuității președinției acesteia de natură să îi afecteze lucrările. Trimiterea la punctul 58 din Hotărârea din 17 decembrie 2025, CB/Comisia (T‑37/24, nepublicată, EU:T:2025:1119), nu este, așadar, în orice caz, pertinentă.

Rezultă că reclamanta nu a demonstrat că lipsa predeterminării standardizării și a comunicării acesteia candidaților contravenea principiilor egalității de tratament între candidați, coerenței notării și obiectivității evaluării.

Tertio, trebuie respins argumentul reclamantei potrivit căruia normele care reglementează standardizarea nu au fost stabilite în speță decât la aproximativ patru luni după deliberările comisiei de evaluare.

Astfel, pe de o parte, reiese din dosar că comisia de evaluare a adoptat recomandări referitoare la standardizare printr‑un proces‑verbal din 11 octombrie 2022. Pe de altă parte, din răspunsul Comisiei la măsura de organizare a procedurii și din explicațiile sale în ședință rezultă că, potrivit unei practici consacrate la data concursului, EPSO oferea comisiei de evaluare, cu titlu informativ, o imagine statistică a notelor care fuseseră atribuite de corectori, explicând efectul pe care l‑ar avea o standardizare asupra acestor note. Documentul intitulat „Normele celei de a treia notări – Efectul notatorului – Standardizare”, furnizat reclamantei de către EPSO la 17 august 2023 (a se vedea punctul 14 de mai sus) a fost redactat de acesta în 2023 pentru a sintetiza practica menționată. Din aceste precizări, care nu au fost repuse în discuție de reclamantă, rezultă că informațiile privind standardizarea, sintetizate în respectivul document, intrau sub incidența unei practici curente și mult anterioare anunțului de concurs.

În această privință, trimiterea făcută de reclamantă la punctul 71 din Hotărârea din 17 decembrie 2025, CB/Comisia (T‑37/24, nepublicată, EU:T:2025:1119), referitoare la neprezentarea de către Comisie a unui document de natură să demonstreze adoptarea recomandărilor referitoare la o procedură de standardizare, nu este pertinentă, din moment ce trebuie amintit că, în speță, comisia de evaluare a adoptat astfel de recomandări printr‑un proces‑verbal din data de 11 octombrie 2022.

În al treilea rând, în răspunsul său la măsura de organizare a procedurii, reclamanta susține că în speță niciun document nu dovedește că toți membrii comisiei de evaluare erau prezenți pentru a adopta rezultatele procedurii de standardizare, în timp ce, potrivit punctului 75 din Hotărârea din 17 decembrie 2025, CB/Comisia (T‑37/24, nepublicată, EU:T:2025:1119), revine Comisiei sarcina de a face dovada că comisia de evaluare s‑a reunit în componența sa integrală pentru a adopta deciziile finale.

Or, potrivit articolului 84 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al Tribunalului, pe parcursul procesului, invocarea de motive noi este interzisă, cu excepția cazului în care acestea se întemeiază pe elemente de drept și de fapt care au apărut în cursul procedurii. În plus, motivele care nu constituie decât dezvoltarea unui motiv enunțat anterior, direct sau implicit, în cererea de sesizare a instanței și care prezintă o legătură strânsă cu acesta trebuie declarate admisibile [a se vedea Hotărârea din 5 octombrie 2020, HeidelbergCement și Schwenk Zement/Comisia, T‑380/17, EU:T:2020:471, punctul 87 (nepublicată) și jurisprudența citată].

În această privință, pe de o parte, trebuie subliniat că punctul 75 din Hotărârea din 17 decembrie 2025, CB/Comisia (T‑37/24, nepublicată, EU:T:2025:1119), urmează jurisprudenței constante citate la punctul 73 din hotărârea menționată, potrivit căreia, având în vedere caracterul comparativ al întocmirii unei liste de rezervă, este esențial ca comisia de evaluare să se întrunească în componența sa integrală în cadrul reuniunii de deliberare finală. Această jurisprudență, reamintită de altfel în contextul lipsei de stabilitate a componenței comisie de evaluare, este, așadar, consacrată.

Pe de altă parte, trebuie să se constate că argumentul reclamantei prin care se critică lipsa dovezii unei reuniuni finale a comisiei de evaluare în componența sa integrală, invocat pentru prima dată în răspunsul său la măsura de organizare a procedurii adoptată în urma ședinței, nu poate fi considerat o dezvoltare a unui motiv enunțat anterior cererii introductive. Așadar, acest argument este inadmisibil.

Prin urmare, din ansamblul considerațiilor care precedă reiese că procedura de recrutare nu este afectată de nicio neregularitate de procedură care să rezulte din utilizarea standardizării fără publicarea în anunțul de concurs sau adoptarea și comunicarea înainte de începerea probelor.

Prin urmare, fără a fi necesară pronunțarea cu privire la cauza de inadmisibilitate invocată de Comisie în ceea ce privește o pretinsă excepție de nelegalitate, este necesar să se respingă primul motiv ca fiind în parte inadmisibil și în parte nefondat.

Reclamanta arată că intervenția EPSO în corectarea probelor, printr‑o modificare a notelor după ce comisia de evaluare finalizase evaluarea candidaților, este contrară normelor enunțate în anunțul de concurs, care nu menționează o astfel de intervenție, precum și articolului 1 alineatul (1) litera (e) și articolului 7 alineatul (2) din anexa III la statut. EPSO și‑ar fi depășit rolul, care are în esență un caracter organizatoric, oferind asistență în ceea ce privește aplicarea standardizării în absența unor norme clare și stabilite în prealabil. În plus, criteriile standardizării nu s‑ar întemeia pe meritele candidaților, contrar celor impuse la articolul 27 din statut, ci pe meritele evaluatorilor pe care EPSO și‑ar întemeia ajustările. În plus, decizia comisiei de evaluare de a se îndepărta, în urma intervenției EPSO, de criteriile obiective de notare enunțate în anunțul de concurs ar contraveni articolului 41 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (denumită în continuare „carta”).

Comisia consideră că reclamanta, cu încălcarea articolului 76 litera (d) din Regulamentul de procedură, nu precizează în mod clar motivele pentru care consideră că această dispoziție a fost încălcată ca urmare a faptului că rolul EPSO în procesul de standardizare nu a fost prezentat în anunțul de concurs. Prin urmare, acest motiv ar trebui respins ca inadmisibil. În orice caz, Comisia contestă argumentele reclamantei.

În primul rând, în ceea ce privește argumentul reclamantei referitor la faptul că intervenția EPSO în stadiul standardizării nu era prevăzută în anunțul de concurs, este suficient să se constate că, astfel cum s‑a arătat în cadrul primului motiv, o eventuală utilizare a standardizării nu trebuie menționată în mod obligatoriu în anunțul de concurs, astfel încât recurgerea la standardizare de către comisia de evaluare nu înseamnă că aceasta s‑a îndepărtat de criteriile enunțate în anunțul de concurs.

De asemenea, din moment ce părțile nu contestă că EPSO nu a intervenit decât în stadiul standardizării, reclamanta nu poate susține în mod întemeiat că intervenția sa ar fi trebuit să fie prevăzută în anunțul de concurs.

În al doilea rând, în ceea ce privește argumentul reclamantei potrivit căruia intervenția EPSO în stadiul standardizării nu este conformă cu articolul 1 alineatul (1) litera (e) și cu articolul 7 alineatul (2) din anexa III la statut, trebuie să se constate că, deși, în temeiul acestei prime dispoziții, anunțul de concurs trebuie să specifice, pentru concursurile pe bază de examene, natura probelor și baremul respectiv, articolul 7 alineatele (1)-(3) din anexa III la statut este cel care definește misiunile EPSO.

Astfel, în temeiul articolului 7 alineatele (1)-(3) din anexa III la statut, EPSO acordă asistență diferitelor instituții prin definirea și organizarea procedurilor de selecție a funcționarilor, cu respectarea normelor generale adoptate de instituțiile respective (a se vedea Hotărârea din 14 decembrie 2022, SY/Comisia, T‑312/21, EU:T:2022:814, punctul 51 și jurisprudența citată).

În speță, în cadrul articolului 7 alineatul (1) din anexa III la statut, astfel cum reiese din procesul‑verbal al reuniunii din 11 octombrie 2022, membrii comisiei de evaluare au discutat despre analiza statistică și despre standardizarea notelor explicată de EPSO pentru toți candidații admiși la centrul de evaluare pentru proba scrisă, despre interviul care viza testarea competențelor generale și despre interviul care viza testarea competențelor situaționale, iar ulterior au decis să valideze notele rezultate din această standardizare. Interviul care viza testarea competențelor specifice nu a făcut obiectul acestei metode, întrucât a fost evaluat simultan de doi corectori.

În cursul ședinței, Comisia a precizat că EPSO a analizat, la fiecare probă, notele atribuite de corectori din punct de vedere statistic și a furnizat comisiei de evaluare profilul de notare al fiecărui corector pentru fiecare dintre cele trei probe. Comisia de evaluare a putut constata, printr‑un document PowerPoint pregătit de EPSO, că existau diferențe în profilurile de notare a corectorilor, ceea ce indica faptul că aceste note fuseseră influențate de subiectivitatea lor. În aceste condiții, comisia de evaluare a considerat că o asemenea eterogenitate nu era compatibilă cu principiul egalității de tratament și a decis să pună în aplicare procedura de standardizare.

Astfel cum a arătat Comisia în ședință, fără a fi contrazisă de reclamantă, EPSO a aplicat, în cadrul procedurii de standardizare, o formulă matematică dovedită științific notelor atribuite de corectori. Comisia de examinare a examinat rezultatele notelor armonizate și, în cele din urmă, a decis să adopte una dintre cele două propuneri de standardizare formulate de EPSO.

Astfel, intervenția EPSO s‑a limitat la un sprijin tehnic și numai comisia de evaluare a decis să recurgă, pe baza unor date statistice, la procedura de standardizare pentru a pune în aplicare principiul egalității de tratament, principiu fragilizat de diferențele constatate în profilurile de notare ale corectorilor.

Astfel, comisia de evaluare nu și‑a delegat în niciun fel puterea decizională de a formula o judecată de valoare cu privire la prestațiile candidaților. Aceasta a păstrat controlul asupra operațiunilor și și‑a păstrat puterea de apreciere în ultimă instanță în ceea ce privește reprezentativitatea notelor standardizate.

În al treilea rând, în ceea ce privește argumentul reclamantei potrivit căruia criteriile de standardizare nu se întemeiază, contrar celor impuse de articolul 27 din statut, pe meritul candidaților, ci pe lipsa de obiectivitate a evaluatorilor pe care EPSO își întemeiază ajustările, trebuie să se constate că reclamanta nu contestă că standardizarea urmărește să pună în aplicare principiul egalității de tratament, încercând să neutralizeze subiectivitatea relativă a diferitor corectori și astfel să asigure omogenitatea evaluării, și nu explică modul în care un asemenea demers ar afecta o recrutare întemeiată pe meritul candidaților. Astfel, trebuie arătat că notele adoptate de comisia de evaluare în urma standardizării reflectă aprecierile făcute de aceasta cu privire la prestațiile candidaților întemeiate pe merit.

În al patrulea rând, este necesar să se respingă argumentul reclamantei întemeiat pe încălcarea articolului 41 din cartă ca urmare a deciziei comisiei de evaluare de a se îndepărta, în urma intervenției EPSO, de criteriile de notare enunțate în anunțul de concurs, din moment ce s‑a constatat la punctul 69 de mai sus că comisia de evaluare nu s‑a îndepărtat de anunțul menționat.

Rezultă din tot ceea ce precedă, fără a fi necesară pronunțarea cu privire la cauza de inadmisibilitate invocată de Comisie pentru lipsă de claritate în argumentația reclamantei, că al doilea motiv trebuie respins ca fiind nefondat.

Reclamanta invocă în esență o neregularitate a procedurii de recrutare, astfel cum a fost pusă în aplicare în decizia atacată, întrucât comisia de evaluare nu a respectat criteriile prevăzute în anunțul de concurs, în temeiul articolului 5 din anexa III la statut, referitoare la întocmirea listei de rezervă, în măsura în care, ca urmare a standardizării, numele candidaților care au obținut ansamblul notelor minime obligatorii și cele mai mari note la probele de la centrul de evaluare nu au fost înscrise pe aceasta.

Comisia invocă o cauză de inadmisibilitate întemeiată pe încălcarea articolului 76 litera (d) din Regulamentul de procedură, întrucât reclamanta se limitează la declarații imprecise cu privire la încălcarea articolului 5 din anexa III la statut întemeiate pe raportul comisiei de evaluare din cadrul concursului din 16 decembrie 2022. În orice caz, Comisia contestă argumentele reclamantei.

În această privință, din cererea introductivă reiese că reclamanta invocă, în cadrul celui de al treilea motiv, o neregularitate a procedurii de recrutare pentru două motive. Pe de o parte, nepublicarea metodei de standardizare, astfel cum reiese din primul motiv, ar fi afectat de neregularitate procedura de recrutare. Pe de altă parte, lista de rezervă nu ar conține decât numele candidaților care au obținut cele mai mari note în urma standardizării, iar nu pe cele ale candidaților care au obținut ansamblul notelor minime obligatorii și cele mai mari note la probele de la centrul de evaluare.

Cu toate acestea, astfel cum reiese din primul motiv, pe de o parte, procedura de recrutare, așa cum a fost pusă în aplicare prin decizia atacată, nu este afectată de nicio neregularitate ca urmare a recurgerii la standardizare fără publicarea în anunțul de concurs și fără predeterminare înainte de începerea probelor. Pe de altă parte, numai notele adoptate de comisia de evaluare în urma standardizării reflectă aprecierile făcute de aceasta cu privire la prestațiile candidaților cu ocazia diferitelor probe, notele atribuite de corectori, anterioare lucrărilor comisiei de evaluare, nefiind decât note intermediare.

Prin urmare, lista de rezervă, astfel cum a fost întocmită de comisia de evaluare, este conformă cu articolul 5 din anexa III la statut în măsura în care conține numele candidaților care au obținut ansamblul notelor minime obligatorii (cel puțin 123 de puncte potrivit anunțului de concurs), precum și cele mai mari note la probele de la centrul de evaluare.

Prin urmare, fără a fi necesară pronunțarea cu privire la cauza de inadmisibilitate formulată de Comisie, al treilea motiv trebuie respins ca fiind nefondat.

Reclamanta susține că decizia atacată nu îi permite să cunoască impactul standardizării asupra notei sale și, prin urmare, să înțeleagă motivele neînscrierii numelui său pe lista de rezervă. Ca urmare a acestei standardizări, simpla transmitere a notei stabilite în urma standardizării nu ar putea constitui o motivare suficientă.

Comisia invocă o cauză de inadmisibilitate întemeiată pe încălcarea articolului 76 litera (d) din Regulamentul de procedură, întrucât motivul întemeiat pe încălcarea obligației de motivare nu conține nicio critică specifică împotriva deciziei atacate. În orice caz, Comisia contestă argumentele reclamantei.

În această privință, trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudențe constante, nemotivarea sau motivarea insuficientă ține de încălcarea normelor fundamentale de procedură și constituie un motiv de ordine publică ce poate și chiar trebuie să fie invocat din oficiu de instanța Uniunii (a se vedea Hotărârea din 9 iunie 2021, Lianopoulou/Comisia, T‑880/19, nepublicată, EU:T:2021:325, punctul 40 și jurisprudența citată).

Prin urmare, este necesar să se respingă cauza de inadmisibilitate invocată de Comisie.

În continuare, trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudențe constante, nu este obligatoriu ca motivarea să specifice toate elementele de fapt și de drept pertinente, având în vedere că problema dacă motivarea unui act respectă condițiile impuse de articolul 296 TFUE trebuie să fie apreciată nu numai prin prisma modului de redactare, ci și în raport cu contextul său, precum și cu ansamblul normelor juridice care reglementează materia respectivă (a se vedea Hotărârea din 11 iunie 2020, Comisia/Di Bernardo, C‑114/19 P, EU:C:2020:457, punctul 29 și jurisprudența citată).

În ceea ce privește deciziile adoptate de o comisie de evaluare din cadrul unui concurs, obligația de motivare trebuie conciliată cu respectarea secretului care guvernează lucrările comisiei de evaluare în temeiul articolului 6 din anexa III la statut. Acest secret a fost instituit în vederea garantării independenței comisiilor de evaluare din cadrul concursurilor și a obiectivității lucrărilor acestora, punându‑le la adăpost de orice ingerințe și presiuni exterioare, indiferent dacă acestea provin de la administrația Uniunii însăși, de la candidații interesați sau de la terți. Prin urmare, respectarea acestui secret se opune atât divulgării atitudinilor adoptate de membrii individuali ai comisiilor de evaluare, cât și dezvăluirii oricăror elemente care au legătură cu aprecieri cu caracter personal sau comparativ referitoare la candidați (Hotărârea din 4 iulie 1996, Parlamentul/Innamorati, C‑254/95 P, EU:C:1996:276, punctul 24).

Prin urmare, comunicarea notelor obținute la diferitele probe constituie o motivare suficientă a deciziilor comisiei de evaluare. O astfel de motivare nu lezează drepturile candidaților, din moment ce le permite să cunoască judecata de valoare referitoare la prestațiile lor și să verifice, dacă este cazul, că nu au obținut în mod efectiv numărul de puncte cerut de anunțul de concurs (Hotărârea din 4 iulie 1996, Parlamentul/Innamorati, C‑254/95 P, EU:C:1996:276, punctele 31 și 32).

În speță, decizia inițială de neînscriere, precum și decizia atacată, adresate reclamantei, menționează că aceasta din urmă nu figurează printre candidații care au obținut cele mai bune note la probele de la centrul de evaluare.

În plus, în anexa la decizia inițială de neînscriere, reclamanta a primit pașaportul său de competențe, care reia, în conformitate cu cele indicate în decizia menționată, repartizarea notelor pe care le‑a obținut, precum și performanțele sale pentru fiecare competență generală și specifică evaluată cu ocazia probelor de la centrul de evaluare.

Decizia atacată respectă astfel cerințele enunțate de jurisprudența citată la punctul 93 de mai sus.

Această concluzie nu poate fi repusă în discuție de argumentul reclamantei întemeiat pe faptul că recurgerea la standardizare impunea o motivare suplimentară.

Astfel, din moment ce standardizarea urmărește să contribuie la examinarea comparativă a candidaților (a se vedea punctul 39 de mai sus), cererea reclamantei având ca obiect cunoașterea impactului standardizării asupra notei sale ar presupune să i se comunice atât nota sa intermediară, cât și pe cele ale celorlalți solicitanți. O astfel de cunoaștere ar presupune de asemenea comunicarea calculelor efectuate.

Or, notele intermediare, a căror comunicare ar putea dezvălui elemente care au legătură cu aprecieri cu caracter personal sau comparativ referitoare la candidați (a se vedea punctul 92 de mai sus), sunt în mod necesar acoperite de secretul inerent lucrărilor comisiei de evaluare din cadrul concursului.

Prin urmare, ținând seama de necesitatea de a concilia obligația de motivare cu respectarea secretului care însoțește lucrările comisiei de evaluare, reclamantei nu i se poate comunica nota sa intermediară și nici cele ale celorlalți candidați. De asemenea, acesteia nu i se pot comunica calculele efectuate pornind de la notele intermediare, în măsura în care comunicarea acestor calcule ar revela în mod necesar aceste note intermediare.

Prin urmare, al patrulea motiv trebuie respins ca fiind nefondat.

Reclamanta invocă încălcarea dreptului său la apărare ca urmare a necomunicării unor elemente pertinente sau a faptului că acestea din urmă i‑au fost comunicate tardiv. Astfel, aceasta nu ar fi putut identifica eventuale erori aritmetice în calculul notelor sale. În plus, opacitatea intervenției EPSO în sistemul de notare a probelor ar împiedica orice control util. Mai mult, refuzul accesului la formularea precisă a ultimei întrebări a interviului care viza testarea competențelor specifice ar fi împiedicat‑o să se refere la aceasta pe tot parcursul procedurii administrative.

Comisia invocă o cauză de inadmisibilitate întemeiată pe încălcarea articolului 76 litera (d) din Regulamentul de procedură, întrucât motivul întemeiat pe încălcarea dreptului la apărare nu conține nicio critică specifică împotriva deciziei atacate în această privință. În orice caz, Comisia contestă argumentele reclamantei.

În această privință, trebuie amintit că din principiul general al dreptului Uniunii al respectării dreptului la apărare și în special a dreptului de a fi ascultat, consacrat la articolul 41 alineatul (2) litera (a) din cartă, rezultă că persoanei interesate trebuie să i se dea posibilitatea, înainte de adoptarea deciziei care o afectează negativ, să își exprime în mod util punctul de vedere asupra realității și a pertinenței faptelor și împrejurărilor pe care administrația intenționează să își întemeieze decizia. În plus, respectarea dreptului de a fi ascultat se impune chiar și atunci când reglementarea aplicabilă nu prevede în mod expres o astfel de formalitate (a se vedea Hotărârea din 6 februarie 2019, TN/ENISA, T‑461/17, nepublicată, EU:T:2019:63, punctul 111 și jurisprudența citată).

Prin urmare, o decizie care o afectează negativ nu poate fi luată decât după ce persoanei interesate i s‑a dat posibilitatea să își prezinte în mod util punctul de vedere cu privire la proiectul de decizie, în cadrul unui schimb de opinii scris sau oral inițiat de AIPN și a cărui probă revine acesteia din urmă (a se vedea Hotărârea din 6 februarie 2019, TN/ENISA, T‑461/17, nepublicată, EU:T:2019:63, punctul 112 și jurisprudența citată).

Trebuie amintit de asemenea că, potrivit unei jurisprudențe constante, o încălcare a dreptului la apărare nu determină anularea deciziei luate în urma procedurii administrative în cauză decât dacă, în lipsa acestei neregularități, această procedură ar fi putut avea un rezultat diferit (a se vedea Hotărârea din 18 iunie 2020, Comisia/RQ, C‑831/18 P, EU:C:2020:481, punctul 105 și jurisprudența citată).

Pentru a stabili că aceasta este situația, reclamantul trebuie să explice care sunt argumentele și elementele pe care le‑ar fi invocat dacă dreptul său la apărare ar fi fost respectat și să demonstreze, dacă este cazul, că aceste argumente și elemente ar fi putut conduce în cazul său la un rezultat diferit [a se vedea Hotărârea din 3 iulie 2019, PT/BEI, T‑573/16, EU:T:2019:481, punctul 269 (nepublicată) și jurisprudența citată].

Cu toate acestea, nu se poate impune unui reclamant care invocă încălcarea dreptului său la apărare să demonstreze că decizia instituției Uniunii în cauză ar fi avut un conținut diferit, ci numai că o asemenea ipoteză nu este complet exclusă (a se vedea Hotărârea din 18 iunie 2020, Comisia/RQ, C‑831/18 P, EU:C:2020:481, punctul 106 și jurisprudența citată).

Aprecierea acestei chestiuni trebuie în plus să fie efectuată în funcție de împrejurările de fapt și de drept specifice fiecărei spețe (a se vedea Hotărârea din 18 iunie 2020, Comisia/RQ, C‑831/18 P, EU:C:2020:481, punctul 107 și jurisprudența citată).

În speță, astfel cum s‑a arătat anterior (a se vedea punctele 94 și 95 de mai sus), reclamantei i s‑a comunicat, în decizia inițială de neînscriere, motivul de refuz al înscrierii numelui său pe lista de rezervă a concursului, și anume că nu figura printre candidații care au obținut cele mai mari note la probele de la centrul de evaluare, precum și pașaportul său de competențe, care indică repartizarea notelor sale, precum și performanțele sale pentru fiecare competență generală și specifică evaluată cu ocazia probelor de la centrul de evaluare.

În plus, în urma cererii sale, reclamanta a obținut, la 5 ianuarie 2023, copia necorectată a probei sale scrise de la centrul de evaluare (a se vedea punctul 6 de mai sus).

Mai mult, trebuie arătat că reclamanta a putut solicita în timp util, pe baza dispozițiilor generale care figurează în anexa III la anunțul de concurs, reexaminarea deciziei inițiale de neînscriere și a putut să își facă cunoscute criticile (a se vedea punctele 7 și 8 de mai sus).

În această privință, este necesar să se arate că o procedură de reexaminare care are ca obiect să permită candidatului să invoce toate elementele de fapt și de drept pe care le consideră de natură să influențeze decizia care poate fi adoptată în privința sa și care poate conduce la un răspuns pozitiv din partea comisiei de evaluare care poate determina reintegrarea candidatului în concurs în etapa din care a fost exclus permite asigurarea respectării dreptului la apărare (a se vedea în acest sens Hotărârea din 12 septembrie 2018, PH/Comisia, T‑613/16, nepublicată, EU:T:2018:529, punctele 199-207).

În acest cadru, trebuie amintit că decizia adoptată de comisia de evaluare la finalul procedurii de reexaminare este actul care lezează persoana interesată și care face obiectul prezentei acțiuni, astfel cum reiese din cuprinsul punctului 29 de mai sus.

Prin urmare, este necesar să se constate că reclamanta și‑a exercitat dreptul la apărare înainte să îi fi fost adresată o decizie care lezează.

Această concluzie nu poate fi repusă în discuție de argumentele invocate de reclamantă.

În primul rând, în ceea ce privește argumentul reclamantei referitor la necomunicarea de informații cu privire la modul în care standardizarea i‑a afectat nota, din cuprinsul punctelor 99 și 100 de mai sus rezultă că comunicarea notelor intermediare și a calculelor efectuate în cadrul standardizării ar aduce atingere echilibrului dintre dreptul la apărare și secretul lucrărilor comisiei de evaluare.

În plus, desigur, astfel cum a admis Comisia în ședință, formula matematică aplicată în cadrul standardizării ține de domeniul public și nu este acoperită de secretul lucrărilor comisiei de evaluare. Trebuie să se constate că această formulă nu a fost comunicată reclamantei atunci când aceasta a fost informată, prin scrisoarea din 18 martie 2024, cu privire la punerea în aplicare a unei proceduri de standardizare.

Cu toate acestea, trebuie arătat că formula matematică aplicată în cadrul standardizării, privită separat, nu constituie un element în raport cu care reclamanta ar fi trebuit să se poată apăra. Astfel cum s‑a arătat la punctul 98 de mai sus, din moment ce standardizarea constă într‑o metodă comparativă, care necesită cunoașterea notelor intermediare ale reclamantei și ale celorlalți candidați, deși asemenea note nu pot fi divulgate, trebuie să se constate că simpla formulă de standardizare nu constituie o informație necesară care să permită reclamantei să conteste modul în care standardizarea i‑a afectat nota.

În orice caz, reclamanta se limitează să invoce posibilitatea unei erori aritmetice în stadiul standardizării care ar fi putut contribui la neînscrierea numelui său pe lista de rezervă, fără a repune în discuție metoda de standardizare utilizată de comisia de evaluare și fără a prezenta un prim indiciu al unei astfel de erori aritmetice. Or, în măsura în care numai notele finale adoptate de comisia de evaluare din cadrul concursului constituie temeiul deciziei atacate, acest argument nu poate îndeplini cerințele amintite la punctele 107 și 108 de mai sus.

În al doilea rând, în ceea ce privește o pretinsă opacitate în intervenția EPSO, din cuprinsul punctelor 69-80 de mai sus rezultă că acesta nu a acționat în afara cadrului juridic al atribuțiilor sale. Rolul său în cadrul procedurii de standardizare putea fi cunoscut de reclamantă datorită cadrului juridic care decurge din statut. Prin urmare, acesteia i s‑a oferit posibilitatea de a‑și susține criticile împotriva rolului EPSO, ceea ce de altfel a făcut în cadrul reclamației sale.

În al treilea rând, reclamanta consideră că formularea precisă a ultimei întrebări din interviul care viza testarea competențelor specifice ar fi trebuit să îi fie comunicată pentru a respecta dreptul la apărare.

În această privință, trebuie arătat că, în reclamația sa, reclamanta nu repune în discuție nici pertinența întrebării adresate, nici temeinicia răspunsului considerat corect, ceea ce ar fi putut justifica comunicarea întrebării menționate în cadrul răspunsului la reclamația sa. Dimpotrivă, explicând natura erorii săvârșite în formularea întrebării, și anume confuzia dintre doi termeni, în cadrul interviului care viza testarea competențelor specifice, și intervenția președintelui comisiei de evaluare pentru a corecta eroarea, din reclamația sa reiese că reclamanta a fost într‑adevăr în măsură să formuleze critici în cererea sa de reexaminare și în reclamație.

Prin urmare, fără a fi necesară pronunțarea cu privire la cauza de inadmisibilitate invocată de Comisie, al cincilea motiv trebuie respins ca fiind nefondat.

Reclamanta susține că administrația a încălcat principiul bunei administrări consacrat la articolul 41 din cartă ca urmare a termenelor de soluționare a cererilor sale de acces la documente și la datele personale formulate în urma deciziei inițiale de neînscriere, precum și a reclamației sale împotriva deciziei atacate. Pe de o parte, aceasta reproșează administrației răspunsul său tardiv la reclamația sa, care a intervenit la 24 ianuarie 2024, în timp ce decizia inițială de neînscriere a fost adoptată la 19 decembrie 2022. Pe de altă parte, aceasta critică incoerențele din răspunsurile formulate la cererea sa de acces la documente în ceea ce privește conținutul unui document intitulat „Decision Table F1” și organizarea de reuniuni ale comisiei de evaluare cu privire la cererile de reexaminare, precum și termenul de răspuns. EPSO ar fi ascuns detalii esențiale privind standardizarea și nu le‑ar fi divulgat decât după expirarea termenului de depunere a reclamației. Astfel, EPSO nu ar fi asigurat un nivel adecvat de transparență care să îi permită să verifice dacă principiul egalității de tratament fusese respectat în cursul procedurii de concurs.

Comisia invocă o cauză de inadmisibilitate întemeiată pe încălcarea articolului 76 litera (d) din Regulamentul de procedură, întrucât motivul întemeiat pe încălcarea principiului bunei administrări nu conține nicio critică specifică împotriva deciziei atacate în această privință. În orice caz, Comisia contestă argumentele reclamantei.

În această privință, trebuie amintit că obligația de a respecta un termen rezonabil în derularea procedurilor administrative constituie un principiu general al dreptului Uniunii a cărui respectare este asigurată de instanța Uniunii și care este preluat ca o componentă a dreptului la bună administrare la articolul 41 alineatul (1) din cartă (Hotărârea din 6 decembrie 2012, Füller‑Tomlinson/Parlamentul, T‑390/10 P, EU:T:2012:652, punctul 115; a se vedea de asemenea în acest sens Hotărârea din 7 aprilie 2011, Grecia/Comisia, C‑321/09 P, nepublicată, EU:C:2011:218, punctul 32).

Caracterul rezonabil al duratei unei proceduri administrative se apreciază în funcție de împrejurările proprii fiecărei cauze și în special de contextul acesteia, de diferitele etape procedurale pe care le‑a urmat instituția, de comportamentul părților în cursul procedurii, de complexitatea, precum și de miza litigiului pentru diferitele părți interesate (a se vedea în acest sens Hotărârea din 30 iunie 2005, Branco/Comisia, T‑347/03, EU:T:2005:265, punctul 114 și jurisprudența citată).

În primul rând, în ceea ce privește pretinsa comunicare tardivă către reclamantă a deciziei de respingere a reclamației, trebuie arătat că termenul de patru luni, prevăzut la articolul 90 alineatul (2) din statut, nu a început să curgă decât de la introducerea reclamației, și anume 14 august 2023, pentru a expira la 14 decembrie 2023. Este adevărat că decizia explicită de respingere a reclamației a fost notificată reclamantei abia la 24 ianuarie 2024, cu alte cuvinte după expirarea termenului de patru luni prevăzut în această privință.

Cu toate acestea, în ceea ce privește termenul scurs între introducerea reclamației și decizia de respingere a acesteia, trebuie amintit că, în temeiul articolului 90 din statut, lipsa unui răspuns în acest termen de patru luni echivalează cu o decizie implicită de respingere, care poate face obiectul unei acțiuni în justiție. De asemenea, este important să se reamintească acțiunea la Tribunal trebuie să fie introdusă în termen de trei luni. Acest termen începe să curgă de la data expirării termenului stabilit pentru acordarea unui răspuns, atunci când acțiunea se referă la o decizie implicită de respingere unei reclamații. Cu toate acestea, potrivit articolului 91 alineatul (3) a doua liniuță din statut, atunci când reclamația este respinsă printr‑o decizie expresă după ce a fost respinsă în prealabil prin decizie implicită, însă în termenul de introducere a acțiunii, decizia expresă face să curgă un nou termen pentru introducerea acțiunii (a se vedea Hotărârea din 2 aprilie 2020, Barata/Parlamentul, T‑81/18, nepublicată, EU:T:2020:137, punctele 83 și 84).

În ceea ce privește decizia de respingere a reclamației, trebuie să se constate că, deși decizia de respingere a reclamației a intervenit după expirarea termenului de răspuns de patru luni, această întârziere nu poate avea o incidență asupra conținutului însuși al deciziei adoptate la finalul procedurii administrative (a se vedea în acest sens Hotărârea din 13 iulie 2018, Curto/Parlamentul, T‑275/17, EU:T:2018:479, punctul 104).

Prin urmare, acest argument este nefondat.

În al doilea rând, în ceea ce privește termenul de soluționare a cererilor sale de acces la documente și de acces la datele personale, reclamanta nu invocă niciun argument pentru a explica motivul pentru care pretinsele întârzieri ar fi afectat legalitatea deciziei atacate. Într‑adevăr, trebuie reamintit că prezenta acțiune are ca obiect decizia atacată prin care s‑a respins cererea de reexaminare a reclamantei (a se vedea punctul 29 de mai sus). Reclamanta nu contestă nici legalitatea deciziei de confirmare a accesului la documente, nici pe cea a deciziei privind accesul la datele sale personale din 16 octombrie 2023. Prin urmare, presupunând că este întemeiat, acest argument nu este de natură să determine anularea deciziei atacate.

Prin urmare, acest argument trebuie respins ca fiind inoperant.

Pe de altă parte, reclamanta nu poate reproșa Comisiei că a ascuns detalii esențiale privind standardizarea până la expirarea termenului de depunere a reclamației. Într‑adevăr, din dosar reiese că reclamanta a introdus o cerere de acces la documente, referitoare printre altele la standardizare, abia la 3 iulie 2023, adică la aproape două luni după adoptarea deciziei atacate, la 15 mai 2023. În urma acestei cereri, ea a primit, la 17 august 2023, documentul intitulat „Normele celei de a treia notări – Efectul notatorului – Standardizare” (a se vedea punctul 14 de mai sus). Ulterior, ca răspuns la cererea sa de confirmare a accesului la documente din 31 august 2023, aceasta a primit, la 18 martie 2024, documentul intitulat „Orientări în materie de standardizare” (a se vedea punctul 18 de mai sus). Astfel, în măsura în care reclamanta consideră că a primit aceste documente prea târziu pentru a le putea utiliza în mod util în cadrul reclamației sale, acest lucru se datorează în principal introducerii tardive a cererii sale de acces la acestea, iar nu comportamentului Comisiei.

În al treilea rând, în ceea ce privește pretinsele incoerențe ale răspunsurilor la cererea sa de acces la documente, invocate de reclamantă, aceasta nu explică modul în care ar afecta legalitatea deciziei atacate.

Prin urmare, acest argument trebuie considerat inoperant.

În orice caz, este necesar să se arate că, în ceea ce privește desfășurarea unei reuniuni cu privire la cererea de reexaminare a reclamantei și existența unui proces‑verbal, nu reiese nici din decizia de respingere a reclamației, nici din deciziile referitoare la cererea de acces la documente că reclamantei i‑ar fi fost transmise informații contradictorii. Prin urmare, fără a fi necesară pronunțarea cu privire la cauza de inadmisibilitate invocată de Comisie, al șaselea motiv trebuie respins ca fiind în parte inoperant și în parte nefondat.

Reclamanta arată că comisia de evaluare nu a asigurat respectarea principiului egalității de tratament a candidaților în timpul desfășurării interviului care viza testarea competențelor specifice ca urmare a unei neregularități materiale. Astfel, în urma unui incident referitor la ultima întrebare a acestei probe adresată de unul dintre membrii comisiei de evaluare, care s‑ar fi înșelat de două ori în formularea acesteia înainte să fie corectată de președintele comisiei de evaluare, această întrebare ar fi fost modificată, încălcând astfel egalitatea de tratament dintre candidați.

Comisia contestă argumentația reclamantei.

În această privință, trebuie amintit că aprecierile efectuate de o comisie de evaluare din cadrul unui concurs atunci când evaluează aptitudinile candidaților și deciziile prin care comisia de evaluare constată nereușita unui candidat la o probă constituie expresia unei judecăți de valoare. Prin urmare, acestea se înscriu în larga putere de apreciere de care dispune comisia de evaluare din cadrul concursului și nu pot fi supuse controlului instanței Uniunii decât în cazul unei încălcări evidente a normelor care reglementează lucrările comisiei de evaluare (a se vedea Hotărârea din 7 septembrie 2022, Rauff‑Nisthar/Comisia, T‑341/21, nepublicată, EU:T:2022:516, punctul 45 și jurisprudența citată).

În plus, în temeiul principiilor bunei administrări și egalității de tratament, revine instituțiilor Uniunii sarcina de a asigura tuturor candidaților la un concurs o desfășurare a probelor cât mai calmă și legală posibil (a se vedea Hotărârea din 24 aprilie 2001, Torre și alții/Comisia, T‑159/98, EU:T:2001:121, punctul 46 și jurisprudența citată).

Cu toate acestea, potrivit unei jurisprudențe constante, o neregularitate intervenită în cursul desfășurării probelor unui concurs nu afectează legalitatea probelor menționate decât dacă această neregularitate este de natură substanțială sau dacă reclamantul dovedește că această neregularitate este susceptibilă să fi denaturat rezultatele probelor (a se vedea Hotărârea din 14 mai 2025, Zardini/Comisia, T‑9/24, nepublicată, EU:T:2025:496, punctul 74 și jurisprudența citată).

În plus, ținând seama, pe de o parte, de faptul că un act administrativ se bucură de o prezumție de legalitate și, pe de altă parte, de faptul că sarcina probei că este afectat de nelegalitate revine în principiu celui care o invocă, revine reclamantului sarcina de a furniza cel puțin indicii suficient de precise, obiective și concordante de natură să susțină veridicitatea sau probabilitatea faptelor în susținerea pretenției sale (a se vedea Hotărârea din 14 mai 2025, LA/Comisia, T‑4/24, nepublicată, EU:T:2025:495, punctul 41 și jurisprudența citată).

În ceea ce privește mai precis probele orale ale unui concurs, puterea de apreciere a comisiei de evaluare din cadrul concursului este extinsă și mai mult de elementul de libertate și de incertitudine care caracterizează acest tip de probă, care este, prin însăși natura sa, mai puțin uniformizat decât proba scrisă și al cărei conținut poate varia în funcție de experiența și de personalitatea diferiților candidați, precum și de răspunsurile pe care aceștia le oferă la întrebările comisiei de evaluare (Hotărârea din 24 aprilie 2013, BX/Comisia, F‑88/11, EU:F:2013:51, punctul 60).

În speță, reclamanta arată că neregularitatea procedurală rezultă dintr‑o modificare a uneia dintre întrebările adresate în cadrul interviului care viza testarea competențelor specifice ca urmare a unei probleme de formulare a acestei întrebări, și anume utilizarea termenului englez „outcome” în locul termenului „output”, în cursul primelor evaluări.

Or, trebuie să se constate că reclamanta nu reușește să explice motivele pentru care această modificare a întrebării constituie o neregularitate substanțială care poate determina nelegalitatea deciziei atacate în sensul jurisprudenței citate la punctul 143 de mai sus.

În plus, comisia de evaluare a confirmat, în răspunsul la cererea de reexaminare, că incidentul menționat de reclamantă nu avusese un efect negativ asupra evaluării sale globale și că ceilalți candidați beneficiaseră de același tratament.

Deși este adevărat că părții căreia îi revine sarcina probei, în speță reclamantei, nu i se poate impune sarcina unei probe imposibil de prezentat, nu este mai puțin adevărat că aceasta se limitează să afirme, fără a aduce niciun element în susținerea afirmației sale, că modificarea formulării uneia dintre întrebările interviului care viza testarea competențelor specifice în cursul probelor constituie în sine o încălcare a principiului egalității de tratament.

În această privință, trebuie subliniat faptul că, chiar admițând că formularea uneia dintre întrebările interviului care viza testarea competențelor specifice a fost diferită, acest lucru nu implică faptul că cea care i‑a fost adresată reclamantei, a cărei eroare de formulare a fost corectată de președintele comisiei de examinare în timpul probei sale, așa cum recunoaște ea însăși, era neapărat mai dificil de înțeles decât cea adresată candidaților următori și, așadar, că ar fi existat o încălcare a principiului egalității de tratament.

În plus, presupunând că reclamanta consideră că neregularitatea decurge din dezavantajul suferit din cauza lipsei de timp pentru a răspunde la ultima întrebare a interviului care viza testarea competențelor specifice din cauza erorii din formularea întrebării, aceasta se limitează să afirme că utilizarea termenului „outcome” în locul termenului „output” a determinat o schimbare completă de sens care a împiedicat‑o să răspundă. Cu toate acestea, reclamanta nu aduce nicio dovadă în susținerea afirmației sale, care rămâne foarte generală.

Or, simpla dificultate de a înțelege în esență întrebarea adresată în cadrul unei probe orale și pierderea de timp care poate rezulta din aceasta pentru ca un candidat să își poată formula răspunsul în comparație cu alți candidați nu poate constitui o încălcare a principiului egalității de tratament în sensul jurisprudenței citate la punctele 141-145 de mai sus.

Astfel, potrivit reclamantei, „întrebarea a fost repetată de două ori, întrucât era incomprehensibilă”, astfel încât „președintele comisiei de evaluare a trebuit să intervină reformulând întrebarea a treia oară”. Astfel, din această explicație rezultă că președintele comisiei de evaluare a intervenit imediat pentru a corecta eroarea în cauză, care nu privea de altfel decât un singur termen. Comisia de evaluare a putut astfel, după cum se arată în decizia de respingere a reclamației, să considere, după examinarea notelor sale, că nici timpul limitat acordat reclamantei, nici pretinsa „confuzie” pe care o menționează nu au avut „un efect negativ” asupra evaluării sale globale.

Prin urmare, având în vedere ansamblul considerațiilor care precedă, al șaptelea motiv și, în consecință, concluziile în anulare în ansamblul lor trebuie respinse ca nefondate.

Reclamanta susține că, din cauza nelegalității deciziei atacate, a suferit un prejudiciu material prin pierderea unei șanse de a fi recrutată în gradul AD 7 și un prejudiciu moral, pentru care solicită o reparație.

În ceea ce privește prejudiciul material, reclamanta susține că are dreptul să solicite o despăgubire care rezultă din pierderea șansei, pe de o parte, de a fi înscrisă pe lista de rezervă a concursului în cauză și, pe de altă parte, de a primi, pe termen mai lung, o remunerație și o pensie pentru limită de vârstă mai ridicate. Aceasta apreciază probabilitatea de a fi recrutată dacă ar fi fost înscrisă pe lista de rezervă menționată la 50 % șanse și consideră că acest procent trebuie aplicat cuantumului potențialului beneficiu nerealizat. În plus, acest calcul ar trebui să țină seama de diferențele de remunerație de bază dintre postul său actual și cel de funcționar permanent, de indemnizații specifice și de drepturi la pensie.

În ceea ce privește prejudiciul moral, reclamanta solicită o despăgubire ca urmare a incertitudinii și a anxietății cauzate de nelegalitatea deciziei atacate. Aceasta apreciază de asemenea că lipsa de atenție cu care a fost tratat dosarul determină un prejudiciu moral. Ea consideră că acest prejudiciu moral nu poate fi reparat prin simpla anulare a deciziei atacate și solicită o despăgubire în cuantum de 5000 de euro.

Comisia contestă argumentele reclamantei.

În această privință, trebuie amintit că, în cadrul unei cereri de daune interese formulate de un funcționar sau de un agent, angajarea răspunderii instituției presupune întrunirea unui ansamblu de condiții în ceea ce privește nelegalitatea comportamentului care îi este reproșat, caracterul real al prejudiciului invocat și existența unei legături de cauzalitate între comportament și prejudiciul invocat. Cele trei condiții de angajare a răspunderii sunt cumulative, ceea ce implică faptul că, în cazul în care una dintre acestea nu este îndeplinită, răspunderea instituției nu poate fi angajată (a se vedea Hotărârea din 19 octombrie 2022, JS/SRB, T‑271/20, nepublicată, EU:T:2022:652, punctul 179 și jurisprudența citată).

Potrivit unei jurisprudențe constante, concluziile prin care se urmărește repararea unui prejudiciu material sau moral trebuie să fie respinse atunci când prezintă o legătură strânsă cu concluziile în anulare care au fost la rândul lor respinse fie ca inadmisibile, fie ca nefondate (a se vedea Hotărârea din 19 octombrie 2022, MV/Comisia, T‑624/20, nepublicată, EU:T:2022:653, punctul 145 și jurisprudența citată).

În speță, din cererea introductivă reiese că cererea de despăgubire este strâns legată de cererea de anulare. Astfel, prejudiciile material și moral a căror reparare este solicitată de reclamantă au la origine nelegalitățile care ar afecta decizia atacată.

În consecință, în măsura în care concluziile în anularea deciziei atacate sunt respinse, situația este aceeași în ceea ce privește concluziile în despăgubire.

În cadrul celui de al șaptelea motiv, întemeiat pe încălcarea principiului egalității de tratament cu ocazia desfășurării interviului care viza testarea competențelor specifice, reclamanta solicită Tribunalului să invite Comisia, ca măsură de organizare a procedurii, să prezinte un document pentru a face posibil controlul jurisdicțional al deciziei atacate care conține modul în care standardizarea a fost aplicată notelor sale la proba scrisă, la interviul care viza testarea competențelor generale și la interviul care viza testarea competențelor situaționale.

Comisia se opune, invocând lipsa justificării utilității acestui document în scopul procedurii.

În această privință, trebuie amintit că revine Tribunalului sarcina de a decide cu privire la necesitatea de a face uz de competența sa de a adopta măsuri de organizare a procedurii pentru a completa informațiile de care dispune, fiind de la sine înțeles că caracterul probant al actelor de procedură sau lipsa acestuia ține de aprecierea sa suverană asupra faptelor (a se vedea Hotărârea din 6 decembrie 2023, QI/Comisia, T‑807/21, nepublicată, EU:T:2023:786, punctul 176 și jurisprudența citată).

În speță, reclamanta apreciază că documentul pe care îl solicită este necesar pentru a dovedi și pentru a susține al șaptelea motiv, întemeiat pe „încălcarea principiului egalității de tratament în cadrul interviului care viza testarea competențelor specifice” ca urmare a unei neregularități materiale (a se vedea punctul 139 de mai sus).

Or, pe de o parte, reclamanta face referire la un document care nu se referă la interviul „care viza testarea competențelor specifice”, ci la celelalte probe, și anume proba scrisă, interviul care viza testarea competențelor generale și interviul care viza testarea competențelor situaționale (a se vedea punctul 163 de mai sus).

Prin urmare, un astfel de document nu pare util pentru soluționarea litigiului.

Pe de altă parte, presupunând că este vorba despre o eroare materială din partea reclamantei, în sensul că aceasta ar fi omis să menționeze „interviul care viza testarea competențelor specifice” în cererea sa de documente, în orice caz, elementele cuprinse în dosar sunt suficiente pentru a permite Tribunalului să se pronunțe, acesta putându‑se pronunța în mod util pe baza concluziilor, a motivelor și a argumentelor dezvoltate în cursul procedurii și având în vedere documentele depuse de părți, fără a fi necesar să se dispună o măsură de organizare a procedurii.

Prin urmare, cererea de adoptare a unei măsuri de organizare a procedurii trebuie respinsă.

Rezultă din toate cele ce precedă că acțiunea trebuie să fie respinsă în totalitate.

Potrivit articolului 134 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată.

Întrucât reclamanta a căzut în pretenții, se impune obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată, conform concluziilor Comisiei.

HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera a zecea)

29 aprilie 2026 ( *1 )

Hotărâre

Istoricul litigiului și situația de fapt ulterioară introducerii acțiunii

Cu privire la faptele care au condus la adoptarea deciziei inițiale de neînscriere

Cu privire la cererile de acces la documentele și la datele cu caracter personal ale reclamantei în urma deciziei inițiale de neînscriere

Concluziile părților

În drept

Cu privire la obiectul acțiunii

Cu privire la concluziile în anulare

Cu privire la primul motiv, întemeiat pe nepublicarea metodei de standardizare în anunțul de concurs sau pe lipsa predeterminării și a comunicării prealabile a acesteia

Cu privire la al doilea motiv, întemeiat pe nelegalitatea intervenției EPSO în cadrul standardizării

Cu privire la al treilea motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 5 din anexa III la statut

Cu privire la al patrulea motiv, întemeiat pe încălcarea obligației de motivare

Cu privire la al cincilea motiv, întemeiat pe încălcarea dreptului la apărare

Cu privire la al șaselea motiv, întemeiat pe încălcarea principiului bunei administrări

Cu privire la al șaptelea motiv, întemeiat pe încălcarea principiului egalității de tratament cu ocazia desfășurării interviului care viza testarea competențelor specifice

Cu privire la concluziile privind despăgubirile

Cu privire la cererea de măsuri de organizare a procedurii

Cu privire la cheltuielile de judecată