Hotărârea Tribunalului (Camera a treia extinsă) din 21 ianuarie 2026.#Lantmännen ek för și Lantmännen Biorefineries AB împotriva Comisia Europeană.#Concurență – Înțelegeri – Piețele bioetanolului și etanolului – Decizie prin care se constată o încălcare a articolului 101 TFUE și a articolului 53 din Acordul privind SEE – Procedură «hibridă» decalată – Prezumția de nevinovăție – Imparțialitate.#Cauza T-93/24.

Prin acțiunea întemeiată pe articolul 263 TFUE, reclamantele, Lantmännen ek för și Lantmännen Biorefineries AB, solicită Tribunalului anularea Deciziei C(2023) 8320 final a Comisiei Europene din 7 decembrie 2023 privind o procedură inițiată în temeiul articolului 101 TFUE și al articolului 53 din Acordul privind SEE (cazul AT.40054 – Ethanol Benchmarks (denumită în continuare „decizia atacată”). În decizia atacată, Comisia a constatat că reclamantele încălcaseră dispozițiile menționate prin faptul că luaseră parte la o încălcare unică și continuă care a avut ca obiect influențarea în mod coordonat a mecanismului de formare a prețurilor cu ridicata pe piața europeană a etanolului, această decizie fiind adoptată în cadrul unei proceduri „hibride” decalate constând în adoptarea, într‑o primă etapă, a unei decizii de tranzacție și, într‑o a doua etapă, a unei decizii de încetare a procedurii ordinare.

Lantmännen ek för este societatea‑mamă a Lantmännen Biorefineries, aceasta din urmă consacrând activitatea sa comercială producției și comercializării de etanol. Etanolul este produs fie prin sinteza apei și a etilenei, fie din materii prime regenerative, cum ar fi zahărul, anumite cereale, amidonul sau celuloza care conțin biomase. Etanolul este utilizat fie ca aditiv în producția de combustibili fosili, fie ca ingredient tradițional în producția de băuturi și în fabricarea de produse farmaceutice, chimice și cosmetice.

La 7 decembrie 2015, Comisia a inițiat o procedură de investigație în vederea adoptării unei decizii în temeiul capitolului III din Regulamentul (CE) nr. 1/2003 al Consiliului din 16 decembrie 2002 privind punerea în aplicare a normelor de concurență prevăzute la articolele [101 și 102 TFUE] (JO 2003, L 1, p. 1). Această procedură avea ca obiect să stabilească dacă reclamantele, împreună cu Alcogroup S.A., Alcodis S.A. (denumite în continuare, împreună, „Alcogroup”) și Abengoa, manipulaseră în mod coordonat calculul indicilor de referință ai prețurilor elaborați și publicați de S&P Global Platts.

În mai 2016, reclamantele, Abengoa și Alcogroup (denumite în continuare, împreună, „părțile la investigație”) și‑au manifestat interesul de a lua parte la discuții în vederea încheierii unei tranzacții. Reuniunile Comisiei cu părțile la investigație în vederea încheierii unei soluționări pe tranzacție au avut loc între luna iunie 2016 și luna iunie 2017. În cursul reuniunilor respective, Comisia a informat părțile la investigație despre obiecțiunile pe care intenționa să le ridice împotriva lor și le‑a comunicat elementele de probă principale din dosarul său pe care intenționa să se întemeieze pentru stabilirea acestor obiecțiuni.

În iunie 2017, Comisia a comunicat părților la investigație limitele amenzilor probabile în sensul articolului 10a alineatul (2) primul paragraf litera (d) din Regulamentul (CE) nr. 773/2004 al Comisiei din 7 aprilie 2004 privind desfășurarea procedurilor puse în aplicare de Comisie în temeiul articolelor [101 și 102 TFUE] (JO 2004, L 123, p. 18).

Abengoa și Alcogroup au refuzat să accepte cuantumul maxim al amenzii avute în vedere în limitele amenzilor probabile. În consecință, procedura ordinară a fost reluată în privința lor în aprilie 2018.

Reclamantele, care fuseseră informate în prealabil cu privire la reluarea procedurii ordinare în privința Abengoa și a Alcogroup, au confirmat, în martie 2018, că erau dispuse să accepte cuantumul maxim al amenzii și să prezinte o cerere oficială de tranzacționare.

La 16 iulie 2018, reclamantele au prezentat Comisiei o propunere de tranzacție.

La 24 iulie 2018, Comisia a adoptat, în cadrul procedurii ordinare, o comunicare privind obiecțiunile pe care a adresat‑o Abengoa și Alcogroup. Acestea și‑au prezentat observațiile cu privire la comunicarea menționată și au participat, în ianuarie 2020, la o ședință în această privință.

La 2 martie 2021, Comisia a adresat Abengoa și Alcogroup o scrisoare de expunere a faptelor care susținea obiecțiunile cuprinse în comunicarea din 24 iulie 2018, menționată la punctul 9 de mai sus, precum și, în iulie 2021, o scrisoare complementară scrisorii de expunere a faptelor menționate mai sus.

La 13 septembrie 2021, Abengoa, care arăta că se confrunta cu dificultăți financiare, a comunicat Comisiei interesul său de a relua procedura de tranzacție pentru a beneficia de previzibilitate în ceea ce privește rezultatul procedurii referitoare la încălcarea care îi era reproșată și de a asigura investițiile necesare restructurării sale.

În acest context, Comisia a informat Alcogroup cu privire la reluarea procedurii de tranzacție în privința Abengoa și a invitat atât Alcogroup, cât și Abengoa să își exprime interesul de a o relua la rândul lor. Numai Abengoa, care a prezentat ulterior o propunere de tranzacție la 28 octombrie 2021, a acceptat invitația Comisiei.

La 11 noiembrie 2021, Comisia a adoptat o comunicare privind obiecțiunile adresată reclamantelor și Abengoa în contextul procedurii de tranzacționare.

La 25 noiembrie 2021, reclamantele au informat Comisia că nu aveau altă opțiune decât să se retragă din procedura de tranzacție întrucât comunicarea privind obiecțiunile din 11 noiembrie 2021 nu reflecta nici propunerea lor de tranzacție, nici discuțiile în vederea încheierii unei asemenea tranzacții. În consecință, numai Abengoa urma să participe în continuare la procedura de tranzacționare.

La 10 decembrie 2021, Comisia a adoptat Decizia C(2021) 8913 final (denumită în continuare „decizia de tranzacționare”), prin care a aplicat Abengoa, destinatar unic al deciziei de tranzacționare, o amendă de 20 milioane de euro pentru participarea sa la o înțelegere referitoare la mecanismul de formare a prețurilor cu ridicata pe piața europeană a etanolului în perioada cuprinsă între 6 septembrie 2011 și 16 mai 2014.

În considerentul (4) al deciziei de tranzacționare, Comisia face referire la reclamante și la Alcogroup utilizând expresia „alte părți la investigație” și precizează, pe de o parte, că acestea nu sunt destinatare ale deciziei menționate și, pe de altă parte, că decizia de tranzacționare nu stabilește și nici nu urmărește să stabilească, nici chiar cu titlu preliminar, răspunderea „celorlalte părți la investigație” pentru participarea lor la o anumită încălcare. Alte mențiuni privind lipsa impactului deciziei de tranzacționare asupra calificării comportamentelor „celorlalte părți la investigație” și asupra răspunderii lor în această privință au fost inserate în considerentele (41) și (49) ale acestei decizii.

Reclamantele sunt menționate individual în considerentele (4), (13), (18), (24) și (40) ale deciziei de tranzacționare. De asemenea, un anumit număr de considerente ale acestei decizii fac referire la „celelalte părți la investigație” la rubricile consacrate observațiilor introductive („1. Introduction”), descrierii procedurii administrative („3. Procedure”), descrierii comportamentelor ilicite („4. Description of the conduct”), evaluării juridice a comportamentelor menționate („5. Legal assessment”) și măsurilor corective („8. Remedies”). Pe de altă parte, la articolul 1 din dispozitivul deciziei de tranzacționare, Comisia constată încălcarea de către Abengoa a articolului 101 TFUE și a articolului 53 din Acordul privind SEE ca urmare a comportamentului său coordonat în mod regulat cu „celelalte părți la investigație”.

Prin scrisoarea din 28 februarie 2022, Comisia a informat reclamantele cu privire la decizia sa de a reveni la procedura ordinară în privința lor.

La 7 iulie 2022, Comisia a adoptat o comunicare privind obiecțiunile adresată Alcogroup, precum și reclamantelor.

La 10 noiembrie 2022, reclamantele au depus observații referitoare la comunicarea privind obiecțiunile din 7 iulie 2022. Alcogroup, la rândul său, și‑a prezentat observațiile la 3 noiembrie 2022.

La 20 aprilie 2023, Comisia a adresat o scrisoare reclamantelor pentru a le informa că, în urma schimburilor lor și ținând seama de observațiile referitoare la comunicarea privind obiecțiunile din 7 iulie 2022, avea în vedere posibilitatea de a reduce durata încălcării, astfel încât data încetării urma să fie stabilită la 25 martie 2014, în loc de 16 mai 2014, astfel cum se consemna inițial în comunicarea privind obiecțiunile. Întrucât o asemenea reducere are o anumită incidență asupra calculului cuantumului amenzii, Comisia a informat reclamantele cu privire la posibilitatea de a‑și prezenta observațiile în această privință în termen de 5 zile.

La 20 aprilie 2023, Comisia a trimis de asemenea reclamantelor o solicitare de informații referitoare la informații privind valoarea vânzărilor lor în perioada încălcării și la datele privind cifra de afaceri pentru anul 2022. Reclamantele au furnizat un răspuns la această solicitare de informații la 27 aprilie 2023.

Într‑o scrisoare din 2 mai 2023, Comisia a indicat reclamantelor că probele colectate împotriva Alcogroup cu privire la răspunderea sa pentru încălcare nu fuseseră considerate suficiente pentru întreaga perioadă vizată de comunicarea privind obiecțiunile din 7 iulie 2022 (a se vedea punctul 19 de mai sus).

La 4 mai 2023, reclamantele și‑au prezentat observațiile cu privire la posibilitatea de a reduce durata încălcării, precum și cu privire la consecințele care ar decurge de aici pentru calculul cuantumului amenzii (a se vedea punctul 21 de mai sus).

La 23 mai 2023, întrucât termenul acordat pentru prezentarea observațiilor cu privire la scrisoarea din 2 mai 2023 menționată la punctul 23 de mai sus a expirat, Comisia a adoptat Decizia C(2023) 3486 final de închidere a procedurii ordinare în privința Alcogroup.

La 12 iunie 2023, Comisia a adresat reclamantelor o scrisoare pentru a preciza modul în care intenționa să calculeze valoarea vânzărilor în vederea unei eventuale amenzi, fără ca reclamantele să fi prezentat observații în această privință.

La 7 decembrie 2023, Comisia a adoptat decizia atacată, în care s‑a constatat că reclamantele, singurele destinatare ale acestei decizii, au încălcat articolul 101 alineatul (1) TFUE și articolul 53 alineatul (1) din Acordul privind SEE prin faptul că au participat la o încălcare unică și continuă care a avut ca obiect influențarea în mod coordonat a mecanismului de formare a prețurilor cu ridicata în sectorul european al etanolului. Comisia a aplicat reclamantelor o amendă de 47,718 milioane de euro.

Produsul vizat de încălcarea avută în vedere de decizia atacată este etanolul, care, amestecat cu benzină, este utilizat în producția de biocarburanți (desemnat în mod obișnuit în limba engleză ca „fuel‑grade ethanol”).

Potrivit deciziei atacate, contractele de vânzare de etanol pe piața europeană se încheie fie pe termen lung, fie pe piața „spot”. Un număr semnificativ de acorduri de vânzare a etanolului în Uniunea Europeană se realizează pe baza unor contracte bilaterale pe termen lung și în urma unor proceduri de cerere de ofertă. Prețul acestor contracte include adesea o parte fixă și o parte variabilă, aceasta din urmă utilizând în general, ca referință, indicii publicați de S&P Global Platts.

Tranzacțiile efectuate în cadrul pieței „spot” (denumite adesea în limba engleză „spot trades”) sunt considerate a avea un caracter imediat pentru o livrare la o anumită dată („spot date”). Cea mai importantă piață „spot” a etanolului din Spațiul Economic European (SEE) în perioada de referință a fost cea a „barjelor Amsterdam‑Rotterdam‑Anvers” (denumită în continuare „zona Rotterdam”), activitatea sa fiind luată în considerare de către S&P Global Platts la elaborarea indicilor săi de referință ai prețurilor.

S&P Global, întreprindere americană al cărei sediu european este situat în Londra (Regatul Unit), era, în perioada de referință, organizată în mai multe divizii, printre care S&P Global Platts, agenția de monitorizare a prețurilor cea mai importantă pentru piața etanolului. Astfel, în cursul perioadei de referință, 90 % din contractele bilaterale de vânzare de etanol au utilizat ca referință indicii publicați de S&P Global Platts.

S&P Global Platts pune la dispoziția publicului indici de referință ai prețurilor pe piața europeană a etanolului („Platts ethanol benchmarks”), care urmăresc să reflecte prețurile tranzacțiilor care au loc în zona Rotterdam. În acest scop, S&P Global Platts utilizează un proces de elaborare a indicilor de referință denumit „Market‑on‑Close” (denumit în continuare „procesul MOC”).

Procesul MOC se bazează pe informațiile colectate de la participanți, incluzând toate ofertele de cumpărare și de vânzare, intențiile de negociere, precum și tranzacțiile confirmate comunicate voluntar în cursul zilei și în special în intervalul de timp cuprins între ora 16.00 și ora 16.30 (ora Londrei), cunoscut sub denumirea de „fereastră MOC” („MOC window”).

Deși S&P Global Platts include informații provenind din diferite surse în procesul de elaborare a indicilor de referință ai prețului etanolului, aceasta acordă prioritate informațiilor obținute în timpul „ferestrei MOC”.

Potrivit Comisiei, dat fiind că indicii prețurilor etanolului sunt adesea utilizați ca referință în contractele de vânzare de etanol pe termen lung, o denaturare – fie și minimă – a prețurilor comunicate în vederea elaborării indicilor menționați ar putea avea un efect semnificativ asupra prețului de piață al etanolului și, prin urmare, asupra veniturilor întreprinderilor părți la astfel de contracte de vânzare pe termen lung.

În decizia atacată se constată că reclamantele, Abengoa și Alcogroup au încheiat acorduri sau au recurs la practici concertate prin care se urmărea creșterea, menținerea sau împiedicarea diminuării în mod artificial a nivelului indicilor de referință ai etanolului publicați de S&P Global Platts.

Potrivit analizei Comisiei, comportamentul ilicit este dublu. Pe de o parte, reclamantele și‑ar fi coordonat comportamentul de negociere înainte, în timpul și ulterior „ferestrei MOC” cu Abengoa și cu Alcogroup. Pe de altă parte, reclamantele ar fi convenit cu Abengoa și cu Alcogroup pentru a limita oferta de etanol fizic în zona Rotterdam susceptibilă să fie disponibilă pentru negocieri în „fereastra MOC”. Pentru a pune în aplicare comportamentul ilicit, reclamantele ar fi schimbat în mod regulat informații sensibile din punct de vedere comercial cu Abengoa și cu Alcogroup.

Comisia concluzionează că comportamentul coordonat descris la punctul 37 de mai sus avea drept scop și era susceptibil să determine o creștere a prețurilor pentru vânzările de etanol ale reclamantelor, ale Abengoa și ale Alcogroup în cadrul contractelor de furnizare de etanol încheiate cu clienții lor, aceste contracte făcând trimitere la indicii publicați de S&P Global Platts.

Reclamantele solicită Tribunalului: – anularea în tot sau în parte a deciziei atacate; – obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.

Comisia solicită Tribunalului: – respingerea acțiunii; – obligarea reclamantelor la plata cheltuielilor de judecată.

În susținerea acțiunii formulate, reclamantele invocă două motive, întemeiate, primul, pe încălcarea dreptului lor la prezumția de nevinovăție, iar al doilea, pe nerespectarea de către Comisie a cerinței de imparțialitate care decurge din principiul bunei administrări.

În susținerea primului motiv, reclamantele susțin că, prin recurgerea la o procedură „hibridă” decalată cu o singură întreprindere care participă la tranzacție și prin adoptarea deciziei de tranzacționare în privința Abengoa, Comisia a încălcat dreptul lor la prezumția de nevinovăție. Obligațiile care le revin și, în definitiv, decizia atacată ar fi, așadar, viciate în mod intrinsec.

Atingerea adusă prezumției de nevinovăție a reclamantelor s‑ar concretiza prin faptul că Comisia ar fi săvârșit două erori majore, grave și iremediabile care ar justifica anularea deciziei atacate.

Pe de o parte, Comisia ar fi ales în mod eronat să recurgă la o procedură „hibridă” decalată cu o singură întreprindere care participă la tranzacție (primul și al treilea aspect ale primului motiv). În acest context, reclamantele arată că Comisia nu putea adopta decizia de tranzacționare în privința Abengoa înainte de încheierea procedurii ordinare fără a aduce atingere dreptului lor la prezumția de nevinovăție.

Pe de altă parte, reclamantele apreciază că Comisia a adus atingere dreptului lor la prezumția de nevinovăție cu ocazia redactării deciziei de tranzacționare, în măsura în care aceasta din urmă conținea aluzii clare și lipsite de ambiguitate privind participarea „celorlalte părți la investigație” care nu au încheiat o tranzacție în ceea ce privește comportamentul ilicit vizat de această decizie și răspunderea lor în raport cu acest comportament, aluzii care nu erau necesare pentru a stabili răspunderea Abengoa (al doilea aspect al primului motiv).

În cadrul primului și al celui de al treilea aspect ale primului motiv, care trebuie analizate împreună, reclamantele susțin, pe de o parte, că recurgerea la o procedură „hibridă” decalată în timp, deși numai Abengoa a participat la procedura de tranzacție, implică o încălcare a dreptului lor la prezumția de nevinovăție și, pe de altă parte, că nu a fost oferită nicio justificare admisibilă în ceea ce privește recurgerea la o astfel de procedură în împrejurările speței.

Comisia contestă argumentele reclamantelor.

În această privință, trebuie să se constate, în primul rând, că argumentația reclamantelor se întemeiază pe postulatul potrivit căruia recurgerea la o procedură „hibridă” decalată cu o singură întreprindere care participă la procedura de tranzacție ar putea constitui o încălcare a prezumției de nevinovăție independent de o analiză in concreto a deciziei de tranzacționare. Or, având în vedere jurisprudența, un astfel de postulat are un caracter eronat.

Primo, este necesar să se arate că articolul 10a din Regulamentul nr. 773/2004 nu exclude și nu se opune posibilității Comisiei de a urma o procedură „hibridă” în cadrul aplicării articolului 101 TFUE (a se vedea în acest sens Hotărârea din 2 februarie 2022, Scania ș.a./Comisia, T‑799/17, EU:T:2022:48, punctele 98 și 99).

Astfel, Comisia are dreptul să recurgă la o abordare „hibridă” și să pună în aplicare o procedură de tranzacționare în privința întreprinderilor care prezintă propuneri de tranzacționare, continuând totodată procedura reglementată de dispoziții generale ale Regulamentului nr. 773/2004, în locul celor care reglementează procedura de tranzacție în privința întreprinderilor care nu doresc să încheie o tranzacție (a se vedea în acest sens Hotărârea din 20 mai 2015, Timab Industries și CFPR/Comisia, T‑456/10, EU:T:2015:296, punctele 70, 71 și 104).

Instanța Uniunii a considerat că Comisia putea adopta, într‑o primă etapă, o decizie de tranzacționare în privința părților care au decis să încheie o tranzacție și, într‑o a doua etapă, o decizie adoptată la finalul procedurii ordinare în privința părților care au decis să nu încheie o tranzacție, cu condiția însă ca aceasta să asigure, în cadrul adoptării deciziei de tranzacționare, respectarea principiului prezumției de nevinovăție în privința părților care nu participă la tranzacție (a se vedea în acest sens Hotărârea din 18 martie 2021, Pometon/Comisia,C‑440/19 P, EU:C:2021:214, punctele 64 și 65, și Hotărârea din 12 ianuarie 2023, HSBC Holdings ș.a./Comisia, C‑883/19 P, EU:C:2023:11, punctele 88 și 89).

În acest context, Comisia se bucură de o largă marjă de apreciere pentru identificarea cazurilor care ar putea fi adecvate pentru a examina interesul pe care părțile l‑ar avea în a lua parte la discuții de tranzacționare, pentru a decide să inițieze aceste discuții sau să le pună capăt ori să ajungă la o soluționare definitivă a cauzei, astfel cum reiese din considerentul (4) al Regulamentului (CE) nr. 622/2008 al Comisiei din 30 iunie 2008 de modificare a Regulamentului nr. 773/2004 în ceea ce privește desfășurarea procedurilor de tranzacționare în cazurile privind cartelurile (JO 2008, L 171, p. 3) (a se vedea în acest sens Hotărârea din 29 februarie 2016, Deutsche Bahn ș.a./Comisia, T‑267/12, nepublicată, EU:T:2016:110, punctul 417).

Pe de altă parte, poate fi necesară în mod obiectiv abordarea de către Comisie în decizia prin care se finalizează procedura de tranzacție a anumitor fapte și comportamente privind participanții la pretinsa înțelegere care fac obiectul procedurii ordinare (Hotărârea din 18 martie 2021, Pometon/Comisia,C‑440/19 P, EU:C:2021:214, punctul 65, și Hotărârea din 12 ianuarie 2023, HSBC Holdings ș.a./Comisia, C‑883/19 P, EU:C:2023:11, punctul 89). În acest cadru, niciuna dintre aluziile în privința părților care nu au încheiat o tranzacție nu poate avea caracter definitiv în ceea ce privește participarea lor la comportamentul în cauză.

Secundo, referitor mai precis la prezumția de nevinovăție, aceasta constituie un principiu general al dreptului Uniunii, care este enunțat la articolul 48 alineatul (1) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (denumită în continuare „carta”) (Hotărârea din 22 noiembrie 2012, E.ON Energie/Comisia,C‑89/11 P, EU:C:2012:738, punctul 72, și Hotărârea din 18 martie 2021, Pometon/Comisia,C‑440/19 P, EU:C:2021:214, punctul 60). Articolul 48 din cartă corespunde articolului 6 alineatele (2) și (3) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, semnată la Roma la 4 noiembrie 1950, astfel cum rezultă din explicațiile aferente acestei dispoziții din cartă. Rezultă că, în conformitate cu articolul 52 alineatul (3) din cartă, trebuie să se ia în considerare articolul 6 alineatele (2) și (3) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale în vederea interpretării articolului 48 din cartă, ca prag minim de protecție [Hotărârea din 5 septembrie 2019, AH ș.a. (Prezumția de nevinovăție), C‑377/18, EU:C:2019:670, punctul 41, și Hotărârea din 18 martie 2021, Pometon/Comisia,C‑440/19 P, EU:C:2021:214, punctul 61].

În aceste condiții, principiul prezumției de nevinovăție este încălcat în cazul în care o decizie judiciară sau o declarație oficială cu privire la o persoană trimisă în judecată conține o declarație clară, dată în lipsa unei condamnări definitive, potrivit căreia persoana în cauză a săvârșit infracțiunea în discuție. În acest context, trebuie subliniat că Curtea EDO a subliniat importanța alegerii termenilor utilizați de autoritățile judiciare, precum și a împrejurărilor particulare în care aceștia au fost formulați și a naturii și a contextului procedurii în discuție [a se vedea în acest sens Hotărârea din 5 septembrie 2019, AH ș.a. (Prezumția de nevinovăție), C‑377/18, EU:C:2019:670, punctul 43, Hotărârea din 12 ianuarie 2023, HSBC Holdings ș.a./Comisia, C‑883/19 P, EU:C:2023:11, punctul 79 și jurisprudența citată, și Curtea EDO, 27 februarie 2014, Karaman împotriva Germaniei, CE:ECHR:2014:0227JUD001710310, § 63].

Tertio, și pe cale de consecință, numai în lumina unei analize in concreto a deciziei de tranzacționare și a aprecierilor efectuate în cuprinsul acesteia este posibil să se examineze existența unei eventuale încălcări a dreptului reclamantelor la prezumția de nevinovăție. Criticile îndreptate împotriva recurgerii la o procedură „hibridă” decalată în timp în prezența unei singure părți la tranzacție nu sunt, prin urmare, în sine, susceptibile să demonstreze existența unei asemenea încălcări.

În plus, în ceea ce privește în special critica întemeiată pe faptul că alegerea procedurală privilegiată de Comisie implica în mod intrinsec constatarea participării reclamantelor la încălcarea în cauză și a vinovăției lor în privința comportamentului vizat de decizia de tranzacționare, trebuie amintit că reiese din jurisprudența referitoare la procedurile penale complexe, aplicabilă mutatis mutandis în speță (a se vedea în acest sens Hotărârea din 18 martie 2021, Pometon/Comisia,C‑440/19 P, EU:C:2021:214, punctul 64), că adoptarea unei decizii de tranzacție în privința unei singure persoane acuzate, deși comportamentul vizat de decizia menționată presupune o participare colectivă, nu implică în sine o încălcare a dreptului la prezumția de nevinovăție al celorlalte persoane care nu au încheiat o tranzacție [a se vedea în acest sens Hotărârea din 5 septembrie 2019, AH ș.a. (Prezumția de nevinovăție), C‑377/18, EU:C:2019:670, punctul 45, și Ordonanța din 28 mai 2020, UL și VM, C‑709/18, nepublicată, EU:C:2020:411, punctul 35].

În această privință, reclamantele susțin în mod eronat în esență că decizia de tranzacționare impunea Comisiei adoptarea unei decizii la finalul procedurii ordinare. Astfel, procedura de tranzacție este o procedură administrativă alternativă procedurii ordinare, distinctă de aceasta și care prezintă anumite particularități. În cadrul procedurii de tranzacționare, dacă întreprinderea în cauză nu prezintă o propunere de tranzacționare, procedura care conduce la decizia finală este guvernată de dispozițiile generale ale Regulamentului nr. 773/2004, în locul celor care guvernează procedura de tranzacție. În schimb, în ceea ce privește procedura ordinară, în cadrul căreia încă trebuie să fie stabilite răspunderile, Comisia este obligată să respecte numai comunicarea privind obiecțiunile și este ținută să ia în considerare elementele noi aduse la cunoștința sa cu ocazia acestei proceduri (a se vedea în acest sens Hotărârea din 12 ianuarie 2017, Timab Industries și CFPR/Comisia, C‑411/15 P, EU:C:2017:11, punctul 136, și Hotărârea din 1 februarie 2024, Scania ș.a./Comisia, C‑251/22 P, EU:C:2024:103, punctul 75).

Astfel, contrar celor susținute de reclamante, adoptarea deciziei de tranzacționare nu determină, în sine, nicio consecință de natură juridică ce afectează deciziile adoptate ulterior în cadrul procedurii ordinare în privința unei părți care nu a încheiat o tranzacție.

Prin urmare, adoptarea deciziei de tranzacționare nu a determinat rezultatul procedurii ordinare, după cum demonstrează decizia adoptată în privința Alcogroup, în care Comisia a ajuns în cele din urmă la concluzia potrivit căreia elementele de probă depuse la dosar nu erau suficient de probante pentru a susține concluzia potrivit căreia Alcogroup participase la încălcare după 14 martie 2013, astfel încât Comisia era decăzută din dreptul de a‑i aplica o amendă. Trebuie subliniat, cu privire la acest aspect, că nimic nu împiedica Comisia să adopte o decizie similară celei referitoare la Alcogroup în privința reclamantelor în urma examinării elementelor de probă depuse la dosar în cadrul procedurii ordinare, chiar și după încheierea procedurii ordinare în privința Alcogroup.

În al doilea rând, în ceea ce privește pretinsa lipsă a justificării de către Comisie a recurgerii la o procedură „hibridă” decalată în timp, niciunul dintre celelalte argumente ale reclamantelor nu poate fi admis.

Primo, contrar celor susținute de reclamante, Hotărârea din 5 septembrie 2019, AH ș.a. (Prezumția de nevinovăție) (C‑377/18, EU:C:2019:670), nu implică obligația Comisiei de a demonstra că recurgerea la o procedură „hibridă” decalată este „imperativă”, ceea ce, potrivit reclamantelor, nu ar fi fost cazul în speță.

Desigur, jurisprudența rezultată din Hotărârea din 5 septembrie 2019, AH ș.a. (Prezumția de nevinovăție) (C‑377/18, EU:C:2019:670), este relevantă, mutatis mutandis, atunci când Comisia adoptă succesiv, în legătură cu una și aceeași înțelegere, două decizii care au destinatari diferiți în urma a două proceduri distincte, și anume, pe de o parte, o decizie adoptată în urma unei proceduri de tranzacție, destinată întreprinderilor care au încheiat tranzacția, și, pe de altă parte, o decizie adoptată în urma unei proceduri ordinare și adresată celorlalte întreprinderi care au participat la înțelegere (a se vedea punctul 57 de mai sus).

În schimb, jurisprudența rezultată din Hotărârea din 5 septembrie 2019, AH ș.a. (Prezumția de nevinovăție) (C‑377/18, EU:C:2019:670), nu poate fi interpretată în sensul că impune Comisiei să dovedească în fiecare caz că recurgerea la o procedură „hibridă” decalată este „imperativă”. Astfel, aceasta trebuie să își exercite marja de apreciere pentru a examina dacă recurgerea la o procedură „hibridă” decalată îi permite să asigure o soluționare mai rapidă și mai eficientă a cauzei cu întreprinderile care au ales să încheie o tranzacție, respectând în același timp limitele impuse de normele aplicabile, inclusiv dreptul la prezumția de nevinovăție al întreprinderilor care nu au încheiat o tranzacție (a se vedea punctele 51-53 de mai sus).

Secundo, reclamantele nu demonstrează în ce mod motivele care au justificat recurgerea în speță la o procedură „hibridă” decalată, astfel cum sunt menționate în considerentele (428)-(448) ale deciziei atacate, ar încălca dreptul lor la prezumția de nevinovăție.

Potrivit deciziei atacate, în momentul în care Abengoa a decis să reintre în procedura de tranzacție, reclamantele participau încă la aceasta, astfel încât exista o posibilitate de a finaliza această procedură în ceea ce privește majoritatea părților care făceau obiectul investigației (considerentul 441 al deciziei atacate).

Adoptarea unei decizii de tranzacție care includea Abengoa permitea de altfel acoperirea întregii perioade a încălcării, ceea ce prezenta avantaje evidente pentru Comisie în raport cu adoptarea unei decizii de tranzacție adresată exclusiv reclamantelor (considerentul 442 al deciziei atacate).

Potrivit considerentului (443) al deciziei atacate, abordarea avută în vedere de Comisie viza, așadar, o finalizare cât mai rapidă posibil a procedurii administrative, concentrându‑se mai întâi asupra procedurii de tranzacție, apoi mobilizându‑și resursele pentru adoptarea deciziei prin care se finalizează procedura ordinară, a cărei contestare de către Alcogroup era percepută ca previzibilă.

În ceea ce privește riscul ca reclamantele să fie expuse unor cereri de despăgubire din partea terților ca urmare a adoptării în mod decalat a deciziei de tranzacționare și a celei de încheiere a procedurii ordinare, Comisia arată că decizia de tranzacționare trebuia să fie succintă și să nu fie publicată decât într‑o versiune neconfidențială, ceea ce trebuia să reducă în mod semnificativ riscul menționat (considerentul 444 al deciziei atacate).

Astfel cum reiese din considerentul (445) al deciziei atacate, avantajele abordării avute în vedere de Comisie au fost discutate în prealabil cu reclamantele, aspect pe care acestea din urmă nu îl contestă.

Pe de altă parte, potrivit considerentului (447) al deciziei atacate, adoptarea deciziei de tranzacționare având ca unic destinatar Abengoa era justificată de motive de eficacitate. Chiar dacă aceasta a reintrat în procedura de tranzacție într‑un stadiu tardiv, adoptarea deciziei menționate permitea generarea unor creșteri semnificative în eficiență, printre care posibilitatea de a redacta o decizie de tranzacționare mult mai succintă în raport cu cea corespunzătoare procedurii ordinare, precum și reducerea riscului de contestare de către Abengoa a deciziei de tranzacționare.

Având în vedere conținutul lor, niciunul dintre considerentele sus‑menționate ale deciziei atacate nu permite să se concluzioneze că dreptul reclamantelor la prezumția de nevinovăție a fost încălcat de Comisie atunci când a decis să recurgă la o procedură „hibridă” decalată.

În orice caz, întârzierea sau abandonarea unei proceduri de tranzacționare pentru motivul că una dintre întreprinderile în cauză a decis să nu participe la discuții în vederea încheierii unei tranzacții ar fi contrară obiectivului urmărit de procedura de tranzacție, astfel cum este enunțat în considerentul (4) al Regulamentului nr. 622/2008, care este acela de a asigura o soluționare mai rapidă și mai eficientă a cauzei cu întreprinderile care au ales să încheie o tranzacție (a se vedea în acest sens Hotărârea din 2 februarie 2022, Scania ș.a./Comisia, T‑799/17, EU:T:2022:48, punctul 102).

Tertio, argumentul privind încălcarea clauzei temporale convenite între Comisie și reclamante în cadrul procedurii de tranzacționare, potrivit căreia deciziile finale a procedurii de tranzacționare și a procedurii ordinare trebuiau să fie adoptate „mai mult sau mai puțin la aceeași dată”, nu este decât un element de context evocat de reclamante, care se dovedește inoperant în cadrul examinării legalității deciziei atacate.

Astfel, după cum reiese din răspunsurile lor scrise la măsurile de organizare a procedurii, reclamantele nu invocă încălcarea niciuneia dintre normele care reglementează procedura de tranzacție și nici nu invocă nelegalitatea unor asemenea norme privind nerespectarea de către Comisie a clauzei temporale.

Situația este aceeași în ceea ce privește nerespectarea clauzei de reexaminare inversă, potrivit căreia tranzacția ar fi subordonată condiției ca Comisia să nu adreseze participanților la procedura ordinară o decizie mai favorabilă decât cea a tranzacției.

În orice caz, astfel cum arată Comisia, fără ca reclamantele să conteste, comunicarea privind obiecțiunile din 11 noiembrie 2021 referitoare la tranzacție relua propunerea de tranzacție a reclamantelor în ceea ce privește obiectul încălcării, punerea sa în aplicare, principalele fapte și calificarea lor juridică, inclusiv rolul reclamantelor, precum și durata participării lor la încălcare. Comunicarea privind obiecțiunile reflecta astfel conținutul propunerii de tranzacție în privința elementelor menționate la punctul 20 litera (a) din Comunicarea Comisiei privind desfășurarea procedurilor de tranzacție în vederea adoptării de decizii în temeiul articolelor 7 și 23 din Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului în cazurile privind cartelurile (JO 2008, C 167, p. 1). Astfel, angajamente precum clauza temporală și clauza de reexaminare inversă nu figurează printre aceste elemente.

În consecință, în conformitate cu punctul 22 din Comunicarea Comisiei privind desfășurarea procedurilor de tranzacție, comunicarea privind obiecțiunile a Comisiei echivala cu acceptarea propunerii de tranzacție a reclamantelor.

În lumina celor de mai sus, niciunul dintre argumentele invocate de reclamante în cadrul primului și al celui de al treilea aspect ale primului motiv nu permite să se stabilească încălcarea de către Comisie a dreptului lor la prezumția de nevinovăție, astfel încât aceste aspecte trebuie respinse.

Potrivit reclamantelor, Comisia le‑a încălcat dreptul la prezumția de nevinovăție cu ocazia adoptării deciziei de tranzacționare, care ar conține aluzii clare și lipsite de ambiguitate cu privire la participarea la încălcarea în cauză și la răspunderea invocată a întreprinderilor care nu au încheiat o tranzacție, fără ca astfel de mențiuni să fie necesare pentru angajarea răspunderii Abengoa.

În primul rând, decizia de tranzacționare ar conține o apreciere prematură din moment ce în aceasta se menționează că reclamantele fac parte dintre întreprinderile denumite „celelalte părți la investigație”, a căror răspundere este reținută la articolul 1 din dispozitivul deciziei menționate, iar aceasta se referă la comportamentul lor, inclusiv în cadrul evaluării sale juridice. În plus, renunțarea ulterioară la investigație împotriva Alcogroup ar fi consolidat impresia că decizia de tranzacționare implica o răspundere comună a reclamantelor cu Abengoa. În sfârșit, clauzele de exonerare a răspunderii nu ar fi suficiente pentru a înlătura aceste aluzii.

În al doilea rând, abordarea urmată de Comisie s‑ar îndepărta de practicile anterioare ale acesteia din urmă în procedurile „hibride”.

În al treilea rând, mențiunile care figurează în decizia de tranzacționare ar depăși ceea ce Curtea a considerat necesar pentru a exprima și a angaja răspunderea părților la tranzacție.

Comisia contestă argumentele reclamantelor.

Astfel cum reiese din jurisprudența citată la punctul 55 de mai sus, prezumția de nevinovăție este încălcată atunci când o decizie judiciară sau o declarație oficială cu privire la un inculpat conține o declarație clară, făcută în lipsa unei condamnări definitive, potrivit căreia persoana în cauză a săvârșit infracțiunea în discuție, de unde importanța termenilor utilizați de autoritățile în cauză, precum și a împrejurărilor specifice în care aceștia au fost formulați și a naturii și a contextului procedurii în discuție.

În procedurile penale complexe, în care există mai mulți suspecți care nu pot fi judecați împreună, s‑a admis deja că instanța competentă trebuia să menționeze în mod obligatoriu, pentru a aprecia vinovăția persoanelor trimise în judecată, participarea unor terți care vor fi probabil judecați separat ulterior. Totuși, în cazul în care trebuie prezentate fapte referitoare la implicarea terților, instanța în cauză ar trebui să evite să comunice mai multe informații decât este necesar pentru analiza răspunderii juridice a persoanelor trimise în judecată în fața sa. În plus, motivarea deciziilor judiciare trebuie să fie formulată în termeni care sunt de natură să evite o eventuală apreciere prematură referitoare la vinovăția persoanelor terțe vizate, susceptibilă să compromită examinarea echitabilă a acuzațiilor reținute împotriva acestora în cadrul unei proceduri distincte [a se vedea în acest sens Hotărârea din 5 septembrie 2019, AH ș.a. (Prezumția de nevinovăție), C‑377/18, EU:C:2019:670, punctul 44, Hotărârea din 18 martie 2021, Pometon/Comisia,C‑440/19 P, EU:C:2021:214, punctul 63, și Curtea EDO, 27 februarie 2014, Karaman împotriva Germaniei, CE:ECHR:2014:0227JUD001710310, § 64 și 65].

Astfel cum s‑a arătat la punctul 57 de mai sus, prezumția de nevinovăție se aplică și atunci când Comisia adoptă succesiv, cu privire la una și aceeași înțelegere, două decizii care au destinatari diferiți în urma a două proceduri distincte, și anume, pe de o parte, o decizie adoptată în urma unei proceduri de tranzacție și destinată întreprinderilor care au încheiat o tranzacție și, pe de altă parte, o decizie adoptată în urma unei proceduri ordinare și adresată celorlalte întreprinderi care au participat la înțelegere (Hotărârea din 18 martie 2021, Pometon/Comisia,C‑440/19 P, EU:C:2021:214, punctul 64, și Hotărârea din 12 ianuarie 2023, HSBC Holdings ș.a./Comisia, C‑883/19 P, EU:C:2023:11, punctul 88).

În acest cadru, Comisia este obligată să se conformeze obligației de motivare a actelor juridice, consacrată la articolul 296 al doilea paragraf TFUE, al cărei conținut trebuie să permită persoanelor interesate să cunoască motivele pe care se întemeiază decizia, iar unei autorități judiciare să dispună de elemente suficiente pentru a‑și exercita controlul în cadrul unei acțiuni (a se vedea prin analogie Hotărârea din 26 noiembrie 2013, Groupe Gascogne/Comisia,C‑58/12 P, EU:C:2013:770, punctul 37).

Astfel cum s‑a amintit la punctul 53 de mai sus, poate fi necesar în mod obiectiv ca, în decizia prin care se finalizează procedura de tranzacție, Comisia să abordeze anumite fapte și comportamente privind participanții la pretinsa înțelegere care fac obiectul procedurii ordinare, fără ca niciuna dintre aluziile în privința lor să poată avea un caracter definitiv în ceea ce privește participarea lor la comportamentul în cauză.

Revine Comisiei sarcina de a asigura, în decizia de încheiere a procedurii de tranzacție, protejarea dreptului la prezumția de nevinovăție al întreprinderilor care au refuzat să încheie o tranzacție și care fac obiectul unei proceduri ordinare. Astfel, în acest cadru, o încălcare de către Comisie a dreptului la prezumția de nevinovăție al întreprinderilor care nu au încheiat o tranzacție, care ar avea ca efect încălcarea drepturilor fundamentale ale întreprinderilor în cauză, constituie o încălcare suficient de gravă pentru a vicia întreaga procedură care a condus la adoptarea deciziei prin care se finalizează procedura ordinară (Hotărârea din 12 ianuarie 2023, HSBC Holdings ș.a./Comisia, C‑883/19 P, EU:C:2023:11, punctul 95).

Pentru a controla respectarea dreptului la prezumția de nevinovăție de către Comisie, revine instanței Uniunii sarcina de a analiza o decizie de încheiere a procedurii de tranzacție și motivarea acesteia în ansamblul său și în lumina împrejurărilor speciale în care aceasta a fost adoptată. Prin urmare, orice referire explicită, în anumite pasaje ale acestei decizii, la lipsa răspunderii celorlalți participanți la pretinsa înțelegere ar fi lipsită de sens dacă alte pasaje din decizia menționată ar fi susceptibile să fie înțelese ca o expresie prematură a răspunderii lor (Hotărârea din 18 martie 2021, Pometon/Comisia,C‑440/19 P, EU:C:2021:214, punctul 66, și Hotărârea din 12 ianuarie 2023, HSBC Holdings ș.a./Comisia, C‑883/19 P, EU:C:2023:11, punctul 90).

Prin urmare, trebuie să se verifice, pe de o parte, dacă Comisia a luat precauțiile de redactare suficiente în decizia de tranzacționare pentru a evita o apreciere prematură cu privire la participarea reclamantelor la înțelegere și, pe de altă parte, dacă referirile la acestea din urmă care figurau în decizia menționată erau necesare (a se vedea în acest sens Hotărârea din 18 martie 2021, Pometon/Comisia,C‑440/19 P, EU:C:2021:214, punctul 68, și Hotărârea din 12 ianuarie 2023, HSBC Holdings ș.a./Comisia, C‑883/19 P, EU:C:2023:11, punctul 219).

În speță, din răspunsurile scrise ale reclamantelor la măsurile de organizare a procedurii pe care Tribunalul le‑a adresat reiese că acestea nu contestă precauțiile de redactare ale Comisiei în decizia de tranzacționare, ci susțin că măsurile de precauție menționate erau insuficiente.

În această privință, trebuie să se constate că, în considerentul (4) al deciziei de tranzacționare, Comisia a stabilit convenția de scriere „celelalte părți la investigație” pentru a face referire împreună la reclamante și la Alcogroup. În continuare, Comisia a precizat că „celelalte părți la investigație” nu erau destinatarii deciziei de tranzacționare și că aceasta nu stabilea și nici nu urmărea să stabilească, nici măcar cu titlu preliminar, răspunderea lor ca urmare a participării lor la o anumită încălcare. Se indică de asemenea că descrierea comportamentului care implica „celelalte părți la investigație” nu era utilizată decât în măsura în care era necesar pentru a stabili răspunderea Abengoa.

Alte expresii similare privind „celelalte părți la investigație” și lipsa răspunderii lor ca urmare a adoptării deciziei de tranzacționare au fost inserate în considerentele (41) și (49) ale acestei decizii.

Prin trimiterile menționate la punctele 94 și 95 de mai sus, Comisia a evidențiat în mod clar că nu era chemată să se pronunțe cu privire la răspunderea „celorlalte părți la investigație”, astfel încât este necesar să se constate că au fost luate efectiv precauții de redactare în privința reclamantelor.

Cu toate acestea, trebuie să se verifice dacă alte fragmente din decizia de tranzacționare pot fi înțelese ca o expresie prematură a răspunderii reclamantelor, ceea ce ar putea priva de eficacitate precauțiile de redactare luate de Comisie, în sensul jurisprudenței citate la punctul 91 de mai sus.

În conformitate cu punctele 60-63 din cererea introductivă, referirile la „celelalte părți la investigație” care ar revela o încălcare a dreptului reclamantelor la prezumția de nevinovăție ar fi în special cele care figurează în considerentele (33), (35), (46), (47), (53)-(55) și (60) ale deciziei de tranzacționare, precum și la articolul 1 din dispozitivul acesteia.

În această privință, trebuie arătat, în primul rând, că mențiunile referitoare la „celelalte părți la investigație” care figurează la rubricile având ca obiect descrierea comportamentului ilicit al Abengoa, printre care cele care figurează în considerentele (33) și (35) ale deciziei de tranzacționare, au, în conformitate cu finalitatea lor, un caracter pur descriptiv în ceea ce privește comportamentul vizat de decizia de tranzacționare referitor la Abengoa.

Pe de altă parte, niciuna dintre mențiunile citate la punctul 99 de mai sus nu implică, nici explicit, nici implicit, o calificare juridică a comportamentului reclamantelor, astfel încât acestea pot fi considerate compatibile cu jurisprudența citată la punctul 91 de mai sus.

În al doilea rând, trebuie analizate referirile care figurează la rubrica referitoare la aprecierea juridică a comportamentului Abengoa („Legal assessment”) și, mai precis, cele care figurează în considerentele (46), (47), (53)-(55) și (60) ale deciziei de tranzacționare. Aceste aluzii se găsesc în părțile din decizie referitoare la aplicarea în speță a principiilor referitoare la articolul 101 TFUE și la articolul 53 din Acordul privind SEE [punctul 5.1.2, considerentele (46) și (47) ale deciziei de tranzacționare], a principiilor privind existența unei încălcări unice și continue [punctul 5.2.2, considerentele (53)-(55) ale deciziei de tranzacționare] și a principiilor referitoare la restrângerea concurenței [punctul 5.3.2, considerentul (60) al deciziei de tranzacționare].

În această privință, primo, trebuie amintit că, astfel cum s‑a constatat la punctul 57 de mai sus, recurgerea la o procedură „hibridă” decalată cu o singură întreprindere care participă la procedura de tranzacție nu impune să se concluzioneze că reclamantele ar fi săvârșit încălcarea vizată de decizia de tranzacționare.

Pe de altă parte, astfel cum reiese din jurisprudența citată la punctele 86, 87 și 89 de mai sus, mențiunile întreprinderilor care nu au încheiat o tranzacție nu sunt, în sine, problematice și se pot dovedi necesare în mod obiectiv pentru a descrie și a califica participarea la înțelegere a întreprinderii care încheie o tranzacție, în măsura în care nu determină o imputare prematură a răspunderii în sarcina participanților la procedura ordinară.

În acest cadru, faptul că Comisia se referă la reclamante și la Alcogroup prin intermediul convenției de scriere „celelalte părți la investigație” confirmă faptul că nu intenționa să califice răspunderea lor în raport cu comportamentul vizat de decizia de tranzacționare (a se vedea în acest sens Curtea EDO, 17 septembrie 2024, C.O. împotriva Germaniei, CE:ECHR:2024:0917JUD001667822, § 68).

Este necesar să se observe, pe de altă parte, că, atât în versiunea publică a deciziei de tranzacționare în discuție în cauza în care s‑a pronunțat Hotărârea din 18 martie 2021, Pometon/Comisia (C‑440/19 P, EU:C:2021:214), cât și în cea în discuție în cauza în care s‑a pronunțat Hotărârea din 12 ianuarie 2023, HSBC Holdings ș.a./Comisia (C‑883/19 P, EU:C:2023:11), Comisia utilizase convenția de scriere „părți” pentru a desemna ansamblul întreprinderilor vizate de investigație.

În schimb, în decizia de tranzacționare în discuție în speță, Comisia a utilizat convenția de scriere „celelalte părți la investigație”, care permite să se distingă mai clar aluziile privind destinatarul deciziei menționate de cele privind întreprinderile care nu au încheiat o tranzacție. În plus, decizia de tranzacționare nu conține nicio referire explicită la reclamante în cadrul descrierii comportamentului ilicit, contrar considerentelor (26), (28), (29) și (31) ale deciziei de tranzacționare în discuție în cauza în care s‑a pronunțat Hotărârea din 18 martie 2021, Pometon/Comisia (C‑440/19 P, EU:C:2021:214).

Secundo, chiar dacă „celelalte părți la investigație” sunt menționate în partea consacrată calificării juridice a comportamentului Abengoa, din lectura deciziei de tranzacționare nu reiese în mod clar poziția adoptată de Comisie cu privire la participarea reclamantelor la încălcarea în cauză și la calificarea juridică a comportamentului lor, precum și la angajarea răspunderii lor pentru această încălcare (a se vedea în acest sens Hotărârea din 10 noiembrie 2017, Icap ș.a./Comisia, T‑180/15, EU:T:2017:795, punctele 259 și 260).

Astfel, reiese, așadar, din mai multe elemente care figurează în decizia de tranzacționare, interpretate în lumina precauțiilor de redactare menționate la punctele 94 și 95 de mai sus, că: – numai Abengoa trebuie considerată responsabilă pentru încălcarea în cauză în decizia de tranzacționare (considerentul 25); – punctul 4.1.2 din decizia menționată, în titlul 4, consacrat descrierii comportamentului, se intitulează „Abengoa’s behaviour in the MOC process” („Comportamentul Abengoa în procesul MOC”); – aprecierea efectuată în titlul 5, referitoare la calificarea juridică a comportamentului Abengoa, privește numai comportamentul acesteia (considerentul 42); – există o diferență clară între comportamentul Abengoa și cel al „celorlalte părți implicate în anchetă”, întrucât se precizează că Abengoa și‑ar fi coordonat comportamentul cu „celelalte părți implicate în investigație” (considerentul 47), astfel încât numai propriul său comportament („[i]ts behaviour”), și nu cel al „celorlalte părți implicate în investigație”, prezenta toate caracteristicile unui acord sau ale unei practici concertate (considerentul 48); în plus, concluziile din considerentul 49, citite în lumina considerentelor 46-48, se referă exclusiv la Abengoa și conțin, în plus, următoarea precauție de redactare suplimentară: „[a]s already stressed in recital (4) above, this Decision is only addressed to Abengoa and not to any other undertaking. In particular, this Decision does not establish or seek to establish, even on a preliminary basis, any liability of the other parties to the investigation for any participation in any infringement” („[a]șa cum s‑a subliniat deja în considerentul 4 de mai sus, singura destinatară a prezentei decizii este Abengoa. În special, prezenta decizie nu stabilește și nici nu urmărește să stabilească, nici măcar cu titlu preliminar, răspunderea «celorlalte părți la investigație» pentru participarea lor la orice încălcare”); – contactele bilaterale cu „celelalte părți la investigație” ar fi fost utilizate de Abengoa pentru a‑și continua comportamentul anticoncurențial, constând în coordonarea comportamentului său cu „celelalte părți la investigație”, formulare care evidențiază faptul că Comisia nu a urmărit să califice un alt comportament decât cel al Abengoa (considerentul 55); – deși se constată, în considerentul (60), că Abengoa a recurs la practici anticoncurențiale împreună cu „celelalte părți la investigație”, nu este mai puțin adevărat că, în teza finală a considerentului menționat, Comisia s‑a limitat să indice că numai Abengoa ar fi restrâns concurența; de altfel, concluzia la care a ajuns Comisia în considerentul (61) se referă exclusiv la „comportamentul Abengoa”, astfel cum este descris la rubrica 4.

În plus, menționarea părților care nu au încheiat o tranzacție în partea consacrată calificării juridice a comportamentului în cauză a fost deja, fie și implicit, considerată acceptabilă de instanța Uniunii [a se vedea în acest sens, pe de o parte, considerentele (50)-(55) ale deciziei de tranzacționare în discuție în cauza în care s‑a pronunțat Hotărârea din 18 martie 2021,Pometon/Comisia,C‑440/19 P, EU:C:2021:214, și anume Decizia C(2014) 2074 final a Comisiei, și, pe de altă parte, Hotărârea din 20 decembrie 2023, Crédit agricole și Crédit agricole Corporate and Investment Bank/Comisia, T‑113/17, în prezent în recurs, EU:T:2023:847, punctul 96 (nepublicat), în ceea ce privește considerentele (53) și (57)-(59) ale deciziei de tranzacționare în discuție în cauza în care s‑a pronunțat de asemenea Hotărârea din 12 ianuarie 2023, HSBC Holdings ș.a./Comisia, C‑883/19 P, EU:C:2023:11, și anume Decizia C(2013) 8512 final a Comisiei].

În al treilea rând, referirea la „celelalte părți la investigație” din cuprinsul articolului 1 din dispozitivul deciziei de tranzacționare nu constituie o declarație clară potrivit căreia părțile menționate au săvârșit încălcarea în discuție.

Astfel, pe de o parte, simpla menționare a „celorlalte părți la investigație” în dispozitiv nu implică comunicarea unor informații care le privesc, în sensul jurisprudenței citate la punctul 86 de mai sus. După cum s‑a amintit la punctul 103 de mai sus, mențiunile referitoare la întreprinderile care nu au încheiat o tranzacție nu sunt, în sine, problematice și se pot dovedi necesare în mod obiectiv pentru a descrie și a califica participarea la înțelegere a întreprinderii care încheie tranzacția, în măsura în care nu determină o imputare prematură a răspunderii în privința participanților la procedura ordinară.

Pe de altă parte, referirea la „celelalte părți la investigație” în dispozitiv nu implică, în sine, o apreciere prematură referitoare la vinovăția reclamantelor susceptibilă să compromită examinarea echitabilă a acuzațiilor reținute împotriva lor în cadrul procedurii ordinare.

În această privință, este necesar să se observe că dispozitivul deciziei de tranzacționare nu produce efecte juridice decât în privința Abengoa, în calitatea sa de destinatar al deciziei menționate.

Pe de altă parte, la articolul 1 din dispozitivul deciziei de tranzacționare, Comisia concluzionează că numai Abengoa a încălcat normele aplicabile în materie de înțelegeri.

În plus, în conformitate cu conținutul dispozitivului deciziei de tranzacționare, numai Abengoa este responsabilă pentru încălcarea în cauză, după cum reiese în special din articolele 2, 4 și 5 din decizia menționată.

Așadar, nu reiese nicidecum din dispozitivul deciziei de tranzacționare că Comisia a înțeles să califice comportamentul „celorlalte părți la investigație” în ceea ce privește participarea lor la înțelegerea în cauză.

În al patrulea rând, este adevărat că conținutul unora dintre mențiunile contestate, printre care în special cele inserate în considerentele (46), (53)-(55) și (60) ale deciziei de tranzacționare, ar putea fi considerat imprecis în ceea ce privește problema dacă respectiva calificare juridică operată în acestea se extinde nu numai la comportamentul Abengoa, ci și la cel al „celorlalte părți la investigație”.

Cu toate acestea, referirile la „celelalte părți la investigație” în considerentele menționate mai sus ale deciziei de tranzacționare, deși privesc calificarea juridică a comportamentelor reținute împotriva părții care a încheiat tranzacția, și anume Abengoa, constituie cel mult probleme de redactare care nu implică, în sine, nicio apreciere clară, explicită sau implicită cu privire la vinovăția părților care nu au încheiat o tranzacție [a se vedea în acest sens Hotărârea din12 ianuarie 2023, HSBC Holdings ș.a./Comisia, C‑883/19 P, EU:C:2023:11, punctele 79 și 231, și Hotărârea din 20 decembrie 2023, Crédit agricole și Crédit agricole Corporate and Investment Bank/Comisia, T‑113/17, în prezent în recurs, EU:T:2023:847, punctul 97 (nepublicat)].

Astfel, pe de o parte, examinarea existenței unei calificări juridice a comportamentului reclamantelor în decizia de tranzacționare nu se poate limita la constatarea că „celelalte părți la investigație” sunt menționate în partea consacrată calificării juridice a comportamentelor reținute împotriva Abengoa (a se vedea în acest sens Hotărârea din 12 ianuarie 2023, HSBC Holdings ș.a./Comisia, C‑883/19 P, EU:C:2023:11, punctul 231).

Pe de altă parte, astfel cum reiese din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, în pofida importanței alegerii termenilor utilizați de autoritățile în cauză, utilizarea câtorva formulări nefericite nu poate, în sine, să fie decisivă în ceea ce privește eventuala constatare a încălcării dreptului la prezumția de nevinovăție, având în vedere natura și contextul procedurii în cauză (a se vedea în acest sens Curtea EDO, 27 februarie 2014, Karaman împotriva Germaniei, CE:ECHR:2014:0227JUD001710310, § 63, și Curtea EDO, 25 noiembrie 2021, Mucha împotriva Slovaciei, CE:ECHR:2021:1125JUD006370319, § 57).

Rezultă că, în lumina motivării și a contextului lor, niciuna dintre mențiunile „celorlalte părți la investigație” inserate în decizia de tranzacționare nu poate fi înțeleasă ca o declarație clară care implică exprimarea prematură a vinovăției reclamantelor.

În consecință, trebuie să se concluzioneze că precauțiile de redactare luate de Comisie nu au fost golite de sens și trebuie, în lumina conținutului lor (a se vedea punctul 91 de mai sus), să fie considerate suficiente.

În plus, trebuie analizat dacă Comisia a comunicat mai multe informații referitoare la implicarea reclamantelor decât era necesar în vederea angajării răspunderii Abengoa.

În această privință, trebuie să se constate că niciuna dintre mențiunile contestate nu descrie sau nu califică în mod individual comportamentul reclamantelor.

Singurele mențiuni individuale privind reclamantele inserate în decizia de tranzacționare sunt cele care figurează în considerentele (4), (13), (18), (24) și (40) ale acestei decizii, care privesc în esență descrierea procedurii de tranzacție și al căror conținut nu a fost contestat de reclamante referitor la încălcarea dreptului lor la prezumția de nevinovăție.

În schimb, mențiunile contestate ale „celorlalte părți la investigație” din decizia de tranzacționare, inclusiv cele vizate la punctul 101 de mai sus, au fost făcute, fără excepție, împreună cu Abengoa, aceasta fiind prezentată ca subiectul principal al comportamentului ilicit. Astfel, referirile respective nu sunt utilizate decât pentru a descrie și a califica comportamentul Abengoa și, prin urmare, pot fi considerate ca fiind necesare în mod obiectiv în acest scop.

În acest context, tocmai faptul că încălcarea care face obiectul deciziei de tranzacționare implică în mod necesar un comportament colectiv permite justificarea necesității mențiunilor privind „celelalte părți la investigație” [a se vedea în acest sens Curtea EDO, 17 septembrie 2024, C.O. împotriva Germaniei, CE:ECHR:2024:0917JUD001667822, § 63; a se vedea de asemenea, prin analogie, Hotărârea din 5 septembrie 2019, AH ș.a. (Prezumția de nevinovăție), C‑377/18, EU:C:2019:670, punctul 47].

Situația este aceeași în ceea ce privește referirea la „celelalte părți la investigație” care figurează în dispozitivul deciziei de tranzacționare.

În această privință, trebuie să se distingă cauza în discuție de cele în care s‑au pronunțat Hotărârea din 18 martie 2021, Pometon/Comisia (C‑440/19 P, EU:C:2021:214), și Hotărârea din 12 ianuarie 2023, HSBC Holdings ș.a./Comisia (C‑883/19 P, EU:C:2023:11), în care deciziile de tranzacție nu includeau în dispozitivul lor mențiuni ale părților care nu au încheiat o tranzacție. În speță, numai Abengoa a participat la tranzacție, astfel încât se dovedea mai necesar să se menționeze „celelalte părți la investigație” pentru a putea califica comportamentul ilicit vizat de decizia de tranzacționare în privința Abengoa, care decisese să încheie o tranzacție.

În orice caz, problema dacă Comisia a încălcat dreptul reclamantelor la prezumția de nevinovăție depinde de deciziile de tranzacționare proprii fiecărei cauze, inclusiv de motivarea lor, precum și de împrejurările specifice în care acestea au fost adoptate (Hotărârea din 18 martie 2021, Pometon/Comisia,C‑440/19 P, EU:C:2021:214, punctul 86).

Or, în lumina motivării și a contextului lor, mențiunile privind „celelalte părți la investigație” inserate în pasajele contestate din decizia de tranzacționare se dovedesc a fi necesare în mod obiectiv pentru descrierea originii înțelegerii în ansamblul său.

Prin urmare, argumentele invocate de reclamante în susținerea celui de al doilea aspect al primului motiv nu pot fi admise și trebuie respinse.

Din ansamblul considerațiilor care precedă rezultă că primul motiv trebuie respins în totalitate ca nefondat.

Cu titlu subsidiar, reclamantele susțin că alegerea unei proceduri „hibride” decalate și adoptarea prealabilă a unei decizii de tranzacționare pentru Abengoa au compromis imparțialitatea Comisiei și le‑au încălcat dreptul la apărare.

În primul rând, adoptarea prealabilă a deciziei de tranzacționare ar fi obligat Comisia să rețină răspunderea a cel puțin unei alte întreprinderi.

În al doilea rând, în împrejurările menționate la punctul 135 de mai sus, ar fi imposibil „să se excludă orice îndoială legitimă”, conform jurisprudenței, în ceea ce privește capacitatea Comisiei de a respecta o imparțialitate obiectivă cu privire la problema participării reclamantelor la comportamentul anticoncurențial vizat de decizia de tranzacționare. Pentru acest motiv, Comisia nu putea respecta principiul numit „tabula rasa”.

În al treilea rând, reclamantele susțin că raționamentul urmat de Comisie în mai multe pasaje din decizia atacată, în special în considerentele (556), (557) și (560), precum și în cadrul anumitor schimburi de comunicări cu acestea pe parcursul întregii proceduri ordinare ilustrează această lipsă de imparțialitate.

În sfârșit, în al patrulea rând, reclamantele arată că afirmațiile Comisiei cu privire la imparțialitatea sa sunt inoperante și, în orice caz, puțin convingătoare, ca și argumentul său întemeiat pe faptul că trebuie să se prezume buna sa credință, și amintesc că, potrivit jurisprudenței, este suficient să existe îndoieli legitime privind imparțialitatea sa.

Comisia contestă argumentele reclamantelor.

În această privință trebuie amintit că Comisia este obligată să respecte în cursul procedurii administrative drepturile fundamentale ale întreprinderilor în cauză. În acest sens, trebuie să se facă distincție între principiul imparțialității, care ține de dreptul la bună administrare, și prezumția de nevinovăție (Hotărârea din 12 ianuarie 2023, HSBC Holdings ș.a./Comisia, C‑883/19 P, EU:C:2023:11, punctul 76, și Hotărârea din 1 februarie 2024, Scania ș.a./Comisia, C‑251/22 P, EU:C:2024:103, punctul 69).

Dreptul la bună administrare, consacrat la articolul 41 din cartă, prevede că orice persoană are dreptul, printre altele, de a beneficia, în ce privește problemele sale, de un tratament imparțial din partea instituțiilor Uniunii. Această cerință de imparțialitate privește, pe de o parte, imparțialitatea subiectivă, în sensul că niciunul dintre membrii instituției în cauză care este însărcinat cu soluționarea cauzei nu trebuie să fie părtinitor sau să aibă prejudecăți personale, și, pe de altă parte, imparțialitatea obiectivă, în sensul că instituția trebuie să ofere garanții suficiente pentru a exclude în această privință orice îndoială legitimă (Hotărârea din 12 ianuarie 2023, HSBC Holdings ș.a./Comisia, C‑883/19 P, EU:C:2023:11, punctul 77, și Hotărârea din 1 februarie 2024, Scania ș.a./Comisia, C‑251/22 P, EU:C:2024:103, punctul 70).

În speță, numai noțiunea de „imparțialitate obiectivă” face obiectul celui de al doilea motiv.

În ceea ce privește noțiunea de „imparțialitate obiectivă”, Curtea a precizat că, pentru a se demonstra că organizarea procedurii administrative nu oferă garanții suficiente pentru excluderea oricărei îndoieli legitime cu privire la o eventuală prejudecată, nu este necesar să se demonstreze existența lipsei unei imparțialități. Este suficient ca o îndoială legitimă să existe și să nu poată fi înlăturată (a se vedea în acest sens Hotărârea din 27 martie 2019, August Wolff și Remedia/Comisia, C‑680/16 P, EU:C:2019:257, punctul 37, și Hotărârea din 21 octombrie 2021, Parlamentul/UZ,C‑894/19 P, EU:C:2021:863, punctul 54).

În această privință, este necesar să se constate de la bun început că reclamantele nu invocă nicio încălcare a dreptului lor la apărare, autonomă în raport cu cea pe care o invocă în temeiul obligației de imparțialitate.

Astfel, după cum reiese din înscrisuri, din răspunsurile la măsurile de organizare a procedurii și din pledoarii, reclamantele apreciază că încălcarea de către Comisie a dreptului lor la apărare decurge din nerespectarea de către aceasta din urmă a obligației sale de imparțialitate.

Prin urmare, conform jurisprudenței citate la punctul 141 de mai sus, trebuie să se examineze dacă argumentația reclamantelor permite să se concluzioneze în sensul existenței unor îndoieli legitime cu privire la o eventuală prejudecată din partea Comisiei în ceea ce privește vinovăția lor în raport cu încălcarea în cauză.

În primul rând, trebuie respins argumentul reclamantelor potrivit căruia faptul că decizia de tranzacționare a fost adresată exclusiv unei singure întreprinderi presupunea că Comisia trebuia să concluzioneze că cel puțin una dintre „celelalte părți la investigație” participase la încălcare, pentru a evita pierderea logicii juridice și a temeiului legal care stăteau la baza deciziei de tranzacționare.

Așa cum reiese din jurisprudența citată la punctul 58 de mai sus, în cadrul procedurii ordinare, Comisia este ținută numai de comunicarea privind obiecțiunile și este obligată să ia în considerare elementele noi aduse la cunoștința sa în cadrul acestei din urmă proceduri.

Astfel, după cum s‑a arătat la punctul 60 de mai sus, adoptarea unei decizii de tranzacționare nu a condiționat rezultatul procedurii ordinare, astfel încât nimic nu împiedica Comisia să adopte o decizie similară celei referitoare la Alcogroup în privința reclamantelor, în urma examinării elementelor de probă depuse la dosar în cadrul procedurii ordinare, chiar și după încheierea acestei proceduri în privința Alcogroup.

Prin urmare, reclamantele susțin în mod eronat că decizia de tranzacționare și‑ar fi pierdut logica juridică și temeiul legal în cazul în care Comisia nu le‑ar fi declarat vinovăția în decizia atacată.

Situația este aceeași în ceea ce privește argumentul potrivit căruia interesul Comisiei de a proteja atractivitatea mecanismului de tranzacție ar dovedi lipsa de imparțialitate obiectivă a acestuia în cadrul procedurii în discuție în speță.

Un asemenea argument, formulat în mod abstract și întemeiat pe interpretarea reclamantelor privind interesele Comisiei cu ocazia punerii în aplicare a politicii în domeniul concurenței, nu poate fi admis întrucât nu permite, în sine, să se constate că organizarea procedurii în discuție în speță nu oferea garanții suficiente pentru a exclude orice îndoială legitimă cu privire la o eventuală prejudecată.

În al doilea rând, trebuie respins argumentul potrivit căruia raționamentul urmat de Comisie în mai multe pasaje din decizia atacată, precum și în cadrul anumitor schimburi de corespondență cu reclamantele în cursul procedurii ordinare ar fi fost de natură să ilustreze lipsa de imparțialitate a acestei instituții.

Potrivit reclamantelor, din considerentele (556) și (557) ale deciziei atacate reiese că examinarea realizată de Comisie avea ca obiectiv justificarea unui comportament anticoncurențial pe care îl considera ca fiind deja stabilit din punct de vedere juridic. Ar dovedi acest lucru raționamentul circular care figurează în considerentul (560) al deciziei menționate, în care Comisia ar fi pornit de la premisa potrivit căreia acestea s‑ar fi coordonat cu celelalte două întreprinderi vizate de investigație în scopul de a crește, de a menține sau de a împiedica în mod artificial diminuarea nivelului indicilor de referință ai etanolului publicați de S&P Global Platts.

În această privință, este suficient să se constate că reclamantele nu au contestat stabilirea faptelor efectuată în decizia atacată și nici concluziile deduse din analiza juridică realizată în privința lor în aceeași decizie.

Astfel, nu este posibil să se admită afirmația reclamantelor potrivit căreia „punctul de plecare” al analizei Comisiei ar fi fost vinovăția acestora, din moment ce această afirmație nu repune nicidecum în discuție soliditatea și temeinicia deciziei atacate.

În orice caz, argumentele reclamantelor referitoare la conținutul deciziei atacate nu pot fi admise.

Pe de o parte, în considerentele (556) și (557) ale deciziei atacate, Comisia arată că a realizat o analiză completă a pieței etanolului, precum și a funcționării indicilor de referință ai prețurilor elaborați și publicați de S&P Global Platts, astfel cum reiese din titlul 2 din această decizie, denumit „Industria etanolului” [considerentele (6)-(86) ale deciziei atacate]. Această analiză a servit drept bază pentru descrierea comportamentului ilicit care figurează în argumentația din titlul 5 din decizia menționată [considerentele (213)-(401)], ale cărui elemente de probă analizate erau consemnate la punctul 5.2 din această decizie [„Cronologia perioadei încălcării [reclamantelor]”, considerentele (254)-(390) ale deciziei atacate] și ale căror concluzii au fost inserate la punctul 5.3 [„Concluzii privind elementele de probă”, considerentele (391)-(393) ale deciziei atacate] și la punctul 5.4 din decizia atacată [„Concluzii întemeiate pe datele Platts”, considerentele (394)-(401) ale deciziei atacate].

Prin urmare, niciunul dintre considerentele menționate la punctul 158 de mai sus nu arată că punctul de plecare al analizei Comisiei ar fi fost vinovăția reclamantelor. În schimb, aceste considerente dovedesc gradul de detaliere a analizei realizate de această instituție în ceea ce privește participarea reclamantelor la înțelegere.

Situația este aceeași referitor la, pe de altă parte, considerentul (560) al deciziei atacate, în care Comisia analizează comportamentul coordonat al reclamantelor cu „celelalte părți la investigație” pe baza aprecierilor inserate în considerentele (470)-(474) ale aceleiași decizii, întemeiate pe o serie de indicii substanțiale și probante [a se vedea, cu titlu ilustrativ, considerentele (472) și (473) ale deciziei atacate], iar nu, astfel cum susțin reclamantele, cu privire la o prejudecată în ceea ce privește vinovăția lor.

În consecință, argumentele invocate de reclamante nu demonstrează că Comisia nu a organizat procedura administrativă astfel încât să ofere garanții suficiente pentru a exclude orice îndoială legitimă cu privire la o eventuală prejudecată.

O asemenea concluzie nu poate fi infirmată de luarea în considerare a jurisprudenței rezultate din Hotărârea din 14 martie 2024, D & A Pharma/Comisia și EMA (C‑291/22 P, EU:C:2024:228). Potrivit reclamantelor, această jurisprudență permite să se concluzioneze că nu le revine sarcina de a dovedi existența unei parțialități a Comisiei, ci revine Tribunalului sarcina de a aprecia, în drept, dacă abordarea adoptată de Comisie ridică îndoieli legitime cu privire la imparțialitatea sa.

Potrivit jurisprudenței menționate mai sus, nu se poate impune persoanelor ale căror cauze sunt tratate de o instituție, de un organ, de un oficiu sau de o agenție a Uniunii să prezinte, în susținerea argumentației lor potrivit căreia cerința de imparțialitate obiectivă nu a fost respectată în cadrul unei proceduri administrative a Uniunii, dovada unor indicii concrete de parțialitate (Hotărârea din 14 martie 2024, D & A Pharma/Comisia și EMA, C‑291/22 P, EU:C:2024:228, punctele 77 și 80).

Cu toate acestea, având în vedere concluzia de la punctul 161 de mai sus, jurisprudența invocată de reclamante nu este aplicabilă în speță întrucât nu s‑a stabilit lipsa de imparțialitate obiectivă a Comisiei și întrucât din niciunul dintre elementele dosarului supus aprecierii Tribunalului nu reiese că procedura administrativă nu a fost organizată astfel încât să ofere garanții suficiente pentru a exclude orice îndoială legitimă cu privire la o eventuală prejudecată.

Rezultă că al doilea motiv trebuie respins ca nefondat. În consecință, este necesar să se respingă acțiunea în întregime.

Potrivit articolului 134 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al Tribunalului, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată.

Întrucât reclamantele au căzut în pretenții, se impune ca acestea să fie obligate să suporte, pe lângă propriile cheltuieli de judecată, pe cele efectuate de Comisie, conform concluziilor acesteia din urmă.

HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI(Camera a treia, judecând în complet de cinci judecători)

21 ianuarie 2026 ( *1 ) ( i )

Hotărâre

Istoricul litigiului

Decizia de tranzacționare

Continuarea procedurii ordinare în privința reclamantelor și încheierea acesteia în privința Alcogroup

Decizia atacată

Descrierea stabilirii prețurilor pe piața europeană a etanolului în decizia atacată

Comportamente reproșate reclamantelor în decizia atacată

Concluziile părților

În drept

Cu privire la primul motiv, întemeiat pe încălcarea dreptului reclamantelor la prezumția de nevinovăție

Cu privire la primul și la al treilea aspect ale primului motiv, privind recurgerea la o procedură „hibridă” decalată

Cu privire la al doilea aspect al primului motiv, referitor la redactarea deciziei de tranzacționare

Cu privire la al doilea motiv, întemeiat pe nerespectarea cerinței de imparțialitate

Cu privire la cheltuielile de judecată