Hotărârea Tribunalului (Camera a treia) din 3 septembrie 2025.#Eti Gıda Sanayi ve Ticaret AŞ împotriva Oficiului Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală.#Desen sau model industrial al Uniunii Europene – Procedură de declarare a nulității – Desen sau model industrial al Uniunii Europene înregistrat care reprezintă o decorațiune pentru pungi de ambalaj – Mărci naționale verbală și figurative anterioare – Motiv de nulitate – Utilizare în desenul sau modelul industrial ulterior a unui semn distinctiv a cărui utilizare titularul are dreptul să o interzică – Articolul 25 alineatul (1) litera (e) din Regulamentul (CE) nr. 6/2002 – Drept material aplicabil – Dreptul la apărare – Întinderea examinării efectuate de camera de recurs.#Cauza T-83/24.

Prin acțiunea întemeiată pe articolul 263 TFUE, reclamanta, Eti Gıda Sanayi ve Ticaret AȘ, solicită anularea deciziei Camerei a treia de recurs a Oficiului Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO) din 15 decembrie 2023 (cauza R 1017/2023‑3) (denumită în continuare „decizia atacată”).

La 28 octombrie 2016, reclamanta a depus la EUIPO o cerere de înregistrare a unui desen sau model industrial comunitar, în temeiul Regulamentului (CE) nr. 6/2002 al Consiliului din 12 decembrie 2001 privind desenele sau modelele industriale comunitare (JO 2002, L 3, p. 1, Ediție specială, 13/vol. 33, p. 70).

Desenul sau modelul industrial comunitar a cărui înregistrare a fost solicitată și care este contestat în speță este reprezentat în următoarea imagine:

Produsele cărora urmează să le fie aplicat desenul sau modelul industrial contestat fac parte din clasa 32.00 în sensul Aranjamentului de la Locarno privind clasificarea internațională a desenelor și modelelor industriale din 8 octombrie 1968, cu modificările ulterioare, și corespund următoarei indicații: „Pungi [ambalaje] (Ornamentație pentru-)”.

La 21 ianuarie 2019, intervenienta, Star Foods E. M. SRL, a introdus la EUIPO o cerere de declarare a nulității desenului sau modelului industrial contestat pentru produsele menționate la punctul 4 de mai sus.

Motivul invocat în susținerea cererii de declarare a nulității era cel prevăzut la articolul 25 alineatul (1) litera (e) din Regulamentul nr. 6/2002, în versiunea anterioară intrării în vigoare a Regulamentului (UE) 2024/2822 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 octombrie 2024 (JO L, 2024/2822), coroborat cu articolul 36 alineatul (2) literele b) și c) din Legea nr. 84 din 15 aprilie 1998 privind mărcile și indicațiile geografice (Monitorul Oficial al României nr. 337 din 8 mai 2014, denumită în continuare „Legea română privind mărcile”). Intervenienta își întemeiase cererea menționată pe marca verbală românească anterioară KRAX, precum și pe trei mărci figurative române anterioare care prezentau același element verbal „krax” în stilizări diferite. Cele patru mărci anterioare erau înregistrate, printre altele, pentru produse cuprinse în clasa 30, mai precis pentru „preparate din cereale”. Intervenienta susținea că, din cauza similitudinilor dintre semnele anterioare și produsele acoperite de acestea, ar exista un risc de confuzie în sensul acestei din urmă dispoziții, permițându‑i astfel să solicite interzicerea utilizării semnului său distinctiv în desenul sau modelul industrial contestat. În plus, întrucât mărcile naționale anterioare sunt renumite în România, reproducerea lor în mod similar în desenul sau modelul industrial respectiv ar permite titularului acestuia din urmă să beneficieze de renumele lor și de efortul comercial și, prin urmare, utilizarea sa ar aduce atingere caracterului lor distinctiv în sensul dispoziției în discuție.

La cererea reclamantei, prin decizia din 11 decembrie 2019, divizia de anulare a suspendat procedura în așteptarea unei decizii definitive a Tribunalului București (România), în fața căruia era de asemenea contestată marca națională figurativă anterioară cu numărul 142285 (denumită în continuare „marca anterioară”).

Prin decizia din 13 martie 2023, divizia de anulare, după ce a reluat procedura în urma respingerii definitive a acțiunii introduse în fața instanței naționale, a admis cererea de declarare a nulității, începând examinarea acesteia pe baza mărcii anterioare, depusă la 12 septembrie 2014, înregistrată la 5 mai 2016 în numele intervenientei și reprezentată în următoarea imagine:

Mai precis, divizia de anulare a constatat mai întâi că marca anterioară prezenta un caracter distinctiv intrinsec mediu și că validitatea sa fusese confirmată de instanțele române. În continuare, aceasta a considerat în esență că produsele acoperite de marca menționată și cele cărora desenul sau modelul industrial contestat este destinat să le fie aplicat erau identice, că această marcă și desenul sau modelul industrial menționat prezentau un nivel mediu de similitudine vizuală, erau identice pe plan fonetic și că, prin urmare, similitudinile dintre cele două semne erau suficiente pentru a concluziona în sensul existenței unui risc de confuzie. În aceste condiții, întrucât intervenienta are dreptul să interzică, în temeiul articolului 36 alineatul (2) litera b) din Legea română privind mărcile, utilizarea semnului folosit în acest desen sau model industrial, l‑a declarat nul pe acesta din urmă, în conformitate cu articolul 25 alineatul (1) litera (e) din Regulamentul nr. 6/2002 în versiunea sa anterioară. Dat fiind că cererea a fost admisă pe baza caracterului distinctiv intrinsec al mărcii în discuție, aceasta a concluzionat că nu era necesară pronunțarea cu privire la pretinsul caracter distinctiv sporit revendicat de intervenientă și nici cu privire la susținerea acesteia referitoare la interzicerea utilizării semnului în desenul sau modelul industrial în cauză ca urmare a presupusului renume al unei astfel de mărci. De asemenea, aceasta a considerat că nu mai era necesar să examineze celelalte drepturi anterioare invocate de intervenientă.

La 14 mai 2023, reclamanta a formulat o cale de atac la EUIPO împotriva deciziei diviziei de anulare.

Prin decizia atacată, camera de recurs a respins calea de atac. În esență, aceasta a considerat că era necesar să se examineze calea de atac numai în temeiul mărcii anterioare și a concluzionat că divizia de anulare era îndreptățită să declare nul desenul sau modelul industrial contestat în temeiul articolului 25 alineatul (1) litera (e) din Regulamentul nr. 6/2002 în versiunea sa anterioară coroborat cu articolul 36 alineatul (2) litera b) din Legea română privind mărcile, din moment ce exista un risc de confuzie. În această privință, ea a considerat că produsele acoperite de marca menționată și cele cărora desenul sau modelul industrial contestat este destinat să fie aplicat erau similare, că semnele în cauză erau similare la un nivel mediu pe plan vizual și identice pe plan fonetic, că elementele verbale ale semnelor respective erau lipsite de semnificație pentru publicul român, astfel încât comparația pe plan conceptual era imposibilă. Pe de altă parte, în ceea ce privește cererea privind dovada utilizării acestei mărci, ea a considerat că nu era necesar să se examineze argumentele reclamantei, din moment ce marca în discuție, precum și desenul sau modelul industrial menționat erau înregistrate de mai puțin de cinci ani la momentul introducerii cererii de declarare a nulității. În plus, ea a considerat că nu era necesar nici să se examineze invocarea limitării drepturilor ca urmare a toleranței potrivit dreptului român, revendicată de reclamantă.

Reclamanta solicită în esență Tribunalului: – anularea deciziei atacate; – obligarea EUIPO și a intervenientei la plata cheltuielilor de judecată.

EUIPO solicită Tribunalului: – respingerea acțiunii; – obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată în cazul organizării unei ședințe.

Intervenienta solicită Tribunalului: – respingerea acțiunii; – obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

În susținerea acțiunii, reclamanta invocă în esență trei motive, întemeiate, primul, pe încălcarea articolului 25 alineatul (1) litera (e) din Regulamentul nr. 6/2002 în versiunea sa anterioară, al doilea, pe încălcarea articolelor 94 și 95 din Regulamentul (UE) 2017/1001 al Parlamentului European și al Consiliului din 14 iunie 2017 privind marca Uniunii Europene (JO 2017, L 154, p. 1) și a articolului 40 alineatul (1) din Legea română privind mărcile, cu modificările ulterioare (Monitorul Oficial al României nr. 856 din 18 septembrie 2020, denumită în continuare „noua lege română”) și, al treilea, pe încălcarea dreptului său la apărare.

Tribunalul apreciază că trebuie să înceapă cu examinarea celui de al treilea motiv, să continue cu examinarea celui de al doilea motiv și să încheie cu examinarea primului motiv.

Reclamanta reproșează în esență camerei de recurs că i‑a încălcat dreptul la apărare, mai precis dreptul de a fi ascultată, prin faptul că nu a ținut seama în mod repetat de observațiile sale referitoare la faptul că intervenienta nu ar fi titulara mărcii române figurative cu numărul 071100. În opinia sa, intervenienta nu a făcut dovada existenței mărcii respective, a numelui titularului acestei mărci sau a reînnoirii mărcii în discuție. Ea deduce de aici că respectiva cameră de recurs ar fi trebuit să respingă calea de atac împotriva deciziei diviziei de anulare ca inadmisibilă pentru lipsa identificării valabile a titularului efectiv al dreptului anterior.

EUIPO și intervenienta contestă argumentele reclamantei.

Potrivit articolului 62 din Regulamentul nr. 6/2002, în versiunea sa anterioară, deciziile EUIPO nu se pot întemeia decât pe motive sau pe dovezi față de care părțile au avut posibilitatea de a formula observații. Această dispoziție consacră, în cadrul dreptului Uniunii Europene în materie de desene și de modele industriale, principiul general al protecției dreptului la apărare. În temeiul acestui principiu general al dreptului Uniunii Europene, destinatarii deciziilor autorităților publice care le afectează în mod semnificativ interesele trebuie să aibă posibilitatea să își exprime în mod util punctul de vedere. Dreptul de a fi ascultat este aplicabil în ceea ce privește toate elementele de fapt sau de drept care constituie temeiul actului decizional, dar nu și în ceea ce privește poziția finală pe care administrația intenționează să o adopte [Hotărârea din 9 februarie 2017, Mast‑Jägermeister/EUIPO (Pahare), T‑16/16, EU:T:2017:68, punctul 57] și nici în ceea ce privește fiecare fapt notoriu pe care se întemeiază pentru a ajunge la această poziție [a se vedea Hotărârea din 29 aprilie 2020, Bergslagernas Järnvaru/EUIPO – Scheppach Fabrikation von Holzbearbeitungsmaschinen (Unealtă pentru despicarea lemnului), T‑73/19, nepublicată, EU:T:2020:157, punctul 15 și jurisprudența citată].

Or, acțiunea formulată în fața Tribunalului vizează controlul legalității deciziilor camerelor de recurs ale EUIPO în sensul articolului 61 din Regulamentul nr. 6/2002 [Hotărârea din 20 octombrie 2021, JMS Sports/EUIPO – Inter‑Vion (Elastic spiralat pentru păr), T‑823/19,EU:T:2021:718, punctul 11], iar articolul 188 din Regulamentul de procedură al Tribunalului prevede că memoriile depuse de părți în cadrul procedurii aflate pe rolul acestuia nu pot modifica obiectul litigiului care s‑a aflat pe rolul camerei de recurs.

În speță, din dosarul EUIPO și din cererea de declarare a nulității introdusă inițial la 21 ianuarie 2019 reiese că marca românească figurativă nr. 071100 nu era invocată în susținerea cererii menționate, astfel încât marca respectivă nu făcea parte din obiectul acțiunii. Pentru acest motiv, în temeiul dispozițiilor coroborate ale articolului 61 din Regulamentul nr. 6/2002 și ale articolului 188 din Regulamentul de procedură, susținerile reclamantei referitoare la marca în discuție modifică obiectul litigiului, din moment ce această marcă nu fusese invocată în susținerea cererii menționate.

În aceste împrejurări, reclamanta nu poate susține în mod întemeiat că respectiva cameră de recurs a săvârșit o încălcare a dreptului său la apărare prin faptul că nu a ținut seama de observațiile sale referitoare la faptul că intervenienta nu ar fi titulara mărcii române figurative nr. 071100.

În consecință, al treilea motiv trebuie respins ca neîntemeiat.

Reclamanta reproșează camerei de recurs că a încălcat articolele 94 și 95 din Regulamentul 2017/1001, precum și articolul 40 alineatul (1) din noua lege română. Pe de o parte, în opinia sa, camera de recurs a săvârșit o eroare de drept prin faptul că nu a dispus ca intervenienta să prezinte dovada utilizării mărcii anterioare care nu intra sub incidența termenului de grație de cinci ani. Pe de altă parte, ea susține în esență că respectiva cameră de recurs ar fi trebuit să examineze calea de atac împotriva deciziei diviziei de anulare în raport cu legea menționată și, prin urmare, în temeiul acestei din urmă dispoziții, ar fi trebuit să solicite dovada utilizării serioase a mărcii respective, în cadrul unei proceduri de declarare a nulității întemeiate pe articolul 39 din această lege, cu un conținut identic cu cel al articolului 36 din Legea română privind mărcile în vigoare la momentul introducerii cererii de declarare a nulității.

EUIPO și intervenienta contestă argumentele reclamantei.

Articolul 25 alineatul (1) litera (e) din Regulamentul nr. 6/2002, în versiunea sa anterioară, impune printre altele ca legislația Uniunii sau legislația statului membru care reglementează semnul anterior invocat în susținerea unei cereri de declarare a nulității întemeiate pe această dispoziție să „confer[e] titularului dreptul de a interzice” utilizarea semnului său într‑un desen sau model industrial ulterior [Hotărârea din 12 mai 2010, Beifa Group/OAPI – Schwan‑Stabilo Schwanhäußer (Instrument de scris), T‑148/08, EU:T:2010:190, punctul 63].

În speță, semnele anterioare invocate în susținerea unei cereri de declarare a nulității includ printre altele marca anterioară, care este o marcă figurativă românească, reglementată de dispozițiile Legii române privind mărcile. Articolul 36 alineatul (2) din legea menționată conferă titularului unei astfel de mărci dreptul de a interzice utilizarea oricărui semn cu privire la care, din cauza identității sau a similitudinii cu marca în discuție și din cauza identității sau a similitudinii produselor sau serviciilor la care această marcă și semnul respectiv se referă, există un risc de confuzie în percepția publicului.

Desigur, articolul 40 alineatul (1) din noua lege română, invocat de reclamantă în înscrisurile sale, prevede că, la cererea pârâtului, titularul unei mărci anterioare prezintă dovada că, în perioada de 5 ani care precedă data introducerii acțiunii, marca a fost utilizată în mod efectiv pentru produsele sau serviciile pentru care aceasta a fost înregistrată și care sunt invocate sau dovada că există motive justificate pentru neutilizarea mărcii, cu condiția ca procedura de înregistrare a mărcii anterioare să fi fost încheiată de cel puțin 5 ani la data introducerii acțiunii, și că, în caz contrar, acțiunea se respinge.

Cu toate acestea, articolul 40 alineatul (1) din noua lege română, care decurge din reforma națională a dreptului mărcilor prin care se urmărește transpunerea articolului 17 din Directiva (UE) 2015/2436 a Parlamentului European și a Consiliului din 16 decembrie 2015 de apropiere a legislațiilor statelor membre cu privire la mărci (JO 2015, L 336, p. 1), nu este aplicabil în speță întrucât nu era în vigoare la momentul introducerii cererii de înregistrare sau de prioritate a desenului sau modelului industrial contestat. Astfel, ținând seama de data introducerii cererii de înregistrare în cauză, și anume 28 octombrie 2016, care este determinantă pentru identificarea dreptului material aplicabil, situația de fapt din speță este reglementată de dispozițiile materiale ale Regulamentului nr. 6/2002 în versiunea sa anterioară și de Legea română privind mărcile în versiunea în vigoare la această dată (a se vedea prin analogie Ordonanța din 5 octombrie 2004, Alcon/OAPI, C‑192/03 P, EU:C:2004:587, punctele 39 și 40, și Hotărârea din 23 aprilie 2020, Gugler France/Gugler și EUIPO, C‑736/18 P, nepublicată, EU:C:2020:308, punctul 3 și jurisprudența citată).

În plus, în ceea ce privește pretinsa încălcare a articolelor 94 și 95 din Regulamentul 2017/1001, trebuie amintit că, potrivit articolului 94 din regulamentul menționat, deciziile EUIPO nu se pot întemeia decât pe motive sau dovezi asupra cărora părțile interesate au avut posibilitatea de a formula observații și că, potrivit articolului 95 alineatul (2) din același regulament, EUIPO poate să nu ia în considerare faptele pe care părțile nu le‑au invocat sau dovezile pe care nu le‑au furnizat în timp util.

Pe de altă parte, potrivit jurisprudenței, dată fiind lipsa din Regulamentul nr. 6/2002 a unei dispoziții specifice cu privire la condițiile de prezentare a cererii privind dovedirea utilizării serioase a semnului anterior de către titularul unui desen sau model industrial comunitar contestat prin cererea de declarare a nulității întemeiată pe acest semn, trebuie să se concluzioneze că cererea amintită trebuie să fie formulată expres și în timp util în fața EUIPO. În principiu, aceasta trebuie prezentată în termenul acordat de divizia de anulare titularului desenului sau modelului industrial comunitar contestat prin cererea de declarare a nulității pentru a prezenta observații în răspuns la această din urmă cerere. Astfel, jurisprudența dezvoltată în ceea ce privește articolul 47 alineatele (2) și (3) din Regulamentul 2017/1001 se aplică de asemenea, prin analogie, cererilor privind dovada utilizării serioase prezentate în cadrul procedurilor de declarare a nulității în conformitate cu articolul 25 alineatul (1) litera (e) din Regulamentul nr. 6/2002, întrucât nu se poate admite ca, în același context, camera de recurs să fie determinată să se pronunțe asupra unei cauze diferite de cea supusă diviziei de anulare, mai exact o cauză al cărui conținut a fost extins prin adăugarea chestiunii prealabile a utilizării serioase a semnului anterior invocat în susținerea cererii de declarare a nulității (a se vedea în acest sens Hotărârea din 12 mai 2010, Instrument de scriere,T‑148/08, EU:T:2010:190, punctele 67-72).

Or, în speță, astfel cum arată în mod întemeiat EUIPO și intervenienta, reclamanta nu a formulat o cerere privind dovedirea utilizării serioase a mărcii anterioare în timp util în fața diviziei de anulare și nu o menționează pentru prima dată decât în memoriul în care sunt expuse motivele căii de atac din 13 iulie 2023. Prin urmare, cererea privind dovedirea utilizării mărcii anterioare formulată în fața camerei de recurs era inadmisibilă.

Cu toate acestea, este necesar să se arate că respectiva cameră de recurs nu a respins ca inadmisibilă cererea privind dovedirea utilizării mărcii anterioare prezentată în fața sa, ci a declarat, la punctul 52 din decizia atacată, că termenul de cinci ani de la data depunerii cererii de declarare a nulității, și anume 21 ianuarie 2019, nu expirase. Astfel, luând poziție cu privire la expirarea termenului de grație, camera de recurs s‑a pronunțat pe fond cu privire la argumente noi ale reclamantei pentru a le respinge, fără însă ca, presupunând chiar că ar fi săvârșit o eroare în această privință, eroarea respectivă să fie de natură să repună în discuție legalitatea deciziei atacate, întrucât, în aceste împrejurări, nu are incidență asupra dispozitivului acestei decizii.

Ca urmare a inadmisibilității cererii privind dovedirea utilizării serioase a mărcii anterioare formulate în fața camerei de recurs, al doilea motiv trebuie să fie respins.

Reclamanta susține că, prin faptul că a concluzionat în mod eronat în sensul existenței unui risc de confuzie, camera de recurs a încălcat articolul 25 alineatul (1) litera (e) din Regulamentul nr. 6/2002 în versiunea sa anterioară.

Reclamanta reproșează în esență camerei de recurs, în primul rând, că a săvârșit o eroare de apreciere în ceea ce privește determinarea produselor în cauză, în al doilea rând, că a examinat calea de atac împotriva deciziei diviziei de anulare întemeindu‑se pe percepția consumatorului mediu, iar nu pe cea a utilizatorului avizat, în al treilea rând, că a concluzionat în mod eronat în sensul unei similitudini medii a semnelor în cauză pe plan vizual și al unei identități pe plan fonetic și, în al patrulea rând, că a concluzionat în mod eronat în sensul unui grad mediu de caracter distinctiv al mărcii anterioare, în special faptul că elementul verbal „krax” al mărcii respective avea o semnificație pentru publicul relevant și că această marcă a coexistat peste 10 ani cu marca Uniunii Europene CRAXX.

EUIPO și intervenienta contestă argumentele reclamantei.

Potrivit articolului 25 alineatul (1) litera (e) din Regulamentul nr. 6/2002 în versiunea sa anterioară, un desen sau model industrial comunitar poate fi declarat nul dacă se utilizează un semn distinctiv într‑un desen sau model ulterior și legislația Uniunii sau legislația statului membru în cauză care reglementează respectivul semn îi conferă titularului dreptul de a interzice utilizarea în cauză.

Potrivit jurisprudenței, o cerere de declarare a nulității unui desen sau model industrial comunitar întemeiată pe cauza de nulitate prevăzută la articolul 25 alineatul (1) litera (e) din Regulamentul nr. 6/2002 în versiunea sa anterioară nu poate fi admisă decât dacă se concluzionează că publicul relevant va considera că în desenul sau modelul industrial comunitar care face obiectul acestei cereri se utilizează semnul distinctiv invocat în susținerea cererii de declarare a nulității. Examinarea acestei cauze de nulitate trebuie să se întemeieze pe percepția pe care publicul relevant o are asupra semnului distinctiv invocat în susținerea respectivei cauze de nulitate, precum și pe impresia de ansamblu pe care semnul respectiv o produce asupra acestui public [a se vedea Hotărârea din 24 septembrie 2019, Piaggio & C./EUIPO – Zhejiang Zhongneng Industry Group (Mopede), T‑219/18, EU:T:2019:681, punctul 67 și jurisprudența citată].

Cauza de nulitate prevăzută la articolul 25 alineatul (1) litera (e) din Regulamentul nr. 6/2002 în versiunea sa anterioară nu implică în mod necesar reproducerea integrală și detaliată a unui semn distinctiv anterior într‑un desen sau model industrial comunitar ulterior. Astfel, chiar dacă anumite elemente ale semnului în cauză ar lipsi din desenul sau modelul industrial comunitar contestat sau acestuia i s‑ar adăuga alte elemente, ar putea fi vorba despre o „utilizare” a semnului respectiv, în special în cazul în care elementele omise sau adăugate au o importanță secundară [a se vedea Hotărârea din 7 februarie 2018, Șölen Çikolata Gıda Sanayi ve Ticaret/EUIPO – Zaharieva (Ambalaj pentru cornete de înghețată), T‑794/16, nepublicată, EU:T:2018:70, punctul 22 și jurisprudența citată].

Acest lucru este cu atât mai adevărat cu cât, așa cum reiese dintr‑o jurisprudență consacrată, publicul nu reține decât o imagine imperfectă a mărcilor înregistrate în statele membre sau a mărcilor Uniunii Europene. Această considerație este valabilă pentru orice tip de semn distinctiv. În consecință, în cazul în care se omit anumite elemente secundare ale unui semn distinctiv utilizat într‑un desen sau model industrial comunitar ulterior sau în cazul în care se adaugă astfel de elemente aceluiași semn, publicul relevant nu va realiza neapărat că au intervenit aceste modificări ale semnului în cauză. Din contră, acesta ar putea crede că în desenul sau modelul industrial comunitar ulterior se utilizează semnul respectiv astfel cum l‑a păstrat în memorie (a se vedea Hotărârea din 7 februarie 2018, Ambalaje pentru cornete de înghețată, T‑794/16, nepublicată, EU:T:2018:70, punctul 23 și jurisprudența citată).

Rezultă că articolul 25 alineatul (1) litera (e) din Regulamentul nr. 6/2002 în versiunea sa anterioară își găsește aplicarea atunci când se utilizează nu numai un semn identic cu cel invocat în susținerea cererii de declarare a nulității, ci și un semn similar (a se vedea Hotărârea din 7 februarie 2018, Ambalaje pentru cornete de înghețată, T‑794/16, nepublicată, EU:T:2018:70, punctul 24 și jurisprudența citată).

În conformitate cu articolul 36 alineatul (2) litera b) din Legea română privind mărcile, titularul mărcii poate cere instanței judecătorești competente să interzică terților să folosească în activitatea lor comercială, fără consimțământul său, un semn pentru care, datorită faptului că este identic sau asemănător cu o marcă și din cauză că produsele sau serviciile cărora li se aplică marca sunt identice sau similare, există un risc de confuzie în percepția publicului, incluzând riscul de asociere între semn și marcă.

Astfel cum a arătat în mod întemeiat camera de recurs la punctul 27 din decizia atacată, articolul 36 alineatul (2) litera b) din Legea română privind mărcile constituie în dreptul român transpunerea articolului 10 alineatul (2) litera (b) din Directiva 2015/2436, al cărui text este el însuși identic cu articolul 5 alineatul (1) litera (b) din Directiva 2008/95/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 octombrie 2008 de apropiere a legislațiilor statelor membre cu privire la mărci (JO 2008, L 299, p. 25). În consecință, noțiunea de „risc de confuzie” în sensul articolului 36 alineatul (2) litera (b) din legea menționată trebuie interpretată în lumina jurisprudenței referitoare la articolul 5 alineatul (1) litera (b) din Directiva 2008/95 și la articolul 10 alineatul (2) litera (b) din Directiva 2015/2436 (a se vedea în acest sens Hotărârea din 7 februarie 2018, Ambalaje pentru cornete de înghețată, T‑794/16, nepublicată, EU:T:2018:70, punctele 25 și 26).

Potrivit jurisprudenței Curții, constituie „risc de confuzie” în sensul articolului 10 alineatul (2) litera (b) din Directiva 2015/2436 riscul ca publicul să creadă că produsele sau serviciile în cauză provin de la aceeași întreprindere sau, eventual, de la întreprinderi legate din punct de vedere economic. Existența unui risc de confuzie în percepția publicului trebuie apreciată în mod global, ținând seama de toți factorii pertinenți din cauză (a se vedea în acest sens Hotărârea din 11 noiembrie 1997, SABEL,C‑251/95, EU:C:1997:528, punctele 22 și 23, și Hotărârea din 6 octombrie 2005, Medion,C‑120/04, EU:C:2005:594, punctele 23-29).

În lumina acestor considerații trebuie analizat dacă în mod întemeiat camera de recurs a confirmat decizia diviziei de anulare de admitere a cererii de declarare a nulității desenului sau modelului industrial contestat în temeiul articolului 25 alineatul (1) litera (e) din Regulamentul nr. 6/2002 în versiunea sa anterioară, după ce a apreciat, în temeiul articolului 36 alineatul (2) litera b) din Legea română privind mărcile, că exista un risc de confuzie în percepția publicului relevant.

Cu titlu introductiv, conform jurisprudenței citate la punctele 44 și 45 de mai sus, prezenta procedură privește întinderea protecției unei mărci și în special problema dacă titularul respectivei mărci anterioare poate solicita interzicerea utilizării semnului său distinctiv în desenul sau modelul industrial contestat. Prin urmare, contrar argumentelor reclamantei, nu este necesar să se examineze prezentul motiv ținând seama de impresia produsă asupra utilizatorului avizat sau de caracterul individual și de noutatea desenului sau modelului industrial contestat, în sensul articolelor 4-6 din Regulamentul nr. 6/2002.

Reclamanta contestă, în esență, aprecierile camerei de recurs potrivit cărora produsele în cauză sunt similare. Mai precis, aceasta consideră că nimic nu indica faptul că desenul sau modelul industrial contestat ar fi utilizat pentru grisine.

EUIPO și intervenienta contestă argumentele reclamantei.

Pentru a determina produsul în care desenul sau modelul industrial contestat urmează a fi încorporat sau căruia urmează să i se aplice, trebuie să se ia în considerare mențiunea referitoare la aceasta din cererea de înregistrare a desenului sau modelului menționat, dar și, dacă este cazul, desenul sau modelul însuși, în măsura în care specifică natura produsului, destinația sau funcția sa [Hotărârea din 18 martie 2010, Grupo Promer Mon Graphic/OAPI – PepsiCo (Reprezentarea unui suport promoțional circular), T‑9/07, EU:T:2010:96, punctul 56].

Pe de altă parte, pentru a aprecia similitudinea dintre produsele în cauză, trebuie să se țină seama de toți factorii pertinenți care caracterizează raportul dintre aceste produse. Acești factori includ în special natura, destinația, utilizarea acestora, precum și caracterul lor concurent sau complementar (Hotărârea din 29 septembrie 1998, Canon,C‑39/97, EU:C:1998:442, punctul 23).

În ceea ce privește mai precis complementaritatea produselor și a serviciilor, care este un criteriu care poate justifica prin el însuși existența unei similitudini între produse și servicii, trebuie amintit că produsele sau serviciile complementare sunt cele între care există o strânsă legătură, în sensul că unul este indispensabil sau important pentru utilizarea celuilalt, astfel încât consumatorii pot crede că răspunderea fabricării acestor produse sau a prestării acestor servicii revine aceleiași întreprinderi. Așadar, în vederea aprecierii caracterului complementar al produselor și serviciilor, trebuie, în cele din urmă, să se ia în considerare percepția publicului menționat cu privire la importanța pentru utilizarea unui produs sau a unui serviciu a unui alt produs sau serviciu (a se vedea Hotărârea din 7 februarie 2018, Ambalaje pentru cornete de înghețată, T‑794/16, nepublicată, EU:T:2018:70, punctul 37 și jurisprudența citată).

În această privință, complementaritatea dintre produse și servicii în contextul unui risc de confuzie nu se apreciază pe baza existenței pentru publicul relevant a unui raport între produsele și serviciile în cauză din punctul de vedere al naturii, al utilizării și al canalelor lor de distribuție. Astfel, un criteriu întemeiat pe raportul dintre utilizarea produselor și serviciilor menționate nu permite să se aprecieze pe deplin caracterul indispensabil sau chiar important al respectivelor produse și servicii unul pentru celălalt, impus de analiza complementarității dintre produsele și serviciile respective. Astfel, faptul că utilizarea unui produs sau a unui serviciu nu are legătură cu utilizarea unui alt produs sau a unui alt serviciu nu implică în toate cazurile că utilizarea unuia nu este importantă sau indispensabilă pentru utilizarea celuilalt (a se vedea Hotărârea din 7 februarie 2018, Ambalaje pentru cornete de înghețată, T‑794/16, nepublicată, EU:T:2018:70, punctul 38 și jurisprudența citată).

În speță, camera de recurs a considerat, la punctul 35 din decizia atacată, că produsele în cauză erau complementare și, prin urmare, similare. În această privință, ea a arătat în mod întemeiat că din desemnarea produsului vizat de desenul sau modelul industrial contestat și din reprezentarea acestuia din urmă reiese că acesta este destinat să fie aplicat unor ambalaje de grisine. Acestea din urmă sunt incluse în categoria generală a produselor alimentare de consum curent, precum gustări sau produse conexe, care sunt identice cu „preparatele din cereale” din clasa 30 și acoperite de marca anterioară.

Rezultă de aici că desenul sau modelul industrial contestat destinat să se aplice unui ambalaj este cel puțin important pentru utilizarea produselor vizate de marca anterioară, astfel încât există, în sensul jurisprudenței citate la punctul 52 de mai sus, o legătură strânsă între ele, care caracterizează complementaritatea lor și, prin urmare, similitudinea lor.

În cadrul aprecierii în mod global a riscului de confuzie trebuie să se ia în considerare consumatorul mediu al categoriei de produse respective, normal informat și suficient de atent și de avizat. Este necesar de asemenea să se ia în considerare faptul că nivelul atenției consumatorului mediu poate varia în funcție de categoria de produse sau de servicii în cauză [a se vedea Hotărârea din 13 februarie 2007, Mundipharma/OAPI – Altana Pharma (RESPICUR), T‑256/04, EU:T:2007:46, punctul 42 și jurisprudența citată].

În primul rând, conform jurisprudenței potrivit căreia, atunci când marca anterioară este o marcă națională, teritoriul relevant este cel pe care marca respectivă este protejată [a se vedea în acest sens Hotărârea din 3 septembrie 2010, Companhia Muller de Bebidas/OAPI – Missiato Industria e Comercio (61 A NOSSA ALEGRIA), T‑472/08, EU:T:2010:347, punctul 34, și Hotărârea din 2 martie 2022, Laboratorios Ern/EUIPO – Beta Sports (META), T‑192/21, nepublicată, EU:T:2022:105, punctul 28], camera de recurs a considerat, la punctul 36 din decizia atacată, că teritoriul relevant era România, marca respectivă fiind înregistrată și protejată în statul membru menționat.

În al doilea rând, în măsura în care produsele acoperite de marca anterioară și cele vizate de desenul sau modelul industrial contestat se raportează în special la grisinele destinate publicului larg (a se vedea punctul 54 de mai sus), camera de recurs a considerat că publicul relevant este compus din consumatori al căror nivel de atenție era mediu la momentul cumpărării acestui tip de produse.

Aceste concluzii nu sunt afectate de erori și trebuie să fie confirmate.

Potrivit jurisprudenței, două semne sunt similare atunci când, din punctul de vedere al publicului relevant, există între ele o egalitate cel puțin parțială în ceea ce privește unul sau mai multe aspecte relevante, și anume aspectele vizual, fonetic și conceptual [a se vedea în acest sens Hotărârea din 23 octombrie 2002, Matratzen Concord/OAPI – Hukla Germany (MATRATZEN), T‑6/01, EU:T:2002:261, punctul 30, și Hotărârea din 10 decembrie 2008, MIP Metro/OAPI – Metronia (METRONIA), T‑290/07, nepublicată, EU:T:2008:562, punctul 41].

Aprecierea globală a riscului de confuzie trebuie să se întemeieze, în ceea ce privește similitudinea vizuală, fonetică sau conceptuală dintre semnele în cauză, pe impresia de ansamblu produsă de acestea, ținând cont în special de elementele lor distinctive și dominante. Percepția asupra semnelor pe care o are consumatorul mediu al produselor în cauză are un rol determinant în aprecierea globală a respectivului risc. În această privință, consumatorul mediu percepe o marcă sau un alt semn distinctiv în mod normal ca pe un tot și nu face o examinare a diferitelor detalii ale acestuia (Hotărârea din 11 noiembrie 1997, SABEL,C‑251/95, EU:C:1997:528, punctul 23, și Hotărârea din 22 iunie 1999, Lloyd Schuhfabrik Meyer,C‑342/97, EU:C:1999:323, punctul 25).

Aprecierea similitudinii dintre două semne nu se poate limita la luarea în considerare a unei singure componente a unui semn complex și la compararea acestuia cu un alt semn. Este necesar, dimpotrivă, să se efectueze o comparație prin examinarea semnelor în cauză, examinate fiecare în ansamblul său, ceea ce nu exclude ca impresia de ansamblu produsă de un semn complex în memoria publicului relevant să poată fi dominată, în anumite împrejurări, de una sau mai multe dintre componentele sale (a se vedea în acest sens Hotărârea din 6 octombrie 2005, Medion,C‑120/04, EU:C:2005:594, punctul 29, și Hotărârea din 22 octombrie 2015, BGW,C‑20/14, EU:C:2015:714, punctul 36). Aprecierea similitudinii se va putea face exclusiv pe baza elementului dominant numai dacă toate celelalte componente ale mărcii sunt neglijabile (Hotărârea din 12 iunie 2007, OAPI/Shaker,C‑334/05 P, EU:C:2007:333, punctul 42). Aceasta ar putea fi situația în special atunci când această componentă poate domina, singură, imaginea mărcii respective pe care publicul relevant o păstrează în memorie, astfel încât toate celelalte componente ale mărcii sunt neglijabile în impresia de ansamblu produsă de aceasta (Hotărârea din 20 septembrie 2007, Nestlé/OAPI, C‑193/06 P, nepublicată, EU:C:2007:539, punctul 43).

În speță, înainte de a aprecia similitudinea semnelor în cauză, este necesar să se examineze elementele lor distinctive și dominante.

Astfel cum a amintit camera de recurs la punctul 39 din decizia atacată, marca anterioară este constituită din termenul „krax”, scris cu majuscule stilizate, dispuse în ordine descrescătoare de la litera majusculă „K” la litera majusculă „X”, pe un fond de culoare închisă de formă neregulată.

În ceea ce privește desenul sau modelul industrial contestat, camera de recurs l‑a descris pe acesta din urmă, la punctul 40 din decizia atacată, ca având un fond alb dreptunghiular cu linii fine verticale gri și două benzi verzi oblice, un mănunchi de grisine și o râșniță lângă mai multe condimente și ierburi într‑un mojar în partea stângă. Elementele verbale „eti”, „crax” și „sticks” sunt poziționate unul sub altul și plasate deasupra elementelor figurative. Elementele verbale „crax” și „sticks” sunt reprezentate cu majuscule albe cu o margine albastră, în timp ce elementul verbal „eti” este scris în roșu cu o margine albă și neagră și conține un element figurativ negru nespecificat aproape de colțul său din stânga sus. Potrivit camerei de recurs, elementul verbal „crax” se demarchează în mod clar în raport cu celelalte elemente verbale datorită dimensiunii sale mai importante, poziției sale centrale și stilizării sale speciale.

Reclamanta reproșează în esență camerei de recurs că a considerat că elementul verbal „crax” al desenului sau modelului industrial contestat era capabil, singur, să domine imaginea desenului sau modelului industrial menționat. În opinia sa, toate celelalte componente ale acestui desen sau model industrial nu sunt neglijabile în impresia globală de ansamblu produsă de acesta, din moment ce similitudinea semnelor depinde de caracterul distinctiv al componentelor lor și de alți factori pertinenți eventuali. În plus, aceasta arată că elementul verbal „eti” este cel mai dominant în impresia globală produsă de desenul sau modelul industrial în discuție, astfel încât elementul verbal respectiv va atrage cel mai mult atenția publicului relevant. Ea arată, prin urmare, că elementele verbale „crax” și „sticks” sunt secundare și lipsite de caracter distinctiv în raport cu produsele în cauză.

Pe de altă parte, reclamanta contestă concluziile camerei de recurs potrivit cărora elementul verbal „crax” este lipsit de semnificație pentru publicul relevant și are, așadar, un caracter distinctiv. În opinia sa, publicul menționat va percepe acest element verbal, pe de o parte, ca făcând trimitere la produsele cuprinse în clasa 30 și comercializate în România sub denumirea „craxuri” și, pe de altă parte, ca fiind descriptiv, în măsura în care face trimitere la sunetul produs cu ocazia consumului de alimente crocante, precum grisinele.

EUIPO și intervenienta contestă argumentele reclamantei.

Potrivit jurisprudenței, în cadrul aprecierii caracterului dominant al uneia sau al mai multor componente determinate ale unui semn complex, trebuie luate în considerare în special calitățile intrinseci ale fiecăruia dintre componentele sale, comparându‑le cu cele ale altor componente. În plus și în mod accesoriu, poate fi luată în considerare poziția relativă a diferitelor componente în configurația semnului complex (a se vedea în acest sens Hotărârea din 23 octombrie 2002, MATRATZEN,T‑6/01, EU:T:2002:261, punctul 35).

Pe de altă parte, pentru a stabili caracterul distinctiv al unei componente a semnului, trebuie să se aprecieze capacitatea mai mult sau mai puțin extinsă a acestei componente de a contribui la identificarea produselor sau serviciilor pentru care semnul a fost înregistrat ca provenind de la o întreprindere determinată și de a distinge, așadar, aceste servicii de cele ale altor întreprinderi. La această apreciere trebuie să se ia în considerare în special calitățile intrinseci ale componentei în cauză din perspectiva problemei dacă aceasta este sau nu este lipsită de orice caracter descriptiv pentru produsele sau serviciile pentru care a fost înregistrat semnul [a se vedea Hotărârea din 8 iulie 2015, Deutsche Rockwool Mineralwoll/OAPI – Ceramicas del Foix (Rock & Rock), T‑436/12, EU:T:2015:477, punctul 28 și jurisprudența citată].

În cazul în care anumite elemente ale unei mărci prezintă un caracter descriptiv în ceea ce privește produsele și serviciile pentru care este protejată marca sau produsele și serviciile desemnate în cererea de înregistrare, acestor elemente nu li se recunoaște decât un caracter distinctiv slab sau chiar foarte slab. Cel mai adesea, acest caracter distinctiv nu le va putea fi recunoscut decât datorită combinației pe care o formează cu celelalte elemente ale mărcii. Din cauza slabului sau chiar a foarte slabului caracter distinctiv, elementele descriptive ale unei mărci nu vor fi considerate, în general, de către public ca fiind dominante în impresia de ansamblu produsă de aceasta, cu excepția cazului în care, datorită în special poziției sau dimensiunii lor, ele sunt de natură să se impună percepției publicului și să fie păstrate în memorie de acesta. Aceasta nu înseamnă însă că elementele descriptive ale unei mărci sunt în mod necesar neglijabile în impresia de ansamblu produsă de ea. În această privință, trebuie în special să se verifice dacă și alte elemente ale mărcii pot domina, prin ele înseși, imaginea pe care publicul relevant o păstrează în memorie cu privire la această marcă [a se vedea Hotărârea din 18 ianuarie 2023, YAplus DBA Yoga Alliance/EUIPO – Vidyanand (YOGA ALLIANCE INDIA INTERNATIONAL), T‑443/21, nepublicată, EU:T:2023:7, punctul 69 și jurisprudența citată].

În speță, în primul rând, trebuie observat că, primo, camera de recurs a concluzionat în mod întemeiat, la punctul 39 din decizia atacată, că reclamanta nu a făcut dovada unei eventuale semnificații a elementului verbal „crax” al desenului sau modelului industrial contestat sau a elementului verbal „krax” al mărcii anterioare și a vreunei asocieri între o eventuală semnificație a termenilor menționați cu produsele în cauză. În plus, camera de recurs a considerat de asemenea în mod întemeiat, în esență, că reclamanta nu se poate prevala de coexistența altor mărci naționale similare în lipsa unor elemente de probă privind utilizarea lor pe teritoriul relevant.

În această privință, trebuie amintit că, potrivit articolului 63 din Regulamentul nr. 6/2002 în versiunea sa anterioară, în cadrul unei proceduri referitoare la o acțiune în declararea nulității, astfel cum este prevăzută la articolul 25 alineatul (1) litera (e) din regulamentul menționat în versiunea sa anterioară, examinarea EUIPO este limitată la motivele invocate și la cererile introduse de părți și că acesta poate să nu ia în considerare faptele pe care părțile nu le‑au invocat sau dovezile pe care nu le‑au furnizat la timp. În plus, în ceea ce privește argumentația reclamantei referitoare la caracterul distinctiv scăzut al cuvântului „craxuri”, întrucât acesta ar fi utilizat frecvent în ceea ce privește produsele în cauză, trebuie subliniat că materialitatea acestuia nu a fost demonstrată. Singurul element de probă prezentat de reclamantă în susținerea acestei argumentații este constituit dintr‑o listă de mărci care cuprinde cuvântul „craxx” pentru produse din clasele 29 și 30. Or, simpla enumerare a unui număr relativ limitat de mărci fără o indicație care să permită măsurarea cunoașterii acestora de către publicul de referință nu permite să se concluzioneze că există o asociere în percepția acestuia din urmă între cuvântul „craxuri” și produsele respective [a se vedea în acest sens Hotărârea din 13 aprilie 2011, Sociedad Agricola Requingua/OAPI – Consejo Regulador de la Denominación de Origen Toro (TORO DE PIEDRA), T‑358/09, nepublicată, EU:T:2011:174, punctul 35]. Prin urmare, nu este necesar să se repună în discuție aprecierea camerei de recurs, care decurge din cuprinsul punctului 41 din decizia atacată, potrivit căreia elementul verbal „crax” este lipsit de semnificație pentru publicul relevant și are, în consecință, un caracter distinctiv.

Secundo, camera de recurs a considerat în mod întemeiat, la punctul 41 din decizia atacată, că elementul verbal „eti” avea un caracter distinctiv, din moment ce nu avea nicio semnificație pentru publicul relevant. Cu toate acestea, datorită dimensiunii sale reduse, elementul verbal menționat va juca un rol secundar în impresia de ansamblu produsă de desenul sau modelul industrial contestat. Pe de altă parte, celelalte elemente care compun desenul sau modelul industrial respectiv, și anume elementul verbal „sticks” și elementele figurative care reprezintă grisine, condimente și unelte culinare, sunt descriptive pentru produsele vizate de acest desen sau model industrial, din moment ce fac trimitere la grisine cu gust condimentat și, prin urmare, sunt lipsite de caracter distinctiv.

Tertio, este necesar să se observe că fondul alb dreptunghiular cu liniile fine verticale gri și cu cele două benzi verzi oblice sunt de natură decorativă și nu au decât un rol secundar în impresia de ansamblu produsă de desenul sau modelul industrial contestat. Același lucru este valabil și pentru micul element figurativ negru nespecificat, care va avea un impact limitat sau chiar nul asupra impresiei de ansamblu produse de acest desen sau model industrial din cauza dimensiunii sale foarte mici.

În al doilea rând, potrivit jurisprudenței, atunci când un semn este compus din elemente verbale și figurative, primele sunt, în principiu, mai distinctive decât cele din urmă, întrucât consumatorul mediu se va referi mai ușor la produsele în cauză citând denumirea decât descriind elementul figurativ al acestui semn (Hotărârea din 7 februarie 2018, Ambalaje pentru cornete de înghețată, T‑794/16, nepublicată, EU:T:2018:70, punctul 49).

În această privință, este necesar să se observe, așa cum a procedat camera de recurs la punctele 25 și 43 din decizia atacată, că elementul verbal „krax” este singurul element verbal al mărcii anterioare și că elementul verbal „crax” reprezintă elementul cel mai atrăgător al desenului sau modelului industrial contestat. Astfel, aceste elemente, care sunt stilizate în mod similar, în special prin caracterele lor majuscule de culoare albă, sunt reprezentate în mărime crescătoare sau descrescătoare. În aceste condiții și din moment ce toate celelalte elemente ale desenului sau modelului industrial respectiv au un rol secundar în impresia de ansamblu sau sunt descriptive, camera de recurs a concluzionat în mod întemeiat că elementul verbal „krax” era elementul cel mai distinctiv care compune marca respectivă și că elementul verbal „crax” este elementul dominant în cadrul acestui desen sau model industrial.

Reclamanta susține că semnele în cauză nu prezintă similitudini pe plan vizual. În opinia sa, trebuie să se considere că elementul verbal „eti” al desenului sau modelului industrial contestat atrage toată atenția publicului relevant. Pe de altă parte, aceasta apreciază că toate celelalte elemente verbale și figurative ale desenului sau modelului industrial respectiv sunt imediat lizibile și nu vor fi percepute ca elemente pur decorative.

Cu toate acestea, astfel cum s‑a arătat la punctul 77 de mai sus, elementul verbal „crax” al desenului sau modelului industrial contestat este cel care va reține cel mai mult atenția publicului relevant și, prin urmare, va influența cel mai mult impresia globală produsă de desenul sau modelul industrial respectiv.

În speță, trebuie observat că, pe plan vizual, trei dintre cele patru litere ale elementelor verbale distinctive și dominante ale semnelor în cauză coincid, și anume succesiunea literelor „r”, „a”, „x”, toate reprezentate cu majuscule cu un efect tridimensional similar, ușor înclinate de la stânga la dreapta, dimensiunea literelor descrescând în marca anterioară și crescând în desenul sau modelul industrial contestat. De asemenea, semnele menționate diferă, pe de o parte, prin litera lor inițială majusculă, și anume „K” și, respectiv, „C”, și, pe de altă parte, prin succesiunea crescătoare sau descrescătoare a dimensiunii literelor acestora.

În această privință, camera de recurs a considerat în mod întemeiat, la punctul 44 din decizia atacată, că diferențele dintre semnele în cauză menționate la punctul 80 de mai sus nu pot prevala asupra similitudinii create de cele trei litere identice stilizate în mod similar. Cu toate acestea, chiar dacă semnele menționate diferă de asemenea prin prezența în desenul sau modelul industrial contestat a elementului verbal secundar „eti”, a cuvântului nedistinctiv „sticks”, precum și prin fondurile, culorile și micul element figurativ negru, toate de natură decorativă, și prin reprezentarea nedistinctivă a unor grisine, a unor condimente și a unor instrumente culinare, aceste elemente nu au echivalență în cadrul mărcii anterioare și nu sunt în măsură să prevaleze asupra similitudinii elementelor dominante „krax” și „crax”, din cauza lipsei caracterului lor distinctiv și a dimensiunii și a poziției lor secundare.

Așadar, camera de recurs a concluzionat fără a săvârși o eroare de apreciere în sensul unui grad mediu de similitudine vizuală pentru semnele în cauză.

Reclamanta arată că nu există niciun grad de similitudine pe plan fonetic între semnele în cauză. În opinia sa, chiar dacă consumatorii nu vor pronunța decât unul dintre elementele verbale cuprinse în desenul sau modelul industrial contestat, din economie de cuvinte, va fi elementul verbal „eti”, care nu prezintă nicio similitudine cu elementul verbal „krax” al mărcii anterioare.

În speță, astfel cum reiese din cuprinsul punctului 74 de mai sus, elementele figurative și elementul verbal „sticks” care compun desenul sau modelul industrial contestat sunt lipsite de caracter distinctiv și au o importanță secundară. În plus, elementul verbal „eti”, deși distinctiv din cauza lipsei de semnificație în raport cu produsele în cauză, are o importanță secundară ca urmare a dimensiunii și a poziției sale. Pe de altă parte, astfel cum reiese de asemenea din cuprinsul punctului 81 de mai sus, elementele verbale „krax” ale mărcii anterioare și „crax” ale desenului sau modelului industrial contestat conțin aceeași succesiune de litere „r”, „a”, „x”, care, la fel ca literele „k” și „c”, va fi pronunțată în același mod.

În această privință, trebuie amintit că, potrivit jurisprudenței, atunci când consumatorii se confruntă cu o marcă compusă din diferite elemente verbale, dintre care unele au o importanță secundară, aceștia tind să abrevieze oral marca respectivă pentru a o face mai ușor de pronunțat [a se vedea în acest sens Hotărârea din 30 noiembrie 2006, Camper/OAPI – JC (BROTHERS by CAMPER), T‑43/05, nepublicată, EU:T:2006:370, punctul 75]. Rezultă de aici că elementele verbale ale desenului sau modelului industrial contestat, altele decât elementul verbal „crax”, care au toate o importanță secundară, sunt mai puțin susceptibile să atragă atenția consumatorului și sunt, așadar, mai puțin susceptibile să fie pronunțate. În plus, elementele figurative nu vor fi pronunțate, astfel încât consumatorii vor fi mai susceptibili să facă referire la produsele vizate de respectivul desen sau model industrial contestat pronunțând numai elementul dominant al acestui desen sau model industrial, și anume elementul verbal „crax”.

Prin urmare, camera de recurs a concluzionat fără a săvârși o eroare de apreciere, la punctul 45 din decizia atacată, în sensul unui grad ridicat de similitudine fonetică pentru semnele în cauză.

Potrivit reclamantei, camera de recurs ar fi trebuit să concluzioneze în sensul lipsei similitudinii conceptuale a semnelor în cauză. Mai precis, aceasta arată că elementul verbal „eti”, care ar fi cel mai dominant și cel mai distinctiv al desenului sau modelului industrial contestat, și elementul verbal „krax” al mărcii anterioare vor fi ambele percepute ca fiind cuvinte fanteziste și diferite și că, printre semnele respective, unul este un semn verbal, iar celălalt un semn figurativ, astfel încât nu ar exista nicio similitudine între aceste semne pe plan conceptual.

Trebuie amintit că comparația conceptuală are ca obiect compararea „conceptelor” pe care le conțin semnele în cauză. Termenul „concept” înseamnă, potrivit definiției pe care o dă, de exemplu, dicționarul Larousse, o „idee generală și abstractă pe care o face spiritul uman despre un obiect de gândire concret sau abstract și care îi permite să asocieze cu același obiect diversele percepții pe care le are cu privire la acesta și să organizeze cunoștințele referitoare la acesta” [a se vedea Hotărârea din 16 iunie 2021, Smiley Miley/EUIPO – Cyrus Trademarks (MILEY CYRUS), T‑368/20, nepublicată, EU:T:2021:372, punctul 52 și jurisprudența citată].

De asemenea, potrivit jurisprudenței, similitudinea conceptuală implică faptul că semnele în cauză concordă în ceea ce privește conținutul lor semantic (a se vedea în acest sens Hotărârea din 11 noiembrie 1997, SABEL,C‑251/95, EU:C:1997:528, punctul 24). Rezultă de aici că, atunci când publicul relevant nu înțelege semnificația cuvintelor sau nu poate atribui o semnificație specială niciunuia dintre semnele menționate, nu este posibilă nicio comparație conceptuală [a se vedea în acest sens Hotărârea din 7 februarie 2018, Ambalaje pentru cornete de înghețată, T‑794/16, nepublicată, EU:T:2018:70, punctul 76, și Hotărârea din 6 aprilie 2022, Agora Invest/EUIPO – Transportes Maquinaria y Obras (TRAMOSA), T‑219/21, nepublicată, EU:T:2022:219, punctul 117 și jurisprudența citată].

În speță, elementele dominante ale semnelor în cauză sunt lipsite de semnificație pentru publicul relevant (a se vedea punctele 73 și 77 de mai sus). Prin urmare, acestea nu pot transmite un concept publicului relevant.

În ceea ce privește celelalte elemente care compun desenul sau modelul industrial contestat, astfel cum reiese din cuprinsul punctelor 74 și 77 de mai sus, acestea ocupă o poziție secundară care le limitează impactul în cadrul comparării conceptuale a semnelor în cauză. Aceasta nu înseamnă însă că elementele menționate sunt în întregime neglijabile. Astfel, elementul verbal „sticks”, precum și elementele figurative ornamentale care corespund grămezii de grisine, condimentelor și uneltelor culinare menționate din desenul sau modelul industrial menționat trebuie luate în considerare în cadrul acestei comparații, din moment ce transmit un concept de produse alimentare de consum curent și fac trimitere la grisine condimentate.

Astfel, contrar concluziei care figurează la punctul 46 din decizia atacată, este necesar să se considere, având în vedere ceea ce precedă, că semnele în cauză sunt diferite pe plan conceptual.

Reclamanta arată că marca anterioară are în esență un caracter distinctiv nesemnificativ din moment ce elementul verbal „krax” descrie sunetul produs în momentul consumului de grisine pe bază de cereale și din cauza coexistenței mărcii menționate cu înregistrarea internațională care desemnează Uniunea Europeană a mărcii CRAXX, înregistrată la 7 decembrie 2004 sub numărul 0854152A pentru produse identice cuprinse în clasele 29 și 30.

Pe de o parte, astfel cum reiese din cuprinsul punctelor 73, 77 și 90 de mai sus, elementul verbal „krax” al mărcii anterioare, la fel ca elementul verbal „crax” al desenului sau modelului industrial contestat, este lipsit de semnificație pentru publicul relevant, iar reclamanta nu a făcut dovada că elementul verbal „krax” are o semnificație pentru publicul respectiv. În ceea ce privește afirmația reclamantei referitoare la caracterul onomatopeic al acestui din urmă element verbal, o onomatopee produsă la momentul consumului de produse crocante nu este evidentă în speță.

Pe de altă parte, argumentul reclamantei referitor la coexistența mărcii anterioare cu marca CRAXX nu poate fi admis pentru a demonstra că, în speță, marca anterioară are în esență un caracter distinctiv nesemnificativ. Astfel, caracterul distinctiv al mărcii anterioare, indiferent dacă acesta derivă din calitățile intrinseci ale acestei mărci sau din renumele său, se referă la aptitudinea acestei mărci de a identifica produsele sau serviciile pentru care a fost înregistrată ca provenind de la o anumită întreprindere și, așadar, de a distinge acele produse sau servicii de cele ale altor întreprinderi [a se vedea în acest sens Hotărârea din 13 septembrie 2018, Birkenstock Sales/EUIPO,C‑26/17 P, EU:C:2018:714, punctul 31 și jurisprudența citată, și Hotărârea din 21 decembrie 2021, Dr. Spiller/EUIPO – Rausch (Alpenrausch Dr. Spiller), T‑6/20, nepublicată, EU:T:2021:920, punctul 145 și jurisprudența citată]. Acesta din urmă nu implică o comparație între mai multe semne, ci privește doar un singur semn, și anume marca anterioară (a se vedea în acest sens Hotărârea din 11 iunie 2020, China Construction Bank/EUIPO,C‑115/19 P, EU:C:2020:469, punctul 58).

Prin urmare, camera de recurs nu a săvârșit nicio eroare de apreciere atunci când a considerat că marca anterioară avea în esență un caracter distinctiv mediu.

Aprecierea globală a riscului de confuzie implică o anumită interdependență între factorii luați în considerare și în special între similitudinea semnelor și cea a produselor sau a serviciilor desemnate. Astfel, un grad scăzut de similitudine între produsele sau serviciile desemnate poate fi compensat printr‑un grad ridicat de similitudine între semne și invers (Hotărârea din 29 septembrie 1998, Canon,C‑39/97, EU:C:1998:442, punctul 17, și Hotărârea din 22 iunie 1999, Lloyd Schuhfabrik Meyer,C‑342/97, EU:C:1999:323, punctul 19).

În plus, în vederea aprecierii globale a riscului de confuzie, trebuie să se țină seama în special de faptul că consumatorul mediu din cadrul publicului relevant nu are decât rareori posibilitatea să compare în mod direct diferitele mărci, trebuind să se bazeze pe imaginea imperfectă a acestora pe care o păstrează în memorie (Hotărârea din 22 iunie 1999, Lloyd Schuhfabrik Meyer,C‑342/97, EU:C:1999:323, punctul 26). Pe de altă parte, nu s‑ar putea concluziona în sensul existenței unui risc de confuzie decât dacă publicul relevant ar putea fi indus în eroare cu privire la originea comercială a produselor în cauză [a se vedea în acest sens Hotărârea din 24 noiembrie 2021, Jeronimo Martins Polska/EUIPO – Rivella International (Riviva), T‑551/20, nepublicată, EU:T:2021:816, punctul 86].

În speță, camera de recurs a concluzionat, la punctul 51 din decizia atacată, în sensul existenței unui risc de confuzie în ceea ce privește originea comercială a produselor în cauză, ținând seama de imaginea imperfectă pe care consumatorii ar fi păstrat‑o în memorie cu privire la semnele în cauză.

În această privință, în primul rând, astfel cum reiese din cuprinsul punctului 54 de mai sus, camera de recurs a considerat în mod întemeiat că produsele în cauză erau similare datorită complementarității lor. În al doilea rând, semnele în cauză conțin elementele verbale comune și dominante „krax” ale mărcii anterioare și „crax” ale desenului sau modelului industrial contestat, care sunt lipsite de semnificație și care sunt, în consecință, distinctive (a se vedea punctele 69-77 de mai sus). În al treilea rând, semnele menționate sunt diferite pe plan conceptual (a se vedea punctele 88-92 de mai sus). În al patrulea rând, camera de recurs a considerat de asemenea în mod întemeiat că aceste semne erau similare la un nivel mediu pe plan vizual (a se vedea punctele 79-82 de mai sus). În plus, aceleași semne prezintă un grad ridicat de similitudine fonetică (a se vedea punctul 86 de mai sus). În al cincilea rând, camera de recurs a considerat tot în mod întemeiat că marca anterioară are un caracter distinctiv mediu (a se vedea punctul 96 de mai sus).

Rezultă că publicul relevant, dotat cu un nivel de atenție mediu, va putea în mod rezonabil să creadă, atunci când se confruntă cu desenul sau modelul industrial contestat, că produsele în discuție și produsele vizate de marca anterioară, similare, au aceeași origine comercială.

În aceste condiții, camera de recurs nu a săvârșit nicio eroare atunci când a concluzionat, la punctul 51 din decizia atacată, în sensul existenței unui risc de confuzie cu privire la originea comercială a produselor în sensul articolului 25 alineatul (1) litera (e) din Regulamentul nr. 6/2002 în versiunea sa anterioară coroborat cu articolul 36 alineatul (2) litera b) din Legea română privind mărcile.

Rezultă că primul motiv nu este fondat și trebuie respins, ca și, așadar, acțiunea în totalitate.

Potrivit articolului 134 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată.

Întrucât reclamanta a căzut în pretenții, se impune ca, pe lângă propriile cheltuieli de judecată, să fie obligată să suporte și cheltuielile de judecată efectuate de intervenientă, conform concluziilor acesteia din urmă. În schimb, întrucât EUIPO nu a solicitat obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată decât în cazul organizării unei ședințe, în lipsa unei asemenea de organizări, este necesar să se decidă că EUIPO suportă propriile cheltuieli de judecată.

HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera a treia)

3 septembrie 2025 ( *1 )

Hotărâre

Istoricul litigiului

Concluziile părților

În drept

Cu privire la al treilea motiv, întemeiat pe încălcarea dreptului la apărare

Cu privire la al doilea motiv, întemeiat pe încălcarea articolelor 94 și 95 din Regulamentul 2017/1001 coroborate cu articolul 40 alineatul (1) din noua lege română

Cu privire la primul motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 25 alineatul (1) litera (e) din Regulamentul nr. 6/2002 în versiunea sa anterioară

Cu privire la determinarea produselor în cauză și la compararea acestora

Cu privire la teritoriul relevant și la publicul relevant și nivelul său de atenție

Cu privire la compararea semnelor

Cu privire la caracterul distinctiv al mărcii anterioare

Cu privire la aprecierea globală a riscului de confuzie

Cu privire la cheltuielile de judecată