Hotărârea Curții (Camera a cincea) din 21 mai 2026.#Orbán Viktor împotriva 24.hu Szerkesztősége.#Trimitere preliminară – Regulamentul (UE) 2024/1083 – Articolul 3 – Domeniu de aplicare ratione temporis – Articolul 29 – Dispoziții tranzitorii – Publicarea într‑un stat membru a unui articol de presă care preia conținutul unui alt articol dintr‑un alt stat membru – Fapte pretins inexacte – Cerere de rectificare – Articolul 11 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene – Articolul 2 TFUE.#Cauza C-843/24.

Cererea de decizie preliminară privește interpretarea articolului 3 din Regulamentul (UE) 2024/1083 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 aprilie 2024 de stabilire a unui cadru comun pentru serviciile mass‑media în cadrul pieței interne și de modificare a Directivei 2010/13/UE (Regulamentul european privind libertatea mass‑mediei) (JO L, 2024/1083) și a articolului 11 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (denumită în continuare „carta”).

Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între domnul Viktor Orbán, pe de o parte, și 24.hu Szerkesztősége, un site de informații online, pe de altă parte, în legătură cu o cerere de rectificare în presă a unui articol de presă publicat în Ungaria care preia conținutul unui alt articol apărut într‑un alt stat membru și care menționează un fapt pretins inexact.

Articolul 3 din Regulamentul 2024/1083, intitulat „Dreptul destinatarilor serviciilor mass‑media”, prevede: „Statele membre respectă dreptul destinatarilor serviciilor mass‑media de a avea acces la o pluralitate de conținuturi mediatice independente din punct de vedere editorial și se asigură că sunt instituite condiții‑cadru în conformitate cu prezentul regulament pentru a proteja acest drept, în beneficiul unui discurs liber și democratic.”

Articolul 29 din acest regulament, intitulat „Intrarea în vigoare și aplicarea”, prevede: „Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Prezentul regulament se aplică de la 8 august 2025. Cu toate acestea: a) articolul 3 se aplică de la 8 noiembrie 2024; […]”

Articolul 12 din sajtószabadságról és a médiatartalmak alapvető szabályairól szóló 2010. évi CIV. törvény (Legea nr. CIV din 2010 privind libertatea presei și normele fundamentale în materie de conținuturi mediatice) (Magyar Közlöny 2010/170), în versiunea aplicabilă litigiului principal, prevede la alineatul (1): „Orice persoană în legătură cu care s‑a afirmat sau preluat un fapt ori s‑au prezentat fapte inexacte, în orice conținut mediatic, poate solicita publicarea unei rectificări în care să se precizeze care sunt afirmațiile factuale comunicate inexacte și nefondate sau ce fapte au fost prezentate în mod inexact și care sunt, în schimb, faptele reale.”

Articolul 496 din polgári perrendtartásról szóló 2016. évi CXXX. törvény (Legea nr. CXXX din 2016 privind Codul de procedură civilă) (Magyar Közlöny 2016/190), în versiunea aplicabilă litigiului principal, prevede la alineatul (1): „În cazul în care organul de presă nu își îndeplinește obligația de a publica rectificarea în termenul stabilit sau nu procedează astfel în conformitate cu cererea de rectificare, persoana care solicită rectificarea poate introduce o acțiune împotriva acestuia în scopul de a obține publicarea rectificării. […]”

La 17 martie 2024, 24.hu Szerkesztősége a publicat un articol intitulat „Spar a început să își retragă activele din Ungaria” (denumit în continuare „articolul în discuție în litigiul principal”). Articolul în discuție în litigiul principal prezenta printre altele o declarație a directorului general al Spar Austria, filiala austriacă a grupului Spar, care figura într‑o revistă austriacă, potrivit căreia prim‑ministrul maghiar, domnul Orbán, solicitase acestui grup să îi permită unui membru apropiat al familiei sale să investească în filiala maghiară a grupului menționat (denumită în continuare „declarația în discuție în litigiul principal”).

La 3 aprilie 2024, domnul Orbán, în temeiul reglementării maghiare, a solicitat 24.hu Szerkesztősége ca conținutul articolului în discuție în litigiul principal să facă obiectul unei rectificări în presă. 24.hu Szerkesztősége nu a avut acces la această cerere, dar, la 10 aprilie 2024, a adăugat la finalul acestui articol o completare, intitulată „Noutăți recente – Plângeri”, în care s‑a indicat, printre altele, că domnul Orbán a adresat o cerere de rectificare în care susținea că 24.hu Szerkesztősége a preluat un fapt inexact, făcând publică declarația în discuție în litigiul principal, deși această declarație ar fi eronată.

Considerând că 24.hu Szerkesztősége nu și‑a executat obligația de a publica rectificarea solicitată, domnul Orbán a introdus o acțiune la Fővárosi Törvényszék (Curtea din Budapesta‑Capitală, Ungaria), care este instanța de trimitere. Această instanță arată că procedura trebuie redeschisă, hotărârea pe care aceasta a pronunțat‑o la 17 mai 2024 fiind anulată pentru vicii de procedură.

În cererea introductivă, fără a contesta că declarația în discuție în litigiul principal a fost reprodusă în mod fidel în articolul în discuție în litigiul principal, domnul Orbán solicită, în conformitate cu reglementarea maghiară, ca 24.hu Szerkesztősége să fie obligat să publice o declarație rectificativă care să indice că 24.hu Szerkesztősége a preluat un fapt inexact prin publicarea acestei declarații și că, dimpotrivă, în realitate nu a solicitat nici directorului Spar Austria, nici vreunui alt acționar, reprezentant sau angajat al grupului Spar să permită unui membru apropiat al familiei sale să investească în filiala maghiară a acestui grup.

În apărare, 24.hu Szerkesztősége susține că declarația în discuție în litigiul principal nu constituie comunicarea vreunui fapt, ci exprimarea opiniei și a judecății de valoare a unuia dintre jurnaliștii săi, fapt care ar fi protejat din punct de vedere juridic. Pe de altă parte, 24.hu Szerkesztősége arată că articolul în discuție în litigiul principal, de vreme ce era însoțit de completarea din 10 aprilie 2024, menționată la punctul 8 din prezenta hotărâre, indica atât cererea de rectificare a domnului Orbán, cât și reprezentarea faptelor dorită de acesta, pentru ca cititorul să își poată forma o imagine de ansamblu.

Instanța de trimitere arată că, în ordinea juridică maghiară, rectificarea în presă reprezintă un instrument al dreptului civil destinat protejării drepturilor personalității și care permite remedierea eficientă a încălcărilor publice aduse acestora. Posibilitatea de a introduce o cerere de rectificare este deschisă, în termen scurt, oricărei persoane în legătură cu care s‑a afirmat sau preluat un fapt a cărui veridicitate nu a fost stabilită sau în legătură cu care au fost prezentate în mod inexact fapte reale într‑un conținut mediatic. Dacă organul de presă în cauză nu își îndeplinește obligația de rectificare, această persoană își poate valorifica dreptul la rectificare prin inițierea unei proceduri jurisdicționale.

Această instanță precizează că elementele de apreciere care trebuie luate în considerare la aplicarea normelor referitoare la procedurile de rectificare prin presă sunt, în ceea ce privește chestiunile de probă pertinente pentru litigiul principal, enunțate în avizul nr. 14 PK al Kúria (Curtea Supremă, Ungaria), care este aplicabil de la 1 iunie 1984. Instanța de trimitere arată că din acest aviz reiese că, întrucât este cel puțin foarte dificil să se stabilească un fapt negativ, revine organului de presă în cauză sarcina de a demonstra veridicitatea afirmației factuale contestate care figurează în articolul de presă în cauză. Acest lucru ar fi valabil și atunci când articolul de presă respectiv reproduce în mod fidel o afirmație factuală sau declarația unei persoane sau atunci când preia un articol de la un alt organ de presă. Astfel de principii ar fi fost preluate în jurisprudența, obligatorie pentru instanțele maghiare, pe care Kúria (Curtea Supremă) a dezvoltat‑o în urma avizului său nr. 14 PK.

În acest context, instanța de trimitere ridică problema dacă faptul, prevăzut de reglementarea națională în discuție în litigiul principal, de a impune mass‑mediei, ca regulă generală, obligația de a dovedi veridicitatea faptelor raportate, în cazul preluării unui conținut mediatic publicat sub responsabilitate editorială într‑un alt stat membru sau al unei simple comunicări a acestuia, este conform cu dreptul Uniunii, în special cu articolul 3 din Regulamentul 2024/1083, care ar impune printre altele statelor membre să respecte dreptul destinatarilor serviciilor mass‑media de a avea acces la o pluralitate de conținuturi mediatice independente pe plan editorial, și cu articolul 11 din cartă, care ar garanta libertatea și pluralismul mass‑mediei.

Astfel, instanța de trimitere apreciază că procedurile de rectificare în presă sunt proceduri care constituie o punere în aplicare a articolului 3 din Regulamentul 2024/1083, așa încât carta ar avea de asemenea vocație să se aplice, conform articolului 51 alineatul (1) din aceasta. Principiile și obiectivele acestui regulament, mai ales, ar trebui să se impună acestor proceduri, care constituie un element important în garantarea libertății mass‑mediei, iar pluralismul mass‑mediei nu poate fi restrâns prin efectul procedurilor respective.

Cu toate acestea, instanța menționată arată că data publicării articolului în discuție în litigiul principal este 17 martie 2024, în timp ce articolul 3 din regulamentul menționat nu este, conform articolului 29 din același regulament, aplicabil decât de la 8 noiembrie 2024. Prin urmare, s‑ar pune problema dacă aplicarea acestui articol în cadrul litigiului principal ar echivala cu o aplicare retroactivă interzisă a articolului menționat.

Pe de altă parte, din articolul 2 TUE ar rezulta că Uniunea Europeană se întemeiază pe valori precum statul de drept, care sunt comune statelor membre într‑o societate caracterizată, printre altele, prin justiție. În cadrul litigiului principal, în timp ce, din jurisprudența Curții ar rezulta că un stat membru nu își poate modifica legislația astfel încât să determine o reducere a protecției valorii statului de drept, ar fi necesar să se stabilească dacă una dintre interpretările posibile ale reglementării naționale în cauză ar determina un astfel de regres, aducând atingere dreptului cetățenilor de a avea acces la o pluralitate de produse mediatice independente. Astfel, competența Curții ar putea fi de asemenea stabilită independent de aplicabilitatea articolului 3 din Regulamentul 2024/1083 și s‑ar putea întemeia în mod direct pe dispozițiile din cartă.

În aceste condiții, Fővárosi Törvényszék (Curtea din Budapesta‑Capitală, Ungaria) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare: „1) Articolul 3 din [Regulamentul 2024/1083], aplicabil de la 8 noiembrie 2024, trebuie aplicat de [o instanță] națională […] de la 8 noiembrie 2024, în condițiile în care articolul de presă care se află la originea litigiului a fost publicat la 17 martie 2024? 2) În ipoteza unui răspuns afirmativ la prima întrebare preliminară, articolul 3 din [Regulamentul 2024/1083] privind libertatea mass‑mediei coroborat cu dreptul la libertatea de exprimare și de informare, garantat de articolul 11 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, trebuie interpretat în sensul că, în cazul preluării conținutului mediatic publicat sub responsabilitate editorială într‑un alt stat membru, sarcina probei, impusă organului de presă «ca regulă generală» în ceea ce privește faptele cuprinse în conținutul mediatic preluat, nu îndeplinește cerințele acestui articol 3? 3) În ipoteza unui răspuns negativ la a doua întrebare preliminară, este conformă cu dreptul Uniunii, în special cu articolul 11 din cartă, jurisprudența națională potrivit căreia un organ de presă poate prezenta conținutul mediatic publicat de un alt organ de presă, dintr‑un alt stat membru, numai în cazul în care poate face dovada veridicității informațiilor preluate, în pofida faptului că în comunicatul de presă se precizează fără echivoc că este vorba despre un conținut mediatic preluat?”

Prin intermediul primei întrebări, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 3 din Regulamentul 2024/1083 trebuie interpretat în sensul că se aplică unui litigiu privind o cerere de rectificare în presă, în temeiul reglementării unui stat membru, în ceea ce privește un articol de presă care preia un fapt pretins inexact care figurează într‑o publicație apărută în alt stat membru, atunci când acest articol de presă a fost publicat la o dată anterioară celei la care articolul 3 respectiv a devenit, conform articolului 29 din acest regulament, aplicabil.

În această privință trebuie amintit că o normă de drept nouă se aplică începând de la intrarea în vigoare a actului care o instituie și că, deși aceasta nu se aplică situațiilor juridice născute și care au devenit definitive sub imperiul legii vechi, ea se aplică efectelor viitoare ale acestora, precum și situațiilor juridice noi. Soluția este diferită, sub rezerva respectării principiului neretroactivității actelor juridice, numai dacă noua normă este însoțită de dispoziții speciale care stabilesc în mod specific condițiile de aplicare în timp a acesteia. În această privință, spre deosebire de normele de procedură care se presupune că se aplică de la data intrării lor în vigoare, normele Uniunii de drept material trebuie interpretate, pentru a garanta respectarea principiilor securității juridice și protecției încrederii legitime, în sensul că nu vizează situații apărute anterior intrării lor în vigoare decât în măsura în care rezultă în mod clar din formularea, din finalitatea sau din economia acestora că trebuie să le fie atribuit un asemenea efect (a se vedea Hotărârea din 12 noiembrie 1981, Meridionale Industria Salumi ș.a., 212/80-217/80, EU:C:1981:270, punctele 9 și 10, precum și Hotărârea din 15 iunie 2021, Facebook Ireland ș.a., C‑645/19, EU:C:2021:483, punctul 100, precum și jurisprudența citată).

În lumina considerațiilor care precedă, trebuie constatat, în primul rând, că, pe de o parte, articolul 3 din Regulamentul 2024/1083 constituie o normă de drept material, în măsura în care prevede că statele membre respectă dreptul destinatarilor serviciilor mass‑media de a avea acces la o pluralitate de conținuturi mediatice independente din punct de vedere editorial și se asigură că sunt instituite condiții‑cadru în conformitate cu regulamentul menționat pentru a proteja acest drept, în beneficiul unui discurs liber și democratic.

Pe de altă parte, articolul 29 din Regulamentul 2024/1083 prevede că acesta intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Întrucât acest regulament a fost publicat la 17 aprilie 2024, el a intrat, așadar, în vigoare la 8 mai 2024. Cu toate acestea, articolul 29 respectiv stabilește de asemenea condițiile de aplicare în timp a regulamentului menționat. În această privință, acest articol 29 prevede că același regulament este aplicabil de la 8 august 2025, prevăzând totodată o dată de aplicare distinctă pentru unele dintre dispozițiile acestuia, printre care articolul 3, care se aplică de la 8 noiembrie 2024.

În al doilea rând, în ceea ce privește litigiul principal, din informațiile furnizate de instanța de trimitere reiese că, în temeiul reglementării maghiare, dreptul la rectificare în presă urmărește să remedieze atingerile publice aduse drepturilor referitoare la personalitate și este direct legat de comunicarea, în privința persoanei vizate, a unui fapt, indiferent dacă a fost afirmat sau preluat, a cărui veridicitate nu este dovedită sau a unor fapte care au fost prezentate în mod inexact într‑un conținut mediatic.

Așadar, situația în discuție în litigiul principal a devenit definitivă de la 17 martie 2024, data publicării articolului în discuție în litigiul principal, fără ca o astfel de constatare să fie repusă în discuție de calea de atac jurisdicțională în vederea valorificării acestui drept la rectificare în presă (a se vedea în acest sens Hotărârea din 27 octombrie 2022, Stadt Mainz, C‑544/21, EU:C:2022:843, punctul 23).

Rezultă că, dat fiind că această situație a devenit definitivă anterior datei de la care este aplicabil articolul 3 din Regulamentul 2024/1083, acest articol nu se aplică ratione temporis litigiului în discuție în litigiul principal.

Pentru a oferi un răspuns pe deplin util instanței de trimitere, care evocă eventuala aplicare a articolului 11 din cartă, trebuie amintit, pe de altă parte, că, în temeiul articolului 51 alineatul (1) din aceasta, dispozițiile cartei se adresează statelor membre numai în cazul în care acestea pun în aplicare dreptul Uniunii.

Drepturile fundamentale garantate de ordinea juridică a Uniunii au vocație de a fi aplicate în toate situațiile reglementate de dreptul Uniunii, însă nu în afara unor asemenea situații [a se vedea Hotărârea din 26 februarie 2013, Åkerberg Fransson,C‑617/10, EU:C:2013:105, punctul 19, și Hotărârea din 26 februarie 2026, Comisia/Ungaria (Dreptul de a furniza servicii mass‑media pe o frecvență radio), C‑92/23, EU:C:2026:108, punctul 95, precum și jurisprudența citată].

Astfel, atunci când o situație juridică nu intră în domeniul de aplicare al dreptului Uniunii, Curtea nu este competentă să o examineze, iar dispozițiile eventual invocate ale cartei nu pot constitui, prin ele însele, temeiul acestei competențe (a se vedea Hotărârea din 26 februarie 2013, Åkerberg Fransson,C‑617/10, EU:C:2013:105, punctul 22, precum și Hotărârea din 6 octombrie 2015, Delvigne,C‑650/13, EU:C:2015:648, punctul 27 și jurisprudența citată).

Or, pe de o parte, astfel cum s‑a arătat la punctul 25 din prezenta hotărâre, articolul 3 din Regulamentul 2024/1083 nu este aplicabil ratione temporis litigiului principal.

Pe de altă parte, aplicarea articolului 11 din cartă în acest litigiu nu se poate întemeia numai pe invocarea de către instanța de trimitere a valorilor consacrate la articolul 2 TUE. Astfel, acest articol 2 nu poate priva de orice efectivitate limitele impuse domeniului de aplicare al celorlalte dispoziții ale dreptului Uniunii și în special al dispozițiilor cartei, care se adresează statelor membre numai în cazul în care acestea pun în aplicare dreptul Uniunii, în sensul articolului 51 alineatul (1) din aceasta [a se vedea în acest sens Hotărârea din 21 aprilie 2026, Comisia/Ungaria (Valorile Uniunii), C‑769/22, EU:C:2026:326, punctul 550].

În aceste condiții, deși decizia de trimitere nu evidențiază o legătură cu alte dispoziții ale dreptului Uniunii, trebuie să se considere că articolul 11 din cartă nu este aplicabil litigiului principal.

Având în vedere ansamblul considerațiilor care precedă, trebuie să se răspundă la prima întrebare că articolul 3 din Regulamentul 2024/1083 trebuie interpretat în sensul că nu se aplică unui litigiu privind o cerere de rectificare în presă, în temeiul reglementării unui stat membru, în ceea ce privește un articol de presă care preia un fapt pretins inexact care figurează într‑o publicație apărută într‑un alt stat membru, atunci când acest articol de presă a fost publicat la o dată anterioară celei la care acest articol 3 a devenit aplicabil, conform articolului 29 din acest regulament.

Ținând seama de răspunsul oferit la prima întrebare, nu trebuie să se răspundă la a doua și la a treia întrebare.

Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

HOTĂRÂREA CURȚII (Camera a cincea)

21 mai 2026 ( *1 )

Hotărâre

Cadrul juridic

Dreptul Uniunii

Dreptul maghiar

Litigiul principal și întrebările preliminare

Cu privire la întrebările preliminare

Cu privire la prima întrebare

Cu privire la a doua și la a treia întrebare

Cu privire la cheltuielile de judecată