Hotărârea Curții (Camera a doua) din 9 iulie 2026.#Anne Frank Fonds împotriva Anne Frank Stichting și alții.#Trimitere preliminară – Proprietatea intelectuală – Drept de autor și drepturi conexe – Directiva 2001/29/CE – Articolul 3 alineatul (1) – Noțiunea de «comunicare publică» – Articolul 6 alineatul (3) – Măsuri tehnice eficiente – Operă intrată în domeniul public în anumite state membre și încă protejată printr‑un drept de autor în alt stat membru – Publicarea acestei opere pe un site internet – Măsură de blocare geografică menită să împiedice accesul la acest site din statul membru în care opera este încă protejată – Posibilitatea de a nu respecta această măsură prin intermediul unei rețele private virtuale [virtual private network (VPN)] sau al unui serviciu similar.#Cauza C-788/24.

Ediție provizorie

HOTĂRÂREA CURȚII (Camera a doua)

9 iulie 2026(*)

„ Trimitere preliminară – Proprietatea intelectuală – Drept de autor și drepturi conexe – Directiva 2001/29/CE – Articolul 3 alineatul (1) – Noțiunea de «comunicare publică» – Articolul 6 alineatul (3) – Măsuri tehnice eficiente – Operă intrată în domeniul public în anumite state membre și încă protejată printr‑un drept de autor în alt stat membru – Publicarea acestei opere pe un site internet – Măsură de blocare geografică menită să împiedice accesul la acest site din statul membru în care opera este încă protejată – Posibilitatea de a nu respecta această măsură prin intermediul unei rețele private virtuale [virtual private network (VPN)] sau al unui serviciu similar ”

În cauza C‑788/24,

având ca obiect o cerere de decizie preliminară formulată în temeiul articolului 267 TFUE de Hoge Raad der Nederlanden (Curtea Supremă a Țărilor de Jos), prin decizia din 8 noiembrie 2024, primită de Curte la 14 noiembrie 2024, în procedura

Anne Frank Fonds

împotriva

Anne Frank Stichting,

Koninklijke Nederlandse Akademie van Wetenschappen,

Vereniging voor Onderzoek en Ontsluiting van Historische Teksten,

CURTEA (Camera a doua),

compusă din doamna K. Jürimäe, președintă de cameră, domnul K. Lenaerts, președintele Curții, îndeplinind funcția de președinte al Camerei a doua, doamna O. Spineanu‑Matei (raportoare) și domnii M. Gavalec și Z. Csehi, judecători,

avocat general: domnul A. Rantos,

grefier: doamna A. Lamote, administratoare,

având în vedere procedura scrisă și în urma ședinței din 6 octombrie 2025,

luând în considerare observațiile prezentate:

– pentru Anne Frank Fonds, de A. Groen și J. A. Visser, advocaten;

– pentru Anne Frank Stichting, Vereniging voor Onderzoek en Ontsluiting van Historische Teksten și Koninklijke Nederlandse Akademie van Wetenschappen, de T. Cohen Jehoram și I. L. N. Timp, advocaten;

– pentru guvernul portughez, de P. Barros da Costa, M. Martins da Cruz și L. Medeiros, în calitate de agenți;

– pentru Comisia Europeană, de D. Recchia și F. van Schaik, în calitate de agenți,

după ascultarea concluziilor avocatului general în ședința din 15 ianuarie 2026,

pronunță prezenta

Hotărâre

1 Cererea de decizie preliminară privește interpretarea articolului 3 alineatul (1) din Directiva 2001/29/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 mai 2001 privind armonizarea anumitor aspecte ale dreptului de autor și drepturilor conexe în societatea informațională (JO 2001, L 167, p. 10, Ediție specială, 17/vol. 1, p. 230).

2 Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între Anne Frank Fonds (denumit în continuare „Fondul Anne Frank”), pe de o parte, și Anne Frank Stichting (Fundația Anne Frank, denumită în continuare „Fundația”), Koninklijke Nederlandse Akademie van Wetenschappen (Academia Regală Neerlandeză de Științe, Țările de Jos, denumită în continuare „Academia”) și Vereniging voor Onderzoek en Ontsluiting van Historische Teksten (Asociația pentru Studierea și Valorificarea înscrisurilor istorice, denumită în continuare „Asociația”), pe de altă parte, în legătură cu o pretinsă încălcare, în Țările de Jos, a dreptului de autor al cărui titular este Fondul Anne Frank, ca urmare a publicării, la inițiativa Fundației, a Academiei și a Asociației, a unor versiuni digitalizate ale Jurnalului Annei Frank pe un site internet.

Cadrul juridic

Directiva 2001/29

3 Considerentele (3), (4), (9), (10), (23), (27), (31) și (47) ale Directivei 2001/29 enunță:

„(3) Armonizarea propusă va ajuta la punerea în aplicare a celor patru libertăți ale pieței interne și se referă la respectarea principiilor fundamentale ale dreptului, în special proprietatea, inclusiv proprietatea intelectuală, libertatea de exprimare și interesul public.

(4) Printr‑o certitudine juridică sporită și oferind un grad ridicat de protecție a proprietății intelectuale, un cadru juridic armonizat privind dreptul de autor și drepturile conexe va încuraja investiții substanțiale în creativitate și inovație, inclusiv în infrastructura rețelei, și va favoriza dezvoltarea și o mai mare competitivitate a industriei europene, atât în domeniul furnizării de conținut, cât și în domeniul tehnologiei informaționale și, în general, în numeroase sectoare industriale și culturale. Se va asigura astfel păstrarea locurilor de muncă și se va încuraja crearea de noi locuri de muncă.

[…]

(9) Orice armonizare a dreptului de autor și a drepturilor conexe trebuie să aibă la bază un nivel ridicat de protecție, deoarece aceste drepturi sunt esențiale pentru creația intelectuală. Protecția lor contribuie la menținerea și dezvoltarea creativității în interesul autorilor, al artiștilor interpreți sau executanți, al producătorilor, al consumatorilor, al culturii, al industriei și al publicului larg. În consecință, proprietatea intelectuală a fost recunoscută ca parte integrantă a proprietății.

(10) Autorii sau artiștii interpreți sau executanți trebuie să primească o remunerație adecvată pentru utilizarea operelor lor, pentru a‑și putea continua munca creativă și artistică, la fel ca producătorii, pentru a putea finanța această muncă. Investiția necesară pentru a produce produse ca fonograme, filme sau produse multimedia și servicii, cum ar fi «serviciile la cerere», este considerabilă. Pentru a asigura o astfel de remunerație și pentru a obține un randament satisfăcător al investiției, este necesară o protecție juridică adecvată a drepturilor de proprietate intelectuală.

[…]

(23) Prezenta directivă trebuie să armonizeze într‑o mai mare măsură dreptul de autor asupra actelor de comunicare publică. Acest drept trebuie înțeles în sens larg ca acoperind orice comunicare către public care nu este prezent în locul de proveniență a comunicării. Acest drept include orice transmisie sau retransmisie, de orice natură, a unei opere către public, prin cablu sau fără cablu, inclusiv radiodifuziunea. Acest drept nu ar trebui să includă nici un alt act.

[…]

(27) Simpla furnizare a instalațiilor care permit sau care realizează comunicarea nu reprezintă comunicare în înțelesul prezentei directive.

[…]

(31) Trebuie păstrat un echilibru just între drepturile și interesele diverselor categorii de titulari de drepturi, precum și între acestea și drepturile și interesele utilizatorilor de obiecte protejate. Excepțiile existente și limitările de drepturi stabilite de statele membre trebuie reanalizate prin prisma noului mediu electronic. Diferențele existente între excepțiile și limitările privind anumite acte restricționate au efecte negative directe asupra funcționării pieței interne în domeniul dreptului de autor și a drepturilor conexe. Asemenea diferențe ar putea deveni mai accentuate odată cu dezvoltarea exploatării în străinătate a operelor și a activităților transfrontaliere. Pentru a asigura buna funcționare a pieței interne, astfel de excepții și limitări trebuie definite într‑un mod mai armonizat. Gradul de armonizare a acestor excepții depinde de impactul lor asupra bunei funcționări a pieței interne.

[…]

(47) Evoluția tehnologică va permite titularilor de drepturi să facă uz de măsurile tehnologice destinate să prevină sau să restricționeze actele neautorizate de către titularii oricărui drept de autor, ai oricăror drepturi conexe sau ai dreptului sui generis asupra bazelor de date. Există totuși pericolul desfășurării unor activități ilegale pentru a permite sau facilita încălcarea protecției tehnice furnizate de aceste măsuri. Pentru a evita abordările juridice fragmentate care ar putea împiedica funcționarea pieței interne, este necesar să se prevadă o protecție juridică armonizată împotriva încălcării măsurilor tehnologice eficiente și împotriva furnizării de dispozitive și produse sau servicii în acest scop.”

4 Articolul 3 din această directivă, intitulat „Dreptul de comunicare publică a operelor și dreptul de a pune la dispoziția publicului alte obiecte protejate”, prevede la alineatul (1):

„Statele membre prevăd dreptul exclusiv al autorului de a autoriza sau de a interzice orice comunicare publică a operelor lor, prin cablu sau fără cablu, inclusiv punerea la dispoziția publicului a operelor lor, astfel încât oricine să poată avea acces la acestea din orice loc și în orice moment.”

5 Articolul 6 din directiva menționată, intitulat „Obligații privind măsurile tehnice”, prevede:

„(1) Statele membre prevăd o protecție juridică adecvată împotriva nerespectării oricăror măsuri tehnice eficiente, pe care persoana respectivă le efectuează cu bună știință sau având motive întemeiate să știe că urmărește acest obiectiv.

[…]

(3) În sensul prezentei directive, «măsuri tehnice» înseamnă orice tehnologie, dispozitiv sau componentă care, în cadrul funcționării normale, este proiectată pentru a preveni sau limita, în ceea ce privește operele sau alte obiecte protejate, acte care nu sunt autorizate de titularul dreptului de autor al unui drept conex dreptului de autor conform dispozițiilor legale sau de titularul dreptului sui generis prevăzut în capitolul III din Directiva 96/9/CE [a Parlamentului European și a Consiliului din 11 martie 1996 privind protecția juridică a bazelor de date (JO 1996, L 77, p. 20, Ediție specială, 13/vol. 17, p. 102)]. Măsurile tehnologice sunt considerate eficiente când utilizarea unei opere sau a unui alt obiect protejat este controlată de către titularii de drepturi în baza aplicării unui cod de acces sau a unui procedeu de protecție, cum ar fi criptarea, bruierea sau alte transformări ale operei sau ale altui obiect protejat, sau a unui mecanism de control al copierii, care atinge obiectivul protecției.

[…]”

Dreptul neerlandez

6 Articolul 1 din Auteurswet (Legea privind dreptul de autor) din 23 septembrie 1912 (Stb. 1912, nr. 308), în versiunea aplicabilă litigiului principal (denumită în continuare „Legea privind dreptul de autor”), prevede:

„Dreptul de autor este dreptul exclusiv al creatorului unei opere literare, științifice sau artistice sau al succesorilor săi în drepturi de a publica și de a reproduce această operă, cu excepția limitărilor prevăzute prin lege.”

Litigiul principal și întrebările preliminare

7 Anne Frank a fost o tânără adolescentă evreică germană care a trăit în Țările de Jos, al cărei jurnal intim (Jurnalul Annei Frank), ținut între anii 1942 și 1944, depune o mărturie despre Holocaust. După moartea acesteia într‑un lagăr de concentrare, tatăl său, Otto Frank, singurul supraviețuitor al familiei, a publicat scrierile fiicei sale în anul 1947 și a creat în 1963 Fondul Anne Frank, o organizație al cărei obiectiv este de a juca un rol social și cultural în spiritul Annei Frank. Fundația, înființată în anul 1957, are ca obiect în special conservarea casei Annei Frank din Amsterdam (Țările de Jos), precum și răspândirea în lume a idealurilor lăsate moștenire în Jurnalul Annei Frank.

8 După decesul lui Otto Frank, Fondul Anne Frank a devenit titularul dreptului de autor asupra operelor Annei Frank. O parte a acestor opere este protejată în Țările de Jos, după cum reiese dintr‑o hotărâre definitivă a rechtbank Amsterdam (Tribunalul din Amsterdam, Țările de Jos) din 23 decembrie 2015, până în anul 2037 în temeiul unui regim tranzitoriu prevăzut de Legea privind dreptul de autor. În alte state membre, printre care Regatul Belgiei, operele menționate au intrat în domeniul public.

9 La sfârșitul lunii septembrie 2021, pe site‑ul internet www.annefrankmanuscripten.org, al cărui nume de domeniu este deținut de Asociație (denumit în continuare „site‑ul internet”), înregistrată în Belgia, a fost publicată, în limba neerlandeză, cu titlu gratuit, o ediție științifică a manuscriselor Annei Frank. Accesul la acest site este restrâns printr‑un sistem de „blocare geografică” sau de „geoblocare” care împiedică consultarea acestui site dacă utilizatorul încearcă să se conecteze la acesta dintr‑un stat membru în care manuscrisele sunt încă protejate prin dreptul de autor.

10 Atunci când site‑ul internet este consultat din Țările de Jos, se afișează următorul mesaj:

„Acces refuzat

[…]

Vă informăm cu regret că […]

– Acest site web nu este accesibil din țara dumneavoastră.

– Ediția științifică online a manuscriselor Annei Frank nu poate fi pusă la dispoziție în toate țările din motive legate de dreptul de autor.

[…]”

11 Atunci când site‑ul internet este consultat dintr‑un stat membru în care aceste opere au intrat în domeniul public, se afișează următorul mesaj:

„Controlul accesului […]

Ediția științifică online a manuscriselor Annei Frank nu a fost pusă la dispoziție în toate țările din motive legate de dreptul de autor. Această ediție este accesibilă numai din următoarele țări în care a intrat în domeniul public, în care aceste restricții nu se aplică: [Lista de țări].

Prin faptul că dați clic pe «da» de mai jos, declarați că consultați acest site din una dintre țările menționate mai sus în care opera a intrat în domeniul public. Dacă declarația făcută în acest mod este falsă, dumneavoastră eludați măsurile de protecție, riscând să săvârșiți o încălcare a drepturilor de autor pentru care sunteți răspunzător.”

12 Sub acest mesaj se află un câmp de culoare verde și unul de culoare roșie, pe care utilizatorul este invitat să dea clic. Textul verde are următorul cuprins: „Da, consult site‑ul web din una dintre țările menționate mai sus în care opera a intrat în domeniul public”. Textul roșu are următorul cuprins: „Nu, accesez site‑ul web din altă țară”.

13 În luna noiembrie 2021, Fondul Anne Frank a adresat Fundației, Academiei și Asociației o punere în întârziere, solicitând printre altele ca acestea din urmă să înceteze divulgarea manuscriselor Annei Frank pe site‑ul internet, încălcându‑i‑se drepturile de autor, în special dreptul exclusiv de care dispune în temeiul articolului 1 din Legea privind dreptul de autor de a comunica aceste opere în Țările de Jos.

14 Întrucât această punere în întârziere a rămas fără rezultat, Fondul Anne Frank a sesizat instanțele neerlandeze cu o acțiune și cu o cerere de măsuri provizorii susținând, în cadrul acestei cereri, că Fundația, Academia și Asociația trebuiau să înceteze imediat și pentru viitor atingerea adusă drepturilor sale de autor. Întrucât pretențiile sale din procedura privind măsurile provizorii au fost respinse atât în primă instanță, cât și în apel, pentru motivul că Fundația, Academia și Asociația au depus eforturi rezonabile pentru a împiedica sau a descuraja accesul din Țările de Jos la site‑ul internet, Fondul Anne Frank a formulat recurs la Hoge Raad der Nederlanden (Curtea Supremă a Țărilor de Jos), care este instanța de trimitere. Acesta contestă în special aprecierea instanțelor de nivel inferior potrivit căreia în Țările de Jos nu ar fi fost efectuată nicio „comunicare publică” a manuscriselor Annei Frank, în sensul articolului 3 alineatul (1) din Directiva 2001/29, transpusă în dreptul neerlandez.

15 Instanța de trimitere ridică problema dacă, astfel cum a arătat domnul avocat general Szpunar în Concluziile prezentate în cauza Grand Production (C‑423/21, EU:C:2022:818), cu privire la care Curtea nu a avut ocazia să se pronunțe ca urmare a retragerii cererii de decizie preliminară care s‑a aflat la baza acesteia, cercul destinatarilor unei comunicări publice efectuate pe un site internet trebuie determinat în funcție de voința autorului acestei comunicări. O astfel de voință s‑ar putea deduce din măsurile tehnice pe care acesta le‑a instituit pentru a restrânge sau pentru a controla accesul la conținutul său.

16 În plus, în opinia acestei instanțe, în cazul în care simpla posibilitate ca publicul dintr‑un stat membru determinat să nu respecte o măsură de blocare geografică a unui site internet ar fi suficientă pentru a caracteriza o comunicare publică neautorizată de titularul dreptului de autor, publicarea unei opere pe internet ar fi practic imposibilă atât timp cât această operă ar continua să fie protejată prin dreptul de autor în cel puțin un stat membru, iar titularul acestuia s‑ar opune oricărei difuzări online pe teritoriul acestui stat membru. Pe de altă parte, instanța menționată recunoaște că abordarea contrară ar putea să aibă efectul să lipsească un asemenea titular de posibilitatea de a‑și valorifica drepturile pe deplin în statul membru în care opera este încă protejată în temeiul dreptului de autor.

17 În acest context, instanța de trimitere ridică mai întâi problema factorilor care trebuie luați în considerare pentru a se stabili dacă publicarea pe un site internet a unei opere care nu este protejată prin dreptul de autor decât în anumite state membre se adresează unui public determinat. Instanța menționată apreciază că în acest scop ar trebui să se verifice dacă persoana care a efectuat această publicare a luat toate măsurile tehnice posibile în mod rezonabil și realizabile pentru a împiedica cunoașterea operei de către un public căruia nu îi este destinată comunicarea sa, și anume utilizatorii de internet situați în statele membre în care opera este încă protejată.

18 Instanța de trimitere ridică în continuare problema dacă, în prezența unei măsuri de blocare geografică precum cea în discuție în litigiul principal, este important să se stabilească în ce măsură publicul din statul membru vizat de această măsură are voința și posibilitatea de a nu o respecta prin recurgerea la o rețea privată virtuală [virtual private network (VPN)] sau la un serviciu similar.

19 În sfârșit, în ipoteza în care s‑ar aprecia că posibilitatea de a nu respecta o astfel de măsură prin recurgerea la o VPN sau la un serviciu similar implică, în sine, o „comunicare publică”, în sensul articolului 3 alineatul (1) din Directiva 2001/29, în statul membru în care se consideră că accesul la operă a fost blocat, instanța de trimitere ridică problema dacă această comunicare este imputabilă persoanei care a publicat opera pe internet sau furnizorului unei VPN sau al serviciului similar.

20 În aceste condiții, Hoge Raad der Nederlanden (Curtea Supremă a Țărilor de Jos) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:

„1) Articolul 3 alineatul (1) din [Directiva 2001/29] trebuie interpretat în sensul că publicarea unei opere pe internet poate fi considerată comunicare publică într‑o anumită țară dacă publicarea se adresează publicului din țara respectivă? În caz afirmativ, care sunt factorii care trebuie luați în considerare în cadrul acestei aprecieri?

2) Poate fi vorba despre o comunicare publică într‑o anumită țară dacă, prin intermediul blocării geografice («state of the art»), s‑a ajuns în situația în care site‑ul internet pe care s‑a publicat opera poate fi accesat de publicul din țara respectivă numai prin nerespectarea măsurii de blocare cu ajutorul unui serviciu [VPN] sau al unui serviciu similar? Este relevant, în acest sens, în ce măsură publicul din țara blocată este dispus și capabil să obțină accesul la site‑ul internet în cauză printr‑un astfel de serviciu? Răspunsul la această întrebare este diferit dacă, pe lângă măsura de blocare geografică, s‑au luat și alte măsuri pentru a împiedica sau pentru a descuraja accesul la site‑ul internet pentru publicul din țara blocată?

3) Dacă posibilitatea de nerespectare a măsurii de blocare conduce la situația în care opera publicată pe internet este comunicată, în sensul articolului 3 alineatul (1) din [Directiva 2001/29], publicului din țara blocată, această comunicare este realizată de persoana care a publicat opera pe internet, cu toate că, pentru a avea acces la această comunicare, este necesară intervenția furnizorului serviciului [VPN] în cauză sau al unui serviciu similar?”

Cu privire la întrebările preliminare

Cu privire la prima și la a doua întrebare

21 Cu titlu introductiv, este necesar să se arate că prima și a doua întrebare sunt adresate în contextul în care un site internet permite consultarea cu titlu gratuit a unei opere care a intrat în domeniul public în anumite state membre, dar care este încă protejată prin dreptul de autor în Regatul Țărilor de Jos. Utilizatorii de internet care doresc să consulte acest site din statul membru respectiv nu sunt în măsură să îl acceseze din cauza unei geoblocări, cu excepția cazului în care nu o respectă prin intermediul unei VPN sau al unui serviciu similar.

22 În acest context, instanța de trimitere urmărește să afle dacă este posibil să se considere că, prin publicarea sa pe un site internet, opera protejată în Țările de Jos a făcut obiectul, în statul membru menționat, al unei „comunicări publice”, în sensul articolului 3 alineatul (1) din Directiva 2001/29. În cazul unui răspuns afirmativ, aceasta ar însemna că o astfel de comunicare ar fi fost efectuată fără autorizarea titularului dreptului de autor, astfel încât s‑ar aduce atingere acestui drept în Țările de Jos. Îndoielile instanței de trimitere se concentrează în esență pe aspectul dacă o măsură de blocare geografică este suficientă pentru a considera că publicul vizat de acest site se limitează numai la utilizatorii de internet care nu sunt vizați de această măsură sau dacă posibilitatea de a nu o respecta constituie un element care trebuie luat în considerare în vederea aprecierii existenței unei comunicări publice în Țările de Jos.

23 În aceste condiții, este necesar să se considere că, prin intermediul primei și al celei de a doua întrebări, care trebuie analizate împreună, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 3 alineatul (1) din Directiva 2001/29 trebuie interpretat în sensul că o operă intrată în domeniul public în anumite state membre, dar încă protejată prin dreptul de autor într‑un alt stat membru și publicată cu titlu gratuit pe un site internet care cuprinde o măsură de blocare geografică prin care se urmărește ca accesul la acest site să fie blocat pentru utilizatorii de internet care îl consultă din acest stat membru, face obiectul unei „comunicări publice” în acest stat, în sensul dispoziției menționate, atunci când acești utilizatori de internet pot să nu respecte această măsură de blocare geografică prin recurgerea la o VPN sau la un serviciu similar.

24 În această privință, trebuie amintit că, potrivit articolului 3 alineatul (1) din Directiva 2001/29, statele membre prevăd dreptul exclusiv al autorilor de a autoriza sau de a interzice orice comunicare publică a operelor lor, prin cablu sau fără cablu, inclusiv punerea la dispoziția publicului a operelor lor, astfel încât oricine să poată avea acces la acestea din orice loc și în orice moment.

25 Astfel cum a statuat deja Curtea, noțiunea de „comunicare publică”, în sensul articolului 3 alineatul (1) din Directiva 2001/29, trebuie, după cum se subliniază în considerentul (23) al acestei directive, să fie înțeleasă în sens larg, ca acoperind orice comunicare către publicul care nu este prezent în locul de proveniență a comunicării și, așadar, orice transmisie sau retransmisie, de orice natură, a unei opere către public, prin cablu sau fără cablu, inclusiv radiodifuziunea. Astfel, din considerentele (4), (9) și (10) ale directivei menționate rezultă că aceasta are drept obiectiv principal să instituie un nivel ridicat de protecție în favoarea autorilor, permițându‑le să obțină o remunerație adecvată pentru utilizarea operelor lor, în special cu ocazia unei comunicări publice (Hotărârea din 9 martie 2021, VG Bild‑Kunst, C‑392/19, EU:C:2021:181, punctele 26 și 27, precum și Hotărârea din 20 iunie 2024, GEMA, C‑135/23, EU:C:2024:526, punctul 19 și jurisprudența citată).

26 În același timp, trebuie amintit că rezultă din considerentele (3) și (31) ale Directivei 2001/29 că armonizarea efectuată prin aceasta urmărește menținerea, și aceasta mai ales în mediul electronic, a unui echilibru just între, pe de o parte, interesul titularilor drepturilor de autor și ai drepturilor conexe la protecția dreptului lor de proprietate intelectuală, garantată prin articolul 17 alineatul (2) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (denumită în continuare „carta”), și, pe de altă parte, protecția intereselor și a drepturilor fundamentale ale utilizatorilor de obiecte protejate, în special libertatea lor de exprimare și de informare, garantată prin articolul 11 din cartă, precum și interesul general. Prin urmare, în vederea interpretării și a aplicării Directivei 2001/29 și în special a articolului 3 alineatul (1), acest echilibru just trebuie căutat, ținând seama și de importanța aparte a internetului pentru libertatea de exprimare și de informare, garantată prin articolul 11 din cartă (a se vedea în acest sens Hotărârea din 8 septembrie 2016, GS Media, C‑160/15, EU:C:2016:644, punctele 31 și 45, precum și Hotărârea din 22 iunie 2021, YouTube și Cyando, C‑682/18 și C‑683/18, EU:C:2021:503, punctele 64 și 65).

27 Astfel cum a statuat Curtea în repetate rânduri, noțiunea de „comunicare publică”, în sensul acestui articol 3 alineatul (1), asociază două elemente cumulative, și anume un act de comunicare a unei opere, precum și comunicarea publică a acesteia din urmă, și presupune o apreciere individualizată (a se vedea în acest sens Hotărârea din 8 septembrie 2016, GS Media, C‑160/15, EU:C:2016:644, punctul 33, și Hotărârea din 20 iunie 2024, GEMA, C‑135/23, EU:C:2024:526, punctul 21 și jurisprudența citată).

28 În vederea unei astfel de aprecieri, trebuie să se țină seama de mai multe criterii complementare, neautonome și interdependente unele în raport cu celelalte. Întrucât aceste criterii pot avea, în diferite situații concrete, o intensitate foarte variabilă, este necesar să fie aplicate atât în mod individual, cât și în interacțiune unele cu celelalte (Hotărârea din 15 martie 2012, SCF, C‑135/10, EU:C:2012:140, punctul 79, și Hotărârea din 20 iunie 2024, GEMA, C‑135/23, EU:C:2024:526, punctul 22 și jurisprudența citată).

29 În ceea ce privește, în primul rând, noțiunea de „act de comunicare”, Curtea a arătat că, ținând seama de voința legiuitorului Uniunii de a asigura titularilor dreptului de autor un nivel ridicat de protecție, astfel cum rezultă din considerentele (4) și (9) ale Directivei 2001/29, această noțiune trebuie înțeleasă în sens larg astfel încât să acopere orice transmitere sau punere la dispoziția publicului a unei opere protejate, indiferent de mijloacele sau de procedeele tehnice utilizate, așa încât persoanele care compun acest public să poată avea acces la aceasta din orice loc și în orice moment, fără a fi determinant dacă ele utilizează sau nu această posibilitate (a se vedea în acest sens Hotărârea din 19 noiembrie 2015, SBS Belgium, C‑325/14, EU:C:2015:764, punctul 16, precum și Hotărârea din 20 iunie 2024, GEMA, C‑135/23, EU:C:2024:526, punctul 23 și jurisprudența citată).

30 În special, Curtea a subliniat rolul indispensabil al persoanei care efectuează un astfel de act și caracterul deliberat al intervenției sale. În fapt, această persoană efectuează un „act de comunicare” atunci când intervine, pe deplin conștientă de consecințele comportamentului său, pentru a oferi altor persoane accesul la o operă protejată, și aceasta în special atunci când, în lipsa acestei intervenții, celelalte persoane nu ar putea, în principiu, să beneficieze de opera difuzată (a se vedea în acest sens Hotărârea din 7 decembrie 2006, SGAE, C‑306/05, EU:C:2006:764, punctul 42, și Hotărârea din 22 iunie 2021, YouTube și Cyando, C‑682/18 și C‑683/18, EU:C:2021:503, punctul 68 și jurisprudența citată).

31 În speță, din cuprinsul punctelor 8 și 9 din prezenta hotărâre reiese că Asociația a dorit, prin intermediul site‑ului internet, să facă accesibilă și să aducă la cunoștința utilizatorilor de internet în cauză o nouă ediție științifică online a manuscriselor Annei Frank. În Țările de Jos, aceste opere încă fac în parte obiectul unui drept de autor deținut de Fondul Anne Frank până în anul 2037, în timp ce, în alte state membre, printre care Regatul Belgiei, operele menționate nu mai sunt protejate prin dreptul de autor și au intrat în domeniul public.

32 În ceea ce privește, în al doilea rând, al doilea dintre elementele sus‑menționate, și anume că opera protejată trebuie să fie comunicată efectiv unui „public”, Curtea a precizat că noțiunea de „public” vizează un număr nedeterminat de potențiali destinatari și presupune de altfel existența unui număr de persoane destul de important (a se vedea în acest sens Hotărârea din 2 iunie 2005, Mediakabel, C‑89/04, EU:C:2005:348, punctul 30, Hotărârea din 7 decembrie 2006, SGAE, C‑306/05, EU:C:2006:764, punctele 37 și 38, precum și Hotărârea din 22 iunie 2021, YouTube și Cyando, C‑682/18 și C‑683/18, EU:C:2021:503, punctul 69 și jurisprudența citată).

33 Curtea a amintit totodată că potrivit unei jurisprudențe constante, pentru a fi calificată drept „comunicare publică”, o operă protejată trebuie să fie comunicată potrivit unei modalități tehnice specifice, diferită de cele utilizate până la acel moment, sau, în lipsa acesteia, unui „public nou”, altfel spus, un public care nu a fost deja luat în considerare de titularul dreptului de autor atunci când acesta a autorizat comunicarea publică inițială a operei sale (Hotărârea din 22 iunie 2021, YouTube și Cyando, C‑682/18 și C‑683/18, EU:C:2021:503, punctul 70 și jurisprudența citată).

34 Or, din indicațiile furnizate de instanța de trimitere reiese că, având în vedere jurisprudența menționată la punctele 28-33 din prezenta hotărâre, opera în discuție în litigiul principal a făcut obiectul unei puneri la dispoziția, printr‑un proces tehnic diferit de cele utilizate până atunci, și anume publicarea acesteia pe un site internet, unui număr nedeterminat de persoane care nu sunt prezente la locul de proveniență a comunicării, și anume utilizatorii de internet.

35 Cu toate acestea, trebuie să se stabilească dacă, în cazul în care un astfel de site, creat fără autorizarea titularului dreptului de autor de către un terț stabilit într‑un stat membru în care opera protejată a intrat în domeniul public, face obiectul unei măsuri de blocare geografică pentru a împiedica consultarea sa din state membre în care opera este încă protejată prin dreptul de autor, se poate considera că utilizatorilor de internet situați în aceste state membre li s‑a acordat accesul la aceasta. Numai în cazul unui răspuns afirmativ ar trebui să se considere că în asemenea state membre s‑a efectuat o „comunicare publică”, în sensul articolului 3 alineatul (1) din Directiva 2001/29.

36 În această privință, trebuie amintit că articolul 6 alineatul (1) din Directiva 2001/29 obligă statele membre să prevadă o protecție juridică adecvată împotriva nerespectării oricăror „măsuri tehnice” eficiente. Articolul 6 alineatul (3) din Directiva 2001/29, interpretat în lumina considerentului (47) al acesteia, prevede în esență că titularii drepturilor de autor pot recurge la măsuri tehnice, și anume tehnologii, dispozitive sau componente care, în cadrul funcționării normale, sunt proiectate pentru a preveni sau a limita actele care nu sunt autorizate de aceștia, precum actele de comunicare publică sau de punere la dispoziția publicului a unei opere protejate, menționate la articolul 3 alineatul (1) din această directivă (a se vedea în acest sens Hotărârea din 23 ianuarie 2014, Nintendo ș.a., C‑355/12, EU:C:2014:25, punctul 24).

37 În contextul internetului, Curtea a precizat că, pentru a garanta securitatea juridică și buna funcționare a internetului, titularului dreptului de autor nu i se poate permite să își limiteze consimțământul altfel decât prin intermediul unor măsuri tehnice calificate drept „eficiente”, în sensul articolului 6 alineatul (3) din aceasta (a se vedea în acest sens Hotărârea din 23 ianuarie 2014, Nintendo ș.a., C‑355/12, EU:C:2014:25, punctele 25 și 28, precum și Hotărârea din 9 martie 2021, VG Bild‑Kunst, C‑392/19, EU:C:2021:181, punctul 46).

38 În consecință, Curtea a statuat că, atunci când titularul de drepturi a publicat deja opera protejată pe un site internet care nu este supus niciunei măsuri tehnice prin care se urmărește limitarea accesului la această operă de pe alte site‑uri internet, publicul căruia i se dă ulterior accesul la această operă de către un terț pe un site internet fără autorizarea titularului este constituit din ansamblul utilizatorilor de internet. Prin urmare, trebuie să se considere că, printr‑o asemenea comunicare inițială, caracterizată prin lipsa unor asemenea măsuri tehnice, acest titular a avut intenția, încă de la început, să acorde acces la opera sa tuturor utilizatorilor de internet și că a consimțit astfel ca terții să efectueze ei înșiși acte de comunicare a acestei opere (a se vedea în acest sens Hotărârea din 9 martie 2021, VG Bild‑Kunst, C‑392/19, EU:C:2021:181, punctele 37 și 38).

39 În schimb, într‑o situație în care titularul unui drept de autor a recurs la măsuri tehnice eficiente prin care se urmărește limitarea accesului la opera sa pornind de la alte site‑uri internet decât cel pe care a autorizat comunicarea publică a acesteia, Curtea a statuat că titularul respectiv își exprimă astfel voința de a restrânge cercul persoanelor cărora această operă le este accesibilă pe internet numai la utilizatorii unui anumit site (a se vedea în acest sens Hotărârea din 9 martie 2021, VG Bild‑Kunst, C‑392/19, EU:C:2021:181, punctele 42, 43 și 45-47).

40 Astfel, din considerațiile prezentate la punctele 36-39 din prezenta hotărâre reiese că existența unor măsuri tehnice eficiente adoptate sau impuse de titularul dreptului de autor în cadrul unui act de comunicare a unei opere pe internet reflectă voința acestuia de a nu acorda acces la opera protejată decât unui cerc de utilizatori de internet determinat, iar nu tuturor acestora.

41 Or, astfel cum a arătat domnul avocat general în esență la punctele 29, 30 și 33 din concluzii, jurisprudența dezvoltată de Curte în această privință poate fi transpusă prin analogie într‑o situație precum cea în discuție în litigiul principal.

42 Astfel, în cazul în care o operă nu este protejată printr‑un drept de autor decât într‑un stat membru, în timp ce în alte state membre a intrat în domeniul public, orice persoană care cunoaște sau ar trebui să cunoască în mod rezonabil această situație (Hotărârea din 8 septembrie 2016, GS Media, C‑160/15, EU:C:2016:644, punctul 49) și care publică opera pe un site internet trebuie să se asigure că această operă devine accesibilă numai pentru utilizatorii de internet care pot consulta acest site din statele membre în care opera a intrat în domeniul public, pentru a nu încălca dreptul exclusiv și neepuizabil al titularului de a autoriza sau de a interzice, în statul membru în care opera este încă protejată, orice comunicare publică a acesteia, în temeiul articolului 3 alineatele (1) și (3) din Directiva 2001/29 (a se vedea în acest sens Hotărârea din 9 martie 2021, VG Bild‑Kunst, C‑392/19, EU:C:2021:181, punctul 50). Rezultă că obligația de a adopta măsuri tehnice eficiente pentru a restrânge accesul la site‑ul internet numai la acești utilizatori de internet se impune unei asemenea persoane, în caz contrar, ținând seama de caracterul liber accesibil al site‑urilor pe internet, această persoană ar da acces la opera în cauză tuturor utilizatorilor de internet și ar aduce astfel atingere acestui drept.

43 Prin urmare, trebuie să se considere că o persoană care publică cu titlu gratuit pe un site internet o operă încă protejată printr‑un drept de autor într‑un stat membru, dar care a intrat în domeniul public în alte state membre, își exprimă voința de a face opera accesibilă numai pentru utilizatorii de internet susceptibili să consulte acest site din aceste alte state membre atunci când ea pune în aplicare măsuri tehnice eficiente care permit restrângerea accesului la site‑ul menționat la acești utilizatori de internet, excluzându‑i pe aceia care ar încerca să îl consulte din statul membru în care opera este încă protejată.

44 În speță, nu se contestă că o măsură de blocare geografică precum cea în discuție în litigiul principal constituie o „măsură tehnică”, în sensul articolului 6 alineatul (3) din Directiva 2001/29, având în vedere că este vorba despre un proces prin care se urmărește să se permită sau să se împiedice accesul la o operă publicată pe site‑ul internet în funcție de amplasarea geografică a utilizatorului în raport cu adresa de protocol internet („adresă IP”) pe care acesta o utilizează pentru a se conecta la site.

45 În ceea ce privește aspectul dacă o astfel de măsură de blocare geografică constituie o măsură tehnică „eficientă”, în sensul articolului 6 alineatul (3) din Directiva 2001/29, trebuie amintit că această dispoziție reține o definiție largă a acestei noțiuni, incluzând în aceasta aplicarea unui cod de acces sau a unui procedeu de protecție cum ar fi criptarea, bruierea sau alte transformări ale operei sau ale altui obiect protejat, ori a unui mecanism de control al copierii. O asemenea definiție este de altfel conformă cu obiectivul principal al Directivei 2001/29, care, după cum reiese din considerentul (9) al acesteia, este de a institui un nivel ridicat de protecție în special în favoarea autorilor, care este esențială pentru creația intelectuală (Hotărârea din 23 ianuarie 2014, Nintendo ș.a., C‑355/12, EU:C:2014:25, punctele 25 și 27).

46 Curtea a precizat în această privință că eficacitatea unei măsuri tehnice nu trebuie să fie absolută, ci trebuie să fie apreciată, cu respectarea principiului proporționalității, în raport cu obiectivul de a preveni sau de a elimina actele neautorizate de titularul unui drept de autor, implicând astfel în special să se verifice dacă măsura în cauză este adecvată pentru realizarea acestui obiectiv și dacă nu depășește ceea ce este necesar în acest scop și să se caute, astfel cum s‑a arătat la punctul 26 din prezenta hotărâre, un just echilibru între protecția drepturilor de proprietate intelectuală și cea a altor drepturi fundamentale, precum libertatea de exprimare sau de informare. În special, trebuie să se examineze dacă alte măsuri tehnice decât cea pusă în aplicare ar fi putut cauza mai puține interferențe cu activitățile terților, întrucât nu necesită autorizarea titularului drepturilor de autor, sau mai puține limitări ale acestor activități, oferind în același timp o protecție comparabilă pentru drepturile acestui titular. În plus, este important să se țină seama, în cadrul unei comparații, de costurile și de punerea în aplicare tehnică și practică a diferitelor tipuri de măsuri tehnice existente (a se vedea în acest sens Hotărârea din 23 ianuarie 2014, Nintendo ș.a., C‑355/12, EU:C:2014:25, punctele 31-33).

47 Pe de altă parte, eficacitatea unei măsuri tehnice trebuie apreciată ținând seama, astfel cum reiese din considerentul (47) al Directivei 2001/29, de evoluția tehnicii și de posibilitățile de nerespectare a măsurii tehnice în cauză, precum și, după cum a arătat avocatul general la punctul 27 din concluzii, de natura teritorială a dreptului de autor.

48 Sarcina de a verifica, în raport cu aceste criterii, dacă măsura de blocare geografică în discuție în litigiul principal constituie o măsură tehnică „eficientă”, în sensul articolului 6 alineatul (3) din Directiva 2001/29 va reveni instanței de trimitere. În acest scop, Curtea, pronunțându‑se cu privire la trimiterea preliminară, poate oferi precizări menite să orienteze instanța națională în decizia sa (Hotărârea din 12 martie 2026, Winderwill, C‑516/24, EU:C:2026:185, punctul 42 și jurisprudența citată).

49 Într‑o situație precum cea în discuție în litigiul principal, o măsură de blocare geografică pare să fie eficientă cu condiția să fie „state of the art” și pare adecvată pentru realizarea obiectivului prin care se urmărește prevenirea actelor neautorizate de titularul dreptului de autor, având în vedere că are ca efect, în principiu, blocarea, în statele membre în care opera este încă protejată prin dreptul de autor, a accesului la site‑ul internet pe care această operă este publicată cu titlu gratuit.

50 În plus, o asemenea măsură permite să se asigure un just echilibru între, pe de o parte, interesul titularului dreptului ca opera sa să nu fie accesibilă în mod liber în statele membre în care dispune încă de dreptul exclusiv și neepuizabil de a autoriza sau de a interzice orice comunicare publică a acesteia, în temeiul articolului 3 alineatele (1) și (3) din Directiva 2001/29, și, pe de altă parte, interesul oricărui terț de a propune opera cu acces liber și gratuit pe internet în statele membre în care opera a intrat în domeniul public, precum și interesul publicului de a beneficia de un astfel de acces în aceste state, în conformitate cu libertatea de exprimare și de informare a fiecăruia.

51 Deși este adevărat că măsurile de blocare geografică, inclusiv cele care sunt „state of the art”, pot să nu fie respectate, la fel ca orice măsură tehnică, în special prin recurgerea la o VPN sau la un serviciu similar, o asemenea posibilitate de nerespectare nu poate constitui, în sine și în orice împrejurare, un element determinant pentru a concluziona în sensul caracterului inadecvat și, prin urmare, ineficient al acestor măsuri.

52 În special, într‑o situație precum cea în discuție în litigiul principal, a considera că o măsură de blocare geografică, în condițiile în care este „state of the art”, nu ar fi „eficientă”, în sensul articolului 6 alineatul (3) din Directiva 2001/29, din cauza posibilităților de nerespectare a acesteia, ar echivala, astfel cum a arătat domnul avocat general în esență la punctele 27 și 32 din concluzii, cu repunerea în discuție a justului echilibru menționat la punctul 50 din prezenta hotărâre, astfel încât să se împiedice în mod considerabil accesul liber și gratuit la opera în cauză în statele membre în care opera respectivă a intrat în domeniul public, conferind totodată dreptului de autor o întindere teritorială disproporționată, în timp ce titularul acestuia nu are dreptul de a autoriza sau de a interzice comunicarea publică a operei sale în aceste state membre.

53 Pe de altă parte, astfel cum a subliniat domnul avocat general în esență la punctul 41 din concluzii, faptul că alte măsuri tehnice sunt susceptibile să țină seama mai mult de interesul titularului dreptului de autor, precum măsuri de acces similare cu cel al terminalelor de bibliotecă, de abonament sau de conectare securizată cu un nume de utilizator și o parolă, nu înseamnă că o măsură de blocare geografică precum cea în discuție în litigiul principal trebuie considerată ineficientă, având în vedere că aplicarea acestor alte măsuri ar risca să aducă atingere în mod disproporționat justului echilibru menționat la punctul 50 din prezenta hotărâre, prin lipsirea publicului situat în statele membre în care opera a intrat în domeniul public de un acces liber și gratuit la operă.

54 În ceea ce privește faptul că, în speță, Asociația și‑a dotat de asemenea site‑ul său internet cu un sistem de alertă care, atunci când o consultare intervine dintr‑un stat membru în care opera în discuție în litigiul principal a intrat în domeniul public, solicită o declarație a utilizatorului potrivit căreia acesta recunoaște accesul la acest site din unul dintre aceste state membre, trebuie să se constate că o asemenea măsură tehnică, care condiționează accesul la site în funcție de răspunsul dat la declarație, nu poate fi calificată drept „eficientă”, având în vedere că depinde în definitiv numai de dorința utilizatorului de internet de a completa sau nu cu sinceritate declarația în discuție.

55 Rezultă că, în cazul în care este „state of the art”, aspect a cărui verificare revine instanței de trimitere, o măsură de blocare geografică precum cea instituită de Asociație pe site‑ul internet este „eficientă”, în sensul articolului 6 alineatul (3) din Directiva 2001/29. Într‑o asemenea ipoteză, ar trebui să se considere că Asociația și‑a exprimat intenția de a împiedica utilizatorii de internet situați în statele membre în care opera este încă protejată prin dreptul de autor să aibă acces la acest site din locul și în momentul alese de ei și că acești utilizatori de internet nu fac astfel parte din publicul vizat de actul de comunicare. În aceste condiții, nu se poate considera că o „comunicare publică”, în sensul articolului 3 alineatul (1) din această directivă, a fost efectuată în aceste state membre prin intermediul sitului menționat.

56 Având în vedere motivele care precedă, trebuie să se răspundă la prima și la a doua întrebare că articolul 3 alineatul (1) din Directiva 2001/29 trebuie interpretat în sensul că o operă intrată în domeniul public în anumite state membre, dar protejată prin dreptul de autor într‑un alt stat membru și publicată cu titlu gratuit pe un site internet care cuprinde o măsură de blocare geografică prin care se urmărește ca accesul la acest site să fie blocat pentru utilizatorii de internet care îl consultă din acest stat membru nu face obiectul unei „comunicări publice” în acesta, în sensul acestei dispoziții, atunci când această măsură de blocare este „eficientă”, conform articolului 6 alineatul (3) din această directivă, în sensul că este „state of the art”, chiar dacă acești utilizatori de internet pot să nu o respecte prin recurgerea la o VPN sau la un serviciu similar.

Cu privire la a treia întrebare

57 Cu titlu introductiv, este necesar să se sublinieze că, prin intermediul celei de a treia întrebări, instanța de trimitere se plasează în ipoteza în care publicarea unei opere precum cea în discuție în litigiul principal pe un site internet ar fi calificată drept „comunicare publică”, în sensul articolului 3 alineatul (1) din Directiva 2001/29, ca urmare a posibilității de a nu respecta măsura de blocare geografică instituită pe acest site. În acest context, instanța de trimitere se întreabă cine poate fi considerată răspunzătoare pentru această comunicare, persoana care a difuzat opera pe internet sau persoana care a facilitat accesul la aceasta, prin oferirea unui serviciu care permite nerespectarea unei astfel de măsuri.

58 Cu toate acestea, din răspunsul la prima și la a doua întrebare reiese că, într‑o situație precum cea în discuție în litigiul principal, calificarea drept „comunicare publică” a unei astfel de publicări depinde în esență de ineficacitatea măsurii tehnice instituite pe site‑ul internet în cauză, iar nu, în sine și în orice împrejurare, astfel cum rezultă din cuprinsul punctului 51 din prezenta hotărâre, de posibilitatea de nerespectare a acestei măsuri. În fapt, deși este adevărat că ineficacitatea unei măsuri tehnice poate rezulta din faptul că există posibilități de nerespectare a acestei măsuri, o măsură tehnică poate, în pofida existenței unui risc de nerespectare, să fie calificată drept „eficientă” dacă alte elemente compensează acest risc, după cum reiese în esență din cuprinsul punctelor 48-53 din prezenta hotărâre.

59 Pe de altă parte, un răspuns la a treia întrebare rămâne necesar, în măsura în care, ținând seama de răspunsul dat la prima și la a doua întrebare, instanței de trimitere îi va reveni în cele din urmă sarcina de a stabili dacă măsura de blocare geografică în discuție în litigiul principal este „eficientă”, în sensul articolului 6 alineatul (3) din Directiva 2001/29.

60 În aceste condiții, trebuie să se considere că, prin intermediul celei de a treia întrebări, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 3 alineatul (1) din această directivă trebuie interpretat în sensul că, atunci când publicarea pe un site internet a unei opere care intră în domeniul public în anumite state membre, dar care este încă protejată prin dreptul de autor într‑un alt stat membru constituie o „comunicare publică” în acesta, întrucât măsura de blocare geografică instituită pe acest site nu este „eficientă”, în sensul articolului 6 alineatul (3) din directiva menționată, o astfel de comunicare este imputabilă persoanei care a publicat opera pe acest site sau furnizorului unei VPN sau al unui serviciu similar care a permis utilizatorului său să nu respecte această măsură ineficientă.

61 În această privință și ținând seama de considerațiile expuse la punctul 42 din prezenta hotărâre, este necesar să se observe că, atunci când persoana care a efectuat o astfel de publicare nu a instituit măsuri tehnice eficiente, în sensul articolului 6 alineatul (3) din Directiva 2001/29, comunicarea publică în cauză, precum și lipsa protecției care rezultă din aceasta sunt imputabile acestei persoane.

62 În schimb, nu se poate considera că și furnizorul unei VPN sau al unor servicii similare utilizate pentru a nu respecta o măsură ineficientă de blocare geografică și care constituie instrumente tehnice legale la care utilizatorii pot recurge în mod legitim a comunicat opera către public.

63 Astfel, Curtea a statuat deja că un asemenea furnizor nu oferă acces utilizatorilor finali la o operă protejată și că, chiar dacă are cunoștință de consecința potrivit căreia serviciul său poate fi utilizat pentru a avea acces la opere protejate fără consimțământul autorilor lor, nu intervine el însuși în scopul unui asemenea acces, astfel încât nu joacă în această privință un „rol indispensabil”, în sensul jurisprudenței amintite la punctul 30 din prezenta hotărâre. Prin urmare, nu se poate considera, în conformitate cu ceea ce reiese de altfel din considerentul (27) al acestei directive, că, prin simplul fapt că pune la dispoziție un serviciu destinat să permită sau să realizeze o comunicare publică, în sensul articolului 3 alineatul (1) din directivă, acest furnizor efectuează un act de comunicare (a se vedea prin analogie Hotărârea din 22 iunie 2021, YouTube și Cyando, C‑682/18 și C‑683/18, EU:C:2021:503, punctele 78 și 79, precum și Hotărârea din 13 iulie 2023, Ocilion IPTV Technologies, C‑426/21, EU:C:2023:564, punctele 60 și 62-65).

64 Având în vedere motivele care precedă, trebuie să se răspundă la a treia întrebare că articolul 3 alineatul (1) din Directiva 2001/29 trebuie interpretat în sensul că, atunci când publicarea pe un site internet a unei opere intrate în domeniul public în anumite state membre, dar încă protejată prin dreptul de autor într‑un alt stat membru constituie o „comunicare publică” în acesta, întrucât măsura de blocare geografică instituită pe acest site nu este „eficientă”, în sensul articolului 6 alineatul (3) din directiva menționată, o astfel de comunicare este imputabilă persoanei care a publicat opera pe acest site, iar nu furnizorului unei VPN sau al unui serviciu similar care a permis utilizatorului său să nu respecte această măsură ineficientă.

Cu privire la cheltuielile de judecată

65 Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a doua) declară:

1) Articolul 3 alineatul (1) din Directiva 2001/29/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 mai 2001 privind armonizarea anumitor aspecte ale dreptului de autor și drepturilor conexe în societatea informațională

trebuie interpretat în sensul că

o operă intrată în domeniul public în anumite state membre, dar încă protejată prin dreptul de autor într‑un alt stat membru și publicată cu titlu gratuit pe un site internet care cuprinde o măsură de blocare geografică prin care se urmărește ca accesul la acest site să fie blocat pentru utilizatorii de internet care îl consultă din acest stat membru nu face obiectul unei „comunicări publice” în acesta, în sensul acestei dispoziții, atunci când această măsură de blocare este „eficientă”, conform articolului 6 alineatul (3) din această directivă, în sensul că este „state of the art”, chiar dacă acești utilizatori de internet pot să nu o respecte prin recurgerea la o rețea privată virtuală [virtual private network (VPN)] sau la un serviciu similar.

2) Articolul 3 alineatul (1) din Directiva 2001/29

trebuie interpretat în sensul că,

atunci când publicarea pe un site internet a unei opere intrate în domeniul public în anumite state membre, dar încă protejată prin dreptul de autor într‑un alt stat membru constituie o „comunicare publică” în acesta, întrucât măsura de blocare geografică instituită pe acest site nu este „eficientă”, în sensul articolului 6 alineatul (3) din directiva menționată, o astfel de comunicare este imputabilă persoanei care a publicat opera pe acest site, iar nu furnizorului rețelei private virtuale [virtual private network (VPN)] sau al unui serviciu similar care a permis utilizatorului său să nu respecte această măsură ineficientă.

Semnături

* Limba de procedură: neerlandeza.