Hotărârea Curții (Camera întâi) din 21 mai 2026.#BD împotriva Sociálna poisťovňa, ústredie.#Cererea de decizie preliminară formulată de Najvyšší správny súd Slovenskej republiky.#Trimitere preliminară – Securitate socială – Regulamentul (CE) nr. 883/2004 – Coordonarea sistemelor de securitate socială – Pensii pentru limită de vârstă – Articolul 51 alineatul (1) – Perioade de asigurare realizate într‑o anumită activitate salariată sau independentă ori într‑o ocupație supusă unui regim special – Noțiunea de «regim special» – Reguli de cumulare a perioadelor de asigurare – Reglementare națională care acordă un tratament mai favorabil lucrătorilor care se încadrează în anumite grupe de muncă – Articolele 45 și 48 TFUE – Libera circulație a lucrătorilor.#Cauza C-717/24.

Cererea de decizie preliminară privește interpretarea articolului 51 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 883/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 29 aprilie 2004 privind coordonarea sistemelor de securitate socială (JO 2004, L 166, p. 1, rectificare în JO 2004, L 200, p. 1, Ediție specială, 05/vol. 7, p. 82, rectificare în JO 2016, L 296, p. 25) (denumit în continuare „Regulamentul nr. 883/2004”).

Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între BD, pe de o parte, și Sociálna poisťovňa, ústredie (Casa de Asigurări Sociale, Administrația centrală, Slovacia), pe de altă parte, în legătură cu refuzul opus de aceasta din urmă cererii lui BD de acordare a unei pensii pentru limită de vârstă începând cu vârsta de 55 de ani pentru activitatea pe care a desfășurat‑o în calitatea sa de miner în subteran.

Articolul 45 alineatul (2) din Regulamentul (CEE) nr. 1408/71 al Consiliului din 14 iunie 1971 privind aplicarea regimurilor de securitate socială în raport cu lucrătorii salariați, cu lucrătorii care desfășoară activități independente și cu membrii familiilor acestora care se deplasează în cadrul Comunității, în versiunea sa modificată și actualizată prin Regulamentul (CE) nr. 118/97 al Consiliului din 2 decembrie 1996 (JO 1997, L 28, p. 1, Ediție specială, 05/vol. 4, p. 35) (denumit în continuare „Regulamentul nr. 1408/71”), prevedea: „Dacă legislația unui stat membru condiționează acordarea anumitor prestații de perioadele de asigurare care au fost realizate într‑o singură profesie care este inclusă într‑un regim special pentru lucrători salariați sau, dacă este cazul, un loc de muncă specific, perioadele realizate în temeiul legislației altor state membre se iau în considerare pentru acordarea acestor prestații numai dacă sunt realizate în cadrul unui regim similar sau, în lipsa acestuia, în aceeași profesie sau, dacă este cazul, în același loc de muncă. Dacă, luându‑se în considerare perioadele astfel realizate, persoana respectivă nu îndeplinește condițiile pentru a beneficia de aceste prestații, aceste perioade se iau în considerare pentru acordarea de prestații în cadrul regimului general sau, în lipsa acestuia, în cadrul regimului aplicabil lucrătorilor manuali sau, după caz, funcționarilor, cu condiția ca persoana să fi fost afiliată unuia sau altuia dintre aceste regimuri.”

Considerentele (1), (4) și (13) ale Regulamentului nr. 883/2004 au următorul cuprins: „(1) „Regulile de coordonare a sistemelor naționale de securitate socială se înscriu în cadrul liberei circulații a persoanelor și trebuie să contribuie la îmbunătățirea nivelului de viață și a condițiilor de încadrare în muncă a acestora. […] (4) Este necesar să se respecte caracteristicile proprii legislațiilor interne privind securitatea socială și să se elaboreze un sistem unic de coordonare. […] (13) Regulile de coordonare trebuie să garanteze că persoanele care se deplasează în interiorul Comunității, precum și persoanele aflate în întreținere și urmașii acestora, își păstrează drepturile și avantajele dobândite și în curs de a fi dobândite.”

Potrivit articolului 5 din acest regulament, intitulat „Asimilarea prestațiilor, veniturilor, faptelor sau evenimentelor”: „Cu excepția cazului în care prezentul regulament prevede altfel și în temeiul dispozițiilor speciale de aplicare prevăzute, se aplică următoarele dispoziții: (a) în cazul în care, în temeiul legislației statului membru competent, beneficiul prestațiilor de securitate socială sau al altor venituri produce anumite efecte juridice, dispozițiile în cauză din legislația respectivă sunt, de asemenea, aplicabile în cazul beneficiului prestațiilor echivalente dobândite în temeiul legislației unui alt stat membru sau al veniturilor dobândite într‑un alt stat membru; (b) în cazul în care, în temeiul legislației statului membru competent, anumite fapte sau evenimente produc efecte juridice, statul membru respectiv ia în considerare faptele sau evenimentele similare desfășurate în oricare alt stat membru, ca și cum ar fi avut loc pe teritoriul său.”

Articolul 6 din regulamentul menționat, intitulat „Cumularea perioadelor”, are următorul cuprins: „Cu excepția cazului în care prezentul regulament prevede altfel, instituția competentă a unui stat membru a cărui legislație condiționează: – dobândirea, menținerea, durata sau recuperarea dreptului la prestații; […] de realizarea perioadelor de asigurare, de încadrare în muncă, de activitate independentă sau de rezidență, ia în considerare, atât cât este necesar, perioadele de asigurare, de încadrare în muncă, de activitate independentă sau de rezidență realizate în temeiul legislației oricărui alt stat membru, ca și cum ar fi fost realizate în temeiul legislației pe care o aplică.”

Articolul 51 din același regulament, intitulat „Dispoziții speciale privind cumularea perioadelor”, prevede la alineatul (1): „În cazul în care legislația unui stat membru condiționează acordarea anumitor prestații de realizarea perioadelor de asigurare exclusiv într‑o anumită activitate salariată sau independentă ori într‑o ocupație supusă unui regim special destinat salariaților sau persoanelor care desfășoară activități independente, instituția competentă din statul membru respectiv ia în considerare perioadele realizate în temeiul legislației altor state membre numai în cazul în care au fost realizate în cadrul unui regim corespunzător sau, în caz contrar, în aceeași ocupație, ori, după caz, în aceeași activitate salariată sau independentă. În cazul în care, luându‑se în considerare perioadele astfel realizate, persoana în cauză nu îndeplinește condițiile necesare pentru a beneficia de aceste prestații în cadrul unui regim special, aceste perioade sunt luate în considerare pentru acordarea prestațiilor în cadrul regimului general sau, în absența acestuia, în cadrul regimului aplicabil muncitorilor sau angajaților, după caz, cu condiția ca persoana în cauză să fi fost afiliată unuia sau altuia dintre aceste regimuri.”

Articolul 87 din Regulamentul nr. 883/2004, intitulat „Dispoziții tranzitorii”, prevede la alineatul (2): „Orice perioadă de asigurare, precum și, după caz, orice perioadă de încadrare în muncă, de activitate independentă sau de rezidență realizată în conformitate cu legislația unui stat membru, înainte de data aplicării prezentului regulament în statul membru în cauză, se ia în considerare pentru stabilirea drepturilor dobândite în temeiul prezentului regulament.”

Articolul 1 din zákon č. 100/1988 Zb. o sociálnom zabezpečení (Legea nr. 100/1988 privind securitatea socială) din 16 iunie 1988, intitulat „Principiile de bază”, prevedea, în versiunea aplicabilă între 1 octombrie 1988 și 31 mai 1992: „[…] 2) Fiecare cetățean are dreptul la asigurări sociale în temeiul prezentei legi. Statul asigură prestațiile și serviciile de securitate socială. […] 4) Cuantumul pensiei este stabilit, în primul rând, în funcție de […] durata raporturilor de muncă […] și de grupa de muncă.”

Articolul 14 din Legea nr. 100/1988, în versiunea aplicabilă între 1 octombrie 1988 și 31 mai 1992, prevedea: „1) În vederea stabilirii pensiei, locurile de muncă sunt împărțite în trei grupe, în funcție de tipul de muncă prestată. 2) În grupa I intră locurile de muncă în cadrul cărora se desfășoară în mod continuu pe parcursul unei luni calendaristice activități cu grad mare de risc și în cadrul cărora se produce frecvent deteriorarea permanentă a sănătății lucrătorilor ca urmare a expunerii la agenți fizici și chimici nocivi, și anume a) locurile de muncă din minerit unde se lucrează permanent sub pământ, în mine subterane; b) celelalte activități din minerit efectuate sub pământ, în mine subterane, […] […] 4) În grupa III de muncă intră locurile de muncă neclasificate în grupele I sau II.”

Articolul 21 din Legea nr. 100/1988, în versiunea aplicabilă între 1 octombrie 1988 și 31 mai 1992, intitulat „Condiții de acordare a dreptului la pensie”, prevedea, la alineatul (1), următoarele: „(1) Un cetățean dobândește dreptul la pensie dacă a fost angajat pe o perioadă de cel puțin 25 de ani și a împlinit vârsta de cel puțin: a) 55 de ani, dacă a fost angajat timp de cel puțin 15 ani într‑un loc de muncă menționat la articolul 14 alineatul (2) litera a) […], c) 55 de ani, dacă a fost angajat timp de cel puțin 20 de ani într‑un loc de muncă menționat la articolul 14 alineatul (2) literele b)-h), d) 58 de ani, dacă a fost angajat timp de cel puțin 20 de ani într‑un loc de muncă menționat la articolul 14 alineatul (2) literele i)-l) sau e) 60 de ani.”

Legea nr. 100/1988 a fost modificată prin zákon č. 235/1992 Zb. o zrušení pracovných kategórií (Legea nr. 235/1992 privind desființarea grupelor de muncă) din 28 aprilie 1992, care a intrat în vigoare la 1 iunie 1992.

Articolul 14 alineatul (1) din Legea nr. 100/1988, în redactarea rezultată din Legea nr. 235/1992, prevedea: „În vederea stabilirii pensiei, locurile de muncă sunt, până la 31 decembrie 1992, clasificate în trei grupe, în funcție de tipul de muncă prestată. Locurile de muncă din grupele I și II figurează în listele sectoriale ale locurilor de muncă din grupele I și II publicate înainte de 1 iunie 1992; locurile de muncă din grupa III sunt cele care nu sunt clasificate în grupele I sau II.”

Articolul 15 din Legea nr. 100/1988, în redactarea rezultată din Legea nr. 235/1992, prevedea: „În vederea stabilirii pensiei, munca prestată după 31 decembrie 1992 este considerată a fi muncă prestată la locuri de muncă din grupa III.”

Potrivit articolului 175 din Legea nr. 100/1988, în redactarea rezultată din Legea nr. 235/1992: „Drepturile care decurg din clasificarea unui loc de muncă în grupele I și II sau a unui serviciu în grupele I și II sunt acordate până la 31 decembrie 2016.”

Legea nr. 100/1988 a fost abrogată prin zákon č. 461/2003 Z. z. o sociálnom poistení (Legea nr. 461/2003 privind asigurările sociale) din 30 octombrie 2003, care, în versiunea aplicabilă litigiului principal (denumită în continuare „Legea nr. 461/2003”), prevede la articolul 1, intitulat „Obiectul și domeniul de aplicare al legii”, următoarele: „1) Prezenta lege definește asigurările sociale [și] reglementează domeniul lor de aplicare […] […] 3) Prezenta lege nu se aplică membrilor forțelor de poliție, ai Serviciului Slovac de Informații, ai Oficiului de Securitate Națională, ai personalului penitenciar și ai poliției instanțelor, ai corpului pompierilor și salvatorilor, ai serviciului de salvare montană, membrilor înarmați ai administrației financiare […], militarilor profesioniști ai forțelor armate, forțelor speciale […], a căror securitate socială face obiectul unei reglementări speciale […]”

Articolul 65 din Legea nr. 461/2003, intitulat „Condiții de eligibilitate pentru pensia pentru limită de vârstă” are următorul cuprins: „1) O persoană asigurată are dreptul la o pensie dacă a fost asigurată timp de cel puțin 15 ani și a atins vârsta de pensionare. 2) Vârsta de pensionare a persoanei asigurate se stabilește în conformitate cu anexa 3a, cu excepțiile prevăzute la articolul 274 din prezenta lege […]”

Potrivit articolului 112 din Legea nr. 461/2003, intitulat „Modificări ale dreptului la prestații, ale dreptului la plata prestațiilor și ale cuantumului prestațiilor”: „1) Prestația se acordă […] de la data la care […] este datorată, […] dar nu mai devreme de trei ani anterior datei la care a fost solicitată […], în cazul în care rezultă a posteriori că această prestație […] d) a fost acordată la o dată ulterioară celei la care era datorată.”

Articolul 274 din această lege prevede: „1) Drepturile care rezultă din clasificarea locurilor de muncă în grupele I și II rămân câștigate. […]”

Reclamantul din litigiul principal a lucrat între 1 iulie 1976 și 31 august 1995 în calitate de miner într‑o mină subterană situată la Karviná, pe teritoriul actualei Republici Cehe. Ulterior, el a ocupat diverse alte locuri de muncă în Republica Cehă, apoi în Slovacia.

Potrivit legislației Republicii Federative Cehoslovace, locurile de muncă erau clasificate în trei grupe, în funcție de gradul lor de risc și de dificultate. În acest sistem, munca de miner intra în grupa I, care dădea dreptul la o pensie pentru limită de vârstă de la vârsta de 55 de ani, cu condiția ca persoana interesată să fi lucrat timp de 25 de ani, din care 15 ani într‑o mină subterană.

În cursul anului 1992, Republica Federativă Cehoslovacă a adoptat o nouă legislație care prevedea desființarea diferitelor grupe de muncă începând cu 31 decembrie 1992, toate locurile de muncă având vocația de a intra sub incidența normelor aplicabile grupei III începând de la această dată. Drepturile rezultate din prestarea unei munci din grupele I sau II până la 31 decembrie 1992 erau, în ceea ce le privește, menținute până la 31 decembrie 2016.

La 31 decembrie 1992, Republica Federativă Cehoslovacă a încetat să mai existe și i‑au succedat două state independente. În Republica Cehă, diferitele grupe de muncă au fost desființate începând cu acea dată. În Slovacia, această desființare a fost, în schimb, amânată până la 31 decembrie 1999.

În anul 2013, după ce a obținut de la autoritățile de securitate socială din Republica Cehă beneficiul unei pensii pentru limită de vârstă în temeiul legislației acestui stat membru, reclamantul din litigiul principal, atunci în vârstă de 55 de ani, a introdus în Slovacia o cerere de acordare a pensiei sale pentru limită de vârstă. Această cerere a fost însă respinsă de pârâta din litigiul principal pentru motivul că el nu împlinise vârsta necesară pentru a beneficia de o astfel de pensie.

Reclamantului din litigiul principal i s‑a recunoscut în cele din urmă dreptul la o pensie pentru limită de vârstă începând cu 2 octombrie 2020, dată la care împlinise vârsta de 62 de ani și 8 luni. Pârâta din litigiul principal și‑a menținut însă poziția potrivit căreia acesta nu putea pretinde să beneficieze de pensia pentru limită de vârstă acordată în condiții mai favorabile persoanelor care și‑au exercitat activitatea de miner în subteran pe o perioadă de 15 ani. În această privință, ea a apreciat că, din moment ce reclamantul din litigiul principal exercitase o astfel de activitate pe teritoriul actualei Republici Cehe, el nu putea pretinde să beneficieze de pensia pentru limită de vârstă începând cu vârsta de 55 de ani decât cu condiția să justifice exercitarea pe o perioadă de 15 ani a unei munci încadrate în grupa I în temeiul legislației acestui stat membru. Or, potrivit pârâtei din litigiul principal, la data de 31 decembrie 1992, la care grupele de muncă au fost desființate în Republica Cehă, reclamantul din litigiul principal nu lucrase ca miner în subteran decât puțin peste 14 ani.

Din acest refuz a rezultat un litigiu în cadrul căruia reclamantul din litigiul principal a arătat că, pentru a stabili dacă era îndeplinită condiția referitoare la exercitarea unei activități timp de 15 ani, pârâta din litigiul principal era obligată să ia în considerare, ca perioadă de activitate într‑un loc de muncă din grupa I, perioada cuprinsă între 1 ianuarie 1993 și 31 august 1995, în care acesta continuase să lucreze ca miner în subteran în Republica Cehă, în pofida desființării grupelor de muncă în acest stat membru începând de la 31 decembrie 1992.

Sesizată cu un recurs formulat de reclamantul din litigiul principal, Najvyšší správny súd Slovenskej republiky (Curtea Administrativă Supremă a Republicii Slovace), care este instanța de trimitere, ridică problema interpretării articolului 51 alineatul (1) din Regulamentul nr. 883/2004, privind cumulul perioadelor în vederea calculării pensiei pentru limită de vârstă, în ipoteza în care statul membru competent să acorde pensia a instituit un regim special de securitate socială sau atunci când acest stat membru, fără să fi instituit un astfel de regim special, aplică norme specifice anumitor activități.

Această instanță are îndoieli din cauza, printre altele, a divergențelor de formulare existente între diferitele versiuni lingvistice ale acestei dispoziții. Ar putea fi preconizate două interpretări literale ale acestei dispoziții. Potrivit unei prime interpretări, care ar rezulta printre altele din versiunile în limbile slovacă, engleză, franceză și polonă ale dispoziției menționate, aceasta s‑ar aplica nu numai în ipoteza în care legislația statului membru competent să acorde pensia ar institui un regim special de securitate socială, ci și, în sens mai larg, în cazul, care corespunde situației dreptului din Slovacia, în care această legislație ar conferi anumite avantaje speciale pentru exercitarea unei anumite activități. O a doua interpretare, care corespunde versiunilor în limbile cehă și germană ale acestei dispoziții, ar consta, dimpotrivă, în a considera că aceasta nu și‑ar găsi aplicarea decât atunci când în statul membru competent să acorde pensia există un regim special distinct de regimul general.

Ea subliniază, referindu‑se la considerentele (1) și (13) ale Regulamentului nr. 883/2004, că, dacă ar fi reținută această a doua interpretare, ar putea rezulta un obstacol în calea liberei circulații a lucrătorilor, în măsura în care drepturile și avantajele dobândite de aceștia din urmă, sau în curs de a fi dobândite, nu ar fi garantate. Astfel, un lucrător care desfășoară o anumită activitate într‑un stat membru și care beneficiază, în temeiul legislației acestui stat, de avantaje speciale aferente acestei activități în cadrul regimului general, fără a intra însă sub incidența unui regim distinct, ar putea fi descurajat să exercite activitatea menționată într‑un alt stat membru din moment ce perioadele de asigurare realizate în exercitarea unei astfel de activități nu ar fi luate în considerare într‑un mod la fel de favorabil în acest alt stat membru.

Chiar presupunând că articolul 51 alineatul (1) din Regulamentul nr. 883/2004 trebuie interpretat în sensul că nu se aplică decât în prezența unui regim special de securitate socială distinct de regimul general, acest regulament nu ar permite să se determine în mod clar caracteristicile care permit identificarea unui asemenea regim. Ar rezulta de aici o incertitudine cu privire la aspectul dacă normele aplicabile în materie de pensii pentru limită de vârstă anumitor activități specifice, precum cele prevăzute de legislația slovacă, pot fi calificate drept „regim special”, în sensul acestei dispoziții.

În această privință, instanța de trimitere arată că, în speță, legislația națională în cauză nu a instituit un regim distinct aplicabil numai minerilor în subteran, ci, dimpotrivă, a instituit un regim de securitate socială aplicabil tuturor lucrătorilor. Cu toate acestea, instanța menționată precizează că, independent de acest regim unic, locurile de muncă de miner în subteran, precum și celelalte locuri de muncă încadrate în grupa I beneficiază de o reducere a vârstei de pensionare.

În aceste condiții, Najvyšší správny súd Slovenskej republiky (Curtea Supremă a Republicii Slovace) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare: „1) Articolul 51 alineatul (1) din Regulamentul […] nr. 883/2004 […] trebuie interpretat în sensul că o pensie pentru limită de vârstă pentru care decizia este luată de instituția competentă a unui stat membru intră sub incidența acestei dispoziții numai dacă legislația acestui stat membru a instituit un «regim special destinat salariaților sau persoanelor care desfășoară activități independente»? În cazul unui răspuns afirmativ, prin ce se caracterizează un astfel de «regim special» (de exemplu, faptul că este administrat de o instituție distinctă, că este autofinanțat, că este destinat numai unui anumit grup de persoane care desfășoară o activitate salariată sau independentă)? 2) Sau articolul 51 alineatul (1) din acest regulament trebuie interpretat în sensul că o asemenea pensie intră [de asemenea sub incidența acestei dispoziții] în cazul în care legislația acestui stat membru nu prevede un astfel de «regim special», ci doar permite ca un anumit grup de persoane care au realizat perioade de asigurare exclusiv în cadrul unei anumite activități (de exemplu, minerii lucrători în subteran) să dobândească, pe baza acestor perioade, dreptul la pensie pentru limită de vârstă în condiții mai favorabile decât alte persoane care au desfășurat un alt tip de activitate salariată sau independentă?”

Prin intermediul întrebărilor formulate, care trebuie analizate împreună, instanța de trimitere solicită, în esență, să se stabilească dacă articolul 51 alineatul (1) din Regulamentul nr. 883/2004 trebuie interpretat în sensul că mecanismul specific de cumulare a perioadelor pe care îl prevede se aplică atât atunci când statul membru competent să acorde pensia a instituit un regim special de securitate socială distinct în mod formal de regimul general, propriu anumitor ocupații sau activități, cât și atunci când acest stat membru, fără să fi instituit un astfel de regim special, rezervă anumite avantaje în cadrul acordării unei astfel de prestații unei categorii determinate de persoane care au realizat perioade de asigurare în exercitarea unei anumite ocupații sau activități. În cazul unui răspuns afirmativ, instanța de trimitere întreabă care sunt elementele care permit să se constate existența unui astfel de regim special, în sensul acestei dispoziții.

Cu titlu introductiv, în ceea ce privește aplicabilitatea în litigiul principal a Regulamentului nr. 883/2004, trebuie amintit că articolul 87 alineatul (2) din acest regulament prevede că, în scopul stabilirii drepturilor la prestații, trebuie luată în considerare orice perioadă de asigurare, de încadrare în muncă, de activitate independentă sau de rezidență realizată înainte de data aplicării regulamentului menționat pe teritoriul acestui stat membru. În consecință, împrejurarea că perioadele de cotizare în discuție în litigiul principal sunt anterioare intrării în vigoare a Regulamentului nr. 883/2004, precum și aderării la Uniunea Europeană a statelor membre în cauză, în speță Republica Slovacă și Republica Cehă, nu împiedică aplicarea acestui regulament unei situații precum cea în discuție în litigiul principal (a se vedea în acest sens și prin analogie Hotărârea din 18 aprilie 2002, Duchon, C‑290/00, EU:C:2002:234, punctele 32-34, precum și Hotărârea din 22 ianuarie 2015, Balazs, C‑401/13, EU:C:2015:26, punctele 31 și 32).

În ceea ce privește răspunsul care trebuie dat la întrebările adresate, trebuie arătat că modul de redactare a articolului 51 alineatul (1) primul paragraf din regulamentul nr. 883/2004, în versiunea sa în limba franceză, care se referă la „condition que les périodes d’assurance aient été accomplies uniquement dans une activité salariée ou non salariée spécifique ou dans une occupation soumise à un régime spécial” (condiția ca perioadele de asigurare să fi fost realizate numai într‑o activitate salariată sau independentă specifică sau într‑o ocupație supusă unui regim special), lasă să se înțeleagă, datorită utilizării singularului în expresia „soumise à un régime spécial” (supusă unui regim special), că regula cumulării pe care o prevede se aplică fie atunci când este vorba despre o ocupație care intră în statul membru competent sub incidența unui regim special de securitate socială, fie atunci când legislația acestui stat membru condiționează beneficiul anumitor prestații de realizarea unor perioade de asigurare într‑o anumită activitate salariată sau independentă, fără ca această activitate să intre în mod necesar sub incidența unui regim special. Acest mod de redactare corespunde printre altele versiunilor în limbile slovacă, engleză, italiană, letonă, polonă și slovenă ale acestei dispoziții.

În schimb, modul de redactare a altor versiuni lingvistice ale dispoziției menționate, printre care cele în limbile spaniolă („sujetas a un régimen especial”), germană („ür die ein Sondersystem […] gilt”) și greacă („για τα οποία ισχύει ειδικό σύστημα που εφαρμόζεται”), pare să indice, ca urmare a utilizării pluralului, că aplicarea aceleiași dispoziții presupune, în toate cazurile, că activitățile și ocupațiile în cauză intră în statul membru competent sub incidența unui regim special.

Conform unei jurisprudențe constante, formularea utilizată în una dintre versiunile lingvistice ale unei dispoziții din dreptul Uniunii nu poate să fie singurul temei pentru interpretarea acestei dispoziții sau să i se atribuie un caracter prioritar în raport cu celelalte versiuni lingvistice. O astfel de abordare ar fi incompatibilă cu cerința de aplicare uniformă a dreptului Uniunii. În caz de divergență între versiunile lingvistice, dispoziția în cauză trebuie interpretată în funcție de economia generală și de finalitatea reglementării din care face parte (a se vedea în acest sens Hotărârea din 27 martie 1990, Cricket St Thomas, C‑372/88, EU:C:1990:140, punctele 18 și 19, precum și Hotărârea din 20 noiembrie 2025, Lolach, C‑327/24, EU:C:2025:901, punctul 29).

Ținând seama de divergențele existente între diferitele versiuni lingvistice ale articolului 51 alineatul (1) primul paragraf din Regulamentul nr. 883/2004, astfel cum au fost menționate la punctele 35 și 36 din prezenta hotărâre, este necesar, în vederea interpretării acestei dispoziții, conform jurisprudenței constante a Curții, să se efectueze o analiză a contextului și a obiectivelor urmărite de reglementarea din care face parte această dispoziție (a se vedea în acest sens Hotărârea din 17 noiembrie 1983, Merck, 292/82, EU:C:1983:335, punctul 12, și Hotărârea din 25 februarie 2025, BSH Hausgeräte, C‑339/22, EU:C:2025:108, punctul 27).

În ceea ce privește economia generală a reglementării în care se înscrie această dispoziție, trebuie arătat că articolul 6 din acest regulament, care face parte din titlul I al acestuia, denumit „Dispoziții generale”, prevede o regulă generală de cumulare a perioadelor. În temeiul acestei reguli și cu excepția cazului în care se prevede altfel, instituția competentă a unui stat membru a cărui legislație condiționează dobândirea drepturilor la prestații de realizarea perioadelor de asigurare, de încadrare în muncă, de activitate independentă sau de rezidență este obligată să țină seama de perioadele echivalente realizate în temeiul legislației unui alt stat membru ca și cum ar fi fost realizate în temeiul legislației pe care o aplică.

Această regulă generală de cumulare a perioadelor este concretizată și completată, în materie de pensii pentru limită de vârstă, la articolul 51 din Regulamentul nr. 883/2004, al cărui alineat (1) garantează, mai precis, că persoanele care au desfășurat o activitate care le conferă dreptul la avantaje specifice în materie de pensie pentru limită de vârstă nu pierd beneficiul acestor avantaje pentru simplul motiv că și‑au exercitat libertatea de circulație prin transferul acestei activități într‑un alt stat membru.

Această dispoziție corespunde articolului 45 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1408/71, pe care Regulamentul nr. 883/2004 l‑a abrogat și l‑a înlocuit pentru a‑l moderniza și a‑l simplifica, menținând totodată același obiectiv (a se vedea în acest sens Hotărârea din 21 martie 2018, Klein Schiphorst, C‑551/16, EU:C:2018:200, punctul 31).

Or, articolul 45 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1408/71 nu condiționa mecanismul de cumulare a perioadelor pe care îl prevedea de existența în statul membru competent a unui regim special de securitate socială distinct în mod formal de regimul general. Astfel, această dispoziție prevedea că, atunci când acordarea anumitor prestații era supusă de legislația acestui stat membru condiției ca perioadele de asigurare să fi fost realizate într‑o profesie care este inclusă într‑un regim special sau, dacă este cazul, un loc de muncă specific, perioadele realizate în temeiul legislației altor state membre erau luate în considerare pentru acordarea acestor prestații dacă fuseseră realizate în cadrul unui regim similar sau, în lipsa acestuia, în aceeași profesie sau, dacă este cazul, în același loc de muncă.

Întrucât legiuitorul Uniunii nu a intenționat să rețină, prin adoptarea articolului 51 alineatul (1) din Regulamentul nr. 883/2004, o metodă de cumulare mai restrictivă, astfel cum a arătat domnul avocat general la punctul 54 din concluzii, este necesar să se considere că această dispoziție are vocația de a se aplica de fiecare dată când sunt prevăzute norme de acordare a pensiei pentru limită de vârstă specifice anumitor ocupații sau activități în statul membru competent să acorde prestația, inclusiv în lipsa unui regim special de securitate socială distinct în mod formal de regimul general.

O asemenea interpretare nu poate fi repusă în discuție de faptul că articolul 51 alineatul (1) al doilea paragraf din acest regulament se referă la ipoteza potrivit căreia, luându‑se în considerare perioadele astfel realizate într‑un alt stat membru, persoana în cauză nu îndeplinește condițiile necesare pentru a beneficia de această prestație „în cadrul unui regim special”, din moment ce această dispoziție prevede de asemenea că aceste perioade pot, în absența acestuia, să fie luate în considerare pentru acordarea de prestații care intră sub incidența altor regimuri.

În ceea ce privește, pe de altă parte, obiectivul urmărit de regulamentul menționat, trebuie amintit că, astfel cum reiese din considerentul său (4), acesta nu urmărește să instituie un regim comun de securitate socială, ci numai să asigure coordonarea regimurilor de securitate socială ale statelor membre, lăsând în același timp acestora din urmă competența de a‑și organiza sistemele respective, cu condiția ca ele să exercite această competență cu respectarea dreptului Uniunii și, printre altele, a libertății, recunoscută oricărui cetățean al Uniunii, de circulație și de ședere pe teritoriul statelor membre (a se vedea în acest sens și prin analogie Hotărârea din 21 februarie 2013, Salgado Gonzalez, C‑282/11, EU:C:2013:86, punctele 35-37, și Hotărârea din 7 decembrie 2017, Zaniewicz‑Dybeck, C‑189/16, EU:C:2017:946, punctele 38-40).

În această privință, reiese din jurisprudența Curții că, deși dreptul Uniunii nu impune ca exercitarea de către un lucrător a libertății sale de circulație să fie neutră din punctul de vedere al securității sociale, respectarea articolelor 45 și 48 TFUE presupune totuși ca lucrătorii din alte state membre să nu fie dezavantajați în raport cu cei care își exercită sau și‑au exercitat totalitatea activității în statul membru în cauză (a se vedea în acest sens Hotărârea din 14 martie 2019, Vester, C‑134/18, EU:C:2019:212, punctele 32 și 33).

Din această perspectivă, este irelevant dacă statul membru competent să acorde pensia a instituit un regim special de securitate socială distinct din punct de vedere formal de regimul general sau dacă a ales să adopte un ansamblu de norme proprii anumitor activități sau ocupații în cadrul regimului general. Astfel, asemenea diferențe nu fac decât să reflecte alegeri organizatorice și de finanțare a sistemelor de securitate socială, susceptibile să varieze în mod considerabil de la un stat membru la altul.

În plus, o interpretare a articolului 51 alineatul (1) primul paragraf din Regulamentul nr. 883/2004 potrivit căreia această dispoziție nu s‑ar aplica decât ocupațiilor și activităților care intră sub incidența unui regim special de securitate socială distinct în mod necesar de regimul general în statul membru competent să acorde pensia ar fi contrară obiectivului liberei circulații a lucrătorilor, întrucât ar echivala cu dezavantajarea lucrătorilor care și‑au exercitat libertatea de circulație în exercitarea unei ocupații sau a unei activități care dă dreptul în acest stat membru la o pensie pentru limită de vârstă în condiții mai favorabile decât cele aplicabile celorlalți lucrători, în raport cu cei care au exercitat aceeași activitate exclusiv în acest din urmă stat membru.

Rezultă că articolul 51 alineatul (1) primul paragraf din Regulamentul nr. 883/2004 trebuie interpretat în sensul că se aplică în toate cazurile în care legislația statului membru competent să acorde pensia pentru limită de vârstă prevede norme în materie de pensii pentru limită de vârstă specifice anumitor ocupații sau activități, inclusiv atunci când aceste norme nu constituie sau nu se înscriu într‑un regim special de securitate socială distinct în mod formal de regimul general.

Trebuie precizat de asemenea că, contrar celor susținute de Comisia Europeană, realizarea unor perioade de cotizare într‑un alt stat membru în cadrul exercitării unei ocupații sau a unei activități specifice nu poate fi luată în considerare în temeiul articolului 5 litera (b) din acest regulament, care prevede că, atunci când, în temeiul legislației statului membru competent, anumite fapte sau evenimente produc efecte juridice, statul membru respectiv ia în considerare faptele sau evenimentele similare desfășurate în oricare alt stat membru ca și cum ar fi avut loc pe teritoriul său. Astfel, din modul de redactare a acestei dispoziții reiese că aceasta privește luarea în considerare în statul membru competent a producerii unor fapte sau a unor evenimente punctuale survenite într‑un alt stat membru, precum o naștere, un deces sau un accident, și nu reglementează cumularea perioadelor de cotizare realizate în alt stat membru.

În speță, din cererea de decizie preliminară reiese că instanța de trimitere ridică problema dacă perioadele realizate de reclamantul din litigiul principal în calitate de miner în subteran în Republica Cehă între 1 ianuarie 1993 și 31 august 1995 trebuie luate în considerare în Republica Slovacă, în temeiul articolului 51 alineatul (1) primul paragraf din Regulamentul nr. 883/2004, pentru a aprecia dacă este îndeplinită condiția referitoare la realizarea a 15 ani de contribuții în calitate de miner în subteran, care dau dreptul la beneficiul anumitor avantaje în materie de pensii pentru limită de vârstă în acest stat membru. În această privință, ținând seama de elementele care figurează în decizia de trimitere, trebuie arătat, pe de o parte, că legislația slovacă prevedea, pentru perioada în cauză, norme în materie de pensii pentru limită de vârstă specifice activității de miner în subteran și, pe de altă parte, că perioadele realizate de reclamantul din litigiul principal în Republica Cehă au fost realizate în această activitate, astfel încât rezultă, sub rezerva verificărilor care trebuie efectuate de instanța de trimitere, că aceste perioade trebuie luate în considerare.

Având în vedere ansamblul motivelor care precedă, se impune ca la întrebările adresate să se răspundă că articolul 51 alineatul (1) din Regulamentul nr. 883/2004 trebuie interpretat în sensul că mecanismul specific de cumulare a perioadelor pe care îl prevede se aplică atât atunci când statul membru competent să acorde pensia a instituit un regim special de securitate socială distinct formal de regimul general, propriu anumitor ocupații sau activități, cât și atunci când acest stat membru, fără să fi instituit un astfel de regim special, rezervă anumite avantaje în cadrul acordării unei astfel de prestații unei categorii determinate de persoane care au realizat perioade de asigurare în exercitarea unei anumite ocupații sau activități.

Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

HOTĂRÂREA CURȚII (Camera întâi)

21 mai 2026 ( *1 )

Hotărâre

Cadrul juridic

Dreptul Uniunii

Regulamentul nr. 1408/71

Regulamentul nr. 883/2004

Dreptul cehoslovac

Dreptul slovac

Litigiul principal și întrebările preliminare

Cu privire la întrebările preliminare

Cu privire la cheltuielile de judecată