Hotărârea Curții (Camera întâi) din 22 ianuarie 2026.#Republica Polonă împotriva Comisiei Europene.#Recurs – Articolele 259, 260 și 279 TFUE – Executarea de către un stat membru a unei ordonanțe date de vicepreședinta Curții prin care sunt impuse măsuri provizorii – Obligarea la plata unei penalități cu titlu cominatoriu zilnice până la executarea ordonanței – Omisiunea de a lua măsurile necesare pentru a se conforma ordonanței și de a plăti penalitatea cu titlu cominatoriu – Radierea cauzei principale – Recuperarea prin compensare a creanțelor rezultate din neplata penalității cu titlu cominatoriu – Acțiune în anulare.#Cauza C-554/24 P.

Prin recursul formulat, Republica Polonă solicită, pe de o parte, anularea Hotărârii Tribunalului Uniunii Europene din 29 mai 2024, Polonia/Comisia (T‑200/22 și T‑314/22, denumită în continuare „hotărârea atacată”, EU:T:2024:329), prin care Tribunalul a respins acțiunile sale împotriva deciziilor Comisiei Europene din 7 și din 8 februarie 2022, din 16 și din 31 martie 2022, precum și din 16 mai 2022 (denumite în continuare împreună „deciziile în litigiu”), prin care Comisia a recuperat prin compensare sumele datorate de Republica Polonă în temeiul penalității cu titlu cominatoriu zilnice pronunțate de vicepreședinta Curții prin Ordonanța din 20 septembrie 2021, Republica Cehă/Polonia (C‑121/21 R, denumită în continuare „Ordonanța din 20 septembrie 2021”, EU:C:2021:752), și, pe de altă parte, anularea deciziilor în litigiu.

Articolul 259 TFUE prevede: „Oricare dintre statele membre poate sesiza Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cazul în care consideră că un alt stat membru a încălcat oricare dintre obligațiile care îi revin în temeiul tratatelor. Înainte ca un stat membru să introducă împotriva unui alt stat membru o acțiune întemeiată pe o pretinsă încălcare a obligațiilor care îi revin în temeiul tratatelor, acesta trebuie să sesizeze Comisia. Comisia emite un aviz motivat, după ce a oferit posibilitatea statelor în cauză să își prezinte în contradictoriu observațiile scrise și orale. În cazul în care Comisia nu a emis avizul în termen de trei luni de la introducerea cererii, absența avizului nu împiedică sesizarea Curții.”

Articolul 260 TFUE prevede: „(1) În cazul în care Curtea de Justiție a Uniunii Europene constată că un stat membru a încălcat oricare dintre obligațiile care îi revin în temeiul tratatelor, acest stat este obligat să ia măsurile pe care le impune executarea hotărârii Curții. (2) În cazul în care consideră că statul membru în cauză nu a luat măsurile pe care le impune executarea hotărârii Curții, Comisia poate sesiza Curtea, după ce a dat statului în cauză posibilitatea de a‑și prezenta observațiile. Comisia indică cuantumul sumei forfetare sau al penalității cu titlu cominatoriu pe care statul membru în cauză trebuie să le plătească și pe care îl consideră adecvat situației. În cazul în care Curtea constată că statul membru în cauză nu a respectat hotărârea sa, aceasta îi poate impune plata unei sume forfetare sau a unor penalități cu titlu cominatoriu. Această procedură nu aduce atingere articolului 259. […]”

Articolul 279 TFUE prevede: „În cauzele cu care este sesizată, Curtea de Justiție a Uniunii Europene poate dispune măsurile provizorii necesare.”

Articolul 36 din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene prevede: „Hotărârile se motivează. […]”

Articolul 39 al patrulea paragraf din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene prevede: „Ordonanța președintelui sau a judecătorului care îl înlocuiește are doar un caracter provizoriu și nu prejudecă fondul asupra căruia Curtea se pronunță în acțiunea principală.”

Articolul 147 din Regulamentul de procedură al Curții, intitulat „Acordul amiabil”, prevede la alineatul (1): „Dacă, înainte ca Curtea să se fi pronunțat, părțile ajung la un acord cu privire la soluționarea litigiului și dacă acestea informează Curtea că renunță la orice pretenție, președintele dispune radierea cauzei din registru și se pronunță cu privire la cheltuielile de judecată în conformitate cu prevederile articolului 141, având în vedere, dacă este cazul, propunerile părților în acest sens.”

Articolul 160 din acest regulament, intitulat „Cererea de suspendare sau de măsuri provizorii”, prevede: „(1) Orice cerere de suspendare a executării unui act al unei instituții, formulată în temeiul articolelor 278 TFUE și 157 TCEEA, este admisibilă numai în cazul în care solicitantul a atacat acel act în cadrul unei acțiuni în fața Curții. (2) Orice cerere cu privire la una dintre celelalte măsuri provizorii prevăzute la articolul 279 TFUE este admisibilă numai dacă provine de la o parte dintr‑o cauză cu care este sesizată Curtea și numai dacă are legătură cu acea cauză. (3) Cererile prevăzute la alineatele precedente indică obiectul litigiului, împrejurările care demonstrează urgența, precum și motivele de fapt și de drept care justifică la prima vedere dispunerea măsurii provizorii solicitate. […]”

Articolul 162 din regulamentul menționat prevede: „(1) Cererea se soluționează prin ordonanță motivată, care nu este supusă niciunei căi de atac. Ordonanța se notifică imediat părților. (2) Executarea ordonanței poate fi condiționată de constituirea de către solicitant a unei cauțiuni, al cărei cuantum și ale cărei modalități se stabilesc ținând seama de împrejurări. (3) Ordonanța poate stabili o dată de la care măsura încetează să se aplice. În caz contrar, efectele măsurii încetează de la pronunțarea hotărârii prin care se finalizează judecata. (4) Ordonanța are doar un caracter provizoriu și nu prejudecă fondul asupra căruia Curtea se pronunță în cauza principală.”

Articolul 163 din Regulamentul de procedură prevede: „La cererea unei părți, ordonanța poate fi oricând modificată sau revocată ca urmare a unei schimbări a împrejurărilor.”

La 26 februarie 2021, Republica Cehă a introdus o acțiune în temeiul articolului 259 TFUE prin care a solicitat să se constate că Republica Polonă nu și‑a îndeplinit obligațiile care îi reveneau în temeiul dreptului Uniunii ca urmare a extinderii și a prelungirii activităților de extracție a lignitului din mina de suprafață din Turów (Polonia), situată în apropierea frontierelor Republicii Cehe și Republicii Federale Germania (cauza C‑121/21).

În paralel, Republica Cehă a introdus o cerere de măsuri provizorii în temeiul articolului 279 TFUE având ca obiect obligarea Republicii Polone, până la pronunțarea hotărârii Curții cu privire la fond, să înceteze imediat activitățile de extragere a lignitului din mina din Turów.

Prin Ordonanța din 21 mai 2021, Republica Cehă/Polonia (C‑121/21 R, denumită în continuare „Ordonanța din 21 mai 2021”, EU:C:2021:420), vicepreședinta Curții a admis această cerere de măsuri provizorii și a dispus ca Republica Polonă să înceteze imediat activitățile de extracție din această mină până la pronunțarea hotărârii prin care se finalizează judecata în cauza C‑121/21.

La 7 iunie 2021, Republica Cehă, considerând că Republica Polonă nu s‑a conformat Ordonanței din 21 mai 2021, a introdus o nouă cerere de măsuri provizorii în temeiul articolului 279 TFUE prin care solicita ca acest stat membru să fie obligat să plătească la bugetul Uniunii o penalitate cu titlu cominatoriu zilnică de 5 milioane de euro până la respectarea acestei ordonanțe.

La 29 iunie 2021, Republica Polonă a introdus o cerere, în temeiul articolului 163 din Regulamentul de procedură, având ca obiect revocarea Ordonanței din 21 mai 2021.

Prin Ordonanța din 20 septembrie 2021, vicepreședinta Curții a respins, pe de o parte, cererea Poloniei având ca obiect revocarea Ordonanței din 21 mai 2021 și, pe de altă parte, a obligat acest stat membru la plata către Comisie a unei penalități cu titlu cominatoriu zilnice de 500000 de euro, începând de la data notificării ordonanței din 20 septembrie 2021 și până la respectarea de către acest stat membru a Ordonanței din 21 mai 2021.

La 19 octombrie 2021, Comisia a solicitat autorităților poloneze să furnizeze dovezi privind încetarea activităților de extracție a lignitului din mina din Turów. Întrucât Republica Polonă nu a prezentat astfel de dovezi, Comisia a trimis acestui stat membru, între 5 noiembrie 2021 și 8 martie 2022, cereri de plată a sumelor datorate cu titlu de penalitate cu titlu cominatoriu zilnică la sfârșitul fiecărei perioade de 30 de zile calendaristice care s‑a scurs.

La 3 februarie 2022, Republica Cehă și Republica Polonă au încheiat un acord de soluționare pe cale amiabilă a litigiului care constituie temeiul cauzei C‑121/21 (denumit în continuare „acordul amiabil”).

La 4 februarie 2022, cele două state membre au informat Curtea că renunță la orice pretenție în cauza C‑121/21 în urma acordului amiabil, iar autoritățile poloneze au solicitat Comisiei să pună capăt procedurii de executare a penalităților cu titlu cominatoriu pronunțate prin Ordonanța din 20 septembrie 2021.

Prin Ordonanța din 4 februarie 2022, Republica Cehă/Polonia (Mina din Turów) (C‑121/21, denumită în continuare „Ordonanța din 4 februarie 2022”, EU:C:2022:82), cauza C‑121/21 a fost radiată din registrul Curții.

În aceeași zi, Republica Polonă a introdus o cerere, în temeiul articolului 163 din Regulamentul de procedură, având ca obiect revocarea Ordonanței din 20 septembrie 2021.

La 11 februarie 2022, autoritățile poloneze au solicitat din nou Comisiei să închidă procedura de executare a penalităților cu titlu cominatoriu impuse de Curte prin această ordonanță.

La 22 februarie 2022, Comisia a răspuns la scrisorile Republicii Polone din 4 și din 11 februarie 2022, arătând că, atât timp cât Ordonanța din 20 septembrie 2021 nu era „anulată”, intenționa să continue recuperarea sumelor datorate la 3 februarie 2022.

Prin Ordonanța din 19 mai 2022, Republica Cehă/Polonia (Mina din Turów) (C‑121/21 R‑RAP, denumită în continuare „Ordonanța din 19 mai 2022”, EU:C:2022:408), vicepreședintele Curții a respins cererea Republicii Polone de revocare a Ordonanței din 20 septembrie 2021. Punctul 26 din această ordonanță are următorul cuprins: „[î]n consecință, în speță, începând de la 4 februarie 2022, data Ordonanței președintelui Curții, Republica Cehă/Polonia (Mina din Turów) (C‑121/21, […] EU:C:2022:82), prin care s‑a dispus radierea cauzei C‑121/21 din registrul Curții, Republica Polonă nu mai este obligată să înceteze imediat activitățile de extracție a lignitului din mina din Turów. Totodată, obligarea acestui stat membru la plata către Comisie a unei penalități cu titlu cominatoriu de 500000 de euro pe zi până la încetarea acestor activități trebuie considerată caducă începând de la această dată.”

După ce a pus în întârziere Republica Polonă pentru plata sumelor datorate la 3 februarie 2022 majorate cu dobânzi de întârziere și a indicat că, în caz de neplată, va proceda la recuperarea sumelor menționate prin compensare, în temeiul articolului 101 alineatul (1) și al articolului 102 din Regulamentul (UE, Euratom) 2018/1046 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 iulie 2018 privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii, de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 1296/2013, (UE) nr. 1301/2013, (UE) nr. 1303/2013, (UE) nr. 1304/2013, (UE) nr. 1309/2013, (UE) nr. 1316/2013, (UE) nr. 223/2014, (UE) nr. 283/2014 și a Deciziei nr. 541/2014/UE și de abrogare a Regulamentului (UE, Euratom) nr. 966/2012 (JO 2018, L 193, p. 1) (denumit în continuare „Regulamentul financiar”), Comisia a decis să procedeze la compensarea sumelor datorate cu titlu de penalități cu titlu cominatoriu pronunțate de Curte prin Ordonanța din 20 septembrie 2021. Prin deciziile sale din 7 și din 8 februarie 2022, precum și din 16 și 31 martie 2022, aceasta a procedat la compensarea sumelor datorate pentru perioada cuprinsă între 20 septembrie 2021 și 17 ianuarie 2022, iar prin decizia din 16 mai 2022 a procedat la compensarea sumelor datorate pentru perioada cuprinsă între 18 ianuarie 2022 și 3 februarie 2022, inclusiv. Suma astfel recuperată prin compensare se stabilea, în principal, la aproximativ 68500000 de euro.

Prin cererile introductive înregistrate la grefa Tribunalului la 19 aprilie și, respectiv, la 25 mai 2022, Republica Polonă a introdus două acțiuni în temeiul articolului 263 TFUE având ca obiect anularea, pe de o parte, a deciziilor din 7 și din 8 februarie 2022, precum și din 16 și 31 martie 2022 și, pe de altă parte, a deciziei din 16 mai 2022.

În susținerea acțiunilor sale în anulare, Republica Polonă a invocat două motive identice, întemeiate, primul, pe o încălcare a articolului 101 alineatul (1) și a articolului 102 din Regulamentul financiar coroborate cu articolul 98 din acest regulament și, al doilea, pe o încălcare a articolului 296 TFUE, precum și a articolului 41 alineatul (2) litera (c) și a articolului 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.

În hotărârea atacată, Tribunalul a înlăturat aceste două motive ca nefondate și a respins, prin urmare, acțiunile în totalitate.

În ceea ce privește, mai precis, consecințele radierii cauzei C‑121/21 asupra penalității cu titlu cominatoriu zilnice pronunțate împotriva Republicii Polone, Tribunalul a arătat în esență, la punctul 40 din hotărârea atacată, mai întâi, că Ordonanța din 4 februarie 2022 nu menționa nici măsurile provizorii prevăzute de Ordonanța din 21 mai 2021, nici această penalitate cu titlu cominatoriu, impusă în temeiul articolului 279 TFUE, în continuare, că cererea Republicii Polone având ca obiect revocarea Ordonanței din 20 septembrie 2021 fusese respinsă prin Ordonanța din 19 mai 2022 și, în sfârșit, că reieșea în mod expres din cuprinsul punctului 26 din această din urmă ordonanță că obligarea Republicii Polone la plata către Comisie a unei penalități cu titlu cominatoriu de 500000 de euro pe zi până la încetarea activităților de extracție a lignitului din mina din Turów trebuia considerată ca fiind lovită de caducitate începând cu 4 februarie 2022, astfel încât această penalitate cu titlu cominatoriu încetase să își producă efectele de la acea dată.

La punctul 41 din hotărârea atacată, Tribunalul a constatat că penalitatea cu titlu cominatoriu menționată cursese efectiv în perioada cuprinsă între data notificării Ordonanței din 20 septembrie 2021 și data radierii din registru a cauzei C‑121/21, iar la punctul 42 din această hotărâre Tribunalul a statuat în esență că, deși radierea acestei cauze avusese, desigur, un efect asupra cursului penalității cu titlu cominatoriu, ea nu avusese, în schimb, ca efect stingerea obligației Republicii Polone de a plăti cuantumul datorat în temeiul aceleiași penalități cu titlu cominatoriu, orice altă concluzie având ca efect repunerea în discuție a finalității penalității cu titlu cominatoriu zilnice, și anume garantarea aplicării efective a dreptului Uniunii, inerentă valorii statului de drept consacrate la articolul 2 TUE.

Tribunalul a considerat că argumentele prezentate de Republica Polonă nu erau de natură să repună în discuție această concluzie.

În primul rând, acesta a amintit, la punctul 44 din hotărârea atacată, că Ordonanța din 20 septembrie 2021 nu putea fi atacată cu recurs și, prin urmare, nu putea fi anulată retroactiv.

În al doilea rând, acesta a considerat, ca răspuns la argumentul Republicii Polone potrivit căruia majoritatea sistemelor juridice naționale prevăd că măsurile asigurătorii pronunțate încetează retroactiv să își producă efectele atunci când procedura principală rămâne fără obiect, că trimiterea la normele de procedură naționale este lipsită de relevanță, din moment ce, în speță, legalitatea deciziilor în litigiu trebuia examinată numai în lumina normelor dreptului Uniunii. În această privință, Tribunalul a precizat, la punctul 45 din acea hotărâre, că acest stat membru admisese că normele procedurale ale statelor membre nu erau obligatorii pentru instanțele Uniunii, iar la punctul 46 din hotărârea menționată, că, presupunând chiar că în anumite sisteme juridice naționale măsurile asigurătorii pronunțate în așteptarea unei hotărâri definitive încetează retroactiv să își producă efectele atunci când procedura principală rămâne fără obiect, o asemenea constatare nu ar fi suficientă pentru a stabili că aceste norme procedurale ar face parte din tradițiile constituționale comune statelor membre și ar putea, în acest temei, să facă parte din ordinea juridică a Uniunii ca izvor de drept.

În al treilea rând, Tribunalul a înlăturat, la punctul 47 din hotărârea atacată, argumentația potrivit căreia continuarea executării penalității cu titlu cominatoriu zilnice, în pofida radierii cauzei C‑121/21, ar depăși simpla finalitate urmărită de această penalitate cu titlu cominatoriu, și anume aceea de a garanta eficacitatea hotărârii pe fond. În această privință, Tribunalul a constatat că, în speță, penalitatea cu titlu cominatoriu zilnică impusă în temeiul articolului 279 TFUE nu urmărea numai să garanteze eficacitatea acestei hotărâri pe fond, ci avea de asemenea ca obiectiv să asigure respectarea măsurilor provizorii prevăzute de Ordonanța din 21 mai 2021 și să descurajeze Republica Polonă să întârzie punerea în conformitate a comportamentului său cu această ordonanță. La punctul 48 din hotărârea atacată, Tribunalul a adăugat în esență că argumentația prezentată de aceasta nu poate fi admisă întrucât ar goli de orice substanță mecanismul penalității cu titlu cominatoriu impuse în temeiul articolului 279 TFUE, întrucât ar conduce la a se accepta neîndeplinirea deliberată de către partea obligată a obligației de a se conforma măsurilor provizorii dispuse prin procedura măsurilor provizorii până la finalizarea procedurii pe fond, ceea ce ar aduce atingere eficacității dreptului Uniunii.

Întrucât nici celelalte două argumente invocate de Republica Polonă cu privire la consecințele radierii cauzei C‑121/21 nu au fost admise de Tribunal, acesta din urmă a statuat, la punctul 51 din hotărârea atacată, că Comisia nu săvârșise nicio încălcare a articolelor 101 și 102 din Regulamentul financiar coroborate cu articolul 98 din acest regulament.

Prin recursul formulat, Republica Polonă solicită Curții: – anularea în totalitate a hotărârii atacate; – anularea deciziilor în litigiu; – obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată aferente celor două proceduri.

Comisia solicită Curții: – respingerea recursului ca vădit nefondat și – obligarea Republicii Polone la plata cheltuielilor de judecată.

În susținerea recursului, Republica Polonă invocă două motive, întemeiate, primul, pe încălcarea articolului 279 TFUE, iar al doilea, pe încălcarea articolului 36 din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene.

Primul motiv invocat de Republica Polonă se împarte în patru aspecte. În măsura în care argumentele invocate în susținerea primelor trei aspecte se suprapun, aceste aspecte trebuie examinate împreună.

Prin intermediul primului aspect al primului motiv, Republica Polonă reproșează Tribunalului că a reținut o interpretare eronată a principiului caracterului accesoriu și provizoriu al procedurii privind măsurile provizorii în raport cu procedura pe fond și că a făcut ca principiul eficacității dreptului Uniunii să aibă prioritate în fața principiului protecției intereselor părții care a solicitat măsurile provizorii. Astfel, abordarea reținută la punctele 42 și 47 din hotărârea atacată ar echivala cu a atribui un caracter autonom măsurilor provizorii care constau în obligarea la plata unei penalități cu titlu cominatoriu zilnice întrucât aceste măsuri ar servi unor interese diferite de cele pentru care sunt pronunțate măsurile provizorii „obișnuite”. Or, articolul 279 TFUE nu ar permite adoptarea unor măsuri provizorii care să aibă un caracter autonom de acest tip. Având în vedere natura sa, o măsură provizorie care constă în impunerea unei penalități cu titlu cominatoriu zilnice nu ar putea avea ca obiectiv decât pe cel care decurge din articolul 279 TFUE, și anume garantarea eficacității unei viitoare hotărâri pe fond. O măsură provizorie care constă în impunerea unei astfel de penalități cu titlu cominatoriu ar trebui de asemenea să respecte obiectivul de protecție a intereselor părții care a solicitat această măsură provizorie.

Desigur, la punctul 47 din hotărârea atacată, Tribunalul ar fi statuat că obiectivul penalității cu titlu cominatoriu prin care se urmărește asigurarea respectării măsurilor provizorii trebuie pus pe picior de egalitate cu obiectivul care vizează garantarea eficacității hotărârii pe fond. Cu toate acestea, concluzia la care a ajuns Tribunalul la finalul raționamentului său ar produce un efect diferit din moment ce a făcut ca primul dintre aceste obiective să aibă prioritate în raport cu cel de al doilea. Potrivit Republicii Polone, atunci când o ordonanță prin care se pronunță măsuri provizorii „principale” rămâne fără obiect ca urmare a radierii cauzei de care este legată procedura privind măsurile provizorii, măsura provizorie „accesorie”, în speță impunerea unei penalități cu titlu cominatoriu zilnice, ar rămâne de asemenea fără obiect. Astfel, dispariția motivului pentru care au fost dispuse măsurile provizorii ar face să dispară orice justificare a continuării executării lor.

Principiul eficacității dreptului Uniunii, care, având în vedere hotărârea atacată, ar viza Ordonanța din 20 septembrie 2021, și anume un element secundar în raport cu Ordonanța din 21 mai 2021, care a pronunțat măsurile provizorii principale care constau în încetarea imediată a activităților de extracție a lignitului din mina din Turów, nu poate avea prioritate în fața principiului general pe care se întemeiază măsurile adoptate în temeiul articolului 279 TFUE, și anume principiul caracterului temporar și accesoriu al acestora în raport cu soluționarea cauzei pe fond. La punctul 42 din hotărârea atacată, Tribunalul nu ar fi respectat funcția primordială a măsurilor provizorii care are la bază principiul caracterului accesoriu și provizoriu al procedurii privind măsurile provizorii în raport cu procedura pe fond.

Prin intermediul celui de al doilea aspect al primului motiv, Republica Polonă reproșează Tribunalului că a încălcat principiul caracterului provizoriu și accesoriu al măsurilor pronunțate în temeiul articolului 279 TFUE atunci când a reținut o interpretare care împiedică o parte la procedură să fie repusă în drepturile sale patrimoniale la finalul procedurii pe fond.

În această privință, Republica Polonă susține, pe de o parte, că rezultă dintr‑o jurisprudență constantă că un prejudiciu de ordin financiar nu poate, în afara unor împrejurări excepționale, să fie considerat ireparabil sau chiar dificil de reparat din moment ce poate face în mod normal obiectul unei compensații financiare ulterioare. Ar reveni judecătorului delegat cu luarea măsurilor provizorii sarcina de a determina dacă o parte poate fi repusă în drepturile sale patrimoniale la finalul procedurii pe fond și ar fi posibil, în conformitate cu articolul 162 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, ca executarea ordonanței prin care se impun măsuri provizorii să fie condiționată de constituirea de către solicitant a unei cauțiuni. Această posibilitate ar servi la garantarea faptului că pârâtul este repus în drepturile sale patrimoniale atunci când obține câștig de cauză în cadrul procedurii pe fond. Or, abordarea reținută de Tribunal în hotărârea atacată ar echivala cu atribuirea unui caracter ireversibil penalității cu titlu cominatoriu zilnice pronunțate.

Republica Polonă susține, pe de altă parte, că considerația care figurează la punctul 42 din hotărârea atacată, potrivit căreia radierea cauzei în procedura pe fond nu face să înceteze cu efect ex tunc măsurile provizorii care constau în obligația de a plăti o penalitate cu titlu cominatoriu, nu își găsește niciun temei în articolul 279 TFUE. Continuarea executării acestei obligații ar neutraliza efectele încheierii procedurii ca urmare a radierii cauzei pe fond din registrul Curții. Or, interpretarea reținută de Tribunal în hotărârea atacată nu ar permite remedierea efectelor produse de măsurile provizorii și ar perpetua efectele negative ale acestora pentru partea obligată, independent de soluția rezervată cauzei pe fond. O astfel de interpretare ar avea drept consecință faptul că creanțele născute din obligația de plată a penalității cu titlu cominatoriu zilnice în discuție în speță nu pot face obiectul niciunei măsuri de restituire și în special al niciunei acțiuni în despăgubire.

Prin intermediul celui de al treilea aspect al primului motiv, îndreptat împotriva punctelor 47 și 48 din hotărârea atacată, Republica Polonă consideră că Tribunalul a reținut o interpretare a articolului 279 TFUE care transformă o măsură provizorie care constă în obligația de a plăti o penalitate cu titlu cominatoriu zilnică într‑o măsură autonomă care are caracterul unei sancțiuni. Or, articolul 279 TFUE nu ar conferi judecătorului delegat cu luarea măsurilor provizorii competența de a dispune sancțiuni. Din moment ce ar fi evident că executarea unei obligații care decurge dintr‑o ordonanță privind măsurile provizorii rămasă fără obiect nu ar mai putea să urmărească un obiectiv preventiv, o astfel de executare ar avea în mod vădit un scop represiv care constă în sancționarea părții obligate pentru că s‑a sustras de la această obligație.

De altfel, obiectivul care constă în garantarea aplicării efective a dreptului Uniunii, inerent principiului statului de drept consacrat la articolul 2 TUE, menționat la punctele 32 și 42 din hotărârea atacată, nu poate justifica interpretarea articolului 279 TFUE reținută de Tribunal din moment ce acest obiectiv ar putea fi urmărit în mod eficient în cadrul unei proceduri de constatare a neîndeplinirii obligațiilor inițiate în temeiul articolului 258 TFUE și pus în aplicare prin intermediul sancțiunilor prevăzute la articolul 260 alineatul (2) TFUE.

Comisia consideră că aceste trei aspecte ale primului motiv sunt lipsite de temei și trebuie, prin urmare, să fie respinse.

Trebuie amintit că faptul de a asigura respectarea de către un stat membru a măsurilor provizorii adoptate de judecătorul delegat cu luarea măsurilor provizorii, prevăzând impunerea unei penalități cu titlu cominatoriu în cazul nerespectării acestora, urmărește să garanteze aplicarea efectivă a dreptului Uniunii, care este inerentă valorii statului de drept consacrate la articolul 2 TUE și pe care se întemeiază Uniunea (Ordonanța din 20 noiembrie 2017, Comisia/Polonia, C‑441/17 R, EU:C:2017:877, punctul 102).

Deși este adevărat că sfera procedurii privind măsurile provizorii în temeiul articolului 279 TFUE este limitată de caracterul său accesoriu față de procedura pe fond și de natura provizorie a măsurilor care pot fi adoptate în urma sa, totuși aceasta se caracterizează prin întinderea prerogativelor recunoscute judecătorului delegat cu luarea măsurilor provizorii pentru a‑i permite acestuia să garanteze deplina eficacitate a deciziei definitive (Ordonanța din 20 noiembrie 2017, Comisia/Polonia, C‑441/17 R, EU:C:2017:877, punctul 103).

Prin urmare, dacă apreciază că circumstanțele cauzei impun luarea unor măsuri suplimentare pentru a se asigura eficacitatea măsurilor provizorii solicitate, judecătorul delegat cu luarea măsurilor provizorii este competent printre altele, în temeiul articolului 279 TFUE, să prevadă impunerea unei penalități cu titlu cominatoriu unui stat membru în cazul în care acesta nu ar respecta măsurile provizorii dispuse (Ordonanța din 20 noiembrie 2017, Comisia/Polonia, C‑441/17 R, EU:C:2017:877, punctul 104).

Astfel, întrucât perspectiva impunerii unei penalități cu titlu cominatoriu într‑o asemenea situație contribuie la descurajarea nerespectării de către statul membru în cauză a măsurilor provizorii dispuse, ea întărește eficacitatea acestora și garantează totodată deplina eficacitate a deciziei definitive, plasându‑se astfel pe deplin în cadrul obiectivului articolului 279 TFUE (Ordonanța din 20 noiembrie 2017, Comisia/Polonia, C‑441/17 R, EU:C:2017:877, punctul 105).

Reiese din jurisprudența menționată la punctele 49-52 din prezenta hotărâre că impunerea de către judecătorul delegat cu luarea măsurilor provizorii a unei penalități cu titlu cominatoriu zilnice în cazul nerespectării de către un stat membru a unei măsuri provizorii principale dispuse împotriva acestuia din urmă trebuie considerată ca reprezentând o măsură provizorie accesorie destinată să garanteze deplina eficacitate, pe de o parte, a ordonanței prin care s‑a impus această măsură provizorie principală, precum și, pe de altă parte, a deciziei definitive care urmează să fie pronunțată și, prin urmare, aplicarea efectivă a dreptului Uniunii.

În ceea ce privește argumentul Republicii Polone potrivit căruia, în materia măsurilor provizorii, trebuie să se acorde aceeași importanță principiului eficacității dreptului Uniunii și principiului protecției intereselor părții care a solicitat măsurile provizorii, trebuie arătat că, în conformitate cu articolul 160 alineatul (3) din Regulamentul de procedură, revine într‑adevăr reclamantului sarcina de a solicita măsurile provizorii pe care le consideră necesare și de a stabili că sunt îndeplinite condițiile cerute pentru acordarea acestora. Cu toate acestea, nu este mai puțin adevărat că, într‑o cauză precum cea aflată la originea prezentului litigiu, penalitatea cu titlu cominatoriu zilnică nu este plătită părții care a solicitat impunerea sa și nu urmărește să o despăgubească pentru nerespectarea de către partea adversă a măsurilor provizorii principale impuse de judecătorul delegat cu luarea măsurilor provizorii în temeiul articolului 279 TFUE. Această penalitate cu titlu cominatoriu este plătită la bugetul Uniunii, ceea ce dovedește că urmărește să asigure aplicarea efectivă a dreptului Uniunii în interesul general.

Pe de altă parte, odată sesizat, judecătorul delegat cu luarea măsurilor provizorii trebuie să se asigure că măsurile pe care intenționează să le dispună sunt suficient de eficiente pentru a‑și atinge obiectivul și să adopte, în cadrul marjei largi de apreciere pe care i‑o conferă articolul 279 TFUE, dacă este cazul din oficiu, orice măsură accesorie care urmărește să garanteze eficacitatea măsurilor provizorii pe care le dispune (a se vedea în acest sens Ordonanța din 20 noiembrie 2017, Comisia/Polonia, C‑441/17 R, EU:C:2017:877, punctele 98 și 99). Prin urmare, odată ce judecătorul delegat cu luarea măsurilor provizorii a adoptat o decizie prin care se impune o măsură provizorie, indiferent dacă aceasta are un caracter principal sau accesoriu, partea care a solicitat această măsură provizorie nu mai este în măsură să își modifice cererea pentru trecut, ci numai pentru viitor.

Interpretarea potrivit căreia părțile din litigiu pot acționa cu privire la o măsură provizorie solicitată și dispusă în temeiul articolului 279 TFUE numai pentru viitor, iar nu pentru trecut, este confirmată atât de articolul 163, cât și de articolul 162 din Regulamentul de procedură.

Astfel, în ceea ce privește articolul 163 din Regulamentul de procedură, trebuie amintit că, potrivit jurisprudenței Curții, o cerere formulată în temeiul acestei dispoziții nu urmărește să obțină din partea judecătorului delegat cu luarea măsurilor provizorii anularea retroactivă a unei ordonanțe prin care s‑a acordat o măsură provizorie, ci numai modificarea sau abrogarea sa, judecătorul delegat cu luarea măsurilor provizorii putând reconsidera numai pentru viitor o astfel de ordonanță, inclusiv, dacă este cazul, apreciind din nou, în raport cu împrejurările existente la data deciziei sale, motivele de fapt și de drept care au justificat la prima vedere dispunerea măsurii provizorii în cauză (Ordonanța din 19 mai 2022, punctul 22 și jurisprudența citată). Or, dacă judecătorul delegat cu luarea măsurilor provizorii poate reconsidera o astfel de ordonanță numai pentru viitor, este evident că nici acțiunile părților în litigiu, inclusiv o soluționare amiabilă, nu pot avea ca efect modificarea, invalidarea sau anularea retroactivă a unei ordonanțe prin care se impun astfel de măsuri provizorii sau a efectelor sale.

În ceea ce privește articolul 162 din Regulamentul de procedură, trebuie să se constate că nici această dispoziție, din moment ce prevede că ordonanțele prin care se adoptă măsuri provizorii nu sunt „supuse căilor de atac”, nu lasă loc vreunei posibile modificări, invalidări sau anulări retroactive a măsurilor provizorii dispuse de judecătorul delegat cu luarea măsurilor provizorii.

Interpretarea care precedă este în plus confirmată de jurisprudența Curții, din care reiese că, în pofida faptului că o penalitate cu titlu cominatoriu zilnică impusă ca măsură provizorie accesorie cu unicul scop de a asigura respectarea măsurilor provizorii principale are un caracter ireversibil, impunerea unei asemenea penalități cu titlu cominatoriu nu aduce atingere deciziei pe fond și intră, așadar, în domeniul de aplicare al articolului 279 TFUE (a se vedea în acest sens Ordonanța din 20 noiembrie 2017, Comisia/Polonia, C‑441/17 R, EU:C:2017:877, punctele 106-108).

Or, deși se poate considera că impunerea unei asemenea penalități cu titlu cominatoriu de către judecătorul delegat cu luarea măsurilor provizorii nu aduce atingere deciziei pe fond, acest lucru se datorează faptului că această măsură provizorie accesorie, și anume penalitatea cu titlu cominatoriu zilnică în discuție, este impusă, pe de o parte, pentru a asigura respectarea măsurilor provizorii în cauză, precum și, pe de altă parte, pentru a menține deplina eficacitate a deciziei definitive care urmează să fie pronunțată și pentru a garanta astfel aplicarea efectivă a dreptului Uniunii, care este inerentă valorii statului de drept consacrate la articolul 2 TUE și pe care se întemeiază Uniunea.

Interpretarea care figurează la punctul 54 din prezenta hotărâre nu este în plus infirmată de argumentul potrivit căruia măsurile provizorii nu au decât un caracter accesoriu în raport cu procedura pe fond. Astfel, după cum reiese din cuprinsul punctelor 51 și 52 din prezenta hotărâre, deși a recunoscut că domeniul de aplicare al procedurii privind măsurile provizorii în temeiul articolului 279 TFUE este limitat de caracterul său accesoriu în raport cu procedura pe fond și de natura provizorie a măsurilor care pot fi adoptate la finalul procedurii privind măsurile provizorii, Curtea a considerat totuși că judecătorul delegat cu luarea măsurilor provizorii este printre altele competent, în temeiul articolului 279 TFUE, să prevadă impunerea unei penalități cu titlu cominatoriu unui stat membru în cazul în care acesta nu ar respecta măsurile provizorii dispuse. Or, faptul că măsurile provizorii au un caracter accesoriu în raport cu procedura pe fond nu se opune ca unele dintre aceste măsuri să producă, în pofida aplicării lor pe o perioadă determinată, efecte ireversibile în această perioadă prin aceea că, în conformitate cu articolul 162 din Regulamentul de procedură și fără a aduce atingere articolului 163 din acest regulament, produc aceste efecte până la data stabilită în ordonanța prin care au fost pronunțate sau până la pronunțarea deciziei prin care se finalizează judecata.

În ceea ce privește argumentul Republicii Polone potrivit căruia, după soluționarea amiabilă pe care a încheiat‑o cu Republica Cehă, Ordonanța din 21 mai 2021 prin care au fost impuse măsurile provizorii principale ar fi rămas fără obiect, astfel încât nu ar mai fi necesar să se asigure eficacitatea acesteia cu ajutorul unei penalități cu titlu cominatoriu zilnice, iar Ordonanța din 20 septembrie 2021 de impunere a acesteia ar fi rămas, așadar, de asemenea fără obiect, este suficient să se constate că, astfel cum rezultă din considerațiile care precedă, efectele unei măsuri provizorii accesorii nu pot fi ridicate decât pentru viitor și nu pot fi anulate sau modificate retroactiv.

Trebuie adăugat că Curtea a statuat de asemenea că impunerea de către judecătorul delegat cu luarea măsurilor provizorii a unei penalități cu titlu cominatoriu în scopul de a asigura respectarea unor măsuri provizorii nu prejudecă cu nimic sensul viitoarei decizii pe fond, astfel încât o măsură accesorie care constă în prevederea impunerii unei penalități cu titlu cominatoriu zilnice în cazul nerespectării de către un stat membru a măsurilor provizorii dispuse împotriva sa intră în domeniul de aplicare al articolului 279 TFUE (a se vedea în acest sens Ordonanța din 20 noiembrie 2017, Comisia/Polonia, C‑441/17 R, EU:C:2017:877, punctele 107 și 108).

Contrar celor susținute de Republica Polonă, menținerea, în pofida acordului amiabil, a obligației de plată a sumei datorate în temeiul penalității cu titlu cominatoriu zilnice, impusă prin ordonanța din 20 septembrie 2021, nu încalcă finalitatea acestei penalități cu titlu cominatoriu, și anume garantarea aplicării efective a dreptului Uniunii. Astfel, în speță, este cert că, până la încheierea acordului amiabil, Republica Polonă nu respectase nici măsurile provizorii principale impuse prin Ordonanța din 21 mai 2021, nici măsura provizorie accesorie impusă prin Ordonanța din 20 septembrie 2021, astfel încât această finalitate nu fusese atinsă.

În ceea ce privește argumentul Republicii Polone potrivit căruia abordarea reținută de Tribunal la punctele 47 și 48 din hotărârea atacată ar echivala cu conferirea unui caracter de sancțiune penalității cu titlu cominatoriu zilnice, deși, în conformitate cu articolul 279 TFUE, judecătorul delegat cu luarea măsurilor provizorii nu are competența de a impune sancțiuni, trebuie amintit că Curtea a statuat deja că o penalitate cu titlu cominatoriu zilnică impusă pentru a asigura eficacitatea unei somații adresate unei părți în temeiul articolului 279 TFUE nu poate fi considerată o sancțiune (Ordonanța din 20 noiembrie 2017, Comisia/Polonia, C‑441/17 R, EU:C:2017:877, punctul 102).

Din moment ce o penalitate cu titlu cominatoriu zilnică impusă de judecătorul delegat cu luarea măsurilor provizorii pentru a garanta aplicarea efectivă a unei ordonanțe prin care se impun măsuri provizorii principale consolidează eficacitatea acestora, stimulând statul membru în cauză să pună capăt neexecutării obligațiilor care îi revin în temeiul acestei ordonanțe, această penalitate cu titlu cominatoriu garantează, din momentul în care este pronunțată, deplina eficacitate a deciziei definitive care urmează să fie pronunțată, precum și aplicarea efectivă a dreptului Uniunii, care este inerentă valorii statului de drept consacrate la articolul 2 TUE și pe care se întemeiază Uniunea și se înscrie, așadar, fără îndoială în cadrul obiectivului articolului 279 TFUE [a se vedea în acest sens Ordonanța din 20 noiembrie 2017, Comisia/Polonia, C‑441/17 R, EU:C:2017:877, punctul 105, și Hotărârea din 18 decembrie 2025, Comisia/Polonia (Supremația dreptului Uniunii), C‑448/23, EU:C:2025:975, punctul 130]. O astfel de penalitate cu titlu cominatoriu zilnică are, așadar, un caracter preventiv, iar nu represiv.

Simplul fapt că, precum în speță, statul membru în cauză nu a respectat nici ordonanța prin care se impun măsurile provizorii principale, nici pe cea prin care se impune măsura provizorie accesorie, și anume plata unei penalități cu titlu cominatoriu zilnice, înainte de închiderea cauzei pe fond nu este susceptibil să modifice caracterul preventiv al penalității cu titlu cominatoriu zilnice impuse de judecătorul delegat cu luarea măsurilor provizorii în temeiul articolului 279 TFUE. Astfel, orice altă interpretare ar repune în discuție efectul util al unei asemenea măsuri provizorii accesorii, permițând părții obligate să invoce propria omisiune pentru a contesta legalitatea măsurii adoptate.

Având în vedere ceea ce precedă, este necesar să se considere că, atunci când a statuat la punctul 47 din hotărârea atacată că în speță penalitatea cu titlu cominatoriu zilnică impusă în temeiul articolului 279 TFUE urmărea nu numai să garanteze eficacitatea hotărârii pe fond, ci avea de asemenea ca obiectiv să asigure respectarea măsurilor provizorii prevăzute de Ordonanța din 21 mai 2021 și să descurajeze Republica Polonă să întârzie punerea în conformitate a comportamentului său cu această ordonanță, iar la punctul 48 din această hotărâre, că argumentația prezentată de aceasta nu poate fi admisă întrucât ar goli de orice substanță mecanismul penalității cu titlu cominatoriu impuse în temeiul articolului 279 TFUE, Tribunalul a reținut o interpretare a acestui articol conformă cu jurisprudența Curții și lipsită de orice eroare de drept.

În ceea ce privește argumentul Republicii Polone potrivit căruia Tribunalul ar fi reținut o interpretare a articolului 279 TFUE care l‑ar împiedica pe pârât să fie repus în drepturile sale patrimoniale la finalul procedurii pe fond, este cert că, după radierea cauzei pe fond ca urmare a acordului amiabil încheiat între Republica Cehă și Republica Polonă, aceasta din urmă nu a putut avea câștig de cauză în cadrul acestei proceduri.

În ceea ce privește, în ultimul rând, argumentul Republicii Polone potrivit căruia obiectivul care constă în garantarea aplicării efective a dreptului Uniunii ar putea fi urmărit în mod eficient în cadrul unei proceduri de constatare a neîndeplinirii obligațiilor inițiate în temeiul articolului 258 TFUE și pus în aplicare prin intermediul sancțiunilor prevăzute la articolul 260 alineatul (2) TFUE, trebuie amintit că Curtea a statuat că o astfel de interpretare a sistemului căilor de atac în dreptul Uniunii în general și a procedurii privind măsurile provizorii în special ar aduce atingere obiectivului acestei proceduri, care este acela de a asigura respectarea de către statul membru în cauză a măsurilor provizorii dispuse împotriva sa și de a garanta aplicarea efectivă a dreptului Uniunii, care este inerentă valorii statului de drept, consacrată la articolul 2 TUE și pe care se întemeiază Uniunea (a se vedea în acest sens Ordonanța din 20 noiembrie 2017, Comisia/Polonia, C‑441/17 R, EU:C:2017:877, punctul 102).

Rezultă că, atunci când a statuat, la punctele 32, 42 și 48 din hotărârea atacată, că a urma abordarea preconizată de Republica Polonă potrivit căreia în speță radierea cauzei pe fond ar fi avut ca efect stingerea obligației acestui stat membru de a plăti cuantumul datorat în temeiul penalității cu titlu cominatoriu zilnice impuse prin Ordonanța din 20 septembrie 2021 ar echivala cu a se îndepărta de finalitatea acestei penalități care constă în garantarea aplicării efective a dreptului Uniunii, care este inerentă valorii statului de drept consacrate la articolul 2 TUE, Tribunalul a reținut o interpretare a articolului 279 TFUE care este conformă cu jurisprudența Curții și nu a săvârșit nicio eroare de drept.

Prin urmare, primele trei aspecte ale primului motiv trebuie respinse ca nefondate.

Prin intermediul celui de al patrulea aspect al primului motiv, îndreptat împotriva punctelor 40 și 42 din hotărârea atacată, Republica Polonă reproșează Tribunalului că a interpretat în mod eronat Ordonanța din 19 mai 2022 atunci când a considerat, pe baza acesteia, că radierea cauzei pe fond nu avusese ca efect stingerea obligației sale de a plăti suma datorată în temeiul penalității cu titlu cominatoriu. Astfel, Ordonanța din 19 mai 2022 nu ar fi privit efectele retroactive ale încetării măsurilor provizorii și ar fi lipsită de relevanță pentru a clarifica chestiunea efectelor pe care le‑a avut radierea cauzei pe fond în procedura C‑121/21 asupra obligației impuse Republicii Polone de a plăti suma datorată în temeiul penalității cu titlu cominatoriu zilnice pentru perioada anterioară datei radierii acestei cauze din registrul Curții. Prin urmare, acest stat membru consideră că Tribunalul nu avea temei să deducă din Ordonanța din 19 mai 2022 vreo concluzie care să îi permită să aprecieze această chestiune.

Comisia solicită respingerea acestui aspect al primului motiv.

În ceea ce privește al patrulea aspect al primului motiv, trebuie arătat că, astfel cum în mod întemeiat a arătat Republica Polonă, la punctul 40 din hotărârea atacată Tribunalul s‑a referit în mod expres la punctul 26 din Ordonanța din 19 mai 2022 și a dedus de aici că penalitatea cu titlu cominatoriu zilnică pronunțată în Ordonanța din 20 septembrie 2021„[încetase] să își producă efectele începând cu 4 februarie 2022”. Cu toate acestea, la același punct 40 din această hotărâre, Tribunalul a constatat de asemenea, pe de o parte, că Ordonanța din 4 februarie 2022 nu făcea nicio mențiune nici cu privire la măsurile provizorii prevăzute de Ordonanța din 21 mai 2021, nici cu privire la penalitatea cu titlu cominatoriu zilnică impusă în temeiul articolului 279 TFUE și, pe de altă parte, că cererea Republicii Polone având de revocare a Ordonanței din 20 septembrie 2021 fusese respinsă în Ordonanța din 19 mai 2022.

Astfel cum reiese din utilizarea sintagmei „prin urmare” la începutul punctului 41 din hotărârea atacată, Tribunalul, pe baza celor trei constatări care figurează la punctul 40 din această hotărâre și amintite la punctul precedent din prezenta hotărâre, a statuat că „penalitatea cu titlu cominatoriu zilnică a curs efectiv în perioada cuprinsă între data notificării Ordonanței din 20 septembrie 2021 […] și cea a radierii din registru a cauzei C‑121/21”.

Or, în măsura în care punctul 41 din hotărârea atacată și, prin urmare, aprecierea intermediară care figurează în acesta nu sunt repuse în discuție de Republica Polonă, este necesar să se considere că constatările care figurează la punctele 40 și 41 din acea hotărâre sunt suficiente pentru a motiva aprecierea pe care Tribunalul a formulat‑o la punctul 42 din hotărârea menționată, potrivit căreia radierea cauzei pe fond nu avusese ca efect stingerea obligației acestui stat membru de a plăti suma datorată în temeiul penalității cu titlu cominatoriu în cauză, această apreciere neîntemeindu‑se decât în parte pe punctul 26 din Ordonanța din 19 mai 2022, pe care, în plus, Tribunalul nu a făcut decât să îl preia ca atare la punctul 40 din hotărârea atacată.

Având în vedere ceea ce precedă, este necesar să se statueze că argumentația invocată de Republica Polonă în susținerea celui de al patrulea aspect al primului motiv se întemeiază pe o interpretare eronată a punctelor 40 și 42 din hotărârea atacată.

Prin urmare, al patrulea aspect al primului motiv trebuie respins ca nefondat.

Având în vedere considerațiile care precedă, primul motiv trebuie respins ca nefondat.

Prin intermediul celui de al doilea motiv, îndreptat în esență împotriva punctului 46 din hotărârea atacată, Republica Polonă reproșează Tribunalului că și‑a încălcat obligația de motivare prin faptul că nu a prezentat în mod corespunzător motivele pentru care a înlăturat argumentul potrivit căruia normele procedurale naționale care prevăd că măsurile asigurătorii pronunțate, în așteptarea unei decizii definitive, încetează retroactiv să își producă efectele atunci când procedura pe fond rămâne fără obiect fac parte din tradițiile constituționale comune statelor membre și pot, ca atare, să facă parte din ordinea juridică a Uniunii ca izvor de drept.

Astfel, după ce, la punctul 45 din hotărârea atacată, a înlăturat argumentația Republicii Polone pentru motivul că legalitatea deciziilor în litigiu trebuia examinată numai în lumina normelor dreptului Uniunii, Tribunalul ar fi procedat, la punctul 46 din această hotărâre, la o simplă afirmație pentru a înlătura argumentul întemeiat pe faptul că dispozițiile naționale invocate de acest stat membru puteau fi considerate ca făcând parte din ordinea juridică a Uniunii ca izvor de drept în sensul articolului 6 alineatul (3) TUE, fără să fi identificat o dispoziție din tratate sau un principiu general al dreptului Uniunii care s‑ar opune unei asemenea calificări. Astfel, această afirmație nu i-ar permite Republicii Polone să cunoască motivele deciziei Tribunalului.

Comisia consideră că acest motiv trebuie respins.

Al doilea motiv invocat se întemeiază pe o nemotivare a punctului 46 din hotărârea atacată.

În această privință, trebuie amintit că, potrivit jurisprudenței constante a Curții, motivarea unei hotărâri trebuie să prezinte în mod clar și neechivoc raționamentul Tribunalului, astfel încât să dea posibilitatea persoanelor interesate să ia cunoștință de temeiurile deciziei adoptate, iar Curții să își exercite controlul judecătoresc (Hotărârea din 23 ianuarie 2025, Parlamentul/Axa Assurances Luxembourg ș.a., C‑766/21 P, EU:C:2025:31, punctul 80, precum și jurisprudența citată).

La punctul 46 din hotărârea atacată, Tribunalul a statuat că, „presupunând că, în anumite sisteme juridice naționale, măsurile asigurătorii pronunțate în așteptarea unei decizii definitive încetează retroactiv să își producă efectele atunci când procedura [pe fond] rămâne fără obiect, această constatare nu poate fi suficientă pentru a stabili că aceste norme procedurale fac parte din tradițiile constituționale comune statelor membre și ar putea, în acest sens, să facă parte din ordinea juridică a Uniunii Europene ca izvor de drept”.

Or, reiese fără echivoc din această motivare că Tribunalul a considerat că, în conformitate cu cerințele în materie de probă, normele procedurale invocate de Republica Polonă în susținerea argumentației sale nu puteau fi considerate ca făcând parte din tradițiile constituționale comune statelor membre. Rezultă că hotărârea atacată nu suferă, în ceea ce privește punctul 46 din aceasta, nicidecum de o lipsă sau de o insuficiență a motivării.

Prin urmare, al doilea motiv trebuie înlăturat ca nefondat.

În consecință, se impune respingerea recursului în totalitate.

Conform articolului 184 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, atunci când recursul nu este fondat, Curtea se pronunță asupra cheltuielilor de judecată.

Potrivit articolului 138 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, aplicabil procedurii de recurs în temeiul articolului 184 alineatul (1) din acest regulament, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată.

Întrucât Comisia a solicitat obligarea Republicii Polone la plata cheltuielilor de judecată, iar aceasta a căzut în pretenții, se impune ca Republica Polonă să fie obligată să suporte, pe lângă propriile cheltuieli de judecată, și pe cele efectuate de Comisie.

HOTĂRÂREA CURȚII (Camera întâi)

22 ianuarie 2026 ( *1 )

Hotărâre

Cadrul juridic

Tratatul FUE

Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene

Regulamentul de procedură al Curții

Istoricul litigiului

Procedura în fața Tribunalului și hotărârea atacată

Concluziile părților în recurs

Cu privire la recurs

Cu privire la primul motiv, întemeiat pe o încălcare a articolului 279 TFUE

Cu privire la primele trei aspecte ale primului motiv

Cu privire la al patrulea aspect al primului motiv

Cu privire la al doilea motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 36 din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene

Argumentația părților

Aprecierea Curții

Cu privire la cheltuielile de judecată