Hotărârea Curții (Camera a doua) din 21 mai 2026.#Utiledulci – Comércio Internacional e Serviços, Sociedade Unipessoal, Lda. – Zona Franca da Madeira împotriva Autoridade Tributária e Assuntos Fiscais da Região Autónoma da Madeira.#Trimitere preliminară – Ajutoare de stat – Schemă de ajutoare incompatibilă cu piața internă – Norme de aplicare a articolului 108 TFUE – Regulamentul (UE) 2015/1589 – Recuperarea ajutorului – Obligația de recuperare – Articolul 16 alineatul (3) – Executare imediată și efectivă – Autonomia procedurală recunoscută statelor membre – Suspendarea procedurii naționale de executare fiscală – Condiție privind constituirea unei garanții adecvate – Compatibilitate.#Cauza C-545/24.

Cererea de decizie preliminară privește interpretarea articolului 16 alineatul (3) din Regulamentul (UE) 2015/1589 al Consiliului din 13 iulie 2015 de stabilire a normelor de aplicare a articolului 108 [TFUE] (JO 2015, L 248, p. 9) și a articolului 5 din Decizia (UE) 2022/1414 a Comisiei din 4 decembrie 2020 privind schema de ajutoare SA.21259 (2018/C) (ex 2018/NN) pusă în aplicare de Portugalia pentru Zona Franca da Madeira (ZFM) – (ZFM) – Regimul III (JO 2022, L 217, p. 49, denumită în continuare „Decizia Comisiei din 4 decembrie 2020”).

Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între Utiledulci – Comércio Internacional e Serviços, Sociedade Unipessoal, Lda. – Zona Franca da Madeira (denumită în continuare „Utiledulci”), pe de o parte, și Autoridade Tributária e Assuntos Fiscais da Região Autónoma da Madeira (Autoritatea Fiscală și pentru Cauze Fiscale din Regiunea Autonomă Madeira, Portugalia) (denumită în continuare „administrația fiscală”), pe de altă parte, în legătură cu o procedură de executare fiscală îndreptată împotriva Utiledulci în vederea recuperării ajutoarelor de stat care fuseseră acordate acestei societăți sub forma unei reduceri a cotei impozitului pe venit.

Considerentul (25) al Regulamentului 2015/1589 are următorul cuprins: „În cazul ajutoarelor ilegale care nu sunt compatibile cu piața internă, trebuie restabilită concurența efectivă. În acest scop, este necesară recuperarea fără întârziere a ajutorului, inclusiv a dobânzii. Este necesar ca recuperarea să se realizeze în conformitate cu procedurile de drept național. Aplicarea acestor proceduri nu trebuie să ridice obstacole în calea restabilirii concurenței nedenaturate, prin împiedicarea executării imediate și efective a deciziei Comisiei [Europene]. Pentru a obține acest rezultat, statele membre trebuie să ia toate măsurile necesare pentru a asigura efectul util al deciziei Comisiei.”

Articolul 16 din acest regulament, intitulat „Recuperarea ajutorului”, prevede la alineatele (1) și (3): „(1) Atunci când adoptă decizii negative în cazuri de ajutor ilegal, Comisia decide ca statul membru în cauză să ia toate măsurile necesare pentru recuperarea ajutorului de la beneficiar […] Comisia nu solicită recuperarea ajutorului în cazul în care aceasta ar contraveni unui principiu general de drept al Uniunii. […] (3) Fără a aduce atingere unui ordin emis de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în temeiul articolului 278 [TFUE], recuperarea se efectuează fără întârziere și în conformitate cu procedurile legislației naționale a statului membru în cauză, cu condiția ca acestea să permită executarea imediată și efectivă a deciziei Comisiei. În acest scop și în eventualitatea unei proceduri derulate în fața instanțelor naționale, statele membre în cauză parcurg toate etapele necesare permise de legislațiile naționale respective, inclusiv măsuri provizorii, fără a aduce atingere dreptului Uniunii.”

Articolul 52 din Lei Geral Tributária (Legea fiscală generală), aprobată prin Decreto‑Lei no 398/98 (Decretul‑lege nr. 398/98) din 17 decembrie 1998 (Diário da República, seria I A, nr. 290 din 17 decembrie 1998), în versiunea aplicabilă litigiului principal, prevede: „(1) În cadrul procedurii de executare silită fiscală, recuperarea creanței fiscale se suspendă în cazul eșalonării plății sau al unei contestații, al unei căi de atac jurisdicționale în primă sau în a doua instanță și al unei contestații la executare având ca obiect nelegalitatea sau exigibilitatea creanței executorii, precum și pe durata procedurilor de soluționare a litigiilor în conformitate cu [Convenția 90/436/CEE din 23 iulie 1990 privind eliminarea dublei impuneri în legătură cu ajustarea profiturilor întreprinderilor asociate (JO 1990, L 225, p. 10, Ediție specială, 11/vol. 69, p. 207)] din diferite state membre. (2) Suspendarea executării silite menționate la alineatul precedent este condiționată de depunerea unei garanții corespunzătoare în conformitate cu legislația fiscală. […] (4) La cererea debitorului, administrația fiscală poate să îl dispenseze de garanție în cazul în care constituirea acesteia i‑ar cauza un prejudiciu ireparabil sau în caz de lipsă vădită de mijloace financiare, dovedită prin insuficiența bunurilor care pot face obiectul sechestrului pentru plata creanței executorii și a eventualelor majorări ale acesteia, cu condiția să nu existe indicii temeinice că insuficiența sau inexistența bunurilor se datorează comportamentului intenționat al persoanei în cauză. […]”

Articolul 169 din Código de Procedimento e de Processo Tributário (Codul de procedură și de contencios fiscal), aprobat prin Decreto‑Lei no 433/99 (Decretul‑lege nr. 433/99) din 26 octombrie 1999 (Diário da República, seria I A, nr. 255 din 26 octombrie 1999), și intrat în vigoare la 1 ianuarie 2000, în versiunea aplicabilă litigiului principal, prevede: „(1) Executarea se suspendă până la soluționarea litigiului în cazul unei contestații sau al unei căi de atac jurisdicționale în primă sau în a doua instanță având ca obiect legalitatea creanței executorii, precum și pe durata procedurilor de soluționare a litigiilor în conformitate cu [Convenția 90/436] sau cu alte convenții privind eliminarea dublei impuneri, cu condiția ca o garanție să fi fost constituită în conformitate cu articolul 195 sau ca o astfel de garanție să fi fost depusă în conformitate cu articolul 199 sau ca sechestrul să garanteze întreaga creanță executorie și eventualele majorări ale acesteia, aspect pe care funcționarul competent trebuie să îl consemneze la dosar. […] (13) Fără a aduce atingere dispozițiilor privind dispensa de garanție, se consideră că contribuabilii care au obținut suspendarea procedurii de executare silită fiscală în conformitate cu prezentul articol au situația fiscală regularizată. […]”

Articolul 199 din Codul de procedură fiscală și de contencios fiscal, în versiunea aplicabilă litigiului principal, prevede: „(1) În cazul în care garanția nu a fost deja constituită, debitorul trebuie să ofere, la momentul cererii, o garanție corespunzătoare sub forma unei scrisori bancare, a unei cauțiuni, a unei polițe de asigurare de garanție sau a oricărui alt mijloc care poate garanta creanțele creditorului. (2) La cererea debitorului și cu acordul administrației fiscale, garanția corespunzătoare menționată la alineatul precedent poate consta, de asemenea, în gaj sau ipotecă voluntară, dispozițiile articolului 195 aplicându‑se mutatis mutandis. […]”

La 4 decembrie 2020, Comisia a adoptat Decizia 2022/1414, prin care a declarat schema de ajutoare „Zona Franca da Madeira (ZFM) – Regimul III” (denumită în continuare „regimul III”) incompatibilă cu piața internă, în măsura în care a fost pusă în aplicare de Republica Portugheză cu încălcarea deciziilor de aprobare ale Comisiei din 27 iunie 2007 și din 2 iulie 2013 pronunțate în cazul N 421/2006 și, respectiv, în cazul SA.34160 (2011/N) și, prin urmare, cu încălcarea articolului 108 alineatul (3) TFUE.

Articolul 5 din decizia Comisiei din 4 decembrie 2020 preciza că recuperarea ajutoarelor incompatibile acordate în cadrul respectivului regim trebuia să fie „imediată și efectivă” și că Republica Portugheză era obligată să execute decizia respectivă „în termen de opt luni de la data notificării acesteia”. Termenul menționat a expirat la 5 august 2021.

În temeiul acestei decizii, administrația fiscală a inițiat o procedură de executare fiscală în privința Utiledulci în vederea recuperării ajutoarelor de stat care fuseseră acordate acestei societăți în cadrul regimului III sub forma unei reduceri a cotei impozitului pe venit aplicabile societăților beneficiare.

Ordinea juridică portugheză nu prevede niciun regim specific care să reglementeze recuperarea ajutoarelor de stat. Nu există nicio normă, atunci când este în discuție recuperarea ajutoarelor de stat, care exclude aplicarea unor garanții procedurale stabilite de dreptul fiscal portughez, în special a celor referitoare la suspendarea procedurii de executare fiscală. În aceste condiții, procedura administrativă aplicabilă recuperării unor astfel de ajutoare este o procedură de executare fiscală.

Dispozițiile dreptului portughez care reglementează această procedură de executare fiscală prevăd posibilitatea de a solicita suspendarea procedurii menționate în cazul contestării datoriei fiscale sau al opoziției la actele de executare și în cazul plății eșalonate, sub rezerva furnizării unei garanții adecvate sau a oricărui alt mijloc adecvat pentru a garanta recuperarea creanței fiscale sau, în lipsa unei astfel de garanții, atunci când contribuabilul demonstrează că nu este în măsură să o furnizeze.

Utiledulci a solicitat să beneficieze de o astfel de suspendare. Administrația fiscală a respins această cerere invocând principiul supremației dreptului Uniunii. Utiledulci a contestat această decizie la Tribunal Administrativo e Fiscal do Funchal (Tribunalul Administrativ și Fiscal din Funchal, Portugalia), care este instanța de trimitere.

Instanța respectivă ridică problema interpretării care trebuie dată articolului 16 alineatul (3) din Regulamentul 2015/1589 și articolului 5 din Decizia Comisiei din 4 decembrie 2020. Aceasta consideră în esență că problema care trebuie soluționată este aceea dacă executarea imediată și efectivă a acestei decizii necesită înlăturarea aplicării dispozițiilor dreptului fiscal portughez referitoare la suspendarea procedurii de executare fiscală.

În aceste condiții, Tribunal Administrativo e Fiscal do Funchal (Tribunalul Administrativ și Fiscal din Funchal) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarea întrebare preliminară: „Expresia «recuperarea […] imediată și efectivă», care figurează la articolul 5 din [Decizia Comisiei din 4 decembrie 2020], și enunțul «recuperarea se efectuează fără întârziere și în conformitate cu procedurile legislației naționale a statului membru în cauză, cu condiția ca acestea să permită executarea imediată și efectivă a deciziei Comisiei», care figurează la articolul 16 alineatul (3) din Regulamentul [2015/1589], trebuie interpretate în sensul că trebuie înlăturată aplicarea dispozițiilor dreptului portughez privind garanțiile procedurale prevăzute în procedurile de executare silită fiscală, în special cele referitoare la suspendarea procedurii de executare silită fiscală, sau, dimpotrivă, [administrația fiscală] este ținută în continuare de toate garanțiile procedurale prevăzute de dreptul fiscal portughez, indiferent dacă este vorba despre recuperarea ajutoarelor de stat declarate nelegale prin [decizia Comisiei din 4 decembrie 2020]?”

Cu titlu introductiv, trebuie amintit că, în cadrul procedurii de cooperare între instanțele naționale și Curte instituite la articolul 267 TFUE, este de competența acesteia din urmă să ofere instanței naționale un răspuns util, care să îi permită să soluționeze litigiul cu care este sesizată. Din această perspectivă, Curtea trebuie, dacă este cazul, să reformuleze întrebarea care îi este adresată (a se vedea Hotărârea din 17 iulie 1997, Krüger, C‑334/95, EU:C:1997:378, punctele 22 și 23, Hotărârea din 28 noiembrie 2000, Roquette Frères, C‑88/99, EU:C:2000:652, punctul 18, precum și Hotărârea din 3 iunie 2025, Kinsa, C‑460/23, EU:C:2025:392, punctul 34).

În speță, trebuie arătat că dispozițiile dreptului portughez care reglementează procedura de executare fiscală, aplicabile atunci când Republica Portugheză procedează la recuperarea unui ajutor de stat ilegal și incompatibil cu piața internă, prevăd posibilitatea de a solicita suspendarea acestei proceduri, în special în cazul contestării datoriei fiscale sau al opoziției la actele de executare și în caz de plată eșalonată, sub rezerva furnizării unei garanții care constă într‑o scrisoare bancară, o cauțiune, o poliță de asigurare de garanție, o poprire, o ipotecă voluntară sau orice alt mijloc adecvat pentru a garanta recuperarea creanței fiscale. Contribuabilul poate fi scutit, la cererea sa, de furnizarea unei astfel de garanții atunci când aceasta îi cauzează un prejudiciu ireparabil sau în caz de lipsă vădită de mijloace financiare.

Prin urmare, este necesar să se considere că, prin intermediul întrebării formulate, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 16 alineatul (3) din Regulamentul 2015/1589 trebuie interpretat în sensul că impune autorităților naționale competente și instanțelor naționale să înlăture aplicarea unor dispoziții naționale care permit suspendarea unei proceduri de executare fiscală prin care se urmărește recuperarea unui ajutor de stat ilegal și incompatibil cu piața internă atunci când beneficiarul ajutorului furnizează o garanție precum o scrisoare bancară, o cauțiune, o poliță de asigurare de garanție, o poprire, o ipotecă voluntară sau orice alt mijloc adecvat pentru a garanta recuperarea creanței solicitantului executării sau chiar în urma unei cereri a acestui beneficiar prin care se urmărește să fie scutit de obligația de a furniza o astfel de garanție.

În această privință trebuie amintit că, potrivit articolului 16 alineatul (3) din Regulamentul 2015/1589, fără a aduce atingere unui ordin emis de Curte în temeiul articolului 278 TFUE, recuperarea se efectuează fără întârziere și în conformitate cu procedurile legislației naționale a statului membru în cauză, cu condiția ca acestea să permită executarea imediată și efectivă a deciziei de recuperare a Comisiei. În acest scop, în eventualitatea unei proceduri derulate în fața instanțelor naționale, statele membre în cauză parcurg toate etapele necesare permise de legislațiile naționale respective, inclusiv măsuri provizorii, fără a aduce atingere dreptului Uniunii.

Considerentul (25) al acestui regulament precizează că, în cazul unui ajutor ilegal care nu este compatibil cu piața internă, trebuie restabilită concurența efectivă și că, în acest scop, este necesară recuperarea fără întârziere a ajutorului. Aplicarea procedurilor naționale nu trebuie să ridice obstacole în calea restabilirii concurenței nedenaturate, prin împiedicarea executării imediate și efective a deciziei de recuperare a Comisiei. Pentru a obține acest rezultat, statele membre trebuie să ia toate măsurile necesare pentru a asigura efectul util al acestei decizii.

Deși formularea articolului 16 alineatul (3) din Regulamentul 2015/1589 reflectă cerințele principiului efectivității, din articolul menționat rezultă de asemenea că aplicarea, în acest scop al recuperării unui ajutor ilegal, a dreptului statului membru în cauză se efectuează în conformitate cu principiul autonomiei procedurale a acestuia din urmă, în lipsa dispozițiilor dreptului Uniunii în materie și cu respectarea drepturilor fundamentale, în special a dreptului la o procedură echitabilă, inclusiv a dreptului la apărare (Hotărârea din 11 septembrie 2014, Comisia/Germania, C‑527/12, EU:C:2014:2193, punctul 39).

Libertatea statelor membre referitoare la alegerea mijloacelor de recuperare a unui astfel de ajutor este totuși limitată întrucât mijloacele respective nu pot să ajungă să facă practic imposibilă recuperarea impusă de dreptul Uniunii. Aplicarea procedurilor naționale este astfel supusă condiției ca acestea să permită executarea imediată și efectivă a deciziei de recuperare a Comisiei (a se vedea, în acest sens, Hotărârea din 5 octombrie 2006, Comisia/Franța, C‑232/05, EU:C:2006:651, punctul 49, precum și Hotărârea din 11 septembrie 2014, Comisia/Germania, C‑527/12, EU:C:2014:2193, punctul 41 și jurisprudența citată).

Un stat membru care, în temeiul unei decizii a Comisiei, se vede obligat să recupereze ajutorul ilegal nu poate îndeplini o asemenea obligație de recuperare decât dacă măsurile pe care le adoptă sunt de natură să restabilească condițiile normale de concurență care au fost denaturate prin acordarea acestui ajutor ilegal (Hotărârea din 12 decembrie 2002, Comisia/Germania, C‑209/00, EU:C:2002:747, punctul 35, și Hotărârea din 11 septembrie 2014, Comisia/Germania, C‑527/12, EU:C:2014:2193, punctul 42).

Astfel, obiectivul recuperării unui ajutor de stat ilegal este de a restabili situația care exista pe piața internă înainte de plata acestui ajutor. Acest obiectiv este îndeplinit de îndată ce ajutorul respectiv, majorat, acolo unde este cazul, cu dobânda de întârziere, a fost rambursat de beneficiarul său ori, cu alte cuvinte, de întreprinderile care au beneficiat efectiv de acesta. Prin această rambursare, beneficiarul pierde în consecință avantajul de care s‑a bucurat în fața concurenților săi pe piață și se restabilește situația anterioară acordării ajutorului respectiv (a se vedea în acest sens Hotărârea din 21 decembrie 2016, Comisia/Aer Lingus și Ryanair Designated Activity, C‑164/15 P și C‑165/15 P, EU:C:2016:990, punctele 89 și 90, Hotărârea din 19 octombrie 2023, Ministar na zemedelieto, hranite i gorite, C‑325/22, EU:C:2023:793, punctul 47, precum și Hotărârea din 29 iulie 2024, Koiviston Auto Helsinki/Comisia, C‑697/22 P, EU:C:2024:641, punctul 79 și jurisprudența citată).

În această privință, mai trebuie precizat, astfel cum a arătat domnul avocat general în esență la punctele 16 și 17 din concluzii, că obligația care revine statului membru destinatar al unei decizii de recuperare a Comisiei, în temeiul articolului 16 alineatul (1) din Regulamentul 2015/1589, de a lua toate măsurile necesare pentru recuperarea ajutorului în cauză de la beneficiar constituie o obligație de rezultat [a se vedea în acest sens Hotărârea din 13 noiembrie 2025, Comisia/Bulgaria (Schimburi de terenuri forestiere II), C‑632/23, EU:C:2025:890, punctul 64]. În plus, această obligație trebuie îndeplinită în termenele stabilite de Comisie [a se vedea în acest sens Hotărârea din 22 decembrie 2010, Comisia/Italia, C‑304/09, EU:C:2010:812, punctul 32, și Hotărârea din 13 noiembrie 2025, Comisia/Bulgaria (Schimburi de terenuri forestiere II), C‑632/23, EU:C:2025:890, punctul 33, precum și jurisprudența citată].

În concluzie, astfel cum a arătat avocatul general la punctul 21 din concluzii, autonomia procedurală recunoscută statelor membre în materie de recuperare a ajutoarelor de stat ilegale este circumscrisă cerinței de a asigura efectivitatea acțiunii autorităților administrative însărcinate cu realizarea acesteia. Prin urmare, revine atât instanțelor naționale, cât și, sub controlul acestora din urmă, autorităților respective, sarcina de a garanta o punere în aplicare conformă cu finalitatea urmărită de decizia Comisiei prin care se dispune recuperarea acestor ajutoare, care constă în prevenirea oricărei denaturări a funcționării pieței ce rezultă din acordarea unor ajutoare de stat dăunătoare concurenței. În această privință, trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudențe constante, un stat membru nu poate invoca dispoziții din ordinea sa juridică națională, chiar constituțională, pentru a justifica nerespectarea obligațiilor care rezultă din dreptul Uniunii (a se vedea în acest sens Hotărârea din 6 mai 2015, Comisia/Germania, C‑674/13, EU:C:2015:302, punctul 59 și jurisprudența citată).

În speță, astfel cum se precizează la punctele 12 și 17 din prezenta hotărâre, dispozițiile dreptului portughez aplicabile atunci când Republica Portugheză procedează la recuperarea unui ajutor de stat ilegal și incompatibil cu piața internă prevăd posibilitatea de a solicita suspendarea procedurii, în special în cazul contestării datoriei fiscale sau al opoziției la actele de executare și în cazul plății eșalonate, sub rezerva furnizării unei garanții care constă într‑o scrisoare bancară, o cauțiune, o poliță de asigurare de garanție, o poprire, o ipotecă voluntară sau orice alt mijloc adecvat pentru a garanta recuperarea creanței fiscale ori chiar, în lipsa unei astfel de garanții, atunci când contribuabilul demonstrează că aceasta i‑ar cauza un prejudiciu ireparabil sau în cazul unei lipse vădite de mijloace financiare.

Prin urmare, trebuie să se examineze dacă aplicarea acestor dispoziții, ținând seama în același timp de contextul general al dreptului național în care se înscriu, se dovedește ireconciliabilă cu cerința unei recuperări imediate și efective a ajutorului în cauză, prevăzută la articolul 16 alineatul (3) din Regulamentul 2015/1589 și astfel cum a fost interpretată în lumina concluziilor care decurg din jurisprudența amintită la punctele 21-25 din prezenta hotărâre.

În această privință, trebuie amintit, în primul rând, că nu se poate considera că o reglementare națională care prevede un efect suspensiv automat al acțiunilor introduse împotriva unei decizii prin care se urmărește recuperarea unui ajutor ilegal permite executarea imediată și efectivă a unei decizii a Comisiei prin care se urmărește recuperarea acestui ajutor. Dimpotrivă, acordarea unui asemenea efect suspensiv poate întârzia în mod considerabil recuperarea ajutorului menționat și poate prelungi astfel avantajul concurențial necuvenit care rezultă din acesta (a se vedea în acest sens Hotărârea din 5 octombrie 2006, Comisia/Franța, C‑232/05, EU:C:2006:651, punctele 46, 51 și 52). O astfel de reglementare națională, care prevede un efect suspensiv automat al acțiunilor introduse împotriva deciziilor prin care se urmărește recuperarea unui ajutor ilegal, trebuie, așadar, lăsată neaplicată (Hotărârea din 5 octombrie 2006, Comisia/Franța, C‑232/05, EU:C:2006:651, punctul 53).

În speță, procedura națională de executare fiscală se caracterizează de asemenea, astfel cum a observat domnul avocat general la punctul 24 din concluzii, prin elemente de natură sistematică și automată, în măsura în care autoritățile fiscale portugheze nu dispun de nicio marjă de apreciere în ceea ce privește, cel puțin, suspendarea executării, atunci când este îndeplinită condiția referitoare la constituirea unei garanții.

Prin urmare, trebuie să se constate că caracterul automat al suspendării prevăzut de o procedură națională de executare precum cea în discuție în litigiul principal este susceptibil să întârzie în mod semnificativ recuperarea unui ajutor ilegal și, în acest mod, să prelungească avantajul concurențial necuvenit pe care acesta l‑a conferit beneficiarului său, aducând astfel atingere cerinței unei recuperări imediate și efective a acestui ajutor, așa cum este prevăzută la articolul 16 alineatul (3) din Regulamentul 2015/1589.

Într‑adevăr, după cum a observat domnul avocat general la punctul 26 din concluzii, instrumente precum o scrisoare bancară, o cauțiune, o poliță de asigurare de garanție, o poprire, sau o ipotecă voluntară nu au, a priori, ca efect extragerea ajutorului din patrimoniul beneficiarului, privându‑l astfel de avantajul aferent acestui ajutor. Nici consecințele contabile, nici costurile pe care le implică constituirea unei garanții nu pot fi, în ceea ce privește incidența lor asupra situației economice a beneficiarului, asimilate cu restituirea ajutorului primit. Obiectivul explicit al tuturor acestor instrumente este de a garanta creanța părții care solicită executarea pentru perioada în care procedura de executare este suspendată, ceea ce este diferit de finalitatea urmărită prin recuperarea ajutorului ilegal.

Situația ar fi diferită numai dacă denaturarea concurenței ar fi eliminată pe deplin, de exemplu, prin poprirea sau prin plata într‑un cont blocat a cuantumului ajutorului ilegal și a dobânzilor aferente, aspect a cărui verificare este de competența instanței de trimitere. Într‑adevăr, în asemenea ipoteze, obiectivul urmărit prin decizia Comisiei privind recuperarea acestui ajutor ilegal, și anume restabilirea condițiilor normale de concurență denaturate prin acordarea acestui ajutor, ar fi realizat.

În al doilea rând, în ceea ce privește posibilitatea de a scuti debitorul urmărit de furnizarea unei garanții, trebuie precizat că considerații privind prejudiciul economic rezultat din restituirea ajutorului în cauză nu pot justifica o întârziere în procedura de recuperare. Chiar în cazul în care ajutorul de stat plătit ilegal trebuie recuperat de la întreprinderile beneficiare aflate în dificultate sau în stare de faliment, astfel de dificultăți nu afectează obligația de recuperare a ajutorului respectiv (a se vedea în acest sens Hotărârea din 11 decembrie 2012, Comisia/Spania, C‑610/10, EU:C:2012:781, punctul 71, precum și Hotărârea din 17 ianuarie 2018, Comisia/Grecia, C‑363/16, EU:C:2018:12, punctul 36). Rezultă că statul membru este obligat, după caz, să determine lichidarea societății în cauză, să înscrie creanța sa în pasivul acesteia sau să adopte orice altă măsură care să permită rambursarea ajutorului menționat (a se vedea în acest sens Hotărârea din 6 decembrie 2007, Comisia/Italia, C‑280/05, EU:C:2007:753, punctul 28).

În al treilea rând, în ceea ce privește posibilitatea unei plăți eșalonate a sumelor datorate, trebuie subliniat că astfel de modalități de plată, atunci când sunt autorizate după expirarea termenului de recuperare stabilit de Comisie, nu pot fi conciliate cu obligația de executare fără întârziere a recuperării, care urmărește în special să garanteze efectivitatea deplină a deciziei de recuperare a Comisiei, în speță Decizia Comisiei din 4 decembrie 2020, și să permită să se ajungă la o soluție conformă cu finalitatea urmărită de această decizie, și anume să se asigure că beneficiarul ajutorului nu dispune, nici măcar provizoriu, de fondurile corespunzătoare ajutorului deja restituit (a se vedea în acest sens Hotărârea din 20 mai 2010, Scott și Kimberly Clark, C‑210/09, EU:C:2010:294, punctul 29).

În sfârșit, trebuie amintit că din jurisprudența Curții rezultă că eliminarea unui ajutor ilegal prin recuperare este consecința logică a constatării nelegalității sale. În consecință, recuperarea unui ajutor de stat acordat ilegal în vederea restabilirii situației anterioare nu poate, în principiu, să fie considerată o măsură disproporționată în raport cu obiectivele dispozițiilor tratatului în materie de ajutoare de stat. Măsura de recuperare a ajutorului ilegal încalcă principiul proporționalității numai în cazul în care suma pe care beneficiarul trebuie să o ramburseze depășește cuantumul actualizat al ajutorului pe care l‑a primit (a se vedea în acest sens Hotărârea din 21 martie 1990, Belgia/Comisia, C‑142/87, EU:C:1990:125, punctul 66, precum și Hotărârea din 29 iulie 2024, Koiviston Auto Helsinki/Comisia, C‑697/22 P, EU:C:2024:641, punctele 79 și 80).

Rezultă că o reglementare națională precum cea în discuție în litigiul principal, care prevede un efect suspensiv automat al plății eșalonate sau al acțiunilor introduse împotriva unei decizii prin care se urmărește recuperarea unui ajutor ilegal, pare, sub rezerva verificărilor care trebuie efectuate de instanța națională sesizată, incompatibilă cu obiectivele eliminării ajutoarelor ilegale declarate incompatibile cu piața internă și cu cerința de a asigura o executare imediată și efectivă a deciziilor prin care se dispune recuperarea lor. Prin urmare, astfel cum se menționează la punctul 29 din prezenta hotărâre, asemenea dispoziții naționale trebuie lăsate neaplicate.

Având în vedere ansamblul considerațiilor care precedă, trebuie să se răspundă la întrebarea adresată că articolul 16 alineatul (3) din Regulamentul 2015/1589 trebuie interpretat în sensul că impune autorităților naționale competente și instanțelor naționale să înlăture aplicarea unor dispoziții naționale care permit suspendarea unei proceduri de executare fiscală prin care se urmărește recuperarea unui ajutor de stat ilegal și incompatibil cu piața internă atunci când beneficiarul ajutorului furnizează o garanție precum o scrisoare bancară, o cauțiune, o poliță de asigurare de garanție, o poprire, o ipotecă voluntară sau orice alt mijloc adecvat pentru a garanta recuperarea creanței solicitantului executării sau chiar în urma unei cereri a acestui beneficiar prin care se urmărește să fie scutit de obligația de a furniza o astfel de garanție, cu excepția cazului în care furnizarea garanției îl privează pe beneficiarul menționat de avantajul concurențial legat de acest ajutor.

Întrucât, în privința părților din litigiile principale, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

HOTĂRÂREA CURȚII (Camera a doua)

21 mai 2026 ( *1 )

Hotărâre

Cadrul juridic

Dreptul Uniunii

Dreptul portughez

Legea fiscală generală

Codul de procedură și de contencios fiscal

Litigiul principal și întrebarea preliminară

Cu privire la întrebarea preliminară

Cu privire la cheltuielile de judecată