Hotărârea Curții (Camera a opta) din 30 octombrie 2025.#Grupo Massimo Dutti SA împotriva Administración General del Estado.#Trimitere preliminară – Uniunea vamală – Regulamentul (CEE) nr. 2913/92 – Codul Vamal Comunitar – Articolul 29 – Valoarea în vamă a mărfurilor – Stabilire – Mărfuri vândute pentru export pe teritoriul vamal al Uniunii Europene – Regulamentul (CEE) nr. 2454/93 – Articolul 147 – Vânzări succesive.#Cauza C-500/24.

Cererea de decizie preliminară privește interpretarea articolului 29 din Regulamentul (CEE) nr. 2913/92 al Consiliului din 12 octombrie 1992 de instituire a Codului Vamal Comunitar (JO 1992, L 302, p. 1, Ediție specială, 02/vol. 5, p. 58, denumit în continuare „Codul Vamal Comunitar”), a articolului 147 din Regulamentul (CEE) nr. 2454/93 al Comisiei din 2 iulie 1993 de stabilire a unor dispoziții de aplicare a Regulamentului (CEE) nr. 2913/92 al Consiliului de instituire a Codului Vamal Comunitar (JO 1993, L 253, p. 1, Ediție specială, 02/vol. 7, p. 3), astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CE) nr. 1762/95 al Comisiei din 19 iulie 1995 (JO 1995, L 171, p. 8, Ediție specială, 02/vol. 8, p. 22) (denumit în continuare „Regulamentul nr. 2454/93”), și a articolului 70 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 952/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 9 octombrie 2013 de stabilire a Codului vamal al Uniunii (JO 2013, L 269, p. 1, denumit în continuare „Codul vamal al Uniunii”).

Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între Grupo Massimo Dutti SA (denumit în continuare „Massimo Dutti”), pe de o parte, și Agencia Estatal de la Administración Tributaria (Agenția de Stat a Administrației Fiscale, Spania), pe de altă parte, cu privire la stabilirea valorii în vamă a anumitor mărfuri.

Articolul 29 alineatul (1) din Codul Vamal Comunitar, care face parte din capitolul 3, intitulat „Valoarea în vamă a mărfurilor”, din titlul II din acest cod, intitulat „Factori pe baza cărora se aplică drepturile de import sau de export și celelalte măsuri prevăzute pentru schimburile cu mărfuri”, prevedea: „Valoarea în vamă a mărfurilor importate este valoarea de tranzacție, respectiv prețul efectiv plătit sau de plătit pentru mărfuri atunci când sunt vândute pentru export pe teritoriul vamal al [Uniunii Europene], ajustat, când este cazul […]”

Potrivit articolului 147 alineatul (1) primul și al doilea paragraf din Regulamentul nr. 2454/93: „În sensul articolului 29 din [Codul Vamal Comunitar], faptul că mărfurile care fac obiectul unei tranzacții sunt declarate pentru a fi puse în liberă circulație se consideră drept indiciu suficient că ele au fost vândute în vederea exportului către teritoriul vamal al [Uniunii]. În cazul unor vânzări succesive înainte de evaluare, numai ultima vânzare care a dus la introducerea mărfurilor pe teritoriul vamal [al Uniunii] sau vânzarea care are loc pe teritoriul vamal [al Uniunii] înainte de punerea în liberă circulație a mărfurilor constituie un astfel de indiciu. Atunci când se declară un preț cu referire la o vânzare care are loc înaintea ultimei vânzări pe baza căreia au fost introduse mărfurile pe teritoriul vamal [al Uniunii], trebuie să se demonstreze autorităților vamale în mod corespunzător că această vânzare de mărfuri a avut loc în scopul exportării pe teritoriul vamal respectiv.”

Articolul 70 alineatul (1) din Codul vamal al Uniunii prevede: „Baza inițială pentru valoarea în vamă a mărfurilor este valoarea de tranzacție, adică prețul efectiv plătit sau de plătit pentru mărfuri atunci când sunt vândute pentru export către teritoriul vamal al Uniunii, ajustat, dacă este cazul.”

În temeiul articolului 288 alineatul (2) din acest cod, articolul 70 a devenit aplicabil de la 1 iunie 2016.

Massimo Dutti este o societate a cărei activitate principală este distribuirea de articole de modă. Aceste mărfuri sunt fabricate în țări asiatice și sunt vândute de fabricanți către ITX TRADING S.A. (denumită în continuare „ITX”), o societate cu sediul în Elveția (denumită în continuare „prima vânzare”), și revândute ulterior de ITX către Massimo Dutti (denumită în continuare „a doua vânzare”).

În urma acestei a doua vânzări, mărfurile sunt transportate direct din țările de fabricație în Spania. Majoritatea acestor mărfuri sunt puse în liberă circulație, în timp ce o altă parte a acestora este supusă regimului de antrepozit vamal. Mărfurile puse în liberă circulație sunt fie comercializate în Uniune, fie exportate către țări terțe. Într-adevăr, etichetele permit comercializarea mărfurilor în diferite țări.

Pentru anii 2014 și 2015, Massimo Dutti a declarat ca valoare în vamă valoarea facturată societății ITX de fabricanții asiatici, și anume prețul la care a fost încheiată prima vânzare.

Administrația fiscală a considerat că prima vânzare nu fusese încheiată în vederea exportului către teritoriul vamal al Uniunii. În consecință, aceasta a considerat că valoarea în vamă care trebuia reținută era cea care a condus efectiv la importul mărfurilor în Uniune, și anume a doua vânzare.

Administrația menționată a emis, așadar, decizii de impunere privind taxe vamale pentru anii 2014 și 2015 pentru a rectifica impunerea aplicată societății Massimo Dutti.

Aceste decizii au fost contestate de aceasta din urmă la Tribunal Económico-Administrativo Central (Tribunalul Administrativ Economic Central, Spania), care, prin decizia din 3 iunie 2020, a respins contestația îndreptată împotriva acestei rectificări.

Massimo Dutti a formulat o acțiune împotriva acestei decizii la Audiencia Nacional (Curtea Națională, Spania), care a respins-o printr-o hotărâre din 24 mai 2022.

Audiencia Nacional (Curtea Națională) a apreciat că faptul că, la momentul primei vânzări, mărfurile aveau ca destinație Uniunea nu era suficient din moment ce, având în vedere etichetarea lor, ele urmau să poată fi reexportate către țări terțe.

Massimo Dutti a formulat recurs la Tribunal Supremo (Curtea Supremă, Spania), care este instanța de trimitere.

Această instanță arată că împrejurările cauzei cu care este sesizată se caracterizează prin faptul că o parte din mărfurile în cauză a fost pusă în liberă circulație, iar cealaltă parte a fost plasată sub regimul de antrepozit vamal, putând fi ulterior pusă în liberă circulație sau reexportată. Alegerea între regimul de punere în liberă circulație și cel de antrepozit vamal se întemeia pe aplicabilitatea preferințelor tarifare la momentul introducerii mărfurilor pe teritoriul vamal al Uniunii.

Astfel, instanța menționată ridică în special problema dacă expresia „pentru export pe teritoriul vamal al [Uniunii]”, care figurează la articolul 29 alineatul (1) din Codul Vamal Comunitar, și [expresia „în scopul exportării pe teritoriul vamal respectiv” care figurează] la articolul 147 din Regulamentul nr. 2454/93, trebuie înțelese în sensul unei introduceri fizice și geografice a mărfurilor pe acest teritoriu sau mai degrabă ca vizând introducerea mărfurilor pe piața Uniunii în sens economic și comercial. Cu precădere, instanța urmărește să afle dacă, pentru a demonstra că o vânzare a fost încheiată în scopul exportului către teritoriul menționat, este suficient ca, la momentul vânzării, să se stabilească faptul că mărfurile vor fi introduse pe același teritoriu, independent de regimul vamal sub care vor fi apoi plasate și indiferent de finalitatea care le este destinată, sau dacă este necesar ca motivul exportului să fie comercializarea mărfurilor pe piața Uniunii.

În aceste condiții, Tribunal Supremo (Curtea Supremă) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare: „1) În cazul regimului vânzărilor succesive, pentru stabilirea valorii în vamă a mărfurilor, ca valoare de tranzacție, expresiile vânzare «pentru export către teritoriul vamal al Comunității», prevăzută la articolul 29 din [Codul Vamal Comunitar] și la articolul 70 alineatul (1) din [Codul Vamal al Uniunii, sau «în scopul exportării pe teritoriul vamal respectiv», prevăzută la articolul 147 din [Regulamentul nr. 2454/93], trebuie interpretate în sensul că este suficientă simpla introducere a mărfurilor pe teritoriul comunitar, înțeles ca zonă geografică, în temeiul unui act de vânzare, indiferent de regimul vamal sub care sunt plasate ulterior acestea și indiferent de destinația lor, fără a fi necesară în niciun caz comercializarea mărfurilor în cadrul teritoriului Uniunii Europene? 2) Sau este necesar să se demonstreze că destinația exportului este piața Uniunii Europene pentru a se considera că vânzarea a fost efectuată «în scopul exportării pe teritoriul vamal respectiv»?”

Potrivit unei jurisprudențe constante, în cadrul procedurii de cooperare între instanțele naționale și Curte instituite prin articolul 267 TFUE, este de competența acesteia din urmă să ofere instanței naționale un răspuns util, care să îi permită să soluționeze litigiul cu care este sesizată. Din această perspectivă, Curtea trebuie, dacă este cazul, să reformuleze întrebările care îi sunt adresate. În această privință, revine Curții sarcina de a extrage din ansamblul elementelor furnizate de instanța națională și mai ales din motivarea deciziei de trimitere elementele de drept al Uniunii care necesită o interpretare, având în vedere obiectul litigiului (a se vedea Hotărârea din 17 iulie 1997, Krüger,C‑334/95, EU:C:1997:378, punctele 22 și 23, precum și Hotărârea din 25 februarie 2025, Alphabet ș.a., C‑233/23, EU:C:2025:110, punctul 33).

În speță, din cererea de decizie preliminară și din observațiile prezentate Curții reiese că mărfurile în discuție în litigiul principal au intrat fizic pe teritoriul vamal al Uniunii după a doua vânzare, care este ultima vânzare pe baza căreia aceste mărfuri au fost introduse pe acest teritoriu, fie sub regimul de antrepozit vamal, fie sub regimul de punere în liberă circulație, și că prețul pe baza căruia a fost declarată valoarea în vamă a acestor mărfuri este cel la care a fost încheiată prima vânzare, care este vânzarea care a precedat a doua vânzare. Este de asemenea cert că, prin deciziile de impunere emise pentru anii 2014 și 2015, administrația fiscală contestă luarea în considerare a acestui preț pentru a stabili valoarea în vamă a mărfurilor menționate și consideră că trebuia reținută valoarea lor de tranzacție cu ocazia celei de a doua vânzări.

În acest context, este necesar să se arate că, în temeiul articolului 288 din Codul vamal al Uniunii, articolul 70 din acest cod se aplică de la 1 iunie 2016, în timp ce deciziile de impunere în discuție în litigiul principal privesc anii 2014 și 2015. În consecință, această cerere privește operațiuni care au avut loc înainte ca acest articol să fi devenit aplicabil. Astfel, deși articolul menționat este inclus printre dispozițiile a căror interpretare o solicită în mod formal instanța de trimitere, întrebările adresate urmăresc exclusiv să permită acestei instanțe să stabilească în ce condiții articolul 29 din Codul Vamal Comunitar și articolul 147 din Regulamentul nr. 2454/93 permit luarea în considerare a valorii de tranzacție a mărfurilor în cauză cu ocazia vânzării care a precedat ultima vânzare pe baza căreia aceste mărfuri au fost introduse pe teritoriul vamal al Uniunii.

Având în vedere aceste elemente, este necesar să se considere că, prin intermediul celor două întrebări, care trebuie analizate împreună, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 29 din Codul Vamal Comunitar și articolul 147 din Regulamentul nr. 2454/93 trebuie interpretate în sensul că, atunci când mărfurile au făcut obiectul a două vânzări înainte de introducerea lor pe teritoriul vamal al Uniunii fie pentru a fi plasate sub regimul de antrepozit vamal, fie pentru a fi puse în liberă circulație, nu se poate considera că prima vânzare a fost încheiată pentru exportul acestor mărfuri către teritoriul vamal al Uniunii atunci când, în momentul acestei prime vânzări, era dovedit doar faptul că mărfurile erau destinate să fie introduse pe acest teritoriu, fără să fi fost încă determinat locul final de comercializare a acestora.

Potrivit unei jurisprudențe constante, dreptul Uniunii referitor la evaluarea în vamă urmărește stabilirea unui sistem echitabil, uniform și neutru, care exclude utilizarea de valori în vamă arbitrare sau fictive. Valoarea în vamă trebuie, așadar, să reflecte valoarea economică reală a unei mărfi importate, această valoare trebuind să fie determinată, cu prioritate, conform metodei denumite „a valorii de tranzacție” a mărfurilor importate (a se vedea în acest sens Hotărârea din 19 noiembrie 2020, 5th AVENUE Products Trading,C‑775/19, EU:C:2020:948, punctele 22 și 24, precum și Hotărârea din 15 mai 2025, Tauritus,C‑782/23, EU:C:2025:353, punctele 51 și 54).

Această metodă este descrisă la articolul 29 alineatul (1) din Codul Vamal Comunitar, potrivit căruia valoarea în vamă a mărfurilor importate este valoarea de tranzacție, respectiv prețul efectiv plătit sau de plătit pentru mărfuri atunci când sunt vândute pentru export pe teritoriul vamal al Uniunii, ajustat, când este cazul.

Reiese din modul de redactare a acestei dispoziții și în special din expresia „vândute pentru export pe teritoriul vamal al [Uniunii]” că valoarea de tranzacție trebuie să corespundă unui preț de export în Uniune. Astfel, trebuie dovedit în momentul vânzării că mărfurile originare dintr-un stat terț vor fi introduse pe teritoriul vamal al Uniunii (a se vedea Hotărârea din 6 iunie 1990, Unifert,C‑11/89, EU:C:1990:237, punctul 11, și Hotărârea din 9 noiembrie 2017, LS Customs Services,C‑46/16, EU:C:2017:839, punctul 27).

În scopul aplicării dispoziției menționate, articolul 147 alineatul (1) primul paragraf din Regulamentul nr. 2454/93 prevede, în prima teză, că faptul că mărfurile care fac obiectul unei tranzacții sunt declarate pentru a fi puse în liberă circulație se consideră drept indiciu suficient că ele au fost vândute în vederea exportului către teritoriul vamal al Uniunii. În a doua teză, această dispoziție precizează că în cazul unor vânzări succesive înainte de evaluare, numai ultima vânzare care a dus la introducerea mărfurilor pe teritoriul vamal comunitar sau vânzarea care are loc pe teritoriul vamal comunitar înainte de punerea în liberă circulație a mărfurilor constituie un astfel de indiciu. În schimb, articolul 147 alineatul (1) din Regulamentul nr. 2454/93 prevede la al doilea paragraf că, atunci când se declară un preț cu referire la o vânzare care are loc înaintea ultimei vânzări pe baza căreia au fost introduse mărfurile pe teritoriul vamal comunitar, trebuie să se demonstreze autorităților vamale în mod corespunzător că această vânzare de mărfuri a avut loc în scopul exportării pe acest teritoriu vamal.

Astfel, atunci când este aplicabil acest al doilea paragraf, trebuie să se dovedească faptul că vânzarea în cauză a fost încheiată pentru export pe teritoriul vamal al Uniunii.

Astfel, spre deosebire de primul paragraf al articolului 147 alineatul (1) din Regulamentul nr. 2454/93, al doilea paragraf al acestei dispoziții nu conferă introducerii mărfurilor pe teritoriul vamal al Uniunii o valoare de indiciu suficient pentru a reține că vânzarea pe care o menționează a fost încheiată în vederea exportului către acest teritoriu. În consecință, pentru a demonstra că vânzarea anterioară ultimei vânzări pe baza căreia mărfurile au fost introduse pe teritoriul vamal al Uniunii a fost încheiată în vederea exportului către acest teritoriu, trebuie furnizate elemente care depășesc simplul indiciu că aceste mărfuri au fost introduse pe teritoriul respectiv, înțeles ca zonă geografică.

În această privință, este necesar să se arate că, deși a considerat că, în scopul aplicării articolului 29 din Codul Vamal Comunitar, trebuie dovedit în momentul vânzării că mărfurile originare dintr-un stat terț vor fi introduse pe teritoriul vamal al Uniunii, Curtea a precizat că, din moment ce prețul unei mărfi într-o anumită zonă vamală corespunde situației pieței din această zonă, un preț pentru exportul unei mărfi având ca destinație un stat terț nu corespunde în mod necesar prețului care ar fi fost stabilit pentru exportul aceleiași mărfi pe teritoriul vamal al Uniunii (a se vedea în acest sens Hotărârea din 9 noiembrie 2017, LS Customs Services,C‑46/16, EU:C:2017:839, punctele 27 și 31).

Prin urmare, chiar dacă ar fi dovedit, în momentul vânzării anterioare ultimei vânzări pe baza căreia mărfurile au fost introduse pe teritoriul vamal al Uniunii, că aceste mărfuri ar trebui transportate către Uniune și introduse pe acest teritoriu, aceste elemente nu pot fi considerate suficiente pentru a reține prețul la care a fost încheiată prima vânzare ca valoare în vamă. Deși elementele menționate pot contribui la dovedirea faptului că această vânzare a fost încheiată în vederea exportului mărfurilor către teritoriul vamal al Uniunii, ele trebuie să fie susținute de probe pentru a confirma, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că aceleași mărfuri erau destinate comercializării pe acest teritoriu.

Or, nu se poate considera că a fost făcută dovada faptului că o astfel de vânzare a fost încheiată în scopul exportării mărfurilor pe teritoriul vamal al Uniunii dacă, la momentul efectuării ei, destinația comercială a mărfurilor în cauză nu era cunoscută, iar introducerea planificată a acestor mărfuri pe acest teritoriu nu era avută în vedere decât în așteptarea unei decizii cu privire la destinația lor finală.

Din moment ce dovada impusă de articolul 147 alineatul (1) al doilea paragraf din Regulamentul nr. 2454/93 privește situația astfel cum se prezenta aceasta la momentul vânzării, elementele rezultate din circumstanțe intervenite ulterior încheierii acesteia nu sunt, în principiu, pertinente, deși ele pot eventual permite să se tragă concluzii cu privire la această situație. Este în special cazul introducerii efective a mărfurilor în cauză pe teritoriul vamal al Uniunii, al punerii lor în liberă circulație sau, dimpotrivă, al reexportării lor către o țară terță. Astfel, aceste elemente nu permit, în cazurile avute în vedere de această dispoziție, să se concluzioneze sau, dimpotrivă, să se excludă că vânzarea avută în vedere de această dispoziție a fost încheiată în vederea exportului mărfurilor către acest teritoriu.

Având în vedere ansamblul considerațiilor care precedă, este necesar să se răspundă la întrebările adresate că articolul 29 din Codul Vamal Comunitar și articolul 147 din Regulamentul nr. 2454/93 trebuie interpretate în sensul că, atunci când mărfurile au făcut obiectul a două vânzări înainte de introducerea lor pe teritoriul vamal al Uniunii fie pentru a fi plasate sub regimul de antrepozit vamal, fie pentru a fi puse în liberă circulație, nu se poate considera că prima vânzare a fost încheiată pentru exportul acestor mărfuri către teritoriul vamal al Uniunii atunci când, în momentul acestei prime vânzări, era dovedit doar faptul că mărfurile erau destinate să fie introduse pe acest teritoriu, fără să fi fost încă determinat locul final de comercializare a acestora.

Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

HOTĂRÂREA CURȚII (Camera a opta)

30 octombrie 2025 ( *1 )

Hotărâre

Cadrul juridic

Codul Vamal Comunitar

Regulamentul nr. 2454/93

Codul vamal al Uniunii

Litigiul principal și întrebările preliminare

Cu privire la întrebările preliminare

Cu privire la cheltuielile de judecată