Hotărârea Curții (Camera a cincea) din 16 iulie 2026.#ZD împotriva Federazione Italiana Giuoco Calcio (FIGC) și alții.#Trimitere preliminară – Sancțiuni disciplinare în domeniul sportului – Interdicție temporară de a exercita anumite activități profesionale, aplicată de o asociație sportivă națională în privința a două persoane cu funcții de conducere într‑un club de fotbal profesionist – Încălcare constând în efectuarea sau aprobarea unor declarații financiare și contabile false – Piața internă – Articolele 45 și 56 TFUE – Obstacol în calea liberei circulații a lucrătorilor și a libertății de a presta servicii – Justificare – Obiectiv legitim de interes general – Regularitatea competițiilor sportive – Respectarea principiului proporționalității – Stabilirea sancțiunilor – Existența unor criterii transparente, obiective, nediscriminatorii, proporționale și care pot face obiectul unui control – Articolul 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE – Protecție jurisdicțională efectivă – Articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene – Dreptul la o cale de atac eficientă – Existența unui control jurisdicțional efectiv – Legislație națională care permite instanței competente pentru a controla cu titlu incident legalitatea acestor sancțiuni să acorde o reparație persoanelor sancționate, dar nu să anuleze sau să suspende sancțiunile menționate.#Cauza C-424/24.

Ediție provizorie

HOTĂRÂREA CURȚII (Camera a cincea)

16 iulie 2026(*)

„ Trimitere preliminară – Sancțiuni disciplinare în domeniul sportului – Interdicție temporară de a exercita anumite activități profesionale, aplicată de o asociație sportivă națională în privința a două persoane cu funcții de conducere într‑un club de fotbal profesionist – Încălcare constând în efectuarea sau aprobarea unor declarații financiare și contabile false – Piața internă – Articolele 45 și 56 TFUE – Obstacol în calea liberei circulații a lucrătorilor și a libertății de a presta servicii – Justificare – Obiectiv legitim de interes general – Regularitatea competițiilor sportive – Respectarea principiului proporționalității – Stabilirea sancțiunilor – Existența unor criterii transparente, obiective, nediscriminatorii, proporționale și care pot face obiectul unui control – Articolul 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE – Protecție jurisdicțională efectivă – Articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene – Dreptul la o cale de atac eficientă – Existența unui control jurisdicțional efectiv – Legislație națională care permite instanței competente pentru a controla cu titlu incident legalitatea acestor sancțiuni să acorde o reparație persoanelor sancționate, dar nu să anuleze sau să suspende sancțiunile menționate ”

În cauzele conexate C‑424/24 și C‑425/24,

având ca obiect două cereri de decizie preliminară formulate în temeiul articolului 267 TFUE de Tribunale amministrativo regionale per il Lazio (Tribunalul Administrativ Regional din Lazio, Italia), prin deciziile din 6 iunie 2024, primite de Curte la 17 iunie 2024, în procedurile

ZD (C‑424/24),

MI (C‑425/24)

împotriva

Federazione Italiana Giuoco Calcio (FIGC),

Comitato Olimpico Nazionale Italiano (CONI),

Procura federale presso la Federazione Italiana Giuoco Calcio (FIGC) (C‑424/24),

Collegio di garanzia dello sport presso il Comitato Olimpico Nazionale Italiano (CONI) (C‑424/24),

Corte federale d’appello presso la Federazione Italiana Giuoco Calcio (FIGC) (C‑424/24),

CURTEA (Camera a cincea),

compusă din doamna M. L. Arastey Sahún, președintă de cameră, și domnii J. Passer (raportor), D. Gratsias, B. Smulders și N. Fenger, judecători,

avocat general: domnul D. Spielmann,

grefier: doamna E. Sartori, administratoare,

având în vedere procedura scrisă și în urma ședinței din 17 septembrie 2025,

luând în considerare observațiile prezentate:

– pentru ZD, de V. Angiolini, G. Gomitoni și S. Invernizzi, avvocati;

– pentru MI, de N. Paolantonio, avvocato;

– pentru Federazione Italiana Giuoco Calcio (FIGC), de G. Viglione, avvocato;

– pentru Comitato Olimpico Nazionale Italiano (CONI), de A. Angeletti, S. Fidanzia și A. Gigliola, avvocati;

– pentru guvernul italian, de S. Fiorentino, în calitate de agent, asistat de M. Cherubini și L. D’Ascia, avvocati dello Stato;

– pentru guvernul portughez, de C. Alves și P. Barros da Costa, în calitate de agenți;

– pentru Comisia Europeană, de S. Baches Opi, G. Conte și F. Ronkes Agerbeek, în calitate de agenți,

după ascultarea concluziilor avocatului general în ședința din 18 decembrie 2025,

pronunță prezenta

Hotărâre

1 Cererile de decizie preliminară privesc interpretarea articolelor 6 și 19 TUE, a articolelor 45, 49, 56, 101 și 102 TFUE, precum și a articolelor 47-49 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (denumită în continuare „carta”).

2 Aceste cereri au fost formulate în cadrul a două litigii, primul între ZD, pe de o parte, și Federazione Italiana Giuoco Calcio (Federația Italiană de Fotbal) (FIGC), Comitato Olimpico Nazionale Italiano (Comitetul Olimpic Național Italian) (CONI), și Procura federale presso la Federazione Italiana Giuoco Calcio (Parchetul Federației din cadrul FIGC, denumit în continuare „Parchetul Federației”), Collegio di garanzia dello sport presso il Comitato Olimpico Nazionale Italiano (Colegiul de Supraveghere a Activității Sportive din cadrul CONI, denumit în continuare „Colegiul de Supraveghere a Activității Sportive”), precum și Corte federale d’appello presso la Federazione Italiana Giuoco Calcio (Curtea de Apel a Federației din cadrul FIGC, denumită în continuare „Curtea de Apel a Federației”), pe de altă parte, iar al doilea, între MI, pe de o parte, și FIGC și CONI, pe de altă parte, în legătură cu deciziile prin care Curtea de Apel a Federației a aplicat lui ZD și lui MI o sancțiune constând într‑o interdicție temporară de a exercita activități profesionale în cadrul FIGC.

Cadrul juridic

Dreptul italian

Constituția

3 Potrivit articolului 18 primul paragraf din Costituzione della Repubblica Italiana (Constituția Republicii Italiene, denumită în continuare „Constituția”):

„Cetățenii au dreptul de a se asocia liber, fără autorizație, în scopuri care nu sunt interzise indivizilor de legea penală.”

4 Articolul 24 primul paragraf din Constituție prevede:

„Orice persoană poate introduce o acțiune în justiție pentru apărarea drepturilor și a intereselor sale legitime.”

5 Articolul 103 primul paragraf din Constituție prevede:

„Consiglio di Stato [(Consiliul de Stat, Italia)] și celelalte organe aferente justiției administrative au competența de a asigura protecția, în raport cu administrația publică, a intereselor legitime, precum și a drepturilor subiective, în anumite materii stabilite prin lege.”

6 Articolul 113 din Constituție este redactat după cum urmează:

„În fața instanțelor de drept comun sau a celor administrative se poate întotdeauna solicita protecția juridică a drepturilor și a intereselor legitime împotriva actelor administrației publice. Această protecție jurisdicțională nu poate fi exclusă sau limitată la anumite căi de atac sau pentru anumite categorii determinate de acte. Legea stabilește instanțele care pot anula actele administrației publice în cazurile și cu efectele prevăzute de legea respectivă.”

Codul de procedură administrativă

7 Articolul 1 alineatul 1 din Codice del processo amministrativo (Codul de procedură administrativă) prevede:

„Instanța administrativă asigură o protecție deplină și efectivă în conformitate cu principiile Constituției și ale dreptului european.”

8 Articolul 30 alineatul 6 din acest cod prevede:

„Orice cerere de obligare la repararea prejudiciului rezultat din atingerea adusă unor interese legitime sau, în materiile care intră în competența exclusivă, unor drepturi subiective este soluționată exclusiv de instanța administrativă.”

9 Potrivit articolului 133 alineatul 1 din codul menționat:

„Sub rezerva altor dispoziții legale, sunt de competența exclusivă a instanței administrative:

[…]

z) litigiile având ca obiect acte ale Comitato olimpico nazionale italiano [Comitetul Olimpic Național Italian (CONI)] sau ale federațiilor sportive care nu sunt rezervate organelor aferente justiției sportive și cu excepția celor privind raporturile patrimoniale între societăți, asociații și sportivi.

[…]”

Legea nr. 280/2003

10 Articolele 1-3 din decreto‑legge n. 220 – Disposizioni urgenti in materia di giustizia sportiva (Decretul‑lege nr. 220 privind dispoziții urgente în materie de justiție sportivă) din 19 august 2003 (GURI nr. 192 din 20 august 2003, p. 4), transformat în lege, cu modificări, prin legge n. 280 (Legea nr. 280) din 17 octombrie 2003 (GURI nr. 243 din 18 octombrie 2003, p. 4) (denumită în continuare „Legea nr. 280/2003”), au următorul cuprins:

„Articolul 1 – Principii generale

1. Republica recunoaște și favorizează autonomia ordinii sportive naționale ca expresie a dreptului internațional al sportului din cadrul Comitetului Internațional Olimpic.

2. Raporturile dintre ordinea sportivă și dreptul Republicii sunt reglementate pe baza principiului autonomiei, cu excepția cazurilor în care anumite situații subiective legate de ordinea sportivă prezintă relevanță pentru ordinea juridică a Republicii.

Articolul 2 – Autonomia ordinii sportive

1. În aplicarea principiilor enunțate la articolul 1, este rezervată ordinii sportive reglementarea chestiunilor având ca obiect:

a) respectarea și aplicarea normelor administrative, organizatorice și statutare ale ordinii sportive naționale și ale organelor din cadrul acestuia în scopul de a asigura desfășurarea corectă a activităților sportive;

b) comportamentele relevante din punct de vedere disciplinar, precum și impunerea și aplicarea sancțiunilor disciplinare sportive corespunzătoare.

2. În materiile prevăzute la alineatul 1, cluburile, asociațiile, entitățile afiliate și membrii au obligația de a sesiza organele justiției sportive, în conformitate cu dispozițiile statutelor și ale regulamentelor adoptate de [CONI] și de federațiile sportive […]

[…]

Articolul 3 – Norme de competență și dispoziții tranzitorii

1. După epuizarea gradelor justiției sportive și fără a aduce atingere competenței instanțelor de drept comun cu privire la raporturile patrimoniale dintre cluburi, asociații și sportivi, orice alt litigiu având ca obiect acte ale [CONI] sau ale federațiilor sportive și care nu este rezervat organelor aferente justiției sportive potrivit articolului 2 este reglementat de Codul de procedură administrativă, fără a aduce atingere, în orice caz, dispozițiilor eventualelor clauze de arbitraj incluse în statutul și în regulamentele [CONI] și ale federațiilor sportive, în sensul articolului 2 alineatul 2 […]

[…]”

Codul justiției sportive al FIGC

11 Reglementarea în temeiul căreia au fost aplicate sancțiunile în discuție în litigiul principal este codice di giustizia sportiva della FIGC (Codul justiției sportive al FIGC).

12 Potrivit articolului 2 alineatul 1 din codul menționat, acesta se aplică printre altele „persoanelor cu funcții de conducere” care exercită o activitate profesională în domeniul sportului.

13 Articolul 4 din codul respectiv, intitulat „Caracterul imperativ al dispozițiilor generale”, prevede:

„1. Persoanele menționate la articolul 2 au obligația de a respecta statutul, codul, normele de organizare internă ale FIGC, precum și celelalte norme ale federației sportive și respectă principiile loialității, corectitudinii și onestității în orice raport legat de activitatea sportivă.

2. În cazul încălcării obligațiilor prevăzute la alineatul 1, se aplică sancțiunile prevăzute la articolul 8 alineatul 1 literele a), b), c) și g) și la articolul 9 alineatul 1 literele a), b), c), d), f), g) și h).

[…]”

14 Printre sancțiunile menționate la acest articol 4 alineatul 2, articolul 9 alineatul 1 litera f) din același cod se referă la „descalificarea pentru o perioadă determinată în cadrul FIGC, cu o posibilă cerere de extindere la [Uniunea Asociațiilor Europene de Fotbal (UEFA)]”.

15 Articolul 31 din Codul justiției sportive al FIGC, intitulat „Încălcări în materie economică și de gestiune”, prevede la alineatul 1:

„Constituie contravenție neprezentarea, alterarea sau falsificarea materială sau conceptuală, chiar parțială, a documentelor solicitate de organele aferente justiției sportive, Commissione di Vigilanza sulle Società di Calcio Professionistiche [(Comisia de Supraveghere a cluburilor de fotbal profesionist, Italia)] și de celelalte organe de supraveghere ale federației, precum și de organismele competente să elibereze licențele UEFA și FIGC, sau furnizarea de informații false, evazive sau parțiale. Constituie de asemenea contravenție orice comportament care urmărește într‑un fel sau altul să eludeze reglementările federației în materie de gestiune și de economie, precum și neexecutarea deciziilor organelor federale competente în această privință. Fără a aduce atingere aplicării sancțiunilor mai severe prevăzute de Regulamentul UEFA în materie de eliberare a licențelor sau a altor norme speciale, precum și a sancțiunilor mai severe care pot fi aplicate pentru celelalte fapte prevăzute de prezentul articol, societatea care săvârșește faptele prevăzute la prezentul alineat este pasibilă de o amendă însoțită de un avertisment.”

Litigiile principale și întrebările preliminare

16 ZD și MI sunt un fost președinte și, respectiv, un fost membru al consiliului de administrație al Juventus Football Club SpA, care este un club de fotbal profesionist stabilit în Italia (denumit în continuare „Juventus”). Nu se contestă că aceștia erau, în această calitate, „persoane cu funcții de conducere” care exercitau o activitate profesională în domeniul sportului, în sensul articolului 2 alineatul 1 din Codul justiției sportive al FIGC.

17 FIGC este o asociație de drept privat care are sediul în Italia. Aceasta are ca obiect promovarea și reglementarea fotbalului profesionist și amator în acest stat membru. Aceasta este membră a Fédération internationale de football association (FIFA) și a UEFA.

18 CONI este în schimb un organism de drept privat care are sediul în Italia. Potrivit instanței de trimitere, acesta are sarcina de a coordona activitățile diferitelor asociații sportive italiene.

19 La 1 aprilie 2022, Parchetul Federației, care este organul FIGC competent în materie de proceduri disciplinare, a sesizat Tribunale federale nazionale presso la Federazione Italiana Giuoco Calcio, sezione disciplinare (Tribunalul Federației la nivel național din cadrul FIGC, Secția disciplinară, Italia) (denumit în continuare „Tribunalul Federației”) cu o acțiune îndreptată împotriva mai multor cluburi de fotbal profesioniste italiene, printre care Juventus, precum și împotriva mai multora dintre persoanele cu funcții de conducere în acestea, acuzându‑le printre altele pe acestea din urmă de încălcarea principiilor loialității, corectitudinii și onestității menționate la articolele 4 și 31 din Codul justiției sportive al FIGC. În special, acest organ le‑a reproșat lui ZD și lui MI în esență că au participat la instituirea unui sistem de câștiguri de capital fictive în cuantum mai mare de 60 de milioane de euro, efectuând sau aprobând prezența, în situațiile financiare și în bilanțurile contabile ale Juventus pentru anii 2020 și 2021, a unor declarații care prezintă în mod fals un ansamblu de transferuri de jucători ca fiind operațiuni independente, în condițiile în care era vorba în realitate despre operațiuni de schimb, în scopul de a eluda aplicarea standardului internațional de contabilitate aplicabil acestora din urmă și, în definitiv, de a declara rezultate și un patrimoniu mai importante decât rezultatele și patrimoniul reale ale cluburilor participante la acest sistem.

20 Printr‑o decizie din 22 aprilie 2022, Tribunalul Federației, care este organul FIGC competent, printre altele, în materie de sancțiuni disciplinare, a achitat toate persoanele fizice și juridice vizate de această acțiune.

21 Parchetul Federației a declarat apel împotriva acestei decizii la Curtea de Apel a Federației.

22 Printr‑o decizie din 27 mai 2022, Curtea de Apel a Federației a confirmat decizia Tribunalului Federației.

23 La 24 noiembrie 2022, Parchetul Federației a primit din partea procura della Repubblica presso il Tribunale di Torino (Procurorul Republicii de pe lângă Tribunalul din Torino, Italia) copia documentelor care figurează în dosarul unei proceduri penale inițiate în paralel de Ministerul Public în legătură cu faptele vizate de acțiunea menționată la punctul 19 din prezenta hotărâre. În urma primirii acestor documente, Parchetul Federației a apreciat că documentele respective justificau introducerea unei cereri de revizuire parțială la Curtea de Apel a Federației.

24 În cursul lunii ianuarie 2023, Curtea de Apel a Federației a adoptat o decizie prin care a admis această cerere de revizuire. Prin această decizie, ea a aplicat printre altele lui ZD și lui MI o sancțiune disciplinară constând într‑o interdicție de a exercita activități în cadrul FIGC pentru o perioadă de 24 de luni, însoțită de o cerere de extindere a acesteia la UEFA și la FIFA. Interdicția respectivă, care acoperă, în practică, exercitarea oricărei activități profesionale în domeniul care intră în competența FIGC, și anume fotbalul profesionist sau amator din Italia, a fost extinsă ulterior la nivel mondial de către Comisia de disciplină a FIFA.

25 Decizia menționată a fost atacată de ZD și MI în fața Colegiului de Supraveghere a Activității Sportive.

26 Printr‑o decizie din 8 mai 2023, Colegiul de Supraveghere a Activității Sportive a respins acțiunea formulată de ZD și pe cea formulată de MI.

27 La 25 mai 2023, în procedura penală menționată la punctul 23 din prezenta hotărâre a fost dată o ordonanță de clasare a cauzei.

28 Ulterior, ZD și MI au introdus la Tribunale amministrativo regionale per il Lazio (Tribunalul Administrativ Regional din Lazio, Italia), care este instanța de trimitere, o acțiune împotriva deciziilor adoptate succesiv de Curtea de Apel a Federației și de Colegiul de Supraveghere a Activității Sportive, în măsura în care aceste decizii îi privesc.

29 În deciziile sale de trimitere, această instanță precizează, în primul rând, că, prin acțiunile formulate, ZD și MI îi solicită, cu titlu principal, suspendarea, precum și anularea sancțiunii disciplinare care le‑a fost aplicată de Curtea de Apel a Federației și, numai cu titlu subsidiar, dispunerea reparării prejudiciului pe care li‑l cauzează această sancțiune. Cu toate acestea, ea ar fi obligată, în temeiul legislației italiene în vigoare, astfel cum a fost interpretată de Corte costituzionale (Curtea Constituțională, Italia), să respingă aceste două acțiuni ca fiind „inadmisibile pentru necompetență” în măsura în care urmăresc să obțină suspendarea și anularea acestei sancțiuni disciplinare.

30 Astfel, în două hotărâri din 7 februarie 2011 și din 17 aprilie 2019, Corte costituzionale (Curtea Constituțională, Italia) ar fi considerat în esență că articolele 2 și 3 din Legea nr. 280/2003 trebuie interpretate în sensul că atribuie „organelor judiciare ale ordinii sportive”, printre care figurează Tribunalul Federației, Curtea de Apel a Federației și Colegiul de Supraveghere a Activității Sportive, o competență exclusivă de a soluționa cereri de suspendare și de anulare a sancțiunilor disciplinare aplicate persoanelor juridice sau fizice care sunt membre ale diferitelor asociații sportive italiene sau afiliate acestora. La rândul lor, instanțele administrative naționale ar avea competența exclusivă, în temeiul articolului 133 alineatul 1 litera z) din Codul de procedură administrativă, să soluționeze litigiile care au ca obiect actele CONI și ale asociațiilor sportive italiene care nu sunt rezervate organelor judiciare ale ordinii sportive, printre care s‑ar număra acțiunile prin care persoanele cărora li s‑au aplicat astfel de sancțiuni disciplinare solicită, după „epuizarea gradelor de jurisdicție din cadrul justiției sportive”, controlul pe cale incidentă al legalității acestora în vederea obținerii unei protecții jurisdicționale care ar putea lua doar forma unei reparări a prejudiciului prin echivalent bănesc pentru prejudiciul cauzat acestor persoane.

31 Așa cum ar reieși din aceste hotărâri, Corte costituzionale (Curtea Constituțională) ar întemeia această interpretare a diferitelor dispoziții în discuție din Legea nr. 280/2003 și din Codul de procedură administrativă pe constatarea că dispozițiile respective sunt rezultatul „ponderării rezonabile” care a fost efectuată de legiuitorul italian, la articolul 1 din Legea nr. 280/2003, între principiul protecției jurisdicționale efective și integrale consacrat la articolele 24, 103 și 113 din Constituție, pe de o parte, și necesitatea de a asigura autonomia ordinii sportive, care este protejată în temeiul articolelor 2 și 18 din Constituție, pe de altă parte. Protecția jurisdicțională a persoanelor vizate ar fi, așadar, asigurată în mod efectiv de „justiția sportivă”, care constituie o emanație specifică a „justiției asociative”, în ceea ce privește situațiile juridice, precum cele care rezultă din aplicarea unor sancțiuni disciplinare, care prezintă relevanță pentru „ordinea juridică sectorială” pe care o constituie „ordinea sportivă”, dar nu pentru „ordinea juridică generală”. În paralel, protecția jurisdicțională efectivă a „situației juridice subiective” a acestor persoane în raport cu „ordinea juridică generală” ar continua să fie asigurată de instanțele naționale din cadrul ordinii administrative.

32 În al doilea rând, instanța de trimitere consideră că este necesar să solicite Curții să se pronunțe cu privire la interpretarea dreptului Uniunii pentru a se putea pronunța atât cu privire la admisibilitatea acțiunilor cu care a fost sesizată de ZD și MI, cât și cu privire la temeinicia lor.

33 În al treilea și ultimul rând, ea afirmă în esență că are îndoieli cu privire la conformitatea Legii nr. 280/2003 cu dreptul Uniunii pentru trei serii de motive.

34 În această privință, mai întâi, ea ridică problema dacă legea menționată nu este contrară articolului 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE și articolului 47 din cartă. Astfel, legea menționată ar obliga persoanele cărora asociațiile sportive naționale le‑au aplicat sancțiuni disciplinare susceptibile să aibă un efect punitiv grav, precum interdicțiile de a exercita activități profesionale în discuție în litigiul principal, să se adreseze organelor judiciare ale ordinii sportive pentru a obține anularea acestora. În mod corelativ, aceasta le‑ar priva de orice posibilitate de a se adresa, în acest scop, către instanțe, în sensul dreptului Uniunii, care prezintă garanțiile de independență, precum și de imparțialitate necesare și care dispun de toate competențele necesare pentru a asigura protecția jurisdicțională efectivă a particularilor, inclusiv cu titlu provizoriu. Mai important, ar fi posibil ca ponderarea efectuată de Corte costituzionale (Curtea Constituțională) între cerința protecției jurisdicționale prevăzută de Constituție, pe de o parte, și principiul autonomiei ordinii sportive, pe de altă parte, să fie cea care ar aduce atingere articolului 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE. Astfel, această ponderare ar avea drept consecințe posibile privarea particularilor de o parte a dreptului la o protecție jurisdicțională efectivă pe care li‑l garantează dreptul Uniunii și privarea instanței naționale competente de o parte dintre competențele necesare pentru a asigura respectarea acestui drept. Or, deși o astfel de ponderare poate fi avută în vedere în prezența unor chestiuni pur sportive care nu fac obiectul dreptului Uniunii, același lucru nu ar fi valabil în mod necesar în prezența unor sancțiuni disciplinare care sunt aplicate în legătură cu exercitarea unor activități economice legate de sport și care, ca atare, fac obiectul dreptului Uniunii, care primează asupra dreptului intern și asupra interpretării care poate fi dată acestuia de instanțele naționale, chiar de instanțele constituționale.

35 În continuare, instanța de trimitere ridică problema dacă este admisibil să se aplice sancțiuni disciplinare precum cele în discuție în litigiul principal în prezența unei încălcări care constă într‑o încălcare a „principiilor loialității, corectitudinii și onestității” menționate la articolele 4 și 31 din Codul justiției sportive al FIGC. Astfel, ea are îndoieli că o asemenea încălcare, care, în opinia sa, trebuie considerată „penală” în sensul jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, îndeplinește cerințele care decurg din principiul legalității infracțiunilor și pedepselor consacrat la articolul 49 din cartă.

36 În sfârșit, instanța de trimitere ridică problema dacă astfel de sancțiuni disciplinare și, în sens mai larg, existența și exercitarea competenței de a le aplica persoanelor care intră în competența unei asociații sportive naționale precum FIGC nu trebuie interpretate în raport cu libertățile de circulație garantate de articolele 45, 49 și 56 TFUE, precum și cu normele de concurență prevăzute la articolele 101 și 102 TFUE. Astfel, la cererea acestei asociații, aceste sancțiuni disciplinare ar putea fi extinse la nivelurile european și mondial de UEFA și de FIFA. În plus, acestea ar avea un efect dovedit asupra exercitării activităților profesionale ale persoanelor cu funcții de conducere cărora le‑au fost aplicate și, pe cale de consecință, asupra activităților economice ale întreprinderilor pe care acestea le conduc, precum Juventus în speță.

37 În aceste împrejurări, în cauza C‑424/24, Tribunale amministrativo regionale per il Lazio (Tribunalul Administrativ Regional din Lazio) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:

„1) Dreptul Uniunii și în special articolele 6 și 19 TUE, citite în lumina articolului 47 din [cartă] și a articolului 6 din [Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, semnată la Roma la 4 noiembrie 1950 (denumită în continuare «CEDO»)] și coroborate cu principiul protecției jurisdicționale efective, trebuie interpretat în sensul că se opune dreptului intern al unui stat membru, precum dispoziția prevăzută la articolul 2 [din Legea nr. 280/2003], astfel cum a fost interpretat în jurisprudența italiană, care, odată ce au fost epuizate gradele de jurisdicție ale justiției sportive naționale, exclude recurgerea la o protecție jurisdicțională care să prevadă competența instanței naționale (în speță instanța administrativă) de a anula [o] sancțiune disciplinară sportivă și efectele sale viitoare, precum și de a suspenda, cu titlu asiguratoriu, efectele sancțiunii respective, limitând astfel competența instanței naționale doar la protecția sub aspectul reparării prejudiciului prin echivalent bănesc, în condițiile în care se dovedește că, în speță, competența disciplinară a fost exercitată în mod nelegal?

2) Dreptul Uniunii și în special articolele 6 și 19 TUE, citite în lumina articolelor 47, 48 și 49 din [cartă] și a articolelor 6 și 7 din [CEDO], trebuie interpretat în sensul că, pentru a garanta respectarea principiilor legalității, caracterului exhaustiv și suficient de precis al normelor de incriminare, precum și a principiului unui proces echitabil se opune unei reglementări naționale precum cea prevăzută la articolul 2 [din Legea nr. 280/2003], astfel cum a fost interpretat în jurisprudența italiană, care, în aplicarea principiului autonomiei ordinii sportive, astfel cum a fost consacrat de legislația națională și cum a fost interpretat în jurisprudența italiană, permite [organelor judiciare] ale ordinii sportive să aplice administratorului unui club sportiv o sancțiune disciplinară constând în interdicția de a exercita activități profesionale ca urmare a încălcării unei norme a [FIGC (articolul 4 alineatul 1 din Codul justiției sportive al FIGC)], care prevede, printr‑o clauză cu caracter general și imprecis, că toți membrii și toate persoanele cu funcții de conducere au obligația să respecte, pe lângă statutul și celelalte norme ale federației sportive, principiile loialității, corectitudinii și onestității?

3) Dreptul Uniunii și în special articolele 45, 49, 56, 101 și 102 TFUE, precum și articolul 47 din [cartă] trebuie interpretat în sensul că se opune unei reglementări naționale precum cea prevăzută la articolul 2 [din Legea nr. 280/2003], care permite organismelor sportive să aplice unui înalt conducător de club sportiv la nivel internațional o sancțiune disciplinară având ca efect interzicerea, timp de 24 de luni, a exercitării activității sale profesionale la nivel național și internațional?”

38 În aceste împrejurări, în cauza C‑425/24, Tribunale amministrativo regionale per il Lazio (Tribunalul Administrativ Regional din Lazio) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:

„1) Dreptul Uniunii și în special articolele 6 și 19 TUE, citite în lumina articolului 47 din [Cartă] și articolului 6 din [CEDO], trebuie interpretate în sensul că se opun, pentru a asigura respectarea principiilor protecției jurisdicționale integrale și efective, unei reglementări naționale precum cea prevăzută la articolul 2 [din Legea nr. 280/2003], în interpretarea reținută de jurisprudența italiană, care, după epuizarea gradelor de jurisdicție ale justiției sportive naționale, limitează competența instanței naționale (în speță instanța administrativă) de a judeca sancțiunile sportive disciplinare numai la repararea prejudiciului prin echivalent bănesc, excluzând competența de a anula aceste sancțiuni și de a le suspenda efectele cu titlu asiguratoriu?

2) Dreptul Uniunii și în special articolele 6 și 19 TUE, citite în lumina articolelor 47, 48 și 49 din [cartă] și a articolelor 6 și 7 din [CEDO], trebuie interpretat în sensul că, pentru a garanta respectarea principiilor legalității, a caracterului exhaustiv și suficient de precis al normelor de incriminare, precum și a principiului unui proces echitabil, se opune unei reglementări naționale precum cea prevăzută la articolul 2 [din Legea nr. 280/2003], astfel cum a fost interpretat în jurisprudența italiană, care, în aplicarea principiului autonomiei ordinii sportive, astfel cum a fost consacrat de legislația națională și cum a fost interpretat în jurisprudența italiană, permite [organelor judiciare] ale ordinii sportive să aplice administratorului unui club sportiv o sancțiune disciplinară constând în interdicția de a exercita activitățile sale profesionale ca urmare a încălcării unei norme a [FIGC (articolul 4 alineatul 1 din Codul justiției sportive al FIGC)], care prevede, printr‑o clauză cu caracter general și imprecis, că toți membrii și toate persoanele cu funcții de conducere au obligația să respecte, pe lângă statut și celelalte norme ale federației sportive, principiile loialității, corectitudinii și onestității?

3) Dreptul Uniunii și în special articolele 45, 49, 56, 101 și 102 TFUE, precum și articolul 47 din [cartă] trebuie interpretat în sensul că se opune unei reglementări naționale precum cea prevăzută la articolul 2 [din Legea nr. 280/2003], care permite organismelor sportive să aplice unui înalt conducător de club sportiv o sancțiune disciplinară având ca efect interzicerea, timp de 24 de luni, a exercitării activității sale profesionale la nivel național și internațional?”

Cu privire la întrebările preliminare

39 Prima întrebare pe care instanța de trimitere o adresează Curții în fiecare dintre prezentele cauze conexate urmărește să îi permită să se pronunțe cu privire la conformitatea cu dreptul Uniunii a unei legislații naționale care prevede căile de atac care asigură protecția jurisdicțională a particularilor în privința sancțiunilor pe care o asociație sportivă națională le poate aplica acestora.

40 A doua și a treia întrebare pe care această instanță le adresează Curții în fiecare dintre aceste cauze conexate urmăresc să îi permită să se pronunțe cu privire la conformitatea cu dreptul Uniunii a acestei legislații naționale în măsura în care aceasta permite în prealabil unei astfel de asociații să aplice astfel de sancțiuni.

41 Având în vedere obiectele lor respective, trebuie să se răspundă, în primul rând și împreună, la a doua și la a treia întrebare, apoi, în al doilea rând, la primele întrebări din cauzele menționate.

Cu privire la a doua și la a treia întrebare din cauzele C‑424/24 și C‑425/24

42 Prin intermediul celei de a doua și al celei de a treia întrebări din prezentele cauze conexate, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă dreptul Uniunii, în special, articolul 6 și articolul 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE, articolele 45, 49, 56, 101 și 102 TFUE, precum și articolul 47 din cartă, citite în lumina articolelor 48 și 49 din cartă, trebuie interpretate în sensul că se opun unei legislații naționale, astfel cum a fost interpretată de instanțele naționale competente, care permite unei asociații sportive naționale, ținând seama de autonomia juridică recunoscută acesteia de dreptul intern, să aplice unor persoane cu funcții de conducere din domeniul sportului o sancțiune care constă într‑o interdicție temporară de a exercita activități profesionale care intră în competența acestei asociații ca urmare a unor declarații financiare și contabile false intervenite cu încălcarea principiilor loialității, corectitudinii și onestității, a căror respectare se impune acestor persoane cu funcții de conducere din domeniul sportului în temeiul reglementării pe care asociația menționată este competentă să o aplice.

Cu privire la admisibilitate

43 Având în vedere dispozițiile dreptului Uniunii la care se referă instanța de trimitere, precum și observațiile scrise și orale care au fost prezentate Curții de părțile din litigiul principal, de guvernele interesate și de Comisia Europeană, trebuie amintit, în primul rând, că, astfel cum rezultă din jurisprudența Curții, instanța națională este obligată să clarifice, chiar în decizia de trimitere, cadrul factual și normativ al litigiului principal și să ofere explicațiile necesare cu privire la motivele care au stat la baza alegerii prevederilor dreptului Uniunii a căror interpretare o solicită, precum și cu privire la legătura pe care o stabilește între aceste prevederi și reglementarea națională aplicabilă litigiului cu care este sesizată (Hotărârea din 16 octombrie 2025, Anesar‑CV ș.a., C‑718/23-C‑721/23 și C‑60/24, EU:C:2025:797, punctul 28, precum și jurisprudența citată).

44 Aceste cerințe cumulative privind conținutul unei decizii de trimitere figurează explicit la articolul 94 din Regulamentul de procedură al Curții, pe care instanța de trimitere se prezumă, în cadrul cooperării instituite la articolul 267 TFUE, că îl cunoaște și pe care este obligată să îl respecte cu strictețe. Aceste cerințe sunt, de altfel, amintite la punctele 13, 15 și 16 din Recomandările Curții de Justiție a Uniunii Europene în atenția instanțelor naționale, referitoare la efectuarea trimiterilor preliminare (JO 2019, C 380, p. 1), care figurează în prezent la punctele 13, 15 și 16 din noua versiune a Recomandărilor Curții de Justiție a Uniunii Europene în atenția instanțelor naționale, referitoare la efectuarea trimiterilor preliminare (JO C, C/2024/6008).

45 Cerințele cumulative menționate sunt aplicabile în special în domeniile care se caracterizează prin situații complexe de fapt și de drept, precum domeniul concurenței (Hotărârea din 21 decembrie 2023, European Superleague Company, C‑333/21, EU:C:2023:1011, punctul 59 și jurisprudența citată, precum și Hotărârea din 4 octombrie 2024, FIFA, C‑650/22, EU:C:2024:824, punctul 63).

46 Or, în speță, în deciziile sale de trimitere, instanța de trimitere nu explică suficient nici motivele pentru care solicită Curții să interpreteze articolele 49, 101 și 102 TFUE, nici legătura pe care o stabilește între, pe de o parte, libertatea de stabilire, interzicerea înțelegerilor și interzicerea abuzurilor de poziție dominantă care sunt consacrate respectiv la aceste trei articole și, pe de altă parte, litigiile principale, precum și legislația națională aplicabilă acestor litigii cu privire la care are îndoieli. În special, aceste decizii nu permit să se înțeleagă motivele pentru care sancțiunile care au fost aplicate reclamanților din litigiile principale persoane cu funcții de conducere ar putea avea un efect, pe de o parte, asupra posibilității pe care o au cluburile de fotbal în cadrul cărora aceste persoane cu funcții de conducere își desfășurau sau și‑ar putea exercita activitățile profesionale de a se stabili în alt stat membru decât Republica Italiană și, pe de altă parte, asupra posibilității pe care o au aceste cluburi de a‑și face concurență.

47 Pe de altă parte, instanța de trimitere nu prezintă cu un nivel suficient de claritate și de precizie motivele pentru care apreciază că ar trebui examinată conformitatea articolului 2 din Legea nr. 280/2003 cu articolul 6 TUE, interpretat în lumina articolelor 47-49 din cartă. În plus, această instanță nu explică legătura pe care urmărește să o stabilească între aceste dispoziții ale dreptului Uniunii și legislația națională aplicabilă litigiilor principale.

48 Cu privire la aceste două aspecte, cererile sale de decizie preliminară nu îndeplinesc, așadar, cerințele prevăzute la articolul 94 litera (c) din Regulamentul de procedură.

49 În consecință, a doua și a treia întrebare din prezentele cauze conexate sunt inadmisibile în măsura în care privesc interpretarea articolelor 49, 101 și 102 TFUE, precum și a articolului 6 TUE, interpretat în lumina articolelor 47-49 din cartă.

50 În al doilea rând, dispozițiile Tratatului FUE referitoare la libera circulație a lucrătorilor, la libertatea de stabilire, la libera prestare a serviciilor și la libera circulație a capitalurilor nu își găsesc aplicarea în situațiile în care toate elementele se limitează la interiorul unui singur stat membru, sub rezerva anumitor situații specifice în care din decizia de trimitere reiese existența unor elemente concrete care permit să se constate că interpretarea preliminară solicitată este necesară pentru soluționarea litigiului ca urmare a unei legături între obiectul sau împrejurările acestui litigiu și articolul 45, 49, 56 sau 63 TFUE, în conformitate cu ceea ce impune articolul 94 din Regulamentul de procedură (Hotărârea din 4 octombrie 2024, FIFA, C‑650/22, EU:C:2024:824, punctul 70 și jurisprudența citată).

51 Or, în speță, litigiile principale nu privesc situații în care toate elementele s‑ar limita la interiorul unui singur stat membru, în sensul acestei jurisprudențe, și care ar fi, în consecință, lipsite de caracter transfrontalier, contrar celor susținute în special de pârâtele din litigiul principal, de guvernul italian și de Comisie. Astfel, rezultă în mod clar din enunțurile deciziilor de trimitere amintite la punctele 14 și 24 din prezenta hotărâre că sancțiunile privind interdicția temporară de a exercita activități profesionale care au fost aplicate reclamanților din litigiile principale persoane cu funcții de conducere, în domeniul care ține de asociația sportivă națională competentă, și anume FIGC, au fost însoțite, în temeiul atribuțiilor deținute de această asociație, de cereri de extindere la UEFA și la FIFA. Rezultă din acestea că, având în vedere conținutul și însăși natura lor, aceste sancțiuni puteau avea un efect asupra exercitării de către aceste persoane cu funcții de conducere a libertății lor de circulație, fie în calitate de lucrători care beneficiază de articolul 45 TFUE, fie în calitate de prestatori de servicii care beneficiază de articolul 56 TFUE. De altfel, din dosarele de care dispune Curtea reiese că FIFA a dat ulterior curs favorabil cererii de extindere care îi fusese adresată de asociația menționată.

52 În consecință, a doua și a treia întrebare din prezentele cauze conexate sunt admisibile în măsura în care privesc interpretarea articolelor 45 și 56 TFUE.

53 În al treilea și ultimul rând, având în vedere obiectele al celei de a doua și, respectiv, al celei de a treia întrebări, pe de o parte, și ale primelor întrebări, pe de altă parte, astfel cum au fost precizate la punctele 39 și 40 din prezenta hotărâre, trebuie să se constate că articolul 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE, potrivit căruia „[s]tatele membre stabilesc căile de atac necesare pentru a asigura o protecție jurisdicțională efectivă în domeniile reglementate de dreptul Uniunii”, este relevant numai pentru răspunsul la primele întrebări.

54 Rezultă că este necesar să se considere că, prin intermediul celei de a doua și al celei de a treia întrebări, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească numai dacă articolele 45 și 56 TFUE trebuie interpretate în sensul că se opun unei legislații naționale, astfel cum este interpretată de instanțele naționale competente, care permite unei asociații sportive naționale, ținând seama de autonomia juridică care i‑a fost recunoscută acesteia de dreptul intern, să aplice unor persoane cu funcții de conducere din domeniul sportului o sancțiune care constă într‑o interdicție temporară de a exercita activități profesionale care intră în competența acestei asociații, ca urmare a unor declarații financiare și contabile false intervenite cu încălcarea principiilor loialității, corectitudinii și onestității, a căror respectare se impune acestor persoane cu funcții de conducere din domeniul sportului în temeiul reglementării pe care asociația menționată este competentă să o aplice.

Cu privire la fond

– Cu privire la aplicabilitatea libertăților fundamentale de circulație în cazul asociațiilor sportive

55 Având în vedere conținutul celei de a doua și al celei de a treia întrebări din prezentele cauze conexate, precum și obiectul legislației naționale la care se referă aceste întrebări, trebuie amintit, în primul rând, că respectarea libertăților fundamentale de circulație consacrate de Tratatul FUE se impune nu numai autorităților publice naționale, ci și în cazul în care un organism, o asociație sau o altă persoană juridică care nu țin de dreptul public național dispune de o autonomie juridică sau de o putere care îi permite să le impună particularilor condiții care aduc atingere exercitării acestor libertăți (a se vedea în acest sens Hotărârea din 3 octombrie 2000, Ferlini, C‑411/98, EU:C:2000:530, punctul 50, precum și Hotărârea din 13 iunie 2019, TopFit și Biffi, C‑22/18, EU:C:2019:497, punctul 39). Astfel, eliminarea între statele membre a obstacolelor din calea liberei circulații a persoanelor și a liberei prestări a serviciilor ar fi compromisă dacă eliminarea barierelor de origine statală ar putea fi neutralizată de obstacole care rezultă din exercitarea unei asemenea autonomii juridice sau a unei asemenea puteri (a se vedea în acest sens Hotărârea din 15 decembrie 1995, Bosman, C‑415/93, EU:C:1995:463, punctul 83, precum și Hotărârea din 13 iunie 2019, TopFit și Biffi, C‑22/18, EU:C:2019:497, punctul 38).

56 În special, respectarea articolelor 45 și 56 TFUE se impune asociațiilor sportive naționale sau internaționale care intră sub incidența dreptului privat în cazul în care adoptă norme referitoare la munca salariată sau la prestarea de servicii ale jucătorilor profesioniști sau semiprofesioniști, precum și, în sens mai larg, norme care, deși nu reglementează în mod formal această muncă sau această prestare de servicii, au o incidență directă asupra muncii menționate sau asupra prestării de servicii menționate (Hotărârea din 21 decembrie 2023, European Superleague Company, C‑333/21, EU:C:2023:1011, punctul 85 și jurisprudența citată, precum și Hotărârea din 4 octombrie 2024, FIFA, C‑650/22, EU:C:2024:824, punctul 77). De asemenea, respectarea acestora se impune acestor asociații atunci când adoptă norme referitoare la munca salariată sau la prestarea de servicii ale altor categorii de persoane decât jucătorii, dar care exercită activități economice legate de practicarea sportului, cum este cazul, în speță, al persoanelor cu funcții de conducere precum reclamanții din litigiul principal.

57 Problema dacă asociațiile sportive naționale care au competența de a adopta și, respectiv, de a aplica reglementarea în discuție în litigiul principal țin de dreptul public intern, astfel cum pare să fie cazul CONI, sau de dreptul privat intern, astfel cum pare să fie cazul FIGC, este, așadar, lipsită de incidență atât asupra interpretării articolelor 45 și 56 TFUE solicitate de instanța de trimitere, cât și asupra aplicării acestor articole pe care instanța menționată va trebui să o efectueze, în lumina acestei interpretări, în cadrul litigiilor principale.

58 De asemenea, este lipsită de incidență atât asupra interpretării menționate, cât și asupra acestei aplicări împrejurarea că autonomia juridică de care dispun aceste asociații a fost recunoscută de dreptul intern al statului membru în care acestea sunt stabilite, cum este cazul în speță. Astfel, indiferent de valoarea juridică pe care acest drept o atribuie unei asemenea recunoașteri, aceasta din urmă nu poate în niciun caz să aibă ca efect juridic sau practic excluderea asociațiilor menționate de la respectarea libertăților fundamentale de circulație prevăzute de Tratatul FUE, ținând seama de rațiunea de a fi a jurisprudenței amintite la punctul 55 din prezenta hotărâre.

59 În consecință, în prezența unei astfel de recunoașteri, precum și în lipsa acesteia, astfel de asociații sportive naționale, deși dispun de o autonomie juridică care le permite să adopte și să aplice anumite norme, precum norme privind organizarea competițiilor în disciplina lor, buna desfășurare a acestor competiții și participarea sportivilor la acestea, norme care prevăd recurgerea la arbitrajul impus sau norme care vizează organizarea în mod colectiv a muncii salariate și a prestărilor de servicii ale persoanelor care intră în competența lor, nu pot, procedând astfel, să limiteze exercitarea drepturilor și libertăților pe care dreptul Uniunii le conferă particularilor (a se vedea în acest sens Hotărârea din 21 decembrie 2023, European Superleague Company, C‑333/21, EU:C:2023:1011, punctul 75 și jurisprudența citată, precum și Hotărârea din 1 august 2025, Royal Football Club Seraing, C‑600/23, EU:C:2025:617, punctul 95).

– Cu privire la existența unui obstacol în calea liberei circulații a lucrătorilor și a libertății de a presta servicii

60 În ceea ce privește, în al doilea rând, existența unui eventual obstacol în calea libertăților fundamentale de circulație prevăzute de Tratatul FUE, rezultă dintr‑o jurisprudență constantă, pe de o parte, că articolul 45 TFUE, care are efect direct, se opune oricărei măsuri, indiferent dacă aceasta este întemeiată pe cetățenie sau aplicabilă independent de cetățenie, care poate defavoriza resortisanții Uniunii atunci când doresc să exercite o activitate economică pe teritoriul unui alt stat membru decât statul lor membru de origine, împiedicându‑i sau descurajându‑i să îl părăsească pe acesta din urmă (Hotărârea din 21 decembrie 2023, Royal Antwerp Football Club, C‑680/21, EU:C:2023:1010, punctul 136 și jurisprudența citată, precum și Hotărârea din 4 octombrie 2024, FIFA, C‑650/22, EU:C:2024:824, punctul 86).

61 Pe de altă parte, articolul 56 TFUE, care consacră libertatea de prestare a serviciilor atât în beneficiul prestatorilor, cât și al destinatarilor unor astfel de servicii, se opune oricărei măsuri, chiar aplicabilă fără distincție, ce este de natură să împiedice exercitarea acestei libertăți interzicând, îngreunând sau făcând mai puțin atractivă activitatea acestor prestatori în alte state membre decât cele în care sunt stabiliți (Hotărârea din 21 decembrie 2023, European Superleague Company, C‑333/21, EU:C:2023:1011, punctul 247 și jurisprudența citată).

62 În speță, măsurile în discuție în litigiul principal sunt, astfel cum rezultă din modul de redactare a întrebărilor adresate de instanța de trimitere, precum și din afirmațiile acestei instanțe care sunt amintite la punctul 51 din prezenta hotărâre, două sancțiuni de interdicție de a exercita, pentru o perioadă de 24 de luni, activități profesionale care intră în competența unei asociații sportive naționale având ca obiect promovarea și reglementarea fotbalului profesionist și amator, însoțite de cereri de extindere la FIFA și la UEFA, care au fost aplicate în privința a două persoane cu funcții de conducere într‑un club de fotbal care au încălcat principiile loialității, corectitudinii și onestității, a căror respectare se impune acestora în temeiul reglementării pe care această asociație este competentă să o aplice, prin faptul că au efectuat sau au aprobat declarații financiare și contabile false.

63 În această privință, trebuie subliniat că, având în vedere că autonomia juridică de care dispun persoane juridice precum asociațiile sportive naționale pârâte în litigiul principal permite acestor persoane juridice să adopte un anumit număr de norme și în special norme prin care se urmărește organizarea în mod colectiv a muncii salariate și a prestărilor de servicii ale persoanelor care intră în competența lor și care sunt menționate la punctul 59 din prezenta hotărâre, persoanelor juridice menționate le este de asemenea permis să adopte dispoziții accesorii destinate să asigure efectivitatea acestor norme și în special dispoziții care prevăd aplicarea unor sancțiuni în cazul încălcării normelor respective. În consecință, adoptarea unor astfel de dispoziții nu poate fi considerată, în sine, ca fiind contrară articolelor 45 și 56 TFUE (a se vedea prin analogie Hotărârea din 21 decembrie 2023, European Superleague Company, C‑333/21, EU:C:2023:1011, punctele 145 și 146, precum și jurisprudența citată).

64 În schimb, aplicarea unei sancțiuni unui particular într‑un anumit caz, în temeiul unor astfel de dispoziții, poate, în funcție de natura și de întinderea atât juridice, cât și practice ale acestei sancțiuni, să împiedice libertatea fundamentală de circulație de care beneficiază acest particular, indiferent dacă este vorba despre libertatea de circulație a lucrătorilor consacrată la articolul 45 TFUE sau despre libertatea de a presta servicii consacrată la articolul 56 TFUE. Acest lucru este valabil în special în cazul unei sancțiuni precum interdicțiile temporare de exercitare a anumitor activități profesionale în discuție în litigiul principal, a căror aplicare la nivelul tuturor statelor membre poate fi dispusă de UEFA și de FIFA, ținând seama de cererea de extindere la nivel european și mondial adresată acestor asociații sportive.

65 Astfel, o asemenea sancțiune nu are doar drept consecință potențială, ci chiar ca scop să interzică persoanei căreia i‑a fost aplicată să exercite activitatea profesională în cauză și, prin urmare, activitatea sa economică, nu numai în statul său membru de origine, ci și în alte țări, inclusiv în toate celelalte state membre.

66 Rezultă, în speță, că sancțiunile în discuție în litigiul principal sunt de natură să împiedice libertatea de circulație a lucrătorilor sau libertatea de a presta servicii a persoanelor cu funcții de conducere cărora le‑au fost aplicate aceste sancțiuni, în funcție de regimul juridic în care aceste persoane cu funcții de conducere pot exercita activități profesionale în alte state membre decât Republica Italiană.

– Cu privire la existența unei justificări eventuale

67 În al treilea și ultimul rând, dintr‑o jurisprudență constantă rezultă că pot fi admise măsuri de origine nestatală, chiar dacă acestea sunt de natură să împiedice o libertate de circulație consacrată de Tratatul FUE, dacă se stabilește, primo, că prin adoptarea lor se urmărește un obiectiv legitim de interes general compatibil cu acest tratat și, prin urmare, de altă natură decât pur economică, și, secundo, că acestea respectă principiul proporționalității, ceea ce presupune ca ele să fie apte să garanteze realizarea acestui obiectiv și să nu depășească ceea ce este necesar pentru atingerea acestuia. În ceea ce privește în special cerința legată de capacitatea unor astfel de măsuri, trebuie amintit că acestea pot fi considerate ca fiind de natură să garanteze realizarea obiectivului invocat numai în cazul în care răspund cu adevărat preocupării de a atinge obiectivul respectiv într‑un mod coerent și sistematic (Hotărârea din 21 decembrie 2023, European Superleague Company, C‑333/21, EU:C:2023:1011, punctul 251, precum și Hotărârea din 4 octombrie 2024, FIFA, C‑650/22, EU:C:2024:824, punctul 95).

68 La fel ca în prezența măsurilor de origine statală, revine autorului măsurilor de origine nestatală sarcina de a demonstra că aceste două condiții cumulative sunt respectate (Hotărârea din 21 decembrie 2023, European Superleague Company, C‑333/21, EU:C:2023:1011, punctul 252, precum și Hotărârea din 4 octombrie 2024, FIFA, C‑650/22, EU:C:2024:824, punctul 96).

69 În speță, instanța de trimitere are competența să stabilească dacă sancțiunile în discuție în litigiul principal îndeplinesc condițiile cumulative menționate, ținând seama de argumentele și de probele prezentate de părți. Având în vedere aceste argumente și aceste elemente de probă, Curtea este totuși în măsură să îi furnizeze următoarele indicații.

70 În ceea ce privește, primo, existența unuia sau mai multor obiective legitime de interes general compatibile cu Tratatul FUE, este necesar să se arate că aceasta trebuie apreciată ținând seama, în măsura în care este necesar, de particularitățile disciplinei sportive care intră în răspunderea asociației a cărei reglementare sau comportament este în discuție (a se vedea în acest sens Hotărârea din 21 decembrie 2023, European Superleague Company, C‑333/21, EU:C:2023:1011, punctele 105 și 106), precum și din scopurile urmărite de această asociație, astfel cum reies din statutul său sau, dacă este cazul, din misiunile speciale care i‑au fost încredințate de autoritățile publice (a se vedea în acest sens Hotărârea din 4 octombrie 2024, FIFA, C‑650/22, EU:C:2024:824, punctele 99 și 100).

71 În speță, din afirmațiile instanței de trimitere reiese că sancțiunile în discuție în litigiile principale au fost aplicate reclamanților din litigiile principale persoane cu funcții de conducere pentru motivul că aceștia încălcaseră principiile loialității, corectitudinii și onestității, a căror respectare li se impune în calitatea lor de persoane cu funcții de conducere care desfășoară o activitate profesională în domeniul fotbalului, prin participarea la instituirea unui sistem de câștiguri de capital fictive și, mai precis, prin efectuarea sau prin aprobarea unor declarații financiare și contabile care prezentau în mod fals un ansamblu de transferuri de jucători ca fiind operațiuni independente, în condițiile în care era vorba în realitate despre operațiuni de schimb, cu scopul de a eluda aplicarea standardului internațional de contabilitate aplicabil acestora din urmă și, în definitiv, de a declara rezultate și un patrimoniu mai importante decât rezultatele și patrimoniul reale ale clubului pe care îl conduceau.

72 În această privință, astfel cum a arătat domnul avocat general în esență la punctele 67 și 68 din concluzii, trebuie să se admită că se poate considera că normele care urmăresc să asigure, prin intermediul unor sancțiuni disciplinare, respectarea efectivă a normelor financiare și contabile aplicabile cluburilor de fotbal, precum și caracterul exact și loial al declarațiilor financiare și contabile efectuate sau aprobate de persoanele cu funcții de conducere din aceste cluburi urmăresc obiectivul legitim de interes general care constă în asigurarea regularității competițiilor sportive precum competițiile de fotbal (a se vedea în acest sens Hotărârea din 4 octombrie 2024, FIFA, C‑650/22, EU:C:2024:824, punctele 100 și 101, precum și Hotărârea din 30 aprilie 2026, CD Tondela ș.a., C‑133/24, EU:C:2026:361, punctul 96).

73 Astfel, aceste competiții sportive se caracterizează printre altele prin faptul că, deși participarea la acestea este rezervată unor echipe care au obținut anumite rezultate sportive și chiar dacă desfășurarea lor se întemeiază pe înfruntarea și pe eliminarea progresivă a acestor echipe, bazându‑se astfel pe meritul sportiv, buna lor funcționare, perenitatea și succesul lor se întemeiază de asemenea pe menținerea unui anumit echilibru sportiv și financiar, precum și a unei anumite egalități de șanse între cluburile de fotbal profesionist care participă la acestea, ținând seama de legătura de interdependență dintre acestea din urmă (a se vedea în acest sens Hotărârea din 30 aprilie 2026, CD Tondela ș.a., C‑133/24, EU:C:2026:361, punctul 60, precum și jurisprudența citată).

74 Or, acest echilibru financiar și, așadar, în definitiv, echilibrul sportiv, precum și regularitatea competițiilor sportive la care contribuie ar risca să fie denaturate sau chiar distruse dacă ar fi posibil ca persoanele cu funcții de conducere care exercită o activitate profesională în domeniul fotbalului să aibă comportamente contabile și financiare precum cele descrise la punctele 19 și 71 din prezenta hotărâre, în condiții de impunitate. Acest lucru este valabil cu atât mai mult în cazul în care, precum în speță, asemenea comportamente financiare și contabile privesc operațiuni de transfer de jucători, așadar, operațiuni care au o incidență directă asupra compunerii echipelor, care constituie unul dintre parametrii esențiali ai competițiilor în cursul cărora se înfruntă cluburile de fotbal profesionist (a se vedea în acest sens Hotărârea din 21 decembrie 2023, Royal Antwerp Football Club, C‑680/21, EU:C:2023:1010, punctul 61, precum și Hotărârea din 30 aprilie 2026, CD Tondela ș.a., C‑133/24, EU:C:2026:361, punctul 33).

75 În ceea ce privește, secundo, respectarea principiului proporționalității, este necesar să se arate că adoptarea unor dispoziții care permit aplicarea unor sancțiuni precum cele în discuție în litigiul principal constituie, în sine, un mijloc apt să garanteze realizarea obiectivului menționat la punctul 72 din prezenta hotărâre.

76 Acest lucru este valabil în special în cazul adoptării unor dispoziții care permit aplicarea unor sancțiuni precum interdicțiile de a exercita activități profesionale în cadrul FIGC pentru o durată determinată care pot fi aplicate unor persoane cu funcții de conducere precum reclamanții din litigiul principal, pe care reglementarea CONI le califică mai precis drept „descalificare pentru o durată determinată în cadrul FIGC, cu o posibilă cerere de extindere la [UEFA]”, în prezența unor comportamente precum cele menționate la punctele 71 și 74 din prezenta hotărâre, pe care această reglementare le califică drept „contravenție” „în materie economică și de gestiune”, astfel cum rezultă din cuprinsul punctelor 12-15 din această hotărâre.

77 În această privință, sarcina de a verifica dacă adoptarea unor dispoziții care permit aplicarea unor sancțiuni precum cele vizate la cele două puncte precedente din prezenta hotărâre răspunde cu adevărat preocupării de a atinge în mod coerent și sistematic obiectivul menționat la punctul 72 din această hotărâre revine instanței de trimitere. În acest scop, acesteia îi revine în special sarcina de a verifica dacă diferitele sancțiuni care pot fi aplicate în prezența unei astfel de „contravenții în materie economică și de gestiune” constituie un regim coerent și complet de mijloace care permit nu numai să se pună capăt diferitelor categorii de comportamente care pot constitui această încălcare, precum neprezentarea de documente, prezentarea parțială de documente, prezentarea de documente evazive sau înșelătoare sau prezentarea de documente falsificate, ci și să prevină repetarea unor astfel de comportamente.

78 În plus, instanței de trimitere îi revine sarcina de a verifica, pe de o parte, că stabilirea acestor sancțiuni, în fiecare caz în parte, este încadrată de criterii transparente, obiective și nediscriminatorii (a se vedea în acest sens Hotărârea din 21 decembrie 2023, European Superleague Company, C‑333/21, EU:C:2023:1011, punctul 257, și Hotărârea din 4 octombrie 2024, FIFA, C‑650/22, EU:C:2024:824, punctul 111).

79 Pe de altă parte, aceste criterii trebuie să garanteze că se poate ține seama de ansamblul împrejurărilor relevante ce caracterizează fiecare speță concretă și în special de natura, de durata, precum și de gravitatea încălcării constatate. Prin urmare, este necesar ca organul care este însărcinat să aplice criteriile menționate de la caz la caz și să procedeze la această stabilire să dispună de o anumită marjă de apreciere, a cărei utilizare trebuie să poată face ea însăși obiectul unui control jurisdicțional efectiv, de către o instanță națională, în raport cu aceleași criterii, precum și cu ansamblul împrejurărilor relevante ale speței (a se vedea în acest sens Hotărârea din 21 decembrie 2023, European Superleague Company, C‑333/21, EU:C:2023:1011, punctul 151, precum și Hotărârea din 4 octombrie 2024, FIFA, C‑650/22, EU:C:2024:824, punctele 106 și 111, precum și jurisprudența citată).

80 Având în vedere ansamblul considerațiilor care precedă, trebuie să se răspundă la a doua și la a treia întrebare din prezentele cauze conexate că articolele 45 și 56 TFUE trebuie interpretate în sensul că nu se opun unei legislații naționale, astfel cum este interpretată de instanțele naționale competente, care permite unei asociații sportive naționale, ținând seama de autonomia juridică care i‑a fost recunoscută acesteia de dreptul intern, să aplice unor persoane cu funcții de conducere din domeniul sportului o sancțiune care constă într‑o interdicție temporară de a exercita activități profesionale care intră în competența acestei asociații, ca urmare a unor declarații financiare și contabile false intervenite cu încălcarea principiilor loialității, corectitudinii și onestității, a căror respectare se impune acestor persoane cu funcții de conducere din domeniul sportului în temeiul reglementării pe care asociația menționată este competentă să o aplice, cu condiția ca:

– adoptarea dispozițiilor care permit aceleiași asociații să aplice o astfel de sancțiune să urmărească unul sau mai multe obiective legitime de interes general compatibile cu Tratatul FUE, de altă natură decât pur economică, și ca

– aceste dispoziții să respecte principiul proporționalității, ceea ce presupune ca ele să fie apte să garanteze realizarea acestui sau a acestor obiective, în mod coerent și sistematic, și ca stabilirea de la caz la caz a sancțiunilor pe care le prevăd să fie încadrată de criterii transparente, obiective și nediscriminatorii, care să permită luarea în considerare a tuturor împrejurărilor relevante și care pot face obiectul unui control jurisdicțional efectiv.

Cu privire la primele întrebări din cauzele C‑424/24 și C‑425/24

81 Prin intermediul primelor întrebări din prezentele cauze conexate, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă dreptul Uniunii, în special articolul 6 TUE și articolul 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE coroborat cu articolul 47 din cartă, trebuie interpretate în sensul că se opun unei legislații naționale, astfel cum este interpretată de instanțele naționale competente, care limitează competențele instanței naționale care este chemată să controleze o sancțiune aplicată de o asociație sportivă națională, „după epuizarea gradelor de jurisdicție ale justiției sportive naționale”, la competența de a acorda o reparație atunci când consideră că această sancțiune este nelegală, cu excluderea celor care constau, pe de o parte, în dispunerea unor măsuri provizorii în așteptarea pronunțării hotărârii care urmează să intervină pe fond și, pe de altă parte, în anularea sancțiunii menționate, precum și în încetarea efectelor acesteia.

82 Cu titlu introductiv, trebuie să se constate că, pentru motive similare celor expuse la punctele 47-49 din prezenta hotărâre, aceste întrebări sunt inadmisibile în măsura în care privesc articolul 6 TUE. În consecință, trebuie să se răspundă la acestea numai în raport cu articolul 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE coroborat cu articolul 47 din cartă, amintindu‑se că acest din urmă articol trebuie luat în considerare în mod corespunzător în vederea interpretării acestui articol 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE (a se vedea în acest sens Hotărârea din 20 aprilie 2021, Repubblika, C‑896/19, EU:C:2021:311, punctele 44 și 45, precum și Hotărârea din 1 august 2025, Royal Football Club Seraing, C‑600/23, EU:C:2025:617, punctul 70).

83 În acest scop, este necesar, într‑o primă etapă, să se precizeze întinderea obligației care revine statelor membre, în temeiul articolului 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE coroborat cu articolul 47 din cartă, de a asigura, în general, o protecție jurisdicțională efectivă particularilor în cazul în care un organism din cadrul sistemului lor jurisdicțional este chemat, în cadrul competențelor sale, să controleze, în raport cu dreptul Uniunii și în calitate de „instanță” în sensul acestui drept, sancțiunile care au fost aplicate acestor particulari de asociații sportive. Într‑o a doua etapă, va trebui să se precizeze criteriile care permit identificarea instanței naționale care este competentă să efectueze acest control, în special în cazul particular în care, precum în speță, o astfel de instanță națională este chemată să exercite controlul menționat „după epuizarea gradelor de jurisdicție ale justiției sportive naționale”.

Cu privire la întinderea controlului jurisdicțional al sancțiunilor aplicate particularilor de asociații sportive

84 Articolul 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE obligă statele membre să stabilească căile de atac necesare pentru a asigura justițiabililor respectarea dreptului lor la o protecție jurisdicțională efectivă în domeniile reglementate de dreptul Uniunii. Principiul protecției jurisdicționale efective a drepturilor și libertăților conferite justițiabililor de dreptul Uniunii, la care se referă această dispoziție, constituie un principiu general al dreptului Uniunii care decurge din tradițiile constituționale comune ale statelor membre, consacrat în special la articolul 47 din cartă, din care reiese că orice persoană ale cărei drepturi sau libertăți garantate de dreptul Uniunii sunt încălcate are dreptul la o cale de atac eficientă în fața unei instanțe judecătorești, în conformitate cu condițiile prevăzute la acest din urmă articol (a se vedea în acest sens Hotărârea din 21 decembrie 2021, Randstad Italia, C‑497/20, EU:C:2021:1037, punctele 56 și 57, precum și jurisprudența citată, și Hotărârea din 16 octombrie 2025, PROFIL‑COPY 2002, C‑510/24, EU:C:2025:795, punctul 38).

85 Rezultă din jurisprudența Curții, în primul rând, că, în temeiul acestui articol 19 alineatul (1) al doilea paragraf coroborat cu articolul 47 menționat, particularii care susțin, în cadrul unui litigiu legat de exercitarea unei activități economice pe teritoriul Uniunii, că un act, o măsură sau un comportament a adus atingere drepturilor sau libertăților conferite de dreptul Uniunii trebuie să dispună de o cale de atac care să le permită să conteste acest act, această măsură sau acest comportament în raport cu acest drept, fie cu titlu principal, fie cu titlu incident, și să obțină din partea unei instanțe naționale un control jurisdicțional efectiv al actului, al măsurii sau al comportamentului menționat în raport cu dreptul menționat (a se vedea în acest sens Hotărârea din 1 august 2025, Royal Football Club Seraing, C‑600/23, EU:C:2025:617, punctele 75, 76 și 82, precum și jurisprudența citată).

86 Ținând seama de jurisprudența amintită la punctele 55 și 56 din prezenta hotărâre, particularii trebuie, așadar, să dispună de o astfel de cale de atac, printre altele, în cazul în care susțin, în cadrul unui litigiu legat de exercitarea unei activități economice pe teritoriul Uniunii, că o sancțiune care le‑a fost aplicată de o asociație sportivă a adus atingere uneia sau mai multor libertăți fundamentale de circulație pe care le conferă dreptul Uniunii precum, în speță, libertatea de circulație a lucrătorilor consacrată la articolul 45 TFUE și libertatea de a presta servicii consacrată la articolul 56 TFUE (a se vedea în acest sens Hotărârea din 1 august 2025, Royal Football Club Seraing, C‑600/23, EU:C:2025:617, punctele 71 și 108).

87 În al doilea rând, cerința privind controlul jurisdicțional efectiv care face parte integrantă din protecția jurisdicțională efectivă pe care statele membre au obligația de a o asigura particularilor în domeniile reglementate de dreptul Uniunii, în conformitate cu articolul 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE, implică, mai întâi, că, în principiu, instanța națională în fața căreia particularii pot contesta o sancțiune aplicată de o asociație sportivă trebuie să fie competentă să examineze toate aspectele de drept și de fapt relevante pentru soluționarea litigiului cu care este sesizată, dacă este necesar după ce a solicitat Curții să se pronunțe, cu titlu preliminar, cu privire la orice întrebare referitoare la interpretarea dreptului Uniunii sau la validitatea unui act de drept al Uniunii, în condițiile prevăzute la articolul 267 TFUE (a se vedea în acest sens Hotărârea din 1 august 2025, Royal Football Club Seraing, C‑600/23, EU:C:2025:617, punctele 75, 77 și 83, precum și jurisprudența citată).

88 În special, instanța națională competentă trebuie să poată controla temeinicia în raport cu dreptul Uniunii, pe de o parte, a motivelor juridice și de fapt pentru care o asemenea sancțiune a fost aplicată unui asemenea particular (a se vedea în acest sens Hotărârea din 1 august 2025, Royal Football Club Seraing, C‑600/23, EU:C:2025:617, punctele 86 și 101) și, pe de altă parte, a acestei sancțiuni în sine, astfel cum rezultă din cuprinsul punctului 79 din prezenta hotărâre. Acest din urmă control poate el însuși să privească, în funcție de motivele care trebuie examinate de instanța națională competentă, condițiile în care a fost aplicată sancțiunea menționată, motivarea acesteia, precum și stabilirea sa.

89 În continuare, instanța națională competentă nu se poate limita să constate, dacă este cazul, existența unei încălcări a dreptului Uniunii, ci trebuie, în principiu, de asemenea să poată deduce, în cadrul competențelor sale și în conformitate cu dispozițiile naționale aplicabile, toate consecințele juridice care se impun în prezența unei asemenea constatări, astfel încât să nu lase să persiste această încălcare (a se vedea în acest sens Hotărârea din 1 august 2025, Royal Football Club Seraing, C‑600/23, EU:C:2025:617, punctele 102 și 103).

90 În special, în cazul în care este în discuție o încălcare a uneia sau a mai multe libertăți fundamentale de circulație prevăzute de Tratatul FUE, această instanță trebuie să poată, la cererea particularului în cauză, nu numai să constate această încălcare și să dispună repararea prejudiciului pe care l‑a cauzat acestui particular, ci și, în măsura în care este necesar, să determine încetarea comportamentului care constituie încălcarea menționată sau, atunci când este vorba despre un act, să anuleze acest act (a se vedea în acest sens Hotărârea din 1 august 2025, Royal Football Club Seraing, C‑600/23, EU:C:2025:617, punctul 104 și jurisprudența citată).

91 Această situație se regăsește în special în cazul în care măsura care este afectată de o asemenea încălcare a dreptului Uniunii este o sancțiune precum o interdicție de a exercita activități profesionale aplicată unui particular. Astfel, într‑un asemenea caz, anularea actului care instituie această sancțiune, în măsura necesară pentru a face să dispară sancțiunea menționată din ordinea juridică, precum și pentru a determina încetarea efectelor acesteia, este necesară pentru a asigura protecția jurisdicțională efectivă a particularului în cauză, permițându‑i să recupereze posibilitatea de a‑și exercita libertățile și, prin urmare, activitățile sale profesionale, de care ar fi privat în lipsa unei asemenea anulări.

92 În sfârșit, instanța națională competentă trebuie să poată dispune măsuri provizorii în așteptarea pronunțării hotărârii care urmează să intervină pe fond. În fapt, în lipsa unei asemenea posibilități, nu ar putea fi garantată deplina eficacitate a unei asemenea hotărâri (a se vedea în acest sens Hotărârea din 1 august 2025, Royal Football Club Seraing, C‑600/23, EU:C:2025:617, punctele 105 și 106, precum și jurisprudența citată).

93 Desigur, într‑o situație în care reconfigurarea unei benzi de frecvență trebuia să aibă loc înainte de o dată determinată în conformitate cu un act de drept derivat al Uniunii și în care anularea unor acte referitoare la alocarea unor drepturi de utilizare a anumitor frecvențe radio, adoptate de autoritățile naționale competente pentru a permite această reconfigurare, era susceptibilă să aducă atingere nu numai obiectivelor de interes general urmărite de legiuitorul Uniunii, ci și drepturilor terților de bună‑credință, Curtea a statuat că dreptul Uniunii nu se opune unei reglementări naționale care, pe de o parte, limita efectele căilor de atac introduse de operatori economici împotriva unor astfel de acte la acordarea unei despăgubiri financiare și, pe de altă parte, limita domeniul de aplicare al măsurilor asigurătorii care pot fi dispuse în așteptarea examinării unor astfel de căi de atac la plata unui provizion (Hotărârea din 11 septembrie 2025, Cairo Network ș.a. (C‑764/23-C‑766/23, EU:C:2025:691, punctele 73-86).

94 Cu toate acestea, situația persoanelor cărora li s‑a aplicat de către o asociație sportivă o sancțiune care aduce atingere libertăților de circulație pe care le conferă dreptul Uniunii nu se încadrează într‑o asemenea ipoteză. Argumentul invocat de guvernul italian în ședința de audiere a pledoariilor potrivit căruia o eventuală anulare a sancțiunilor care au fost aplicate reclamanților din litigiul principal ar putea să presupună anularea sancțiunilor sub forma unor puncte de penalizare în cadrul campionatului național de fotbal care au fost aplicate clubului de fotbal la care erau angajați acești reclamanți și să creeze astfel o situație de incertitudine de lungă durată în ceea ce privește clasamentul final al acestui campionat nu poate conduce la o concluzie diferită. Este suficient să se sublinieze, în această privință, că întrebările adresate în prezentele cauze conexate vizează exclusiv situația reclamanților menționați, iar nu pe cea a clubului de fotbal la care își exercitau activitățile, și nici legalitatea unor eventuale sancțiuni aplicate acestui club.

Cu privire la identificarea instanței naționale competente să controleze sancțiunile aplicate particularilor de asociații sportive

95 În primul rând, trebuie amintit că, deși organizarea justiției în statele membre, printre altele instituirea, compunerea, competențele și funcționarea instanțelor naționale, este de competența acestor state, totuși, în exercitarea acestei competențe, ele sunt ținute să respecte obligațiile care decurg pentru ele din dreptul Uniunii și în special din articolul 19 TUE [Hotărârea din 5 iunie 2023, Comisia/Polonia (Independența și viața privată a judecătorilor), C‑204/21, EU:C:2023:442, punctul 63 și jurisprudența citată, precum și Hotărârea din 11 iulie 2024, Hann‑Invest ș.a., C‑554/21, C‑622/21 și C‑727/21, EU:C:2024:594, punctul 44].

96 Astfel cum s‑a amintit la punctul 84 din prezenta hotărâre, în temeiul articolului 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE, statele membre stabilesc căile de atac necesare pentru a asigura justițiabililor respectarea dreptului lor la protecție jurisdicțională efectivă în domeniile reglementate de dreptul Uniunii. Astfel, revine statelor membre sarcina de a prevedea un sistem de căi de atac și de proceduri care să asigure un control jurisdicțional efectiv în aceste domenii (Hotărârea din 26 martie 2020, Miasto Łowicz și Prokurator Generalny, C‑558/18 și C‑563/18, EU:C:2020:234, punctul 32 și jurisprudența citată, precum și Hotărârea din 11 iulie 2024, Hann‑Invest ș.a., C‑554/21, C‑622/21 și C‑727/21, EU:C:2024:594, punctul 34).

97 Articolul 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE are vocația de a se aplica în privința oricărei autorități naționale care se poate pronunța, în calitate de „instanță“ în sensul dreptului Uniunii, cu privire la chestiuni referitoare la interpretarea sau la aplicarea acestui drept și care intră astfel în domeniile reglementate de acest drept (Hotărârea din 26 martie 2020, Miasto Łowicz și Prokurator Generalny, C‑558/18 și C‑563/18, EU:C:2020:234, punctul 34, precum și jurisprudența citată, și Hotărârea din 11 iulie 2024, Hann‑Invest ș.a., C‑554/21, C‑622/21 și C‑727/21, EU:C:2024:594, punctul 36).

98 Statele membre trebuie, așadar, în temeiul articolului 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE, să se asigure că toate organismele care, în calitate de „instanță” în sensul dreptului Uniunii, sunt chemate să se pronunțe cu privire la chestiuni legate de aplicarea sau de interpretarea acestui drept și care fac parte astfel din sistemul său de căi de atac în domeniile reglementate de dreptul menționat îndeplinesc toate cerințele inerente unei protecții jurisdicționale efective [a se vedea în acest sens Hotărârea din 22 februarie 2022, RS (Efectul deciziilor unei curți constituționale), C‑430/21, EU:C:2022:99, punctul 40 și jurisprudența citată, precum și Hotărârea din 11 iulie 2024, Hann‑Invest ș.a., C‑554/21, C‑622/21 și C‑727/21, EU:C:2024:594, punctul 47].

99 Printre aceste cerințe figurează, primo, cerința privind independența instanțelor, care este inerentă activității de judecată și care ține de conținutul esențial al dreptului la protecție jurisdicțională efectivă și la un proces echitabil, care are o importanță esențială în calitate de garant al protecției ansamblului drepturilor conferite justițiabililor de dreptul Uniunii și al menținerii valorilor comune ale statelor membre prevăzute la articolul 2 TUE, în special a valorii statului de drept [Hotărârea din 15 iulie 2021, Comisia/Polonia (Regimul disciplinar al judecătorilor), C‑791/19, EU:C:2021:596, punctul 58 și jurisprudența citată, precum și Hotărârea din 11 iulie 2024, Hann‑Invest ș.a., C‑554/21, C‑622/21 și C‑727/21, EU:C:2024:594, punctul 49].

100 Această cerință de independență cuprinde două aspecte. Primul aspect, de ordin extern, impune ca organul în discuție să își exercite funcțiile în deplină autonomie, fără a fi supus vreunei legături ierarhice sau de subordonare și fără să primească dispoziții sau instrucțiuni, indiferent de originea lor, fiind astfel protejat de intervenții sau de presiuni exterioare susceptibile să aducă atingere independenței de judecată a membrilor săi și să influențeze deciziile acestora [Hotărârea din 19 noiembrie 2019, A. K. ș.a. (Independența Camerei Disciplinare a Curții Supreme), C‑585/18, C‑624/18 și C‑625/18, EU:C:2019:982, punctul 121, precum și Hotărârea din 11 iulie 2024, Hann‑Invest ș.a., C‑554/21, C‑622/21 și C‑727/21, EU:C:2024:594, punctul 50].

101 Al doilea aspect, de ordin intern, este legat de noțiunea de „imparțialitate” și vizează echidistanța față de părțile în litigiu și de interesele fiecăreia dintre ele din perspectiva obiectului acestuia. Acest aspect impune respectarea obiectivității și lipsa oricărui interes în soluționarea litigiului în afara strictei aplicări a normei de drept [Hotărârea din 19 noiembrie 2019, A. K. ș.a. (Independența Camerei Disciplinare a Curții Supreme), C‑585/18, C‑624/18 și C‑625/18, EU:C:2019:982, punctul 122, precum și Hotărârea din 11 iulie 2024, Hann‑Invest ș.a., C‑554/21, C‑622/21 și C‑727/21, EU:C:2024:594, punctul 51].

102 Aceste garanții de independență și de imparțialitate postulează existența unor norme referitoare printre altele la compunerea autorității în discuție, care să permită înlăturarea oricărei îndoieli legitime, în percepția justițiabililor, referitoare la impenetrabilitatea instanței în cauză în raport cu elemente exterioare și la neutralitatea sa în raport cu interesele care se înfruntă [a se vedea în acest sens Hotărârea din 19 noiembrie 2019, A. K. ș.a. (Independența Camerei disciplinare a Curții Supreme), C‑585/18, C‑624/18 și C‑625/18, EU:C:2019:982, punctul 123, precum și Hotărârea din 11 iulie 2024, Hann‑Invest ș.a., C‑554/21, C‑622/21 și C‑727/21, EU:C:2024:594, punctul 52].

103 În această privință, trebuie ca judecătorii să se afle la adăpost de intervenții sau de presiuni exterioare care le pot pune în pericol independența. Normele aplicabile statutului judecătorilor și exercitării funcției lor de judecător trebuie în special să permită excluderea nu numai a oricărei influențe directe, sub formă de instrucțiuni, ci și a formelor de influență mai indirectă susceptibile să orienteze deciziile judecătorilor în discuție și înlăturarea astfel a unei lipse a aparenței de independență sau de imparțialitate a acestora care ar fi de natură să aducă atingere încrederii pe care justiția trebuie să o inspire justițiabililor într‑o societate democratică și într‑un stat de drept [Hotărârea din 15 iulie 2021, Comisia/Polonia (Regimul disciplinar al judecătorilor), C‑791/19, EU:C:2021:596, punctul 60 și jurisprudența citată, precum și Hotărârea din 11 iulie 2024, Hann‑Invest ș.a., C‑554/21, C‑622/21 și C‑727/21, EU:C:2024:594, punctul 53].

104 Deși componenta „externă” a independenței urmărește în esență să mențină independența instanțelor față de puterile legislativă și executivă în conformitate cu principiul separării puterilor ce caracterizează funcționarea unui stat de drept, acest aspect trebuie totuși înțeles în sensul că vizează și protecția judecătorilor față de intervenții, presiuni sau influențe directe sau mai indirecte, de exemplu în ceea ce privește numirea lor sau soluționarea cauzelor cu care sunt învestiți, care ar putea proveni din alte surse exterioare, precum, în speță, asociațiile sportive ale căror organe judiciare ale ordinii sportive pot fi chemate să controleze anumite acte sau anumite activități.

105 Secundo, având în vedere legăturile indisociabile care există între garanțiile de independență și de imparțialitate a judecătorilor, precum și de acces la o instanță constituită în prealabil prin lege, articolul 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE impune de asemenea existența unei instanțe constituite în prealabil prin lege. Această expresie, care reflectă în special principiul statului de drept, privește nu doar temeiul juridic al înseși existenței instanței judecătorești respective, ci și compunerea completului de judecată din fiecare cauză (Hotărârea din 11 iulie 2024, Hann‑Invest ș.a., C‑554/21, C‑622/21 și C‑727/21, EU:C:2024:594, punctul 55, precum și jurisprudența citată).

106 Expresia „constituită în prealabil prin lege” are în special scopul de a se evita ca organizarea sistemului judiciar să fie lăsată la discreția puterii executive și de a se asigura că această chestiune este reglementată prin lege. În plus, în țările cu drept codificat, organizarea sistemului judiciar nu poate fi lăsată nici la discreția autorităților judiciare, ceea ce nu exclude însă ca acestora să li se recunoască o anumită putere de interpretare a legislației naționale în materie (Hotărârea din 11 iulie 2024, Hann‑Invest ș.a., C‑554/21, C‑622/21 și C‑727/21, EU:C:2024:594, punctul 56, precum și jurisprudența citată).

107 Cu atât mai mult, organizarea sistemului judiciar nu poate fi lăsată la discreția unor organe profesionale, inclusiv de drept privat, chiar dacă Curtea a statuat deja, în mai multe rânduri, că astfel de organisme profesionale pot constitui „instanțe” în sensul dreptului Uniunii, cu condiția ca acestea să îndeplinească cerințele impuse de jurisprudența relevantă (a se vedea în acest sens Hotărârea din 6 octombrie 1981, Broekmeulen, 246/80, EU:C:1981:218, punctele 3, 4, 9 și 17, precum și Hotărârea din 13 ianuarie 2022, Minister Sprawiedliwości, C‑55/20, EU:C:2022:6, punctul 61 și jurisprudența citată). Pentru ca astfel de organisme profesionale sau anumite organe înființate pe lângă acestea să poată fi privite ca atare, este, așadar, necesar, printre altele, ca existența, compunerea și organizarea lor să fie stabilite în prealabil prin lege.

108 În plus, noțiunea de „instanță constituită în prealabil prin lege” face trimitere la existența unui organ care se caracterizează prin rolul său jurisdicțional, care constă în a soluționa, pe baza unor norme de drept și în urma unei proceduri organizate, orice chestiune care este de competența sa. Prin urmare, un astfel de organ trebuie, pe lângă independența și imparțialitatea membrilor săi, să îndeplinească și alte condiții, în special pe cea referitoare la existența unor garanții oferite de procedura urmată în fața sa (a se vedea în acest sens Hotărârea din 11 iulie 2024, Hann‑Invest ș.a., C‑554/21, C‑622/21 și C‑727/21, EU:C:2024:594, punctul 57, precum și jurisprudența citată).

109 Printre aceste garanții figurează principiul contradictorialității, care face parte integrantă din dreptul la un proces echitabil și la o protecție jurisdicțională efectivă. Acest principiu presupune în special ca părțile să poată să dezbată în contradictoriu toate elementele de fapt și de drept care sunt decisive pentru rezultatul procedurii (Hotărârea din 11 iulie 2024, Hann‑Invest ș.a., C‑554/21, C‑622/21 și C‑727/21, EU:C:2024:594, punctul 58, precum și jurisprudența citată).

110 Tertio, instanța în cauză trebuie, în conformitate cu articolul 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE, să fie în măsură să exercite un control jurisdicțional efectiv asupra actelor, a măsurilor sau a comportamentelor pe care este chemată să le examineze în cadrul competențelor sale, astfel cum rezultă din cuprinsul punctelor 87-92 din prezenta hotărâre.

111 În al doilea rând, principiul protecției jurisdicționale efective, astfel cum este consacrat în prezent la articolul 47 din cartă, care, după cum s‑a arătat la punctul 82 din prezenta hotărâre, trebuie luat în considerare în mod corespunzător în vederea interpretării articolului 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE, nu vizează dreptul de acces la un dublu grad de jurisdicție, ci numai la o instanță judecătorească (Hotărârea din 28 iulie 2011, Samba Diouf, C‑69/10, EU:C:2011:524, punctul 69, Hotărârea din 17 iulie 2014, Sánchez Morcillo și Abril García, C‑169/14, EU:C:2014:2099, punctul 36, precum și Hotărârea din 21 decembrie 2023, Scuola europea di Varese, C‑431/22, EU:C:2023:1021, punctul 93).

112 În consecință, deși dreptul Uniunii nu se opune ca statele membre să creeze un dublu grad de jurisdicție, de natură să îmbunătățească protecția jurisdicțională efectivă a particularilor, fie în general, fie într‑un domeniu specific, acesta nici nu le impune să facă acest lucru.

113 Având în vedere jurisprudența amintită la punctul 111 din prezenta hotărâre, trebuie arătat, în al treilea și ultimul rând, că, într‑o situație precum cele în discuție în litigiul principal, numai în ipoteza în care s‑ar dovedi că niciunul dintre organele care intervin în diferitele „grade de jurisdicție ale justiției sportive naționale”, vizate de instanța de trimitere în întrebările sale, nu îndeplinește cerințele cumulative care decurg din articolul 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE, așa cum au fost amintite la punctele 98-110 din această hotărâre, această instanță ar trebui, în temeiul dreptului Uniunii, să poată exercita un control jurisdicțional efectiv, în sensul precizat la punctele 87-92 din hotărârea menționată, asupra sancțiunilor pe care asociațiile sportive le pot aplica particularilor.

114 Astfel, dacă s‑ar dovedi că cel puțin organul judiciar al ordinii sportive care se pronunță în ultimă instanță îndeplinește aceste cerințe cumulative, așadar, dacă poate fi calificat drept „instanță” care prezintă garanțiile de independență și de imparțialitate necesare, dacă existența, compunerea și organizarea sa sunt stabilite în prealabil prin lege, dacă exercită cu adevărat un rol jurisdicțional, dacă procedura urmată în fața sa oferă garanțiile care se impun, în special pe cele referitoare la respectarea dreptului la apărare, precum și la respectarea principiului contradictorialității, și dacă este în măsură să exercite un control jurisdicțional efectiv, eventual adresându‑se Curții cu titlu preliminar în temeiul articolului 267 TFUE, ar exista deja o cale de atac care să asigure o protecție jurisdicțională efectivă particularilor, în conformitate cu articolul 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE, astfel cum a arătat în esență domnul avocat general la punctul 101 din concluzii.

115 În consecință, instanței de trimitere îi revine sarcina de a stabili dacă cel puțin organul judiciar al ordinii sportive care se pronunță în ultimă instanță îndeplinește în mod efectiv cerințele cumulative menționate, în lumina indicațiilor care urmează.

116 În ceea ce privește, primo, cerințele de independență și de imparțialitate, trebuie să se constate că, deși părțile din litigiul principal și unele dintre guvernele interesate le‑au evocat îndelung în fața Curții, instanța de trimitere nu le‑a menționat, în ceea ce o privește, decât într‑un mod cu totul incident și punctual în deciziile sale de trimitere. În consecință, această instanță nu a prezentat Curții elemente suficiente pentru a permite acesteia să îi furnizeze indicații în această privință. Instanței menționate îi revine, așadar, sarcina de a stabili dacă aceste cerințe sunt sau nu respectate, în lumina jurisprudenței Curții care este amintită la punctele 99-104 din prezenta hotărâre.

117 În ceea ce privește, secundo, cerința care constă, pentru organele în cauză, în a fi constituite în prealabil prin lege, este necesar, pe de o parte, să se constate că aceasta nu poate fi considerată îndeplinită pentru simplul motiv că legislația națională în discuție în litigiul principal prevede că persoanele în cauză sunt „obligate să sesizeze [organele judiciare ale ordinii sportive], în conformitate cu dispozițiile statutului și ale regulamentelor [CONI] și ale federațiilor sportive”. Astfel, o asemenea trimitere generală și globală la statutul și la regulamentele asociațiilor sportive naționale în cauză nu permite să se considere că, pe lângă simplul temei legal al existenței organelor în cauză, compunerea lor, organizarea lor, rolul lor jurisdicțional și garanțiile care încadrează procedura care trebuie urmată în fața lor sunt prevăzute de o lege, astfel încât să nu fie lăsate la discreția puterii executive, a puterii judecătorești sau, cu atât mai mult, a asociațiilor sportive naționale înseși.

118 Revine, așadar, instanței de trimitere sarcina de a stabili dacă aceste diferite elemente sunt prevăzute de o altă lege decât legislația națională în legătură cu care aceasta are îndoieli. În această privință, trebuie precizat că, deși o reglementare care emană de la o asociație sportivă națională nu constituie, în sine, o astfel de lege, ținând seama de originea și de natura sa, acest lucru nu exclude însă în mod necesar posibilitatea ca ea să fie considerată ca atare în anumite situații, precum în cazul aprobării printr‑o lege, în condiții adecvate.

119 Pe de altă parte, cu condiția respectării cerinței evocate la cele două puncte precedente din prezenta hotărâre, va reveni instanței de trimitere sarcina de a verifica dacă organele în cauză exercită un rol cu adevărat jurisdicțional, în opoziție, de exemplu, cu o funcție disciplinară. Dacă se dovedește că se regăsește această situație, îi va reveni sarcina de a stabili, în plus, dacă acest rol este exercitat în cadrul unei proceduri care prezintă toate garanțiile enumerate la punctele 108 și 109 din prezenta hotărâre.

120 În ceea ce privește, tertio, controlul jurisdicțional care poate fi efectuat de asemenea organe în prezența unor sancțiuni precum cele în discuție în litigiul principal și în lipsa unor elemente în dosarele de care dispune Curtea, precum și a unor indicații în deciziile de trimitere, revine, din nou, numai instanței de trimitere sarcina de a stabili dacă acesta îndeplinește cerințele amintite la punctele 87-92 din prezenta hotărâre.

121 Având în vedere ansamblul considerațiilor care precedă, este necesar să se răspundă la primele întrebări din prezentele cauze conexate că articolul 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE coroborat cu articolul 47 din cartă trebuie interpretat în sensul că nu se opune unei legislații naționale, astfel cum este interpretată de instanțele naționale competente, care limitează competențele instanței naționale care este chemată să controleze o sancțiune aplicată de o asociație sportivă națională, „după epuizarea gradelor de jurisdicție ale justiției sportive naționale”, la competența care constă în acordarea unei reparații în cazul în care apreciază că această sancțiune este nelegală, cu excluderea celor care constau, pe de o parte, în dispunerea unor măsuri provizorii în așteptarea pronunțării hotărârii care urmează să intervină pe fond și, pe de altă parte, în anularea sancțiunii menționate, precum și în determinarea încetării efectelor acesteia, cu condiția ca cel puțin organul care face parte din această „justiție sportivă națională” care se pronunță în ultimă instanță:

– să fie o „instanță” în sensul dreptului Uniunii, care prezintă garanțiile necesare de independență și imparțialitate;

– să fie constituit în prealabil prin lege, în ceea ce privește existența, compunerea și organizarea sa;

– să exercite un rol jurisdicțional;

– să urmeze o procedură care oferă garanțiile care se impun, în special cele referitoare la respectarea dreptului la apărare, precum și la respectarea principiului contradictorialității, și

– să fie în măsură să exercite, în prealabil, un control jurisdicțional efectiv asupra aceleiași sancțiuni.

Cu privire la cheltuielile de judecată

122 Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a cincea) declară:

1) Articolele 45 și 56 TFUE trebuie interpretate în sensul că nu se opun unei legislații naționale, astfel cum este interpretată de instanțele naționale competente, care permite unei asociații sportive naționale, ținând seama de autonomia juridică care i‑a fost recunoscută acesteia de dreptul intern, să aplice unor persoane cu funcții de conducere din domeniul sportului o sancțiune care constă într‑o interdicție temporară de a exercita activități profesionale care intră în competența acestei asociații, ca urmare a unor declarații financiare și contabile false intervenite cu încălcarea principiilor loialității, corectitudinii și onestității, a căror respectare se impune acestor persoane cu funcții de conducere din domeniul sportului în temeiul reglementării pe care asociația menționată este competentă să o aplice, cu condiția ca:

– adoptarea dispozițiilor care permit aceleiași asociații să aplice o astfel de sancțiune să urmărească unul sau mai multe obiective legitime de interes general compatibile cu Tratatul FUE, de altă natură decât pur economică, și ca

– aceste dispoziții să respecte principiul proporționalității, ceea ce presupune ca ele să fie apte să garanteze realizarea acestui sau a acestor obiective, în mod coerent și sistematic, și ca stabilirea de la caz la caz a sancțiunilor pe care le prevăd să fie încadrată de criterii transparente, obiective și nediscriminatorii, care să permită luarea în considerare a tuturor împrejurărilor relevante și care pot face obiectul unui control jurisdicțional efectiv.

2) Articolul 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE coroborat cu articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene trebuie interpretat în sensul că nu se opune unei legislații naționale, astfel cum este interpretată de instanțele naționale competente, care limitează competențele instanței naționale care este chemată să controleze o sancțiune aplicată de o asociație sportivă națională, „după epuizarea gradelor de jurisdicție ale justiției sportive naționale”, la competența care constă în acordarea unei reparații în cazul în care apreciază că această sancțiune este nelegală, cu excluderea celor care constau, pe de o parte, în dispunerea unor măsuri provizorii în așteptarea pronunțării hotărârii care urmează să intervină pe fond și, pe de altă parte, în anularea sancțiunii menționate, precum și în determinarea încetării efectelor acesteia, cu condiția ca cel puțin organul care face parte din această „justiție sportivă națională” care se pronunță în ultimă instanță:

– să fie o „instanță” în sensul dreptului Uniunii, care prezintă garanțiile necesare de independență și imparțialitate;

– să fie constituit în prealabil prin lege, în ceea ce privește existența, compunerea și organizarea sa;

– să exercite un rol jurisdicțional;

– să urmeze o procedură care oferă garanțiile care se impun, în special cele referitoare la respectarea dreptului la apărare, precum și la respectarea principiului contradictorialității, și

– să fie în măsură să exercite, în prealabil, un control jurisdicțional efectiv asupra aceleiași sancțiuni.

Semnături

* Limba de procedură: italiana.