Hotărârea Curții (Camera întâi) din 5 februarie 2026.#Giorgio Fidenato, în nume propriu și în calitate de proprietar al întreprinderii agricole „In Trois”, împotriva Ministero dell’Agricoltura, della Sovranità Alimentare e delle Foreste.#Cererea de decizie preliminară formulată de Consiglio di Stato.#Trimitere preliminară – Mediu – Diseminare deliberată în mediu de organisme modificate genetic (OMG) – Măsuri pentru evitarea prezenței accidentale a OMG‑urilor în mediu – Directiva 2001/18/CE – Articolul 26c alineatele (1) și (3) – Regulamentul (CE) nr. 1829/2003 – Decizia de punere în aplicare (UE) 2016/321 – Interzicere a cultivării porumbului OMG MON 810 în Italia – Validitate – Libera circulație a mărfurilor – Articolele 34 și 114 TFUE – Principiile proporționalității și nediscriminării – Libertatea de a desfășura o activitate comercială – Articolele 16 și 21 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.#Cauza C-364/24.

Cererile de decizie preliminară privesc aprecierea validității articolelor 26b și 26c din Directiva 2001/18/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 12 martie 2001 privind diseminarea deliberată în mediu a organismelor modificate genetic și de abrogare a Directivei 90/220/CE a Consiliului (JO 2001, L 106, p. 1, Ediție specială, 15/vol. 7, p. 75), astfel cum a fost modificată prin Directiva (UE) 2015/412 a Parlamentului European și a Consiliului din 11 martie 2015 (JO 2015, L 68, p. 1) (denumită în continuare „Directiva 2001/18”), precum și validitatea și interpretarea Deciziei de punere în aplicare (UE) 2016/321 a Comisiei din 3 martie 2016 de modificare a domeniului de aplicare geografic al autorizației de cultivare a porumbului modificat genetic (Zea mays L.) MON 810 (MON‑ØØ81Ø-6) (JO 2016, L 60, p. 90), având în vedere articolul 3 TUE, articolele 2, 3, 18, 26, 34-36 TFUE, articolul 216 alineatul (2) TFUE, articolele 16, 21 și 52 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (denumită în continuare „carta”), principiile nediscriminării și proporționalității, precum și articolul 34 din Regulamentul (CE) nr. 1829/2003 al Parlamentului European și al Consiliului din 22 septembrie 2003 privind produsele alimentare și furajele modificate genetic (JO 2003, L 268, p. 1, Ediție specială, 13/vol. 41, p. 3).

Aceste cereri au fost formulate în cadrul unor litigii între domnul Giorgio Fidenato, un agricultor, pe de o parte, și autoritățile italiene, pe de altă parte, în legătură cu punerea în aplicare a unor măsuri de distrugere și de îngropare a plantelor de porumb modificat genetic (Zea mays L.) MON 810 (MON‑ØØ81Ø-6) (denumit în continuare „porumbul OMG MON 810”) și cu aplicarea unei amenzi administrative de 50000 de euro domnului Fidenato pentru cultivarea unor astfel de plante.

Prin Decizia 94/800/CE a Consiliului [din 22 decembrie 1994 privind încheierea, în numele Comunității Europene, referitor la domeniile de competența sa, a acordurilor obținute în cadrul negocierilor comerciale multilaterale din Runda Uruguay (1986-1994) (JO 1994, L 336, p. 1)], Consiliul Uniunii Europene a aprobat Acordul de instituire a Organizației Mondiale a Comerțului (OMC), semnat la Marrakech la 15 aprilie 1994, precum și acordurile care figurează în anexa la acest acord (denumite în continuare „Acordurile OMC”).

Articolul 1 din Directiva 2001/18, intitulat „Obiectiv”, prevede: „În conformitate cu principiul de precauție, obiectivul prezentei directive este acela de a armoniza actele cu putere de lege și actele administrative ale statelor membre și de a proteja sănătatea umană și mediul în cazul în care: – se efectuează diseminarea deliberată în mediu a organismelor modificate genetic, în orice alte scopuri decât introducerea pe piață în interiorul Comunității; – se introduc pe piață organisme modificate genetic ca produse în sine sau componente ale altor produse, în interiorul Comunității.”

Potrivit articolului 4 din această directivă, intitulat „Obligații generale”: „(1) Statele membre se asigură, în conformitate cu principiul de precauție, că s‑au luat toate măsurile adecvate pentru evitarea efectelor adverse asupra sănătății umane și asupra mediului, care pot apărea în urma diseminării deliberate sau a introducerii pe piață a OMG‑urilor. OMG‑urile pot fi diseminate în mod deliberat sau introduse pe piață numai în conformitate cu partea B sau C. […]”

Articolul 22 din directiva menționată, intitulat „Libera circulație”, prevede: „Fără a aduce atingere articolului 23, statele membre nu pot interzice, restricționa sau împiedica introducerea pe piață a OMG‑urilor, ca produse în sine sau componente ale altor produse, care se conformează prezentei directive.”

Articolul 23 din aceeași directivă, intitulat „Clauza de protecție”, prevede: „(1) Dacă un stat membru, ca urmare a unor informații noi sau suplimentare, disponibile de la data autorizației, care influențează evaluarea riscului ecologic sau ca urmare a reevaluării informațiilor existente pe baza unor cunoștințe științifice noi sau suplimentare, are motive întemeiate pentru a considera că un OMG, ca produs în sine sau componentă a altui produs, care a fost notificat corect și pentru care s‑a primit autorizația scrisă în conformitate cu prezenta directivă, constituie un risc pentru sănătatea umană sau mediu, statul membru respectiv poate restricționa provizoriu sau interzice utilizarea și/sau vânzarea respectivului OMG, ca produs în sine sau componentă a altui produs pe teritoriul acestuia. Statul membru se asigură că, în cazul unui risc major, se aplică măsuri de urgență, precum suspendarea sau încheierea introducerii pe piață, inclusiv informarea populației. Statul membru informează de îndată Comisia și celelalte state membre cu privire la acțiunile întreprinse în conformitate cu prezentul articol și își motivează deciziile, asigurând revizuirea evaluării riscului ecologic, indicând dacă și cum trebuie să se modifice condițiile autorizației sau dacă autorizația trebuie ridicată și, după caz, informațiile noi sau suplimentare pe care se bazează decizia respectivă. (2) În termen de 60 de zile de la data primirii informațiilor transmise de un stat membru, se adoptă o decizie cu privire la măsura luată de statul membru respectiv în conformitate cu procedura de reglementare menționată la articolul 30 alineatul (2). La calcularea termenului de 60 de zile nu se iau în considerare intervalele de timp în care Comisia așteaptă informații suplimentare pe care le‑a solicitat notificatorului sau așteaptă avizul comitetului sau comitetelor științific(e) care a(u) fost consultat(e). Intervalul de timp în care Comisia așteaptă avizul comitetului sau comitetelor științific(e) consultat(e) nu depășește 60 de zile. De asemenea, nu se ia în considerare intervalul de timp necesar Consiliului pentru a acționa în conformitate cu procedura de reglementare menționată la articolul 30 alineatul (2).”

Articolul 26b din Directiva 2001/18, intitulat „Cultivarea”, prevede: „(1) În timpul procedurii de autorizare a unui anumit OMG sau în timpul perioadei de reînnoire a aprobării/autorizației, un stat membru poate solicita modificarea domeniului geografic de aplicare al aprobării scrise sau al autorizației astfel încât întreg teritoriul respectivului stat membru sau o parte din acesta să fie exclusă de la cultivare. Această solicitare se transmite Comisiei cel târziu în termen de 45 de zile de la data punerii în circulație a raportului de evaluare în temeiul articolului 14 alineatul (2) din prezenta directivă sau de la data primirii avizului Autorității Europene pentru Siguranța Alimentară în temeiul articolului 6 alineatul (6) și al articolului 18 alineatul (6) din Regulamentul [nr. 1829/2003]. Comisia prezintă fără întârziere notificatorului/solicitantului și celorlalte state membre solicitarea statului membru în cauză. Comisia pune această solicitare la dispoziția publicului prin mijloace electronice. (2) În termen de 30 de zile de la prezentarea de către Comisie a solicitării respective, notificatorul/solicitantul poate modifica sau confirma domeniul geografic de aplicare al notificării/cererii sale inițiale de acordare a autorizației. În absența unei confirmări, modificarea domeniului geografic de aplicare al notificării/solicitării se pune în aplicare în aprobarea scrisă emisă în temeiul prezentei directive și, după caz, în decizia emisă în conformitate cu articolul 19 din prezenta directivă, precum și în decizia de autorizare adoptată în temeiul articolelor 7 și 19 din Regulamentul [nr. 1829/2003]. Aprobarea scrisă emisă în temeiul prezentei directive și, după caz, decizia emisă în conformitate cu articolul 19 din prezenta directivă, precum și decizia de autorizare adoptată în temeiul articolului 7 și al articolului 19 din Regulamentul [nr. 1829/2003] se emit apoi pe baza domeniului geografic de aplicare adaptat al notificării/cererii de acordare a autorizației. Atunci când o solicitare în conformitate cu alineatul (1) din prezentul articol se comunică Comisiei după data punerii în circulație a raportului de evaluare în temeiul articolului 14 alineatul (2) din prezenta directivă sau după primirea avizului Autorității Europene pentru Siguranța Alimentară în temeiul articolului 6 alineatul (6) și al articolului 18 alineatul (6) din Regulamentul [nr. 1829/2003], termenele stabilite la articolul 15 din prezenta directivă pentru eliberarea aprobării scrise sau, după caz, la articolele 7 și 19 din Regulamentul [nr. 1829/2003] pentru transmiterea către comitet a unui proiect al deciziei care urmează a fi luată se prelungesc o singură dată cu o perioadă de 15 zile, indiferent de numărul de state membre care prezintă astfel de solicitări. (3) În cazul în care nu a fost prezentată nicio solicitare în temeiul alineatului (1) din prezentul articol sau în cazul în care notificatorul/solicitantul a confirmat domeniul geografic de aplicare al notificării/cererii sale inițiale de acordare a autorizației, un stat membru poate adopta măsuri de restricționare sau de interzicere a cultivării pe întreg teritoriul său sau în părți ale acestuia a unui OMG sau a unui grup de OMG‑uri definite în funcție de cultură sau de anumite caracteristici după ce a acesta a fost autorizat în conformitate cu partea C din prezenta directivă sau cu Regulamentul [nr. 1829/2003], cu condiția ca astfel de măsuri să fie conforme dreptului Uniunii, să fie întemeiate, proporționale și nediscriminatorii și, în plus, să se bazeze pe motive imperative, precum cele legate de: (a) obiectivele politicii de mediu; (b) amenajarea teritoriului; (c) utilizarea terenurilor; (d) impactul socioeconomic; (e) evitarea prezenței OMG‑urilor în alte produse, fără a aduce atingere articolului 26a; (f) obiectivele politicii agricole; (g) ordinea publică. Aceste motive pot fi invocate în mod individual sau în combinație, cu excepția motivului prevăzut la litera (g) care nu poate fi invocat în mod individual, în funcție de circumstanțele specifice ale statului membru, regiunii sau zonei în care se vor aplica măsurile respective, dar, în niciun caz, nu pot să contravină evaluării riscurilor pentru mediu realizată în conformitate cu prezenta directivă sau cu Regulamentul [nr. 1829/2003]. (4) Un stat membru care intenționează să adopte măsuri în temeiul alineatului (3) din prezentul articol transmite Comisiei, în prealabil, un proiect al respectivelor măsuri și motivele corespunzătoare invocate. Această transmitere se poate efectua înaintea încheierii procedurii de autorizare a OMG‑ului în temeiul părții C din prezenta directivă sau în temeiul Regulamentului [nr. 1829/2003]. În cursul unei perioade de 75 de zile de la data acestei transmiteri: (a) statul membru în cauză se abține de la adoptarea și punerea în aplicare a măsurilor respective; (b) statul membru în cauză se asigură că operatorii nu plantează OMG‑ul sau OMG‑urile respective și (c) Comisia poate face toate observațiile pe care le consideră adecvate. La expirarea termenului de 75 de zile menționat la primul paragraf, statul membru în cauză poate, pe toată durata de valabilitate a aprobării/autorizației și începând cu data intrării în vigoare a autorizației Uniunii, să adopte măsurile, fie în forma propusă inițial, fie astfel cum au fost modificate pentru a ține seama de observațiile fără caracter obligatoriu primite din partea Comisiei. Măsurile respective se transmit fără întârziere Comisiei, celorlalte state membre și titularului autorizației. Statele membre pun aceste măsuri la dispoziția tuturor operatorilor interesați, inclusiv a producătorilor. (5) În cazul în care un stat membru dorește ca întreg teritoriul său sau o parte a acestuia să fie reintegrat(ă) în domeniul geografic de aplicare al aprobării/autorizației din care a fost exclus(ă) anterior în conformitate cu alineatul (2), aceasta poate depune o cerere în acest sens la autoritatea competentă care a emis aprobarea scrisă în temeiul prezentei directive sau la Comisie în cazul în care OMG‑ul a fost autorizat în temeiul Regulamentului [nr. 1829/2003]. Autoritatea competentă care a emis aprobarea scrisă sau Comisia, după caz, modifică în consecință domeniul geografic de aplicare al aprobării sau al deciziei de autorizare. (6) În scopul unei adaptări a domeniului geografic de aplicare al aprobării/autorizației unui OMG în temeiul alineatului (5): (a) în cazul unui OMG autorizat în temeiul prezentei directive, autoritatea competentă care a emis aprobarea scrisă modifică în consecință domeniul geografic de aplicare al aprobării și informează Comisia, statele membre și titularul autorizației după efectuarea acestei modificări; (b) în cazul unui OMG autorizat în temeiul Regulamentului [nr. 1829/2003], Comisia modifică în consecință decizia de autorizare, fără a aplica procedura prevăzută la articolul 35 alineatul (2) din regulamentul respectiv. Comisia comunică în consecință acest fapt statelor membre și titularului autorizației. (7) În cazul în care un stat membru a revocat măsurile luate în temeiul alineatelor (3) și (4), acesta notifică Comisia și celelalte state membre fără întârziere. (8) Măsurile adoptate în temeiul prezentului articol nu aduc atingere liberei circulații a OMG‑urilor autorizate, ca produse în sine sau ca componente ale unor produse.”

Potrivit articolului 26c din Directiva 2001/18, intitulat „Măsuri tranzitorii”: „(1) De la 2 aprilie 2015 până la 3 octombrie 2015 un stat membru poate solicita modificarea domeniului geografic de aplicare al unei notificări/cereri de acordare a autorizației depuse sau al unei autorizații acordate, în temeiul prezentei directive sau al Regulamentului [nr. 1829/2003] înainte de 2 aprilie 2015. Comisia prezintă fără întârziere notificatorului/solicitantului și celorlalte state membre solicitarea statului membru în cauză. (2) În cazul în care notificarea/cererea de acordare a autorizației este în curs de examinare și notificatorul/solicitantul nu a confirmat domeniul geografic de aplicare al notificării/cererii de acordare a autorizației menționate la alineatul (1) din prezentul articol în termen de 30 de zile de la transmiterea solicitării menționate la alineatul (1) din prezentul articol, domeniul geografic de aplicare al notificării/cererii de acordare a autorizației se adaptează în consecință. Aprobarea scrisă emisă în temeiul prezentei directive și, după caz, decizia emisă în conformitate cu articolul 19 din prezenta directivă, precum și decizia de autorizare adoptată în temeiul articolului 7 și al articolului 19 din Regulamentul [nr. 1829/2003] se emit apoi pe baza domeniului geografic de aplicare adaptat al notificării/cererii de acordare a autorizației. (3) În cazul în care autorizația a fost deja acordată și titularul autorizației nu a confirmat domeniul geografic de aplicare al autorizației în termen de 30 de zile de la data transmiterii solicitării menționate la alineatul (1) din prezentul articol, autorizația se modifică în consecință. În cazul unei aprobări scrise în temeiul prezentei directive, autoritatea competentă modifică în consecință domeniul geografic de aplicare al aprobării și informează Comisia, statele membre și titularul autorizației după efectuarea acestei modificări. În cazul unei autorizații în temeiul Regulamentului [nr. 1829/2003], Comisia modifică în consecință decizia de autorizare, fără a aplica procedura prevăzută la articolul 35 alineatul (2) din regulamentul respectiv. Comisia comunică în consecință acest fapt statelor membre și titularului autorizației. (4) În cazul în care nu a fost prezentată nicio solicitare în temeiul alineatului (1) din prezentul articol sau în cazul în care un notificator/solicitant sau, după caz, titularul unei autorizații a confirmat domeniul geografic de aplicare al cererii sale inițiale de acordare a autorizației sau, după caz, al autorizației, articolul 26b alineatele (3)-(8) se aplică mutatis mutandis. (5) Prezentul articol nu afectează cultivarea niciunor semințe și materiale săditoare modificate genetic autorizate care au fost plantate în mod legal înainte de restricționarea sau interzicerea cultivării de OMG‑uri în statul membru. (6) Măsurile adoptate în temeiul prezentului articol nu aduc atingere liberei circulații a OMG‑urilor autorizate, ca produse în sine sau ca componente ale unor produse.”

Articolul 33 din Directiva 2001/18, intitulat „Sancțiuni”, prevede: „Statele membre stabilesc sancțiunile aplicabile în cazul încălcărilor dispozițiilor de drept intern adoptate în conformitate cu prezenta directivă. Respectivele sancțiuni sunt eficiente, proporționale și descurajante.”

Considerentele (6)-(8), (16) și (27) ale Directivei 2015/412 au următorul cuprins: „(6) Experiența a arătat că cultivarea OMG‑urilor este abordată în mod mai aprofundat la nivelul statelor membre. Aspectele legate de introducerea pe piață și de importul OMG‑urilor ar trebui să fie în continuare reglementate la nivelul Uniunii pentru a menține piața internă. Cu toate acestea, cultivarea poate necesita o mai mare flexibilitate în anumite situații, deoarece este un aspect cu puternice caracteristici naționale, regionale sau locale, dată fiind legătura sa cu utilizarea terenurilor, cu structurile agricole locale și cu protecția sau menținerea habitatelor, a ecosistemelor și a peisajelor. În conformitate cu articolul 2 alineatul (2) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE), statele membre au dreptul de a adopta acte juridice obligatorii care să restricționeze sau să interzică cultivarea de OMG‑uri pe teritoriul lor după ce OMG‑urile respective au fost autorizate pentru a fi introduse pe piața Uniunii. Cu toate acestea, procedura comună de autorizare, în special procesul de evaluare realizat în primul rând de Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară [...], nu ar trebui să fie afectate negativ de o astfel de flexibilitate. (7) În trecut, în vederea restricționării sau a interzicerii cultivării de OMG‑uri, unele state membre au recurs la clauzele de salvgardare și la măsuri de urgență în temeiul articolului 23 din Directiva [2001/18] și al articolului 34 din Regulamentul [nr. 1829/2003] ca urmare, în funcție de situație, a unor informații noi sau suplimentare puse la dispoziție după data aprobării și care au un impact asupra evaluării riscurilor pentru mediu sau ca urmare a reevaluării informațiilor existente. Alte state au recurs la procedura de notificare prevăzută la articolul 114 alineatele (5) și (6) din TFUE care prevede furnizarea de noi dovezi științifice în legătură cu protecția mediului sau a mediului de lucru. În plus, procesul de luare a deciziilor s‑a dovedit a fi deosebit de dificil în ceea ce privește cultivarea de OMG‑uri, având în vedere preocupările naționale exprimate, care nu se referă doar la problemele legate de siguranța OMG‑urilor pentru sănătate sau pentru mediu. (8) În acest context, pare necesar să se acorde statelor membre, în conformitate cu principiul subsidiarității, mai multă flexibilitate în a decide cu privire la cultivarea de OMG‑uri pe teritoriul lor fără a afecta evaluarea riscului prevăzută în sistemul folosit de Uniune pentru autorizarea OMG‑urilor, fie în decursul procedurii de autorizare, fie ulterior și independent de măsurile pe care statele membre care cultivă OMG‑uri le pot adopta sau sunt obligate să le adopte prin aplicarea Directivei [2001/18] pentru a evita prezența accidentală a OMG‑urilor în alte produse. Acordarea acestei posibilități statelor membre este de natură să îmbunătățească procesul de autorizare a OMG‑urilor și, în același timp, să asigure libertatea de alegere a consumatorilor, a agricultorilor și a operatorilor, oferindu‑se în același timp o mai mare claritate părților interesate afectate în ceea ce privește cultivarea OMG‑urilor în Uniune. Prezenta directivă ar trebui să faciliteze, în consecință, buna funcționare a pieței interne. […] (16) Restricțiile sau interdicțiile adoptate în temeiul prezentei directive ar trebui să se refere la cultivare, și nu la libera circulație și la importul de semințe și de material săditor modificate genetic, ca produse în sine sau componente ale altor produse, precum și de produse din recoltele acestora și, în plus, ar trebui să fie conforme cu tratatele, în special în ceea ce privește principiul nediscriminării între produsele naționale și cele non‑naționale, principiul proporționalității și articolul 34, articolul 36, precum și articolul 216 alineatul (2) din TFUE. […] (27) Dispozițiile prevăzute la articolele 26b și 26c din Directiva [2001/18] se aplică fără a aduce atingere articolului 23 din directiva menționată și articolului 34 din Regulamentul [nr. 1829/2003].”

Prin Decizia de punere în aplicare 2016/321, întemeiată pe Directiva 2001/18 și în special pe articolul 26c alineatul (3) din aceasta, Comisia a luat act, în conformitate cu acest articol, de cererile prin care 19 state membre, printre care Republica Italia, au solicitat, în temeiul acestei dispoziții, interzicerea cultivării porumbului OMG MON 810 pe întreg teritoriul lor sau pe o parte din acesta. Titularul autorizației, căruia i‑au fost prezentate aceste cereri, nu a solicitat confirmarea întinderii geografice inițiale a autorizației sale și a consimțit astfel la modificarea acesteia.

Potrivit articolului 34 din Regulamentul nr. 1829/2003, intitulat „Măsuri de urgență”: „În cazurile în care este evident că produsele autorizate de sau în conformitate cu prezentul regulament pot prezenta un risc grav pentru sănătatea umană, sănătatea animală sau mediu sau dacă, având în vedere un aviz al [Autorității Europene pentru Siguranța Alimentară] eliberat în conformitate cu articolul 10 sau cu articolul 22, apare nevoia de a suspenda sau de a modifica urgent o autorizație, se iau măsuri în conformitate cu procedurile prevăzute la articolele 53 și 54 din Regulamentul (CE) nr. 178/2002 al Parlamentului European și al Consiliului din 28 ianuarie 2002 de stabilire a principiilor și a cerințelor generale ale legislației alimentare, de instituire a Autorității Europene pentru Siguranța Alimentară și de stabilire a procedurilor în domeniul siguranței produselor alimentare (JO 2002, L 31, p.1, Ediție specială, 15/vol. 8, p. 68).”

Articolul 35 bis din decreto legislativo n. 224 – Attuazione della direttiva 2001/18/CE concernente l’emissione deliberata nell’ambiente di organismi geneticamente modificati (Decretul legislativ nr. 224 – Punerea în aplicare a Directivei 2001/18 privind diseminarea deliberată în mediu a organismelor modificate genetic) din 8 iulie 2003 (GURI nr. 194 din 22 august 2003), astfel cum a fost modificat prin decreto legislativo n. 227 (Decretul legislativ nr. 227) din 14 noiembrie 2016 (GURI nr. 288 din 10 decembrie 2016) (denumit în continuare „Decretul legislativ nr. 224/2003”), intitulat „Sancțiuni referitoare la titlul III‑bis”, prevede: „1. Cu excepția cazului în care fapta constituie infracțiune, se pedepsește cu o sancțiune administrativă pecuniară de la 25000 de euro la 75000 de euro persoana care încalcă: a) interdicțiile de cultivare introduse prin modificarea domeniului geografic de aplicare stabilit, în cazurile prevăzute, prin una dintre următoarele măsuri: 1) autorizația acordată de [Comisie] în conformitate cu articolele 7 și 19 din Regulamentul nr. [1829/2003]; 2) autorizația emisă de autoritatea națională competentă a unui stat membru în conformitate cu articolele 15, 17 și 18 din Directiva [2001/18]; 3) autorizația eliberată de autoritatea națională competentă menționată la articolul 2 alineatul 1 în conformitate cu articolul 18 alineatul 1 și, dacă sunt îndeplinite condițiile, decizia adoptată de aceeași autoritate în conformitate cu articolul 18 alineatul 3; b) interdicțiile de cultivare adoptate în conformitate cu articolul 26c alineatul 6; c) interdicțiile temporare de plantare a OMG‑ului sau a OMG‑urilor în cauză prevăzute la articolul 26c alineatul 5 litera b) și la articolul 26e alineatul 3. 2. În caz de încălcare, contravenientului i se aplică, printr‑o ordonanță‑somație, sancțiunea administrativă complementară a suspendării, pentru o perioadă de până la șase luni, a dreptului de a cultiva OMG‑uri acordat prin deciziile de introducere pe piață. 3. Persoana care încalcă interdicțiile prevăzute la alineatul 1 este obligată să procedeze la distrugerea culturilor de OMG‑uri plantate ilegal și la restabilirea stării locurilor pe cheltuiala sa, în solidar cu proprietarul și cu titularii de drepturi reale sau personale de utilizare asupra zonei, cărora această încălcare le este imputabilă cu titlu de intenție sau neglijență, pe baza constatărilor efectuate în contradictoriu cu persoanele vizate, de către persoanele însărcinate cu controlul. Autoritatea menționată la alineatul 4 dispune, prin ordonanță, măsurile necesare în acest sens și termenul în care acestea trebuie aplicate, după expirarea căruia procedează la executarea silită pe cheltuiala părților obligate și la recuperarea sumelor avansate. […]”

Domnul Giorgio Fidenato, proprietar al întreprinderii agricole In Trois, al cărei sediu se află în Arba, provincia Pordenone (Italia), a cultivat, în cursul anului 2021, plante de porumb OMG MON 810.

La 8 septembrie 2021, a fost efectuată o inspecție pentru a detecta prezența OMG‑urilor pe terenurile domnului Fidenato. Cu această ocazie, acesta din urmă a declarat că a efectuat însămânțări de porumb OMG exclusiv în scopuri de cercetare și că această practică va continua „până când problema legalității Directivei [2015/412] va fi adusă în atenția Curții de Justiție a Uniunii Europene pentru ca aceasta să se pronunțe”.

Prin ordinul din 14 octombrie 2021, Ministero delle Politiche Agricole, Alimentari e Forestali (Ministerul Politicilor Agricole, Alimentare și Forestiere, Italia) a amintit persoanei interesate că, în temeiul Deciziei de punere în aplicare 2016/321, cultivarea porumbului OMG MON 810 era interzisă pe teritoriul statelor membre care au solicitat acest lucru, printre care Republica Italia, și i‑a impus, în temeiul articolului 35a din Decretul legislativ 224/2003, să procedeze la distrugerea în cinci zile, prin măcinare și îngropare, a culturilor din acest soi de porumb pe care le cultivase în mod nelegal, precum și la readucerea terenului la starea inițială.

Întrucât domnul Fidenato nu a executat această somație, agenți ai Corpo forestale dello Stato (Corpul Forestier al Statului, Italia) au procedat ei înșiși la distrugerea culturilor în cauză la 19 octombrie 2021.

Domnul Fidenato a formulat o acțiune împotriva ordinului din 14 octombrie 2021 la Tribunale Amministrativo Regionale per il Friuli Venezia Giulia (Tribunalul Administrativ Regional din Friuli Venezia Giulia, Italia), în cadrul căreia a arătat printre altele că somația de distrugere a culturilor și de readucere a terenului în starea inițială care îi fusese adresată era nelegală pentru motivul că fusese adoptată în temeiul unor norme la rândul lor contrare dreptului primar al Uniunii. În plus, în opinia sa, existența unei autorizații de introducere pe piață, eliberată în temeiul Regulamentului nr. 1829/2003, ar presupune ca produsul OMG în cauză să nu prezinte niciun pericol concret pentru sănătate sau pentru mediu. Prin urmare, ar fi de neînțeles ca legiuitorul Uniunii să fi permis ca, la simpla cerere a unui stat membru, întinderea geografică a acestei autorizații să poată fi modificată fără ca acest stat membru să fie obligat să furnizeze vreo justificare în această privință.

Întrucât această acțiune a fost respinsă, domnul Fidenato a formulat recurs împotriva hotărârii Tribunale Amministrativo Regionale per il Friuli Venezia Giulia (Tribunalul Administrativ Regional Friuli Venezia Giulia) la Consiglio di Stato (Consiliul de Stat, Italia), care este instanța de trimitere.

Această instanță ridică problema dacă posibilitatea oferită statelor membre de articolele 26b și 26c din Directiva 2001/18 de a obține interzicerea cultivării de OMG‑uri pe teritoriul lor, fără ca aceste state membre să trebuiască să furnizeze, în acest scop, vreo justificare sau dovadă a unui pericol concret pe care produsul OMG în cauză, care a obținut o autorizație de introducere pe piață, l‑ar putea constitui pentru sănătate sau pentru mediu, este conformă cu dreptul primar al Uniunii, în special cu libertățile fundamentale ale pieței interne, astfel cum au fost interpretate de Curte în Hotărârea din 13 septembrie 2017, Fidenato ș.a. (C‑111/16, EU:C:2017:676), precum și în Ordonanța din 23 noiembrie 2017, Fidenato ș.a. (C‑107/16, EU:C:2017:900), și, în sens mai larg, în raport cu principiul proporționalității. Instanța de trimitere apreciază că aceste articole 26b și 26c contrazic alte dispoziții ale directivei respective, mai precis articolele 22 și 23 din aceasta, și că eventuala nevaliditate a articolelor 26b și 26c menționate ar putea afecta validitatea Deciziei de punere în aplicare 2016/321.

În aceste condiții, Consiglio di Stato (Consiliul de Stat) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare: „1) Articolele 26b și 26c din [Directiva 2001/18] sunt conforme cu articolul 34 din Regulamentul [nr. 1829/2003], cu articolul 3 TUE, cu articolele 2, 3, 26, 34, 35 și 36 TFUE și cu articolele 16 și 52 din [cartă]? 2) În cazul unui răspuns negativ la întrebarea precedentă: Decizia de punere în aplicare [2016/321], adoptată în temeiul articolului 26c din [Directiva 2001/18], ca urmare a constatării neconformității acestui articol cu normele superioare ale TUE și ale TFUE, poate să nu fie aplicată de către instanța de trimitere sau să fie declarată ineficace?”

Printr‑o ordonanță‑somație din 19 iunie 2023 a directorului Direzione Generale per il riconoscimento degli organismi di controllo e certificazione e tutela del consumatore (Direcția Generală pentru Recunoașterea Organismelor de Control, de Certificare și de Protecție a Consumatorilor, Italia) din cadrul Dipartimentio dell’Ispettorato centrale della tutela della qualitá e repressione frodi dei prodotti agroalimentari (Departamentul Inspecției Centrale pentru Calitate și Combaterea Fraudelor în Materie Agroalimentară, Italia), emisă în temeiul articolului 35a din Decretul legislativ 224/2003, domnului Fidenato i s‑au aplicat amenzi administrative în cuantum total de 50000 de euro pentru nerespectarea interdicției de cultivare a porumbului OGM MON 810 în Italia. Jumătate din aceste amenzi priveau semințe din acest soi de porumb cultivat în provincia Udine (Italia), iar cealaltă jumătate semințe din soiul de porumb menționat cultivat în provincia Pordenone (Italia).

Domnul Fidenato a sesizat Tribunale di Udine (Tribunalul din Udine, Italia) cu o opoziție la această ordonanță‑somație, în măsura în care privește suma de 25000 de euro corespunzătoare amenzii care i‑a fost aplicată pentru semănarea porumbului OMG MON 810 cultivat în această provincie. O acțiune similară a fost formulată de persoana interesată la Tribunale di Pordenone (Tribunalul din Pordenone, Italia) în ceea ce privește suma de 25000 de euro corespunzătoare amenzii care i‑a fost aplicată pentru semănarea acestui soi de porumb cultivat în această provincie.

În cadrul acțiunii cu care este sesizat, Tribunale di Udine (Tribunalul din Udine), care este instanța de trimitere, ridică problema validității articolelor 26b și 26c din Directiva 2001/18 în special în raport cu normele dreptului primar al Uniunii în materia liberei circulații a mărfurilor, a libertății de a desfășura o activitate comercială și a nediscriminării, precum și cu acordurile OMC. Instanța respectivă arată în special că articolul 22 din Directiva 2001/18 prevede că statele membre nu pot interzice, restricționa sau împiedica introducerea pe piață a OMG‑urilor, ca produse în sine sau componente ale altor produse, care se conformează directivei respective. Aceasta ridică de asemenea problema dacă Decizia de punere în aplicare 2016/321 putea fi adoptată în temeiul articolului 114 TFUE, care privește măsurile având ca obiect îmbunătățirea funcționării pieței interne.

În caz de nevaliditate a articolelor 26b și 26c din Directiva 2001/18, instanța de trimitere ridică problema modului în care ar trebui interpretată interdicția prevăzută de Decizia de punere în aplicare 2016/321, care i se pare neclară și care, în opinia sa, nu menționează motivele pe care se întemeiază modificarea domeniului geografic de aplicare al autorizației privind porumbul OMG MON 810. Instanța de trimitere ridică de asemenea problema validității acestei decizii și solicită să se stabilească dacă deciziile adoptate în temeiul articolului 26c din Directiva 2001/18 trebuie să se întemeieze pe aceleași motive precum cele prevăzute la articolul 26b alineatul (3) din această directivă.

În aceste condiții, Tribunale di Udine (Tribunalul din Udine) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare: „[...] 1) Dispozițiile Directivei [2015/412], care a introdus articolele 26b și 26c în [Directiva 2001/18], cu posibilitatea statelor membre «[…] [de a] solicita modificarea domeniului geografic de aplicare al […] autorizației astfel încât întreg teritoriul respectivului stat membru sau o parte din acesta să fie exclusă de la cultivare […]» și Decizia [de punere în aplicare 2016/321] sunt conforme cu principiul nediscriminării între produsele naționale și produsele non‑naționale, cu principiul proporționalității și cu articolul 34, cu articolul 36 și cu articolul 216 alineatul (2) TFUE? 2) Dispozițiile Directivei [2015/412], care a introdus articolele 26b și 26c în Directiva [2001/18], cu posibilitatea statelor membre «[…] [de a] solicita modificarea domeniului geografic de aplicare al […] autorizației astfel încât întreg teritoriul respectivului stat membru sau o parte din acesta să fie exclusă de la cultivare […]» și [Decizia de punere în aplicare 2016/321] sunt conforme cu articolele 16 și 52 din [cartă]? 3) Dispozițiile Directivei [2015/412], care a introdus articolele 26b și 26c în Directiva [2001/18], cu posibilitatea statelor membre «[…] [de a] solicita modificarea domeniului geografic de aplicare al […] autorizației astfel încât întreg teritoriul respectivului stat membru sau o parte din acesta să fie exclusă de la cultivare […]» și Decizia [de punere în aplicare 2016/321] sunt conforme cu articolul 18 TFUE și cu articolul 21 din [cartă], principiul nediscriminării fiind un pilon al Uniunii Europene? În cazul unui răspuns afirmativ […] 4) Decizia [de punere în aplicare 2016/321] trebuie interpretată în sensul că cererile de limitare a dreptului de cultivare a semințelor de porumb OMG MON 810 sunt autorizate și conforme cu TUE și TFUE numai pentru motivele indicate în Directiva [2001/18] la articolul 26b alineatul (3) literele (a)-(g) sau au fost autorizate prin reglementarea tranzitorie prevăzută la articolul 26c din [această directivă] și pentru motive diferite, inclusiv de natură economică, chiar dacă diferă de la un stat la altul? […] 5) Decizia [de punere în aplicare 2016/321] este, așadar, validă în lumina tuturor normelor care reglementează OMG‑urile pe piața unică europeană și nu se opune unei reglementări naționale prin care este sancționată interdicția prevăzută de aceasta?”

În ceea ce privește admisibilitatea întrebărilor adresate, trebuie amintit că revine numai instanței naționale sesizate cu soluționarea litigiului și care trebuie să își asume răspunderea pentru hotărârea judecătorească ce urmează a fi pronunțată competența să aprecieze, în raport cu particularitățile cauzei, atât necesitatea unei hotărâri preliminare pentru a fi în măsură să pronunțe propria hotărâre, cât și pertinența întrebărilor pe care le adresează Curții. Astfel, din moment ce întrebările adresate au ca obiect interpretarea sau validitatea unei norme de drept al Uniunii, Curtea este, în principiu, obligată să se pronunțe (a se vedea Hotărârea din 21 aprilie 1988, Pardini,338/85, EU:C:1988:194, punctul 8, și Hotărârea din 22 octombrie 2024, Kolin Inșaat Turizm Sanayi ve Ticaret, C‑652/22, EU:C:2024:910, punctul 36).

Situația este diferită numai atunci când este evident că interpretarea sau aprecierea validității unei norme de drept al Uniunii, solicitată de instanța națională, nu are nicio legătură cu realitatea sau cu obiectul litigiului principal, atunci când problema este de natură ipotetică sau atunci când Curtea nu dispune de elementele de fapt și de drept necesare pentru a răspunde în mod util la întrebările care i‑au fost adresate [a se vedea Hotărârea din 13 iulie 2000, Idéal Tourisme,C‑36/99, EU:C:2000:405, punctul 20, și Hotărârea din 30 aprilie 2024, M.N. (EncroChat),C‑670/22, EU:C:2024:372, punctul 65 și jurisprudența citată].

În acest cadru, o cerere de decizie preliminară trebuie respinsă printre altele atunci când este evident că procedura prevăzută la articolul 267 TFUE a fost deturnată de la obiectul său și urmărește, în realitate, să determine Curtea să se pronunțe prin intermediul unui litigiu fictiv (a se vedea în acest sens Hotărârea din 8 noiembrie 1990, Gmurzynska‑Bscher, C‑231/89, EU:C:1990:386, punctul 23, precum și Hotărârea din 26 aprilie 2012, DR și TV2 Danmark, C‑510/10, EU:C:2012:244, punctul 22).

În ceea ce privește, în primul rând, realitatea litigiilor principale, din cererea de decizie preliminară în cauza C‑364/24 reiese că domnul Fidenato a indicat că intenționa să continue însămânțarea porumbului OMG MON 810, în scopuri de cercetare, până la pronunțarea Curții cu privire la legalitatea Directivei 2015/412. Parlamentul European deduce de aici că litigiile principale au fost fabricate de persoana interesată și că cererile de decizie preliminară trebuie considerate inadmisibile pentru acest motiv.

Totuși, nu reiese în mod vădit din elementele de care dispune Curtea că părțile din litigiul principal s‑ar fi înțeles în prealabil pentru a determina Curtea să se pronunțe prin intermediul unui litigiu fictiv, spre deosebire de situația din cauza în care s‑a pronunțat Hotărârea din 16 decembrie 1981, Foglia (244/80, EU:C:1981:302) (a se vedea prin analogie Hotărârea din 13 iulie 2000, Idéal tourisme,C‑36/99, EU:C:2000:405, punctul 22, precum și Hotărârea din 26 aprilie 2012, DR și TV2 Danmark, C‑510/10, EU:C:2012:244, punctul 22). Astfel, după cum a arătat avocatul general la punctul 42 din concluzii, nu rezultă că domnul Fidenato a acționat în mod concertat cu autoritățile naționale, care i‑au aplicat sancțiuni administrative a căror realitate este neîndoielnică.

În ceea ce privește, în al doilea rând, îndoielile exprimate de guvernul francez cu privire la pertinența întrebărilor adresate, în măsura în care acestea privesc validitatea articolului 26b și a articolului 26c alineatul (4) din Directiva 2001/18, în raport cu obiectul litigiilor principale, din elementele prezentate Curții reiese că măsura de interzicere a cultivării porumbului OMG MON 810 în discuție în litigiul principal, care privea o autorizație deja acordată, a fost adoptată în temeiul dispozițiilor tranzitorii ale articolului 26c alineatele (1) și (3) din această directivă. Prin urmare, aceste întrebări sunt inadmisibile în măsura în care privesc articolul 26b din directiva menționată, precum și articolul 26c alineatele (2) și (4) din aceasta, care, având în vedere elementele de care dispune Curtea, nu par aplicabile litigiilor principale.

În sfârșit, în ceea ce privește, în al treilea rând, conținutul cererilor de decizie preliminară, trebuie amintit că, în temeiul unei jurisprudențe constante, reflectată în prezent la articolul 94 literele (a) și (b) din Regulamentul de procedură al Curții, necesitatea de a ajunge la o interpretare a dreptului Uniunii care să îi fie utilă instanței naționale impune definirea de către aceasta din urmă a cadrului factual și normativ în care se înscriu întrebările adresate sau cel puțin explicarea ipotezelor de fapt pe care se întemeiază aceste întrebări. În plus, este indispensabil, așa cum prevede articolul 94 litera (c) din Regulamentul de procedură, ca cererea de decizie preliminară să expună motivele care au determinat instanța de trimitere să aibă îndoieli cu privire la interpretarea sau validitatea anumitor dispoziții ale dreptului Uniunii, precum și legătura pe care ea o stabilește între aceste dispoziții și reglementarea națională aplicabilă litigiului principal (A se vedea în acest sens Hotărârea din 26 ianuarie 1993, Telemarsicabruzzo ș.a., C‑320/90-C‑322/90, EU:C:1993:26, punctul 6, precum și Hotărârea din 1 august 2025, Tiberis Holding,C‑514/23, EU:C:2025:597, punctul 30 și jurisprudența citată).

În speță, guvernele italian și elen susțin că cererile de decizie preliminară nu conțin toate indicațiile impuse de articolul 94 din Regulamentul de procedură. În special, în cauza C‑393/24, guvernul italian arată că instanța de trimitere nu expune în mod specific motivele care au determinat‑o să ridice problema validității articolelor 26b și 26c din Directiva 2001/18.

Cu toate acestea, trebuie să se constate că, în pofida unei motivări uneori succinte cu privire la anumite aspecte, cererile de decizie preliminară cuprind, în ansamblul lor, indicații suficiente pentru a permite Curții să răspundă în mod util la întrebările adresate. Situația este diferită numai în ceea ce privește conformitatea cu articolele 2 și 3 TFUE a dispozițiilor a căror validitate este pusă la îndoială, instanța de trimitere din cauza C‑364/24 neindicând, în motivarea deciziei de trimitere, modul în care mecanismul instituit prin Directiva 2015/412 ar putea fi contrar acestor articole.

Rezultă din ceea ce precedă că întrebările adresate sunt inadmisibile în măsura în care privesc articolul 26b și articolul 26c alineatele (2) și (4) din Directiva 2001/18, precum și aprecierea validității articolului 26c alineatele (1) și (3) din această directivă în raport cu articolele 2 și 3 TFUE.

Cu titlu introductiv, trebuie amintit că Directiva 2015/412 a instituit, la articolele 26b și 26c din Directiva 2001/18, un mecanism care se poate desfășura în două moduri distincte, care permite statelor membre să restricționeze sau să interzică cultivarea de OMG‑uri pe întreg teritoriul lor sau pe o parte din acesta.

Pe de o parte, în temeiul articolului 26b alineatele (1) și (2) din această directivă, fiecare stat membru poate solicita, în cursul procedurii de autorizare sau de reînnoire a autorizației unui anumit OMG, ca cultivarea acestui OMG să fie exclusă pe întreg teritoriul său sau pe o parte din acesta. Această cerere este comunicată de Comisie notificatorului/solicitantului autorizației, precum și celorlalte state membre și este pusă la dispoziția publicului. În absența confirmării de către notificator/solicitant, în termen de 30 de zile, a domeniului geografic de aplicare al autorizației, astfel cum a fost solicitat inițial de către notificator, modificarea acestui domeniu geografic de aplicare este pusă în aplicare de către Comisie în conformitate cu cererea statului membru în cauză.

Pe de altă parte, în cazul în care un stat membru nu a prezentat nicio solicitare în cursul procedurii de autorizare sau de reînnoire a autorizației unui OMG sau în cazul în care notificatorul/solicitantul a confirmat domeniul geografic de aplicare al cererii sale inițiale, fiecare stat membru poate, în temeiul articolului 26b alineatele (3) și (4) din Directiva 2001/18, să adopte o măsură de interzicere sau de restricționare a cultivării unui OMG sau a unui grup de OMG‑uri pe întreg teritoriul său sau pe o parte din acesta. Măsurile în cauză trebuie să fie conforme cu dreptul Uniunii, motivate, proporționale, nediscriminatorii și trebuie să răspundă unuia sau mai multor motive serioase, precum cele enumerate la articolul 26b alineatul (3) primul paragraf literele (a)-(g) din această directivă. Ele nu pot fi adoptate decât după finalizarea unei proceduri prealabile care să permită Comisiei să își prezinte observațiile și trebuie comunicate acesteia din urmă, celorlalte state membre și titularului autorizației.

Mecanismul prevăzut la articolul 26b din Directiva 2001/18 este reluat în esență la articolul 26c din această directivă, privind măsuri tranzitorii, care permitea statelor membre, între 2 aprilie 2015 și 3 octombrie 2015, să solicite, după caz, modificarea domeniului geografic de aplicare al unei cereri de autorizare anterioare datei de 2 aprilie 2015 sau al unei autorizații acordate anterior acestei date.

Prin intermediul primei întrebări în cauza C‑364/24, al primelor trei întrebări și al primei părți a celei de a cincea întrebări în cauza C‑393/24, care trebuie analizate împreună, instanțele de trimitere solicită în esență Curții să stabilească dacă articolul 26c alineatele (1) și (3) din Directiva 2001/18 este conform cu dreptul primar al Uniunii, mai precis cu articolul 3 TUE, cu articolele 18, 26, 34-36, 114 și cu articolul 216 alineatul (2) TFUE, cu articolele 16, 21 și 52 din cartă, precum și cu principiile proporționalității și nediscriminării.

Instanțele de trimitere ridică, în primul rând, problema validității articolului 26c alineatele (1) și (3) din Directiva 2001/18 în raport cu normele de drept primar care reglementează funcționarea pieței interne și în special cu libertatea de circulație a mărfurilor.

Întrucât articolul 3 TUE și articolul 26 TFUE nu sunt menționate de instanța de trimitere în cauza C‑364/24 decât în măsura în care amintesc că Uniunea se întemeiază pe instituirea pieței interne, acestea nu necesită o analiză distinctă de cea referitoare la articolele 34-36 și 114 TFUE, precum și la principiul proporționalității.

Cu titlu introductiv, trebuie amintit că libera circulație a mărfurilor este un principiu fundamental al dreptului Uniunii care își găsește expresia în interzicerea, prevăzută la articolul 34 TFUE, a restricțiilor cantitative la import și a oricăror măsuri cu efect echivalent (Hotărârea din 21 decembrie 2023, CDIL,C‑96/22, EU:C:2023:1025, punctul 31 și jurisprudența citată).

Această interdicție are în vedere orice măsură a statelor membre de natură să constituie, în mod direct sau indirect, efectiv sau potențial, un obstacol în calea accesului pe piața unui stat membru al unor produse originare din alte state membre, chiar dacă o astfel de măsură nu ar avea nici ca obiect, nici ca efect aplicarea unui tratament mai puțin favorabil produselor care provin din alte state membre (Hotărârea din 21 decembrie 2023, CDIL,C‑96/22, EU:C:2023:1025, punctul 33 și jurisprudența citată). Ea se aplică și măsurilor adoptate de instituțiile Uniunii (a se vedea în acest sens Hotărârea din 22 iunie 2017, E.ON Biofor Sverige,C‑549/15, EU:C:2017:490, punctul 45).

Pe de altă parte, atunci când există obstacole în calea schimburilor comerciale sau când există probabilitatea ca astfel de obstacole să apară în viitor, din cauza faptului că statele membre au adoptat sau urmează să adopte măsuri divergente în legătură cu un produs sau cu o categorie de produse, care determină niveluri diferite de protecție, articolul 114 TFUE autorizează legiuitorul Uniunii să intervină prin adoptarea unor măsuri adecvate în conformitate, pe de o parte, cu alineatul (3) al acestui articol și, pe de altă parte, cu principiile juridice menționate în Tratatul FUE sau identificate în jurisprudență, în special în conformitate cu principiul proporționalității (Hotărârea din 22 iunie 2017, E.ON Biofor Sverige,C‑549/15, EU:C:2017:490, punctul 49 și jurisprudența citată).

Curtea a statuat deja că, ținând seama de marja de apreciere de care dispune legiuitorul Uniunii în ceea ce privește cea mai adecvată tehnică de apropiere pentru a ajunge la rezultatul dorit, măsurile adoptate în temeiul articolului 114 TFUE puteau consta în special, în funcție de împrejurări, în a obliga toate statele membre să autorizeze comercializarea produsului sau a produselor în cauză, în a supune o astfel de autorizație anumitor condiții sau chiar în a interzice, provizoriu sau definitiv, comercializarea unuia sau a anumitor produse (a se vedea în acest sens Hotărârea din 3 decembrie 2019, Republica Cehă/Parlamentul și Consiliul, C‑482/17, EU:C:2019:1035, punctele 60 și 61).

În speță, Directiva 2015/412, care a introdus articolele 26b și 26c în Directiva 2001/18, a fost adoptată în temeiul articolului 114 TFUE, asemenea Directivei 2001/18, care a fost ea însăși adoptată în temeiul articolului 95 CE, devenit articolul 114 TFUE. Acest articol 114 TFUE permite legiuitorului Uniunii să adopte măsurile privind apropierea actelor cu putere de lege și a actelor administrative ale statelor membre care au ca obiect instituirea și funcționarea pieței interne.

Articolul 1 din Directiva 2001/18 prevede astfel că, în conformitate cu principiul precauției, această directivă are ca obiectiv armonizarea actelor cu putere de lege și a actelor administrative ale statelor membre și protejarea sănătății umane și a mediului „în cazul în care se efectuează diseminarea deliberată în mediu a [OMG‑urilor] în orice alte scopuri decât introducerea pe piață în interiorul [Uniunii]” și „în cazul în care se introduc pe [piața internă a Uniunii] [OMG‑uri] ca produse în sine sau componente ale altor produse”.

În ceea ce privește mai precis articolele 26b și 26c din această directivă, în contextul cărora trebuie replasat mecanismul prevăzut la articolul 26c alineatele (1) și (3) din directiva menționată, trebuie arătat că dispozițiile respective instituie un regim comun care stabilește condițiile în care un stat membru poate interzice cultivarea unui OMG sau a unui grup de OMG‑uri pe întreg teritoriul său sau pe o parte a acestuia și intră, prin urmare, în sfera noțiunii de „măsură privind apropierea actelor cu putere de lege și a actelor administrative ale statelor membre”, în sensul articolului 114 TFUE.

În ceea ce privește respectarea, prin măsurile adoptate în temeiul articolului 114 TFUE, a liberei circulații a mărfurilor și a principiului proporționalității, trebuie amintit că, atunci când legiuitorul Uniunii trebuie să legifereze într‑un domeniu care implică luarea de către acesta a unor decizii de natură politică, economică și socială și în care trebuie să efectueze aprecieri complexe, cum este cazul în ceea ce privește introducerea pe piață și cultivarea OMG‑urilor, trebuie să i se recunoască o largă putere de apreciere. Numai caracterul vădit inadecvat al unei măsuri adoptate într‑un astfel de domeniu, în raport cu obiectivul pe care instituțiile competente înțeleg să îl urmărească, poate afecta legalitatea unei astfel de măsuri (a se vedea în acest sens Hotărârea din 22 iunie 2017, E.ON Biofor Sverige,C‑549/15, EU:C:2017:490, punctul 50).

În ceea ce privește obiectivul urmărit de legislația Uniunii în materie de OMG‑uri, articolul 1 din Directiva 2001/18 și articolul 1 din Regulamentul nr. 1829/2003 prevăd că această legislație urmărește să asigure protecția sănătății și a mediului, precum și a intereselor consumatorilor, asigurând în același timp buna funcționare a pieței interne.

Din considerentele (6) și (8) ale Directivei 2015/412 reiese că, prin adoptarea articolelor 26b și 26c din Directiva 2001/18, legiuitorul Uniunii, continuând totodată să reglementeze la nivelul său, pentru a proteja piața internă, aspectele referitoare la introducerea pe piață și la importul de OMG‑uri, a intenționat mai precis, în conformitate cu principiul subsidiarității și în cadrul prevăzut la articolul 2 alineatul (2) TFUE, să acorde statelor membre mai multă flexibilitate în ceea ce privește problema cultivării OMG‑urilor, întrucât acest aspect are „puternice caracteristici naționale, regionale sau locale, dată fiind legătura sa cu utilizarea terenurilor, cu structurile agricole locale și cu protecția sau menținerea habitatelor, a ecosistemelor și a peisajelor”. Totuși, considerentele menționate indică de asemenea că această flexibilitate nu ar trebui să compromită procedura comună de autorizare pentru introducerea pe piață a OMG‑urilor, bazată pe evaluarea riscurilor pentru sănătatea umană și pentru mediu.

Permițând astfel ca cultivarea unui OMG sau a unui grup de OMG‑uri, prin intermediul unui mecanism clar și previzibil, să poată fi exclusă pe întreg teritoriul unui stat membru sau pe o parte a acestuia, legiuitorul Uniunii a intenționat de asemenea, astfel cum reiese în esență din considerentul (7) al Directivei 2015/412, să faciliteze procesul decizional în ceea ce privește cultivarea OMG‑urilor. Astfel, în trecut, pentru a restricționa sau a interzice cultivarea de OMG‑uri, unele state membre au recurs la clauzele de salvgardare și la măsurile de urgență prevăzute la articolul 23 din Directiva 2001/18 și, respectiv, la articolul 34 din Regulamentul nr. 1829/2003. Alte state membre au recurs la procedura de notificare prevăzută la articolul 114 alineatele (5) și (6) TFUE.

Or, având în vedere aceste obiective, mecanismul instituit la articolul 26c alineatele (1) și (3) din Directiva 2001/18 nu este vădit inadecvat.

Astfel, primo, trebuie arătat că din articolul 26c alineatul (6) din Directiva 2001/18 reiese că măsurile adoptate în temeiul acestui articol 26c, din care fac parte măsurile de interdicție adoptate în temeiul articolului 26c alineatele (1) și (3) din această directivă, sunt limitate la cultivarea OMG‑urilor, din moment ce aceste măsuri nu trebuie să afecteze „libera circulație a OMG‑urilor autorizate, ca produse în sine sau ca componente ale unor produse”. Prin urmare, pe de o parte, astfel cum a considerat avocatul general la punctul 75 din concluzii, interzicerea acestei cultivări nu afectează dreptul operatorilor economici de a importa produse care conțin OMG‑uri. Pe de altă parte, această interdicție nu afectează libertatea de alegere a consumatorilor, care pot continua să consume, dacă doresc, indiferent de statul lor membru de reședință, produse provenite din cultivarea OMG‑ului în cauză.

Secundo, adoptarea unor măsuri de interzicere a cultivării de OMG‑uri în temeiul articolului 26c alineatele (1) și (3) din Directiva 2001/18 este condiționată de consimțământul tacit al titularului autorizației pentru OMG‑ul în cauză, sub forma lipsei unei opoziții din partea acestuia din urmă la cererea prezentată de un stat membru având ca obiect modificarea domeniului geografic de aplicare a autorizării semințelor în cauză, în termen de 30 de zile de la comunicarea acestei cereri. Or, astfel cum a arătat în esență domnul avocat general la punctul 78 din concluzii, din moment ce titularul respectiv a consimțit la aceasta, drepturile de care acesta din urmă beneficiază în temeiul liberei circulații a mărfurilor în cauză nu pot fi considerate ca fiind afectate de eventualul obstacol în calea acestei libertăți care ar rezulta din aplicarea dispozițiilor respective.

În plus, astfel cum a subliniat avocatul general la punctul 81 din concluzii, libera circulație a semințelor de OMG‑uri este condiționată de obținerea unei autorizații de introducere pe piață a unor asemenea produse sau componente ale unor astfel de produse, iar această libertate este limitată la cadrul strict al acestei autorizări. Rezultă că, atunci când domeniul geografic de aplicare al unei astfel de autorizații a fost restrâns, cu consimțământul tacit al titularului său, astfel încât cultivarea unei semințe de OMG să fie interzisă pe întreg teritoriul unui stat membru sau pe o parte a acestuia, agricultorii nu se pot prevala de drepturile pe care le au în temeiul liberei circulații a mărfurilor pentru a se sustrage de la această interdicție.

Tertio, prin faptul că oferă statelor membre posibilitatea de a obține interzicerea cultivării unui OMG pe întreg teritoriul lor sau pe o parte din acesta, articolul 26c alineatele (1) și (3) din Directiva 2001/18 oferă acestora din urmă, în lipsa unui consens cu privire la acest subiect, mai multă flexibilitate pentru a face alegerile pe care le consideră adecvate în materie de cultivare a OMG‑urilor, menținând în același timp procedura uniformă de evaluare a riscurilor pentru sănătate și pentru mediu ale OMG‑urilor desfășurată la nivelul Uniunii. Din această perspectivă, astfel cum se arată în considerentul (6) al Directivei 2015/412, aspectele legate de introducerea pe piață și de importul OMG‑urilor, inclusiv evaluarea riscurilor pe care acestea le‑ar putea prezenta pentru sănătate și mediu, rămân reglementate la nivelul Uniunii, pentru a proteja piața internă.

Quarto, mecanismul instituit prin aceste dispoziții permite facilitarea procesului de autorizare a OMG‑urilor și contribuie la securitatea juridică a operatorilor, în conformitate cu obiectivele menționate la punctul 53 din prezenta hotărâre.

Din considerațiile care precedă rezultă că articolul 26c alineatele (1) și (3) din Directiva 2001/18, în primul rând, nu aduce atingere drepturilor pe care operatorii economici le‑ar putea avea în temeiul liberei circulații a mărfurilor, în al doilea rând, nu afectează libertatea de alegere a consumatorilor și, în al treilea rând, contribuie la buna funcționare a pieței interne în sensul articolului 114 TFUE.

Împrejurarea că articolul 26c alineatul (3) din Directiva 2001/18 nu condiționează interzicerea cultivării unui OMG, în temeiul acestei dispoziții, de nicio motivare specială din partea statelor membre nu este de natură să repună în discuție aprecierea care figurează la punctul 56 din prezenta hotărâre, din moment ce, astfel cum s‑a arătat deja, o asemenea măsură nu poate fi adoptată decât cu consimțământul tacit al titularului autorizației OMG‑urilor în cauză. În schimb, atunci când titularul autorizației se opune modificării domeniului geografic de aplicare al acesteia, articolul 26c alineatul (4) din Directiva 2001/18 impune statelor membre care doresc să interzică cultivarea unui anumit OMG pe întreg teritoriul lor sau pe o parte din acesta să prezinte motive serioase în susținerea cererii lor, precum cele prevăzute la articolul 26b alineatul (3) primul paragraf literele (a)-(g) din directiva menționată.

Mai trebuie arătat că, presupunând chiar că mecanismul instituit prin articolul 26c alineatele (1) și (3) din Directiva 2001/18 poate implica anumite restricții privind libera circulație a mărfurilor, în sensul articolului 34 TFUE, astfel de restricții ar fi justificate de obiectivele de interes general vizate la punctele 53-55 din prezenta hotărâre și nu ar încălca principiul proporționalității.

Din ansamblul acestor elemente rezultă că legiuitorul Uniunii nu a depășit limitele marjei de apreciere de care dispunea în temeiul articolului 114 TFUE și nici nu a instituit o restricție privind libera circulație a mărfurilor prin adoptarea articolului 26c alineatele (1) și (3) din Directiva 2001/18.

În al doilea rând, instanța de trimitere în cauza C‑393/24 ridică problema dacă, prin faptul că permite interzicerea cultivării unui OMG sau a unui grup de OMG‑uri pe întreg teritoriul statelor membre sau pe o parte din acesta, articolul 26c alineatele (1) și (3) din Directiva 2001/18 instituie o discriminare contrară articolului 18 TFUE și articolului 21 din cartă, atât între agricultori din state membre diferite, după cum aceste state membre autorizează sau interzic cultivarea de OMG‑uri, cât și între agricultorii din același stat membru care interzic cultivarea de OMG‑uri, în detrimentul agricultorilor care doresc să cultive semințe astfel modificate.

Cu privire la primul aspect, trebuie amintit că dispozițiile articolului 21 alineatul (2) din cartă, care interzic discriminările pe motiv de cetățenie sau naționalitate, corespund celor ale articolului 18 primul paragraf TFUE și trebuie aplicate în conformitate cu acestea [a se vedea în acest sens Hotărârea din 4 octombrie 2024, Lituania ș.a./Parlamentul și Consiliul (Pachetul mobilitate), C‑541/20-C‑555/20, EU:C:2024:818, punctul 311, precum și jurisprudența citată]. Trebuie amintit de asemenea că articolul 18 TFUE nu are vocația de a se aplica în mod autonom decât în situațiile reglementate de dreptul Uniunii pentru care Tratatul FUE nu prevede norme specifice de nediscriminare (Hotărârea din 20 iunie 2024, Faurécia,C‑420/23, EU:C:2024:534, punctul 18 și jurisprudența citată). Întrucât principiul nediscriminării este pus în aplicare printre altele în domeniul liberei circulații a mărfurilor, prin articolele 34 și 35 TFUE, instanța de trimitere trebuie să răspundă în lumina acestor dispoziții.

Or, în această privință, trebuie să se constate că, astfel cum amintește considerentul (16) al Directivei 2015/412, adoptarea unor măsuri de interzicere a cultivării OMG‑urilor în temeiul articolului 26c alineatele (1) și (3) din Directiva 2001/18 nu instituie nicio distincție între produsele naționale și produsele străine. Rezultă că eventuala interdicție de cultivare prevăzută de dispozițiile menționate se aplică în mod nediferențiat, indiferent de locul de origine al semințelor în cauză.

Pe de altă parte, interzicerea discriminărilor nu are în vedere eventualele diferențe de tratament care pot rezulta din divergențele existente între normele aplicabile în diferitele state membre, din moment ce aceste norme afectează în mod egal toate persoanele care se încadrează în domeniul de aplicare al acestora.

În plus, ținând seama de marja largă de apreciere de care dispune legiuitorul Uniunii atunci când intervine într‑un domeniu care implică alegeri de natură politică, economică și socială și atunci când este chemat să efectueze aprecieri și evaluări complexe, acest legiuitor a putut, fără a depăși limitele puterii de apreciere de care beneficiază și astfel cum a arătat avocatul general la punctul 95 din concluzii, să aprecieze că agricultorii din state membre diferite nu se aflau într‑o situație comparabilă ținând seama de natura specială a cultivării OMG‑urilor, legată de locul de producție și de specificitatea acestui loc.

În aceste condiții, nu se poate constata nicio discriminare între agricultori din state membre diferite pentru motivul că unele dintre aceste state ar interzice cultivarea unui anumit OMG pe întreg teritoriul lor sau pe o parte a acestuia, iar altele nu.

Cu privire la al doilea aspect, trebuie să se observe că cultivarea de OMG‑uri prezintă particularități în special ca urmare a efectelor pe care le poate avea asupra altor culturi, astfel încât situația agricultorilor care doresc cultivarea unui anumit OMG nu este comparabilă cu cea a agricultorilor care nu și‑au exprimat o astfel de dorință. Prin urmare, nu se poate constata nicio discriminare între cei dintâi și cei din urmă ca urmare a interdicției de cultivare a acestui OMG pe întreg teritoriul sau pe o parte din teritoriul unui stat membru.

Rezultă din ceea ce precedă că examinarea întrebărilor adresate nu evidențiază niciun element de natură să afecteze validitatea articolului 26c alineatele (1) și (3) din Directiva 2001/18 în raport cu principiul nediscriminării, pus în aplicare la articolele 34 și 35 TFUE și consacrat la articolul 21 din cartă.

În ceea ce privește, în al treilea rând, întrebările instanțelor de trimitere cu privire la validitatea articolului 26c alineatele (1) și (3) din Directiva 2001/18 în raport cu articolele 16 și 52 din cartă, trebuie amintit că, potrivit acestui articol 16, libertatea de a desfășura o activitate comercială este recunoscută în conformitate cu dreptul Uniunii și cu legislațiile și practicile naționale. Din jurisprudența Curții reiese că protecția conferită la articolul 16 menționat implică libertatea de a desfășura o activitate economică sau comercială, libertatea contractuală, precum și libera concurență și vizează printre altele libera alegere a partenerului economic [Hotărârea din 12 ianuarie 2023, TP (Editor audiovizual pentru televiziunea publică), C‑356/21, EU:C:2023:9, punctul 74 și jurisprudența citată].

În speță, din deciziile de trimitere reiese că litigiile principale privesc legalitatea unor măsuri de interzicere a cultivării de OMG‑uri într‑un stat membru adoptate în temeiul articolului 26c alineatele (1) și (3) din Directiva 2001/18.

Or, din moment ce, spre deosebire de măsurile de interzicere a cultivării OMG‑urilor adoptate în urma procedurii prevăzute la articolul 26c alineatele (2) și (4) din Directiva 2001/18, măsurile luate în temeiul articolului 26c alineatele (1) și (3) din această directivă nu pot fi adoptate decât cu consimțământul tacit al titularului autorizației referitoare la OMG‑ul în cauză, nu se poate considera că aceste din urmă dispoziții implică o ingerință în libertatea acestui titular de a desfășura o activitate comercială.

Situația este a fortiori aceeași în ceea ce privește eventualii utilizatori de semințe de OMG‑uri vizați de restrângerea sferei geografice a autorizației solicitate inițial, întrucât libertatea de a desfășura o activitate comercială nu conferă terților dreptul de a desfășura o activitate economică prin utilizarea unor produse a căror introducere pe piață sau utilizare ar fi fost interzisă.

În aceste condiții, nu este necesar să se statueze cu privire la validitatea articolului 26c alineatele (1) și (3) din Directiva 2001/18 în raport cu articolul 52 din cartă, din moment ce o asemenea analiză ar presupune ca măsurile de interzicere a cultivării unui OMG prevăzute de acest articol 26c alineatele (1) și (3) să poată fi considerate restricții privind libertatea de a desfășura o activitate comercială.

Având în vedere ceea ce precedă, articolul 26c alineatele (1) și (3) din Directiva 2001/18 nu este contrar articolului 16 din cartă.

În al patrulea rând, instanța de trimitere în cauza C‑393/24 solicită Curții în esență să stabilească dacă, în măsura în care permite anumitor state membre să interzică cultivarea de OMG‑uri pe întreg teritoriul lor sau pe o parte din acesta, articolul 26c alineatele (1) și (3) din Directiva 2001/18 este contrar articolului 216 alineatul (2) TFUE, la care se referă considerentul (16) al Directivei 2015/412 și care prevede că acordurile încheiate de Uniune sunt obligatorii pentru instituțiile Uniunii și pentru statele membre.

Din cererea de decizie preliminară reiese că această întrebare vizează în special Acordurile OMC.

În această privință, trebuie amintit că prevederile unui acord internațional la care Uniunea este parte nu pot fi invocate în susținerea unei acțiuni în anularea unui act de drept derivat al Uniunii sau a unei excepții întemeiate pe nelegalitatea unui asemenea act decât cu dubla condiție, pe de o parte, ca natura și economia acordului respectiv să nu se opună și, pe de altă parte, ca acele prevederi să fie, în ceea ce privește conținutul lor, necondiționate și suficient de precise. Astfel, numai atunci când aceste două condiții sunt îndeplinite cumulativ, asemenea dispoziții vor putea fi invocate în fața instanței Uniunii pentru a servi drept criteriu pentru aprecierea legalității unui act al Uniunii (a se vedea în acest sens Hotărârea din 28 septembrie 2023, Changmao Biochemical Engineering/Comisia, C‑123/21 P, EU:C:2023:708, punctul 69 și jurisprudența citată). Această analiză este valabilă și în ceea ce privește aprecierea validității unui act de drept derivat al Uniunii în contextul unei proceduri preliminare.

În ceea ce privește Acordurile OMC, Curtea a precizat deja, pe de o parte, că aceste acorduri nu sunt de natură să creeze pentru particulari drepturi de care aceștia se pot prevala în mod direct în fața instanței în temeiul dreptului Uniunii și că, pe de altă parte, ținând seama de natura și de economia lor, acordurile menționate nu figurează în principiu printre normele în lumina cărora poate fi controlată legalitatea actelor instituțiilor Uniunii (Hotărârea din 28 septembrie 2023, Changmao Biochemical Engineering/Comisia, C‑123/21 P, EU:C:2023:708, punctele 70 și 71, precum și jurisprudența citată).

Situația este diferită numai în două situații excepționale, care decurg din voința legiuitorului Uniunii de a‑și limita el însuși marja de manevră în aplicarea normelor OMC, în care Curtea a admis că este de competența instanței Uniunii, dacă este cazul, să controleze legalitatea unui act al Uniunii și a actelor adoptate în aplicarea lui în raport cu Acordurile OMC. Este vorba, pe de o parte, despre situația în care Uniunea a înțeles să pună în executare o obligație specială asumată în cadrul Acordurilor OMC și, pe de altă parte, despre cea în care actul Uniunii în cauză face trimitere în mod expres la dispoziții precise din aceste acorduri (a se vedea în acest sens Hotărârea din 28 septembrie 2023, Changmao Biochemical Engineering/Comisia, C‑123/21 P, EU:C:2023:708, punctele 74 și 75, precum și jurisprudența citată).

În speță, nu rezultă că, prin adoptarea dispozițiilor articolului 26c alineatele (1) și (3) din Directiva 2001/18, legiuitorul Uniunii a intenționat să execute o obligație specifică asumată în cadrul Acordurilor OMC. Pe de altă parte, nici această directivă, nici Directiva 2015/412 nu fac trimitere în mod expres la dispoziții precise ale acestor acorduri.

Rezultă că articolul 26c alineatele (1) și (3) din Directiva 2001/18 nu poate fi considerat nevalid în raport cu articolul 216 alineatul (2) TFUE și cu Acordurile OMC.

În al cincilea rând, instanța de trimitere în cauza C‑364/24 solicită Curții să stabilească dacă articolul 26c alineatele (1) și (3) din Directiva 2001/18 este conform cu articolul 34 din Regulamentul nr. 1829/2003.

În această privință trebuie amintit, astfel cum susține Comisia, că validitatea dispozițiilor de drept derivat nu poate fi examinată în raport cu norme de același rang (Hotărârea din 15 aprilie 2021, Țările de Jos/Consiliul și Parlamentul, C‑733/19, EU:C:2021:272, punctul 44).

Din ansamblul considerațiilor care precedă rezultă că examinarea primei întrebări în cauza C‑364/24, precum și a primelor trei întrebări și a primei părți a celei de a cincea întrebări în cauza C‑393/24 nu a evidențiat niciun element de natură să afecteze validitatea articolului 26c alineatele (1) și (3) din Directiva 2001/18 în raport cu articolul 3 TUE, cu articolele 18, 26, 34-36, 114 și cu articolul 216 alineatul (2) TFUE, cu articolele 16 și 21 din cartă, precum și cu principiile nediscriminării și proporționalității.

Ținând seama de răspunsul dat la prima întrebare în cauza C‑364/24, nu este necesar să se răspundă la cea de a doua întrebare adresată în această cauză.

Prin intermediul primelor trei întrebări și al primei părți a celei de a cincea întrebări în cauza C‑393/24, instanța de trimitere ridică problema validității Deciziei de punere în aplicare 2016/321 în măsura în care ar fi fost adoptată în temeiul unor dispoziții de drept derivat ele însele nevalide.

Ținând seama de răspunsul la aceste întrebări care figurează la punctul 89 din prezenta hotărâre, privind validitatea articolului 26c alineatele (1) și (3) din Directiva 2001/18, în temeiul căruia a fost adoptată Decizia de punere în aplicare 2016/321, examinarea întrebărilor menționate nu a evidențiat niciun element de natură să afecteze validitatea acestei decizii.

Prin intermediul celei de a patra întrebări în cauza C‑393/24, instanța de trimitere solicită să se stabilească dacă Decizia de punere în aplicare 2016/321 trebuie interpretată în sensul că interdicția de a cultiva semințe de porumb OMG MON 810 pe care o prevede nu se poate întemeia decât pe unul dintre motivele prevăzute la articolul 26b alineatul (3) primul paragraf literele (a)-(g) din Directiva 2001/18 sau dacă, în cadrul dispozițiilor tranzitorii ale articolului 26c din această directivă, se poate întemeia pe alte motive.

Întrebarea adresată trebuie reformulată ca privind în esență aspectul dacă articolul 26c alineatele (1) și (3) din Directiva 2001/18 trebuie interpretat în sensul că deciziile adoptate de Comisie în temeiul acestor dispoziții trebuie să se încadreze în unul dintre motivele menționate la articolul 26b alineatul (3) primul paragraf literele (a)-(g) din această directivă.

Astfel cum s‑a arătat la punctele 38-41 din prezenta hotărâre, articolul 26c alineatele (1) și (3) din Directiva 2001/18 permitea statelor membre, în perioada tranzitorie cuprinsă între 2 aprilie și 3 octombrie 2015, să solicite interzicerea cultivării de OMG‑uri pe întreg teritoriul lor sau pe o parte din acesta, fără a fi obligate să invoce o justificare specială, o asemenea cerere neputând fi admisă decât cu acordul tacit al titularului autorizației OMG‑urilor în cauză.

Numai în lipsa unei cereri de interzicere a cultivării prezentate de un stat membru sau în cazul opoziției titularului autorizației OMG‑urilor în cauză la această cerere, sub forma unei confirmări de către acest titular a domeniului geografic de aplicare al autorizației solicitate inițial, articolul 26c alineatul (4) din Directiva 2001/18 face trimitere la aplicarea mutatis mutandis a articolului 26b alineatul (3) din această directivă. Această din urmă dispoziție condiționează adoptarea de către un stat membru a unor măsuri de restricționare sau de interzicere, pe tot teritoriul său sau pe o parte din acesta, a cultivării unui OMG sau a unui grup de OMG‑uri, fără consimțământul titularului autorizației pentru OMG‑urile în cauză, de faptul ca aceste măsuri să fie conforme cu dreptul Uniunii, motivate, proporționale și nediscriminatorii și să se întemeieze pe motive serioase precum cele menționate la articolul 26b alineatul (3) primul paragraf literele (a)-(g) din directiva menționată.

Prin urmare, trebuie să se răspundă la a patra întrebare în cauza C‑393/24 că articolul 26c alineatele (1) și (3) din Directiva 2001/18 trebuie interpretat în sensul că deciziile adoptate în temeiul acestor dispoziții, care nu sunt condiționate de nicio justificare specială, nu trebuie să intre în mod necesar sub incidența unuia dintre motivele menționate la articolul 26b alineatul (3) primul paragraf literele (a)-(g) din această directivă.

În sfârșit, prin a doua parte a celei de a cincea întrebări, instanța de trimitere în cauza C‑393/24 solicită Curții să se stabilească dacă Decizia de punere în aplicare 2016/321 trebuie interpretată în sensul că se opune unei reglementări naționale care sancționează nerespectarea interdicției pe care o prevede.

Potrivit articolului 33 din Directiva 2001/18, statele membre stabilesc sancțiunile aplicabile în cazul încălcărilor dispozițiilor de drept intern adoptate în conformitate cu această directivă. Respectivele sancțiuni sunt eficiente, proporționale și descurajante.

În speță, deși Decizia de punere în aplicare 2016/321 a fost adoptată de Comisie, această decizie stabilește consecințele, în temeiul articolului 26c alineatul (3) din Directiva 2001/18, ale cererilor de modificare a domeniului geografic de aplicare a autorizării porumbului OMG MON 810 prezentate de mai multe state membre în vederea obținerii interdicției de cultivare a acestui soi de porumb pe întreg teritoriul lor sau pe o parte din acesta, în lipsa unei opoziții din partea titularului acestei autorizații. Întrucât măsurile naționale în cauză sunt adoptate în conformitate cu dispozițiile directivei menționate, revine statelor membre, în cazul încălcării acestor dispoziții, sarcina de a prevedea sancțiuni efective, proporționale și cu efect de descurajare, în conformitate cu articolul 33 din Directiva 2001/18.

Rezultă din ceea ce precedă că trebuie să se răspundă la a doua parte a celei de a cincea întrebări în cauza C‑393/24 că Decizia de punere în aplicare 2016/321 trebuie interpretată în sensul că nu se opune unei reglementări naționale care sancționează nerespectarea interdicției pe care o prevede.

Întrucât, în privința părților din litigiile principale, procedura are caracterul unui incident survenit la instanțele de trimitere, este de competența acestora să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

HOTĂRÂREA CURȚII (Camera întâi)

5 februarie 2026 ( *1 )

Hotărâre

Cadrul juridic

Dreptul internațional

Dreptul Uniunii

Directiva 2001/18

Directiva 2015/412

Decizia de punere în aplicare 2016/321

Regulamentul nr. 1829/2003

Dreptul italian

Litigiile principale și întrebările preliminare

Cauza C‑364/24

Cauza C‑393/24

Cu privire la întrebările preliminare

Cu privire la admisibilitate

Cu privire la fond

Cu privire la prima întrebare din cauza C‑364/24, precum și cu privire la primele trei întrebări și la prima parte a celei de a cincea întrebări în cauza C‑393/24, în măsura în care privesc validitatea articolului 26c alineatele (1) și (3) din Directiva 2001/18

Cu privire la validitatea articolului 26c alineatele (1) și (3) din Directiva 2001/18 în raport cu articolul 3 TUE, cu articolele 26, 34-36 și cu articolul 114 TFUE, precum și cu principiul proporționalității

Cu privire la validitatea articolului 26c alineatele (1) și (3) din Directiva 2001/18 în raport cu articolul 18 TFUE, cu articolul 21 din cartă și cu principiul nediscriminării

Cu privire la validitatea articolului 26c alineatele (1) și (3) din Directiva 2001/18 în raport cu articolele 16 și 52 din cartă

Cu privire la validitatea articolului 26c alineatele (1) și (3) din Directiva 2001/18 în raport cu articolul 216 alineatul (2) TFUE și cu Acordurile OMC

Cu privire la validitatea articolului 26c alineatele (1) și (3) din Directiva 2001/18 în raport cu articolul 34 din Regulamentul nr. 1829/2003

Cu privire la a doua întrebare din cauza C‑364/24

Cu privire la primele trei întrebări și la prima parte a celei de a cincea întrebări în cauza C‑393/24, în măsura în care privesc validitatea Deciziei de punere în aplicare 2016/321

Cu privire la a patra întrebare în cauza C‑393/24

Cu privire la a doua parte a celei de a cincea întrebări în cauza C‑393/24

Cu privire la cheltuielile de judecată