Hotărârea Curții (Camera a șaptea) din 16 octombrie 2025.#Felicísima împotriva Iberia Líneas Aéreas de España SA Operadora Unipersonal și a IATA España SLU.#Cererea de decizie preliminară formulată de Juzgado de lo Mercantil n° 4 de Madrid.#Trimitere preliminară – Transport aerian – Convenția de la Montreal – Articolul 17 alineatul (2) – Noțiunea de «bagaje» – Articolul 22 alineatul (2) – Răspunderea operatorilor de transport aerian în caz de pierdere a bagajelor – Pierderea unui animal de companie al pasagerului – Compensarea daunelor morale.#Cauza C-218/24.

Cererea de decizie preliminară privește interpretarea articolului 17 alineatul (2) și a articolului 22 alineatul (2) din Convenția pentru unificarea anumitor norme referitoare la transportul aerian internațional, încheiată la Montreal la 28 mai 1999, semnată de Comunitatea Europeană la 9 decembrie 1999 și aprobată în numele acesteia prin Decizia 2001/539/CE a Consiliului din 5 aprilie 2001 (JO 2001, L 194, p. 38, Ediție specială, 07/vol. 8, p. 112) (denumită în continuare „Convenția de la Montreal”), care a intrat în vigoare, în ceea ce privește Uniunea Europeană, la 28 iunie 2004.

Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între Felicísima, pasageră a unui zbor internațional, pe de o parte, și Iberia Líneas Aéreas de España SA Operadora Unipersonal (denumită în continuare „Iberia”), un operator de transport aerian, și IATA España SLU, pe de altă parte, cu privire la repararea prejudiciului moral suferit de Felicísima ca urmare a pierderii animalului său de companie cu ocazia unui zbor operat de acest transportator.

Potrivit celui de al treilea paragraf al preambulului Convenției de la Montreal, statele părți „recunosc […] importanța asigurării protecției intereselor consumatorilor din transportul aerian internațional și necesitatea unei indemnizații echitabile bazate pe principiul reparației”.

Al cincilea paragraf al acestui preambul arată că „adoptarea unor măsuri colective de către state în vederea unei mai bune armonizări și a codificării anumitor norme care reglementează transportul aerian internațional este cel mai bun mijloc de realizare a unui echilibru echitabil al intereselor”.

Articolul 1 din această convenție, intitulat „Domeniul de aplicare”, prevede la alineatul (1): „Prezenta convenție se aplică transporturilor internaționale de persoane, bagaje și mărfuri, efectuate cu o aeronavă, contra plată. Convenția se aplică, în mod egal, transporturilor gratuite efectuate cu o aeronavă de către o întreprindere de transport aerian.”

Articolul 17 din aceeași convenție, intitulat „Decesul sau vătămarea pasagerilor – daune produse bagajelor”, care figurează la capitolul III din aceasta, intitulat la rândul său „Răspunderea transportatorului și limitele compensării daunelor”, are următorul cuprins: „(1) Transportatorul este răspunzător pentru dauna rezultată ca urmare a decesului sau vătămării corporale a unui pasager, cu condiția ca accidentul care a cauzat decesul sau vătămarea să se fi produs la bordul aeronavei sau în decursul oricărei operațiuni de îmbarcare sau debarcare. (2) Transportatorul este răspunzător pentru dauna survenită în caz de distrugere, pierdere sau deteriorare a bagajului înregistrat, cu condiția ca faptul care a provocat distrugerea, pierderea sau avarierea să se fi produs la bordul aeronavei sau în cursul oricărei perioade în care transportatorul avea în grijă bagajul înregistrat. Totuși, transportatorul nu este răspunzător dacă și în măsura în care dauna a survenit datorită unui defect al bagajului, calității sau viciului acestuia. În cazul bagajelor neînregistrate, în special al obiectelor personale, transportatorul este răspunzător dacă dauna rezultă din vina sa sau a prepușilor sau mandatarilor săi. […] (4) Sub rezerva unor dispoziții contrare, în prezenta convenție termenul «bagaje» desemnează bagajele înregistrate, precum și bagajele neînregistrate.”

Articolul 22 din Convenția de la Montreal, intitulat „Limitele răspunderii cu privire la întârzieri, bagaje și mărfuri”, prevede la alineatul (2): „La transportul bagajului, răspunderea transportatorului în caz de distrugere, pierdere, deteriorare sau întârziere este limitată la suma de 1000 [de drepturi speciale de tragere] pentru fiecare pasager, în afara cazului în care pasagerul, în momentul în care bagajul înregistrat a fost predat transportatorului, a făcut o declarație specială privind interesul în livrarea la destinație și a plătit o sumă suplimentară, dacă este necesar. În acest caz transportatorul va fi răspunzător pentru plata unei sume care nu va depăși suma declarată, cu excepția cazului în care dovedește că suma este mai mare decât interesul real al pasagerului în livrarea la destinație.”

În conformitate cu procedura prevăzută la articolul 24 din Convenția de la Montreal, limita de răspundere prevăzută la articolul 22 alineatul (2) din aceasta a fost majorată la 1131 de drepturi speciale de tragere (denumite în continuare „DST”) pentru fiecare pasager pentru daunele cauzate bagajelor începând de la 30 decembrie 2009. Această sumă a fost majorată la 1288 DST începând de la 28 decembrie 2019.

În urma semnării Convenției de la Montreal, Regulamentul (CE) nr. 2027/97 al Consiliului din 9 octombrie 1997 privind răspunderea operatorilor de transport aerian privind transportul aerian al pasagerilor și al bagajelor acestora (JO 1997, L 285, p. 1, Ediție specială, 07/vol. 4, p. 170) a fost modificat prin Regulamentul (CE) nr. 889/2002 al Parlamentului European și al Consiliului din 13 mai 2002 (JO 2002, L 140, p. 2, Ediție specială, 07/vol. 9, p. 146) (denumit în continuare „Regulamentul nr. 2027/97”).

Considerentul (12) al Regulamentului nr. 889/2002 are următorul cuprins: „Limitele uniforme ale răspunderii în cazul pierderii, deteriorării sau distrugerii bagajelor și daunelor provocate de întârzieri, care se aplică tuturor operațiunilor de transport efectuate de operatorii de transport [ai Uniunii,] asigură reguli simple și clare atât pentru pasageri, cât și pentru companiile aeriene și permit pasagerilor să stabilească dacă este necesară o asigurare suplimentară.”

Articolul 2 din Regulamentul nr. 2027/97 prevede la alineatul (1): „În înțelesul prezentului regulament: […] (d) «bagaj»: dacă nu se specifică altfel, înseamnă atât bagajul înregistrat, cât și cel neînregistrat, în sensul articolului 17 alineatul (4) din Convenția de la Montreal; […]”

Potrivit articolului 3 alineatul (1) din acest regulament: „Răspunderea unui operator de transport aerian comunitar cu privire la pasageri și bagajele acestora este reglementată de toate dispozițiile Convenției de la Montreal privind o astfel de răspundere.”

Articolul 333 bis alineatul 1 din Código Civil (Codul civil) definește animalele drept ființe vii înzestrate cu sensibilitate. Această dispoziție prevede că regimul juridic al bunurilor și lucrurilor se aplică animalelor numai în măsura în care acesta este compatibil cu natura lor și cu dispozițiile destinate să le protejeze.

Felicísima și mama acesteia au rezervat bilete de avion pentru un zbor, operat de Iberia, pe ruta Buenos Aires (Argentina) – Barcelona (Spania) la data de 22 octombrie 2019.

Aceste pasagere călătoreau împreună cu animalul lor de companie, o cățea. Ca urmare a dimensiunii și a greutății sale, cățeaua respectivă trebuia să călătorească în cală, într‑o cușcă de transport sau într‑un container special standardizat. Felicísima a înregistrat cușca de transport în care se afla cățeaua pentru ca aceasta să fie transportată în cala aeronavei, fără a face o declarație specială privind interesul în livrarea la destinație în momentul în care bagajul înregistrat a fost predat în sensul articolului 22 alineatul (2) din Convenția de la Montreal.

Cățeaua a ieșit din cușca de transport, a început să fugă în apropierea aeronavei și nu a putut fi recuperată.

Felicísima a introdus o acțiune la Juzgado de lo Mercantil no 4 de Madrid (Tribunalul Comercial nr. 4 din Madrid, Spania), care este instanța de trimitere, solicitând repararea prejudiciului moral pe care îl evaluează la suma de 5000 de euro. Iberia își recunoaște răspunderea și dreptul Felicísimei de a fi despăgubită, însă în limita prevăzută la articolul 22 alineatul (2) din Convenția de la Montreal.

Această instanță are îndoieli cu privire la aspectul dacă noțiunea de „bagaje” în sensul articolului 17 alineatul (2) din Convenția de la Montreal exclude animalele de companie care călătoresc împreună cu pasagerii și dacă limitele compensării prevăzute la articolul 22 alineatul (2) din această convenție se aplică pentru aceste animale.

Potrivit instanței menționate, în măsura în care animalele sunt ființe sensibile în sensul articolului 13 TFUE sau ființe vii înzestrate cu sensibilitate conform dreptului spaniol, care sunt legate de proprietarii lor prin legături de afecțiune, pierderea lor provoacă o suferință psihică care nu este comparabilă în general cu cea cauzată de pierderea unui simplu ansamblu de lucruri care corespunde noțiunii de „bagaje”. În aceste condiții, limitele compensării prevăzute la articolul 22 alineatul (2) din convenția menționată nu par adecvate.

Pe de altă parte, suferința psihică cauzată de pierderea unor animale de companie nu ar putea fi prevenită prin intermediul „declarației speciale privind interesul”, în sensul acestei din urmă dispoziții, întrucât declarația respectivă ar face referire la valoarea materială a bunului.

În aceste condiții, Juzgado de lo Mercantil no 4 de Madrid (Tribunalul Comercial nr. 4 din Madrid) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarea întrebare preliminară: „Articolul 17 alineatul (2) din [Convenția de la Montreal] coroborat cu articolul 22 alineatul (2) din aceeași convenție trebuie interpretat în sensul că exclude din sfera sa de aplicare, sub denumirea de «bagaje», înregistrate sau nu, animalele de companie?”

Prin intermediul întrebării sale, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 17 alineatul (2) din Convenția de la Montreal coroborat cu articolul 22 alineatul (2) din aceasta trebuie interpretat în sensul că animalele de companie sunt excluse din sfera noțiunii de „bagaje” în sensul acestor dispoziții.

Trebuie amintit de la bun început că, în temeiul articolului 3 alineatul (1) din Regulamentul nr. 2027/97, răspunderea operatorilor de transport aerian ai Uniunii cu privire la pasageri și la bagajele acestora este reglementată de toate dispozițiile Convenției de la Montreal privind o astfel de răspundere (Hotărârea din 20 octombrie 2022, Laudamotion, C‑111/21, EU:C:2022:808, punctul 18).

Potrivit articolului 17 alineatul (2) din această convenție, transportatorul este răspunzător pentru dauna survenită în caz de distrugere, pierdere sau deteriorare a bagajului înregistrat, cu condiția ca faptul care a provocat distrugerea, pierderea sau avarierea să se fi produs la bordul aeronavei sau în cursul oricărei perioade în care transportatorul avea în grijă bagajul înregistrat. În cazul bagajelor neînregistrate, în special al obiectelor personale, transportatorul este răspunzător dacă dauna rezultă din vina sa sau a prepușilor sau mandatarilor săi.

Noțiunea de „bagaje” vizată de această dispoziție nu este definită nici în Convenția de la Montreal, nici în Regulamentul nr. 2027/97, al cărui articol 2 alineatul (1) litera (d) face trimitere la această convenție și prevede că această noțiune corespunde, dacă nu se specifică altfel, atât bagajului înregistrat, cât și celui neînregistrat, în sensul articolului 17 alineatul (4) din convenția menționată.

Noțiunea menționată trebuie să primească, având în vedere în special obiectul Convenției de la Montreal, care este de a unifica anumite norme referitoare la transportul aerian internațional, o interpretare uniformă și autonomă pentru Uniune și pentru statele sale membre. Astfel, trebuie să se țină seama nu de diversele sensuri care pot fi date noțiunii menționate în dreptul intern al statelor membre, ci de normele de interpretare a dreptului internațional general care sunt obligatorii pentru Uniune (a se vedea în acest sens Hotărârea din 20 octombrie 2022, Laudamotion, C‑111/21, EU:C:2022:808, punctul 21 și jurisprudența citată).

În această privință, articolul 31 din Convenția de la Viena privind dreptul tratatelor din 23 mai 1969 (Recueil des traités des Nations unies, vol. 1155, p. 331), care reflectă dreptul internațional cutumiar și ale cărei dispoziții fac parte din ordinea juridică a Uniunii, precizează că un tratat trebuie să fie interpretat cu bună‑credință potrivit sensului obișnuit ce urmează a fi atribuit termenilor tratatului în contextul lor și în lumina obiectului și a scopului său. În plus, articolul 32 din această convenție prevede că se poate recurge la mijloace suplimentare de interpretare, în special la lucrările pregătitoare ale tratatului în cauză și la împrejurările în care a fost încheiat (a se vedea în acest sens Hotărârea din 20 octombrie 2022, Laudamotion, C‑111/21, EU:C:2022:808, punctul 22 și jurisprudența citată).

În sensul său obișnuit, cuvântul „bagaje” se referă în general la orice obiect pe care o persoană îl ia cu sine într‑o călătorie. Deși acest obiect poate lua forma unui recipient, precum o geantă, o valiză sau o cutie, care poate conține obiecte personale, acesta nu este în mod necesar cazul. Astfel, un cărucior pentru copii poate constitui un bagaj.

Deși sensul obișnuit al termenului „bagaje” face trimitere la obiecte, el nu permite în sine să se concluzioneze că animalele de companie nu intră sub incidența acestei noțiuni.

Astfel, în ceea ce privește contextul în care se menționează termenul „bagaje” la articolul 17 alineatul (2) din Convenția de la Montreal, trebuie să se sublinieze că acest termen figurează de asemenea la articolul 1 din această convenție, care stabilește domeniul de aplicare al respectivei convenții. Or, această dispoziție enumeră în mod limitativ trei categorii de transport internațional efectuat cu o aeronavă, contra plată, și anume transportul internațional de persoane, de bagaje și de mărfuri.

În această privință, din indicațiile instanței de trimitere reiese că aceasta are îndoieli cu privire la aspectul dacă, în cadrul unei operațiuni de transport aerian, pierderea unui animal de companie intră sub incidența regimului de răspundere pentru „bagaje” prevăzut la articolul 17 alineatul (2) și la articolul 22 alineatul (2) din Convenția de la Montreal sau sub incidența regimului aplicabil „pasagerilor”, definit la articolul 17 alineatul (1) și la articolul 21 din această convenție.

De la bun început, trebuie respinsă interpretarea potrivit căreia un animal de companie intră sub incidența noțiunii de „pasageri”, din moment ce articolul 1 din Convenția de la Montreal vizează în mod distinct persoanele și bagajele. Din textul clar al acestei dispoziții rezultă, așadar, că noțiunea de „persoane” corespunde celei de „pasageri”, astfel încât un animal de companie nu poate fi asimilat unui „pasager”.

Această interpretare este confirmată de lucrările pregătitoare care au condus la adoptarea Convenției de la Montreal, din care nu reiese că statele contractante au intenționat să asimileze un animal de companie unui pasager sau să supună un astfel de animal regimului de răspundere aplicabil pasagerilor (a se vedea în acest sens procesele‑verbale ale reuniunilor comisiei plenare din 10-28 mai 1999, Conferința internațională de drept aerian, Montreal, 10-28 mai 1999, Doc 9775-DC/2, vol. I, Procese‑verbale, vol. II, Documente, și vol. III, Lucrări pregătitoare).

Prin urmare, trebuie să se considere că, în scopul unei operațiuni de transport aerian, un animal de companie intră sub incidența noțiunii de „bagaje”, iar compensarea daunelor rezultate din pierderea acestuia cu ocazia unei astfel de operațiuni este supusă regimului de răspundere prevăzut pentru bagaje la articolul 17 alineatul (2) și la articolul 22 alineatul (2) din Convenția de la Montreal.

Această interpretare este confirmată de obiectivele care au stat la baza adoptării Convenției de la Montreal.

Astfel, potrivit celui de al treilea paragraf al preambulului acestei convenții, statele‑părți la aceasta, conștiente de „importanța asigurării protecției intereselor consumatorilor din transportul aerian internațional și [de] necesitatea unei indemnizații echitabile bazate pe principiul reparației”, au decis să prevadă un regim de răspundere obiectivă a operatorilor de transport aerian. Un asemenea regim implică totuși, astfel cum rezultă din al cincilea paragraf al preambulului convenției respective, menținerea unui „echilibru echitabil al intereselor” operatorilor de transport aerian și ale pasagerilor [Hotărârea din 6 iulie 2023, Austrian Airlines (Acordarea primului ajutor la bordul unei aeronave), C‑510/21, EU:C:2023:550, punctul 25 și jurisprudența citată].

În scopul menținerii unui astfel de echilibru, Convenția de la Montreal prevede, în anumite ipoteze – în special potrivit articolului 22 alineatul (2) din aceasta, în caz de distrugere, de pierdere, de deteriorare sau de întârziere a bagajelor –, limitarea obligației de răspundere care revine transportatorilor, limitarea compensării care rezultă din aceasta trebuind să fie aplicată „pentru fiecare pasager” (a se vedea în acest sens Hotărârea din 22 noiembrie 2012, Espada Sánchez ș.a., C‑410/11, EU:C:2012:747, punctul 30, precum și jurisprudența citată).

O limitare a compensării astfel concepută permite pasagerilor să fie despăgubiți, cu ușurință și repede, fără a impune însă operatorilor de transport aerian o sarcină de reparare foarte împovărătoare, dificil de identificat și de calculat, care ar putea să compromită și chiar să blocheze activitatea economică a acestora (a se vedea în acest sens Hotărârea din 6 mai 2010, Walz, C‑63/09, EU:C:2010:251, punctul 36, și Hotărârea din 19 decembrie 2019, Niki Luftfahrt, C‑532/18, EU:C:2019:1127, punctul 40).

În speță, după cum reiese din informațiile furnizate de instanța de trimitere, reclamanta din litigiul principal a înregistrat cușca de transport în care se afla animalul său de companie fără a face o declarație specială privind interesul în livrarea la destinație în momentul în care bagajul înregistrat a fost predat în sensul articolului 22 alineatul (2) din Convenția de la Montreal.

În această privință Curtea a interpretat articolul 22 alineatul (2) din Convenția de la Montreal în sensul că, în transportul de bagaje, răspunderea operatorului de transport aerian în caz de distrugere, de pierdere, de deteriorare sau de întârziere „este limitată”, începând din 30 decembrie 2009 și până la 28 decembrie 2019, la suma de 1131 DST pe pasager, dar și că limita prevăzută de această dispoziție constituie o limită maximă a compensării care nu poate fi dobândită în mod automat și într‑un cuantum fix de fiecare pasager, chiar în cazul pierderii bagajului (Hotărârea din 9 iulie 2020, Vueling Airlines, C‑86/19, EU:C:2020:538, punctul 30 și jurisprudența citată).

Curtea a arătat de asemenea că posibilitatea pasagerilor de a face o declarație specială privind interesul la momentul la care bagajul înregistrat a fost predat transportatorului, în temeiul articolului 22 alineatul (2) din Convenția de la Montreal, confirmă că limita răspunderii operatorului de transport aerian pentru prejudiciul care rezultă din pierderea bagajelor este, în lipsa oricărei declarații speciale privind interesul în livrarea la destinație, o limită absolută, care acoperă atât daunele morale, cât și daunele materiale (a se vedea în acest sens Hotărârea din 9 iulie 2020, Vueling Airlines, C‑86/19, EU:C:2020:538, punctul 31 și jurisprudența citată).

Prin urmare, în ipoteza în care un pasager consideră că limita de răspundere a operatorului de transport aerian pentru prejudiciul care rezultă din pierderea bagajelor este prea scăzută, acestea dispune, conform articolului 22 alineatul (2) din Convenția de la Montreal, de posibilitatea de a stabili, prin intermediul acestei declarații speciale privind interesul în livrarea la destinație și, dacă este necesar, plata unei sume suplimentare, această limită la un cuantum mai mare, sub rezerva acordului operatorului de transport aerian.

În sfârșit, interpretarea care figurează la punctul 34 din prezenta hotărâre nu poate fi infirmată de dispozițiile articolului 13 TFUE invocat de instanța de trimitere, potrivit căruia, la elaborarea și punerea în aplicare a politicii Uniunii în domeniul agriculturii, pescuitului, transporturilor, pieței interne, cercetării și dezvoltării tehnologice și spațiului, Uniunea și statele membre țin seama de toate cerințele bunăstării animalelor ca ființe sensibile și respectă actele cu putere de lege și normele administrative, precum și obiceiurile statelor membre în privința riturilor religioase, a tradițiilor culturale și a patrimoniilor regionale.

În această privință, reiese atât din jurisprudența Curții, cât și din articolul 13 TFUE că protecția bunăstării animalelor constituie un obiectiv de interes general recunoscut de Uniune (Hotărârea din 29 februarie 2024, cdVet Naturprodukte, C‑13/23, EU:C:2024:175, punctul 49 și jurisprudența citată).

Cu toate acestea, articolul 13 TFUE nu interzice transportarea animalelor ca „bagaje”, în sensul articolului 17 alineatul (2) din Convenția de la Montreal, și considerarea acestora ca atare în cadrul sistemului de răspundere stabilit de această convenție, cu condiția ca toate cerințele bunăstării animalelor să fie luate în considerare cu ocazia transportării lor.

Din motivele care precedă reiese că este necesar să se răspundă la întrebarea adresată că articolul 17 alineatul (2) din Convenția de la Montreal coroborat cu articolul 22 alineatul (2) din aceasta trebuie interpretat în sensul că animalele de companie nu sunt excluse din sfera noțiunii de „bagaje” în sensul acestor dispoziții.

Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

HOTĂRÂREA CURȚII (Camera a șaptea)

16 octombrie 2025 ( *1 )

Hotărâre

Cadrul juridic

Dreptul internațional

Dreptul Uniunii

Dreptul spaniol

Litigiul principal și întrebarea preliminară

Cu privire la întrebarea preliminară

Cu privire la cheltuielile de judecată