Paragraf
Cauza C‑215/24 [Fira] ( i )
Paragraf
[cerere de decizie preliminarăformulată de Tribunal Judicial da Comarca do Porto – Juízo Local Criminal de Vila Nova de Gaia]
Paragraf
Hotărârea Curții (Camera a patra) din 11 septembrie 2025
Paragraf
„Trimitere preliminară – Spațiul de libertate, securitate și justiție – Cooperarea judiciară în materie penală – Decizia‑cadru 2002/584/JAI – Mandat european de arestare emis în scopul executării unei pedepse privative de libertate – Articolul 4 punctul 6 – Motiv de neexecutare facultativă a mandatului european de arestare – Obiectiv de reabilitare socială – Reședința persoanei condamnate – Preluarea executării pedepsei de către statul de executare în conformitate cu dreptul său intern – Decizia‑cadru 2008/909/JAI – Recunoașterea reciprocă a hotărârilor judecătorești în materie penală în scopul executării lor într‑un alt stat membru – Suspendarea executării unei pedepse privative de libertate decisă de o instanță din statul membru de executare – Articolul 8 – Obligația statului de executare de a recunoaște hotărârea judecătorească și de a executa pedeapsa – Articolul 17 – Posibilitatea statului de executare de a stabili modalitățile de executare”
Paragraf
Cooperarea judiciară în materie penală – Decizia‑cadru 2008/909 privind aplicarea principiului recunoașterii reciproce în cazul hotărârilor judecătorești în materie penală – Refuzul statului membru de executare de a executa un mandat de arestare emis în scopul executării unei pedepse sau a unei măsuri de siguranță privative de libertate – Angajamentul acestui stat membru de a pune în executare pedeapsa – Suspendarea ulterioară a executării pedepsei de către o altă autoritate judiciară din statul membru menționat – Inadmisibilitate
Paragraf
[Decizia‑cadru 2008/909 a Consiliului, astfel cum a fost modificată prin Decizia‑cadru 2009/299, art. 8 alin. (1) și art. 17 alin. (1)]
Paragraf
(a se vedea punctele 66, 71-78 și 83-85 și dispozitivul)
Paragraf
Rezumat
Paragraf
Cu ocazia unei proceduri de executare a unui mandat european de arestare emis în scopul executării unei pedepse privative de libertate, Curtea precizează că autoritatea judiciară competentă a unui stat membru nu poate, după ce a refuzat să dea curs acestui mandat de arestare și după ce și‑a luat angajamentul de a pune în executare această pedeapsă, să suspende executarea pedepsei menționate.
Paragraf
YX a fost condamnat la o pedeapsă privativă de libertate de șase luni de Tribunal Judicial da Comarca do Porto – Juízo Local Criminal de Vila Nova de Gaia (Tribunalul de Arondisment din Porto – Tribunalul Penal Local din Vila Nova de Gaia, Portugalia), care este instanța de trimitere. Întrucât persoana interesată și‑a transferat reședința în Spania, această instanță a emis un mandat european de arestare prin care urmărea predarea sa în scopul executării acestei pedepse privative de libertate.
Paragraf
Autoritatea judiciară spaniolă competentă, deși a refuzat, în temeiul articolului 4 punctul 6 din Decizia‑cadru 2002/58 ( 1 ), predarea lui YX instanței de trimitere, a declarat că recunoaște hotărârea pronunțată de aceasta în vederea executării sale în Spania.
Paragraf
În temeiul Codului penal spaniol, Juzgado Central de lo Penal no 1 de Madrid (Tribunalul Penal Central nr. 1 din Madrid, Spania) a suspendat ulterior executarea pedepsei privative de libertate în discuție în litigiul principal pentru o perioadă de doi ani.
Paragraf
Considerând că o astfel de decizie de suspendare poate repune în discuție obiectivele urmărite de Decizia‑cadru 2008/909 ( 2 ) și principiul recunoașterii reciproce, instanța de trimitere a sesizat Curtea cu titlu preliminar. Ea arată că autoritatea competentă din statul de executare este obligată în principiu să recunoască hotărârea judecătorească de condamnare emisă de cea a statului emitent și să execute pedeapsa aplicată, ale cărei durată și natură trebuie să corespundă celor prevăzute în această hotărâre. Prin urmare, cea dintâi nu ar putea, fără a încălca articolul 8 din Decizia‑cadru 2008/909, să modifice substanța condamnării pronunțate de cea de a doua și nu poate suspenda executarea pedepsei la care persoana în cauză a fost condamnată în statul emitent.
Paragraf
În plus, potrivit instanței de trimitere, articolul 17 din Decizia‑cadru 2008/909, potrivit căruia executarea unei pedepse este reglementată de legea statului de executare, s‑ar referi numai la măsurile destinate să garanteze executarea materială a pedepsei privative de libertate și nu ar include, așadar, contrar a ceea ce a considerat Tribunalul Penal Central nr. 1 din Madrid, o decizie de suspendare a executării unei astfel de pedepse.
Paragraf
Curtea constată astfel că trebuie să se stabilească dacă trebuie să se considere că o decizie de suspendare a executării unei pedepse privative de libertate modifică hotărârea de condamnare, caz în care articolul 8 alineatul (1) din Decizia‑cadru 2008/909 s‑ar opune ca autoritatea competentă din statul de executare să pronunțe o asemenea suspendare, sau că ține de executarea acestei hotărâri, caz în care articolul 17 alineatul (1) din această decizie‑cadru ar permite acestei autorități să pronunțe o asemenea suspendare.
Paragraf
Aprecierea Curții
Paragraf
Curtea arată de la bun început că nici articolul 8 alineatul (1), nici articolul 17 alineatul (1) din Decizia‑cadru 2008/909 nu vizează în mod expres ipoteza suspendării de către autoritatea competentă a statului de executare a executării unei pedepse privative de libertate pronunțate de autoritatea competentă a statului emitent. În special, niciun element textual nu permite să se stabilească dacă o astfel de măsură de suspendare intră în sfera noțiunii de „modalități de executare” a pedepsei, în sensul articolului 17 alineatul (1) din Decizia‑cadru 2008/909.
Paragraf
Cu toate acestea, în timp ce alineatul (1) al articolului 17 din această decizie‑cadru prevede că autoritățile competente din statul de executare exercită o competență exclusivă cu privire la toate modalitățile de executare a unei pedepse și la toate măsurile aferente, care includ eliberarea înainte de termen sau condiționată, alineatele (3) și (4) ale acestui articol prevăd, în beneficiul autorității competente din statul emitent, mai întâi, dreptul de a fi informată, la cererea acesteia, cu privire la dispozițiile statului de executare aplicabile privind eliberarea înainte de termen sau condiționată, apoi dreptul de a retrage certificatul ( 3 ) care exprimă consimțământul statului emitent pentru executarea pedepsei pronunțate în statul de executare și, în cele din urmă, posibilitatea de a comunica condițiile eliberării înainte de termen sau condiționate din statul emitent, în vederea luării în considerare a acestora de către autoritatea competentă din statul de executare.
Paragraf
Astfel, chiar dacă prerogativele recunoscute de articolul 17 alineatele (3) și (4) din această decizie‑cadru autorității competente din statul membru emitent ar trebui, a fortiori, să se aplice suspendării executării unei pedepse privative de libertate, dat fiind că o asemenea măsură intervine înainte de orice punere în executare efectivă a pedepsei menționate și implică, așadar, contrar eliberării înainte de termen sau condiționate, o suspendare în întregime a acestei pedepse, Curtea constată că ele nu au fost prevăzute de legiuitorul Uniunii decât în ceea ce privește condițiile eliberării înainte de termen sau condiționate.
Paragraf
Prin urmare, Curtea consideră că o asemenea măsură de suspendare a executării unei pedepse privative de libertate nu intră în sfera noțiunii de „modalități de executare”, care figurează la articolul 17 alineatul (1) din Decizia‑cadru 2008/909.
Paragraf
Această apreciere este confirmată de faptul că Decizia‑cadru 2008/947 ( 4 ), al cărei domeniu de aplicare îl exclude pe cel al Deciziei‑cadru 2008/909 ( 5 ), se aplică în mod specific hotărârilor judecătorești însoțite ele însele de o suspendare a executării unei pedepse privative de libertate sau însoțite de decizii de probațiune distincte, pronunțate în ambele cazuri de o autoritate competentă din statul emitent ( 6 ). Decizia‑cadru 2008/947 confirmă astfel că suspendarea executării unei pedepse privative de libertate ține de competența autorității competente a statului emitent și, în consecință, de hotărârea judecătorească care trebuie recunoscută, iar nu de executarea acesteia din urmă și de competența autorității competente din statul de executare.
Paragraf
Pe de altă parte, posibilitatea statului de executare de a adapta, dincolo de cazurile expres prevăzute la articolele 8 și 17 din Decizia‑cadru 2008/909, pedeapsa pronunțată în statul emitent sau modalitățile de executare a acesteia ar putea aduce atingere încrederii reciproce speciale a statelor membre în sistemele lor judiciare respective și ar fi, prin urmare, contrară obiectivului de consolidare a cooperării dintre acestea în ceea ce privește executarea hotărârilor judecătorești în materie penală. Aceste articole 8 și 17 joacă astfel un rol central în urmărirea acestui obiectiv atunci când precizează, pentru recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în materie penală, întinderea și limitele competențelor recunoscute autorităților competente din statul de executare.
Paragraf
Pentru aceste motive, Curtea concluzionează că suspendarea executării unei pedepse privative de libertate intră în domeniul de aplicare al articolului 8 din Decizia‑cadru 2008/909 și, în consecință, nu poate fi acordată de autoritatea competentă a statului de executare în temeiul articolului 17 din această decizie‑cadru.
Paragraf
În sfârșit, Curtea precizează că împrejurarea că revocarea suspendării executării unei pedepse privative de libertate, ca urmare a încălcării de către persoana în cauză a unei condiții obiective care însoțește această suspendare, nu constituie o decizie în sensul articolului 4a din Decizia‑cadru 2002/584 ( 7 ) și poate astfel intra sub incidența executării pedepsei pronunțate nu implică în mod necesar ca decizia de a acorda sau nu suspendarea unei pedepse privative de libertate să fie de aceeași natură.
Paragraf
( i ) Numele prezentei cauze este un nume fictiv. El nu corespunde numelui real al niciuneia dintre părțile la procedură.
Paragraf
( 1 ) Decizia‑cadru 2002/584/JAI a Consiliului din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare și procedurile de predare între statele membre (JO 2002, L 190, p. 1, Ediție specială, 19/vol. 6, p. 3, denumită în continuare „Decizia‑cadru 2002/584”). În temeiul articolului 4 punctul 6 din această decizie‑cadru, autoritatea judiciară de executare poate refuza executarea mandatului european de arestare în cazul în care acesta a fost emis în scopul executării unei pedepse sau a unei măsuri de siguranță privative de libertate, atunci când persoana căutată rămâne în statul membru de executare, este resortisant sau rezident al acestuia, iar acest stat se angajează să execute această pedeapsă sau măsură de siguranță în conformitate cu dreptul său intern.
Paragraf
( 2 ) Decizia‑cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008 privind aplicarea principiului recunoașterii reciproce în cazul hotărârilor judecătorești în materie penală care impun pedepse sau măsuri privative de libertate în scopul executării lor în Uniunea Europeană (JO 2008, L 327, p. 27), astfel cum a fost modificată prin decizia‑cadru 2009/299/JAI a Consiliului din 26 februarie 2009 (JO 2009, L 81, p. 24) (denumită în continuare „Decizia‑cadru 2008/909”).
Paragraf
( 3 ) Este vorba despre certificatul prevăzut la articolul 4 din Decizia‑cadru 2008/909, a cărui transmitere constituie una dintre formalitățile care trebuie respectate la preluarea de către statul de executare a executării unei pedepse privative de libertate pronunțate în statul emitent.
Paragraf
( 4 ) Decizia‑cadru 2008/947/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008 privind aplicarea principiului recunoașterii reciproce în cazul hotărârilor judecătorești și al deciziilor de probațiune în vederea supravegherii măsurilor de probațiune și a sancțiunilor alternative (JO 2008, L 337, p. 102).
Paragraf
( 5 ) Articolul 1 alineatul (3) litera (a) din Decizia‑cadru 2008/947.
Paragraf
( 6 ) Articolul 2 punctele 1, 2 și 5 din Decizia‑cadru 2008/947.
Paragraf
( 7 ) A se vedea în acest sens Hotărârea din 22 decembrie 2017, Ardic (C‑571/17 PPU, EU:C:2017:1026, punctele 77 și 78), precum și Hotărârea din 23 martie 2023, Minister for Justice and Equality (Ridicarea suspendării) (C‑514/21 și C‑515/21, EU:C:2023:235, punctele 53 și 54).