Paragraf
Cauza C‑147/24 [Safi] ( i )
Paragraf
împotriva
Paragraf
Staatssecretaris van Justitie en Veiligheid
Paragraf
[cerere de decizie preliminară formulată de rechtbank Den Haag (Tribunalul din Haga, Țările de Jos)]
Paragraf
Hotărârea Curții (Marea Cameră) din 4 iunie 2026
Paragraf
„Trimitere preliminară – Articolul 20 TFUE – Cetățenia Uniunii – Directiva 2008/115/CE – Returnarea resortisanților țărilor terțe aflați în situație de ședere ilegală – Articolul 5 literele (a) și (b) – Obligația de a acorda atenție interesului superior al copilului și vieții de familie – Articolul 6 alineatul (2) – Decizie a autorității competente a statului membru gazdă de a refuza acordarea unui drept de ședere derivat pe teritoriul său resortisantului unei țări terțe, părinte al unui copil minor, cetățean al Uniunii, și de a‑i impune să se întoarcă imediat într‑un alt stat membru – Interferență în exercitarea dreptului unui cetățean al Uniunii de liberă circulație și de ședere pe teritoriul statelor membre – Copil care nu a locuit niciodată într‑un alt stat membru decât cel al cărui resortisant este – Drept de ședere derivat al părintelui resortisant al unei țări terțe în statul membru a cărui cetățenie o deține copilul și în care acesta locuiește – Drept de ședere al acestui părinte într‑un alt stat membru – Articolul 7 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene – Dreptul la respectarea vieții private și de familie – Articolul 24 alineatele (2) și (3) din Carta drepturilor fundamentale – Interesul superior al copilului”
Paragraf
Cetățenia Uniunii – Dispoziții ale tratatului – Dreptul de liberă circulație și de liberă ședere pe teritoriul statelor membre – Cetățean al Uniunii minor care nu și‑a exercitat niciodată dreptul de liberă circulație și care a locuit întotdeauna în statul membru al cărui cetățean este – Drept de ședere derivat al unuia dintre părinții acestuia, resortisant al unei țări terțe – Existența unei legături de dependență între copil și acest părinte – Respingere a cererii de acordare a unui astfel de drept de ședere derivat – Inadmisibilitate – Obligația de a verifica în prealabil consecințele unei deplasări a copilului într‑un alt stat membru, având în vedere viața sa de familie și interesul său superior
Paragraf
[art. 20 TFUE; Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 7 și art. 24 alin. (2) și (3)]
Paragraf
(a se vedea punctele 32-35, 41-49 și 65 și dispozitivul)
Paragraf
Cetățenia Uniunii – Dispoziții ale tratatului – Dreptul de liberă circulație și de liberă ședere pe teritoriul statelor membre – Cetățean al Uniunii minor care nu și‑a exercitat niciodată dreptul de liberă circulație și care a locuit întotdeauna în statul membru al cărui cetățean este – Drept de ședere derivat al unuia dintre părinții acestuia, resortisant al unei țări terțe și care beneficiază de un drept de ședere într‑un alt stat membru – Existența unei legături de dependență între copil și acest părinte – Viață de familie care nu poate continua în acest alt stat membru – Deplasare în acest alt stat membru contrară interesului superior al copilului – Obligația de a-i recunoaște acestui părinte un drept de ședere derivat
Paragraf
[art. 20 TFUE; Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 7, art. 24 alin. (2) și (3) și art. 51 alin. (1)]
Paragraf
(a se vedea punctele 50-65 și dispozitivul)
Paragraf
Rezumat
Paragraf
Sesizată cu titlu preliminar de rechtbank Den Haag (Tribunalul din Haga, Țările de Jos), Curtea, reunită în Marea Cameră, precizează domeniul de aplicare al articolului 20 TFUE în contextul unei cereri de acordare a unui drept de ședere derivat efectuate de mama, resortisantă a unei țări terțe, a unui copil minor neerlandez, cetățean al Uniunii Europene, care locuiește de la naștere împreună cu părinții săi în Țările de Jos.
Paragraf
V, de cetățenie marocană, a locuit în Spania în perioada 1999-2014 pe baza unui drept de ședere acordat, în temeiul dreptului spaniol, ca urmare a activității sale economice în acest stat membru. De la căsătoria sa în anul 2014, ea locuiește în Țările de Jos cu soțul său, care s‑a născut în Țările de Jos și care are cetățenia neerlandeză și pe cea marocană. Căsătoria lor a fost transcrisă în registrele de stare civilă ale comunei neerlandeze în care au reședința. Cu toate acestea, V nu este titulara unui permis de ședere pe teritoriul neerlandez. În anul 2015 s‑a născut fiul lor, care are cetățenia neerlandeză și de care soții se ocupă împreună. Acest copil prezintă dificultăți de vorbire și de exprimare și nu a locuit niciodată pe teritoriul unui alt stat membru decât Țările de Jos. Soțul lui V beneficiază de prestații de asistență socială și nu obține niciun venit profesional din cauza stării sale de sănătate și este, în acest temei, scutit parțial de obligația de a munci.
Paragraf
În anul 2020, V a introdus o cerere de obținere a unui drept de ședere derivat în temeiul articolului 20 TFUE. Cererea sa și reclamația ulterioară au fost respinse, inclusiv după prezentarea unui document care atesta că renunțase la dreptul său de ședere în Spania.
Paragraf
În fața instanței de trimitere, V arată că beneficiază de un drept de ședere derivat în Țările de Jos ca urmare a faptului că fiul său minor este dependent de ea. Autoritatea națională competentă susține, la rândul său, că un astfel de drept nu există pentru motivul că V dispune deja de un drept de ședere în Spania și că copilul ar putea însoți‑o pe mama sa în acest stat membru.
Paragraf
În acest context, instanța de trimitere ridică în esență problema dacă articolul 20 TFUE, interpretat în lumina articolului 7 și a articolului 24 alineatele (2) și (3) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (denumită în continuare „carta”), impune autorității naționale să verifice, înainte de a refuza acordarea unui drept de ședere într‑o astfel de situație, dacă viața de familie pe care o duce un copil cu ambii părinți, de care depinde, ar putea continua în alt stat membru și dacă deplasarea acestuia în acest stat membru ar fi contrară interesului său superior.
Paragraf
Aprecierea Curții
Paragraf
În primul rând, Curtea amintește că, în ipoteza în care V nu ar mai dispune de un drept de ședere în Spania, autoritățile neerlandeze sunt obligate să îi acorde un drept de ședere derivat în Țările de Jos în temeiul articolului 20 TFUE. Astfel, potrivit constatărilor instanței de trimitere, există o relație de dependență între V și fiul său minor, cetățean al Uniunii, dat fiind că acesta din urmă conviețuiește în mod stabil cu ambii părinți și că exercitarea drepturilor părintești, precum și îngrijirea legală, afectivă și financiară a acestui copil sunt împărțite de cei doi părinți ai săi. În consecință, având în vedere această relație de dependență, dacă lui V i s‑ar refuza dreptul de ședere în Țările de Jos, copilul său minor ar fi constrâns să își însoțească mama și, prin urmare, să părăsească teritoriul Uniunii. Or, o asemenea plecare ar avea ca efect privarea acestui copil de beneficiul efectiv al substanței drepturilor conferite de statutul său de cetățean al Uniunii și ar aduce atingere efectului util al acestui statut.
Paragraf
În al doilea rând, Curtea precizează că, în ipoteza în care V ar dispune încă de un drept de ședere în Spania, această împrejurare nu exclude, în sine, posibilitatea ca ea să beneficieze de un drept de ședere derivat în Țările de Jos în temeiul articolului 20 TFUE. Astfel, în caz de refuz al unui asemenea drept de ședere derivat lui V, copilul său ar fi constrâns să își însoțească mama în Spania și, prin urmare, să părăsească Țările de Jos, având în vedere relația de dependență dintre V și copilul său minor. Or, o asemenea deplasare ar putea aduce atingere unora dintre drepturile fundamentale ale acestui copil, în special dreptului la respectarea vieții de familie și drepturilor copilului, consacrate la articolul 7 și, respectiv, la articolul 24 alineatele (2) și (3) din cartă.
Paragraf
În acest context, Curtea arată că decizia de respingere a unei cereri având ca obiect acordarea unui drept de ședere derivat în temeiul articolului 20 TFUE într‑o situație precum cea vizată de litigiul principal constituie o punere în aplicare a dreptului Uniunii, în sensul articolului 51 alineatul (1) din cartă. Astfel, această decizie interferează în mod necesar în exercitarea dreptului copilului minor, cetățean al Uniunii, de liberă circulație și de liberă ședere pe teritoriul statelor membre, din moment ce acest copil este, în fapt, constrâns să își părăsească statul membru de reședință, al cărui resortisant este, pentru a se stabili în alt stat membru.
Paragraf
Rezultă că, înainte de a adopta o asemenea decizie, autoritățile naționale competente sunt obligate să asigure respectarea drepturilor fundamentale, astfel cum sunt garantate de cartă.
Paragraf
În această privință, Curtea constată că, pe de o parte, sub rezerva unei verificări care trebuie efectuată de instanța de trimitere, decizia de refuz al acordării unui drept de ședere derivat mamei copilului minor, cetățean al Uniunii, ar aduce atingere unității familiale în măsura în care ar priva acest copil de posibilitatea de care a beneficiat, de la nașterea sa, de a întreține cu regularitate relații personale și contacte regulate cu ambii părinți. Astfel, există un risc concret ca copilul să fie separat de tatăl său, care s‑ar putea afla în imposibilitatea de a obține dreptul de ședere permanentă în Spania, în special ca urmare a faptului că nu este în măsură să obțină venituri. În ipoteza în care s‑ar constata o astfel de încălcare, mamei copilului menționat ar trebui să i se acorde un drept de ședere derivat în Țările de Jos în temeiul articolului 20 TFUE, interpretat în lumina articolului 7 și a articolului 24 alineatul (3) din cartă.
Paragraf
Pe de altă parte, Curtea amintește că, în toate acțiunile referitoare la copii, interesul superior al copilului trebuie să fie considerat primordial. În speță, copilul în cauză nu vorbește limba spaniolă, ci limba neerlandeză. În plus, acesta nu a început să vorbească decât la vârsta de cinci ani și prezintă dificultăți de vorbire și de exprimare care l‑au determinat să urmeze un învățământ specializat în Țările de Jos, destinat elevilor care au nevoie de un sprijin specific pe care învățământul obișnuit nu îl poate asigura. Or, sub rezerva unei verificări care trebuie efectuată de instanța de trimitere, rezultă că astfel de împrejurări sunt de natură să demonstreze că este în interesul superior al copilului minor în cauză să continue să locuiască în Țările de Jos și că, prin urmare, deplasarea sa forțată în Spania ar fi contrară acestui interes. În această ipoteză, ar trebui, așadar, să i se acorde mamei sale un drept de ședere derivat în temeiul articolului 20 TFUE, interpretat în lumina articolului 24 alineatul (2) din cartă.
Paragraf
( i ) Numele prezentei cauze este un nume fictiv. El nu corespunde numelui real al niciuneia dintre părțile din procedură.