Hotărârea Curții (Camera a cincea) din 21 mai 2026.#ATAU împotriva Procura generale presso la Corte d’appello di Napoli.#Trimitere preliminară – Cooperarea judiciară în materie penală – Decizia‑cadru 2002/584/JAI – Mandat european de arestare – Procedura de predare între statele membre – Motive facultative de neexecutare – Articolul 4 punctul 6 – Angajamentul statului membru de executare de a pune în executare pedeapsa în conformitate cu dreptul său intern – Decizia‑cadru 2008/909/JAI – Recunoaștere reciprocă în cazul hotărârilor judecătorești în materie penală care impun pedepse sau măsuri privative de libertate – Motive de nerecunoaștere și neexecutare – Articolul 9 alineatul (1) litera (i) – Persoană care nu a fost prezentă personal la procesul care a condus la condamnarea sa – Informare cu privire la data ședinței și locul stabilite pentru acest proces – Renunțare voluntară și neechivocă a persoanei în cauză de a fi prezentă personal la procesul menționat – Apreciere a autorității competente din statul membru de executare – Obligația de interpretare conformă.#Cauza C-95/24.

Cauza C‑95/24 [Khuzdar] ( i )

ATAU

(cerere de decizie preliminară formulată de Corte d'appello di Napoli)

Hotărârea Curții (Camera a cincea) din 21 mai 2026

„Trimitere preliminară – Cooperarea judiciară în materie penală – Decizia‑cadru 2002/584/JAI – Mandat european de arestare – Procedura de predare între statele membre – Motive facultative de neexecutare – Articolul 4 punctul 6 – Angajamentul statului membru de executare de a pune în executare pedeapsa în conformitate cu dreptul său intern – Decizia‑cadru 2008/909/JAI – Recunoaștere reciprocă în cazul hotărârilor judecătorești în materie penală care impun pedepse sau măsuri privative de libertate – Motive de nerecunoaștere și neexecutare – Articolul 9 alineatul (1) litera (i) – Persoană care nu a fost prezentă personal la procesul care a condus la condamnarea sa – Informare cu privire la data ședinței și locul stabilite pentru acest proces – Renunțare voluntară și neechivocă a persoanei în cauză de a fi prezentă personal la procesul menționat – Apreciere a autorității competente din statul membru de executare – Obligația de interpretare conformă”

Cooperarea judiciară în materie penală – Decizia‑cadru 2008/909 privind aplicarea principiului recunoașterii reciproce în cazul hotărârilor judecătorești în materie penală – Dispoziții ale acestei decizii‑cadru echivalente cu cele ale Deciziei‑cadru 2002/584 – Interpretare a dispozițiilor menționate în conformitate cu jurisprudența Curții referitoare la această din urmă decizie‑cadru

[Decizia‑cadru 2002/584 a Consiliului, astfel cum a fost modificată prin Decizia‑cadru 2009/299, art. 4a alin. (1), și Decizia‑cadru 2008/909 a Consiliului, astfel cum a fost modificată prin Decizia‑cadru 2009/299, art. 9 alin. (1) lit. (i)]

(a se vedea punctul 45)

Cooperarea judiciară în materie penală – Decizia‑cadru privind mandatul european de arestare și procedurile de predare între statele membre – Motive de neexecutare facultativă a mandatului european de arestare – Mandat emis în scopul executării unei pedepse pronunțate într‑o cauză judecată în lipsă – Persoană în cauză care nu a fost prezentă personal la procesul în urma căruia a fost pronunțată condamnarea sa – Reglementare națională care prevede condiții de aplicare diferite pentru dispozițiile de transpunere a Deciziei‑cadru 2002/584 și a Deciziei‑cadru 2008/909 – Inadmisibilitate – Obligația de a lăsa neaplicată reglementarea menționată – Inexistență – Obligația de interpretare conformă a dreptului național – Conținut – Necesitatea asigurării efectivității depline a deciziilor‑cadru

[Decizia‑cadru 2002/584 a Consiliului, astfel cum a fost modificată prin Decizia‑cadru 2009/299, art. 4 punctul 6 și art. 4a alin. (1), și Decizia‑cadru 2008/909, astfel cum a fost modificată prin Decizia‑cadru 2009/299, art. 9 alin. (1) lit. (i) și art. 25]

(a se vedea punctele 46-50 și 84 și dispozitiv 1)

Cooperarea judiciară în materie penală – Decizia‑cadru 2008/909 privind aplicarea principiului recunoașterii reciproce în cazul hotărârilor judecătorești în materie penală – Temeiuri de nerecunoaștere și de neexecutare – Persoană în cauză care nu a fost prezentă personal la procesul în urma căruia a fost pronunțată condamnarea sa – Noțiunea de cunoaștere de către persoana în cauză a procesului stabilit – Noțiune autonomă de drept al Uniunii

[Decizia‑cadru 2008/909 a Consiliului, astfel cum a fost modificată prin Decizia‑cadru 2009/299, art. 9 alin. (1) lit. (i) punctul (ii)]

(a se vedea punctul 59)

Cooperarea judiciară în materie penală – Decizia‑cadru 2008/909 privind aplicarea principiului recunoașterii reciproce în cazul hotărârilor judecătorești în materie penală – Temeiuri de nerecunoaștere și de neexecutare – Persoană în cauză care nu a fost prezentă personal la procesul în urma căruia a fost pronunțată condamnarea sa – Cunoaștere de către persoana în cauză a procesului stabilit – Condiții – Informare, în timp util, cu privire la data ședinței și la locul stabilite pentru acest proces – Renunțare voluntară și neechivocă de a fi prezent personal la procesul menționat – Modalități de apreciere

[Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 47 al doilea și al treilea paragraf și art. 48; Directiva 2016/343 a Parlamentului European și a Consiliului, considerentul (36) și art. 8 alin. (2); Decizia‑cadru 2002/584 a Consiliului, astfel cum a fost modificată prin Decizia‑cadru 2009/299, art. 4 punctul 6 și art. 4a alin. (1); Decizia‑cadru 2008/909 a Consiliului, astfel cum a fost modificată prin Decizia‑cadru 2009/299, art. 9 alin. (1) lit. (i) și art. 25, și Decizia‑cadru 2009/299 a Consiliului, considerentele (1) și (15) și art. 1]

(a se vedea punctele 64-84 și dispozitiv 1)

Cooperarea judiciară în materie penală – Decizia‑cadru 2008/909 privind aplicarea principiului recunoașterii reciproce în cazul hotărârilor judecătorești în materie penală – Temeiuri de nerecunoaștere și de neexecutare – Persoană în cauză care nu a fost prezentă personal la procesul în urma căruia a fost pronunțată condamnarea sa – Nerespectarea condițiilor de aplicare a situațiilor prevăzute la punctele (i)-(iii) ale articolului 9 alineatul (1) litera (i) – Reglementare națională care privează autoritatea competentă a statului membru de executare de facultatea de a recunoaște hotărârea judecătorească de condamnare – Inadmisibilitate

[Decizia‑cadru 2002/584 a Consiliului, astfel cum a fost modificată prin Decizia‑cadru 2009/299, art. 4 punctul 6, și Decizia‑cadru 2008/909 a Consiliului, astfel cum a fost modificată prin Decizia‑cadru 2009/299, art. 9 alin. (1) lit. (i) și art. 25]

(a se vedea punctele 87-96 și dispozitiv 2)

Rezumat

Sesizată cu titlu preliminar de Corte d’appello di Napoli (Curtea de Apel din Napoli, Italia), Curtea aduce precizări cu privire la expresia „cunoștință de procesul stabilit”, care figurează la articolul 9 alineatul (1) litera (i) punctul (ii) din Decizia‑cadru 2008/909 ( 1 ), precum și cu privire la marja de apreciere de care dispun autoritățile naționale competente la punerea în aplicare a motivului de nerecunoaștere și de neexecutare menționat la articolul 9 alineatul (1) litera (i) din această decizie‑cadru, în contextul executării unui mandat european de arestare (MEA).

Instanța de trimitere a fost chemată să examineze o cerere de predare privind persoana în cauză, ATAU, care a fost formulată de autoritățile competente slovace prin intermediul unui MEA emis la 5 octombrie 2015, în vederea executării unei pedepse privative de libertate de cinci ani. Persoana în cauză i‑a solicitat atunci să refuze această predare și să dispună executarea pedepsei în Italia.

Pentru a aprecia această cerere, instanța de trimitere a solicitat autorităților competente slovace precizări cu privire la garanțiile procedurale de care beneficiase ATAU. Ca răspuns, această instanță a fost informată că persoana în cauză a avut cunoștință de procesul în curs împotriva sa, dar că nu a participat personal la procedura care a condus la condamnarea sa. Procesul său s‑a desfășurat însă în prezența avocatului său, care a reprezentat‑o.

În acest context, ridicând problema conformității cu dreptul Uniunii Europene a reglementării naționale care transpune articolul 9 alineatul (1) litera (i) din Decizia‑cadru 2008/909, care prevede garanții procedurale mai stricte pentru recunoașterea unei hotărâri judecătorești de condamnare decât cele aplicabile executării unui MEA, instanța de trimitere a decis să sesizeze Curtea cu titlu preliminar.

Aprecierea Curții

Într‑o primă etapă, Curtea observă că condițiile de aplicare a situațiilor în care faptul că persoana în cauză nu a fost prezentă personal la procesul în urma căruia a fost pronunțată condamnarea sa nu poate constitui un motiv de neexecutare a MEA emis în scopul executării unei pedepse, în temeiul articolului 4a alineatul (1) literele (a)-(c) din Decizia‑cadru 2002/584 ( 2 ), nu diferă de cele ale situațiilor în care o asemenea împrejurare nu poate constitui un motiv de nerecunoaștere și de neexecutare a hotărârii judecătorești prin care s‑a pronunțat o condamnare, în conformitate cu articolul 9 alineatul (1) litera (i) din Decizia‑cadru 2008/909.

Prin urmare, articolul 4 punctul 6 din Decizia‑cadru 2002/584, precum și articolul 9 alineatul (1) litera (i) și articolul 25 din Decizia‑cadru 2008/909 se opun unei reglementări naționale în temeiul căreia, în cazul unei pedepse pronunțate în condițiile în care persoana în cauză nu a fost prezentă personal la procesul în urma căruia a fost pronunțată condamnarea sa, atunci când condițiile pentru a refuza predarea acestei persoane în cauză, pe de o parte, și pentru a dispune executarea acestei pedepse pe teritoriul statului de executare, pe de altă parte, sunt îndeplinite, în conformitate cu dispozițiile acestei reglementări de transpunere a Deciziei‑cadru 2002/584, executarea pedepsei menționate nu poate fi dispusă de instanța din statul membru de executare pentru motivul că nu sunt îndeplinite condițiile referitoare la recunoașterea hotărârii judecătorești de condamnare, potrivit dispozițiilor reglementării menționate de transpunere a Deciziei‑cadru 2008/909.

În ceea ce privește, mai precis, articolul 9 alineatul (1) litera (i) punctul (ii) din Decizia‑cadru 2008/909, Curtea constată, în primul rând, că cerința de la începutul acestui punct (ii) impune ca persoana în cauză să fi fost informată cu privire la data ședinței și la locul stabilite pentru procesul în urma căruia a fost pronunțată condamnarea sa.

În al doilea rând, în ceea ce privește modalitățile de apreciere a condițiilor de aplicare a situațiilor menționate la punctele (i)-(iii) ale articolului 9 alineatul (1) litera (i) din Decizia‑cadru 2008/909, în special cerința privind informarea cu privire la procesul stabilit, Curtea precizează că, pentru a stabili dacă această condiție este îndeplinită, trebuie să se acorde o atenție deosebită, pe de o parte, diligenței de care au dat dovadă autoritățile publice pentru a informa persoana condamnată în lipsă cu privire la procesul său și, pe de altă parte, diligenței de care această persoană a dat dovadă pentru a primi informațiile referitoare la acest proces. Numai atunci când reiese din indicii precise și obiective că persoana în cauză, deși a fost informată oficial că era acuzată de săvârșirea unei infracțiuni și, cunoscând astfel că urma să aibă loc un proces împotriva sa, evită în mod deliberat să primească informațiile referitoare la data și la locul acestui proces, se poate considera că această persoană a fost informată cu privire la procesul stabilit și că a renunțat în mod voluntar și neechivoc să fie prezentă la proces. Existența unor astfel de indicii poate fi constatată, de exemplu, atunci când persoana în cauză s‑a abținut în mod voluntar să comunice o adresă autorităților naționale competente sau a evitat în mod deliberat orice contact cu cabinetul avocatului a cărui adresă o indicase.

Curtea concluzionează din aceasta că cerința privind cunoașterea procesului stabilit de la începutul articolului 9 alineatul (1) litera (i) punctul (ii) din Decizia‑cadru 2008/909 este îndeplinită atunci când, având în vedere toate circumstanțele relevante luate în considerare în mod corespunzător, în special comportamentul respectivei persoane, se poate considera că aceasta din urmă a fost informată cu privire la data ședinței și la locul stabilite pentru procesul în urma căruia a fost pronunțată condamnarea sa.

Într‑o a doua etapă, Curtea apreciază că articolul 4 punctul 6 din Decizia‑cadru 2002/584, precum și articolul 9 alineatul (1) litera (i) și articolul 25 din Decizia‑cadru 2008/909 se opun unei reglementări naționale în temeiul căreia, în cazul unei hotărâri judecătorești de condamnare pronunțate în condițiile în care persoana în cauză nu a fost prezentă personal la procesul în urma căruia a fost pronunțată condamnarea sa, iar condițiile de aplicare a situațiilor prevăzute la acest articol 9 alineatul (1) litera (i), în special cea prevăzută la punctul (ii) al acestei dispoziții, nu sunt îndeplinite, autoritatea competentă a statului membru de executare nu dispune de posibilitatea de a recunoaște această hotărâre judecătorească de condamnare. Astfel, o asemenea reglementare privează această autoritate de o marjă de apreciere pentru a verifica, pe baza împrejurărilor speței, dacă dreptul la apărare al persoanei în cauză poate fi totuși considerat ca fiind respectat și, prin urmare, pentru a decide recunoașterea și executarea hotărârii judecătorești de condamnare în cauză.

( i ) Numele prezentei cauze este un nume fictiv. El nu corespunde numelui real al niciuneia dintre părțile la procedură.

( 1 ) Decizia‑cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008 privind aplicarea principiului recunoașterii reciproce în cazul hotărârilor judecătorești în materie penală care impun pedepse sau măsuri privative de libertate în scopul executării lor în Uniunea Europeană (JO 2008, L 327, p. 27), astfel cum a fost modificată prin Decizia‑cadru 2009/299/JAI a Consiliului din 26 februarie 2009 (JO 2009, L 81, p. 24) (denumită în continuare „Decizia‑cadru 2008/909”).

( 2 ) Decizia‑cadru 2002/584/JAI a Consiliului din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare și procedurile de predare între statele membre (JO 2002, L 190, p. 1, Ediție specială, 19/vol. 6, p. 3), astfel cum a fost modificată prin Decizia‑cadru 2009/299 (denumită în continuare „Decizia‑cadru 2002/584”).