Hotărârea Curții (Camera a cincea) din 13 noiembrie 2025.#BNP Paribas Public Sector SA împotriva Comitetului unic de rezoluție.#Recurs – Politica economică și monetară – Uniunea economică și monetară – Uniunea bancară – Mecanismul unic de rezoluție al instituțiilor de credit și al anumitor firme de investiții (MUR) – Fondul unic de rezoluție (FUR) – Regulamentul (UE) nr. 806/2014 – Articolul 69 alineatul (1) – Articolul 70 alineatul (1) – Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/81 – Articolul 7 alineatele (1)-(3) – Sume plătite pentru garantarea angajamentelor de plată irevocabile – Decizia Comitetului unic de rezoluție (SRB) de refuzare a restituirii sumelor plătite.#Cauza C-4/24 P.

Prin recursul formulat, recurenta, BNP Paribas Public Sector SA, solicită anularea Hotărârii Tribunalului Uniunii Europene din 25 octombrie 2023, BNP Paribas Public Sector/SRB (T‑688/21, denumită în continuare „hotărârea atacată, EU:T:2023:675), prin care acesta i‑a respins acțiunea având ca obiect, în primul rând, în temeiul articolului 272 TFUE și al articolului 340 primul paragraf TFUE, pe de o parte, constatarea încălcării de către Comitetul unic de rezoluție (SRB) a obligației sale de restituire a sumelor corespunzătoare garanțiilor în numerar legate de angajamentele de plată irevocabile, care decurg din clauza 12.5 din contractele care acoperă perioadele de contribuție cuprinse între anii 2016 și 2021 (denumite în continuare „contractele API 2016-2021”), și, pe de altă parte, obținerea restituirii sumelor pe care SRB le‑ar fi păstrat cu încălcarea acestei obligații contractuale, precum și plata tuturor cheltuielilor, dobânzilor de întârziere și accesoriilor de orice natură aferente acestora și, cu titlu subsidiar, în temeiul articolului 340 al doilea paragraf TFUE, repararea prejudiciului pe care BNP Paribas Public Sector l‑ar fi suferit ca urmare a comportamentului SRB în raport cu angajamentele de plată irevocabile asumate pentru perioadele de contribuție cuprinse între anii 2016 și 2021, precum și, în al doilea rând, în temeiul articolului 340 al doilea paragraf TFUE, repararea prejudiciului pe care aceasta l‑ar fi suferit ca urmare a refuzului SRB de a‑i restitui garanția care acoperă angajamentul de plată irevocabil pe care și l‑a asumat pentru perioada de contribuție a anului 2015.

Articolul 3 din Regulamentul (UE) nr. 806/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 15 iulie 2014 de stabilire a unor norme uniforme și a unei proceduri uniforme de rezoluție a instituțiilor de credit și a anumitor firme de investiții în cadrul unui mecanism unic de rezoluție și al unui fond unic de rezoluție și de modificare a Regulamentului (UE) nr. 1093/2010 (JO 2014, L 225, p. 1), intitulat „Definiții”, prevede la alineatul (1): „În sensul prezentului regulament se aplică următoarele definiții: […] 34. «mijloace financiare disponibile» înseamnă numerar, depozite, active și angajamente de plată irevocabile aflate la dispoziția fondului în scopurile enumerate la articolul 76 alineatul (1); […]”

Articolul 69 din acest regulament, intitulat „Nivelul‑țintă”, prevede: „(1) Până la sfârșitul unei perioade inițiale de opt ani de la data de 1 ianuarie 2016 sau de la data la care prezentul alineat este aplicabil în temeiul articolului 99 alineatul (6), mijloacele financiare disponibile ale fondului ajung la cel puțin 1 % din cuantumul depozitelor garantate ale tuturor instituțiilor de credit autorizate în toate statele membre participante. (2) Pe parcursul perioadei inițiale menționate la alineatul (1), contribuțiile la [FUR] calculate în conformitate cu articolul 70 și percepute în conformitate cu articolul 67 alineatul (4) se repartizează cât mai uniform posibil în timp, până la atingerea nivelului‑țintă, dar ținându‑se seama în mod corespunzător de etapa ciclului de activitate și de impactul pe care contribuțiile prociclice îl pot avea asupra poziției financiare a instituțiilor care contribuie. […] (4) În cazul în care, după încheierea perioadei inițiale menționate la alineatul (1), mijloacele financiare disponibile scad sub nivelul‑țintă prevăzut la alineatul respectiv, contribuțiile obișnuite, calculate în conformitate cu articolul 70, se ridică până la atingerea nivelului‑țintă. După atingerea nivelului‑țintă pentru prima dată și atunci când mijloacele financiare disponibile au fost reduse ulterior la mai puțin de două treimi din nivelul‑țintă, contribuțiile obișnuite respective se stabilesc la un nivel care să permită atingerea nivelului‑țintă în termen de șase ani. […]”

Articolul 70 din regulamentul menționat, intitulat „Contribuții ex ante”, are următorul cuprins: „(1) Contribuția individuală a fiecărei instituții se percepe cel puțin anual și se calculează proporțional cu cuantumul total al pasivelor sale, cu excepția fondurilor proprii și a depozitelor garantate, raportată la pasivele agregate ale tuturor instituțiilor autorizate pe teritoriul tuturor statelor membre participante, cu excepția fondurilor proprii și a depozitelor garantate. (2) Comitetul calculează în fiecare an, după consultarea [Băncii Centrale Europene] sau a autorității naționale competente și în strânsă cooperare cu autoritățile naționale de rezoluție, contribuțiile individuale, pentru a se asigura că contribuțiile datorate de toate instituțiile autorizate de pe teritoriul tuturor statelor membre participante nu depășesc 12,5 % din nivelul‑țintă. […] (3) Mijloacele financiare disponibile pentru a fi luate în considerare în scopul atingerii nivelului‑țintă menționat la articolul 69 pot include angajamente irevocabile de plată care sunt garantate în întregime prin active cu risc scăzut negrevate de drepturi ale unor terți, aflate la dispoziția comitetului și alocate pentru uzul exclusiv al acestuia în scopurile menționate la articolul 76 alineatul (1). Cota‑parte a acestor angajamente de plată irevocabile nu depășește 30 % din cuantumul total al contribuțiilor percepute în conformitate cu prezentul articol. (4) Contribuțiile primite în mod corespunzător de la fiecare entitate menționată la articolul 2 nu se rambursează acestor entități. […] (7) Consiliul [Uniunii Europene], hotărând la propunerea Comisiei [Europene], adoptă, în cadrul actelor delegate menționate la alineatul (6), acte de punere în aplicare pentru a stabili condițiile de punere în aplicare a alineatelor (1), (2) și (3) și în special în ceea ce privește: (a) aplicarea metodologiei pentru calcularea contribuțiilor individuale; (b) modalitățile practice de alocare către instituții a factorilor de risc specificați în actul delegat.”

Potrivit considerentului (16) al Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2015/81 al Consiliului din 19 decembrie 2014 de stabilire a condițiilor uniforme de aplicare a Regulamentului (UE) nr. 806/2014 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește contribuțiile ex ante la Fondul unic de rezoluție (JO 2015, L 15, p. 1): „Recursul la angajamente de plată irevocabile, menționat la articolul 70 alineatul (3) din Regulamentul (UE) nr. 806/2014, nu ar trebui în niciun fel să afecteze capacitatea financiară și lichiditatea [FUR]. Angajamentele de plată irevocabile ar trebui solicitate numai în cazul unei măsuri de rezoluție care implică [FUR]. În perioada inițială, în condiții normale, comitetul ar trebui să aloce utilizarea angajamentelor de plată irevocabile în mod egal între instituțiile care o solicită. Aceste angajamente de plată ar trebui să fie garantate în întregime prin active cu risc scăzut negrevate de drepturi ale unor terți, aflate la dispoziția comitetului și alocate pentru uzul exclusiv al acestuia în scopurile utilizării [FUR].”

Articolul 7 din acest regulament de punere în aplicare, intitulat „Apelul la angajamente de plată irevocabile”, are următorul cuprins: „(1) Recursul la angajamente de plată irevocabile menționat la articolul 70 alineatul (3) din Regulamentul [nr. 806/2014] nu afectează în niciun fel capacitatea financiară și lichiditatea [FUR]. (2) În cazul în care o măsură de rezoluție implică [FUR] în conformitate cu articolul 76 din Regulamentul [nr. 806/2014], comitetul solicită o parte sau totalitatea angajamentelor de plată irevocabile, efectuate în conformitate cu Regulamentul [nr. 806/2014], în vederea restabilirii cotei‑părți de angajamente de plată irevocabile în mijloacele financiare disponibile ale fondului stabilite de comitet în limitele pragului maxim stabilit la articolul 70 alineatul (3) din Regulamentul [nr. 806/2014]. Odată ce [FUR] primește în mod corespunzător contribuția legată de angajamentele de plată irevocabile la care s‑a făcut apel, garanțiile aferente acestor angajamente se returnează. În cazul în care [FUR] nu primește în mod corespunzător la prima cerere cuantumul numerar solicitat, comitetul confiscă garanțiile aferente angajamentelor de plată irevocabile în conformitate cu articolul 70 alineatul (3) din Regulamentul [nr. 806/2014]. (3) Angajamentele de plată irevocabile ale unei instituții care nu se mai încadrează în domeniul de aplicare al Regulamentului (UE) nr. 806/2014 sunt anulate, iar garanțiile aferente acestor angajamente se returnează.”

Articolul 8 alineatul (3) din regulamentul de punere în aplicare menționat prevede: „În perioada inițială, în condiții normale, comitetul permite utilizarea angajamentelor de plată irevocabile la cererea unei instituții. Comitetul alocă utilizarea angajamentelor de plată irevocabile în mod egal între instituțiile care o solicită. Angajamentele de plată irevocabile alocate nu trebuie să fie mai mici de 15 % din totalul obligațiilor de plată ale instituției. La calculul contribuțiilor anuale ale fiecărei instituții, comitetul se asigură că, pentru oricare an luat în calcul, suma acestor angajamente de plată irevocabile nu depășește 30 % din suma totală a contribuțiilor anuale percepute în conformitate cu articolul 70 din Regulamentul [nr. 806/2014].”

Contractele API 2016-2021 sunt reglementate de dreptul luxemburghez și conțin o clauză compromisorie, în sensul articolului 272 TFUE.

Potrivit clauzei 2.1 din contractele API 2016-2021: „Instituția inițiază plata către SRB și se angajează în mod irevocabil să plătească SRB o sumă până la nivelul maxim al cuantumului [angajamentelor de plată irevocabile] ca urmare a unui apel și a unei cereri de plată din partea SRB, în conformitate cu reglementarea în vigoare, inclusiv în special cu articolul 7 alineatul (2) din Regulamentul de punere în aplicare 2015/81.”

Clauza 12.5 din API 2016-2021 prevede că „[p]rezentul acord nu aduce atingere aplicării articolului 7 alineatul (3) din Regulamentul de punere în aplicare 2015/81”.

Istoricul litigiului a fost prezentat de Tribunal la punctele 2-15 din hotărârea atacată și poate fi rezumat după cum urmează.

Recurenta a fost o instituție de credit franceză autorizată până la 24 martie 2021, când, la cererea sa, BCE i‑a retras autorizația.

Înainte de instituirea mecanismului unic de rezoluție (MUR) prin Regulamentul nr. 806/2014, recurenta a furnizat, pentru anul 2015, o parte din contribuția sa la Dispozitivul național de finanțare pentru procedurile de rezoluție sub forma unui angajament de plată irevocabil (denumit în continuare „API 2015”), care a fost încheiat cu SRB, cu Autoritatea de Supraveghere Prudențială și de Rezoluție (ASPR) și cu Fondul de Garantare a Depozitelor și de Rezoluție (FGDR).

Pentru perioadele de contribuție cuprinse între anii 2016 și 2021, recurenta a furnizat cel puțin o parte din contribuțiile sale ex ante sub forma unor angajamente de plată irevocabile, în sensul articolului 70 alineatul (3) din acest regulament. În acest scop, ea a încheiat cu SRB astfel de angajamente (denumite în continuare „API 2016-2021”) pentru fiecare dintre aceste perioade.

Prin e‑mailul din 1 aprilie 2021, recurenta a informat SRB că, la cererea BCE, îi retrăsese autorizația. Recurenta a solicitat atunci SRB informații cu privire la demersurile care trebuie întreprinse pentru a obține restituirea garanțiilor pentru angajamentele de plată irevocabile pe care le încheiase.

Prin scrisoarea din 14 aprilie 2021, SRB i‑a indicat recurentei formalitățile care trebuiau urmate pentru a obține restituirea garanțiilor care acopereau angajamentele respective.

La 29 iulie 2021, în urma mai multor schimburi de scrisori, recurenta a notificat SRB rezilierea API 2015 și a API 2016-2021.

În urma unor noi schimburi de scrisori, SRB i‑a indicat recurentei prin scrisoarea din 13 august 2021 (denumită în continuare „scrisoarea din 13 august 2021”) că îi va restitui garanțiile aferente API 2015 și API 2016-2021 după primirea numerarului corespunzător sumelor angajate în temeiul acestor angajamente.

În această scrisoare, SRB a amintit faptul că recurenta încheiase cu el mai multe angajamente de plată irevocabile. Pentru fiecare dintre ele, SRB a precizat suma angajată. După ce a enumerat aceste cuantumuri, SRB a arătat printre altele că, având în vedere articolul 70 alineatul (4) din Regulamentul nr. 806/2014, potrivit căruia contribuțiile primite în mod corespunzător nu se rambursează acestor entități, și articolul 7 alineatul (1) din Regulamentul de punere în aplicare 2015/81, potrivit căruia recursul la angajamentele de plată irevocabile nu afectează în niciun fel capacitatea financiară sau lichiditatea FUR, anularea API 2016-2021 și restituirea subsecventă a garanțiilor aferente acestor angajamente nu puteau avea loc decât după plata în numerar a unei sume egale cu cuantumurile diferitelor angajamente în discuție. Prin urmare, SRB a invitat recurenta să îi transfere o sumă într‑un anumit cuantum și să îl informeze în acest sens prin e‑mail. După primirea sumei respective, SRB urma ca, la expirarea unui termen de 14 zile bancare de la data primirii notificării de reziliere, să îi returneze garanțiile din care se scădea valoarea dobânzilor negative acumulate.

La 25 octombrie 2021, recurenta a informat în esență SRB că nu urma să efectueze transferul respectiv, întrucât din interpretarea pe care ea o dădea cadrului legislativ aplicabil, nu rezulta că avea obligația de a transfera numerarul corespunzător sumei totale a cuantumurilor angajate în temeiul API 2015 și al API 2016-2021 pentru a i se restitui garanțiile.

Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 25 octombrie 2021, recurenta a solicitat, în primul rând, anularea, în temeiul articolelor 256 și 263 TFUE, a scrisorii din 13 august 2021, în al doilea rând, admiterea cererii sale formulate în temeiul articolului 272 TFUE și al articolului 340 primul paragraf TFUE, pe baza constatării că poziția exprimată în această scrisoare este contrară prevederilor API 2016-2021 și obligarea SRB să îi restituie sumele corespunzătoare garanțiilor în numerar legate de angajamentele de plată irevocabile pe care le‑a păstrat cu încălcarea obligațiilor sale contractuale, precum și toate cheltuielile, dobânzile de întârziere și accesoriile de orice natură aferente acestora, în al treilea rând, admiterea cererii sale formulate în temeiul articolului 340 al doilea paragraf TFUE pe baza constatării că refuzul SRB de a‑i restitui sumele corespunzătoare garanțiilor în numerar legate de API 2015 constituie o îmbogățire fără justă cauză și obligarea SRB să îi plătească aceste sume cu titlu de daune interese, precum și toate cheltuielile, dobânzile de întârziere și accesoriile de orice natură aferente, precum și, în al patrulea rând, cu titlu subsidiar, admiterea cererii sale formulate în temeiul articolului 340 al doilea paragraf TFUE pe baza constatării că refuzul SRB de a‑i restitui sumele corespunzătoare garanțiilor în numerar legate de API 2016-2021 constituie o îmbogățire fără justă cauză și obligarea SRB să îi plătească aceste sume cu titlu de daune interese, precum și toate cheltuielile, dobânzile de întârziere și accesoriile de orice natură aferente.

În cursul procedurii, recurenta a renunțat la cererea de anulare a scrisorii din 13 august 2021 formulată în temeiul articolului 256 TFUE și al articolului 263 TFUE.

La rândul său, Tribunalul, dat fiind că a respins toate cererile recurentei, a respins acțiunea în totalitate.

În primul rând, în ceea ce privește cererea sa întemeiată pe articolul 272 și pe articolul 340 primul paragraf TFUE, Tribunalul a subliniat mai întâi că rezultă din articolul 70 alineatul (1) din Regulamentul nr. 806/2014 că, pentru fiecare an de contribuție, instituțiile de credit cu sediul într‑un stat membru participant la MUR, cum era cazul recurentei până la ieșirea sa din domeniul de aplicare al acestui regulament, sunt obligate să plătească contribuția ex ante la FUR. Tribunalul a mai arătat că, potrivit articolului 69 alineatul (1) din regulamentul menționat, perceperea anuală a contribuțiilor ex ante ale instituțiilor de credit a fost instituită pentru a garanta că mijloacele financiare disponibile ale FUR ating nivelul‑țintă la sfârșitul perioadei inițiale. Ținând seama de acest obiectiv, legiuitorul Uniunii a precizat, la articolul 70 alineatul (4) din același regulament, că contribuțiile ex ante„primite în mod corespunzător” nu se rambursează.

În continuare, Tribunalul a apreciat că, pentru a‑și îndeplini obligația de a plăti contribuția la FUR, instituțiile de credit au posibilitatea, în conformitate cu articolul 70 alineatul (3) din Regulamentul nr. 806/2014, fie să își plătească imediat contribuția, fie să subscrie un angajament de plată irevocabil. Potrivit Tribunalului, aceste angajamente au particularitatea de a fi contracte încheiate pe durată nedeterminată ce permit instituțiilor să își amâne plata contribuției și sunt supuse unui regim specific propriu prevăzut la articolul 7 din Regulamentul de punere în aplicare 2015/81.

În plus, Tribunalul a arătat că este adevărat că, astfel cum a susținut recurenta în fața sa, articolul 7 alineatul (3) din Regulamentul de punere în aplicare 2015/81 nu precizează explicit că instituțiile de credit trebuie mai întâi să își plătească contribuția ex ante pentru ca sumele plătite cu titlu de garanție să le fie ulterior restituite. Cu toate acestea, Tribunalul a amintit că din articolul 69 alineatul (1) și din articolul 70 alineatul (1) din Regulamentul nr. 806/2014 rezultă că instituțiile de credit stabilite într‑un stat membru participant la MUR sunt obligate să plătească, în perioada inițială, o contribuție ex ante anuală la FUR pentru ca acesta din urmă să atingă nivelul‑țintă la sfârșitul perioadei respective. Ar rezulta că, în cazul în care garanția care acoperă un angajament de plată irevocabil ar fi restituită fără primirea prealabilă a contribuției ex ante pentru care a fost încheiat acest angajament, nu numai că instituția de credit nu și‑ar îndeplini obligația de a plăti integral contribuția datorată pentru perioada care ar intra în domeniul de aplicare al Regulamentului nr. 806/2014, dar contribuția ex ante sub forma unui angajament de plată irevocabil nu ar atinge obiectivul de a dota FUR cu mijloace financiare corespunzătoare nivelului prevăzut de legiuitorul Uniunii.

În sfârșit, Tribunalul a apreciat că împrejurarea că o entitate își încetează activitățile de instituție de credit în cursul perioadei de contribuție, ca urmare a retragerii autorizației sale, nu are efecte asupra obligației sale de a plăti întreaga contribuție ex ante datorată pentru această perioadă de contribuție. Astfel, articolul 7 alineatul (1) din Regulamentul de punere în aplicare 2015/81 prevede expres că recursul la angajamente de plată irevocabile nu trebuie să afecteze în niciun fel capacitatea financiară sau lichiditatea FUR. Anularea unui angajament de plată irevocabil, cauzată de faptul că instituția nu se mai încadrează în domeniul de aplicare al Regulamentului nr. 806/2014, și restituirea garanției corespunzătoare, ambele prevăzute la articolul 7 alineatul (3) din Regulamentul de punere în aplicare 2015/81, nu se pot face, așadar, în detrimentul FUR. Acest articol 7 alineatul (3) nu ar avea, așadar, ca scop să permită instituțiilor de credit care nu se mai încadrează în domeniul de aplicare al acestui regulament să se sustragă de la obligația lor de a plăti integral contribuția ex ante datorată, ci ar urmări să garanteze că SRB va dispune cât mai repede posibil, în caz de rezoluție, de mijloacele financiare ale FUR, cu alte cuvinte să protejeze capacitatea financiară și lichiditatea FUR.

Având în vedere în special considerațiile care precedă, Tribunalul a concluzionat că nici dispozițiile aplicabile în speță, printre care se numără articolul 7 alineatul (3) din Regulamentul de punere în aplicare 2015/81, nici clauzele contractelor încheiate între recurentă și SRB nu se opuneau poziției exprimate de SRB în scrisoarea din 13 august 2021, potrivit căreia garanțiile în numerar care acoperă angajamentele de plată irevocabile nu puteau fi restituite decât după plata unei sume totale corespunzătoare cuantumului contribuțiilor ex ante pentru care au fost utilizate aceste instrumente. De asemenea, Tribunalul a analizat și a respins argumentele suplimentare formulate de recurentă în susținerea interpretării pe care ea o preconiza, din cauză că, în opinia sa, nu erau convingătoare.

În al doilea rând, în ceea ce privește cererile recurentei întemeiate pe articolul 340 al doilea paragraf TFUE, Tribunalul a apreciat că decizia SRB de a păstra sumele corespunzătoare garanțiilor în numerar legate de angajamentele de plată irevocabile asumate de recurentă avea la bază un temei juridic valabil, și anume API 2015, API 2016-2021 și articolul 70 alineatul (1) din Regulamentul nr. 806/2014, și nu putea, prin urmare, să determine o îmbogățire fără justă cauză a SRB care să justifice o compensație cu titlu de daune interese.

Prin recursul formulat, recurenta, susținută de Republica Franceză și de Fédération bancaire française, solicită Curții: – anularea hotărârii atacate; – admiterea concluziilor formulate în primă instanță; – obligarea SRB la plata cheltuielilor de judecată.

SRB solicită Curții: – respingerea recursului; – cu titlu subsidiar, dacă se impune, înlocuirea motivării hotărârii atacate și respingerea recursului, precum și – obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

În susținerea recursului, recurenta invocă două motive, întemeiate, primul, pe o eroare de drept în interpretarea Regulamentului nr. 806/2014 și a Regulamentului de punere în aplicare 2015/81 și, al doilea, pe nemotivare.

Prin intermediul primului motiv, care este structurat pe cinci aspecte, recurenta contestă interpretarea dată de Tribunal articolului 69 alineatul (1) și articolului 70 alineatele (1)-(4) din Regulamentul nr. 806/2014, precum și articolului 7 alineatele (1)-(3) din Regulamentul de punere în aplicare 2015/81. În esență, recurenta susține că, contrar celor rezultate din hotărârea atacată, faptul că o instituție de credit nu se mai încadrează în domeniul de aplicare al Regulamentului nr. 806/2014 trebuia să determine SRB să restituie garanțiile care acoperă angajamentele de plată irevocabile încheiate de această instituție fără să i se impună vreo obligație suplimentară.

Potrivit primului aspect al primului motiv, recurenta contestă interpretarea Tribunalului prezentată la punctele 24-28 din prezenta hotărâre, susținând că Tribunalul a omis în mod eronat să efectueze o analiză a textului articolului 7 alineatul (3) din Regulamentul de punere în aplicare 2015/81. În special, recurenta arată că textul acestei dispoziții este clar și precis, întrucât prevede că, în cazul în care o instituție de credit nu se mai încadrează în domeniul de aplicare al Regulamentului nr. 806/2014, angajamentele de plată irevocabile încheiate de această instituție „sunt anulate”, fără ca această anulare să fie supusă vreunei condiții. Dispoziția menționată ar indica, în plus, consecințele care rezultă din această anulare, și anume că garanțiile aferente angajamentelor respective „se returnează”, din nou, fără ca această restituire să fie supusă vreunei condiții. Dat fiind că Tribunalul a dat prevalență unei interpretări contextuale și unei interpretări teleologice ale articolului 7 alineatul (3) din Regulamentul de punere în aplicare 2015/81, hotărârea atacată ar fi viciată de o eroare de drept.

Potrivit celui de al doilea aspect al primului motiv, recurenta susține că Tribunalul a încălcat articolul 70 alineatul (1) din Regulamentul nr. 806/2014 și articolul 7 alineatele (2) și (3) din Regulamentul de punere în aplicare 2015/81, precum și principiul egalității de tratament.

Primo, recurenta susține că articolul 70 alineatul (1) din Regulamentul nr. 806/2014 nu creează o obligație de „plată” a contribuțiilor ex ante, ci o obligație de „percepere” a acestor contribuții, această percepere putând fi efectuată fie sub forma unei plăți în numerar, fie sub forma subscrierii unui angajament de plată irevocabil, în condițiile stabilite la articolul 70 alineatul (3) din acest regulament. Întrucât la punctele 31 și 39 din hotărârea atacată s‑a întemeiat pe punctul 85 din Hotărârea din 20 ianuarie 2021, ABLV Bank/SRB (T‑758/18, EU:T:2021:28), care face referire la „obligația sa de a plăti în întregime contribuția ex ante”, Tribunalul a săvârșit o eroare în interpretarea acelei hotărâri care privea exclusiv contribuțiile în numerar, iar nu angajamentele de plată irevocabile.

Secundo, potrivit recurentei, textul articolului 7 alineatul (2) din Regulamentul de punere în aplicare 2015/81 este lipsit de ambiguitate în sensul că angajamentele de plată irevocabile nu pot fi solicitate decât în cazul punerii în aplicare a unei măsuri de rezoluție care implică FUR. Această interpretare ar fi confirmată de considerentul (16) al acestui regulament de punere în aplicare. Caracterul condițional al unei astfel de obligații de plată nu ar pune nicicum sub semnul îndoielii caracterul său irevocabil. Din moment ce în speță SRB nu a făcut apel la FUR în cadrul unei măsuri de rezoluție, Tribunalul ar fi încălcat articolul 7 alineatul (2) din acest regulament de punere în aplicare și clauza 2.1 din contractele API 2016-2021. În plus, Tribunalul a indicat că diferența dintre o contribuție ex ante în numerar și un angajament de plată irevocabil constă în faptul că contribuția în numerar este plătită „imediat”, în timp ce plata în numerar în cadrul unui angajament de plată irevocabil, deși obligatorie, este doar „amânată”. Procedând astfel, Tribunalul nu a respectat caracterul condițional al angajamentelor de plată irevocabile. În altă ordine de idei, raționamentul Tribunalului cu privire la caracterul pretins „amânat” al obligației de plată care rezultă dintr‑un angajament de plată irevocabil ar fi lipsit de orice temei legal sau contractual. În sfârșit, dacă orice instituție de credit care încheie angajamente de plată irevocabile ar fi ținută de o obligație de plată „amânată”, instituțiile de credit care nu se mai încadrează în domeniul de aplicare al Regulamentului nr. 806/2014 s‑ar afla, în lipsa unei măsuri de rezoluție care să facă apel la FUR, într‑o situație mai defavorabilă decât s‑ar afla aceleași instituții care rămân în acest domeniu de aplicare, fapt care ar aduce atingere egalității de tratament între instituțiile care și‑au asumat angajamente de plată irevocabile.

În al treilea rând, recurenta arată că textul articolului 7 alineatul (3) din Regulamentul de punere în aplicare 2015/81 este clar și că Tribunalul recurge la o interpretare contra legem a acestei dispoziții, încălcând, în consecință, clauza 12.5 din contractele API 2016-2021.

Prin intermediul celui de al treilea aspect al primului motiv, recurenta susține că raționamentul Tribunalului este lipsit de temei legal în măsura în care se întemeiază pe articolul 69 alineatul (1) și pe articolul 70 alineatul (4) din Regulamentul nr. 806/2014 pentru a justifica poziția acestuia potrivit căreia instituția de credit are o obligație necondiționată de a „plăti” cuantumul angajamentului de plată irevocabil atunci când iese din domeniul de aplicare al acestui regulament înainte de restituirea garanțiilor. Tribunalul și‑ar justifica raționamentul invocând obiectivul de a atinge nivelul‑țintă prevăzut la articolul 69 alineatul (1) din regulamentul menționat. Cu toate acestea, potrivit articolului 3 alineatul (1) punctul 34 din Regulamentul nr. 806/2014, „mijloace financiare disponibile” înseamnă „numerar, depozite, active și angajamente de plată irevocabile aflate la dispoziția [FUR]”. Ar rezulta că „mijloacele financiare disponibile” avute în vedere la articolul 69 alineatul (1) din acest regulament includ, prin construcție, angajamentele de plată irevocabile înseși, independent de orice plată a sumelor în numerar. Acest articol 69 alineatul (1) nu ar putea servi, așadar, drept temei legal pentru vreo obligație necondiționată de a plăti în numerar sumele corespunzătoare acestor angajamente. Pe de altă parte, întrucât angajamentele de plată irevocabile nu sunt decât unul dintre mijloacele financiare aflate la dispoziția SRB, nimic nu ar interzice SRB să ajusteze contribuțiile individuale viitoare ale celorlalte instituții pentru a se asigura că nivelul‑țintă este atins, în conformitate cu articolul 69 alineatele (2) și (4) din Regulamentul nr. 806/2014. Prin indicarea faptului că articolul 70 alineatul (4) din acest regulament, care prevede interdicția rambursării contribuțiilor „primite în mod corespunzător”, se aplică tuturor contribuțiilor ex ante, fără excepție, Tribunalul a considerat deci că angajamentele de plată irevocabile sunt „contribuții primite în mod corespunzător”. Or, o asemenea interpretare ar fi incompatibilă cu termenii utilizați de legiuitorul Uniunii. În orice caz, o interdicție de a „rambursa” astfel de angajamente, chiar dacă acest concept ar avea sens, nu ar putea constitui un temei legal suficient pentru a impune instituției de credit o obligație pozitivă de plată a sumelor corespunzătoare acestor angajamente în cazul în care nu ar fi îndeplinită condiția pentru plata acestor sume.

Prin intermediul celui de al patrulea aspect al primului motiv, recurenta susține că Tribunalul a interpretat articolul 7 alineatul (1) din Regulamentul de punere în aplicare 2015/81 într‑un mod care denaturează articolul 7 alineatul (2) și alineatul (3) din acest regulament de punere în aplicare, lipsind în același timp de efect util această ultimă dispoziție. Potrivit Tribunalului, articolul 7 alineatul (1) din regulamentul de punere în aplicare menționat ar avea semnificația că anularea angajamentului de plată irevocabil și restituirea garanției corespunzătoare prevăzute la acest articol 7 alineatul (3) „nu se pot face, așadar, în detrimentul FUR”. În primul rând, această interpretare ar conduce la concluzia că anularea unui astfel de angajament și restituirea garanțiilor corespunzătoare acestuia, astfel cum sunt prevăzute la articolul 7 alineatul (3) menționat, ar fi în mod necesar și în sine de natură să compromită capacitatea financiară sau lichiditatea FUR și că același articol 7 alineatul (3) nu ar putea fi deci niciodată aplicat. În al doilea rând, interpretarea Tribunalului ar denatura textul articolului 7 alineatul (3) din Regulamentul de punere în aplicare 2015/81, lucru confirmat la punctul 44 din hotărârea atacată, în care Tribunalul face în realitate referire la măsurile prevăzute la articolul 7 alineatul (2) și la articolul 7 alineatul (1) din acest regulament de punere în aplicare, iar nu la acest articol 7 alineatul (3). În al treilea rând, interpretarea Tribunalului nu ar fi credibilă. Există o dispoziție expresă care prevede apelul la angajamentul de plată irevocabil și plata sumei în numerar ca o condiție prealabilă restituirii garanțiilor, și anume articolul 7 alineatul (2) din regulamentul de punere în aplicare amintit. Dacă s‑ar fi prevăzut aplicarea aceluiași mecanism în cazul ieșirii unei instituții de credit din domeniul de aplicare al Regulamentului nr. 806/2014, prevăzută la articolul 7 alineatul (3) din același regulament de punere în aplicare, ar fi fost inserată în mod expres în acesta o dispoziție în acest sens.

Prin intermediul celui de al cincilea aspect al primului motiv, recurenta susține, cu titlu subsidiar, că Tribunalul a încălcat principiul lex specialis generalibus derogat prin faptul că a dat prioritate dispozițiilor generale care figurează la articolul 70 alineatul (4) din Regulamentul nr. 806/2014 și la articolul 7 alineatele (1) și (4) din Regulamentul de punere în aplicare 2015/81 în raport cu dispozițiile specifice prevăzute la articolul 7 alineatele (2) și (3) din acest regulament de punere în aplicare. Atunci când a statuat că „legiuitorul Uniunii a precizat, [la articolul 70 alineatul (4) menționat], că contribuțiile ex ante«primite în mod corespunzător» nu se rambursează [și că, p]rin această formulare, legiuitorul Uniunii a enunțat o regulă lipsită de excepție”, Tribunalul ar fi făcut să prevaleze în mod eronat o regulă pe care el o prezintă drept generală asupra normelor specifice angajamentelor de plată irevocabile prevăzute la articolul 7 alineatele (2) și (3) din Regulamentul de punere în aplicare 2015/81. În același mod, Tribunalul ar fi făcut să prevaleze articolul 7 alineatul (1) din acest regulament de punere în aplicare asupra articolului 7 alineatul (3) din acesta, prin faptul că a statuat că această ultimă dispoziție trebuia interpretată „în lumina” primei dispoziții. Totuși, acest articol 7 alineatul (1) ar impune un principiu general potrivit căruia nu trebuie să se aducă atingere capacităților financiare ale FUR, în condițiile în care acest articol 7 alineatul (3) precizează în mod detaliat și operațional soarta angajamentelor de plată irevocabile în cazul foarte specific în care o instituție de credit iese din domeniul de aplicare al Regulamentului nr. 806/2014.

SRB contestă aceste argumente.

În ceea ce privește primul aspect al primului motiv, întemeiat pe neluarea în considerare a textului articolului 7 alineatul (3) din Regulamentul de punere în aplicare 2015/81, trebuie arătat că, după ce a citat textul articolului 7 din acest regulament, Tribunalul a considerat, la punctul 36 din hotărârea atacată, că, potrivit sensului comun, termenul „irevocabil” de la acest articol desemnează lucruri care nu pot fi repuse în discuție și că un angajament de plată irevocabil implica, așadar, o obligație, care nu putea fi repusă în discuție, de a plăti suma pentru care a fost încheiat acest angajament. În plus, Tribunalul a indicat la punctul 37 din hotărârea atacată că, deși este adevărat că textul articolului 7 alineatul (3) din Regulamentul de punere în aplicare 2015/81 nu precizează în mod explicit că instituțiile care decid să iasă din domeniul de aplicare al Regulamentului nr. 806/2014 trebuie mai întâi să își plătească contribuția pentru ca garanția să le fie ulterior restituită, aceste instituții sunt obligate, în conformitate cu articolele 69 și 70 din Regulamentul nr. 806/2014, să plătească în perioada inițială o contribuție anuală la FUR pentru ca acesta din urmă să atingă nivelul‑țintă la sfârșitul acestei perioade. Tribunalul a tras de aici concluzia că, în cazul în care garanția care acoperă un angajament de plată irevocabil ar fi restituită fără primirea prealabilă a contribuției pentru care a fost încheiat acest angajament, nu numai că instituția nu și‑ar îndeplini obligația de a plăti integral contribuția datorată pentru perioada în care s‑ar încadra în domeniul de aplicare al Regulamentului nr. 806/2014, dar contribuția ex ante sub forma unui angajament de plată irevocabil nu ar permite atingerea obiectivului de a dota FUR cu mijloace financiare corespunzătoare nivelului prevăzut de legiuitorul Uniunii.

Rezultă că, contrar celor susținute de recurentă, Tribunalul a efectuat o interpretare textuală a articolului 7 alineatul (3) din Regulamentul de punere în aplicare 2015/81.

În ceea ce privește în schimb critica potrivit căreia Tribunalul a încălcat principiul interpretării dreptului Uniunii făcând să prevaleze o analiză contextuală și teleologică, în condițiile în care textul articolului 7 alineatul (3) din Regulamentul de punere în aplicare 2015/81 era perfect clar și precis, trebuie amintit că, deși, desigur, rezultă dintr‑o jurisprudență constantă că o interpretare a unei dispoziții de drept al Uniunii nu poate avea ca rezultat să lipsească de orice efect util textul clar și precis al acestei dispoziții, instanța Uniunii nu este totuși lipsită de posibilitatea de a recurge în anumite situații la metode de interpretare pe care le consideră adecvate în vederea clarificării domeniului de aplicare exact al unei dispoziții de drept al Uniunii aparent clare, precizându‑se că fiecare prevedere a dreptului Uniunii trebuie plasată în contextul său și interpretată în lumina ansamblului dispozițiilor acestui drept, a finalităților și a stadiului evoluției acestuia la data la care respectiva prevedere trebuie să fie aplicată (Hotărârea din 3 septembrie 2024, Illumina și Grail/Comisia, C‑611/22 P și C‑625/22 P, EU:C:2024:677, punctele 126 și 127, precum și jurisprudența citată). Rezultă de asemenea din jurisprudența Curții că un regulament de punere în aplicare trebuie, dacă este posibil, să fie interpretat în conformitate cu dispozițiile regulamentului de bază (Hotărârea din 29 februarie 2024, cdVet Naturprodukte, C‑13/23, EU:C:2024:175, punctul 60 și jurisprudența citată).

În speță, deși textul articolului 7 alineatul (3) din Regulamentul de punere în aplicare 2015/81 este clar în ceea ce privește consecințele ieșirii unei instituții de credit din domeniul de aplicare al Regulamentului nr. 806/2014 asupra menținerii angajamentelor sale de plată irevocabile, nu este clar în ceea ce privește consecințele acestei ieșiri asupra contribuțiilor la FUR reprezentate de aceste angajamente pentru perioada în care această instituție de credit intra în domeniul de aplicare menționat.

Prin urmare, astfel cum a arătat doamna avocată generală la punctul 40 din concluzii, dat fiind că a examinat textul articolului 7 alineatul (3) din Regulamentul de punere în aplicare 2015/81 și a corelat constatările sale cu dispozițiile relevante ale Regulamentului nr. 806/2014, și anume articolele 69 și 70 din acesta, pentru a evalua dacă se putea confirma ceea ce reieșea din formularea pretins clară și precisă a acestui articol 7 alineatul (3), invocată de recurentă, nu se poate reproșa Tribunalului că a încălcat principiile de interpretare a dreptului Uniunii. Prin urmare, acest prim aspect al primului motiv trebuie înlăturat ca nefondat.

În ceea ce privește al doilea aspect al primului motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 70 alineatul (1) din Regulamentul nr. 806/2014, a articolului 7 alineatele (2) și (3) din Regulamentul de punere în aplicare 2015/81, precum și a principiului egalității de tratament, este adevărat, astfel cum arată recurenta, că articolul 70 alineatul (1) din Regulamentul nr. 806/2014 utilizează formularea „se percepe”, iar nu „se plătește”, pentru a se referi la contribuțiile ex ante la care sunt supuse instituțiile de credit care intră în domeniul de aplicare al Regulamentului nr. 806/2014.

Or, Tribunalul a apreciat la punctul 28 din hotărârea atacată că din articolul 70 alineatul (1) din Regulamentul nr. 806/2014 rezultă că, pentru fiecare an de contribuție, instituțiile de credit cu sediul într‑un stat membru participant, cum era cazul recurentei, sunt obligate să „plătească” contribuția curentă la FUR. Pe această bază, Tribunalul a statuat că instituțiile de credit care au recurs la un angajament de plată irevocabil pentru un an de contribuție sunt întotdeauna obligate să își plătească contribuția ex ante în numerar pentru același an atunci când decid să iasă din domeniul de aplicare al Regulamentului nr. 806/2014. Potrivit Tribunalului, o asemenea interpretare era în plus conformă cu scopul urmărit de articolul 7 alineatul (3) din Regulamentul de punere în aplicare 2015/81, care constă, astfel cum reiese din cuprinsul punctului 44 din hotărârea atacată, în a garanta că mijloacele financiare ale FUR vor fi cât mai rapid posibil la dispoziția SRB în caz de rezoluție, cu alte cuvinte să protejeze capacitatea financiară și lichiditatea FUR.

Cu toate acestea, astfel cum a arătat doamna avocată generală la punctele 49-52 și următoarele din concluzii, distincția terminologică operată de recurentă, potrivit căreia termenul „plătită” ar viza o contribuție în numerar, în timp ce termenul „percepută” ar viza fie o plată în numerar, fie subscrierea unui angajament de plată irevocabil, nu are nicio incidență asupra interpretării articolului 70 alineatul (1) din Regulamentul nr. 806/2014 coroborat cu articolul 7 alineatul (3) din Regulamentul de punere în aplicare 2015/81.

Astfel, utilizarea verbului „se percepe” în textul articolului 70 alineatul (1) din Regulamentul nr. 806/2014 și a verbului „se plătește” în hotărârea atacată se referă la două fețe ale aceleiași obligații. Mai mult, distincția terminologică operată de recurentă între acești doi termeni nu are niciun temei în textele Regulamentului nr. 806/2014 și, respectiv, ale Regulamentului de punere în aplicare 2015/81.

În special, contrar celor indicate de recurentă, nu reiese nicidecum din cuprinsul punctului 28 din hotărârea atacată că Tribunalul a considerat că exista o „așa‑numită obligație a instituției în cauză de a «plăti», și anume de a plăti în numerar o contribuție anuală la FUR în perioada inițială”. Astfel, după cum reiese din cuprinsul punctelor 39, 40, 50 și 55 din hotărârea atacată, citate totuși de recurentă, Tribunalul s‑a referit de fiecare dată la integralitatea contribuției anuale datorate de instituțiile în cauză, fără a distinge între partea din această contribuție care trebuie plătită în numerar și cea acoperită eventual prin angajamente de plată irevocabile.

Rezultă că utilizarea verbului „se percepe” la articolul 70 alineatul (1) din Regulamentul nr. 806/2014 nu poate în sine să excludă interpretarea reținută de Tribunal potrivit căreia instituțiile de credit care au recurs la angajamente de plată irevocabile sunt obligate să plătească cuantumul contribuțiilor lor în numerar atunci când decid să iasă din domeniul de aplicare al acestui regulament.

Este necesar să se arate în această privință că, întrucât dispoziția amintită se referă la faptul că contribuția individuală anuală a fiecărei instituții în cauză „se percepe”, fără a face distincție în această privință, o distincție precum cea operată de recurentă nu ar face în realitate decât să pună sub semnul întrebării chiar textul dispoziției menționate.

În ceea ce privește argumentul recurentei întemeiat pe articolul 7 alineatul (2) din Regulamentul de punere în aplicare 2015/81, potrivit căruia apelul la angajamentele de plată irevocabile nu se poate face decât în cazul unei măsuri de rezoluție, este necesar să se arate că, astfel cum a constatat Tribunalul la punctul 54 din hotărârea atacată, SRB nu a aplicat această dispoziție. Astfel, prezenta cauză nu privește consecințele unui apel la plată cu ocazia rezoluției unei instituții de credit, ci consecințele care trebuie deduse din anularea unui angajament de plată irevocabil asumat de o asemenea instituție care iese din domeniul de aplicare al Regulamentului nr. 806/2014.

În aceste condiții, împrejurarea că articolul 7 alineatul (2) din Regulamentul de punere în aplicare 2015/81 prevede o obligație de plată atunci când o măsură de rezoluție implică FUR nu exclude deloc impunerea unei obligații similare având în vedere obligația contributivă a instituțiilor de credit prevăzută la articolul 70 alineatul (1) din Regulamentul nr. 806/2014 și principiul egalității de tratament.

Mai precis, cu ocazia anulării unor angajamente de plată irevocabile ca urmare a ieșirii unei instituții de credit din domeniul de aplicare al acestui regulament, trebuie aplicată o asemenea obligație de plată din moment ce această anulare nu poate avea drept consecință reducerea mijloacelor financiare disponibile ale FUR corespunzătoare cuantumului contribuțiilor anuale ale acestei instituții pentru perioada în care a intrat în domeniul de aplicare al Regulamentului nr. 806/2014. Astfel, după cum reiese din articolele 69 și 70 din acest regulament, contribuțiile anuale ale instituțiilor de credit trebuie să permită FUR să se doteze cu un cuantum echivalent cu nivelul‑țintă la sfârșitul perioadei inițiale. În acest scop, articolul 70 alineatul (4) din regulamentul menționat precizează că aceste contribuții, odată primite în mod corespunzător, nu sunt rambursate și, prin urmare, sunt achiziționate de FUR. Or, întrucât aceleași contribuții pot fi făcute sub forma unor angajamente de plată irevocabile în temeiul articolului 70 alineatul (3) din Regulamentul nr. 806/2014, faptul că aceste angajamente sunt anulate atunci când o instituție nu mai intră în domeniul de aplicare al acestui regulament, în temeiul articolului 7 alineatul (3) din Regulamentul de punere în aplicare 2015/81, nu poate pune sub semnul întrebării împrejurarea că sumele care corespund acestor contribuții sunt dobândite de FUR.

Apoi, trebuie reamintit că principiul general al egalității de tratament impune nu numai ca situații comparabile să nu fie tratate în mod diferit, ci și ca situații diferite să nu fie tratate în același mod, cu excepția cazului în care un astfel de tratament este justificat în mod obiectiv. Caracterul comparabil al situațiilor trebuie determinat și apreciat în special în lumina obiectului și a scopului actului care instituie distincția în discuție. În plus, este necesar să se aibă în vedere principiile și obiectivele domeniului din care face parte actul respectiv (Hotărârea din 11 septembrie 2025, Cairo Network ș.a.,C‑764/23-C‑766/23, EU:C:2025:691, punctul 124, precum și jurisprudența citată).

Având în vedere obiectul Regulamentului nr. 806/2014, care constă în stabilirea unor norme uniforme pentru rezoluția instituțiilor de credit în cadrul unui MUR care se întemeiază în special pe un FUR alimentat prin contribuții percepute de la instituții de credit care intră în domeniul de aplicare al acestui regulament, este necesar să se constate că, pentru perioada în care astfel de instituții intră în domeniul de aplicare al regulamentului amintit, principiul egalității de tratament impune ca aceste instituții să contribuie în același mod la FUR, din moment ce se află într‑o situație comparabilă.

Faptul că una dintre aceste instituții iese din domeniul de aplicare al acestui regulament nu poate avea drept consecință scutirea acesteia de contribuțiile sale pentru perioada în care intra în domeniul de aplicare al regulamentului menționat. Astfel, a nu impune unei instituții de credit plata sumelor echivalente angajamentelor sale de plată irevocabile atunci când aceste angajamente sunt anulate în temeiul articolului 7 alineatul (3) din Regulamentul de punere în aplicare 2015/81, pentru motivul că această instituție iese din domeniul de aplicare al Regulamentului nr. 806/2014, ar echivala cu a o exonera, fără o justificare obiectivă și cu încălcarea principiului egalității de tratament, de contribuțiile sale la FUR pentru perioada în care intra în acest domeniu de aplicare.

Prin urmare, având în vedere natura contribuțiilor anuale la FUR și principiul egalității de tratament, anularea unor angajamente de plată irevocabile în temeiul articolului 7 alineatul (3) din Regulamentul de punere în aplicare 2015/81 obligă instituția de credit care iese din domeniul de aplicare al Regulamentului nr. 806/2014 ca, înainte de această anulare, să contribuie la FUR cu un cuantum echivalent acestor angajamente.

Pentru motivele care precedă, nu se poate reproșa Tribunalului că a „încălcat caracterul condițional” al angajamentelor de plată irevocabile sau că a considerat în esență, la punctele 33 și 55 din hotărârea atacată, că plata în numerar în cadrul unui angajament de plată irevocabil era doar amânată.

De asemenea, recurenta susține în mod eronat că, prin interpretarea dată, Tribunalul a creat „o situație mai defavorabilă” pentru instituțiile de credit care ies din domeniul de aplicare al Regulamentului nr. 806/2014 în raport cu aceleași instituții care rămân în acest domeniu de aplicare, prin faptul că primele au o obligație de a plăti sumele în numerar corespunzătoare angajamentelor de plată irevocabile, în timp ce ultimele nu au o asemenea obligație atât timp cât FUR nu este implicat printr‑o măsură de rezoluție, astfel cum reiese din articolul 7 alineatul (2) din Regulamentul de punere în aplicare 2015/81.

Astfel, având în vedere obiectul Regulamentului nr. 806/2014, este necesar să se constate că, din momentul în care instituțiile de credit au ieșit din domeniul de aplicare al Regulamentului nr. 806/2014, aceste instituții și instituțiile de credit care rămân în acest domeniu de aplicare nu se mai află într‑o situație comparabilă în ceea ce privește obligațiile care le revin în temeiul Regulamentului nr. 806/2014. Rezultă că, chiar dacă s‑ar dovedi că primele se află într‑o „situație mai defavorabilă” în raport cu ultimele, această situație nu ar atrage după sine o încălcare a principiului egalității de tratament.

În sfârșit, în măsura în care recurenta reafirmă claritatea și precizia aparente ale textului articolului 7 alineatul (3) din Regulamentul de punere în aplicare 2015/81, este suficient să se facă trimitere la punctele 43-47 din prezenta hotărâre.

Având în vedere cele de mai sus, al doilea aspect al primului motiv trebuie de asemenea înlăturat.

În ceea ce privește al treilea aspect al primului motiv, întemeiat pe lipsa unui temei legal al obligației de plată a cuantumului angajamentului de plată irevocabil în cazul ieșirii din domeniul de aplicare al Regulamentului nr. 806/2014, este necesar să se arate în primul rând că Tribunalul s‑a întemeiat pe articolul 69 alineatul (1) din acest regulament pentru a prezenta obiectivul principal urmărit prin perceperea anuală a contribuțiilor ex ante, care constă în a garanta că, la sfârșitul perioadei inițiale prevăzute de această dispoziție, mijloacele financiare disponibile ale FUR ating nivelul‑țintă stabilit de această dispoziție. În acest temei, Tribunalul a indicat la punctul 41 din hotărârea atacată că, dacă articolul 7 alineatul (3) din Regulamentul de punere în aplicare 2015/81 ar fi interpretat în așa fel încât să se permită unei instituții care iese din domeniul de aplicare al Regulamentului nr. 806/2014, cum este recurenta, să nu plătească în numerar cuantumul echivalent angajamentului său de plată irevocabil pe care l‑a subscris, această dispoziție ar încălca obiectivul de a atinge nivelul‑țintă urmărit în special de articolul 69 din Regulamentul nr. 806/2014.

Pe de altă parte, având în vedere afirmația recurentei întemeiată pe definiția termenilor „mijloace financiare disponibile”, astfel cum reiese aceasta din coroborarea articolului 3 alineatul (1) punctul 34 din Regulamentul nr. 806/2014 cu articolul 69 alineatul (1) din acest regulament, este necesar să se constate că ea mai degrabă susține raționamentul Tribunalului decât să îl contrazică. Astfel, din moment ce angajamentele de plată irevocabile intră în sfera noțiunii de „mijloace financiare disponibile” în sensul Regulamentului nr. 806/2014 și, în consecință, sunt luate în considerare pentru a atinge nivelul‑țintă al FUR, anularea lor trebuie să fie obligatoriu însoțită de o compensație echivalentă cu cuantumul în numerar corespunzător acestor angajamente.

În sfârșit, în măsura în care recurenta susține că ieșirea unei instituții de credit din domeniul de aplicare al Regulamentului nr. 806/2014 ar trebui să fie mai degrabă compensată prin ajustări ale contribuțiilor ex ante ale instituțiilor de credit care rămân în acest domeniu de aplicare, este necesar să se arate că, în temeiul articolului 70 din acest regulament, contribuțiile individuale ale instituțiilor de credit sunt percepute anual ținând seama de cuantumul pasivelor acestor instituții, fără a lua în considerare fondurile proprii, și de profilul de risc al instituțiilor menționate, neputând fi avută în vedere o reducere a contribuțiilor anumitor instituții de credit care ar rezulta din faptul că acestea din urmă au părăsit domeniul de aplicare al regulamentului menționat.

Rezultă că în mod întemeiat Tribunalul a ținut seama de articolul 69 alineatul (1) din Regulamentul nr. 806/2014, precum și de obiectivul urmărit de această dispoziție pentru a delimita întinderea obligației de plată care revine instituțiilor de credit care ies din domeniul de aplicare al acestui regulament.

În al doilea rând, pentru motivele reluate la punctele 56-61 din prezenta hotărâre, aprecierea Tribunalului cu privire la articolul 70 alineatul (4) din Regulamentul nr. 806/2014, care prevede că contribuțiile primite în mod corespunzător de la fiecare instituție de credit nu se rambursează acestor instituții, era de asemenea în măsură să susțină interpretarea sa potrivit căreia restituirea garanțiilor legate de angajamentele de plată irevocabile nu poate avea loc decât după plata unei sume corespunzătoare celei a contribuției pe care aceste angajamente au înlocuit‑o.

În această privință, nu se poate admite argumentația recurentei potrivit căreia contractele încheiate între instituțiile de credit și SRB în vederea subscrierii angajamentelor de plată irevocabile nu sunt prin natura lor susceptibile să fie „primite”.

Astfel, trebuie amintit în această privință că, prin modul clar de redactare a articolului 70 alineatul (4) din Regulamentul nr. 806/2014, legiuitorul Uniunii a intenționat să excludă în mod general rambursarea contribuțiilor ex ante care au fost primite în mod corespunzător (Hotărârea din 29 septembrie 2022, ABLV Bank/SRB,C‑202/21 P, EU:C:2022:734, punctul 54). În consecință, după cum susține SRB, dacă sintagma „primite în mod corespunzător” se referă, fără distincție, la contribuțiile ex ante, ea trebuie aplicată indiferent de tipul de contribuție, inclusiv angajamentelor de plată irevocabile.

Având în vedere cele ce precedă, contrar celor susținute de recurentă, Tribunalul nu a încălcat nici articolul 69 alineatul (1) din Regulamentul nr. 806/2014, nici articolul 70 alineatul (4) din acest regulament.

Prin urmare, al treilea aspect al primului motiv trebuie înlăturat.

În ceea ce privește al patrulea aspect al primului motiv, privind o interpretare eronată a articolului 7 alineatul (1) din Regulamentul de punere în aplicare 2015/81, trebuie arătat că, la punctul 41 din hotărârea atacată, Tribunalul a constatat că această dispoziție prevede în mod expres că recurgerea la angajamente de plată irevocabile nu trebuie să afecteze în niciun fel capacitatea financiară și lichiditatea FUR. O asemenea cerință este menționată și în considerentul (16) al acestui regulament de punere în aplicare. În acest temei, Tribunalul a statuat că anularea unui angajament de plată irevocabil și restituirea garanției corespunzătoare nu se pot face în niciun caz în detrimentul FUR.

Or, contrar celor afirmate de recurentă, această interpretare nu lipsește articolul 7 alineatul (3) din Regulamentul de punere în aplicare 2015/81 de efectul său util. Dacă acest articol 7 alineatul (3) ar fi interpretat în sensul că permite instituțiilor de credit să nu își plătească contribuția ex ante înainte ca garanția lor să le fie restituită, s‑ar încălca principiul stabilit de legiuitorul Uniunii la articolul 7 alineatul (1) din acest regulament de punere în aplicare, care este aliniat la cerința prevăzută la articolul 69 alineatul (1) din Regulamentul nr. 806/2014.

Prin urmare, Tribunalul nu a săvârșit nicio eroare atunci când a considerat la punctul 42 din hotărârea atacată că articolul 7 alineatul (1) din Regulamentul de punere în aplicare 2015/81 se aplică prelucrării angajamentelor de plată irevocabile ale unei instituții care iese din domeniul de aplicare al Regulamentului nr. 806/2014 și, prin urmare, articolul 7 alineatul (3) din Regulamentul de punere în aplicare trebuia interpretat prin prisma acestei dispoziții.

În ceea ce privește argumentele suplimentare ale recurentei în legătură cu articolul 7 alineatele (2) și (3) din Regulamentul de punere în aplicare 2015/81, potrivit cărora în esență aceste dispoziții nu prevăd o obligație de plată decât în cazul unei decizii de rezoluție, este suficient să se facă trimitere la punctele 56-61 din prezenta hotărâre.

Având în vedere cele ce precedă și contrar celor susținute de recurentă, interpretarea dată de Tribunal articolului 7 alineatul (1) din Regulamentul de punere în aplicare 2015/81 nu denaturează și nici nu lipsește de efect util alineatele (2) și (3) ale articolului 7 din acest regulament de punere în aplicare.

Prin urmare, al patrulea aspect trebuie înlăturat ca nefondat.

În ceea ce privește al cincilea aspect al primului motiv, întemeiat pe o încălcare a principiului lex specialis generalibus derogat și invocat cu titlu subsidiar, trebuie apreciat că, spre deosebire de cele pretinse de recurentă, articolul 7 alineatul (3) din Regulamentul de punere în aplicare 2015/81 nu poate fi considerat o lex specialis care ar deroga în special de la articolul 70 alineatul (4) din Regulamentul nr. 806/2014.

Astfel, după cum a arătat doamna avocată generală la punctul 87 din concluzii, Regulamentul nr. 806/2014, ca regulament de bază, are un rang normativ superior în raport cu Regulamentul de punere în aplicare 2015/81, astfel încât, în lipsa unei derogări sau a unei prevederi exprese în acest sens, dispozițiile Regulamentului de punere în aplicare 2015/81 nu pot prevala asupra dispozițiilor Regulamentului nr. 806/2014.

În plus, trebuie menționat că articolul 70 alineatul (7) din Regulamentul nr. 806/2014 abilitează Consiliul să adopte acte de punere în aplicare precum Regulamentul de punere în aplicare 2015/81 pentru a defini condițiile de punere în aplicare a alineatelor (1)-(3) ale acestui articol 70. Or, astfel cum reiese din jurisprudența Curții, Consiliul nu poate completa sau modifica un act legislativ prin acte de punere în aplicare, nici măcar în ceea ce privește elementele sale neesențiale (Hotărârea din 28 februarie 2023, Fenix International, C‑695/20, EU:C:2023:127, punctele 48 și 49). Consiliul nu poate deci modifica articolul 70 alineatul (4) din Regulamentul nr. 806/2014 prin intermediul Regulamentului de punere în aplicare 2015/81.

În orice caz, astfel cum susține SRB, trebuie să se constate, în lumina analizei efectuate cu privire la al treilea aspect al prezentului motiv, că nu există nicio contradicție între articolul 70 alineatul (4) din Regulamentul nr. 806/2014 și articolul 7 alineatul (3) din Regulamentul de punere în aplicare 2015/81.

Pe de altă parte, din cuprinsul punctelor 76-80 din prezenta hotărâre reiese că articolul 7 alineatul (3) din Regulamentul de punere în aplicare 2015/81 trebuie interpretat luând în considerare articolul 7 alineatul (1) din acest regulament de punere în aplicare și că interpretarea dată de Tribunal acestui articol 7 alineatul (1) nu denaturează și nici nu lipsește de efect util alineatele (2) și (3) ale articolului 7 menționat.

Din aceste elemente reiese că al cincilea aspect al primului motiv trebuie înlăturat.

Întrucât niciunul dintre aspectele primului motiv invocat de recurentă nu a fost primit, acest motiv trebuie respins în totalitate.

Recurenta susține că hotărârea atacată este viciată de nemotivare și de contradicții în motivare. În special, aceasta evidențiază contradicțiile de la punctele 30, 33, 36, 41 și 43 din această hotărâre, în care Tribunalul a stabilit: – primo, că angajamentele de plată irevocabile sunt contribuții „primite în mod corespunzător” în sensul articolului 70 alineatul (4) din Regulamentul nr. 806/2014, chiar dacă nu sunt plătite „imediat”; – secundo, că aceste angajamente sunt „irevocabile”, susținând ulterior că articolul 7 alineatul (3) din Regulamentul de punere în aplicare 2015/81 urmărește „să pună capăt” acestor angajamente, „astfel încât el[e] să nu producă în continuare efecte după ce instituția [de credit] care contribuie nu se mai încadrează în domeniul de aplicare al Regulamentului nr. 806/2014”; – tertio, că, astfel cum s‑a arătat deja, articolul 7 alineatul (3) din Regulamentul de punere în aplicare 2015/81 urmărește „să pună capăt” angajamentelor de plată irevocabile, în timp ce Tribunalul afirmă că această dispoziție urmărește „să garanteze că mijloacele financiare ale FUR vor fi cât mai rapid posibil la dispoziția SRB în caz de rezoluție”, și – quarto, că articolul 7 alineatul (3) din Regulamentul de punere în aplicare 2015/81 nu poate fi aplicat „în detrimentul FUR”, aducându‑se atingere „capacității financiare [sau] lichidității sale”, în conformitate cu cele prevăzute la articolul 69 alineatul (1) din Regulamentul nr. 806/2014 și la articolul 7 alineatul (1) din Regulamentul de punere în aplicare 2015/81, fără a demonstra în ce mod aplicarea acestui articol 7 alineatul (3) ar fi de natură să „compromită capacitatea financiară [sau] lichiditatea FUR” ori obiectivul de a atinge nivelul‑țintă prevăzut la acest articol 69 alineatul (1). În orice caz, Tribunalul nu ar demonstra în ce mod această dispoziție și articolul 7 alineatul (1) din Regulamentul de punere în aplicare 2015/81 ar fi suficient de precise pentru a se opune mecanismului clar și precis de restituire prevăzut la articolul 7 alineatul (3) din acest regulament de punere în aplicare sau pentru a se impune o obligație de plată în condiții neprevăzute de articolul 7 alineatul (2) din regulamentul de punere în aplicare menționat, al cărui text ar fi de asemenea clar și precis.

SRB contestă aceste argumente.

Trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudențe constante, obligația de motivare ce revine Tribunalului impune acestuia să menționeze în mod clar și neechivoc raționamentul pe care l‑a urmat, astfel încât să dea posibilitatea persoanelor interesate să ia cunoștință de motivele deciziei luate, iar Curții să își exercite controlul jurisdicțional (Hotărârea din 20 aprilie 2023, Consiliul/El‑Qaddafi, C‑413/21 P, EU:C:2023:306, punctul 41 și jurisprudența citată).

O motivare contradictorie sau neinteligibilă a unei hotărâri a Tribunalului echivalează cu nemotivarea (Hotărârea din 20 aprilie 2023, Consiliul/El‑Qaddafi, C‑413/21 P, EU:C:2023:306, punctul 42 și jurisprudența citată).

În speță, este necesar, mai întâi, să se arate, astfel cum a procedat doamna avocată generală la punctul 95 și următoarele din concluzii, că nu există nicio contradicție de motive între constatarea Tribunalului de la punctul 33 din hotărârea atacată, potrivit căreia angajamentele de plată irevocabile nu sunt contribuții plătite „imediat”, dar a căror plată este „amânată”, și afirmația Tribunalului de la punctul 30 din hotărârea atacată, potrivit căreia angajamentele de plată irevocabile subscrise de o instituție constituie contribuții „primite în mod corespunzător”. Astfel, interdicția restituirii contribuțiilor ex ante prevăzută la articolul 70 alineatul (4) din Regulamentul nr. 806/2014 acoperă toate mijloacele financiare disponibile, inclusiv angajamentele de plată irevocabile.

În continuare, nu este contradictoriu nici să se solicite plata obligației care stă la baza angajamentului de plată irevocabil, chiar dacă el este anulat. Astfel, obligația legală de plată a contribuțiilor ex ante pentru o anumită perioadă de contribuție continuă, angajamentele de plată irevocabile nefiind decât facilități opționale puse la dispoziția instituțiilor de credit în acest temei.

Pe de altă parte, prin faptul că a considerat că articolul 7 alineatul (3) din Regulamentul de punere în aplicare 2015/81 permite punerea de mijloace la dispoziția FUR „în caz de rezoluție”, Tribunalul nu contrazice raționamentul prin care a apreciat că instituția de credit are o obligație necondiționată de plată a sumei corespunzătoare angajamentului de plată irevocabil. Tocmai din cauza acestei obligații necondiționate, o asemenea instituție nu poate fi scutită de plata sumei acoperite de angajamentele de plată irevocabile, ceea ce permite mijloacelor aflate la dispoziția FUR să fie disponibile rapid „în caz de rezoluție”. Este vorba aici despre rațiunea de a exista a FUR și despre obiectivul de a atinge nivelul‑țintă al acestui fond, astfel cum a fost instituit prin legislația Uniunii.

În sfârșit, astfel cum reiese din răspunsul dat la primul motiv, Tribunalul a motivat corespunzător modul în care riscul suportat de FUR și obiectivul de a atinge nivelul‑țintă nu permiteau ca contribuțiile ex ante sub forma unui angajament de plată irevocabil să dispară ca urmare a ieșirii unei instituții de credit din domeniul de aplicare al Regulamentului nr. 806/2014.

Întrucât niciunul dintre argumentele invocate de recurentă pentru a demonstra nemotivarea hotărârii atacate și caracterul contradictoriu al acestei motivări nu este fondat, al doilea motiv trebuie respins.

Întrucât niciunul dintre motivele invocate de recurentă în susținerea recursului nu a fost admis, acesta ar trebui respins în totalitate.

Potrivit articolului 138 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al Curții, aplicabil procedurii de recurs în temeiul articolului 184 alineatul (1) din acest regulament, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată.

Întrucât SRB a solicitat obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată, iar aceasta a căzut în pretenții, se impune obligarea recurentei să suporte, pe lângă propriile cheltuieli de judecată, și pe cele efectuate de SRB.

În temeiul articolului 184 alineatul (4) din regulamentul menționat, în cazul în care un intervenient în primă instanță a participat la faza scrisă sau orală a procedurii în fața Curții, se poate decide ca această parte să suporte propriile cheltuieli de judecată. În temeiul acestei dispoziții, Fédération bancaire française va suporta propriile cheltuieli de judecată.

Articolul 140 alineatul (1) din același regulament de procedură, de asemenea aplicabil procedurii de recurs în temeiul articolului 184 alineatul (1) din acesta, prevede că statele membre care au intervenit în litigiu suportă propriile cheltuieli de judecată. Republica Franceză va suporta, așadar, propriile cheltuieli de judecată.

HOTĂRÂREA CURȚII (Camera a cincea)

13 noiembrie 2025 ( *1 )

Hotărâre

Cadrul juridic

Dreptul Uniunii

Regulamentul (UE) nr. 806/2014

Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/81

Contractele semnate între SRB și BNP Paribas Public Sector

Istoricul litigiului

Procedura în fața Tribunalului și hotărârea atacată

Concluziile părților

Cu privire la recurs

Cu privire la primul motiv, întemeiat pe o eroare de drept în interpretarea Regulamentului nr. 806/2014 și a Regulamentului de punere în aplicare 2015/81

Argumentele părților

Aprecierea Curții

Cu privire la al doilea motiv, întemeiat pe un viciu de motivare

Argumentele părților

Aprecierea Curții

Cu privire la cheltuielile de judecată