Concluziile avocatului general M. Campos Sánchez-Bordona prezentate la 18 decembrie 2025.###

Instanța de trimitere solicită interpretarea articolului 72 alineatul (5) din Directiva 2014/24/UE ( 2 ) cu scopul de a stabili dacă, în cadrul litigiului în care este chemată să se pronunțe, autoritatea contractantă a modificat condițiile unui contract de achiziții publice de lucrări.

Instanța de trimitere dorește să se stabilească printre altele dacă modificarea condițiilor contractuale survenită atunci când: a) termenul de executare convenit a expirat, b) contractantul a executat lucrările atribuite și c) autoritatea contractantă a primit factura finală, însă nu a plătit‑o încă reprezintă o modificare a contractului în cursul perioadei sale de valabilitate ( 3 ).

Articolul 72 („Modificarea contractului în cursul perioadei sale de valabilitate”) prevede: „(1) Contractele și acordurile‑cadru pot fi modificate fără o nouă procedură de achiziții în conformitate cu prezenta directivă în oricare dintre următoarele cazuri: (a) atunci când modificările, indiferent de valoarea lor monetară, au fost prevăzute în documentele inițiale ale achiziției sub forma unor clauze sau opțiuni de revizuire clare, precise și fără echivoc, printre care se pot număra clauze de revizuire a prețurilor. Astfel de clauze precizează limitele și natura posibilelor modificări sau opțiuni, precum și condițiile în care se poate recurge la acestea. Acestea nu prevăd modificări sau opțiuni care ar schimba caracterul general al contractului sau al acordului‑cadru; (b) pentru lucrările, serviciile sau produsele adiționale din partea contractantului inițial care au devenit necesare și nu au fost incluse în procedura de achiziții publice inițială, iar schimbarea contractantului: (i) nu poate fi realizată din motive economice sau tehnice, precum cerințe privind interschimbabilitatea sau interoperabilitatea cu echipamentele, serviciile sau instalațiile existente achiziționate în cadrul procedurii inițiale și (ii) ar cauza autorității contractante inconveniente substanțiale sau creșterea semnificativă a costurilor. Cu toate acestea, nicio creștere a prețului nu depășește 50 % din valoarea contractului inițial. În cazul în care se efectuează mai multe modificări succesive, această limitare se aplică valorii fiecărei modificări în parte. Astfel de modificări succesive nu se efectuează în scopul eludării aplicării prezentei directive; (c) atunci când sunt îndeplinite toate condițiile următoare: (i) necesitatea modificării a survenit în urma unor circumstanțe pe care o autoritate contractantă care achiziționează cu diligență nu ar fi putut să le prevadă; (ii) modificarea nu aduce atingere caracterului general al contractului; (iii) creșterea prețului nu depășește 50 % din valoarea contractului sau a acordului‑cadru inițial. În cazul în care se efectuează mai multe modificări succesive, această limitare se aplică valorii fiecărei modificări în parte. Astfel de modificări succesive nu se efectuează în scopul eludării aplicării prezentei directive; (d) atunci când un nou contractant îl înlocuiește pe cel căruia autoritatea contractantă i‑a atribuit inițial contractul, drept consecință: (i) a unei clauze sau opțiuni de revizuire fără echivoc, în conformitate cu litera (a); (ii) a preluării poziției contractantului inițial prin succesiune universală sau parțială, ca urmare a unor operațiuni de restructurare a societății comerciale, inclusiv preluare, fuziune, achiziție sau insolvență, de către un alt operator economic care îndeplinește criteriile de selecție calitativă stabilite inițial, cu condiția ca aceasta să nu implice alte modificări substanțiale ale contractului și să nu se facă în scopul de a eluda aplicarea prezentei directive sau (iii) a asumării de către autoritatea contractantă însăși a obligațiilor contractantului principal față de subcontractanții săi, în cazul în care această posibilitate este prevăzută în legislația națională în temeiul articolului 71; (e) atunci când modificările, indiferent de valoarea lor, nu sunt substanțiale în sensul alineatului (4). Autoritățile contractante care modifică un contract în cazurile prevăzute la literele (b) și (c) de la prezentul alineat publică un anunț în acest sens în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Un astfel de anunț conține informațiile prevăzute în anexa V partea G și se publică în conformitate cu articolul 51. (2) În plus, fără a exista nevoia de a verifica dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute la alineatul (4) literele (a)-(d), contractele pot fi modificate fără a fi necesară o nouă procedură de achiziții în conformitate cu prezenta directivă și atunci când valoarea modificării este mai mică decât ambele valori următoare: (i) pragurile stabilite la articolul 4 și (ii) 10 % din valoarea contractului inițial pentru contractele de achiziții de servicii sau de produse și 15 % din valoarea contractului inițial pentru contractele de achiziții de lucrări. Cu toate acestea, modificarea nu poate aduce atingere caracterului general al contractului sau al acordului‑cadru. În cazul în care se efectuează mai multe modificări succesive, evaluarea se face pe baza valorii nete cumulate a acestora. (3) Pentru calcularea prețului menționat la alineatul (2) și la alineatul (1) literele (b) și (c), prețul actualizat constituie valoarea de referință atunci când contractul include o clauză de indexare. (4) Modificarea unui contract sau a unui acord‑cadru în cursul perioadei sale de valabilitate este considerată substanțială în sensul alineatului (1) litera (e) atunci când, prin această modificare, contractul sau acordul‑cadru prezintă caracteristici care diferă în mod substanțial de cele ale documentului inițial. În orice caz, fără a aduce atingere alineatelor (1) și (2), o modificare este considerată substanțială atunci când este îndeplinită cel puțin una dintre următoarele condiții: (a) modificarea introduce condiții care, dacă ar fi fost incluse în procedura inițială de achiziții ar fi permis admiterea altor candidați decât cei selectați inițial sau acceptarea unui alt ofertant decât cel acceptat inițial sau ar fi atras alți participanți la procedura de achiziție; (b) modificarea schimbă balanța economică a contractului sau a acordului‑cadru în favoarea contractantului într‑un mod care nu a fost prevăzut în contractul sau acordul‑cadru inițial; (c) modificarea extinde domeniul de aplicare al contractului sau al acordului‑cadru în mod considerabil; (d) un nou contractant îl înlocuiește pe cel căruia autoritatea contractantă i‑a atribuit inițial contractul, în alte cazuri decât cele prevăzute la alineatul (1) litera (d). (5) Pentru alte modificări ale dispozițiilor unui contract de achiziții publice sau ale unui acord‑cadru în cursul perioadei sale de valabilitate decât cele prevăzute la alineatele (1) și (2), este necesară o nouă procedură de achiziții în conformitate cu prezenta directivă.”

În conformitate cu articolul 2 („Definiții”): „În sensul prezentei directive, se aplică următoarele definiții: 1. «tranzacții comerciale» înseamnă tranzacții între întreprinderi sau între întreprinderi și autorități publice care conduc la furnizarea de bunuri sau prestarea de servicii contra cost; 2. «autoritate publică» înseamnă orice autoritate contractantă, conform definiției prevăzute la articolul 2 alineatul (1) litera (a) din Directiva 2004/17/CE și la articolul 1 alineatul (9) din Directiva 2004/18/CE, indiferent de obiectul sau valoarea contractului; […]”

Potrivit articolului 4 („Tranzacții între întreprinderi și autoritățile publice”): „(1) Statele membre se asigură că, în tranzacțiile comerciale în care debitorul este o autoritate publică, creditorul este îndreptățit, la expirarea termenului menționat la alineatele (3), (4) sau (6), să perceapă dobândă legală pentru efectuarea cu întârziere a plăților, fără a fi necesară o notificare, dacă sunt îndeplinite următoarele condiții: (a) creditorul și‑a îndeplinit obligațiile contractuale și legale și (b) creditorul nu a primit suma datorată la scadență, cu excepția cazului în care debitorul nu este responsabil de întârziere. […] (3) Statele membre garantează că în tranzacțiile comerciale în care debitorul este o autoritate publică: (a) termenul de plată nu depășește vreunul dintre următoarele termene: (i) 30 de zile calendaristice de la data primirii de către debitor a facturii sau a unei cereri echivalente de plată; […] (iv) 30 de zile calendaristice de la data recepției sau a verificării, dacă prin lege sau prin contract este prevăzută o procedură de recepție sau verificare, prin care se stabilește conformitatea contractuală a bunurilor sau serviciilor, și dacă debitorul primește factura sau o cerere echivalentă de plată anterior sau la data în care are loc această recepție sau verificare; […]”

Articolul 365 prevede: „1. Modificările substanțiale ale contractelor și ale acordurilor‑cadru în timpul perioadei lor de valabilitate sunt permise numai după desfășurarea în prealabil a unei noi proceduri de achiziții. […] […] 3. Următoarele modificări ale contractelor și ale acordurilor‑cadru nu sunt considerate substanțiale: […]”

Descrierea situației de fapt și a litigiului, astfel cum aceasta este expusă în decizia de trimitere, se împarte în mai multe secțiuni, de care vom ține seama în continuare.

Orașul Salzburg (Austria) dispune de un campus școlar alcătuit din diferite clădiri legate între ele și cuprinde mai multe unități de învățământ, printre care Handelsakademie I (Școala postliceală de comerț I) și Handelsakademie II (Școala postliceală de comerț II).

Școala postliceală de comerț I funcționează într‑un corp (corpul I) situat în partea de sud a terenului, iar Școala postliceală de comerț II într‑un corp cu mai multe etaje (corpul II), situat în partea de est. Cele două corpuri sunt legate între ele la nivelul mai multor etaje.

Bundesimmobiliengesellschaft mbH (denumită în continuare „BIG”) este o autoritate contractantă în sensul BVergG 2018 și, prin urmare, al Directivei 2014/24. Aceasta desfășoară activități de renovare a campusului școlar pe care îl închiriază ca atare, în ansamblu, Republicii Austria.

În anul 2022, BIG a lansat o procedură deschisă de achiziții publice în vederea executării lucrărilor de instalații electrice (contract de lucrări; cod CPV 45311200) în special în corpul II. Anunțul de participare a fost publicat în Austria la 25 mai 2022. Având în vedere valoarea estimată a contractului, publicarea unui anunț la nivelul întregii Uniuni Europene nu era necesară.

Denumirea procedurii de achiziții a fost „5020 Salzburg, Johann‑Brunauer‑Straße 24, HAK II + 966991 Lucrări de renovare a instalației electrice”.

În anunțul de participare se preciza că perioada de executare era cuprinsă între 11 iulie 2022 și 31 august 2023.

La 3 august 2022, contractul a fost atribuit societății Fiegl & Spielberger GmbH și a fost semnat contractul de lucrări. Valoarea acestuia s‑a ridicat la 675107,03 euro și s‑a convenit ca perioada de executare a prestațiilor să fie cuprinsă între 3 august 2022 și 31 august 2023.

Cu toate acestea, la 11 iulie 2022 (cu mai puțin de o lună înainte de încheierea contractului), în corpul I al campusului școlar a avut loc un incendiu care a provocat daune semnificative.

Abia ulterior anului școlar 2022/2023 s‑a constatat că, din cauza incendiului, era necesară revizuirea configurației spațiale și funcționale a campusului pentru a continua desfășurarea activității școlare. Din acest motiv, lucrările atribuite societății Fiegl & Spielberger nu au fost executate în modul prevăzut inițial în contract: – în primul rând, lucrările de instalație electrică au fost efectuate la etajele al doilea și al treilea ale corpului II, conform contractului inițial, până la 31 august 2023; – în schimb, nu a fost efectuată nicio lucrare de instalație electrică la subsol, la parter, la primul etaj și în aripa care face legătura cu corpul II. În luna mai 2023, autoritatea contractantă a renunțat la aceste lucrări, ceea ce a redus valoarea contractului la o treime din cea prevăzută inițial. Realizarea lucrărilor contramandate nu ar fi fost necesară, având în vedere modificarea survenită în configurația spațială și funcțională a campusului.

În urma anulării acestei părți a contractului din 3 august 2022, Fiegl & Spielberger a solicitat BIG să îi plătească o compensație pentru prejudiciile suferite.

La 7 septembrie 2023, Fiegl & Spielberger a convenit cu BIG să renunțe la această acțiune și, în schimb, să execute în anul 2024 o parte din lucrările neexecutate și contramandate, însă de această dată în corpul I.

La 13 decembrie 2023, Fiegl & Spielberger a depus o ofertă pentru lucrările care urmau a fi realizate, calculată pe baza ofertei inițiale din cadrul procedurii de achiziții din anul 2022.

La 15 decembrie 2023, Fiegl & Spielberger a întocmit factura finală pentru instalațiile electrice realizate la etajele al doilea și al treilea ale corpului II aferente contractului inițial.

La 22 decembrie 2023, BIG a atribuit în mod formal societății Fiegl & Spielberger contractul pentru lucrările de „renovare instalație de iluminare” și „instalație de iluminare” în corpul I, cu termen de executare de la 15 ianuarie 2024 până la 30 septembrie 2024, valoarea totală a contractului fiind de 264355,80 euro.

Ca urmare a incendiului care a avut loc în corpul I, BIG a trebuit să pună în aplicare un proiect de reparare a daunelor provocate de incendiu și de reabilitare funcțională a corpului I.

În cadrul acestui proiect, BIG a lansat o nouă procedură deschisă de achiziții publice destinată efectuării de lucrări la instalațiile electrice din corpul I. Denumirea anunțului a fost „5020 Salzburg, Johann‑Brunauer‑Str. 2-4, HAK I 977598 E 009159 Daune provocate de incendiu (răspundere civilă) la instalația electrică”. Valoarea contractului s‑a ridicat la 832551,55 euro.

La 6 decembrie 2023, BIG a atribuit acest contract societății Strominator Elektro GmbH.

La 9 iulie 2024, Strominator Elektro a solicitat instanței de trimitere să constate că „deschiderea unei proceduri de achiziții publice fără publicarea vreunui anunț prealabil de participare, cu scopul de a atribui [societății Fiegl & Spielberger] livrarea și lucrările de montaj pentru instalația de iluminare din cadrul proiectului „HAK I Salzburg”, este nelegală, întrucât încalcă [BVergG 2018], decretele aprobate pentru punerea în aplicare a acesteia sau dreptul Uniunii direct aplicabil”.

Potrivit Strominator Elektro, atribuirea, în luna decembrie a anului 2023, a lucrărilor de instalație electrică în corpul I în lipsa unei proceduri de achiziții cu publicarea prealabilă a unui anunț de participare a fost nelegală, fapt care i‑a încălcat dreptul de a participa la o procedură de achiziții publice în conformitate cu dispozițiile BVergG 2018. Ea a invocat dreptul ca autoritatea contractantă să se abțină de la o atribuire nelegală, dreptul de a participa la o procedură de achiziții publice echitabilă, dreptul la egalitatea de tratament între ofertanți și dreptul la desfășurarea unei proceduri transparente de achiziții publice în conformitate cu legislația națională și a Uniunii.

La rândul său, BIG susține în esență că atribuirea contractului societății Fiegl & Spielberger în luna decembrie 2023 a constituit o modificare legală a contractului de achiziții publice atribuit în luna august 2022 în cadrul unei proceduri deschise.

În acest context, instanța de trimitere sesizează Curtea cu mai multe întrebări preliminare, dintre care o transcriem doar pe prima, după cum urmează: „Articolul 72 alineatul (5) din Directiva [2014/24] trebuie interpretat în sensul că modificarea unui contract de achiziții publice după expirarea perioadei convenite pentru executare, după executarea lucrărilor necontramandate, precum și după întocmirea facturii finale de către contractant, însă anterior plății remunerației de către autoritatea contractantă se consideră modificare a unui contract de achiziții publice «în cursul perioadei sale de valabilitate»?”

Cererea de decizie preliminară a fost înregistrată la Curte la 29 noiembrie 2024.

BIG, guvernele ceh, francez și austriac, precum și Comisia Europeană au prezentat observații scrise.

BIG, guvernele francez și austriac, precum și Comisia Europeană au participat la ședința care s‑a desfășurat la 15 octombrie 2025.

În urma indicațiilor Curții, concluziile noastre vor aborda doar prima întrebare preliminară.

Situația de fapt expusă anterior revelează existența a trei contracte (sub rezerva acceptării celui de al doilea ca fiind o simplă modificare a primului) care trebuie diferențiate: – contractul încheiat la 3 august 2022 între BIG și Fiegl & Spielberger, având ca obiect renovarea instalațiilor electrice în corpul II al campusului școlar; – contractul pe care BIG l‑a atribuit societății Fiegl & Spielberger la 22 decembrie 2023, având ca obiect instalația de iluminare a corpului I al campusului școlar. BIG susține că în realitate era vorba despre o modificare a contractului încheiat între aceleași părți la 3 august 2022; – contractul pe care BIG l‑a atribuit societății Strominator Elektro la 6 decembrie 2023, având ca obiect lucrările de instalații electrice în corpul I al campusului școlar.

Or, dintre aceste trei contracte (două, potrivit BIG), doar cel din 22 decembrie 2023 face obiectul litigiului, întrucât Strominator Elektro consideră că atribuirea acestuia societății Fiegl & Spielberger a fost nelegală.

Având în vedere valoarea sa (264355,80 euro), acest contract nu intră în domeniul de aplicare a Directivei 2014/24, ceea ce în principiu ar trebui să conducă la inadmisibilitatea trimiterii preliminare ( 6 ).

Cu toate acestea, Curtea se declară competentă să soluționeze cereri de decizie preliminară referitoare la contracte de achiziții publice care nu ating pragul minim stabilit atunci când legislația națională aplicabilă se conformează în mod direct și necondiționat dispozițiilor relevante ale Directivei 2014/24 ( 7 ).

Această situație se regăsește în prezenta cauză. În expunerea cadrului juridic național, instanța de trimitere afirmă că BVergG 2018 a transpus printre altele Directiva 2014/24 și că articolul 365 din această lege se conformează în totalitate articolului 72 din Directiva 2014/24. Instanța de trimitere adaugă că ea trebuie să aplice articolul 365 din BVergG 2018 la fel ca și în cazul în care valoarea contractului ar depăși pragul stabilit de Directiva 2014/24 ( 8 ).

Instanța de trimitere solicită interpretarea articolului 72 alineatul (5) din Directiva 2014/24 cu scopul de a stabili dacă un contract de achiziții publice se află în perioada sa de valabilitate (în curs) după ce termenul de executare convenit s‑a încheiat, prestațiile convenite ( 9 ) au fost executate, iar contractantul a întocmit factura finală, deși autoritatea contractantă nu a plătit‑o încă.

Astfel cum în mod corect observă guvernul francez ( 10 ), este necesară extinderea analizei la întreg articolul 72 din Directiva 2014/24. Este cert că alineatul (5) al acestuia se referă la perioada de valabilitate a contractului, însă o face în strânsă legătură cu alineatele (1) și (2) ale aceluiași articol.

Această conexiune evidențiază caracterul exhaustiv al situațiilor în care legiuitorul Uniunii permite modificarea unui contract fără a fi necesară lansarea unei noi proceduri de achiziții. Articolul 72 alineatul (5) din Directiva 2014/24 exprimă în termeni diferiți prevederile de la alineatele (1) și (2) ( 11 ).

Însuși titlul articolului 72 („Modificarea contractului în cursul perioadei sale de valabilitate”) limitează aplicabilitatea întregii dispoziții la perioada de valabilitate a contractului.

Potrivit instanței de trimitere, există două moduri de a înțelege care este momentul în care expiră perioada de valabilitate a unui contract.

Pe de o parte, instanța de trimitere afirmă că s‑ar putea susține că perioada de valabilitate face referire la executarea prestațiilor celor două părți contractuale. Potrivit acestei teze: – caracterul oneros impus de articolul 2 alineatul (1) punctul 5 din Directiva 2014/24 ar implica faptul că autoritatea contractantă primește în temeiul acestui contract, în schimbul unei contraprestații, o prestație care trebuie să prezinte un interes economic direct pentru ea; – perioada de valabilitate, în sensul articolului 72 din Directiva 2014/24, ar fi acea perioadă în care sunt executate obligațiile principale reciproce (executarea prestației de către contractant și plata prețului de către autoritatea contractantă); – din jurisprudența Curții ar reieși că modificările pot afecta inclusiv prestația care incumbă autorității contractante ( 12 ). Prețul contractului ar putea suferi modificări substanțiale „în cursul perioadei sale de valabilitate” în pofida faptului că contractantul și‑a executat prestația și inclusiv a întocmit factura finală, cu condiția ca aceasta să nu fi fost plătită de către autoritatea contractantă ( 13 ).

Pe de altă parte, instanța de trimitere adaugă că mai multe pasaje din Directiva 2014/24 ar putea lăsa să se înțeleagă că perioada de valabilitate a contractului face referire numai la prestația contractantului: – considerentul (107) precizează condițiile modificării unui contract „pe perioada executării sale”, iar în același sens face referire la executare considerentul (110). Aceste considerente ar revela faptul că punctul de referință se situează în perioada efectuării prestațiilor (executare) de către contractant; – definiția „contractului de achiziții publice” de la articolul 2 alineatul (1) punctul 5 din Directiva 2014/24 se raportează printre altele la „executarea” lucrărilor. În utilizarea noțiunii de „executare” a unui contract, articolul 70 din directiva menționată, în concordanță cu considerentul (104) al acesteia, face trimitere la realizarea prestațiilor de către un operator economic; – articolul 58 din Directiva 2014/24 ar confirma de asemenea această interpretare: operatorii economici trebuie să dovedească capacitatea corespunzătoare pentru a „executa” contractul; – în același sens s‑ar pronunța articolul 67, care menționează personalul desemnat să „execute contractul”, articolul 32 alineatul (3) litera (b), precum și articolul 77 alineatul (3) din Directiva 2014/24. Din acestea s‑ar deduce că „perioada de valabilitate” ar echivala cu „perioada de executare”, prin aceasta înțelegându‑se perioada în care contractantul trebuie să realizeze prestațiile. Nu este clar totuși dacă autoritatea contractantă trebuie să efectueze plata în aceeași perioadă.

Guvernele care au participat la procedură tind să considere că contractul continuă să fie în vigoare atât timp cât îndeplinirea obligațiilor reciproce ale celor două părți este pendinte ( 14 ), astfel încât, în prezenta cauză, a avut loc o modificare a contractului din 3 august 2022. Comisia nu este de acord cu această teză.

Răspunsul la această dublă abordare a instanței de trimitere poate fi dat fie dintr‑o perspectivă abstractă, care nu ar lua în considerare circumstanțele specifice din litigiu, fie în lumina acestora din urmă.

În conformitate cu jurisprudența constantă, în cadrul articolului 267 TFUE, Curții nu îi revine formularea unor opinii consultative cu privire la probleme generale sau ipotetice. Dimpotrivă, funcția sa este de a oferi instanței de trimitere interpretarea dreptului Uniunii necesară soluționării efective a unui litigiu ( 15 ).

Din perspectiva abstractă pe care tocmai am expus‑o și în termeni foarte generali, un contract ar putea fi considerat în vigoare atât timp cât cele două părți nu și‑au îndeplinit obligațiile care le revin conform celor convenite în contract ( 16 ).

Totuși, acest răspuns abstract ( 17 ) nu ar fi decât o apreciere generală, fără legătură cu particularitățile litigiului. Ca atare, ar fi puțin utilă instanței de trimitere, care dorește să se stabilească dacă are loc o modificare în cursul perioadei de valabilitate a unui contract de lucrări într‑o situație caracterizată tocmai prin trei circumstanțe specifice: a) perioada convenită pentru executare a expirat, b) contractantul a executat prestațiile care îi reveneau și a întocmit factura finală și c) autoritatea contractantă nu a plătit încă remunerația convenită prin contract.

În contextul descris de instanța de trimitere, pe care Curtea trebuie să îl respecte, esențial este momentul în care trebuie să se înțeleagă ca fiind îndeplinite obligațiile fiecărei părți.

Într‑un contract de lucrări, o analiză separată a obligațiilor reciproce ale contractantului și ale autorității contractante arată că: a) în ceea ce îl privește pe contractant, executarea prestației trebuie să fie urmată, în mod logic, de furnizarea sau oferirea rezultatului muncii sale autorității contractante, iar b) în ceea ce o privește pe autoritatea contractantă, obligația acesteia este legată de plata prețului.

În litigiul în fața instanței de trimitere, dezbaterea s‑a axat pe modificarea prestațiilor contractantului. Nu s‑a pus problema modificării condițiilor de plată în sarcina autorității contractante după primirea lucrărilor deja executate.

Astfel, BIG nu a refuzat să plătească prețul care îi revenea, preț care fusese deja redus la o treime din cel prevăzut inițial, în concordanță cu reducerea lucrărilor de instalație electrică în corpul II, convenită în luna mai 2023 ( 18 ).

Există un punct de convergență între prestațiile ambelor părți în cazul în care autoritatea contractantă verifică, în urma unei proceduri de recepție, primire sau verificare, că contractantul și‑a îndeplinit obligațiile în conformitate cu prevederile contractului.

Confirmarea de către autoritatea contractantă a faptului că cealaltă parte a executat în mod corespunzător lucrările pe care s‑a angajat să le realizeze determină finalizarea prestației contractantului și generează, eo ipso, obligația de plată.

Această confirmare are loc în general la momentul recepției lucrărilor ( 19 ) de către autoritatea contractantă. Este vorba despre o etapă crucială în dinamica acestui tip de contracte, întrucât marchează momentul în care autoritatea contractantă constată că lucrările sunt în stare bună și conforme cu cerințele convenite.

În măsura în care este relevant în prezenta cauză, considerăm că contractul a ajuns la sfârșitul perioadei sale de valabilitate atunci când cele două parți au convenit asupra faptului că partea obligată să execute lucrările le‑a realizat în deplină conformitate cu cerințele autorității contractante, atât din punct de vedere material, cât și temporal ( 20 ). Dacă aceasta este situația, autorității contractante nu îi mai rămâne decât să procedeze la efectuarea plății. După recepția lucrărilor executate în mod corespunzător, autoritatea contractantă nu mai poate aduce modificări contractului.

Face parte din natura modificării contractului aspectul ca variația condițiilor contractuale, ca manifestare a poziției de preeminență a autorității contractante, să fie adoptată de către aceasta înainte ca contractantul să fi executat în totalitate prestația convenită și ca autoritatea contractantă să fi primit lucrările executate în deplină conformitate cu cerințele sale.

În caz contrar, astfel cum în mod corect apreciază Comisia ( 21 ), „dacă ar fi posibilă modificarea contractelor până la executarea integrală a plății, autoritatea contractantă ar dispune de un mijloc artificial de modificare a contractului, chiar și după ce contractantul și‑a îndeplinit obligațiile”.

Modificările contractuale pe care articolul 72 alineatele (1) și (2) din Directiva 2014/24 le permite fără a fi necesară lansarea unei noi proceduri de achiziții confirmă, în opinia noastră, această apreciere.

Astfel, odată ce autoritatea contractantă a primit lucrările executate în deplină conformitate cu cerințele sale, efectuarea unei modificări ulterioare a condițiilor contractuale nu ar mai avea sens, modificarea fiind validă numai în situațiile prevăzute la literele subsecvente de la articolul 72 alineatele (1) și (2) din Directiva 2014/24. Toate aceste situații sunt gândite pentru momentele anterioare recepției lucrărilor de către autoritatea contractantă. Odată ce aceste lucrări au fost primite (și, după caz, plătite în termenele obligatorii prevăzute de Directiva 2011/7), la contract nu mai rămâne nimic de modificat.

În ședință, guvernul francez a subliniat validitatea modificărilor contractului în fața unor situații de fapt ulterioare recepției lucrărilor în două ipoteze: în cazul în care apar defecte și în cazul în care survin circumstanțe imprevizibile ( 22 ). Argumentul său este de înțeles, în măsura în care încearcă să evite ca o interpretare foarte restrictivă a noțiunii de „modificare a contractului” să conducă la consecințe negative pentru interesul public.

Or, astfel cum în mod corect a replicat Comisia, pentru a evita astfel de consecințe negative, contractele de lucrări includ în general clauze care reglementează durata garanției și răspunderea contractantului pentru defectele lucrărilor. Prin urmare, modificarea contractului a cărui executare s‑a încheiat nu este necesară, întrucât: – un defect care nu a fost constatat la momentul recepției poate da naștere obligației contractantului de a repara defectele în perioada de garanție la care este supus rezultatul lucrărilor sale (sau, în cazul în care dreptul intern îl prevede, în termenul stabilit de lege) ( 23 ); – o circumstanță imprevizibilă ( 24 ) ulterioară recepției lucrărilor deja executate în conformitate cu contractul inițial, care să facă necesară realizarea unor noi lucrări, conduce propriu‑zis la un nou contract ( 25 ).

Din punctul nostru de vedere, „modificarea” realizată de BIG, la care face referire întrebarea instanței de trimitere, a reprezentat în realitate atribuirea unui nou contract (din 22 decembrie 2023), altul decât cel inițial (din 3 august 2022).

Noul contract viza inclusiv un alt corp, care nu coincide cu cel din contractul inițial: acum este vorba despre Handelsakademie I (Școala postliceală de comerț I), în timp ce contractul inițial viza Handelsakademie II (Școala postliceală de comerț II).

Decizia BIG ni se pare inspirată mai curând de considerente de ordin practic decât strict juridice ( 26 ). În realitate, totul pare se indice că aceasta a fost adoptată ca rezultat al unei negocieri ( 27 ) în urma căreia, pentru ca Fiegl & Spielberger să renunțe la acțiunea în despăgubiri (întemeiată pe reducerea prestațiilor din contractul inițial), BIG a „compensat”-o atribuindu‑i un nou contract, prezentat drept o modificare a contractului inițial.

Astfel, în ședință, reprezentantul BIG a recunoscut că la originea contractului (modificării, potrivit BIG) din 22 decembrie 2023, atribuit societății Fiegl & Spielberger și care face obiectul litigiului, s‑a aflat intenția de a neutraliza acțiunea în despăgubiri intentată de această societate.

Cu toate acestea, BIG a subliniat că, sub aspect cauzal, „modificarea” era legată de incendiu, însă nu a reușit să explice în mod convingător de ce, în această situație, repararea daunelor provocate de incendiu a dat naștere unui alt contract (cel din 6 decembrie 2023), în favoarea Strominator Elektro ( 28 ).

Atunci când se decide atribuirea noilor lucrări în corpul I al campusului școlar societății Fiegl & Spielberger, aceasta întocmise deja factura finală pentru instalațiile electrice realizate în corpul II, în executarea primului contract, în condițiile stabilite de BIG (cu alte cuvinte după reducerea lucrărilor care trebuiau realizate în corpul II).

Astfel cum am precizat deja, instanța de trimitere pornește de la premisa că Fiegl & Spielberger a realizat, în termenul de executare acordat, prestațiile care îi reveneau (prestațiile care nu au fost contramandate de către autoritatea contractantă) și a întocmit factura finală.

Un fapt relevant care însă nu reiese fără echivoc din decizia de trimitere și care a făcut obiectul anumitor dezbateri în ședință este recepția lucrărilor care au făcut obiectul contractului încheiat la 3 august 2022 între BIG și Fiegl & Spielberger: – potrivit Comisiei, această recepție din partea autorității contractante a avut loc în luna august 2023; – potrivit BIG, a avut loc o primă recepție supusă unor rezerve în perioada august‑septembrie 2023 (data exactă a rămas incertă) ( 29 ).

Fiind vorba despre un element al situației de fapt, este de competența instanței de trimitere să stabilească data exactă la care a avut loc recepția lucrărilor. Începând de la acest moment trebuie să se înțeleagă nu doar faptul că contractantul și‑a executat integral prestația convenită în deplină conformitate cu cerințele autorității contractante, ci și că acesteia din urmă nu îi mai corespundea decât să procedeze la plata lucrărilor, fără a avea posibilitatea de a modifica contractul.

Prin urmare, ca o concluzie intermediară, suntem de părere că în circumstanțele descrise de instanța de trimitere nu se putea realiza o modificare a contractului inițial (din 3 august 2022), ci atribuirea unui nou contract de lucrări.

Guvernul austriac susține că un contract este în vigoare atât timp cât autoritatea contractantă nu plătește prețul, ceea ce ar permite modificarea contractului în cauză în conformitate cu articolul 72 din Directiva 2014/24.

Guvernul austriac adaugă că trebuie să se țină seama totuși de faptul că articolul 4 din Directiva 2011/7 impune autorității contractante cerințe stricte în ceea ce privește termenele de plată după primirea unei facturi. Prin urmare, autoritatea contractantă nu ar avea „posibilitatea de a prelungi aplicarea articolului 72 din Directiva 2014/24, de exemplu, plătind cu întârziere” ( 30 ).

Directiva 2011/7, la care s‑a referit în ședință și guvernul francez, nu confirmă, din punctul nostru de vedere, teza guvernului austriac cu privire la admisibilitatea modificării contractului.

În conformitate cu articolul 1 alineatul (2) din aceasta, Directiva 2011/7 se aplică plăților efectuate ca remunerații pentru „tranzacțiile comerciale” ( 31 ). Această din urmă noțiune cuprinde, la rândul ei, contractele în care intervine o autoritate publică, în sensul articolului 2 punctul 2 din Directiva 2011/7, dispoziție care stabilește o legătură explicită cu Directiva 2014/24 ( 32 ).

Articolul 4 din Directiva 2011/7 are în vedere posibilitatea ca, în tranzacțiile comerciale, debitorul să fie o autoritate publică. În această ipoteză, statele membre garantează că „termenul de plată nu depășește vreunul dintre […] termenele” pe care această dispoziție le enumeră în continuare.

Printre termenele pe care autoritățile contractante trebuie să le respecte se regăsesc următoarele: – termenul de 30 de zile calendaristice de la data „primirii bunurilor” [articolul 4 alineatul (3) litera (a) punctul (iii) din Directiva 2011/7]; – termenul de 30 de zile calendaristice de la data recepției sau a verificării, dacă „prin lege sau prin contract este prevăzută o procedură de recepție sau verificare, prin care se stabilește conformitatea contractuală a bunurilor […] și dacă debitorul primește factura sau o cerere echivalentă de plată anterior sau la data în care are loc această recepție sau verificare” [articolul 4 alineatul (3) litera (a) punctul (iv) din Directiva 2011/7].

Ambele dispoziții de la articolul 4 alineatul (3) litera (a) din Directiva 2011/7 evidențiază importanța momentului recepției lucrărilor și a verificării conformității contractuale a acestora, dacă este cazul, ca dată relevantă pentru evitarea întârzierii plății acestora.

Prin urmare, Directiva 2011/7 vizează doar în mod indirect obiectul litigiului din prezenta trimitere preliminară (existența unei modificări a contractului). De altfel, dacă nu greșim, instanța de trimitere nu face referire la această directivă în niciun paragraf din decizia de trimitere.

În orice caz, posibila incidență a dispozițiilor Directivei 2011/7 în prezenta cauză ar confirma necesitatea unui răspuns negativ la prima întrebare preliminară.

Astfel, obligația de a proceda la plată fără întârziere, într‑un termen de 30 de zile (de la recepția lucrărilor sau de la finalizarea procedurii de recepție sau verificare prevăzută de lege sau de contract), confirmă faptul că, în sensul Directivei 2011/7, această plată este exigibilă tocmai deoarece contractul a expirat deja.

Cu alte cuvinte, Directiva 2011/7 întărește teza conform căreia autoritatea contractantă nu dispune de o marjă de acțiune pentru a modifica contractul de lucrări inițial odată ce contractantul a executat lucrările conform contractului și cerințelor autorității contractante și i‑a prezentat acesteia factura finală.

În temeiul considerațiilor care precedă, propunem să se răspundă la prima întrebare preliminară a Bundesverwaltungsgericht (Tribunalul Administrativ Federal, Austria) după cum urmează: „Articolul 72 din Directiva 2014/24/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 februarie 2014 privind achizițiile publice și de abrogare a Directivei 2004/18/CE trebuie interpretat în sensul că demersul unei autorități contractante care atribuie contractantului executarea de noi lucrări într‑un imobil, altul decât cel prevăzut în contractul inițial, după: a) expirarea termenului de executare convenit în contractul inițial, b) executarea de către contractant, în deplină conformitate cu cerințele autorității contractante, a prestațiilor care îi reveneau în temeiul respectivului contract inițial și c) întocmirea de către contractant a facturii finale, însă anterior plății de către autoritatea contractantă a prețului final stabilit în aceasta, nu constituie o modificare a contractului de lucrări în cursul perioadei sale de valabilitate.”

CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL

DOMNUL MANUEL CAMPOS SÁNCHEZ‑BORDONA

prezentate la 18 decembrie 2025 ( 1 )