Concluziile avocatului general domnul M. Campos Sánchez-Bordona prezentate la 15 mai 2025.#Telekom Deutschland GmbH împotriva Bundesrepublik Deutschland.#Cererea de decizie preliminară formulată de Verwaltungsgericht Köln.#Trimitere preliminară – Codul european al comunicațiilor electronice – Directiva (UE) 2018/1972 – Măsuri corective impuse întreprinderilor care dețin o putere semnificativă pe piață – Articolul 72 – Obligațiile de acces la activele de inginerie civilă – Condiții.#Cauza C-327/24.

În anul 2022, autoritatea de reglementare din sectorul comunicațiilor electronice din Germania ( 2 ) a impus Telekom Deutschland GmbH obligația de a acorda altor operatori acces la anumite active de inginerie civilă ( 3 ).

BNetzA și‑a întemeiat decizia pe reglementările naționale adoptate în vederea transpunerii în dreptul intern a Directivei (UE) 2018/1972 ( 4 ).

Prezenta trimitere preliminară oferă Curții posibilitatea de a clarifica condițiile pe care trebuie să le întrunească impunerea obligațiilor de acces prevăzute la articolele 72 și 73 din CECE. Curtea va trebui să stabilească printre altele obiectivele care pot justifica o astfel de impunere.

Articolul 3 („Obiective generale”) prevede: „(1) Statele membre se asigură că, în îndeplinirea sarcinilor de reglementare prevăzute de prezenta directivă, autoritățile naționale de reglementare și alte autorități competente iau toate măsurile rezonabile care sunt necesare și proporționale pentru realizarea obiectivelor prevăzute la alineatul (2). […] (2) În contextul prezentei directive, autoritățile naționale de reglementare și alte autorități competente, precum și [Organismul Autorităților Europene de Reglementare în Domeniul Comunicațiilor Electronice (OAREC)], Comisia și statele membre urmăresc fiecare dintre următoarele obiective generale, fără ca ordinea în care sunt enumerate să fie una de prioritate: (a) promovează conectivitatea, accesul tuturor cetățenilor Uniunii și al tuturor întreprinderilor din Uniune la rețele de foarte mare capacitate, inclusiv rețele fixe, mobile și pe suport radio, și adoptarea acestor tipuri de rețele; (b) promovează concurența în furnizarea de rețele de comunicații electronice și a facilităților asociate, inclusiv concurența eficientă bazată pe infrastructuri, și în furnizarea de servicii de comunicații electronice și servicii asociate; (c) contribuie la dezvoltarea pieței interne prin eliminarea obstacolelor rămase în calea investițiilor în rețele de comunicații electronice, servicii de comunicații electronice, facilități și servicii asociate în întreaga Uniune și a furnizării unor astfel de rețele, facilități și servicii și prin facilitarea unor condiții convergente în favoarea acestora, prin elaborarea de norme comune și abordări previzibile în materie de reglementare, prin favorizarea utilizării eficace, eficiente și coordonate a spectrului de frecvențe radio, a inovării deschise, a instituirii și a dezvoltării de rețele transeuropene, a furnizării, a disponibilității și a interoperabilității serviciilor paneuropene și a conectivității cap la cap; (d) promovează interesele cetățenilor Uniunii prin asigurarea conectivității, a disponibilității și a adoptării pe scară largă a rețelelor de foarte mare capacitate, inclusiv a rețelelor fixe, mobile și pe suport radio, și a serviciilor de comunicații electronice, permițând un maximum de beneficii în termeni de posibilități de alegere, preț și calitate pe baza unei concurențe efective, prin menținerea securității rețelelor și serviciilor, prin asigurarea unui nivel comun ridicat de protecție pentru utilizatorii finali prin intermediul normelor sectoriale necesare și prin abordarea nevoilor, cum ar fi prețurile accesibile, pe care le au anumite grupuri sociale, în special utilizatorii finali cu dizabilități, utilizatorii finali în vârstă și utilizatorii finali cu nevoi sociale speciale, precum și posibilitățile de alegere și condițiile echivalente de acces pentru utilizatorii finali cu dizabilități. […] (4) În scopul realizării obiectivelor de politică menționate la alineatul (2) și a celor menționate la prezentul alineat, autoritățile naționale de reglementare și alte autorități competente, printre altele: […] (f) impun obligații de reglementare ex ante doar în măsura necesară pentru a asigura o concurență efectivă și durabilă în interesul utilizatorilor finali și reducerea sau eliminarea obligațiilor respective imediat ce această condiție este îndeplinită. Statele membre se asigură că autoritățile naționale de reglementare și alte autorități competente acționează imparțial, obiectiv, transparent și într‑un mod nediscriminatoriu și proporțional.”

Articolul 61 („Competențele și responsabilitățile autorităților naționale de reglementare și ale altor autorități competente în ceea ce privește accesul și interconectarea”) prevede: „(1) În urmărirea obiectivelor stabilite la articolul 3, autoritățile naționale de reglementare sau, în cazul de la alineatul (2) primul paragraf literele (b) și (c) din prezentul articol, autoritățile naționale de reglementare sau alte autorități competente încurajează și, după caz, asigură, în conformitate cu dispozițiile prezentei directive, accesul adecvat și interconectarea adecvată, precum și interoperabilitatea serviciilor, exercitându‑și responsabilitățile într‑un mod care promovează eficiența, concurența durabilă, instalarea rețelelor de foarte mare capacitate, investițiile eficiente și inovarea și care oferă beneficii maxime utilizatorilor finali. […] (5) Obligațiile și condițiile impuse în conformitate cu alineatele (1)-(4) din prezentul articol sunt obiective, transparente, proporționale și nediscriminatorii și sunt puse în aplicare în conformitate cu procedurile menționate la articolele 23, 32 și 33. Autoritățile naționale de reglementare și alte autorități competente care au impus astfel de obligații sau condiții evaluează efectele acestora în termen de cinci ani de la adoptarea măsurii anterioare referitoare la aceleași întreprinderi și evaluează oportunitatea retragerii sau a modificării lor în funcție de evoluția condițiilor. Autoritățile respective notifică rezultatul evaluării lor în conformitate cu procedurile menționate la articolele 23, 32 și 33. […]”

Articolul 67 („Procedura de analiză a pieței”) prevede: „(1) Autoritățile naționale de reglementare determină dacă o piață relevantă definită în conformitate cu articolul 64 alineatul (3) prezintă caracteristici care pot justifica impunerea obligațiilor în materie de reglementare prevăzute în prezenta directivă. […] Se poate considera că o piață prezintă caracteristici care justifică impunerea obligațiilor în materie de reglementare prevăzute în prezenta directivă dacă următoarele criterii sunt îndeplinite cumulativ: (a) există obstacole însemnate și netranzitorii structurale, juridice sau în materie de reglementare în calea intrării; (b) există o structură de piață care nu tinde către o concurență efectivă în orizontul de timp relevant, având în vedere situația concurenței bazate pe infrastructură și a altor surse de concurență, dincolo de obstacolele la intrare; (c) dreptul concurenței este insuficient pentru a remedia de unul singur în mod corespunzător disfuncționalitatea (disfuncționalitățile) identificată (identificate) a (ale) pieței. […] (3) În cazul în care o autoritate națională de reglementare concluzionează că o piață relevantă nu justifică impunerea de obligații în materie de reglementare în conformitate cu procedura de la alineatele (1) și (2) din prezentul articol sau în cazul în care nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute la alineatul (4) din prezentul articol, aceasta nu impune sau nu menține nicio obligație de reglementare specifică în conformitate cu articolul 68. În cazul în care există deja obligații de reglementare sectoriale, impuse în conformitate cu articolul 68, autoritatea națională de reglementare retrage obligațiile impuse întreprinderilor pe piața relevantă. […] (4) În cazul în care o autoritate națională de reglementare stabilește că pe o piață relevantă se justifică impunerea unor obligații de reglementare în conformitate cu alineatele (1) și (2) din prezentul articol, aceasta identifică orice întreprinderi care individual sau împreună dețin o putere semnificativă pe piața relevantă respectivă în conformitate cu articolul 63. Autoritatea națională de reglementare impune acestor întreprinderi obligații de reglementare corespunzătoare specifice în conformitate cu articolul 68 sau menține ori modifică aceste obligații dacă acestea există deja în cazul în care consideră că rezultatul pentru utilizatorii finali nu ar fi efectiv concurențial în absența obligațiilor respective. […]”

Articolul 68 („Impunerea, modificarea sau retragerea obligațiilor”) prevede: „(1) Statele membre se asigură că autoritățile naționale de reglementare au competența de a impune obligațiile prevăzute la articolele 69-74 și 76-81. (2) În cazul în care, în urma unei analize de piață efectuate în conformitate cu articolul 67, o întreprindere este desemnată ca având o putere semnificativă pe o piață specifică, autoritățile naționale de reglementare impun, după caz, oricare dintre obligațiile prevăzute la articolele 69-74 și la articolele 76 și 80. În conformitate cu principiul proporționalității, o autoritate națională de reglementare alege modalitatea cel mai puțin intruzivă de soluționare a problemelor identificate în analiza pieței. (3) Autoritățile naționale de reglementare impun obligațiile prevăzute la articolele 69-74 și la articolele 76 și 80 numai întreprinderilor care au fost desemnate ca având o putere semnificativă pe o piață în conformitate cu alineatul (2) din prezentul articol, fără a se aduce atingere: (a) articolelor 61 și 62; (b) articolelor 44 și 17 din prezenta directivă, condiției 7 din partea D din anexa I, aplicată în temeiul articolului 13 alineatul (1) din prezenta directivă, articolelor 97 și 106 din prezenta directivă și dispozițiilor pertinente din Directiva 2002/58/CE [a Parlamentului European și a Consiliului din 12 iulie 2002 privind prelucrarea datelor personale și protejarea confidențialității în sectorul comunicațiilor publice (Directiva asupra confidențialității și comunicațiilor electronice) (JO 2002 L 201, p. 37, Ediție specială, 13/vol. 36, p. 63)], care conțin obligațiile altor întreprinderi decât cele desemnate ca având o putere semnificativă pe piață; sau (c) necesității de a respecta angajamentele internaționale. […] (4) Obligațiile impuse în conformitate cu prezentul articol: (a) se bazează pe natura problemei identificate de o autoritate națională de reglementare în analiza sa a pieței, ținând seama, după caz, de identificarea cererii transnaționale în temeiul articolului 66; (b) trebuie să fie proporționale, ținând seama, acolo unde este posibil, de costuri și de beneficii; (c) trebuie să fie justificate din perspectiva obiectivelor stabilite la articolul 3 […] […]”

Articolul 72 („Accesul la activele de inginerie civilă”) prevede: „(1) O autoritate națională de reglementare poate, în conformitate cu articolul 68, să impună întreprinderilor obligația de a da curs cererilor rezonabile de acces la și utilizare a activelor de inginerie civilă, inclusiv, însă fără a se limita la, clădirile sau intrările în clădiri, cablajul clădirilor, inclusiv cablurile, antenele, turnurile și alte construcții de susținere, pilonii, stâlpii, conductele, țevile, căminele de vizitare, gurile de vizitare și cabinetele, în situațiile în care, în urma luării în considerare a analizei pieței autoritatea națională de reglementare concluzionează că refuzul accesului sau accesul conform unor condiții nerezonabile cu un efect similar ar împiedica apariția unei piețe concurențiale durabile și[ ( 5 )] nu ar fi în interesul utilizatorului final. (2) Autoritățile naționale de reglementare pot impune unei întreprinderi obligații de a furniza accesul în conformitate cu prezentul articol, indiferent dacă activele care sunt afectate de obligație fac parte sau nu din piața relevantă în conformitate cu analiza pieței, cu condiția ca obligația să fie necesară și proporțională pentru îndeplinirea obiectivelor de la articolul 3.”

Articolul 73 („Obligațiile privind accesul la anumite elemente de rețea și la facilitățile asociate, precum și la utilizarea acestora”) prevede: „(1) Autoritățile naționale de reglementare pot impune întreprinderilor, în conformitate cu articolul 68, obligații de a da curs cererilor rezonabile de acces la anumite elemente de rețea și la facilitățile asociate și de utilizare a acestora, în situații în care autoritățile naționale de reglementare consideră că refuzul accesului sau condițiile nerezonabile cu efect similar ar împiedica apariția unei piețe de comerț cu amănuntul concurențiale și durabile și[ ( 6 )] nu ar fi în interesul utilizatorului final. […]”

Potrivit articolului 26: „(1) [BNetzA] poate impune unei întreprinderi cu putere semnificativă pe piață să acorde acces altor întreprinderi dacă refuzul accesului ar împiedica apariția unei piețe cu amănuntul concurențiale durabile și nu ar fi în interesul utilizatorilor finali. (2) Atunci când analizează dacă și care obligații de acces prevăzute la alineatul (1) sunt justificate și dacă acestea sunt proporționale cu obiectivele stabilite la articolul 2 din prezenta lege, [BNetzA] examinează dacă: 1. obligațiile deja impuse sau care se preconizează că vor fi impuse în temeiul prezentei părți ori acordurile comerciale de acces deja încheiate sau propuse pe piața angro în cauză sau pe o piață angro conexă; și 2. simpla impunere de obligații în temeiul alineatului (3) punctul 10 sunt suficiente pentru garantarea obiectivelor menționate la articolul 2. În această privință, [BNetzA] ia în considerare în special: 1. viabilitatea tehnică și economică a utilizării sau a instalării unor infrastructuri concurente, având în vedere ritmul de dezvoltare a pieței, ținând seama de natura și tipul interconectării sau accesului în cauză, inclusiv de viabilitatea altor produse de acces din amonte; 2. fezabilitatea furnizării accesului oferit, ținând seama de capacitatea disponibilă; 3. investiția inițială a proprietarului infrastructurii, având în vedere orice investiție publică făcută și riscurile aferente investiției, în special în ceea ce privește riscurile legate de investiții în rețele de foarte mare capacitate; 4. necesitatea salvgardării concurenței pe termen lung, acordând o atenție deosebită unei concurențe eficiente din punct de vedere economic la nivelul infrastructurii și modelelor de afaceri inovatoare; 5. orice drepturi de proprietate intelectuală relevante; 6. furnizarea de servicii paneuropene; și 7. evoluția tehnologică preconizată a proiectării și gestionării rețelei. (3) Sub rezerva alineatului (1), [BNetzA] poate să impună întreprinderilor care au o putere semnificativă pe piață, printre altele, următoarele obligații: […] 10. să acorde acces la activele de inginerie civilă, inclusiv, însă fără a se limita la, clădirile sau intrările în clădiri, cablajul clădirilor, inclusiv cablurile, antenele, turnurile și alte construcții de susținere, pilonii, stâlpii, conductele, țevile, căminele de vizitare, gurile de vizitare și cabinetele, inclusiv în cazul în care acestea nu fac parte din piața de produse relevantă potrivit articolului 10, cu condiția ca obligația de acces să fie necesară și proporțională în raport cu problema identificată în urma analizei de piață efectuate în conformitate cu articolul 11. […]”

Potrivit instanței de trimitere, Telekom Deutschland este o întreprindere care furnizează servicii de telecomunicații și, în acest context, în cadrul definirii pieței din 10 octombrie 2019, aceasta a fost desemnată drept întreprindere care deține o putere semnificativă pe piața de furnizare angro de servicii de acces local la puncte fixe. Piața de acces la activele de inginerie civilă nu a făcut însă obiectul definirii pieței ( 8 ).

Prin decizia din 21 iulie 2022 (denumită în continuare „decizia”), BNetzA a impus Telekom Deutschland următoarele obligații: „1.1. să acorde altor întreprinderi acces la sistemele de conducte pentru cabluri, precum și la stâlpi și la sistemele de susținere a liniilor aeriene disponibile la momentul solicitării, în scopul instalării și exploatării rețelelor de foarte mare capacitate în puncte fixe sau în scopul accesului la bucla locală sau la nodul de acces multiservicii (secțiunea 1.2 sau 1.3) în cadrul capacităților existente, [Telekom Deutschland] putând să mențină o rezervă operațională adecvată și să își satisfacă prioritar propriile nevoi. În cazul în care accesul nu are scopul de a accesa bucla locală, obligația de a furniza serviciul și celelalte obligații asociate în conformitate cu punctele 2, 4 și 5 încep de la 1 ianuarie 2024. […]” ( 9 )

BNetzA și‑a întemeiat decizia pe articolul 26 alineatul (1) din TKG.

La 19 august 2022, Telekom Deutschland a atacat această decizie la Verwaltungsgericht Köln (Tribunalul Administrativ din Köln, Germania), solicitând printre altele următoarele: „1. Anularea în parte a [deciziei] […], în măsura în care impune reclamantei următoarele obligații: a) obligația prevăzută la punctul 1.1 din dispozitiv de a acorda altor întreprinderi acces la sistemele de conducte pentru cabluri, precum și la stâlpi și la sistemele de susținere a liniilor aeriene disponibile la momentul solicitării, în scopul instalării și exploatării rețelelor de foarte mare capacitate în puncte fixe; cu titlu subsidiar […], b) obligația prevăzută la punctul 1.1 din dispozitiv de a acorda altor întreprinderi de asemenea acces la sistemele de conducte pentru cabluri, precum și la stâlpi și la sistemele de susținere a liniilor aeriene menționate în scopul instalării și exploatării rețelelor de foarte mare capacitate în puncte fixe, care au fost construite recent de reclamantă pentru instalarea rețelei sale de fibră până la clădire (FTTB) sau până la domiciliu (FTTH), cu titlu subsidiar de al doilea grad în raport cu literele a) și b), c) obligația prevăzută la punctul 1.1 din dispozitiv de a acorda altor întreprinderi de asemenea acces la sistemele de conducte pentru cabluri, precum și la stâlpi și la sistemele de susținere a liniilor aeriene, în scopul instalării și exploatării rețelelor de foarte mare capacitate în puncte fixe, care au fost construite cu mai puțin de șapte ani în urmă; […]”

În acțiunea formulată, Telekom Deutschland a susținut că BNetzA ar fi trebuit să verifice dacă erau întrunite în mod cumulativ condițiile prevăzute la articolul 26 alineatul (1) din TKG (împiedicarea apariției unei piețe cu amănuntul concurențiale durabile și atingerea adusă intereselor utilizatorilor finali) și abia ulterior să examineze obligațiile în litigiu, în conformitate cu articolul 26 alineatul (2) din TKG ( 10 ).

BNetzA a solicitat respingerea acțiunii, susținând că nu este obligată să se limiteze numai la examinarea îndeplinirii celor două cerințe de la articolul 26 alineatul (1), ci, dimpotrivă, având în vedere alineatul (2) al acestui articol, ea poate include și alte aspecte în analiza sa ( 11 ).

Potrivit instanței de trimitere ( 12 ), soluționarea litigiului principal depinde de interpretarea articolelor 72 și 73 din CECE, cu care interpretarea articolului 26 din TKG trebuie să fie conformă. În opinia sa: – cererea Telekom Deutschland va fi admisă în cazul în care articolele 72 și 73 din CECE se opun unei reglementări naționale (sau interpretării acesteia) potrivit căreia, în cadrul examinării caracterului legal al unei obligații de acces la activele de inginerie civilă, BNetzA poate lua în considerare, pe lângă cele două condiții prevăzute la articolul 72 alineatul (1) din CECE, obiectivele de la articolul 3 din CECE sau, după caz, alte obiective; – dimpotrivă, cererea Telekom Deutschland va fi respinsă în cazul în care articolele 72 și 73 din CECE nu se opun reglementării naționale (sau interpretării acesteia) astfel cum aceasta a fost aplicată de BNetzA.

În acest context, Verwaltungsgericht Köln (Tribunalul Administrativ din Köln) adresează Curții următoarea întrebare preliminară: „Articolele 72 și 73 [din CECE] trebuie interpretate în sensul că, în cadrul examinării aspectului dacă trebuie să impună o obligație de acces la activele de inginerie civilă, care, potrivit analizei de piață, nu fac parte din piața relevantă, autoritățile naționale de reglementare trebuie să examineze numai dacă lipsa impunerii acestei obligații ar împiedica apariția unei piețe concurențiale durabile sau nu ar fi în interesul utilizatorilor finali sau dacă impunerea unei obligații de acces la astfel de active poate fi examinată în raport cu un «grup de obiective» care include, pe lângă condițiile menționate mai sus și în aceeași măsură cu acestea, celelalte obiective prevăzute la articolul 3 [din CECE] și, eventual, și alte obiective?”

Cererea de decizie preliminară a fost înregistrată la Curte la 3 mai 2024.

Telekom Deutschland, guvernul german, reprezentat de BNetzA, guvernul grec și Comisia Europeană au prezentat observații scrise.

Toate aceste părți, cu excepția guvernului grec, au participat la ședința care a avut loc la 20 martie 2025.

CECE permite autorităților naționale de reglementare să impună unor întreprinderi precum Telekom Deutschland obligația de a acorda altor operatori din sector (operatori alternativi) accesul la activele de inginerie civilă ( 13 ) aparținând întreprinderii menționate ( 14 ).

În acest fel, operatorii alternativi noi pot să aibă acces la infrastructura de inginerie civilă deja existentă, necesară pentru instalarea propriilor rețele. Dacă nu ar dispune de un astfel de acces, aceștia ar fi supuși unor costuri mai ridicate, deoarece ar trebui să construiască ei înșiși elementele (de inginerie civilă) necesare pentru instalarea propriilor rețele ( 15 ).

Printre obiectivele care stau la baza instituirii obligației de acces la activele de inginerie civilă se numără încurajarea realizării unei concurențe durabile între operatorii de comunicații electronice.

BNetzA a impus Telekom Deutschland obligația de a acorda altor întreprinderi din același sector accesul la unele dintre activele sale de inginerie civilă, în condițiile menționate la punctul 12 din prezentele concluzii. În acest scop, BNetzA a invocat, ca temei juridic al deciziei sale, articolul 26 alineatul (3) punctul 10 ( 16 ) din TKG.

În stabilirea aspectului dacă această măsură era justificată și proporțională, BNetzA a efectuat o „analiză a criteriilor de evaluare în conformitate cu articolul 26 din TKG”. În acest scop, BNetzA a analizat dacă impunerea obligației de acces îndeplinea un grup larg de obiective și, în același timp, dacă respecta principiile și criteriile prevăzute la articolul menționat.

„Grupul de obiective” luate în considerare de BNetzA era compus din patru obiective fundamentale: – asigurarea conectivității și promovarea accesului (la) și utilizării acestor rețele de foarte mare capacitate de către toți cetățenii și toate întreprinderile; – promovarea concurenței; în special a concurenței pe piața utilizatorilor finali; – protejarea intereselor utilizatorilor din domeniul comunicațiilor electronice prin maximizarea beneficiilor – în termeni de prețuri și de calitate a serviciilor – care decurg din conectivitate, disponibilitatea largă și instalarea rapidă a unor rețele de foarte mare capacitate; – promovarea dezvoltării pieței interne a Uniunii, inclusiv furnizarea de servicii paneuropene.

În ceea ce privește principiile reglementării (obiective, transparente, nediscriminatorii și proporționale) necesare în vederea atingerii obiectivelor urmărite și criteriile impuse de articolul 26 alineatul (2) a doua teză din TKG în vederea evaluării măsurii, BNetzA a precizat că acestea au fost luate în considerare ( 17 ).

Litigiul aflat la originea trimiterii preliminare se axează pe stabilirea în esență a aspectului dacă aprecierea de către BNetzA a grupului de obiective urmărite a fost corectă (teza agenției menționate) sau dacă, dimpotrivă, aceasta ar fi trebuit să examineze numai cele două obiective prevăzute de articolul 26 alineatul (1) din TKG (teza Telekom Deutschland).

Complexitatea cauzei rezultă, într‑o primă etapă, din dificultățile de interpretare a articolului 26 din TKG, care încorporează, într‑o singură dispoziție, conținutul articolelor 72 și 73 din CECE. Într‑o a doua etapă, aceleași dificultăți apar în ceea ce privește articolele 72 și 73 din CECE.

Potrivit instanței de trimitere, interpretarea articolului 26 din TKG în vederea conformității sale cu dreptul Uniunii se confruntă cu obstacolul reprezentat de faptul că norma națională este deschisă unor interpretări contradictorii ( 18 ).

Curtea nu poate interfera în dezbaterea cu privire la interpretarea articolului 26 din TKG. Curtea este competentă să se pronunțe, ținând seama de modul de formulare a întrebării preliminare, numai cu privire la interpretarea articolului 72 sau, dacă este cazul, a articolului 73 din CECE. În acest scop, Curtea poate furniza instanței a quo elementele necesare pentru a constata compatibilitatea normei naționale cu dreptul Uniunii.

Instanța de trimitere afirmă că „singura dispoziție relevantă pentru a impune obligația de acces la activele de inginerie civilă este articolul 72 din CECE” ( 19 ). Ulterior, aceasta adaugă că „trebuie să se considere că sedes materiae pentru soluționarea problemei ar trebui să fie articolul 72 alineatul (2) din CECE” ( 20 ).

În realitate, cele două părți din litigiu adoptă aceeași poziție. Telekom Deutschland ( 21 ) și BNetzA (care exprimă opinia guvernului german) ( 22 ) confirmă faptul că răspunsul la întrebarea preliminară depinde de interpretarea articolului 72 din CECE.

Suntem de aceeași părere cu instanța de trimitere și cu cele două părți din litigiu, ceea ce ne determină să abordăm dificultățile de interpretare pe care le ridică articolul 72 alineatul (2) din CECE. La acestea ne vom referi în continuare. La finalul prezentelor concluzii ne vom pronunța de asemenea cu privire la (lipsa de) relevanță a articolului 73 din CECE pentru soluționarea litigiului.

În opinia noastră, observațiile unora dintre părțile care au participat la procedura preliminară depășesc, prin gradul lor de abstractizare, specificul prezentei cauze.

Considerăm în special că nu a fost acordată atenția cuvenită la două împrejurări relevante în speță: pe de o parte, Telekom Deutschland este o întreprindere cu putere semnificativă pe o anumită piață reglementată de comunicații electronice ( 23 ) și, pe de altă parte, activele de inginerie civilă la care se acordă accesul nu fac parte din „piața relevantă” ( 24 ).

În aceste condiții, răspunsul la întrebarea preliminară se regăsește la articolul 72 alineatul (2) din CECE și, așa cum susține guvernul german ( 25 ), la articolul 68 alineatul (4) litera (c) din același cod.

Articolul 72 din CECE, intitulat „Accesul la activele de inginerie civilă”, prevede la alineatul (2) că „[a]utoritățile naționale de reglementare pot impune unei întreprinderi obligații de a furniza accesul în conformitate cu prezentul articol, indiferent dacă activele care sunt afectate de obligație fac parte sau nu din piața relevantă” (sublinierea noastră).

Această regulă este confirmată de Recomandarea 2020/2245, care prevede că: „articolul 72 din [CECE] le permite autorităților naționale de reglementare să impună accesul la infrastructura de construcții civile ca măsură corectivă de sine stătătoare pe orice piață angro relevantă. […] o astfel de obligație de a furniza acces la infrastructura de construcții civile poate fi justificată indiferent dacă infrastructura fizică la care se acordă accesul face parte sau nu din piața relevantă reglementată […]” ( 26 ).

Or, după cum am precizat anterior: – trimiterea preliminară vizează tocmai o „obligație de acces la activele de inginerie civilă, care, potrivit analizei de piață, nu fac parte din piața relevantă” (întrebarea preliminară, primul paragraf; sublinierea noastră); – operatorul căruia i se impune această obligație dispune de o putere semnificativă pe piața de furnizare angro de servicii de acces local la puncte fixe. Ca urmare a acestui statut, i se pot impune obligațiile prevăzute în partea II („Rețele”) titlul II („Accesul”) capitolul IV („Măsuri corective impuse întreprinderilor care dețin o putere semnificativă pe piață”) din CECE, care cuprinde articolele 68-82.

Articolul 72 alineatul (2) din CECE stabilește, subliniem din nou, tratamentul juridic al obligației de a furniza acces la active de inginerie civilă care nu fac parte din piața relevantă, dar care aparțin unei întreprinderi cu putere semnificativă pe piață. În cazul în care sunt îndeplinite ambele condiții acest articol permite autorității naționale de reglementare să impună obligația de acces.

Nefăcând parte din piața relevantă, activele de inginerie civilă care fac obiectul prezentului litigiu s‑ar afla, în absența unei dispoziții precum articolul 72 alineatul (2) din CECE, în afara domeniului de aplicare al obligațiilor de acces. Întreprinderile de comunicații electronice care dețin aceste active de inginerie civilă ar putea furniza sau nu terților acces la acestea, ghidându‑se în mod exclusiv pe politica lor comercială.

Prin urmare, articolul 72 alineatul (2) din CECE face posibilă impunerea obligației de acces la activele de inginerie civilă [prevăzută la alineatul (1) din aceeași dispoziție] pentru active care nu fac parte din piața relevantă. Aceasta este tocmai situația din prezenta cauză.

Pornind de la această premisă, următorul pas este acela de a stabili care este motivul pentru care articolul 72 alineatul (2) din CECE prevede că obligația de acces impusă trebuie să fie „necesară și proporțională pentru îndeplinirea obiectivelor de la articolul 3” din CECE. Este vorba despre o simplă redundanță sau această dispoziție are o semnificație proprie?

Reglementând, în termeni generali, impunerea obligațiilor pe care le detaliază ulterior printre altele articolele 72 și 73 din CECE, articolul 68 alineatul (4) litera (c) din codul menționat prevede că aceste obligații „trebuie să fie justificate din perspectiva obiectivelor stabilite la articolul 3”.

Astfel, prin dispoziția explicită de la articolul 68 din CECE, autoritățile naționale de reglementare sunt abilitate să impună toate obligațiile „prevăzute la articolele 69-74 și 76-81”, în cazul în care această impunere poate fi justificată în lumina obiectivelor stabilite la articolul 3 din CECE, obiective pe care, de altfel, acest din urmă articol le enumeră fără a stabili o „ordine […] de prioritate” ( 27 ).

În opinia noastră, din acest postulat rezultă, fără a mai fi necesare alte argumente, că obligațiile de acces menționate la articolul 72 alineatul (2) din CECE ar putea în sine să fie justificate prin prisma obiectivelor de la articolul 3 ( 28 ).

Altfel spus, includerea (excepțională), în temeiul articolului 72 alineatul (2), în domeniul de aplicare al CECE a accesului la activele de inginerie civilă care nu fac parte din piața relevantă ar fi suficientă pentru a supune (de asemenea, în mod excepțional) accesul la activele de inginerie civilă în cauză acelorași condiții care reglementează accesul care intră în domeniul de aplicare al CECE.

Dacă articolul 72 alineatul (2) din CECE prevede în mod explicit că obligația trebuie să fie „necesară și proporțională pentru îndeplinirea obiectivelor de la articolul 3”, acest lucru se datorează, în opinia noastră, faptului că este suficient să se îndeplinească aceste două cerințe (necesitate și proporționalitate) în cazul în care activele de inginerie civilă la care se impune accesul nu fac parte din piața relevantă.

Prin urmare, nu este vorba despre o prevedere redundantă (îndeplinirea obiectivelor de la articolul 3 din CECE este aplicabilă, subliniem din nou, tuturor obligațiilor de acces), ci despre o prevedere restrictivă: posibilitatea de a impune accesul la activele de inginerie civilă din afara domeniului de aplicare al CECE depinde de aspectul ca această obligație să intre sub incidența unei dispoziții specifice, cum este cazul articolului 72 alineatul (2) din CECE.

Diferența dintre cele două alineate ale articolului 72 din CECE este doar de nivel: cele două condiții de la alineatul (1) urmăresc de asemenea îndeplinirea unora dintre obiectivele de la articolul 3 din CECE: – evitarea împiedicării „apariți[ei] unei piețe concurențiale durabile” [articolul 72 alineatul (1) din CECE] corespunde obiectivului de a promova concurența [articolul 3 alineatul (2) litera (b) din CECE] sau de a contribui la dezvoltarea pieței interne [articolul 3 alineatul (2) litera (c) din CECE]; – apărarea „interesul[ui] utilizatorului final” [articolul 72 alineatul (1) din CECE] coincide cu obiectivul de a „promov[a] interesele cetățenilor Uniunii” [articolul 3 alineatul (2) litera (d) din CECE].

În opinia noastră, acesta este motivul pentru care discrepanțele dintre versiunea germană a articolului 72 alineatul (1) din CECE și celelalte versiuni lingvistice în ceea ce privește conjuncția („și”/„sau”) care leagă cele două obiective menționate la ultima teză din acesta este, în cele din urmă, lipsită de relevanță ( 29 ).

Chiar dacă totul pare să indice că este vorba, astfel cum a observat Comisia, despre o eroare de redactare ( 30 ), adevărul este că aceste obiective sunt atât de strâns legate între ele încât practic se confundă. Evitarea împiedicării apariției unei piețe concurențiale durabile este, în cele din urmă, în interesul utilizatorului final.

În orice caz, chiar dacă – din perspectivă dialectică – cele două obiective ar fi formulate în mod alternativ la articolul 72 alineatul (1) din CECE, în ceea ce privește esența lor, acestea sunt enunțate copulativ în lista de obiective generale de la articolul 3 din CECE (dezvoltarea pieței interne și promovarea intereselor cetățenilor).

Esențial este faptul că articolul 72 alineatul (2) din CECE permite autorității naționale de reglementare să impună obligația de a furniza accesul la activele de inginerie civilă atunci când aceasta este „necesară și proporțională pentru îndeplinirea obiectivelor de la articolul 3”.

În rest, astfel cum a subliniat Comisia în ședință, la evaluarea necesității și proporționalității măsurii de impunere a obligației de acces, BNetzA a luat deja în considerare aspectul că absența acestei măsuri ar fi în detrimentul utilizatorilor finali și ar împiedica apariția unei piețe concurențiale durabile ( 31 ). Este lipsit de relevanță faptul că aprecierea sa cu privire la aceste două obiective a fost făcută printr‑o formulare afirmativă, în loc de a utiliza termenii de la articolul 26 alineatul (1) din TKG [care corespund, cu mici nuanțări, celor de la articolul 72 alineatul (1) din CECE].

În definitiv, un răspuns potrivit la întrebarea instanței de trimitere ar trebui să precizeze că: a) impunerea obligației în discuție este în conformitate cu articolul 72 alineatul (2) din CECE; și că, b) în temeiul acestei dispoziții, o astfel de impunere poate fi justificată în cazul în care este necesară și proporțională pentru îndeplinirea obiectivelor de la articolul 3 din CECE.

Este de competența instanței de trimitere să verifice dacă, pe baza informațiilor de care dispune, aprecierea BNetzA a fost corectă atunci când a impus Telekom Deutschland obligația de acces la activele de inginerie civilă, întrucât a considerat că aceasta era necesară și proporțională având în vedere toate obiectivele de la articolul 3 din CECE.

După ce subliniază că, în opinia sa, „singura dispoziție relevantă” în speță este articolul 72 din CECE, instanța de trimitere ia în considerare ipoteza în care ar fi aplicabil articolul 73 din același cod.

Instanța de trimitere adaugă că, în acest caz, ar apărea trei „probleme”: a) diferențele dintre versiunile lingvistice ale acestei dispoziții în ceea ce privește includerea sau eliminarea locuțiunii „în special” care figurează la alineatul (1) din aceasta, b) așa-numitul „test al suficienței” în aprecierea intereselor prevăzute la alineatul (2) din aceasta și c) raportul dintre articolul 73 și articolul 68 din CECE.

Considerăm că abordarea acestor „probleme” nu este necesară în condițiile în care, în speță, articolul 73 din CECE pur și simplu nu se aplică. Atât Telekom Deutschland, cât și guvernul german, reprezentat de BNetzA, au confirmat în ședință că articolul 73 din CECE nu este aplicabil în prezenta cauză. La rândul său, și Comisia a susținut în ședință că dispoziția-cheie în soluționarea litigiului este articolul 72, iar nu articolul 73 din CECE.

În temeiul considerațiilor prezentate propunem Curții să răspundă Verwaltungsgericht Köln (Tribunalul Administrativ din Köln, Germania) după cum urmează: „Articolul 72 alineatul (2) din Directiva (UE) 2018/1972 a Parlamentului European și a Consiliului din 11 decembrie 2018 de instituire a Codului european al comunicațiilor electronice trebuie interpretat în sensul că acoperă impunerea de obligații de acces la activele de inginerie civilă care nu fac parte din piața relevantă, cu condiția ca astfel de obligații să fie necesare și proporționale pentru îndeplinirea obiectivelor generale prevăzute la articolul 3 din directiva menționată.”

CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL

DOMNUL MANUEL CAMPOS SÁNCHEZ‑BORDONA

prezentate la 15 mai 2025 ( 1 )