Concluziile avocatei generale doamna J. Kokott prezentate la 10 iulie 2025.#TK și OP împotriva Riksåklagaren.#Cererea de decizie preliminară formulată de Högsta domstolen.#Trimitere preliminară – Apropierea legislațiilor – Piața unică a serviciilor financiare – Regulamentul (UE) nr. 596/2014 – Abuz de piață – Utilizarea abuzivă a informațiilor privilegiate – Articolul 7 alineatul (1) litera (a) – Noțiunea de «informații privilegiate» – Criterii – Caracter public al informațiilor – Articolul 17 – Publicarea unor informații privilegiate de către un emitent – Decizia unei autorități contractante de a nu atribui un contract de achiziții publice unei întreprinderi ofertante – Vânzare anticipată de acțiuni ale acestei întreprinderi – Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2016/1055 – Articolul 2 – Mijloace pentru publicarea informațiilor privilegiate.#Cauza C-229/24.

Högsta domstolen (Curtea Supremă, Suedia) este chemată să se pronunțe cu privire la acțiunile a două persoane condamnate, în primă instanță și în apel, pentru că au vândut la bursa suedeză instrumente financiare în legătură cu care erau acuzate că au deținut informații privilegiate.

Aceste informații vizează decizia unei autorități contractante municipale de a nu atribui un contract de achiziții publice unei societăți cotate la bursă. Cu puțin timp înainte ca societatea respectivă să emită un comunicat de presă pe această temă, cele două persoane menționate mai sus au luat cunoștință de acest fapt printr‑un e‑mail trimis de autoritatea contractantă și și‑au vândut acțiunile pentru a evita pierderile la bursă. Litigiul principal privește aspectul dacă informațiile pe care aceste două persoane le‑au utilizat în beneficiul lor pot fi calificate drept privilegiate, având în vedere că, la momentul vânzării acțiunilor, decizia de a nu atribui contractul fusese deja notificată unui cerc restrâns de destinatari.

În acest context, instanța de trimitere adresează Curții două întrebări pentru ca aceasta să interpreteze noțiunea de „informații privilegiate”, în special criteriul potrivit căruia aceste informații nu trebuie să fi fost „făcute publice” în sensul articolului 7 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul (UE) nr. 596/2014 ( 2 ). Curtea s‑a pronunțat deja cu privire la mai multe dintre elementele constitutive ale noțiunii menționate ( 3 ). Cu toate acestea, ea nu s‑a pronunțat încă în ceea ce privește lipsa publicității informațiilor în cauză, ca o condiție pentru a considera că acestea sunt privilegiate, condiție al cărei conținut exact este dezbătut intens în doctrină ( 4 ). Este vorba în special despre stabilirea cercului de persoane față de care trebuie să fi fost divulgate aceste informații sau în ce măsură sau condiții ele trebuie să fie accesibile pentru a‑și pierde caracterul privilegiat.

Considerentele (14), (23), (24) și (28) ale Regulamentului nr. 596/2014 enunță: „(14) Investitorii rezonabili își întemeiază deciziile de investiții pe informațiile de care dispun deja, adică pe informațiile disponibile ex ante. În consecință, pentru a ști dacă un investitor rezonabil ar ține seama, în momentul luării unei decizii de investiție, de o informație dată, ar trebui analizate informațiile disponibile ex ante. O astfel de evaluare trebuie să țină seama de impactul anticipat al informației respective în contextul activității globale a emitentului în cauză, de fiabilitatea sursei de informație și de orice alte variabile ale pieței care ar putea, eventual, exercita o influență asupra instrumentelor financiare […], în circumstanțele date. […] (23) Caracteristica esențială a utilizării abuzive a informațiilor privilegiate constă în obținerea unui avantaj inechitabil de pe urma informațiilor privilegiate în detrimentul părților terțe care nu au cunoștință de aceste informații și, prin urmare, subminarea integrității piețelor financiare și a încrederii investitorilor. Prin urmare, interdicția utilizării abuzive a informațiilor privilegiate ar trebui să se aplice în cazul în care o persoană care este în posesia unor informații privilegiate obține avantaje inechitabile de pe urma beneficiilor câștigate datorită informațiilor respective prin realizarea unor tranzacții pe piață bazate pe respectivele informații, tranzacții prin care achiziționează sau cedează sau prin care încearcă să achiziționeze sau să cedeze sau prin care anulează sau modifică sau încearcă să anuleze sau să modifice un ordin de achiziționare sau de cedare, în nume propriu sau în numele unui terț, în mod direct sau indirect, instrumente financiare la care se referă informațiile respective. […] (24) Atunci când o persoană fizică sau juridică care se află în posesia unor informații privilegiate achiziționează sau cedează sau încearcă să achiziționeze sau să cedeze, în nume propriu sau în numele unui terț, în mod direct sau indirect, instrumente financiare la care se referă informațiile respective, ar trebui să se considere că respectiva persoană a folosit acele informații. Această prezumție nu aduce atingere dreptului persoanelor respective de a se apăra. Dacă o persoană a încălcat sau nu interdicția de utilizare abuzivă a informațiilor privilegiate sau dacă a încercat să utilizeze abuziv informații privilegiate, aceste fapte ar trebui analizate în sensul prezentului regulament, care este acela de a proteja integritatea pieței financiare și de a crește încrederea investitorilor, care se bazează, la rândul ei, pe garanția că investitorii vor fi plasați pe picior de egalitate și protejați de utilizarea abuzivă a informațiilor privilegiate. […] (28) Lucrările de cercetare și previziunile bazate pe date publice nu ar trebui să fie în sine considerate informații privilegiate, iar simplul fapt că o tranzacție este efectuată pe baza lucrărilor de cercetare sau a previziunilor nu ar trebui […] să fie considerat utilizare abuzivă a informațiilor privilegiate. Cu toate acestea, de exemplu, atunci când publicarea sau distribuirea informațiilor este așteptată de piață ca o rutină și o astfel de publicare sau distribuire contribuie la procesul de formare a prețului instrumentelor financiare sau când informațiile reprezintă opinii ale unui analist al pieței recunoscut sau ale unei instituții care poate informa cu privire la prețurile instrumentelor financiare conexe, informațiile pot constitui informații privilegiate. Actorii de pe piață trebuie, prin urmare, să analizeze măsura în care informațiile nu au caracter public și posibilul efect asupra instrumentelor financiare tranzacționate înainte de publicarea sau distribuirea acestora pentru a stabili dacă tranzacția ar urma să fie efectuată pe baza informațiilor privilegiate.”

Articolul 7 din acest regulament, intitulat „Informații privilegiate”, prevede la alineatele (1) și (4): „(1) În sensul prezentului regulament, informațiile privilegiate reprezintă următoarele tipuri de informații: (a) informații cu caracter precis, care nu au fost făcute publice, care se referă în mod direct sau indirect la unul sau mai mulți emitenți sau la unul sau mai multe instrumente financiare și care, în cazul în care ar fi făcute publice, ar putea influența semnificativ prețul instrumentelor financiare în cauză sau al instrumentelor financiare derivate conexe; […] (4) În temeiul alineatului (1), informații care, în cazul în care ar fi făcute publice, ar putea influența semnificativ prețul instrumentelor financiare, al instrumentelor financiare derivate, al contractelor spot pe mărfuri conexe sau al produselor licitate pe baza certificatelor de emisii înseamnă informații pe care un investitor rezonabil este probabil că le va utiliza în fundamentarea deciziilor sale de investiții. […]”

Articolul 8 din regulamentul menționat, intitulat „Utilizarea abuzivă a informațiilor privilegiate”, prevede printre altele: „(1) În sensul prezentului regulament, utilizarea abuzivă a informațiilor privilegiate are loc atunci când o persoană deține informații privilegiate și utilizează aceste informații pentru a achiziționa sau a ceda, în nume propriu sau în numele unui terț, în mod direct sau indirect, instrumente financiare la care se referă informațiile respective. […] […] (4) Prezentul articol se aplică oricărei persoane care deține informații privilegiate ca urmare a faptului că: (a) este membru în organele de administrație, de conducere sau de supraveghere ale emitentului sau participant la piața certificatelor de emisii; (b) deține o parte din capitalul emitentului […]; (c) are acces la informații prin exercitarea sarcinilor de serviciu, a profesiei sau a funcției; […] […] Prezentul articol se aplică, de asemenea, oricărei persoane care este în posesia unor informații privilegiate în alte împrejurări decât cele menționate la primul paragraf, în cazul în care persoana în cauză știe sau ar trebui să știe că sunt informații privilegiate. […]”

Potrivit articolului 14 literele (a) și (c) din același regulament, intitulat „Interzicerea utilizării abuzive și a divulgării neautorizate a informațiilor privilegiate”, se interzice [unei persoane] „să participe sau să încerce să participe la practici de utilizare abuzivă a informațiilor privilegiate” și „să divulge în mod neautorizat informații privilegiate”.

Articolul 17 alineatul (1) din același regulament, intitulat „Publicarea informațiilor privilegiate”, are printre altele următorul cuprins: „Un emitent trebuie să facă publice, de îndată ce este posibil, informații privilegiate care se referă în mod direct la emitentul respectiv. Emitentul se asigură că informațiile privilegiate sunt publicate într‑un mod care să permită accesul rapid și evaluarea completă, corectă și promptă a informațiilor de către public și, dacă este cazul, de Mecanismul desemnat oficial menționat în articolul 21 din Directiva 2004/109/CE a Parlamentului European și a Consiliului [din 15 decembrie 2004 privind armonizarea obligațiilor de transparență în ceea ce privește informația referitoare la emitenții ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacționare pe o piață reglementată și de modificare a Directivei 2001/34/CE (JO 2004, L 390, p. 38, Ediție specială, 06/vol. 7, p. 172)]. Emitentul nu combină publicarea informațiilor privilegiate cu comercializarea propriilor activități. Emitentul postează și menține pe site‑ul său de internet pe o perioadă de cel puțin cinci ani toate informațiile privilegiate pe care este necesar să le facă publice. Prezentul articol se aplică emitenților care au solicitat sau aprobat ca instrumentele lor financiare să fie admise la tranzacționare pe o piață reglementată într‑un stat membru […]”

Articolul 30 alineatul (1) din același regulament, intitulat „Sancțiuni administrative și alte măsuri administrative”, prevede: „Fără a aduce atingere sancțiunilor penale și competențelor de supraveghere ale autorităților competente în conformitate cu articolul 23, statele membre conferă autorităților competente, în conformitate cu dreptul intern, atribuțiile necesare pentru a lua sancțiuni administrative și alte măsuri administrative adecvate în ceea ce privește cel puțin următoarele încălcări: (a) încălcări ale articolelor 14 și 15 […]”

Potrivit articolului 2 alineatul (1) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2016/1055 ( 5 ), cu titlul „Mijloace pentru publicarea informațiilor privilegiate”, printre altele: „Emitenții și participanții la piața certificatelor de emisii publică informațiile privilegiate prin mijloace tehnice care să asigure: (a) faptul că informațiile privilegiate sunt difuzate: (i) către un public cât mai larg posibil, fără a se face discriminări; (ii) gratuit; (iii) simultan în întreaga Uniune. […]”

Articolul 1 din capitolul 2 din tryckfrihetsförordningen (1949:105) (Legea constituțională nr. 105 din 1949 privind libertatea presei) din 5 aprilie 1949 (denumită în continuare „TF”) prevede: „Pentru a promova libertatea de exprimare, informarea liberă și pluralistă și creația artistică liberă, orice persoană are dreptul de acces la documentele publice.”

În temeiul articolului 2 din capitolul 2 din TF, dreptul de acces la documentele publice nu poate fi restrâns decât atunci când este necesar pentru a proteja anumite interese publice enumerate în acesta.

Articolul 4 din capitolul 2 din TF prevede: „Un document este public dacă este păstrat de o autoritate și, în temeiul articolului 9 sau al articolului 10, se consideră că a fost primit de o autoritate sau a fost întocmit de o autoritate.”

În temeiul articolului 10 din capitolul 2 din TF, se consideră că un document este întocmit de o autoritate atunci când a fost pus la dispoziția destinatarului său.

Dispozițiile detaliate care reglementează procedurile aplicate de autoritățile naționale pentru divulgarea documentelor oficiale și restricțiile privind dreptul de acces la aceste documente figurează în offentlighets- och sekretesslagen (2009:400) (Legea nr. 400 din 2009 privind accesul publicului la informații și confidențialitatea documentelor publice) (denumită în continuare „Legea privind accesul publicului la informații și confidențialitatea”).

Articolul 3 din capitolul 2 din această lege prevede: „Dispozițiile din [TF] privind dreptul de acces la documentele publice de la autorități se aplică, de asemenea, în măsura în care sunt pertinente, în ceea ce privește documentele societăților pe acțiuni, ale societăților în nume colectiv, ale asociațiilor economice și ale fundațiilor în care comunele sau regiunile exercită o influență decisivă din punct de vedere juridic. În sensul prezentei legi, societățile, asociațiile și fundațiile respective sunt asimilate autorităților.”

Articolul 4 din capitolul 6 din legea menționată prevede: „O autoritate comunică, la cererea unei persoane, informații conținute într‑un document public păstrat la autoritatea respectivă dacă informațiile menționate nu sunt confidențiale sau acea comunicare nu poate împiedica buna funcționare a autorității.”

Articolul 3 al doilea paragraf din capitolul 19 din aceeași lege prevede că, în ceea ce privește o procedură de cerere de ofertă, informațiile privind, printre altele, depunerile de oferte sau o ofertă corespunzătoare nu pot fi comunicate altor persoane cu excepția ofertantului sau a celui care a depus oferta înainte ca toate ofertele să fi fost făcute publice sau înainte de luarea deciziei de atribuire ori înainte ca procedura de cerere de ofertă să fi fost finalizată.

În conformitate cu articolul 16 din capitolul 31 din aceeași lege, tratamentul confidențial se aplică informațiilor referitoare la situația comercială sau operațională a unei persoane atunci când aceasta se află într‑un raport comercial cu o autoritate publică în cazul în care, din motive speciale, se poate presupune că această persoană ar suferi un prejudiciu ca urmare a divulgării unei informații.

În temeiul articolului 12 primul paragraf prima teză din capitolul 12 din lagen (2016:1145) om offentlig upphandling (Legea nr. 1145 din 2016 privind achizițiile publice), autoritatea contractantă notifică în scris, în cel mai scurt timp posibil, candidaților și ofertanților deciziile luate cu privire la atribuirea unui contract de achiziții publice sau la încheierea unui acord‑cadru.

În conformitate cu articolul 7 primul paragraf din capitolul 19 din această lege, autoritatea contractantă care a atribuit un contract de achiziții publice sau a încheiat un acord‑cadru publică, în termen de cel mult 30 de zile de la încheierea contractului sau a acordului‑cadru, un anunț cu privire la rezultatele procedurii de cerere de ofertă.

Lag (2016:1307) om straff för marknadsmissbruk på värdepappersmarknaden (Legea nr. 1307 din 2016 privind sancțiunile pentru abuz de piață pe piața valorilor mobiliare) transpune Directiva 2014/57/UE ( 6 ) în dreptul suedez.

În temeiul articolului 1 alineatul 1 primul paragraf punctul 1 din capitolul 2 din această lege, este condamnată pentru utilizarea abuzivă a informațiilor privilegiate orice persoană care deține informații privilegiate și utilizează aceste informații pentru a achiziționa sau a ceda, în nume propriu sau în numele unui terț, instrumente financiare la care se referă informațiile respective pe piața valorilor mobiliare.

În primăvara anului 2018, Umeå kommunföretag AB (denumită în continuare „întreprinderea municipală”), o societate pe acțiuni de drept suedez în privința căreia Umeå kommun (comuna Umeå, Suedia) exercită funcția legală de conducere, a lansat o procedură de cerere de ofertă pentru achiziționarea de autobuze electrice și stații de încărcare.

Două societăți au depus oferte, una dintre acestea fiind societatea pe acțiuni de drept suedez Hybricon Bus Systems AB (denumită în continuare „Hybricon”). Alte trei întreprinderi și‑au manifestat interesul pentru a participa la procedura de achiziție, însă nu erau eligibile pentru a depune oferte.

Prin decizia din 14 mai 2018 adoptată de întreprinderea municipală, contractul de achiziții publice a fost atribuit nu întreprinderii Hybricon, ci celuilalt ofertant. Printr‑un e‑mail trimis de întreprinderea municipală în aceeași zi la ora 14:34, cele cinci societăți interesate au fost informate cu privire la rezultatul procedurii de cerere de ofertă ( 7 ).

La Hybricon, acest e‑mail a fost recepționat de un responsabil operațional a cărui principală responsabilitate consta în menținerea legăturii cu întreprinderea municipală în cadrul procedurii de achiziții publice în discuție. La scurt timp după aceea, această persoană a trimis un mesaj către OP, reclamant în litigiul principal, prin care îl îndemna să își vândă acțiunile pe care acesta din urmă le deținea la Hybricon. OP a transmis la rândul său informațiile către TK, reclamant în litigiul principal, care deținea de asemenea acțiuni ale acestei societăți.

Astfel, la 14 mai 2018, la ora 14:37, TK a plasat un ordin de vânzare la bursa suedeză a 73000 de acțiuni ale Hybricon. Câteva minute mai târziu, la ora 14:40, OP a vândut de asemenea 31000 de acțiuni ale societății respective.

În aceeași zi la ora 15:22 a fost publicat un comunicat de presă prin care se anunța că Hybricon nu a avut câștig de cauză în procedura de atribuire a contractului de achiziții publice în discuție. Publicarea acestei informații a avut ca rezultat o scădere semnificativă a prețului acțiunilor Hybricon la bursă. În ceea ce privește OP și TK, aceștia și‑au limitat pierderile ca urmare a vânzării acțiunilor acestei societăți pe care le dețineau.

Ca urmare a acestor tranzacții, OP și TK au fost urmăriți penal pentru utilizarea abuzivă a informațiilor privilegiate, interzisă de Legea nr. 1307 din 2016 privind sancțiunile pentru abuz de piață pe piața valorilor mobiliare și au fost condamnați de tingsrätt (Tribunalul de Primă Instanță, Suedia) la o pedeapsă privativă de libertate cu suspendare și la muncă în folosul comunității pentru o faptă de utilizare abuzivă a informațiilor privilegiate în formă agravată. Au fost confiscate sumele de 51508 coroane suedeze ( 8 ) (SEK) din patrimoniul lui OP și, respectiv, de 146536 de coroane suedeze (SEK) ( 9 ) din patrimoniul lui TK, cu titlu de despăgubire pentru săvârșirea infracțiunii. Potrivit tingsrätt (Tribunalul de Primă Instanță), mesajul potrivit căruia Hybricon nu a avut câștig de cauză în cadrul procedurii de atribuire a contractului de achiziții publice a constituit o informație privilegiată având în vedere natura sa specifică cu trimitere directă la această societate, care putea afecta prețul acțiunilor sale. Instanța de prim grad de jurisdicție a apreciat că această informație nu putea fi considerată ca fiind deja făcută publică înainte de publicarea comunicatului de presă de către Hybricon.

Sesizată în apel, hovrätt (Curtea de Apel, Suedia) a ajuns la aceeași concluzie ca și tingsrätt (Tribunalul de Primă Instanță) și doar a modificat pedeapsa stabilită de această din urmă instanță în măsura în care atât lui OP, cât și lui TK li s‑a aplicat o pedeapsă cu suspendare coroborată cu 150 de zile‑amendă în locul unei pedepse de muncă în folosul comunității.

OP și TK au formulat recurs la Högsta domstolen (Curtea Supremă) împotriva hotărârii pronunțate în apel de hovrätt (Curtea de Apel). Prin recursurile formulate, aceștia solicită să fie exonerați de răspundere subliniind că informația referitoare la neatribuirea contractului în cauză societății Hybricon a încetat să mai fie privilegiată odată transmisă decizia de atribuire de către emitentul său, în speță întreprinderea municipală, destinatarilor vizați. Pentru acest motiv, ea ar fi devenit un document public care nu făcea obiectul tratamentului confidențial în special ca urmare a faptului că, în temeiul dreptului suedez, era accesibilă public la cererea oricărei persoane interesate.

În schimb, Riksåklagaren (Procurorul Regatului Suediei) a solicitat confirmarea hotărârii hovrätt (Curtea de Apel). Astfel, în opinia sa, chiar dacă decizia de atribuire a contractului de achiziții publice a devenit un document public de la momentul trimiterii sale către destinatarii vizați, această decizie putea face în continuare obiectul tratamentului confidențial prevăzut de legislația națională și a rămas o informație privilegiată până la momentul la care Hybricon și‑a publicat comunicatul de presă.

Högsta domstolen (Curtea Supremă) a admis în principiu cererea de recurs formulată de reclamanți.

Potrivit acestei instanțe, din dispozițiile articolului 7 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul nr. 596/2014 nu se poate deduce că toate informațiile care nu au fost făcute publice în modul prevăzut la articolul 17 din acest regulament trebuie să fie considerate ca nefiind făcute publice. În special, potrivit declarațiilor Autorității Europene pentru Valori Mobiliare și Piețe (ESMA), informațiile privilegiate pot fi făcute publice și într‑un alt mod decât prin publicarea în conformitate cu acest articol 17, inclusiv prin acțiuni întreprinse de terți. În plus, Curtea nu ar fi furnizat încă indicații cu privire la cerințele care ar trebui respectate pentru ca o informație să nu mai fie considerată informație privilegiată.

În acest context, apreciind că decizia sa depinde de interpretarea dispozițiilor articolului 7 alineatul (1) litera (a) și ale articolului 17 din Regulamentul nr. 596/2014, Högsta domstolen (Curtea Supremă) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare, înregistrate la grefa Curții la 26 martie 2024: „1) Este necesar ca o publicare să fi avut loc în modul prevăzut la articolul 17 din Regulamentul [nr. 596/2014] pentru ca informațiile să fie considerate ca fiind făcute publice în conformitate cu articolul 7 alineatul (1) litera (a) din acest regulament? 2) În cazul în care publicarea poate avea loc în alt mod, ce împrejurări ar trebui luate în considerare pentru a stabili că informațiile trebuie considerate ca fiind făcute publice în sensul articolului 7 alineatul (1) litera (a) [din regulamentul menționat]?”

OP, TK, guvernele elen, polonez și norvegian, precum și Comisia Europeană au depus observații scrise în cadrul procedurii în fața Curții. În temeiul articolului 101 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, Curtea a solicitat anumite lămuriri instanței de trimitere ( 10 ), pe care aceasta le‑a furnizat. În ședința din 3 aprilie 2025, OP, TC, guvernele elen și norvegian, precum și Comisia au fost ascultate și au răspuns la întrebările scrise și orale ale Curții.

Cele două întrebări preliminare sunt legate între ele în măsura în care se referă, cu titlu principal, la interpretarea criteriului unei informații „făcute publice” în sensul articolului 7 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul nr. 596/2014.

Prin intermediul primei întrebări preliminare, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă, pentru ca informațiile să poată fi considerate ca fiind „făcute publice” în sensul articolului 7 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul nr. 596/2014, aceasta trebuie să fi făcut obiectul unei publicări în sensul articolului 17 din acest regulament.

Prin urmare, este necesar să se examineze legătura dintre articolul 7 alineatul (1) litera (a) și articolul 17 alineatul (1) din Regulamentul nr. 596/2014 și în special domeniul de aplicare al noțiunii de „publicitate” care stă la baza acestora ( 11 ).

Pe de o parte, articolul 17 alineatul (1) din Regulamentul nr. 596/2014 obligă un emitent „să facă publice”, de îndată ce este posibil, informații privilegiate care se referă în mod direct la emitentul respectiv pentru a permite accesul rapid și evaluarea completă, corectă și promptă a informațiilor de către „public”. În acest scop, dispoziția menționată coroborată cu articolul 2 alineatul (1) din Regulamentul de punere în aplicare 2016/1055 stabilește mijloacele unei asemenea publicări.

Pe de altă parte, condiția informațiilor „care nu au fost făcute publice” constituie a doua dintre cele patru condiții prevăzute la articolul 7 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul nr. 596/2014, care trebuie îndeplinite cumulativ pentru a califica aceste informații drept „privilegiate”. În acest scop, informațiile respective trebuie să aibă de asemenea un „caracter precis”, să se refere „în mod direct sau indirect la unul sau mai mulți emitenți sau la unul sau mai multe instrumente financiare” și, „în cazul în care ar fi făcute publice”, să poată „influența semnificativ prețul instrumentelor financiare în cauză sau al instrumentelor financiare derivate conexe”. O asemenea informație privilegiată poate face obiectul unei „utilizări abuzive a informațiilor privilegiate” în sensul articolului 8 din acest regulament, interzisă de articolul 14 litera (a) din regulamentul menționat, pasibilă de o sancțiune administrativă în temeiul articolului 30 alineatul (1) litera (a) din același regulament, chiar penală în temeiul dispozițiilor naționale de transpunere a Directivei 2014/57.

După cum recunosc toate părțile, noțiunea de informație „făcută publică” nu face referire la dreptul statelor membre. Aceasta constituie, așadar, o noțiune autonomă de drept al Uniunii, care trebuie interpretată în mod uniform în toate statele membre ( 12 ).

Articolul 7 alineatul (1) litera (a) nici nu face referire expresă la articolul 17 alineatul (1) din Regulamentul nr. 596/2014, nici nu precizează modul în care informația poate fi „făcută publică” pentru a‑i înlătura caracterul privilegiat. Aceasta indică în sine că modul special de publicare a informațiilor privilegiate de către emitentul de instrumente financiare, astfel cum este prevăzut la articolul 17 alineatul (1) din acest regulament, nu constituie singurul mod de a face publice informațiile în cauză.

De asemenea, simplul fapt că dispozițiile menționate mai sus vizează informații „făcute publice”, precum și obligația și, respectiv, mijlocul pentru orice emitent de a „face publice” informații (privilegiate) nu este suficient pentru a considera că aceste dispoziții trebuie interpretate în același mod. Dimpotrivă, în timp ce, în articolul 7 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul nr. 596/2014, lipsa caracterului public face parte din existența unor informații „privilegiate”, articolul 17 alineatul (1) din acest regulament presupune că informațiile care urmează să fie publicate sunt deja„privilegiate”. Rezultă că, în cadrul acestor dispoziții, noțiunea de „publicitate” nu are în mod necesar aceeași semnificație.

Această apreciere este confirmată de o interpretare literală, în special lingvistică, contextuală și teleologică a articolului 7 alineatul (1) litera (a) și a articolului 17 din Regulamentul nr. 596/2014.

În primul rând, chiar dacă câteva versiuni lingvistice ale dispozițiilor menționate prezintă o anumită similitudine în această privință ( 13 ), această situație nu se regăsește totuși în mai multe alte versiuni lingvistice, inclusiv în versiunea în limba suedeză. Acestea din urmă enunță cu mai multă claritate distincția dintre informațiile care nu sunt (încă) făcute publice, în sensul articolului 7 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul nr. 596/2014, pe de o parte, și actul (specific) de publicare de informații privilegiate de către emitent, după cum impune articolul 17 din acest regulament, pe de altă parte ( 14 ).

Or, formularea utilizată în una dintre versiunile lingvistice ale unei dispoziții din dreptul Uniunii nu poate servi drept unic temei pentru interpretarea acestei dispoziții și nici nu i se poate atribui un caracter prioritar în raport cu celelalte versiuni lingvistice. Reiese dintr‑o jurisprudență constantă că dispozițiile dreptului Uniunii trebuie interpretate și aplicate în mod uniform, în lumina versiunilor existente în toate limbile Uniunii. În caz de neconcordanță între diferitele versiuni lingvistice ale unui text din dreptul Uniunii, dispoziția în cauză trebuie să fie interpretată în funcție de economia generală și de finalitatea reglementării din care face parte ( 15 ).

În al doilea rând, astfel cum se indică în considerentele (23) și (24) ale acestuia, obiectivul Regulamentului nr. 596/2014 este de a proteja integritatea pieței financiare și de a crește încrederea investitorilor, care se bazează, la rândul ei, pe garanția că investitorii respectivi vor fi plasați pe picior de egalitate și protejați de utilizarea abuzivă a „informațiilor privilegiate” ( 16 ).

În acest scop, Regulamentul nr. 596/2014 prevede în esență două instrumente complementare. Pe de o parte, în temeiul componentei sale represive consacrate în cel de al doilea capitol referitor la „Informații privilegiate, utilizări abuzive ale informațiilor privilegiate, divulgări neautorizate ale informațiilor privilegiate și manipularea pieței”, în care este introdus articolul 7 alineatul (1) litera (a) din acesta, anumite practici ilicite, calificate drept „abuz de piață”, sunt pasibile de o sancțiune administrativă sau penală. Pe de altă parte, componenta preventivă a acestui regulament, vizată de al treilea capitol referitor la „Cerințe privind publicarea”, prevede, printre altele, obligații de divulgare și de informare, care revin în special emitentului de valori mobiliare, inclusiv cea prevăzută la articolul 17 alineatul (1), pentru a asigura, printre altele, accesul „rapid și […] complet[…]” al „public[ului]” la „informații privilegiate”.

Prin urmare, obligația emitentului, în temeiul articolului 17 alineatul (1) din Regulamentul nr. 596/2014, de a divulga astfel de informații nu contribuie la componenta represivă, ci urmărește o finalitate exclusiv preventivă. În acest scop, dispoziția menționată reglementează, în coroborare cu prevederile articolului 2 alineatul (1) din Regulamentul de punere în aplicare 2016/1055, mijloacele pentru divulgare care trebuie să fie respectate de emitenți pentru a permite unui „public cât mai larg posibil” ( 17 ) să aibă acces cu ușurință la informațiile în cauză, tocmai ca urmare a caracterului lor privilegiat prealabil acestei divulgări.

În schimb, în conformitate cu considerentul (23) al Regulamentului nr. 596/2014, componenta represivă urmărește să sancționeze „obținerea unui avantaj inechitabil de pe urma informațiilor privilegiate în detrimentul părților terțe care nu au cunoștință de aceste informații și, prin urmare, subminarea integrității piețelor financiare și a încrederii investitorilor” ( 18 ). Cu alte cuvinte, acest avantaj inechitabil constă în faptul că persoana care utilizează abuziv informații privilegiate dispune de informații relevante pentru a adopta decizii de investiții care nu sunt la dispoziția altei persoane, în special a unor investitori potențiali care nu au sau nu pot avea cunoștință de aceste informații ( 19 ).

Concluzionăm de aici că cercul de persoane vizat la articolul 7 alineatul (1) litera (a) și, respectiv, la articolul 17 din Regulamentul nr. 596/2014 nu este în mod necesar același. Astfel, în timp ce a doua dispoziție coroborată cu articolul 2 alineatul (1) din Regulamentul de punere în aplicare 2016/1055 se referă la divulgarea de informații (desigur) privilegiate față de un public cât mai larg posibil, prima dispoziție este destinată să stabilească existența unei asemenea informații privilegiate pentru a aprecia răspunderea, după caz penală, a unei persoane acuzate de „utilizare abuzivă a informațiilor privilegiate”, în sensul articolului 8 alineatul (1) și al articolului 14 litera (a) din acest regulament, cu alte cuvinte ca urmare a unei infracțiuni care afectează încrederea investitorilor.

În al treilea rând, având în vedere finalitatea represivă a articolului 7 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul nr. 596/2014, apreciem că noțiunea de informații „făcute publice”, care înlătură caracterul privilegiat al informațiilor în cauză, trebuie să facă obiectul unei interpretări stricte, ținând seama de obiectivele urmărite de acest regulament și în special de componenta sa represivă.

În această privință, amintim că atât o sancțiune în mod formal penală, la fel ca cea aplicată în speță ( 20 ), cât și o sancțiune administrativă cu caracter represiv, al cărei cuantum maxim prezintă un anumit grad de severitate, trebuie să fie calificate drept penale în sensul articolelor 48-50 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (denumită în continuare „carta”). Astfel, cuantumul maxim al sancțiunii administrative care trebuie aplicată persoanelor fizice sau juridice pentru încălcarea interdicției privind utilizarea abuzivă a informațiilor privilegiate, în temeiul articolului 14 litera (a) din Regulamentul nr. 596/2014, precum și cerința potrivit căreia cuantumul respectiv trebuie să reprezinte „până la de trei ori valoarea profiturilor obținute sau a pierderilor evitate ca urmare a încălcării” ( 21 ) sunt suficiente pentru a califica astfel de sancțiuni drept penale ( 22 ). Așadar, acestea nu vizează doar repararea unui prejudiciu, ci și reprimarea anumitor comportamente ( 23 ). Prin urmare, se aplică de asemenea principiul legalității infracțiunilor și pedepselor, consacrat la articolul 49 alineatul (1) prima teză din cartă. Acest principiu impune ca legea să definească în mod clar infracțiunile și pedepsele pe care le atrag pentru ca justițiabilul să poată ști, plecând de la textul dispoziției pertinente și, dacă este cazul, cu ajutorul interpretării care este dată acestui text de către instanțe, care sunt acțiunile și omisiunile care angajează răspunderea sa penală ( 24 ).

În acest context, trebuie să se țină seama de faptul că, în conformitate cu considerentele (23) și (24) ale Regulamentului nr. 596/2014, publicul protejat de componenta sa represivă diferă de cel vizat de componenta sa preventivă. Astfel, dacă componenta preventivă se adresează publicului în general pentru a‑l informa cu privire la existența unor informații (deja calificate drept) privilegiate, componenta represivă are ca obiect sancționarea utilizării abuzive a informațiilor privilegiate care subminează încrederea investitorilor (a se vedea punctele 49 și 52 din prezentele concluzii).

Obiectivul protecției specifice a încrederii investitorilor își găsește sprijinul în special în articolul 7 alineatul (4) din Regulamentul nr. 596/2014 care precizează al patrulea criteriu constitutiv al noțiunii de „informații privilegiate”, și anume cel al probabilității sale de a „influența […] prețul instrumentelor financiare”. Astfel, o asemenea probabilitate este prezentă numai atunci când „un investitor rezonabil este probabil că […] va utiliza [o astfel de informație] în fundamentarea deciziilor sale de investiții” ( 25 ). Considerentul (14) al regulamentului menționat precizează în această privință, printre altele, că „[i]nvestitorii rezonabili își întemeiază deciziile de investiții pe informațiile de care dispun deja, adică pe informațiile disponibile ex ante” ( 26 ). În plus, potrivit aceluiași considerent, caracterul rezonabil al unei asemenea decizii de investiții se analizează ținând seama de „impactul anticipat al informației respective în contextul activității globale a emitentului în cauză, de fiabilitatea sursei de informație și de orice alte variabile ale pieței care ar putea, eventual, exercita o influență asupra instrumentelor financiare […], în circumstanțele date”.

În consecință, dacă calificarea drept informații privilegiate depinde de o decizie de investiții ipotetică rezonabilă care poate fi luată pe baza acestora, se poate deduce de aici că publicul protejat de componenta represivă a Regulamentului nr. 596/2014 este cel al investitorilor rezonabili.

Articolul 7 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul nr. 596/2014 are, așadar, ca obiectiv combaterea accesului asimetric la informații de către diferiți investitori rezonabili ( 27 ). În schimb, acest obiectiv nu urmărește să protejeze investitori nerezonabili, și anume cei care nu se comportă și nici nu se informează într‑un mod la fel de diligent cum ar face un investitor rațional, având în vedere criteriile menționate la punctul 56 din prezentele concluzii.

În aceste condiții, nu ne pare justificat să condiționăm răspunderea, după caz penală, pentru săvârșirea unei fapte de „utilizare abuzivă a informațiilor privilegiate” de noțiunea largă de publicitate a informațiilor în cauză, în sensul articolului 17 alineatul (1) din Regulamentul nr. 596/2014. Astfel, această din urmă dispoziție coroborată cu articolul 2 alineatul (1) din Regulamentul de punere în aplicare 2016/1055 are în vedere, spre deosebire de articolul 7 alineatul (1) litera (a) din acest regulament, care reține, în plus, o noțiune negativă de publicitate („nu au fost făcute publice”), un public cât mai larg posibil. În plus, articolul 17 alineatul (1) din regulamentul menționat nu se referă la aspectul dacă membrii acestui public larg dau dovadă de anumite calități sau de un nivel suficient de diligență care să le permită să aibă efectiv acces la aceste informații. În opinia noastră, o abordare extensivă, întemeiată pe această noțiune de publicitate largă, nu ar fi conformă nici cu necesitatea caracterului strict al interpretării noțiunii de informații (care nu au fost) „făcute publice” în sensul articolului 7 alineatul (1) litera (a) din același regulament, nici cu securitatea juridică impusă de principiul legalității infracțiunilor și pedepselor (a se vedea punctul 54 din prezentele concluzii).

Rezultă de aici că informațiile trebuie considerate ca fiind „făcute publice”, în sensul articolului 7 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul nr. 596/2014, atunci când sunt cunoscute de un investitor rezonabil sau accesibile acestuia, investitor care acționează cu diligența necesară, chiar dacă încă nu a avut loc nicio divulgare către un public mai larg, în sensul articolului 17 din același regulament.

Concluzionăm că răspunsul la prima întrebare trebuie să fie negativ. Noțiunea de informații care nu au fost „făcute publice” menționată la articolul 7 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul nr. 596/2014 nu este definită doar prin nepublicare în sensul articolului 17 din regulamentul menționat, însă această publicare poate avea loc în alte moduri ( 28 ).

Astfel, ajungem să răspundem la a doua întrebare.

În ipoteza în care informațiile pot fi făcute publice într‑o altă formă decât cea prevăzută la articolul 17 din Regulamentul nr. 596/2014, instanța de trimitere dorește să afle care sunt împrejurările care trebuie luate în considerare pentru a aprecia dacă se poate considera că informațiile în cauză au fost „făcute publice” în sensul articolului 7 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul nr. 596/2014.

Apreciem că la această întrebare trebuie să se răspundă în două etape.

Într‑o primă etapă, trebuie stabilit gradul de publicitate sau de accesibilitate necesar, din punctul de vedere al destinatarilor interesați, pentru a se putea considera că informațiile au fost „făcute publice” în sensul articolului 7 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul nr. 596/2014 (a se vedea secțiunea 2).

Într‑o a doua etapă, având în vedere faptele care au dat naștere litigiului principal, este necesar să se precizeze condițiile în care această publicitate sau accesibilitate poate fi dedusă din împrejurările speței (a se vedea secțiunea 3).

Pentru a stabili gradul de publicitate sau de accesibilitate necesar, din punctul de vedere al destinatarilor interesați, apreciem că trebuie luate în considerare din nou, printre altele, obiectivele urmărite de legiuitorul Uniunii și contextul normativ relevant.

În primul rând, amintim considerațiile expuse la punctul 50 și următoarele din prezentele concluzii potrivit cărora trebuie să se considere că o informație care poate fi cunoscută sau descoperită de un investitor rezonabil a fost „făcută publică”, în sensul articolului 7 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul nr. 596/2014. Astfel, aspectul dacă un investitor potențial este efectiv în măsură să aibă acces la informația în cauză depinde de caracterizarea mai precisă a calităților sale, așa cum au fost descrise la punctele 56-58 din prezentele concluzii. În această privință, investitorii care nu au aceste calități sau care nu dau dovadă de gradul de diligență necesar nu ni se par demni de protecție în ceea ce privește obiectivul accesului egal la informații pentru a garanta condiții echitabile de concurență între investitori pe piețele financiare ( 29 ).

În al doilea rând, această apreciere este confirmată de considerentul (28) al Regulamentului nr. 596/2014. Reiese de aici în special că „[l]ucrările de cercetare și previziunile bazate pe date publice” nu ar trebui considerate informații privilegiate. De asemenea, nu ar mai trebui să se considere că „simplul fapt că o tranzacție este efectuată pe baza lucrărilor de cercetare sau a previziunilor” constituie o utilizare a unor informații privilegiate. În schimb, „atunci când publicarea sau distribuirea informațiilor este așteptată de piață ca o rutină și o astfel de publicare sau distribuire contribuie la procesul de formare a prețului instrumentelor financiare sau când informațiile reprezintă opinii ale unui analist al pieței recunoscut sau ale unei instituții care poate informa cu privire la prețurile instrumentelor financiare conexe, informațiile pot constitui informații privilegiate”. În considerentul menționat, se concluzionează că „[a]ctorii de pe piață trebuie […] să analizeze măsura în care informațiile nu au caracter public și posibilul efect asupra instrumentelor financiare tranzacționate înainte de publicarea sau distribuirea acestora pentru a stabili dacă tranzacția ar urma să fie efectuată pe baza informațiilor privilegiate” ( 30 ).

Astfel, legiuitorul Uniunii apreciază, pe de o parte, că informațiile care pot fi descoperite cu ajutorul unor cercetări efectuate pe baza unor date publice nu trebuie, în principiu, să fie calificate drept informații privilegiate și, pe de altă parte, că actorilor de pe piață le revine sarcina de a examina – cu toată diligența necesară – conținutul acestor informații, precum și eventualul lor impact asupra instrumentelor financiare tranzacționate. Rezultă că, invers, simplul fapt că informația nu este accesibilă decât printr‑un anumit efort sau prin cercetări din partea persoanei interesate nu este de natură să excludă caracterul „public” al informațiilor în sensul articolului 7 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul nr. 596/2014. Dimpotrivă, caracterul public sau nu al acestei informații ne pare că depinde de aspectul dacă și în ce condiții persoana interesată, în calitate de actor de pe piață rezonabil și diligent în mod normal, este efectiv în măsură să aibă acces la acestea pentru a depăși o posibilă asimetrie de informare a unor potențiali investitori pe care Regulamentul nr. 596/2014 urmărește să o evite.

În al treilea rând și ultimul rând, ideea potrivit căreia conceptul de investitor demn de protecție în sensul Regulamentului nr. 596/2014, în special componenta sa represivă, este cea a unui investitor rezonabil și diligent în mod normal, iar nu publicul în sens larg, este confirmată în mod indirect de domeniul de aplicare ratione personae al articolului 8 alineatul (4) din Regulamentul nr. 596/2014. Această dispoziție distinge între diferite tipuri de persoane care utilizează abuziv informații privilegiate, și anume persoane care dețin informații privilegiate care pot face obiectul utilizării abuzive a informațiilor privilegiate în sensul alineatului (1) al acestuia.

Astfel, cercul de persoane care sunt în posesia unor informații privilegiate și pot realiza o asemenea utilizare abuzivă a informațiilor privilegiate (interzisă), așa cum a fost prevăzută la articolul 8 alineatul (4) primul paragraf literele (a)-(d) din Regulamentul nr. 596/2014 ( 31 ), respectiv persoanele care utilizează abuziv informațiile privilegiate numite „primare”, este extins de al doilea paragraf al acestui alineat (4) prin includerea oricărei alte persoane care este în posesia unor informații privilegiate, „în cazul în care persoana în cauză știe sau ar trebui să știe că sunt informații privilegiate”, respectiv persoanele care utilizează abuziv informațiile privilegiate numite „secundare” ( 32 ). Astfel, în timp ce persoanele care utilizează abuziv informațiile privilegiate „primare” sunt în posesia unor informații privilegiate ca urmare a unei activități sau a unui anumit comportament care le distinge de alți investitori, persoanele care utilizează abuziv informațiile privilegiate „secundare” dobândesc această calitate de persoană care utilizează abuziv informațiile privilegiate numai în cazul cunoașterii dovedite de către aceștia a existenței unor informații privilegiate sau al necunoașterii reproșabile a acestei existențe, care este cauzată, așadar, de un comportament lipsit de diligență.

Concluzionăm de aici că gradul de publicitate sau de accesibilitate pentru a considera că informațiile au fost „făcute publice”, în sensul articolului 7 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul nr. 596/2014, depinde de perspectiva unui investitor rezonabil și diligent în mod normal.

Condițiile în care criteriile menționate mai sus permit stabilirea caracterului public al unei informații pretins privilegiate trebuie apreciate în raport cu împrejurările care stau la baza litigiului principal, a căror examinare ține de autoritatea și de responsabilitatea instanței de trimitere. În opinia noastră, din preocuparea de a proteja securitatea juridică și prezumția de nevinovăție, având în vedere consecințele severe ale constatării existenței unei utilizări abuzive a informațiilor privilegiate, îndeplinirea acestor criterii trebuie să poată fi verificată cu ușurință atât de persoanele interesate, cât și de autorități și de instanțe. În acest scop, astfel cum am dezvoltat la punctele 68-74 din prezentele concluzii, dreptul Uniunii impune întemeierea pe perspectiva unui investitor rezonabil și diligent în mod normal. În schimb, examinarea aspectului dacă criteriile menționate sunt îndeplinite într‑un caz concret revine în esență autorităților și instanțelor naționale.

În această privință, contrar celor susținute de TK și de OP, apreciem că simpla posibilitate a oricărui investitor de a‑și procura informații care sunt calificate în mod formal drept „publice” de legislația națională privind libertatea de informare, precum TF sau Legea privind accesul publicului la informații și confidențialitatea, pentru motivul că sunt păstrate de autoritățile publice și accesibile la cerere, nu este suficientă pentru a se recunoaște caracterul „public” al unei astfel de informații în sensul articolului 7 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul nr. 596/2014. Astfel, la fel ca dreptul de acces la documente în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1049/2001 ( 33 ), pe de o parte, exercitarea acestui drept de acces necesită, în temeiul articolului 4 din capitolul 6 din TF, o cerere expresă adresată acestor autorități și, pe de altă parte, cererea respectivă poate fi supusă unor excepții, cum ar fi restricțiile și criteriile aferente tratamentului confidențial prevăzute la articolul 2 din capitolul 2 din TF, precum și la articolul 3 al doilea paragraf din capitolul 19 și la articolul 16 din capitolul 31 din Legea privind accesul publicului la informații și confidențialitatea. Or, aceste restricții și criterii ni se par susceptibile să intre în conflict atât cu noțiunea de „publicitate” prevăzută la articolul 7 alineatul (1) litera (a) din regulamentul menționat, cât și cu obiectivul componentei sale represive care urmărește să protejeze încrederea investitorilor.

Pe de altă parte, trebuie să se țină seama de particularitățile contextului în care poate interveni o divulgare a informațiilor relevante, precum în speță, cel al adoptării și al publicării unei decizii de atribuire a unui contract de achiziții publice, în temeiul Legii nr. 1145 din 2016 privind achizițiile publice. Într‑o astfel de situație, toți participanții la procedura de cerere de ofertă și persoanele care și‑au manifestat sau se pregătesc să își manifeste interesul de a‑i cunoaște rezultatul formează un public relevant restrâns, despre care se poate prezuma că constituie potențiali investitori rezonabili care acționează cu diligența necesară. Astfel, acești participanți sau persoane sunt în mod special susceptibili să efectueze investiții în funcție de rezultatul unei asemenea proceduri.

Legislația suedeză relevantă pare să se întemeieze pe această interpretare, în măsura în care prevede o divulgare în două etape în privința operatorilor de piață interesați. Astfel, pe de o parte, în temeiul articolului 12 primul paragraf prima teză din capitolul 12 din Legea nr. 1145 din 2016 privind achizițiile publice, autoritatea contractantă notifică în scris, în cel mai scurt timp posibil, candidaților și ofertanților deciziile luate cu privire la atribuirea unui contract de achiziții publice sau la încheierea unui acord‑cadru. Pe de altă parte, potrivit articolului 7 primul paragraf din capitolul 19 din această lege, o astfel de decizie trebuie să fie publicată într‑un anunț privind rezultatele procedurii de cerere de ofertă, în termen de cel mult 30 de zile de la încheierea contractului sau a acordului‑cadru în cauză.

Or, în opinia noastră, o divulgare limitată, precum cea prevăzută la articolul 12 primul paragraf prima teză din capitolul 12 din Legea nr. 1145 din 2016 privind achizițiile publice, în privința candidaților, a ofertanților și, dacă este cazul, a altor persoane care și‑au manifestat interesul de a urmări procedura de cerere de ofertă este în principiu insuficientă pentru „a face publice” informațiile în cauză, în sensul articolului 7 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul nr. 596/2014. Astfel cum rezultă din articolul 7 primul paragraf din capitolul 19 din această lege, însuși legiuitorul suedez pare să aprecieze că există alte persoane interesate, printre care cele care urmăresc anunțurile privind rezultatele procedurii de cerere de ofertă. În asemenea condiții, cercul de persoane care au primit notificarea imediată a deciziei de atribuire a contractului de achiziții publice înainte de publicarea unui asemenea anunț ar putea fi chiar calificat drept cerc de persoane care utilizează abuziv informațiile privilegiate „secundar”, în temeiul articolului 8 alineatul (4) al doilea paragraf din acest regulament, susceptibil (să încerce) să participe la practici de utilizare abuzivă a informațiilor privilegiate interzise sau să divulge în mod neautorizat informații privilegiate, în sensul articolului 14 litera (a) sau (c) din regulamentul menționat. Astfel, chiar presupunând că, în paralel cu trimiterea sa către cele cinci societăți ofertante, decizia de atribuire ar fi fost comunicată altor 22 de persoane care și‑au declarat interesul de a urmări procedura de cerere de ofertă, ceea ce, potrivit informațiilor furnizate de instanța de trimitere și de părți, nu este dovedit, noțiunea de „publicitate”, în sensul articolului 7 alineatul (1) litera (a) din același regulament, nu ar fi în mod necesar îndeplinită.

În schimb, considerăm că o publicare a rezultatului procedurii de cerere de ofertă prin anunț, în temeiul articolului 7 primul paragraf din capitolul 19 din Legea nr. 1145 din 2016, este pe deplin suficientă pentru a informa orice potențial investitor rezonabil și diligent în mod normal. În fapt, este de așteptat ca un astfel de investitor interesat să urmărească în mod regulat asemenea publicări care pot influența deciziile sale de investiții. O astfel de abordare ne pare compatibilă cu dreptul la apărare și cu prezumția de nevinovăție consacrate la articolul 48 din cartă, dat fiind că permite atât autorităților și instanțelor, cât și persoanelor interesate care riscă să facă obiectul urmăririi, după caz, penale ( 34 ) să stabilească dacă actul de divulgare în discuție a atins gradul de publicitate necesar.

Această apreciere nu aduce atingere aspectului dacă și în ce măsură publicarea unui asemenea anunț îndeplinește și condițiile unei publicări în temeiul articolului 17 alineatul (1) din Regulamentul nr. 596/2014, care poate fi atribuită emitentului, în special cea a unei informări rapide și complete, aspect care nu trebuie soluționat în speță. Același lucru este valabil și în ceea ce privește problema dacă comunicatul de presă al Hybricon din 14 mai 2018, ulterior pretinselor practici de utilizare abuzivă a informațiilor privilegiate, îndeplinește aceste condiții sau dacă, cel puțin, avea ca rezultat pierderea caracterului de informații privilegiate al informațiilor publicate, în sensul articolului 7 alineatul (1) litera (a) din acest regulament. Nu este mai puțin adevărat că o publicare în sensul articolului 17 alineatul (1) din regulamentul menționat este suficientă pentru a îndeplini condiția de publicitate impusă de articolul 7 alineatul (1) litera (a) din același regulament.

În orice caz, revine instanței de trimitere sarcina de a verifica, având în vedere împrejurările speței, dacă, la momentul punerii în aplicare a pretinselor practici de utilizare abuzivă a informațiilor privilegiate, a fost atins gradul de publicitate necesar, din punctul de vedere al unui potențial investitor rezonabil și diligent în mod normal, în sensul articolului 7 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul nr. 596/2014.

Având în vedere considerațiile care precedă, propunem Curții să răspundă Högsta domstolen (Curtea Supremă, Suedia) după cum urmează: Articolul 7 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul (UE) nr. 596/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 aprilie 2014 privind abuzul de piață (regulamentul privind abuzul de piață) și de abrogare a Directivei 2003/6/CE a Parlamentului European și a Consiliului și a Directivelor 2003/124/CE, 2003/125/CE și 2004/72/CE ale Comisiei trebuie interpretat în sensul că: 1) Pentru a considera că informațiile au fost „făcute publice”, nu este indispensabil ca acestea să fi fost divulgate în conformitate cu articolul 17 din acest regulament. 2) Se consideră că informațiile sunt „făcute publice” atunci când sunt cunoscute sau accesibile pentru un investitor rezonabil și diligent în mod normal, ținând seama de împrejurările speței și de normele relevante care reglementează divulgarea lor, cum ar fi cele aplicabile în domeniul atribuirii contractelor de achiziții publice. Împrejurările în care trebuie recunoscută existența unei asemenea cunoașteri sau accesibilități într‑un caz concret țin de aprecierea autorităților și a instanțelor naționale.

CONCLUZIILE AVOCATEI GENERALE

DOAMNA JULIANE KOKOTT

prezentate la 10 iulie 2025 ( 1 )