Concluziile avocatului general A. Rantos prezentate la 12 iunie 2025.###

Prin recursul formulat, VP (denumită în continuare „recurenta”) solicită anularea Hotărârii Tribunalului Uniunii Europene din 7 februarie 2024, VP/Cedefop (T‑563/22, denumită în continuare hotărârea atacată, EU:T:2024:72), prin care s‑a respins acțiunea sa având ca obiect, pe de o parte, anularea deciziei din 17 decembrie 2021 a directorului executiv al Centrului European pentru Dezvoltarea Formării Profesionale (Cedefop) (denumită în continuare „decizia în litigiu”), precum și a deciziei din 17 iunie 2022 a comisiei de recurs a Cedefop (denumită în continuare „decizia de respingere a reclamației”) și, pe de altă parte, plata unei despăgubiri în cuantum de 5000000 de euro pentru repararea prejudiciului moral pe care aceasta l‑ar fi suferit.

Decizia în litigiu și cea de respingere a reclamației au fost adoptate de Cedefop în urma Hotărârii Tribunalului din 16 decembrie 2020, VP/Cedefop (T‑187/18, denumită în continuare hotărârea de anulare, EU:T:2020:613), de anulare printre altele a unor decizii prin care Cedefop a respins o cerere a recurentei prin care solicita reînnoirea contractului său de agent temporar cu această agenție.

În conformitate cu cererea Curții, prezentele concluzii se vor concentra, pe de o parte, pe primul motiv de recurs, întemeiat pe încălcarea articolului 266 TFUE, precum și pe o eroare vădită de apreciere, întrucât Tribunalul ar fi denaturat elementele de probă referitoare la executarea hotărârii de anulare, și, pe de altă parte, pe cererea formulată de Cedefop de retragere din dosarul cauzei a unui document care conține un schimb de corespondență între doi avocați.

La 16 noiembrie 2007, recurenta a fost recrutată de Cedefop ca agent temporar pentru a exercita funcția de consilier juridic, cu contract pe durată determinată, care a fost reînnoit până la 15 noiembrie 2017. Înainte de această din urmă dată, ea a adresat directorului executiv al Cedefop o cerere de reînnoire a contractului său pentru o perioadă nedeterminată începând de la 16 noiembrie 2017 ( 2 ), care a fost respinsă prin decizia din 12 mai 2017 a directorului. Recurenta a introdus o reclamație împotriva acestei decizii, care a fost respinsă prin decizia din 1 decembrie 2017 a comisiei de recurs a Cedefop (denumită în continuare „comisia de recurs”), și ulterior o acțiune la Tribunal.

Prin hotărârea de anulare, Tribunalul, în primul rând, a anulat deciziile din 12 mai și din 1 decembrie 2017 ( 3 ), în al doilea rând, a obligat Cedefop la plata sumei de 30000 de euro pentru repararea prejudiciului material cauzat recurentei, precum și a sumei de 10000 de euro pentru repararea prejudiciului moral suferit de aceasta din urmă, în al treilea rând, a respins în rest acțiunea și, în al patrulea rând, a obligat Cedefop la plata cheltuielilor de judecată.

La 8 ianuarie 2021, recurenta a adresat noului director executiv al Cedefop o cerere de executare a acestei hotărâri prin reînnoirea contractului său și, în urma unei prime decizii ( 4 ), anulate de comisia de recurs ( 5 ), acest nou director, după ce a invitat‑o să își prezinte observațiile ( 6 ), i‑a indicat prin decizia în litigiu că, întrucât Cedefop achitase în integralitate sumele a căror plată fusese dispusă de Tribunal în hotărârea de anulare, nu era necesar să ia măsuri suplimentare pentru executarea acestei hotărâri. O reclamație împotriva deciziei menționate, formulată de recurentă la 3 martie 2022, a fost respinsă prin decizia de respingere a reclamației.

Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 2 septembrie 2022, recurenta a solicitat, în primul rând, anularea deciziei în litigiu, inclusiv a deciziei conexe și indisociabile de a nu i se reînnoi contractul de muncă pe o durată nedeterminată, precum și a deciziei de respingere a reclamației, în al doilea rând, repararea prejudiciului moral pe care l‑ar fi suferit din cauza acestor decizii și, în al treilea rând, obligarea Cedefop la plata cheltuielilor de judecată.

Recurenta a invocat cinci motive ( 7 ), dintre care primul a fost retras de aceasta în ședință, în timp ce celelalte patru au fost respinse de Tribunal prin hotărârea atacată.

În ceea ce privește mai precis al doilea motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 266 TFUE și pe o eroare vădită de apreciere, mai întâi, la punctul 36 din hotărârea atacată, Tribunalul a arătat că decizia de respingere a reclamației completa motivele deciziei în litigiu, în măsura în care întemeia refuzul de a reînnoi contractul recurentei nu numai pe considerații expuse în aceasta din urmă, ci și pe considerații legate de funcționarea internă a Cedefop, astfel cum au fost rezumate la punctul 37 din hotărârea atacată.

În continuare, la punctul 38 din hotărârea atacată, Tribunalul a considerat că Cedefop se conformase obligației de a relua procedura de examinare a cererii de reînnoire a contractului recurentei și de a adopta o nouă decizie care să înlocuiască decizia din 12 mai 2017 ( 8 ), din moment ce, după cum reieșea din motivarea deciziei de respingere a reclamației, Cedefop, în stadiul examinării reclamației recurentei, considerase că nu era necesar să o reîncadreze pentru considerații legate de organizarea internă a acestei agenții. Pe de altă parte, la punctul 41 din hotărârea atacată, Tribunalul a constatat că motivele pe care se întemeia noul refuz de a admite cererea de reînnoire a contractului recurentei erau distincte de cele care au stat la baza deciziei din 12 mai 2017.

În sfârșit, la punctele 43 și 44 din hotărârea atacată, Tribunalul a statuat, pe de o parte, că recurenta nu a contestat temeinicia motivului bazat pe evoluția organizării interne a Cedefop și, pe de altă parte, că acest motiv era suficient în sine pentru a justifica decizia de a nu îi reînnoi contractul. Tribunalul a concluzionat astfel, la punctul 46 din hotărârea atacată, că argumentele prin care recurenta contesta temeinicia motivului bazat pe faptul că nu trebuia luată nicio măsură în urma hotărârii de anulare întrucât plata despăgubirilor prevăzute de hotărârea respectivă era suficientă pentru a asigura buna executare a acesteia trebuiau respinse ca inoperante.

La 17 martie 2024, recurenta a formulat recurs împotriva hotărârii atacate. Ea solicită Curții anularea hotărârii atacate, obligarea Cedefop la repararea prejudiciului moral pe care l‑ar fi suferit, evaluat ex aequo et bono la 5000000 de euro, și obligarea Cedefop la plata cheltuielilor de judecată aferente atât procedurii de recurs, cât și celei în fața Tribunalului.

Cedefop solicită Curții să respingă recursul, să dispună retragerea anexei C.1 din dosar și să oblige recurenta la plata cheltuielilor de judecată.

Astfel cum am indicat în introducerea prezentelor concluzii, analiza noastră se va concentra pe primul dintre cele nouă motive de recurs invocate de recurentă, întemeiat pe denaturarea elementelor din dosar ( 9 ), precum și pe cererea de retragere a anexei C.1 la dosar, formulată de Cedefop.

Prin intermediul primului motiv, după ce a arătat că Tribunalul, la punctul 38 din hotărârea atacată, a admis al doilea motiv al acțiunii sale în primă instanță recunoscând că Cedefop era obligat să adopte o decizie de înlocuire în executarea hotărârii de anulare ( 10 ), recurenta reproșează Tribunalului că a denaturat elementele de probă, în special decizia de respingere a reclamației. Tribunalul ar fi considerat în mod greșit, la punctele 22 și 34-38 din hotărârea atacată, că decizia în litigiu și decizia de respingere a reclamației executau hotărârea de anulare, înlocuind deciziile din 12 mai și 1 decembrie 2017.

În considerațiile care urmează vom începe prin a aminti aspectele relevante ale aprecierii efectuate de Tribunal, înainte de a examina existența denaturării elementelor de probă invocate de recurentă.

Astfel cum reiese din dispozitivul hotărârii de anulare, Tribunalul a anulat deciziile din 12 mai și 1 decembrie 2017 și a obligat Cedefop la repararea prejudiciului material și a prejudiciului moral cauzate recurentei, respingând „în rest” acțiunea. Cu excepția obligării la repararea prejudiciului material și a prejudiciului moral, Tribunalul nu a furnizat nicio altă indicație cu privire la eventualele măsuri ulterioare pe care Cedefop trebuia să le adopte.

În urma acestei hotărâri de anulare, Cedefop a adoptat decizia în litigiu și, ca răspuns la reclamația depusă de recurentă, decizia de respingere a reclamației, care face obiectul hotărârii atacate.

La punctul 34 din hotărârea atacată, Tribunalul a subliniat că, în executarea hotărârii de anulare, Cedefop era obligat să reexamineze cererea de reînnoire a contractului recurentei și să adopte o nouă decizie de înlocuire a deciziei din 12 mai 2017, cu respectarea dispozitivului acestei hotărâri și a motivelor care constituiau temeiul său necesar. Acestea fiind precizate, la punctul 47 din hotărârea atacată, Tribunalul a statuat că recurenta nu putea susține în mod întemeiat că Cedefop a încălcat articolul 266 TFUE și a săvârșit o eroare vădită de apreciere atunci când a decis să nu îi reînnoiască contractul de muncă. Tribunalul a ajuns la această concluzie întemeindu‑se pe următoarele două motive.

În primul rând, la punctul 38 din această hotărâre, Tribunalul a considerat în esență că Cedefop s‑a conformat obligației evocate de recurentă de reluare a procedurii privind cererea de reînnoire și de adoptare a unei noi decizii ( 11 ). Pe de o parte, la punctul 35 din hotărârea menționată, Tribunalul a constatat că, prin decizia în litigiu, directorul executiv al Cedefop apreciase că, dincolo de plata despăgubirilor acordate recurentei prin hotărârea de anulare, „acesta nu era ținut să ia nicio măsură de executare suplimentară”. Pe de altă parte, la punctele 36 și 37 din aceeași hotărâre, Tribunalul a subliniat că, prin decizia de respingere a reclamației, comisia de recurs a „completat motivarea” deciziei în litigiu, „întemeind de asemenea refuzul de reînnoire a contractului pe considerații legate de funcționarea internă a Cedefop” și în special pe faptul că acesta din urmă „urmărea să reorganizeze modul în care era asigurată funcția juridică în cadrul agenției […] fără a avea intenția de a reîncadra persoane sau organizații de muncă anterioare” ( 12 ).

În al doilea rând, la punctele 39-43 din hotărârea atacată, Tribunalul a arătat că Cedefop nu era obligat să reînnoiască contractul recurentei, dat fiind că un agent temporar nu are niciun drept la reînnoirea contractului său și că, referitor la argumentul potrivit căruia reîncadrarea recurentei pe postul său era conformă cu interesul serviciului, aceasta din urmă nu contesta în mod specific temeinicia motivului bazat pe evoluția organizării interne a Cedefop ( 13 ). Totuși, la punctul 46 din această hotărâre, Tribunalul a precizat că argumentul Cedefop întemeiat pe faptul că nu trebuia să fie luată nicio măsură ulterioară pentru executarea hotărârii de anulare era inoperant, ținând seama de faptul că, în decizia în litigiu, apreciată în raport cu motivarea cuprinsă în decizia de respingere a reclamației, această agenție se pronunțase cu privire la cererea de reînnoire a contractului ( 14 ).

În consecință, concluzionăm că, în hotărârea atacată, Tribunalul a fundamentat respingerea celui de al doilea motiv al acțiunii în primă instanță doar pe motivul, rezumat la punctul 20 din prezentele concluzii, întemeiat pe „evoluția organizării interne a Cedefop” și în special pe considerația potrivit căreia această agenție „intenționa să își dezvolte organizarea internă și să reorganizeze modul în care era asigurată funcția juridică în cadrul agenției”.

Odată făcută această precizare, trebuie să se verifice dacă, astfel cum susține recurenta, atunci când a concluzionat că Cedefop a executat în mod corect hotărârea de anulare, Tribunalul a denaturat elementele de probă și în special decizia de respingere a reclamației.

Recurenta arată că, până în luna septembrie 2023, Cedefop a susținut în mod constant că nu era necesară și nici nu fusese adoptată nicio decizie privind executarea hotărârii de anulare ( 15 ), deși în hotărârea atacată Tribunalul ar fi prezumat, pe baza unei denaturări a faptelor, că fusese adoptată o decizie de înlocuire a deciziilor anulate din 12 mai și 1 decembrie 2017, apreciind că decizia de respingere a reclamației constituia o astfel de decizie de înlocuire. Cedefop răspunde că, deși nu era obligat să facă acest lucru, a reexaminat cererea de reînnoire a contractului recurentei și, după această reexaminare, a respins‑o. Astfel, în decizia de respingere a reclamației, comisia de recurs ar fi concluzionat, cu titlu principal, că Cedefop nu era în mod necesar obligat să reexamineze cererea de reînnoire a contractului și, cu titlu subsidiar, că ar fi examinat totuși (și respins) cererea respectivă.

În această privință, amintim că din articolul 266 primul paragraf TFUE reiese că instituția emitentă a actului anulat este obligată să ia măsurile impuse de executarea hotărârii prin care acest act a fost declarat nul și neavenit ( 16 ).

În plus, potrivit jurisprudenței constante a Curții, din articolul 256 alineatul (1) al doilea paragraf TFUE și din articolul 58 primul paragraf din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene (denumit în continuare „Statutul”) rezultă că Tribunalul este singurul competent, pe de o parte, să constate faptele, cu excepția cazului în care inexactitatea materială a constatărilor sale ar rezulta din înscrisurile din dosar care i‑au fost prezentate, și, pe de altă parte, să aprecieze aceste fapte. Rezultă că aprecierea faptelor nu constituie, cu excepția cazului denaturării elementelor de probă prezentate în fața Tribunalului, o chestiune de drept supusă ca atare controlului Curții ( 17 ). O asemenea denaturare are loc atunci când, fără să se recurgă la noi elemente de probă, aprecierea elementelor de probă existente apare ca fiind vădit greșită sau vădit contrară formulării lor. Totuși, această denaturare trebuie să reiasă în mod evident din înscrisurile dosarului, fără a fi necesară o nouă apreciere a faptelor și a probelor. Pe de altă parte, atunci când invocă o denaturare a elementelor de probă, recurentul trebuie să indice cu precizie elementele care ar fi fost denaturate de Tribunal și să demonstreze erorile de analiză care, în aprecierea sa, ar fi condus Tribunalul la această denaturare ( 18 ).

În speță, în urma hotărârii de anulare, Cedefop a adoptat decizia în litigiu, confirmată ulterior prin decizia de respingere a reclamației, care, după cum subliniază Tribunalul la punctul 38 din hotărârea atacată, este de asemenea relevantă pentru examinarea legalității deciziei în litigiu.

Considerăm că, procedând astfel, Cedefop a executat hotărârea de anulare în conformitate cu articolul 266 TFUE și și‑a îndeplinit obligația de a răspunde la cererea și la reclamația ulterioară ale recurentei. În această privință, în argumentele sale, recurenta pare să confunde două aspecte distincte: pe de o parte, aspectul existenței unei decizii de executare a hotărârii de anulare și, pe de altă parte, temeinicia deciziei prin care Cedefop apreciază că a executat hotărârea de anulare (și anume decizia în litigiu, completată prin decizia de respingere a reclamației).

Trebuie să se examineze însă dacă, astfel cum susține recurenta, atunci când a concluzionat că Cedefop a executat efectiv această hotărâre, Tribunalul a denaturat elementele de probă și în special decizia de respingere a reclamației.

În această privință, în primul rând, arătăm că, prin decizia în litigiu, directorul executiv al Cedefop a răspuns la cererea de executare a hotărârii de anulare prezentată de recurentă, subliniind în esență că efectele nelegalității constatate de Tribunal în hotărârea de anulare ar fi fost compensate prin plata despăgubirii dispuse de acesta.

În al doilea rând, observăm că, prin decizia de respingere a reclamației, comisia de recurs a examinat printre altele motivul referitor la încălcarea articolului 266 TFUE de către Cedefop. Mai precis, la paginile 16 și 17 din această decizie, Cedefop a respins argumentele referitoare la „motivele [hotărârii de anulare] referitoare la desființarea serviciului juridic și la nereînnoirea contractului recurentei” ( 19 ). Această parte a deciziei menționate are la bază în esență trei argumente, prin care această comisie de recurs a precizat: – mai întâi, că repararea în întregime a prejudiciului material și a prejudiciului moral a fost stabilită ex aequo et bono de Tribunal, ținând seama de faptul că, din cauza neregularităților constatate, recurenta a „pierdut o șansă” la prelungirea contractului său ( 20 ), iar Tribunalul nu a luat și nu a putut lua poziție cu privire la chestiunea reînființării serviciului juridic intern al Cedefop ( 21 ); – în continuare, că decizia de a crea un post de consilier juridic intern în cadrul Cedefop ( 22 ) a fost luată de directorul executiv și susținută de comitetul executiv ( 23 ) și că această decizie nu avea nicio legătură, primo, cu situația specifică a recurentei, secundo, cu examinarea pe care se întemeia decizia fostului director de a nu îi reînnoi contractul și, tertio, cu hotărârea de anulare; – în sfârșit, că, pe baza unei examinări aprofundate și transparente a statu‑quoului, Cedefop urmărea să reorganizeze modul în care era asigurată funcția juridică pentru a limita riscurile identificate, fără a avea intenția de a reîncadra persoane sau organizații de muncă anterioare.

În al treilea și ultimul rând, subliniem că, la punctul 18 din hotărârea atacată, Tribunalul a considerat că, prin decizia în litigiu, „directorul executiv al Cedefop a decis în mod necesar […] că nu era necesară reînnoirea contractului de muncă al recurentei” și că, la punctul 38 din această hotărâre, Tribunalul a precizat că, prin decizia de respingere a reclamației – care, potrivit aprecierii sale de la punctul 22 din hotărârea menționată, completa motivele deciziei în litigiu –, Cedefop a examinat și a respins cererea de reînnoire a contractului „întemeindu‑se pe considerații legate de organizarea internă a acestei agenții” ( 24 ).

În acest context, trebuie să se aprecieze dacă, prin faptul că a considerat că, prin decizia de respingere a reclamației, comisia de recurs a adăugat un motiv suplimentar de respingere a cererii recurentei, Tribunalul a săvârșit o denaturare a elementelor de probă în hotărârea atacată. Această apreciere privește în esență interpretarea celui de al treilea argument expus la punctul 31 din prezentele concluzii, potrivit căruia această comisie a amintit că reorganizarea internă a Cedefop și în special a serviciului său juridic nu implica nicio intenție de a reîncadra persoane sau organizații de muncă anterioare ( 25 ).

În această privință, este adevărat că nu rezultă în mod vădit că, prin acest argument, comisia de recurs a urmărit să motiveze refuzul de reînnoire a contractului recurentei întemeindu‑se de asemenea pe un motiv care se adaugă celui aflat la baza deciziei în litigiu, și anume, după cum subliniază Tribunalul la punctul 38 din această hotărâre, „pe considerații legate de organizarea internă a acestei agenții” ( 26 ). Nu se poate exclude însă că pasajul respectiv poate fi interpretat în sensul că respinge în mod implicit cererea de reînnoire a contractului recurentei. Astfel, comisia de recurs, observând că, din motive străine de situația personală a recurentei, legate de organizarea internă a serviciului juridic, agenția nu urmărea să „reîncadreze persoane sau organizații de muncă anterioare”, nu putea decât să se refere în mod implicit la lipsa necesității de a reînnoi contractul recurentei, ceea ce constituie o motivare subsidiară, diferită de motivarea unică a deciziei în litigiu, care se limita să constate că Cedefop nu era obligat să adopte nicio altă măsură în executarea hotărârii de anulare.

În consecință, având în vedere această posibilitate, care este cel puțin justificabilă, apreciem că condițiile necesare pentru constatarea unei denaturări a elementelor de probă, așa cum au fost rezumate la punctul 26 din prezentele concluzii, nu sunt îndeplinite și în special că aprecierea elementelor de probă, și anume a deciziei de respingere a reclamației, de către Tribunal nu este vădit contrară modului de redactare a acestei decizii.

În ipoteza în care Curtea ar fi de acord cu această interpretare, primul motiv al acțiunii ar trebui, așadar, înlăturat.

În schimb, în ipoteza în care Curtea ar aprecia că motivarea Tribunalului este afectată de o denaturare a elementelor de probă, va trebui să se admită primul motiv de recurs și, în consecință, să se anuleze hotărârea atacată. Astfel, după cum reiese din cuprinsul punctelor 37, 43 și 44 din această hotărâre, prin respingerea acțiunii în primă instanță, Tribunalul s‑a întemeiat doar pe motivarea deciziilor în litigiu, care se bazează pe evoluția organizării interne a Cedefop ( 27 ). În această eventualitate, va fi necesar să se examineze posibilitatea Curții de a se pronunța asupra acțiunii în primă instanță, aspect care va fi abordat la punctele următoare din prezentele concluzii.

Potrivit articolului 61 din Statut, în cazul în care anulează decizia Tribunalului, Curtea poate să soluționeze ea însăși în mod definitiv litigiul atunci când acesta este în stare de judecată.

Considerăm că acest lucru ar fi valabil în cadrul prezentei cauze, în situația în care Curtea ar aprecia că hotărârea atacată trebuie anulată. Într‑o asemenea situație, ea ar dispune astfel de toate elementele necesare pentru a se pronunța cu privire la al doilea motiv al acțiunii în primă instanță, întemeiat pe încălcarea articolului 266 TFUE și pe o eroare vădită de apreciere ( 28 ).

Prin intermediul acestui motiv, recurenta invocă în esență două argumente. Ea arată, în primul rând, că revenea Cedefop, în executarea hotărârii de anulare, sarcina de a relua procedura de examinare a cererii de reînnoire a contractului său și de a adopta o nouă decizie de înlocuire a deciziei în litigiu și, în al doilea rând, că reînnoirea acestui contract era singura măsură posibilă pentru a remedia nelegalitățile constatate în hotărârea de anulare.

În ceea ce privește primul argument, amintim, pe de o parte, că, din articolul 266 primul paragraf TFUE reiese că instituția emitentă a actului anulat este obligată să ia măsurile impuse de executarea hotărârii prin care acest act este declarat nul și neavenit și, pe de altă parte că, în urma hotărârii de anulare, Cedefop era ținut să ia măsurile impuse de executarea acestei hotărâri ( 29 ) și, după cum recunoaște Tribunalul însuși la punctul 34 din hotărârea atacată, să adopte un nou act care să înlocuiască decizia din 12 mai 2017.

În urma hotărârii de anulare, Cedefop a adoptat decizia în litigiu, confirmată prin decizia de respingere a reclamației. Deși prin decizia în litigiu această agenție nu a reexaminat cererea de reînnoire a contractului recurentei, Cedefop i‑a răspuns totuși că nu era obligat să adopte nicio altă măsură decât plata compensației la care Tribunalul l‑a obligat, ceea ce, în definitiv, însemna în mod implicit să se concluzioneze că nu era necesar să se reînnoiască contractul de muncă al recurentei ( 30 ).

În cadrul deciziei de respingere a reclamației, comisia de recurs a confirmat această motivare, subliniind în special faptul că compensația dispusă de Tribunal în hotărârea de anulare – pe care recurenta însăși a solicitat‑o pentru a repara prejudiciul material provocat de nereînnoirea contractului său – constituia „o justă reparare a întregului prejudiciu material suferit de [aceasta]”, după cum a statuat Tribunalul la punctul 201 din hotărârea de anulare.

În lumina acestor elemente, apreciem că, prin decizia în litigiu, astfel cum a fost confirmată prin decizia de respingere a reclamației, Cedefop a reevaluat în mod implicit cererea de reînnoire a contractului recurentei, considerând că nu era ținut să adopte nicio altă măsură decât plata compensației la care Tribunalul l‑a obligat.

În ceea ce privește al doilea argument, arătăm, după cum subliniază Tribunalul la punctele 25, 26 și 41 din hotărârea atacă, că un agent temporar nu are niciun drept la reînnoirea contractului său, posibilitatea de a‑l reînnoi constituind o simplă facultate lăsată la aprecierea autorității competente, instituțiile dispunând de o largă putere de apreciere în organizarea serviciilor lor ( 31 ). Aceste considerații sunt cu atât mai pertinente atunci când este vorba despre înlocuirea unui contract pe durată determinată cu un contract pe durată nedeterminată, care creează o legătură mai stabilă și fără limită de timp între instituție și agentul vizat ( 32 ). Rezultă că executarea hotărârii de anulare nu trebuia în mod necesar să se concretizeze prin reînnoirea contractului recurentei ( 33 ).

În consecință, independent de temeinicia răspunsului său, care face obiectul celorlalte motive de recurs ( 34 ), considerăm că Cedefop a adoptat măsurile impuse de executarea hotărârii de anulare în temeiul articolului 266 TFUE.

În concluzie, în ipoteza în care Curtea ar aprecia că trebuie să admită primul motiv de recurs și, în consecință, să se pronunțe definitiv asupra acțiunii în primă instanță, propunem respingerea celui de al doilea motiv al acțiunii în primă instanță.

În memoriul în răspuns, Cedefop solicită Curții, în temeiul articolului 151 din Regulamentul de procedură, retragerea din dosar a anexei C.1 la recurs, care conține un schimb de corespondență între recurentă, fosta sa consilieră juridică și un terț, în care era inclus, sub forma unei copieri‑lipiri, conținutul unui e‑mail trimis la 2 aprilie 2021 de consilierul juridic al Cedefop către fosta consilieră juridică a recurentei referitor la posibilitatea de a iniția discuții între părți în vederea soluționării litigiului pe cale amiabilă ( 35 ). În esență, Cedefop susține că acea corespondență este protejată de confidențialitatea comunicărilor între avocați, în conformitate cu Codul belgian de deontologie a avocatului, subliniind că nici recurenta, nici consilierul său actual nu erau destinatarii e‑mailului contestat, în timp ce recurenta arată, pe de o parte, că confidențialitatea prevăzută de acest cod constituie o normă internă a Baroului din Bruxelles (Belgia) care nu este obligatorie pentru aceasta și, pe de altă parte, că acea corespondență constituie un element de probă determinant pentru a‑i susține poziția ( 36 ).

Cu titlu introductiv, amintim că dreptul Uniunii nu prevede nicio normă specifică referitoare la utilizarea probelor. Potrivit unei jurisprudențe constante a Curții, principiul aplicabil în această privință este cel al liberei aprecieri a probelor, din care decurge că admisibilitatea unui element de probă prezentat în timp util nu poate fi contestată în fața instanței Uniunii decât pe baza faptului că acesta a fost obținut în mod nelegal ( 37 ). Mai precis, în prezența unor probe prezentate în mod ilicit de o parte, trebuie să se pună în balanță interesele fiecăreia dintre părțile la procedură referitoare la dreptul acestora la un proces echitabil, ținând seama de interesele protejate de normele încălcate sau eludate cu ocazia obținerii acestor probe ( 38 ). Rezultă că instanța Uniunii, sesizată cu o cerere de retragere a unor elemente de probă, trebuie să pună în balanță, pe de o parte, interesele recurentului care a prezentat aceste elemente de probă, ținând seama în special de utilitatea lor pentru a aprecia temeinicia acțiunii cu care a fost sesizată, și, pe de altă parte, interesele părții adverse, cărora menținerea respectivelor elemente de probă în dosar le‑ar putea aduce efectiv atingere ( 39 ).

Amintim de asemenea că, în ceea ce privește situația din speță, este cert că dreptul la respectarea confidențialității corespondenței dintre avocat și clientul său a fost recunoscut de mult timp de Curte ( 40 ), în special ca expresie a principiilor dreptului la un proces echitabil și respectării vieții private, astfel cum au fost consacrate la articolul 47 și, respectiv, 7 din cartă ( 41 ) și la articolele 6 și 8 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, semnată la Roma la 4 noiembrie 1950 (denumită în continuare „CEDO”) ( 42 ).

Cu toate acestea, considerăm că protecția confidențialității comunicărilor dintre un avocat și clientul său – care de altfel urmărește în principal să protejeze interesele acestuia din urmă – nu se extinde, în orice caz, la corespondența dintre avocați, cu excepția cazului în care aceste comunicări sunt parte a comunicărilor dintre avocat și client ( 43 ). Astfel, protecția confidențialității corespondenței dintre avocați este în mod normal asigurată la nivel național de normele deontologice adoptate de barourile competente, eventual cu mandatul legiuitorului, și este obligatorie numai pentru avocații care sunt supuși acestor norme ( 44 ).

Presupunând, astfel cum susține Cedefop, că normele deontologice ale Baroului din Bruxelles au fost încălcate în speță de fosta avocată a recurentei ( 45 ), răspunderea care decurge din respectiva încălcare o privește numai pe aceasta. O asemenea încălcare, presupunând că este stabilită, nu ar putea, singură, să determine o interdicție pentru recurentă de a prezenta elemente de probă pe care nu le‑a obținut în mod ilicit ( 46 ).

Această concluzie nu este repusă în discuție de faptul că în speță era vorba despre o corespondență care avea în vedere posibilitatea unei soluționări amiabile a litigiului, în măsura în care, în orice caz, această corespondență nu privea un eventual schimb de informații confidențiale cu privire la conținutul unei posibile soluționări amiabile a litigiului, ci exprima pur și simplu disponibilitatea de principiu a Cedefop pentru a iniția astfel de negocieri ( 47 ). De altfel, jurisprudența evocată de acesta din urmă privește accesul terților la anumite documente pregătite de Comisie în cadrul unei acțiuni în constatarea neîndeplinirii obligațiilor și nu este relevantă în speță ( 48 ).

În aceste împrejurări, propunem respingerea cererii formulate de Cedefop privind retragerea din dosar a anexei C.1 ( 49 ).

Având în vedere considerațiile care precedă, propunem Curții: – să respingă recursul sau, în ipoteza în care Curtea ar aprecia că primul motiv de recurs trebuie admis, să anuleze Hotărârea Tribunalului Uniunii Europene din 7 februarie 2024, VP/Cedefop (T‑563/22, EU:T:2024:72), și să respingă al doilea motiv al acțiunii formulate de VP în fața Tribunalului; – să respingă cererea de retragere a anexei C.1 din dosarul cauzei.

CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL

DOMNUL ATHANASIOS RANTOS

prezentate la 12 iunie 2025 ( 1 )

Introducere

Istoricul litigiului

Procedura în fața Tribunalului și hotărârea atacată

Procedura în fața Curții și concluziile părților

Analiză

Cu privire la primul motiv de recurs

Cu privire la aprecierea Tribunalului

Cu privire la denaturarea elementelor de probă

Cu privire la acțiunea în primă instanță

Cu privire la cererea de retragere din dosar a anexei C.1

Concluzie