Concluziile avocatului general domnul M. Szpunar prezentate la 4 septembrie 2025.###

Prezenta cerere de decizie preliminară formulată de Attunda tingsrätt (Tribunalul de Primă Instanță, Attunda, Suedia) oferă Curții posibilitatea de a clarifica domeniul de aplicare al articolului 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 ( 2 ), în situația în care operatorul unei baze de date refuză să dea curs solicitării unei persoane de eliminare a datelor cu caracter personal referitoare la o hotărâre de condamnare penală care o privește pe aceasta.

Articolul 85 din RGPD reglementează „Prelucrarea și libertatea de exprimare și de informare”. Acesta are următorul conținut: „(1) Prin intermediul dreptului intern, statele membre asigură un echilibru între dreptul la protecția datelor cu caracter personal în temeiul prezentului regulament și dreptul la libertatea de exprimare și de informare, inclusiv prelucrarea în scopuri jurnalistice sau în scopul exprimării academice, artistice sau literare. (2) Pentru prelucrarea efectuată în scopuri jurnalistice sau în scopul exprimării academice, artistice sau literare, statele membre prevăd exonerări sau derogări de la dispozițiile capitolului II (principii), ale capitolului III (drepturile persoanei vizate), ale capitolului IV (operatorul și persoana împuternicită de operator), ale capitolului V (transferul datelor cu caracter personal către țări terțe sau organizații internaționale), ale capitolului VI (autorități de supraveghere independente), ale capitolului VII (cooperare și coerență) și ale capitolului IX (situații specifice de prelucrare a datelor) în cazul în care acestea sunt necesare pentru a asigura un echilibru între dreptul la protecția datelor cu caracter personal și libertatea de exprimare și de informare. (3) Fiecare stat membru informează Comisia cu privire la dispozițiile de drept intern pe care le‑a adoptat în temeiul alineatului (2) precum și, fără întârziere, cu privire la orice act legislativ de modificare sau orice modificare ulterioară a acestora.”

Yttrandefrihetsgrundlagen (1991:1469) [Legea constituțională privind libertatea de exprimare (1991:1469), denumită în continuare „Legea privind libertatea de exprimare”] este una dintre așa‑numitele mediegrundlagar (reglementări constituționale privind mass‑media) din Suedia și conține dispoziții privind protecția constituțională, printre altele, a emisiunilor de radio și televiziune și a anumitor site‑uri. Scopul acesteia este de a asigura libertatea de exprimare în această privință. Potrivit articolului 4 din capitolul 1 din Legea privind libertatea de exprimare, dispozițiile constituționale privind transmiterea de programe se aplică unui anumit tip de baze de date în cazul în care există un certificat de publicare pentru respectiva activitate. În prezenta cauză, a fost eliberat un certificat de publicare pentru Lexbase, ceea ce înseamnă că baza de date face obiectul protecției constituționale.

În conformitate cu articolul 7 primul paragraf din capitolul 1 din lagen (2018:218) med kompletterande bestämmelser till EU:s dataskyddsförordning [Legea (2018:218) de stabilire a unor dispoziții suplimentare față de dispozițiile RGPD adoptat la nivelul Uniunii, denumită în continuare „Legea privind protecția datelor”], RGPD nu se aplică în cazul în care acesta ar contraveni tryckfrihetsförordningen (Regulamentul constituțional privind libertatea presei, denumit în continuare „Regulamentul privind libertatea presei”) sau Legii privind libertatea de exprimare. În conformitate cu al doilea paragraf al dispoziției menționate anterior, anumite articole din RGPD nu se aplică în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal efectuată, printre altele, în scopuri jurnalistice.

Din articolul 14 din capitolul 1 din Legea privind libertatea de exprimare rezultă că niciun organism public nu poate, decât în temeiul acestei legi, să ia măsuri împotriva unei persoane care a abuzat de libertatea de exprimare sau a contribuit la un astfel de abuz în cadrul unui program sau să ia măsuri împotriva programului pentru un astfel de motiv. În plus, din articolul 11 din capitolul 1 din legea menționată rezultă că un organism public nu poate interzice sau împiedica transmiterea, publicarea sau difuzarea către public a unui program din cauza conținutului său decât dacă legea respectivă prevede un temei pentru o asemenea măsură.

Despăgubirile pentru abuzul de libertate de exprimare ca urmare a conținutului unui program pot, în temeiul articolului 1 din capitolul 9 din Legea privind libertatea de exprimare, să se întemeieze numai pe motivul că programul care face obiectul cererii de despăgubiri implică infracțiuni legate de libertatea de exprimare. Desemnarea unei persoane ca având un stil de viață infracțional sau culpabil sau furnizarea în alt mod de informații care pot expune o persoană disprețului din partea altor persoane constituie infracțiunea de defăimare și constituie o utilizare abuzivă a libertății de exprimare în temeiul articolului 1 din capitolul 5 din Legea privind libertatea de exprimare și al articolului 3 din capitolul 7 din tryckfrihetsförordningen (1949:105) [Regulamentul (1949:105) privind libertatea presei]. Cu toate acestea, un astfel de comportament nu se pedepsește dacă, ținând cont de împrejurări, era justificat cu scopul de a divulga informații în acest sens și dacă persoana care a divulgat informațiile poate demonstra că acestea sunt exacte sau că avea motive întemeiate să creadă că acestea sunt exacte.

Legal Newsdesk Sweden AB (denumită în continuare „Legal Newsdesk”), pârâta din litigiul principal, administrează baza de date Lexbase și publică în aceasta datele personale ale persoanelor care au fost implicate în proceduri penale. În această privință, Legal Newsdesk permite efectuarea de căutări în ceea ce privește persoanele fizice și societățile care au făcut obiectul unor proceduri penale sau al unor plângeri civile în fața unei instanțe suedeze. Myndigheten för press, radio och tv (Autoritatea suedeză pentru presă și radiodifuziune) [în prezent, Mediemyndigheten (Agenția suedeză pentru mass‑media)] a emis în favoarea Lexbase un așa‑numit utgivningsbevis (certificat care atestă că nu există niciun impediment juridic în calea publicării și care conferă protecție constituțională, denumit în continuare „certificat de publicare”).

La 17 ianuarie 2011, ND, reclamantul din litigiul principal, a fost condamnat pentru săvârșirea unei infracțiuni, iar respectiva hotărâre de condamnare a fost disponibilă în Lexbase până în luna februarie 2024. Hotărârea de condamnare a fost radiată din registrul public al cazierelor judiciare. Deși reclamantul din litigiul principal a solicitat Legal Newsdesk eliminarea datelor sale cu caracter personal, respectivele date nu au fost șterse imediat, ci doar în urma unei verificări de rutină.

ND a introdus o acțiune la Attunda tingsrätt (Tribunalul de Primă Instanță, Attunda), care este instanța de trimitere, prin care urmărea pronunțarea unei hotărâri de obligare a Legal Newsdesk la plata unor despăgubiri în valoare de 300000 kronor (SEK) (coroane suedeze) (aproximativ 26000 de euro), precum și a dobânzilor aferente. Legal Newsdesk a contestat respectiva cerere, susținând că conținutul publicat în Lexbase era protejat de un certificat de publicare. Potrivit dreptului intern însă, în respectivele împrejurări, RGPD nu este aplicabil ca atare, întrucât dreptul la protecția datelor cu caracter personal este garantat prin legile constituționale privind mass‑media, care prevăd doar posibilitatea de a angaja o procedură penală pentru defăimare împotriva autorului încălcării unei astfel de protecții și dreptul de a solicita despăgubiri în acest temei.

În această privință, instanța de trimitere observă că articolul 85 alineatul (2) din RGPD autorizează în mod explicit statele membre să prevadă exonerări sau derogări în raport cu prelucrarea datelor cu caracter personal în „scopuri jurnalistice” și, mai general, în scopul de a garanta libertatea de exprimare și de informare. Cu toate acestea, în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal în „scopuri jurnalistice”, RGPD nu definește ceea ce se înțelege prin astfel de scopuri. În plus, chiar dacă astfel de scopuri ar include orice divulgare de informații, de opinii sau de idei către public, jurisprudența nu clarifică efectul articolului 85 din RGPD asupra căilor de atac judiciare care trebuie puse la dispoziția persoanelor vizate, în conformitate cu articolele 79 și 82 din acesta.

Acesta a fost contextul în care, prin ordonanța din 1 martie 2024, primită de Curte la 13 martie 2024, instanța de trimitere a decis să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare: „1) Articolul 85 alineatul (1) din RGPD permite statelor membre să adopte măsuri legislative suplimentare față de cele pe care trebuie să le adopte în temeiul articolului 85 alineatul (2) din regulament în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal în alte scopuri decât în scopuri jurnalistice sau în scopul exprimării academice, artistice sau literare? 2) În cazul unui răspuns afirmativ la întrebarea anterioară, articolul 85 alineatul (1) din RGPD permite asigurarea unui echilibru între dreptul la protecția datelor cu caracter personal în temeiul acestui regulament și libertatea de exprimare și de informare, conform căruia singura cale de atac de care dispune o persoană ale cărei date cu caracter personal sunt prelucrate prin punerea la dispoziția publicului pe internet, în schimbul unei plăți, a condamnărilor penale care vizează această persoană o constituie inițierea unei proceduri penale pentru defăimare sau solicitarea de despăgubiri pentru defăimare? 3) În cazul unui răspuns negativ la prima întrebare sau al unui răspuns negativ la a doua întrebare, o activitate care constă în punerea la dispoziția publicului pe internet, în schimbul unei plăți, fără prelucrare sau editare, a unor documente oficiale sub formă de hotărâri de condamnare penală poate constitui o prelucrare de date cu caracter personal în scopurile prevăzute la articolul 85 alineatul (2) din RGPD?”

Părțile din litigiul principal, guvernele bulgar, finlandez și suedez, precum și Comisia Europeană au depus observații scrise. Părțile din litigiul principal, Regatul Suediei și Comisia au participat la ședința care a avut loc la 14 mai 2025.

Prin intermediul primelor două întrebări adresate, care trebuie să fie examinate împreună, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 85 alineatul (1) din RGPD trebuie interpretat în sensul că permite o reglementare internă în temeiul căreia singura cale de atac judiciară de care dispune o persoană ale cărei date cu caracter personal sunt prelucrate prin punerea la dispoziția publicului pe internet, în schimbul unei plăți, a unor hotărâri de condamnare penală care o vizează este inițierea unei proceduri penale pentru defăimare sau solicitarea de despăgubiri pentru defăimare.

Vom examina mai întâi structura și originea articolului 85 din RGPD.

Potrivit articolului 85 alineatul (1) din RGPD, prin intermediul dreptului intern, statele membre asigură un echilibru între dreptul la protecția datelor cu caracter personal în temeiul RGPD și dreptul la libertatea de exprimare și de informare, inclusiv prelucrarea în scopuri jurnalistice sau în scopul exprimării academice, artistice sau literare.

Respectiva dispoziție reflectă și urmărește reconcilierea – termen care amintește de formularea utilizată în Convenția 108 a Consiliului Europei ( 3 ) – a trei drepturi fundamentale distincte și aflate în mod potențial în conflict, prevăzute în Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (denumită în continuare „carta”): dreptul la protecția datelor cu caracter personal ( 4 ), dreptul la libertatea de exprimare și de informare ( 5 ) și dreptul la libertatea artelor și științelor ( 6 ).

Întrucât articolul 85 alineatul (1) din RGPD cuprinde termenul „inclusiv”, putem concluziona că activitatea de jurnalism constituie una dintre numeroasele subcategorii ale categoriei mai largi a dreptului la libertatea de exprimare și de informare.

În ceea ce privește respectiva subcategorie specifică de prelucrare efectuată în scopuri jurnalistice ( 7 ), articolul 85 alineatul (2) din RGPD stipulează că statele membre trebuie să prevadă exonerări sau derogări de la dispozițiile capitolului II (principii), ale capitolului III (drepturile persoanei vizate), ale capitolului IV (operatorul și persoana împuternicită de operator), ale capitolului V (transferul datelor cu caracter personal către țări terțe sau organizații internaționale), ale capitolului VI (autorități de supraveghere independente), ale capitolului VII (cooperare și coerență) și ale capitolului IX (situații specifice de prelucrare a datelor), în cazul în care acestea sunt necesare pentru a asigura un echilibru între dreptul la protecția datelor cu caracter personal și libertatea de exprimare și de informare.

Revenind la diferența și interacțiunea dintre alineatul (1) al articolului 85 din RGPD și alineatul (2) al acestui articol, în timp ce primul alineat stabilește normele și principiile generale de reglementare, cel de al doilea alineat stabilește mecanismul de punere în aplicare a unei serii concrete de domenii, permițând în mod expres statelor membre să prevadă exonerări sau derogări de la dispozițiile anumitor capitole din RGPD.

În această etapă sunt necesare câteva observații cu privire la dispoziția menționată.

În primul rând, astfel cum indică textul articolului 85 alineatul (1) din RGPD ( 8 ), statele membre au obligația (iar nu doar simpla putere discreționară) de a asigura un echilibru între protecția datelor și libertatea de exprimare.

În al doilea rând, mecanismul specific de punere în aplicare a respectivei obligații este prevăzut doar pentru prelucrarea datelor efectuată în scopuri jurnalistice sau în scopul exprimării academice, artistice sau literare. În nicio dispoziție a articolului 85 din RGPD nu se prevede posibilitatea de a recurge la acest mecanism și în ceea ce privește alte domenii care intră în sfera libertății de exprimare, dar nu constituie prelucrare în scopurile menționate anterior.

În al treilea rând, în temeiul articolului 85 alineatul (2) din RGPD, statele membre au obligația de a prevedea exonerări sau derogări de la dispozițiile unei serii de capitole din RGPD, limitând astfel domeniul efectiv de aplicare al dispozițiilor respectivelor capitole, în cazul în care respectivele exonerări sau derogări sunt necesare pentru a asigura un echilibru între protecția datelor și libertatea de exprimare. Aceasta indică faptul că există situații în care protecția datelor trebuie restrânsă pentru ca aceasta să fie compatibilă și să poată fi echilibrată cu libertatea de exprimare.

În al patrulea rând, atunci când statele membre își îndeplinesc obligațiile care le revin în temeiul articolului 85 din RGPD, acestea acționează în cadrul domeniului de aplicare al RGPD. Prin urmare, ele pun în aplicare dreptul Uniunii, în sensul articolului 51 alineatul (1) din cartă, având drept consecință aplicabilitatea cartei în privința respectivului demers de asigurare a unui echilibru ( 9 ).

În al cincilea rând, sarcina realizării efective a demersului de asigurare a unui echilibru este lăsată în grija statelor membre. Ele sunt cele care au obligația de a calibra respectivul raport în conformitate cu propriile lor tradiții juridice și constituționale. Ceea ce dă naștere în mod inevitabil anumitor diferențe între nivelurile de protecție pe teritoriul Uniunii Europene, atât în ceea ce privește protecția datelor, cât și în ceea ce privește libertatea de exprimare, dat fiind că trebuie să se asigure un echilibru între două drepturi aflate în mod potențial în conflict. Acesta constituie însă chiar obiectivul pe care l‑a urmărit legiuitorul Uniunii.

În sfârșit, articolul 85 din RGPD nu furnizează în niciun mod un temei juridic pentru ca statele membre să constate că dispozițiile tuturor capitolelor din RGPD sunt inaplicabile în anumite situații. Acest lucru este valabil atât în ceea ce privește alineatul (1), cât și în ceea ce privește alineatul (2) al acestei dispoziții. Deși acest aspect va trebui verificat de instanța de trimitere, considerăm că articolul 85 din RGPD nu furnizează un temei juridic care să permită reglementării suedeze să considere RGPD ca inaplicabil într‑o asemenea măsură încât acesta contravine reglementării suedeze privind libertatea de exprimare.

După cum s‑a menționat mai sus, articolul 85 din RGPD nu prevede nicio dispoziție privind posibilitatea de a recurge la alineatul (2) al acestei dispoziții în ceea ce privește aspectele care intră în sfera libertății de exprimare care nu constituie prelucrare efectuată în scopuri jurnalistice ( 10 ). Poate un stat membru să prevadă exonerări sau derogări de la dispozițiile capitolelor II-VII și ale capitolului IX chiar și atunci când acestea nu se referă la prelucrarea efectuată în scopuri jurnalistice?

Considerăm că statele membre nu pot prevedea exonerări sau derogări de la dispozițiile tuturor capitolelor din RGPD.

În primul rând, faptul că articolul 85 alineatul (2) din RGPD enumeră în mod detaliat un anumit număr de capitole din RGPD ale căror dispoziții trebuie să fie restrânse reprezintă un indiciu potrivit căruia dispoziția menționată se aplică doar în ceea ce privește aspectul specific reglementat în respectivul alineat, și anume prelucrarea efectuată în scopuri jurnalistice.

În al doilea rând, articolul 85 alineatul (3) din RGPD, care obligă fiecare stat membru să informeze Comisia cu privire la dispozițiile de drept intern pe care le‑a adoptat în temeiul alineatului (2), nu ar avea prea mult sens dacă statele membre ar putea să prevadă și în temeiul articolului 85 alineatul (1) exonerări sau derogări de la dispozițiile capitolelor din RGPD prevăzute la articolul 85 alineatul (2). Articolul 85 alineatul (3) din RGPD urmărește să plaseze Comisia într‑o poziție care să îi permită acesteia să întreprindă demersul unei examinări atente atunci când statele membre au derogat de la dispozițiile anumitor capitole din RGPD. Respectivul obiectiv ar fi compromis dacă statele membre ar putea să prevadă și în temeiul articolului 85 alineatul (1) din RGPD exonerări sau derogări fără a respecta obligația de informare care le revine.

În al treilea rând, este utilă o analiză a procesului legislativ care a condus la adoptarea RGPD. Aceasta arată că, în proiectul inițial al ceea ce a devenit ulterior articolul 85 din RGPD, urmând logica precursorului acestei dispoziții prevăzut în Directiva 95/46/CE ( 11 ), Comisia a intenționat să limiteze asigurarea unui echilibru între protecția datelor și libertatea de exprimare la prelucrarea efectuată exclusiv în scopuri jurnalistice. În acest sens, Comisia a propus ca dispoziția în cauză să fie alcătuită din două alineate, care sunt în mare măsură similare cu alineatele (2) și (3) ale articolului 85 din RGPD ( 12 ). Parlamentul European a încercat să extindă regimul propus, astfel încât acesta să reglementeze libertatea de exprimare în general. S‑a propus ca referirea la sintagma „în scopuri jurnalistice” să fie eliminată și înlocuită cu sintagma „ori de câte ori […] necesar” ( 13 ). Această propunere nu s‑a concretizat însă în cele din urmă.

Rezultatul constă în articolul 85 din RGPD în forma sa actuală. În cazul în care ar fi posibil ca un stat membru să adopte aceleași măsuri în temeiul articolului 85 alineatul (1) la fel cum o face în temeiul articolului 85 alineatul (2) din RGPD, poziția adoptată de Parlament, care a fost respinsă în respectiva etapă anterioară, ar avea de fapt câștig de cauză.

Prin urmare, statele membre pot cel mult, în anumite împrejurări, să restrângă, în temeiul articolului 85 alineatul (1) din RGPD, drepturile prevăzute în RGPD. În prezenta cauză, condițiile concrete în care această restrângere este posibilă sunt ipotetice și ar ieși din sfera obiectului litigiului cu care este sesizată instanța de trimitere.

În plus, nici articolul 85 alineatul (1) din RGPD și, astfel, nici orice altă dispoziție prevăzută în RGPD nu permite statelor membre să restrângă drepturile conferite persoanelor vizate în temeiul dispozițiilor capitolului VIII (cu privire la căi de atac, răspundere și sancțiuni), întrucât acest lucru ar contraveni omisiunii exprese a acestui capitol din cuprinsul articolului 85 alineatul (2) din RGPD.

Din informațiile prezentate de instanța de trimitere rezultă că dreptul la protecția datelor cu caracter personal în ceea ce privește difuzarea datelor referitoare la infracțiuni nu este garantat decât prin răspunderea penală pentru defăimare și prin posibilitatea de a solicita despăgubiri în această privință. Consecința acestui fapt este aceea că reglementarea internă în cauză exclude în mod direct câteva căi de atac reglementate în capitolul VIII în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal protejate prin libertatea de exprimare în temeiul dreptului intern, precum depunerea unei plângeri în temeiul articolului 77 din RGPD, întrucât autoritatea de supraveghere nu pare să aibă competența de a impune sancțiuni penale sau de a acorda despăgubiri. Pentru aceleași motive, reglementarea internă în cauză pare să excludă posibilitatea de a exercita o cale de atac judiciară împotriva operatorului, în temeiul articolului 79 alineatul (1) din RGPD.

Pe baza acestei constatări, răspunsul pe care îl propunem la primele două întrebări este că articolul 85 alineatul (1) din RGPD trebuie interpretat în sensul că se opune unei reglementări interne în temeiul căreia singura cale de atac judiciară de care dispune o persoană ale cărei date cu caracter personal sunt prelucrate prin punerea la dispoziția publicului pe internet, în schimbul unei plăți, a unor hotărâri de condamnare penală care vizează această persoană o constituie inițierea unei proceduri penale pentru defăimare sau solicitarea de despăgubiri pentru defăimare.

Prin intermediul celei de a treia întrebări, instanța de trimitere urmărește în esență să se stabilească dacă o activitate care constă în punerea la dispoziția publicului pe internet, în schimbul unei plăți, fără prelucrare sau editare, a unor documente oficiale sub formă de hotărâri de condamnare penală constituie o prelucrare de date cu caracter personal efectuată în scopuri jurnalistice, astfel cum aceasta este prevăzută la articolul 85 alineatul (2) din RGPD ( 14 ).

De la bun început, trebuie subliniat faptul că instanța de trimitere solicită îndrumări doar cu privire la aspectul dacă prezenta cauză intră în domeniul de aplicare al articolului 85 alineatul (2) din RGPD. În schimb, instanța de trimitere nu urmărește să afle dacă Regatul Suediei a asigurat în mod corespunzător – în ipoteza în care articolul 85 alineatul (2) din RGPD ar fi aplicabil – un echilibru între libertatea de exprimare și protecția datelor.

Întrebarea este, așadar, dacă baza de date a Legal Newsdesk reprezintă o bază de date stocate în scopuri jurnalistice.

În lipsa unei definiții clare, punctul de la care trebuie să plecăm pentru a interpreta ceea ce se înțelege prin noțiunea de „scopuri jurnalistice” trebuie să fie semnificația obișnuită a acesteia. În acest caz, dicționarele de referință atribuie o definiție destul de restrânsă noțiunii de „jurnalism”: „activitatea de colectare și de redactare a articolelor de știri pentru ziare, reviste, radio, televiziune sau site‑uri de știri online; articole de știri formulate în scris” ( 15 ) sau „activitatea de redactare a articolelor pentru ziare, reviste, televiziune sau radio” ( 16 ).

În acest stadiu, ne putem întemeia în mare măsură pe jurisprudența Curții privind articolul 9 din Directiva 95/46, precursorul articolului 85 din RGPD. În respectiva jurisprudență, Curtea a statuat că este necesar ca noțiunile corespunzătoare libertății de exprimare, printre care și aceea de jurnalism, să fie interpretate în sens larg ( 17 ), demonstrând prin aceasta că asigurarea unui echilibru între protecția datelor și libertatea de exprimare nu urmează regimul tradițional al excepțiilor de la regulă. În plus, activitățile care presupun colectarea și publicarea sistematică a unor liste detaliate de date fiscale cu caracter personal, provenite din înregistrările cu caracter public și publicate ulterior, pot fi calificate drept „activități de jurnalism” în cazul în care au ca scop aducerea la cunoștința publicului a unor informații, opinii sau idei, indiferent de mijlocul de transmitere a acestora. Aceste activități nu sunt rezervate întreprinderilor din sectorul mijloacelor de comunicare în masă și pot avea un scop lucrativ ( 18 ).

În plus, astfel cum a arătat în mod corect Comisia, scopurile jurnalistice nu sunt corelate în mod necesar cu mijloacele tradiționale de comunicare în masă, precum presa scrisă, radioul și televiziunea ( 19 ). Astfel, Curtea a statuat că excepțiile și derogările prevăzute la articolul 9 din Directiva 95/46 se aplică nu numai întreprinderilor din sectorul mijloacelor de comunicare în masă, ci și oricărei persoane care exercită o activitate jurnalistică ( 20 ), ceea ce înseamnă că, în principiu, bloggerii și persoanele fizice se pot prevala și de articolul 85 alineatul (2) din RGPD.

În plus, faptul că publicarea unor date cu caracter public ar avea un scop lucrativ nu exclude a priori posibilitatea să fie considerată o activitate „numai în scopuri jurnalistice”. Orice întreprindere urmărește prin activitatea sa obținerea unui profit. Este posibil chiar ca un anumit succes comercial să constituie condiția sine qua non a existenței unui jurnalism profesionist ( 21 ).

Cu toate acestea, într‑o cauză privind aspectul dacă înregistrarea și publicarea pe un site internet public a înregistrării video a unor agenți de poliție în incinta unei secții de poliție în timpul îndeplinirii atribuțiilor lor intra în domeniul de aplicare al articolului 9 din Directiva 95/46, Curtea a statuat că nu se poate considera că orice informație publicată pe internet, care privește date cu caracter personal, se încadrează în noțiunea „activități jurnalistice” și beneficiază în acest sens de exceptările și de derogările prevăzute la articolul 9 din Directiva 95/46 ( 22 ).

În sfârșit, Curtea tinde să acorde o marjă considerabilă de apreciere instanțelor de trimitere atunci când acestea stabilesc dacă există efectiv o prelucrare efectuată în scopuri jurnalistice în cauzele respective. În această privință, Curtea acordă importanță aspectului dacă o publicație are ca unic scop „aducerea la cunoștința publicului a unor informații, opinii sau idei” ( 23 ).

Deși va reveni în cele din urmă instanței de trimitere obligația de a aplica respectiva jurisprudență în litigiul cu care este sesizată, pe baza informațiilor cuprinse în decizia de trimitere, nu considerăm că prelucrarea efectuată de Legal Newsdesk are ca scop aducerea la cunoștința publicului a unor informații, opinii sau idei ( 24 ). Tot ce face societatea este să exploateze o bază de date care furnizează accesul exclusiv la hotărâri judecătorești în materie penală, fără niciun fel de prelucrare sau editare suplimentară a respectivelor date. Avem îndoieli că respectivele informații cu privire la hotărâri de condamnare penală sunt publicate pentru a atrage atenția publicului asupra unui anumit aspect. Impresia este mai degrabă, așa cum a susținut în mod convingător și Comisia, că Legal Newsdesk pune astfel de informații doar la dispoziția celor care plătesc pentru ele, fără a exista vreun indiciu că societatea urmărește, în sens mai general, să atragă atenția publicului asupra respectivelor informații.

Având în vedere considerațiile care precedă, apreciem că este dificil să propunem ca o astfel de activitate să fie considerată ca fiind desfășurată în scopuri jurnalistice.

Prin urmare, răspunsul pe care îl propunem la a treia întrebare este că articolul 85 alineatul (2) din RGPD trebuie interpretat în sensul că o activitate care constă în punerea la dispoziția publicului pe internet, în schimbul unei plăți, fără prelucrare sau editare, a unor documente oficiale sub formă de hotărâri de condamnare penală nu constituie o prelucrare de date cu caracter personal efectuată în scopuri jurnalistice.

În lumina tuturor considerațiilor care precedă, propunem Curții să răspundă la întrebările preliminare adresate de Attunda tingsrätt (Tribunalul de Primă Instanță, Attunda, Suedia), după cum urmează: 1) Articolul 85 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor) trebuie interpretat în sensul că se opune unei reglementări interne în temeiul căreia singura cale de atac judiciară de care dispune o persoană ale cărei date cu caracter personal sunt prelucrate prin punerea la dispoziția publicului pe internet, în schimbul unei plăți, a unor hotărâri de condamnare penală care vizează această persoană o constituie inițierea unei proceduri penale pentru defăimare sau solicitarea de despăgubiri pentru defăimare. 2) Articolul 85 alineatul (2) din Regulamentul 2016/679 trebuie interpretat în sensul că o activitate care constă în punerea la dispoziția publicului pe internet, în schimbul unei plăți, fără prelucrare sau editare, a unor documente oficiale sub forma unor hotărâri de condamnare penală nu constituie o prelucrare de date cu caracter personal efectuată în scopuri jurnalistice.

CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL

DOMNUL MACIEJ SZPUNAR

prezentate la 4 septembrie 2025 ( 1 )