Concluziile avocatei generale T. Ćapeta prezentate la 5 martie 2026.###

Ediție provizorie

CONCLUZIILE AVOCATEI GENERALE

DOAMNA TAMARA ĆAPETA

prezentate la 5 martie 2026(1)

CauzaC‑194/24

Republica Italiană

împotriva

Parlamentului European,

Consiliului Uniunii Europene

„ Acțiune în anulare – Politica comună în domeniul pescuitului – Controlul obligației de debarcare – Regulamentul (UE) 2023/2842 – Instalarea unor camere de supraveghere pe navele de pescuit – Încălcarea articolelor 7, 8 și 31 din Carta drepturilor fundamentale – Proporționalitate – Intensitatea controlului ”

I. Introducere

1. În mod tradițional, o captură nedorită sau care nu prezenta interes (din punct de vedere comercial) era aruncată înapoi în mare(2). Totuși, în acest moment, peștii sau vietățile marine în cauză erau probabil deja morți sau aproape morți(3).

2. „Obligația de debarcare” a fost introdusă prin Regulamentul privind politica comună în domeniul pescuitului(4) (denumită în continuare „PCP”) pentru reducerea risipei care exista de mai multe decenii în pescuitul comercial și pentru a contribui astfel la o politică mai sustenabilă în domeniul pescuitului. În esență, actul respectiv impune ca toate capturile să fie păstrate și înregistrate la bordul navelor de pescuit în cauză și apoi să fie debarcate(5). Pentru acest motiv, obligația de debarcare a fost descrisă ca fiind „o schimbare foarte importantă în gestionarea pescuitului” și „o răsturnare a gestionării tradiționale a pescuitului, transformând‑o radical”(6).

3. Prezenta cauză are ca obiect controlul respectivei obligații de debarcare. Pentru a asigura respectarea efectivă a acesteia, Regulamentul (UE) 2023/2842(7) (denumit în continuare „regulamentul atacat”) a introdus cerința ca anumite nave de pescuit să fie echipate cu sisteme de monitorizare la distanță („remote electronic monitoring” sau „REM”), inclusiv cu camere de televiziune cu circuit închis (denumite în continuare „TVCI“).

4. Republica Italiană consideră că instalarea unor asemenea camere constituie o atingere disproporționată adusă mai multor dispoziții ale Cartei drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (denumită în continuare „carta”).

5. Vom propune Curții să respingă aceste preocupări ca nefondate.

II. Contextul și cadrul juridic

6. Obiectivul politicii comune în domeniul pescuitului (PCF), astfel cum a fost revizuită prin Regulamentul privind PCP, este acela de a garanta că exploatarea resurselor acvatice vii, inclusiv a peștilor, are loc într‑un mod care oferă condiții economice, de mediu și sociale sustenabile(8).

7. Totuși, acest lucru nu este posibil fără măsuri de control eficiente.

8. În 2007, Curtea de Conturi Europeană a evidențiat deficiențele semnificative ale sistemului Uniunii Europene de control al pescuitului aflat în vigoare la momentul respectiv(9). Aceste măsuri au fost revizuite în 2009 odată cu intrarea în vigoare a Regulamentului (CE) nr. 1224/2009 (denumit în continuare „Regulamentului privind controlul pescuitului”)(10).

9. Acest nou sistem de control al pescuitului cuprinde măsuri privind producția și mijloacele de producție. Măsurile privind producția urmăresc în esență limitarea capturilor totale prin așa‑numita „gestionare a efortului de pescuit”, care include atribuirea unor părți de stocuri pentru fiecare specie de pește din apele Uniunii („limite pentru capturile totale admisibile”) și a cotelor pentru fiecare tip de pescuit. Măsurile privind mijloacele de producție vizează mijloacele și normele potrivit cărora o flotă de pescuit desfășoară activități de pescuit, fie prin controlul capacității sale de pescuit și al utilizării navelor, prin măsuri tehnice care reglementează uneltele de pescuit sau prin alocarea perioadelor și a zonelor geografice în timpul și în care este permis pescuitul(11).

10. În anul 2015, acest sistem de control al pescuitului a fost adaptat pentru a ține seama de intrarea în vigoare a Regulamentului privind PCP și, în special, de introducerea obligației de debarcare(12).

11. Deși recunoaște că sistemul în vigoare de la introducerea Regulamentului privind PCP a constituit un progres și că statele membre puneau în aplicare în mod adecvat măsurile de gestionare a pescuitului, Curtea de Conturi a considerat, totuși, în raportul său special nr. 08/2017, că „Uniunea [Europeană] nu dispune încă de un sistem de control al pescuitului suficient de eficace pentru a contribui la succesul PCP”(13). Astfel, una dintre recomandările formulate în acest raport era ca statele membre să îmbunătățească fiabilitatea datelor referitoare la capturi, în special având în vedere „discrepanțele semnificative dintre debarcările declarate și înregistrările ulterioare privind prima vânzare”(14).

12. Sugestii similare au fost reiterate într‑o rezoluție din 2016 a Parlamentului European(15) și într‑o evaluare din 2017 a Comisiei Europene(16).

13. Astfel, în anul 2018, Comisia a publicat o propunere pentru ceea ce avea să devină regulamentul atacat(17). Acest document a fost însoțit de evaluarea impactului(18); ambele documente evidențiază caracterul inadecvat al datelor referitoare la pescuit și capturi(19).

14. Regulamentul atacat se întemeiază pe articolul 43 alineatul (2) TFUE. Această dispoziție prevede procedura legislativă ordinară pentru adoptarea actelor legislative în domeniul pescuitului, permițând astfel legiuitorului Uniunii să adopte decizii politice privind măsurile de instituire și de gestionare a PCP.

15. Articolul 1 alineatul (10) din regulamentul atacat înlocuiește articolul 13 din Regulamentul privind controlul pescuitului. Astfel cum a fost înlocuit, articolul 13 alineatul (1) stabilește obligația statelor membre de a asigura monitorizarea și controlul activităților de pescuit prin sisteme REM(20). Articolul 13 alineatul (2) din cadrul său, astfel cum a fost înlocuit, impune în prezent statelor membre, în scopul monitorizării și al controlului obligației de debarcare, „să se asigure că navele de capturare ale Uniunii cu o lungime totală de cel puțin 18 metri care le arborează pavilionul și care prezintă un risc ridicat de nerespectare a obligației de debarcare au instalat la bord un sistem REM funcțional”. Acesta precizează totodată că „[s]istemul REM este capabil să monitorizeze și să controleze în mod eficace respectarea obligației de debarcare, include TVCI și poate include alte instrumente și/sau echipamente. Comandantul [navei de pescuit] se asigură că datele din sistemul REM sunt puse la dispoziția autorităților competente. Autoritățile competente ale statului membru de pavilion și ale statului membru costier responsabile cu controlul pescuitului au acces la aceste date în egală măsură, fără a aduce atingere normelor relevante privind protecția datelor cu caracter personal”. Articolul 13 alineatul (3), astfel cum a fost înlocuit, împuternicește Comisia să adopte acte de punere în aplicare pentru a stabili întinderea și detaliile aplicării obligațiilor de mai sus(21).

16. Considerentul (24) al regulamentului atacat explică motivele care stau la baza obligației nou‑introduse și, recunoscând ingerința sa în dreptul la viață privată și protecția datelor, descrie totodată măsurile prin care se urmărește reducerea la minimum a unei asemenea ingerințe. În această privință, legiuitorul Uniunii precizează că, „[p]entru a asigura eficacitatea sistemului Uniunii de control al pescuitului, în special în ceea ce privește monitorizarea respectării obligației de debarcare, este necesar ca anumite nave de capturare să fie echipate, pe baza unei evaluări a riscurilor, cu sisteme [REM] la bord. Sistemele respective ar trebui să includă camere [TVCI]. Datele TVCI nu ar trebui transmise în direct. Pentru a asigura dreptul la viață privată și protecția datelor cu caracter personal, înregistrarea materialelor video prin TVCI ar trebui permisă numai în ceea ce privește uneltele de pescuit și acele părți ale navelor unde sunt aduse la bord, gestionate și depozitate produse pescărești sau unde pot avea loc aruncări în mare. Activitatea de înregistrare ar trebui să se limiteze la situațiile în care uneltele sunt exploatate în mod activ, cum ar fi lansarea uneltelor sau ridicarea sau scoaterea uneltelor din apă, și în care captura este îmbarcată și manipulată de echipaj sau în care pot avea loc aruncări în mare. Posibilitatea de a identifica persoane în mod individual în materialele video înregistrate ar trebui limitată în măsura posibilului și, dacă este necesar, datele ar trebui să fie anonimizate. Pentru a asigura claritatea și coerența, ar trebui stabilite norme privind accesul autorităților competente la datele din aceste sisteme REM. Înregistrările provenite de la TVCI ar trebui să fie puse la dispoziția autorităților specificate în [Regulamentul privind controlul pescuitului] exclusiv în scopul controlului și inspecției prevăzute în regulamentul respectiv”.

A. Procedura în fața Curții

17. Prin cererea depusă la grefa Curții de Justiție la 11 martie 2024, Republica Italiană a introdus prezenta acțiune.

18. Aceasta solicită Curții anularea regulamentului atacat și obligarea Parlamentului și a Consiliului Uniunii Europene la plata cheltuielilor de judecată.

19. Parlamentul și Consiliul solicită Curții respingerea acțiunii ca nefondată și obligarea Republicii Italiene la plata cheltuielilor de judecată.

20. Prin decizia președintelui Curții din 8 iulie 2024, a fost admisă cererea de intervenție a Comisiei în susținerea concluziilor Parlamentului și ale Consiliului.

21. Republica Italiană, Parlamentul, Consiliul și Comisia au depus observații scrise. La 22 octombrie 2025, a avut loc o ședință în cadrul căreia aceste părți au prezentat și observații orale.

III. Analiză

22. Republica Italiană își întemeiază acțiunea în anulare pe două motive. Curtea ne‑a solicitat să limităm analiza noastră la primul motiv(22).

A. Primul motiv

23. Primul motiv este îndreptat împotriva articolului 1 alineatul (10) din regulamentul atacat(23). Amintim că această dispoziție introduce obligația statelor membre de a permite monitorizarea și controlul obligației de debarcare prin intermediul sistemelor REM care, pentru navele cu o lungime de cel puțin 18 metri(24) și care prezintă un risc ridicat de nerespectare a obligației de debarcare, trebuie să includă camere TVCI și pot include, de asemenea, alte instrumente și/sau echipamente.

24. Republica Italiană consideră că alegerea legiuitorului Uniunii de a impune instalarea unor asemenea camere TVCI pentru anumite nave constituie o limitare disproporționată a trei dintre drepturi protejate de cartă: dreptul la respectarea vieții private și de familie (articolul 7), dreptul la protecția datelor cu caracter personal (articolul 8) și dreptul la condiții de muncă echitabile și corecte (articolul 31). Prin urmare, această obligație care revine statelor membre ar încălca articolul 52 alineatul (1) din cartă(25).

25. Parlamentul și Consiliul, susținute de Comisie, contestă aceste argumente.

B. Intensitatea adecvată a controlului judiciar

26. O chestiune preliminară, dezbătută în ședință, se referă la intensitatea controlului judiciar care trebuie exercitat de Curte atunci când este în discuție compatibilitatea unei măsuri legislative a Uniunii cu drepturile protejate de cartă.

27. În cererea sa, Republica Italiană consideră că aprecierea proporționalității unei măsuri legislative care aduce atingere dreptului la respectarea vieții private și la protecția datelor impune o intensitate ridicată a controlului exercitat de Curte. În această privință, partea menționată invocă jurisprudența în care Curtea a insistat asupra faptului că o măsură care aduce atingere articolelor 7 și 8 din cartă trebuie să fie „strict necesară” pentru realizarea obiectivului pe care îl urmărește(26). Astfel, Republica Italiană afirmă în esență că, pentru a găsi un just echilibru între obiectivele urmărite de măsurile în cauză și drepturile fundamentale aflate în joc, Curtea trebuie să efectueze o evaluare a proporționalității care să acopere toate cele trei niveluri ale proporționalității, și anume aptitudinea, necesitatea și caracterul proporțional stricto sensu. În plus, această parte susține în esență că fiecare etapă necesită o intensitate ridicată a controlului exercitat de Curte.

28. În schimb, Parlamentul, Consiliul și Comisia consideră că este suficient ca Curtea să verifice dacă măsura în cauză este „vădit inadecvată” din perspectiva obiectivului urmărit de legiuitorul Uniunii. În această privință, Comisia invocă Hotărârea Italia/Consiliul (Cota de pescuit pentru peștele‑spadă mediteraneean), în care Curtea a statuat că, „în ceea ce privește controlul jurisdicțional al condițiilor de punere în aplicare a [principiului proporționalității], având în vedere larga putere de apreciere de care dispune legiuitorul Uniunii în materia [PCP], numai caracterul vădit inadecvat al unei măsuri adoptate în acest domeniu, în raport cu obiectivul pe care instituția competentă urmărește să îl atingă, este susceptibil să afecteze legalitatea unei asemenea măsuri. Astfel, nu se pune problema dacă măsura adoptată de legiuitorul Uniunii era singura sau cea mai bună posibilă, ci dacă aceasta era în mod vădit neadecvată”(27).

29. Niciuna dintre aceste poziții nu este, în principiu, incorectă. Ambele linii jurisprudențiale alese de părți privesc intensitatea controlului jurisdicțional aplicabil punerii în aplicare a principiului proporționalității de către instituțiile Uniunii atunci când adoptă acte legislative.

30. În primul rând, potrivit articolului 5 alineatul (4) TUE, în temeiul principiului proporționalității, acțiunea Uniunii, în conținut și formă, nu depășește ceea ce este necesar pentru realizarea obiectivelor tratatelor.

31. Atunci când o asemenea acțiune a Uniunii constă în adoptarea unor măsuri legislative, prin care politicile avute în vedere de tratate „devin realitate”, legiuitorul Uniunii dispune, în principiu, de o largă marjă de apreciere în alegerea mijloacelor pe care le consideră adecvate(28). Curtea a confirmat deja faptul că această marjă largă de apreciere există și în cazul PCP(29).

32. Totuși, această marjă de apreciere legislativă nu este nelimitată. În primul rând, ea trebuie exercitată în limitele a ceea ce permit în general atât obiectivele tratatelor, cât și obiectivele politicii specifice, astfel cum sunt prevăzute în tratate. În al doilea rând, principiul proporționalității impune ca „actele instituțiilor Uniunii să nu depășească limitele a ceea ce este adecvat și necesar pentru realizarea obiectivelor legitime urmărite de reglementarea în cauză, fiind stabilit că, atunci când este posibilă alegerea între mai multe măsuri adecvate, trebuie să se recurgă la cea mai puțin constrângătoare și că inconvenientele cauzate nu trebuie să fie disproporționate în raport cu scopurile vizate”(30).

33. Această din urmă afirmație arată că, potrivit Curții, legiuitorul Uniunii trebuie să respecte toate cele trei niveluri ale evaluării proporționalității atunci când adoptă o reglementare: altfel spus, este necesar ca măsura aleasă să fie adecvată și necesară pentru obiectivul pe care îl urmărește, să se țină seama în mod corespunzător de alte interese, iar măsura aleasă să nu afecteze prea mult aceste alte interese.

34. Totuși, atunci când Curtea controlează punerea în aplicare de către legiuitorul Uniunii a principiului proporționalității, ea consideră că îi revine numai sarcina de a verifica dacă „măsura este vădit inadecvată în raport cu obiectivul urmărit de instituția competentă”(31). Prin urmare, pentru a stabili dacă aceasta este situația, problema pe care Curtea trebuie să o ridice „nu este aceea dacă măsura adoptată de legiuitor era singura sau cea mai bună posibilă, ci dacă era vădit inadecvată”(32). Curtea a reiterat această afirmație cu privire la limitele propriilor competențe de control jurisdicțional și în ceea ce privește măsurile în materia politicii comune în domeniul PCP(33).

35. Prin urmare, în principiu, în cadrul controlului măsurilor legislative ale Uniunii, proporționalitatea implică practic „raționalitatea materială” a alegerii efectuate de legiuitorul Uniunii.

36. În acest scop, Curtea trebuie să stabilească dacă răspunsul material al legiuitorului Uniunii la o anumită provocare politică corespunde uneia dintre opțiunile de care dispune un factor de decizie rezonabil. În cazul în care Curtea consideră că rezultatul legislativ urmărit ar putea fi obținut pe baza măsurii alese, aceasta nu va mai pune sub semnul întrebării alegerea respectivă.

37. Totuși, legiuitorul Uniunii trebuie să fie în măsură să demonstreze Curții că a luat în considerare orice impact asupra intereselor diferitelor părți interesate afectate de această măsură și că a examinat dacă „scopurile urmărite de măsura reținută sunt de natură să justifice consecințe economice negative, chiar considerabile, pentru anumiți operatori”(34). Această obligație este precizată la articolul 5 din Protocolul (nr. 2) privind aplicarea principiilor subsidiarității și proporționalității, anexat la Tratatul UE și la Tratatul FUE, care, după cum a arătat Curtea, impune ca „proiectele de acte legislative […] să aibă în vedere necesitatea de a proceda astfel încât orice obligație care revine operatorilor economici să fie cât mai redusă posibil și proporțională cu obiectivul urmărit”(35).

38. Astfel, deferența Curții față de legiuitorul Uniunii în ceea ce privește alegerile materiale pe care le‑a efectuat este contrabalansată de un control al „proporționalității procedurale” a măsurii în cauză(36).

39. Deferența judiciară față de alegerile materiale făcute de legiuitor este legată de separarea puterilor într‑o societate democratică: nu instanțele, ci electoratul este cel care „se pronunță” cu privire la alegerile politice făcute de legiuitor și îl trage la răspundere pentru eventualele greșeli săvârșite atunci când a evaluat comparativ interesele publice și private inerente unei anumite chestiuni politice.

40. Acestea fiind spuse, marja de apreciere a legiuitorului Uniunii în alegerea măsurilor adecvate este mult mai restrânsă atunci când măsura aleasă aduce atingere drepturilor fundamentale protejate de cartă(37).

41. Articolul 52 alineatul (1) din cartă prevede că orice restrângere a exercițiului unui drept sau al unei libertăți pe care o recunoaște trebuie să respecte principiul proporționalității.

42. Atunci când aplică această „emanație” a principiului proporționalității, astfel cum este exprimat în cartă, controlul Curții constă în mod obișnuit într‑un control al celor trei niveluri ale evaluării proporționalității(38). Altfel spus, ea nu își limitează competența de control la caracterul vădit inadecvat al alegerilor care stau la baza măsurii respective. Dimpotrivă, cel puțin în cazul unei ingerințe în anumite drepturi fundamentale(39), precum dreptul la viață privată și protecția datelor, Curtea efectuează un control de mare intensitate al proporționalității ingerinței menționate(40).

43. În această privință, Republica Italiană se întemeiază în mod corect pe Hotărârea Luxembourg Business Registers pentru a demonstra necesitatea unei intensități ridicate a controlului Curții în prezenta cauză(41).

44. Într‑adevăr, în „emanația sa care urmărește protecția drepturilor”, principiul proporționalității impune o asemenea intensitate ridicată a controlului(42).

45. Mai întâi și înainte de toate, aceasta înseamnă că legiuitorului Uniunii îi revine sarcina de a dovedi că alegerile sale materiale respectă protecția constituțională a drepturilor în cauză și sunt proporționale cu importanța obiectivului urmărit.

46. Această obligație a legiuitorului Uniunii de a‑și apăra alegerile materiale în fața Curții survine dacă partea care contestă o măsură legislativă poate să demonstreze că ea aduce atingere unuia sau mai multor drepturi fundamentale. În această privință, suntem de acord cu poziția Parlamentului potrivit căreia nu toate invocările unor încălcări ale drepturilor fundamentale atrag în mod automat un control „strict” de către Curte al respectivei măsuri legislative. Dimpotrivă, trebuie să existe întotdeauna o legătură reală între măsura menționată și presupusa încălcare a dreptului sau a principiului protejat de cartă(43). Acesta este motivul pentru care, în cadrul evaluării proporționalității unei măsuri despre care se susține că încalcă un drept fundamental, Curtea trebuie să verifice mai întâi dacă măsura în cauză poate să aducă atingere dreptului menționat.

47. În sfârșit, motivul exercitării unui control cu mai puțină deferență și, prin urmare, mai intruziv al măsurilor legislative ale Uniunii în cazul unei ingerințe în drepturile fundamentale constă în rolul special pe care îl au drepturile protejate de cartă într‑o societate democratică liberală: una în care guvernarea democratică semnificativă este delimitată prin anumite norme juridice fundamentale care nu pot fi subminate după bunul plac, nici chiar prin invocarea unui proces decizional democratic.

48. Curtea poate apăra democrația ca valoare, astfel cum este exprimată la articolul 2 TUE, numai prin intermediul unui control strict al măsurilor legislative ale Uniunii care aduc atingere drepturilor fundamentale. Democrația, așa cum este înțeleasă în Uniunea Europeană, depășește procesul decizional al majorității alese în mod democratic; ea impune protecția drepturilor minorităților care fac parte din societatea europeană. Acest rol contrar intereselor majorității al instanțelor a devenit și mai important în lumea actuală, în care guvernele autocratice încearcă să își consolideze și să își păstreze puterea prin revocarea drepturilor minorităților și, în general, ale oricărei persoane care se opune alegerilor lor, justificându‑și acțiunea prin prezentarea democrației ca o dominație a majorității alese. Acesta este și motivul pentru care guvernele autocratice respective stabilesc, mai întâi, restrângerea independenței puterii judecătorești.

49. Prezenta cauză suscită preocupări legate de ingerința disproporționată a regulamentului atacat în anumite drepturi fundamentale protejate de cartă, în special dreptul la viață privată, la protecția datelor cu caracter personal și la condiții de muncă echitabile și corecte. Republica Italiană solicită controlul legalității modificărilor aduse Regulamentului de control al pescuitului prin regulamentul atacat în raport cu carta. Aceasta presupune ca evaluarea proporționalității de către Curte în cazul oricărei eventuale ingerințe în drepturile protejate în cadrul său să fie strictă. Vom aborda în continuare aprecierea respectivă.

C. Instalarea de camere TVCI pe navele de pescuit nu aduce atingere în mod disproporționat articolelor 7, 8 și 31 din cartă

50. Prin intermediul primului motiv, Republica Italiană invocă în esență o încălcare a articolului 52 alineatul (1) din cartă. Aceasta consideră că obligația de a instala camere TVCI pe anumite tipuri de nave de pescuit constituie o limitare disproporționată a drepturilor prevăzute la articolele 7, 8 și 31 din cartă. Potrivit părții respective, instalarea unor asemenea camere are ca rezultat o ingerință vădită și nerezonabilă în dreptul la viață privată al persoanelor aflate la bordul unor astfel de nave, în dreptul la protecția datelor lor cu caracter personal și în dreptul lor la condiții de lucru care să le respecte demnitatea. Motivul este că, prin instalarea camerelor menționate, aceste persoanele ar risca să fie identificate. Deși admite că aceste măsuri urmăresc un obiectiv legitim, Republica Italiană apreciază că o măsură mai puțin restrictivă și, în opinia sa, chiar și mai eficientă care era la dispoziția legiuitorului Uniunii consta în recurgerea la observatori. Prin urmare, se susține că, în forma sa actuală, măsura respectivă constituie o ingerință „vădit”(44) disproporționată în drepturile fundamentale ale persoanelor și ale lucrătorilor aflați la bordul navelor de pescuit.

51. Parlamentul și Consiliul, susținute de Comisie, contestă argumentele menționate.

1. Aplicabilitatea articolelor 7 și 8 din cartă

52. După cum s‑a arătat mai sus, atunci când se invocă în fața sa încălcarea unui drept fundamental, prima problemă pe care Curtea ar trebui să o ridice este aceea dacă măsura în cauză este de natură să aducă atingere drepturilor în discuție. În cazul unui răspuns afirmativ, nivelul de control care trebuie exercitat de Curte trebuie să fie strict.

53. Obligația de a introduce camere TVCI la bordul anumitor nave de pescuit poate să aducă atingere drepturilor fundamentale invocate de Republica Italiană? Vom începe prin a examina articolele 7 și 8 din cartă.

54. Articolul 7 garantează respectarea vieții private și de familie a unei persoane. Articolul 8 alineatul (1) protejează un aspect al vieții private și de familie care a devenit deosebit de sensibil în era digitală; mai exact, acesta conferă în mod expres oricărei persoane dreptul la protecția datelor sale cu caracter personal.

55. Parlamentul, Comisia și Consiliul contestă în esență faptul că drepturile respective sunt afectate de măsurile aflate în discuție în procedura principală. Potrivit acestora, măsurile menționate sunt concepute astfel încât nu ar fi posibilă nicio încălcare a articolelor 7 și 8 din cartă: de exemplu, instalarea camerelor în cauză este prevăzută numai pentru anumite nave (cu risc ridicat); înregistrarea trebuie să fie redusă la minimum și să se limiteze doar la zonele navei în care produsele pescărești sunt aduse la bord, manipulate și depozitate sau în care pot avea loc aruncări în mare; și toate înregistrările sunt anonimizate „cât mai curând posibil”.

56. Republica Italiană consideră că, în pofida măsurilor tehnice și juridice destinate să limiteze utilizarea camerelor în discuție, există în continuare riscul ca o persoană să poată fi identificată. Ea susține că acest lucru ar trebui să fie suficient pentru a determina aplicarea dreptului la protecția vieții private și a datelor cu caracter personal.

57. Suntem de acord cu poziția Republicii Italiene.

58. Protecția dreptului la viață privată nu este un joc de probabilități. Orice persoană are caracteristici unice care o disting de semenii săi(45). În pofida obligațiilor impuse Comisiei de a stabili mijloace de anonimizare – din faza de proiectare –(46) a înregistrărilor camerelor respective, nu se poate exclude posibilitatea ca lucrătorii de la bordul navelor în cauză să fie surprinși pe filmul video și să poată fi identificați. O persoană astfel surprinsă își pierde prin aceasta dreptul de control asupra imaginii sale(47) ceea ce implică dreptul lor la protecția datelor.

59. Chiar dacă este puțin probabil, nu se poate exclude nici posibilitatea ca, după cum arată Republica Italiană, „supraveghetorul mecanic” de la bordul acestor nave să înregistreze o conversație privată sau o situație apărută între doi pescari în timpul prelucrării capturii zilei, aducând astfel atingere vieții lor private(48).

60. Prin urmare, prin simplul fapt că sunt instalate camere TVCI la bordul navelor în discuție, există posibilitatea de a se aduce atingere articolelor 7 și 8 din cartă în măsura în care rămân șanse, oricât de mici, ca în urma furnizării înregistrărilor menționate să poată fi identificate persoane de pe respectivele nave. Faptul că măsura nu vizează toate navele (ci numai cele cu o lungime mai mare de 18 metri care prezintă un risc ridicat de nerespectare a obligației de debarcare) nu schimbă nimic în această privință. Măsura respectivă poate aduce atingere dreptului la viață privată al persoanelor care lucrează pe asemenea nave și, prin urmare, trebuie să fie justificată pentru a‑și păstra legalitatea.

61. Prin urmare, măsurile în cauză intră sub incidența protecției drepturilor fundamentale conferite de articolele 7 și 8 din cartă.

2. Aplicabilitatea articolului 31 din cartă

62. Articolul 31 alineatul (1) din cartă consacră dreptul la respectarea unor condiții de muncă corecte și echitabile, inclusiv a sănătății, securității și demnității lucrătorilor.

63. Parlamentul, Consiliul și Comisia subliniază în esență că nu este foarte clar de ce există o ingerință în aceste drepturi în prezenta cauză.

64. Ca răspuns, Republica Italiană arată că munca sub supraveghere video introduce un „control intruziv” care nu respectă componenta referitoare la „demnitate” a articolului 31 alineatul (1) din cartă.

65. În opinia noastră, ambele argumente sunt întemeiate într‑o anumită măsură.

66. Pe de o parte, considerăm că articolul 31 alineatul (1) din cartă, interpretat din perspectiva Explicațiilor cu privire la cartă(49), vizează în principal integritatea fizică și mentală a lucrătorilor. Din această perspectivă, este dificil de înțeles cum se opune dreptul la condiții de muncă „demne” înregistrării unor anumite activități în timpul de lucru efectiv (iar nu în timpul pauzelor din bucătăriile sau cabinele navelor)(50). Într‑un sector caracterizat de reducerea capturilor, cerințe normative stricte și un sistem de remunerare adesea legat de cantitatea de pește capturată în cursul fiecărei călătorii(51) utilizarea camerelor video poate fi, de fapt, considerată un factor în favoarea protecției (și, prin urmare, a demnității) lucrătorilor împotriva exploatării. Dacă s‑ar urma acest raționament, nu ar exista nicio restrângere a dreptului prevăzut la articolul 31 alineatul (1) din cartă.

67. În schimb, demnitatea la locul de muncă, astfel cum este protejată de articolul 31 alineatul (1) din cartă, este probabil valoarea fundamentală a drepturilor sociale ale lucrătorilor(52). Demnitatea în muncă a persoanelor constituie contraponderea pentru asimetria de putere care se caracterizează prin posibilitatea unui control constant al comportamentului lucrătorilor la locul de muncă. Este clar că un mod de exercitare a unui asemenea control este supravegherea video.

68. În acest sens, este inevitabil ca o ingerință în dreptul la demnitate la locul de muncă cauzată de existența unor camere TVCI să încalce drepturile la viață privată și protecția datelor. Acest lucru nu exclude aplicabilitatea articolului 31 alineatul (1) din cartă în cazul măsurilor care afectează viața privată la locul de muncă.

69. Jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (denumită în continuare „Curtea EDO”) a recunoscut într‑o anumită măsură dreptul la demnitate la locul de muncă ca fiind o categorie a dreptului la viață privată, garantat de articolul 8 din Convenția europeană a drepturilor omului (CEDO)(53). Din această perspectivă, Republica Italiană afirmă cu siguranță în mod corect că instalarea unor camere video constituie în sine o ingerință în dreptul unui angajat la condiții de lucru care să îi respecte demnitatea și trebuie astfel să facă obiectul unui răspuns proporțional în raport cu un obiectiv legitim(54).

70. În sfârșit și contrar celor susținute de Comisie în ședință, pentru a decide dacă articolul 31 alineatul (1) din cartă este sau nu implicat, este lipsit de relevanță aspectul dacă regulamentul atacat prevede în mod specific limitări juridice și tehnice ale acestei supravegheri. La fel ca în cazul presupusei încălcări a articolelor 7 și 8 din cartă, elementele respective sunt luate în considerare de Curte numai la momentul aprecierii proporționalității oricăror limitări ale dreptului menționat. Totuși, ele nu limitează domeniul de aplicare al articolului 31 alineatul (1) din cartă.

71. Prin urmare, propunem Curții să constate că măsurile în cauză intră sub incidența articolului 31 alineatul (1) din cartă.

3. Proporționalitatea

72. Întrucât am concluzionat că măsura în discuție intră sub incidența articolelor 7, 8 și 31 din cartă prin faptul că aduc atingere drepturilor prevăzute de acestea, vom evalua în continuare proporționalitatea măsurilor respective.

Scopul legitim

73. O ingerință într‑un drept fundamental poate fi justificată prin motivul că urmărește un scop legitim în mod proporțional. Astfel, prima problemă care trebuie ridicată de Curte este aceea dacă măsura în cauză are un scop care poate fi recunoscut ca fiind legitim.

74. După cum se arată în considerentele regulamentului atacat, legiuitorul Uniunii a considerat că punerea în aplicare cu succes a PCP în ansamblul său, precum și eficacitatea obligației de debarcare în cadrul acestei matrici generale impune printre altele utilizarea unui sistem eficace, eficient, modern și transparent de control(55).

75. În prezenta cauză, nu se contestă faptul că obligația de debarcare, ca parte a PCP, și necesitatea de a se asigura punerea în aplicare efectivă a acestei obligații constituie un scop legitim(56).

76. Chiar și Republica Italiană, partea care a inițiat prezenta procedură, este de acord că instalarea unor camere de supraveghere video la bordul navelor în cauză urmărește un scop legitim: asigurarea respectării obligației de debarcare pentru realizarea obiectivelor PCP.

77. Prin urmare, nu există niciun motiv pentru care Curtea să nu recunoască acest obiectiv ca fiind legitim.

Caracterul adecvat

78. Criteriul caracterului adecvat, ca parte a evaluării proporționalității, urmărește să se stabilească dacă măsura în cauză poate să atingă obiectivul urmărit.

79. În prezenta cauză, la fel ca în cazul scopului legitim în sine, niciuna dintre părți nu contestă caracterul adecvat al utilizării sistemelor REM, inclusiv a camerelor TVCI, pentru a îmbunătăți respectarea obligației de debarcare.

80. Reiese din dosar că, potrivit unui raport al Agenției Executive Europene pentru Climă, Infrastructură și Mediu, controlul aruncărilor în mare și al prețului, precum și monitorizarea detaliată a fiecărei campanii de pescuit constituie unul dintre principalele riscuri pentru punerea în aplicare a obligației de debarcare. Prin urmare, agenția a recomandat concentrarea controalelor asupra activității pe mare, iar nu asupra momentului debarcării(57).

81. În plus, potrivit Evaluării impactului, introducerea sistemelor REM care implică utilizarea unor camere a „demonstrat potențialul său de a fi o modalitate eficientă de asigurare a controlului și a punerii în aplicare a obligației de debarcare și de descurajare a aruncărilor în mare efectuate în mod ilegal”(58).

82. Prin urmare, nu există niciun motiv pentru care Curtea să se îndoiască de caracterul adecvat al obligației de a instala camere TVCI la bordul anumitor nave de pescuit în vederea reducerii cantităților de pește capturat, dar nedebarcat: există în mod clar o legătură suficientă între utilizarea unui asemenea sistem de monitorizare și eficacitatea obligației de debarcare(59).

83. Prin urmare, legiuitorul Uniunii a considerat în mod întemeiat că introducerea obligației de a instala camerele menționate este adecvată pentru atingerea obiectivului pe care îl urmărește.

Necesitatea

84. Principala susținere a Republicii Italiene este că măsura aflată în discuție nu este necesară.

85. În cadrul evaluării proporționalității, se consideră că o măsură nu este necesară dacă există o măsură alternativă mai puțin restrictivă (în speță, în ceea ce privește cele trei drepturi fundamentale în discuție), dar care poate, totuși, să conducă la realizarea aceluiași obiectiv legislativ.

86. În opinia Republicii Italiene, există o măsură mai puțin restrictivă, dar la fel de eficientă: recurgerea la observatori la bordul navelor de pescuit în cauză. Potrivit acestei părți, o asemenea măsură ar putea fi chiar mai eficientă decât instalarea de camere TVCI, întrucât un observator ar putea să interacționeze cu lucrătorii și să prevină din start săvârșirea unor eventuale încălcări ale obligației de debarcare, în timp ce prin utilizarea supravegherii video este posibilă doar descoperirea acestora după ce au avut loc. În plus, după cum arată Republica Italiană, cheltuielile legate de utilizarea și funcționarea echipamentelor de supraveghere video nu au fost luate în considerare în mod suficient la adoptarea regulamentului atacat.

87. În principiu, în contextul unei evaluări „stricte” a proporționalității și contrar celor susținute de Consiliu, sarcina probei pentru a demonstra că nu au existat măsuri alternative care să permită obținerea acelorași rezultate revine legiuitorului Uniunii. Altfel spus, Republica Italiană nu are obligația să combată caracterul necesar al mijloacelor alese de legiuitorul Uniunii, ci acestuia din urmă îi revine mai degrabă sarcina să dovedească necesitatea acestor mijloace.

88. Astfel, legiuitorul Uniunii trebuie să demonstreze că a luat în considerare măsuri alternative și că a constatat în final că măsurile menționate nu puteau să conducă la atingerea rezultatului legislativ urmărit. Întrucât Republica Italiană a prezentat argumente în favoarea utilizării observatorilor, iar nu a sistemelor REM, inclusiv a camerelor TVCI, revine în mod necesar legiuitorului Uniunii să respingă argumentele respective pentru a dovedi legalitatea alegerii sale legislative în cazul invocării unei ingerințe nejustificate în drepturi protejate de cartă.

89. În această privință, legiuitorul Uniunii – și anume Parlamentul, Consiliul și Comisia în speță – arată că recurgerea la observatori a fost într‑adevăr unul dintre mijloacele luate în considerare în cursul procesului legislativ pentru asigurarea eficacității obligației de debarcare(60). În fond, recurgerea la această posibilitate există în dreptul Uniunii din anul 2015(61). Acestea fiind spuse, compromisul adoptat de statele membre în cadrul Consiliului a condus la favorizarea obligației de a utiliza sistemele REM, inclusiv camerele TVCI(62).

90. În susținerea acestei alegeri, Parlamentul, Consiliul și Comisia fac referire la evaluarea impactului, care explică pe larg avantajele camerelor de supraveghere și respinge recurgerea la observatori ca mijloc la fel de eficient pentru realizarea obiectivului urmărit(63).

91. În documentul respectiv se observă că „posibilitatea de a solicita prezența observatorilor la bord a fost avută în vedere inițial, întrucât poate aduce o serie de beneficii, printre care promovarea respectării obligației de debarcare pe mare, instituirea unei măsuri de control mai flexibile decât camerele de televiziune cu circuit închis (TVCI) fără cheltuieli de capital inițiale. Totuși, această alternativă a fost respinsă pentru mai multe motive: (i) ar fi necesar să se recurgă la un număr mult mai mare de observatori care să lucreze în ture prin rotație pentru a asigura o acoperire de 24 de ore; (ii) navele de pescuit mici nu ar avea suficient spațiu pentru a găzdui observatori, în special în timpul călătoriilor de lungă durată; (iii) costurile generate de angajarea observatorilor pe multe nave de pescuit ar fi disproporționate în raport cu rezultatele care s‑ar putea obține (de exemplu, necesitatea ca doi observatori să fie treji pe toată durata operațiunilor de pescuit ar putea genera costuri de peste 2 000 de euro pe zi […]; costul mediu de 5 000 de euro/lună per observator suportat în cadrul programului de observatori al NAFO); și (iv) deși se recunoaște fezabilitatea costurilor suportate pentru angajarea observatorilor numai pe navele care se consideră că prezintă un risc ridicat de nerespectare a obligațiilor, o asemenea opțiune ar conduce la o lacună disproporționată în ceea ce privește controlul altor nave, care ar fi greu de justificat”(64).

92. În plus, potrivit Parlamentului, caracterul continuu și sistematic al sistemelor REM, inclusiv al camerelor TVCI, nu poate fi egalat de prezența observatorilor la bord, dat fiind că aceștia din urmă nu pot asigura o vigilență constantă în toate aspectele unei anumite nave(65).

93. Totuși, în această privință, Republica Italiană arată în esență că instalarea de camere TVCI prezintă un risc sistematic de expunere la înregistrarea video și constituie astfel o măsură mai intruzivă în raport cu articolele 7, 8 și 31 din cartă decât înregistrările ad‑hoc sau programate pentru anumite momente.

94. Chiar dacă aceasta poate fi situația, după cum au arătat Parlamentul, Consiliul și Comisia, dacă funcționarea camerelor TVCI în discuție ar fi limitată doar la anumite momente ale zilei, aruncarea în mare a resurselor acvatice nedorite, inclusiv a peștilor, ar avea loc pur și simplu în perioada în care ele ar fi oprite. Prin urmare, înregistrările ad‑hoc, chiar dacă sunt mai puțin intruzive, nu pot fi considerate o alternativă la fel de eficientă.

95. Având în vedere cele de mai sus, considerăm că reiese cu claritate din dosarul legislativ, documentele prezentate Curții și explicațiile părților că legiuitorul Uniunii, pe de o parte, a luat în considerare diferitele mijloace care ar putea permite atingerea obiectivului legislativ urmărit de acesta și, pe de altă parte, a evaluat comparativ eficacitatea lor în raport cu obiectivul urmărit, dar a înlăturat în final mijloacele alternative respective ca fiind mai puțin adecvate pentru atingerea obiectivului urmărit prin măsura sa.

96. În consecință, în opinia noastră, legiuitorul Uniunii a prezentat suficiente argumente pentru a demonstra că recurgerea la observatori nu constituie un mijloc la fel de eficient pentru controlul obligației de debarcare.

Evaluarea comparativă

97. Al treilea nivel de evaluare a proporționalității, denumit adesea „proporționalitatea stricto sensu” sau pur și simplu „evaluarea comparativă”, impune legiuitorului Uniunii să demonstreze că efectele negative cauzate de măsurile în discuție nu sunt disproporționate în raport cu beneficiile pe care urmărește să le obțină prin reglementarea respectivă. Altfel spus, în cazul acestui criteriu, Curtea trebuie să aprecieze dacă o măsură care s‑a dovedit necesară în vederea realizării unui anumit scop legitim este totuși nelegală din cauză că implică un „cost” prea ridicat pentru atingerea scopului ales(66).

98. Atunci când contestarea validității unei măsuri legislative privește o ingerință în drepturi protejate de cartă, care necesită, după cum am arătat mai sus, un control strict din partea Curții, controlul acestei măsuri prin intermediul unei evaluări comparative este necesar chiar dacă nu există o alternativă mai puțin restrictivă(67).

99. În vederea respectivei evaluări comparative, Curtea trebuie printre altele să ia în considerare gravitatea ingerinței în drepturile fundamentale în cauză, pe de o parte, și importanța scopului urmărit prin măsura respectivă, pe de altă parte(68).

100. În prezenta cauză, evaluarea proporționalității constă astfel într‑o evaluare comparativă între efectele negative ale măsurii în discuție asupra drepturilor fundamentale aflate în joc, pe de o parte, și beneficiile care vor rezulta din controlul efectiv al obligației de debarcare, pe de altă parte.

101. În această privință, Parlamentul, Consiliul și Comisia au subliniat în mod corect că evaluarea proporționalității măsurii în cauză trebuie să țină seama de modul în care a fost concepută în ansamblul său. Prin urmare, nu este relevant doar faptul că legiuitorul Uniunii a optat pentru utilizarea sistemelor REM, inclusiv a camerelor TVCI, ci și prevederea de către acesta a utilizării lor într‑un mod care minimizează nivelul de ingerință în drepturile protejate în temeiul cartei aflate în discuție(69).

102. În ceea ce privește prima parte a evaluării comparative, referitoare la efectele negative produse de măsurile în discuție, Parlamentul, Consiliul și Comisia evidențiază mai multe măsuri destinate să atenueze ingerința în drepturile protejate de articolele 7 și 8 și articolul 31 alineatul (1) din cartă.

103. În primul rând, părțile menționate arată că obligația de a instala camere TVCI este limitată la navele de pescuit cu o lungime totală egală sau mai mare de 18 metri și apoi numai la navele care se încadrează în acest sistem și prezintă un risc ridicat de nerespectare a obligației de debarcare(70).

104. În al doilea rând, ei arată că respectivele camere trebuie să fie instalate astfel încât să înregistreze numai uneltele și părțile navei în care produsele pescărești sunt aduse la bord, prelucrate și depozitate și zonele în care pot fi aruncate în mare(71). În ședință, Consiliul a mai arătat că nu a fost posibil un grad mai ridicat de precizie (în textul legislativ) în ceea ce privește locul de instalare a acestor camere, întrucât locul exact în care se desfășoară activitățile menționate diferă de la o navă la alta.

105. În al treilea rând, cele trei instituții subliniază că numai comandantul navei de pescuit în discuție și autoritățile competente ale statelor membre de pavilion și de coastă responsabile cu controlul pescuitului pot avea acces la înregistrările camerelor respective și că acest acces trebuie să aibă loc în conformitate cu normele privind protecția datelor.

106. În al patrulea rând, se are în vedere stabilirea unor norme suplimentare care să reglementeze stocarea, schimbul și accesul în ceea ce privește sistemele REM(72).

107. În al cincilea rând, instituțiile subliniază că regulamentul atacat obligă Comisia să prevadă, iar autoritățile competente să pună în aplicare măsuri care conduc la anonimizarea oricăror persoane identificabile în secvențele colectate de o cameră TVCI „cât mai curând posibil”(73). Prin urmare, nu ar exista, în principiu, nicio perioadă de păstrare a datelor care să permită identificarea persoanelor(74).

108. Reiese din cele de mai sus că legiuitorul Uniunii a urmărit să introducă măsuri destinate să reducă la minimum atingerea adusă prin instalarea camerelor TVCI drepturilor fundamentale în discuție.

109. În consecință, în balanța noastră metaforică, prin care sunt evaluate comparativ consecințele negative ale măsurilor respective și beneficiile lor, povara de pe partea negativă a talerului devine mai ușoară.

110. În ceea ce privește beneficiile acestei evaluări comparative, instituțiile amintesc mai întâi că sistemul instituit de legiuitorul Uniunii este orientat spre monitorizarea obligației de debarcare, iar nu spre identificarea sau controlul persoanelor concrete.

111. În al doilea rând, măsurile în cauză sunt instituite după mulți ani de depreciere gravă a stocurilor de pește, în contextul în care alte măsuri, inclusiv posibilitatea de a recurge la observatori, nu au putut să asigure utilizarea sustenabilă a resurselor piscicole ale Uniunii Europene.

112. În al treilea rând și cel mai important, acest sistem servește obiectivului recunoscut și important de a se garanta că exploatarea resurselor acvatice vii, inclusiv a peștilor, are loc în condiții economice, ecologice și sociale sustenabile. În această privință, Comisia a arătat în ședință că este esențială cunoașterea cantității corecte de pește capturat pentru a stabili mijloacele și normele pentru desfășurarea activității unei flote de pescuit(75). Determinarea eronată a acestor mijloace și norme, inclusiv a cotelor de pescuit poate conduce în caz contrar la pescuitul excesiv și, în final, la dispariția anumitor specii de pești.

113. Contrar celor susținute de Republica Italiană, considerăm că obiectivul legislativ pe care legiuitorul Uniunii a urmărit să îl atingă prin controlul eficace al obligației de debarcare prezintă o importanță deosebită nu doar pentru politica Uniunii în domeniul pescuitului, ci și pentru obiectivele economice, sociale și de mediu ale acestei politici și ale altor politici ale Uniunii.

114. Prin urmare, beneficiul care urmează să fie obținut din introducerea sistemelor REM, inclusiv a camerelor TVCI, este semnificativ și apasă puternic în jos partea pozitivă a balanței noastre metaforice.

115. Având în vedere cele de mai sus, ingerințele în drepturile protejate de articolele 7, 8 și 31 din cartă prin utilizarea sistemelor REM, astfel cum sunt avute în vedere de măsura în cauză, dar în același timp limitate de aceasta, nu sunt disproporționate în raport cu beneficiul urmărit prin reglementarea atacată.

116. Pentru motivele care precedă, considerăm că legiuitorul Uniunii a respectat articolul 52 alineatul (1) din cartă, evaluând comparativ în mod corect obiectivul urmărit de reglementarea atacată și posibilitatea ca aceasta să restrângă drepturile prevăzute la articolele 7, 8 și 31 din cartă.

117. Rezultă că, în opinia noastră, Curtea trebuie să respingă primul motiv invocat de Republica Italiană.

IV. Concluzie

118. Propunem Curții să respingă primul motiv invocat de Republica Italiană.

1 Limba originală: engleza.

2 Potrivit unei estimări efectuate în anul 2013, 1,7 milioane de tone de pești și alte animale marine erau aruncate în mare în urma activităților de pescuit din cadrul Uniunii în fiecare an. A se vedea ClientEarth și alții, „Joint NGO priorities on the revision of the EU Fisheries Control System” (octombrie 2018), la adresa: https://awsassets.panda.org/downloads/joint_ngo_position_paper_on_the_revision_of_the_eu_fisheries_control_system___october_2018.pdf.

3 A se vedea Biblioteca Parlamentului European, Discarding fish under the Common Fisheries Policy: Towards an end to mandated waste, Informare din partea bibliotecii, 13 mai 2013, 130436REV1, p. 2, în care se arată că „majoritatea peștilor, în special peștii rotunzi, sunt de regulă morți sau aproape morți atunci când sunt aruncați înapoi în mare. Crustaceele sau moluștele și unele specii de rechini sau pești plați pot avea șanse mai mari de a fi eliberați încă în viață, dar este foarte dificil să se evalueze supraviețuirea lor efectivă pe termen lung. Acest lucru are un impact direct asupra stocurilor în cauză”.

4 Regulamentul Parlamentului European și al Consiliului din 11 decembrie 2013 privind politica comună în domeniul pescuitului, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 1954/2003 și (CE) nr. 1224/2009 ale Consiliului și de abrogare a Regulamentelor (CE) nr. 2371/2002 și (CE) nr. 639/2004 ale Consiliului și a Deciziei 2004/585/CE a Consiliului (JO 2013, L 354, p. 22; denumit în continuare „Regulamentul privind PCP”).

5 Articolul 15 alineatul (1) din Regulamentul privind PCP, care introduce obligația de debarcare, are următorul cuprins: „Toate capturile de specii care fac obiectul unor limite de captură, iar în Marea Mediterană și capturile de specii care fac obiectul unor dimensiuni minime […] sunt aduse și păstrate la bordul navelor de pescuit, înregistrate, debarcate și deduse din cote.”

6 Potrivit mărturiei orale prezentate de Samuel Stone, șeful Departamentului de pescuit și acvacultură al Marine Conservations Society (Societatea pentru conservarea mediului marin) din Regatul Unit, în fața Select Committee on the European Union (Comisia specială privind Uniunea Europeană) a Camerei Lorzilor din Regatul Unit (5 decembrie 2018), disponibilă la adresa: https://data.parliament.uk/writtenevidence/committeeevidence.svc/evidencedocument/eu-energy‑and‑environment‑subcommittee/implementation‑and‑enforcement‑of‑the‑eu-landing‑obligation/oral/93810.html

7 Regulamentul Parlamentului European și al Consiliului din 22 noiembrie 2023 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1224/2009 al Consiliului și de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 1967/2006 și (CE) nr. 1005/2008 ale Consiliului și a Regulamentelor (UE) 2016/1139, (UE) 2017/2403 și (UE) 2019/473 ale Parlamentului European și ale Consiliului în ceea ce privește controlul pescuitului (JO L, 2023/2842).

8 A se vedea articolul 2 alineatul (1) din Regulamentul privind PCP, care citează obiectivele pe care ar trebui să se bazeze PCP.

9 A se vedea Raportul special nr. 7/2007 privind sistemele de control, de inspecție și de sancțiuni în ceea ce privește normele de conservare a resurselor halieutice comunitare, însoțit de răspunsurile Comisiei (JO 2007, C 317, p. 1). Sistemul examinat în raportul Curții de Conturi a fost cel prevăzut de Regulamentul (CEE) nr. 2241/87 al Consiliului din 23 iulie 1987 de stabilire a anumitor măsuri de control cu privire la activitățile de pescuit (JO 1987, L 207, p. 1) și a concluzionat că (i) datele referitoare la capturi nu erau nici complete, nici fiabile, nivelul real al capturilor nefiind cunoscut, astfel încât nu era posibilă aplicarea corespunzătoare a limitelor de capturi totale admisibile și de cote; (ii) mecanismele de inspecție instituite nu ofereau nicio garanție referitoare la detectarea și prevenirea eficace a cazurilor de încălcare a legislației; (iii) procedurile instituite pentru tratarea cazurilor de încălcare a legislației constatate nici nu garantau că fiecare dintre aceste cazuri făcea obiectul unei urmăriri, nici nu conducea la aplicarea unor sancțiuni disuasive; și (iv) capacitatea excedentară diminua profitabilitatea sectorului pescuitului, pe fondul reducerii capturilor autorizate, încuraja nerespectarea restricțiilor de pescuit.

10 Regulamentul Consiliului din 20 noiembrie 2009 de stabilire a unui sistem comunitar de control pentru asigurarea respectării normelor politicii comune în domeniul pescuitului, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 847/96, (CE) nr. 2371/2002, (CE) nr. 811/2004, (CE) nr. 768/2005, (CE) nr. 2115/2005, (CE) nr. 2166/2005, (CE) nr. 388/2006, (CE) nr. 509/2007, (CE) nr. 676/2007, (CE) nr. 1098/2007, (CE) nr. 1300/2008, (CE) nr. 1342/2008 și de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 2847/93, (CE) nr. 1627/94 și (CE) nr. 1966/2006 (JO 2009, L 343, p. 1).

11 A se vedea în acest sens Curtea de Conturi Europeană, Controalele din domeniul pescuitului în UE: sunt necesare eforturi suplimentare, Raportul special nr. 08/2017 (denumit în continuare „Raportul special nr. 08/2017”), punctul 3, la adresa: https://www.eca.europa.eu/Lists/ECADocuments/SR17_8/SR_FISHERIES_CONTROL_RO.pdf

12 Regulamentul (UE) 2015/812 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 mai 2015 de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 850/98, (CE) nr. 2187/2005, (CE) nr. 1967/2006, (CE) nr. 1098/2007, (CE) nr. 254/2002, (CE) nr. 2347/2002 și (CE) nr. 1224/2009 ale Consiliului și a Regulamentelor (UE) nr. 1379/2013 și (UE) nr. 1380/2013 ale Parlamentului European și ale Consiliului, în ceea ce privește obligația de debarcare, precum și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1434/98 al Consiliului (JO 2015, L 133, p. 1).

13 Raportul special nr. 08/2017, punctul 95.

14 Raportul special nr. 08/2017, punctul 99.

15 A se vedea Rezoluția Parlamentului European din 25 octombrie 2016 referitoare la uniformizarea controalelor în domeniul pescuitului în Europa [2015/2093(INI)] (JO 2018, C 215, p. 143), considerentul H (referitor la discrepanța dintre date) și punctul 33, care precizează că „este necesară colectarea, gestionarea și utilizarea unor date de bună calitate privind obligația de debarcare, în scopul de a controla și de a evalua eficacitatea punerii în aplicare a obligației de debarcare și de a asigura conformitatea colectării datelor cu cerințele rezultate în urma revizuirii PCP”). A se vedea și punctul 66 din aceasta, care „subliniază importanța tehnologiilor electronice (raportare electronică și sisteme electronice de monitorizare) care reprezintă un mijloc potențial eficient din punctul de vedere al costurilor pentru a extinde observarea activităților pe mare”.

16 A se vedea Raportul Comisiei către Parlamentul European și Consiliu – Punerea în aplicare și evaluarea Regulamentului (CE) nr. 1224/2009 de stabilire a unui sistem de control al Uniunii pentru asigurarea respectării normelor politicii comune în domeniul pescuitului, în conformitate cu articolul 118 – REFIT – Evaluarea impactului Regulamentului privind pescuitul [COM(2017) 192 final], în care Comisia a concluzionat că sistemul (aplicabil la momentul respectiv) „nu era pe deplin adecvat scopului” și că părțile interesate au considerat că este necesară „o mai bună adaptare a sistemului de control la noua PCP, cu abordarea, în special, a obligației de debarcare”.

17 Propunere de regulament al Parlamentului European și al Consiliului de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1224/2009 al Consiliului și de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 768/2005, (CE) nr. 1967/2006, (CE) nr. 1005/2008 ale Consiliului și a Regulamentului (UE) 2016/1139 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește controlul pescuitului [COM(2018) 368 fina, denumită în continuare „propunerea”].

18 A se vedea Documentul de lucru al serviciilor Comisiei – Evaluarea impactului, care însoțește propunerea [SWD(2018) 279 final, denumit în continuare „evaluarea impactului”).

19 A se vedea evaluarea impactului, p. 9 și 15, precum și propunerea, p. 3.

20 A se vedea articolul 13 alineatul (1) din Regulamentul privind controlul pescuitului, astfel cum a fost înlocuit prin regulamentul atacat.

21 În scopuri de exhaustivitate, trebuie să adăugăm că articolul 13 alineatele (4) și (5), astfel cum a fost înlocuit, împuternicește statele membre să extindă măsurile menționate anterior la navele cu o lungime mai mică de 18 metri sau să încurajeze prin stimulente utilizarea voluntară a unor astfel de măsuri de către navele care nu fac obiectul obligației de a utiliza sistemele REM și că alineatul (6) permite statelor membre, dar nu le obligă să prevadă utilizarea unui sistem REM pentru controlul respectării altor norme ale PCP. Aceste elemente nu sunt însă relevante pentru soluționarea prezentei cauze.

22 În cadrul celui de al doilea motiv, Republica Italiană susține că articolul 90 din Regulamentul privind controlul pescuitului, astfel cum a fost introdus prin articolul 1 punctul 75 din regulamentul atacat, încalcă articolul 3 alineatul (3) TUE, articolele 101 și 120 TFUE și Protocolul nr. 27 privind piața internă și concurența. În esență, această parte consideră că puterea discreționară lăsată statelor membre, astfel cum rezultă din modificările introduse prin articolul 1 punctul 75 din regulamentul atacat, pentru a decide ce anume constituie o „încălcare gravă” ar conduce la o denaturare a pieței interne, întrucât autoritățile naționale ar favoriza propriile nave.

23 A se vedea, pentru mai multe detalii, punctul 15 din prezentele concluzii.

24 În cadrul ședinței, Comisia a precizat că, deși navele cu această lungime reprezintă doar 6,8 % din numărul total de nave de pescuit ale Uniunii, ele realizează 70 % din totalul capturilor în Uniunea Europeană.

25 În titlul primului motiv, Republica Italiană enumeră și o încălcare a articolului 52 alineatele (2), (3) și (4) din cartă și a articolului 18 din CEDO. De asemenea, spre sfârșitul cererii sale, aceasta pare să considere că măsura în cauză aduce atingere în mod nejustificat protecției secretului comercial. Republica Italiană nu a explicat însă, nici în observațiile sale scrise, nici în ședință, modul în care tocmai normele respective sunt afectate de modificările aduse de articolul 1 alineatul (10) din regulamentul atacat. În consecință, considerăm că acțiunea sa trebuie respinsă ca inadmisibilă în măsura în care privește aceste elemente pentru neîndeplinirea cerințelor de claritate și de precizie, astfel cum rezultă din articolul 120 litera (c) din Regulamentul de procedură al Curții de Justiție. A se vedea în acest sens Hotărârea din 15 noiembrie 2012, Comisia/Portugalia (C‑34/11, EU:C:2012:712, punctul 44 și jurisprudența citată).

26 În această privință, reclamanta face trimitere la Hotărârea din 22 noiembrie 2022, Luxembourg Business Registers (C‑37/20 și C‑601/20, EU:C:2022:912, punctul 66), în care Curtea a considerat că trebuie să aprecieze „dacă ingerința în drepturile garantate la articolele 7 și 8 din cartă care rezultă dintr‑un astfel de acces este limitată la strictul necesar”.

27 Hotărârea din 30 aprilie 2019, Italia/Consiliul (Cota de pescuit pentru peștele‑spadă mediteraneean)(C‑611/17, EU:C:2019:332, punctul 56).

28 Curtea a avut ocazia să confirme această largă putere de apreciere (legislativă), printre altele, în ceea ce privește politica agricolă comună [a se vedea de exemplu Hotărârea din 7 septembrie 2006, Spania/Consiliul (C‑310/04, EU:C:2006:521, punctul 96 și jurisprudența citată)], piața internă [a se vedea de exemplu Hotărârea din 8 decembrie 2020, Polonia/Parlamentul și Consiliul (C‑626/18, EU:C:2020:1000, punctele 95 și 97 și jurisprudența citată)] sau politica comună în domeniul transporturilor [Hotărârea din 4 octombrie 2024, Lituania ș.a./Parlamentul și Consiliul (Pachetul mobilitate) (C‑541/20-C‑555/20, EU:C:2024:818, punctul 247 și jurisprudența citată)].

29 Hotărârea din 30 aprilie 2019, Italia/Consiliul (Cota de pescuit pentru peștele‑spadă mediteraneean) (C‑611/17, EU:C:2019:332, punctul 56).

30 A se vedea printre multe altele Hotărârea din 30 aprilie 2019, Italia/Consiliul (Cota de pescuit pentru peștele‑spadă mediteraneean) (C‑611/17, EU:C:2019:332, punctul 55 și jurisprudența citată).

31 A se vedea Hotărârea din 11 iulie 1989, Schräder HS Kraftfutter (265/87, EU:C:1989:303, punctul 22), care a exprimat în mod clar acest principiu pentru prima dată în domeniul politicii agricole comune și care a fost reiterat ulterior în repetate rânduri (sublinierea noastră); a se vedea printre multe altele Hotărârea din 13 noiembrie 1990, Fedesa ș.a. (C‑331/88, EU:C:1990:391, punctul 14) (în cazul politicii agricole comune), și, mai recent, Hotărârea din 30 aprilie 2019, Italia/Consiliul (Cota de pescuit pentru peștele‑spadă mediteraneean) (C‑611/17, EU:C:2019:332, punctul 27 și jurisprudența citată) (în domeniul PCP).

32 A se vedea Hotărârea din 12 iulie 2001, Jippes ș.a. (C‑189/01, EU:C:2001:420, punctul 83), în care Curtea, pentru prima dată în domeniul politicii agricole comune, a adăugat acest element pentru a explica limitarea propriului control jurisdicțional. Această poziție a fost reiterată ulterior în cauze care au vizat diferite domenii ale activității legislative a Uniunii, precum piața internă [a se vedea Hotărârea din 8 decembrie 2020, Polonia/Parlamentul și Consiliul (C‑626/18, EU:C:2020:1000, punctul 95 și jurisprudența citată)] sau politica comună în domeniul transporturilor [a se vedea Hotărârea din 4 octombrie 2024, Lituania ș.a./Parlamentul și Consiliul (Pachetul mobilitate) (C‑541/20-C‑555/20, EU:C:2024:818, punctul 242 și jurisprudența citată)].

33 A se vedea în această privință Hotărârea din 30 aprilie 2019, Italia/Consiliul (Cota de pescuit pentru peștele‑spadă mediteraneean) (C‑611/17, EU:C:2019:332, punctul 56).

34 Hotărârea din 4 octombrie 2024, Lituania ș.a./Parlamentul și Consiliul (Pachetul mobilitate) (C‑541/20-C‑555/20, EU:C:2024:818, punctul 243 și jurisprudența citată).

35 A se vedea de exemplu Hotărârea din 8 decembrie 2020, Polonia/Parlamentul și Consiliul (C‑626/18, EU:C:2020:1000, punctul 98 și jurisprudența citată), precum și Hotărârea din 4 octombrie 2024, Lituania ș.a./Parlamentul și Consiliul (Pachetul mobilitate) (C‑541/20-C‑555/20, EU:C:2024:818, punctul 243 și jurisprudența citată).

36 A se vedea în acest sens Hotărârea din 4 octombrie 2024, Lituania ș.a./Parlamentul și Consiliul (Pachetul mobilitate) (C‑541/20-C‑555/20, EU:C:2024:818, punctele 218 și 244, precum și jurisprudența citată).

37 A se vedea în acest sens Emiliou, N., The principle of proportionality in European law: a comparative study, Kluwer Law International, Haga, 1996, p. 172, care susține că „o amenințare la adresa drepturilor sau libertăților fundamentale justifică un nivel de control mai riguros” al proporționalității acțiunii în discuție.

38 A se vedea în această privință Concluziile avocatului general Emiliou prezentate în cauza Nordic Info (C‑128/22, EU:C:2023:645, punctul 120), unde acesta arată că, în general, deși nu întotdeauna, în jurisprudența sa privind libera circulație, Curtea efectuează doar o apreciere a caracterului adecvat și necesar al măsurii în discuție, în timp ce, în cazul unei aprecieri referitoare la drepturilor fundamentale, Curtea efectuează de regulă și o apreciere a proporționalității stricto sensu a unei măsuri.

39 Observăm că jurisprudența poate fi interpretată în sensul că stabilește o ierarhie, în ceea ce privește importanța și potențialul de ingerință, între drepturile fundamentale protejate de cartă și că numai o limitare a drepturilor „mai importante” necesită un control strict din partea Curții [a se vedea în acest sens Hotărârea din 18 decembrie 2025, Slagelse Almennyttige Boligselskab, Afdeling Schackenborgvænge (C‑417/23, EU:C:2025:1017, punctul 171 și jurisprudența citată), unde Curtea arată că marja de apreciere lăsată autorităților „este cu atât mai restrânsă cu cât dreptul în cauză este mai important pentru a garanta individului în cauză beneficiul efectiv al drepturilor fundamentale sau de ordin «intim» care îi sunt recunoscute”]. Fără a fi necesar, în prezenta cauză, să se adopte o poziție referitor la aspectul dacă există o ierarhie între drepturile fundamentale, este suficient să se observe că Curtea a confirmat deja faptul că controlul jurisdicțional al presupusei ingerințe în dreptul la viață privată și protecția datelor impune o intensitate ridicată a controlului.

40 A se vedea în această privință Hotărârea din 8 aprilie 2014, Digital Rights Ireland ș.a. (C‑293/12 și C‑594/12, EU:C:2014:238), în special punctul 48, unde Curtea a statuat că, „ținând seama, pe de o parte, de rolul important pe care îl are protecția datelor cu caracter personal în lumina dreptului fundamental la respectarea vieții private și, pe de altă parte, de amploarea și de gravitatea ingerinței în acest drept cauzate de Directiva 2006/24, puterea de apreciere a legiuitorului Uniunii este redusă, astfel încât este necesară efectuarea unui control strict”.

41 Hotărârea din 22 noiembrie 2022, Luxembourg Business Registers (C‑37/20 și C‑601/20, EU:C:2022:912).

42 În opinia noastră, faptul că există o ingerință în (anumite) drepturi fundamentale determină intensitatea ridicată a controlului Curții, iar nu gravitatea acestei ingerințe. Afirmația de la punctul 48 din Hotărârea din 8 aprilie 2014, Digital Rights Ireland (C‑293/12 și C‑594/12, EU:C:2014:238), citată la nota de subsol 40, ar putea conduce însă la concluzia că o intensitate ridicată a controlului este necesară numai atunci când există o ingerință gravă în dreptul în discuție (în cauza respectivă, dreptul la viață privată). Totuși, în opinia noastră, faptul că ingerința nu este gravă ar putea fi relevant pentru a considera că o măsură legislativă este proporțională în sens strict (al treilea nivel), dar nu este relevant pentru Curte atunci când decide dacă rămâne la primul nivel al aprecierii proporționalității, și anume la examinarea aspectului dacă măsura în cauză este vădit inadecvată. Acest lucru reiese, în opinia noastră, în mod clar din modul în care Curtea a efectuat evaluarea proporționalității în Hotărârea din 21 martie 2024, Landeshauptstadt Wiesbaden (C‑61/22, EU:C:2024:251, în special punctele 106-124), și în Hotărârea din 18 decembrie 2025, Slagelse Almennyttige Boligselskab, Afdeling Schackenborgvænge (C‑417/23, EU:C:2025:1017, punctul 168 și jurisprudența citată).

43 Cerința privind existența unei legături între presupusa restrângere a unui drept fundamental și efectele măsurii în cauză nu este specifică dreptului Uniunii. A se vedea prin analogie hotărârea US Supreme Court (Curtea Supremă a Statelor Unite) în cauza Arcara v. Cloud Books, Inc., 478 U.S. 697 (1986), p. 705 (în care se constată că nu exista o legătură suficientă între o contestare a Primului amendament, care ar fi necesitat o intensitate ridicată a controlului de către instanțele americane, și închiderea unei librării pentru motivul că acolo se practica prostituția).

44 Deși Republica Italiană precizează că măsura în cauză este „vădit” disproporționată, aceasta explică totodată că, în opinia sa, un astfel de standard inferior nu trebuie aplicat în prezenta cauză.

45 A se vedea, în ceea ce privește aplicabilitatea dreptului la viață privată și de familie la locul de muncă, Curtea EDO, hotărârea din 17 octombrie 2019, López Ribalda și alții împotriva Spaniei, CE:ECHR:2019:1017JUD000187413, § 89 și jurisprudența citată (care face referire la faptul că „imaginea unei persoane constituie una dintre principalele atribute ale personalității sale, întrucât dezvăluie caracteristicile unice ale acestei persoane și o distinge de semenii săi”).

46 A se vedea în această privință considerentul (106) al regulamentului atacat, în care se arată că sistemul astfel instituit respectă principiile protecției vieții private din faza de proiectare și în mod implicit.

47 A se vedea Curtea EDO, hotărârea din 17 octombrie 2019, López Ribalda și alții împotriva Spaniei, CE:ECHR:2019:1017JUD000187413, § 89 și jurisprudența citată (în care se arată că „dreptul fiecărei persoane la protecția imaginii sale este astfel unul dintre elementele esențiale ale dezvoltării personale și presupune dreptul de control asupra utilizării acestei imagini. Deși în majoritatea cazurilor dreptul de control asupra unei asemenea utilizări implică posibilitatea ca o persoană să refuze publicarea imaginii sale, acesta acoperă și dreptul persoanei respective de a se opune înregistrării, păstrării și reproducerii imaginii de către o altă persoană”).

48 Într‑adevăr, deși considerentul (24) al regulamentului atacat subliniază că „[p]osibilitatea de a identifica persoane în mod individual în materialele video înregistrate ar trebui limitată în măsura posibilului și, dacă este necesar, datele ar trebui să fie anonimizate”, aceste două elemente în sine indică faptul că există în continuare posibilitatea identificării persoanelor aflate la bordul navelor de pescuit în cauză. A se vedea și Ministry of Food, Agriculture and Fisheries of Denmark (Ministerul Alimentației, Agriculturii și Pescuitului din Danemarca), Danish Fisheries Agency (Agenția daneză pentru pescuit), Electronic monitoring in the Danish Kattegat (3AS) Nephrops fishery, octombrie 2023 (denumit în continuare „Raportul Agenției daneze pentru pescuit”), p. 24, care a fost anexat de Comisie la cererea sa de intervenție și în care agenția respectivă arată că „nu se poate evita intrarea pescarilor în câmpul vizual al camerelor, de exemplu dacă aceștia se apleacă deasupra zonei de sortare în timpul prelucrării capturilor”.

49 JO 2007, C 303, p. 17.

50 Potrivit Explicațiilor cu privire la cartă, acest element „se inspiră” din articolul 26 din Carta socială europeană revizuită (ETS nr. 163). Această dispoziție prevede că, „[î]n vederea asigurării exercitării efective a dreptului tuturor lucrătorilor la protecția demnității lor în muncă, părțile se angajează, în consultare cu organizațiile patronilor și lucrătorilor: 1. să promoveze sensibilizarea, informarea și prevenirea în materie de hărțuire sexuală la locul de muncă sau în legătură cu munca și să ia orice măsură adecvată pentru protejarea lucrătorilor împotriva unor astfel de comportamente; [și] 2. să promoveze sensibilizarea, informarea și prevenirea în materie de acte condamnabile sau explicit ostile și ofensive dirijate în mod repetat împotriva fiecărui salariat la locul de muncă sau în legătură cu munca și să ia orice măsură adecvată pentru protejarea lucrătorilor împotriva unui astfel de comportament”. Dacă este interpretată cu bună‑credință și potrivit sensului obișnuit al termenilor săi, după cum impune articolul 31 alineatul (1) din Convenția de la Viena cu privire la dreptul tratatelor (Seria Tratatelor Organizației Națiunilor Unite, vol. 1155, p. 331), este dificil de înțeles modul în care această dispoziție abordează tipul de împrejurări aflate în discuție în prezenta cauză. A se vedea în același sens și Jarass, D., „Article 31”, în Jarass, D., Charta der Grundrechte der Europäischen Union, C.H. Beck, München, 2021, p. 8, cu trimitere la alți autori.

51 A se vedea de exemplu Socio‑Economic Impacts of the EU Common Fisheries Policy: An evaluation of the European Union fishing fleet and options for the future (2021), p. 25, care caracterizează „sistemul de cote pentru echipaj” ca fiind încă dominant în sectorul pescuitului din Uniune, disponibil la adresa: https://wwfeu.awsassets.panda.org/downloads/wwf_cfp_socio_economic_impact_study_2021.pdf

52 A se vedea Bogg, A., „Article 31 – Fair and Just Working Conditions”, în Peers, S., și alții (eds), The EU Charter of Fundamental Rights – A commentary, Hart Publishing, 2014, punctul 31.07, care susține în acest sens că, în consecință, articolul 31 din cartă „trebuie considerat ca fiind o dispoziție cu pondere și importanță normativă foarte semnificative”.

53 A se vedea Curtea EDO, hotărârea din 28 noiembrie 2017, Antović și Mirković împotriva Muntenegrului, CE:ECHR:2017:1128JUD007083813, § 44 (în care se constată că supravegherea video neconvertibilă la locul de muncă intră sub incidența articolului 8 din CEDO, întrucât implică „o documentare înregistrată și reproductibilă a comportamentului unei persoane la locul de muncă, pe care angajatul, obligat prin contractul de muncă să își desfășoare activitatea în locul respectiv, nu o poate evita”).

54 A se vedea în această privință Avizul nr. 4/2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal prin mijloace de supraveghere video al Grupului de lucru instituit prin articolul 29 privind protecția datelor [care a fost instituit în temeiul articolului 29 alineatul (1) din Directiva 95/46/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 24 octombrie 1995 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date (JO 1995, L 281, p. 31, Ediție specială, 13/vol. 17, p. 10)], potrivit căruia „trebuie subliniat că sistemele de supraveghere video destinate în mod direct controlului de la distanță al calității și cantității activităților desfășurate, implicând astfel prelucrarea datelor cu caracter personal în acest context, nu trebuie de regulă să fie permise”.

55 A se vedea considerentele (1), (3) și (24) ale regulamentului atacat. A se vedea de asemenea evaluarea impactului, p. 18, în care se arată că, „în cazul în care sistemul de control actual nu este adaptat la PCP reformată și nu este modernizat în mod corespunzător, există un risc foarte ridicat de a se aduce atingere obiectivelor PCP în sine și chiar rațiunii sale de a fi. În special, obligația de debarcare introdusă de PCP reformată ar rămâne fără mijloace de control și dispoziții adecvate. Dacă nu se asigură respectarea PCP, reputația și credibilitatea internațională a Uniunii vor fi, de asemenea, afectate în cadrul forurilor bilaterale și multilaterale”.

56 A se vedea, referitor la obiectivele PCP, Hotărârea din 11 ianuarie 2024, Friends of the Irish Environment (Stabilirea unor cote de pescuit peste zero) (C‑330/22, EU:C:2024:19, punctele 62 și 65).

57 A se vedea Comisia Europeană, Sinteza măsurilor privind obligația de debarcare și ratele aruncărilor în mare, EASME/EMFF/2018/011, 16 iunie 2021, p. 52, în care se afirmă că „principalele riscuri și provocări asociate cu OD sunt asigurarea controlului aruncărilor în mare, asigurarea documentării detaliate și exacte a tuturor campaniilor de pescuit și asigurarea respectării condițiilor și pragurilor asociate cu rata ridicată de supraviețuire și cu excepțiile de minimis. Aceste riscuri sunt dificil de atenuat prin controale tradiționale, cum ar fi inspecțiile pe mare. Prin urmare, una dintre provocările esențiale este necesitatea unor noi mecanisme de reglementare și punere în aplicare, în măsura în care monitorizarea și controlul nu se mai concentrează pe activitățile de debarcare, ci pe activitățile desfășurate pe mare […] Acest lucru impune ca practicile de pescuit și de aruncare înapoi în mare să fie monitorizate 100 % în timpul pescuitului pentru a se detecta ce se capturează și dacă au loc asemenea aruncări în mare.

58 A se vedea evaluarea impactului, p. 10.

59 A se vedea în această privință Hotărârea din 18 decembrie 2025, Slagelse Almennyttige Boligselskab, Afdeling Schackenborgvænge (C‑417/23, EU:C:2025:1017, punctul 161 și jurisprudența citată) (care impune să existe o coerență între o măsură atacată și obiectivul său declarat).

60 A se vedea, de exemplu, Secretariatul General al Consiliului, Propunerea de regulament al Parlamentului European și al Consiliului de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1224/2009 al Consiliului și de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 768/2005, (CE) nr. 1967/2006, (CE) nr. 1005/2008 ale Consiliului și a Regulamentului (UE) 2016/1139 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește controlul pescuitului, ST 15184/2/19 Rev 2 (5 februarie 2020), care rezumă pozițiile statelor membre, inclusiv a Republicii Italiene, referitoare la recurgerea la observatori, în special notele de subsol 209-211.

61 A se vedea articolul 73a din Regulamentul privind controlul pescuitului, astfel cum a fost introdus prin Regulamentul 2015/812, care prevede că „[s]tatele membre pot trimite observatori de control la bordul navelor de pescuit care arborează pavilionul lor, în vederea monitorizării activităților de pescuit care fac obiectul obligației de debarcare”.

62 A se vedea Secretariatul General al Consiliului, Propunere de regulament al Parlamentului European și al Consiliului de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1224/2009 al Consiliului și de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 768/2005, (CE) nr. 1967/2006, (CE) nr. 1005/2008 ale Consiliului și a Regulamentului (UE) 2016/1139 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește controlul pescuitului – Abordare generală, ST 9390/2/21 Rev 2 (24 iunie 2021), punctul 12 litera (b).

63 Contrar celor afirmate de Republica Italiană în cursul prezentei proceduri, acest document demonstrează de asemenea că legiuitorul Uniunii a considerat recurgerea la observatori ca fiind mai costisitoare decât instalarea camerelor TVCI.

64 A se vedea evaluarea impactului, p. 80.

65 Parlamentul face trimitere, în acest sens, la un studiu elaborat la cererea Comisiei PECH; a se vedea van Helmond, A.T.M., Research for PECH Committee – Workshop on electronic technologies for fisheries – Part II: Electronic monitoring systems, European Parliament, Policy Department for Structural and Cohesion Policies, Brussels, 2021, p. 13 (în care se arată că, „după primul test cu sisteme de camere TVCI (camere de televiziune cu circuit închis) utilizate la bordul navelor de pescuit pentru a face față reformelor de gestionare și furtului de unelte în pescuitul de crabi din Columbia Britanică […] s‑a constatat rapid că aceste camere puteau fi utilizate pentru monitorizarea și controlul activităților de pescuit în cazul cărora există o acoperire deficitară a observațiilor pe mare”). A se vedea și raportul Danish Fisheries Agency (Agenția daneză pentru pescuit), anexat la memoriul în intervenție al Comisiei, p. 43, în care se afirmă că „[d]in experiența acumulată după trei ani de pescuit documentat de cameră în Kattegat și Marea Baltică reiese că utilizarea camerelor este o formă de control eficace, în special în ceea ce privește supravegherea capturilor și, astfel, respectarea obligației de debarcare. De asemenea, evaluarea efectuată indică faptul că nu există alte metode de control care să permită controlul eficace al obligației de debarcare. Prin urmare, din punctul de vedere al autorităților, ME (monitorizarea electronică) cu camere video este un instrument de control foarte eficace”.

66 Utilizarea de către Curte a termenului „strictul necesar” în cazurile în care este în discuție ingerința în dreptul la respectarea vieții private ar putea fi înțeleasă, de fapt, ca fiind relevantă (și) pentru acest al treilea nivel al evaluării proporționalității, iar nu doar pentru criteriul necesității. A se vedea în acest sens ex multis Hotărârea din 6 octombrie 2020, Privacy International (C‑623/17, EU:C:2020:790, punctul 67 și jurisprudența citată), în care Curtea a afirmat că „trebuie amintit că protecția dreptului fundamental la respectarea vieții private impune, potrivit jurisprudenței constante a Curții, ca derogările de la protecția datelor cu caracter personal și limitările acesteia să fie efectuate în limitele strictului necesar. În plus, un obiectiv de interes general nu poate fi urmărit fără a ține seama de faptul că acesta trebuie să fie compatibil cu drepturile fundamentale vizate de măsură, prin realizarea unui just echilibru între obiectivul și interesele și drepturile în cauză” (sublinierea noastră).

67 A se vedea, în ceea ce privește măsurile naționale, Hotărârea din 18 decembrie 2025, Slagelse Almennyttige Boligselskab, Afdeling Schackenborgvænge (C‑417/23, EU:C:2025:1017, punctul 165 și jurisprudența citată), în care se arată că, „[p]resupunând că nu poate fi identificată nicio altă măsură la fel de eficace, instanța de trimitere ar mai trebui, în al treilea rând, să examineze caracterul proporțional în sens strict al acestei reglementări […] [pentru] a verifica dacă inconvenientele cauzate de reglementarea menționată nu sunt disproporționate în raport cu obiectivele invocate”.

68 A se vedea nota de subsol 42 din prezentele concluzii și, cel mai recent, Hotărârea din 18 decembrie 2025, Slagelse Almennyttige Boligselskab, Afdeling Schackenborgvænge (C‑417/23, EU:C:2025:1017, punctul 168 și jurisprudența citată).

69 A se vedea prin analogie Hotărârea din 6 octombrie 2020, La Quadrature du Net ș.a. (C‑511/18, C‑512/18 și C‑520/18, EU:C:2020:791, punctul 147 și jurisprudența citată), în care Curtea subliniază că, în conformitate cu cerința privind „stricta necesitate”, stocarea direcționată a datelor de transfer și a datelor de localizare în scopul combaterii anumitor infracțiuni și amenințări, precum și în scopul protejării securității naționale impune ca „stocarea [datelor menționate] să fie, în ceea ce privește categoriile de date care trebuie stocate, mijloacele de comunicare vizate, persoanele în cauză, precum și durata de stocare reținută, limitată la strictul necesar”.

70 A se vedea articolul 13 alineatul (2) din Regulamentul privind controlul pescuitului, cu modificările ulterioare, care precizează că această obligație se limitează la „navele de capturare […] cu o lungime totală de cel puțin 18 metri care le arborează pavilionul și care prezintă un risc ridicat de nerespectare a obligației de debarcare”. A se vedea și articolul 13 alineatul (3) litera (a) din acesta.

71 A se vedea articolul 13 alineatul (3) litera (b) din Regulamentul privind controlul pescuitului, cu modificările ulterioare, care prevede că „materialele video înregistrate obținute din aceste sisteme se referă numai la uneltele de pescuit și la părțile navei în care produsele pescărești sunt aduse la bord, manipulate și depozitate și toate zonele în care pot avea loc aruncări în mare”. A se vedea și anexa 1 la cererea de intervenție a Comisiei, care oferă un exemplu concret pentru modul în care zonele respective pot fi acoperite de supravegherea video, fiind redusă totodată la minimum posibilitatea de identificare a persoanelor care lucrează sau apar în zonele în cauză.

72 A se vedea articolul 13 alineatul (3) litera (c) din Regulamentul privind controlul pescuitului, cu modificările ulterioare, potrivit căruia Comisia „stabilește norme detaliate referitoare la stocarea datelor și schimbul de date din sistemul REM, precum și la accesul la aceste date”. Totuși, este de asemenea adevărat că astfel de măsuri nu erau încă în vigoare atunci când Curtea a fost sesizată pentru a se pronunța asupra legalității regulamentului atacat.

73 A se vedea articolul 13 alineatul (3) litera (b) din Regulamentul privind controlul pescuitului, cu modificările ulterioare, care precizează că materialele video înregistrate „nu permit, în măsura posibilului, identificarea unor persoane fizice. De asemenea, normele respective impun ca, în cazul în care se constată că în astfel de materiale video înregistrate pot fi identificate persoane fizice, autoritățile competente să asigure anonimizarea datelor cu caracter personal cât mai curând posibil și să informeze comandantul sau operatorul sistemului REM cu privire la această constatare”.

74 Această afirmație intră în contradicție cu propunerea legislativă a Comisiei, în care era prevăzută o perioadă de păstrare de cinci ani; a se vedea considerentul (59) și articolul 112 alineatul (3) din Propunerea de Regulament al Parlamentului European și al Consiliului de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1224/2009 al Consiliului și de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 768/2005, (CE) nr. 1967/2006, (CE) nr. 1005/2008 ale Consiliului și a Regulamentului (UE) 2016/1139 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește controlul pescuitului [COM(2018) 368 final).

75 A se vedea în această privință punctul 9 din prezentele concluzii, unde prezentăm pe scurt sistemul de gestionare a efortului de pescuit prevăzut de Regulamentul privind PCP.