Concluziile avocatului general domnul A. Rantos prezentate la 27 martie 2025.#Teva Pharmaceutical Industries Ltd și Cephalon Inc. împotriva Comisiei Europene.#Recurs – Concurență – Articolul 101 TFUE – Înțelegeri – Piața modafinilului – Acord de soluționare amiabilă în materie de brevete între două întreprinderi farmaceutice pentru a întârzia introducerea pe piață a unei versiuni generice a modafinilului – Decizie prin care se constată o încălcare a articolului 101 TFUE – Criterii de apreciere – Restrângere prin obiect.#Cauza C-2/24 P.

Prin recursul formulat, Teva Pharmaceutical Industries Ltd (denumită în continuare „Teva”) și Cephalon Inc. (denumite în continuare, împreună, „recurentele”) solicită anularea Hotărârii Tribunalului Uniunii Europene din 18 octombrie 2023, Teva Pharmaceutical Industries și Cephalon/Comisia (T‑74/21, denumită în continuare „hotărârea atacată”, EU:T:2023:651), prin care s‑a respins acțiunea lor. Această acțiune avea ca obiect, cu titlu principal, anularea Deciziei C(2020) 8153 final a Comisiei Europene din 26 noiembrie 2020 referitoare la o procedură inițiată în temeiul articolului 101 TFUE și al articolului 53 din Acordul privind SEE (cazul AT.39686-CEPHALON) (denumită în continuare „decizia în litigiu”) ( 2 ), potrivit căreia s‑a considerat că recurentele au săvârșit o încălcare a articolului 101 TFUE și a articolului 53 din Acordul privind SEE prin încheierea unui acord de soluționare a unui litigiu în materie de brevete dintre acestea, și, cu titlu subsidiar, anularea sau reducerea cuantumului amenzilor aplicate.

Prezenta cauză își are originea într‑un acord de soluționare amiabilă a litigiului (denumit în continuare „acordul de soluționare”) încheiat între recurente, două întreprinderi farmaceutice, în temeiul căruia una dintre acestea, Teva, se angaja să nu introducă medicamentul său generic pe piețele relevante ale modafinilului în schimbul nu al unor plăți directe, ci al unui ansamblu de tranzacții comerciale prevăzute de acest acord. Potrivit deciziei în litigiu, Comisia a concluzionat printre altele că acordul menționat constituia o restrângere a concurenței atât prin obiect, cât și prin efect în sensul articolului 101 alineatul (1) TFUE și al articolului 53 din Acordul privind SEE. În consecință, atât Cephalon, cât și Teva au fost obligate la plata unor amenzi care se ridicau la suma de 30480000 de euro și, respectiv, de 30000000 de euro.

Această cauză se înscrie în prelungirea cauzelor în care s‑au pronunțat Hotărârile Generics (UK) ș.a. ( 3 ), Lundbeck ( 4 ) și Servier ( 5 ), care priveau calificarea acordurilor de soluționare amiabilă a litigiilor în materie de brevete drept restrângeri ale concurenței prin obiect în sensul articolului 101 TFUE. Ea oferă Curții printre altele oportunitatea de a clarifica criteriile aplicabile pentru stabilirea unei restrângeri a concurenței, în sensul acestei dispoziții, în contextul unui acord de soluționare amiabilă a litigiilor referitor la brevete încheiat între, pe de o parte, un producător al unui medicament original, titular al unor brevete secundare legate de un produs farmaceutic, și, pe de altă parte, un producător al unei versiuni generice a acestui medicament.

Istoricul litigiului este prezentat la punctele 2-43 din hotărârea atacată și, pentru necesitățile prezentelor concluzii, poate fi rezumat după cum urmează.

Cephalon este o societate biofarmaceutică cu sediul în Statele Unite care furnizează atât produse farmaceutice originale, cât și produse generice în întreaga lume. Activitățile principale ale acesteia includ cercetarea și dezvoltarea, precum și introducerea pe piață a medicamentelor și se concentrează în special pe tulburările sistemului nervos central.

Teva este o multinațională farmaceutică activă în domeniul dezvoltării, producerii și comercializării de medicamente generice, precum și de produse farmaceutice inovatoare și specializate, de ingrediente farmaceutice active și de produse aflate în vânzare liberă.

În octombrie 2011, după ce Comisia a aprobat concentrarea notificată prin Decizia C(2011) 7435 final (cazul COMP/M. 6258 –Teva/Cephalon) din 13 octombrie 2011 ( 6 ), adoptată în temeiul articolului 6 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (CE) nr. 139/2004 ( 7 ) (denumită în continuare „decizia privind concentrarea”), Cephalon a fost preluată de Teva.

Produsul vizat în prezenta cauză corespunde medicamentelor care conțin principiul farmaceutic activ (denumit în continuare „API”) denumit modafinil. Modafinilul a fost descoperit în 1976 de laboratorul Lafon, o întreprindere farmaceutică franceză. Este vorba despre un agent stimulant cu lungă durată de încălzire utilizat în tratamentul anumitor tulburări ale somnului.

În 1993, Cephalon a obținut drepturile exclusive asupra modafinilului, iar în 1997, aceasta a început să îl vândă în Regatul Unit sub marca Provigil. În anul 2005, întreprinderea menționată vindea modafinil în mai multe țări din Spațiul Economic European (SEE).

În ceea ce privește SEE, diferitele brevete naționale pentru moleculă deținute de Cephalon pentru API‑ul modafinilului au expirat în cursul anului 2003, în timp ce protecția datelor referitoare la respectivul API a expirat, la rândul său, cel târziu în 2005. Deși brevetele pentru molecula modafinilului expiraseră, Cephalon deținea încă brevete secundare pentru dimensiunea particulelor și alte brevete legate de modafinil a căror dată de expirare în SEE era prevăzută în cursul anului 2015.

Medicamentul Provigil a fost cel mai important produs din portofoliul Cephalon din punctul de vedere al vânzărilor. Ținând seama de intrarea pe piață într‑un viitor apropiat a produselor generice și pentru a‑și proteja activitățile în domeniul respectiv, Cephalon a lucrat pe un produs de generația a doua, denumit Nuvigil, bazat pe API‑ul modafinilului, pe care intenționa să îl introducă pe piață pentru a înlocui progresiv medicamentul Provigil începând din anul 2006, mai întâi în Statele Unite, apoi în SEE. De asemenea, Cephalon prevăzuse lansarea unui alt medicament pe bază de modafinil, denumit Sparlon. În cele din urmă, Cephalon nu a lansat Nuvigil și nici Sparlon în cadrul SEE.

La sfârșitul anului 2002, atunci când patru societăți din sectorul medicamentelor generice, printre care și Teva, au solicitat o autorizație legală pentru a‑și comercializa produsele generice pe bază de modafinil în Statele Unite, Cephalon a inițiat o procedură legată de încălcarea dreptului conferit de brevet în Statele Unite. În iunie 2005, Teva și‑a lansat produsul generic pe bază de modafinil în Regatul Unit.

La 6 iulie 2005, în urma unui schimb de scrisori, Cephalon a inițiat o procedură judiciară în materie de brevete împotriva Teva la High Court of Justice (England & Wales) [Înalta Curte de Justiție (Anglia și Țara Galilor), Regatul Unit] și a solicitat o somație provizorie pentru a împiedica Teva să își vândă produsul generic pe bază de modafinil în Regatul Unit. Teva a depus ulterior o cerere reconvențională în nulitate. Înainte de ședința privind cererea de somație provizorie, prevăzută pentru 11 iulie 2005, Teva a acceptat să înceteze vânzarea produselor generice pe bază de modafinil în Regatul Unit. Cephalon a acceptat, cu titlu de contraprestație, să furnizeze o garanție de 2,1 milioane de lire sterline (GBP) (aproximativ 3,07 milioane de euro) în cazul în care Teva va avea câștig de cauză în cadrul procedurii judiciare și în care va avea dreptul să solicite despăgubiri pentru beneficiul nerealizat.

Negocierile în vederea unui acord de soluționare amiabilă au început la sfârșitul lunii noiembrie 2005.

La 8 decembrie 2005, Cephalon și Teva au încheiat acordul de soluționare, care a fost încheiat de asemenea pentru societățile afiliate și a intrat în vigoare la 4 decembrie 2005.

Acest acord prevedea printre altele, în temeiul articolului 2, că Teva se angaja să nu intre în mod independent pe piața modafinilului și nici să concureze cu Cephalon pe această piață (clauză denumită în continuare „clauza de neconcurență”) și să nu conteste brevetele deținute de Cephalon pentru modafinil (clauză denumită în continuare „clauza de necontestare”) (clauze denumite în continuare, împreună, „clauzele restrictive”).

Articolele 2.2-2.6 din acordul de soluționare vizau un ansamblu de tranzacții privind următoarele elemente: o licență acordată Cephalon de Teva privind drepturile de proprietate intelectuală ale Teva, o licență acordată Teva de Cephalon pentru utilizarea datelor, denumite CEP1347, codezvoltate de Cephalon în cadrul studiilor privind tratamentul bolii Parkinson, furnizarea de către Teva în favoarea Cephalon a API‑ului modafinilului, plățile efectuate de Cephalon către Teva pentru cheltuielile de judecată evitate și distribuția produselor Cephalon în Regatul Unit de către Teva.

De asemenea, acest acord prevedea, la articolul 3, drepturi generice în beneficiul Teva. Potrivit acestui articol, Cephalon acorda Teva o licență neexclusivă pentru lansarea produsului său generic pe bază de modafinil, inclusiv în SEE, începând din anul 2012 (sau mai devreme, în cazul în care orice entitate ar introduce pe piață un produs generic pe bază de modafinil).

Conform articolului 4 din acordul menționat, Teva și Cephalon s‑au angajat să pună capăt imediat procedurii lor contencioase cu privire la modafinil în Statele Unite și în Regatul Unit.

În sfârșit, același acord cuprindea de asemenea sumele sau redevențele implicate în diferitele tranzacții menționate la punctele 16 și 18 din prezentele concluzii.

La 26 noiembrie 2020, Comisia a adoptat decizia în litigiu, prin care a considerat că recurentele au încălcat articolul 101 TFUE și articolul 53 din Acordul privind SEE prin participarea la acordul de soluționare în sectorul farmaceutic în schimbul unei plăți inverse. Încălcarea se referea la Germania, Austria, Belgia, Bulgaria, Cipru, Danemarca, Spania, Finlanda, Franța, Grecia, Ungaria, Irlanda, Islanda, Italia, Letonia, Liechtenstein, Lituania, Luxemburg, Norvegia, Țările de Jos, Polonia, Portugalia, România, Regatul Unit, Slovacia, precum și Suedia și a durat de la 4 decembrie 2005 până la 12 octombrie 2011, cu excepția Bulgariei și a României, unde încălcarea a început la 1 ianuarie 2007, precum și a Ungariei, unde încălcarea a încetat la 14 iunie 2011 ( 8 ). Pentru încălcarea constatată, Comisia a aplicat Cephalon și Teva amenzi care se ridicau la suma de 30480000 de euro și, respectiv, de 30000000 de euro ( 9 ).

Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 5 februarie 2021, recurentele au solicitat anularea deciziei în litigiu și, cu titlu subsidiar, eliminarea sau reducerea cuantumului amenzilor aplicate.

În susținerea acțiunii formulate, recurentele au invocat patru motive: primul se întemeiază pe o eroare de drept și de fapt săvârșită de Comisie în măsura în care aceasta a calificat acordul de soluționare drept „restrângere a concurenței prin obiect”, al doilea motiv se întemeiază pe o eroare de drept și de fapt, întrucât Comisia a calificat acest acord drept „restrângere a concurenței prin efect”, al treilea motiv, invocat cu titlu subsidiar, se întemeiază pe o aplicare eronată a articolului 101 alineatul (3) TFUE și, în sfârșit, prin intermediul celui de al patrulea, invocat de asemenea cu titlu subsidiar, recurentele urmăresc să obțină anularea amenzilor care le‑au fost aplicate sau, cel puțin, anularea parțială substanțială a amenzii aplicate Teva.

În hotărârea atacată, Tribunalul a examinat, în primul rând, primul motiv întemeiate pe o eroare săvârșită de Comisie în ceea ce privește calificarea acordului de soluționare ca reprezentând o „restrângere a concurenței prin obiect” ( 10 ). Primo, el a înlăturat criticile referitoare la neaplicarea criteriului juridic adecvat pentru identificarea unei „restrângeri a concurenței prin obiect” ( 11 ). Secundo, Tribunalul a respins criticile referitoare la existența unei alte explicații plauzibile în ceea ce privește tranzacțiile încheiate pe marginea acestui acord decât cea de a servi numai drept contraprestație pentru clauzele restrictive ( 12 ). Tertio, Tribunalul a înlăturat criticile referitoare la criteriul stabilit prin Hotărârea Generics (UK) care vizează existența unor efecte favorabile concurenței dovedite, pertinente, proprii acordului în cauză și suficient de importante ( 13 ). Quarto, Tribunalul a respins criticile referitoare la erorile pretins săvârșite de Comisie în cadrul aprecierii contextului economic și juridic al acordului de soluționare ( 14 ).

În al doilea rând, Tribunalul a înlăturat al doilea motiv întemeiat pe o eroare săvârșită de Comisie în măsura în care ea a calificat acordul menționat drept „restrângere a concurenței prin efect” întrucât această instituție s‑ar fi întemeiat numai pe efectele potențiale ale acestuia din urmă ( 15 ).

În al treilea rând, Tribunalul a respins al treilea și al patrulea motiv, invocate de recurente cu titlu subsidiar. Astfel, el a înlăturat, pe de o parte, al treilea motiv, întemeiat pe o eroare de apreciere săvârșită de Comisie în decizia în litigiu, în măsura în care această decizie cuprinde o apreciere potrivit căreia același acord nu îndeplinea condițiile de exceptare prevăzute la articolul 101 alineatul (3) TFUE ( 16 ), și, pe de altă parte, al patrulea motiv, întemeiat pe încălcarea, în cadrul aplicării amenzilor de către Comisie, a principiilor securității juridice, neretroactivității și protecției încrederii legitime, precum și a principiilor nullum crimen sine lege și nulla poena sine lege ( 17 ).

În al patrulea și ultimul rând, Tribunalul a respins cererea recurentelor privind anularea sau reducerea cuantumului amenzilor aplicate prin decizia în litigiu ( 18 ).

Având în vedere aceste considerații, Tribunalul a respins acțiunea recurentelor și le‑a obligat la plata cheltuielilor de judecată.

Prin recursul formulat, recurentele solicită Curții declararea admisibilității acțiunii și admiterea recursului, anularea hotărârii atacate, trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunal, în afară de cazul în care Curtea consideră că este suficient de lămurită pentru anularea deciziei în litigiu, și obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată, inclusiv a celor efectuate de recurente în fața Curții și a Tribunalului. La rândul său, Comisia solicită Curții respingerea recursului și obligarea recurentelor la plata cheltuielilor de judecată.

În susținerea recursului formulat, recurentele invocă două motive întemeiate pe o eroare de drept săvârșită de Tribunal, pe de o parte, în aplicarea criteriului care permite să se stabilească existența unei restrângeri a concurenței prin obiect în contextul unui acord de soluționare amiabilă în materie de brevete farmaceutice, în sensul jurisprudenței rezultate din Hotărârea Generics (UK) (A), și, respectiv, pe de altă parte, în cadrul examinării efectelor anticoncurențiale ale acordului de soluționare (B).

Prin intermediul primului motiv, care cuprinde două aspecte, recurentele susțin că Tribunalul a aplicat în mod eronat criteriul juridic rezultat din Hotărârea Generics (UK), care permite să se stabilească existența unei restrângeri a concurenței prin obiect în cadrul unui acord de soluționare amiabilă.

Primul aspect privește interpretarea efectuată de Tribunal cu privire la prima componentă a criteriului stabilit prin această hotărâre și, mai precis, chestiunea dacă transferul de valoare prevăzut în cadrul unui acord de soluționare se explică numai prin interesul părților de a nu concura pe baza meritelor ( 19 ). În ceea ce privește al doilea aspect, acesta se concentrează pe a doua componentă a criteriului menționat și în special pe condițiile în care un astfel de acord poate crea efecte favorabile concurenței dovedite, de natură să genereze în mod rezonabil îndoieli cu privire la caracterul său suficient de nociv pentru concurență ( 20 ).

Pentru a facilita analiza prezentului motiv, considerăm că este util să amintim criteriile rezultate din jurisprudența Curții în ceea ce privește calificarea drept „restrângere a concurenței prin obiect” a acordurilor de amânare a intrării pe piață (denumite „pay for delay”) și în special principiile care decurg din Hotărârea Generics (UK), care se află în centrul prezentei cauze, precum și jurisprudența ulterioară a Curții în materie.

Cu titlu introductiv, amintim că, potrivit unei jurisprudențe constante a Curții, noțiunea de „restrângere a concurenței prin obiect” nu poate fi aplicată decât anumitor practici coluzorii între întreprinderi, care prezintă, în sine, un grad suficient de nocivitate pentru concurență pentru a se putea considera că examinarea efectelor lor nu este necesară ( 21 ).

În ceea ce privește mai concret acordurile de soluționare amiabilă, precum acordul de soluționare din speță, în cadrul unor litigii referitoare la un brevet privind procedeul de fabricare a unui API intrat în domeniul public, încheiate între un producător de medicamente originale și un producător de medicamente generice și care au avut ca efect amânarea intrării pe piață a medicamentelor generice în schimbul unor transferuri de valori cu caracter monetar sau nemonetar de la primul în favoarea celui de al doilea, Curtea a statuat că asemenea acorduri nu pot fi considerate, în toate cazurile, o „restrângere prin obiect”, în sensul articolului 101 alineatul (1) TFUE ( 22 ).

În această privință, trebuie arătat că, potrivit jurisprudenței citate anterior, un producător de medicamente generice are posibilitatea, după ce și‑a evaluat șansele de a obține câștig de cauză în procedura jurisdicțională dintre el și producătorul medicamentului original în cauză, să decidă să renunțe la intrarea pe piața în cauză și să încheie cu acesta din urmă un acord de soluționare amiabilă a acestei proceduri. Un asemenea acord nu poate fi considerat, în toate cazurile, o „restrângere prin obiect”, în sensul articolului 101 alineatul (1) TFUE. Faptul că un asemenea acord este însoțit de transferuri de valori efectuate de producătorul de medicamente originale în beneficiul unui producător de medicamente generice nu constituie un motiv suficient pentru a‑l califica drept „restrângere a concurenței prin obiect”, întrucât aceste transferuri de valori se pot dovedi justificate. Această situație poate exista atunci când producătorul de medicamente generice primește de la producătorul de medicamente originale sume care corespund efectiv compensării unor costuri sau a unor inconveniente legate de litigiul dintre ei sau care corespund unei remunerații pentru furnizarea efectivă a unor bunuri sau a unor servicii producătorului de medicamente originale ( 23 ).

Prin urmare, din moment ce un acord de soluționare amiabilă a unui litigiu referitor la validitatea unui brevet între un producător de medicamente generice și un producător de medicamente originale, titular al acestui brevet, este însoțit de transferuri de valori ale producătorului de medicamente originale în beneficiul producătorului de medicamente generice, trebuie să se verifice, într‑o primă etapă, dacă soldul net pozitiv al acestor transferuri se poate justifica integral, astfel cum se are în vedere la punctul precedent din prezentele concluzii, prin necesitatea de a compensa costurile sau neplăcerile legate de acel litigiu, precum costurile și onorariile consilierilor acestui din urmă producător, sau prin necesitatea de a remunera furnizarea efectivă și dovedită de bunuri sau de servicii ale acestuia producătorului medicamentului original ( 24 ). Într‑adevăr, soluționarea amiabilă a unui asemenea litigiu presupune ca producătorul de medicamente generice să recunoască validitatea brevetului în cauză, deoarece renunță să îl conteste. Rezultă că, în calitate de plată așa‑numită „inversă”, efectuată de producătorul de medicamente originale în favoarea producătorului de medicamente generice, numai suportarea unor asemenea cheltuieli sau remunerarea unor asemenea bunuri sau servicii furnizate poate fi considerată coerentă în raport cu o astfel de recunoaștere și, prin urmare, susceptibilă să fie justificată în privința concurenței ( 25 ).

În cazul în care acest sold net pozitiv al transferurilor nu este justificat integral de o atare necesitate, trebuie să se verifice, într‑o a doua etapă, dacă, în lipsa unei asemenea justificări, aceste transferuri se explică numai prin interesul comercial al producătorilor de medicamente de a nu concura pe baza meritelor. În cadrul acestei examinări, trebuie să se stabilească dacă soldul respectiv, inclusiv eventualele cheltuieli justificate, este suficient de important pentru a stimula efectiv producătorul de medicamente generice să renunțe la intrarea pe piața în cauză, fără a fi obligatoriu ca același sold pozitiv net să fie în mod necesar superior beneficiilor pe care le‑ar fi realizat dacă ar fi obținut câștig de cauză în procedura în materie de brevete ( 26 ).

Ținând seama de complexitatea acordurilor de soluționare, aprecierea gradului de nocivitate economică a acestora din urmă pentru buna funcționare a concurenței pe piața în cauză nu poate fi efectuată în mod abstract și implică o analiză detaliată, întemeiată pe considerații obiective, a acestui acord, dar și a obiectivelor sale, precum și a contextului economic și juridic în care se înscrie ( 27 ).

În susținerea primului aspect al primului motiv, recurentele contestă punctele 45-47 din hotărârea atacată și în special criteriul juridic reținut de Tribunal pentru a califica angajamentele de neconcurență și de necontestare asumate în cadrul acordului de soluționare drept „restrângeri ale concurenței prin obiect”.

În opinia lor, hotărârea atacată ar fi afectată de erori de drept în trei privințe. Primo, criteriul juridic reținut la punctele 46 și 47 din această hotărâre ar fi în mod intrinsec contrafactual și ar corespunde cu ceea ce ar fi necesar în cadrul examinării existenței unei restrângeri a concurenței prin efect, iar nu prin obiect, ceea ce ar fi contrar Hotărârii Generics (UK) (litera a). Secundo, Tribunalul ar fi formulat la punctul 45 din hotărârea menționată o normă juridică mai strictă decât cea enunțată în Hotărârea Generics (UK) (litera b). În sfârșit, tertio, aceeași hotărâre ar fi aprobat un criteriu imposibil de îndeplinit de către părți, în contradicție directă cu Hotărârea Generics (UK) (litera c).

Pe de o parte, recurentele reproșează Tribunalului că a considerat, la punctul 46 din hotărârea atacată, că, pentru „a stabili dacă fiecare dintre tranzacțiile comerciale avea ca unică explicație plauzibilă obiectivul de a încuraja Teva să accepte clauzele restrictive și, astfel, să renunțe la a concura Cephalon pe baza meritelor sale sau dacă aceste tranzacții ar fi fost în orice caz încheiate în condiții normale de piață, Comisia trebuia să compare ceea ce s‑a întâmplat în mod real cu ceea ce s‑ar fi întâmplat în lipsa clauzelor restrictive”. Astfel cum a expus Tribunalul, criteriul în cauză ar implica o analiză contrafactuală care ține de examinarea restrângerilor concurenței prin efect. Pentru aceleași motive, recurentele susțin că concluzia care figurează la punctul 47 din această hotărâre, potrivit căreia „criteriul juridic aplicat de Comisie nu echivalează cu o analiză contrafactuală care ține de aprecierea acordurilor ca restrângere prin efect”, este afectată de o eroare de drept.

Pe de altă parte, deși punctul 46 din hotărârea menționată face referire la clauzele de neconcurență și de necontestare, ca parte izolată a acordului de soluționare („în lipsa clauzelor restrictive”), criteriul confirmat de Tribunal ar impune, în realitate, să se aprecieze, pentru fiecare tranzacție comercială, dacă aceasta ar fi fost încheiată efectiv sau dacă ar fi fost încheiată în aceleași condiții, în lipsa acordului de soluționare în ansamblul său. Or, prin stabilirea unui astfel de criteriu, Tribunalul ar fi săvârșit o eroare de drept confundând aprecierea restrângerii concurenței prin obiect cu cea prin efect.

Cu titlu introductiv, amintim că acordurile de soluționare amiabilă prin care un producător de medicamente generice care intenționează să intre pe piață recunoaște, cel puțin temporar, validitatea unui brevet deținut de un producător de medicamente originale și se angajează, ca urmare a acestui fapt, să nu o conteste și nici să nu intre pe piața în cauză pot să producă efecte de restrângere a concurenței, din moment ce contestarea validității și a întinderii unui brevet face parte din concurența normală în sectoarele în care există drepturi de exclusivitate asupra unor tehnologii ( 28 ).

Asemenea acorduri nu pot fi însă considerate, în toate cazurile, o restrângere a concurenței prin obiect, în sensul articolului 101 alineatul (1) TFUE, în măsura în care transferurile de valori prevăzute în cadrul acestor acorduri, precum și angajamentele de neconcurență și de necontestare se pot dovedi justificate ( 29 ). Prin urmare, calificarea drept restrângere a concurenței prin obiect nu poate fi reținută decât atunci când restrângerile concurenței rezultate din clauzele de neconcurență și de necontestare prevăzute de acordurile de soluționare se întemeiază nu pe o recunoaștere a validității brevetelor deținute de producătorul de medicamente originale, ci pe un transfer de valoare al acestuia în favoarea producătorului de medicamente generice în cauză, care constituie un stimulent pentru ca acesta din urmă să renunțe să concureze pe baza meritelor ( 30 ).

Rezultă că, pentru a stabili dacă un acord poate fi calificat drept „restrângere a concurenței prin obiect”, nu trebuie să se analizeze fiecare dintre clauzele sale în mod separat, ci să se evalueze dacă acest acord, privit ca un întreg, prezintă un grad de nocivitate economică pentru buna funcționare a concurenței pe piața în cauză ( 31 ).

Acestea fiind precizate, trebuie să se examineze în continuare dacă criteriile stabilite de jurisprudența Curții, amintite la punctele precedente din prezentele concluzii, sunt îndeplinite în speță și, prin urmare, dacă în mod întemeiat, în cadrul analizei restrângerilor concurenței prin obiect, Tribunalul a considerat la punctul 46 din hotărârea atacată că, în vederea acestei aprecieri, trebuia să se analizeze dacă tranzacțiile comerciale cuprinse în acord ar fi fost efectiv încheiate sau dacă ar fi fost încheiate în aceleași condiții („în lipsa clauzelor restrictive”).

Pentru motivele pe care le vom prezenta la punctele următoare, considerăm că abordarea urmată de Tribunal nu contravine metodei stabilite prin Hotărârea Generics (UK) și jurisprudenței mai recente a Curții în materie ( 32 ).

Astfel, arătăm, primo, că, în măsura în care criteriul decisiv pentru calificarea unui acord de soluționare amiabilă drept „restrângere a concurenței prin obiect” ține de constatarea că singura contraprestație a transferului de valoare primit de producătorul de medicamente generice din partea producătorului medicamentului original constă în abținerea de la intrarea pe piață ( 33 ), Tribunalul nu poate fi criticat pentru că și‑a concentrat examinarea pe angajamentele de neconcurență și de necontestare care figurează în clauzele restrictive care constau, în practică, într‑o abținere de la intrarea pe piață. În plus, Tribunalul nu s‑a limitat la o analiză formală și abstractă a clauzelor restrictive, ci a încercat să stabilească, în urma unei analize detaliate și a unei aprecieri globale a acordului de soluționare, dacă introducerea acestor clauze în acord – și, prin urmare, în angajamentul Teva de a se abține să intre pe piața medicamentelor generice în mod independent – constituia contraprestația transferului de valoare efectuat de Cephalon în beneficiul Teva prin intermediul unor tranzacții comerciale ( 34 ).

Trebuie să se observe în această privință că, prin abordarea urmată, Tribunalul a urmărit în realitate, astfel cum reiese din cuprinsul punctelor 43-46 din hotărârea atacată, să stabilească, pe baza unui scenariu ipotetic, dacă acordurile încheiate între recurente se îndepărtau de condițiile normale de piață, analizând printre altele obiectivele și contextul economic și juridic în care se înscriau aceste acorduri la momentul încheierii lor pentru a determina efectul stimulativ al transferurilor de valori prevăzute de acordurile menționate ( 35 ). Or, jurisprudența Curții nu exclude în sine posibilitatea de a lua în considerare elemente contrafactuale pentru a constata o restrângere a concurenței prin obiect ( 36 ).

Menționăm, secundo, că, deși analiza efectuată de Tribunal la punctul 46 din hotărârea atacată, care constă în examinarea tranzacțiilor conexe în lipsa clauzelor restrictive, implică într‑un fel analiza unei situații ipotetice, din cuprinsul punctelor 43-47 din hotărârea respectivă reiese în mod suficient de clar că aceasta a fost realizată pentru a se verifica dacă aceste clauze constituiau un stimulent pentru Teva pentru a renunța să concureze cu Cephalon pe baza meritelor sale în scopul de a se determina gravitatea obiectivă a practicii în cauză. Cu toate acestea, o asemenea apreciere nu trebuie confundată, astfel cum arată în mod întemeiat Tribunalul la punctele 47-50 din hotărârea menționată, cu analiza contrafactuală care ține de aprecierea acordurilor ca restrângere a concurenței prin efect ( 37 ).

Oricare ar fi denumirea dată acestei analize, faptul că ea implică un element ipotetic sau contrafactual nu înseamnă, în sine, că ea corespunde metodei denumite „metoda contrafactuală”, în cadrul căreia recurgerea la un scenariu ipotetic ar fi utilizată pentru reconstruirea situației concurențiale care ar fi prevalat pe piață în lipsa acordului de soluționare în scopul aprecierii efectelor care decurg din acesta asupra concurenței ( 38 ). Pe de altă parte, reiese în mod clar că aprecierea efectuată de Tribunal pentru a identifica existența unei restrângeri a concurenței prin obiect diferă de metodologia folosită pentru a analiza efectele anticoncurențiale ale acordului de soluționare descrisă la punctele 221-223 și 230-254 din hotărârea atacată ( 39 ).

Potrivit recurentelor, criteriul stabilit de Tribunal la punctul 46 din hotărârea atacată ar impune în realitate să se aprecieze, pentru fiecare tranzacție comercială, dacă aceasta ar fi fost efectiv încheiată sau dacă ar fi fost încheiată în aceleași condiții „în lipsa acordului de soluționare” în ansamblul său, iar nu „în lipsa clauzelor restrictive”, cum reiese din cuprinsul acestui punct din hotărârea atacată. Astfel, în măsura în care aceste clauze fac parte integrantă din acordul de soluționare, nu ar fi posibilă, contrar a ceea ce ar impune criteriul stabilit de Tribunal, examinarea lor în mod izolat.

Arătăm de la bun început că, prin acest argument, pe care se întemeiază o mare parte a primului aspect al primului motiv, recurentele urmăresc în realitate, în opinia noastră, să demonstreze că criteriul enunțat de Tribunal corespunde celui rezultat din Hotărârea Generics (UK) pentru examinarea existenței unei restrângeri a concurenței prin efect și, prin urmare, nu ar putea fi utilizat, fără a determina o eroare de drept, pentru a stabili o restrângere prin obiect.

Un asemenea argument se întemeiază însă, în opinia noastră, pe o interpretare eronată a hotărârii atacate și nu poate fi admis.

În această privință, considerăm că este necesar să se sublinieze că, astfel cum reiese din cuprinsul punctului 43 din hotărârea atacată, Tribunalul intenționa, conform jurisprudenței Curții, să efectueze o apreciere globală a intereselor și a stimulentelor părților în cauză pentru a verifica dacă tranzacțiile comerciale care figurează în acordul de soluționare puteau avea alte explicații decât interesul comercial al recurentelor de a nu concura pe baza meritelor.

Însă, o asemenea analiză presupune, astfel cum a observat în mod întemeiat Tribunalul la punctele 50 și 56 din hotărârea atacată, să se analizeze împreună tranzacțiile comerciale și acordul de soluționare întrucât aceste acorduri se integrează în același ansamblu contractual. Astfel, ținând seama de legăturile contractuale care există între acordul de soluționare și tranzacțiile comerciale care le fac, în practică, indisociabile, este dificil de conceput modul în care acestea din urmă ar putea fi interpretate în mod individual. Acest lucru este valabil cu atât mai mult cu cât obiectivul acestei analize constă, așa cum reiese din cuprinsul punctului 50 din prezentele concluzii, tocmai în a identifica efectul stimulativ al transferurilor de valori și în a stabili dacă introducerea clauzelor restrictive în acordul de soluționare (și, prin urmare, angajamentul Teva de a se abține de la sau de a amâna intrarea sa pe piață) reprezenta contraprestația transferurilor de valori efectuate de Cephalon prin intermediul tranzacțiilor comerciale ( 40 ).

Pe de altă parte, contrar celor susținute de recurente, niciun element din hotărârea atacată nu indică faptul că Tribunalul nu ar fi procedat la analiza descrisă la punctul precedent din prezentele concluzii ( 41 ), punctele 61 și 162 din hotărârea atacată dovedind contrariul ( 42 ), sau că ar fi impus, în practică, demonstrarea a ceea ce s‑ar fi întâmplat în lipsa acordului de soluționare în ansamblul său ( 43 ).

Recurentele subliniază că, în conformitate cu Hotărârea Generics (UK), un acord de soluționare amiabilă reprezintă un acord având ca obiect împiedicarea, restrângerea sau denaturarea concurenței dacă din ansamblul elementelor disponibile reiese că transferurile de valori se pot explica numai prin interesul comercial al părților la acest acord de a nu concura pe baza meritelor ( 44 ). Curtea ar fi considerat, în plus, că este suficient ca această explicație să fie „plauzibilă” pentru ca aranjamentele să nu se încadreze în definiția acordului care restrânge concurența prin obiect ( 45 ). Or, la punctul 45 din hotărârea atacată, Tribunalul ar fi statuat că Comisia este obligată să verifice dacă și tranzacțiile comerciale vizate de acordul de soluționare ar fi putut fi încheiate, în condiții la fel de favorabile, în lipsa clauzelor restrictive. Astfel, Tribunalul nu numai că ar fi denaturat criteriul stabilit de jurisprudența anterioară a Curții ( 46 ), confirmat prin Hotărârea Generics (UK), dar ar fi răsturnat de asemenea sarcina probei în contradicție cu această hotărâre ( 47 ).

Pentru următoarele motive, considerăm că critica formulată de recurente nu poate fi admisă.

Astfel cum reiese din cuprinsul punctului 53 din hotărârea atacată, care nu este contestat de recurente, Tribunalul, citând punctele 83 și 87 din Hotărârea Generics (UK), a stabilit în mod corect principiul potrivit căruia revine Comisiei sarcina de a demonstra că, în contextul în discuție, clauzele de neconcurență și de necontestare încheiate în cadrul acordului de soluționare amiabilă au condus la un acord care restrânge concurența prin obiect și, prin urmare, de a demonstra că din examinarea acestui acord rezultă că transferurile de valori prevăzute de acesta se explică numai prin interesul comercial atât al titularului brevetului în discuție, cât și al pretinsului autor al contrafacerii de a nu concura pe baza meritelor.

Astfel, recurentele au susținut în primă instanță că tranzacțiile comerciale care figurau în acordul de soluționare aveau o altă explicație plauzibilă decât cea de a servi numai drept contraprestație pentru clauzele restrictive. Prin urmare, Tribunalul a verificat, așa cum reiese din cuprinsul punctului 61 din hotărârea atacată, dacă, pentru fiecare dintre tranzacțiile comerciale prevăzute de acest acord, Comisia a săvârșit o eroare de apreciere atunci când a concluzionat că tranzacțiile în cauză aveau ca scop să servească drept transfer de valoare de la Cephalon către Teva în schimbul angajamentului Teva de a nu intra în mod independent pe piețele medicamentelor generice și de a nu concura cu Cephalon în ceea ce privește modafinilul.

Potrivit unei analize detaliate a deciziei în litigiu, Tribunalul a ajuns, la punctul 162 din hotărârea atacată, la concluzia, necontestată de recurente, că Comisia a aplicat criteriul juridic adecvat stabilind că niciuna dintre tranzacțiile comerciale prevăzute în acordul de soluționare nu avusese alt scop decât creșterea nivelului transferului de valoare efectuat în mod global în favoarea Teva prin acest acord pentru a o încuraja să se supună clauzelor restrictive ( 48 ).

În consecință, contrar celor susținute de recurente, din analiza efectuată de Tribunal în hotărârea atacată nu reiese că acesta din urmă ar fi impus ca recurentele să demonstreze că o altă explicație ar fi certă, ci mai degrabă că explicațiile prezentate de acestea nu au fost considerate ca având un caracter plauzibil. Prin urmare, Tribunalul nu a răsturnat sarcina probei și nu a săvârșit o eroare de drept atunci când a statuat că Comisia a dovedit în mod corespunzător, astfel cum impune Hotărârea Generics (UK), că transferurile de valori efectuate în cadrul tranzacțiilor conexe se explicau numai prin interesul comercial al Teva și al Cephalon de a nu concura pe baza meritelor.

Recurentele reproșează Tribunalului că nu a aplicat în mod corect criteriul stabilit la punctul 43 din hotărârea atacată pentru a verifica dacă tranzacțiile comerciale care figurau într‑un acord de soluționare puteau avea alte explicații decât interesul comercial, atât al titularului brevetului, cât și al pretinsului autor al contrafacerii, de a nu concura pe baza meritelor. În această privință, ele subliniază că, la momentul la care a fost încheiat acordul de soluționare, acestea erau implicate în litigii la nivel mondial referitoare la brevetele Cephalon care protejează modafinilul și că, „în lipsa acordului de soluționare”, părțile ar fi continuat litigiul lor. Într‑o asemenea situație, Cephalon nu ar fi avut niciun interes să încheie vreo tranzacție comercială cu Teva în legătură cu obiectul litigiului și nu ar fi avut decât un interes redus să încheie vreun acord, astfel cum ar fi recunoscut însăși Comisia la punctul 794 din decizia în litigiu.

Recurentele reproșează astfel Tribunalului că a stabilit un criteriu care, în practică, este imposibil de îndeplinit. Acest criteriu, astfel cum a fost aplicat de Tribunal, exclude în mod necesar încheierea unor tranzacții comerciale concomitent cu un acord de soluționare, ceea ce este în contradicție directă cu Hotărârea Generics (UK).

În sfârșit, ele susțin că problema relevantă care trebuia ridicată în acest cadru era în speță aceea dacă, presupunând că Teva și Cephalon au soluționat litigiul lor, fiecare dintre tranzacțiile comerciale se putea explica în mod plauzibil.

Arătăm, primo, că acest argument se întemeiază în parte pe cel analizat deja la punctele 56-58 din prezentele concluzii, potrivit căruia Tribunalul ar fi avut în vedere să examineze tranzacțiile comerciale „în lipsa acordului de soluționare”. Or, în măsura în care, astfel cum s‑a explicat la punctele menționate mai sus, acest argument se întemeiază pe o interpretare eronată a hotărârii atacate, el trebuie respins.

Trebuie să se precizeze, în al doilea rând, că „aprecierea globală” pe care Tribunalul era obligat să o efectueze nu privea aspectul dacă recurentele ar fi încheiat vreo tranzacție comercială independent de acordul de soluționare, ci urmărea să se stabilească dacă tranzacțiile comerciale care figurează în acordul de soluționare puteau avea alte explicații decât interesul comercial al recurentelor de a nu concura pe baza meritelor, astfel cum reiese în mod clar din cuprinsul punctului 43 din hotărârea atacată. Or, tocmai aceasta este analiza pe care Tribunalul a efectuat‑o fără a se îndepărta de criteriul enunțat la acest punct 43, așa cum reiese din cuprinsul punctelor 61 și 162 din hotărârea atacată ( 49 ).

Tertio, contrar celor afirmate de recurente, din hotărârea atacată nu reiese că Tribunalul ar fi exclus încheierea unor tranzacții comerciale concomitent cu un acord de soluționare. Dimpotrivă, Tribunalul a recunoscut această posibilitate analizând ansamblul acordurilor încheiate între părți în cadrul soluționării amiabile a litigiilor lor ( 50 ).

Menționăm, quarto, că problema relevantă în speță pentru a stabili o restrângere a concurenței prin obiect este aceea dacă tranzacțiile comerciale încheiate în cadrul unui acord de soluționare se pot explica în mod plauzibil, în sensul că scopurile lor nu constau în restrângerea sau denaturarea concurenței pe piață prin încurajarea unui concurent potențial să nu intre pe piață în schimbul unui transfer de valoare nejustificat. Or, în speță, deși acest lucru nu reiese în mod clar dintr‑o lectură izolată a punctelor 45 și 46 din hotărârea atacată, trebuie să se constate că aceasta a fost analiza efectuată de Tribunal, astfel cum reiese din cuprinsul punctelor 61 și 162 din hotărârea respectivă ( 51 ).

Având în vedere cele ce precedă, apreciem că Tribunalul nu a săvârșit o eroare de drept și că primul aspect al primului motiv de recurs trebuie, așadar, să fie respins.

Prin intermediul celui de al doilea aspect al primului motiv, recurentele susțin că hotărârea atacată este afectată de o eroare de drept întemeiată pe o motivare insuficientă și contradictorie în ceea ce privește aplicarea celei de doua componente a criteriului stabilit în Hotărârea Generics (UK), care privește luarea în considerare a unor elemente favorabile concurenței în cadrul constatării unei restrângeri a concurenței prin obiect ( 52 ).

Precizăm, cu titlu introductiv, că recurentele nu repun în discuție întreaga motivare dezvoltată de Tribunal pentru a respinge al treilea aspect al primului motiv invocat de acestea în primă instanță [referitor la a doua componentă a criteriului stabilit prin Hotărârea Generics (UK)] ( 53 ). Mai precis, în cadrul acestui al doilea aspect al primului motiv, ele contestă numai motivarea expusă de Tribunal la punctele 182 și 183 din hotărârea atacată pentru a respinge argumentele pe care acestea le prezentaseră în scopul de a demonstra că efectele favorabile concurenței care decurg din acordul de soluționare reieșeau în mod clar din decizia privind concentrarea.

Înainte de a trece la analiza pe fond a acestui aspect, trebuie să se respingă, cu titlu introductiv, susținerile Comisiei, exprimate în memoriul său în duplică, potrivit cărora argumentele prezentate de recurente privind caracterul contradictoriu al raționamentului Tribunalului ar trebui să fie declarate inadmisibile, ca fiind „noi”. Astfel, caracterul contradictoriu al acestui raționament a fost deja invocat în cadrul recursului, iar argumentele cuprinse în replică legate de această chestiune din acest al doilea aspect nu fac decât să răspundă la cele exprimate de Comisie în memoriul său în răspuns.

Este necesar să se analizeze de asemenea, cu titlu introductiv, caracterul operant al aspectului menționat. Astfel, chiar presupunând că motivarea din cuprinsul punctelor 182 și 183 din hotărârea atacată nu ar fi suficientă sau ar fi contradictorie, o asemenea constatare nu ar putea, în opinia noastră, să aibă drept consecință anularea acestei hotărâri. Așa cum a arătat Comisia, recurentele nu au contestat, în cadrul aceluiași aspect, decât un singur element al raționamentului pe care s‑a întemeiat Tribunalul pentru a respinge al treilea aspect al primului motiv, invocat în primă instanță. Mai precis, recurentele nu contestă raționamentul urmat de Tribunal la punctele 177-180 și 186-190 din hotărârea menționată, care ar putea fi suficient, în sine, pentru respingerea celui de al doilea aspect al primului motiv. Or, din analiza efectuată de Tribunal la punctele menționate mai sus reiese că acesta a examinat și a înlăturat argumentele întemeiate pe caracterul în principal proconcurențial al acordului de soluționare, statuând că intrarea Teva pe piețele modafinilului ar trebui calificată „mai degrabă ca intrare întârziată, controlată și limitată pe piețele respective decât ca intrare timpurie”, cum au susținut recurentele ( 54 ) și că constatarea existenței unei restrângeri a concurenței prin obiect nu poate fi înlăturată ca urmare a caracterului pretins accesoriu al clauzelor restrictive ( 55 ). În această privință, trebuie să se constate că, deși privește, cel puțin în parte, aspecte de drept susceptibile să facă obiectul unei contestații în fața Curții în stadiul recursului, această apreciere a Tribunalului nu este repusă în discuție de recurente în cadrul prezentului recurs.

Rezultă că al doilea aspect al primului motiv trebuie considerat inoperant.

Totuși, în ipoteza în care Curtea ar aprecia că considerațiile care precedă nu repun în discuție caracterul operant al acestui aspect, vom analiza aspectul respectiv pe fond, cu titlu subsidiar, la punctele care urmează.

În această privință, subliniem că, deși, în Hotărârea Generics (UK), Curtea a statuat că acordurile de soluționare care sunt însoțite de efecte favorabile concurenței, de natură să genereze în mod rezonabil îndoieli cu privire la caracterul lor suficient de nociv pentru concurență, nu pot constitui restrângeri prin obiect ( 56 ), această poziție a fost precizată în hotărârile sale recente, European Superleague Company ( 57 ) și Servier. Astfel, din hotărârile menționate rezultă că nu este necesar să se ia în considerare eventualele efecte pozitive sau proconcurențiale ale unui comportament pentru a evalua dacă acesta trebuie calificat drept „restrângere a concurenței prin obiect” în temeiul articolului 101 alineatul (1) TFUE, inclusiv în cadrul unei eventuale examinări a aspectului dacă comportamentul în cauză prezintă gradul de nocivitate necesar în scopul unei astfel de clasificări ( 58 ).

Odată făcută această precizare, trebuie să se examineze argumentele invocate de recurente în ceea ce privește caracterul pretins contradictoriu și insuficient al raționamentului Tribunalului.

Potrivit acestora din urmă, punctele 182 și 183 din hotărârea atacată nu ar furniza un raționament suficient de motivat pentru a stabili că decizia privind concentrarea nu ar conține elemente care dovedesc efectele favorabile concurenței care stau la baza acordului de soluționare ( 59 ). În consecință, Tribunalul nu și‑ar fi susținut afirmația potrivit căreia această decizie nu ar fi permis existența unor îndoieli rezonabile cu privire la caracterul suficient de nociv al acestui acord pentru concurență.

Pentru motivele care urmează, considerăm că argumentele invocate de recurente în susținerea celui de al doilea aspect al primului motiv trebuie respinse.

Subliniem, primo, că decizia în litigiu și decizia privind concentrarea se întemeiau pe cadre de referință diferite, astfel cum a reținut în mod întemeiat Tribunalul la punctul 182 din hotărârea atacată. Astfel, în decizia în litigiu, Comisia a evaluat restrângerea concurenței cauzată de acordul de soluționare în raport cu articolul 101 alineatul (1) TFUE, în timp ce, în ceea ce privește decizia privind concentrarea, în aceasta s‑a evaluat impactul probabil al concentrării asupra concurenței începând din anul 2011, așadar, o evaluare prospectivă, considerându‑se acordul de soluționare drept dobândit.

Arătăm, secundo, că, contrar celor susținute de recurente, „«avantaje[le]» care decurgeau din acordul de soluționare” menționate în prima teză a punctului 183 din hotărârea atacată nu pot fi considerate o recunoaștere a faptului că acordul de soluționare a avut, ca atare, efecte favorabile concurenței. Astfel, prin utilizarea acestor termeni, Tribunalul nu a făcut decât să constate că, în luna octombrie 2011, și anume la momentul la care Comisia a efectuat analiza referitoare la concentrarea dintre Teva și Cephalon, acordul de soluționare a plasat Teva într‑o poziție concurențială mai favorabilă decât ceilalți producători de medicamente generice care se confruntau cu acțiuni în justiție pendinte în materie de brevete ( 60 ). Pe de altă parte, contrar celor susținute de recurente, din cuprinsul punctului 183 din această hotărâre nu reiese că Tribunalul ar fi arătat că Comisia a recunoscut, în decizia privind concentrarea, că Teva a profitat de avantaje care decurgeau din acordul de soluționare de care aceasta nu ar fi beneficiat în lipsa acordului menționat, acest aspect nefiind examinat în cadrul deciziei respective. În plus, contrar celor pretinse de recurente, expresia „în pofida” utilizată în a treia teză a punctului 183 din hotărârea menționată nu se referă la „avantaje”, ci la acordul de soluționare.

Din analiza care precedă reiese că argumentele prezentate de recurente în susținerea celui de al doilea aspect al primului motiv rezultă în principal dintr‑o interpretare eronată a punctelor 182 și 183 din hotărârea atacată care nu poate fi reținută și în special din premisa eronată că în decizia privind concentrarea s‑au recunoscut efecte favorabile concurenței legate de acordul de soluționare. Pe de altă parte, este evident că „avantajele” menționate la punctul 183 din această hotărâre, care se referă la analiza concentrării, nu sunt relevante pentru a stabili dacă acordul de soluționare a produs efecte favorabile concurenței, în sensul Hotărârii Generics (UK), în raport cu situația care ar fi prevalat în lipsa acestui acord. Prin urmare, nu se poate reproșa Tribunalului că a efectuat o motivare insuficientă și contradictorie.

Având în vedere ceea ce precedă, propunem respingerea celui de al doilea aspect al primului motiv ca inoperant sau, în orice caz, ca nefondat.

Ca o concluzie la analiza primului motiv de recurs, am dori să adăugăm câteva observații finale cu privire la criteriile care permit să se stabilească o restrângere a concurenței prin obiect în ceea ce privește acordul de soluționare în special în lumina hotărârilor recente pronunțate de Curte la 27 iunie 2024 ( 61 ), care, deși confirmă jurisprudența rezultată din Hotărârea Generics (UK), au adus anumite clarificări utile și care nu sunt lipsite de pertinență în cadrul prezentei cauze.

Amintim în această privință că, astfel cum reiese din jurisprudența menționată în special la punctele 37 și 38 din prezentele concluzii, un refuz sau o amânare a intrării pe piață a unor medicamente generice în schimbul unor transferuri de valori ale producătorului de medicamente originale în beneficiul producătorului acestor medicamente generice trebuie considerată ca reprezentând o restrângere a concurenței prin obiect dacă aceste transferuri de valoare se explică numai prin interesul comercial al acestor producători de medicamente de a nu concura pe baza meritelor.

În vederea acestei examinări, trebuie să se aprecieze în fiecare caz în parte dacă soldul pozitiv net al transferurilor de valori era suficient de important pentru a stimula efectiv producătorul de medicamente generice să renunțe să intre pe piața în cauză și, prin urmare, să nu îl concureze pe baza meritelor sale pe producătorul de medicamente originale, fără a fi necesar ca acest sold pozitiv net să fie în mod necesar superior beneficiilor pe care producătorul respectiv de medicamente generice le‑ar fi realizat dacă ar fi obținut câștig de cauză în procedura în materie de brevete ( 62 ).

Curtea a reținut că aceasta este situația printre altele atunci când transferurile unor sume convenite în cadrul unui acord de soluționare nu corespund sau nu sunt legate de compensarea unor costuri sau a unor inconveniente legate de litigiul dintre părțile în cauză ( 63 ), atunci când cuantumurile care corespund unei remunerații pentru furnizarea de bunuri sau servicii către producătorul de medicamente originale se dovedesc a fi nejustificate sau excesive ( 64 ) ori atunci când un angajament de neconcurență sau de necontestare prevăzut într‑un acord de soluționare amiabilă privește piețe diferite sau depășește domeniul de aplicare al brevetului contestat inițial și piețele acoperite de acesta ( 65 ).

În speță, arătăm în această privință că Tribunalul a statuat că Comisia a considerat în mod întemeiat, în decizia în litigiu, că anumite acorduri încheiate între Teva și Cephalon au contribuit la un transfer de valoare nejustificat ( 66 ) și că nivelul transferului de valoare efectuat printr‑o serie de tranzacții încheiate între acestea a contribuit la acceptarea de către Teva a clauzelor restrictive sau putea fi explicat numai prin faptul că acesta constituia o contraprestație pentru acceptarea de către Teva a clauzelor restrictive ( 67 ). Pe de altă parte, Tribunalul a reținut la punctele 151 și 152 din hotărârea atacată că această societate a obținut de la Cephalon plata unei sume în cuantum de 5,57 milioane de euro fără nicio contraprestație și că acest cuantum nu este legat de niciun cost suportat de Teva, astfel încât această plată nu poate corespunde „efectiv compensării unor costuri sau a unor inconveniente legate de litigiu”, cum impune jurisprudența Curții ( 68 ). Precizăm de asemenea că, la punctul 202 din această hotărâre, Tribunalul a considerat că angajamentul de neconcurență depășea domeniul de aplicare al brevetelor deținute de Cephalon, concluzionând la punctul 204 din hotărârea menționată că „obiectivul acordului de soluționare era de a menține Teva în afara piețelor modafinilului prin transferuri de valori de un nivel global care era suficient de ridicat pentru a o stimula să își amâne eforturile independente pentru a intra pe aceste piețe”.

Or, pe de o parte, din moment ce criteriul juridic pe care Tribunalul s‑a întemeiat pentru a constata o restrângere a concurenței prin obiect nu este repus în discuție de analiza care precedă, propunem respingerea primului motiv. Pe de altă parte, în măsura în care recurentele nu contestă concluzia Tribunalului care figurează la punctul 162 din hotărârea atacată, potrivit căreia niciuna dintre tranzacțiile comerciale prevăzute în acordul de soluționare nu avea o altă explicație plauzibilă decât aceea de a încuraja Teva, prin intermediul unui transfer de valoare, să nu concureze cu Cephalon pe baza meritelor ( 69 ), suntem de părere că Tribunalul a reținut în mod întemeiat calificarea drept „restrângere a concurenței prin obiect”, în sensul articolului 101 alineatul (1) TFUE, în ceea ce privește acest acord.

În susținerea celui de al doilea motiv de recurs, recurentele arată că Tribunalul a săvârșit o serie de erori de drept în examinarea efectelor anticoncurențiale ale acordului de soluționare ( 70 ).

Amintim în această privință că obiectul și efectul anticoncurențial al unui acord nu sunt condiții cumulative, ci alternative pentru a aplica interdicția prevăzută la articolul 101 alineatul (1) TFUE. Indiferent de efectele sale, un acord este, așadar, interzis din momentul în care are un obiect anticoncurențial. Rezultă că nu este necesar să se ia în considerare efectele unui acord atunci când se dovedește că acesta are efectiv ca obiect împiedicarea, restrângerea sau denaturarea concurenței în cadrul pieței comune. Or, ținând seama de observațiile care precedă și în special de constatarea efectuată la punctul 91 din prezentele concluzii, considerăm că nu este necesar să se examineze al doilea motiv de recurs, referitor la efectele anticoncurențiale ale acordului de soluționare.

Având în vedere considerațiile care precedă, propunem Curții să se pronunțe după cum urmează: – respinge recursul; – obligă Teva Pharmaceutical Industries Ltd și Cephalon Inc. să suporte, pe lângă propriile cheltuieli de judecată, pe cele efectuate de Comisia Europeană.

CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL

DOMNUL ATHANASIOS RANTOS

prezentate la 27 martie 2025 ( 1 )